Alina TROFIM

LUMINI
DIN
UMBRE

Editura pentru Literatură şi Artă

Chişinău, 2016
 „Încearcă să trăieşti aşa...
Lumină să devină umbra ta”.

Alina Trofim
Procesare computerizată: Andrei Dorgan
Lector: Natalia Pîslaru
Ilustraţii: Victoria Trofim
 LUMINA UMBREI

Poezia e un moment de purificare prin cu-

vânt.
Aşa o vede Alina Trofim, o tânără autoare
care vine în literatura noastră cu Cogâlnicul,
râul copilăriei ei, şi cu Bugeacul dogorit de
soare, prin care vântul care bate „adie iubire”.
Anume în acest context geografic Alina Trofim
a deprins
„Dragostea – de la lumină, iar tristeţea de la
stele…”
Totul e pentru ea însuşire: nu doar poezia se
învaţă în acest spaţiu vital, dar şi tinereţea, şi
bunătatea, şi frumuseţea, şi omenia.
Poezia pentru ea e respiraţie, sărbătoare a
spiritului, trăire şi re-trăire a inimii.
Destinul ei e destinul dictat de cuvinte, mo-
delat şi direcţionat de acestea.
„Aş strânge razele-ntr-un pumn
Să-ţi dăruiască feeria
Cuvintelor care le spun
Şi să răsune melodia
Ce strânge razele-ntr-un pumn”.
Poeziile ei au refrene, asonanţe, tonuri, im-
previzibilitate, vervă. Ele îşi au drumul lor, care
o îndeamnă pe autoare să le urmeze (şi nu in-
vers).

–5–
 Alina Trofim caligrafiază doar aparent o poe-
zie feminină. Ea scrie în dublu registru. Sensibi-
litatea e însoţită de prelegeri privind problemele
grave cu care se confruntă firea omenească (le-
gate de ecologie etc.). Pentru ea lumina e izvorâ-
toare din umbre şi cuvântul – din tăceri.
Ceea ce o preocupă în primul rând e „taina
ascunsă-n cuvânt”, „misterul vieţii”, „dorul ce
seacă din izvoare”.
„Lasă-mă să cânt fără de sunet,
Lasă-mă să tac când voi vorbi…”.

Poezia ei discută despre poezie, îi pune între-

bări şi răspunde la replicile acesteia. Răspunsu-
rile pe care le obţine n-o interesează totdeauna,
pentru că ele se conţin în felul de a fi şi a simţi
ale autoarei.
Ca şi cum ceea ce scrie înseamnă un stil al
existenţei. Tratează superficialităţile pentru a se
adânci în profunzimi, se duce spre ambiguităţi
pentru a elibera limpezimi de cer şi iluminări de
sens:
„Mă doare durerea,
mă doare tăcerea…
Tu ştii ce înseamnă
când timpul te doare?
Mă doare?... Ce oare?...
Doar o întrebare”.

–6–
 Pe Alina Trofim o doare timpul pe care-l tră-
ieşte. Şi care o trăieşte. Şi totul nu se rezumă de-
cât la o întrebare. În care se conţine însăşi exis-
tenţa, verbul „a fi”, conjugat la toate timpurile.
E o spiritualizare a realului, abordat în stil
tradiţionalist cu un coeficient de modernitate,
care vorbeşte despre faptul că autoarea se află în-
tr-o căutare de sine şi multe dintre victoriile ei
literare vin din această direcţie.
Mă bucură această nouă plachetă a Alinei
Trofim, lucru care mă îndeamnă să exclam:
„Nasc şi la Cimişlia Oameni”!
Oameni cu drag de Limbă, de România şi de
sensurile profunde ale cuvântului poetic.

Nicolae DABIJA

–7–
 Lumini din umbre

AŞ RUPE PLOILE
DIN NORI
Aş strânge razele-ntr-un pumn
Să-ţi dăruiască feeria
Cuvintelor care le spun
Şi să răsune melodia
Ce strânge razele-ntr-un pumn.

Aş smulge stelele din nopţi

Ca să viseze pentru tine
Şi să perceapă ce nu poţi
Tu spune astăzi pentru mine
Ce-ar smulge stelele din nopţi.

Aş rupe ploile din nori

Şi le-aş lega doar cu pământul
Să nu le-adune ţie vântul
În zilele născute-n zori
Ce-ar rupe ploile din nori.

Aş strânge zilele-ntr-un trai

Să tot trăiești mereu cu mine,
Să crezi că viaţă nu mai ai
Fără de om ce-ţi aparţine.
Aş strânge zilele-ntr-un trai
Le-aş da doar ţie
Să le ai!

–9–
 Lumini din umbre

PRIVESC LA STELE
Se întunecă privirea văzând umbrele umplute,
Se ascunde lent mâhnirea în cuvintele tăcute…
Ochii mari deschide seara şi priveşte lung la stele
Şi în drumul lor vedea-vei – după tine pleacă ele!

Poate soarele răsare ca să-ţi lumineze calea?

Poate munţii mari şi dealuri daţi sunt ca să vezi şi valea?
Chiar şi apele-ţi dau sfatul într-un murmur cristalin:
Totul trece şi se scurge şi rămâne valul lin.

Pietrele de lângă râuri îţi arată o putere,

Iar în urma lor rămâne a nisipului avere.
Iarba verde te învaţă să dai aer şi aripă
Mugurii ce te creează îţi arată ce-i o clipă.

Pasărea măiastră-ţi cântă ca să prinzi zborul gândirii,

Vântul bate şi adie firul notelor iubirii,
Chiar şi răsăritu-ţi spune că exist-un asfinţit,
Viaţa noastră-i doar o clipă – te-ai născut… şi ai murit.

Totul… totul ce văd ochii îţi dă semn să te pricepi

Ce să faci şi cum o viaţă de la capăt s-o începi:
De la muguri – începutul, de la floare – tinereţe,
De la fructul – conceputul, de la zbor – o bătrâneţe.
Dragostea – de la lumină, iar tristeţea – de la stele…
Cât de mult îmi place mie seara să privesc la ele!

– 11 –
Alina Trofim

INIMĂ DE ŢARĂ
Şi ziua cade rătăcită-n umbră,
Şi soarele de frig a amorţit,
Şi cerul plânge peste Ţara sumbră,
Istorie și neam… Ne-au jefuit!
Au smuls din suflet tânăr răstignirea,
Iar din tăceri coroană şi-au creat,
Scandau lozinci: IUBIRE şi IUBIRE!
AL SĂU POPOR DIN OS L-AU RUINAT.
Adună, Doamne, Inimă de Ţară
În palmele de cărţi şi gospodari.
O viaţă în unire să tresară,
Să plângă urmele la cei ce sunt tâlhari!

– 12 –
 Lumini din umbre

GĂSEŞTE-MĂ
Găseşte-mă, iubite, în lumea trecătoare
Şi din tăcere-ascultă cum strig că te iubesc.
Vreau să te ştiu aproape şi inima să zboare
Spre fericirea oarbă văzând că înfloresc.

Găseşte-mă, iubite, în zâmbete deschise,

În frumuseţea zilei din larguri de câmpii
Şi simte o văpaie a inimii aprinse
În timpuri zbuciumate grăbeşte-te să vii.

Găseşte-mă, iubite, în razele de soare,

Şi în lumini aprinse, şi-n lacrima de dor.
Aş vrea în lumea noastră să afle fiecare
O dragoste fierbinte şi sensul vieţii lor.

Găseşte-mă, iubite, în roua dimineţii

Şi-n seri cu luna plină, şi printre stele mii.
Începe să mă cauţi când simţi lumina vieţii
Aflându-mă alături, găseşte-mă-n copii.

– 13 –
 Lumini din umbre

SUNT NEAM
Sunt neam cu iarba verde,
Cu florile din luncă.
Sunt neam cu steaua dalbă,
Ce-n lacuri se aruncă.
Sunt neam cu răsăritul
Ce tainic se deschide.
Sunt neam cu asfinţitul,
Care încet mă-nghite.
Sunt neam cu vântul darnic,
Care idei aduce,
Sunt neam cu solul harnic
Şi cu privirea-i dulce.
Sunt neam cu pomul rodnic,
C-un murmur de izvor.
Sunt neam cu versul tainic,
Unde palpită-un dor.
Sunt neam cu floarea-albastră
Şi sinceră ca cerul.
Sunt neam cu o fereastră,
Ce spune adevărul.
Sunt neam cu-un munte negru,
Cu ploaia… cu zăpada…
Sunt neam cu fulgul moale,
Ce n-a încetat să cadă.
Sunt neam cu zborul vieţii,
Cu pasărea măiastră.
Aşa au spus profeţii:
Aşa e soarta noastră!

– 15 –
 Alina Trofim

NU CEREŢI PREA MULTE

Nu cereţi prea multe de la mine, nu vă pot da:
haina ruptă de timp din inima mea,
lacrima scăpată de gând, taina ascunsă-n cuvânt,
iubirea friptă de nea, nici chiar răsăritul, o stea…
nu pot rupe pâinea din frig şi nici răsuflarea din crâng,
nici razele, nici asfinţitul, nu pot dărui nici pământul.
Nu cere, te rog, nu mai cere cuvântul cu multă tăcere!
Nu am şi nu ştiu cum să dau aceea ce oamenii n-au.
Nu ştiu cum se-adună lumina şi cum să aduc vocea fină,
Nu pot dărui taina vieţii şi nici auzi ca pereţii,
Nu ştiu cum se naşte şi creşte misterul – cum se dăruieşte,
Vă rog, să nu cereţi prea multe… nu vă pot da
Nici haina ruptă de timp… nici inima mea...

– 16 –
 Lumini din umbre

PROGRAMARE
Te naşti
– eşti deja programat cum vei fi
Şi cum vei vorbi, vei visa, vei muri.
Şi câte clipite plăcute le-ai da…
Şi câte momente în zori vei fura…

Vei fi… sau nicicum nu vei fi om măreţ,

De şmecher te-ai face, de om îndrăzneţ,
Cu ochii luminii sau sticle de geam,
Cu ramuri frumoase sau fără de neam…

O vei întâlni …
Cum?
şi Unde?
şi Când?
Trăi-vei cu ea pe pământ sau… în gând.
Ţi-a scris soarta Domnul şi-n suflet ţi-a pus,
Iar cerul ţi-a dat să-nţelegi…. că e sus!

Ştii? Totu-i deja programat, calculat

Chiar paşii ce lent te vor da în păcat,
De-ai fi călăreţ sau de-ai fi călărit,
De-ai da fericirea, de-ai fi fericit.

Trăieşte-ţi programul şi nu te opri

Doar Domnul mai știe cât ai DE-A TRĂI.
De-ai merge… De-ai curge… De-ai fi în planare
Să ştii, totu-i simpla a LUI PROGRAMARE.

– 17 –
 Lumini din umbre

CE AUD POEȚII
Aud cum mai cade zăpada,
Cum vântul răzbate prin zare
Și cum înflorește cascada
Prin tainica înseninare.

Aud cum șoptește izvorul:

De unde apare puterea
Și cum renăscu-se odorul
Din apele de înviere.

Aud cum se mișcă pământul

Impus de a sa adâncime
Și cum se abate de vântul
Împins cu prea multă cruzime.

Aud cum răsare o plantă,

Cum crește prin ea viitorul,
Aud cum aleargă pe-o pantă
Furnica când lacrimă norul.

Aud, dar dispare un sunet

Din viața cu ceața târzie
Și nu se grăbește-un răsunet
Să dea unui om armonie.

– 19 –
 Lumini din umbre

STELELE GRELE
De atâtea stele grele cad constelații mii şi mii,
Din bolta ferestrei mele văd galaxiile pustii.
Mai scade lumina din punctele vii și nevii
Pentru lumea plină de umbre şi de stele plumburii.

– 21 –
Alina Trofim

ŢĂRÂNĂ DRAGĂ –
CE TE DOARE?
Ţărână dragă ce te doare?
Ogoru-mi un stăpân nu are
Şi dorul seacă din izvoare.
N-am aer liber şi nici soare
Şi mi-i răcoare...

– Dar unde ţi-a plecat ţăranul?

– El caută pe unde-i banul.
Pleca pe-o zi, dar, uite-i anul,
Tot mai sărac e buzduganul…
Cărunt sărmanul.

– Unde ţi-e inima fierbinte?

– Da! Îmi aduc de ea aminte,
Ardea în suflet viu şi-n minte
Şi-acuma.... în lăcaşuri sfinte
Mai e fierbinte!

– Dar unde-s roadele-ţi bogate?

– Au fost de lacrimi mari scăldate
Şi în amaruri înecate
Din cele mai frumoase sate
Şi sunt uitate.

– 22 –
 Lumini din umbre

– De ce ţi-i lacrima amară?

– Mi-e milă de a noastră Ţară,
Căci ea îngheaţă chiar şi vara
Şi se topeşte înspre seară
În stropi de ceară.

– Ce te frământă-ncet în gând?
– Măreţ ţi-e neamul din mormânt
Care-a ştiut ce este sfânt
Şi-nţelegea că vie sânt
Şi... nu mă vând!

– Ţărână dragă, dă-ne un sfat?

– Îl ştiţi! Strămoşii v-au lăsat
Atunci când libertate-au dat.
Dar ce-aţi avut – nu aţi păstrat
Şi e păcat!

– 23 –
Alina Trofim

CÂNTECELE DE IZVOR
SCĂPATE
Stau la poarta raiului și bat,
Pare că cerșesc o alinare
Și de acuma timpul e lăsat
Într-o veșnică și sumbră așteptare.
Porțile închise, nici zăvor
Numai voci se-aud cum cântă-ntru-
na,
Lângă mine simt un mic izvor
Cu o apă cristalină-ntotdeauna.
Mă aplec și apa-mi cântă-ncet
Vocea ei trezește-n mine o viață,
Văd un cerc pe el din nou un cerc
Despletește-a existenței lungă ață.
Mă trezesc și țin în mâna mea
Dorul, care pașnic vise vede,
Apele ascunse-n mintea grea
Se revarsă peste a lui plete.
Luna liniștită l-a cuprins
Cu-ale ei misterele ascunse
Și pe foaia dalbă s-au întins
Picăturile din cercurile smulse.
Parcă fuge viața în pustiu
Și se duce totul ca pe ape…
Stau la poarta raiului și scriu
Cântecele de izvor scăpate.

– 24 –
 Lumini din umbre

POEMUL SERII
A creat Dumnezeu o frunză de toamnă,
Ruginie îi este frumoasa doamnă,
I-a dat aripi – planează și vântul prinde,
Raza lunii o trece-n cuvinte flămânde
Și reci, și nude, și frânte – a serii veșminte.
Va-a-a-ai ce culoare de soare uitarea are.
Este un imn al puterii,
Învierii
În poemul serii.

– 25 –
Alina Trofim

LASĂ-MĂ
Lasă-mă să strig printr-o tăcere,
Lasă-mă să plâng în bucurii,
Lasă-mă săracă – în avere,
Singură deşi cu mulţi copii.

Lasă-mă să cred într-o minciună,

Lasă-mă să văd cu ochiul orb
Şi să îndur o viaţă dulce, bună.
Din trecut – un viitor să sorb.

Lasă-mă să cânt fără de sunet,

Lasă-mă să tac când voi vorbi
Şi visând să nu ştiu ce e cuget.
Lasă-mă să plec pentru a fi.

– 26 –
 Lumini din umbre

NU DORMI,
PĂDURE DEASĂ
Nu dormi, pădure deasă...
Urlă lupii rătăciţi
Printre crengile ce lasă
Paşii adânciţi, umbriţi.

Nu muri într-o neştire

Înecată-n grava ceaţă,
Glasul tău în revenire
Trezeşte o nouă viaţă.
Nu ofta spre miezul nopţii
Când vezi luna grea şi plină.
Lasă frunzele-ţi să simtă
Cum este a ei lumină.
Iar spre răsărit să soarbe
Soarele a ta căldură.
Nu dormi – pădure deasă
Că din viaţa ta se fură.

– 27 –
 Lumini din umbre

PĂDUREA
Cu rădăcinile înfipte în pământ
Spre cer se-nalţă lumea de copaci
Şi fiecare simte-al său cuvânt,
Chiar și copacul ce şoptea să taci.

Stejarul – falnic îşi umbreşte plaiul,

Din puhavă-i ţărână se-ncălzeşte,
El ştie-a asculta vioara, naiul.
Prin el istoria se-nveşniceşte.

Mesteacănul – cu dalba lui tulpină

Şi cu cerceii lungi şi frunze mici
O altă vorbă pare că îngână,
Cu toate că răsună și aici.

Iar nucul – ţara caldă o aduce

Şi-n frunza lui se cântă dorul meu,
Mă întâlneşte-n drum cu şoapta-i dulce.
De el este păzit ogorul tău.

La noi şi un cireş vrea să-nflorească

Şi vede rodul lângă dulci izvoare.
Ţărâna noastră cu suflarea-i omenească
Cuprinde arbori mulți sub al său soare.

– 29 –
Alina Trofim

TU EŞTI ADEVĂRAT?
Prin tine s-au unit…
Zâmbetul şi lacrima.
Cu tine s-au trezit…
Dorul meu şi patima.
În tine a crescut…
Sufletu-mi şi inima.
Prin tine s-a născut…
DRAGOSTEA MEA.
De tine s-au legat…
Visele şi razele.
Pe tine au scăldat…
Vorbele şi frazele,
Din tine au furat…
Ochii mari şi buzele.
– Tu eşti adevărat?...
Îmi răspund doar frunzele.

– 30 –
 Lumini din umbre

MELODIA
DIN INIMA MEA
Culeg o melodie vie
Din frunze verzi, din dalbe flori
Şi sufletul încet învie
În minunatele culori.
Aleg din struna tinereții
Firul rebel al viselor,
Cuprind din sunetul tristeții
Melancolia zilelor.
Adun din ploaia de iubire
Sinceritatea spuselor,
Şi scapă de a mea mâhnire
Senzualitatea buzelor.
În monologul ce ne duce
Strâng rătăcirea raiului,
Plutesc în țesătura dulce
A melodiei graiului.

– 31 –
Alina Trofim

PLOUĂ
Plouă peste lumea-ntreagă,
Dar să ştie ea
Că de tine lent mă leagă
Prin cântarea sa.
Precum şoapta fericirii
Notele din cer
Cheamă strunele iubirii
Cu al lor mister.
Paşii siguri mă îndreaptă
Spre privirea grea,
Eu mă lupt cu a mea soartă,
Iar tu cu a ta.
Dragostea împerechează
Oameni diferiţi
Ploaia ne-a unit în viaţă
Să fim fericiţi.

Iubirea – neuitată de noi,

Iubirea – căutată de ploi,
Iubirea – adunată de vânt,
Iubirea-i îmbătată de gând.

– 32 –
 Lumini din umbre

FIRUL DE IARBĂ
Firul de iarbă transparent,
Legat de vânt… uscat de ploi,
Devine mai aproape lent
Când vorba tace între noi.
Îl tot privesc în calmul viu.
Simt… luptă verdele din fir.
Din răsputeri într-un pustiu
Ştiu lupta care o admir.
Firul de iarbă transparent,
Unit de gând… aprins de ploi,
Devine mai aproape lent
Când viaţa cântă între noi.

– 33 –
Alina Trofim

IUBIREA TRĂIEŞTE
Eu cred că iubirea în aer trăieşte
Şi-n suflet pătrunde prin ploaia de vis.
Ea te-nseninează şi te urmăreşte
Când vrea să creeze un nou Paradis.

Eu cred că iubirea în nouri trăieşte

Şi liniştea-i caldă ne cheamă spre zbor,
Ea cântă, visează şi te-nnebuneşte
Dând simţului inimii dulce fior.

Eu ştiu că iubirea în tine trăieşte

Şi ea te va face să fii fericit,
Ea-n vocea-ţi tresare şi-n zâmbet sclipeşte
Când simte al vieţii un vis împlinit.

Eu cred că iubirea în apă trăieşte

Şi-n valuri ne scaldă de gheaţă şi foc.
Ea este vicleană şi se-nveseleşte
Când soarta o schimbă prin simplul ei joc.

– 34 –
 Lumini din umbre

DĂ-LE, DOAMNE
Dă-le, Doamne, numai bine și lumina ta să-i spele
Pe acei ce-aduc pe lume zile negre, zile grele,
Dă-le, Doamne, numai bine.
Liniștește-i, Doamne, firea, ochiul laș tâlhar și jalnic,
Dă-le, Doamne, a ta iubire, luminează-i imnul falnic
Dă-le, Doamne, a ta iubire.
Ia, de poți, a lor mândrie și-o izbește între stele,
Să-nțeleagă a lor menirea este doar: să speri la ele,
Dă-le, Doamne, a lor menire.
Dă-le, Doamne, doar căldură, suflet mare și-ncântare
Să dispară a lor ură transformată-n adorare,
Dă-le, Doamne, doar căldură.
Și te rog de sănătate, dă-le, Doamne, și-ndurare,
La toți pașii ce-i vor face dă-le, Doamne, ușurare
Și doar pace...
Dă-le, Doamne.

– 35 –
Alina Trofim

SPUNE
Unui soare am spus că e SOARE
Şi el… a Luminat…
Unui om am spus că e OM
Şi el… a Iertat…
Unei vorbe am spus că e VORBĂ
Şi ea… a răsunat…
Unui pământ am spus că e al tău
Şi el… a plâns…
Unui cer am spus că-i a nimănui
Şi el …s-a stins…
Unui copac am spus
Şi el…. a simţit!
Ţie…câte îţi spun!
Şi?...

– 36 –
 Lumini din umbre

CELORA CE NU MĂ PLAC
Nu le pot mulțumi și să spun că-i iubesc,
Că și-n pasul ce-l au este suflet străin,
N-am nevoie de cei care nu mă doresc,
Nu calc pragul pe care-l consider păgân.
Numai umbra de ei e în culmea de stea
Și o fire cărnoasă atinge un gând.
N-am nevoie de toate pe câte mi-or da
– Câte dau… și un câine rămâne flămând.
Nu le place cum merg, cum vorbesc și cum tac,
Nu le este plăcut nici când gândul ridic.
Au creat existența din pietre și lac,
Care pare că-i marea deși este mic.
Nu le pot mulțumi... și nici n-am pentru ce,
Poate doar pentru faptul că mi-au arătat
Cum nu voi să devin, numai nu știu de ce
Îi mai port ca pe-o piatră în gând ne-mpăcat.
Fie viața ce-o am numai pilde de-a fi.
Sigur este, pe drumul ce mi-e hărăzit
De podoabe ca ei vor mai fi, vor mai fi,
Datorită doar lor eu și m-am întărit.
Cum sămânța de fag, sănătoasă și grea,
De sub piatră spre soare răzbate cu greu,
Așa tinde și soarta numită „a mea”
Să devină cândva ce-a dorit Dumnezeu.

– 37 –
 Lumini din umbre

EU VREAU
Eu tainic vreau să te sărut
Prin frunzele împrospătate
Prin bolțile de cer pătate
Cu a stelelor zâmbet mut.
Eu tainic vreau să te sărut.

Și tainic vreau să te răpesc

De la o umbră ce apare
Când visele devin mai rare,
Iar eu din umbra-ți le citesc
Și tainic vreau să te răpesc.

Eu tainic vreau să te absorb

Prin aerul ce curge-n vene
Prin ale visurilor pene
Cu gândul însetat și orb.
Eu tainic vreau să te absorb.

– 39 –
Alina Trofim

CÂND TACI
Când taci…
Şi răsuflarea-mi se opreşte,
Când taci…
Nici pomul vieţii nu rodește,
Când taci…
Şi răsăritul mi s-a stins
Când taci…
Doar cu tăcerea m-ai învins.

– 40 –
 Lumini din umbre

DOAMNE, DĂRUIEȘTE MAMEI

Doamne, dăruiește mamei luci de soare plin de bine
Care-l simți abia când vine și atunci el să-i trăiască azi
și mâine.
Doamne, dăruiește-i zile impregnate-n fericire,
Numai note de iubire fredona-vor pentru dânsa de la sine,
Toate ele să-i vibreze azi și mâine.
Doamne, dăruiește-i pacea-n sufletul strivit de lume
Și păzește-i bunul nume de-ntunericul ce în urâtul zace
Și atunci trăi-va dânsa doar în pace.
Doamne, dăruiește-i lumea luminată, înțeleaptă
Să aprecieze aptă cum e ea – Stea în lansare, vorbă-n șoaptă
Și atunci se va aprinde ca o glastră pe un cer cu-o lună coaptă.
Doamne, dă-i măicuței mele tot ce ai frumos în ape
Ce sclipește între stele, ce miroase-n iarba deasă
Și mărgele de ani buni – de prețioase perle grele,
Și cântări de neștiute, talentate mierle,
Și atunci străluce dânsa printre perle.
Doamne, dăruiește-i mamei…

– 41 –
Alina Trofim

SIMT
Simt că vreai să vorbeşti cu lumina,
Să-i auzi răsuflarea în zori
Şi să-i sorbi vocea dulce şi plină,
Care trece prin tine-n fiori.

Iar în zarea tăcută şi caldă

Să plutească un tembru de vânt
Şi pe străzile dragostea oarbă
Să se-mbrace într-un singur cuvânt.

Simt că vreai să auzi o tăcere,

Să-i asculţi răsuflarea din plin,
Să cuprinzi clipe de mângâiere
Şi să ştii ce-i „fiorul Divin”.

Știu că viul trăieşte în gânduri

Şi răzbate suflarea din zori,
Întrunind galaxii de „pământuri”,
Egalând existenţa cu nori.

– 42 –
 Lumini din umbre

MĂ DOARE
Mă doare un soare, mă doare un vis,
Mă doare un suflet şi gândul aprins.

Mă doare un vânt şi mă doare un pas.

Mă doare pământul intrat în impas.

Mă doare misterul, mă doare lumina,

Mă doare un om care nu-şi simte vina!

Mă doare durerea, mă doare tăcerea,

Mă doare o inimă verde ca fierea.

Tu ştii ce înseamnă când timpul te doare?

Mă doare… Ce oare? Doar o întrebare.

– 43 –
Alina Trofim

BA EU… BA TU
Noi, ambii suntem drepţi,
Ba eu... ba tu,
Corecţi şi înţelepţi
Ba eu... ba tu,
Iubiţi şi iubitori
Ba tu..ba eu,
Prin lume călători,
Ba tu... ba eu,
Găsiţi şi rătăciţi
Ba eu... ba tu,
Uitaţi, deşi iubiţi
Ba eu... ba tu,
De vise îmbătaţi
Ba tu... ba eu,
În viaţă disperaţi
Ba tu... ba eu,
În suflet vii… dar muţi
Ba eu... ba tu,
Şi doar atunci pierduţi
Şi eu... şi tu.

– 44 –
 Lumini din umbre

PĂPĂDIA –
ZBURĂTOARE
Păpădia – zbor nestins!
Cu aripa-ţi arsă-n soare,
Ştiu, pe tine tot te doare
Focul lanului aprins.

Zboară, zboară printre noi,

Printre lumea zbuciumată
Şi grăbeşte-te la fata
Care mai visează-n ploi.

Fii romantică şi azi,

Dăruieşte-ne plăcerea,
Dragostea şi învierea.
Lacrimă, în palme cazi!

Fii uşoară între zori,

Visele spre nori ridică
Şi ascunde, floare mică,
Sufletu-mi în dalbe flori.

– 45 –
Alina Trofim

TE IUBESC
În ochii tăi senini
Se îneacă steaua cerului,
În farmecul misterului
Ei tot rămân mai plini!
Stăm amândoi, cuprinşi
În soarele tăios şi cald
Şi bolţile de lene scad
De dragoste învinşi.
În vântul zbuciumat
Planează dorul omului
Cu prospeţimea pomului
Şi timpul – îmbătat.
E simplu… te iubesc,
Şoptesc cu frică buzele,
Să înţeleagă frunzele
Un dor neomenesc.
Te iubesc!

– 46 –
 Lumini din umbre

TU EŞTI AICI?
Tu eşti aici?
Dar eu departe.
Caută frunza cea din carte cum
să cadă peste pom.
Şi bate vântul,
el ne despică
Şi creanga după frunză mică vede-un
om.
Trec oameni moi...
Peste perechi.
Istoria iubirii vechi renaşte-n noi.
Şi-acuma ploi
Suntem doar noi,
O creangă-n rouă, frunza nouă... şi
iar ploi.
Melancolii...
Şi armonii...
Eu ca şi frunza caut dragostea de-ntâi.

– 47 –
Alina Trofim

BĂTUTĂ DE VÂNT
Bătută de vânt şi umplută de ploi
Mai chemi fericirea să vină-napoi.
Frumoasă… cu ochii umpluţi de puteri,
Cu pleoapele care înghit în chemări!

Tabloul din viaţă îţi seacă un gând,

Iar soarta îți lasă un singur cuvânt.
Trecut-ai tot greul şi soare-ai văzut
Căci în fericirea eternă-ai crezut.

Tu baţi într-o uşă, revii iar şi iar,

Încerci roata vieţii s-o crezi… în zadar.
Azi nu se găseşte acela ce-ar da
Un soare cu flori pentru inima ta.
Tu calci, părăseşti, te ridici, iarăşi speri,
Iar Domnul îţi dă tot mai multe puteri.
Te-ntorci şi te uiţi ce a fost în trecut:
Tu – viaţă cu soare, el – norul tăcut.
Bătută de timp şi umplută de dor
Dorina, găsi-vei căldura în nor,
Ai da răsuflarea eternei iubiri,
Tu meriţi să dai unui om amintiri.

– 48 –
 Lumini din umbre

DE CE?
(Cules din gândul lui)
De ce, femeie, ochii mari nu văd cum gândul meu respiră
Şi în voalul de tăceri doar melodiile se miră?
De ce nu simţi cum frige-n piept ceva mai viu decât
eternul
Că zace un puls plin de mister şi mă îndreaptă spre
infernul.

De ce în umbra ta revin de parcă nu am drum alături?

Fidelă vreai să te reţin cu toate că păşeşti în lături.
Eu haina ta o tot măsor, de parcă ar putea să-mi vină
O şi arunc… şi-mi este dor… deşi trecu o săptămână.

De ce răspunzi chiar de nu ştii ce-i răsuflarea rece-a serii

Şi taina ce-ai ascuns-o n zori este mirosul primăverii.
De ce tu eşti? De ce eu sunt? De ce o dragoste trăieşte?
De ce? Eu fără tine mint, iar lângă – te implor, iubeşte.

– 49 –
Alina Trofim

USCAT
De când ai plecat e uscat.
Uscată e lacrima în zâmbetul tău,
Uscată-i lumina umbrei sale,
Uscate-s cuvintele pline de Eu,
Uscată-i şi luna ta în petale.

Uscat e cântecul dorului greu,

Uscată e privirea plină de jale,
Uscate-s aripile de Dumnezeu
Lipite de obosita-mi spinare.
În lumea uscată devin doar o pată.

– 50 –
 Lumini din umbre

RIVALA
Azi am întâlnit rivala
Ce l-a strâns de… mai aproape,
Eu uitasem de-acea boală
Ce din ochi smulsese ape.
O văd mândră şi tăcută,
Cu ten dalb şi ochi căprui,
Eu – prea simplă, nu chiar mută
Şi cu ochii cerului…
Cu nimic eu nu-s mai bună,
Ea deloc nu-i mai frumoasă,
Între noi diferă una
Eu-s în suflet – ea-i în casă.

– 51 –
Alina Trofim

FII, SCUMPA MEA

PRIETENĂ
Fii, scumpa mea prietenă,
O carte întredeschisă
Pentru acel care a meritat
Şi pentru care nu este păcat
Să te numeşti frumoasă, dar rescrisă,
De răsuflarea lui furată și învinsă
prin citat…

– 52 –
 Lumini din umbre

NU PLECA
Nu pleca
când pleci…
Paşii goi şi reci.
Nu striga
când taci…
Între plopi şi fagi.
Nu zâmbi
când plângi,
Vii şi mă convingi.
Nu pleca
când pleci
Lasă-te pe veci.
Strigă ochii nuzi:
Nu pleca!
Auzi?

– 53 –
 Lumini din umbre

PÂNZA DALBĂ
În camera iluminată
Doar de candela obosită,
Stătea o fată întristată
Prin gânduri parcă rătăcită.
Privirea ei oprise timpul
Şi zborul vieţii zbuciumate,
Tristeţea-i umple-ncet pământul
Cu lacrimile neuitate.
Pe lângă ea vicleana moarte
Făcea urâta-i meserie.
Pe toţi luă de lângă fată,
Doar umbra o lăsase vie.
Şi tot pândea la ce gândeşte,
Să afle-a vrut ce-n suflet are,
Cum este cel a cui privirea
O mai reţine în suflare?
Iar fata ţese liniştită
Şi nici gândirea n-o ridică,
Ascunde-n munca-i obosită
Rămasa-i fericirea mică.
Spre dimineaţă ţesătura
Mai dalbă şi mai dalbă iese.
Moartea atunci strigă cu ură:
Cum aţa neagră – dalbul ţese?!
Fata-i răspunse într-o privire:
Tu toate mi-ai luat din viaţă,
Dar n-ai gândit că o iubire
Preschimbă a ta… în dalba-mi aţă.
De fața-i se atinse moartea

– 55 –
Alina Trofim

Şi friptă sare de la ea
Inima fetei – văpaia
În care arde dragostea.
Acea în negru – afurisită,
Tot chibzuia ce rău să facă.
Atunci, întunecă lumina-i
Şi vocii porunci să tacă.
Îi frânge mintea, dar nu firea,
Apoi încet îi ia mişcarea,
Dar fata nu-şi uita menirea
Şi repeta în gând salvarea:
Nu-l uit! Dar să gândesc la dânsul
N-am voie azi, nici ieri, nici mâine.
Şi iarăşi o îndeamnă visul
Când moartea lângă ea revine.
Iar ţesătura fetei – dalbă,
Acoperă lumina-n zori
Şi moartea pleacă fără grabă,
Lăsând în urmă dalbe flori.

– 56 –
 Lumini din umbre

DE CINE?
(cântec)

De cine e cântată bucuria?

De florile ce-au înecat câmpia,
De vântul primăverii încălzit,
De pomul roditor şi fericit.

De cine e cântată primăvara?

De frunzele ce-au năvălit afară,
De inima şi sufletul fierbinte,
De dragostea ce zace-n orice minte.

De cine e cântată casa noastră?

De doi hulubi ce vin pe la fereastră,
De cântul rândunelelor spre seară,
De un copil ce-am fost odinioară.

P.S.:
De cine e cântată dragostea?
De ochii cristalini și de o stea,
De zâmbetul frumos și glas dorit,
De omul ce o viaţă a iubit.

– 57 –
Alina Trofim

VISUL
Ieri am visat că o să mor
Lângă un tânăr viitor.
– Şi cui să-i las al meu odor…
Doar unui nor?

Prin minte fulgeră un gând:

– Lasă-ţi odorul pe pământ
Şi dă-i cel mai frumos veşmânt –
Al tău cuvânt.
El va trăi şi după noi
Ivind lumina din noroi,
Doar nu suntem în suflet goi
Şi nici strigoi!

Şi m-am trezit, şi tot trăiesc,

În lumea care o gândesc,
Iar acel vis îmi dă să cresc
Şi să iubesc.

– 58 –
 Lumini din umbre

GENEZA
Dintr-o problemă
Se naşte un gând…
Dintr-un gând
Apare – ideea…
Dintr-o idee
Renaşte-un cuvânt,
Iar cuvântu-i dăruit femeii.

– 59 –
Alina Trofim

O PĂDURE
BLESTEMATĂ
Ştiu acuma cum arată
O pădure blestemată:
Numai vreascuri şi noroi,
Stau copacii mici şi goi.
Luna plină de lumină
Tot blestemului se-nchină.
Între crengile tăioase
Frunzele cad moarte, false.
Şi-am ştiut cum arăta
O pădure ce trăia:
Plină… plină de lumină
Având melodia fină.
Chiar şi tainica sa lună
Crângului ţinea cununa.
Frunzele moi şi pustii
Ascundeau mugurii vii.
Iar sub creanga înverzită
Şoapta Evei rătăcită
Se prindea de vârf de pom.
Omul tot era mai Om.

– 60 –
 Lumini din umbre

EU SIMT CĂ TIMPUL
TRECE
Eu simt că timpul trece
Şi flacăra iubirii
Devine tot mai rece
În tainele mâhnirii.

Un zâmbet adorabil
Este furat de grijă
Şi inima palpită
Străpunsă de o schijă.

– 61 –
 Lumini din umbre

UNIREA
Trezește-te, Basarabia, cu toată firea
E necesară, auzi? Necesară unirea,
Precum necesară este iubirea,
Frați de sânge,
un neam –
nemurirea.

Trezește-te, Basarabia, cu toată firea

E necesară, auzi? Necesară unirea,
Să nu ne cuprindă tăcerea, mâhnirea
Trăiască poporul știind împlinirea.

Trezește-te, Basarabia, cu toată puterea

E nesecată averea – a ta învierea,
Cu Domnul în sânge și cu răstignirea,
S-o facem Unirea, să fie Unirea.

– 63 –
Alina Trofim

DE UNDE?
De unde, mamă, m-ai cules?
Din care floare mi-ai dat viaţă?
Din ce culoare m-ai ales
Punând-o grijuliu pe faţă?

De unde sufletul mi-ai dat

Cu aerul umplut, cu raze?
Ce bine că ai combinat
Cuvintele-mi în mii de fraze!

Pe unde umbra mi-ai creat,

Luând apusul şi-asfinţitul?
În mine ai împreunat
Balanţa ta şi infinitul.

– 64 –
 Lumini din umbre

EU TE-AM PIERDUT
Nu este aer pentru tine-n mine
Și nu răzbate soarele spre ochi,
O răsuflare, numai ea rămâne
În viață unde restu-s numai gropi.

Deja nu este cer, i-o stea orbită

Și soarele cu lună s-a cuprins,
Pierdută-i dragostea… pierdută și pălită
De pietrele ce-n aer s-au încins.

Nu este „nu” și negrul se-nălbise

Când sufletul ca fiara coborî.
Eu te-am pierdut atunci când te găsisem
Și te-am iubit când prinsem a urî.

Noi nu suntem, n-am fi și care-i sensul

În a cunoaște lumi și a uita?
Eu te-am rănit cu micul în imensul
Orgoliu de a fi numai a ta.

Eu te-am pierdut atunci când te găsisem

Și te-am urât atunci când te iubeam,
În răsuflarea ta mă învelisem
N-am vrut să fiu a nimănui, deși eram.

– 65 –
Alina Trofim

O RAZĂ VIE
Ne-am întâlnit întâmplător
Într-o frumoasă primăvară,
Eu am venit din nori de seară,
Iar tu din ger copleşitor.

În chipul tău visa un dor

Pe când văpaia se topise,
Nici vocea mea nu auzise
Aşa fior tremurător.

Iar din tăcere între noi

A izbucnit izvor de viaţă,
El a unit un nor cu-o ceaţă
De noi şi ne-a legat de ploi.

O inimă în doi bătea,

Şi şoapta rătăcea ecou
Tot ce vedeam părea că-i nou
Şi drumul nostru înflorea.

O! Dragoste, mereu să învii!

Să înfloreşti pentr-o vecie,
Să ne cuprinzi în armonie,
Să fii a mea – a lui să fii.
Eu sclavă vreau să-ţi fiu doar ţie!
Iar tu, rămâi o rază vie
Și revii.

– 66 –
 Lumini din umbre

LINIŞTEA
(Cernobâl)
O pată neagră s-a desprins
Din liniştea de dimineaţă
Şi a domnit peste o viaţă,
Peste o lume s-a întins…

Dar mii de oameni au venit

Să închidă uşa spre infernul
Şi ochii lor văzu eternul
Păşind pe drumul amorţit.

În iarbă timpul neclintit

Deschise ochii şi rămase
Cu lacrima ce-l vătămase,
Ca şi izvorul brusc oprit.

Cândva şi o pasăre zbura,

Cânta pe crengile frumoase,
Acum liniştea-mbrăcase
În straie negre casa sa.
Acum domneşte liniştea.

– 67 –
Alina Trofim

CERNOBÂL
Chiar de la bunul început
Oraşului cu ochi de moarte
Numele cel lăsat de carte
I-a hărăzit traiul tăcut.
Cernobâl leagă neagră aţă
Şi peste anii timpurii
În jurul inimilor vii
Apare prin tăcuta ceaţă,
pentru mii.

– 68 –
 Lumini din umbre

UN CUVÂNT
O! Ce putere are un cuvânt!
El poate fi al dragostei veşmânt,
Cuprinde sau ascunde-un adevăr
Sau o minciună, umbră de mister.

Printr-un cuvânt te simți cuprins în zbor,

Prin el devii măreţ, nemuritor.
O lume întreagă caută – un cuvânt
Să tot trăiască pe acest pământ.

– 69 –
Alina Trofim

ŞTIINŢA PLINĂ
DE ASCENSIUNE
Ţara-i bogată prin a sa ştiinţă,
Care trăieşte şi aprinde roade
Şi nimănui din lume-o sârguință
Nu a redus valoare și n-o scade.

Ştiinţa este baza existenţei

Ea face lent să se aprindă viaţa,
Fiind citată-n umbra transparenţei
Le dă savanţilor un drum prin multă ceaţă.

Şi dezvoltând o amplă energie,

Şi căutând soluţii pentru lume,
În unison dorim să fie vie
Ştiinţa plină de ascensiune.

– 70 –
 Lumini din umbre

TĂCUT RĂSĂRITUL
ACOPERĂ LUNA
Tăcut răsăritul acoperă luna,
Eu sunt cu ea una, eu simt cu ea una.
Renaşte gândirea când pleacă o lume,
Eu simt al ei nume, eu sunt al ei nume.

Tăcută povestea revine-n sculptură,

Eu sunt o figură, eu simt o figură.
Pe fruntea înaltă citesc o scriptură:
Eu sunt o făptură, eu simt o făptură.

– 71 –
Alina Trofim

NU SUNT HOTARE
ÎN SÂNGE
Nu sunt hotare în sânge
Și Basarabia plânge,
Dorește sângele Țării
Unit – clipa reînvierii.

– 72 –
 Lumini din umbre

ÎN LOC DE SOARE
Pentru cei ce au fost la Cernobâl

La viaţă plină de tăcere

E condamnat oraşul morţii,
În loc de soare doar durere,
Mai lăcrimă lumina nopţii.

Chiar de-ai deschide răsăritul

Cu mintea să învingi tăcerea,
Totuşi rămâne asfinţitul
În inimi ce-au aflat durerea.

Totul e viu, dar tot mai curge

A morţii blestemată taină,
Care pe rând viaţa o smulge
Din mâini, apoi mai dă o faimă.

În loc de soare mai răsare

Să lumineze un bol de gheaţă
Şi cine ştie, poate mâine
Va reveni viaţa la viaţă.

– 73 –
Alina Trofim

VĂ MULŢUMESC
Vă mulţumesc pentru izvorul dur de foc,
Care-a tăiat o răsuflare pân’ la sânge
Şi care, chiar de nu voi şti, cândva va ninge
Peste al meu păr cu marele noroc.
Vă mulţumesc pentru izvorul dur de foc.

Vă mulţumesc pentru stimatele tăceri,

Care mă-nvaţă cum se mai vorbeşte
Şi-n vocea-mi se aude cum foşneşte
Un arbore corect pentru păreri.
Vă mulţumesc pentru stimatele tăceri.

Vă mulţumesc şi pentru văile adânci,

Urcuşurile care-au dat scăderea
Şi pentru zâmbetul ce-aflase mângâiere,
Când ochii mari se înecau în stânci.
Vă mulţumesc şi pentru văile adânci.

Vă mulţumesc că vă aflasem în puteri

Şi în oglinda voastră înflorisem,
Doar datorită gândului venisem
În plapuma de iarnă şi de seri.
Vă mulţumesc că vă aflasem în puteri.

Vă mulțumesc și vă doresc să mă uitați

Și numele uscat să nu mi-l spuneți,
Privirea răsăritului s-opuneți,
Și nicidecum să nu mă conturați.
Vă mulțumesc și vă doresc să mă uitați.

– 74 –
 Lumini din umbre

PRIVIGHETOAREA
Mariei Bieşu

Privighetoarea cântecului dulce

Şi dorurilor ce ne copleșesc,
În vocea Basarabiei aduce
Un orizont prea larg – Dumnezeiesc.

Prin sângele poporului respiră

Şi va trăi pe veci în cor de stea.
În vocea ei azi soarele se miră,
Iar un popor trăia, plângea, cânta.

Nu a plecat, nu pleacă, ea rămâne

Privighetoarea plaiului de dor,
A frământat un cântec pentru mâine
Şi se aude vocea-i la izvor.

Vivat talent, vivat o veşnicie!

Privighetoarea-n cer s-a ridicat,
Prin zborul ei o Ţară este vie
În cântecul şi sufletul curat!

– 75 –
 Lumini din umbre

FOAIA ALBĂ
Din caietul Domnului
Se rup foile albe
Aruncate înspre viaţă
Sunt atinse
de pictura timpului
care sculptează:
Ochii – adevărului
Buzele – minciunii
Părul – misterul
Fruntea şi picioarelor – traiul.
Se strecoară şi razele zâmbetului.
Foaia ajunge să cadă pictată
în toate culorile
şi pătrunde în pământ
plină de lacrimi
şi atunci
din nou mai scapă spre zbor
o foaie albă
menită planării.

– 77 –
Alina Trofim

M-AM UMPLUT
DE LUMEA ASTA
M-am umplut de lumea asta
Şi cu lacrimi, şi cu râs.
Înecat-am ochi de glastră
Într-un freamăt neînvins.

Am bătut la o fereastră
Şi o uşă am deschis.
M-am umplut de lumea noastră
Într-un timp ce m-a cuprins.

Am cules rodul iubirii

Şi cu zâmbet, şi cu foc,
Mi-am umplut pomul gândirii
Numai nu-mi aflasem loc.

M-am ales din lumea noastră

Şi cu lacrimi, şi cu dor,
Stau şi astăzi la fereastră
Care mai pictează-un nor.

– 78 –
 Lumini din umbre

POEZIE –
CEAIUL VERDE
Ceaiul verde mă îmbată
Şi trezeşte amorţeala,
El îmi calcă fruntea lată
Şi cutremură morala.

Frige, arde şi suspină

Sângele umplut de iarbă
Şi aroma lui cea fină
Lasă pielea-n roua dalbă.

Ceaiul verde mă trezeşte

Şi pe masă mă aşteaptă,
Apoi gândul înveleşte
Şi-mi surâde cu-a lui şoaptă.

A trecut prin toată taina

Ceaiul meu de dimineaţă.
Îl înghit, îi sorb şi faima,
Eu sunt tainica lui viaţă.

– 79 –
Alina Trofim

DRAGOSTEA
Dragostea e o simplă chimie

Sentimentul suprem e chimia,

E-o reacția fără de care
Nu e loc de a ști armonia
Și atunci existența dispare.

Și se caută vina deplină

În hormoni, în aer, în apă,
Dar din nou doar chimia-i de vină
Când prin suflete dragostea sapă.

Iar chimia, găsindu-și o gazdă

Însetată de valuri, de focuri,
Se ascunde încet într-o brazdă
În frumoasele suflete – locuri.

Și atunci explodează-n reacții

Chiar și aerul plin și tăcerea
Chiar și apa pătrunsă prin fracții
Care și-a regăsit mângâierea.

Dragostea e o simplă chimie

Cu reacții deplin exoterme,
Ce adună materia vie
Îmbibată de raze externe.

– 80 –
 Lumini din umbre

DE LA 30 DE ANI
De la treizeci de ani încoace
Vânturile răzbat cu rece,
Timpul încalecă şi trece,
Vrea, deşi nu se mai întoarce,
De la treizeci de ani încoace.

De la treizeci de ani încoace

Soarele încălzeşte dinţii,
Dă răcoarea timpului, minţii,
Iar motanul timpului toarce,
De la treizeci de ani încoace.

De la treizeci de ani încoace

Pielea fină capătă luturi,
Pasul greu e întins de scuturi,
Iar pe talpă simţi multe ace,
De la treizeci de ani încoace.

De la treizeci de ani încoace

Apele îneacă şi râul,
Pământul înghite pustiul,
Şi doar înainte merg racii,
De la treizeci de ani încoace.

De la treizeci de ani încoace

Peştele prea multe vorbeşte,
Visul minte şi amuţeşte,
Sângele crud se înverzeşte.

De la treizeci de ani încoace

Imaginea lumii se coace.

– 81 –
Alina Trofim

TU CREZI
Tu crezi un răsărit ascuns
Când norii cad pe pleoape,
Vorbeşti un asfinţit străpuns
Şi pleci să fii aproape.

Dispari…ca să rămâi în seri

Şi taci strigând prin ceaţă.
O, Doamne! Dă-mi, te rog, puteri
Să-l pot afla o viaţă.

Să pot citi din mersul lin

Şi asculta ascunsul,
Să-i fur din Univers şi fin
Să-i amăgesc pătrunsul.

E vie viaţa-n el şi simt

Că moartea e tăcută.
Cu ochii plini de cer mă mint
Plutind în vorba-i mută.

– 82 –
 Lumini din umbre

MĂICUŢA
Câte nopţi a stat de veghe
Şi-a tăcut plângând în sine,
Ca să-şi vadă odoraşul
Numai bine, numai bine.

Şi icoana încălzită
Fost-a prin a ei suflare,
Ca să crească odoraşul
Bun şi mare, bun şi mare.

Câte rugăciuni scăpate

A lăsat în miezul nopţii,
Ca să nu ştie odorul
Greul sorţii, greul sorţii.

Cât de mult ea te iubeşte

Cât de mult îţi duce dorul
Ca să-şi vadă fericit
Al său feciorul.

Cât este să-i dai bineţe

Cât e să-i săruţi mânuţa,
Ca să fie liniştită
A ta măicuţa

– 83 –
Alina Trofim

STICLĂ DE ASFALT
Sunt o sticlă de asfalt
Cu un cer măreţ, înalt,
Trece omul şi mă cântă,
Altul paşii şi-i frământă,
Umbră ridicată-n cer,
Vânturile lutu-mi cer.
Şi cum lunecă sub mers
Pasul de asfalt cules,
De atâta frământare
Simt că sticla nu mai doare,
Că asfaltul de ploi uns
Stă de sticlă fin pătruns
De siliciu lucitor,
De un lut pătrunzător
Şi de apă, şi de apă
Care-n mine râuri sapă
Şi mă face cristalină
Bleu1 cu ramă, ramă fină,
Vede zâmbetul în faze
Cu dezmăţ unit de oase
Şi de coasta lui Adam.
Sunt asfalt, dar sticlă am.

1
albastru

– 84 –
 Lumini din umbre

ÎNŢELEGERE
Vreau să vorbesc cu tine-n gând,
Chiar dacă pasu-i pe pământ,
Să auzim acelaşi vers din univers.

– 85 –
 Lumini din umbre

PARADIS
Eu – rătăcită în câmpul cu maci
Tu – stai alături şi taci,
Simt răsuflarea verde-n petale
Iar prin culoarea bordo din obraji
Trece fiorul de dor...
Şi... tu taci.
O sărutare plină-n petale
Dai și o taci
Mişcă un vânt şi răzbate prin mine
Tu eşti aici, cuvântul revine.
Câmpul cu drag mă cuprinde în vis.
Eşti tu... sunt eu,
Între noi – Paradis.

– 87 –
Alina Trofim

SPUNE-MI
Spune-mi că doar pe mine mă iubești,
Spune-mi c-o lume vreai să-mi dăruiești,
Spune-mi că înspre stele vom pleca,
Spune-mi că ești al meu...
și eu-s a ta!
Astăzi în ochii tăi mă oglindesc,
Mâine voi spune sigur că trăiesc,
Anul întreg în vise m-oi simți,
Veacuri voi fi iubită ...
voi iubi!

Șoapta-ți aud cum bate în ecou,

Viața în cuplu ia capitol nou,
Chiar de o lume contra ta va fi,
Eu...
Să știi
doar eu te voi iubi!

– 88 –
 Lumini din umbre

AMINTIREA ESTE VIE

Pentru-o pace, doar o pace multă lume-a decedat
Și ostașul nu întrebase cine a fost vinovat,
El aflase care-i prețul libertății pe pământ:
Cât e să iubești țărâna, să rostești al său cuvânt.
Când băiatul, scumpul mamii, o câmpie a cuprins
Cu ultima-i răsuflare el știa că a învins.
A luptat pentru-a sa mamă, pentru pomul înverzit,
Pentru-un zâmbet scump al fetei care-n suflet l-a încălzit.
Și-n prezent, pe-acea câmpie spicul galben s-a umplut.
Amintirea este vie despre un erou căzut.

– 89 –
Alina Trofim

MĂMICO,
AZI E ZIUA TA
Mămico, azi e ziua ta
Și zboară gândul meu spre tine
El îți adună flori cu-o stea,
Cu bucuria cea de mâine,
Cu supla rază din scrisori,
Cu-un trandafir aprins… cu rouă…
Să știi, din multe sărbători
Aceasta-i cea mai scumpă nouă…
Felicitări, felicitări!
Îți strigă vântul din pădure
Și mugurii de pe copaci
Felicitarea vor s-o fure.
Felicitări, felicitări!
Dinspre izvoare se avântă
Și de la soarele ce-ți cântă
Primește azi felicitări!

– 90 –
 Lumini din umbre

CĂMAŞA
Cămaşa mi-au îmbrăcat-o din prima zi
nimeni nu poate să o ia
E albă cu umbra neagră
E caldă cu firul rece
E vie cu luna plină
E a mea, deşi Divină.
O spăl o dată în an
La Paşti
Şi e tot mai albă,
Dar umbra-i tot mai rece
Pe zi ce trece, pe an ce trece.
Nu încap în ea
Şi rămâne ea să încapă ea în mine
Şi-mi stă bine
O port în corpul meu.
Când simt că dalbul
Ei este stins
Mă scufund în apa cristalină
De pe lângă mănăstirea „Frumuşica”.
Renaşte cămaşa mea
Firul ei se întăreşte cu zâmbetul deschis
Umbra ei scade!
Deschide ochii
încep din nou să o port.
Am pete în gând, petele în inimă
Şi cu golul sub palme
Mă mir, o umbră cu ochi albaştri
Şi paşi ce nu i-au botezat
Scumpa mea cămaşă, iartă-mă!
Strig şi revin în echilibru
E fantastic să ai o cămaşă
Care te face să fii.

– 91 –
 Lumini din umbre

CREIOANELE ALBASTRE
Mă dor ochii, dar sufletul vede bine,
Mă doare sunetul, dar rezonez,
Mă dor visele, dar pictez pe-o foaie
Cu creioanele albastre.
Le ascută timpul şi vorbele,
Privirea şi tăcerea.
Pictez gri când plouă
Dungile lucesc la soare cu un albastru viu...
poate sunt vii?
Într-o zi ai intrat şi
creioanele au devenit multicolore.
Pictura a simţit aerul colorat,
Iarba mirositoare şi florile roşii,
Nimeni nu a prins firul.
Tabloul meu a îmbibat O viaţă!
Am strâns creioanele albastre
Şi am uitat unde le-am pus.
Căutam în mine, dar nu le-am găsit
În tine, dar
M-am rătăcit,
În ei… dar nu au auzit.
Doar Leonardo a mai unit toate creioanele
albastre
într-un singur tablou
unde este zâmbetul tău
Revin la tabloul tău şi regăsesc creioanele
albastre,
uşoare şi proaspete

– 93 –
Alina Trofim

Culoarea cerului din ele aduce aer

Verdele – renaşterea,
Galbenul – bogăţia,
Negrul – misterul,
Albul – începutul.
Şi toate te aduc pe tine în ochii mei
Mari şi plini de dor.

– 94 –
 Lumini din umbre

BOLNAV
Sunt grav bolnav… inima.
Medicul mi-a interzis să respir… trăiesc,
Să beau… trăiesc,
Să mănânc…trăiesc,
Să văd… trăiesc,
Să aud… trăiesc,
Să zâmbesc… trăiesc,
Trăiesc… trăiesc… trăiesc…
Medicul mi-a interzis să iubesc…
Şi… am murit.

– 95 –
Alina Trofim

TRĂIESC
Trimit undele spre tine.
Pătrund doar prin capilarele înguste
Şi răzbat la ochii tăi.
Iată...
mă vezi?
Imaginea sunetului meu
Rămâne în adâncul pupilei,
Ea luminează întunericul.
Şi devine un punct de lumină
Din galeria neagră a vieţii tale.
Acuma...
eu plec!
Şi rămân să trăiesc, deja, prin tine.

– 96 –
 Lumini din umbre

EVADARE
Trezesc pasul amorţit
de atâta drum!
Fac prima planare,
În ea se vede raza presurată
cu scrum.
Oare raza sunt eu?
Sau eu sunt în ea?
E o evadare.

– 97 –
Alina Trofim

GARA
O gară veche şi mare
Pare goală fără tine.
Trece,
trece omul şchiop şi lasă urma oarbă.
Trece,
trece omul mic şi lasă umbra rece.
Trece,
trece o umbră gravă şi
devine dezgolită de timp,
Toată gara geme în aşteptarea ta...
Vino,
simte-o,
umbreşte-o,
Numai aşa ea trăieşte!

– 98 –
 Lumini din umbre

TRENUL VIEŢII
Am visat un tren transparent.
În el lumea era cristalină şi rece,
Numai tu erai roz –
Frumos!
– O floare de primăvară
cu vocea îmbietoare
m-a străpuns,
m-a lăsat să zac pe pieptul său
Ca un fluture din colecţie.
Întreaga lume nu are atâta căldură
Cât simt eu în trenul transparent.
Revin la gară
ca să pot aştepta o veşnicie –
Trenul vieţii.

– 99 –
Alina Trofim

TRENUL VERDE
Alerg obosită în urma trenului verde,
El nu mai ştie cum să se oprească
Eu nu mai ştiu cum să-l mai alung.
Mă aprinde pe stradă, în cer, acasă
Se îmbibă în gânduri, în voce, în ochi
Taie răsuflarea, rupe memoria
Calcă firul de păiangen
care mă leagă de pământ.
Eu zbor… lent şi uşor,
Mâna mea împinge trenul şi
străbate verdele absurd
Au ruginit paşii
Drumurile şerpuite
Au lunecat spre păduri
Dar
eu tot mai alerg în faţa trenului
şi
nu am frică să devin mai verde decât sunt.

– 100 –
 Lumini din umbre

STRUNA
Aceeaşi strună ruptă şi veche
Îmi este mai dragă
Decât mii noi.
Eu fredonez melodia
cu diferite versuri,
Dar struna mea aude
Un singur ton,
În el trăieşte sufletul meu.
Eu cânt
şi
devin o strună...
Veche,
Care mlădios dăruieşte taina cuvântului.

– 101 –
Alina Trofim

PASUL
Pasul vine spre viaţă
Prin tot corpul,
El ajunge la locul
Tainic, unde se ascunde
Sufletul
Şi
Încearcă a rezona.
Scapă...
Scapă melodia sufletului meu
Din cutia sonoră
Pe care o port şi o respir
Zilnic.
Doar cornul cerbului
Înţelege frumuseţea cântecului meu
Pe care lumina o aude
În oglinda clară a apelor.

– 102 –
 Lumini din umbre

ÎNCHID OCHII
Închid ochii albaştri
Cu pleoapa străvezie,
Glasul încearcă să învie
Prin cântecul liniştit.
Iar umerii mei, goi,
Se lasă peste greutatea nopţii
Care naşte minciuna.
Închid fereastra sufletului meu
Şi, îmi dau seama
Că mă înec în infern.
Devin obosită...
Umbra mea se frământă
În lumina nopţii.
Şi din nou, închid ochii
Cu pleoapa obosită.
Nu vreau să văd umbre
Care răzbat prin
Ţesătura capilarelor
Şi tind să acopere faţa
Şi gândul meu
Închid ochii.

– 103 –
Alina Trofim

LUMEA DEVINE
Din ziua când devii om
Lumea-i o încercare.
Din ziua când visezi la somn
Lumea-i o goană mare.
Din ziua când eşti trist
Lumea-i o prostie
În rest, trăieşti ca un artist
Şi simţi o goană vie.

– 104 –
 Lumini din umbre

SINTETIC
Trăiesc într-o lume sintetică –
Lanuri, Păduri, Râuri…
Curge timpul în secunde
Bate vântul în metri pe secundă
Iarba scârţâie sub piciorul la fel sintetic
Cântă păsările melodii sintetice
Pădurile de etilenă privesc la tine
şi aşteaptă să se trezească viul.
Iarna congelează,
Primăvara miroase a clorofilă,
Vara arde în cuptorul sintetic
Toamna usucă… usucă şi şterge.
Secundele nu se orientează
Nu se stăpânesc
Nu le prinzi,
Nu le simţi,
Nu le duci
Nu le ai.
Tu mi-ai adus flori vii – aparent
De fapt erau cu petale mute
Mirosul lor adormea
în sinteticul somn.
Nu vreau să văd!!!
Eu reînvii
În mine
Prin mine şi
În jurul meu
Datorită…
Ţie!

– 105 –
Alina Trofim

SĂGEATA
Între noi, doi,
s-a oprit săgeata amorului.
Ea n-a intrat nici în inima ta,
Nici în inima mea
Dar este…
o simt…
Cât se poate?
Cât se poate de a sta pe acelaşi punct!?
Ea nu se mişcă şi ne lasă neclintiţi.
Deja a înfrunzit capătul,
Şi păsările fac cuib
Pe crângurile ei.
Pluteşte…
Pluteşte dragostea în jurul nostru,
Iar noi am îmbibat cu timpul
Mireasma îmbietoare a amorului.
Totul în jurul înghite şi
Simte
Săgeata, ea! Ne-a despărţit de viaţa calmă!
– Rupe-o.
Mi-ai spus tu – bărbat.
Nu pot.
Am răspuns eu – femeie.
Până astăzi săgeata creşte în umbrele noastre.
Un arbore mare cu rădăcini puternice
Cuprinde două inimi rebele
Şi nu mai permite să rupi sensul din ea.

– 106 –
 Lumini din umbre

Două umbre nu reuşesc

Să se-nchine în faţa pomului eternităţii…
Dar fără de ele săgeata rămâne a fi o simplă
săgeată
Iar noi doi – străini
Cât e de bine că te am lângă mine.

– 107 –
Alina Trofim

ODAIA CU FERESTRELE MARI

Trăim într-o casă mare
Fiecare în odaia sa.
Plutim în aerul comun
care străbate necunoscutul.
Odaia respiră şi priveşte bleu,
Este luminoasă şi clară
În ea şi-a găsit loc şi căldura
şi luna şi ploaia şi timpul şi…
O fereastră mă leagă cu răsăritul
Cealaltă – cu apusul.
Când soarele aruncă lumina
Luna o prinde,
eu stau în cercul neutru
sunt înecată la picioare de soare
la cap de luna plină.
În inima mea se întretaie
recele şi miezul focului
Se îmbracă lumina cu norii albi şi grei.
Iar eu mă dezgolesc la zâmbet
Imaginea este prinsă.
ferestrele mari şi clare
gravurează pereţii bleu
Flori, lăstari, puncte
Bule mari, bule mici.
În colţ a apărut o bulă neagră
Nu ştiam de ea, ea ştia de mine
Se mărea şi mă împingea din
Odaia cu ferestrele mari
Dragostea a luminat-o
şi am rămas pentru o veşnicie
în odaia cu ferestrele mari.

– 108 –
 Lumini din umbre

URLĂ UMBRELE
Urlă umbrele-n pustiu
Şi ridică praf de sânge,
Iar fereastra strânge, strânge
În cavoul cald şi viu.
Şi cât oare vor urla?
Poate pân, vor pierde vântul
Sau cât umbra cu pământul
S-a uni şi va cădea,
Și va fi căruntă, grea.
Urlă umbrele-n pustiu
Le aud,
Trăiesc,
Sunt viu.

– 109 –
Alina Trofim

AM NEVOIE DE VOI
Am nevoie de voi pentru
a vă asculta,
a vedea lumina să percep umbrele,
A strânge urmele să rup mărul,
A da din pleoape
până m-or durea aripile.
Oglinda voastră este viitorul
Voi siliciul din trecut.
Am nevoie de voi
Să nu rup glezna,
ci să rup piciorul propriu,
să vă văd cum pierdeţi capul
şi să aflu cum să-l găsesc pe al meu
să calc pe cuţitele care nu taie osul gol
să ştiu câte repetări are secunda
şi să o caut o vecie.
Am nevoie de voi pentru
A cuprinde viaţa.

– 110 –
 Cuprins
Lumina umbrei (Nicolae Dabija) 5
Aş rupe ploile din nori 9
Privesc la stele 11
Inimă de ţară 12
Găseşte-mă 13
Sunt neam 15
Nu cereţi prea multe 16
Programare 17
Ce aud poeții 19
Stelele grele 21
Ţărână dragă – ce te doare? 22
Cântecele de izvor scăpate 24
Poemul serii 25
Lasă-mă 26
Nu dormi, pădure deasă 27
Pădurea 29
Tu eşti adevărat? 30
Melodia din inima mea 31
Plouă 32
Firul de iarbă 33
Iubirea trăieşte 34
Dă-le, Doamne 35
Spune 36
Celora ce nu mă plac 37
Eu vreau 39
Când taci 40
Doamne, dăruiește mamei 41
Simt 42
Mă doare 43
Ba eu… ba tu 44
Păpădia – zburătoare 45
Te iubesc 46
Tu eşti aici? 47
Bătută de vânt 48
De ce? 49
Uscat 50
Rivala 51
Fii, scumpa mea prietenă 52
Nu pleca 53
Pânza dalbă 55
De cine? 57
Visul 58
Geneza 59
– 111 –
O pădure blestemată 60
Eu simt că timpul trece 61
Unirea 63
De unde? 64
Eu te-am pierdut 65
O rază vie 66
Liniştea 67
Cernobâl 68
Un cuvânt 69
Ştiinţa plină de ascensiune 70
Tăcut răsăritul acoperă luna 71
Nu sunt hotare în sânge 72
În loc de soare 73
Vă mulţumesc 74
Privighetoarea 75
Foaia albă 77
M-am umplut de lumea asta 78
Poezie – ceaiul verde 79
Dragostea 80
De la 30 de ani 81
Tu crezi 82
Măicuţa 83
Sticlă de asfalt 84
Înţelegere 85
Paradis 87
Spune-mi 88
Amintirea este vie 89
Mămico, azi e ziua ta 90
Cămaşa 91
Creioanele albastre 93
Bolnav 95
Trăiesc 96
Evadare 97
Gara 98
Trenul vieţii 99
Trenul verde 100
Struna 101
Pasul 102
Închid ochii 103
Lumea devine 104
Sintetic 105
Săgeata 106
Odaia cu ferestrele mari 108
Urlă umbrele 109
Am nevoie de voi 110
– 112 –