Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Argumente Acord
Argumente Acord
a proiectatului acord de
Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii (TTIP)
între UE şi SUA
Afrodita Iorgulescu şi Gheorghe Manea
Rezumat
Acest studiu mai special al TTIP analizează problemele actuale geo-politico-economice ale SUA şi
ale UE, în general, şi ale României, în particular, din care extrage apoi argumente generale şi
particulare (legate de România) împotriva TTIP. Sunt analizate critic rapoartele CEPR (2013) şi
CRPE (2015), care sunt pro TTIP. Sunt formulate concluzii.
1. Introducere
În iunie 2013, Preşedintele SUA Obama, Preşedintele Consiliului European Van Rompuy şi
Preşedintele Comisiei Europene Barroso au anunţat că Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE)
vor lansa negocierile pentru un acord de Parteneriat Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii
(Transatlantic Trade and Investment Partnership (T-TIP sau TTIP)) (https://ustr.gov/ttip)
UE şi SUA sunt parteneri economici foarte importanţi unul pentru celălalt. Se doreşte ca TTIP să
reducă barierele transatlantice care stau în calea comerţului şi a investiţiilor între UE şi SUA. Cine
anume doreşte acest lucru? Logic ar fi marile corporaţii internaţionale, interesate, care prin lobby-ul
lor pun presiune pe UE şi SUA să încheie acest acord. În 2010, de exemplu, erau acreditaţi pe lângă
Comisia Europeană 27.000 de lobby-işti.
Barierele sunt de două feluri: tarifare (care se exprimă în cifre) şi non-tarifare (care nu se exprimă în
cifre).
Barierele tarifare între UE şi SUA nu sunt mari şi se poate calcula relativ simplu impactul
eliminării lor, chiar totale.
Barierele non-tarifare (BNT) sunt definite astfel în studiul ECORYS (2009) [4]:
„toate restricţiile non-preţ şi non-cantitate asupra comerţului cu bunuri, servicii şi asupra
investiţiilor, la nivel federal şi de stat. Aceasta include măsuri la frontieră (proceduri vamale, etc.)
precum şi măsuri din spatele-frontierelor care decurg din legi domestice, regulamente şi practici.”
(„all non-price and non-quantity restrictions on trade in goods, services and investment, at federal
and state level. This includes border measures (customs procedures, etc.) as well as behind-the
border measures flowing from domestic laws, regulations and practices.”)
BNT sunt complexe şi greu de analizat. „Chiar măsurarea importanţei acestor bariere pentru
comerţ şi investiţii este un exerciţiu dificil.” [2] BNT pot fie să mărească costurile afacerilor pentru
firme, fie să restricţioneze accesul unei firme pe piaţă. Schimbarea voltajului sau reconfigurarea
unui sistem existent pentru a putea fi exportat este un exemplu de mărire a costurilor unei afaceri,
iar cotele la import sunt exemplul tradiţional de restricţionare a accesului pe piaţă.
ECORYS (2009) [4] este studiul cel mai cuprinzător şi mai detaliat pe acest subiect. Aici se poate
vedea că, de exemplu, în relaţiile bilaterale între UE şi SUA, barierele non-tarifare sunt cele mai
mari pentru hrană şi băuturi, şi că ne putem aştepta la un impact mai mare din reducerea BNT la
bunuri decât la servicii.
TTIP este în faza negocierilor între Comisia Europeană (din partea UE) şi guvernul SUA.
Finalizarea negocierilor este planificată pentru 2015. Nu a fost elaborat deci un document final, care
ar urma să fie supus apoi votului în UE şi în SUA. Nu cunoaştem dacă există o motivaţie publică a
acestui TTIP. Nu avem un draft al acordului. Deci, autorii raportului [2], ca şi autorii raportului [3],
ca şi noi, autorii acestui studiu, nu analizează un document, ci informaţii publice despre ceea ce se
doreşte să fie TTIF.
„TTIP se doreşte să fie un acord de comerţ ambiţios şi cuprinzător, care extinde semnificativ
comerţul şi investiţiile între Statele Unite şi UE, măreşte creşterea economică, numărul locurilor
de muncă, şi competitivitatea internaţională, şi găseşte soluţii globale la problemele comune care
preocupă ambele ţări.”
Negocierile pentru TTIP se fac în 16 domenii: Comerţul cu bunuri; Textile; Bariere non-tarifare şi
soluţii reglementative; Originea produselor; Comerţul cu servicii; Comerţul electronic şi serviciile
de Tehnologia Informaţiei şi Comunicării; Investiţiile; Facilităţile la vamă şi comerţul; Achiziţiile
guvernamentale; Munca; Mediul; Drepturile de proprietate intelectuală; Întreprinderile de stat;
Întreprinderile mici şi mijlocii; Transparenţă, anticorupţie şi competiţie; Disputele
(Trade in Goods; Textiles and Apparel; Non-Tariff Barriers and Regulatory Issues; Rules of Origin;
Trade in Services; Electronic Commerce and Information and Communication Technology (ICT)
Services; Investment; Customs and Trade Facilitiation; Government Procurement; Labor;
Environment; Intellectual Property Rights; State-Owned Enterprises; Small- and Medium-Sized
Enterprises (SMEs); Transparency, Anticorruption and Competition; Dispute Settlement).
https://ustr.gov/trade-agreements/free-trade-agreements/transatlantic-trade-and-investment-
partnership-t-tip/t-tip
Este interesant să observăm că, simultan, Statele Unite participă la negocieri pentru un acord de
Parteneriat Trans-Pacific (Trans-Pacific Partnership (TPP)) cu 11 ţări din Asia-Pacific (Australia,
Brunei Darussalam, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore şi
Vietnam) – “un acord de comerţ care va deschide pieţi, va stabili reguli de comerţ la standarde
înalte, şi va găsi soluţii de secolul XXI în economia globală. Astfel, TTP va promova locuri de
muncă şi creştere în Statele Unite şi în regiunea Asia-Pacific”. https://ustr.gov/tpp/Summary-of-
US-objectives
Negocierile pentru TPP se fac tot în 16 domenii, anume: Comerţul cu bunuri; Textile; Servicii;
Investiţii; Muncă; Mediu; E-comerţ şi telecomunicaţii; Politica competiţiilor şi întreprinderile de
stat; Intreprinderile mici şi mijlocii; Drepturile de proprietate intelectuală; Bariere tehnice la comerţ
şi măsuri sanitare şi fitosanitare; Transparenţă, anticorupţie şi coerenţă în reglementări; Vămile,
facilităţile de comerţ şi regulile originii; Achiziţiile guvernamentale; Dezvoltare şi inovaţii în
comerţ; Rezolvarea disputelor (Trade in goods; Textiles; Services; Investment; Labor; Environment;
E-commerce and telecommunications; Competition policy and state-owned enterprises; Small and
medium-sized enterprises; Intellectual property rights; Technical barriers to trade and sanitary and
phytosanitary measures; Transparency, anticorruption and regulatory coherence; Customs, trade
facilitation and rules of origin; Government procurement; Development and trade capacity-building;
Dispute settlement).
Citind cu atenţie detaliile similare legate de TTIP şi de TPP, se poate observa că sub aparenţa
eliberării (liberalizării) comerţului (ridicarea barierelor tarifare şi parţial a barierelor non-tarifare din
faţa comerţului), se va construi de fapt o încrengătură stufoasă de reguli - adică de noi „bariere”, pe
alt plan, superior, mai subtil - care vor sufoca multe din ţările mici şi micile afaceri, care vor deveni
astfel captive sistemului nou introdus. Aşa cum un păianjen îşi ţese cu măiestrie plasa în care va
prinde prada, aşa Statele Unite, prin TTIP şi TPP, pun probabil în aplicare strategia prin care să
controleze (să conducă) pe viitor imperiul lor global [5]. Nu avem decât să ne uităm cu atenţie la
modul în care Monsanto a pus stăpânire pe piaţa seminţelor, pentru a înţelege cum se pregăteşte
terenul, prin aceste acorduri, pentru ca pe viitor marile corporaţii americane - şi nu numai ele - să
pună stăpânire pe pieţele din domeniile mai sus amintite. Şi cum aceste acorduri vor fi apoi
„actualizate”, adică extinse, se va ajunge ca în final corporaţiile să pună stăpânire până şi pe apa de
băut, pe aerul de respirat, pe viaţa noastră pe acest pământ. Şi totul în numele interesului „nostru”,
pentru creştere şi locuri de muncă.
Este foarte clar, însă, că nici creşterea economică, creşterea PIB-ului, nu sunt în avantajul tuturor,
nici investiţiile nu fac să circule capitalul de la ţările bogate către ţările sărace [7], iar noile locuri de
muncă vor distruge de fapt vechi locuri de muncă [6]. Ceea ce ar trebui să ne intereseze poate ar fi
creşterea capitalului de educaţie şi evitarea degradării capitalului nostru natural [8].
Studiul nostru este mai special. Facem o analiză geo-politico-economică a Statelor Unite şi a
Uniunii Europene, adică facem simultan o analiză economică şi politică, cum ne sfătuieşte Thomas
Piketty în [8], în timp ce natura acordului TTIP ne îndeamnă şi la o analiză geo-politică, pe care o
găsim în [5].
Prezentăm problemele actuale şi complexe ale Americii (cu o istorie de circa 230 de ani), aşa cum
sunt văzute ele de trei specialişti americani în două cărţi recente (sublinierile ne aparţin).
Thomas L. Friedman (câştigător al Premiului Pulitzer în anii 1983, 1988 şi 2002 pentru articolele
sale de politică externă din The New York Times; US News & World Report l-a desemnat drept unul
dintre cei mai de seamă lideri de opinie ai Statelor Unite; autor al mai multor cărţi) şi Michael
Mandelbaum (profesor de politică externă la Johns Hopkins University, autor al mai multor lucrări
de politică externă a Statelor Unite) spun, în cartea lor din 2011, intitulată “Ce am fost - Cum au
pierdut Statele Unite supremaţia în lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi” [6],
următoarele:
[6]-1 „... acest sentiment de resemnare, ..., acest sentiment că zilele de glorie ale Chinei nu au
venit încă, în vreme ce America le-a lăsat în urmă pe ale sale, a ajuns să constituie subiectul
conversaţiilor la serviciu, la dineuri, la coadă la băcănie şi în sălile de clasă de pe tot cuprinsul
Americii zilelor noastre.” ([6], pag. 19)
[6]-2 „... ţara noastră se află într-un declin lent, îndeajuns de lent încât noi să fim capabili să ne
prefacem - sau să credem - că nu are loc nici un declin. ... majorităţii americanilor ”încă le-ar
plăcea să trăiască în ţara idealurilor şi realizărilor măreţe, însă nimeni nu pare să fie dispus să şi
plătească pentru asta”.” ([6], pag. 22)
[6]-3 „Suntem pe deplin conştienţi de neajunsurile Americii. Ştim că în America, săptămânal, câte
un politician ia mită; că cineva este condamnat pentru o infracţiune pe care nu au săvârşit-o; că
banii publici sunt irosiţi, în loc să fie folosiţi pentru un nou pod, o nouă şcoală sau o cercetare
revoluţionară; că numeroşi tineri abandonează şcoala; că tinerele rămân însărcinate fără a avea
parte de devotamentul tatălui; şi că oamenii îşi pierd pe nedrept locurile de muncă sau locuinţele.”
([6], pag. 26)
[6]-4 „... sfârşitul războiului rece a adus cu sine o nouă epocă, cu patru provocări majore pentru
America. Aceste patru provocări sunt: cum să ne adaptăm la globalizare, cum să ne adaptăm la
revoluţia tehnologiei informaţiei (IT), cum să facem faţă deficitelor bugetare uriaşe, în continuă
creştere, generate de solicitările tot mai mari impuse guvernului la orice nivel, şi cum să gestionăm
o lume în care consumul energetic se află în creştere, iar mediul înconjurător este tot mai
ameninţat. Aceste patru provocări şi modul în care le abordăm vor defini viitorul Americii. Esenţa
globalizării este mişcarea liberă a oamenilor, bunurilor, serviciilor şi capitalului dincolo de
graniţele naţionale.” ([6], pag. 33)
[6]-5 „China - şi, în linii mari, globalizarea - constituie o provocare pentru toate oraşele
americane şi toate industriile. ... China şi globalizarea sunt un uragan de nivelul 5 care nu se va
deplasa niciodată spre mare în lumea de după războiul rece. Dacă globalizarea a pus presiune
asupra mai tuturor locurilor de muncă americane, revoluţia IT a schimbat structura muncii - pe
măsură ce computerele, telefoanele mobile, internetul şi toate ramificaţiile lor de social media s-au
răspândit. A eliminat vechile locuri de muncă şi a generat altele noi - şi întregi industrii noi - mai
rapid ca niciodată. ... Pe cale de dispariţie sunt acum şi zilele în care absolveai facultatea şi aveai
acelaşi loc de muncă, ce necesita aceleaşi aptitudini, vreme de patru decenii, iar apoi ieşeai comod
la pensie. Revoluţia IT constituie o provocare educaţională ...” ([6], pag. 33, 34)
[6]-6 „Cea de-a treia provocare majoră pentru viitorul Americii o consituie datoria naţională tot
mai mare şi deficitele anuale, care au crescut vertiginos, atingând niveluri periculoase după
războiul rece, din cauza obiceiului nostru economic din ce în ce mai usturător de a nu strânge
suficienţi bani din taxe pentru a acoperi ceea ce cheltuieşte guvernul federal, iar apoi de a
împrumuta pentru a acoperi deficitul. Guvernul american a fost capabil să împrumute câteva mii
de miliarde de dolari - o bună parte din aceştia de la China şi de la alte ţări - din pricina încrederii
în economia americană şi a rolului special al dolarului pe plan internaţional, rol ce datează din
perioada supremaţiei economice americane la nivel mondial. ... Desigur, de la sfârşitul războiului
rece şi mai ales începând cu 2001, America a suferit o pierdere mai profundă în ceea ce priveşte
disciplina fiscală decât în orice alt moment al existenţei sale. ... Pe scurt, situaţia noastră fiscală
generală este şi mai precară decât ne imaginam. ... Cât despre cea de-a patra provocare,
ameninţarea combustibililor fosili la adresa biosferei, ea este rezultatul direct al creşterii
consumului de energie, care, la rândul său, este rezultatul direct al dezvoltării generate de
globalizare şi de adoptarea (în special în Asia) a economiei pieţei libere. ... tehnologiile care pot
furniza combustibili bogaţi, ieftini, curaţi şi fiabili vor reprezenta următoarea nouă industrie
mondială.”([6], pag. 35, 36)
[6]-7 „Ceea ce au în comun toate aceste patru provocări este faptul că necesită o reacţie
colectivă. Sunt prea mari pentru a putea fi abordate de către un singur partid sau de către un
singur segment de public. Fiecare dintre ele este o provocare naţională; doar naţiunea în ansamblu
le poate trata cum se cuvine. Desigur, pentru ca reacţia să fie adecvată în fiecare caz, e nevoie ca
indivizii să facă ceea ce trebuie. Muncitorii trebuie să dobândească abilităţile necesare obţinerii
locurilor de muncă bine plătite, iar antreprenorii trebuie să creeze aceste locuri de muncă.
Americanii trebuie să cheltuiască mai puţin, să economisească mai mult şi să accepte taxe mai
mari. Indivizii, firmele şi industriile trebuie să utilizeze mai puţini combustibili fosili. Însă, pentru a
induce comportamentul individual adecvat în fiecare caz, este nevoie să stabilim recompensele,
legile şi instituţiile care îl vor încuraja, iar aceasta este o sarcină colectivă. ... Adaptarea devine un
lucru imperios necesar atunci când mediul unei specii se modifică.” ([6], pag. 37)
[6]-8 „Adaptarea este cheia supavieţuirii ... Dacă devii arogant, devii orb.”([6], pag. 43)
[6]-9 „Pe scurt, lumea la care Statele Unite trebuie să se adapteze este, într-o foarte mare măsură,
„produsă în America”. ... Pentru a face faţă provocării reprezentate de globalizare şi de revoluţia
IT şi pentru a atinge nivelul de trai în continuă creştere la care au ajuns să se aştepte cetăţenii
Statelor Unite, americanii vor fi nevoiţi să economisească mai mult, să consume mai puţin, să
studieze şi să muncească mai mult decât s-au obişnuit să o facă în ultimele decenii.”([6], pag. 45)
George Friedman (politolog american, fondatorul şi preşedintele STRATFOR, cea mai importantă
agenţie privată de analiză geopolitică, autor al mai multor cărţi) spune, în cartea sa din 2011
intitulată „Următorul deceniu: De unde venim ... şi încotro ne îndreptăm” [5], următoarele:
[5]-1 „Această carte tratează relaţia dintre imperiu, republică şi exerciţiul puterii din următorii
zece ani (2011 - 2021, n.n.). Lucrarea ... este marcată de temerea mea cea mai mare, şi anume că
puterea Statelor Unite pe plan mondial va submina republica. ... Îi invit pe cititori să mediteze
asupra a două teme. Prima este conceptul de imperiu neintenţionat. Consider că SUA au devenit un
imperiu nu pentru că aşa s-a dorit, ci pentru că acesta a fost cursul istoriei. N-are nici un rost să ne
întrebăm dacă SUA ar trebui sau nu să fie un imperiu. America este deja un imperiu. Cea de-a
doua temă o constituie, aşadar, felul în care se conduce un imperiu, iar pentru mine cea mai
importantă chestiune din spatele acestei discuţii este supravieţuirea republicii. Statele Unite au fost
întemeiate pe împotrivirea faţă de imperialismul britanic. .... Nu îmi este clar dacă republica poate
rezista presiunilor imperiului sau dacă America poate supravieţui unei conduceri imperiale
defectuoase. Altfel spus, poate conducerea unui imperiu să devină compatibilă cu cerinţele unei
republici? ... Susţin cu înflăcărare republica. Se poate ca istoriei să nu-i pese de dreptate, dar mie
îmi pasă.” ([5], pag. 13,14)
[5]-2 „... În lunga perioadă dintre prima apariţie a „Cortinei de Fier” şi sfârşitul Războiului
Rece, această strategie americană de distragere şi manipulare a fost raţională, coerentă şi de o
viclenie cu adevărat eficientă. În urma prăbuşirii Uniunii Sovietice, însă, SUA au schimbat
strategia concentrată pe efortul de a îngrădi marile puteri cu o încercare neclară de a îngrădi
potenţialii hegemoni regionali atunci când purtarea lor ofensa bunul-simţ american. În perioada
1991-2001, SUA au invadat sau au intervenit în cinci ţări - Kuwait, Somalia, Haiti, Bosnia şi
Iugoslavia - ...” ([5], pag. 20, 21)
[5]-3 „... Ocupaţi cu conflictele din Irak şi Afganistan, americanii nu au mai avut puterea să
oprească renaşterea influenţei moscovite, nici măcar să facă ameninţări credibile, care să inhibe
ambiţiile Rusiei. ... Pericolul renaşterii Rusiei şi al implicării ei în problemele occidentale va
deveni mai evident odată ce analizăm celălalt jucător din această a doua regiune problematică,
Uniunea Europeană. Odinioară menită să devină o supernaţiune de rangul Statelor Unite,
structura UE a început să dea semne de slăbiciune în timpul crizei financiare din 2008, care a
condus la criza economiilor europene sudice (Italia, Spania, Portugalia şi Grecia). Odată ce
Germania, principalul motor economic al Uniunii Europene, a văzut că riscă să se asocieze
greşelilor şi exceselor partenerilor săi din UE, a început să-şi reevalueze priorităţile. Concluzia
care a ieşit la iveală a fost că Germania are mai multe interese comune cu Rusia decât cu vecinii
săi europeni. Oricât de multe beneficii ar avea Germania de pe urma alianţelor economice
europene, ea depinde în continuare de Rusia, pentru o mare parte din cantitatea de gaze naturale
de care are nevoie. Rusia are, la rândul ei, nevoie de tehnologie, de care Germania dispune din
abundenţă. În aceeaşi manieră, Germania are nevoie de o infuzie de mână de lucru care să nu
creeze probleme la nivel social prin emigrarea în Germania, şi o soluţie dintre cele mai evidente o
reprezintă deschiderea de fabrici germane în Rusia. Între timp, cererile din ce în ce mai insistente
ale americanilor pentru ajutor din partea Germaniei în Afganistan şi în restul zonelor au tensionat
relaţia cu SUA şi au apropiat interesele germanilor de cele ale Rusiei. Toate acestea ne ajută să
înţelegem de ce, pentru Statele Unite, revenirea la o stare de echilibru va necesita un efort
semnificativ de-a lungul următorului deceniu, în vederea împiedicării unui parteneriat germano-
rus. După cum vom vedea, abordarea cea mai potrivită pentru Statele Unite va presupune o nouă
relaţie cu Polonia, ghimpele geografic care poate fi înfipt în coasta unei antante ruso-
germane.”([5], pag. 24, 25)
[5]-4 „Realitatea este că poporul american nu-şi doreşte un imperiu. Ceea ce nu înseamnă că nu-
şi doreşte beneficiile care decurg de aici, atât economice, cât şi strategice. Înseamnă, pur şi simplu,
că nu vrea să plătească preţul. În ceea ce priveşte economia, americanii vor potenţialul de creştere
al pieţei libere, dar nu vor şi bătăile de cap. Politic, îşi doresc să aibă o influenţă enormă, dar nu
sunt dispuşi să-şi atragă resentimentele întregii lumi. Din punct de vedere militar, vor să fie la
adăpost de primejdii, dar să nu poarte povara unei strategii pe termen lung.” ([5], pag. 27)
[5]-5 „De la al Doilea Război Mondial până la sfârşitul Războiului Rece, SUA şi-au croit încet
calea către această superioritate, obţinută abia în 1991, odată cu prăbuşirea Uniunii Sovietice, ce
a lăsat Statele Unite singure, în postura unui gigant fără contrapondere.... Economia americană
este ca un vârtej, atrăgând în miezul său tot ce o înconjoară, cu vâltori imperceptibile care pot
devasta sau îmbogăţi ţările de mici dimensiuni. Atunci când economia SUA o duce bine, ea este
motorul care propulsează întreaga maşinărie; când dă rateuri, maşinăria se poate bloca.” ([5], pag.
31)
[5]-6 „... după cum vom vedea, un grad înalt de interdependenţă globală, având drept centru
Statele Unite, creşte, de fapt - mai degrabă decât să scadă -, pericolul izbucnirii unui război.” ([5],
pag. 33)
[5]-9 „Şi, la fel ca în cazul Romei antice, cât şi al Marii Britanii, cei care celebrează imperiul
american coexisă cu cei care îl resping şi care îşi doresc o revenire la vremurile mai pure de
altădată.” ([5], pag. 38)
[5]-10 „Este vorba despre munca laborioasă a dezvoltării strategiei imperiale. Totuşi, preşedintele
nu trebuie să-şi permită iluzia că lumea va accepta pur şi simplu realitatea hegemoniei americane,
la fel cum nu-şi poate permite să abandoneze puterea. El nu are voie să uite că, în ciuda statutului
său cvasiimperial, este preşedintele unei singure ţări şi nu al întregii lumi. De aceea, singurul
cuvânt pe care nu trebuie să-l folosească este imperiu.” ([5], pag. 41)
[5]-11 „Interesele fundamentale ale Americii sunt securitatea fizică a Statelor Unite şi un sistem
economic aproape lipsit de constrângeri. ... Înseamnă pur şi simplu un sistem internaţional care
permite vastei economii americane să interacţioneze cu cea mai mare parte, dacă nu chiar cu
întraga lume. ... Atitudinea lumii vizavi de vârtejul american este adeseori, deloc surprinzător,
închisă şi reticentă, ţările încercând fie să profite, fie să evite consecinţele. ... Perioada cuprinsă
între anii 2011 şi 2021 va reprezenta deceniul în care SUA vor începe să înveţe cum să facă faţă
ostilităţii mondiale.”
([5], pag. 42, 43)
[5]-12 „Ţelul strategic trebuie să fie prevenirea ascensiunii vreunei puteri care s-ar putea
împotrivi Statelor Unite, în orice colţ al lumii. ... Un alt citat din discursul de adio al lui
Washington îşi are locul aici: „O naţiune care manifestă faţă de alta o ură sau o apreciere
devenită obişnuinţă a căzut, într-o oarecare măsură, în sclavie. Ea este sclava propriei
animozităţi sau a propriei afecţiuni, fiecare dintre acestea fiind suficientă pentru a o îndepărta
de la datoria şi interesele sale”. Ceea ce înseamnă că NATO nu mai are un singur înţeles pentru
Statele Unite în afara contextului european şi că Europa nu poate fi considerată mai importantă
decât oricare altă parte a lumii. În pofida nostalgiei faţă de „relaţia specială”, realitatea simplă
din ziua de azi este că Europa nu mai are aceeaşi importanţă. .... (acum că Europa şi-a pierdut
imperiile, gândirea europeană gravitează în jurul precauţiei). ... Toate acestea atrag din nou
atenţia asupra provocărilor cu care se va confrunta preşedintele în deceniul care urmează: să ducă
o politică externă lipsită de scrupule şi sentimentalisme,... O politică externă fără sentimentalisme
presupune că, în deceniul următor, preşedintele trebuie să identifice cu un ochi precis şi obiectiv cei
mai periculoşi inamici, apoi să creeze coaliţii pentru a se ocupa de ei. Această abordare calculată
înseamnă eliberarea de întregul sistem de alianţe şi instituţii din perioada Războiului Rece, inclusiv
NATO, Fondul Monetar Internaţional şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Aceste relicve ale Războiului
Rece nu sunt suficient de flexibile pentru a fi de un real ajutor în diversitatea lumii actuale,
redefinită în 1991, şi care a lăsat în urmă aceste instituţii perimate. Unele ar putea avea în
continuare valoare, dar numai în contextul înfiinţării unor noi instituţii. ... În perioada de glorie a
Imperiului Britanic, lordul Palmerston a spus: „Să presupui că o ţară sau alta va fi însemnată ca
aliat sau inamic perpetuu al Angliei reprezintă o viziune îngustă. Nu avem aliaţi sau duşmai
eterni. Interesele noastre sunt eterne şi perpetue, iar datoria noastră este să urmăm acele
interese”. ” ([5], pag. 44 - 46)
[5]-13 „Criza financiară din 2008 a demonstrat importanţa independenţei naţionale. O ţară care
nu îşi controla propriul sistem financiar sau propria monedă era foarte vulnerabilă în faţa
acţiunilor altor ţări. Această conştientizare a făcut ca anumite structuri precum Uniunea
Europeană să nu mai fie la fel de bine privite ca înainte. În următorul deceniu, principalul curent
nu va mai fi unul de limitare a suveranităţii economice, ci de creştere a naţionalismului economic.”
([5], pag. 72)
[5]-14 „Scopul tuturor acestor manevre este, înainte de toate, evitarea unui război şi, apoi,
limitarea relaţiei dintre Rusia şi Germania, care ar putea, în următoarele decenii, să dea naştere
unei puteri care ar contesta hegemonia americană.” ([5], pag. 200)
Prezentăm aici câteva generalităţi legate de UE şi câteva opinii ale celebrului economist francez
Thomas Piketty, expuse în două lucrări recente.
3.1. Generalităţi
Conforn Tratatului privin Uniunea Europeană (TUE) (2009), Art. 47: „Uniunea are personalitate
juridică”. Conform Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) (2009), Art. 3,
competenţa Uniunii este exclusivă în politica comercială comună, printre altele. De aceea UE, prin
intermediul Comisiei Europene, negociază TTIP în locul statelor membre.
Uniunea Europeană (UE) este în primul rând o uniune economică şi monetară, înfiinţată în 1958 de
şase state fondatoare (Franţa, Germania, Italia şi Benelux), uniune care tinde pe viitor să fie şi
politică şi chiar o federaţie de state. Din 2013, UE are 28 de state membre.
Crearea UE a fost un prim pas european spre globalizare. A crescut de atunci numărul locurilor
de muncă?
Din punct de vedere economic, esenţa UE este alcătuită din piaţa unică şi din patru libertăţi (TFUE,
Art. 26 (2)): “Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a
mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu
dispozițiile tratatelor.“ Dar cele patru libertăţi constituie şi esenţa globalizării [6]-4. Aşadar, crearea
UE a fost un prim pas spre globalizare! Să observăm atunci că summituri succesive au încearcat să
ne convingă că un sistem care a menţinut rata şomajului ridicată timp de decenii se poate transforma
într-o maşină de creat locuri de muncă.
UE va avea o monedă unică, euro, monedă care a apărut efectiv la 1 ianuarie 2002. În prezent, 17
state din cele 28 de state membre ale UE au adoptat moneda euro, ele alcătuind „zona euro”.
Problemele „monedei fără stat” sunt analizate de Thomas Piketty în [8].
Din punct de vedere monetar, esenţa UE este disciplina fiscală în interiorul zonei euro, dar şi în
afara ei. În acest sens, s-a stabilit în Tratatul de la Maastricht (1993), şi se regăseşte în TFUE la Art.
126, că statele membre trebuie să evite deficitele publice excesive. Disciplina financiară este
măsurată pe baza a două criterii:
(a) raportul dintre deficitul public şi produsul intern brut (PIB) nu trebuie să depăşească o
valoare de referinţă (care este de 3 % - prin Protocolul nr. 12 (Art.1) la TFUE);
(b) raportul dintre datoria publică şi PIB nu trebuie să depăşească o valoare de referinţă (care
este de 60 % - prin Protocolul nr. 12 (Art. 1) la TFUE).
Arbitrariul pragurilor rigide de 3% şi de 60% este analizat de Thomas Piketty în [8].
Economistul francez Thomas Piketty (director de studii la École des hautes études en sciences
sociales şi profesor la École d’économie de Paris, specializat în studiul inegalităţilor economice,
mai ales din perspectivă istorică şi comparativă, autor a numeroase studii şi cărţi de istorie şi teorie,
pentru care a primit în 2013, Premiul Yrjö Janhsson din partea Asociaţiei Economice Europene)
spune în cartea sa „Economia inegalităţilor” [7] (care conţine ideile principale din [8])
următoarele:
[7]-1 „Pentru a face o distincţie între diferitele tipuri de venit, este util să folosim noţiunea de
decilă: prima decilă a unei repartiţii, notată cu D1 ..., grupează primele 10% din gospodăriile cu
cel mai mic venit; a doua decilă, notată cu D2, reprezintă următoarele 10% şi aşa mai departe,
pînă la a zecea decilă, notată cu D10, ce reprezintă cele 10% din gospodăriile cele mai bogate. ...
„ Tabelul 2. Inegalitatea salariilor în Franţa în anul 2000
---------------------------------------------------------
Salariul lunar în euro
---------------------------------------------------------
D1 890 900 P10
D2 1.000
D3 1.110
D4 1.210
D5 1.310
D6 1.450
D7 1.620
D8 1.860
D9 2.340 2.720 P90
D10 4.030
--------------------------------------------------------
…………… Sursa: DADS, INSEE [2002, p. 10]
Un indicator practic al inegalităţii totale a salariilor este raportul dintre P90 şi P10, adică dintre
limita inferioară a celei de-a zecea decile şi limita superioară a primei decile. În cazul inegalităţii
salariale din Franţa anului 2000, acest indicator P90/P10 este 2.720/900, adică 3,0: pentru a face
parte din cei 10% cel mai bine plătiţi trebuie să câştigi de cel puţin trei ori mai mult decât pentru a
face parte din cei 10% cu cele mai mici salarii.”([7], pag. 12, 16)
Tabelul 3 ne oferă valoarea raportului P90/P10 pentru paisprezece ţări ale OCDE în 1990. ...
Pentru toate ţările implicate, cifrele din tabelul 3 privesc doar salariaţii cu normă întreagă. ...
Decalajele salariale P90/P10 se încadrează, prin urmare, într-un interval de la 2-2,5 la 4,5, ceea
ce este deja considerabil pentru ţări care se situează la niveluri de dezvoltare foarte similare.” ([7],
pag. 17, 18)
.... un studiu internaţional privind inegalitatea veniturilor a fost totuşi publicat în 1995, la cererea
OCDE [Atkinson et al., 1995]. ... Decalajele P90/P10 din tabelul 5 sunt decalaje ale venitului
disponibil, adică după calcularea tuturor impozitelor şi transferurilor avute în vedere şi după
ajustarea în funcţie de dimensiunea gospodăriei. ...
Descoperim aceleaşi contraste internaţionale ca pentru inegalitatea salariilor: ţările nordice
(Germania, Belgia, Suedia, Norvegia), unde decalajul salariilor era de aproximativ 2 - 2,5, sunt
caracterizate de un decalaj al veniturilor de aproximativ 2,5 - 3, în timp ce ţările anglo-saxone,
unde decalajul salariilor era de ordinul 3,5 - 4,5, au un decalaj al veniturilor de ordinul 4 - 5,5, cu
un nou record pentru Statele Unite, de 5,9. ... Comparaţia este la fel de dificilă în privinţa
inegalităţii care exista în ţările comuniste, din cauza unor avantaje numeroase în natură, dificil de
cuantificat la nivel monetar. Indicatorii disponibili par să indice decalaje ale venitului real foarte
comparabile cu media ţărilor capitaliste, în general superioare decalajelor celor mai mici din
ţările capitaliste [Morrisson, 1996, p. 140].” ([7], pag. 22, 23)
[7]-4 „Problema convergenţei dintre ţările bogate şi ţările sărace. - Modelul convergenţei
conduce la predicţii deosebit de frapante la nivelul inegalităţii internaţionale. Predicţia teoretică
este că, în cazul în care capacităţile de a investi nu diferă sistematic de la o ţară la alta, ar trebui
să asistăm la un fenomen de egalizare la nivel mondial: cu cât ţările sunt mai sărace la început, cu
atât capitalul ar trebui să curgă aici mai mult în investiţii şi, prin urmare, rata lor de creştere ar
trebui să fie cu atât mai ridicată, astfel încât inegalitatea internaţională ar trebui să se diminueze
în mod inexorabil, până ar dispărea cu totul. Ce se întâmplă în practică?
... Modelul convergenţei pare să se aplice corect pentru a descrie egalizarea dintre ţările
occidentale în sine - ..... În schimb, modelul convergenţei nu se aplică deloc între ţările bogate şi
ţările cele mai sărace, nici între ţările bogate şi ţările sud-americane cu venit intermediar:
diferenţele de venit au avut, dimpotrivă, tendinţa să se adâncească. Aceeaşi concluzie s-ar părea că
se aplică pe o perioadă mai lungă - ... . În realitate, nu numai că nu s-au realizat investiţiile masive
ale ţărilor bogate spre ţările sărace, ci s-a întâmplat tocmai pe dos: în medie, observăm în general
fluxuri nete de capital dinspre ţările cele mai sărace spre ţările cele mai bogate [Lucas, 1990b],
scurgerea capitalurilor capitaliştilor din ţările sărace spre ţările bogate depăşind investiţiile care
se îndreptau în sens opus! ... Prin urmare, trebuie să admitem realitatea că o parte esenţială a
inegalităţii dintre ţările bogate şi ţările sărace şi, de altfel, inegalitatea în general nu sunt cauzate
de repartizarea inegală a mijloacelor de producţie, ci de repartizarea inegală a capitalului uman:
faptul că aproape 50% din populaţia indiană este analfabetă în mod sigur reduce cu mult
randamentul unei unităţi de capital suplimentare investite în India [Drèze şi Sen, 1995, tab. A1].”
([7], pag. 72-74)
[7]-5 „Singurul domeniu în care redistribuirea directă a capitalului a înregistrat succese concrete
este agricultura. ...”([7], pag. 78)
Acelaşi Thomas Piketty, în cartea sa “Capitalul în secolul XXI“ („Cartea care va schimba modul
în care percepem societatea şi în care gândim economia.”, PAUL KRUGMAN, Premiul Nobel
pentru Economie pe anul 2008) [8], spune:
[8] -1 „... ceea ce se joacă în secolul XXI este posibila revenire la un regim istoric de creştere
slabă....Pentru a înţelege bine această chestiune şi modul în care ea se articulează cu procesul de
convergenţă şi cu dinamica inegalităţilor, este important să descompunem creşterea producţiei în
doi termeni: creşterea populaţiei, pe de-o parte, şi creşterea producţiei pe cap de locuitor, pe de
altă parte. ... De exemplu, în 2013-2014, rata creşterii economiei mondiale va fi, fără îndoială,
peste 3% datorită progreselor rapide observate în ţările în curs de dezvoltare. Dar creşterea
populaţiei mondiale încă este în prezent de aproape 1% pe an, astfel încât rata creşterii producţiei
mondiale pe cap de locuitor (sau cea a venitului mondial pe cap de locuitor) va fi, în realitate,
puţin peste 2%.”([8], pag. 129, 130)
[8] -7 „Concluzie
... Cercetarea în domeniul ştiinţelor sociale nu are vocaţia de a produce certitudini matematice şi
de a se substitui dezbaterii publice, democratice şi în contradictoriu.”([8], pag. 981)
Datoria publică externă a României era zero în 1990, astăzi este de 20 de miliarde de euro. În cei 25
de ani de la evenimentele din decembrie 1989, peste 1200 întreprinderi de producţie au fost închise
şi vândute la fier vechi, în locul lor fiind construite mall-uri şi hipermarket-uri. Băncile au acum
peste 85% capital străin. Flota a fost vândută la fier vechi.
Ţara este bogată în resurse naturale diverse: minereuri (printre care minereuri auroargentifere (aur,
argint, cupru ...)), petrol şi gaze naturale, păduri, ape minerale, etc., care constituie tot atâtea atracţii
pentru marile companii şi corporaţii din UE, SUA, Canada etc.
Dar ţara este în acelaşi timp săracă. În 2014, PIB-ul pe cap de locuitor era 54 în România (UE: 100),
faţă de Bulgaria 45 (minimum pe UE), Ungaria 68, Grecia 72, Spania 93, Italia 97, Franţa 107, UK
108, Germania 124, Luxemburg 263 (maximum pe UE).
România a aderat la UE la 1 ianuarie 2007, o dată cu Bulgaria. Tratatul de aderare a fost negociat
prost, considerăm, în sensul că perioadele de tranziţie pentru liberalizări au fost foarte mici: nu s-a
ţinut cont de PIB-ul pe cap de locuitor foarte mic din România faţă de cel din UE. Liberalizarea
preţului la energie şi liberalizarea vânzării pământului începînd din 2014 vor contribui la sărăcirea
suplimentară a românilor.
Companiile de stat cu probleme nu mai pot fi ajutate, din cauză că ajutorarea lor era incompatibilă
cu piaţa internă (Art. 107 din TFUE). Subvenţiile din agricultură nu pot proteja produsele noastre
tradiţionale de invazia produselor străine, subvenţionate mai mult de ţările bogate de origine.
România este debilă economic (economie destructurată), prost guvernată, 10-15% din populaţie a
emigrat în căutare de locuri de muncă, situată pe ultimul sau penultimul loc între ţările membre ale
UE, conform multor criterii de performanţă (economice, sociale, de educaţie, protejarea mediului,
sănătate publică, infrastructură de transport, moralitate politică etc.).
Din nefericire (nepăsare, lipsă de voinţă, neputinţă, prostie etc.), România nu are o Strategie de
evoluţie economico-socială cu perspectivă pe termen lung, care să ofere posibilitatea cunoşterii
ofertei probabile de produse şi servicii de import-export pe relaţiile SUA, UE şi alte zone. Într-o
asemenea situaţie, extrapolarea prezentului la analiza viitorului nu este o soluţie.
Privită ca sistem, economiei României îi lipseşte subsistemul conducerii strategice (în totalitate, ca
funcţiune), trebuie reformat subsistemul conducerii tactice (dizolvat astăzi în mediocritate,
politicianism, interese străine economiei), iar sistemul conducerii operative ţine de capitalul străin
(cu efecte pozitive şi negative pentru economie). Este greu de identificat existenţa buclei de feed-
back sau feed-before a sistemului de conducere a economiei naţionale din ultimii 25 ani, care să
preia semnalele din interiorul şi exteriorul sistemului şi astfel să-l perfecţioneze continuu. Şi-ar găsi
o destinaţie şi semnalele de genul celor de mai sus şi ale acelora pe care societatea civilă le
transmite de circa 25 ani unor subsisteme de conducere, ce suntem siguri că sunt indiferente, astăzi,
la efectele TTIP asupra economiei României.
În lucrarea „Globalizarea - Manifestări şi reacţii” [1], autori Fl. Bran (coordonator), Gheorghe
Manea, Ildiko Ioan, Carmen Valentina Rădulescu, se spune:
[1]-1 „Ţările sărace, în curs de dezvoltare, îşi exprimă constant, cu tărie, protestul împotriva
sistemului subvenţiilor practicate de ţările dezvoltate, de SUA, pentru a-şi susţine propria
agricultură şi de promovare a produselor proprii pe pieţele globalizate. Conform datelor oferite de
Serviciul de cercetare al Congresului Statelor Unite, fermierii americani îşi pot vinde porumbul la
export la un preţ cu 27% mai mic decât costurile de producţie, similar cu 33% la grâu, 39% la
lapte, 56% la zahăr. În UE, subvenţiile au ajuns la 40% din întreg bugetul Uniunii” ([1], pag. 69).
[1]-2 „Sistemul monetar convenit la Bretton Woods în1945 a avut ca obiectiv asigurarea
schimbului monetar, furnizarea de lichidităţi internaţionale necesare efectuării tranzacţiilor,
echilibrării balanţelor de plăţii externe în cazul apariţiei dezechilibrelor. SUA aveau dreptul să
emită monedă cu valoare de schimb internaţional prin tipărire de bani. Ca efecte secundare,
SUA putea să-şi externalizeze inflaţia, politicile finaciare şi monetare, crizele proprii.” ([1], pag.
129, 130).
Având în vedere problemele prezentate mai sus ale Americii, ale Uniunii Europene, în general, şi
ale României, în particular, rezultă logic următoarele argumente împotriva TTIP.
Prezentăm argumente mai generale, care privesc ansamblul UE-SUA, şi argumente particulare, care
privesc România.
3. Zona euro are probleme. În aceste zile, o primă victimă a „vitezei” cu care se circulă în zona
euro se prefigurează la orizont: Grecia. UE trebuie să-şi întărească urgent zona euro, ţinând eventual
cont de observaţiile lui Thomas Piketty. ([8]-3, 4, 5) Numai după ce îşi va rezolva problemele, va
putea rupe barierele comerciale existente în relaţiile cu SUA, altfel acum, în urma TTIP, riscă să
amplifice aceste probleme şi să le exporte în SUA.
4. La rândul lor, SUA au probleme interne. SUA trebuie să-şi rezolve problemele [6], [5], altfel, în
urma TTIP, riscă să amplifice aceste probleme şi să le exporte în UE.
6. Este credem evident că UE şi euro fac deja concurenţă imperiului global american şi
dolarului. Se poate naşte deci suspiciunea că acordul TTIP (alături de acordul TPP) face parte
din strategia americană de a slăbi UE şi euro, sau cel puţin de a le controla. ([5]-3,6,11,12,14).
Desconsiderarea UE de către americani este deja publică, să ne amintim şi celebrele deja cuvinte
“F...k UE” scăpate de Victoria Nuland, adjuncta secretarului de Stat american.
2.. Accentuarea scurgerii capitalului uman calificat din România către ţările bogate din UE şi
către SUA , prin TTIP, va acutiza repartizarea inegală a capitalului uman, cu consecinţa gravă şi de
nedorit a creşterii sărăciei României. ([7]-4).
3. România nu are interesul să elimine barierele existente acum în comerţul cu SUA, să lărgească
piaţa liberă şi mai mult, deoarece abia poate face faţă la piaţa liberă europeană. În special
agricultura, domeniu de bază al economiei României, suferă foarte tare. Piaţa din România a fost
invadată de carnea şi brânza din UE, de exemplu, determinând populaţia care trăieşte la sate să
restrângă dramatic numărul de animale. Prin TTIP, ea va fi invadată de carnea injectată cu hormoni
şi de organismele modificate genetic din SUA. Capitalul uman valoros va continua să părăsească
România, din cauza sărăciei, ceea ce este o mare pierdere. ([7]-4)
5. România nu are loc, nu contează practic în prezent, în relaţia economică SUA-UE. Acordul
economic SUA-UE ar netezi drumul corporaţiilor transnaţionale din cele două zone către
punerea în valoare a resurselor naturale româneşti, proces economic corect şi tipic economiei
globalizate, dar care ar trebui să găsească o reacţie tot corectă a statelor-naţiune (noţiune perimată)
de a îmbina intersele naţionale (nedefinite la ţările sărace, prost guvernate) cu avantajele ([7]-4)
prezenţei capitalului străin (puternic, ofensiv până la agresiv etc.), ca locuri de muncă, tehnologii
noi, aport la formrea PIB-ului, şi de a evita dezvantajele acestuia: epuizarea rapidă a resurselor,
valorificarea lor numai ca materii prime, poluare, relocarea rapidă a producţiei după criterii de
profit, etc.
6. În mod ideal, România ar trebui să ofere capitalului străin o „foaie de parcurs” pentru investiţii
care să se înscrie într-o Strategie de dezvoltare economică pe termen lung a ţării, cu conturarea
clară a filierelor dorite pentru valorificarea resurselor naturale, de la extracţie la comercializarea
produselor finite. Dar o astfel de Strategie nu există! Este necesară o asemenea preocupare pentru
viitorul economiei şi al ţării, din partea decidenţilor români ! Până atunci însă, orice nou „uragan de
nivel 5” ([6]-5) trebuie evitat.
Observaţie
Profesorul Joseph Francois este şi liderul raportului [2], este şi coautor la [4], este şi coautor la 17
din cele 26 de lucrări din bibliografia lui [2] (pe 5 lucrări scrie J. Francois, pe restul 12 scrie J.F.
Francois - de parcă ar fi doi autori diferiţi). Am putea deci să spunem că raportul [2] este “raportul
Joseph Francois”.
I am professor of economics (with a chair in economic theory) with the Johannes Kepler Universität Linz. I am
also a fellow of the Centre for Economic Policy Research (London, director of the European Trade Study
Group and the Institute for International and Development Economics, senior research fellow with
the Vienna Institute for International Economic Studies, and a board member of the Global Trade
Analysis Project. I serve on the editorial board of the Review of Development Economics, and the World
Trade Review. Past professional incarnations have included professor of economics at Erasmus University
Rotterdam, research economist for the World Trade Organization, and chief of research and acting director of
economics for the U.S. International Trade Commission. I studied economics at the University of
Maryland and economics and history at the University of Virginia.
Since its inception in 1993, GTAP has rapidly become a common "language" for many of those conducting global
economic analysis. For example, in the 1995 conference aimed at evaluating the WTO's Uruguay Round
Agreement,The Uruguay Round and the Developing Countries (Martin and Winters, 1995), three of the five
quantitative analyses were based on GTAP data:
Harrison, Rutherford and Tarr, 1996
Hertel, Martin, Yanagishima, and Dimaranan, 1996
Francois, McDonald and Nordstrom, 1996
More recently, the WTO and the World Bank co-sponsored two conferences on the so-called Millennium Round of
Multilateral Trade talks in Geneva. Here, virtually all of the quantitative, global economic analyses were based on the
GTAP framework:
GTAP offers a variety of products, including: data, models, and resources for multi-region, applied general
equilibrium analysis of global economic issues. It also organizes courses and conferences and undertakes research
projects.
Founded in 1992, the Global Trade Analysis Project, a network of researchers and policy-makers analyzing international
policy issues, is coordinated by the Center for Global Trade Analysis in the Department of Agricultural Economics at
Purdue University. Guidance and base-level support for the project is provided by the GTAP Consortium, which unites
members from government agencies, international institutions, the private sector and academia. Members of the GTAP
Consortium are represented on the GTAP Advisory Board which advises the Center on matters of policy, research
and funding. The GTAP Consortium currently consists of 28 agency members and 3 members at large.
Consortium Members
Agricultural Economics Research Institute - The Hague, The Netherlands
Asian Development Bank - Mandaluyong City, Philippines
Centre d'Etudes Prospectives et d'Information Internationales - Paris, France
Department of Food and Resource Economics - Frederiksberg, Denmark
Economic and Social Research Institute, Cabinet Office - Tokyo, Japan
Economic Research Service of the United States Department of Agriculture - Washington DC, United
States
European Commission - DG JRC (IPTS) - Seville, Spain
European Commission - DG Trade - Brussels, Belgium
Food and Agriculture Organization of the United Nations - Rome, Italy
Inter-American Development Bank - Washington DC, United States
International Food Policy Research Institute - Washington DC, United States
International Trade Centre - Geneva, Switzerland
King Abdullah Petroleum Studies and Research Center - Riyadh, Saudi Arabia
KPMG Australia - Canberra, Australia
Organisation for Economic Co-operation and Development - Paris, France
Productivity Commission - Melbourne, Australia
Research Institute of Economy, Trade and Industry - Tokyo, Japan
The MIT Joint Program on the Science and Policy of Global Change - Cambridge, United States
The World Bank - Washington DC, United States
Thünen Institute of Market Analysis - Braunschweig, Germany
United Nations Conference on Trade and Development - Geneva, Switzerland
United Nations Economic and Social Commission for Western Asia - Beirut, Lebanon
United Nations Economic Commission for Africa - Addis Ababa, Ethiopia
University of Hohenheim - Stuttgart, Germany
US Department of Commerce - Washington DC, United States
US Environmental Protection Agency - Washington DC, United States
US International Trade Commission - Washington DC, United States
World Trade Organization - Geneva, Switzerland
Consortium Members At Large
Joseph Francois
Mark Horridge
Brian O'Neill
Consortium Member Responsibilities
The initial responsibility is to make a two-year minimum commitment to provide annual funding (currently USD
$20,435/year) in the form of base-level support for GTAP. These funds are used to help fund core GTAP staff at Purdue
University. The second responsibility consortium members are expected to take on is an active interest in GTAP and
promote its responsible use in economic analysis. Finally, members are also expected to help keep GTAP on-track so
that it is well-placed to contribute to public debate on issues of global trade analysis.
By joining the GTAP Consortium, members enter a club which includes the majority of the world's leading research
institutions guiding policy makers on matters of global trade and environmental policy. This community firmly believes
that through collaboration in the provision of public goods, such as the GTAP Data Base and Model, it can improve
quality of global economic analysis world-wide.
Raportul [2] evaluează efectele potenţiale ale TTIP, dacă acesta ar fi finalizat cu success
(acordul în forma finală votat) şi pus în aplicare în 2017.
“Acest studiu se uită în detaliu la comerţul transatlantic actual şi la fluxurile de investiţii, şi la
barierele existente asupra lor, şi apoi foloseşte modelarea economică pentru a estima impactul
potenţial al diferitelor scenarii de politici. Studiul subliniază câştigurile care se pot obţine din
liberalizarea comerţului UE-SUA, nu numai pentru cele două blocuri, dar şi pentru economia
globală.”
Studiul analizează impactul ridicării barierelor tarifare şi parţial a barierelor non-tarifare
(BNT) în relaţiile bilaterale UE-SUA. În timp ce barierele tarifare reprezintă impedimente relativ
reduse (pentru că sunt destul de mici) în relaţiile comerciale transatlantice, BNT induc costuri mult
mai semnificative, dar nu pot fi eliminate total.
Autorii investighează mai multe tipuri de acorduri alternative de creştere a comerţului şi a
investiţiilor bilaterale, şi anume:
- acorduri parţiale, care sunt limitate:
- doar la tarife (APT): 98% din tarife eliminate;
- doar la servicii (APS): 10% din costurile serviciilor din BNT eliminate;
- doar la achiziţii (APA): 25% din costurile achiziţiilor din BNT eliminate;
- un acord complex (Full-fledged Free Trade Agreement (FTA)), care are o agendă cuprinzătoare ce
include două scenarii:
- (S1) un acord mai puţin ambiţios, care include reduceri de:
- 10% în costurile comerţului (cu bunuri şi servicii) în BNT,
- 98% în tarife şi
- 25% în legăturile BNT cu achiziţiile;
- (S2) un acord ambiţios, care include reduceri de:
- 25% în costurile comerţului (cu bunuri şi servicii) în BNT,
- 100% în tarife şi
- 50 % în legăturile BNT cu achiziţiile.
Este clar că un acord complex şi cuprinzător (FTA cu opţiunea S2, adică ultima coloană din tabel) ar
aduce creşterile cele mai importante.
Doi co-multiplicatori, numiţi “direct spill-over” (de 20%) şi “indirect spill-over” (de 10%)
sunt folosiţi în raportul [2] în legătură cu ţările terţe.
Raportul [2] are următoarele concluzii (conform [2] Key Findings) (sublinierile ne aparţin):
- Un acord TTIP complex şi cuprinzător ar putea aduce creşteri economice semnificative
per ansamblu pentru UE în PIB (119 miliarde euro pe an) (adică 0,48% (în procente) - pag. 46,
47) şi pentru SUA (95 miliarde euro pe an) (adică 0,39% - pag. 46, 47). Aceasta ar însemna un
adaus de venit disponibil de 545 euro pe an pentru o familie de 4 în UE, în medie, şi de 655 euro per
familie în SUA.
- Beneficiile UE şi ale SUA nu ar fi pe seama ţărilor terţe, dimpotrivă, liberalizarea
comerţului între UE şi SUA ar avea un impact pozitiv asupra comerţului şi veniturilor în toată
lumea, prin creşterea venitului global cu aproximativ 100 de miliarde de euro.
- Cîştigurile la venit sunt un rezultat al comerţului crescut. Exporturile UE către SUA ar creşte
cu 28%, echivalentul a 187 miliarde de euro adiţionali cât valoarează exportul de bunuri şi servicii
UE. Exporturile totale ar creşte 6% în UE şi 8% în SUA.
- Reducerea barierelor non-tarifare va fi o parte cheie a liberalizării transatlantice. 80% din
cîştigurile potenţiale totale provin din tăierea costurilor impuse de birocraţie şi reglementări,
precum şi din liberalizarea comerţului în servicii şi achiziţiile publice.
- De nivelul crescut al activităţii economice şi al cîştigurilor de productivitate create de acord
vor beneficia pieţele muncii ale UE şi ale SUA, atât în termeni de salarii cât şi de noi oportunităţi
de locuri de muncă pentru muncitori cu calificare înaltă sau joasă. Un număr relativ mic de
oameni vor trebui să-şi schimbe locurile de muncă şi să se mute dintr-un sector în altul (0,2% -
0,5% din forţa de muncă a UE).
- Acordul ar avea efecte neglijabile asupra emisiilor de CO2 şi asupra folosirii sustenabile a
resurselor naturale.
6.3. Observaţii critice la rapoartele CEPR (2013) [2] şi CRPE (2015) [3]
2. Rapoartele [2] şi [3] nu sunt nişte analize economice, cum se pretinde în titlurile lor, ci sunt
nişte analize cantitative, după modelul rapoartelor făcute de companii private pentru a demonstra
acţionarilor că afacerea lor este (va fi) rentabilă. Acesta este al doilea argument în favoarea opiniei
că aceste două rapoarte sunt utile doar marilor corporaţii, care mai mult ca sigur stau în spatele
oficialilor europeni şi americani ce se ocupă de TTIP.
Cum bine spune Piketty:
„De prea mult timp, economiştii au încercat să-şi definească identitatea pornind de la presupusele
lor metode ştiinţifice. În realitate, aceste metode sunt mai ales fondate pe o utilizare lipsită de
moderaţie a modelelor matematice, care, adesea, nu sunt decât o scuză pentru ocuparea terenului
şi mascarea vacuităţii discursului. ”([8]- 9)
Adică, folosim algoritmi econometrici sofisticaţi ca să mascăm lipsa argumentelor.
3. O analiză economică obiectivă este, prin definiţie, o analiză cost-beneficiu, ceea ce nu este
cazul analizelor [2] şi [3].
O analiză economică obiectivă se ocupă, sau măcar încearcă să se ocupe, de toate aspectele unei
probleme economice:
- de aspectele care pot fi evaluate cantitativ (adică în cifre), care reprezintă de obicei beneficiile, şi
- de aspectele care nu pot sau este dificil să fie evaluate cantitativ (ca distrugerile mediului, ale
sănătăţii etc.), care reprezintă de obicei costurile.
În plus, aşa cum bine spune iar Piketty, evoluţiile economice sunt indisolubil legate de cele politice
([8]-7), chiar geopolitice - în cazul unui acord internaţional ca TTIP.
În absenţa unei astfel de analize complete, „câştigurile economice semnificative” menţionate (în
raportul [2], pag. vii) au poate o probabilitate mare să nu se întâmple, “efectele neglijabile” ale
impactului eliminării barierelor comerţului între UE şi SUA asupra folosirii resurselor naturale ([2],
pag. 80) au poate o probabilitate mare să fie importante, iar nişte costuri importante au poate
probabilitate mare să apară!
Observaţie
Comisia Europeană ar trebui să mai comande nişte studii ale TTIP, dar nişte studii geo-politico-
economice, absolut independente!
7. Concluzii
Analizând argumentele noastre contra TTIP şi argumentele pro TTIP din Rapoartele [2], [3],
suntem în măsură să formulăm concluziile noastre.
Piaţa unică europeană a fost creată în 1958 pentru a asigura pacea pe continentul european. Care ar
fi argumentele superioare pentru extinderea pieţei libere la SUA (şi Canada)?
- Creşterea economică? Creşterea PIB-ului? (cum se clamează)
Este orice creştere economică în avantajul omenirii ? Este adevărat că cu cât este mai mare o
creştere economică, cu atât mai răspândite sunt beneficiile ei? Este un PIB mărit întotdeauna
semnul unui progres economic?
Răspunsul categoric este: NU! Ştim că în multe ţări doar o mică parte a populaţiei beneficiază de
creşterea economică, în vreme ce pentru majoritatea această creştere poate genera efectiv situaţii din
ce în ce mai disperate. Creşterea PIB-ului poate rezulta din creşterea profitului pentru o singură
persoană, cum ar fi individul care deţine o companie de utilităţi publice, în ciuda faptului că
majoritatea suportă povara datoriei. Cei bogaţi devin şi mai bogaţi, iar cei săraci, şi mai săraci.
Adică creşte inegalitatea veniturilor ([7]-3, 4), cu consecinţele negative de rigoare. Şi, totuşi, din
punct de vedere statistic, acest fapt este înregistrat ca progres economic.
- Creşterea investiţiilor? (cum se clamează)
Este orice investiţie în avantajul unei ţări (comunităţi) ?
Răspunsul categoric este: NU! „ În realitate, nu numai că nu s-au realizat investiţiile masive ale
ţărilor bogate spre ţările sărace, ci s-a întâmplat tocmai pe dos: în medie, observăm în general
fluxuri nete de capital dinspre ţările cele mai sărace spre ţările cele mai bogate [Lucas, 1990b],
scurgerea capitalurilor capitaliştilor din ţările sărace spre ţările bogate depăşind investiţiile care
se îndreptau în sens opus!” ([7]-4)
- Creşterea locurilor (noi) de muncă? (cum se clamează)
Este orice creştere a numărului locurilor noi de muncă în folosul unei comunităţi?
Răspunsul categoric este: NU! Pentru că o creştere a numărului de locuri noi de muncă este în
general însoţită de dispariţia unor locuri vechi de muncă, care poate face ca per total numărul
locurilor de muncă chiar să scadă!
Răspunsurile logice la întrebare sunt atunci: creşterea profitului corporaţiilor
transnaţionale şi/sau supunerea UE în faţa imperiului global american.
În absenţa mai multor studii serioase geo-politico-economice ale situaţiei Europei şi Americii, la
aproape 60 de ani de la crearea pieţei unice europene, nu ni se pare precaut pentru UE să facă
pasul extinderii pieţei unice către SUA. UE trebuie să aştepte rezolvarea problemelor cu care şi ea şi
SUA se confruntă acum.
În absenţa unor studii serioase cu privire la rolul şi importanţa barierelor în general şi a barierelor
tarifare şi non-tarifare pe piaţă, în particular, nu ni se pare precaut să fie luate decizii cu privire la
ridicarea lor parţială sau totală în cadrul unor acorduri ca TTIP.
România a intrat în cercul pieţei libere a Uniunii Europene în 2007. Bilanţul aderării este mai
degrabă negativ la această oră, în opinia noastră. În Raportul său pe anul 2014, Societatea
Academică din România aprecia că bilanţul este pozitiv. Ca şi Rapoartele [2], [3] pe care le-am
analizat mai sus, Raportul SAR făcea doar o analiză cantitativă: cât am încasat de la UE, cât am
cotizat la UE, diferenţa a ieşit pozitivă, costurile nu au fost analizate, că era mai greu - şi aşa
bilanţul a ieşit pozitiv.
În absenţa unei analize economice serioase a acestei etape 2007-2015 de viaţă comunitară a
României şi a unei prognoze a evoluţiei noastre economice în cadrul UE, nu ni se pare precaut să
fim de acord să intrăm în cercul extins al pieţei libere UE-SUA.
[1] Fl. Bran (coordonator), Florina Bran, Gheorghe Manea, Ildiko Ioan, Carmen Valentina
Rădulescu, Globalizarea - Manifestări şi reacţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2015.
[2] CEPR (2013), „Reducing Transatlantic Barriers to Trade and Investment. An Economic
Assessment”, Final Project Report, Prepared under implementing Framework, Contract
TRADE10/A2/A16, March 2013, by Centre for Economic Policy Research (CEPR) , London,
autori Prof. Dr. Joseph Francois (project leader), Joseph Francois, Miriam Manchin, Hanna
Norberg, Olga Pindyuk, Patrick Tomberger; Client: European Commission.
http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2013/march/tradoc_150737.pdf
[3] CRPE (2015), Policy Memo 63, “Impactul economic al Parteneriatului Transatlantic pentru
Comerţ şi Investiţii (TTIP) asupra României”, Mai 2015, Bucureşti, Centrul Român de Politici
Europene (CRPE), autori Lucian Cernat şi Csilla Lakatos.
http://www.crpe.ro/wp-content/uploads/2015/05/CRPE-Policy-Memo-63-Final.pdf
[4] ECORYS (2009), “Non-Tariff Measures in the EU-US Trade and Investment – an
Economic Analysis”. Report prepared by ECORYS Nederland BV, autori Dr. Koen G.
Berden, Prof.
Dr. Joseph Francois, Mr. Martin Thelle, Mr. Paul Wymenga, Ms. Saara Tamminen, M.
Thelle and P.
Wymenga, Client: European Commission, Reference OJ 2007/S180-219493
http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2009/december/tradoc_145613.pdf
[5] G. Friedman, Următorul deceniu: De unde venim ... şi încotro ne îndreptăm, Editura LITERA,
2011 (The Next Decade: Where We’ve Been ... and Where We’re Going, 2011).
[6] Th. L. Friedman, M. Mandelbaum, Ce am fost. Cum au pierdut Statele Unite supremaţia în
lumea pe care au inventat-o şi cum o pot redobândi , Editura POLIROM, 2012 (That Used to Be
Us. How America Fell Behind in the World It Invented and How We Can Come Back, 2011).
[7] Th. Piketty, Economia inegalităţilor, Editura POLIROM, 2014 (L’économie des inégalités,
Éditions LA DÉCOUVERTE , Paris, France, 1997, 2008, 2014).
[8] Th. Piketty, Capitalul în secolul XXI, Grup Media LITERA, 2015 (Le capital au XXIe siècle,
Éditions du Seuil, 2013).
Afrodita Iorgulescu este doctor în matematică al Universităţii din Bucureşti, a fost cadru didactic (1969 - 2011) la
Catedra de Informatică Economică a Facultăţii de Cibernetică, Statistică şi Informatică Economică din Academia de
Studii Economice din Bucureşti (ASE), este profesor emerit la ASE.
Gheorghe Manea este inginer economist (Universitatea “Politehnica” din Bucureşti, Facultatea de ingineri
economişti, specializarea chimie), a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Economie Mondială al Academiei Române
(1987-2008).