Sunteți pe pagina 1din 9

Alunecari de teren

1.Definiție
Alunecare de teren definește atât procesul de deplasare,mișcarea propriu-zisã a rocilor sau
depozitelor de pe versanți, cât și formade relief rezultatã. În sens restrâns, strict, al noțiunii,
alunecãrile de teren sunt procese gravitaþionale, în general, rapide(pot fi însã și lente) de modelare
a terenurilor în pantã, la care masele sau materialele care se deplaseazã sunt separate printr-un plan
sau sisteme de plane de alunecarede partea stabilã, neantrenatã în mișcare.
Alunecãrile de teren fac parte din categoria proceselor de versant careschimbã
geomorfometria majorã a versantului. Aceste modificãri pot fi:
-de amploare ce nu depãșește potențialul de modificare al versantului;materialele se
deplaseazã pe versant dintr-un loc în altul, schimbându-i morfografia; noua calitate a sistemului
nu contribuie la dezechilibre majore.În plus, raporturile cu rețeaua de râuri sunt indirecte, nu ajung
în albiarâurilor decât prin intermediul altor procese; dereglându-se echilibrul și ordinea
materialelor, ele pot fi însã ușor reluate de eroziunea hidricã de pe versanți și transportate în albii;
-de intensitate și dimensiuni ce transleazã praguri ce conduc la dezechilibre și la
modificãri majore ale morfologiei versantului. În acest caz, alunecãrile de teren intrã în categoria
hazardelor naturale, alãturi de inundaþii, cutremure etc., producând daune activitãților social-
economice.
Primele observații asupra alunecãrilor de teren sunt legate de dezastrele produse încã din
antichitate
2.Stadiul de evoluþie și morfologia alunecãrii de teren
2.1.Obișnuit, în tratatele de geomorfologie se prezintã elementele clare, bine definite, care
se observã în teren în primul stadiu de evoluțiea alunecãrii de teren.În cazul unor procese clasice,
tipice, forma de relief se definește prin: râpa de desprindere, corpul alunecãrii, fruntea
alunecãrii și suprafaþade alunecare

1
(Fig1.Elemetele alunecarii de teren)
Râpa sau nișa(cornișa)de desprindere a alunecãrii
-se aflã în parteade la obârșia arealului alunecat, situatã în amonte pe
versant;micromorfologia râpei depinde de dinamica sa ulterioarã, comportându-se ca
microversanți cu altitudini și pante variante; la alunecãrile profunde,râpa poate atinge zeci de
metri; formarea râpei se realizeazã atât deodatã, pe toatã lungimea, cât și punctual, mișcarea
propagându-se pe suprafețe din ce în ce mai mari, în plus, ea precede doar parțial deplasarea masei
deteren, cele douã elemente producându-se aproape concomitent.În funcție de crãpãturile
preexistente, de caracteristicile rocii și de evoluția ulterioarã,râpa poate avea formã rectilinie,
semicircularã, compusã etc.
Corpul alunecãrii
-suprafața de teren alunecatã cu micromorfologie foarte variatã, prezintã în general
elemente morfometrice haotic dispuse; dupã elementele predominante de micromorfologie se
definesc și tipuri d ealunecãri - în trepte, în brazde, movile, glimei etc.; între ondulãrile
longitudinale se dispun microdenivelãri negative cu exces de umiditate,uneori cu bãlți sau mici
lacuri, datoritã stratului de rocã impermeabilã din patul alunecãrii

Fruntea alunecãrii(frontul)

2
-partea terminalã situatã în aval peversant, la diferite altitudini relative.Piciorul alunecãrii
”reprezintãinter secția, din aval, dintre suprafața de alunecare și suprafaþa morfologicãiniþialã,
neafectatã de alunecar” (Florea, 1979, p. 39).

Suprafața de alunecare sau patul alunecãrii


-se observã în secțiune longitudinalã, fiind de dimensiuni aproximativ egale cu ale corpului
alunecãrii; în lungul ei se produce deplasarea masei de teren, fiind în general bine delimitatã. Sunt
situații când patul de alunecare este dat de un pachet de roci de diferite grosimi, cu caracteristici
fizico-mecanice ce favorizeazã deplasarea materialelor. În concluzie, ca și râpa de
desprindere,suprafața de alunecare trebuie analizatã de la caz la caz, în condițiile concrete ale
terenului. În unele studii, în suprafața de alunecare este inclusãși râpa de desprindere, ca o parte la
zi, neacoperitã de masa alunecatã.
2.2. La alunecãrile fixate, pe versanții în stadiu de echilibru dinamic,elementele ce
definesc o alunecare de teren sunt greu de identificat. Râpade desprindere își diminueazã panta,
uneori este fixatã prin vegetație arborescentã. Corpul alunecãrii, prin reluarea în alte procese de
versant,are o micromorfologie modificatã, vegetația și solul rãmânând principalii indicatori ai unui
areal afectat de alunecãri.
2.3. La alunecãrile reactivate, asociate cu juxtapunerea alunecãrilor noi peste cele vechi,
este și mai dificilã cartarea generațiilor de alunecãri și, implicit, delimitarea elementelor alunecãrii
primare.
3.Cauzele alunecãrilor de teren
Alunecãrile de teren sunt procese geodinamice, de deplasare lentãsau rapidã a unei pãrþi
din versant și care au loc în tendința restabilirii echilibrului natural al versantului.Totalitatea
fenomenelor ce au loc înaintea translãrii pragului dealunecare și care reprezintã elementele cauzale
ale sistemului alunecare,obișnuit se împart în:
-potențiale, pregãtitoare,declanșatoare sau natural,antropice
Factorii potențiali sunt grupați în: caracteristici ale substratului geologic; relieful -panta
versantului, stadiul evoluției (dinamicade ansamblu) acestuia; umiditatea.
Modificarea proprietãților fizico-mecanice ale rocilor în timp geologic sau chiar în timp
mai scurt, prin alterare, conduce la modificarea stãrii destabilitate. Dintre aceste proprietãți,
coeziunea, greutatea volumetricã și unghiul de frecare internã prezintã importanțã deosebitã.
Presiunea apei din pori depinde de nivelul apei subterane și de situaþiarocilor la excavare. Sub
acțiunea apei din pori se reduce rezistența la forfecare a rocilor și implicit cresc forțele de
alunecare.
În concluzie, rocile poroase, puțin coezive, bogate în coloizi și care au în interiorul lor o
serie de crãpãturi, ce favorizeazã pãtrunderea apei,sunt cele mai favorabile alunecãrilor. Din
aceasta categorie fac parte argilele și marnele.

3
Relieful, prin declivitatea sa, este o cauzã potențialã foarte importantã,deplasarea
materialelor pe versant fiind determinatã de valoarea unghiului de pantã, în strânsã corelare cu alți
factori, în special antropici (greutatea construcþiilor, excavarea bazei versantului, defrișãri).
Dintre factorii determinanți, declanșatori, cei mai activi sunt cei legați de acțiunea apei sub
diverse forme:
Precipitațiile atmosferice
-prin acțiunea lor îndelungatã, se înscriu în categoria factorilor pregãtitori.Caracterul
torențial, dupã perioade de uscãciune, conduce la declanșareaunor alunecãri de teren.
Eroziunea apelor curgãtoare
-exercitatã asupra bazei versantului ducede asemenea la micșorarea forțelor de rezistenþã
prin subminarea punctelor de sprijin a taluzelor.
Alti factori declanasatori
Cutremurele
-de micã magnitudine, dar cu frecvențã mare conduc la reducerea stãrii de rezistențã a
versanților prin apariția fisurilor de diferite dimensiuni; cele de magnitudine mare pot declanșa
alunecãri, prãbușiri de dimensiuni apreciabile.
Alunecãrile de teren sunt pregãtite, dar pot fi și declanșate de diferite activitãți ale omului,
grupate în categoria cauzelor antropice, cum sunt despãduririle, diferite construcții, excavarea
bazei versanților,etc.
În concluzie, rãmân importante pentru alunecãrile de teren, cadealtfel pentru toate
procesele de versant, cauzele datorate substratului geologic și caracteristicilor climatice, accelerate
de intervenția omului.
4.Evoluția procesului de alunecare
Procesul de alunecare include trei faze:
-faza pregãtitoare, de alunecare lentã, incipientã (procese anteprag);

– alunecarea propriu-zisã (trecerea peste pragul geomorfologic);

-stabilizarea naturalã (echilibrarea, procese postprag).Durata și viteza de desfãșurare a


procesului de alunecare, în cadrul fiecãrei faze, sunt diferite

4
Fig.2(Evoluþia procesului de alunecare-dupã Terzaghi)
În faza lentã, apariția procesului de alunecare este rezultatul reducerii coeficientului de
siguranțã de la o valoare supraunitarã pânã la mãrimea criticã, respectiv, când se declanșeazã
alunecarea propriu-zisã. Viteza de alunecare din faza lentã este un criteriu de apreciere a evoluției
viitoare a procesului de alunecare
Alunecarea lentã este datã de segmentul 0a, iar mãrimea deplasãrii prin alunecare de OD1,
realizatã în timpul t1. Alunecarea propriu-zisã se desfãșoarã într-un timp mult mai scurt, respectiv
t1–t2, deplasarea fiindfoarte mare D1–D2, în raport cu deplasarea din faza lentã. Evoluþia întimp
este reprezentatã de curba ab. Faza postprag este datã de curba bc .În faza de stabilizare a alunecãrii
se pot produce unele reactivãri alealunecãrii.
Unele alunecãri se declanșeazã brusc, astfel încât raporturile dintre cele trei faze ale
procesului se modificã.
În teren se observã elemente ce semnaleazã iminența unei alunecãri:crãpãturi (mai ales cele
de pe versanþii cu pante mai mari, dispuse perpendicular pe direcția deplasãrii), neregularitãți ale
terenului, izvoare,zgomote etc. Declanșarea alunecãrii poate avea loc în diferite poziții de pe
versanți: în partea superioarã (fiind favorizatã de crãpãturi); spre baza versantului, urmatã de
desprinderea materialului și din amunte (favorizatde pânza freaticã).
5.Viteza de alunecare

5
Viteza de alunecare propriu-zisã variazã în limite foarte mari de la câțiva milimetri pe an
la metri pe secundã. Dupã viteza medie se admit, în general, trei mari categorii (lente, repezi și
bruște), diferențiate în funcție de pantã, la care structura materialului și viteza sunt neuniforme pe
versant.
6.Clasificãri și tipuri de alunecãri de teren
Clasificarea alunecãrilor de teren trebuie sã permitã stabilirea potențialului lor de evoluție,
pe de o parte, precum și elaborarea mãsurilor destabilizare, pe de altã parte.
6.1. Adâncimea suprafeșei de alunecare și caracteristicile materialelor deplasate
Savarenski (1937) precizeazã adâncimea în metri, astfel:
-alunecãri de suprafaþã < 1 m;
- alunecãri de micã adâncime 1-5 m;
-alunecãri adânci 5–20 m;
-alunecãri foarte adânci > 20 m;
6.2.Criteriul poziției suprafeței de alunecare fațã de structura geologicã
Clasificarea pe baza acestui criteriu a fost elaboratã tot de Savarenski în anul1937.
Raportate la structura geologicã, alunecãrile de teren sunt: alunecãri consecvente; alunecãri
insecvente; alunecãri asecvente.

6
Fig3.(Tipuri de alunecãri în funcþie de structura geologicã)
Alunecãrile consecvente
Sunt conforme cu stratificația; sunt incluse și alunecãrile de deluvii pe roca de bazã. Când
deluviul aredoar 2-3 m, are loc o alunecare lamelarã. În cazul alunecãrilor în roci,acestea se
formeazã pe suprafețe de stratificație, pe falii sau linii tectonice,deci pe suprafeþe de separație care
favorizeazã deplasarea. Forma suprafeței de alunecare este în general în funcție de forma suprafeței
de stratificațieși forma reliefului de la contactul deluviului cu roca în loc. Frecventã este forma
planã
Alunecãrile insecvente
Se formeazã în structuri geologice având cãderea stratelor spre versant sau în formațiuni
orizontale. Suprafața de alunecare intercepteazã stratele sub diferite unghiuri. Când se produc
peversanți abrupți, se îmbinã cu procesul de surpare.
Alunecãrile asecvente
Se formeazã în depozite nestratificate, atât înroci moi, cât și în roci stâncoase. În cazul
rocilor dure, alunecarea este favorizatã de fisurație. Forma suprafeței de alunecare este cilindricã-
circularã, deci curbilinie și este condiționatã de proprietãțile fizico-mecanice ale rocii. Se observã
mai ușor în partea superioarã a versantului și mai dificil în cea inferioarã.
6.3. Criteriul vitezei de alunecare
Sharpe și Eckel (citați în Bãncilã și colab., 1981) prezintã urmãtoareletipuri de alunecãri:
-extrem de rapide (v > 3 m/s);
-foarte rapide (3 m/s – 0,3 m/min);
-moderate (1,5 m/zi – 1,5 m/luna)
-lentã (1,5 m/luna – 1,5 m/an);
-foarte lentã (1,5 m/an – 0,06 m/an).
6.4. Criteriul direcției de evoluție a alunecãrii pe versant
Alunecãrile delapsive (regresive) încep la baza versantului și evolueazã pe versant într-o
direcție opusã celei de deplasare a acumulatului de alunecare; au caracter regresiv și se datoreazã
în special eroziunii bazei versantului.
Alunecãrile detrusive (progresive sau de împingere) se formeazã în partea superioarã a
versantului, evolueazã în direcția de deplasare a acumulatului, spre baza versantului; au caracter
progresiv. Uneori suprafața de alunecare se gãsește sub nivelul topografic al bazei versantului
ducând la ridicarea fundului vãii prin depozite deluvio-coluviale.
6.5. Dupã caracterul mișcãrii

7
Alunecãri rotaționale se formeazã în depozite omogene, alcãtuite în special din argile sau
și sturi relativ uniforme. Suprafața de alunecare poate fi circularã, caz în care masa alunecatã nu
este deformatã, sau necircularã,când masa alunecatã este parțial deformatã; au o lungime limitatã
și se produc pe pante mai abrupte.
Alunecãri de translație: se dezvoltã pe suprafețe de stratificație sau pe o altã suprafațã
preexistentã; sunt de obicei lungi și au loc pe pante line.
6.6.Criteriul morfologic (forma corpului de alunecare)
Alunecãrile sunt prezentate dupã aspectul pe care îl au la suprafațã,realizat în urma
procesului propriu-zis al deplasãrii.
Tipuri elementare
Alunecãri în brazde (superficiale) se produc numai în pãtura de sol,la sub 1 m adâncime
Alunecãri lenticulare (lupe de alunecare) se produc în roci impermeabile de felul
argilelor. Deplasarea antreneazã atâtsolul cât și roca în loc pânã la circa 1-5 m, pe pante relativ
reduse.
Alunecãri în monticuli, movile sau glimee sunt alunecãri profunde,cunoscute în diferite
regiuni ale țãrii sub denumiri locale, dupã forma caracteristicã a unui element: movilã, țiglaie,
colinã, monticul, gâlmã,glimee
Alunecãri în trept e (pseudoterase) sunt alunecãri cu suprafața dealunecare la mari
adâncimi (5-30 m), ce se desfãșoarã pe lungimi considerabile sub formã de trepte, pe pante relativ
mari.
Alunecãri curgãtoare se produc în formațiuni argiloase-marnoase prin înmuiere
puternicã, fãcând trecerea spre curgerile noroioase
Alunecãrile-surpãri se produc datoritã eroziunii bazei versantului,când are loc ruperea și
cãderea verticalã a stratelor, însoțite de o împingerece favorizeazã alunecarea pe un plan puternic
umectat.
Tipuri de alunecãri complexe
Versanții de alunecare se caracterizeazã prin suprafaþa mare afectatã de un singur tip de
alunecãri sau de mai multe tipuri.
Alunecãrile de vale sunt alunecãri complexe ce cuprind ambii versanți, inclusiv obârșia
râului;
6.7.Criteriul vârstei mișcãrii (alunecãrii)
Raportate la momentul, timpul, când s-a produs deplasarea, alunecãrile, existente în prezent ca
formã de relief, sunt: alunecãri actuale, contemporane, care sunt în general active; alunecãri vechi,
numite și fosile (la zi, acoperite)

8
6.8.Criteriul stabilitãții
Determinarea stadiului dinamicii alunecãrii de teren se raporteazã deobicei la prezent, la momentul
cartãrii pentru cã multe alunecãri pot fi reactivate. De aceea se trece și anul pe hãrți, pe fotografii
sau alte material grafice și cartografice. Dupã acest criteriu se deosebesc: alunecãri active,
nestabilizate; alunecãri inactive, stabilizate, fixate.
6.9.Criteriul stadiului dezvoltãrii
Acest criteriu poate fi combinat cu criteriile ce vizeazã stabilitatea și vârsta. Alunecãrile de teren
pot fi: incipiente, avansate și epuizate.
7.Impactul asupra populației
Impactul alunecãrilor de teren asupra societãþii trebuie analizat atât prin urmãrile directe, ce
vizeazã în general declanșarea și evoluþia, cât și prin urmãrile indirecte, legate de formele de relief
create, forme a cãror utilizare în agriculturã este diminuatã datoritã degradãrii terenuril ori, riscul
manifestându-se în timp îndelungat. Recunoașterea arealelor afectate dealunecãri se face în primul
rând dupã forma neregulatã pe care o are profilul versantului și dupã asociațiile vegetale care indicã
condiții ecologice variate.
Dintre tipurile de alunecãri, cele de adâncime pot atinge dimensiuni și viteze apreciabile cu urmãri
imediate dezastruoase când se produc înarealele locuite.