Sunteți pe pagina 1din 21

Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

CAPITOLUL 4

BANCA COMERCIALǍ – SISTEM ADAPTIV COMPLEX

O bancă este un agent economic care acordă împrumuturi şi primeşte în


păstrare depozite băneşti de la ceilalţi agenţi economici şi de la populaţie. O astfel de
definiţie este necesară pentru a putea deosebi banca de alţi intermediari financiari,
deoarece regulile prudenţiale în cazul băncilor sunt mult mai stricte. Definiţia insistă
asupra activităţilor centrale din cadrul băncilor comerciale: primirea (constituirea) de
depozite şi acordarea de credite (împrumuturi).
Existenţa băncilor comerciale este justificată de rolul pe care acestea îl joacă
în procesul de alocare a resurselor, mai precis în alocarea capitalului. R. Merton
spunea că: “Un sistem financiar bine dezvoltat şi consolidat facilitează alocarea
eficientă a capitalului financiar şi a capitalului fizic pentru cea mai productivă utilizare
în sectorul afacerilor”.
Interacţionânnd poermanent cu sisteme din economie care sunt sisteme
adaptive complexe, şi banca comercială prezintă proprietăţi şi participă la procesele
de reglare ale unor astfel de sisteme. Băncile comerciale sunt extrem de active pe
piaţa monetară, mai precis pe piaţa creditelor şi piaţa depozitelor, concentrând
fluxuri de fonduri din economie şi distribuindu-le apoi către alte sisteme cum ar fi
companiile sau consumatorii. Băncile comerciale pot constitui o sursă de fonduri şi
pentru sectorul guvernamental sau cel al administraţiei locale prin acordarea unor
împrumuturi la termen, materializate prin cumpărarea unor obligaţiuni
guvernamentale sau municipale. Activitatea bănciulor comerciale este
supravegheată şi reglementată de Banca Centrală care, prin politicile sale monetare
poate creşte sau diminua fluxurile de bani sub formă de credite acordate de băncile
comerciale diferitelor sectoare din economie.
Într-o economie în care se manifestă tot mai frecvent episoade de turbulenţă
sau chiar haos, băncile comerciale ar trebui să reprezinte piloni ai stabilităţii şi
refacerii echilibrelor macroeconomice. Numai că scopurile băncilor comerciale nu
sunt legate decât indirect de astfel de obiective macroeconomice. Ele, ca orice

1
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

sistem din economia de piaţă, acţionează în vederea realizării de profit, iar


funcţionarea lor trebuie privită din această perspectivă. De aceea, de multe ori
episoade de turbulenţă sau criză izbucnite în economiile contemporane, mai ales în
cele emergente, dar şi în economii dezvoltate, au la origine funcţionarea defectuoasă
a băncilor comerciale, dorinţa acestora de a realiza pe orice cale un profit cât mai
mare. Criza izbucnită în anul 2008 a avut ca moment declanşator prăbuşirea băncii
Lehman Borthers la data de 15 septembrie 2008, prăbuşire pusă pe seama unor
grave erori făcute de conducerea acesteia în gestionarea activelor şi pasivelor băncii.
Ulterior s-au mai prăbuşit încă 400 de bănci, unele dintre ele de dimensiuni
mari, ceea ce a afectat milioane de oameni şi a declanşat o criză mondială fără
precedent de la Marea Criză din 1929 - 1933, poate prima criză economică srioasă a
acestui secol.

4.1 Proprietăţile sistemice ale Băncii Comerciale


Analizând banca comercială ca sistem adaptiv complex, observăm că regăsim
toate proprietătile acestor sisteme, unele în forme mai evidente, altele mai
estompate. Acest lucru ne arată că sistemele economice importante, indiferent de
natura şi funcţiile lor, se înscriu în categoria de sisteme adaptive complexe, însăşi
economia în ansamblul său reprezentând un astfel de sistem.
O primă proprietate a băncilor comerciale este cea de conectivitate şi
interdependenţă cu celelalte sisteme din economie. Băncile comerciale nu ar avea
nici o raţiune economică dacă nu ar fi conectate prin intermediul fluxurilor băneşti,
dar şi informaţionale cu celelalte tipuri de sisteme economice şi, în primul rând, cu
întreprinderile. Fiecare bancă are în portofoliul său credite acordate unui număr de
întreprinderi sau deschide şi gestionează conturile curente ale acestor întreprinderi.
De asemenea, prin funcţia sa de intermediere a plăţilor între diferite entităţi
economice, băncile comerciale sunt interconectate cu un mare număr de sisteme
economice dar şi cu alte bănci comerciale din economia naţională sau mondială.
Fără această conectivitate asigurată de bănci nu ar fi posibile plăţile între companii,
transferurile de bani datorită exporturilor şi importurilor realizate, plata unor drepturi
către diferite categorii de cetăţeni, sau a obligaţiilor către stat şi alte instituţii. Din
această perspectivă, se poate spune că reţelele bancare contribuie în cea mai mare
măsură la asigurarea unui mediu economic favorabil desfăşurării de operaţiuni
comerciale în orice parte a globului pământesc.

2
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Fiecare bancă comercială importantă îşi dezvoltă, la rândul ei, o reţea proprie
alcătuită din sucursale şi agenţii răspândite teriorial astfel încât să acopere cât mai
bine diferite zone şi să deservească clienţi în acele zone. Unele bănci comerciale au
sute sau chiar mii de astfel de componente între care există legături ce asigură o
strânsă interdependenţă şi posibilitatea realizării unor operaţiuni bancare într-un timp
foarte scurt. Dezvoltarea băncii pe Internet sau a cyberbankingului sunt direcţii de
întărire a interdependenţelor atât între componentele proprii ale unei reţele bancare
cât şi cu alte reţele bancare din mediul înconjurător.
Sistemul băncii comerciale co-evoluează în mediul economic alături de
celelalte sisteme adaptive complexe, această co-evoluţie fiind caracterizată prin
existenţa unui anumit peisaj fitness (fitness landscape) pe care îl parcurge fiecare
bancă, peisaj care se modifică sub influenţa leguilor şi reglementărilor privind
activitatea băncilor, dar şi sub influenţa performanţelor economice ale agenţilor
economici din mediul înconjurător. Adeseori acest peisaj este turbulebnt, ceea ce
necesită ca banca să aplice reguli prudenţiale stricte, alteori mediul economic se
relaxează, ducând la un peisaj fitness mai uşor de parcurs de către bănci.
Co-evoluţia în cazul băncilor a fost mai puţin studiată, dar ea oferă multe dintre
explicaţiile anumitor comportamente ale agenţilor şi băncilor care, în alte condiţii, ar fi
mai dificil de explicat. Între bănci şi agenţii din mediul economic se formează o
mulţime de interdependenţe care le asigură o stabilitate şi continuarea proceselor de
creştere şi consolidare sau, alternativ, perioade ce le pot afecta mult dezvoltarea
normală. Din această cauză, băncile trebuie să cunoască foarte bine activitatea
firmelor şi celorlalţi agenţi care le sunt clienţi, procesele de interdepnedenţă dintre
acestea fiind de cele mai multe ori de tip informaţional.
Peisajul fitness al băncilor este determinat de cele mai multe ori de riscurile
bancare întâlnite în activitatea oricărei bănci. Mai mult chiar decât în cazul
întreprinderilor, riscul bancar este un element esenţial în înţelegerea proceselor de
co-evoluţie. În încercarea de a ajuta mediul bancar în determinarea riscurilor, Banca
Centrală calculează anumite categorii şi indicatori de risc ce pot orienta, într-o
oarecare măsură, activitatea bancară.

3
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 12/2010

Aceşti indicatori se referă la ansamblul băncilor comerciale din ţăra noastră


(vezi mai jos). Fiecare bancă, însă, îşi mai calculează şi ea o serie de indicatori
proprii de risc, valabili la nivelul întregii bănci sau al anumitor activităţi specifice, de
regulă al portofoliului de credite.

4
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Sursa: Banca Naţională a României, Buletin Lunar, 12/2010

O a treia proprietate importantă a sistemului băncii comerciale este


istoricitatea şi dependenţa sa de traiectorie. Proprietatea de istoricitate priveşte
dependenţa stării actuale a sistemului de istoria sa trecută, inclusiv de condiţiile
iniţiale, iar dependenţa de traiectorie se referă la faptul că în evoluţia viitoare a băncii
au influenţă evenimentele trecute care au determinat evoluţia sa până în momentul
actual. Deciziile luate în cadrul băncii comerciale vor depinde de această proprietate
într-o măsură foarte mare, deci nu ne putem aştepta ca pe termen scurt în
comportamentul băncii să se manifeste anumite evenimente disruptive, care să nu
poată fi, într-o măsură mai mare sau mai mică, prevăzute pe baza analizei activităţii
acesteia în trecut.
A patra proprietate importantă este cea de funcţionare departe de echilibru.
Mai dificil de înţeles în condiţiile în care ne gândim la banca comercială ca la un
sistem care îşi menţine permanent echilibrul, cel puţin între active şi pasive, care
încheie fiecare zi lucrătoare cu o balanţă între intrările şi ieşirile de bani, această
proprietate este totuşi prezentă în activitatea tuturor sistemelor bancare. Acest lucru
se poate argumenta prin faptul că multe dintre bănci dau faliment în condiţiile în care
mediul înconjurător le perturbă suficient de mult sau dacă iau decizii eronate în
anumite privinţe. Criza din anii 2008 – 2009 a fost revelatoare în această privinţă. În
SUA aproximativ 300 de bănci au dat faliment în timp ce în UE numărul de bănci
falimentate de criză a fost mai redus datorită intervenţiei energice a statelor care au

5
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

naţionalizat sau susţinut financiar anumite bănci. Totuşi, şi în Europa s-au înregistrat
falimente răsunătoare ale unor bănci, ceea ce demonstrează faptul că criza
financiară izbucnită în SUA s-a extins şi a cuprins întreaga lume. Aşadar, sistemul
bancar nu este nici pe departe aşa stabil cum am vrea să credem, existând oricând
posibilitatea ruperilor de echilibru şi ajustărilor la economia reală.
Emergenţa şi auto-organizarea sunt alte două proprietăţi importante ale
băncilor comerciale. Emergenţa priveşte apariţia şi dezvoltarea unor noi forme şi
proprietăţi ale sistemelor respective ca urmare a trecerii la noi forme de evoluţie şi
organizare. Dezvoltarea Internetului şi a mijloacelor de comunicare a dus la apariţia
şi dezvoltarea în cadrul sistemelor băncilor comerciale a unor metode noi de
interrelaţie cu clienţii (mijloacele de plată electronice, Internet Bankngul,
cyberbankingul etc.). În acelaşi timp, spaţiul în care o bancă poate să opereze s-a
extins foarte mult, unele bănci fiind chiar globale, deci având posibilitatea de a
efectua operaţii orunde pe glob. S-a extins foarte mult colaborarea şi cooperarea
dintre bănci, existând astăzi o reţea de comunicare bancară mondială, cu ajutorul
căreia se pot solicita date şi informaţii despre orice companie sau client individual.
Statul, conştient de riscurile tot mai mari asumate de bănci, a introdus diferite
mijloace de garantare a depunerilor companiilor şi indivizilor, astfel încât stabilitatea
sistemului bancar să crească şi să fie evitate crize determinate de falimentele
bancare. Din păcate, unele dintre aceste măsuri nu s-au dovedit prea eficiente
recent, statele trebuind să intervină masiv în sprijinul băncilor în dificultate.

4.2 Obiectivele si funcţiile băncii comerciale


De secole, funcţiile economice ale sistemului financiar au fost exercitate în
special de bănci. Aceste funcţii sunt suficient de stabile pentru a le regăsi la orice
sistem financiar, începând cu unul care s-a format în timpul Renaşterii italiene şi
până la sistemul financiar electronizat de astăzi. Desigur că, în timp, pieţele
financiare au evoluat şi inovaţiile financiare au cunoscut o rată de creştere
spectaculoasă mai ales în ultimii ani. În plus, dezvoltarea pieţelor de capital a condus
la o diferenţiere funcţională între aceste pieţe (bursa de valori, RASDAQ ş.a.), ele
preluând unele dintre funcţiile intermediarilor financiari şi oferindu-le în exclusivitate.
De exemplu, este destul de simplu astăzi pentru o companie implicată în comerţul
internaţional să se asigure faţă de riscul ratei de schimb pe o piaţă futures ca şi
printr-un contract bancar.

6
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Pentru a înţelege cum o bancă îmbunătăţeşte procesul de alocare a resurselor


economice este necesar să pornim de la principalele funcţii ale băncii. Acestea sunt:
1. Oferă acces la un sistem de plăţi;
2. Transformă active;
3. Managementul riscurilor;
4. Prelucrează informaţii şi monitorizează clienţii;
Desigur, acest lucru nu înseamnă că fiecare bancă execută în mod obligatoriu
aceste funcţii. De regulă, băncile universale fac acest lucru, dar băncile specializate
(de exemplu băncile de investiţii) nu le îndeplinesc pe toate. Să analizăm, pe scurt,
aceste funcţii.

4.2.1 Serviciile de plăţi


Într-o economie fără costuri tranzacţionale nu ar fi nevoie de bani. Totuşi,
imediat ce este luată în considerare existenţa dificultăţilor şi costurilor implicate de
operaţiunile comerciale, devine mult mai eficient schimbul de bunuri şi servicii contra
bani decât contra altor bunuri şi servicii, cum se întâmplă în operaţiunile barter.
Forma luată de bani a evoluat de-a lungul timpului de la banii marfă (un sistem
în care mediul de schimb însuşi era o marfă utilă) la banii propriu – zişi (fiat money).
În acest ultim caz, mediul de schimb nu mai reprezintă o marfă utilă, dar valoarea sa
este garantată de stat şi deci acceptată ca mijloc de plată.
Istoric, băncile au jucat două roluri în managementul banilor: schimbul
monetar (deci schimbul între diferite valute emise de state diferite) şi servicii de
plată. Amândouă aceste roluri sunt astăzi esenţiale în buna funcţionare a oricărui
sistem de plăţi.
Un sistem de plăţi cuprinde atât managementul conturilor clienţilor cât şi
fiscalitatea plăţilor, deci garantarea de către bancă a faptului că din contul unui
debitor (care a primit bunurile şi serviciile incluse într-o tranzacţie comercială) s-a
efectuat un transfer de bani către contul unui creditor (care a dat bunurile şi serviciile
incluse în tranzacţia respectivă).
Se poate spune că schimbul monetar a reprezentat prima activitate a băncilor.
Acest lucru este ilustrat chiar de etimologia cuvântului ”bancă”. Echivalentul grecesc
pentru bancă (trapeza) desemna banca pe care era aşezată balanţa utilizată pentru a
cântări monedele de aur şi argint în scopul determinării cantităţii exacte de metal

7
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

preţios pe care acestea îl conţineau. Cuvântul italian “banca” desemna banca pe


care cei ce schimbau bani îşi plasau monedele lor preţioase în aşteptarea clienţilor.
Datorită diferenţei între lichiditatea monedelor naţionale şi a celor străine,
băncile au luat un mare avânt în perioada Renaşterii, atunci când şi comerţul
internaţional s-a intensificat şi se poate spune că s-a constituit ca o adevărată ramură
economică. Negustorii care plecau cu mărfuri de-a lungul drumurilor comerciale ce
împânziseră Europa, aveau nevoie de monedele ţărilor prin care treceau, iar la
întoarcere banii obţinuţi din vânzarea mărfurilor trebuiau schimbaţi în monede
naţionale. Acest lucru era destul de complicat deoarece, pe fondul divizării Europei în
state şi stătuleţe, fiecare formaţiune statală mai importantă îşi bătea propria monedă.
Cămătarii şi chiar anumiţi negustori din Florenţa, Luca, Genova, Veneţia au
realizat că pot câştiga bani şi fără să facă drumurile pline de pericole pe care le
implicau atunci schimburile comerciale. Drept pentru care, ei au început să facă ceea
ce denumim astăzi schimb valutar.
A doua activitate istorică a băncilor, constituirea şi păstrarea depozitelor
băneşti, este într-un fel legată de schimbul valutar. Aceeaşi oameni, care schimbau
monede, au primit de la negustori sume de bani pe care le păstrau până când aceştia
se întorceau din călătorii. Mult timp, aceste depozite au avut un randament negativ
deoarece erau păstrate în tezaure nefiind investite în activităţi productive. Deci, iniţial,
aceste depozite se presupunea că nu sunt împrumutate. Băncile depozitare se
presupunea că nu sunt bănci de împrumut şi încrederea depozitarilor depindea de
această informaţie care era publică şi credibilă. Aceasta însemna că băncile
depozitare încercau să-şi construiască o reputaţie de a fi puţin riscante.
Pe lângă serviciile de păstrare în siguranţă, calitatea monedelor era, de
asemenea, importantă deoarece monedele difereau în ce priveşte compoziţia de
metale preţioase şi guvernele cereau să se facă plăţi în monedă bună. Acest lucru a
avut implicaţii asupra venitului adus de depozite, deoarece bancherii percepeau un
comision care mergea până la 10% care era menit să le acopere riscul de a primi
monede false.
Dar, odată ce monedele însele au devenit de o calitate omogenă, depozitele
au pierdut caracteristica lor atractivă de a fi convertibile în “bani buni”, lucru ce
aducea venit bancherilor.
Aceştia au căutat alte modalităţi prin care depozitele să aducă bani, şi una
dintre cele mai frecvent folosite a fost aceea de a acorda împrumuturi contra unor

8
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

garanţii că vor fi returnate. Primele împrumuturi acordate de bănci au fost cele


solicitate de fermieri care garantau împrumuturile respective cu recolta. Mai târziu,
creditele s-au diversificat, fiind împrumutaţi negustori, clerici, oraşe şi chiar
conducători de state. Garanţiile erau constituite din bijuterii, drepturi de prorpietate,
case, castele, etc.
Treptat, s-au dezvoltat şi serviciile de plată efectuate de bănci, mai ales
datorită faptului că ele, ca deţinătoare de depozite, aveau mai frecvent bani lichizi.
Negustorii preferau ca din depozitele bancare constituite să facă plăţi direct,
deoarece costurile şi riscurile implicate de transportul banilor erau foarte mari. Plăţile
mari între negustori se făceau cu ocazia unor târguri comerciale organizate în diferite
oraşe şi băncile plăteau direct între ele datoriile clienţilor lor. Această activitate de
decontare (clearing) a devenit atât de importantă în SUA şi Europa la sfârşitul
secolului al XIX-lea încât s-au creat sisteme de plată, ce reprezintă reţele care
facilitează transferul de fonduri între conturile bancare ale agenţilor economici.
Siguranţa şi eficienţa acestor sisteme de plată a devenit o cerinţă
fundamentală pentru guverne şi băncile centrale, mai ales când ele s-au
internaţionalizat. Tipurile de sisteme de plată s-au modernizat continuu, ajungând
astăzi la performanţe nebănuite cu ajutorul mijloacelor de transfer electronic (e-
bankingului) şi ale cyber-bankingului (Utilizarea Internetului pentru a realiza
funcţiile bancare. De asemenea, este denumit electronic banking, remote banking
sau online banking).

4.2.2 Transformarea activelor


Există trei tipuri de transformare a activelor deţinute de bancă:
 Transformarea mărimii;
 Transformarea calităţii;
 Transformarea maturităţii.
Transformarea mărimii activelor presupune că o bancă alege unitatea de
măsură a produselor sale într-un mod convenabil clienţilor săi. Astfel, pentru micii
investitori, mărimea depozitelor pe care le pot constitui la o bancă este importantă,
deoarece ei nu pot crea depozite mari. În acelaşi timp, pentru firmele care iau credite,
sumele împrumutate trebuie să fie mari să poată acoperi o gamă cât mai largă de
cerinţe. Băncile, prin această transformare, colectează mici depozite pe care le
convertesc în credite mai mari care sunt mai puţin riscante şi costisitoare.

9
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Transformarea calităţii activelor apare când o bancă oferă posibilitatea


clienţilor ei de a-şi transforma depozitele (care pot fi bani, valută, acţiuni, obligaţiuni,
etc) dintr-un tip în altul de activ. O astfel de transformare poate fi profitabilă pentru
clienţi datorită randamentelor diferite aduse de fiecare activ în parte. Pentru bancă,
transformarea calităţii activelor este mai puţin costisitoare decât pentru un mic
investitor, ea putând dispune şi de informaţii suplimentare (asimetrie informaţională)
care să-i permită o transformare eficientă. Prin acest tip de transformare, are loc o
diversificare a portofoliilor clienţilor, ceea ce este mai puţin riscant pentru aceştia.
În sfârşit, băncile moderne pot efectua transformarea maturităţii activelor.
Acest lucru presupune transformarea unor active cu maturitate pe termen scurt în
active cu maturitate pe termen lung. Prin această transformare, însă, o parte a
fondurilor băncii pot deveni mai puţin lichide ceea ce implică un risc. Diminuarea
acestui risc se face prin apelul la piaţa interbancară şi la instrumente financiare
derivate (Swap, futures etc.) menite să acopere diferite riscuri.

4.2.3 Managementul riscului


După cum am văzut până acum, activitatea bancară este afectată permanent
de risc. De regulă, există trei tipuri mari de risc: riscul de creditare, riscul ratei
dobânzii şi riscul de lichiditate.
a) Riscul de creditare este cel mai important tip de risc în raport cu pierderile
potenţiale. El este riscul ca clienţii să nu-şi îndeplinească obligaţiile ce decurg dintr-
un contract de creditare. Aceasta poate genera o pierdere totală sau parţială a
banilor împrumutaţi unui client. Riscul de creditare este, de asemenea, şi riscul unei
scăderi în standardele de acordare a creditului. O astfel de deteriorare nu implică
pierdere, dar înseamnă că probabilitatea de pierdere creşte. Pieţele financiare
evaluează standardele de acordare a creditelor prin nivelele mai ridicate ale ratei
dobânzii la creditele acordate firmelor care au suferit deprecieri de această natură
sau prin scăderea plafonului maxim al creditelor ce pot fi acordate.
Riscul de creditare este critic deoarece un mic număr de clienţi importanţi pot
genera pierderi mari, care pot conduce la lipsă de solvabilitate. Există sisteme de
limitare care fixează limitele creditelor ce pot fi acordate unui singur client sau unor
clienţi care provin dintr-o singură industrie sau o singură ţară.

10
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

b) Riscul de lichiditate este şi el tot un risc major. El este definit adeseori în


moduri diferite: lipsa de lichiditatea extremă, adică lipsa completă de active lichide
din portofoliul băncii, sau lipsa abilităţii de a asigura fonduri la un cost “normal”.
Lipsa de lichiditate extremă conduce la faliment. Deci, riscul de lichiditate este
un risc fatal. De multe ori, acest risc este determinat de alte tipuri de risc. De
exemplu, pierderea importantă dată de un credit nereturnat la timp poate determina
creşterea lipsei de lichiditate care atrage îndoieli ale celorlalţi clienţi asupra solidităţii
băncii. Acest lucru este suficient pentru a genera o cerere maximă de returnare de
fonduri sau închiderea liniilor de creditare pentru alte instituţii care încearcă să se
protejeze ele însele împotriva unui astfel de risc. Amândouă aceste lucruri pot genera
crize brutale de lichiditate cu posibile falimente.
O altă cauză a acestui tip de risc este aceea că valoarea activelor pe termen
scurt deţinute de bancă nu este suficientă pentru a acoperi plăţile pe termen scurt
sau cele neaşteptate. Din acest punct de vedere, lichiditatea este singura care ajută
pentru a câştiga timp în condiţii dificile.
În sfârşit, riscul de lichiditate poate apare şi datorită dificultăţii de a obţine
fonduri la costuri rezonabile. O astfel de abilitate depinde de două tipuri de factori:
lichiditatea pieţei care variază în timp şi lichiditatea băncii.
c) Riscul de rată a dobânzii
Riscul ratei dobânzii presupune diminuarea câştigurilor datorită fluctuaţiilor
ratei dobânzii. Managementul riscurilor bancare presupune cuantificarea principalelor
tipuri de risc şi adoptarea unor sisteme de monitorizare a riscurilor.

4.2.4 Prelucrarea informaţiei şi monitorizarea clienţilor


Realizarea în bune condiţii a celorlalte funcţii ale băncii presupune o
prelucrare şi o valorificare a informaţiei economice. Încă de la început, băncile erau
considerate adevărate tezaure de informaţii pentru clienţii lor, aici concentrându-se
ştirile privind preţurile produselor pe pieţe îndepărtate, condiţiile de siguranţă de pe
căile comerciale, informaţii despre clienţii potenţiali, ş.a. Şi în prezent băncile au o
activitate specifică de culegere şi prelucrare a informaţiei care, pentru ele, este mult
mai puţin costisitoare decât pentru fiecare client în parte. În acest scop, băncile pot
investi în tehnologie informatică ce le permite să urmărească cererile de împrumut,
să monitorizeze proiectele pentru care au acordat credite, deci să limiteze riscul ca
clienţii săi să implementeze proiecte diferite de cele asupra cărora s-a căzut de

11
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

acord. Activitatea de monitorizare a firmelor şi intermediarilor financiari necesită o


relaţie de lungă durată ce diminuează efectele hazardului moral.

4.3 Rolul băncilor comerciale în procesul de alocare a resurselor


financiare
Băncile exercită o influenţă fundamentală în trei direcţii principale:
1. alocarea capitalului;
2. împărţirea riscurilor;
3. creşterea economică.
Prima direcţie, alocarea capitalului, în primul rând a celui financiar, trebuie să
fie legată de conceptul de “lipsă de fonduri”. Proiectele de investiţii mari necesită
atragerea unor sume de bani uriaşe. Aceşti bani nu sunt disponibili mereu, mai ales
că oamenii pot avea simultan multe idei măreţe. Dintre aceste idei, trebuie alese
proiectele viabile, cele care pot aduce în viitor beneficii economice, sociale sau
culturale. Modul în care fac băncile alocările de fonduri, deci pe baza unei rate a
dobânzii stabilită iniţial, selectează aceste proiecte, unele dintre ele – cele riscante
sau prea costisitoare – fiind excluse din lipsă de finanţare. Evident că nu toate
proiectele realizate sunt cele mai profitabile dar, în medie, mecanismul de selecţie al
acestora pe baza profitabilităţii lor viitoare acţionează bine şi datorită băncilor.
Orice proiect implică un anumit risc. Băncile contribuie la împărţirea riscului
între o mulţime de investitori astfel încât, în caz de eşec al proiectului, pierderile să
fie difuzate la cât mai mulţi investitori, ceea ce le face suportabile. În acest sens,
băncile sunt interesate şi de diminuarea riscurilor totale ale proiectelor prin însăşi
modul lor de funcţionare.
În sfârşit, băncile constituie un important motor al creşterii economice. Orice
proces de creştere economică necesită antrenarea unor mari investiţii în obiective
economice, infrastructură, pregătirea capitalului uman ş.a. Realizarea acestor
investiţii ar fi de neconceput în absenţa băncilor care alocă sumele de bani necesare
şi urmăresc realizarea proiectelor respective.

4.4 Structura şi mecanismele feedback ale băncii comerciale

Ca orice sistem microeconomic, şi banca comercială are o structură de sistem


cibernetic, în cadrul căreia se disting subsisteme, relaţii dintre acestea, legăturile cu

12
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

alte sisteme din mediu, limitele sistemului, procese feedback de reglare internă şi de
adaptare la mediul înconjurător etc. O astfel de structură poate fi reprezentată ca în
figura 4.1.
Se observă existenţa a cinci subsisteme:
 Subsistemul managementului creditelor;
 Subsistemul managementului depozitelor;
 Subsistemul managementului riscului;
 Subsistemul asigurării cu fonduri;
 Subsistemul Trezoreriei.

Piaţa depozitelor

Cerere credite

Informatii Dobanzi
platite
Risc Depozite
Piaţa creditelor formate
Credite
acordate Alte
Subsistemul Subsistemul Subsistemul
Managementului Managemrntului Managementului Banci
Creditelor Depozitelor Riscului Comerci
ale
Informatii
Dobanzi platite Necesar de fonduri Risc
Rate rambursate Taxe
Statul

Subsistemul Subsistemul
Asigurarii cu Trezoreriei
Fonduri Dvidende

Actionarii
Dobanzi Fonduri Dobanzi
Informatii Plasamente
platite imprumutate primite
Informatii

Piaţa interbancara Piaţa de capital


Investitii

Figura 3.1

13
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Banca interacţionează cu patru pieţe, şi anume:


 Piaţa creditelor;
 Piaţa depozitelor;
 Piaţa interbancară;
 Piaţa de capital.
De asemenea, banca are conexiuni cu alte sisteme din mediul său
înconjurător cum sunt: alte bănci comerciale, statul şi acţionariatul.
Pe piaţa creditelor, băncile comerciale formează oferta de credite în timp ce
firmele şi gospodăriile formează cererea de credite. La echilibrul dintre cererea şi
oferta de credite se formează rata dobânzii la creditele acordate, care reprezintă deci
“preţul” pe piaţa creditelor.
Pe piaţa depozitelor, băncile comerciale formează cererea de depozite
bancare în timp ce oferta de depozite este formată de gospodării şi firme. “Preţul” pe
piaţa depozitelor este rata dobânzii la depozitele formate.
Pe piaţa interbancară, băncile comerciale cer fonduri de refinanţare, cu
ajutorul cărora îşi acoperă deficitul temporar de lichiditate. Oferta de fonduri pe
acestă piaţă este formată de Banca Centrală care foloseşte, în acest scop, fondurile
de rezervă depuse de băncile comerciale. “Preţul” pe acestă piaţă, format la echilibrul
dintre cererea şi oferta de fonduri de refinanţare, este dobânda de refinanţare, r.
Trebuie arătat, totuşi, că dobânda de refinanţare este mai mult un instrument al
politicii monetare prin intermediul căruia Banca Centrală poate să crească sau să
scadă oferta de bani pe piaţa creditelor.
În sfârşit, pe piaţa de capital băncile comerciale fac plasamente, de regulă, în
active cu un risc redus cum ar fi: obligaţiunile guvernamentale şi bonurile de
tezaur.Pentru aceste plasamente, băncile primesc dobânzi pe perioada deţinerii
activelor respective sau, la revânzarea lor, obţin un profit. După cum am arătat mai
sus, în cadrul băncii comerciale pot fi observate cinci subsisteme, fiecare dintre
acestea având o funcţie specifică.
Sistemul băncii comerciale în ansamblul său mai are conexiuni şi cu Statul,
căruia îi plăteşte taxe conform legislaţiei în vigoare, precum şi cu acţionarii băncii,
cărora le plăteşte dividende din profitul înregistrat de bancă de-a lungul unui an. O
parte din aceste dividende se pot întoarce în capitalul băncii deoarece unii acţionari

14
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

reinvestesc părţi din dividendele primite în acest capital prin intermediul pieţei de
capital.

4.4.1 Subsistemul managementului creditelor


În esenţă, subsistemul managementului creditelor reprezintă interfaţa
dintre banca comercială şi piaţa creditelor. Aceasta primeşte cererile de credite din
partea firmelor şi gospodăriilor, le analizează şi, în conformitate cu normele băncii, le
aprobă. Prin acest subsistem, creditele aprobate sunt trimise către firme şi
gospodării, urmărindu-se, după aceea, încasarea dobânzilor şi a ratelor aferente
creditelor acordate (principalul). Acest subsistem trimite continuu către subsistemul
de management al riscului informaţii privind cererile de credite şi primeşte de la
acesta informaţii privind riscul de creditare. De asemenea, cererile privind fondurile
băneşti necesare acoperirii creditelor acordate sunt transmise către subsistemul
trezoreriei băncii care, în urma acestor cereri, furnizează fondurile necesare acordării
creditelor (vezi Figura 4.2).

Risc bancar

Cereri credite

Piaţa creditelor Credite


acordate
Subsistemul
Managementului Informaţii despre
Creditelor clienţi

Dobânzi plătite

Sume rambursate
Fonduri
Necesar de fonduri

Figura 3.2

Se observă la nivelul acestui subsistem formarea unei bucle feedback duble


între acesta şi piaţa creditelor. Astfel, cererile de credit sunt urmate de acordarea de
credite, evident la un volum mai mic decât cel al cererilor adresate băncii, unele
dintre cereri fiind respinse datorită riscurilor bancare implicate. Odată acordat un
credit, acesta este urmat de plata unei dobânzi şi a ratelor reprezentând principalul.
Evident că cu cât volumul creditelor acordate este mai mare cu atât dobânzile plătite
şi ratele primite de bancă sunt mai mari. Între cele două bucle feedback există o

15
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

relaţie strânsă, dereriminată de influenţa pe care o are asupra lor preţul pieţei
creditelor, adică rata dobânzii la creditele acordate. Aceasta se formează pornind de
la un nivel unic pe economie, dat de ROBOR (pentru creditele acordate în lei) sau
EURIBOR (pentru creditele acordate în Euro), la care se adaugă marja băncii,
formată din toate chetuielile implicate de credit plus profitul, precum şi comisioane de
administrare a contului sau a creditului. Acestea formează înfinal rata dobânzii pe
care banca comercială o mai poate negocia în continuare cu clienţii. De mărimea
ratei dobânzii depinde cererea de credite în viitor, deci volumul creditelor acordate de
bancă.
Rata dobânzii la credite acordate se stabilkeşte de către Subsistemul
Managementului Creditelor şi în funcţie de riscurile implicate de acordarea creditului
respectiv unui anumit client. De regulă, cu cât riscul este mai mare, cu atât rata
dobânzii este mai mare. Totuşi, există un raport de echilibru între rata dobânzii şi risc,
acesta din urmă având anumite limite care nu pot fi depăşite, după cum rata dobânzii
are anumite limite inferioare care nu pot fi scăzute fără ca banca comercială să nu
sufere anumite pierderi.
Politica de creditare a băncii depinde şi de volumul total al fondurilor
disponibile care provin fie de la depozitele formate fie de la Subsistemul asigurării cu
fonduri, deci de la împrumuturi pe care banca comercială le face pe piaţa
interbancară. Costul acestor împrumuturi făcute de bancă influenţează şi ele nivelul
ratei dobânzii la creditele acordate.

4.4.2 Subsistemul managementului depozitelor


Acest subsistem este interfaţa băncii cu piaţa depozitelor bancare. Banca
primeşte de la firme şi gospodării depozite la vedere şi depozite la termen (mergând
de la 1 lună până la 12 luni).
În funcţie de politica băncii de atragere a surselor, precum şi de informaţiile
primite de pe piaţa depozitelor, banca stabileşte rate ale dobânzii diferite pentru
depozitele atrase (constituie cererea de depozite). Firmele şi gospodăriile constituie
depozite bancare în măsura în care ratele dobânzii plătite de bancă sunt
convenabile. Banca utilizează depozitele constituite în operaţii de creditare sau
plasamente care aduc, de regulă, o dobândă mai mare decât cea plătită
deponenţilor. Deşi riscul este mai redus în cazul managementului depozitelor, şi

16
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

acest subsistem primeşte din partea subsistemului de management al riscului


informaţii necesare evitării riscului de rată a dobânzii (vezi Figura 4.3).

Riscul ratei dobânzii

Informaţii despre piaţă

Piaţa depozitelor Depozite


Subsistemul
Managementului Informaţii despre
Depozitelor clienţi

Dobânzi plătite

Fonduri

Figura 3.3

La nivelul Subsistemului Managementului Depozitelor se formează o buclă


feedback dublă prin intermediul căreia banca se menţine pe piaţă depozitelor. Una
dintre bucle acţionează în direcţia stabilirii ratei dobânzii la depozitele formate în
raport cu tendinţele de pe piaţă depozitelor pe care banca le cunoaşte prin informaţia
ce o primeşte de pe piaţă. Cealaltă buclă stabileşte volumul depozitelor în funcţie de
dobânzile pe care banca le plăteşte către cei care formează depozite. Buclele sunt
strâns corelate între ele şi determină în funal menţinerea unui volum al depozitelor şi
a unei rate a dobânzii la acestea care să permită formarea fondurilor necesare
procesului de creditare în limitele asumării unui anumit risc bancar. Astfel, dacă se
prevede că activitatea de creditare va scădea în viitor, atragerea unui voluum mare
de depozite nu va face decât să crească costurile băncii cu dobânzile plătite la
aceste depozite, deci banca va căuta fie alte plasamente pentru fondurile provenind
din depozite, fie va limita formarea de depozite prin scăderea dobânzii acordate la
acestea.
În funcţionarea profitabilă a unei bănci comerciale, relaţiile dintre credite şi
depozite este foarte importantă, fapt pentru care managementul băncii de multe ori ia
decizii pornind de la acest raport.

4.4.4 Subsistemul de management al riscului

17
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Riscul constituie unul dintre cele mai importante probleme în activitatea


băncilor comerciale, drept pentru care subsistemul de management al riscului
constituie unul dintre cele mai importante din structura băncii comerciale. Prin
metode specifice, cum ar fi determinarea ratingului, modelarea şi simularea etc.,
acest subsistem apreciază riscul bancar (riscul de creditare, de lichiditate, de rată a
dobânzii, de solvabilitate, de operare ş.a.) şi stabileşte măsuri pentru diminuarea
acestuia. Practic, toate operaţiunile bancare pot fi afectate, într-o măsură mai mare
sau mai mică, de riscul bancar. Menţinerea acestuia al un nivel cât mai scăzut este o
condiţie ca banca să existe în continuare.

Informaţii despre
clienţi
Subsistemul
Managementului
Creditelor

Subsistemul Subsistemul Alte bănci


Risc Alte bănci
Managementului Managementului comerciale
Depozitelor bancar comerciale
Riscului

Trezoreria

Informaţii despre
disponibil
Informaţii despre
clienţi

Figura 3.4

Subsistemul de Management al Riscului formează bucle feedback cu celelalte


subsisteme importante ale băncii, oferindu-le estimări asupra riscurilor care există în
activitatea de creditare, de formare a depozitelor sau de management al fluxurilor
băneşti. Aceste estimări se realizează pornind de la informaţia pe care fiecare
subsistem o oferă într-o formă sau alta Subsistemului de Management al Riscului. De
asemenea, riscul este apreciat şi din informaţiile pe care banca le primeşte despre
celelalte bănci din sistem sau de la Banca Centrală.
Reglementările actuale privind riscurile bancare sunt aastăzi destul de stricte
şi au la bază reguli şi recomandări provenind de la o bancă internaţională care se
ocupă cu studierea şi reglementarea riscurilor bancare, denumită Banca
Reglementărilor Internaţionale (Bank for International Settlements). Prin Acordul
Basel II se prevăd diferite modalităţi de evaluare a riscurilor pe care băncile
comerciale sunt consiliate să le aplice astfel încât să limiteze diferitele forme ale
riscurilor bancare.

18
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

4.4.4 Subsistemul asigurării cu fonduri este interfaţa băncii către piaţa


interbancară. Oferta de fonduri pe această piaţă o formează, în principal, Banca
Centrală care utilizează, pentru aceasta, fondurile de rezervă depuse de băncile
comerciale în conturile sale. Pentru sumele de bani împrumutate de pe piaţa
bancară, băncile comerciale plătesc o dobândă care estre stabilită de Banca
Centrală în funcţie de o anumită politică monetară. Acest subsistem este reprezentat
în figura 4.5.
Informaţii despre dobânzi

Piaţa interbancară

Fonduri Subsistemul Necesar de


Asigurării cu
împrumutate Fonduri fonduri

Dobânzi plătite

Fonduri rambursate
Figura 3.5

Activitatea Subsistemului Asigurării cu Fonduri este corelată cu necesarul total


de fonduri ce se formează pornind de la cererea de fonduri a Subsistemului
Managementului Creditelor, precum şi de la disponibilul de fonduri din depozitele
bancare formate. Deoarece în raportul dintre credite şi depozite pot să apară situaţii
în care volumul depozitelor nu asigură în întregime volumul de credite ce trebuie
acordate conform contractelor de creditare încheiate, banca poate apela la alte surse
de fonduri care se găsesc pe piaţă interbancară. Această piaţă este controlată de
Banca Centrală, ea reprezentând un mediu în care se pun în aplicare politicile
monetare ale acesteia. Instrumentul utilizat pentru controlul piaţei este rata dobânzii
de politică monetară, stabilită de către Banca Centrală. Acestă rată se află la
distanţă egală de două limite: rata dobânzii la facilitatea de depozit şi rata

19
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

dobânzii la facilitatea de creditare. Prima este rata acordată băncilor în condiţiile în


care ele depun fonduri la Banca Centrală, iar cea de-a doua este rata pe care băncile
comerciale trbuie să o plătească în caz că împrumută fonduri de la Banca Centrală.
Între cele două rate există o plajă pe care Banca naţională a Romaniei a hotărât să o
menţină constantă. Media lor aritmetică reprezintă Rata dobânzii de politică
monetară care este modificată periodic de Banca Centrală conform politicilor sale
monetare. Dacă Banca Centrală doreşte ca pe piaţă volumul creditelor să crească,
ea va reduce dobânda de politică monetară, astfel că băncile comerciale vor avea
acces mai uşor şi mai puţin costisitor la fonduri pe piaţa interbancară. În schimb,
dacă volumul creditelor acordate se doreşte să fie redus, atunci Banca Centrală va
creşte dobânda de politică monetara, făcând mai costisitoare împrumutarea
fondurilor de pe piaţă interbancară de către băncile comerciale.
Buclele feedback ce se formează între Subsistemul Asigurării cu Fonduri şi
piaţa interbancară fac ca activitatea de asigurare cu fonduri să permită evitarea lipsei
de lichiditate în bancă în condiţiile menţinerii unor costuri raţionale în acest domeniu.
Datorită fluctuaţiilor înregistrate de rata dobânzii la credite acordate, se poate
întâmpla ca banca comercială să prefere să-şi plaseze fondurile disponibile pe piaţa
interbancară, unde riscul este mai redus, decât să acorde credite pe piaţa creditelor.
Astfel de tendinţe sunt corectate de Banca Centrală prin rduceri corspunzătoare ale
ratei dobânziide politică monetară.

4.4.5 Subsistemul trzoreriei (managementul fondurilor băncii)


În sfârşit, subsistemul trezoreriei (Figura 4.6) concentrează toate fondurile
atrase de bancă şi le orientează către plăţile ce trebuie efectuate. Acest subsistem
poate folosi disponibilităţile ce apar temporar şi pentru a face plasamente pe piaţa de
capital (cumpărări de obligaţiuni şi bonuri de tezaur, depozite constituite la bănci
străine, cumpărări de valută străină, etc.). Aceste plasamente trebuie să fie făcute în
condiţiile unui risc cât mai redus şi unui profit mai mare decât cel adus de credite.

20
Capitolul 4 Sistemul Cibernetic al Băncii Comerciale

Subsistemul Subsistemul
Managementului Managementului
Creditelor Depozitelor
Subsistemul Informaţii Fonduri
Managemetului
Riscului
Taxe

Risc Statul

Fonduri Subsistemul
Subsistemul trezoreriei
Asigurarii cu Dividende
Fonduri băncii
Acţionari

Dobânzi
primite

Piaţa de capital

Plasamente

Figura 4.6

Trezoreria băncii are, deci, bucle feedback interne cu subsistemul


Managementului Riscului şi Subsistemul Managementului Creditelor şi o buclă
feedback externă cu Piaţa de capital. Problema asigurării cu fondurile necesare a
principalelor activităţi ale băncii şi pentru plata obligaţiilor acersteia către Stat şi
Acţionari este extrem de importantăşi este reflectată de solvabilitatea băncii.

21