Sunteți pe pagina 1din 4

http://limbaromana.md/numere/d22.

pdf

http://www.artdevivre.ro/de-ce-iubim-facebook/

1. ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător.elocinta


2. ORATÓR, oratori, s. m. Persoană care rostește un discurs, care vorbește în public;
persoană care are talentul de a vorbi frumos în fața unui public;
3. BRAINSTORMING- metoda de stimulare a creativitaţii individuale, utilizata de obiceiin munca de
grup
4. COGNITÍV ~ă (~i, ~e) Care ține de cunoaștere; propriu cunoașterii.
5. PERSUASÍV, -Ă adj. Convingător; insistent
6. HETEROCLÍT, -Ă, heterocliți, -te, adj. 1. Alcătuit din elemente disparate,
eterogene. 2. Neobișnuit, anormal; ciudat, bizar.
7. Fatic-Funcție fatică = funcție a limbajului prin care se stabilește sau se menține contactul dintre
partenerii actului de comunicare.
8. ITERATÍV, -Ă adj. 1. făcut, repetat de mai multe ori. 2. (despre verbe) care
exprimă o acțiune repetată; frecventativ. 3. (mat.) recurent, ciclic.
9. ENTITÁTE, entități, s. f. 1. (Fil.) Existență sau realitate determinată. 2. (În filosofia
scolastică) Esență a unui lucru, existentă distinct, independent de acesta.
10. ARBITRÁR, -Ă adj. 1. (Făcut) la întâmplare. 2. (Făcut) după bunul plac;
11. ABSTRÁCT adj. 1. teoretic. (Ipoteze ~.) 2. conceptual, noțional.
12. IMUTÁBIL, -Ă, imutabili, -e, adj. (Rar) Care rămâne veșnic același, care nu se
schimbă; permanent, constant, imuabil.
13. PRAGMÁTIC, -Ă I. adj. 1. care urmărește aspectul practic, utilitatea
14. PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a
unor cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee. [Pr.: ple-
o-] — Din fr.pleonasme.
15. ANTIÁRTĂ s. f. 1. artă lipsită de conținut.
16. Antifabula = crearea unui text cu respectarea schemei specifice fabulei, dar continutul este deviat in directii
aberante.
17. Antiliteratura = Limbaj devenit insuficient si incapabil sa comunice idei, emotii, viziuni interioare sau
prea bombastic, automatizat, supus cliseelor;
18. ANACOLÚT ~e n. Greșeală de stil constând în întreruperea construcției gramaticale începute și
continuarea frazei cu altă construcție.
19. Paratactit- alaturat fara legatura
20. HIPERBÁT s. n. /hiperbátă s. f. figură de stil care constă în adaosul pe care scriitorul îl face la
sfârșitul unui enunț, acolo unde acesta putea fi încheiat, pentru a-i spori patetismul.
21. ARHETÍP, arhetipuri, s. n. Model, tip inițial după care se călăuzește cineva; (în special)
manuscris original al unei opere. ♦ (Psih.) Structură profundă a psihicului, înnăscută, care
generează imagini simbolice și guvernează organizarea experienței umane
22. ATARÁXIE f. 1) Stare de liniște sufletească absolută.
23. GENÉZĂ s. 1. v. origine. 2. (BIS.) creație, facere
24. POLÉMICĂ, polemici, s. f. 1. Discuție în contradictoriu, controversă pe o temă literară, științifică,
politică
25. PLEONÁSM, pleonasme, s. n. Eroare de exprimare constând în folosirea alăturată a unor
cuvinte, expresii, propoziții etc. care repetă în mod inutil aceeași idee.
26. REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care
asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații.
27. IMPRECÁȚIE, imprecații, s. f. (Livr.) Blestem; ocară.
28. AVANGARDA- care merge în frunte, care conduce; b) care luptă împotriva formelor și a
tradițiilor consacrate (în literatură și artă).
29. CONTIGUITÁTE s.f. Calitatea de a fi contiguu; stare a două lucruri contigue; vecinătate strânsă,
contact fără continuitate. [Pron. -gu-i-. / cf. fr. contiguité].
30. LOCUTOR- VORBITOR
31. SOLILÓCVIU, solilocvii, s. n. (Livr.) Monolog; operă scrisă sub formă de monolog.
32. TIRÁDĂ, tirade, s. f. 1. (Adesea fig.) Parte dintr-un discurs în care oratorul dezvoltă pe larg (și cu
emfază) o singură idee, o teză.
33. STEREOTÍP adj. 1. fix, neschimbat, stereotip. (O formulă ~.) 2. banal, comun, standard,
șablonard.
34. PEIORATÍV, -Ă, peiorativi, -e, adj. (Despre cuvinte, expresii, afirmații etc.) Care are sens
defavorabil; depreciativ, disprețuitor; (despre sensul cuvintelor, al contextelor etc.) defavorabil,
depreciativ;
35. TAUTOLOGÍE, tautologii, s. f. 1. Greșeală de limbă care constă în repetarea inutilă a aceleiași
idei, formulată cu alte cuvinte; cerc vicios, pleonasm
36. Academism (lat. academicus). Arta care respecta normele oficiale, modelele
clasice, impotrivindu-se oricarei innoiri.
37. AMBIGUITÁTE, (2) ambiguități, s. f. 1. Lipsă de precizie, de claritate.
38. AUTÉNTIC, -Ă, autentici, -ce, adj. Care este conform cu adevărul, a cărui realitate nu poate fi
pusă la îndoială;
39. CEZÚRĂ, cezuri, s. f. Pauză ritmică în mijlocul unui vers, care împarte versul în părți de obicei
egale
40. PERIFRÁZĂ ~e f. lingv. 1) Procedeu de înlocuire a unui cuvânt prin mai multe cuvinte care
redau același sens.
41. ONTOLOGÍE s. f. ramură a filozofiei care studiază trăsăturile cele mai generale ale existenței;
teoria existenței.
42. OMOGRÁF, -Ă, omografi, -e, adj., s. n. (Cuvânt) care se scrie la fel cu alt cuvânt, dar diferă de
acesta (de obicei) din punct de vedere fonetic.
43. ARGÓU, argouri, s. n. Limbaj convențional, folosit mai ales de vagabonzi, răufăcători etc. pentru
a nu fi înțeleși de restul societății.
44. JARGÓN -oáne n. Limbaj particular al unui grup social sau profesional, caracterizat printr-o
gramatică proprie și prin cuvinte codificate, convenționale.
45. ALEATÓRIU adj. v. accidental, incidental, întâmplător, ocazional, sporadic.
46. ARHETÍPIC, -Ă adj. arhetipal. ◊ ideal, desăvârșit.
47. ABDICÁ, abdic, vb. I. Intranz. A renunța la tron. ♦ Fig. A renunța la ceva, a ceda (în fața
greutăților
48. COPULATÍV, -Ă, copulativi, -e, adj. 1. (Despre conjuncții) Care leagă părți de propoziție sau
propoziții de același fel.
49. IDÍLĂ s.f. 1. Poezie care prezintă în chip idealizat viața oamenilor de la țară; bucolică.
50. MANUSCRÍS2 ~e n. Lucrare scrisă de mână
51. GRAFÍE ~i f. 1) Sistem de semne grafice; scriere; scris.
52. ENCICLOPÉDIC, -Ă adj. De enciclopedie; cuprinzător, mare, vast.
53. DEMAGÓG, demagogi, s. m. Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri
bombastice, prin promisiuni mincinoase
54. SPÍCHER ~i m. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. la radio sau
la televiziune;
55. TÉZĂ, teze, s. f. 1. Afirmație expusă și susținută într-o discuție; idee principală dezvoltată și
demonstrată într-o operă, într-o cuvântare etc.
56. MONOGRAFÍE, monografii, s. f. Studiu științific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat
și multilateral.
57. ONOMASIOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care studiază mijloacele folosite de una sau de mai
multe limbi pentru a exprima o anumită noțiune
58. IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai.
59. TAXONOMÍE f. Știință care se ocupă cu stabilirea legilor de clasificare și de sistematizare a
domeniilor din realitate cu o structură complexă; taxologie.
60. NOMENCLATÚRĂ ~i f. 1) Totalitate a termenilor folosiți într-un anumit domeniu
61. BINÁR, -Ă, binari, -e, adj. 1. Compus din două unități, din două elemente; care se divide în câte
două elemente
62. ANAGRÁMĂ, anagrame, s. f. Schimbare a ordinii literelor unui cuvânt sau a unei fraze pentru a
obține un alt cuvânt sau o altă frază. ♦ Cuvânt obținut prin această schimbare.
63. SEMÁNTIC, -Ă adj. Referitor la sensurile cuvintelor
64. NOMINÁL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de nume; propriu numelor.
65. DISCORDÁNT, -Ă, discordanți, -te, adj. Nepotrivit, distonant, nearmonios, strident. ◊
66. ACULTURÁȚIE ~i f. Totalitate a transformărilor culturale pe care le suferă un grup social în
contact cu altul mai mare.
67. INTERFERÉNT, -Ă, interferenți, -te, adj. 1. (Despre fenomene, întâmplări, fapte etc.) Care se
încrucișează, se suprapune.
68. SPÉȚĂ s. f. 1. specie. 2. (jur.) pricină supusă spre rezolvare
69. ANALÍTIC, -Ă, analitici, -ce, adj. Care se bazează pe analiză, care procedează prin analiză
70. CONÉX, -Ă, conecși, -xe, adj. Care se găsește în legătură cu ceva, care însoțește ceva, care
merge împreună cu ceva.
71. VĂDÍ, vădesc, vb. IV. Tranz. A face să fie evident, a dovedi, a demonstra, a arăta,
72. CONVÉRGE, convérg, vb. III. Intranz. A se îndrepta spre același punct
73. DISERTÁȚIE, disertații, s. f. Expunere științifică asupra unei probleme.
♦ Spec. Lucrare științifică susținută în public de autor, pentru dobândirea unui grad
științific.
74. CUMULATÍV, -Ă, cumulativi, -e, adj. Care cumulează. ♦ (Adverbial) Concomitent, în
același timp, simultan.
75. RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariție) a unei opere literare sau
științifice, cu comentarii și aprecieri critice.
76. STRATEGÍE ~i f. 1) mil. Știință care se ocupă cu planificarea, organizarea și
conducerea operațiilor militare într-un război. 2) Ansamblu de operații și manevre,
realizate în vederea atingerii unei victoria
77. INTERACTÍV, -Ă, interactívi, -e, adj. Referitor la interacțiune, cu caracter de
interacțiune. ♦ (Despre regimul de lucru al unui sistem de calcul) Caracterizat prin
împărțirea facilităților de calcul între mai mulți utilizatori, aflați în interacțiune
permanentă cu sistemul.
78. INTERIMÁR, -Ă, interimari, -e, s. m., adj. (Persoană) care exercită provizoriu o
funcție în locul titularului
79. LACÚNĂ s.f. 1. Spațiu gol în continuitatea unui corp. ♦ Lipsă. ♦ Întrerupere într-un
text.
80. RACORDÁ vb. tr. 1. a stabili un racord (1). ◊ (tehn.) a realiza legătura dintre două
elemente ale unui sistem tehnic. 2. a lega două porțiuni ale unui drum, ale unei căi
ferate prin introducerea între ele a unui tronson curb. 3. (mat.) a uni
81. IMPERATÍV, -Ă, imperativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care ordonă; poruncitor.
82. MÁRJĂ s.f. (Franțuzism) 1. Margine; bord. ♦ Spațiu alb la marginea unei pagini. ♦
Spațiu sau timp liber, care poate fi folosit ca rezervă; rezervă.
83. CONVÉNȚIE, convenții, s. f. 1. Înțelegere, acord între două sau mai multe state,
instituții sau persoane cu privire la anumite probleme sau la anumite obiective. ♦
(Jur.) Contract; denumire dată unor tratate internaționale.
84. TACÍT ~tă (~ți, ~te) Care se subînțelege și se admite ca atare, fără a fi exprimat
în cuvinte.
85. CONCÍZIE s. f. Calitatea de a fi concis; exprimare, formulare scurtă; laconism.
86. BELETRÍSTICĂ f. Totalitate a operelor literare; literatură artistică.
87. ANALÓG2, -OÁGĂ, analogi, -oage, adj. Care prezintă o analogie; asemănător;
corespondent.
88. EDITÚRĂ ~i f. Instituție specializată pentru editare
89. SUBSIDIÁR adj. 1. accesoriu, anex, auxiliar, secundar. (Element ~ într-un
mecanism.) 2. complementar, întregitor, suplimentar, (rar) complinitor.
(Lămuriri ~.)
90. LEXICOGRAFÍE s.f. Știința și practica întocmirii dicționarelor.
91. POLIGLÓT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre persoane) Care cunoaște mai
multe limbi.
92. HIPONÍM s. n. (lingv.) termen general pentru indicarea numelor dubioase
93. CONOTÁȚIE, conotații, s. f. (Lingv.) Sens suplimentar (față de denotație) al unui
cuvânt adesea figurat, rezultat din experiența personală, din context.
94. DENOTÁȚIE, denotații, s. f. 1. (Log.) Totalitatea indivizilor la care se aplică un
cuvânt; sferă. 2. (Lingv.) Sensul stabil și analizabil în afara contextului unui cuvânt.
95. hiperonim s.n. (lingv.) Unitate lexicală care are o semnificaţie mai generală şi mai extinsă
faţă de una sau de mai multe unităţi lexicale din aceeaşi clasă care le include. „Floare" este
hiperonim faţă de „trandafir şi garoafă".
96. INSIGNIFIÁNT, -Ă, insignifianți, -te, adj. (Livr.) Care nu înseamnă nimic, fără
însemnătate; neînsemnat, neimportant.
97.
98. BELETRÍST s. v. literat, om de litere, scriitor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco