Sunteți pe pagina 1din 5

Citare / Citation

Pistritu, M.M. & Călin, R.A. (2016). Valențe teologice și psihologice ale comunicării prezente în
Sfânta Taină a Mărturisirii / Theological and psychological valences of communication found in
the Holy Confession, în volumul Conferinței Internaíonale ”Educație și Spiritualitate”, Ediția a III-a,
organizată de D.P.P.D. din cadrul Universității din Craiova în colaborare cu Facultatea de Teologie
Ortodoxă, 11-12.06.2016, Editura Mitropolia Olteniei Craiova, pp. 365-369 (ISSN 2360-4603)

VALENȚE TEOLOGICE ȘI PSIHOLOGICE ALE COMUNICĂRII


PREZENTE ÎN SFÂNTA TAINĂ A MĂRTURISIRII

(THEOLOGICAL AND PSYCHOLOGICAL VALENCES OF


COMMUNICATION FOUND IN THE HOLY CONFESSION)

PISTRIȚU MARIA-MIHAELA
Undergraduate, Faculty of Social Sciences (Political Sciences) - University of Craiova
Undergraduate, Faculty of Theology (Sacred Art) - University of Craiova
Email address: maria.pistritu@yahoo.com

CĂLIN RĂZVAN-ALEXANDRU
Senior Lecturer, PhD, Teacher Training Department - University of Craiova
Email address: calinrazvanalexandru@yahoo.com
Rezumat
Studiul de față propune o abordare teologică, însoțită de unele explicații psihologice, privind Taina Mărturisirii. Se pornește în elaborarea
analizei de la comuniunea interpersonală ce o presupune Spovedania sau Mărturisirea, taină prezentă în viața multora dintre creștinii ortodocși în
condițiile viețuirii într-o lume în care sunt suspuși păcatelor de tot felul, ajungându-se la contextul teologic din substratul ei, generat de posibilitatea
formulării Tainei nu doar ca element liturgic, ci și ca act trialogic. Aici vom analiza cele trei centre de comunicare: Hristos, duhovnic, penitent pe
baza relației ce o presupune Taina și a legăturii ce se manifestă între ei.
Tema izbăvirii de păcat în care se recade atât de ușor, rămâne tema centrală a textului, dar și a vieții creștine și a cugetării teologice,
taina Pocăinței repunându-l pe credincios în starea de curăție deplină, precum cea după Botez.
Întrebarea fundamentală a studiului se formulează astfel: Cum ne mărturisim lui Hristos și ce valențe psihologice și dialogal-
interpersonale presupune actul mărturisirii față de noi prin duhovnic către Hristos?
Cuvinte cheie: Taina Spovedaniei, mărturisire, confesiune, păcat

Abstract
The study proposes a theological approach, accompanied by some psychological explanations regarding the Sacrament of Reconciliation.
It starts with drafting the analysis of the interpersonal communion implied by Confession or Penance, which is present in the life of many Orthodox
Christians in terms of living in a world where they are subjected to sins of all kinds, leading to the theological context of its substrate, generated by
the possibility of addressing the sacrament not only as a liturgical element, but also as a trialogue act. Here we will analyze three communication
centers: Jesus Christ, the confessor and the penitent based on the sacrament and the bond that occurs between them.
The theme of deliverance from sin, that can be easily committed, is the central topic of the text and also of the Christian life and
theological contemplation; the sacrament of penance puts the Christian in a state of complete purity, such as after Baptism.
The fundamental question of the study is formulated as follows: How do we confess to Christ and what psychological and dialogical-
interpersonal meanings are implied by the act of confession for us through the confessor to Jesus Christ?
Keywords: Sacrament of Reconciliation, penance, confession, sin

Demersul nostru exploratoriu va urma traseul teologic al explicării valențelor spirituale pe care le
îmbracă Taina Mărturisirii.
Instituirea (temeiul biblic), definirea și înțelegerea Tainei în mediul teologic de comunicare
În vederea iertării păcatelor, săvârșite de oameni după botez, Mântuitorul Hristos a instituit Taina
Pocăinței, fapt ce îl putem observa în Sfânta Scriptură încă din Vechiului Testament, când după primul păcat
omenesc, Dumnezeu provoacă pe Adam și Eva la o mărturisire personală și explicită (Facere 3, 13). Însă așa
cum ne spun Sfinții Părinți, atât Adam cât și Eva au refuzat invitația la o mărturisire personală. Tot de la ei
aflăm că blestemul lui Dumnezeu a căzut asupra vieții lor, nu pentru că au păcătuit, ci pentru că nu au
mărturisit (Afraates1). Același lucru s-a întâmplat și cu Cain, întrebat să-și mărturisească păcatul, să se
declare răspunzător pentru uciderea fratelui său, el a refuzat (Facere 4,9) 2.
1
Pr. M. Milea, în Afraat Persanul, Îndrumări duhovnicești, Editura Anastasia, București, 1998, p.123
2
Pr. D. Fecioru, în: Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea întâia: Omilii la Facere I (PSB 21), Editura IBMBOR, București, 1986, pp. 227-228

1
În Noul Testament, Sfântul Ioan Botezătorul vestește apropierea Împărăției cerurilor, îndemnând pe
oameni să se pocăiască. Îndemnuri la Pocăință și izbăvire de păcate dă Mântuitorul și în pilda Vameșului și
Fariseului (Luca 18, 10-14) când vameșul stând departe, smerit și cu frică de Dumnezeu, își vede păcatele și
se roagă pentru iertarea lor, dar și în pilda Vindecării slăbănogului, când, văzând credința sa, i-a zis:„Omule,
iertate îţi sunt păcatele tale”(Luca 5, 20), iar puterea iertării păcatelor a acordat-o și Apostolilor și urmașilor
acestora prin îndemnul dat la arătarea Sa de după Înviere Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate şi cărora
le veţi ţine, vor fi ţinute.
Taina Pocăinței are numeroase temeiuri în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție din care rezultă
practicarea ei continuă încă din epoca apostolică (Fapte 19, 18; 1 Ioan 1,9; Iac. 5, 16; comp. I Cor. 5, 1-7).
Spovedania are sensul întoarcerii, al refacerii legăturii cu Biserica și al deplinei comuniuni cu Hristos
și frații. Prin Taina Sfântului Botez ne sunt iertate păcatul strămoșesc și celelalte păcate făcute până în
momentul primirii harului. Dar pentru că Botezul nu se mai repetă în viața creștinului și pentru că nu ne
putem uni cu Hristos în Euharistie fără iertarea păcatelor de după Botez, a fost instituită de Mântuitor Taina
Mărturisirii, tocmai pentru a continua și reactualiza mereu roadele Botezului 3. La trecerea de la păcatul în
care a recăzut la izbăvirea de el, creștinul trebuie să colaboreze cu Hristos mult mai intens decât a făcut-o la
Botez, iar participarea lui constă în mărturisire și pocăință, care reprezintă atitudinea lui personală față de
păcat. Această participare personală a cerut-o Biserica creștinului, în toate timpurile.
Mediul Bisericii este spațiul de comunicare creștină. ,,Pocăința constă în întoarcerea la Domnul
Hristos și la învățătura Evangheliei Sale, în întoarcerea de la calea cea rea la cea bună adică pe calea
Bisericii“4. Pentru creștini, calea cea bună este datul firii, este comuniunea, precum și realitatea comunicării
cu și în Hristos. Calea cea rea reprezintă părăsirea dialogului din mediul Bisericii, este îndepărtatea de țelul
comunicării interpersonale. În acest sens, Hristos ne oferă remediul la lipsa binelui adică la situarea noastră
în afara relației de comunicare cu El: aici intervine Taina Mărturisirii ca ,,Taină a comunicării intime și
sincere între penitent și preot sau chiar o Taină a comuniunii între ei“ 5.
Comunicarea din cadrul Tainei o descrie Părintele Stăniloae ca una ce se desfășoară ,,între două
persoane într-o relație de inimitate, și relația aceasta este înlesnită pentru penitent de faptul că preotul i se
înfățișează ca vorbindu-i în numele Domnului atât cu iubirea ierătoare a lui Dumnezeu care nu îl face să
dispere, cât și cu seriozitatea care îl oprește de la bagatelizarea slăbiciunilor sale“ 6. Aici apar cele trei centre
de comunicare ale Tainei: 1. Penitentul ca persoană ce vine să dobândească iubirea iertătoare; 2. Preotul
duhovnic cel care îl pune pe Hristos în fața penitentului, deci îl înfățișează pe Cel ce iartă toate; 3. Hristos-
Domnul, Cel ce personalizează comuniunea și acordă harul iertării.
Momentele esențiale ale Tainei Sfintei Spovedanii.
Întreaga învățătură a Bisericii despre Taina Mărturisirii, așa cum se află ea în Sfânta Scriptură și
Sfânta Tradiție, a fost întărită printr-o serie de hotărâri dogmatice și disciplinare ale unor Sinoade ecumenice
și locale, precum și în cărțile ei de cult, care au stabilit rânduiala săvârșirii Tainei Mărturisirii și modul în
care trebuie să se aplice unitar epitimiile în Scaunul Spovedaniei de către preot, condițiile pe care trebuie să
le îndeplinească preotul duhovnic, pregătirea credinciosului pentru mărturisire și primirea iertării și
împărtășirii cu Trupul și Sângele Domnului. Etapele esențiale sunt:
1. Luând hotărârea de a se îndrepta, penitentul se apropie de Dumnezeu în scaunul mărturisirii cu umilință
și cu inima înfrântă, mărturisind duhovnicului toate păcatele săvârșite de la ultima sa mărturisire;
2. Manifestând părere de rău și căință pentru păcatele făcute, penitentul făgăduiește că în viitor se va
strădui să nu mai facă astfel de păcate;
3. Duhovnicul dă dezlegare de păcate celui ce s-a mărturisit;
4. După povețele necesare, duhovnicul dă penitentului canonul sau epitimia 7, ca printr-o trudă personală
să-și amintească de greutatea păcatului și de condiția lui muritoare. Ca exemplu în Noul Testament,
Mântuitorul dă slăbănogului vindecat la Betsaida, ca epitimie, să-şi ducă patul şi să nu mai greşească în
faţa lui Dumnezeu (Ioan 5,8).
Însușirile duhovnicului și păstrarea secretului Mărturisirii

3
Pr. Prof. Galeriu Constantin, Taina Mărturisirii, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, vol. I, Editura Basilica, București, 2014, pp.
25-26
4
Arhim. Ilie Cleopa, Despre credința ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p.141.
5
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1997, p.86.
6
Ibidem, p.87.
7
Cf. http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=ZXBpdGltaWU=, consultat la data de 31.03.2016, ora 18.00, ἐπιτίμιον, τό — epitimion = penitenţă,
părere de rău, Canon de pocăinţă pe care preotul îl dă credinciosului ca un fel de pedeapsă, ca acesta să-şi ispăşească într-un fel păcatele

2
Ce trebuie să posede duhovnicul pentru a putea conduce dialogul cu penitentul, deci pentru a putea
acționa împotriva acestor slăbiciuni și pentru a putea acorda un canon potrivit și cum trebuie să păstreze
secretul?
Părintele Petre Vintilescu menționează moralitatate, sfințenia și evlavia ca fiindu-i ,,de rigoare
duhovnicului nu numai pentru a se înfățisa ca un model viu celor pe care este chemat să-i călăuzească pe
calea perfecțiunii, ci și pentru a-i servi lui personal, ca forță de rezistență“ 8. Acestea constituie trei dintre
virtuțile pe care duhovnicul trebuie să le posede pentru a-l ghida pe penitent către Hristos. Înaintarea
penitentului de la dialog la trialog este susținută de preotul duhovnic prin moralitatea, virtuțile și cuvintele
sale. La scaunul spovedaniei, după începerea mărturisirii, preotul în relația cu penitentul, îl conduce pe acesta
către relația trialogică și personală cu Hristos. Relația dintre duhovnic și penitent se fundamenteză pe taina
penitentului, pe care duhovnicul nu o va spune niciodată. ,,Între ei are loc o taină și din acest punct de
vedere, deci între ei se realizează o legătură sufletească profundă și intimă în același timp, cu totul
deosebită”9. Părintele Dumitru Stăniloae duce această explicație mai departe: ,,Penitentul realizeză cu preotul
comuniunea maximă care se poate realiza cu un om. E un nou motiv pentru care Taina aceasta e Taina unei
comuniunii cum nu există alta: e Taina restabilirii comuniunii depline între un credincios și preot, ca organ
văzut al lui Hristos și ca reprezentant al Bisericii“ 10.
Secretul Mărturisirii este legat de însăși instituirea acestei taine, făcând parte integrantă din disciplina
Tainei Spovedaniei. Ca reprezentant al lui Dumnezeu, în numele căruia administrează taina și căruia
creștinul se deschide, duhovnicul este obligat a păstra aceeași taină pe care însuși Dumnezeu o păstrează față
de păcatele oamenilor11. În acest sens, din Sfânta Scriptură aflăm că cele auzite sunt păstrate de duhovnic
până la sfârșitul vieți, ”Auzit-ai cuvânt? Să moară cu tine” (Iisus Sirah 19, 10).
Comiterea unei indiscreții cu privire la cele aflate în scaunul mărturisirii, ar pune într-o lumină
negativă, nu doar preotul ci și taina însăși. De asemenea, nu îi este îngăduit duhovnicului să facă nici un fel
de însemnare, oricât de sumară ar fi și nici vreun alt fel de semn care să amintească de mărturisirea primită.
Astăzi Violarea secretului mărturisirii se pedepseşte cu de-punerea așa cum aflăm din regulamentul de
procedură al instanțelor disciplinare și judecătorești ale Bisericii Ortodoxe Române art. 28 12.
Valențele teologice ale Tainei Mărturisirii.
Dacă spovedania a debutat cu căința și mărturisirea păcatelor prin viu grai și a continuat cu primirea
canonului, ea se finalizează cu dezlegarea păcatelor 13. În arealul Tainei, căința penitentului este realmente
necesară pentru reprimirea lui în comunicarea trialogică. ,,Penitentul trebuie ajutat să se căiască cu adevărat
pentru ele [pentru păcate], căci prin căință se deschide poarta iertării și ea îi dă o speranță garantată de
autoritate lui Hristos ajutându-l să depășească el însuși păcatele și slăbiciunile sale“ 14. Părintele Galeriu
consideră căința, pe baza gândirii Sfântului Isaac Sirul, ca o „sondă aruncată la mari adâncimi, o incizie în
sufletul bolnav care pătrunde «mai adânc decât păcatul», până la fondul sănătos din noi” 15. El arată în
continuare valoarea profundă a căinței în realitatea actului mărturisirii, în accentuarea stării, ca având rol
în ,,dedublarea inimii“, adică în limitarea puterii răului în relație cu putința binelui 16.
Cum desăvârșește și implinește rugăciunea Tainei Mărturisirii toată această mișcare către Hristos a
penitentului prin căință și dorință de renunțare la păcat și de revenire la comuniunea cu Hristos?
În stare de căință, penitentul își mărturisește păcatele sale iar Hristos, prin preot, îl dezleagă de
acestea și îl reprimește în actul comunicării. Hristos iartă, așa cum este menționat în rugăciune, ,,cu harul și
cu îndurările iubirii Sale de oameni“17 păcatele penitentului. El este de față, iertarea păcatelor fiind acordată
de preot prin El, în actul deplin de comunicare trialogică: Hristos, preot, penitent. Acordul dintre cei trei se
bazează pe iubirea de oameni a Fiului lui Dumnzeu. Hristos l-a iertat și l-a primit pe penitent în comunicare
și în comuniune cu El din iubire, căci Taina în sine este mediul iubirii lui Dumnezeu. ,,Așa cum cuvântul este
expresia sensibilă a gândului, de asemenea și Tainele sunt după învățătura Bisericii noastre, semnele văzute
8
Pr. Petre Vintilescu, Spovedania și duhovnicia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Alba Iulia, 1995, pp. 44-45.
9
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1997, p.88.
10
Ibidem, p.89
11
Cf. Sf. Ioan Gură de Aur, Catehesa II către cei care vin la botez (Migne, P.G., t.XLIX, col. 236-237)
12
http://protoieriaoltenita.ro/wp-content/uploads/2013/12/Regulamentul-Instantelor-de-Judecata-Al-BOR.pdf, accesat la data de 16.04.2016, ora
15:35
13
Arhim. Ilie Cleopa, Despre credința ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p.141.
14
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, 1997, p.90.
15
Pr. Prof. Constantin Galeriu, Sensul creștin al pocăinței, în Studii Teologice, XIX, 1967, nr. 9-10, p.677
16
Ibidem, p.678
17
Molitfelnic, Editura IBMBOR, București, 2008, p.123.

3
prin care se împărtășește celui care le primește, forța, lumina și harul sfinților al duhului lui Dumnezeu“ 18.
Prin Taină omul primește harul și este repus la locul sfințirii creației din spațiul Bisericii. Mărturisirea îi redă
penitenului lumina lui Hristos, harul eliberându-l și de gânduri și neliniști interioare. Aici intervine și valența
psihologică, pentru că harul acționează în acord cu cuvântul preotului și cu starea interioară pe care aceștia o
creează în aromonia lui Hristos din actul de mărturisire. Psihologia Tainei este redată de starea de bine pe
care cei doi o creează și o simt. Constatarea iertării îi redă penitentului binele sufletesc și liniștea psihologică.
Sfatul duhovnicului și ,,deschiderea plină de căldură“ – așa cum gândește părintele Stăniloae –
fundamentează această stare psihologică de bine a penitentului și îi reînnoiește mintea.
Spovedania ca demers personal
Încă din secolul II Tradiția Bisericii ne vorbește despre o mărturisire individuală a păcatelor, astfel
epistola lui Barnaba adresându-se creștinului îi spune: ”Să-ți mărturisești păcatele tale”, la fel cum îi spune și
creștinului Sfântul Clement Romanul: ”E mai bine să-ți mărturisești păcatele tale decât să-ți împietrești
inima”19. În secolul III, Sfântul Ciprian, episcopul Cartaginei, vorbește despre necesitatea ca fiecare să-i
expună păcatul său episcopului sau preotului, pentru a primi de la acela penitența ce trebuie să o facă și apoi
iertarea, sau iertarea imediată, în caz de pericol de moarte 20.
Mărturisirea e un act personal precum și păcatul e un act personal. Omul trebuie să răspundă singur
de păcatul său în fața lui Dumnezeu prin duhovnic, trebuie să aibă curajul să iasă singur cu chipul său
spiritual întinat de păcat, clar și pătruns de căință, nu să rămână acoperit de norul mulțimii. Preoții trebuie să
primească o mărturisire individuală de la fiecare, pentru ca știind concret păcatele fiecăruia să fie în măsură
să-și facă o judecată despre starea lor și despre penitența ce trebuie să le-o impună 21.
Penitentul trebuie să iasă personal în fața lui Dumnezeu cu păcatul său, prin preot, ca martor al lui
Dumnezeu, singurul în măsură și în drept să exercite puterea de a lega și de a dezlega păcatele oamenilor
(Origen, Omilia II-a la Psalmul 37), pentru că și Dumnezeu îi dă iertare printr-un act adresat lui personal,
punându-și mâna prin preot pe creștetul lui, așa cum ne spune toată tradiția bisericească de la Sfântul Ciprian
și Didascalia Apostolilor și până astăzi 22. Raportul între om și Dumnezeu este un raport de la persoană la
persoană, nu un raport dintre masă și Dumnezeu. Dumnezeu îi vrea pe oameni uniți în iubire, dar nu
contopiți în masă; într-o unire care nu-i anulează ca persoane, care nu le anulează răspunderea personală, ci
le-o accentuează23.
Necesitatea Sfintei Spovedanii pentru viața duhovnicească se desprinde din faptul că greșelile morale
n-au devenit imposibile pentru credincios după ștergerea păcatului originar în Sfânta Taină a Botezului.
Biserica îndeamnă la Spovedanie, fiind considerată necesară pentru purificarea și sporirea vieții
duhovnicești. În același timp, harisma duhovniciei nu este dată oricui de către Biserică (2). Sunt avute în
vedere criterii precum vârsta, integritatea, experiența, pregătirea, în condițiile în care un duhovnic este
responsabil pentru sănătatea psihică a multor oameni.

Bibliografie
Balca, Niculae. 2014. Etapele psihologice ale mărturisirii, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine,
vol. I, Editura Basilica, București, p.458.
Cleopa, Arhim Ilie. 1981. Despre credința ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, București, p.141.
Diaconescu I., Pop O. 2011. în Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei, Scrisori, Ed. Sophia, București, p.88
Fecioru D. (Pr.). 1986. în: Sf. Ioan Gură de Aur, Scrieri. Partea întâia: Omilii la Facere I (PSB 21), Editura
IBMBOR, București, pp. 227-228
Galeriu Constantin (Pr.). 2014. Taina Mărturisirii, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, vol. I,
Editura Basilica, București, pp. 25-26
Galeriu Constantin (Pr.). 1967. Sensul creștin al pocăinței, în Studii Teologice, XIX, nr. 9-10, p.677
Milea M. (Pr.), în Afraat Persanul, Îndrumări duhovnicești, Editura Anastasia, București, 1998, p.123
Popescu Dumitru (Pr.). 1971. Pocăința ca refacere a legăturilor credincioșilor cu Dumnezeu și cu semenii, în
Biserica Ortodoxă Română, LXXXIX, nr. 9-10, p.1024

18
Diac. Prof. Niculae Balca, Etapele psihologice ale mărturisirii, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, vol. I, Editura Basilica,
București 2014, p.458.
19
Epistola lui Barnaba, XIX, 12, trad. Pr. D. Fecioru, în: Scrierile Sfinților Părinți Apostolici, PSB 1, Ed. IBMBOR, București, 1979, p.136
20
I. Diaconescu, O. Pop, în Sf. Ciprian, episcopul Cartaginei, Scrisori, Ed. Sophia, București, 2011, p.88
21
Ibidem, p.220.
22
Pr. Dumitru Popescu, „Pocăința ca refacere a legăturilor credincioșilor cu Dumnezeu și cu semenii”, în Biserica Ortodoxă Română, LXXXIX,
(1971), nr. 9-10, p.1024
23
Pr. Dumitru Stăniloaie, Mărturisirea păcatelor și pocăința în trecutul Bisericii, în Spovedania și Euharistia izvoare ale vieții creștine, vol. I,
Editura Basilica, București, 2014, p.73

4
Staniloae Dumitru (Pr.). 1997. Teologia Dogmatică Ortodoxă, vol. 3, ediția a doua, Editura Institutului Biblic și de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, p.86.
Stăniloaie Dumitru (Pr.). 2014. Mărturisirea păcatelor și pocăința în trecutul Bisericii, în Spovedania și
Euharistia izvoare ale vieții creștine, vol. I, Editura Basilica, București, p.73
Vintilescu Petre (Pr.). 1995. Spovedania și duhovnicia, Editura Episcopiei Ortodoxe Române Alba Iulia, pp. 44-45.
 Epistola lui Barnaba, XIX, 12, trad. Pr. D. Fecioru, în: Scrierile Sfinților Părinți Apostolici, PSB 1, Ed.
IBMBOR, București, 1979, p.136
 Molitfelnic, Editura IBMBOR, București, 2008, p.123.
 Sf. Ioan Gură de Aur, Catehesa II către cei care vin la botez (Migne, P.G., t.XLIX, col. 236-237)
 http://www.dervent.ro/dictionar.php?dTitle=ZXBpdGltaWU=, consultat la data de 31.03.2016, ora 18:00,
ἐπιτίμιον, τό - epitimion = penitenţă, părere de rău, Canon de pocăinţă pe care preotul îl dă credinciosului ca un fel
de pedeapsă, ca acesta să-şi ispăşească într-un fel păcatele
 http://protoieriaoltenita.ro/wp-content/uploads/2013/12/Regulamentul-Instantelor-de-Judecata-Al-BOR.pdf,
accesat la data de 16.04.2016, ora 15:35

Evaluare