Sunteți pe pagina 1din 10

Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republivii Moldova

Institutul de Stat de Relaţii Internaţionale din Republica Moldova


Facultatea de Relaţii Internaţionale şi Ştiinţe Politice
Catedra de Ştiinţe Politice

Fundamentalismul și extremismul islamic

Referat la Factorul Religios


în Relațiile Internaționale
al studentei:Pîrgari Rodica,
grupa 2Pol1

Chişinau 2013
Cuprins:

Introducere..................................................................................................3
1. Apariția și semnificația fundamentalismul religios....................................4
2. Fundamentalismul islamic sau interpretările eronate ale islamului..........5
3. Scopul fundamentaliștilor islamici..............................................................6
4. Extremismul religios...................................................................................8
5. Concluzii.....................................................................................................9
Bibliografie...............................................................................................10

2
Lumea în care trăim este extrem de complexă şi această complexitate are în vedere, pe
lângă alte sfere de existenţă ale umanităţii şi existenţa religioasă care are, în pofida
„înţelepţilor acestui veac”, care întrevăd că religia va fi depăşită de ştiinţele exacte, un cuvânt
hotărâtor de adresat umanităţii. Religia nu poate fi ignorată şi nu poate fi nicicând inhibată de
om pentru că omul este, în adâncul său, o făptură religioasă, care are nevoie neîncetat de o
legătură cu ceva/Cineva dincolo de existenţa limitată a vieţii de zi cu zi. „Religie” – acest
cuvânt care în chiar etimologia sa arată că omul are nevoie de o legătură care să îl susţină
dincolo de moarte, o legătură care să dea sens acestei vieţi scurte, exprimă şi un alt adevăr
care arată că omul deţine şi o identitate spirituală şi că această identitate îl face veşnic, îl ajută
să biruie moartea, să se apropie de Dumnezeu şi să trăiască cu conştiinţa atotprezenţei divine.
Atât în vechime cât şi în zilele noastre omul religios se caracterizează prin faptul că, pentru el,
întreaga lume este înveşmântată de iubirea lui Dumnezeu, o lume în care împreună cu ceilalţi
se străduieşte pentru a dobândi mântuirea. Dar lumea de astăzi, în latura ei spirituală,
înseamnă diversitate în care trebuie să ne manifestăm credinţa lângă celălalt, trebuie să fim în
religia noastră lângă alții, care pot să nu împărtăşească împreună cu noi din aceeaşi credinţă,
din acelaşi adevăr. Şi de aici, de la existenţa celorlalți, războiul interior care trebuie să fie
purtat împotriva propriilor noastre patimi se exteriorizează şi devine război împotriva
semenilor. Aici se naşte acel gen de fundamentalism religios care a îngrozit miliarde de
oameni şi în numele căruia se săvârşesc crime oribile într-un secol care ar trebui să fie marcat
de lupta pentru pace şi în care banii ar putea fi cheltuiţi pentru eradicarea sărăciei şi nu pentru
fabricarea armelor.
În lumea de azi fundamentalismul religios se manifestă cu precădere dintr-o singură
direcţie şi anume dinspre religia islamică. Chiar dacă fundamentalismul şi terorismul sunt
acceptate şi manifestate doar de către o anumită parte a islamului şi anume de latura sa
radicală, totuşi acestea sunt realităţi care au tulburat şi tulbură în continuare într-un mod foarte
serios istoria lumii. Cea mai curată şi mai logică întrebare este următoarea: de ce este posibil
aşa ceva şi de ce este posibil în islam, în vreme ce alte mari religii – creştinismul, budismul,
hinduismul etc. – nu cunosc nici pe departe astfel de practici? Cine sau ce anume dă girul
acestor oameni pentru a se manifesta în acest mod? Există două izvoare principale din care
fundamentaliştii şi teroriştii musulmani se pot inspira din belşug şi acestea sunt cartea sfântă a
islamului, Coranul şi Profetul Mahomed.

3
Apariția și semnificația fundamentalismul religios

În sensul larg fundamentalismul se axează pe tîlcuirea literelmente a textelor sfinte, pe


neschimbarea dogmelor îmbinată cu păstrarea orînduirii social politice tradiționale.
Fundamentalismul este o reacție negativă la procesele secularizării, democratizării societății și
la metodologia raționalistă și de explicare.
În sens îngust fundamentalismul religios este un curent confesional ce provine din
protestantismul american apărut la sfîrșitul sec. XIX ca răspuns la răspîndirea modernismului
creștin și a interpretării liberale a Bibliei. Trecînd printr-o perioadă de declin în anii ′30,
fundamentaliștii protestanți au constituit în 1942 Asociația Națională a Evangheliștilor care a
putut asigura creșterea sporită a popularității fundamentalismului.
Începînd cu anii ′70 putem vorbi despre fundamentalism ca despre o mișcare globală
depășind limitele protestantismului. Fundamentaliștii religioși tot mai des apelează la retorica
religiei pentru a-și fundamenta programele conservative și reacționare pentru refacerea
societății. De aceea fundamentalismul religios este considerat astăzi ca un curent politic care
înaintează programe de instituire prin forță a teocrației care se contrapune principiilor
democrației, libertății de conștiință și pluralismului politic. În același timp fundamentalismul
religios are atitudine dușmănoasă față de tabloul științific al lumii și încearcă să demonstreze
adevărul absolut al versiunii biblice a creațiunii. În anii ′70 fundamentalismul a prins rădăcini
adînci în primul rînd în zona lumii musulmane într-atît încît pentru mulți fundamentalismul a
devenit sinonim cu islamul.
Termenul „fundamentalism” vine de la rădăcina cuvântului „fundare”, care înseamnă
„o bază sau fundaţie”. Definiţia fundamentalismului în referire cu religia este - „credinţe
religioase bazate pe o interpretare literală a textului religios”. Un adevarat fundamentalism
islamic este acela care aderă strict la fundamentele Islamului, care pot fi definite numai după
Coran şi viața şi învăţăturile Profetului Mohammed.
Islamismul, termen creat de Voltaire, care, în definiție modernă, se referă la versiunea
extremistă a islamului politic; cunoscut şi sub numele de fundamentalism islamic, reprezintă o
formă de utopie politico-religioasă. Islamismul este reformularea în termeni ideologici
moderni a principiilor de baza ale unei religii tradiţionale (Islamul) care are origini comune cu
iudaismul şi creştinismul. Islamismul este alternativa ideologică oferită de lumea arabo-

4
musulmană la invazia doctrinelor moderne ale Occidentului: comunismul, socialismul,
liberalismul capitalismul etc. Islamismul este sinonim cu Islamul politizat.1

Fundamentalismul islamic sau interpretările eronate ale islamului

„Fundamentalişti” au fost numiţi doar acei teologi musulmani care propovăduiau


readucerea doctrinei la fundamentele ei, la formele ei originare. Ulterior, termenul s-a extins
la întreaga mişcare poltico-religioasă care militează pentru o societate în care legea islamică
(Sharia) să fie aplicată riguros în toate domeniile vieţii. Un exemplu de astfel de societate ar fi
cea din Iran de după Revoluţia din 1979 sau cea pe care vor s-o instaureze talibanii în
Afganistan.2
În cea mai mare parte, activiştii islamişti influenţează acele segmente ale publicului
musulman a căror educaţie religioasă este precară. Faptul e tipic atât ţărilor musulmane, cât şi
comunităţilor musulmane din Vest. Ca o consecinţă a presiunilor sociale, islamiştii tind să
adopte cauze care subliniază confruntările politice şi sociale, dar a căror temelie religioasă şi
norme sunt marginale.
Astfel, islamiştii sunt atraşi de interpretările cele mai radicale ale Jihadului, după cum
au fost dictate ele de Profet.3
O temă importantă este acceptarea deliberată a morţii, uitând cu totul de restul lumii.
Eroismul este un element principal în majoritatea scrierilor grupurilor islamice. Scopul nu e
doar asigurarea succesului misiunii şi acceptarea morţii de către luptător, dar şi dovedirea
laşităţii inamicilor, care preferă acestă lume celei care va veni, sau care devin agenţii
diavolului deoarece: „ Admiră civilizaţia Vestului şi care le beau dragostea şi veneraţia cu apă
rece”. Această temă – conceptul adevăraţilor credincioşi versus Partidul Diavolului este tipică
scrierilor acelor grupuri care cultivă spiritul „martirului” sau înfaptuiesc atentate sinucigaşe.4
Asocierea morţii în luptă - martirul – cu „căsătoria”. Această cogniţie (temă) apare
frecvent în testamentele lăsate în urmă de atacatorii sinucigaşi palestinieni şi e foarte posibil

1
http://www.bogdan-george-radulescu.ro/eseu1.html .
2
Mihai, Baciu, Fundamentalism şi terorism, http://www.flacarais.ro/baciu/guestbook.html,.
3
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol.
III, an I, septembrie 2006, p. 11.
4
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol.
III, an I, septembrie 2006, p. 11.

5
să fie un element de autoconvingere înainte de operaţiune, împreună cu ideea numeroaselor
femei frumoase care îl aşteaptă pe martir (Shahid) în paradis.5
Cele 72 de fecioare, care reprezintă răsplata promisă martirilor în paradis joacă un rol
important în motivarea tinerilor islamişti spre a comite operaţiuni sinucigaşe. Un concept
răspandit în ideologia unor grupări ca: Hezbollah, Hamas, Jihadul islamic palestinian, ce
reprezintă un stimul mai ales pentru atentatorii tineri şi necăsătoriţi.
În arena palestiniană putem regăsi oameni total devotaţi interpretărilor radicale
islamice ale Hamas-ului şi Jihadului Islamic care au îndeplinit peste o sută de operaţiuni
sinucigaşe din aprilie 1993. Dar aceşti oameni trăiesc sub un regim conflictual continuu, în
condiţii dificile, sub influenţa unei îndoctrinări publice constante. În grădiniţele conduse de
Hamas, pe pereţi, există inscripţii care spun: „Copiii de grădiniţă de azi sunt Shuhada (sfinţii
martiri) de mâine”. Inscripţiile aflate în sălile universităţii Al-Najah din Bablus şi ale
universităţii islamice din Gaza spun: „Israelul are bombe nucleare, noi avem bombe umane”.
Puterea exemplului martirilor răspândeşte şi în rândul populaţiei senzaţia unei împuterniciri
morale ca şi compensare a confruntării acestuia cu un duşman superior din punct de vedere
militar.
În cazul palestinienilor, ca şi în cazul şiiţilor din sudul Libanului, acest element al
„martirului deliberat” (Ishtishhad) este semnifcativ. Operaţiunile sinucigaşe sunt considerate
prestigioase de majoritatea populaţiei iar învăţaţii islamici le conferă legitimitate absolută.6

Scopul fundamentaliștilor islamici

În general, ţinta terorismului religios este schimbarea majoră a societăţii, prin


impunerea Shariei ca bază a conducerii acesteia. Deşi scopul lor final este determinarea
schimbării politicii unui guvern, spre deosebire de modul în care forţele armate ale statelor
moderne înţeleg să desfăşoare operaţiunile militare, grupările teroriste îşi concentrează
eforturile împotriva ţintelor civile sau noncombatante.7
Pentru grupările fundamentalist islamice, convenţionalele legi ale războiului, de
protejare a noncombatanţilor, sunt un principiu nefolositor, atâta vreme cât convingerile lor

5
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol.
III, an I, septembrie 2006, p. 13.
6
Cristian, Delcea, Aurelian, Bădulescu, 11 septembrie 2001- Cauze şi consecinţe, Revista Terorismul Azi, vol.
III, an I, septembrie 2006, p. 13.
7
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările
doctrinare ale acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 41.

6
despre modul de desfăşurare a conflictului sunt de inspiraţie „divină”, conţinute de acele
fatwa, emise de lideri religioşi, care îndeamnă la atacarea populaţiei civile. Prin urmare, legile
internaţionale sau umanitare nu au nici o influenţă asupra acestor terorişti.8
Spre deosebire de modul clasic de desfăşurare a acţiunilor militare dintre două armate,
terorismul religios are, în general, ca primă ţintă, civilii şi infrastructura civilă.
Finalitatea urmărită de către grupările teroriste fundamentalist islamice, de tipul Al-
Qaeda, este subjugarea libertăţilor democratice şi religioase unei teocraţii islamice. Aceste
grupări doresc înlăturarea drepturilor fundamentale ale umanităţii în favoarea unei dictaturi
religioase islamice, iar metodele folosite sunt contrare oricărei legi internaţionale.9
Fenomenul terorist de sorginte fundamentalist islamică reprezintă o realitate
contemporană.
„Războiul” dintre civilizaţia occidentală şi grupările fundamentalist islamice, a căror
stindard este Osama bin Laden, a scos la lumină o problemă acută dar ignorată: de la
începutul anilor 1980 activitatea grupărilor teroriste fundamentalist islamice au vizat
contracararea influenţei economice, politice şi culturale a lumii occidemtale, ilustrat mai ales
de „imperialismul americano-sionist”. 10
Cele mai frecvente acte de terorism comise de extremiştii islamici sunt deturnarea
unor avioane, decapitarea, răpirea, asasinatul, bombele artizanele ascunse sub maşini sau
atacurile sinucigaşe.
Mişcările religioase, antiseculare, antimoderniste, „fundamentaliste” nu trec
neobservate prin istorie reprezentând imboldul motivaţional al acţiunilor teroriste din Egipt,
Algeria, Indonezia, Pakistan, Palestina, Israel, Liban şi din altă parte. Al-Qaida reprezintă, în
mod spectaculos, violenţa extremismului religios la scară globală.11
Resursele financiare pentru întreţinerea grupărilor teroriste provin, în special, din
statele deţinătoare de petrol din Golfului Persic, cum ar fi; Arabia Saudită, Emiratele Arabe
Unite, Qatar, Bahrein. Aceste state reprezintă monarhii absolute, iar cetăţenii lor sunt de
aceeaşi confesiune, şi anume islamul vahhabizilor, care este una din cele mai reacţionare
confesiuni ale lumii musulmane.

8
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările
doctrinare ale acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 41.
9
Alexandru, Cristian, Miron, Cooperarea statelor în combaterea terorismului internaţional şi limitările
doctrinare ale acesteia, Revista Terorismul Azi, vol. XVIII-XXI, an II, 2007, p. 43.
10
Cristian , Barna, Fundamentalismul Islamic si Cruciada Modernităţii, Revista Terorismul Azi, vol. III, an 1,
septembrie 2006, p. 97.
11
Cristian, Barna, Cruciada Islamului, Editura Top Form, Bucureşti, 2007, p. 31.

7
Extremismul religios
În sens larg extremismul se caracterizează prin apartenența la opinii și acțiuni extreme
care în mod radical respinge regulile existente în societate. Extremismul este generat de
crizele social-econmice, de formarea instituțiilor politice, scăderea bruscă a nivelului de viață
și lipsa de perspective sociale pentru o bună parte a populației. După direcționare extremismul
se evidențiază în: extremism economic, politic, naționalist, religios etc.
Extremiștii consecvenți tind să schimbe organizarea societății și chiar își pun ca scop
crearea unui stat, normele de drept al căruia să fie înlocuit cu normele religioase.
În ultimile decenii s-au intensificat așa fenomene extreme care au legătură cu
postulatele religioase, însă se manifestă sau au loc în sfera politică a societății și de aceea nu
pot fi cuprinse în formă de extremism religios.
În această ordine de idei putem afirmă ca există o serie de factori care de la mijlocul
anilor ′60 a condus la întărirea rolului islamului în viața politică:
1) Criza evidentă a modelelor occidental și sovietic de dezvoltare la care se orienta
elita politică din majoritatea țărilor musulmane. De aceea masele și elitele lumii
musulmane și-au îndreptat privirile spre Coran pentru a găsi răspunsuri la
problemele actuale;
2) Înfrîngerea statelor musulmane în războiul cu Israel (1977), care i-a condus la
ideea unificării eforturilor țărilor musulmane;
3) Eșecul proiectelor de unificare interstatală în lumea musulmană în fața proceselor
integraționiste;
4) Revoluția islamică din Iran și instituirea regimului în care puterea politică
nimerește în mîinile clerului, construirea statelor după modell musulman a avut o
influență majoră asupra maselor musulmane din alte țări.
Introducerea în circuit a termenului de extremism politico-religios permite a delimita
clar fenomenele care au loc în sfera religioasă de cele care au loc în în lumea politică și care
au o motivație și camuflare religioasă.
Extremismul politico-religios exclude posibilitățile tratativelor și compromisurilor.
Părtașii extremismului politico-religios se deosebesc printr-o intoleranță totală față de toți cu
care nu împărtășesc ideile lor, chiar dacă sunt de aceeași credință.
Cea mai războinică formă de manifestare a extremismului politico-religios este
terorismul care reprezintă o totalitate de forme și metode create pentru a intimida societatea și
a-și impune planurile și ideile.

8
Concluzii
Nu fundamentalismul este principala cauza a terorismului numit şi islamic, ci
condiţiile sociale şi politice din zonă şi amestecul străin care, au trezit în musulmani
intoleranţa şi fanatismul existente şi în Islam ca în orice religie cu tendinţe universale.
Terorismul este categoric interzis de Islam şi legea islamică respinge ideea că o tactica
non-legitimă poate vreodată conduce spre un efect pozitiv.
Islamul nu se suprapune peste fundamentalismul islamic. Islamul nu e incompatibil cu
democraţia de tip occidental, iar democraţia de tip occidental şi drepturile omului nu sunt
universale. Ambele abordări (prima de dreapta, a doua de stînga) sunt false pentru că nu
vorbesc despre islam. Islamul, ca orice religie, este aplicată de nişte oameni care înţeleg
diferit un acelaşi text. Islamul nu e mai bun sau mai rău, mai sîngeros sau mai tolerant decît
creştinismul, de pildă.
Islamismul şi islamul nu trebuie confundate, pentru că nu există nici un precept în
Cartea Sfântă a musulmanilor care să justifice asasinatele comise. Coranul pentru musulmani
reprezintă „Cuvântul lui Dumnezeu“. Dacă se menţine aceeaşi interpretare a convingerilor
tradiţionale din religie, ca fiind opusă formelor moderne, atunci se poate afirma că fiecare
musulman este un fundamentalist. Aceasta se datorează faptului că un musulman crede (din
motive istorice, ideologice şi logice) că, într-adevăr, Coranul este „Cuvântul lui Dumnezeu“,
este sursa de îndrumare pentru această viaţă şi cheia Salvării în Viaţa de Apoi.
S-a răspândit ideea că toţi teroristii de religie musulmană sunt fundamentalişti şi toţi
fundamentaliştii ar fi terorişti. Când se vorbeşte despre terorism, se face referire la Orientul
Mijlociu şi se asociază automat cu fundamentalismul islamic şi invers, fundamentalismul este
asociat cu terorismul. Semnul egalităţii între cei doi termeni, terorism şi musulman, a devenit
foarte mediatizat, mai ales după atentatele de la World Trade Center. Permeabilă sau nu,
lumea Islamului, la fel ca şi alte lumi a fost şi este caracterizată de multe tentaţii, căile de
urmat fiind variate şi alese în consecinţă.
Este important de subliniat că Islamul nu se rezumă la islamismul extrem. Unii
musulmani au numit fundamentalismul islamic „maladia Islamului”. Totodată, Islamul nu
trebuie să fie asociat obligatoriu cu terorismul sinucigaş.
Secolul al XXI-lea a oferit musulmanilor extremişti ideea de „retragere permanentă”,
în care Islamul ar fi asediat de cultura şi modernizarea occidentală. Superioritatea
Occidentului, recunoscută de altfel şi de către Islam, a dat acestui conflict, dintre occidentali
şi Islam, un sens de disperare, popularizat de către liderii religioşi ca un război de autoapărare

9
în care Jihadul este singurul răspuns posibil. Jihad este o stădanie pentru cauza lui Dumnezeu
singur şi nu poate viola principiile Islamice, deci nu poate fi asociat terorismului.

Bibliografie:
1. Barber, Benjamin R., Jihad vs. McWorld : How Globalization and Tribalism are
Reshaping the World, Bucureşti, 2001.
2. Barna, Cristian, Terorismul, ultima soluţie?, Editura Top Form, Bucureşti, 2005.
3. Barna, Cristian, Cruciada Islamului, Editura Top Form, Bucureşti, 2007.
4. Lammens, Henri, Islamul : credinţe şi instituţii, Editura Corint, Bucureşti, 2003.
5. Scruton, Roger, Vestul şi restul: globalizarea şi ameninţarea teroristă, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2004.
6. Van de Weyer, Robert, Islamul şi Occidentul – O nouă ordine politică şi religioasă
după 11 septembrie 2001, Editura Alfa, Bucureşti, 2001.
7. Diaconu, Dumitru, Virgil, Terorismul. Repere juridice şi istorice, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004.

Surse online:
http://www.armyacademy.ro
http://www.islam-abc.ro
http://www.islamtomorrow.com
http://www.rostonline.org

10