Sunteți pe pagina 1din 19

ICCJ. Decizia nr. 10/2016.

SECŢIA PENALĂ

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 10/RC/2016

Dosar nr. 4084/1/2015

Şedinţa publică din 18 ianuarie 2016

Asupra recursurilor în casaţie de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 158 din data de 10 septembrie 2012 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, în baza
art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin.
(2) C. pen.şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.V., pentru săvârşirea
infracţiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41
alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul, de
învinuirea săvârşirii infracţiunilor de: deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile supuse
marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete, faptă prev. şi
ped. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum şi de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped.
de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4
luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2
ani.

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.
pen.

În baza art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 26 iunie
2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

1 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul T.l., pentru săvârşirea
infracţiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41
alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe acelaşi inculpat, de
sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de: deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile
supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete, faptă
prev. şi ped. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum şi de evaziune fiscală, faptă prev.
şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4
luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2
ani.

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.
pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 26 iunie
2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 255 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 şi 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen. şi art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul G.I., pentru săvârşirea
infracţiunii de dare de mită la o pedeapsă de 6 luni închisoare.

În baza art. 270 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 274 din Legea nr. 87/2006, a art. 41
alin. (2) C. pen. şi a art. 3201 alin. (7) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de contrabandă, la o pedeapsă de 3 ani şi 4 luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de
art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat,
de sub învinuirea săvârşirii infracţiunilor de: deţinere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile
supuse marcării, fără să fie marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete, faptă
prev. şi ped. de art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, precum şi de evaziune fiscală, faptă prev.
şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În baza art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani şi 4
luni închisoare şi interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., pe o durată de 2
ani.

2 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

În baza art. 71 C. proc. pen. a dispus interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C.
pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive din 26 iunie
2012 până la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţi la plata sumei de 6000 RON, câte 2000
RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 19 din Legea nr. 78/2000 a confiscat suma de 5000 euro asupra căreia s-a instituit măsura
sechestrului asigurător, sumă care a făcut obiectul infracţiunii de dare de mită.

În baza art. 118 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a cantităţii de 99 baxuri
de ţigări (49.500 pachete de ţigări), din care 88 baxuri de ţigări marca „J.L." şi 11 baxuri de ţigări marca
„V.", aflate în prezent la Camera de Corpuri Delicte a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Satu
Mare.

S-a disjuns soluţionarea laturii civile a cauzei, fixând termen de judecată la 01 octombrie 2012, ora 10:00,
sala 54, cu citarea părţilor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În cursul lunii decembrie 2011, prin intermediul martorului C.F.l., denunţătorul C.N. a fost contactat de
către inculpatul G.l., care era interesat în găsirea unui poliţist de frontieră dispus ca, în schimbul unor sume
de bani, să-i faciliteze introducerea în ţară a unor cantităţi de ţigări din Ucraina, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru control vamal. După aproximativ o săptămână, în municipiul Satu Mare, denunţătorul C.N.
şi martorul C.F.l. s-au reîntâlnit cu inculpatul G.l., ocazie cu care inculpatul le-a spus celor doi că „după
plecarea zăpezii, are nevoie de un poliţist". Totodată, în cadrul aceleiaşi discuţii, inculpatul G.l. i-a solicitat
denunţătorului C.N. să mobilizeze şi acesta sume de bani pentru plata ţigărilor de contrabandă, care urmau
să fie introduse în ţară din Ucraina, prin zona localităţilor Cămârzana -Bixad, prin alte locuri decât cele
stabilite pentru control vamal.

La începutul lunii martie 2012, inculpaţii G.l. şi P.V. l-au contactat din nou pe martorul C.F.l., întrucât
intenţionau să demareze activităţile de contrabandă. Sub conducerea inculpatului P.V., au fost reluate
discuţiile referitoare la demararea unor activităţi de contrabandă şi la găsirea unui poliţist de frontieră
dispus ca, în schimbul unor sume de bani, să faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a ţigărilor de
contrabandă. Cu această ocazie, inculpatul P.V. i-a înmânat martorului C.F.l. un bileţel conţinând semnele
de frontieră, pe unde ar prefera să desfăşoare activitatea de contrabandă, întrucât inculpatul cunoştea bine
zona şi relieful. Astfel, conform susţinerilor martorului C.F.l., inculpatul P.V. ar fi preferat să introducă
ţigările în ţară prin zona cuprinsă între semnele de frontieră S.F.200 - S.F.216.

Ulterior, inculpatul P.V. s-a reîntâlnit cu denunţătorul C.N. şi martorul C.F.l., promiţându-le diverse sume
de bani, pentru situaţia în care vor găsi un poliţist de frontieră dispus să „colaboreze".

3 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

După puţin timp, denunţătorul C.N. ş-a sunat pe inculpatul P.V., comunicându-i faptul că a găsit poliţistul
de frontieră, inculpatul relatându-i că urmează să-l contacteze.

În data de 31 martie 2012, în urma solicitării inculpatului P.V., în municipiul Satu Mare, în apropierea
digului râului Someş, s-a desfăşurat o întâlnire între denunţătorul C.N. şi inculpaţii P.V. şi T.I. Cu această
ocazie, denunţătorul le-a povestit inculpaţilor despre poliţistul de frontieră dispus să-i ajute, inculpatul T.I.
avertizându-l pe denunţător asupra faptului că poliţistul trebuie să fie un „om de cuvânt".

În data de 02 aprilie 2012, în jurul orelor 20.15 - 20.30, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în
apropierea digului râului Someş, inculpaţii P.V. şi T.I. s-au întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C. din
cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire
la care au mai participat denunţătorul C.N. şi martorul C.F.I. În cadrul discuţiei care a avut loc cu ocazia
respectivei întâlniri, inculpaţii P.V. şi T.I. le-au relatat celor prezenţi că sunt implicaţi în activităţi de
contrabandă cu ţigări provenite din Ucraina, că au mai introdus ilegal în ţară diferite cantităţi de ţigări de
provenienţă ucraineană, prin zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş („mă, eu
am adus şi 700"), pe care ulterior le-au comercializat pe teritoriul României.

Totodată, inculpaţii P.V. şi T.I. au mai precizat că sunt bine organizaţi în această activitate de contrabandă
şi că ar avea nevoie de „colaborarea" unui poliţist de frontieră care, atunci când este repartizat de serviciu
în punctele de interes pentru aceştia, să le faciliteze introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, prin
alte locuri decât cele stabilite pentru control.

În acest sens, inculpaţii P.V. şi T.I. i-au solicitat agentului de poliţie de frontieră F.C. ca, prin încălcarea
atribuţiilor de serviciu, să-i lase să introducă ţigări de contrabandă în ţară, să le furnizeze date şi informaţii
referitoare la dispunerea şi repartizarea lucrătorilor poliţiei de frontieră pe graniţă, la amplasarea
dispozitivelor de supraveghere pe timp de noapte a frontierei de stat, în zona de competenţă a Sectorului
Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş şi la porţiunile de frontieră rămase neacoperite sau nesupravegheate, pe
unde se putea desfăşura activitatea de contrabandă, fără riscul de a fi identificaţi şi traşi la răspundere
penală.

Totodată, inculpaţii P.V. şi T.I. i-au mai solicitat agentului de poliţie de frontieră F.C. să „facă liber pe
drum", în sensul de a se asigura că nu vor fi controale pe traseul pe care ţigările încărcate aveau să ajungă
la depozit. În acest sens, semnificative sunt discuţiile purtate în mediu ambiental în data de 02 aprilie 2012,
între investigatorul cu identitate reală şi inculpat.

Pentru a beneficia de aceste servicii, inculpaţii P.V. şi T.I., i-au promis agentului principal de poliţie F.C.
din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş diverse sume de bani, respectiv suma de 50
euro/bax de ţigări, în general; suma de 5.000 euro pe tură (,,...dau 5000 euro pe tură dacă vrei"); suma de
7.000 - 8000 euro, în cazul în care vor fi introduse în ţară 300 baxuri de ţigări de contrabandă („dacă aduc
300 îţi dau 7.000-8.000 nicio problemă"), mergând până la suma de 20.000 - 24.000 euro, în cazul în care
vor fi introduse în ţară 700 - 800 baxuri de ţigări de contrabandă, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de
serviciu, să le faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a ţigărilor de contrabandă provenite din
Ucraina.

Aceştia urmau să se întâlnească a doua zi şi, în funcţie de numărul de baxuri de ţigări de contrabandă
introduse în ţară, aveau să-i remită efectiv agentului principal de poliţie F.C. suma de bani promisă. Cu

4 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

privire la aceste aspecte, discuţia ambientală purtată în data de 02 aprilie 2012, între agentul principal de
poliţie F.C. şi inculpaţii P.V. şi T.I., este deosebit de relevantă.

De asemenea, inculpaţii P.V. şi T.I. au solicitat ca, discuţiile ce urmau să aibă loc, să se realizeze prin
schimburi de mesaje text, nu prin voce, pentru ca organele de anchetă să nu le poată identifica timbrul
vocal. În acest sens, agentului principal de poliţie F.C. i-a fost înmânat un telefon mobil marca „S.", cu
cartelă, pe care trebuia să-l folosească la transmiterea mesajelor text către inculpaţi, urmând ca, după
fiecare act de contrabandă, telefonul să fie aruncat şi înlocuit cu altul.

Cu ocazia întâlnirii din data de 02 aprilie 2012, inculpaţii P.V. şi T.I. au stabilit ca, această „colaborare" cu
poliţistul de frontieră, să înceapă în noaptea de vineri spre sâmbătă, respectiv în noaptea de 06 din 07
aprilie 2012. Inculpaţii P.V. şi T.I. i-au comunicat agentului principal de poliţie F.C. că ar prefera ca
acţiunea de contrabandă să se desfăşoare prin zona semnelor de frontieră S.F. 196, S.F. 200 sau S.F. 211,
întrucât cunosc bine zona respectivă, ba mai mult, în aceeaşi zi au verificat situaţia din teren în zona
semnului de frontieră S.F. 196.

În perioada 06 aprilie 2012 - 11 aprilie 2012, între inculpaţii P.V. şi T.I. şi investigator au fost transmise
mai multe mesaje text, prin care s-a amânat succesiv demararea activităţii de contrabandă. În data de 11
aprilie 2012, investigatorul F.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.V., în municipiul Satu Mare, cartierul Micro
16, în apropierea digului râului Someş, stabilindu-se ca, în noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, să se
desfăşoare primul act de contrabandă, prin zona semnului de frontieră S.F. 200.

Astfel, în perioada 17 aprilie 2012, ora 15:39 - 19 aprilie 2012, ora 00:30, între inculpaţii P.V. şi T.I. şi
investigator au fost transmise mai multe mesaje text, stabilindu-se ca introducerea ţigărilor în ţară să fie
efectuată în noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, între orele 21.30 - 00.30.

În data de 19 aprilie 2012, ora 00:30, inculpatul P.V. a transmis către investigator următorul mesaj text „îi
ok te sun mâine", semn că ţigările au fost introduse în ţară. Cu privire la mesajele text transmise şi primite
în această perioadă, agentului principal de poliţie F.C. - autorizat ca investigator cu identitate reală - a
întocmit un proces verbal la care a fost anexată şi planşa foto nr. 1953, cuprinzând fixarea prin imagini a
mesajelor respective.

În perioada 18 aprilie 2012, ora 14.00 - 19 aprilie 2012, ora 04.00, lucrătorii Sectorului Poliţiei de
Frontieră Negreşti Oaş au desfăşurat activităţi specifice în scopul identificării actelor preparatorii,
supravegherii, surprinderii şi captării cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare a eventualelor acţiuni de
contrabandă.

Cu ajutorul aparatului de observare pe timp de noapte, marca O. în data de 18 aprilie 2012, în jurul orelor
21.40, pe direcţia semnului de frontieră S.F. 200, la aproximativ 1500 metri faţă de frontiera de stat, către
interior, pe drumul forestier care face legătura între semnul de frontieră S.F. 200 şi Valea Cornească, au
fost observate două persoane care se deplasau înspre frontiera de stat a României cu Ucraina.

În jurul orelor 22.10, persoanele respective, dintre care una a fost identificată ulterior în persoana
inculpatului P.V., au fost observate intrând în culoarul de frontieră, pe direcţia semnului de frontieră S.F.
200.

5 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

În jurul orelor 22.40, persoanele respective s-au întors din culoarul de frontieră împreună cu un grup de
aproximativ 38-40 de persoane, care transportau mai multe colete voluminoase, îndreptându-se spre Valea
Cornească. În jurul orelor 23.30, grupul de persoane a fost observat deplasându-se, fără bagaje, dinspre
locul numit „capăt drum Valea Cornească" spre culoarul de frontieră, după care au trecut frontiera de stat
din România în Ucraina.

În noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, în jurul orelor 21.50, o altă echipă de supraveghere din cadrul
Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, amplasată la aproximativ 1.000 metri, în interior, faţă de
semnul de frontieră S.F.202, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp de noapte marca „C.", a observat un
autovehicul de teren marca M., înmatriculat în Anglia, aparţinând inculpatului T.I., care se deplasa pe
drumul dinspre Valea Cornească, până la aproximativ 1.000 metri faţă de semnul de frontieră S.F. 200,
autovehicul din care au coborât două persoane.

În jurul orelor 22.20, echipa de supraveghere din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, a
observat un alt autovehicul de teren, care tracta o remorcă şi se deplasa pe acelaşi traseu, oprindu-se lângă
primul autovehicul. Din acest autovehicul au coborât alte două persoane.

În jurul orelor 23.00, din direcţia stâlpului de frontieră S.F. 200, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp
de noapte, a fost observat un grup format din aproximativ 38 - 40 de persoane, care au transportat colete
voluminoase până la cele două autovehicule, după care s-au întors spre culoarul de frontieră urmând
acelaşi traseu.

Persoanele care au sosit cu autovehiculele, au încărcat coletele în acestea şi în remorcă, după care s-au
deplasat spre localitatea Bixad şi au depozitat coletele în trei locaţii: depozitul de materiale de construcţii
din localitatea Bixad, nr. 782/A, proprietatea inculpatului T.I.; domiciliul inculpatului T.I. şi domiciliul
numitului M.V. din sat Trip, nr. 816, comuna Bixad.

Activităţile de supraveghere şi observare pe timp de noapte au fost fixate pe bandă magnetică cu ajutorului
camerei video marca S., întocmindu-se în acest sens procese verbale.

În data de 19 aprilie 2012, în jurul orelor 18:00, în municipiul Satu Mare, Cartier Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, inculpaţii P.V. şi T.I. s-au întâlnit cu agentului principal de poliţie F.C., întâlnire la
care a mai participat şi denunţătorul C.N.. Cu această ocazie, în prezenţa inculpatului T.I., inculpatul P.V. i-
a relatat investigatorului că au introdus în ţară cantitatea de 90 baxuri de ţigări şi i-a remis acestuia suma
de 4.500 euro, conform promisiunii făcute. Discuţia purtată cu ocazia acestei întâlniri a fost înregistrată
audio-video în mediul ambiental, fiind ulterior redată de către organele de urmărire penală.

Remiterea sumei de 4.500 euro către agentul principal de poliţie a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia
activităţilor de supraveghere şi monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliţie judiciară, fiind
materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video şi planşă fotografică.

Totodată, cu ocazia acestei întâlniri, inculpaţii P.V. şi T.I. i-au solicitat agentului principal de poliţie F.C.
să-i ajute în continuare şi au afirmat că intenţionează să introducă în ţară cantitatea de 500 baxuri de ţigări,
prin zona semnului de frontieră S.F. 196, Icoana - Măgura. Conform celor stabilite anterior, inculpaţii P.V.
şi T.I. i-au dat investigatorului un alt telefon mobil marca S., care urma să fie folosit pentru următorul act
de contrabandă.

6 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

Cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de către organele de cercetare penală din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, au fost descoperite şi fotografiate cărările de urme lăsate de către
participanţii la activitatea de contrabandă, urme de încălţăminte şi urme de pneu, activitatea fiind
concretizată în procesul-verbal şi planşa fotografică.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpaţii P.V. şi T.I. au introdus
în ţară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90
baxuri de ţigări (45.000 pachete de ţigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetăţeni ucrainieni.

După introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite
pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpaţii P.V. şi T.I. au preluat,
transportat, deţinut şi depozitat ţigările provenite din contrabanda, în vederea valorificării acestora în
România. Astfel, inculpaţii P.V. şi T.l. au deţinut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit
legislaţiei româneşti, cantitatea totală de 900.000 de ţigarete marca J.L.

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a ţigărilor de contrabandă, prin nesupunerea
acestora unui regim vamal şi prin punerea lor în liberă circulaţie, inculpaţii P.V. şi T.l. au ascuns bunul sau
sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi vamale,
conform raportului de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul
Teritorial Oradea.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 22 aprilie 2012, între orele 21.30 - 22.30, inculpaţii P.V.
şi T.l., împreună cu persoane din anturajul acestora, au introdus în ţară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte
locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90 baxuri de ţigări, marca J.L., cu ajutorul
unor cetăţeni ucrainieni.

Astfel, în perioada 21 aprilie 2012 – 22 aprilie 2012, între inculpaţii P.V. şi T.l. şi investigator, s-au
transmis mai multe mesaje text cu privire la următorul act de contrabandă. În cele din urmă, în jurul orelor
21.23, inculpatul P.V. a transmis un mesaj text către investigator, mesaj având următorul conţinut: „îi ok
(n.n. pot) da dramu". Ulterior, în jurul orelor 22.21, inculpatul P.V. a transmis către investigator un mesaj
text cu următorul conţinut „Am ieşit din zonă îi liber", în sensul că ţigările de contrabandă au fost aduse în
ţară şi au plecat spre Bixad.

Cu privire la mesajele text transmise şi primite în această perioadă, agentului principal de poliţie F.C. a
întocmit un proces-verbal la care a fost anexată şi planşa foto nr. 1956, în care au fost fixate prin
fotografiere mesajele respective.

În vederea documentării cu exactitate a situaţiei de fapt, a identificării tuturor persoanelor şi mijloacelor


implicate în activitatea de contrabandă, a stabilirii participaţiei fiecăruia, activitatea de contrabandă a fost
supravegheată de către echipe de poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti
Oaş, care în urma activităţilor de supraveghere au întocmit procese verbale.

Astfel, în data de 22 aprilie 2012, în jurul orelor 21.15, lucrătorii de poliţie care au efectuat activitatea de
supraveghere a frontierei de stat, cu ajutorul aparatului de vedere pe timp de noapte marca O., pe direcţia
semnelor de frontieră S.F. 195 - S.F. 196, la aproximativ 40 metri faţă de linia de frontieră, au observat un
grup de aproximativ 50 de persoane care au trecut frontiera de stat, din Ucraina în România, transportând

7 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

mai multe colete voluminoase. Acest grup de persoane s-a deplasat dinspre linia de frontieră spre locul
numit Valea Roşie. în jurul orelor 22.35, echipa de supraveghere a observat că grupul de persoane se
deplasa dinspre locul numit Valea Roşie spre frontiera de stat, intrând în culoarul de frontieră pe direcţia
semnului de frontieră S.F. 196.

În data de 22 aprilie 2012, în jurul orelor 22.15, o altă echipă de supraveghere, amplasată în apropierea
Mănăstirii Sfânta Măria, a observat autoutilitara marca F., aparţinând numitului L.G., dată spre folosinţă
inculpatului T.I., care se deplasa dinspre localitatea Bixad spre localitatea Târşolţ. După aproximativ 3
minute, echipa de supraveghere a observat autovehiculul marca M., înmatriculat în Anglia, aparţinând
inculpatului T.I., care se deplasa în aceeaşi direcţie.

În data de 23.04.2012, organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul Sectorului Poliţiei de
Frontieră Negreşti Oaş au efectuat cercetarea la faţa locului, constatând că, la aproximativ 100 metri de
semnul de frontieră S.F. 196 spre semnul de frontieră S.F. 195, exista o cărare de urme prin stratul de
vegetaţie, slab vizibilă datorită condiţiilor meteorologice, cărare care traversa perpendicular peste linia de
frontieră, având continuitate pe teritoriul ambelor state. Pe teritoriul României, cărarea de urme traversa o
poiană, pe aproximativ 300 metri, apoi cobora pe un deal, până la pârâu, după care urca un deal pe o
distanţă de aproximativ 400 metri. Cărarea de urme continua pe lângă liziera pădurii, în locul numit „la
Icoană", intra în pădure, în partea stângă, pe o distanţă de 150 metri, după care continua până în locul
numit Valea Roşie, situat la ieşirea din localitatea Bixad. Activitatea de cercetare la faţa locului a fost
materializată prin întocmirea unui proces verbal şi a unei planşe fotografice.

În data de 24 aprilie 2012, în jurul orelor 10.00, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, investigatorul cu identitate reală F.C. s-a întâlnit cu inculpatul P.V., acesta relatându-
i faptul că, în data de 22 aprilie 2012, între orele 21.30 - 22.30, s-a introdus în ţară cantitatea de 90 baxuri
de ţigări (45.000 pachete de ţigări), marca J.L., după care i-a remis investigatorului suma de 4.500 euro,
conform promisiunii făcute.

Din conţinutul discuţiei purtate în mediu ambiental de investigator şi inculpatul P.V. în data de 24 aprilie
2012, rezultă cu certitudine atât cantitatea de ţigări introdusă în ţară, în mod ilegal, cât şi suma de bani
remisă cu titlu de mită.

De asemenea, remiterea sumei de 4.500 euro către agentul principal de poliţie a fost surprinsă, de
asemenea, cu ocazia activităţilor de supraveghere şi monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliţie,
fiind materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video şi planşă fotografică.

Totodată, inculpatul P.V. i-a solicitat investigatorului să-i restituie telefonul mobil, pe care-l avea asupra
lui şi i-a remis un alt telefon mobil marca S., care urma să fie folosit în viitor. Cu privire la evenimentele
desfăşurate cu ocazia întâlnirii din data de 24 aprilie 2012, investigatorul cu identitate reală a întocmit un
proces verbal.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpaţii P.V. şi T.I. au introdus
în ţară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de 90
baxuri de ţigări (45.000 pachete de ţigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetăţeni ucrainieni.

După introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite

8 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpaţii P.V. şi T.I. au preluat,
transportat, deţinut şi depozitat ţigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în
România. Astfel, inculpaţii P.V. şi T.I. au deţinut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit
legislaţiei româneşti, cantitatea totală de 900.000 de ţigarete marca J.L.

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a ţigărilor de contrabandă, prin nesupunerea
acestora unui regim vamal şi prin punerea lor în liberă circulaţie, inculpaţii P.V. şi T.I. au ascuns bunul sau
sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi vamale,
conform raportului de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul
Teritorial Oradea.

În data de 18 mai 2012, în jurul orelor 11.10, în municipiul Satu Mare, cartier Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, în urma unor schimburi de mesaje text, investigatorul cu identitate reală s-a întâlnit
cu inculpatul P.V. Cu această ocazie, inculpatul P.V. i-a relatat investigatorului că doreşte să-i prezinte o
persoană din localitatea Bixad, interesată de o „colaborare" asemănătoare, în scopul introducerii în ţară de
ţigări de contrabandă provenite din Ucraina. Totodată, inculpatul P.V. i-a precizat investigatorului că,
persoana respectivă a mai fost implicată în activităţi de contrabandă cu ţigări.

În cadrul discuţiilor purtate, inculpatul P.V. i-a precizat agentului principal de poliţie că, în noaptea de 24
din 25 mai 2012, intenţionează să introducă în ţară, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru
control vamal, cantitatea de 200 baxuri de ţigări din Ucraina, pe direcţia semnului de frontieră S.F. 200, că
ar avea nevoie să primească informaţii cu privire la repartizarea efectivelor poliţiei de frontieră pe zona
respectivă, informaţii pentru care i-a promis agentului de poliţie suma de 8.000 - 9.000 euro. Referitor la
aceste aspecte, investigatorul cu identitate reală F.C. a întocmit un proces verbal.

În data de 21 mai 2012, în jurul orelor 11.30, la hotelul B. din Satu Mare, denunţătorul C.N. şi martorul
C.F.I. s-au întâlnit cu inculpatul G.I., care tocmai se întorsese în ţară. Inculpatul G.I. le-a relatat celor doi
că a luat cunoştinţă despre faptul că, în două rânduri, inculpaţii P.V. şi T.I. au introdus în ţară, în mod
ilegal, ţigări de contrabandă din Ucraina, fără să-l informeze şi pe el şi fără să împartă profitul obţinut,
inculpatul arătându-se extrem de afectat pentru că a fost dat la o parte.

În cursul aceleaşi zile, în jurul orelor 18.00, denunţătorul C.N. s-a reîntâlnit cu inculpatul G.I., la
restaurantul „T." din municipiul Satu Mare, de unde s-au deplasat cu autoturismul condus de denunţător
până la staţia de distribuţie carburanţi aparţinând grupului O., staţie amplasată în municipiul Satu Mare. În
timpul deplasării, inculpatul G.I. i-a solicitat denunţătorului C.N. să-i intermedieze o întâlnire cu agentul
principal de poliţie F.C., fiind interesat de introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă din Ucraina.

În data de 24 mai 2012, în jurul orelor 11.20, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, inculpatul G.I. s-a întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C. din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire la care a mai
participat numitul C.N. După ce s-au făcut prezentările, inculpatul G.I. i-a solicitat investigatorului să se
legitimeze pentru a se convinge că discută cu un poliţist de frontieră.

Ulterior, în cadrul aceleiaşi discuţii, investigatorul a întrebat dacă inculpatul G.I. este „omu de bază"
inculpatul răspunzând fără ezitare „Io aşe cred".

9 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

În continuarea discuţiei, inculpatul G.I. i-a precizat agentului de poliţie că intenţionează să introducă în
ţară, în mod ilegal, ţigări de contrabandă provenite din Ucraina, prin zona localităţii Cărmâzana. În acest
sens, inculpatul G.I. i-a solicitat agentului de poliţie ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să-i
faciliteze introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, să-i furnizeze date şi informaţii referitoare la
dispunerea şi repartizarea lucrătorilor poliţiei de frontieră pe graniţă, la amplasarea dispozitivelor de
supraveghere pe timp de noapte a frontierei de stat, în zona de competenţă a Sectorului Poliţiei de
Frontieră Negreşti Oaş şi la porţiunile de frontieră rămase neacoperite sau nesupravegheate, pe unde se
putea desfăşura activitatea de contrabandă, fără riscul de a fi identificat şi tras la răspundere penală.

Cu această ocazie, inculpatul G.I. i-a promis agentului principal de poliţie F.C. din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş diverse sume de bani sau alte foloase, respectiv suma de 40 - 45
euro/bax de ţigări, în general; suma de 10.000 euro pe tură, în cazul în care vor fi introduse în ţară peste
200 baxuri de ţigări de contrabandă, mergând până la un autoturism marca B., în cazul în care vor fi
introduse în ţară mai multe transporturi de ţigări de contrabandă („Iţi aduc telefonu. O maşină vrei? După
ce facem mai multe ture?-Ţi o înscriu drept pe nume - Un B.. Pachetu M."), pentru ca, prin încălcarea
atribuţiilor de serviciu, să-i faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a ţigărilor de contrabandă
provenite din Ucraina.

De asemenea, inculpatul G.I. a solicitat ca, discuţiile ce urmau să aibă loc, să se realizeze prin intermediul
mesajelor text, iar nu prin voce, agentul de poliţie urmând să primească un telefon mobil cu cartelă şi
credit, care trebuia distrus sau aruncat după fiecare activitate de contrabandă.

Investigatorul i-a solicitat inculpatului G.I. să discute şi cu inculpatul P.V., să nu se ivească neînţelegeri,
răspunsul inculpatului fiind că va discuta cu acesta şi vor colabora, întrucât „ Mie mi-l duc băieţii fără
bani. lo-l ştiu pe băiatu de dincolo, din Ucraina... din Ucraina, din Franţa. Am fost...".

Întâlnirea dintre agentul principal de poliţie F.C. şi inculpatul G.I. a fost surprinsă, de asemenea, cu ocazia
activităţilor de supraveghere şi monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliţie, fiind materializată ca
probă în prezenta cauză prin înregistrare video şi planşă fotografică.

În perioada 27 mai 2012, orele 18.32 - 28 mai 2012, orele 10.49, între investigator şi inculpatul P.V., s-au
transmis mai multe mesaje text referitoare la o viitoare întâlnire la care avea să participe şi „moşul din
Bixad" (n.n. inculpatul G.I.).

În data de 28 mai 2012, în jurul orelor 12.15, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, inculpaţii G.I. şi P.V. s-au întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C. din cadrul
Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş - autorizat ca investigator cu identitate reală. Cu ocazia
acestei întâlniri, inculpaţii G.I. şi P.V. i-au precizat agentului principal de poliţie F.C. faptul că nu există
nicio neînţelegere între aceştia, afirmând că „Am zis că ne cuplăm la olaltă pe la Cărmârzana, dacă ne dai
bine şi pe la Cărmârzana, ei le scot băieţii, ă.. , 176, 177, 178..." şi solicitând ca, în noaptea de 01 din 02
iunie 2012, să le faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a cantităţi de 100 baxuri de ţigări de
contrabandă provenite din Ucraina.

Cu această ocazie, inculpaţii P.V. şi G.I. i-au remis agentului de poliţie un telefon mobil marca N.,
spunându-i să arunce la gunoi telefonul mobil anterior folosit.

10 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

Întâlnirea dintre agentul principal de poliţie F.C. şi inculpaţii G.I. şi P.V. a fost surprinsă, de asemenea, cu
ocazia activităţilor de supraveghere şi monitorizare efectuate de către lucrătorii de poliţie, fiind
materializată ca probă în prezenta cauză prin înregistrare video şi planşă fotografică.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 14.00, în municipiul Satu Mare, cartier Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, după un schimb de mesaje text, agentul principal de poliţie F.C. s-a întâlnit cu
inculpaţii P.V. şi G.I. Cu această ocazie, inculpaţii i-au precizat agentului de poliţie că sunt pregătiţi pentru
ca, în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, să introducă în ţară din Ucraina, prin alte locuri decât cele stabilite
pentru control vamal, cantitatea de 100 baxuri de ţigări de contrabandă.

Inculpaţii i-au solicitat agentului de poliţie să le furnizeze date şi informaţii cu privire la dispunerea
lucrătorilor de poliţie de-a lungul frontierei de stat şi la zonele rămase nesupravegheate, stabilind că se vor
întâlni în data de 02 iunie 2012 şi îi vor remite suma de 5.000 euro.

În noaptea de 01 din 02 iunie 2012, conform procesului verbal întocmit de agentul principal de poliţie
F.C., între investigator şi inculpaţi s-au transmis mai multe mesaje text. Astfel, în data de 01 iunie 2012,
ora 22.39, inculpatul P.V. i-a transmis agentului de poliţie următorul mesaj text „eu am trecut", semn că
activitatea de contrabandă a început. De asemenea, la ora 23.58, investigatorul cu identitate reală a primit
de la inculpaţi următorul mesaj: „Pornim" şi „Cu duba galbenă", semn că ţigările de contrabandă au fost
încărcate în maşini şi pornesc spre locul de depozitare.

În data de 02 iunie 2012, ora 00.28, poliţistul de frontieră a primit de la inculpaţi mesajul text: „îi bine ne
vedem mîine", semn că ţigările de contrabandă au fost depozitate.

Conform înţelegerii anterioare, în data de 02 iunie 2012, în jurul orei 19.15, în municipiul Satu Mare,
cartierul Micro 16, în apropierea digului râului Someş, după un alt schimb de mesaje text, agentul de
poliţie F.C. s-a întâlnit cu inculpaţii P.V. şi G.I., ocazie cu care aceştia i-au relatat că, în noaptea de 01 din
02 iunie 2012, au introdus în ţară cantitatea de 100 baxuri de ţigări de contrabandă, marca J.L., de
provenienţă Ucraina şi i-au remis suma de 5.000 euro.

Întâlnirea dintre agentul principal de poliţie F.C. şi inculpaţii G.I. şi P.V. a fost surprinsă, de asemenea, cu
ocazia activităţilor de supraveghere şi monitorizare efectuate în cauză, fiind materializată ca probă în
prezenta cauză prin înregistrare video şi planşă fotografică, prin care se evidenţiază cu exactitate momentul
remiterii sumei de 5.000 euro.

În noaptea de 01 din 02 iunie 2012, între orele 22.00 - 01.30, lucrătorii de poliţie din cadrul Sectorului
Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş au desfăşurat activităţi specifice în scopul identificării actelor
preparatorii şi supravegherii, surprinderii şi captării cu ajutorul mijloacelor tehnice din dotare a
eventualelor acţiuni de contrabandă, în vederea documentării cu exactitate a situaţiei de fapt, a identificării
tuturor persoanelor şi mijloacelor implicate în activitatea de contrabandă şi a stabilirii participaţiei
fiecăruia.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22.44, echipa de supraveghere repartizată la Sistemul Optronic de
Recunoaştere Instalat pe Catarg cu vedere pe timp de noapte a observat două persoane care se deplasau
dinspre localitatea Cămârzana spre semnul de frontieră S.F. 187, unde au ajuns în jurul orelor 23.04. În
jurul orelor 23.13, aceeaşi echipă de supraveghere a observat un grup de persoane care se deplasau pe

11 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

direcţia semnului de frontieră S.F. 187+250 m, în culoarul de frontieră, transportând colete voluminoase
dinspre Ucraina spre localitatea Cămârzana, după care s-au întors spre culoarul de frontieră.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22.10, o altă echipă de supraveghere, amplasată pe str. Vîrşor din
localitatea Cămârzana, la aproximativ 1.000 metri faţă de drumul judeţean DJ 109K, a observat un
autovehicul tip dubă de culoare albă, două autoturisme mici şi un autoturism de teren deplasându-se
dinspre drumul judeţean DJ 109K, spre ieşirea din localitatea Cămârzana, spre locul numit „Pod David".
În data de 02 iunie 2012, în jurul orelor 00.05, echipa de supraveghere a observat autovehiculele
susmenţionate întorcându-se dinspre locul numit „Pod David", pe acelaşi traseu.

În data de 01 iunie 2012, în jurul orelor 22.45, echipa de supraveghere amplasată la 200 de metri faţă de
locul numit „Pod David", situat la ieşirea din localitatea Cămârzana, pe valea Vîrşor, pe direcţia semnului
de frontieră S.F. 187, a observat că, în apropierea podului s-a deplasat şi a staţionat un autoturism, în jurul
orelor 23.30, în aceeaşi locaţie, a mai ajuns un autovehicul, după care s-au auzit zgomote provocate de mai
multe persoane. În jurul orei 00,00, autovehiculele au părăsit zona, deplasându-se pe valea Vîrşor, spre
localitatea Cămârzana.

În data de 02 iunie 2012, cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată de către lucrătorii de poliţie din
cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, au fost identificate diferite urme de paşi şi de pneuri,
care au fost fixate prin fotografiere.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpaţii P.V. şi G.I. au introdus
în ţară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cantitatea de
100 baxuri de ţigări (50.000 pachete de ţigări), marca J.L., cu ajutorul unor cetăţeni ucrainieni.

După introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite
pentru control vamal, împreună cu alte persoane din anturajul acestora, inculpaţii P.V. şi G.l. au preluat,
transportat, deţinut şi depozitat ţigările provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în
România.

Astfel, inculpaţii P.V. şi G.l. au deţinut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislaţiei
româneşti, cantitatea totală de 1.000.000 de ţigarete marca J.L.

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a ţigărilor de contrabandă, prin nesupunerea
acestora unui regim vamal şi prin punerea lor în liberă circulaţie, inculpaţii P.V. şi G.l. au ascuns bunul sau
sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi vamale,
conform raportului de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul
Teritorial Oradea.

În data de 25 iunie 2012, în jurul orelor 10.20, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea
digului râului Someş, după un schimb prealabil de mesaje text, agentul de poliţie de frontieră F.C. s-a
întâlnit cu inculpatul P.V., ocazie cu care acesta din urmă, i-a solicitat ca, în noaptea de 25 din 26 iunie
2012, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, prin alte
locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantităţii de 100 baxuri de ţigări de contrabandă, prin
zona semnului de frontieră S.F. 200. Totodată, inculpatul P.V. i-a solicitat agentului de poliţie ca, în
noaptea respectivă, să rămână în centrul localităţii Bixad, pentru a se asigura că nu vor veni în control alte

12 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

echipaje ale poliţiei de frontieră, care ar fi putut să-i identifice în cursul activităţii de contrabandă.

În seara zilei de 25 iunie 2012, ora 21.48, inculpatul P.V. i-a transmis agentul principal de poliţie F.C.
următorul mesaj text „Putem porni mai devreme dacă plouă?". întrucât se pregătea activitatea de prindere
în flagrant a contrabandiştilor, agentul principal de poliţie F.C. i-a răspuns inculpatului prin mesaj text „La
zece jumătate", în sensul că activitatea de contrabandă putea fi demarată numai după ora 22.30.

Începând cu ora 23.30, inculpatul P.V. a transmis cu insistenţă mai multe mesaje text către agentul
principal de poliţie F.C., prin care îi reproşa faptul că nu i-a înştiinţat despre prezenţa în zonă a unui
autovehicul de teren al Poliţiei de Frontieră, mesaje cu privire la care investigatorul a întocmit un proces
verbal.

Prin adresa din 05 iulie 2012, Sectorul Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş a comunicat faptul că, în data de
25 iunie 2012, începând cu orele 22.00, a fost creat un dispozitiv de prindere în flagrant a suspecţilor din
prezenta cauză, în locul numit „Pod Hriţ", situat pe Valea Comească, în localitatea Bixad, jud. Satu Mare,
pe direcţia semnului de frontieră S.F.200, pe calea de acces dinspre frontieră spre localitatea Bixad.

În jurul orelor 22.00, lucrătorii poliţiei de frontieră au observat un autovehicul marca F., de culoare
galbenă, şi un autovehicul de teren marca M., de culoare neagră, care se deplasau spre culoarul de
frontieră.

În jurul orelor 23.40, autovehiculele susmenţionate au fost observate deplasându-se dinspre culoarul de
frontieră spre localitatea Bixad, în mare viteză. Lucrătorii poliţiei de frontieră au procedat la efectuarea
unor semnale regulamentare de oprire, folosind dispozitive reflectorizante şi luminoase.

În momentul observării semnalelor efectuate de poliţiştii de frontieră, conducătorii autovehiculelor


susmenţionate au dat impresia că vor opri, însă, când s-au apropiat de echipa constituită, au accelerat
brusc, refuzând să oprească şi continuându-şi deplasarea, pe o distanţă de aproximativ 400 metri, fiind
necesară folosirea dispozitivelor anti-pneu. Autovehiculele în cauză au derapat şi au intrat în pârâul Valea
Cornească, iar persoanele din interiorul acestora au reuşit să fugă de la faţa locului la adăpostul
întunericului.

În momentul trecerii autovehiculelor prin dreptul dispozitivului post-control, lucrătorii poliţiei de frontieră
au observat că, la volanul autovehiculului de teren marca M., de culoare neagră, se afla învinuitul H.G.F.,
iar la volanul autovehiculului marca F., de culoare galbenă, se afla inculpatul T.I. Pe scaunul din dreapta al
autovehiculului marca F., de culoare galbenă, lucrătorii poliţiei de frontieră l-au observat pe inculpatul
P.V.

Lucrătorii de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş, care au făcut parte din
dispozitivul post-control, în locul numit „Pod Hriţ", au întocmit rapoarte de activitate, în care au menţionat
cele observate şi constatate.

În urma controlului efectuat asupra autovehiculelor abandonate de inculpaţii P.V. şi T.I. şi de învinuitul
H.G.F., în autovehiculul marca M., de culoare neagră, a fost descoperită cantitatea de 13.500 de pachete
de ţigări (27 baxuri de ţigări), marca J.L., cu timbru fiscal ucrainian, precum şi cantitatea de 1.000 pachete
de ţigări (2 baxuri de ţigări), marca V., cu timbru fiscal ucrainian, iar în autovehiculul marca F., de culoare

13 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

galbenă, a fost descoperită cantitatea de 30.500 pachete de ţigări (61 baxuri de ţigări), marca J.L., cu
timbru fiscal ucrainian, precum şi cantitatea de 4.500 pachete de ţigări (9 baxuri de ţigări), marca V., cu
timbru fiscal ucrainian.

Lucrătorii de poliţie din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş au efectuat o cercetare la faţa
locului cu privire la traseul urmat de ţigările de contrabandă, din momentul introducerii acestora pe
teritoriul României şi până în locul unde au fost abandonate, aspectele constatate fiind cuprinse într-un
proces verbal şi o planşă fotografică. Astfel, s-a constatat că ţigările au fost trecute peste graniţă, prin alte
locuri decât cele stabilite pentru control vamal, cu ajutorul unui grup de cetăţeni ucrainieni.

În data de 26 iunie 2012, lucrători de poliţie din cadrul S.C.T.F. Negreşti Oaş, în colaborare cu lucrători
din cadrul poliţiei de frontieră din Ucraina, au procedat la efectuarea unor verificări în teren, ocazie cu
care au constatat că, între semnele de frontieră S.F. 199 şi S.F.200, la aproximativ 100 metri de semnul de
frontieră S.F.200, exista o cărare de urme care avea continuitate pe teritoriul ambelor state.

În modalitatea descrisă mai sus, împreună cu persoane din anturajul lor, inculpaţii P.V. şi T.I. şi învinuitul
H.G.F. au introdus în ţară din Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control
vamal, cantitatea de 88 baxuri de ţigări (44.000 pachete de ţigări), marca J.L., precum şi cantitatea de 11
baxuri de ţigări (5.500 pachete de ţigări), marca V., cu ajutorul unor cetăţeni ucrainieni.

După introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite
pentru control vamal, inculpaţii P.V. şi T.l. şi învinuitul H.G.F. au preluat, transportat şi deţinut ţigările
provenite din contrabandă, în vederea valorificării acestora în România, până în momentul în care au fost
depistaţi de organele de poliţie.

Astfel, inculpaţii P.V. şi T.l. au deţinut în afara antrepozitului fiscal, fără a fi marcate potrivit legislaţiei
româneşti, cantitatea totală de 990.000 de ţigarete marca J.L. şi V.

Totodată, prin introducerea ilegală pe teritoriul României a ţigărilor de contrabandă, prin nesupunerea
acestora unui regim vamal şi prin punerea lor în liberă circulaţie, inculpaţii P.V. şi G.l. au ascuns bunul sau
sursa impozabilă sau taxabilă, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi vamale,
conform raportului de constatare întocmit de specialistul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul
Teritorial Oradea.

Cu privire la latura civilă, prin rechizitoriu s-a arătat că prin adresa din 03 iulie 2012, Agenţia Naţională de
Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Regională de Accize şi Operaţiuni
Vamale Cluj s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma totală de 1.977.249 RON, respectiv suma
de 258.477 RON - taxe vamale, suma de 1.249.207 RON - accize şi suma de 469.565 RON - taxă pe
valoare adăugată.

În vederea stabilirii cu certitudine a prejudiciului cauzat de inculpaţii P.V., T.l. şi G.l. prin comiterea
infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, prin rezoluţia din data de 06 iulie 2012, Direcţia Naţională
Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, Biroul Teritorial Satu Mare a dispus efectuarea în cauză a unei
constatări de specialitate în domeniul vamal.

Conform raportului de constatare întocmit de specialistul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie -

14 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

Serviciul Teritorial Oradea, prin comiterea infracţiunilor care constituie obiectul prezentei cauze penale, s-
a cauzat un prejudiciu după cum urmează: pentru inculpatul P.V., un prejudiciu în cuantum total de
1.977.315 RON (447.147 euro), reprezentând taxe vamale, accize şi taxă pe valoare adăugată, pentru
inculpatul T.l., un prejudiciu în cuantum total de 1.454.251 RON (329.994 euro), reprezentând taxe
vamale, accize şi taxă pe valoare adăugată şi pentru inculpatul G.l., un prejudiciu în cuantum total de
523.064 RON (117.153 euro), reprezentând taxe vamale, accize şi taxă pe valoare adăugată.

În şedinţa publică din 03 septembrie 2012 inculpaţii aflaţi în stare de arest preventiv şi asistaţi fiind de
către apărătorii angajaţi în cauză, în declaraţiile luate de către instanţă au învederat că înţeleg să se
prevaleze de dispoziţiile art. 3201 C. proc. pen. după ce acest text de lege le-a fost explicat atât de către
apărătorii lor cât şi de către instanţa de judecată, recunoscându-şi faptele reţinute în sarcina lor.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial Oradea şi inculpaţii P.V., T.l. şi G.l.

Prin decizia penală nr. 219/A din 23 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, s-a dispus
respingerea ca nefondate a apelurilor declarate de Direcţia Naţională Anticoruptie - Serviciul Teritorial
Oradea şi de inculpaţii P.V., T.l. şi G.l.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:

În prealabil s-a arătat că, inculpaţii nu pot beneficia de dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. privind
reducerea limitelor de pedeapsă ca urmare a recunoaşterii învinuirii întrucât în alt doilea ciclu procesual
(ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare) aceştia prin declaraţiile pe care le-au dat nu au
recunoscut integral acuzaţiile aduse prin rechizitoriu, fiind fără relevanţă faptul că inculpaţii au urmat în
cadrul procesului penal iniţial procedura recunoaşterii ori că în apel aceştia au recunoscut integral
acuzaţiile.

De altfel, soluţia instanţei supreme a fost în sensul desfiinţării integrale a hotărârii judecătoreşti a primei
instanţe şi reluarea cursului judecăţii de la început când inculpaţii au decis să nu mai recunoască integral
acuzaţiile, declaraţii care nu pot fi ignorate de către instanţă, cu atât mai mult cu cât în procesul de
individualizare şi de aplicare a sancţiunilor penale care au ca finalitate reeducarea inculpaţilor se au în
vedere şi atitudinea şi conduita inculpatului pe parcursul procesului penal. În plus, inculpaţii au solicitat în
apel să se ţină seama doar de declaraţiile acestora date în primul ciclu procesual şi nu cele date a doua oară,
ceea ce demonstrează indubitabil atitudinea oscilantă al acestora în recunoaşterea acuzaţiilor, ceea ce este
incompatibil cu instituţia recunoaşterii învinuirii.

Totodată, s-a apreciat că nu se impune reluarea dezbaterilor şi acordarea cuvântului părţilor asupra unei
excepţii de neconstituţionalitate invocate de inculpatul P.V. (în termenul de pronunţare) având în vedere că
părţile nu au invocat excepţii sau alte incidente până la acea dată, iar instanţa a constatat că nu au existat
nelămuriri cu privire la fondul cauzei pentru a fi necesar reluarea cauzei.

Se retine că soluţiile de achitare sunt excluse având în vedere probatoriul administrat în cauză, precum şi
faptul că inculpaţii au solicitat în apel aplicarea procedurii recunoaşterii, iar Înalta Curte a stabilit prin
decizia nr. 818 din 07 martie 2013 că procedura instituită de art. 3201 C. proc. pen. din 1968 exclude
pronunţarea unei soluţii de achitare în cauză.

15 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

S-a apreciat că nu se poate susţine că, o parte dintre probele administrate în cauză, cum ar fi înregistrările
telefonice, nu permit identificarea persoanelor care le-au purtat din moment ce pe de o parte inculpaţii şi-
au recunoscut vinovăţia, inclusiv discuţiile pe care le-au purtat, iar pe de altă parte acestea se coroborează
cu restul probelor administrate în cauză.

În fine, nu se poate afirma că inculpaţii P.V. şi T.l. au fost provocaţi de agenţii statului în săvârşirea de
infracţiuni, întrucât ideea infracţională le-a aparţinut acestora şi era nevoie de o anumită perioadă de timp
pentru ca organele statului să constate întreaga activitate infracţională, precum şi toţi participanţii la actele
ilegale de contrabandă.

Fără a relua în detaliu starea de fapt care a fost corect reţinută de către prima instanţă raportat la
probatoriul administrat şi recunoscut în apel de către inculpaţi (care se coroborează cu depoziţiile
martorilor F.C. şi C.F.) se constată în esenţă că, în data de 02 aprilie 2012, în municipiul Satu Mare,
cartierul Micro 16, inculpaţii P.V. şi T.l. s-au întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C. din cadrul
Sectorului Poliţiei de Frontieră Negreşti Oaş - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire la care
au mai participat martorii C.N. şi C.F.l., unde inculpaţii P.V. şi T.l. i-au promis agentului principal de
poliţie F.C. suma de 50 euro/bax de ţigări, în general; suma de 5.000 euro pe tură; suma de 7.000 - 8000
euro, în cazul în care vor fi introduse în ţară 300 baxuri de ţigări de contrabandă, mergând până la suma de
20.000 - 24.000 euro, în cazul în care vor fi introduse în ţară 700 - 800 baxuri de ţigări de contrabandă,
pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să le faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a
ţigărilor de contrabandă provenite din Ucraina şi să le furnizeze date şi informaţii referitoare la dispunerea
şi repartizarea lucrătorilor poliţiei de frontieră pe graniţă, la amplasarea dispozitivelor de supraveghere pe
timp de noapte a frontierei de stat.

În ceea ce priveşte remiterea efectivă a sumelor de bani promise, inculpaţii P.V. şi T.l. i-au precizat
agentului principal de poliţie F.C. că acestea vor fi date după introducerea în ţară a ţigărilor de
contrabandă.

În baza acestei înţelegeri, în noaptea de 18 din 19 aprilie 2012, între orele 21.30 - 00.30, inculpaţii P.V. şi
T.l., împreună cu persoane din anturajul acestora, au reuşit introducerea în ţară din Ucraina, în mod ilegal,
prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantităţii de 90 baxuri de ţigări, marca J.L. În
data de 19 aprilie 2012, ca urmare a promisiunii făcute, inculpaţii P.V. şi T.l. i-au remis agentului principal
de poliţie F.C. suma de 4.500 euro, drept mită pentru că le-a facilitat introducerea în ţară, în mod ilegal, a
ţigărilor de contrabandă.

În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în data de 22 aprilie 2012, între orele 21.30 - 22.30, inculpaţii P.V.
şi T.l., împreună cu persoane din anturajul acestora, au reuşit introducerea în ţară din Ucraina, în mod
ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantităţii de 90 baxuri de ţigări, marca
J.L. iar în data de 24 aprilie 2012, inculpatul P.V. i-a remis agentului principal de poliţie F.C. suma de
4.500 euro.

În data de 24 mai 2012, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea digului râului Someş,
inculpatul G.l. s-a întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C. din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră
Negreşti Oaş - autorizat ca investigator cu identitate reală, întâlnire la care a mai participat martorul C.N.
Cu această ocazie, inculpatul G.l. i-a promis agentului principal de poliţie F.C. diverse sume de bani sau
alte foloase (respectiv suma de 40 - 45 euro/bax de ţigări, în general; suma de 10.000 euro pe tură, în cazul

16 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

în care vor fi introduse în ţară peste 200 baxuri de ţigări de contrabandă, mergând până la un autoturism
marca B., în cazul în care vor fi introduse în ţară mai multe transporturi de ţigări de contrabandă), pentru
ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să-i faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a ţigărilor de
contrabandă provenite din Ucraina şi să-i furnizeze date şi informaţii referitoare la dispunerea şi
repartizarea lucrătorilor poliţiei de frontieră pe graniţă, la amplasarea dispozitivelor de supraveghere pe
timp de noapte a frontierei de stat. În ceea ce priveşte remiterea efectivă a sumelor de bani sau a celorlalte
foloase promise, inculpatul G.l. i-a precizat agentului principal de poliţie F.C. că acestea vor fi date după
introducerea în ţară a ţigărilor de contrabandă.

În data de 28 mai 2012, în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 16, în apropierea digului râului Someş,
inculpaţii G.l. şi P.V. s-au întâlnit cu agentul principal de poliţie F.C., ocazie cu care inculpaţii i-au
precizat agentului principal de poliţie faptul că nu există nici o neînţelegere între aceştia şi i-au solicitat ca,
în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, să le faciliteze introducerea în ţară, în mod ilegal, a unei cantităţi de
ţigări de contrabandă provenite din Ucraina.

În baza înţelegerii stabilite, în noaptea de 01 din 02 iunie 2012, între orele 23.00 - 01.00, inculpaţii P.V. şi
G.l., împreună cu persoane din anturajul acestora, au reuşit introducerea în ţară din Ucraina, în mod ilegal,
prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantităţii de 100 baxuri de ţigări, marca J.L., iar
în data de 02 iunie 2012, inculpaţii P.V. şi G.l. i-au remis agentului principal de poliţie F.C. suma de 5.000
euro, drept mită pentru că le-a facilitat introducerea în ţară, în mod ilegal, a ţigărilor de contrabandă.

Totodată, în baza înţelegerilor anterioare, în noaptea de 25 din 26 iunie 2012, între orele 22.30 - 00.00,
inculpaţii P.V. şi T.l., împreună cu persoane din anturajul acestora, au reuşit introducerea în ţară din
Ucraina, în mod ilegal, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, a cantităţii de 99 baxuri de
ţigări .

Ţigările au fost trecute ilegal peste frontiera verde de către un grup de cetăţeni ucraineni, după care au fost
preluate şi transportate de către inculpaţii P.V., T.l. şi H.G.F., până în momentul în care aceştia au fost
depistaţi de către organele de poliţie. În momentul depistării acestora de către organele de poliţie,
inculpaţii P.V., T.l. şi H.G.F. au fugit de la faţa locului, abandonând atât autovehiculele folosite pentru
transport, cât şi ţigările de contrabandă transportate.

Instanţa a reţinut că în mod corect au fost aplicate vechile dispoziţii ale C. pen. ca fiind legea penală mai
favorabilă având în vedere limitele de pedeapsă, tratamentul juridic aplicabil concursului de infracţiuni şi
infracţiunii continuate.

La fel, criteriile de individualizare a sancţiunilor pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi de


contrabandă respectă dispoziţiile art. 74 C. pen. şi au avut în vedere modul şi împrejurările cauzei,
multitudinea şi complexitatea activităţilor infracţionale desfăşurate în timp, impunându-se o distincţie între
activitatea infracţională a inculpatului G.l. care a participat la un singur act de executare şi a celorlalţi
inculpaţi care au executat o multitudine de acte materiale, sub forma acordării de circumstanţe atenuante.
Însă văzând obiectul acuzaţiei şi valoarea mitei, jurisprudenţa, precum şi aspectele arătate mai sus, instanţa
a apreciat că nu se impune majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor, dimpotrivă cuantumul acestora este
în măsură să asigure reeducarea inculpaţilor.

Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, au declarat recurs în casaţie inculpaţii P.V. şi T.l.

17 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

În motivele scrise şi în susţinerile orale, inculpaţii au invocat dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc.
pen., susţinând că instanţa de fond, în al doilea ciclu procesual a soluţionat cauza în mod greşit prin
înlăturarea dispoziţiilor art. 3201 C. proc. pen., greşeală menţinută şi de instanţa de apel.

Înlăturarea beneficiului procedurii simplificate a generat, în opinia apărării, aplicarea unor pedepse în alte
limite decât cele prevăzute de lege.

Ca atare, s-a solicitat admiterea recursurilor în casaţie, desfiinţarea hotărârilor şi în rejudecare, reţinerea
prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. (art. 3201 alin. (7) C. proc. pen.) cu consecinţa aplicării unor
pedepse în raport cu noile limite prevăzute de lege.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii P.V. şi T.I., Înalta Curte constată că acestea sunt
nefondate, pentru următoarele considerente:

Natura juridică a recursului în casaţie este aceea a unei căi de anulare a hotărârilor judecătoreşti şi, ca
atare, legiuitorul a prevăzut în mod expres că pot fi atacate cu recurs în casaţie numai deciziile pronunţate
de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Pentru aceste hotărâri definitive s-a prevăzut un număr de 5 cazuri în care se poate face recurs în casaţie
care vizează esenţialmente chestiuni de drept, patru dintre acestea sunt întemeiate pe încălcări ale legii
penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat
graţierea sau în mod greşit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost graţiată; s-au aplicat
pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal - şi
un singur caz având ca temeiuri încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispoziţiilor privind
competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă
inferioară celei legal competente.

În cauza de faţă, inculpaţii P.V. şi T.I. au invocat cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 2
C. proc. pen. în sensul că s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege urmare înlăturării
beneficiului procedurii simplificate.

Or, în raport cu limitele recursului în casaţie, care, aşa cum s-a arătat, are ca unic scop înlăturarea erorilor
de drept, în această procedură instanţa nu poate aplica dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., analiza
incidenţei acestora fiind atributul exclusiv al instanţei de fond, respectiv apel.

Prin urmare, în raport de faptele reţinute în sarcina celor doi inculpaţi - dare de mită şi contrabandă - şi de
pedepsele prevăzute în norma de incriminare, se constată că pedepsele au fost aplicate în limitele
prevăzute de lege.

Aşa fiind, în raport cu dispoziţiile art. 448 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondate,
recursurile în casaţie declarate de inculpaţii P.V. şi T.I. împotriva deciziei penale nr. 219/A din 23 martie
2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr.
6398/83/2012*.

În baza art. 275 C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

18 / 19
ICCJ. Decizia nr. 10/2016. SECŢIA PENALĂ

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii P.V. şi T.l. împotriva deciziei penale
nr. 219/A din 23 martie 2015 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată
în Dosarul nr. 6398/83/2012*.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 395 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din
care sumele de câte 65 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul G.I. în sumă de 260 RON, se va plăti din
fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 ianuarie 2016.

LegeAZ.net

19 / 19

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)

S-ar putea să vă placă și