Etica sistemului de ingrijiri de sanatate

1
 Etica sistemului de ingrijiri de sanatate

Cuvinte cheuie: etica, cercetare, sistem medical.

Conform Dictionarului explicativ al limbii Romane, cuvantul etica se refera la:

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de bază din
orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu care
un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în
realizarea scopurilor; morală. 3.Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu
etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

Etica medicala reprezinta o preocupare veche, nascuta mai mult ca sigur odata cu medicina.
De la primele intrebari- dileme pe care omul primitiv si le-a pus si pana la sistemul actual
bazat pe reglementari in cele mai variate domenii, drumul a fost anevoios si indelungat.

Etica medicala a devenit in ultima vreme, o problema tratata mai ales in ziare, la radio si TV
si mai putin o problema tratata de profesionistii sanatatii. Din pacate, in Romania, acestia se
confrunta tot mai mult in ultimul timp cu lipsa resurselor financiare, astfel incat, adesea,
problemele de etica par secundare.

Aspectele etice ale sistemului de sanatate sunt deosebit de importante, dar acestea sunt putin
cunoscute, probabil si datorita evolutiei istorice a sistemului de sanatate si mai ales a
modificarilor pe care acest sistem le-a suferit dupa 1989.

Gandindu-ne la textele ce ne-ar fi de folos intr-o posibila documentare constatam ca acestea

nu sunt prea multe si ca etica asistentului medical nu a fost un subiect abordat sistematic pana
acum. Chiar si numarul profesionistilor care sunt preocupati de problemele de etica medicala
este mic. Este cu siguranta, timpul sa ne indreptam atentia si asupra problemelor de etica si
poate chiar, in viitor, sa pledam pentru un institut de etica si in Romania.

Nu trebuie sa uitam nici o clipa faptul ca problemele eticii se regasesc in fiecare actiune a
profesionistilor sanatatii. Pentru a aborda insa in mod unitar elementele eticii trebuie sa tinem
cont de problemele de ordin medical, filozofic, sociologic, psihologic si economic.

Etica nu este doar o disciplina studiata in sistemul academic de invatamant, ci presupune

abordarea unor probleme reale ale ingrijirii sanatatii si cautarea unor solutii concrete,
rationale. Din pacate, in societatea romaneasca actuala problemele de etica par adesea
abstracte, iar cei care diriguiesc invatamantul si sanatatea in Romania sunt prea adesea
inclinati sa considere aceste probleme lipsite de importanta reala, in comparatie cu
preocuparea pentru imbunatatirea cunostintelor teoretice sau practice legate de abilitatile
necesare personalului medical.

Daca ne-am aduce mai des aminte de faptul ca personalul medical trebuie sa lucreze cu
oameni, am intelege ca, fara a neglija stiinta vindecarii ce se bazeaza pe fapte, trebuie sa
raspundem la o serie de intrebari, sa incercam sa aflam ce este corect si ce nu, si mai ales sa
precizam cum ar trebui sa fie privite lucrurile.

2
Trebuie sa admitem ca probleme precum violenta, drogurile, eutanasia, transplanturile, terapia
genetica necesita o abordare plina de responsabilitate. In epoca actuala pare din ce in ce mai
dificil sa formam atitudini etice, sa cream o scara de valori morale si etice bazate doar pe
umanism.

Folosirea aparaturii moderne a dus la aparitia unor noi probleme de etica pe care adesea omul
modern pare incapabil sa le rezolve. Problemele legate de mentinerea unei persoane in viata
cu ajutorul aparatelor, cele legate de fertilizarea in vitro, trebuie sa preocupe in viitor si
asistentele medicale din Romania.

Pacientii ce „dorm somnul cel de moarte” în spitale, sunt considerati o povară pentru
sistem. Acesta este si cazul unei fetite care a crescut astfel, desi era o „legumă”.

Un accident rutier, un infarct sau o simplă lovitură la cap şi viaţa unui om poate deveni un
somn inconștient, adânc, ce nu mai seamănă a viață, ci este un limbo al liniștii pentru pacient,
și unul al durerii pentru familie. Conectaţi la aparate fără de care inima s-ar opri în câteva
secunde sau pur şi simplu întinși pe patul de spital fără să ştie nimic despre ce se întâmplă în
jurul lor. Pentru oamenii aflaţi în stare vegetativă, medicii fac tot posibilul să-i ţină pe linia de
plutire. Pe unii dintre ei însă doar Dumnezeu îi mai poate salva. Cu toate eforturile depuse,
niciun doctor nu poate ştii dacă un om-legumă este condamnat la moarte sau îşi poate reveni
miraculos. Un lucru e cert, cu cât un pacient este mai mult timp inconştient, cu atât şi şansele
lui de recuperare scad.

Am luat drept exemplu secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI) din cadrul Spitalului
Judeţean din Timişoara, unde între trei şi zece paturi sunt ocupate permanent de oamenii aflaţi
într-o stare de comă prelungită, al căror creier a încetat să mai funcţioneze, ci doar inima le
mai bate în piept. Sunt cunoscute mai multe tipuri de comă prelungită, cea mai gravă este
moartea cerebrală, adică pacienţii au toată activitatea creierului oprită, iar în urma analizelor
realizate, medicii sunt convinşi că în cel mult câteva zile după instalarea morţii cerebrale şi
inima lor se va opri. Tocmai de aceea, familiile acestor pacienţi sunt convinse să accepte ca
organele pacientului să fie prelevate astfel încât să poată fi salvate alte vieţi.

Un caz foarte cunoscut l-a reprezentat povestea fetiţei în stare vegetativă care i-a impresionat
pe medicii Spitalului Județean din Timisoara. În mod normal, un pacient poate fi internat la
secţia ATI cel mult şapte zile. Dar în condiţiile în care nu există o secţie special amenajată
pentru pacienţii aflaţi în stare vegetativă, aceştia rămân internaţi luni sau chiar ani. Şeful ATI
din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara îşi aminteşte de o situaţie dramatică petrecută în
urmă cu câţiva ani. O fetiţă aflată în stare vegetativă persistentă a crescut pur şi simplu pe
patul de spital. Aceasta a fost trei ani în stare de comă prelungită, pacienta minoră crescand în
pat, maturizandu-se funcţional, somatic, corpul ei transformandu-se din cel al unei fetiţă într-o
fată la pubertate, dar, din păcate, aceasta a decedat.

Pacienţii aflaţi în stare vegetativă reprezinta o provocare pentru spitalele de urgenţă. În alte
ţări dezvoltate, există aşa numitele terapii intensive intermediare sau terapie adresată
pacienţilor dependenţi, în care sunt îngrijiţi, eliberând secţiile de terapie intensivă destinate
cazurilor grave. Pe lângă această problemă, costurile pentru menţinerea în viaţă a unui astfel
de pacient sunt uriaşe. Spitalele primesc în jur de 2.000 de lei pentru pacienţii în stare gravă,

3
care se presupune că stau cel mult şapte zile în secţia ATI, bani care sunt insuficienţi pentru
acoperirea cheltuielilor.

O alta problema clasificata ca fiind una imorala o reprezinta fertilizarea in vitro. Aceasta e
inacceptabilă prin însuşi faptul că se consumă în afara trupului uman, suprimarea embrionilor
supranumerari este o crimă, ca şi avortul. Un prim aspect este este expus de catre Prof. H.
Tristram Engelhardt, în cartea „Fundamentele bioeticii creştine”. Cea mai evidentă chestiune
morală pusă în joc de fertilizarea in vitro e legată de producerea în ‘exces’ de zigoţi şi de
embrionii timpurii care riscă să fie congelaţi sau distruşi.

Începutul fiinţei umane se petrece deci, prin unirea nu doar biologică, ci şi spirituală a
părinţilor prin legătura căsătoriei. Un act de procreare lipsit de expresia fizică este privat de
comuniunea interpersonală dintre cele două corpuri fizice. Caracteristica iubirii conjugale este
totalitatea şi deplinul dăruirii celor două persoane, de aceea, substituirea actului corporal cu
tehnica determină o reducere a lui la simplitatea unui gest tehnic. Fertilizarea extracorporală a
fost astfel asimilată cu fecundarea extraconjugală. Părinţii sunt doar o terminologie în cazul
fertilizării in vitro. Cine împlineşte faza decisivă a procreării este un străin sau o echipă de
străini, în locul cuplului. Din acest motiv, se înţelege de ce actul de iubire conjugală este
considerat în învăţătura Bisericii ca unica modalitate demnă de procreare umană.

Un al doilea aspect, din punct de vedere moral-spiritual la această problemă ne este expus de
catre Părintele Juvenalie.

Atunci când soţii se găsesc în imposibilitatea de a aduce pe lume un fiu, tradiţia ne învaţă că
ei nu sunt lipsiţi cu totul de posibilitatea de a-şi desfăşura şi aplica vocaţia lor de părinţi,
inerentă tainei căsătoriei şi că pot apela la adopţie sau înfiere, angajându-se cu această ocazie
să găzduiască şi să înconjoare cu dragoste şi dăruire copilul care le este oaspete, ca şi cum ar
fi rodul pântecelui lor.

Un alt aspect legat tot despre etica fertilizarii in vitro este pus in balanta din punctul de vedere
al unui medic ginecolog, respectiv o femeie din Italia vrea sa apeleze la fertilizarea in vitro
pentru a avea un copil cu sotul ei, aflat in coma. El are 35 de ani, ea 32 de ani si au decis sa
aiba un copil cand au descoperit ca sotul are o forma de cancer la creier.
Vaticanul se opune, dar exista un ordin judecatoresc prin care li se permite atat extragerea
spermatozoizilor, cat si fertilizarea in vitro.
Etica si-a gasit loc in cazul acesta prin 2 aspecte:
1. Cel mai probabil tatal va muri inainte de nasterea copilului, deci copilul va fi orfan inca de
la nastere.
2. Tinand cont de varsta tatalui, 35 de ani, sunt sanse mari ca tumora care-l tine in coma sa
aiba si componenta genetica, transmisibila la viitorul copil.

4
Devine astfel necesar sa stabilim care este aria subiectelor posibile de etica si care ar fi
solutiile de baza in o serie de probleme de etica. Aceste posibile solutii nu trebuie privite ca
pe tabu-uri, ci mai degraba ca pe un punct de vedere care sa incite la discutii si analize
ulterioare si care sa permita dezvoltarea in viitor a eticii. Etica medicala poate fi considerata
fara indoiala ca cel mai dinamic spatiu de analiza a activitatilor medicale, ca un loc unde
opiniile diferite pot sa se afle nu intr-o irevocabila opozitie, ci intr-un dialog permanent si
adecvat.

Principiile eticii, atat cele cunoscute, cat si cele care vor reiesi in urma discutiilor la acest
congres, nu sunt decat rezultatul exprimarii unui set de valori individuale aflate in consonanta
cu cele ale grupului profesional sau social.

Din competitia si controversa ideilor trebuie sa razbata acele valori umane, universal valabile,
bazate pe bunatate, respectarea autonomiei fizice si psihice a individului, pe dreptate.

Experienta actuala ne arata ca argumentele pe care le avem la indemana trebuie folosite cu

prudenta si dupa o analiza profunda. Atunci cand doua principii intra in conflict (dreptul de a
decide singur asupra ingrijirilor de sanatate si dreptul de a beneficia de aceste ingrijiri),
atitudinea a doua persoane poate fi diferita, in functie de ce considera acele persoane ca este
mai important. O persoana poate considera ca e mai important sa trateze bolnavul indiferent
de optiunea acestuia (exemplu: atunci cand o transfuzie de sange e vitala si aceasta e refuzata
de pacient sau de apartinatori), alta va considera ca dreptul persoanei la autonomie e cel mai
important. Din punct de vedere al eticii, evident ca e foarte important ca decizia sa fie luata cu
buna credinta.

In societatea actuala valorile etice pe care le stabilim trebuie sa plece de la prioritatea

individului in fata societatii, a acelei societati care nu este doar o suma de indivizi, ci un
sistem in care individualitatea fiecaruia trebuie sa se dezvolte in stransa corelatie cu
ansamblul societatii, a acelei societati care trebuie sa invete sa aiba grija de toti membrii ei.

Din pacate, o societate in tranzitie trebuie adesea sa-si stabileasca prioritatile in domeniul
dezvoltarii sectorului de sanatate astfel incat sa poata face fata din punct de vedere economic
posibilitatilor pe care le are.

Domeniul sanatatii, insuficient pus la punct, pune o serie de probleme de etica de maxima
importanta si ridica o serie de intrebari la care sunt pusi sa raspunda, din nefericire, cei care
decid in privinta utilizarii resurselor si nu cei care lucreaza direct cu pacientul. Trebuie uneori
sa negam dreptul unei persoane la un anumit tip de asistenta medicala (vezi transplantul), care
e foarte costisitor, pentru a trata alti pacienti pentru care ne sunt necesare mai putine resurse.
O astfel de problema de etica ridica o serie de intrebari la care organismele abilitate ar trebui
sa raspunda daca ar deveni parte la un proces activ de evaluare a normelor etice in societatea
romaneasca.

Lipsa reala de experienta in abordarea activa, permanenta, a problemelor de etica, lipsa unui
cadru institutional, independent- asa cum ar fi un institut de etica, lipsa unui suport real
material si logistic din partea tuturor organizatiilor profesionale, fac ca aceste probleme de
etica sa fie neglijate, minimalizate.

O atitudine adecvata va reusi sa modifice nu numai modul de percepere a profesiei medicale

ci si atitudinea oamenilor fata de profesionistii din sanatate.

5
Bibliografie:
http://camr-bv.20m.com/lucr/39.htm

https://www.pressalert.ro/

http://www.culturavietii.ro/2014/09/06/aspecte-morale-fertilizare-in-vitro-problema-
infertilitatii/

http://www.contraboli.ro/una-despre-etica-fertilizarii-in-vitro/