Sunteți pe pagina 1din 137

Argumentul pro

Alcătuirea unei antologii a vieţii şi activității unor mari per-


sonalități, din rândul celor ce au făcut cunoscut oraşul Olteniţa în
întreaga lume, mă preocupă de multă vreme. Una dintre ele, poate
cea mai apreciată personalitate în viaţă, a urbei, este doctorul George
Gearavela, aparţinând etniei armâne.
Participând, în urmă cu peste zece ani, la un simpozion, ţinut
la Sala Dalles din Bucureşti, am putut să văd crema intelectualităţii
armâne, atât din ţară cât şi din străinătate, mi-am dat seama cât de
valoroşi sunt aceştia. Veniseră la Bucureşti să serbeze un eveniment
important din viaţa lor, absolvirea şcolii de la Sfinţii Apostoli. Aici
am vorbit despre viaţa şi activitatea prefectului judeţului Durostor,
doctorul în chimie, Taşcu Pucerea.
Cunoșteam multe despre acest ilustru reprezentant al etniei
macedonene, grație cărţii sale „Catagrafia judeţului Durostor”
La început, când m-am gândit la macedoneni, la migraţia lor
din nordul Greciei, regiunea munţilor Pind, am avut în faţa ochilor
tăria de caracter a celui care a ridicat Regatul Macedoniei la rang de
absolut, Filip al II-lea, şi citadela sa princiară, oraşul Pella.
Apoi, am avut revelaţia ascultării unor cântece ale armânilor,
interpretate magistral de Sirma Granzulea, (o cântăreaţă de etnie
armână, interpretă de muzică populară). Mi-am amintit că la o com-
petiție a formațiilor corale, am avut ocazia să ascult formația armâni-
lor, din comuna Cogealac, județul Constanța. Cu această formație,
Grigore Leșe a participat la mari manifestări culturale așa cum a fost
Festivalul George Enescu, dar a fost invitat și în China, ca reprezen-
tanți ai unei culturi milenare, asemănătoare, prin vechime, celei chi-
neze.
Mai târziu, am fost impresionat de unele personalități cultu-
rale din rândul armânilor.
De bună seamă, doctorul George Gearavela este unul din-
tre iluştrii reprezentanţi ai sistemului medical românesc.
Acestei mari personalități medicale îi voi dedica cartea de
faţă, ce se dorește un corolar al întregii sale activități, dedicată vieţii
şi sănătăţii oamenilor.
Niculae Mavrodin

1
O Biografie sentimentală
George Gearavela s-a născut în anul 1940, la 15 aprilie,
în comuna I.G. Duca din judeţul Durostor, într-o familie de
macedoneni.
Anul 1940 a fost fatidic pentru România, căreia i-a fost
sfârtecat trupul prin cele trei rapturi, acceptate de Uniunea So-
vietică, Germania, Italia şi Ungaria.
Teritoriul din sudul Dobrogei cu cele două judeţe,
Durostor şi Caliacra, au intrat în posesia statului român în mai
1913, prin Tratatul de pace de la Bucureşti, în urma celui de-al
doilea război balcanic. Acest teritoriu a fost veşnic o dispută
între România şi Bulgaria.
Familia Gearavela, formată din mai mulţi membri, a
trebuit să părăsească localitatea, unde a trăit o perioadă destul
de mare de timp, după 5 septembrie 1940, când, în urma Trata-
tului de la Craiova, România restituia Cadrilaterul vecinului de
la sud, Bulgaria.
Exodul populaţiei colonizatoare în Cadrilater, după anul
1913, a continuat la cote maxime, după restituirea din septem-
brie 1940, în direcție inversă.
Familia Gearavela, având în componenţa ei şi pe micu-
ţul George, de câteva luni născut, a trecut în Dobrogea româ-
nească şi s-a stabilit în comuna Ovidiu, sat Poiana, judeţul
Constanţa, unde viitorul medic a cunoscut relieful pietros al
acestui ţinut dintre Dunăre si Marea Negară, precum şi amal-
gamul de etnii existente aici. Tot aici a urmat și şcoala primară,
iar apoi s-a stabilit cu părinții în comuna Budeşti, judeţ Ilfov,
astăzi Călăraşi, mutându-se pentru a treia oară. Comuna Bu-
deşti se află la 40 de Km de Bucureşti şi 23 de Olteniţa. Inten-
ţia părinţilor a fost de a se apropia mai mult de București.
Apropierea de capitala ţării oferea mai multe oportunităţi fami-
liei Gearavela. Locuind aici a urmat şi liceul Alexandru Sahia
din Olteniţa, la cursul seral. Acest lucru s-a petrecut la începu-
tul anilor '50.
Fraţi mamei sale, Evantia Gearavela, stabiliţi în Banat
după retrocedarea Cadrilaterului, au fost trimişi cu domiciliu
forţat, de regimul comunist, în Bărăgan. După ridicare domici-
2
liului obligatoriu, aceştia s-au stabilit în comuna Grădiştea,
lângă Călăraşi.
Tânărul George şi-a luat destinul în propriile-i mâini,
deşi acesta a fost, de cele mai multe ori, crud.
Prigoana la care a fost supus în perioada 1950-1960, da-
torită faptului că părinții lui au avut pământ mai mult şi au fost
refugiaţi din Cadrilater, a fost cât se poate de elocventă. A tre-
buit să întrerupă studiile liceale, pe care le-a urmat atât la zi cât
şi la seral, până în 1959 când a terminat acest ciclu de învăță-
mânt.
Dintre profesorii pe care i-a la avut liceul din Olteniţa,
numit „Alexandru Sahia”, actualmente „Neagoe Basarab”,
aminteşte cu deosebită emoţie de profesorul Traian Bajdechi,
armân şi el, Mihai Grigorescu, Aureliu Stoicescu, ce l-a pregă-
tit în tainele biologiei, Domnișteanu, Cinchi, dar şi de mulţi
alţii.
Examenul la facultatea de Medicina şi Farmacie, ”Carol
Davila” din Bucureşti, a fost un succes, ce a demonstrat pregă-
tirea riguroasă a acestuia, examen ce l-a luat de prima dată.
După absolvire a fost repartizat în judeţul Bacău, la în-
ceput ca medic, la dispensarul din comuna Gherdana, unde a
funcţionat până în 1972, apoi la Sascut din 1972 până în 1974.
Aici s-a remarcat prin seriozitate şi rigurozitate în domeniu,
dedicându-se cu trup şi suflet meseriei de medic. În anul 1974,
a susținut examenul de secundariat în specialitatea anestezie-
terapie intensivă, pe care l-a promovat cu brio.
Anul 1977, când s-a produs cutremurul devastator din
România, a lăsat multe urme în conştiinţa tânărului medic,
George Gearavela, un adevărat „doctor Poenaru”1, care a ajutat
oameni în suferinţa de multe ori fără nici un onorariu. Din
1977, recunoscându-i-se meritele, în domeniul profesional, este
transferat la Bucureşti, la spitalul Brâncovenesc, ca medic se-
cundar, și obține specializarea în A.T.I.

1
v. Romanul „Doctorul Poenaru” - autor Paul Georgescu,
Editura Eminescu, Bucureşti, 1976

3
Iaşi 1980, Echipa de Judo CSS, GG Dej campioană naţională
la juniori. Pentru componenţa echipei v. pg.136
4
Înainte de a veni în capitală, doctorul George
Gearavela, a fost medic la spitalul Municipal din Oneşti, unde a
activat o perioadă de timp ca medic ATI.
Pentru a se apropia de casă, de părinții săi, care-l aştep-
tau în permanenţă, a făcut numeroase demersuri, atât la Minis-
terul Sănătăţii, cât şi la Direcţia Sanitară a judeţului Bacău,
pentru a i se aproba transferul în judeţul Ilfov.
Aprobarea a venit după multe peripeţii, piedici întâmpinate şi
multă invidie profesională.
A reuşit să devină medic specialist, anestezist la spitalul
din oraşul Olteniţa, unde a funcţionat până în 2005, an în care a
s-a pensionat.
Doctorul George Gearavela nu este numai un bun prac-
tician, dar este şi un om deosebit, cu o inimă caritabilă, ce pune
mai presus de problema pecuniară, viaţa şi sănătatea omului.
Ca medic anestezist şi de terapie intensivă, George
Gearavela a aflat multe lucruri privind anumiţi centri energe-
tici, care pot fi acţionaţi, nu numai chirurgical, ci şi prin alte
metode. A îmbrăţişat tehnica pe care chinezii o cunoșteau încă
5
din antichitate, tehnica acupuncturii. A urmat cursuri de iniţie-
re în acupunctură2 la Centrul de Perfecţionare al Medicilor, în
trei cicluri, între 1965 şi 1972.
În anul 1991 a reuşit să treacă examenul, pentru a deveni medic
primar, iar în cadrul spitalului din Municipiul Olteniţa, doctorul
George Gearavela, a fost între anii 1992- 2005 şeful secţiei de
terapie intensivă.
În calitatea de şef de secţie al secţiei de anestezie şi te-
rapie intensivă, a mărit numărul de paturi de la cinci la două-
zeci, transformând un compartiment într-o secţie modernă.
Îmbrățișând o nouă tehnică medicală,veche de peste
5000 de ani, tehnică ce pune în mişcare zonele energetice ale
corpului, acupunctura, doctorul George Gearavela s-a iniţiat în
acest domeniu, obţinând în 1983 atestatul de practicare a aces-
teia.
A activat şi pe linie publicistică, fiind unul dintre fonda-
torii „Revistei Române de Acupunctură”.
Din 1992 şi până în 2006 a îndeplinit funcţia de secretar
al „Societății Române de Acupunctură”, iar din 2006 până în
prezent este vicepreşedinte al acesteia. În 1994 a fost desemnat
ca lector pentru formarea specialiştilor în acupunctură, iar din
1998 practică acest lucru.
Pentru merite deosebite în practicarea acestei tehnici
medicale, doctorul George Gearavela a fost răsplătit cu diferite
distincţii, precum „Diploma de maestru în acupunctură”. În
2002 i s-a acordat „Diploma de excelenţă” oferită de Asociaţia
"Societatea Română de Acupunctură" dar şi în anul 2005 şi
apoi în mai mulţi ani la rând.
În prezent, practică acupunctura în Bucureşti şi partici-
pă de câte ori este invitat la reuniuni interne şi internaţionale în
domeniul acupuncturii
Doctorul George Gearavela este un invitat permanent al
oricăror evenimente fie sportive, fie comemorative, fie cultura-

2
ACUPUNCTÚRĂ s.f. Metodă terapeutică originară din China, bazată pe
acțiune reflexă, care constă în înțeparea pielii, în anumite puncte ale corpu-
lui, cu ace metalice fine. – Din fr. acupuncture
6
le la care participă cu plăcere, totodată dând gir calităţii acesto-
ra prin prezența sa.
După ce a fost olteniţean 24 de ani, acum răspunde
aproape tuturor invitaţiilor făcute.
Una dintre ele a fost cea cu caracter duhovnicesc, sfinţi-
rea bisericii din lemn, aflată în parcul de lângă spital. Ceremo-
nia a fost desfăşurată în prezenţa Episcopului Sloboziei şi Călă-
raşilor, Prea Sfinţitul Damaschin. Doctorul George Gearavela
s-a simţit mândru că a fost prezent şi că a aparţinut acestui oraş
dunărean, unde s-a consacrat în slujba vieţii şi sănătăţii oame-
nilor.
În ziua de 24 septembrie 2010, a fost prezent şi la Cur-
cani, localitate aflată la 13 kilometri de Olteniţa, unde a parti-
cipat la sărbătorirea celor 132 de ani de la atestarea documenta-
ră a comunei.
Cu acest prilej a asistat la o frumoasă competiție sporti-
vă, organizată de domnul Mihai Matei, purtător de cuvânt al
Federaţiei Române de Oină, în relaţiile cu presa şi de către fo-
rumul de profil. Este vorba de finala Campionatului Republi-
can de Oină. A fost prezent şi la decernarea diplomelor de „Ce-
tăţean de onoare al comunei Curcani” şi „De Excelenţă” acor-
date unor personalităţi care s-au născut aici şi au ridicat presti-
giul acestei vetre de locuire.
Doctorul George Gearavela a fost prezent şi la Călăraşi,
alături de fostul preşedinte al României, profesorul universitar
Emil Constantinescu, pentru a participa la festivităţile dedicate
aniversarii acestui municipiu. Acolo a putut să se întreţină cu
mulţi oameni de cultură şi cu oficialitățile călărăşene. De fie-
care dată, a fost vesel, jovial, cu inima deschisă, atunci când a
participat la acţiuni de spirit şi suflet românesc.
Totuşi inima sa a rămas la Olteniţa, oraşul care l-a con-
sacrat şi i-a fost întotdeauna aproape.

7
8
Olteniţa şi consacrarea medicală
După multe intervenţii, zbucium interior şi rezultate
profesionale de excepție, tânărul medic care bătuse căile Mol-
dovei, alinând durerile oamenilor, a reuşit să ajungă aproape de
familie, la Olteniţa, unde a stat douăzeci şi patru de ani, până
la pensionarea sa.
La spitalul din Olteniţa, doctorul George Gearavela a
activat în cadrul secţiei de anestezie şi terapie intensivă, lu-
crând cu medici chirurgi precum Puiu Fesiuc, Costea, Basu,
având mereu rezultate foarte bune, pacienţii care i-au trecut
prin mână, suportând intervenţiile cât se poate de bine.

Tânărul medic Gearavela alături de mai vârstnicul său prieten, doc-


torul Basu, la spitalul olteniţean

9
La început, tânărul medic, venit la Olteniţa, deşi avea în
spate deja o bogată activitate profesională a fost privit cu neîn-
credere, mai ales că purta părul lung, contrar indicaţiilor de
partid, care erau stricte în privinţa ţinutei corporale, mai ales
pentru persoanele publice. Versurile puse pe muzica şi cântate
de actorul de mare sensibilitate, Florian Pitiş sunt cât se poate
de elocvente:
„Nu contează cât de lung am părul,
Important e cât şi cum gândesc”
Treptat, tânărul anestezist se integrează în colectivul
spitalului din Olteniţa, care avea un renume prin directorii săi
care i-a avut şi care în acelaşi timp erau şi buni practicieni ai
medicinii: doctorul Lucian Popescu, doctorul Ştefănescu, doc-
torul Bratov, ori doctoriţa Doina Popescu-Negreanu.
Perioada olteniţeană a fost cea mai lungă, cea mai fru-
moasă şi prodigioasă, mai ales că munca sa de medic anestezist
s-a îmbinat foarte bine cu cea de practician al acupuncturii.
Metoda medicală străveche, cu peste cinci mii de ani vechime,
practicată de chinezi, acupunctura devine hobby pentru docto-
rul George Gearavela care îl ajută în munca sa. Prin acupunctu-
ră revitalizează centrii energetici ai organismului uman şi im-
pulsionează procesul de ameliorare a unor suferinţe, unele ex-
trem de severe. În ziarul judeţean „Gazeta de Vineri”, un re-
gretat jurnalist amator îi aducea elogii doctorului anestezist,
spunând prin glasul foştilor pacienţi:”Parcă l-am văzut pe
Dumnezeu”.
În articolul amintit, domnul Cornel Mitică aducea în
discuţie cazul unui copil de 14 ani din Aiud, bolnav de astm
bronşic, pe numele său Radu Moldovan, care după numai şapte
şedinţe de acupunctură a plecat vindecat, precum şi Coza Ligia,
de patruzeci şi trei de ani, alergică la medicamente, polen, praf
şi unele alimente. Toţi Vindecaţi de acele şi mâinile doctorului.
Cu prilejul aniversarii a 150 de ani de atestare docu-
mentară a oraşului Olteniţa, doctorului George Gearavela i s-au
decernat "Diploma de Onoare" şi medalia jubiliară pentru acti-
vitatea de excepţie la spitalul din Olteniţa.

10
În perioada cât a practicat medicina la Olteniţa, doctorul
George Gearavela, medicul anestezist, specialist în acupunctu-
ră, a tratat mulţi pacienţi din zonă.

11
Una dintre paciente, Ioana Bordeianu, care se apropia
de 70 de ani, pensionară din învăţământ, locuind în comuna
Spanţov, judeţul Călăraşi, s-a vindecat miraculos, după un in-
farct de miocard şi o hepatită cronică, urmată de un reumatism
poliarticular, care o imobilizaseră la pat. După numai şase şe-
dinţe, durerile au dispărut, iar după încă alte cinci şedinţe s-a
ridicat din pat, intrând în bucătărie pentru a pregăti un ceai.
Acelaşi lucru s-a întâmplat cu Ion Ferchedău din Olteni-
ţa, care era taximetrist şi suferea de o lombosciatică dureroasă.
După cinci şedinţe de acupunctură s-a întors la locul de muncă,
fără nici un fel de dureri.
Cazul unei mame cu disperarea în ochi, din comuna
Chirnogi, este elocvent. Maria Eftene, având un băiat de 10 ani,
Florică, suferind de enurezis, nu mai ştia încotro s-o ia. Internă-
rile în diferite spitale, nu i-au adus copilului nici alinare, nici
vindecare. După şase ședințe de acupunctură s-a vindecat, fiind
din acel moment un copil sănătos şi cu poftă de viaţă.
Cazurile pe care le-a rezolvat doctorul George
Gearavela, de la cele mai uşoare până la cele mai grave, au fost
mediatizate în mass-media de mai bine de cincisprezece ani.
Bolile tratate prin metode alopate, îndelungate nereuşite şi în
acelaşi timp cu riscuri digestive, datorită deteriorări florei in-
testinale, au fost rezolvate cu ajutorul acestei tehnici medicale,
acupunctura.
În legătură cu reuşitele sale, medicul spune cu multă
modestie, clarviziune şi realism:
"Nu este o minune, ci doar o intervenţie reuşită prin care ener-
giile pozitive şi negative ale organismului sunt reechilibrate.
Acolo unde din diferite cauze, slăbeşte o verigă energetică şi
produce dezechilibru şi cum totul se leagă într-un om, efectul
este în lanţ. Medicamentele nu pot reechilibra energii, fiindcă
intervin la nivelul unor organe, al funcţiilor, de aceea sunt
cazuri în care sunt neputincioase.”
Este adevărat că unele afecţiuni nu reacţionează la acu-
punctură, fiindcă depind de metabolism, aşa cum este diabetul,
pancreatitele, chiar cele cu referire la glandele cu secreţie in-
ternă.

12
Doctorul George Gearavela a tratat cu succes astmul
bronşic, bolile reumatismale, afecţiuni otorinolaringologice, şi
chiar cele neuropsihice.
Referitor la ajutorul pe care-l primeşte în munca de
reenergizare a organismului uman, ilustrul specialist în acu-
punctură, spune că cel mai substanţial este cel pe care îl pri-
meşte de la Dumnezeu, apoi de la pacient.
Dacă pacientul nu are încredere în medic ori nu-l ajută
în nici un fel, nu se poate vorbi de o ameliorare a afecţiunii sau
de vindecare.
În acest sens, vorbind cu doctorul Gearavela, acesta a
spus ca el tratează afecţiunile, numai Dumnezeu le vindecă.
În permanenţă, este în dialog cu Divinitatea, rugându-se
în tăcere, pentru alinarea suferinţei şi redarea sănătăţii oameni-
lor. Este şi normal să gândească în acest fel, fiindcă tatăl său,
Ion Gearavela a fost un om credincios. A acţionat ca epitrop al
bisericii „Adormirea Maici Domnului” din actualul oraş Bu-
deşti şi a pus umărul la renovarea lăcaşului de cult, ca şi repic-
tarea acestuia.
Provenind dintr-o familie de macedoneni, cunoscuţi
pentru credinţa lor puternică, nu putea să nu-l aibă în suflet pe
Dumnezeu. Să nu uităm că au existat şi medici îndoctrinaţi în
perioada regimului totalitar, care n-aveau credinţă şi rezultatele
lor profesionale au fost lamentabile.
Aceştia erau în general slabi profesioniști şi cu funcţii
politice (secretari de partid, directori de spitale, directori ai
direcţiilor sanitare, etc.).
Activitatea în cadrul Spitalului Municipal Olteniţa a
fost cât se poate de rodnică, doctorul George Gearavela, fiind
un om cu pasiune pentru meseria pe care şi-a ales-o, dar şi le-
gat sufleteşte de bolnavii pe care i-a tratat. Cazul unor pacienţi,
care au rămas legaţi pentru totdeauna de binefăcătorul lor, este
bine mediatizat, atât în gazetele locale ori naţionale, cât şi la
posturile de televiziune.
În perioada cât a fost medic anestezist şi de terapie in-
tensivă la Olteniţa, doctorul George Gearavela a avut pacienţi
din diverse zone româneşti pentru tratamente cu acupunctură.

13
Unul dintre aceştia, un copil de cincisprezece ani, din Buhuşi,
Marius Pintilie, a fost adus la Olteniţa, ţinut într-o rezervă a
spitalului din localitate şi tratat vreme de două săptămâni de
astm bronşic.
În emisiunea Andreei Marin, supranumită şi zâna sur-
prizelor, medicul a venit împreună cu acest copil de 14 ani,
originar din Buhuşi, Marius Pintilie, care suferea de o formă
severă de astm bronşic.
Copilul a fost intervievat de Andreea Marin, în felul ei
caracteristic, în încercarea de a scoate cât mai multe date, de-
spre persoana invitată. Acest copil, care trăiește astăzi în Spa-
nia şi este un tânăr chipeş şi sănătos s-a vindecat complet, dato-
rită metodelor folosite de doctorul George Gearavela şi de
acele sale miraculoase.
Despre tânărul acesta se spune în presa vremii :”Vă mai
amintiţi de emisiunea „Surprize, surprize” din noiembrie 2003.
Puştiul din Buhuşi a fost vindecat de dr. Gearavela,
amândoi devenind celebri în toată România.
Ani de zile puştiul din imagine a fost pe la cei mai buni
doctori, a înghiţit kilograme de medicamente, teroriza un bloc
cu tusea sa, devenise un coșmar pentru vecini. Doctorul
Gearavela cu câteva ace a reuşit să-i redea acestui copil liniş-
tea şi sănătatea după care a tânjit atâta timp”
Tânărul Pintilie avea şi o poreclă în blocul unde locuia
„teroristul” datorită acceselor sale de tuse din timpul nopţii.
Familia sa avea un venit de 50 lei pe lună, dintr-un aju-
tor de handicap.
După numai două săptămâni de tratament prin acupunc-
tură, Marius şi-a revenit în totalitate. Pentru a face cunoscute
aceste rezultate excepţionale, Zâna i-a invitat din nou la TVR,
în cadrul emisiunii sale, pe doctorul Gearavela şi pe Marius.
Aveau în faţă alt copil cu alt chip, vesel şi zâmbitor. O perioadă
spitalul din Olteniţa a fost asaltat cu telefoane pentru doctorul
Gearavela, a fost o Mecca a acupuncturii. Păcat de faptul că
ilustrul magician al acelor nu a reuşit să formeze o scoală în
acest târguleţ de provincie. Începutul l-a făcut Domnia Sa.

14
15
Aşa cum declara într-un interviu din numărul 149 al ga-
zetei “Calea Victoriei”, din septembrie 2008, doctorul este
curios din fire şi interesat să intre în miezul unor probleme şti-
inţifice, să elucideze unele enigme ale corpului omenesc.
La începutul carierei de specialist în acupunctură, doc-
torul George Gearavela a fost confruntat cu mai multe proble-
me, asupra cărora a meditat cu multă răbdare şi perseverenţă.
Prima problemă a fost cea a rezolvării unor grave şi po-
sibile dezechilibre energetice, pe care medicina tradiţională n-a
putut să le rezolve. De asemenea, confruntarea cu o filozofie
diferită de a europenilor, cea orientală, cu enigmele şi capcane-
le ei. Doctorul George Gearavela a înţeles că sursa tuturor boli-
lor este dezechilibrul energetic al organismului uman.
La început a avut o doză de scepticism, mai ales din ca-
uza neînţelegerii acestei forme de terapie, care la noi nu avea
prea mari intervale de practicare, a repulsiei pe care medicii
alopaţi o aveau faţă de acupunctură, faţă de alte metode necon-
venţionale de medicină, considerate ca fiind forme de şarlata-
nie, de a obţine bani prin naivitatea unor pacienţi.
Timpul a dovedit că acupunctura este o certitudine prin
vindecările concludente, corpul nefiind supus nici unui trata-
ment medicamentos–cu timpul devenind nociv–şi nici dureros,
ca în cazul unor intervenţii chirurgicale.
Un proverb latin spune ca a persevera este diabolic
“...perseverare diabolicum”. În cazul doctorului George
Gearavela perseverenţa a devenit o certitudine benefică, care
s-a amplificat cu fiecare caz rezolvat. Ca o parabolă a locuţiunii
latine amintite, am putea spune în cazul său: ”perseverare
caelestum”.
În urmă cu douăzeci şi opt de ani, prin anul 1983,
doctorul George Gearavela a întâlnit un părinte disperat, al
cărui fiu, de douăzeci şi cinci de ani suferea de o tahicardie
severă, bătăile inimii fiind de 180 pe minut.
Această severă afecţiune cardiacă s-a datorat unui
eveniment tragic, în urma căruia trei colegi de muncă au ars de
vii, sub privirile tânărului. Această spaimă i-a ridicat pulsul la
cote inimaginabile, ducându-l în pragul disperarii. Având în

16
permanenţă în faţa ochilor spectrul acestei nenorociri, tânărul
nu mai putea dormi şi a căpătat o depresie, pe care nu mai
putea să o înlăture. După tratamentul cu acupunctură, tânărul a
început să scape de tahicardie, pulsul scăzând la 120 de bătăi
pe minut, apoi stabilizându-se în limite normale.
Doctorul George Gearavela n-a tratat numai pacienţi
din afara spitalului olteniţean, ci şi pe unii colegi de breaslă.
Una dintre colegele sale suferea de o discartroză
cervicală şi lombară, ca şi de osteoporoză. Mai mult avea şi o
alergie medicamentoasa. Medicamentele pe care le-a luat, în
cantităţi mari şi într-un interval de timp îndelungat i-au
provocat şi un ulcer duodenal.
Au urmat douăsprezece şedinte de acupunctură, la
spitalul din Olteniţa şi starea de sănătate s-a ameliorat, pacienta
ducându-se din nou la seviciu.
Cu ajutorul acupuncturii, doctorul George Gearavela a
tratat multe afecţiuni, numărul acestora ridicandu-se la la sute
de cazuri. Acele folosite în tratamentul anumitor boli sunt
speciale, flexibile şi ascutiţe. Ele sunt din inox şi din argint, iar
introducerea lor în piele nu este dureroasă.
Niciodată, doctorul George Gearavela nu a intervenit în
vederea stoparii unei hotărâri a pacientului de a accepta
medicina tradiţională, alopată. Acupunctura în opinia sa este un
un element ajutător al acesteia, un mijloc de a îmbina cele
doua tipuri de medicină.
La spitalul din Olteniţa, unde îşi desfăşura activitatea
ca medic primar anestezist şi-a amenajat şi un mic cabinet de
acupunctură, unde făcea sedinte, după orele de program.
În acest cabinet au fost trataţi, cu multă competenţă şi
cu afecţiune, diverşi pacienţi, care au adaugat câte un pic din
contribuţia lor pentru creionarea personalitaţii doctorului
primar George Gearavela.

17
Prietenii doctorului Gearavela
În afară de pacienţi, medicul şi acupuncturistul George
Gearavela şi-a făcut şi mulți prieteni statornici, care nu îl oco-
lesc niciodată. Sunt edificatoare versurile cântecului, pe care l-
a interpretat magistral Jean Păunescu „O fata mai găsești, dar
un prieten greu”, compozitor Henry Mălineanu.
Este adevărat, prietenii în sensul adevărat al cuvântului,
se găsesc destul de greu, mai ales acum când interesele mate-
riale primează. Eşti prieten cu cineva, până la bani, din acest
moment, prieteniile se strică, sau se deteriorează.
Niciodată doctorul George Gearavela n-a pus problema
banilor, tratându-i pe oameni, uneori nevoiaşi, din prietenie,
omenie şi cu gândul la Dumnezeu.
Unul din cei mai buni prieteni ai săi, regretatul profesor
doctor Lucian Pavel, născut la 25 decembrie 1942, avea numai
cuvinte de laudă pentru anestezistul şi specialistul în acupunc-
tură George Gearavela. Prietenia cu Lucian Pavel a început
după ce profesorul, pe atunci la liceul Neagoe Basarab din
Olteniţa, apoi inspector de specialitate şi chiar inspector gene-
ral şcolar, l-a solicitat pentru o problemă gravă de sănătate,
care prin tratamentul medical alopat n-a fost rezolvată. După
câteva şedinţe de acupunctură, profesorul Lucian Pavel s-a
simţit bine, punându-se pe picioare şi reluându-şi activitatea
didactică.
Profesorul Lucian Pavel a plecat în anul 1991 în China,
pentru a preda un curs de civilizaţie românească la Universita-
tea din Beijing. Acolo, în patria acupuncturii şi a medicinii
naturiste, a cunoscut oameni care au ştiut despre activitatea
doctorului Gearavela, considerându-l un mare medic prin mij-
loace diferite faţă de medicina tradițională, alopată.
Când s-a întors în România, după ce şi-a încheiat apos-
tolatul în marea ţară asiatică, profesorul Lucian Pavel l-a con-
tactat pe doctorul George Gearavela, pentru a-i înmâna o parafă
cu numele său scris in limba chineză. A fost o mare bucurie şi
în acelaşi timp o onoare, ca tocmai de la atâtea mii de kilometri
distantă de România, cineva să-l recunoască şi să-l aprecieze.

18
Sus parafa, iar jos punga în care a fost adusă aceasta şi
tușiera originală

19
Cartea poştală ilustrată primită din China, de la Profesorul
Pavel Lucian

20
Când a dispărut profesorul Lucian Pavel, la numai 67 de
ani, din cauza unei necruţătore afecţiuni, doctorul Gearavela a
fost profund mişcat. A venit la Olteniţa şi l-a însoţit pe ultimul
drum, plin de regrete pe prietenul său, ilustrul său prieten. Prie-
tenia lor a rămas vie în amintirea doctorului, care şi astăzi vor-
beşte cu mult drag de acesta.
Un alt prieten şi pacient al său a fost actorul Florin
Zamfirescu. Este ştiut că profesorul şi actorul Florin Zamfires-
cu, în general este un om cerebral, sobru, atât în viaţa de actor
şi profesor la Academia de Teatru şi Film, dar şi ca om al soci-
etății românești, nu se ataşează oricine.
Nu numai că Florin Zamfirescu a fost tratat de doctorul
George Gearavela, dar au rămas prieteni de familie, mai ales că
şi soţia actorului, Cătălina Mustaţă a fost pacientă a acestui
mare specialist în acupunctură.
O prietenie sinceră a fost şi aceea, cu alt mare actor, ca-
re a jucat în multe filme înainte de 1989, cât şi după
evenimentele care marchează începutul unei noi epoci în istoria
ţării noastre. Este vorba de George Mihăiță, care a redactat şi
revista “Salut“ o gazetă pentru copii, tineri şi adolescenţi. Ulte-
rior revista a fost coordonată de fiul actorului George Mihăiță.
Mulţi actori nu mai puteau urca pe scenă datorită unor
afecţiuni, de cele mai multe ori reumatismale. Doctorul
Gearavela i-a tratat şi după câteva ședințe au putut să se mişte
în voie, să interpreteze roluri în piese de teatru.
Au fost cazuri în care soliste ale Teatrului de Opera şi
Balet n-au mai putut urca pe scenă, pierzându-şi temporar vo-
cea. Şi în cazul acestor interprete de muzică clasică, acupunctu-
ra a fost un remediu benefic. Unul dintre hâtri oameni ai sce-
nei, actorul Valentin Teodosiu, i-a fost pacient doctorului
Gearavela, dar în acelaşi timp şi prieten. Umorul lui Teodosiu
şi profesionalismul doctorului Gearavela s-au îngemănat, fiind
un mijloc de remediere a unor suferinţe de sciatică, mai veche,
ajunsă într-un stadiu acut.

21
Chiar şi unii membri ai grupului de umor, “Vacanţa
Mare“, au ajuns pe mâna doctorului acupuncturist şi s-au simţit
bine după ședințele făcute în cabinetul tămăduitorului.
O prietenie veche îl leagă pe doctorul Gearavela de doc-
torul Costea, care a funcţionat la Spitalul Olteniţa până la pen-
sionarea sa.
Nu numai că i-a fost coleg, ca anestezist, în efectuarea
unor intervenţii chirurgicale, ci şi ca om, apropiat prin tempe-
ramentul său şi echilibru moral. De fapt cine nu-i poate fi prie-
ten unui om cu zâmbetul pe buze în permanenţă, cu simțul
umorului şi cu problemele pecuniare lăsate pe planul al doilea.
Crescut în spiritul cinstei, corectitudinii, dar şi al respectului
pentru valori şi tradiţii, doctorul Gearavela este un om cu reale
virtuţi morale.
O întâmplare mai veche a cimentat relaţiile de amiciţie
dintre medicul anestezist şi directoarea policlinicii din Olteniţa,
doamna doctor Podgornei. Soţia preşedintelui Judecătoriei lo-
cale a apelat la colegul său de breaslă pentru o afecţiune care-l
făcuse pe magistrat să nu mai audă bine. Din acest motiv, jude-
cătorul Podgornei era ţinta ironiilor colegilor săi mai tineri,
care făceau haz pe seama beteşugului şefului lor. Ba îl numeau
babalâc, ori boşorog, ba îl comparau cu personaje din povestiri-
le lui Ion Creangă.
Această afecţiune a urechii îl obseda zi şi noapte pe bie-
tul preşedinte al Judecătoriei. A făcut tratament medicamentos,
a consultat medici specialişti otorinolaringologi, dar totul a fost
în zadar. Simţea că are dopuri în urechi si în acelaşi timp multă
apă. În permanenţă se simţea ud în ureche, ceea ce, pe lângă
disconfort, îi producea şi iritare, ba chiar o stare de anxietate.
Se gândea să se pensioneze pe caz de boală, deşi nu dorea acest
lucru, fiind pasionat de meseria de magistrat.
Doamna doctor Podgornei, o femeie slabă şi înaltă, bru-
netă, ceea ce îi dădea o alură meridională, cu multă răbdare, a
folosit toate metodele medicinii tradiţionale alopate, pentru a-i
reda soţului său acea sănătate de care avea nevoie.
Într-o zi a luat legătura cu colegul său, doctorul George
Gearavela, şi l-a întrebat dacă metoda acupuncturii este folosită

22
şi în afecţiunea urechii. Răspunsul a fost afirmativ şi domnul
judecător a devenit pacientul specialistului în acupunctură. Du-
pă terminarea şedinţelor necesare unui tratament complet, bă-
trânul judecător a avut o mare bucurie, dar şi o revelație. I s-a
dus toată apa ce o simţea în urechi şi a început să audă din ce în
ce mai bine. După un timp auzul i-a revenit la normal, dar n-a
făcut publică această situaţie, tocmai pentru a afla părerile co-
legilor săi şi a subordonaţilor, despre el şi beteşugul de care
suferea. Se făcea că nu-i aude pe cei care-l ironizau, continuând
să aibă aceeaşi postură de individ cu auzul în derivă.
Până la urmă a dat totul în vileag, spunându-le subalter-
nilor că aude foarte bine de câtva timp şi ar fi bine să se termi-
ne cu ironiile la adresa lui. Bineînţeles, judecătorii mai tineri,
grefierii şi alți salariaţi ai instituţiei au rămas muţi de uimire,
dar şi cu teama că vor fi sancționați.
Judecătorul Podgornei nu s-a răzbunat, fiind un om
echilibrat, fără patima vendetei şi cu simţul umorului. Poate că
şi altul, dacă ar fi fost în situaţia lui, ar fi fost tratat în același
mod.
De atunci, prietenia cu doctorul George Gearavela a
rămas trainică. Chiar după plecarea familiei Podgornei din Ol-
teniţa, după pensionarea celor doi soţi, în continuare, s-au pro-
dus întâlniri între fostul pacient şi medicul George Gearavela.
Un alt prieten al doctorului George Gearavela a fost şi
chirurgul Puiu Fesiuc, de la spitalul din Olteniţa. Deşi unii co-
legi îl priveau cu suspiciune, atât din punct de vedere profesio-
nal, cât şi moral, medicul anestezist l-a apreciat şi între ei s-a
legat o prietenie sinceră.
După încetarea din viaţă a doctorului Fesiuc, datorită
unei suferinţe îndelungate, provocate de o boală incurabilă,
George Gearavela a rămas cu amintirea colegului său întipărită
în minte şi de câte ori îşi aduce gândul înspre acesta nu poate
să nu lăcrimeze.
Fire sensibilă, duios de multe ori, este şi un om tare în
acelaşi timp, mai ales când este vorba de redarea sănătăţii paci-
enţilor săi. Este un om care a depus jurământul lui Hipocrat, nu
formal, ci cu toată responsabilitatea, ca fiind un lucru deosebit

23
în viaţa sa de medic, om care lecuieşte trupul şi sufletul în ace-
laşi timp.
Nu greşesc, atunci când spun, că doctorul George
Gearavela lecuieşte şi sufletul, fiindcă îl are în permanenţă, pe
Dumnezeu, alături de el, credinţa venind de la părinţii şi bunicii
săi macedoneni.
Nu cred, că cineva n-ar putea să se împrietenească cu
acest om, care este numai zâmbet, cu sentimentul încrederii în
puterile sale vindecătoare şi cu acea dragoste puternică pentru
semenii săi.
De curând, un pacient de şaptezeci şi trei de ani, origi-
nar din comuna Pietroşani, judeţul Teleorman, pe numele lui
Pieleanu Dumitru, i-a devenit prieten şi unul dintre cei mai
fideli fani, dacă este vorba să ne exprimăm în limbaj muzical.
À propos de muzică, doctorul George Gearavela este un
meloman convins. Ascultă muzică pe care o recomandă tuturor,
ca un adjuvant al terapiei prin acupunctură. Meloterapia, după
părerea sa este un mijloc de a reda sufletului omenesc, mulțu-
mirea şi liniştea, dar în același timp şi trupului echilibru şi să-
nătate.
În general, ascultă muzică clasică, de la boleroul lui
Maurice Ravel, până la aria lui Orfeu, din opera lui Christoph
Willibald Gluck, „Orfeu în Infern”. Îi place orice gen de muzi-
că, cu o singură condiţie: să fie balsam pentru suflet, să-i pro-
ducă liniştea şi tonus cât mai bun.
Un alt prieten al doctorului anestezist este şi realizatorul
de emisiuni medicale, de la postul de televiziune „EtnoTv”,
Florin Condurăţeanu. Acesta l-a invitat în emisiunea pe care o
susţine de mai mulţi ani. De fiecare dată când este sunat de
doctor, pentru a-l întreba ce mai face, şi cum se simte, îl invită.
Florin Condurăţeanu are o foarte bună impresie despre doctor
şi colaborările cu postul de televiziune „EtnoTv” din ce în ce
mai dese.
Nu numai acest post de televiziune îl solicită fiindcă a
apărut şi pe altele, fie ca singur invitat, fie într-un grup de spe-
cialişti în medicina neconvenţională. De fiecare dată a impresi-

24
onat publicul telespectator prin spontaneitate, ingeniozitate şi
probitate profesională.
Doctorul anestezist al spitalului din Olteniţa a fost şi
prietenul sportivilor. De multe ori a urmărit chiar pe stadion
meciurile echipei locale,”Navol Olteniţa”, fie în calitate oficia-
lă, sau ca simpatizant al echipei. Totdeauna, a pus mult suflet,
atunci când s-a întâmplat un incident în cadrul meciurilor, mai
ales cu prilejul unor accidentări mai serioase ale jucătorilor
olteniţeni, sau ai echipei vizitatore.
Un caz deosebit a fost cel al morţi fulgerătoare a fotba-
listului de la Dinamo București, Cătălin Hăldan, tocmai la Ol-
teniţa, unde echipa fanion a României a susținut un meci ami-
cal cu echipa locală. Când s-a întâmplat nenorocirea, fotbalistul
dinamovist căzând pe teren ca fulgerat, doctorul George
Gearavela era de gardă la spitalul din Olteniţa, unde a fost adus
cunoscutul jucător.
Se cunoaşte expertiza medico−legală pe care a făcut-o
reputatul director al Institutului Medico−Legal, profesorul
doctor Vladimir Beliş, pe baza raportului întocmit de doctorul
George Gearavela . Dacă n-ar fi făcut un raport obiectiv, în
lumina adevărului poate echipa medicală prezentă la meci ar fi
ajuns după gratii.
Doctorul Gearavela a prezentat în raportul său, înaintat
Institutului „Mina Minovici”, că afecţiunea de care a suferit
Cătălin Hăldan, efortul depus în meciul amical şi hemoragia
care s-a declanşat spontan, au cauzat decesul.
În perioada regimului totalitar, aceste cazuri erau politi-
zate, interveneau îndeosebi organele de securitate şi cele de
partid.

25
Doctorul Gearavela un vrăjitor în alinarea
durerilor
Sănătatea înseamnă yin şi yang în echilibru. Locurile în care
se inserează acul de acupunctură se numesc xue (穴).
De când a intrat în tainele acupuncturii, medicul medic,
prin metode neconvenţionale a putut să observe cu răbdare şi
devotament profesional roadele muncii sale. La începutul carie-
rei de specialist în acupunctură, această formă de tratament
specific chinezească, n-a fost absolut convins că va avea succes
cu metoda sa, uneori fiind sceptic, dar rezultatele excepționale
pe care le-a obţinut l-au schimbat complet, în primul rând, i-au
dat încredere în forţele sale de medic acupuncturist.
Doctorul George Gearavela nu-i îndeamnă pe pacienţii
săi, aşa cum fac alţii din aceeaşi branşă, să abandoneze trata-
mentul alopat, din contră îi sfătuieşte să rămână şi cu medicul
curant, dar să folosească şi acupunctura.
Este adevărat, consumul de medicamente, chiar pe baza
de plante este riscant, afectând aparatul digestiv, pe cel hepatic
sau sanguin. De multe ori bolnavii cronici,care folosesc medi-
camente în cantități mari, mai ales antibiotice sunt pasibili de
deteriorarea florei intestinale, sau de alte afecţiuni. Acupunctu-
ra este o metodă bazata pe alte principii, fără folosirea de sub-
stanţe chimice, nedureroasă, aşa cum este intervenţia chirurgi-
cală. Nu este un lucru empiric, neverificat științific. Folosirea
acelor speciale, în vederea energizării unor centri energetici ai
organismului uman, este bazată pe cunoştinţe științifice şi ob-
servaţii, adunate de-a lungul mileniilor.
Destăinuia prietenilor săi, cunoscuţilor şi celor care îi
apreciau calitățile de medic că a fost atras de această metodă
neconvenţională, în primul rând, datorită interesului faţă de
misteriosul popor chinez, capabil de cele mai mari surprize în
viitor. Citind mult despre medicina chineză, veche de peste

26
cinci mii de ani, doctorul George Gearavela, a putut să constate
că acest popor a cunoscut lucruri deosebit de importante, de
ordin medical, care astăzi sunt adevărate enigme pentru euro-
peni.
Acest popor n-a revoluţionat numai cercetarea medica-
lă, ci şi alte domenii, precum artele marţiale, aranjamentul inte-
rior al mobilierului cu toate implicaţiile sale în menţinerea să-
nătăţii, atât fizice, cât şi psihice.
Doctorul Gearavela a îmbrăţişat meseria de medic anes-
tezist, datorită apropierii sale de oameni, de suferinţele lor,
având o mare sensibilitate si cunoscând ce înseamnă bătrâne-
ţea, singurătatea şi lipsa speranţei de viaţa. Fiind dintr-o familie
numeroasa, cu membri de diferite vârste şi profesii, a putut să
constate la fiecare, starea de sănătate, de spirit şi particularități-
le lor.
A fost puţin dezamăgit, când un coleg de-al său, care
era şi el practicant al tehnicii acupuncturii, n-a vrut să-i arate o
tehnică a efectuării acestei terapii, probabil din răutate sau in-
vidie. Acest lucru nu l-a descurajat, din contra l-a mobilizat şi
mai mult.
N-a învăţat tainele acupuncturii de la o persoană anume,
ci urmând cursuri de iniţiere în cadrul Ministerului Sănătăţii.
Pătrunderea în tainele ascunse ale acestei discipline neconven-
ţionale, s-a îmbinat foarte bine cu meseria de anestezist.
În general, acupunctura face adevărate „vrăji”, în cazul
unor stări de depresie, de scădere a potenţialului gândiri poziti-
ve. Doctorul George Gearavela, consideră această metoda
medicică este un balsam pentru suflet, o metoda de odihnă a
trupului vlăguit de stresul cotidian şi de un moral din ce în ce
mai scăzut.
Medicul recunoaşte că unii practică această metodă
pentru a obține venituri băneşti. Bineînţeles, cei care fac acest
lucru nu au nici rezultatele scontate, nici nu primesc din partea
lui Dumnezeu harul de care au nevoie.
Consideră că medicina tradiţională, alopată, a dus la
slăbirea organismului uman, la diminuarea capacităţi sale de
rezistenţă, la boli şi la o imunitate scăzută.

27
Prima dată, când a auzit de această metodă prin care se
energizează anumiţi centri ai corpului omenesc, nu i-a venit să
creadă că va fi eficientă. Se gândea la nişte efecte secundare de
scurtă durată, cu sângerări abundente, acolo unde se introdu-
ceau acele. Nu s-a dovedit a fi aşa, iar cu timpul scepticismul
fiind înlocuit cu încrederea în propriile forţe, certitudinea apă-
rând în deplinătatea sa.
Doctorul George Gearavela, deşi are şi duşmani mari,
mai bine zis oameni care-l invidiază, niciodată n-a dat frâu răz-
bunării, ci împăcării cu sine, cu situaţia ivită. Permanent cu
zâmbetul pe buze, cu speranţa în vindecare, medicul face ade-
vărate minuni, având, prin acele sale miraculoase, un adevărat
efect placebo pentru pacienţi.
Doctorul George Gearavela recunoaşte că francezii au o
experienţă în acupunctură mai mare decât românii. Cu toate
acestea nici românii nu sunt mai prejos.
Legăturile dintre medicii chinezi practicanţi ai acupunc-
turii şi „Societatea Română de Acupunctură” sunt bune. Mulţi
profesori chinezi au sosit în ţara noastră în vederea unui schimb
de experienţă, iar la rândul lor, specialiştii români s-au pregătit
în marea ţară asiatică.
Acupunctura, acest balsam pentru suferinzii cronici, a apărut în
România cu peste cincizeci de ani în urmă, când doctorul Ion
Bratu a avut inspiraţia să introducă termenul în nomenclatorul
medical. Un alt pioner al acupuncturii româneşti este profeso-
rul N.N. Gheorghiu, care a pledat pentru înfiinţarea unei asoci-
aţii la care să adere mai mulţi specialişti în domeniu.
Este cunoscut cazul unor fotbalişti şi arbitri români, ca-
re au avut nevoie de acupunctură, înainte de intrarea pe teren în
competiţii de anvergură. Unul dintre arbitrii de prestigiu, care a
apelat pentru că nu a putut să intre pe teren, decât după aplica-
rea unei şedinţe de acupunctură, a fost Ion Crăciunescu, care
avea dureri de sciatică, înainte de a începe meciul. Numai cu
câteva ace, după o şedinţă de cincisprezece minute, arbitrul a
putut intra pe teren, în deplinătatea facultăţilor sale fizice. Şi
cazurile pot continua.

28
O iniţiativă benefică a Ministerului Sănătăţii a fost salu-
tată de multe cadre medicale şi nu numai. Astfel în 1972 au
fost trimise în China mai multe persoane, în special medici,
pentru a se specializa în acupunctură. După aceea s-a constituit
„Asociaţia de Acupunctură”. Una dintre personalităţile medi-
cale, care a îmbrățișat ulterior şi această metodă neconvenţio-
nală, a fost doctorul în ştiinţe medicale, Florin Brătilă, care a
devenit prieten cu doctorul Gearavela. Considerat un mare spe-
cialist în medicina naturistă, doctorul Brătilă a înţeles că acu-
punctura este balsam pentru un trup slăbit energetic, o adevăra-
tă vrajă medicală.
În tainele acupuncturii s-au specializat mulți medici,
numărul lor depăşind cifra de 1500 în România. În cadrul Fa-
cultăţii de Medicină din Iaşi şi Timişoara se studiază acupunc-
tura facultativ.
Pentru a încheia în modul cel mai convingător în ceea
ce priveşte omul şi medicul George Gearavela, iată un interviu
din Promtmedia.ro din 24 octombrie 2001 acordat lui Cătălin
Dragomir şi intitulat: "MAGICIAN ÎN ALINAREA DURERI-
LOR”
„MAGICIAN ÎN ALINAREA DURERILOR- dialog cu dr.
George Gearavela, vicepreşedinte al Asociaţiei Române de
Acupunctura” –Statul român ar trebui sa ia in calcul tratarea
bolnavilor cu ajutorul acupuncturii măcar, ca ultima varian-
ta De formaţie medic anestezist, doctorul George Gearavela
propune ca alternativă la medicina clasică pe care o practică
şi un alt tip de tratament: acupunctura. Considerând că medi-
cina clasică nu este singura cale de a pune capăt durerii fizice
a oamenilor, dr. Gearavela foloseşte şi medicina tradiţională
chineză atunci când au fost epuizate celelalte metode de vinde-
care, iar rezultatele înregistrate nu sunt deloc de neglijat, cu
atât mai mult cu cât sunt folosite tot cunoştinţele ştiinţifice. Dr.
Gearavela a studiat şi a experimentat ani de zile această meto-
dă arhaică, descoperită în medicina neconvenţională a Chinei,
venind din depărtarea timpului, încărcată de uitare şi de miste-
rioase efecte. După cum declara chiar el, s-a aplecat asupra
acestei metode cu suspiciunea omului de ştiinţă până s-a con-

29
vins, de-a lungul mai multor ani, că această energie care stră-
bate trupul omului, pe canale separate de cele cunoscute de
anatomie şi fiziologie, ascunde puterea de a reechilibra starea
de boală, de a vindeca, de a anula durerea, chiar şi acolo unde
medicina modernă se declară neputincioasă. PROMPT ME-
DIA: - V-aţi pregătit pentru o ramură importantă a medicinii -
anestezie-terapie intensivă. Cum aţi trecut de la această speci-
alizare la acupunctură, care vă face atât de cunoscut în ţară şi
atât de iubit?Dr. GEORGE GEARAVELA: - Când am vrut să
fac o specialitate, m-am gândit foarte mult ce aş putea să fac.
Fiind o fire sentimentală, apropiată de oameni, am considerat
că reanimarea este cea mai apropiată de bolnav. Am avut în
familie bătrâni foarte mulţi şi am înţeles ce înseamnă şi bătrâ-
neţea, şi boala. Omul îmi încredinţează pentru câteva ore viaţa
lui. Este exact cum am pleca cu un avion într-o cursă. Nu ştim
cum va fi aterizarea. Trezirea bolnavului din anestezie poate fi
comparată cu aterizarea. În timp ce în avion se urcă pasageri de
toate categoriile, aici vin oameni cu stări biologice mult degra-
date. Gândiţi-vă la transplantul de ficat, de inimă. Toate aceste
succese se datorează atât specialiştilor care operează, cât şi
pregătirilor pre şi post operatorii. În urmă cu 20 de ani, am în-
tâlnit un coleg care spunea că face acupunctură. L-am rugat să-
mi arate şi nu a vrut. Atunci am aflat că Ministerul Sănătăţii
organizează cursuri de iniţiere. M-am dus la aceste cursuri. Era
foarte greu, pentru că era o altă concepţie despre oameni şi
despre viaţă. După 20 de ani cred că pot să spun că ştiu acu-
punctura în limitele unui om care studiază şi care a citit foarte
mult. Faptul că sunt anestezist-reanimator mă ajută să nu mă
sperii de situaţiile foarte grave pe care le întâlnesc şi despre
care nu ştii ce evoluţie vor avea. Cunoscând însă ambele tipuri
de medicină pot să întrevăd mai uşor eventualele complicaţii
care pot apărea, iar acest lucru îmi dă stabilitate, echilibru şi mă
face să nu dezarmez. P.M.: - Există o terapie a durerii?Dr.
G.G.: - Da, exista o terapie a durerii şi durerea este un lucru
care l-a însoţit pe om încă de la naştere şi va persista atât timp
cât specia umană va exista. Durerea poate fi nu numai fizică, ci
şi spirituală, iar aceasta nu poate fi tratată prin medicina clasi-

30
că, prin injecţii sau tablete. Aici este marele merit al acupunc-
turii, că tratează în măsura egală durerea fizică, dar şi durerea
cealaltă. Mulţi oameni sunt dezechilibraţi neurovegetativ, um-
blă prin cabinetele medicilor până ajung să se drogheze de cât
de multe medicamente au luat. Apelând la acupunctură vedem
că după un anumit număr de şedinţe respectiva persoană îşi
regăseşte liniştea şi ajunge să se odihnească, să se echilibreze.
P.M.: - Cât de important este dialogul dintre medic şi paci-
ent?Dr. G.G.: - De multe ori, cuvântul vindecă. Felul cum dis-
cuţi cu un bolnav, cum ştii să-l asculţi sau să-i captezi atenţia,
este un mare avantaj. În gândirea chineză se spune că starea de
sănătate este un echilibru între Yin şi Yang. Bolnavul vine cu
un Yang crescut, fiind revoltat, supărat. Dacă ştim să-i atenuăm
această stare, îl captăm şi atunci orice îi vom spune e un pas
spre vindecare. Cuvântul face parte din terapie, pentru că ajută
pacientul. P.M.: - Muzica, în ce măsură alină durerea?Dr.
G.G.: - Dintre toate artele, muzica are cea mai profundă influ-
enţă asupra sufletului. Dacă nu influenţăm sufletul, muzica
poate să armonizeze. Se spune chiar că armonia sufletului poa-
te fi obţinută prin cântec. Am observat că şi în sălile de opera-
ţii, şi în saloane, muzica este foarte bine primită. În antichitate
Ulise avea o rană la picior şi, să i se închidă rana, un cor de
soldaţi a cântat până când aceasta s-a vindecat fără tratament.
Ceaikovski a scris multe bucăţi muzicale pentru a se relaxa,
pentru a se odihni. Bach a creat cântece pentru combaterea in-
somniei. Şi la noi a fost lansată o caseta cu muzică medicală.
Muzica este un aliat al medicinii, iar cei care ştiu să o foloseas-
că în sensul bun al cuvântului creează confort pentru pacient şi
vor putea constata că dozele de medicamente sunt mai mici
decât în mod obişnuit. Eu ascult foarte mult "Bolero"-ul lui
Ravel, “Anotimpurile” lui Vivaldi sau “Rapsodia” lui Enescu.
Îmi dau un tonus special şi încep ziua bine dispus. P.M.: - Care
este relaţia acupuncturii cu medicina clasică? Cunoaşteţi că
astăzi asistăm la o inflaţie de tămăduitori, unii certaţi cu medi-
cina clasică....Dr. G.G.: - Medicina tradiţională chineză are
relaţii foarte strânse cu medicina clasică. Medicina orientală nu
exclude medicina clasică. Avantajul acupuncturii este că nu

31
foloseşte nici un medicament, iar din punct de vedere ecologic
este cea mai pură medicină. Nu vine cu nimic din afară, ci mo-
delează energiile organismului. Acest lucru face ca încă de la
început să fie practicată, să nu fie omul intoxicat cu medica-
mente şi abia apoi să ajungă la medicamente. Din păcate, la noi
aşa se întâmplă. Bolnavii trec prin toate etapele pentru că me-
dicii de familie nu cunosc sau nu au încredere în acupunctură.
O rinită banală, o alergie uşoară, orice afecţiune la începutul
evoluţiei poate fi tratată cu acupunctură, iar afecţiunile grele
pot fi tratate în combinaţie. Medicina clasică este completată cu
alt gen de terapie. Aceste medicini de tarabă despre care vor-
biţi, care stau pe stradă, şi vindecători care nu au nici o noţiune
de medicină, nu ştiu nimic despre organismul uman, nu au cum
să trateze. Noi îi ignorăm pe aceştia. Statul ar trebui poate să îi
controleze cel puţin pornind de la raţionamentul că o întârziere
de o săptămână în aplicarea unui tratament corect poate fi hotă-
râtoare pentru evoluţia ulterioară a unui pacient, pentru viaţa
unui om. P.M.: - Recunoaşteţi aşadar că există şi persoane
care practică acupunctura şi fac acte de amatorism....Dr. G.G.:
- Pădure fără uscături nu există. Acupunctura a fost învăţată de
mulţi pentru a găsi şi o altă modalitate de a trata oamenii. Alţii
au apelat la această metodă de tratament pentru a face bani.
Aceştia sunt la periferia acupuncturii şi nu vor avea niciodată
rezultate. P.M.: - Cum se prezintă acupunctura românească în
comparaţie cu cea practicată în alte state?Dr. G.G.: - Faptul că
am fost săraci, şi suntem în continuare, a favorizat pătrunderea
acupuncturii în România. Cred că după francezi, care au o
şcoală de acupunctură, dintre europeni, românii au îmbrăţişat-o
cu toată simpatia. Au fost trimise cadre medicale în China care
au studiat acupunctura cu seriozitate şi venind aici au creat o
şcoală de acupunctură, pe care, după francezi, nu o egalează
nimeni. Absolvenţii primului ciclu al şcolii de acupunctură de
la noi au performanţe pe care în străinătate le ating cei care
practică acupunctura. Noi suntem foarte bine cotaţi în Europa,
iar rezultatele se văd. S-a reuşit să se facă operaţii în care com-
ponenta ananalgezică - de anestezie - să fie înlocuită cu acu-
punctura. Dar încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fie

32
acupunctura. Cred că acupunctura va fi medicina viitorului.
Medicina clasică şi producţia de medicamente au dus la dezor-
ganizarea organismului. Acum există o intercalare de simptome
şi, cu toată aparatura existentă, sunt cazuri când nu ştim ce boa-
lă are pacientul. P.M.: - Cu specialiştii chinezi care practică
acupunctura de cinci milenii în ce relaţii vă aflaţi? Dr. G.G.: -
În relaţii foarte bune. Societatea Română de Acupunctură a
invitat profesori din China care au venit într-un schimb de ex-
perienţă şi, după cum v-am spus, cadre sanitare de la noi s-au
pregătit în China. P.M.: - Când a apărut în România acupunc-
tura?Dr. G.G.: - În urmă cu mai bine de 50 de ani, graţie doc-
torului Ion Bratu, care a fost primul care a introdus acest ter-
men. A urmat profesorul N.N. Gheorghiu şi apoi a apărut o
asociaţie la care au aderat mai mulţi doctori. În 1979 Ministerul
Sănătăţii a trimis cadre medicale în China şi ulterior s-a format
Asociaţia de Acupunctură, pentru ca mai apoi să apară în actua-
litate colegul meu, Florin Brătilă. Acupunctura apare în situaţii
de limită. Nu de mult, Ion Crăciunescu trebuia să arbitreze un
important meci de fotbal şi acuza dureri de sciatică. Medicul
echipei de fotbal i-a pus câteva ace şi în scurt timp l-a făcut pe
reputatul arbitru să intre pe stadion şi să-şi facă treaba cu suc-
ces, dar fără nici o durere. P.M.: - Câte persoane practică
acupunctura în România?Dr. G.G.: - Peste 1.500 de medici,
colegi care s-au iniţiat în acupunctură. Nu o practică toţi pentru
că unii nu au curaj. Este o familie numeroasă şi frumuseţea este
ca sunt foarte mulţi tineri care vor să înveţe. În facultăţi, la Iaşi,
şi cred că şi la Timişoara, se studiază facultativ. Cu siguranţă în
următorii ani această materie se va învăţa. P.M.: - Acupunctura
doar înlătură sau şi tratează durerea? Dr. G.G.: - În funcţie de
cauză, acupunctura poate vindeca durerea. P.M.: - Vă amintiţi
primul caz tratat de dumneavoastră? Dar cel mai grav?Dr.
G.G.: - Primul caz a fost o pacientă în vârstă de 21 de ani, care
suferea de astm bronşic de la vârsta de 8 ani. În perioada de
pubertate a suportat mai uşor, după care a reapărut acest astm
chinuitor. La început aveam reţineri foarte mari. Deja cu corti-
zon nu mai mergea. A răspuns bine după 12 şedinţe, iar după
trei serii de şedinte nu a mai avut nici o criză. Am întâlnit-o în

33
urmă cu câţiva ani la spital, când trebuia să nască. În ceea ce
priveşte cel mai complicat caz, a fost nu cu foarte mult timp în
urma, un pacient de 32 de ani. A venit însoţit de părinţi, suferea
de degenerescenţă Hepato−lenticulară, o boală a sistemului
nervos central, în care, din cauza pierderii cuprului din orga-
nism, mişcarea nu mai poate fi coordonată. M-a frapat că după
cinci şedinţe plângea. Mi-a povestit că era pentru prima dată
când după multă vreme a mers singur pe stradă. Un om la 30 de
ani căruia persoanele vârstnice îi cedau locul în tramvai, se
bucura acum că putea merge fără ajutor. Tânărul se afla sub
tratament clasic şi nu i se mai acorda nici o şansă de vindecare,
era hrănit de soţie cu o pipetă, nu mai putea clipi, iar de citit
nici nu se putea pune problema. Rezolvarea acestui caz m-a
bucurat pe mine la fel de mult ca şi pe el, pentru că am reuşit să
rezolv cu ajutorul acupuncturii ceea ce medicina clasică trecuse
la capitolul "fără rezolvare". Dacă este să privim lucrurile şi din
altă perspectivă, aceea a cheltuielilor pe care le face societatea
cu vindecarea şi recuperarea oamenilor suferinzi, avem iarăşi
de-a face cu un câştig. Investigaţiile medicale la care trebuia
supus periodic tânărul sunt în valoare de miliarde de lei, pot fi
făcute numai cu aprobări speciale şi sunt foarte puţine, pentru
maxim trei pacienţi într-un an. Acum nu mai are nimic. Astfel
de cazuri sunt foarte rare, dar este trist să ajungi să îi spui unui
om că nu are nici o şansă. Cu acupunctura am reuşit să trecem
şi această barieră. Ba chiar mă gândesc dacă nu ar fi bine ca,
având sprijinul statului, să studiem posibilitatea vindecării
acestor boli rare cu acupunctura. În plus, există o mulţime de
alte cheltuieli pe care le face statul român cu tratamente costisi-
toare, fără a se lua în calcul, măcar ca ultimă variantă, posibili-
tatea vindecării prin metode tradiţionale. Să vă dau un exem-
plu. Recent, guvernul a anunţat că va distribui lapte praf gratuit
pentru toţi sugarii ale căror mame nu alăptează. Vreau să vă
spun că şi această problemă am rezolvat-o prin acupunctură.
Am avut paciente care s-au plâns de lipsa lactaţiei şi, cu un
singur ac argintat, am rezolvat neajunsul. Acum, la un an şi
jumătate de la acest moment, mama are în continuare lapte.
Cred că şi această metodă ar trebui aplicată încă din maternitate

34
pentru acele mame care nu au lapte, care vor să-şi hrănească
natural copiii şi care au încredere în acupunctură. Acupunctura,
faţă de medicina clasică, mai are un avantaj: nu ţine cont de cât
de greu este buzunarul pacientului pentru că nu prescrii medi-
camente mai scumpe sau mai ieftine, în funcţie de veniturile
pacientului, ci, dacă vrei să ai rezultate bune, foloseşti acelaşi
număr de ace, indiferent de cât de bogat sau sărac este cel care
vine să-ţi ceară ajutorul. Aşa cum oamenii sunt egali în faţa lui
Dumnezeu, aşa sunt egali şi în faţa acupuncturii. P.M.: - Spu-
neţi "pentru cele care au încredere în acupunctură"... Înţeleg
prin aceasta că metoda pe care o propuneţi nu are aceleaşi
şanse de reuşită dacă pacientul nu are încredere. Dr. G.G.: -
Aşa este. Credinţa intimă a celui care se supune tratamentului,
indiferent care este acesta - medicina clasică, acupunctură, me-
dicină naturistă, sporeşte şansele de vindecare şi reduce durata
tratamentului. De asemenea, încrederea pacientului în medicul
care îl tratează influenţează în bine vindecarea bolii, pentru că
între medic şi pacient se stabileşte o legătură subtilă, magică,
iar boala este învinsă mult mai repede. Posibil ca aceasta să fie
şi explicaţia pentru care unii oameni au impresia că vrăjitoarele
sau babele la care merg îi vindecă. Mai degrabă îi vindecă do-
rinţa lor de a se face bine. Mai este un aspect despre care trebu-
ie discutat. Din cauza bolilor grave care au apărut în ultimii
ani, mulţi oameni se feresc să vină la acupunctură, speriaţi de
faptul că s-ar putea îmbolnăvi mai rău. Trebuie ştiut că medicii
care practică acupunctura folosesc ace confecţionate dintr-un
aliaj de oţel şi argint. Oţelul le conferă elasticitate şi rezistenţă,
iar argintul le dă proprietăţile antiseptice. Pe de altă parte, me-
dicii sunt conștienți de riscurile folosirii multiple a acelor, iar
prin pregătirea lor ştiinţifică ştiu cum să-şi protejeze pacienţii
de noile pericole. (24 octombrie 2001 – Cătălin Dragomir, Agenţia
de Presă PROMPT MEDIA)

35
Colegii de şcoală ai doctorului Gearavela
În perioada studiilor liceale, pe care acest personaj em-
blematic pentru Olteniţa, doctorul Gearavela le-a făcut, atât la
curs de zi, cât şi la seral, datorită unor conjuncturi nefavorabile,
amintite anterior, a avut colegi, pe care şi-i aduce aminte cu
multă plăcere.
Unii dintre aceştia erau chiar personaje caragialeşti,
cum a fost fratele inspectorului Mercan. Datorită bâlbelor, tâ-
nărul licean Mercan, reprezenta o ţintă a ironiilor, atât pentru
profesori, dar mai ales pentru colegii săi. La un examen, elevii
din clasa viitorului medic anestezist s-au amuzat pe seama co-
legului lor, cu defect de vorbire, care nu ştia nimic şi cerea
ajutorul disperat al celorlalţi. Doctorul Gearavela, fiind unul
dintre colegi, cu mult suflet nobil, l-a ajutat pe cel căzut în ne-
caz, dându-i o foiţă cu tot ce avea nevoie. Bucata de hârtie
avea înfăţişarea unei sugative, de aceea profesorii examinatori
nu au observat că în realitate era o fiţuică. Tânărul Mercan
scria de mama focului, se uita apoi în stânga şi în dreapta pen-
tru ca în final să mulţumească titularului hârtiei, cum numai el
ştia, bâlbâindu-se, stârnind hazul celor din sală.
Tânărul absolvent de liceu, Mercan a dat examen de
admitere la Institutul de Educaţie Fizică şi Sport de la Iaşi, un-
de a fost din nou ţinta unor întâmplări cu haz. La examenul de
socialism ştiinţific i-a căzut pe bilet un subiect, pe cât de vast,
pe atât de dificil. Trebuia să vorbească despre imperialism ca
stadiu maxim de dezvoltare a capitalismului. Candidatul
Mercan a luat o poziţie solemnă în faţa profesorului examinator
şi apoi cu bâlbele sale cunoscute a definit imperialismul ca: „un
stadiu foarte împuţit, încât nici nu se poate pronunţa”.
Profesorul a pufnit în râs, neputând să se mai stăpâneas-
că, i-a dat nota de trecere, acea seceră a chiulăului, cum este
definită nota cinci, în argou, spunându-i că i-ar plăcea să îl
aibă student, fiindcă n-ar mai trebui să vizioneze emisiuni de
satiră şi umor, avându-le pe toate la orele de curs. Nu ştiu ce
mai face tânărul de atunci, Mercan, astăzi ajuns la vârsta senec-
tuţii.

36
Un alt coleg al doctorului de azi, Gearavela, un om cu
un suflet de aur şi sportiv de performanţă este profesorul şi
maestrul sportului Ion Gruianu. Fiind de aceeaşi vârstă cu vii-
torul specialist în acupunctură, profesorul de educaţie fizică,
Ion Gruianu, originar din comuna Curcani este o emblemă a
dăruirii în sport.
Absolvent al Institutului de Educaţie Fizică şi sport din
Iaşi, Ion Gruianu provine dintr-o familie cu mulţi copii. Tatăl
său, Costică Gruianu, n-a avut posibilitatea să-i dea pe toţi cei
şase fraţi la studii înalte. Numai cel mai mare dintre fraţii
Gruianu, Marin şi penultimul dintre aceştia, Ion au reuşit să
termine facultatea de educaţie fizică. Atât Marin Gruianu, cât
şi fratele său au fost profesori de educaţie fizică la școala din
Curcani, până la pensionarea lor.
De câte ori îşi aduce aminte de anii de liceu, Ion
Gruianu vorbeşte cu nostalgie despre colegii săi, unul dintre
aceștia fiind doctorul George Gearavela. Încă din timpul liceu-
lui, viitorul medic era o fire prietenoasă, sensibilă receptivă la
tot ceea ce vedea şi trecea prin filtrul judecăţii sale. Prietenia
dintre George Gearavela şi Ion Gruianu s-a cimentat şi după
absolvirea liceului, de către cei doi, întâlnindu-se cu ocazia
unor aniversări, dar şi la spitalul din Olteniţa, unde medicul
anestezist îşi desfășura activitatea, încă din anii '80.
Anii de liceu reprezintă pentru oricine o perioadă de le-
gare şi cimentare a unor prietenii, de definire a personalităţii
viitorului adult. Vorba cântecului "Ani de liceu" interpretat cu
multă gingăşie de Stela Enache :.../Ani de liceu cu emoţii la
limba română/...
Un alt coleg al doctorului Gearavela a fost Victor Pe-
trescu, fiul învăţătorului Petrescu şi fratele doamnei Neti Co-
toară , dascăl şi ea în comuna Curcani. După terminarea liceu-
lui în Olteniţa, a lucrat în comerţul socialist, ocupând o funcţie
importantă, şef la I.C.R.A. Victor Petrescu locuieşte în Olteni-
ţa, este pensionar şi este căsătorit cu profesoara de biologie
Georgeta Petrescu, un cadru didactic exigent şi cu veleităţi din
cele mai mari în domeniul profesional. Împreună au doi băieţi,
absolvenţi de facultate.

37
Doctorul George Gearavela a avut colegi din toate do-
meniile de activitate, de la sportivi până la funcţionari în admi-
nistraţia publică.
Îşi aduce aminte cu plăcere de fiecare dintre ei, mai ales
că nostalgiile anilor de liceu sunt permanente, reprezentând un
moment al celor mai mari satisfacții din viaţa omului.
Provenind dintr-o etnie cu mari valenţe, animată de un
patriotism deosebit de accentuat, dar in acelaşi timp cu sensibi-
litate, doctorul anestezist rămâne un nostalgic al anilor adoles-
cenţei.

38
Pacienţii şi bolile tratate
Homeopatia spune că nu există boli ci doar bolnavi,
deci nu se tratează omul şi nu boala. Aşa este prezentată de
Samuel Hahnnemann (1755–1843), în lucrarea sa „Organon-ul
artei de a vindeca”..
Este un adevăr de necontestat, fiindcă bolile sunt pro-
vocate de oameni. Devin bolnavi acei oameni care nu duc o
viaţă cumpătată, atât din punct de vedere fizic cât şi din punct
de vedere spiritual. Oameni, care la tinereţe au pierdut nopţi
nenumărate, au consumat alcool în exces, au fumat fără a ţine
seama de consecinţe şi-au diminuat şansele de viaţă. Însă mai
sunt bolnavi şi cei care au lucrat în condiţii grele de muncă,
fără să piardă nopţi.
La aceste mari imprudenţe s-au adăugat şi factori, care
sunt independenţi de voinţa omului, precum poluarea atmosfe-
rică, stresul şi conjuncturile negative din mediul de viaţă. Doc-
torul Gearavela a căutat să cunoască aceste cauze, care au favo-
rizat suferinţele pacienţilor săi. I-a sfătuit, ca pe viitor să fie
ponderaţi, atât în ceea ce priveşte alimentaţia, cât şi al consu-
mului de băuturi alcoolice şi în special a celor cu conţinut mare
de alcool (tăriile sau băuturile spirtoase).
Pacienţii săi au vârste, care variază între zece ani şi opt-
zeci de ani, deci, de la copii şi până la cei ajunşi la senectute.
Pe fiecare l-a tratat, după afecţiunile avute, după particularităţi-
le de vârstă, şi nu în ultimul rând după toleranţa organismului
la tratamentul prin acupunctură.
Este adevărat, sunt şi boli pe care acupunctura nu le
poate trata, nefiind compatibile cu tratamentul alternativ. În
primul rând, bolile psihice, ca schizofrenia paranoidă, care nu
este vindecabilă, ci numai se ameliorează prin tratament medi-
camentos. Aceste afecţiuni, care depind de suflet, de spirit nu
pot fi vindecate prin metode clasice sau neconvenţionale, nu-
mai prin minuni Dumnezeieşti. Asta înseamnă că acupunctura
nu poate fi privită ca un panaceu universal.
Doctorul George Gearavela, care este un om credincios
arată tuturor celor ce-l contactează în vederea unui tratament

39
prin acupunctură, că bolile psihice nu sunt vindecabile, prin
complexitatea lor, mai ales că sunt traume sufleteşti.
O altă afecţiune, care nu corespunde tratamentului prin
acupunctură este diabetul, indiferent de forma sa. Fiind o dere-
glare a sistemului metabolic, numai alimentaţia adecvată şi în
ultimă instanţă tratamentul cu insulină poate restabili echilibrul
organismului omenesc.
Unii dintre pacienții săi sunt mai receptivi la tratament
decât alţii ceva mai reticenţi, organismul lor având o reacție
mai lentă la revitalizarea centrelor energetice. Pentru o bună
conlucrare între medic şi pacient este nevoie de o încredere
reciprocă, altfel nu se realizează o stare de spirit bună.
Tratamentele prin acupunctură ale doctorului Gearavela
au fost prezentate atât în ziarele centrale, cât şi în cele judeţene.
În „Jurnalul Naţional” din 31 octombrie 1994 a apărut un arti-
col cu un subiect incitant şi cu un titlu cât se poate de elocvent:
„O iniţiativă românească se concretizează”
Distinsa doamnă Eremia Ştefania, actualmente o cunos-
cută avocată, reprezentantă a baroului Călăraşi, i-a luat un in-
terviu doctorului George Gearavela, cu referire la participarea
Domniei sale la primul congres al „Asociației Europene de
Acupunctură”, desfăşurat la Chişinău.
Referitor la contribuţia medicului acupuncturist la orga-
nizarea şi desfășurarea acestei reuniuni europene de medicină
neconvenţională, a reieşit din articolul amintit că şi-a adus un
aport deosebit, încărcătura acestei misiuni fiind cât se poate de
mare.
Congresul a adus la Chişinău trei sute de participanţi
din douăzeci şi patru de ţări, care au prezentat peste două sute
trei zeci de lucrări în domeniu, valoarea reuniunii europene
fiind sporită de prezenţa unor academicieni, profesori universi-
tari, cercetători ştiinţifici.
Iată în continuare o fotografie de la acest congres.

40
Doamna Eremia Ştefania a avut mai multe articole scri-
se ca urmare a interviurilor cu doctorul Gearavela. Astfel în 3
iunie 1998 a apărut în „Oglinda Olteniţei”Articolul „Acupunc-
tura trebuie să o aplice medicul de familie” şi în alt număr alt
41
aceluiaşi ziar alt articol, „Acupunctura se integrează în medi-
cina modernă”

42
Articolul doamnei Eremia Ştefania din „Jurnalul de Giurgiu”

43
„Asociaţia Europeană de Acupunctură” a fost creată din iniţia-
tivă românească, doctorul George Gearavela fiind unul dintre
fondatorii săi.
În această terapie, prin acupunctură, nu este loc de im-
postură, de improvizaţie, ci este nevoie de competenţă şi mă-
iestrie. În acelaşi timp, înfiinţarea acestei asociaţii a avut drept
scop şi crearea unor centre de învăţare metodologică a acu-
puncturii, dar şi a practicării ei.
Doctorul George Gearavela nutrea speranţa că şi în Ol-
teniţa se poate înfiinţa un asemenea centru, care să impulsione-
ze tratamentul prin acupunctură şi care să pregătească o pepini-
eră de terapeuţi în acest domeniu. Din păcate, efortul său s-a
dovedit neviabil datorită inerţiei care există în Olteniţa, invidiei
şi unor idei preconcepute.
O afecţiune destul de severă pe care medicul anestezist
o tratează cu mirificele sale ace flexibile, este spondiloza cervi-
cală. Afirmaţia că este o maladie periculoasă se bazează pe
investigaţii amănunţite, care demonstrează că, netratată la timp
şi cronicizată, poate da complicaţii severe, de la vertij, care
dereglează echilibrul persoanei în cauză şi până la anchiloza
gâtului sau afecţiuni ale encefalului.
După părerea doctorului George Gearavela, peste nouă
zeci la sută dintre femei suferă de spondiloză cervicală, care se
ameliorează prin tratament balnear, dar se vindecă prin acu-
punctură.
Bineînţeles, nu se vindecă decât după câteva şedinţe
(după cel puţin două zeci), în raport de gravitatea afecţiunii.
Prin acupunctură nu se tratează boala, ci bolnavul. În relaţiile
cu pacienţii săi, medicul este deschis, sincer, încercând sa insu-
fle fiecăruia un sentiment de încredere.
Medicul îşi aduce aminte, cu nostalgie, de înaintaşii săi,
care au practicat această tehnică a acupuncturii, introdusă în
România, acum şaptezeci şi cinci de ani.
Pionierii acupuncturii româneşti sunt doctorul Ion Bra-
tu, profesor doctor N.N. Gheorghiu, doctorul Carmen Caba,
Reibuleţ, V Bâgu, profesor doctor C. Ionescu-Târgovişte, doc-
tor Florin Brătilă, şi profesor doctor George Litarczek.

44
45
46
47
Toţi aceşti înaintaşi ai acupuncturii româneşti au fost în
China, unde au învăţat tehnicile de aplicare a acestei metode
medicale neconvenționale.
În cei peste două zeci de ani de practicare a acupunctu-
rii, prin mâna doctorului Gearavela au trecut peste două zeci de
mii de pacienţi, pe care i-a tratat cu succes. Printre pacienții săi
s-a aflat şi un copil din Braşov, Sergiu Stavăr, care suferea de
un astm bronşic agravat, apelând de mai multe ori pe zi la apa-
ratul ce îi alina starea de sufocare. L-a tratat complet, vindeca-
rea fiind spectaculoasă, după două serii de câte zece şedinţe.
Acest caz, tratat în anul 2002 a fost destul de spectaculos,
producându-i medicului o satisfacţie deosebită. Copilul a deve-
nit sportiv de performanţă, alergând pe distanţe care variau
între o sută şi trei mii de metri.
Referindu-se la durata unei şedinţe de acupunctură, doc-
torul George Gearavela afirmă că durează între două zeci şi trei
zeci de minute. Terapia se face de două trei ori pe săptămână
pentru a fi eficientă şi rezultatele să fie sigure. Acele care se
introduc în anumite puncte energetice sunt în raport de afecţiu-
nile de care suferă pacientul.
Colegului meu de Radio, Dumitru Dragon, din Olteniţa,
cu o afecţiune a urechii interioare, având simptome de vertij şi
disconfort cardiac, i-au fost introduse multe ace şi chiar s-a
folosit şi aprinderea unor substanţe aromate, pentru a încălzi
toata zona ce a trebuit energizată. Iată în acest sens şi un exem-
plu din timpul unei emisiuni de televiziune, în care doctorul
Gearavela a fost invitat la: ” 'neţa cu Răzvan şi Dani”
„Daniela Crudu a fost înţepată cu două ace în mâini........
Ulterior, profesorul George Gearavela i-a ataşat de ace două
ţigări speciale, cărora le-a dat foc.
"Este o ţigară dintr-o plantă specială, un fel de pelin de la noi,
care aplicat pe acest punct încălzește acul. Căldura de pe me-
ridianul pe care l-am interceptat eu cu acul se transmite de la
nivelul acesta la nivelul nasului", a explicat specialistul proce-
dura.”
În cele mai multe cazuri numărul acelor este cincispre-
zece care sunt introduse de-a lungul meridianelor corpului

48
omenesc. Referitor la micile bucăți de ţigară, din anumite plan-
te aromate, numite moxe3, ele se aprind atunci când este cazul
după ce în prealabil s-au aplicat acele speciale. Acele moxe
aprinse au darul de a încălzi întreaga zonă şi a da pacientului
acea energie şi senzaţie de bine, de care are nevoie în timpul
şedinţei.
Un caz special a fost cel al unei rude a soţiei dlui Ma-
vrodin, un bărbat în vârstă de șaptezeci şi trei de ani, Dumitru
Pieleanu originar din comuna Pietroşani, judeţul Teleorman,
care suferea de nevralgie de trigemen, asociată cu afecţiuni
cardiace. Omul era disperat, cu faţa tumefiată şi fără nici o pof-
tă de viaţă. Când îl apucau teribilele crize de nevralgie nu ştia
ce să mai facă, avea în gând numai lucruri deosebit de grave.
Nu mai putea mânca. Nici vorbă să consume lichide reci, mai
ales în anotimpul călduros, când se obişnuieşte acest lucru.
Într-una din zile, nenea Titică, aşa cum i se zicea în fa-
milie, a venit la Olteniţa, pentru a plăti nişte datorii la căldură
şi apă caldă, de la apartamentul unei surori, care nu mai locuia
de mult timp în municipiul dunărean, dar încă deţinea imobilul.
Când l-am văzut, cu grimasa unui om chinuit de durere, fără
chef de viaţă, pur şi simplu mi s-a făcut milă.
Auzise de doctorul George Gearavela, de acupunctură şi
de rezultatele tratamentelor sale, dar nu ştia unde să-l găsească
pe medic şi cum să-i povestească propriul lui caz. Din întâm-
plare, când a venit la noi, nea Titică a adus vorba de doctorul
Gearavela, dar şi de suferinţele sale, iar dl Mavrodin pentru că
îl cunoştea i l-am prezentat.
L-am sunat imediat şi l-am pus în legătură cu vărul soţi-
ei, care i-a povestit tot ce îl frământa. Invitat la Bucureşti,
Titică Pieleanu a început şedinţele de acupunctură. După circa
două luni, boala ameliorându-se, apoi întrerupând o perioadă
terapia. În acelaşi timp cu şedinţele de acupunctură, lua şi me-
dicamente pentru tensiune şi circulaţia, sanguină. În momentul

3
(¹[(MÓXA s. f. procedeu terapeutic, variantă a acupuncturii, prin utilizarea unor
bețișoare din anumite plante, care, după înfigerea în piele, sunt arse lent;
moxibustie. (< fr. moxa, germ. Moxa )
49
de faţă Dumitru Pieleanu se simte bine, i-au dispărut groaznice-
le nevralgii, care îl duceau cu gândul să îşi ia zilele.
Acest om a lucrat, până la pensionarea sa, la ONT, ca
dispecer, şi a practicat în acelaşi timp şoferia. Datorită acestui
fapt a contractat un reumatism care s-a cronicizat. La început n-
a simţit efectele curentului, fiind tânăr, cu potenţial fizic şi
energetic. Cu cât a înaintat în vârstă, sechelele moştenite din
tinereţe, şi-au spus cuvântul şi pe lângă spondiloza căpătată, a
făcut şi nevralgie de trigemen, o boală deosebit de severă şi
foarte dureroasă.
Nu mai putea să mănânce, nu-şi putea folosi aparatul de
ras, lăsând barba să-i crească şi arătând la şaizeci şi nouă – şap-
tezeci de ani ca la opt zeci de ani.
Doctorul George Gearavela nu numai că l-a încurajat şi
i-a făcut tratamentul adecvat, dar l-a şi făcut cunoscut luându-l
la emisiunea lui Florin Condurăţeanu de la „Etno TV”, ca paci-
ent şi subiect al discuţiilor din emisiune.
Când a venit la Olteniţa şi ne-a vizitat, am aflat totul în
legătură cu tratamentul efectuat şi rezultatele terapiei. Mi-a
mulţumit că l-am recomandat doctorului George Gearavela
care i-a fost şi medic şi un adevărat duhovnic .
Optimismul deosebit al medicului a fost transmis şi pa-
cientului, care a înţeles că terapia asociată cu încrederea în si-
ne, face parte din reţeta vindecării. În momentul de faţă, Titi
Pieleanu se simte bine, n-a mai făcut tratament cu acele mira-
culoase, dar respectă cu stricteţe recomandările medicului. Încă
mai foloseşte, medicamente pentru afecţiunea cardiacă, dar au
dispărut durerile nevralgiei de trigemen.
Iată un caz rezolvat strălucit de doctorul acupuncturist,
care a uimit România şi s-a remarcat în această formă de medi-
cină alternativă.
La începuturile carierei sale medicale, nici nu s-a gândit
vreodată, că va îmbrăţişa această veche metodă chinezească,
destul de dificilă, mai ales pentru europeni, cu o construcţie
intelectuală diferită.
Într-un articol apărut în ziarul cu un titlu non conformist
”Zău” din 26 ianuarie 2006, redactorul a putut să afle de la

50
doctorul George Gearavela, psihologia bolnavilor trataţi prin
metoda acupuncturii. În marea lor majoritate sunt oameni trişti,
cu teama permanentă că nu se mai pot vindeca, ori că boala se
va agrava.
Dialogul medicului cu pacientul, umorul cu care este
înzestrat medicul de la Creator, îl face pe bolnav să fie încreză-
tor în forţele sale, în trupul său, care poate să revină la potenţe-
le energetice iniţiale. În acel interviu realizat, doctorul George
Gearavela afirmă că şaptezeci şi cinci la sută dintre pacienţii
săi s-au vindecat.
Un alt caz special este al Mariei Popa, în vârstă de trei-
zeci şi unu de ani, care suferea de unsprezece ani de astm
bronşic în stare agravată. Fiind mamă a doi copii, şi-a neglijat
propria sănătate, pentru a se ocupa de familie. A auzit de mira-
culoasele vindecări prin acupunctură şi a intrat în legătură cu
doctorul Gearavela. După două serii de zece şedinţe, femeia s-a
vindecat complet.
Pacienţii acestui minunat magician al acelor fine, intro-
duse în punctele energetice ale corpului, sunt de vârste diferite,
de la copii de zece–doisprezece ani şi până la persoane vârstni-
ce, trecute de optzeci de ani. O zicală românească ar spune „de
la ăl’ cu ţâţa în gură, pân’ la ăl’ cu barba sură”!
Ca profesie, aceştia sunt de asemeni diferiţi, de la spor-
tivi de performanţă şi până la oameni ai scenei, fie că sunt ac-
tori, muzicieni sau acrobaţi, sau oameni simpli.
Un caz deosebit a fost cel al soţiei actorului Valentin
Teodosiu, care înainte de a intra în scenă, trebuind să interpre-
teze un rol într-o piesă de teatru a fost pur şi simplu țintuită pe
scaun de o criză reumatică-lombară. Femeia era disperată,
spectacolul nu mai putea fi amânat, publicul luase loc în sală.
Norocul actriţei a fost că nu intra în primul act, în scenă şi între
timp a sosit şi doctorul George Gearavela, care i-a făcut o şe-
dinţă de acupunctură, reuşind s-o pună pe picioare în intervalul
scurt de timp, rămas. Aceasta i-a mulţumit călduros medicului,
care a mai adăugat un caz la multele cazuri rezolvate. În situa-
ţia unor sportivi terapiile alternative sunt deosebit de eficace
fiindcă în acest sector al vieţii reenergizarea unor centri nervoşi

51
poate duce la performanţe deosebite. Un sportiv cu afecţiuni
respiratorii sau reumatismale nu mai poate să obţină rezultate
bune, uneori impunând chiar retragerea din activitatea competi-
ţională.
Este adevărat, deşi tratează zeci de afecţiuni, cele mai
mari rezultate au fost obţinute în astmul bronşic, o maladie
severă, care poate pune în pericol viaţa în cazul unei crize pu-
ternice, mai ales în timpul somnului. În tratamentul astmului
bronşic, doctorul George Gearavela este unul dintre aşii acu-
puncturii mondiale.
L-am întrebat, mai demult despre pacienții săi de vârstă
fragedă pe care i-a tratat în peste treizeci de ani de activitate, în
acest domeniu al medicinii complementare.
Cele mai mici paciente au fost două fetiţe de cinci ani şi
jumătate. Una dintre ele, pe nume Raluca era din Olteniţa, ora-
şul unde celebrul doctor şi-a profesat meseria de anestezist şi
de unde a ieşit la pensie.
Această fetiţă, al cărui tată lucra la spitalul Budimex, din capi-
tală, ca mecanic de întreţinere, avea o formă acută de astm
bronşic.
Profesorul Iordăchescu, şeful clinicii de otorino-
laringologie, din cadrul acestui renumit spital a internat fetiţa
de mai multe ori, în unitatea unde îşi desfăşura activitatea, i-a
dat medicaţia cea mai modernă, dar totul a fost în zadar. Fetiţa
făcea în continuare crize puternice de astm, cu senzaţie de
astupare a cailor respiratorii, care o aduceau în pragul disperă-
rii. Familia o supraveghea în timpul nopţii, având permanente
coşmaruri şi îngrijorări legate de viaţa fetiţei.
Într-una din zile, aflând de miracolele doctorului
Gearavela, de tratamentul prin acupunctură pe care îl aplică
pacientului, familia disperată a venit la doctor şi l-a întrebat
dacă poate să o trateze şi pe fetiţa lor. O decizie grea şi pentru
medic şi pentru părinţi, ţinând seama că tratamentul la această
vârstă este riscant, şi nu mai fusese încercat de altcineva.

52
Trei fetițe drăgălașe care și-au recăpătat copilăria grație ace-
lor vrăjite ale doctorului Gearavela

53
Alături de Raluca, fetița din Oltenița, acum deja persoana ma-
tura, ce locuiește in Spania

Marius și Alina au învins boala

54
Tratamentul la vârste aşa de fragede se face mai uşor,
dar este şi periculos, cunoscând-se emotivitatea copiilor, şi mai
ales că mulţi părinţi îi sperie pe aceștia cu”vine doctoru’ şi-ţi
face injecţie”, lucru de loc educativ.
Fetiţele au reuşit să treacă peste toate acestea şi au avut
o a doua şansă în viaţă.
Medicul a întrebat câţi ani are şi când a aflat a vrut să
ştie dacă poate rezista la tratamentul cu ace. Părinţii au rămas
pe gânduri, pentru a medita la această hotărâre pe care trebuiau
să o ia. Atunci fetiţa a spus că este hotărâtă să suporte orice
tratament, cât ar fi de dureros, pentru a se vindeca, şi a scăpa de
acest coşmar permanent.
Când i s-au introdus acele, a spus că n-a simţit nimic, se
simte foarte bine şi doreşte să facă în continuare tratamentul.
După primele şedinţe, deja se simţea bine, pentru ca după zece
ședite să spună că nu se mai sufocă, are o respiraţie ușoară. La
controlul care îl făcea periodic la spitalul Budimex, doctorul
Iordăchescu, cel mai reputat chirurg otorinolaringolog pentru
copii, a spus că este un adevărat miracol, pacienta sa nu mai
prezenta nici un simptom al astmului bronşic.
Când fetiţa a fost vizitată de doctorul George Gearavela
a văzut în camera ei, sub icoana Maicii Domnului cu Pruncul
Isus şi portretul său, decupat din ziar. Cu toate că a fost certată
fiindcă nu poate să pună o fotografie a doctorului alături de
icoană, fetiţa de cinci ani şi jumătate, a reprodus cuvintele ma-
relui chirurg, de la Budimex, care spusese, că numai Dumnezeu
o face bine. Ea l-a considerat pe medic ca pe un Dumnezeu,
care i-a redat sănătatea şi dragostea de viaţă.
În momentul actual, fetiţa este mare, a depăşit vârsta
majoratului şi se află cu părinţii în Spania. Doctorul George
Gearavela a vizitat-o în această ţara adoptivă, şi s-a bucurat de
o primire cât se poate de frumoasă.
Un alt caz, rezolvat de acest as al acupuncturii, este cel
al unui oltean din Calafat, cu mai multe internări la Craiova,
datorită unui ulcer care îi producea dureri insuportabile, cu
senzaţii de vomă, şi imposibilitatea de a putea să stea într-o
anumită poziţie pentru a se odihni. Internările la Craiova nu au

55
56
făcut altceva decât sa îi amelioreze durerile temporar. Aflând
de terapia prin acupunctură practicată de doctorul George
Gearavela, a venit în Bucureşti, a căutat cabinetul medicului şi
i-a explicat suferinţa, pe care o avea şi n-o mai putea suporta.
Doctorul l-a ascultat cu atenţie, l-a încurajat şi apoi i-a
făcut prima ședită de acupunctură. Durerile au început să fie
din ce în ce mai rare, mai suportabile, iar după zece şedinţe
deja suferinţa a încetat definitiv. Recunoscător medicului său,
olteanul cu umorul caracteristic ţinutului de baştină, a adus
elogii acestuia, încercând să reproducă aceste mulţumiri în
limbajul lui nea Mărin, ceea ce l-a distrat pe medic.
Printre altele, pacientul oltean a afirmat că l-a apucat pe
Dumnezeu de picior, care fuse lângă el tot timpul în persoana
domnului doctor „care îl va face să bea zaibărul cu vedriţa , nu
cu ulcica”. Hazul olteanului, combinat cu simţul umorului me-
dicului au făcut casă bună pe toată perioada tratamentului ur-
mat.
Un caz aparte a fost cel al secretarului Comitetului Ju-
deţean de Partid Călăraşi, Zaharia, care răspundea de proble-
mele economice.
Tovarăşul secretar era cunoscut în judeţ ca un om foarte sever,
rareori zâmbind, şi în permanenţă nemulţumit de activitatea
celor din subordinea sa. Într-un an, când se apropia de sfârşitul
carierei sale politice, a fost ţintuit la pat de o puternică criză de
ulcer. Internat la spitalul clinic Fundeni, într-o rezervă a secţiei
de gastroenterologie, condusă de profesorul doctor Alexandru
Oproiu, aştepta să se producă minunea, adică însănătoşirea,
care era un lucru tot mai îndepărtat. Doctorul George
Gearavela tocmai venise la Fundeni, pentru a-şi vizita o mătuşă
internată acolo pentru o afecţiune digestivă. A ajuns şi la patul
secretarului Zaharia, pe care l-a recunoscut, deşi era în pijama
şi nu în costum, la patru ace, ca la judeţeana de partid.
La început, bolnavul nu l-a recunoscut pe medicul anes-
tezist, care venea des la Călăraşi în probleme strict de speciali-
tate. I s-a destăinuit medicului, spunându-i că tratamentul me-
dicamentos nu prea dă roadele scontate, ba îi produce şi o stare

57
de vomă, lipsă de poftă de mâncare şi dureri, care încetează
câteva ore, apoi apar din ce în ce mai violent.
Ştiind că printre afecţiunile pe care le poate trata se află
şi ulcerul şi chiar boli mai grave ale sistemului hepato−biliar,
doctorul Gearavela i-a propus un tratament prin acupunctură.
Venind la mătușa internată la Fundeni, lua cu el şi miri-
ficele ace subţiri, ca firul de păr, cu care făcea şedinţele pacien-
ţilor săi. După trei, patru şedinţe, secretarul Zaharia a început
să se simtă mai bine, să-i dispară aproape complet durerile, şi
să îi revină pofta de mâncare. Revitalizându-i-se centri energe-
tici, pacientul a recăpătat pofta de viaţă şi şi-a reluat munca în
cadrul judeţenei de partid Călăraşi.
Pentru această adevărată minune pe care a făcut-o doc-
torul Gearavela, cu câteva ace foarte subţiri şi foarte elastice,
secretarul Zaharia a devenit prietenul medicului şi chiar l-a
ajutat în probleme economico−financiare de care era preocupat
în perioada în care era şef al secţiei de anestezie şi terapie in-
tensivă, pentru o utilare mai buna a spitalului.
Doctorul anestezist şi medic în acupunctură a fost în re-
laţii bune şi cu secretarul cu probleme organizatorice, Victor
Cojoacă. Pe acesta îl cunoştea de la Olteniţa, unde Victor Co-
joacă a fost o perioadă primar, înaintea ultimului edil comunist,
Şurianu.
Cunoscut ca un om activ, fără prea multă cultură, cum
de fapt erau cam toţi activiştii de partid, din Epoca Ceaușescu,
dar întreprinzător, Victor Cojoacă, a ridicat aproape de Filatura
Olteniţa, în pădurea din lunca Argeşului un han turistic, prevă-
zut cu restaurant, bar şi căsuţe, pentru cei care veneau să se
odihnească în mijlocul naturii pentru câteva zile. Olteniţenii
botezaseră acest loc, destul de semnificativ, ‟Groapa lui Co-
joacă‟.
Şi secretarul Cojoacă a fost pacientul doctorului George
Gearavela, suferind de o lombo−sciatică, cronicizată, care la un
moment dat îl imobilizase. Pentru un om activ, cu sarcini pe
linie politică şi executant al indicaţiilor venite de la Comitetul
Central al P.C.R, anchiloza era un lucru destul de grav. Medi-

58
cul acupuncturist l-a tratat, făcând mai multe şedinţe, care până
la urmă au avut efectul scontat.
După această nouă minune în sânul nomenclaturii jude-
ţene de partid, doctorul Gearavela a început să fie cunoscut în
tot spitalul călărăşean şi apoi i s-a dus vestea în întreaga ţară.
Cele mai bune relaţii în tratamentele prin acupunctură
le-a avut, după cum am spus şi într-un capitol anterior, cu oa-
menii de artă (actori, pictori cântăreţi).
Una dintre pacientele sale din Bucureşti, o mare actriţă,
Tora Vasilescu, a fost pe cale de a-şi pierde vocea, mai ales
într-o perioadă când avea contracte şi repeta pentru anumite
premiere teatrale. Îngrijorată de starea sănătăţii sale, a consultat
mulţi medici, otorinolaringologi, printre aceştia numărându-se
şi profesorul doctor Dorin Sarafoleanu, în acel moment ilustru
în meseria sa, aflându-se în top. Toate tratamentele alopate au
fost de prisos, iar Tora Vasilescu era tot mai îngrijorată datorită
acestei afecţiuni. Mai mult, era chiar suspectă de o maladie
considerată incurabilă în acea perioadă.
Aflând de existenţa miraculosului tămăduitor ce se baza
pe o tehnică veche de milenii, preluată de la chinezi, Tora Vasi-
lescu l-a contactat pe doctorul George Gearavela şi a făcut mai
multe ședințe de acupunctură. Starea sănătăţii s-a îmbunătățit
vizibil şi până la urmă s-a vindecat complet. A rămas prietenă
cu doctorul Gearavela, şi de câte ori a avut ocazia l-a vizitat.
Prin felul său de a fi, prin nobleţea caracterului său, doctorul
George Gearavela a putut să se descurce chiar în situaţii limită,
la mii de kilometrii distanţă de România.
La un congres internaţional de acupunctură, care s-a ţi-
nut la Strasbourg, a trebuit să se deplaseze, cu încă doi colegi,
într-o mașină Dacia 1300. În Germania după mai bine de 1 000
de kilometrii parcurşi, au rămas în pană.
Aveau mai multe alternative de a ajunge la congresul
internațional, fie abandonând maşina, pe care s-o parcheze într-
un loc bine păzit, apoi s-o repare, după terminarea reuniunii, să
cheltuiască bani mulţi, pentru punerea în funcţiune a autovehi-
culului, fiindcă în România, o asemenea intervenţie era şi de

59
durată şi costisitoare din punct de vedere material, ori să aban-
doneze reuniunea.
Repararea maşinii a reuşit să se impună, dar cu ajutor
atât tehnic cât şi financiar din partea unor cetățeni germani.
Aflând că sunt medici, că participă la un mare congres interna-
ţional, câţiva oameni de bine, din orașul german, unde s-a pro-
dus incidentul au dat o mână de ajutor, şi au putut ajunge la
timp şi cu maşina reparată.
Iată pe scurt povestirea acestui eveniment în cartea prie-
tenului Domniei sale, profesorul Dumitru Constantin Dulcan.
„În martie 1992, am plecat cu profesorul C. Ionescu Târ-
govişte şi doctorul George Gearavela cu un automobil Dacia 1300, la
un congres la Strasbourg. Conducea doctorul Gearavela, auto-
mobilul fiind al lui. În apropiere de München, pe autostradă s-a
defectat maşina. Am reuşit să o tractăm până la o staţie de ben-
zină Acolo, am dormit în maşină. A început să ningă iar noi nu
eram pregătiţi de o astfel de vreme. Ne-am acoperit cu ziare. A
doua zi am găsit un sârb care contra a 100 de mărci ne-a tractat
până într-un câmp izolat de lume şi ne-a lăsat acolo. Nu aveam
bani pentru tren nici pentru reparaţia maşinii. Eram într-o situa-
ţie disperată”
Restul povestirii în cartea lui Dumitru Constantin Dun-
can, ‟În căutarea timpului pierdut”, la pagina 212 şi următoa-
rele.

Împreună cu profesorul universitar doctor, C. Ionescu Târgovişte,


într-un un parching

60
Împreună cu prietenii din Germania

Împreună cu profesorul universitar doctor, C. Ionescu Târgovişte în


munţii Pădurea Neagră

61
62
Doctorul George Gearavela a rămas impresionat de ges-
tul pe care germanii l-au făcut şi de dezinteresul acestora pen-
tru partea materială a reparaţiei. În România nici n-ar fi trebuit
să te gândeşti că ai fi putut realiza cu bani puţini şi într-un timp
record aşa ceva.
La un alt congres, care s-a ţinut la Arad, cu participare
internaţională, atât doctorul Gearavela cât şi colegii săi, parti-
cipanţi la forum, au fost întâmpinaţi de marele caricaturist Ioan
Popa Popas, care s-a oferit să le facă portretele, bineînţeles,
caricaturi.
Artistul plastic, pentru a fi înscris în Guiness book, tre-
buia să realizeze contra cronometru caricaturi, deci, ele se im-
puneau de calitate din punct de vedere artistic şi rapid executa-
te.
Un asemenea portret i-a fost realizat şi doctorului
Gearavela cu semnătura marelui caricaturist. Medicul îmi spu-
nea că este o mândrie să ai un portret realizat de o somitate în
materie, care a ieşit de mult timp din spaţiul artistic (românesc)
intrând în cel mondial. Este o mândrie atât pentru persoana a
cărui chip a fost surprins, dar şi pentru pictor.
Artistul mai intrase în Guiness book cu puţin timp îna-
inte de congresul de acupunctură de la Arad, prin multitudinea
de caricaturi realizate într-o unitate de timp.
Doctorul George Gearavela îmi relata că i-a plăcut mult
arta plastică, în special pictura, dar n-a avut aptitudinile necesa-
re pentru această artă.
De câte ori aude vorbindu-se despre Olteniţa şi împreju-
rimile sale are o strălucire în ochi, fiindcă această urbe i-a fost
„ghiozdan cu poezie şi cântec” , cum spunea un poet al perioa-
dei interbelice,
Cu toate că spitalul din Municipiul dunărean l-a consa-
crat ca medic anestezist şi i-a oferit un loc de muncă perma-
nent, până la pensionarea sa, totuşi colegii nu l-au apreciat la
justa valoare. Conducerea unităţii nu i-a pus la dispoziţie nici
măcar o cămăruţă unde să-şi amenajeze un cabinet pentru tra-
tamente prin acupunctură.

63
Portretul realizat de marele caricaturist Ioan Popa Popas, la con-
gresul de la Arad. Cred că vă daţi seama pe cine reprezintă el.

64
Altă caricatură a maestrului Popa Popas.

65
Nu mai vorbim de faptul că, tocmai colegii săi nu-l con-
sultau şi nu erau interesați să-i devină pacienți în cazul de afec-
ţiuni apărute. Această atitudine, l-au făcut să fie mai atent la
relaţiile cu aceşti colegi, in special cu cei care nu făceau altceva
decât să-l denigreze ori să-i saboteze activitatea.
Să nu uităm, doctorul George Gearavela, îşi făcea dato-
ria ca anestezist, participând alături de chirurgi la intervenţii
operatorii, dar şi după program ca acupuncturist. Unii îl invidi-
au, considerând că prin această metodă de medicină alternativă,
câştigă în plus faţă de ceilalţi angajaţi ai spitalului.
Aceşti colegi plini de invidie, n-au înţeles că foarte mul-
te şedinţe de acupunctură erau făcute gratis, mai mult din sen-
timente umanitare, pentru a salva o viaţă. Doctorul Gearavela
n-a făcut niciodată paradă de această metodă practicată cu mult
succes, considerând ca nu este decât un har de la Dumnezeu.
De câte ori pomenește de această binecuvântare de la
Cel de Sus, ochii i se umezesc de lacrimi, lucru ce spune foarte
mult despre sensibilitatea şi modestia acestui om. Unul dintre
prietenii săi din Călăraşi, scriitorul, jurnalistul, şi omul de radio
Aurel David i-a dedicat, mai multe pagini în cartea sa „Oa-
meni care fac” în volumele doi şi patru.
Aurel David l-a avut invitat pe doctorul Gearavela într-
o emisiune în direct la televiziunea Satline . După această emi-
siune telefoanele redacţiei nu mai conteneau, oamenii
interesându-se de orarul medicului acupuncturist. Fiind adesea
în Călăraşi, unde făcea gărzi în cadrul spitalului judeţean, Au-
rel David îl putea vizita şi în acelaşi timp, schimbau impresii
referitoare la cazurile rezolvate de medic.
Ca orice ziarist, fiind o fire iscoditore, Aurel David, a
aflat cazul unui pacient venit din Grecia, special pentru acu-
punctură. Această convorbire cu doctorul Gearavela s-a desfă-
şurat sub forma unui reportaj, pe care Aurel David trebuia să îl
prezinte la Radiodifuziunea Română, al cărei corespondent era
în judeţele Călăraşi şi Ialomiţa.
În incita spitalului judeţean Călăraşi, un tânăr de origine
macedoneană, George Caramitru, de câţiva ani stabilit în Gre-
cia, care a bătut drum lung , împreună cu tatăl său, vine pentru

66
tratament prin acupunctură. Faima doctorului acupuncturist
ajunsese şi în arhipelagul elen şi de aceea tânărul s-a gândit să
vină la Călăraşi, pentru tratament.
Avusese un accident foarte grav, conducând o motoci-
cletă. Ca urmare a accidentului, s-au deplasa nişte vertebre, iar
tânărul n-a mai putut să se mişte. Deşi rămas în viaţă, a fost
ţintuit în scaunul cu rotile.
După mai multe şedinţe, acele miraculoase şi-au făcut
efectul. Tânărul şi-a mișcat mâinile şi chiar s-a ridicat din sca-
unul cu rotile. Apoi tânărul s-a deplasat, ceva mai greu, cu pro-
priile picioare.
Ce n-a putut face medicina clasică, tradiţională, alopată,
a reuşit să realizeze doctorul George Gearavela prin acupunctu-
ră.
Pe lângă acele de care nu se desparte niciodată, chiar şi
atunci când pleacă în concediu cu soţia, şi-a luat şi un aparat cu
care face terapie prin laser. Este vorba de înlocuirea acelor cu
laserul ce focalizează raza în zona energetică pe care o are în
vedere medicul.
Şi pentru a folosi acest aparat, doctorul George
Gearavela, a făcut cursuri speciale familiarizându-se cu terme-
nul de laser şi cu acela de laserterapie, cu funcţionarea terapiei
prin această metodă.
Sunt multe avantaje ale acestei noi metode, practicată
concomitent cu acupunctura. În primul rând are efecte antiin-
flamatorii, de refacere a ţesuturilor, de a stimula imunitatea.
Laserul mai are avantajul că nu produce nici un fel de
durere pacientului, nici radiaţii cu efecte nocive. În acelaşi timp
nu afectează hematiile, nici leucocitele şi nu pune în mişcare
bacterii periculoase pentru organismul uman.
Rodica Simionescu, redactor şef al ziarului „Vremuri
Noi”, care înainte de 1989 era organ al Comitetului Judeţean de
Partid Călăraşi, este o altă prietenă a doctorului Gearavela. Au-
rel David conducea acest ziar în calitate de director. Rodica
Simionescu era originară din Constanţa şi l-a invitat pe docto-
rul Gearavela şi soţia sa, în mai multe calatorii pe ţărmul Mării

67
Negre. Aici a făcut şi tratamente cu acupunctură şi a descoperit
noi cazuri pe care le-a avut în vedere ulterior.
Într-adevăr, doctorul Gearavela făcea minuni, tratând
mulţi pacienţi suferinzi de boli pe care medicina alopată nu le
putea vindeca. În anul 2003 Olteniţa a găzduit ediţia zonală a
aniversării şcolilor călărăşene. Aurel David, prietenul doctoru-
lui Gearavela a venit la Olteniţa pentru a urmări pe copii care
dădeau reprezentaţii pe scena amenajată în acest scop.
Ajungând aici, Aurel David a trecut şi pe la Spitalul
Municipal pentru a-l întâlni pe prietenul său. În acel moment
doctorul Gearavela era ocupat cu tratarea unui nomenclaturist
de azi al judeţului Călăraşi. Acest personaj pitoresc, temut de
toţi locuitorii judeţului era cuprins de nelinişte, datorită unor
dureri sfâşietore, la umăr, pe care nu le-a putut înlătura cu toate
tratamentele urmate. L-a pus pe picioare după două şedinţe de
acupunctură.
Nu numai oameni importanţi ai judeţului şi personalităţi
ale culturii româneşti, a tratat doctorul Gearavela, ci şi oameni
simpli, muncitori, din cea care a fost până la revoluţie , cea mai
importantă unitate industrială a Olteniţei, Şantierul Naval. Un
caz interesant este cel al lui Nicole Vârfu, care la numai 38 de
ani a suferit un accident vascular. I se încleştase gura, nu-şi mai
simţea piciorul drept şi nici mâna dreaptă.
A reuşit ca după câteva şedinţe să poată mişca piciorul
şi apoi mâna, dar nu putea încă să vorbească. Revenind la doc-
torul Gearavela a mai făcut câteva ședințe şi a reuşit să îşi re-
capete şi vorbirea. A fost un alt miracol al acestui tămăduitor,
care folosindu-se de acele sale celebre şi de cunoștințele sale,
dar mai ales de sufletul său, a redat sănătatea şi speranţa de
viaţă acestui tânăr.
Un alt caz a fost cel al lui Tudor Vlaicu, în vârstă de 54
de ani, care a fost adus de soţia sa într-un cărucior, la Spitalul
Municipal Olteniţa. Suferea de un reumatism, poliarticular,
care făcuse să i se umfle gleznele şi genunchii. După numai
cinci şedinţe i-a redat sănătatea, pacientul putând să meargă, cu
un baston, pe propriile-i picioare, apoi să abandoneze şi acest
auxiliar al deplasării.

68
Doctorul George Gearavela, a călătorit mult, atât în
România, cu ocazia unor congrese de specialitate, cât şi în stră-
inătate.
Peste tot, a făcut senzaţie cu acele sale, de care nu s-a
despărţit niciodată. Este foarte mândru, de aceste ustensile, cu
care poate face minuni, dintre cele mai mari. Este conştient că
ar putea face mai mult, dacă ar mai avea încă treizeci, patruzeci
de ani de trăit.
Un prieten şi colaborator al doctorului George
Gearavela este televiziunea. În ultimii doi ani a apărut la mai
multe posturi de televiziune, la OTV, la Antena 1, Etno Tv sau
altele.
Toți telespectatorii l-au putut vedea, expunându-şi cu
lux de amănunte, metodele sale medicale. Primele apariţii ale
doctorului George Gearavela, la postul de televiziune naţiona-
lă, s-au realizat în cadrul unor emisiuni de divertisment, aşa
cum a fost „Surprize surprize”, ori în cadrul orei de medicină
de la „Etno TV” sub redacţia lui Florin Condurăţeanu.
Când a fost invitat la Antena1, în cadrul emisiunii mati-
nale, „´neţa cu Răzvan şi Dani”, cu zâmbetul său cunoscut,
foarte relaxat, doctorul Gearavela, a încântat echipa de realiza-
tori şi pe cei invitaţi în studio.
În primul rând a încercat să dea nişte sfaturi cu privire
la modul în care prevenim efectele nocive ale caniculei, care se
instalase în România. A făcut şi o mică demonstraţie, arătând
care sunt zonele energetice, care pot fi revitalizate cu ajutorul
acupuncturii. Un punct de atracţie al emisiunii respective a fost
Daniela Crudu, ingenuă şi cu nurii ei mari.
În legătură cu efectele caniculei, medicul a recomandat,
telespectatorilor, să poarte îmbrăcăminte lejeră, din bumbac, nu
sintetică, să aibă ceva pe cap, tot de culoare deschisă, pentru a
ne proteja de insolaţie. Emisiunea în care a fost invitat s-a în-
cheiat într-un tonus optimist, de mare rezonanţă.
Tânăra asistentă tot insista să i se facă o mică demon-
straţie, cu ace, pe propriul corp, indiferent de zonă, decisă de
medic. Doctorul George Gearavela, cu fineţea sa proverbială,
mai ales în relaţiile cu sexul frumos, a evitat să dea curs acestei

69
rugăminţi, din partea vedetei de televiziune. Mai mult, a făcut
şi niște glume, care au încântat audienţa din platou.
Cele mai multe apariţii ale marelui specialist în acu-
punctură, au fost la OTV şi Etno TV. Florin Condurăţeanu, un
bun prieten al doctorului Gearavela a fost moderatorul emisiu-
nii.
De fiecare dată, la aceste emisiuni, a venit cu pacienţi,
care au relatat cu lux de amănunte, cum au început tratamentul,
în ce stadiu al boli se aflau, şi câte şedinţe au urmat, pentru a se
însănătoşi.
Uneori, doctorul face în direct, pentru a vedea şi tele-
spectatorii, ședințe de acupunctură. În timp ce aplica tratamen-
tul, medicul explica afecţiunea de care suferea pacientul său,
când s-a prezentat pentru a începe şedinţele, şi etapele amelio-
rării sau vindecării acestuia.
Cele mai multe cazuri tratate complet au fost cele inclu-
se în categoria afecţiunilor respiratorii (astm sau bronşite
astmatiforme) ori reumatisme de diverse feluri. Ceea ce frapea-
ză la doctorul George Gearavela, în cadrul acestor emisiuni
televizate este calmul, pe care nu toţi invitaţi îl au, prezenţa de
spirit şi şarmul deosebit.
Un caz deosebit pe care l-a rezolvat a fost cel al fiicei
unui mare comunist, care a fost trimis în Balta Ialomiţei, în
anul 1948, să defrişeze cele o sută de mii de hectare de stuf şi
să redea acest teren agriculturii. Este vorba de Dumitru Dumi-
tru, considerat marele agricultor al Bărăganului.
Pe fiica acestui erou al muncii socialiste, unul dintre cei
intraţi în graţiile lui Nicolae Ceauşescu, doctorul Gearavela a
tratat-o de o spondiloză care o anchilozase definitiv. Fiica Ero-
ului Munci Socialiste era o femeie voinică, cu trăsături bărbă-
tești. A fost adusă la doctorul Gearavela, aproape pe braţe, nefi-
ind în stare să meargă, datorită durerilor. După prima şedinţă
de acupunctură a putut să meargă bine, chiar a glumit cu medi-
cul, spunându-i că i-a luat durerea cu mâna. Şedinţele au conti-
nuat până la vindecarea pacientei. În acest timp faima specialis-
tului în acupunctură a început să prindă contur naţional.

70
Participarea la congrese naţionale şi internaţionale a
doctorului George Gearavela nu este un lucru întâmplător, ci
rezultatul unei munci de ani, în slujba sănătăţii omului şi prin
alte mijloace decât cele tradiţionale. La aceste reuniuni de me-
dicină alternativă cu impact anestezic şi revitalizant al zonelor
energetice ale corpului uman, a avut întotdeauna intervenţii
deosebite, urmărite cu larg interes de participanţi. Acupunctura
s-a impus în România în ultimii două zeci de ani ca o metodă
de tratament cu rezultate incredibile.
În clipele de reverie, gândurile doctorului sunt îndrepta-
te către cei, care l-au format, atât în perioada studiilor liceale,
cât şi al celor universitare.
În primul rând profesorului Aureliu Stoicescu, îi poartă
o recunoştinţă deosebită, fiind mentorul său de biologie, de la
care a învăţat foarte multe lucruri, ce l-au ajutat în anii petre-
cuţi la facultatea de medicină, sau profesorului de chimie şi
fizică, Domnișteanu.
Îşi aminteşte că student fiind, la unele obiecte incluse în
programa Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, a
luat note mari, la acestea pretându-se foarte mult învățatul pe
de rost, este vorba de anatomie şi fiziologie, dar la chimie or-
ganică, la fizică, lucrurile nu erau chiar simple, acestea fiind
materii pur tehnice, bazate pe exerciţiu şi termeni, notele erau
mici, rareori un student obţinând opt, nouă sau zece.
Doctorul George Gearavela, îşi aduce aminte cu mân-
drie că a fost studentul profesorilor Mandache, Mezincescu, al
academicianului Nicolae Cajal, cu care a făcut inframicrobio-
logie. Acest mare savant a fost şi preşedinte al Academiei Ro-
mâne, fiind o mândrie a secţiei de Medicină a înaltului forum
ştiinţific şi cultural naţional.
De la fiecare dintre aceşti mari pedagogi şi oameni de
ştiinţă a învăţat multe lucruri deosebit de importante, dar în
primul rând pasiunea pentru studiu şi cercetare.
Profesorul care l-a format pe Doctorul George
Gearavela ca anestezist şi apoi specialist în acupunctura, a fost
George Litarczek. A fost cel care a înfiinţat școala românească
de anestezie modernă, un mare formator de medici, care să

71
suprime durerea şi suferinţa fizică. Timp de mai mulţi ani doc-
torul Gearavela a făcut cursuri de iniţiere în acupunctură cu
profesorul Litarczek, după care mentorul său l-a numit instruc-
tor şi iniţiator al altor cadre în acest domeniu al medicinii ne-
convenţionale.
La început i-a fost greu să se adapteze la această tera-
pie, teama de a nu introduce acele în alt loc decât cel indicat,
precum şi noutatea acestei metode în România, l-au făcut în
unele momente sceptic. Cu timpul, scepticismul a trecut, docto-
rul George Gearavela devenind un expert, un medic în adevă-
ratul sens al cuvântului.
Cei mai buni amici ai doctorului au fost artiştii, fiindcă
el însuşi este un artist, folosind aceleaşi calităţi ca aceştia.
Lipsa unui copil, în familia sa, îl va lega foarte mult de
această categorie de vârstă, şi suferinţele celor mici îl vor preo-
cupa într-o măsură cât se poate de mare.
Nu întâmplător, primele cazuri rezolvate prin acupunc-
tură au fost cele ale unor fetiţe de cinci ani şi jumătate.
Unul dintre pacienţii, dar şi bunii prieteni ai doctorului
George Gearavela, este Mitică Dragon, cantautor, fost condu-
cător al grupului „Trubadurii”, om de aleasă probitate profesi-
onală, şi unul dintre animatorii vieţi culturale din Olteniţa.
Prietenia lui Mitică Dragon cu doctorul Gearavela este
veche de peste un deceniu. De câte ori venea la Olteniţa, mai
ales după pensionarea sa, medicul specialist în acupuntură era
invitat la postul de radio local şi intervievat de Mitică, omul
care l-a apreciat întotdeauna pe medicul de excepţie. Legătura
dintre cei doi a rămas permanentă, ea făcându-se atât prin tele-
fon cât şi prin vizite reciproce.
Din iarna anului 2011, datorită surmenajului cauzat de
orele de audienţa la postul de radio, lui Mitică Dragon i-au apă-
rut simptome de vertij puternic, oboseală şi chiar puseuri de
tensiune. Din acest motiv, după o internare la spitalul Alexan-
dru Obreja, pentru a se depista cauza acestor simptome, a ape-
lat la sprijinul doctorului George Gearavela.
Diagnosticul a fost cât se poate de clar, după investiga-
ţiile de rigoarea a aflat că era vorba de o afecţiune a urechii

72
interne. Cauza putea fi, pe deoparte folosirea timp îndelungat a
căştilor, în cadrul emisiunilor de radio, pe de altă parte volumul
mare al sunetului de la boxele staţiilor de amplificare folosite la
nunţile şi botezurile, la evenimentele culturale, unde este invi-
tat Mitică Dragon.
Să nu uităm că folosirea acestor aparate acustice poate
să influenţeze organul auditiv, acţionând negativ asupra lui.
Într-una din zile, colegului meu de radio, Mitică Dragon, i s-a
făcut rău, o amețeală puternică i-a tulburat echilibrul şi a alertat
familia.
Investigaţiile medicale clasice şi medicaţia alopată, n-au
rezolvat situaţia. Atunci a apelat la acupunctură, ca fiind singu-
ra soluţie. Doctorul Gearavela s-a oferit să-i facă mai multe
şedinţe care se vor dovedi benefice.
Vertijul dispare ca prin farmec, durerea de cap la fel, iar
pofta de muncă, de activitate radiofonică, va reveni pe nesimţi-
te.
Mitică Dragon a făcut tratament şi cu moxe, ceea ce în-
seamnă, folosirea de către medic a unei „ţigări” pe care a
aprins-o şi a plasat-o pe acele deja introduse în zona frunţii şi a
zonei occipitale. După mai multe şedinţe făcute la București, în
apartamentul doctorului Gearavela din Bucureşti, din Şoseaua
Mihai Bravu, s-a simţit bine continuându-şi activitatea la radio
local.
Pe data de 29 iulie 2011 Mitică Dragon a fost invitat la
postul de televiziune OTV, de Dan Diaconescu şi Sorin Danciu
pentru a interpreta câteva melodii din repertoriul propriu. Iată
că terapia doctorului Gearavela a făcut din nou minuni, redând
sănătatea acestui om de radio şi animator al vieţii culturale ol-
teniţene.
Sâmbătă, înaintea sărbătorii Sfântului Ilie, doctorul a
venit în studioul de radio din Olteniţa şi s-a întâlnit cu pacien-
tul său. A constatat că este bine şi au dispărut simptomele afec-
ţiunii de care suferea.
Acasă la Mitică Dragon a fost tratat de doamna Mia cu
o limonadă rece şi câteva prăjiturele de casă. S-au întreţinut
mai bine de o oră, timp în care au vizionat şi un material pe

73
care medicul l-a urmărit cu foarte multă atenţie, analizându-şi
fiecare expresie a feţei, fiecare cuvânt rostit şi în final a putut
să se reîntoarcă la Bucureşti cu satisfacția că şi-a văzut pacien-
tul într-o situaţie excelentă.
Doctorul a povestit prietenului său cum a petrecut în
urmă cu două săptămâni, împreună cu soţia pe un vas de croa-
zieră cu care a făcut o săptămână de vis pe marea Mediterană.
Au acostat in Italia la Genova, apoi la Napoli pe care doctorul
Gearavela îl consideră un oraş formidabil, cu un peisaj mirific.
Călătoria a continuat la Palma de Mallorca, Marsilia, deci a
făcut un tur al bazinului vestic al Mării Mediterane.
Pe vasul de croazieră au avut tot ceea ce au dorit, de la
piscină, muzică bună, restaurant cu multe bunătăţi, jocuri de tot
felul. Şi-a dorit o astfel de plimbare, mai ales că în ultimul timp
a făcut multe ședite de acupunctură, şi la cabinetul său particu-
lar, dar şi în apartamentul său moştenit de la fratele mai mare,
aflat pe şoseaua Mihai Bravu. Când s-a întors din această croa-
zieră pe Marea Mediterană era un alt om, mai relaxat şi odihnit.
Tot ceea ce a realizat doctorul Gearavela, de când a
terminat facultatea de medicină şi până acum, nu reprezintă
decât rodul unei activităţi intense, făcute cu pasiune dar şi cu o
credinţă profundă. Medicul este un om credincios cu adevărat.
El nu uită să vină periodic la Budeşti, unde a locuit cu părinţii
săi şi unde aceştia sunt înmormântaţi, pentru a aprinde o lumâ-
nare la mormântul lor, ori a dona obiecte bisericeşti sau sume
de bani pentru lăcaşul de cult din această localitate.
Cu toate că s-a născut în Cadrilater, actualul oraş Bu-
deşti a fost leagănul adolescenţei şi al tinereţii sale. Printre
pacienţii doctorului Gearavela s-a numărat şi soţia colegului
său de liceu, Ion Gruianu. Profesoara de istorie Elena Gruianu
s-a îmbolnăvit după pensionare, afecţiunea producându-i mari
suferinţe. Pur şi simplu i se încleşta gura, durerile erau violente
şi nevralgia de trigemen de către suferea o făcea să-şi piardă
cumpătul. Ionică Gruianu n-a uitat că a fost colegul de liceu al
doctorului Gearavela şi l-a contactat spunându-i despre ce este
vorba. Doctorul a recomandat câteva şedinţe de acupunctură
pentru a vedea evoluţia acestei afecţiuni. A reuşit ameliorarea

74
bolii doamnei Elena Gruianu, concomitent pacienta urmând şi
tratamentul alopat. Cert este că în momentul actual, doamna
profesoară nu se mai simte rău, nevralgia de trigemen fiind
înlăturată.
Se ştie, această afecţiune este destul de severă, ea pu-
tând duce la o pareză facială, cu dureri violente punând pacien-
tul în imposibilitatea de a mai putea mânca. Şi în acest caz mi-
racolul acelor de argint s-a observat în toată complexitatea sa.
Un alt caz tratat de doctorul George Gearavela este cel
al mamei ziaristei şi directoarei jurnalului „ Vremuri noi” care
apărea la Călărași înainte de 1989. Rodica Simionescu, direc-
toarea organului de presă al Comitetului Judeţean PCR, Călă-
raşi a luat legătura cu specialistul în acupunctură, care venea
des în reşedinţa de judeţ, fie cu ocazia efectuării unor gărzi la
spitalul de aici, fie cu anumite probleme administrative.
În ultima perioadă a activităţii, înainte de pensionarea
sa, doctorul George Gearavela, a fost şeful secţiei de anestezie
şi terapie intensivă din cadrul spitalului municipal Olteniţa. I-a
relatat cazul şi stadiul evoluției bolii mamei sale care locuia la
Constanţa. Împreună cu medicul Gearavela s-a deplasat în ora-
şul de pe malul Mării Negre, şi au pregătit-o pe bătrână pentru
şedinţele speciale.
Ameliorarea bolii s-a observat după primele şedinţe
efectuate. Din acel moment prietenia dintre Rodica Simionescu
şi doctorul Gearavela s-a amplificat şi a devenit statornică.
După evenimentele dramatice din 1989 lovitura de stat
a unui comunist veruss alt comunist, Rodica Simionescu a ple-
cat de la conducerea unui ziar care nu se mai putea menţine,
datorită caracterului articolelor publicate până atunci. Din acel
moment nici doctorul George Gearavela n-a mai avut noutăţi
de la fosta directoare a gazetei. Este în adevăr un mister ce se
vrea descifrat. Unde este Rodica Simionescu în momentul de
faţă, fiindcă, Aurel David redactorul şef al publicației, ştim
unde este!?
Ca medic în Olteniţa, la început ca anestezist, a putut în
numai câţiva ani să cunoască foarte bine pe toţi cei din perso-
nalul spitalului din localitate.

75
Pe unii, doctorul George Gearavela i-a trecut în catego-
ria bunilor practicieni, cu rezultate notabile în munca de menţi-
nere a stării de sănătate publică, pe alţii slabi practicieni, fără
trimitere către această nobilă profesie, iar în a treia categorie
intrau cei cu funcţii politice care erau şi informatori ai autorită-
ţilor, atât politice, cât şi ai securităţii.
Pe cei din prima categorie a căutat să şi-i apropie, să în-
veţe multe de la ei, atât în domeniu profesional cât şi în pro-
bleme de viaţă cotidiană.
Asemenea medici au fost doctorii Costea, unul dintre
marii chirurgi ai spitalului din Olteniţa, Doiniţa Negreanu, din
păcate dispărută prematur, doctorul Bratov, doctorul Basu, doc-
torul Fesiuc şi alţi.
În a doua categorie intrau mulţi medici, unii numai re-
zidenţi, alţi chiar cu vechime în profesia lor. Aceştia au fost
consideraţi de doctorul George Gearavela oameni care au pă-
truns în sistemul medical fără a avea vocaţie în domeniul res-
pectiv.
A treia categorie a fost considerată ca cea mai pericu-
loasă deoarece era cureaua de transmisie între spitalul munici-
pal şi autorităţi. În perioada regimului comunist aceste elemen-
te erau foarte periculoase, de care trebuia să te fereşti în per-
manenţă.
Doctorul care devenise între timp şeful secţiei de anes-
tezie şi terapie intensivă, a putut să observe cum aceste aşa zise
„cozi de topor” ale instituţiei medicale încearcă să îi pună beţe
în roate, în tot ceea ce întreprinde pentru a îmbogăţi zestrea
acestui compartiment pe care îl conducea. Multe drumuri pe
care le-a făcut la direcţia sanitară judeţeană, aveau drept scop
procurarea de fonduri, de materiale, în vederea organizării mai
bune a secţiei pe care o conducea.
Fiind un om corect, cu un suflet deschis, nu gândea nici
o clipă că unii dintre colegii săi invidioşi, îi vor pune multe
piedici în munca sa. Această invidie a unor cadre medicale, cu
gânduri de mărire şi îmbogăţire rapidă, nu-l vor împiedica să
ducă la bun sfârșit ceea ce şi-a propus în activitatea sa.

76
Îmbinând munca de mare anestezist cu cea de specialist
în acupunctură doctorul George Gearavela a devenit un simbol
al perseverenţei şi al virtuţi medicale.
Având spirit de iniţiativă, dragoste pentru locul său de
muncă şi pentru oraşul unde s-a consacrat va organiza mai mul-
te schimburi de vizite între reprezentanţi ai acestei urbe şi re-
prezentanţi ai altor localități din Europa.
Doctorul a gândit, cu mult înainte de primirea ţari noas-
tre în UE, că noi suntem aparţinători ai acestui continent pe
care trebuie să îl cunoaştem, să îi admirăm peisajele, să discu-
tăm cu oameni de diverse profesii şi etnii, pentru a face şi un
schimb fructuos de idei. Una dintre aceste întâlniri s-a produs
în anul 2001, când un grup de olteniţeni însoţindu-l pe doctorul
George Gearavela, au vizitat Danemarca. Aici au vizitat spitale,
locuri de ocrotire a minorilor şi bineînţeles s-au întâlnit cu oa-
meni din frumoasa ţară a prinţului Hamlet.
Într-o fotografie făcută în Danemarca este înfăţişat pe
un pat de spital, înconjurat de delegaţia olteniţeană, cu zâmbe-
tul pe buze, cum trebuie să fie cel care primeşte îngrijiri medi-
cale şi se însănătoşeşte.
Chiar dacă nu s-a dedicat medicinii sportive, doctorul
Gearavela a călătorit mult atât în ţară cât şi în străinătate. Dele-
gația pe care a condus-o în Danemarca în iulie 1997, a avut în
componenţă câteva persoane importante din Olteniţa.
Primăria a fost reprezentată de subinginerul Costinel
Milescu, viceprimar în acea perioadă. Din delegaţie a mai făcut
parte domnul Mitică Catană, directorul BCR, filiala Olteniţa şi
Nelu Bărăitaru.
Vizita în Danemarca a fost organizată la iniţiativa doc-
torului George Gearavela cu scopul de a aduce din ţara nordică,
un număr de paturi pentru spitalul din Olteniţa.
A fost o donaţie pentru oraşul de pe Dunăre, făcută de
autorităţile daneze, în special cele medicale, implicate direct în
acest scop. Acţiunea s-a înscris pe linia schimburilor umanitare
dintre România şi alte state Europene.

77
Amintiri din timpul călătoriei în Danemarca
Din delegaţia oraşului Olteniţa, rolul oficial l-a avut
domnul Costinel Milescu, care în 1997 avea funcţia de vice-
primar şi reprezenta P.N.Ţ.C.D. În perioada 1996 -2000 primar
al Olteniţei era profesorul Sima Rodin, care n-a mers în Dane-
marca, deşi avea prioritate, din diferite motive.
Alături de Costinel Milescu a făcut parte din delegaţie
şi şeful Poliţiei din oraş, domnul Tudor, probabil să asigure
securitatea (sic) celor care s-au deplasat acolo. Ceilalţi membri
ai delegaţiei au avut anumite responsabilităţi în această călăto-
rie.
Printre participanţi au fost şi cadre didactice, probabil în
scopul vizitării şi a unor unităţi şcolare, din ţara nordică, şi
chiar reprezentanţi ai asociaţiei revoluţionarilor din decembrie
1989(care în Olteniţa). S-au adus la spitalul din Olteniţa un

78
număr de paturi, pe care statul danez le-a donat în scopul spri-
jinirii ţării noastre, după evenimentele dramatice din 1989.
Din păcate, aceste paturi aduse din Danemarca au iscat
un adevărat duel mediatic şi chiar politic, fiecare formaţiune
politică din oraş arogându-şi acest merit. În realitate, iniţiativa
şi demersurile se datorează doctorului George Gearavela şi nu
partidelor politice, sau oficialilor locali.
Este o practică în România ca unii să culeagă roadele
muncii şi laurii victoriei, deşi n-au nici un merit în acest sens,
iar alţii, care de fapt au făcut totul, să se resemneze cu locul al
doilea, din prea multă modestie şi bun simţ.
În legătură cu tratamentele pe care le-a efectuat celebrul
medic şi numărul de pacienţi care au fost trataţi de acesta, ne
spune revista „Taifas” din iulie 2006: „De-a lungul timpului,
pe la cabinetul medicului au trecut câteva zeci de mii de bol-
navi, circa două zeci de mii, după cum spune chiar Domnia
sa.”
În ceea ce priveşte reuşitele profesionale ale acestui
medic sunt multe şi totodată impresionante. Medicul acupunc-
turist, în cadrul aceluiaşi interviu spune că „cea mai mare reu-
şită a avut-o în astmul bronşic, unde numărul celor vindecaţi
însumează cam opt zeci”. Un copil, Sergiu Stavăr, din Braşov
în vârstă de zece ani care suferea de astm bronşic într-o formă
agravată şi apela de trei patru ori pe zi la”pufuri” pentru a ieşi,
din starea de sufocare, o stare chinuitoare.
L-a tratat, vindecarea fiind spectaculoasă, după două se-
rii de câte zece şedinţe. Acest caz, tratat în anul 2002 a fost
destul de spectaculos, producându-i medicului o satisfacţie
deosebită, mai ales că după aceea tânărul a participat la compe-
tiţii sportive, la atletism alergând în curse de o sută de metri,
trei sute metri, şase sute de metri şi trei mii de metri
Într-un ziar judeţean, care apărea la Olteniţa in 2004, cu
un nume predestinat dezvăluirilor senzaţionale „Flagrant de
Olteniţa”, s-a publicat un articol, cu un titlu sugestiv pentru

79
80
81
medicul acupuncturist, a cărui poveste se află în acest articol:
„Olteniţa o Mecca a sănătăţii prin acupunctură”. În subtitlul
articolului autorul făcea referire la faptul că, deşi n-a fost în
China, doctorul George Gearavela a devenit „unul dintre cei
mai mari specialişti în acupunctură”.
Primele cursuri, pe care Ministerul Învăţământului şi al
Sănătăţii le-a organizat în vederea formării de specialişti în
acupunctură s-au deschis în anul 1980. Profesorii acestor cur-
suri de iniţiere au fost în China, ţara unde acupunctura este
cunoscută şi practicată de aproape cinci mii de ani.
Chinezii au fost cei mai secretoși oameni de pe planeta
noastră. Creșterea viermilor de mătase se practica de peste
6000 de ani. In China Veche creșterea viermilor de mătase era
ținută în secret. Totuşi în anul 552 d.Hr., doi călugări bizantini
au furat ouăle acestor insecte si apoi le-au transportat în bas-
toane de bambus până la Constantinopol. În scurt timp creşte-
rea viermilor de mătase s-a răspândit în Grecia, Asia, etc. S-a
declanşat un adevărat scandal, ca urmare fiind închise pentru o
perioadă graniţele Chinei. La fel a fost ţinută în secret şi aceas-
tă tehnică a acupuncturii, milenii de-a rândul.
Printre cei care s-au înscris la aceste cursuri de iniţiere
în acupunctură s-a numărat şi doctorul George Gearavela. S-a
înhămat la o muncă grea, intensă, care-i va solicita atât puterea
de a gândi asupra fenomenului acupuncturii, dar şi forţele fizi-
ce.
Până atunci oraşul Olteniţa a fost un punct anonim pe
harta medicinii româneşti. Era cunoscut ca port dunărean şi
pentru faimosul Şantier Naval care a făcut nave ce navigau şi
dincolo de Cercul Polar. După venirea medicului anestezist în
localitate şi după ce a început să practice acupunctura, cu rezul-
tate remarcabile, a devenit cunoscut şi pe harta instituţiilor
medicale de renume, un fel de Mecca românească a acupunctu-
rii.
Au venit pacienţi din întreaga ţară, de la Apahida la
Dolhasca, Lugoj, Sânpetru, etc. şi şi-au regăsit sănătatea datori-
tă acelor vrăjite de mâinile tămăduitoare ale doctorului George
Gearavela.

82
Posturile de televiziune nu încetează să-l invite la emi-
siuni cu profil medical. La aceste televiziuni a avut, nu mai
puţin de 120 de ore de transmisiuni, în care telespectatorii l-au
putut vedea şi asculta şi l-au putut interpela, fie prin telefon fie
prin SMS-uri.
În afară de congresele interne şi internaţionale la care
participă, medicul a publicat articole de specialitate, fie singur,
fie în colaborare cu alţi specialişti în acupunctură din ţară.
Doctorul George Gearavela apreciază acupunctura deoarece
este cea mai ecologică metodă de tratament. Spre deosebire de
tratamentul medical alopat, acupunctura nu prezintă urmări,
sau mai bine zis nu are efecte secundare. Dacă folosirea de
medicamente poate duce la distrugerea florei bacteriene intesti-
nale şi provocarea unor afecţiuni digestive sau a ţesutului hepa-
tic, acupunctura nu lasă nici un fel de urme după ce a fost insti-
tuit şi terminat tratamentul. Zonele energetice ale corpului
omenesc, precizează doctorul George Gearavela, sunt ca nişte
baterii, care cu timpul, prin folosire se consumă. În această
situaţie ori se schimbă cu altele noi, cazul bateriilor, or se
reenergizează, în cazul corpului omenesc.
Acupunctura are această proprietate de a revitaliza aces-
te zone energetice, uzate într-o anumită etapă de vârstă. Aceas-
tă uzură poate fi datorată unor cauze obiective. În primul rând
diferenţele de temperatură între mediul înconjurător şi tempera-
tura corpului omenesc. Umiditate atât excesivă cât şi deficitară
este o altă cauză ce are un rol foarte important în slăbirea ener-
giilor din anumite zone ale corpului, apoi alimentaţia neadec-
vată, toate duc la îmbolnăvirea corpului omenesc.
Doctorul George Gearavela recunoaşte că mulţi con-
fraţi, care practică medicina tradiţională alopată, îl privesc cu
ostilitate din două motive: tratamentul său este ieftin, nedureros
şi în al doilea rând mai eficace şi cu vindecare mai rapidă şi
pentru lungă durată.
A avut oferte de a deschide cabinet de acupunctură în
Hunedoara, Herculane, Bucureşti. Marea pasiune a medicului
pentru locul unde s-a consacrat l-a determinat să rămână la
Olteniţa.

83
Este recunoscător doctorului Costea, care l-a ajutat să
vină de la Oneşti, oraş de care nu era legat afectiv, nici prin
obârşia sa, la Olteniţa. Mulţi l-au considerat un practicant de
fenomene paranormale, făcând un fel de meditaţie transcenden-
tală.
Elena Ceauşescu considera această formă de tratament
ca o şarlatanie, un mod de a lua banii celor care urmau acest
tratament.
Doctorul George Gearavela a avut o copilărie şi o tine-
reţe agitate. Prin faptul că era fiu de refugiat din Cadrilater,
provenind din familie de macedoneni, oameni în general înstă-
riţi, posedând turme de oi, având bijuterii, a fost persecutat în
perioada şcolii. Din această cauză a trebuit să întrerupă studiile
la zi, terminând liceul la seral. Unul din profesorii şi mentorii
săi, Aureliu Stoicescu, acum trecut dintre noi în lumea celor
drepţi, îşi amintea, cu multă bucurie, de fostul său elev, pe care
l-a învăţat biologie şi care se detaşa faţă de alţi colegi ai săi
prin modul de a asimila cunoştinţele şi de a recepta anumite
lucruri. Profesorul Stoicescu l-a întrebat pe tânărul licean de ce
urmează aceste cursuri liceale la seral şi nu la zi fiindcă ar fi
putut fi un elev foarte bun la această formă de învăţământ.
Atunci situaţia în care se afla familia lui George
Gearavela, nu permitea ca acesta să urmeze cursurile de zi ale
liceului. Întrebându-l pe medicul acupuncturist de ce preferă
mai mult compania actorilor şi a muzicienilor, decât a altor
categorii de oameni, am primit un răspuns foarte elocvent şi cu
mult umor: „În primul rând artiştii sunt buni cunoscători ai
sufletului omenesc, fiindcă interpretează roluri diferite, se
transpun în ipostaze anumite şi iau înfăţişarea unor personaje,
uneori identificându-se cu acestea.”
Mi-aduc aminte că fiind întrebat de către un ziarist cum
a putut să creeze aşa de bine personajul Nataşa din celebrul
roman „Război şi pace” marele scriitor rus Lev Nicolaevici
Tolstoi a răspuns că această eroină a scrierii sale este chiar el
însuşi. Cu alte cuvinte, scriitorul s-a transpus în personajul pe
care l-a descris în roman.

84
Doctorul George Gearavela îi apreciază pe actori şi pe
muzicieni pentru seriozitatea cu care îşi interpretează rolurile,
dar şi pentru umorul pe care îl au. Nu întâmplător circulă acea
butadă: „suflet de artist, noaptea vesel, ziua trist” adică atunci
când încântă publicul, îl farmecă prin calitatea interpretării,
este vesel, iar când nu joacă se întristează, fiind singur cu pro-
priile sale gânduri.
Printre prietenii şi pacienţii săi artişti îi amintim pe Eu-
sebiu Ştefănescu, George Mihăiţă, Tora Vasilescu, Horaţiu
Mălăele, V Teodosiu, Ion Chelaru, George Motoi, Stela Popes-
cu…...
Actorul George Mihăiţă a făcut şedinţe de acupunctură
pentru afecţiuni reumatismale, dar şi de altă natură. Şi soţia
actorului a urmat acest tratament, care le-a fost benefic,
aducându-le din nou starea de sănătate. În revista „Salut „ pe
care a editat-o au fost publicate mai multe interviuri luate doc-
torului George Gearavela..
În aceste interviuri se fac referiri la tratamentul prin
acupunctură, boli tratate sau ameliorate prin această metodă şi
pacienţii avuţi de medic în anumite perioade. Înclinaţia către
artă, l-a făcut pe doctorul Gearavela să se îndrepte către această
breaslă pentru care a avut un adevărat cult, şi a căutat să şi-i
apropie pe reprezentanţii ei.
Datorită acestor prietenii prezenţa sa în sălile de specta-
col, la premiere sau spectacole de gală, a fost permanentă. Îmi
destăinuia că pasiunea pentru teatru o are încă din copilărie
când asculta piese de teatru, în interpretarea unor mari actori ai
scenei româneşti şi de fiecare dată se minuna.
Bineînţeles că nu urmărea aceste piese de teatru pe mi-
cul ecran, pentru că atunci nu exista televiziune, ci la radio, în
cadrul unei emisiuni cunoscute de majoritatea dintre noi, „Tea-
tru radiofonic”, cei ce au trecut un prag al vârstei.
De asemenea, muzica este de ajutor tratamentului prin
acupunctură. Există chiar o metoda pe care o practică cei care
fac terapii complementare şi cu rezultate bune. Este vorba de
meloterapie. Muzica reprezintă o formă de relaxare a omului,
după o muncă intensă, în special cea efectuată cu mintea, ce

85
necesită concentrare, atenţie şi stres îndelungat. Este bine de
precizat că nu orice fel de muzică se pretează le această formă
de tratament, ci numai muzica ce produce o alinare a sufletului
celui bolnav, adică o anumită formă, în special cea clasică.
Metoda numită meloterapie este folosită şi de doctorul
George Gearavela, ca un auxiliar al tratamentului său. De multe
ori această muzică produce o simbioză între medic şi pacient,
antrenaţi în încercarea de redare a stării de sănătate a celui în
cauză. Îndrăgostit de meseria lui, dar şi de audiţii muzicale de
calitate, doctorul îmbină munca sa de vindecător cu cea de me-
loman. Îmi mărturisea că îl tulbură mult, atunci când aude un
tânăr, că nu poate suferi muzica clasică, fiindcă acesta este spe-
cial creata pentru inimă şi suflet.
Îi place să asculte opere scrise de Giuseppe Verdi, pe
care medicul îl consideră ca cel mai mare compozitor italian. Îi
place muzica lui Maurice Ravel în special celebrul bolero, care
te transpune în altă lume, în alte sfere.
Nu numai de muzică şi de teatru este îndrăgostit docto-
rul Gearavela, ci şi de sport. Ar fi putut să fie şi medic sportiv,
să însoțească un lot atât în ţară cât şi în străinătate, mai ales că
specialitatea de anestezist se pretează foarte mult la această
activitate. La o echipă de fotbal, de rugby sau de handbal trebu-
ie să ai neapărat un medic, cu obligaţia expresă de a acorda
primul ajutor în caz de accidentare a vreunui jucător şi în mod
deosebit de a alina durerea celui în cauză. Probabil că ar fi op-
tat pentru această profesie de medic sportiv, dacă nu descope-
rea tainele fascinantei tehnici a acupuncturii.
Doctorul George Gearavela, care este cunoscut ca un
om modest şi cu educaţie aleasă, modest şi împăciuitor, căruia
nu-i place să se laude ci dacă este ceva de lăudat s-o facă alţi,
se bucură în continuare de realizările sale profesionale.
Pentru medic, fiecare caz rezolvat prin metoda care l-a consa-
crat reprezintă un succes, după cum spunea chiar domnia sa,
adăugându-i-se câte un an de viaţă în plus.
Într-adevăr, satisfacţiile profesionale şi cele familiale
cresc potenţialul energetic al corpului omenesc, devin o piedică

86
Cu George Mihăiță la o” bere”

Într-o discuţie amicală cu Tora Vasilescu, la gala premiilor „TVR


Internaţional 2007”

87
în calea stresului şi măresc în acelaşi timp starea de bine şi de
sănătate.
Una dintre calităţile de bază ale doctorului George
Gearavela este seriozitatea cu care răspunde la unele solicitări,
nu numai persoanelor ce au probleme grave de sănătate, ci şi
altora care n-au legătură cu actul medical în sine. Astfel pe 26
septembrie 2010, fiind invitat în comuna Curcani, pentru a par-
ticipat la ziua localităţii şi la activităţile organizate în acest
scop, a venit cu zâmbetul său caracteristic, unde s-a întâlnit cu
colegul său de liceu, profesorul Ion Gruianu, precum şi cu o
somitate în domeniul medicinii, profesorul doctor Lucian Po-
doleanu, şef de catedră la Facultatea de Stomatologie din Bu-
cureşti, venit la eveniment ca fiu al satului.
Prezenţa doctorului George Gearavela în localităţi ale
judeţului Călăraşi este un adevărat balsam pentru oamenii locu-
lui. Ei văd în medic un salvator, un om cu puteri miraculoase şi
în acelaşi timp un factor de încredere şi bună dispoziţie.
La Călăraşi a fost prezent la aproape toate marile mani-
festări culturale. Fie că a fost invitat de către o asociaţie, sau
fundaţie, fie de oficialităţile din municipiu, George Gearavela a
fost prezent la aceste acţiuni de spirit românesc.
Ca orice cetăţean de etnie armână este un naţionalist
convins, un om care iubeşte valorile naţionale şi caută să le
valorifice.
A fost invitat de primarul Călăraşului, Nicolae Dragu,
cu ocazia zilei municipiului capitală de judeţ. Cu această oca-
zie, s-a fotografiat cu oficialităţile de aici, dar a primit şi o di-
plomă de excelenţă, pentru activitatea sa pe tărâmul medical,
pusă în slujba omului şi a alinării suferinţelor sale. De fiecare
dată, doctorul Gearavela a avut lacrimi în ochi, semn al sensibi-
lităţii sale deosebite.
Fiind şi un bun creştin nu uită să meargă şi la slujbe, ori
de câte ori are prilejul şi chiar la sfinţiri de lăcaşuri de cult, aşa
cum a fost acum câţiva ani, când a participat la ceremonia reli-
gioasă a târnosirii bisericii din lemn de lângă spitalul Munici-
pal Olteniţa.

88
A fost alături de sutele de locuitori ai municipiului Ol-
teniţa la săvârşirea slujbei de sfinţire a acestei biserici, cu hra-
mul Sântului Gheorghe, având ca preot paroh pe preotul Du-
mitru Dumitrică
Slujba a fost oficiată de un sobor de preoţi, sub oblădui-
rea Preasfinţitului Damaschin, Episcopul Sloboziei şi Călăraşi-
lor.
Doctorul Gearavela a stat până la terminarea slujbei de
sfinţire şi a ascultat şi cuvântul unor invitaţi de marcă din mu-
nicipiul Olteniţa şi din Călăraşi.
A vorbit cu primarul Costinel Milescu, prezent la cere-
monie, cu Petre Marin Miluţ , om de afaceri, atunci preşedinte-
le PNŢCD şi unul dintre principalii sponsori ai construcţiei
acestui lăcaş de cult. A plecat acasă cu satisfacţia bunului creş-
tin şi a bunului român.
De fiecare dată, când vine la Olteniţa, fie să-şi revadă
colegii cu care a lucrat, fie ca invitat la anumite manifestări, se
opreşte la Budeşti şi pune flori, aprinzând o lumânare la mor-
mântul părinţilor săi. Ne spunea că Budeşti este al doilea lea-
găn al adolescenţei sale, după comuna Poiana, din judeţul Con-
stanţa. Fiecare dintre noi avem un loc de suflet care ne produce
nostalgii ale trecutului, mai îndepărtat sau mai apropiat.
La Budeşti este mormântul părinţilor săi, acolo a trăit o
copilărie frumoasă, lipsită de griji, când părinţii erau sănătoşi,
cu gândul la copii şi nevoile lor. Anii au trecut, doctorul
Gearavela a ajuns la o vârstă de aur, a tratat cu ajutorul credin-
ţei şi a cunoştinţelor sale în domeniul acupuncturii foarte
mulţi pacienţi, fiecare cu suferinţa sa, cu simptomele bolii şi în
acelaşi timp cu gradul său de încredere în medic.
Printre pacienţii săi se numără şi doamna Ana Cătălui,
care conduce împreună cu fiica sa, Daria, o organizaţie negu-
vernamentală, (O.N.G.), cunoscută sub denumirea de EDU. Vă
daţi seama că este vorba de Dunăre şi de protejarea apelor flu-
viului, precum şi a împrejurimilor acestuia.
Doamna Ana Cătălui, a fost pacienta doctorului
Gearavela în anul 1995, când a contractat din cauza curentului
un spasm muscular, care i-a afectat partea stângă a feţei, cu

89
mari influenţe asupra ochiului, pe care nu-l mai putea deschide.
Era într-o situaţie disperată, pentru că încercase toate tratamen-
tele medicamentoase cunoscute, fără nici un rezultat.
Şi-a făcut un set de analize, pentru a vedea dacă este
vorba de o eventuală afecţiune a creierului. Analizele au ieşit
bune, fără a indica afecţiunea de care se temea, iar doamna
Cătălui a apelat la ajutorul doctorului George Gearavela, care
lucra la spitalul din Olteniţa, în acea vreme.
După circa nouă şedinţe de acupunctură, ochiul s-a des-
chis complet, iar spasmul muscular, care i-a afectat partea
stângă a feţei, a dispărut, ca prin minune. Având şi probleme cu
glanda tiroidă, pacienta a mai făcut câteva şedinţe şi pentru
această afecţiune.
Doamna Ana Cătălui afirmă că în acel an medicul avea
mulţi pacienţi şi în mod special artişti, care beneficiau de tra-
tamentul prin acupunctură al doctorului. Pacienta îşi aminteşte
că una dintre actriţele care erau sub tratament atunci la doctorul
Gearavela, anchilozată de reumatism lombar, a putut să se urce
pe scenă, având premieră după câteva zeci de minute, imediat
după prima şedinţă efectuată.
Doamna Cătălui îşi aminteşte că toţi cei ce ieşeau de la
şedinţele de acupunctură erau veseli, plini de viaţă şi entuzias-
mați, lucru rar întâlnit în sălile de aşteptare de la spitale, unde
pacienţii sunt crispaţi, îngrijoraţi, privind viitorul stării lor de
sănătate.
În prezent doamna Ana Cătălui este sănătoasă, iar
spasmul muscular de care a suferit acum câţiva ani, precum şi
afecţiunea tiroidiană, au devenit ceva de domeniul trecutului.
Iată o pacientă vindecată complet, graţie harului cu care Dum-
nezeu l-a înzestrat pe doctorul Gearavela. Doamna Cătălui şi-a
adus aminte cu plăcere de tămăduitorul său, de zâmbetul incon-
fundabil al acestuia, care dădea oricărui pacient încredere şi
speranţe de viaţă lungă şi sănătoasă.
Una dintre doamnele care l-au însoţit pe doctorul
Gearavela în Danemarca, în iulie 1997, a fost şi judecătoarea
pe atunci, acum pensionară, Neluţa Dobrescu. De la aceasta
am aflat şi unele întâmplări ce au lăsat urme profunde în men-

90
talitatea românilor ce au însoţit delegaţia, aceea că se poate şi
altfel decât în România!
O mică discuţie telefonică cu Neluţa Dobrescu m-am
edificat în legătură cu impresiile lăsate de danezi asupra româ-
nilor. Organizarea serviciilor municipale era lăsată în seama
unui funcţionar şi a unui computer, iar administrarea unui cen-
tru pentru persoanele în vârstă se ridica la nivelul unui hotel de
5* din restul Europei. Şi dna Dobrescu i-a fost pacientă docto-
rului Gearavela, iar tratamentul într-o afecţiune reumatismală i-
a redus durerile până la limita de aproape fără dureri.
În atenţia medicului au fost şi actorul Valentin Teodo-
siu, care, prin statura sa, a impresionat spectatorii şi telespecta-
torii, precum şi celebrul actor George Motoi. Valentin Teodo-
siu era anchilozat de mijloc şi nu ştia ce să mai facă, pentru a
putea urca pe scenă, mai ales că meseria de actor nu permite o
şedere îndelungată la pat.
Au fost de ajuns câteva şedinţe, pentru ca acele tămă-
duitoare ale doctorului Gearavela să-şi spună cuvântul.
În cazul lui George Motoi, care avea mai multe afecţi-
uni, acupunctura şi-a făcut efectul după mai multe şedinţe, fie-
care boală fiind tratată diferit.
Municipiul Olteniţa, locul de muncă al doctorului
Gearavela, are şi el un număr de pacienţi care i-au trecut medi-
cului, prin mâinile sale iscusite. Chiar unii colegi ai doctorului
i-au fost pacienţi.
Dintre aceştia amintim pe doamna Liana Petculescu, di-
rector al spitalului Municipal Olteniţa. În urmă cu mai mulţi
ani doamna director suferea de o afecţiune neurologică destul
de iritantă. A urmat un tratament medicamentos, dar n-a avut
efectul sperat. Lucrând cu doctorul Gearavela care era şeful
secţiei ATI, a explicat acestuia suferinţa pe care o avea şi a
urmat mai multe şedinţe de acupunctură.
Tratamentul a dat roade, doamna Liana Petculescu
vindecându-se în mod miraculos. În acelaşi timp cu şedinţele
pentru afecţiunea neurologică, a făcut şi un tratament în vede-
rea eliminării unor suferinţe reumatismale. Doamna doctor
Liana Petculescu îmi spunea, cu multă amărăciune că în afară

91
George Motoi, alături de soţia sa, cu scrisoarea de recunoştinţă
adresată doctorului Gearavela

92
de doctorul Gearavela şi doctorul Costea, ceilalţi care s-au‚
pensionat n-au mai călcat prin spitalul municipal, unde au lu-
crat ani de zile. Îmi spunea că specialistul în acupunctură era
un om jovial, mereu pus pe glume, cu zâmbetul mereu pe buze
şi cu o alură de sportiv.
Încă din anii când lucra la spitalul din Olteniţa, ca me-
dic anestezist, îşi amenajase un mic cabinet, unde făcea acu-
punctură şi doctorului Costea pentru afecţiuni reumatismale,
dar şi neurologice. Datorită muncii stresante, fiind chirurg la
spitalul din Olteniţa, avea de multe ori probleme neurologice,
pe care doctorul Gearavela cu care era prieten şi colaborator în
sala de opera.
Doamna doctor Liliana Petculescu a relatat şi faptul că
doctorul anestezist era căutat mereu la telefon, pentru progra-
mări, de şedinţe fie de senatori şi deputaţi atât din judeţul Călă-
raşi, cât şi din alte zone ale ţării, fie de oameni ai legii (procu-
rori, judecători).
Printre pacienţii doctorului Gearavela s-a numărat pro-
curorul Ruse, care a deţinut o perioada funcţia de prim procu-
ror a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa. Un alt pro-
curor care i-a fost pacient doctorului Gearavela, a fost Gogo-
neaţă, care suferea de discopatie şi alte afecţiuni, unele de natu-
ră neurologică. Cu câteva şedinţe efectuate, cei doi oameni ai
legii s-au refăcut şi au recâştigat sănătatea şi încrederea în via-
ţă, în profesia pe care o exercitau.
Şi oamenii care lucrau în domeniul ordinii publice, au
beneficiat de serviciile doctorului George Gearavela. Unul din-
tre pacienţii săi a fost domnul Cimberică, fostul comandant al
Poliţiei Olteniţa. Şi în meseria de poliţist, ca şi în cea de jude-
cător sau de procuror, gradul de uzură psihică este mare, lucru
ce determină declanşarea unor dezechilibre energetice, ce pro-
duc afecţiuni, fie neurologice, fie pe fond psihic.
Tratamentul prin acupunctură este foarte indicat pentru
astfel de afecţiuni, având rolul de a revitaliza centri energetici
ai corpului uman, a reda sănătatea atât fizică cât şi mentală. Se
cunosc urmările unei munci stresante care determină apariţia
unor afecţiuni, unele foarte periculoase care pot pune în pericol
93
viaţa oamenilor. În momentul actual, stresul reprezintă factorul
principal în producerea bolilor grave, precum afecţiunile ţesu-
tului hepatobiliar, cele cardiovasculare, care sunt pe primul loc
în cazurile de deces, nu numai în România, ci şi pe glob.
Am relatat cazul doamnei Ana Cătălui din Olteniţa, în
momentul actual conducătoarea unei organizaţii nonguverna-
mentale, cunoscută sub denumirea de EDU. Nu numai doamna
Cătălui a făcut şedinţe de acupunctură, ci şi soţul, Gheorghe
Cătălui, care suferea în urmă cu câţiva ani, de o lombosciatică,
cu dureri destul de puternice care porneau din lombe 4 şi se du-
ceau pe picior până la degete.
După trei şedinţe de acupunctură, executate cu măiestrie
de doctorul George Gearavela, domnul George Cătălui s-a sim-
ţit bine, durerile i-au dispărut ca prin farmec. Îmi relata că fie-
care şedinţă era ca un balsam pentru corpul şi sufletul său.
Domnul George Cătălui locuieşte în Olteniţa, este şef de lot de
construcţii, tatăl a doi copii, o fată pe nume Daria şi un băiat.
Daria Cătălui este o eminentă deţinătoare a două maste-
rate luate în parteneriat cu universităţi din străinătate. În pre-
zent, este în insula Creta, pentru o perioadă de aproximativ un
an, pentru a pregăti un doctorat. A condus organizaţia nongu-
vernamentală EDU care se preocupă de protejarea apelor Du-
nării, de puritatea lor şi a malurilor fluviului.
În fiecare an, în luna iunie, sunt manifestări organizate
în scopul popularizării acţiunilor de păstrare a calităţii apelor
Dunării, a zonelor limitrofe, pe bază de voluntariat. În special
tineretul este angrenat în aceste acţiuni, susţinute de forurile
internaţionale. Toată familia Cătălui, cu excepţia fiicei lor Da-
ria, a fost ajutată de doctorul George Gearavela să-şi păstreze
sănătatea, şi starea de normalitate medicală.
Fiind un medic de excepţie, doctorul George Gearavela
a avut parte de o gamă variată de pacienţi destul de numeroasă,
de la oameni simpli la intelectuali notorii care au văzut în me-

4
LÓMBE s. n. pl. regiunea lombară situată între cea de-a douăspre-
zecea coastă și osul iliac; șale; lumbus. (< fr. lombes)

94
todele sale de tratament, un adevărat mijloc de sănătate perfec-
tă.
Lipsit de prejudecăţi, a făcut tratamente prin acupunctu-
ră şi oamenilor politici-niciodată n-a afirmat că această clasă
conducătoare este ticăloşită. A tratat senatori, deputaţi, preşe-
dinţi de consilii judeţene, primari, cu aceeaşi râvnă ca pe toţi
ceilalţi pacienţi.
Pentru doctor, nu există tratamente diferenţiate, pentru
omul de rând, politician, om de ştiinţă sau artist. Pentru medic,
toţi sunt pacienţi şi tratamentul este diferit numai în funcţie de
afecţiune, dar aplicat cu aceeaşi promptitudine şi profesiona-
lism tuturor.
Doamna doctor Liana Petculescu directoarea spitalului
din Olteniţa, mi-a relatat cu lux de amănunte că foarte mulţi
oameni politici l-au căutat pe doctorul George Gearavela, fie
prin telefon, fie venind la unitatea medicală unde medicul îşi
desfăşura activitatea.
Unul dintre oamenii politici trataţi de o afecţiune reu-
matismală, cu aspect de anchiloză a regiunii lombare, a fost
domnul Ilie Şerbănescu, fost ministru al României, şi unul din-
tre bunii economişti şi finanţişti ai ţării. Domnul Ilie Şerbănes-
cu l-a contactat pe doctorul George Gearavela şi i-a relatat de-
spre suferinţa pe care o are. A întrebat cum poate să scape de
durerile provocate de reumatismul din regiunea lombară. Dure-
rile erau acute, pacientul nu îşi putea îndrepta corpul, mergând
fie cu aplecarea în faţă, fie în lateral.
După câteva şedinţe de acupunctură, domnul Ilie Şerbă-
nescu a constatat că durerile au încetat, şi-a putut îndrepta
corpul şi poziţia de mers, a revenit la normal. I-a rămas recu-
noscător doctorului George Gearavela şi a păstrat în permanen-
ţă legătura cu acesta, urmând să apeleze la serviciile sale de
câte ori va avea nevoie.
Cum bine spunea doctorul George Gearavela, acupunc-
tura este o artă care trebuie făcută aşa cum trebuie, pentru a da
satisfacții depline.
Aşa cum pictura are capacitatea de a încânta ochiul ce-
lui care priveşte un tablou, fie că reprezintă un peisaj, o natură

95
moartă, sau un portret, tot aşa acupunctura înfierbântă zonele
energetice ale corpului, reglează toate simţurile, şi redau celui
suferind, sănătatea şi încrederea în viaţă.
Deşi se recomanda ca şedinţele să nu se facă în fiecare
zi, pentru a evita unele sechele ce se pot ivi, totuşi unor paci-
enţi cu un tratament urgent li se fac şi şedinţe zilnice. Acest
lucru îl poate stabili numai medicul cu acceptul pacientului.
Doctorul George Gearavela poate fi fericit că a reuşit să
înfigă în pielea pacienţilor, de diferite vârste, etnii, profesii, de
nu mai puţin de două milioane de ori acele sale miraculoase.
Un ajutor important în tratamentul prin metoda acu-
puncturii sunt moxele, mici bucăţi de ţigară din plante care se
aprind, la capătul acelor. Aceste moxe transmit căldura acelor
care sunt înfipte în anumite părți ale corpului.
La o singură ședință medicul fixează câte cincisprezece
ace speciale, care sunt înfipte de-a lungul unor meridiane ale
corpului.
Un grup de artişti în frunte cu actorul Eusebiu Ştefănes-
cu, au tipărit nişte cărţi, în care sunt povestite şi ședințele de
acupunctură, pe care doctorul George Gearavela, le-a făcut
pentru a le reda starea de sănătate.
La artişti stresul este foarte mare, în primul rând datori-
tă ritmului cu care pregătesc un spectacol, ce trebuie prezentat
în faţa publicului. După săptămâni de repetiţii vine ziua premi-
erei, când actorii trebuie să se prezinte în faţa spectatorilor, cu
rolurile învăţate, cu mişcarea scenică indicată, şi cu intonaţia
impusă. La fel se întâmplă si cu soliştii vocali, fie că sunt de
operă, muzică uşoară sau populară.
Aceste pregătiri implică multă energie consumată şi
efort vocal şi intelectual, ceea ce duce la apariția unor afecţiuni
de diverse tipuri. Nu întâmplător, doctorul Gearavela este me-
dicul artiştilor, al celor care trudesc pe ogorul spinos al artei
declamative.
Medicul şi-a dat seama că artiştii alcătuiesc o grupare
specială, cu problemele lor, foarte obositoare, ce implică con-
sum de energie, stres psihic şi nu în ultimă instanţă o memorie
prodigioasă.

96
Pe lângă cazurile de reumatism articular şi de alt tip,
astm bronşic, spondiloză cervicală, şi alte afecţiuni, a tratat şi
infertilitatea atât la bărbaţi cât şi la femei.
Doamna doctor Liana Petculescu, pe care am amintit-o
anterior în carte, mi-a povestit că veneau mulţi tineri, unii re-
cent căsătoriţi, care îl rugau pe doctorul Gearavela, să le facă
şedinţe de acupunctură pentru că nu pot avea copii.
Multe cazuri de acest fel au fost rezolvate favorabil, ti-
nerii mulţumindu-i doctorului pentru că au reuşit să facă copii
după tratament. Multe mame au venit la spital, pentru a-l con-
tacta, în vederea programării la şedinţe de acupunctură, pentru
că nu mai aveau lactaţie.
Doctorul Gearavela propune Ministerului Sănătăţii, ca
mamele care la naştere nu au lactaţie suficientă, pentru a hrăni
copilul, să facă şedinţe de acupunctură pentru a remedia aceas-
tă problemă. Lactaţia insuficientă sau lipsa totală a acesteia
dăunează atât copilului, cât şi mamei, care a născut, slăbită în
perioada de lehuzie. Tratamentul cu acupunctură o revigorează
revitalizând anumite zone care au fost slăbite în perioada pre-
natală.
Un caz preluat acum mai bine de paisprezece ani, este
al doamnei P. M. actualmente locuind pe strada P . Suferea de
tiroidă şi durerile îi produceau mari suferinţe. Nu avea o respi-
raţie normală, avea senzaţii de sufocare, şi obosea foarte repe-
de. A apelat la doctorul George Gearavela care a invitat-o în
cabinetul său, de la spitalul Olteniţa, făcându-i mai multe şe-
dinţe de acupunctură. După primele cinci şedinţe, starea sănătă-
ţii pacientei a început să se amelioreze, să nu mai obosească,
glanda tiroidă începând să funcționeze normal.
De fapt, după marea catastrofă din mai 1986, de la Cer-
nobîl, din Ucraina, teritoriul statelor vecine a fost infestat, de
atunci trăind, în mediu radioactiv, mulţi locuitori, în special în
zonele de graniţă cu Republica Moldova. Cele mai frecvente
afecţiuni datorită creşterii de radioactivitate sunt cele tiroidie-
ne.
Doamna P. M. este astăzi o femeie sănătoasă, care se
bucură de viaţă alături de soţ şi de fiul lor. Şi în acest caz, ceva

97
mai complicat, doctorul George Gearavela a fost un adevărat
vrăjitor în mânuirea miraculoaselor ace de argint. Doamna P.
M. îmi mărturisea că metodele clasice de tratament, n-au dat
rezultate, după un timp boala recidivând. De când a făcut tra-
tamentul prin acupunctură s-a vindecat complet.
Are o impresie excelentă despre medicul acupuncturist,
considerându-l o persoană deosebită, cu un simţ al datoriei
foarte acut, şi cu un suflet de aur.
Numai zâmbetul, încrederea pe care ţi-o dă, te îndeam-
nă să faci proceduri medicale cu acupunctură la dânsul. Dorinţa
cea mare a doctorului George Gearavela este aceea de a nu se
scrie prea mult despre metodele sale de tratament, ci de a evi-
denţia cazurile cele mai importante, care s-au rezolvat prin tra-
tamentul aplicat de el.
Este adevărat, că unii medici, chiar colegi ai domniei
sale nu au încredere în acupunctură, asociind nejustificat aceas-
ta metodă cu forme ale medicinii alternative, cum sunt reiki5
(Reiki este un sistem de „terapie prin lumină,) meloterapia,
radiestezia6, considerate de ei adevărate şarlatanii, mijloace de
extorcare a cât mai mulţi bani de la pacienţi naivi.
Realitatea a demonstrat contrariul, adică faptul că nu
poate fi comparată acupunctura care este o intervenţie directă a
medicului, asupra corpului pacientului, prin înfigerea de ace în
zonele energetice, cu pasele de bioenergie, sau cu alte metode
considerate oculte.
De multe ori, bioenergoterapeuţii se bazează pe starea
pacientului, pe puterea lui de credinţă şi pe efectul placebo,

5
Reiki este un sistem de „terapie prin lumină. Nu există nici un fel de do-
vezi științifice pentru existența ki-ului sau a vreunui mecanism care să-l
poată manipula. O revizuire sistematică a unui test clinic aleatoriu care a
avut loc în 2008, nu a susținut eficacitatea „tratamentului”

6
Radiestezia e o metodă care pretinde că ar permite operatorului
radiestezist să găsească sursa de apă subterană, zăcăminte de metale, țiței,
pietre prețioase și obiecte ascunse sau găsirea anomaliilor biologice și/sau
patogene cu ajutorul unui instrument cu formă specială, fie din lemn de alun
la vechii fântânari, fie din metal (sârmă de cupru, oțel, argint dentar).
98
adică imaginaţia subiectului aflat sub tratament, că ceea ce i se
face înseamnă vindecare sigură şi rapidă.
În cazul acupuncturii nu se poate vorbi de aşa ceva.
Aici este intervenţia directă a medicului, fără medicamente,
asupra zonelor energetice, ale corpului aflate într-o stare de
latenţă, adică de nefuncţionare, la parametrii normali.
Cazurile rezolvate de doctorul George Gearavela, care
îşi merită funcţia deţinută în prezent, aceea de vicepreşedinte al
Asociaţiei Acupuncturiştilor din România, sunt o mărturie grăi-
toare a rezultatelor excepţionale în domeniul terapiei pe care o
promovează.
Declaraţiile pacienţilor, atât în interviurile de la posturi-
le de televiziune, cât şi în presa scrisă, sunt realităţi de necon-
testat, marturii despre un magician al acelor, un practician al
unei foarte vechi metode orientale, de terapie intensivă şi efici-
entă.
Acupunctura combinată cu exerciţiul fizic, cu mişcarea
în aer liber, sunt astăzi doua căi de menţinere a sănătăţii, la
orice vârstă, şi de prelungire a vieţii.
Aici se potriveşte vechiul dicton latin ca o mănușă,
„mens sana in corpore sano”, adică minte sănătoasă în corp
sănătos.
Această metodă practicată cu succes, de doctorul Geor-
ge Gearavela, nu este nici dureroasă, pacientul nici nu simte
când i se introduc acele în piele şi nici nu intoxică organismul
cu substanţe chimice, aşa cum fac medicamentele luate în can-
tităţi mari şi printr-un tratament îndelungat.
De asemenea pe lângă eficienţa maximă a acestei meto-
de mai putem evidenţia şi costul scăzut al tratamentelor prin
acupunctură.
Dacă la o consultaţie într-un cabinet medical obişnuit,
dai o anumită sumă de bani, care variază în funcţie de gradele
medicului, de utilarea şi aparatura existente, apoi reţeta care
poate costa chiar în condițiile compensării, sute de lei, la o şe-
dinţă de acupunctură, nu plăteşti decât onorariul modest al ce-
lui care îţi face tratamentul. Deci sunt trei avantaje costuri mici,
eficienţă maximă şi timp scurt de vindecare.

99
De asemenea, în unele cazuri, chiar grave, care necesită
intervenţii chirurgicale dureroase, şi cu vindecări îndelungate,
prin acupunctură, doctorul George Gearavela, a demonstrat că
a reuşit să vindece situaţii de acest gen.
Discutând cu unele persoane din Olteniţa sau din împre-
jurimile municipiului, despre această terapie, o parte dintre cei
cu care am venit în contact, îşi manifestau reţinerea, motivând
că medicul acupuncturist ar putea să greşească şi să înfigă acul
într-o altă zonă, putând să apară hemoragii, sau dereglări ale
sistemului energetic al corpului.
I-am liniştit, spunându-le că medicul nu greşeşte niciodată,
fiindcă ştie foarte bine ce să facă, şi cum trebuie să facă acest
lucru.
Invitaţia mea a fost să meargă cu multă încredere la
doctorul Gearavela, pe care îl solicită sute de oameni, din toate
zonele României. Pur şi simplu medicul nu are timpul necesar
să răspundă la toate aceste solicitări, venite de pretutindeni.
Să nu uităm, doctorul George Gearavela are o anumită
vârstă, şaptezeci şi unu de ani, este solicitat şi de posturile de
televiziune, precum OTV, B1, Antena 1, Etno Tv etc., apoi este
soţ şi are şi obligaţii de familie.
O să vedeţi scrisorile de mulţumire ale unor pacienţi de-
ai săi, care nu demonstrează decât un singur lucru, că medicul
este apreciat şi îndrăgit de toţi cei care au fost vindecaţi de
mâinile şi acele sale tămăduitoare.
Se cuvine, fiindcă a făcut atât de multe lucruri în munca
sa de vindecare a suferinţelor unor oameni, ca municipalitatea
să-i acorde un titlu, pe care doctorul George Gearavela, îl meri-
tă cu prisosinţă. Poate fi considerat chiar un erou al salvării
vieţii oamenilor şi atunci când nu va mai fi, o stradă din Olteni-
ţa să-i poarte numele, aşa cum este cazul doctorului Lucian
Popescu, al doctorului Florian Mandache, sau Nicolae Oblu.
Un caz ieşit din comun, o adevărată minune cerească,
este cel al lui Vasile Ciolacu, originar din Olteniţa, care într-o
zi ploioasă, pe când ieşea de la o cârciumă, unde consumase o
sticla de bere, a atins, din întâmplare, o sârmă de curent, căzută
la pământ, din cauza unei furtuni. A fost electrocutat şi şi-a

100
pierdut cunoştinţa. Norocul său a fost că a trecut pe lângă locul
unde s-a produs accidentul, un profesor de matematică, Paras-
chiv, ce preda la şcoala din Chirnogi. Acesta l-a urcat într-un
mijloc de transport pe cel electrocutat, şi l-a dus urgent la spita-
lul Olteniţa.
Doctorul George Gearavela care era de gardă, i-a dat
primul ajutor, încercând să îl resusciteze. I-a făcut masaj tora-
cic cu ambele mâini, i-a făcut respiraţie artificială, prin metoda
arhicunoscută, gură la gură. S-a chinuit aproape trei ore să-l
readucă la viaţă şi până la urmă a reuşit.
I-a revenit pulsul la normal, respiraţia a devenit obişnui-
tă, şi a început să povestească ceea ce a simţit atunci, când a
fost electrocutat şi când i-a auzit pentru prima dată, vocea doc-
torului George Gearavela.
În ziarul judeţean din Călăraşi, „Argument”, din 1 fe-
bruarie 2002, sub redactarea lui Nelu Bălaşa, apare un articol
pe o pagină întreagă, cu titlul deosebit de sugestiv şi incitant,
„Doctorul George Gearavela, cel mai faimos medic din judeţul
Călăraşi”.
În articol sunt inserate şi unele cazuri, pe care faimosul
medic, le-a rezolvat într-un mod cu totul magistral.

101
102
103
La Bucureşti, într-un spital unde întâmplător se afla şi
doctorul Gearavela, era un băiat din Galaţi pe nume, Creţu Io-
nel Dan în vârstă de 17 ani.
104
A fost internat la mai multe spitale din ţară, pentru tra-
tarea unei artrite cronice juvenile. Această boală îi provoca,
dureri mari, care nu mai erau de suportat. Diagnosticul sever şi
tratamentul care n-a dat roade, i-au făcut pe medici să-l trimită
la Bordeaux, dar nici în oraşul francez, de pe ţărmul Atlanticu-
lui, n-a putut fi vindecat.
După ce a făcut şedinţe de acupunctură cu doctorul
Gearavela, s-a simţit foarte bine, boala dispărând ca prin minu-
ne. Mulţumirile aduse medicului, au fost pe măsura tratamentu-
lui strălucit.
O altă situaţie rezolvată de doctorul medic, este cea a
Alexandrei Adriana Mihu, studentă la Conservator, la secţia
canto.
Îmbolnăvindu-se de o laringită galopantă, a fost în peri-
col de a nu mai cânta niciodată, fiindcă şi-a pierdut vocea, la
sfârşitul clasei a douăsprezecea. Era tocmai perioada când tre-
buia să dea admiterea la Conservator, având de dat probe de
interpretare vocală. Aflând de calităţile doctorului George
Gearavela, Alexandra l-a contactat şi au stabilit, să se întâl-
nească şi să înceapă şedinţele de acupunctură.
Şi Alexandra, ca şi alţi pacienţi, la început, a privit cu
neîncredere această metodă de tratament, dar s-a convins de
calităţile medicului după primele şedinţe. Doctorul George
Gearavela, a răspuns reporterului de la revista „Sănătatea
Noastră”, numărul trei din anul 2003, că ”prin intermediul
acupuncturii am redat plămânilor Adrianei echilibrarea ener-
getică necesară, iar ca o recomandare ar fi bine, ca pe viitor
să se ferească, să consume lichide reci, ci numai la temperatu-
ra camerei.”La rândul său, domnişoara Adriana şi-a exprimat
recunoştinţa, faţă de medicul său, spunând:”indiferent de felul
în care va evolua cariera mea, îi sunt recunoscătoare domnului
doctor Gearavela şi ori de câte ori cânt piesa „Le colibri” un
lied extraordinar, care face parte din cântecele mele favorite
mă gândesc la domnul doctor, şi i-o dedic din tot sufletul.”

105
106
Un alt caz este al lui Bâzgă Marin, care de opt ani umbla pe la
doctori, din cauza unei suferinţe cronice. Venea din judeţul
Gorj, pentru a-şi găsi alinarea, şi vindecarea definitivă, la un
adevărat „vraci”, doctorul George Gearavela, de la spitalul din
Olteniţa. După numai trei şedinţe de acupunctură, deja se sim-
ţea bine.
A plecat în localitatea sa din judeţul Gorj, cu multă în-
credere şi zâmbetul pe buze, fiindcă medicul acupuncturist i-a
redat fericirea de a trăi.
Un locuitor al municipiului Olteniţa, Cazan Marian, su-
ferea de o spondiloză cervicală. Avea în permanenţă un deze-
chilibru în timpul mersului din cauza unui vertij permanent,
tulburări de vedere, capacitate de muncă scăzută.
După câteva şedinţe a putut să meargă fără nici o pro-
blemă legată de echilibrul osmotic, n-a mai avut tulburări de
vedere şi i-a revenit capacitatea normală de efort.
În sfârşit, doctorul George Gearavela, prin măiestria tra-
tamentului său, a reuşit să aducă centrul terapiei prin acupunc-
tură, la Olteniţa, municipiul dunărean devenind astfel foarte
cunoscut.
Revista „Vip” îi dedică şi ea un spaţiu ilustrului acu-
puncturist, în numărul cinci din februarie 2000.
În articolul din această revistă, dedicată personalităţilor
româneşti, intitulat ”Ace pentru vedete”, sub semnătura lui
Ionuţ Nicoleanu, apar câteva nume celebre, care au beneficiat
de tratamentul doctorului George Gearavela.
Este vorba de actorul Cornel Vulpe, cu o suferinţă mai
veche, care a dus la înţepenirea spatelui. Actorul l-a contactat
pe medic ştiindu-i măiestria şi l-a rugat să-i facă un tratament,
fiindcă nu mai poate urca pe scenă din cauza suferinţei.
Un alt pacient ilustru a fost actorul Florin Zamfirescu, la fel ca
şi Cornel Vulpe ”înţepenit” de mijloc, cu spectrul renunţării la
cariera actoricească şi de cadru didactic din această cauză.
Acele tămăduitoare şi măiestria medicului, i-au făcut
bine pe aceşti străluciţi slujitori ai scenei româneşti.

107
A mai fost solicitat de Cornel Stoica şi de mai mulţi se-
natori şi deputaţi, care s-au încumetat să joace, câte o partidă de
tenis de câmp, rămânând apoi cu dureri mari în zona lombară.
În încheierea acestei cărţi, adaug cuvintele de mulţumire, aduse
de doctorul Gearavela, celor cărora le este recunoscător: „Mul-
ţumesc părinţilor mei şi bunului Dumnezeu, că mi-a dat pute-
rea şi harul să pot ajuta pe cei ce au nevoie de ajutor.”

108
EPILOG
Viaţa unui om simplu care nu s-a remarcat în nici un
mod, trăind pentru el şi familia sa, nu are episoade spectaculoa-
se, se desfăşoară conform unui algoritm obişnuit. Personalităţi-
le însă au viaţa lor, uneori trăită la intensitate maximă. Fiecare
om care a devenit o personalitate publică nu mai are viaţă per-
sonală. El devine un bun public.
Din acest motiv trebuie să îşi controleze fiecare mişca-
re, fiecare cuvânt, pentru a nu dezamăgi publicul, care poate fi
un critic destul de sever. Personalităţile României, câte mai
sunt în momentul actual, pot fi împărţite în mai multe categorii:
1. 1.Personalităţi ale vieţii sportive, cum sunt Gheorghe
Hagi, confratele întru-etnic al doctorului George
Gearavela, Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Cristian
Gaţu, Nadia Comăneci
2. Personalităţi cultural artistice, în care intră toată pleiada
de mari actori, cântăreţi, apreciaţi de public, artişti plas-
tici.
3. Personalităţi ştiinţifice, care se regăsesc în toate disci-
plinele de profil.
Medicina are corifeii săi, începând cu precursorii care
au pus bazele acestei ştiinţe, cum au fost Carol Davila, Victor
Babeş, Gheorghe Marinescu, Constantin I Parhon, Ion Canta-
cuzino. Credem în viitorul medicinii Româneşti, în tineretul
menit să poarte povara conducerii acestei mănoase ţări, şi în
posibilitatea unui trai decent, pentru toţi conaţionalii săi.
La ultima întrevedere pe care am avut-o la postul de ra-
dio, local în prezenţa profesorului Mavrodin şi a prietenului său
Mitică Dragon, doctorul George Gearavela, cu sufletul său ma-
re, l-a adus şi pe cel care l-a ajutat, să vină la spitalul din Olte-
niţa, chirurgul Costea, unul dintre cei mai buni practicieni, de
la spitalul olteniţean.
Doctorul Costea, acum ajuns la o vârstă înaintată, cu su-
fletul cernit datorită pierderii, anul trecut, a tovarăşei de viaţă,
n-a coborât din maşină, în timp ce noi discutam, în studioul de
radio. L-a rugat pe bunul său prieten George Gearavela, să-l
ducă la spital.
109
Cantacuzino, Nicolae Paulescu, Constantin Arseni, ei
sunt consideraţi pionierii medicinii şi acupuncturii româneşti,
punând la temelia acestei importante discipline ştiinţifice, câte
o cărămidă, care va ridica zidul cercetării în domeniu.
Doctor George Gearavela este produsul şcolii româneşti
de medicină, la rândul său beneficiind de îndrumarea unor mari
profesori şi practicieni.
Mentorul său care l-a îndrumat în cariera pe care şi-o va
clădi, a fost doctorul George Litarczek, cel care a pus bazele
anesteziei şi terapie intensive, în instituţiile medicale. Profeso-
rul Litarczek a venit la Olteniţa, când doctorul George
Gearavela a fost numit şeful secţiei de anestezie şi terapie in-
tensivă, de la spitalul Olteniţa. Nu se putea să lipsească de la
această ceremonie, tocmai mentorul său, care l-a îndrumat şi l-a
format în domeniul extrem de important al medicinii, alinarea
durerii, în timpul actului operator.
Îl cunosc pe doctorul George Gearavela de mai bine de
douăzeci de ani. Amândoi suntem născuţi în anii ´40, adică în
perioada celui de-al doilea război mondial.
Doctorul George Gearavela a avut o viaţă trepidantă, cu
suişuri şi coborâşuri, dar a ştiut să învingă toate obstacolele
întâmpinate, şi cu nestrămutată credinţă în Dumnezeu, a ajuns
pe piscurile creaţiei medicale.
Doctorul Gearavela nu este Demiurgul, ci trimisul său
pe pământ, să tămăduiască pe cei aflaţi în suferinţă.
Deşi este medic, în general această categorie profesională, fiind
mai puţin sensibilă, obişnuită cu foarte multe lucruri dureroase,
totuşi George Gearavela este o excepţie de la regulă.
Are o sensibilitate pe care numai actorii o pot avea,
aceştia râzând atunci când este cazul, pentru a înveseli publicul,
ori plângând în unele situaţii. Este şi normal pentru că doctorul
George Gearavela este el însuşi un artist, care joacă pe o mare
scenă, cea a vieţii.
Îl pot compara cu doctorul Poenaru, celebrul medic din
perioada imediat următoare, încheierii primului război mondial,
care a ridicat un spital în Bărăgan, la Luciu, cu bani din averea
proprie, nefiind ajutat de forurile tutelare.

110
Doctorul George Gearavela este o făclie ce arde per-
manent, pe altarul vieţii româneşti, precum flacăra olimpică, în
timpul marilor confruntări planetare. Crede în viitorul medici-
nii româneşti, în tineretul menit să poarte povara conducerii
acestei mănoase ţări, şi în posibilitate unui trai decent, pentru
toţi conaţionalii săi.
Înainte de a veni la Olteniţa, pentru a-mi aduce ultimele
materiale în vederea definitivării acestei lucrări, cu caracter
biografic, doctorul George Gearavela, a fost la mare, împreună
cu soţia, pentru a se bronza puţin, şi a mai respira puţin aerul
Dobrogei, care a fost leagănul copilăriei sale.
Bunicii săi, veniţi din zona Salonic, de la poalele munţi-
lor Pindului, leagănul zeilor greci şi al legendelor Olimpului, i-
au transmis tânărului, lor nepot dragostea faţă de valorile uma-
ne, spiritul de fraternitate, credinţa în Dumnezeu şi în valorile
moralei creştine.
Putem spune că doctorul George Gearavela, este un re-
zultat al armoniei unei societăţi româneşti, care a permis tutu-
ror fiilor săi, indiferent de origine etnică, să trăiască în înţelege-
re, formând împreună un tot unitar.
Şi nu pot să închei această carte, scrisă cu sufletul şi cu
inima, fără să-l parafrazez pe marele scriitor englez, Herman
Melville, care în romanul „Moby Dick”, spune în finalul
său:”Numiţi-mă Izmail. Am venit pe corabia aceasta, a căpita-
nului Ahab, care căutându-şi fiii pierduţi, au dat peste un alt
orfan”. Eu l-aş parafraza, pe marele scriitor englez : „Numiţi-
mă George Gearavela şi nu altfel, şi veţi avea în mine un tă-
măduitor de trup şi de suflet, un prieten şi un om adevărat”.
Binecuvântată fie fapta, şi recunoştinţa omului ce o săvârşeşte!

111
ADĂUGIRI 2013-2018
Aş vrea să vă prezint şi unele lucruri despre care am
omis a vorbi în ediția precedentă, dar şi alţi pacienţi ajunşi ce-
lebri ca urmare a efectelor tămăduitoare ale acelor doctorului.
Iată dedicaţia făcută de actorul Eusebiu Ştefănescu, pri-
etenului său doctorul Gearavela, pe cartea sa.

112
La fel ca şi actorul Ion Chelaru, cel pe care l-a înţepat
cu atâta profesionalism.
Măiestria sa a făcut să se petreacă ce s-a petrecut la lan-
sarea primei ediţii a acestei cărţi, adică să fie prezentă floarea
actoriei româneşti, să asistăm la un Regal cultural care ar fi
încântat şi cel mai pretenţios public.

Nu mai puţin adevărat este că la acea lansare de carte au parti-


cipat şi alţi prieteni de-ai doctorului precum cea a profesorul
doctor Dumitru Constantin Dulcan, autorul cărţii „În căutarea
spaţiului pierdut”, alături de care doctorul Gearavela, este în
fotografia făcută la lansarea acesteia. (V. imagine de mai jos.
113
Alături de aceştia am aut-o şi pe Maria Timuc, cea care
a vorbit mult despre doctor în Jurnalul Naţional.

Maria Timuc este în fotografie așezată între academici-


an profesor doctor, Ovidiu Bojor şi doctorul Gearavela. Ea a
susținut mulţi ani pagina medicală a Jurnalului Naţional. Iată şi
dedicaţia făcută pe cartea ce i-a dăruit-o doctorului.

114
Dar nu numai aceştia sunt prietenii doctorului. Încă din
anii '80 a avut prieteni din China care au venit în vizită în Ro-
mânia şi cu care a mers prin ţară sau la diverse întâlniri.

115
Alături de Preşedintele Societăţii Chineze de Acupunctură profeso-
rul Deng şi secretarul Gu Li al aceleiaşi societăţi şi doctorul Brătilă

116
Cu prieteni români şi chinezi la o masă şi la plimbare

Nu mai puțin celebru, primul şi singurul cosmonaut român,


Dumitru Prunariu, s-a întâlnit și a discutat cu doctorul Gearavela

117
Inima creștină a doctorului l-a pus în situația de a creș-
tina un mic suflet unde Botezătorul a fost părintele Galeriu.

118
Un conviv dorit la petreceri, hâtru și bun causeur, doc-
torul Gearavela nu ocolește acest gen de reuniuni, fiind de mul-
te ori sufletul lor, așa cum se vede și din cele două fotografii de
mai sus, făcute în anul 1995, una la Palatul Elisabeta, a doua
Muzeul Enescu, în mai 1995, la aniversarea de promoţie.

Tăind tortul cu ocazia lansării primei ediţii a cărţii de faţă.

119
Ce-a mai făcut doctorul Gearavela din 2011 până
în 2013
Într-un articol interesant din Ziarul Ring „I-am tratat
prin acupunctură pe Tora Vasilescu şi pe George Mihăiţă” din
27-04-2012, alături de această fotografie, iată cum rezumă doc-
torul informaţii asupra acupuncturii
Acupunctura se practică de câteva milenii în China, patria
acesteia, dar, între timp, a devenit o metodă de tratament
apreciată pe tot globul. Reprezintă un sistem de însănătoşire
eficient şi fără riscuri la care apelează, în prezent, peste un
sfert din populaţia Terrei. Şi în România se bucură de succes,
nu doar printre oamenii de rând, ci şi printre vedete.
O seamă de boli pot fi lecuite fără medicamente, doar cu ajuto-
rul unor ace din argint şi dintr-un alt aliaj, cel mai adesea cu-
pru, însă cele mai spectaculoase rezultate ale dr. George
Gearavela, medic anestezist, specialist în acupunctură, au fost
obţinute în astm
Vindecare în 10 şedinţe
„Acupunctura redistribuie energia corpului şi, în funcţie de
reacţia organismului fiecărui pacient în parte, bolile se vinde-
că într-o serie de 10 şedinţe. Doar în cazuri grave este nevoie,
după una-două luni, de o altă serie. O şedinţă durează 30 de
minute, iar pauza dintre şedinţe este de 24-48 de ore. Cele mai
bune rezultate le-am obţinut în tratarea astmului. În 10 şedinţe
am avut pacienţi care, după ce ani de zile au luptat cu boala şi
au luat diverse tratamente, au fost complet vindecaţi. Am peste
100 de pacienţi vindecaţi complet. Alergiile, insomnia, dere-
glările metabolice, afecţiunile reumatismale, pareza facială
periferică, rinosinuzitele, dischineziile biliare şi o serie de alte
boli pot fi tratate cu succes prin acupunctură”, explică dr.
George Gearavela, vicepreşedintele Asociaţiei Române de
Acupunctură, medic la Ecomed Clinic.
Scapi de 5 kg după o serie de tratament
„Acupunctura tratează cauza, nu efectul. Şi, cel mai important,
nu doare. Prin această metodă putem lecui nevralgia de trige-
men, putem stimula lactaţia la proaspetele mămici, putem trata

120
unele afecţiuni endocrine, cum ar fi hipertiroidiile, şi să putem
vindecăm cefalia după rahianestezie. Şi pentru slăbit este o
metodă eficientă. După o serie de 10 şedinţe, pacientul supra-
ponderal sau obez poate pierde 5 kg”, susţine dr. Gearavela.
„Oamenii cu un anumit nivel de cultură au încredere în acu-
punctură pentru că îi înţeleg mecanismul. Am avut nu doar
pacienţi de rând, ci şi vedete. S-au tratat la mine actorii Tora
Vasilescu, George Mihăiţă, Virginia Rogin, George şi
Gigliola Motoi, Valentin Teodosiu, Geo Saizescu şi alţii.” Dr.
George Gearavela 40 de boli sunt tratabile prin acupunctură,
potrivit listei elaborate, în 1975, de Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, 365 de puncte energetice există pe corpul uman,
potrivit medicinii tradiţionale chineze.
A avut parte de pacienți pe care i-a ajutat să devină ce-
lebrii pe plan mondial, dar și de fete nurlii care i-au trecut pra-
gul apartamentului unde aplică tratamente, pentru a se trata de
efectele secundare dureroase ale silicoanelor. Deci o activitate
intensă.
Iată și primul exemplu, cel al unui copil, de șapte ani,
din Capitală, care suferea de astm și pentru a putea să filmeze
alături de Kevin Costner a trebuit să facă acupunctură.
Este vorba de cazul unui băieţel de 7 ani care de peste 3
ani suferea de astmă cronic, rebel la tratament cu cortizon (in-
travenos). Acest copil era superdotat intelectual (cântă, dansea-
ză, vorbeşte foarte bine limba engleză şi franceză). A mers la
şcoală de la 6 ani, în fiecare an fiind premiantul clasei.
Deși avea multe calităţi, boala îl ţinea departe de practi-
carea şi valorificarea aptitudinilor sale.
După cinci şedinţe starea sa s-a ameliorat foarte mult iar
după zece şedinţe s-a vindecat complet.
Fără a preveni pe doctor, în luna noiembrie 2011 parti-
cipă la un casting pentru un film.
A obţinut rolul în acest film, realizat de Kevin Costner,
care a fost lansat în 2012 pe ecranele americane.
Filmul a luat premiul „Globul de Aur”pentru cel mai
bun film al anului în SUA şi două premii Emmi.

121
Micul învăţăcel, ajuns coleg de platou cu Kevin Costner,( sus)
şi cel care l-a vindecat pentru ca să devină mare vedetă(jos)

122
123
124
Printre factorii care deteriorează sănătatea spuneam că
este o viaţă nesănătoasă. Deci şi implantul cu silicon poate
provoca o serie de neplăceri care te trimit la un doctor tămădui-
tor, un doctor adevărat.
În prima parte a cărţii am văzut că doctorul Gearavela a
primit o serie de diplome de la diferite organizaţii sau comuni-
tăţi. Acum veţi vedea imagini cu o plachetă primită de la co-
munitatea sa de armâni cu care se află în strânse relaţii.
Atunci când a avut loc lansarea cărţii acesteia, în 2011
am avut ocazia pentru prima dată să privesc dansurile şi cânte-
cele membrilor „Boatsea Pindului” adică „Vocea Pindului”.
Am fost profund impresionat de această formaţie, care a fost
invitată de mai multe ori de către doctorul Gearavela în Olteni-
ţa, unde a dansat şi cântat şi pe scenele în aer liber cu ocazia
diverselor festivaluri locale.
Vindecările miraculoase l-au făcut pe doctor cunoscut,
dar este vorba şi de personajele . Unele precum „ingenua” Da-
niela Crudu, sau starletele siliconate au şi ele un rol important
în reclama care se face acestui procedeu.
E foarte bine pentru că aşa se află lucruri bune şi măreţe
referitoare la acele mirifice, dar doctorul nu ar trebui să ne mai
certe atât de mult în ceea ce priveşte „viaţa nesănătoasă” deja
cu vechime, adică o țigară şi o cafea, şi un pahar de tărie, obi-
ceiuri vicioase cu vechime în cadrul societăţii umane.
Printre numeroasele acţiuni la care participă, dându-le
girul de calitate prin prezența sa, aş aminti aş aminti participa-
rea sa în sala „Toma Caragiu”, a teatrului Lucia Sturza Bulan-
dra, în februarie 2012, la cea organizată de revista „LUMEA
MISTERELOR”. Sala a devenit neîncăpătoare datorită prezen-
ţei Domniei sale şi a celeilalte, doamne, medicul Mihaela Gu-
gu.
Iată ce scrie în paginile revistei: Lumea Misterelor,
Metode străvechi pentru sănătate
‹În ciuda gerului năprasnic de afară, Sala „Toma Ca-
ragiu” a Teatrului „L. S. Bulandra” din Capitală s-a dovedit
încă o dată neîncăpătoare pentru toţi cei sosiţi la întâlnirea cu
invitaţii revistei Lumea misterelor

125
Cristian Pompei, redactorul-şef al publicaţiei, a deschis, ca
de obicei, evenimentul, după care colegul nostru Iuri Floroiu a ţinut o
şedinţă de meditaţie şi relaxare. Primul invitat al serii, cunoscutul dr.
George Gearavela, a prezentat publicului beneficiile acupuncturii, o
metodă străveche de vindecare.
Medicul Mihaela Gugu a subliniat importanţa terapiei
craniosacrale în ameliorarea şi vindecarea diferitelor afecţiuni, iar
finalul evenimentului i-a aparţinut cunoscutei medice Steluţa Tudose,
maestră în terapia Puzzle, care le-a oferit celor prezenţi Pastila de
sănătate. In cadrul acestei manifestări au fost acordate peste 50 de
premii, oferite de Editurile Meteor Press, Vidia, Herald, Litera şi
Orfeu. Le mulţumim pe această cale tuturor celor care ne-au ajutat şi
ne-au fost alături şi vă aşteptăm la o nouă provocare.›

Reconstituirea articolului din revista „LUMEA MISTERELOR”

De la Stânga la dreapta George Motoi, Geo Saizescu şi George


Gearavela, La festivalul de teatru Hiperion din 2000. În dreapta aveţi
autograful marelui Geo Saizescu

126
Liga armânilor din România
Fundaţia „Bana Armânească”
Premiul pentru ştiinţă-2006 şi medicină
ediţia a X-a, 31.03.2007-Bucureşti
127
Revista Bana Armânească (Viaţa armânească) care în anul
2006 îi acordă doctorului Gearavela şi titlul de omul anului în
medicină

128
129
Daca vreţi să vedeţi despre cine aţi citit, priviţi cele do-
ua poze de mai jos. Printre puţinele personalităţi române cu-
prinse în această enciclopedie, un loc de seamă îl ocupă docto-
rul George Gearavela. Certificarea este făcută prin diploma
alăturată.

130
131
Societatea culturală armânească

132
133
134
135
În 2013 doctorul Gearavela a devenit şi actor de cine-
ma jucând în lung metrajul „Nu hiu faimos ama hiu Arman/
Nu sunt faimos dar sunt Armân” regizat şi realizat de Toma
Enache, primul film realizat în limba armână. El este o dramă
romantică ce spune povestea lui Toni Caramuşat, un regizor
faimos, pornit în căutarea adevărului absolut despre originea
neamului său.
Mitul spune că acest adevăr e purtat de Armânamea, ul-
tima descendentă din neamul său. Toni se întâlneşte cu fete din
întreaga lume, cu speranţa că soarta îi va scoate în cale adevă-
rul şi femeia la care visează. Le va găsi? Şi, dacă da, cu ce
preţ?
Doctorul Gearavela interpretează rolul unui doctor care
îi explică surorii lui Toni Caramuşat că în urma loviturii la cap
acesta a rămas orb şi amnezic. Revenirea la normal se va pro-
duce cândva dar nu se ştie când.

Notă finală
1.Urmare a insistenţelor doctorului Gearavela am schimbat
denumirea de aromân în armân.
2.Componenţa echipei de Judo CSS, Ghe. G. Dej, 1980 Iași:
a)prof. Iacob Gheorghe, Chiraleş Costel, Avădanei Ion,
Conchiu, Vulpoi, Macoveţchi, doctor Gearavela Gheorge,
medicul echipei, Racoş, Vranciu Remus, prof. Georgescu Flo-
rică, Mâinea Gheorghe

136
CUPRINS
Argumentul Pro ……………………………….pg.1
O biografie sentimentală…………………….....pg.2
Olteniţa şi consacrarea medicală……………….pg.9
Prietenii doctorului Gearavela………………...pg.18
Doctorul Gearavela, un vrăjitor în alinarea
durerilor……………………………………….pg.26
Colegii de şcoală ai doctorului Gearavela…….pg.36
Pacienţii şi bolile tratate………………………pg.39
Epilog……………………………………….pg. 109
Adăugiri 2013……………………………….pg. 112
Ce-a mai făcut doctorul Gearavela din 2011 până în
2013………………………………………....pg. 119

137

S-ar putea să vă placă și