Sunteți pe pagina 1din 33

UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ

VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA


“REGELE MIHAI I AL ROMANIEI “
Facultatea de Agricultură, specializarea Măsurători Terestre si Cadastru

REFERAT LA DISCIPLINA AGRICULTURĂ


GENERALĂ

Absolvent:
Marin Daniel Lucian
Conducător Ştiinţific:
Dr. Ing. ȚĂRĂU DORIN

TIMIŞOARA
2015

1
UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI MEDICINĂ
VETERINARĂ A BANATULUI TIMIŞOARA
“REGELE MIHAI I AL ROMANIEI “
Facultatea de Agricultură, specializarea Măsurători Terestre si Cadastru

UTILIZAREA INFORMAȚIILOR PEDOLOGICE


IN STABILIREA
PRODUCTIVITĂȚII TERENURILOR DIN
COMUNA GĂVOJDIA, JUDETUL TIMIȘ

Absolvent:
Marin Daniel Lucian
Conducător Ştiinţific:
Dr. Ing. ȚĂRĂU DORIN

TIMIŞOARA
2015

2
CUPRINS

Pagina de coperta 1
Pagina de titlu 2
Cuprins 3
Introducere 4
Capitolul I 5
1. Condițiile fizico-geografice 5
1.1. Relieful 5
1.1.1. Terasele 5
1.1.2. Luncile 7
1.2. Geologia și litologia depozitelor de suprafață 8
1.2.1. Evoluția paleogeografică 8
1.2.2. Stratigrafia 9
1.2.3. Litologia depozitelor de suprafață 9
1.3. Apele 11
1.3.1. Hidrografia și hidrologia 11
1.3.2.Hidrogeologia si hidrochimia 12
1.4. Clima 13
1.4.1. Temperatura aerului 14
1.4.2. Regimul precipitațiilor 17
1.4.3. Vântul 22
1.5. Vegetația și fauna 23
1.5.1. Vegetația 23
1.5.2. Fauna si microfauna 25
1.6. Influența antropică 25
Capitolul II 27
2. Solurile 27
2.1. Învelișul de soluri în raport cu condițiile naturale si 27
repartiția teritoriala a solurilor

3
INTRODUCERE

Prezenta lucrare intitulată “Utilizarea informatiei pedologice in stabilirea


productivității terenurilor din comuna Găvojdia, județul Timiș” are drept scop culegerea,
prelucrarea si acumularea de date științifice referitoare la factorii de mediu, caracteristicile
geografice ale zonei, resursele de sol, date referitoare la natura si intensitatea factorilor
limitative, evaluarea calitativa a terenurilor, pe baza informațiilor pedologice si agrochimice
existente in arhiva OSPA Timis.
Importanța temei abordată derivă din faptul ca insușirile pământului sunt extrem
de diferențiate in teritoriu, datorită variației factorilor si condițiilor de pedogeneza, cât și de
faptul că in sistemul de producție vegetală se îmbină, deopotrivă, in mod armonios, potențialul
productiv al solului cu munca omului judicious aplicata, putandu-se vorbi astfel despre o
productivitate culturala divers conditionata tehnico-economic, rezultat al contributiilor solului,
ale factorilor cosmici, ale activitatii omului prin investitiilor in apa si ingrasaminte, vital
integrate, de catre plante, in productia de biomasa.
Aceasta productivitate reflecta, asadar, nu doar potentialul productiv al factorilor
naturali, de natura cosmico-atmosferica si telurico-edafica, ci si gradul de dezvoltare a stiintei si
tehnicii, precum si modul de folosire a mijloacelor modern in procesul de productie si organizare
sociala a acestora.
Relevanta temei este evidentiata in principal in domeniul circulatiei judiciare a
terenurilor, dar si in profitabilitatea din punct de vedere economic in utilizarea deferitelor
suprafete agricole in procesul de productie.
Cresterea productivitatii terenurilor, definite in mod sistematic ca o rezultanta
calitativa sa stadiului de formare si evolutie a solului, cat si modul de manifestare fata de plante a
celorlalti factori de mediu, incepand cu cei cosmico-atmosferici(lumina, caldura, precipitatii,
etc.) si continuand cu cei geomorfologici si hidrologici, avand ca efect productivitatea
diferentiata a muncii omenesti, in raport cu modul de satisfacere a cerintelor fiziologice a
acestora, reprezentata prin cantitatea de recolta, are un rol definitoriu in utilizarea rationala a
teritoriului comunei Copacele, practice, demonstrand ca pentru a functiona marea sau mica
exploatatie agricola conditia primordial consta in cunoasterea si administrarea corespunzatoare a
resurselor de sol.

4
CAPITOLUL 1

CONDIŢIILE FIZICO-GEOGRAFICE
1. 1. Relieful
Din punct de vedere geomorfologic, perimetrul cercetat face parte din marea unitate
fizico-geografică „Banato-Crişană” în cadrul căruia se întâlnesc mai multe subunităţi dintre care
în lucrarea de faţă ne interesează cele ce reprezintă lunca şi terasele Timişului, teritoriul comunei
Găvojdia fiind situat în zona de contact dintre lunca (câmpia luvionară) a Timişului şi Piemontul
Pogănişului.
1.1.1. Terasele
Trecerea de la Piemontul Pogănişului la culoarul Timişului se realizează printr-o
succesiune de terase cu lărgimi cuprinde între 1,5 şi 3,0 km, ce coboară într-un evantai foarte
fragmentat, până sub 130 m către nord, nord-vest şi nord-est, unde trece în câmpia aluvionară a
Timişului, pe linia satelor Socu, Jena, Găvojdia.
Din punct de vedere al originii lor, se pare că aceste terase au luat naştere prin acţiunea de
sculptură executată de către apele Timişului, în depozitele conului de dejecţie, format în perioada
marilor glaciaţiuni (probabil sincronă cu vârsta cu glaciaţia Wurm II, peste care s-au suprapus în
unele zone procesele de acumulare).
Faţă de talgerul văii Timişului, aceste terase prezintă următoarele diferenţe de nivel:
terasa a IV- a, 20-40 m, terasa a III-a, 45-65 m, terasa a II-a, 70-90 m şi terasa a I-a între 100-150
m.
Aproximativ 65% din teritoriul cercetat se află situat pe aceste terase.
1. 1. 1. 1. Terasa I sau terasa superioară situată în partea de nord-vest a perimetrului cercetat, pe
linia satelor Dragomireşti-Igribeşti-Socu, realizează recordul cu Piemontul Pogănişului.
Prezintă un aspect piemontan cu altitudini medii cuprinse între 195-210 m, ce scad treptat
de la sud-vest spre nord-est.
Relieful puternic fragmentat de reţeaua văilor de eroziune provenită din zona colinară
învecinată este reprezentat prin următoarele elemente specifice:
Podul terasei, caracterizat de suprafeţe plane aproape cvasiorizontale, cu un drenaj global
defectuos ce determină intense procese de pseudogleizare.
Aceste procese sunt de asemenea favorizate atât de lipsa de structură în orizontul A, cât
şi de caracteristicile mineralogice (prezenţa montmorilonitului) în orizontul Bt al luvisolurilor
albice, reprezentativ pentru învelişul de sol din zonă.
Versanţii văilor de eroziune prezintă pante foarte variabile cu înclinare (de la 2,1 la peste
35%), dar sunt relativ uniforme în ceea ce priveşte forma şi lungimea lor, exceptând partea

5
superioară a văilor Sălbăgel şi Spaia, unde întâlnim frecvent versanţi în trepte (pseudoterase de
alunecare), în alternanţă cu versanţii abrupţi cu profilul de sol puternic trunchiat.
Pe această terasă sunt situate în bună parte terenurile satului Sălbăgel.
1. 1. 1. 2. Terasa a II-a, ce se desfăşoară pe linia satelor Sălbăgel-Ştiuca, are în general un aspect
plan cu o înclinare neapreciabilă pe direcţia nord, respectiv nord-est.
Prezintă altitudini medii cuprinse între 159-195 m, ce scade treptat pe direcţiile
menţionate, caracteristic fiindu-i suprafeţele plane aproape cvasiorizontale, pe care se remarcă
din loc în loc prezenţa unei microdepresiuni.
Tot spre nord şi nord-est sunt orientate şi talvagurile văilor de eroziune ce o fragmentează
şi din care se remarcă în mod deosebit valea Spaia.
Panta ce marchează fruntea terasei are o înclinare ce oscilează între 5,1-15%.
Versanţii văilor de eroziune prezintă pante variabile ca înclinare, cuprinse între 2,1-20%,
dar relativ uniforme în ceea ce priveşte forma şi lungimes lor cu procesele de eroziune de
intensităţi reduse.
Învelişul de sol este reprezentat de soluri brune luvice, luvisoluri albice şi planosoluri,
soluri ce se află într-un înaintat stadiu de pseudogleizare.
Pe această tersasă se află situate în parte terenurile satelor Sălbăgrl şi Găvojdia.
1. 1. 1. 3. Terasa a III-a, situată la altitudini medii cuprinse între 138-158 m, se desfăşoară pe
linia satelor Găvojdia, Cloşag, V. V. Belamarina.
Ea ar putea fi considerată la o simplă privire identică cu terasa a II-a. Cercetată însă cu
atenţie, se constată că, deşi există multe asemănări şi chiar unele identităţi, rezultând prin
prezenţa aceloraşi soluri ca şi pe terasa menţionată, apar totuşi şi deosebiri, chair dacă nu se
referă numai la un element al terasei şi anume la podul acesteia.

Astfel, în acest sector, podul terasei se caracterizează prin suprafeţe cvasiorizontale cu


înclinare predominantă sub 2% cu frecvente denivelări, semnalându-se prin frecvenţa unor
microdepresiuni în care apa din precipitaţii stagnează perioade apreciabile. De asemenea,
deosebiri importante apar în sectoarele de contact ale podului terasei cu fomele de relief ce o
domină (fruntea terasei imediat superioare, versantul de legătură al câmpului vecin).
În aceste sectoare, ca urmare a aportului de material de pe versanţi, procesul pedogenetic fie că
prezintă caractere de intermitenţă, marcate de prezenţa orizontului B molanic (care poate fi
întreţinut de prezenţa apelor din scurgerile laterale) fie că are o evoluţie mult mai lentă decât pe
restul terasei.
1. 1. 1. 4. Terasa a IV-a, sau terasa inferioară (actuală) face racordul dintre culoarul (lunca)
Timişului şi terasa piemontană pe linia satelor (Sacu- Jena- Găvojdia). Se prezintă ca o fâşie lată
de teren de 1-3 km, cu lărgimi mai mari în partea de sud-est, îngustându-se treptat spre nord-vest.

6
Este brăzdată de văile pâraielor Ştiuca, Spaia şi Vena, care-şi au origine în Piemontul
Pogănişului, precum şi de alte văi mai puţin adânci şi este presărată cu numeroase
microdepresiuni foarte variable ca întindere.
Limita de trecere dintre terasa inferioară şi câmpul vecin este marcată prin fruntea terasei
ce subliniază o diferenţă de nivel de 1-5 m în partea de nord-vest. În partea de est, pe linia
Găvojdia-Jena, diferenţa de nivel dintre terasa actuală şi lunca propriu-zisă se reduce treptat,
astfel că la un anumit punct aceste două unităţi par a se confunda.
În cuprinsul respectivei terase au fost identificate: pe formele plane soluri brune luvice,
pe formele depresionare, soluri pseudogleice şi soluri amfigleice pe văi.

1. 1. 2. Luncile
Din punct de vedere geomorfologic reprezintă şesurile aluvionare cele mai joase, precum
şi lacurile în care procesele de acumulare continuă şi în prezent.
1. 1. 2. 1. Lunca Timişului, prezintă aspectul caracteristic stadiului de maturitate a văii Timişului,
în sensul cursului său mijlociu. Este străbătută pe întinsul şi de numeroase meandere cu frecvente
difluenţe, belciuge şi privaluri care servesc drept cale de scurgere spre Timiş a apelor în
perioadele cu precipitaţii abundente în restul anului supuse excesului de umiditate, pe alocuri
predominând chiar împrăştierea lor.
Aspectul uşor denivelat al acestei subunităţi, în special în apropierea Timişului, este
căutat în prezenţa grindurilor slab organizate şi a microdepresiunilor uşor săpate la nivelul de
bază al luncii.
Învelişul de sol este reprezentat prin soluri aluviale (tipice mai slab gleizate) şi soluri
brune mezobazice.
Solurile mai puţin evoluate sunt situate în imediata vecinătate a Timişului pe materiale
sterogene depuse recent, iar cele mai evoluate sunt zonele mai îndepărtate şi sunt formate pe
materiale ceva mai omogene. În microdepresiuni şi meandre, solurile sunt expuse excesului de
umiditate, ce cauzează procese de gleizare sau chiar înmlăştinirea.
1. 1. 2. 2. Luncile pâraielor Ştiuca, Spaia şi Vana, se desfăşoară în largul acestor pâraie, tot ca
nişte şesuri aluviale de dimensiuni mai mici, cu altitudini medii de cca 110-120 m, ce scade de la
sud-vest spre nord-est şi lăţimi de la 80-1000 m.
Microrelieful aici este reprezentat prin acele forme plane cvasiorizontale şi orizontale, dar
şi de numerose arii depresionare uneori mlăştinoase şi o multitudine de meandre părăsite şi
belcige care în anii ploioşi se umplu cu apă din inundaţii, favorizând arii restrânse de mlaştini.
Învelişul de sol este reprezentat prin soluri brune oumezobazice în diferite stadii de
gleizare (sau amfigleizare).

7
1. 2. Geologia şi litologia depozitelor de suprafaţă
1. 2. 1. Evoluţia paleogeografică
Geologia perimetrului cercetat face parte din marea Depresiune Panonică, extremitatea ei
estică ce s-a format prin colmaturarea treptată a lacului în pleistocan-cuaternar.
Baza acestei depresiuni este formată dintr-un fundament carpatic, constituit din
formaţiuni cristaline şi sedimente de vârstă paleozoică şi mezozoică. Umplutura propriu-zisă a
depresiunii este constituită din depozite pliocene, sarmaţiene şi tortoniere.
Formându-se la marginea unei mari depresiuni tectonice (a Tisei) inegal fondată, în care
diferitele compartimente s-au comportat independent în acţiunea de soufundare, zona cercetată
este compusă din părţi cu înălţimi şi structuri diferite.
Zona teraselor şi a formaţiunilor de bordură sunt strâns legate genetic de evoluţia marii
Depresiuni Panonice, cu precădere în prima etapă.
Scufundată în întindere datorită oscilaţiilor îndeosebi în sens negativ, pe un plan de
subfuncţie a platformei Solide-Pololios. Depresiunea Panonică a constituit nivelul de bază pentru
valurile de apă care debuşau aici (pentru aria cercetată se referea în special la râurile Timiş).
În Fenţiar, pe culoarele ce făceau legătura dintre Lacul şi satele învecinate deversau de
obicei mari cantităţi de ape şi aluviuni. Curaurile de apă ce s-au instalat pe respectivele culoare
(Mureş, Timiş), au creat o imensă daltă, depunând în loc puternice formaţiuni torenţiale din care
s-au format la nord Dealurile Lipovei, iar la sud Dealurile Săceşului.
În daşiau şi levantin apele Lacului Fanoaie s-au retras mult, trăgând după ele şi râurile
care îşi lărgesc necontenit cursurile în secţiunea de urmărire a liniei de ţară. Se pare că zona
subzistentă din partea de sud-vest era încă de pe atunci un factor determinant în organizarea
reţelei hidrografice. Aceasta ne-o dovedeşte şi cursul râului Timiş, care, după ce a curs de la sud
la nord începând din Tortonias când a lăsat mari cantităţi la vărsare, s-a curbat cu 900 sau mai
mult spre vest, sud-vest, atras de această arie de coborâre.
Sfârşitul meagonului marchează încheierea unei etape acumulative şi începutul alteia
sculpturale. În situaţia în care nivelul de bază a coborât mult la gura de vărsare a Timişului,
eroziunea arcală şi liniară s-a intensificat considerabil.
Vechiul agestru pontic al Timişului a început să fie modelat tot mai mult. S-au pus în
relief astfel 3-4 nivele de terase (localizate şi prezentate în subcapitolul anterior).
Perioadele de cea mai intensă modelare a terenului a fost la începutul Cuaternarului,
îndeosebi în timpul glaciaţiunii Wura şi imediat după aceasta, când în urma încălzirii climei şi
topirea gheţarilor, a dat posibilitatea şuvoaielor de apă să rupă puternic prispele piemontane şi să
transporte materialul până departe în câmpie.

8
1. 2. 2. Stratigrafia
Evoluţia stratigrafică a perimetrului cercetat este strâns legată de existenţa materialului
lacustru şi de cea a regiunilor înconjurătoare exondate. Astfel, în cuprinsul teritoriului cercetat se
întâlnesc două formaţiuni geologice distincte: formaţiune diluviană prezentă în zona colinară şi
de terasă şi formaţiunea aluvială reprezentativă pentru zona de câmpie aluvionară, respectiv în
lunca propriu-zisă.
Întrucât zona colinară reprezintă un mare cond de dejecţie al râului Timiş, stratigrafia lor
este dezordonată, fără a se putea observa concordanţă sau similitudini între diferite porţiuni de
teritoriu. Din această cauză. Pe porţiuni relativ mici şi la adâncimi variabile apar roci parentale,
sau subiacente de natură şi cu alcătuiri granulometrice diferite.
Evoluţia formaţiunii aluviale este strâns legată de activitatea apelor râului Timiş, care ,
urmărindu-şi drumul milenar, a transportat şi depus materiale desprinse din conul său superior,
creând depozite aluvionale foarte eterogene, atât în ceea ce priveşte compoziţia lor mineralogică,
cât şi alcătuirea lor granulometrică.

1.2.3. Litologia depozitelor de suprafaţă


Corespunzător formaţiunilor geologice amintite, la baza solurilor identificate şi delimitate
în cadrul perimetrului cercetat, s-au găsit în general următoarele grupe mari de materiale
parentale: luturi argile şi depozite fluviatile.
Astfel, ultimele depozite (pliocene- pleistocene), rerezentate prin luturi (de cele mai
multe ori roşcate), mai mult sau mai puţin carbonate, argile, argile marnoase şi mai rar luturi
nisipoase, au constituit materialele parentale pe care s-au format şi evoluat solurile identificate în
zona de terasă (aşa cum reiese şi din legenda US/UT).
Acolo unde eroziunea a îndepărtat cuverturile superficiale, luturile carbonatice apr
adeseori la zi.
La fel de răspândite sunt rocile argiloase, care au în compoziţia lor procente destul de
ridicate de montmorillenit.
Condiţiile de depunere şi de evoluţie ale acestor materiale sedimentare se pot furniza
informaţii asupra actualelor materiale argiloase. Presupunem astfel că materialele pelitice au fost
depuse subaerian în faza iniţială. În urma numeroaselor transgresiuni marine din fazele geologice
recente, parte din teritoriu a fost acoperit mai mult sau mai puţin de ape marine. În condiţii
submerse, formaţiunile caslintice au trecut prin stadiul hidromicaceelor în formaţiuni
montmorillenitice.

9
Eroziune din timpul fazelor subaeriene a determinat transportarea şi a unei anumite
cantităţi de materie organică de tipul humusului. În contactul dintre apa salmastră şi cea sărată
maritimă, coagularea soluţiilor transportate intensificându-se depunerile au primit o nuanţă
închisă la culoare, definind astfel în linii mari natura orizontului B molanic (întreţinut, se pare şi
de ozonul de umiditate pluvial ori de cel al izvoarelor de coastă).
Din cele prezentate, rezultă că formele plane sau uşor curbate prezintă materiale parentale
relativ recente (cuaternare), iar pe versanţi, unde eroziunea accelerată a îndepărtat deja câteva
straturi, întâlnim ca materiale parentale vechi conuri de dejecţie ale Timişului.
În luncă, materialele parentale sunt reprezentate de depozite fluviale mai noi, formate din
nisipuri, pietrişuri şi mâluri. Cele mai răspândite sunt pietrişurile şi nisipurile. Ambele se
prezintă cu mari variaţiuni de compoziţie şi mărime a elementelor componente.
Predomină nispiul silicios cu particule mari, iar nisipul micaceu, foarte fin, e adesea
întâlnit până în zonele cele mai îndepărtate de actualul curs al Timişului. În privinţa vărstelor,
acestea sunt cele mai tinere, unele chiar recente, sau a căror formare continuă şi în prezent.
Pe fundul văilor de eroziune, precum şi pe suprafeţele mai mici la zona de contact a
microluncilor, cu baza pantelor ce alcătuiesc fruntea terasei solurilor, s-au format pe depozite
coluvo-aluviale. Acestea sunt constituite tot din pietrişuri, nisipuri şi argile în amestec eterogen,
dar care diferă de principalele categorii de materiale parentale din zonele învecinate prin vârstă
şi prin modul cum au luat naştere. Ca şi cele din luncă, sunt foarte tinere, şi formarea lor
continuă şi în prezent, ca efect al proceselor de eroziune, transport şi depunere.
În concluzie, subliniem faptul că, prin covârşitoarea participare a materialelor
carpatice la înfăptuirea zonei cercetate se aparţine mai mult regiunilor carpatice, decât cele ale
Tisei. (Geografia României, vol. I) Acest fapt este confirmat de afinitatea sub raportul
mineralogic şi genetic şi formaţiunilor fluviatile din subsolul luncii, cu a celor din zona teraselor
de unde au provenit prin remaniere.
Toate aceste depozite sunt reprezentate de roci sedimentare de vârstă cel mult cuaternară,
ce au servit şi servesc ca obiect de bază în procesul de malificare, determinând în parte viteza şi
direcţia lui de evoluţie.

10
1.3. Apele
1.3.1. Hidrografia şi hidrologia
Teritoriul cercetat face parte din grupa sistemelor hidrografice sud-vestice, bazinul
hidrografic.
Hidrografia este destul de bine reprezentată de subbazinele pâraielor Ştiuca, Şpaia şi
Vana, principalii afluenţi pe care îi are Timişul de pe malul stâng în cadrul perimetrului studiat.
Râul Timiş, cu o lungime de 241,2 km, izvorăşte de pe versantul estic al masivului
Semenic, şi are extinderea cea mai mare dintre toate râurile din Banat. Curentul său reprezintă
artera principală de drenare a râurilor din interspaţiul munţilor Banatului (I. Ujvari, Geografia
apelor României, cap. XVIII, 1972).
Pătrunde în cadrul teritoriului cercetat în zona poligonului delimitându-l la nord, nord-est
de teritoriul Criciova pe cca 10 km şi teritoriul Lugoj (Măguri-Tupia) de cca 6 km.
În ceea ce priveşte repartiţia scurgerii în timpul anului, menţionâm că aceasta se află sub
amprenta influenţei oceanice peste care se suprapune influenţa suomediteraneană, materializată
prin începuturile relativ timpurii ale apelor mari de primăvară, care durează 1-2 luni/ februarie-
martie. Urmează apoi apele scăzute de primăvară (aprilie) care se termină cu apariţia seriilor de
viituri din luna mai-iunie. Din iulie până în noiembrie se instalează apele mici, cu unele
întreruperi. La începutul sezonului apar din nou nivelele mari.
Un asemenea nivel hidric, favorizat şi de caracterul subzistent al zonei străbătute, a
determinat dese divagări şi înecări periodice, punând problema luării unor măsuri de apărare.
Pârâurile Ştiuca, Spaia şi Vana, colectează apele văilor de eroziune şi ale elementelor terţiale din
zona colinară şi precolinară a perimetrului cercetat sau din imediata vecinătate a acestuia. Au ca
trăsătură comună fluctuaţiile de debite anotimpuale; scurgerile şi debitele maxime formându-se ,
mai cu seamă din ploile de primăvară şi începutul verii, iar curgerea minimă se înregistrează n
perioadele de secetă din timpul verii, când izvoarele lor abia se preling.
Prin caracterul lor terţial antrenează entităţi apreciabile de material coluvial care produce
modificări mari atât asupra indicatorilor terţiali cât şi a celor de fertilitate.
Pe lângă cursurile de apă prezentate, reţeaua hidrografică a perimetrului cercetat este
reprezentată de o serie de văi autohtone mult mai mici dar nici cu debite permanente alimentate
din bogate ape subterane acumulate în formaţiunile sedimentare.
Acestora li se adaugă o serie de văi adânci (cu microlunci înguste, adesea înmlăştinite),
cursuri temporare de apă (care la marile viituri primesc caracter de torenţi), canale de dezecare,
bălţi şi gropi de împrumut în număr impresionabil de forme şi mărimi.

11
1.3.2. Hidrogeologia şi hidrochimia
Nivelul apelor podofrastice, este în direct dependenţă cu formele de relief şi microrelief,
natura şi adâncimea orizonturilor hidrogeopedologice, anotimpul, cantitatea de precipitaţii căzută
şi lucrările hidroameliorative existente.
În faza de terase, regimul apelor pradofreatice este influenţat de granulocentria
depozitelor, fragmentarea accentuată a reliefului şi prezenţa unei cuverturi impermeabile la
adâncimi variabile, fapt ce determină menţinerea apei la adâncimi mai mari de 10 m (15-25 m) în
zona teraselor superioare, respectiv între 5,1-10,o m în zona teraselor inferioare, situate la aceste
adâncimi nu influenţează în prezent procesele pedogenetice din zonă.
De mentionat este faptul deloc de neglijat al pericolului ce-l reprezintă prezenţa pânzelor
de apă temporare sau permanente din interiorul profilului de sol sau al izvoarelor de coastă, care
associate altor factori, constituie cauzele intensificării proceselor pedogenetice ce generează
microrelieful de popindaci.
În sens de luncă, apele pedofreatice sunt accumulate în sisipurile pleistocanului superior
şi temporar au caracter ascensional. Nivelul lor depinde în mare măsură de formele de mase şi
microrelief.
Astfel, în ariile depresionare apele padofreatice se află la adâncimi de până la 1m, acestea
constituind de altfel şi zonele cele mai slab drenate de soluri puternic influenţate freatic (gleice).
Predomină apele alontone, semicaptive şi libere, slab oscilante.
Arealele cu apă freatică situată la 1-2 m adâncime se suprapune peste zonele de contact
dintre depresiuni şi zonele grindate, pe care se întâlnesc soluri gleizate (slab, moderat şi
puternic). Aici se întâlnesc apele alohtone şi autohtone, semicaptive şi captive, moderat
oscilante. Pe formele grindate apa freatică este situate la adâncimi cuprinse între 2-3 m, de regulă
peste 25 m şi circulă prin depozitele grosiere (nisip, nisip-lutos cu pietriş ori pietriş) . Natura
litologică a stratului, textura mijlocie a depozitelor de deasupra cât şi configuraţia terenului de
grind (uşor convex) asigură o circilaţie bună a apei pe laterală şi în adâncime, solurile beneficiind
de un drenaj lateral bun. Predomină apele actohtone, libere, moderat oscilante.
Lucrările hidroameliorative din zonă au influenţat negativ potenţialul productiv al
terenurilor din zonă (fapt valabil pentru zona de terase) sunt aşezările apelor pluviale care
conduc la întârzierea lucrărilor agricole sau chiar la compromiterea culturilor.

12
Sub aspect hidrochimic predomină apele hidrocarburate cu uşoare tendinţe de aliniere alegorică
aşa cum reiese din analizele de la radio în cele ce urmează:
────────────────────────────────────────
Proba Localizare C1 pH C1 HCO2 Ne2 Ca 2+ Kg 2+ K+
mg\1 mg\1 mg\1 mg\1 mg\1 mg\1
────────────────────────────────────────
1 Găvojdia 19, 8 7, 05 106, 5 293, 0 33, 3 85,2 36,1 5,1
2 Jena 32,6 7,40 42,6 281,0 65,5 47,5 4,6 1,96
────────────────────────────────────────
Făcând calculul coeficientului de frigaţie (Ci) după Priclonski şi Laptev rezultă valori ce
încadrează aceste ape în grupa apelor bune pentru irigaţii (peste 18, 0), putându-se folosi în acest
sens fără restricţii.
Drenajul extern, exceptând formele depresionare (micro) este asigurat prin însăşi
orografia terenului în zona teraselor superioare. În zona teraselor inferioare şi în luncă acesta este
luat şi împiedicat.
Drenajul intern este de cele mai multe ori limitat de natura argiloasă a orizonturilor
(argiloiluviale) favorizând procesele de pseudogleizare şi supraumezire a solului.
În formele depresionare, apa din precipitaţii în perioadele ploioase ale anului, stagnează
prelungit la suprafaţa solului, creând neajunsuri în executarea lucrărilor solului sau aducând chiar
la calamitarea culturilor, fapt ce reclamă eliminarea excesului de umiditate în perioadele ploioase
ale anului.

1.4. Clima
Pentru caracterizarea condiţiilor climatice din zona perimetrului cercetat, am folosit
elemente climatologice prelucrate în „Resursele agroclimatice ale judeţului Timiş”, elaborate de
Institutul de Meteorologie şi Hidrologie Bucureşti, precum şi unele elemente climatologice din
Atlasul climatologic al României ori din Geografia fizică a României, vol. I, cap. IV. De
asemenea, am folosit unele informaţii culese direct de la Staţia Meteorologică Lugoj pe parcursul
efectuării lucrării:

13
1. 4. 1. Temperatura aerului
- temperatura medie anuală înregistrată la staţia Lugoj în perioada 1873-1875 este de
0
10,7 C.
Temperaturile medii lunare au următoarele valori:
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
1,4 5,6 16,0 21,3 16,6 5,7
0,8 11,1 19,3 20,5 11,3 1,1
────────────────────────────────────────
În funcţie de panta şi apariţia terenului, aceste valori prezintă următoarele oscilaţii:
- la pante de 8,1- 12% versanţii cu expoziţie sudică se înregistrează un plus de 1 0C;
- la pante de 12,1- 35% pe versanţii cu expoziţie sudică şi vestică se înregistrează un plus
de 10 C, iar pe versanţii cu expoziţie nordică, un minus de 10 C;
- la pante de peste 35% pe versanţii de expoziţie sudică (şi chiar vestică) se înregistrează
un plus de 20 C, iar pe cei cu expoziţie nordică, un minus de 20 C-

Cea mai mare medie lunară în perioada 1871-1975 este de 12,30C (1951).

────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
5, 4 9,9 18,9 24,6 20,3 11,7
6,6 14,7 22,4 24,9 15,3 6,2
────────────────────────────────────────
Cea mai mică medie lunară în perioada 1871-1975 este de 8, 40 C (1940).
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-9,3 -0,9 11,5 18,0 11,8 0,1
-8,7 7,4 16,4 17,1 7,1 -8,6
────────────────────────────────────────

14
Diferenţa mediilor (amplitudinea) este de 3,90C.
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-3,9 9,0 7,4 6,6 8,5 11,6
2,1 7,3 6,0 7,8 8,2 -2,4
────────────────────────────────────────
Media maximelor în perioada 1871-1975 este de 16, 60 C.
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
2, 4 10,8 23,0 28,2 24,0 10,5
4,7 17,2 26,4 28,2 17,5 6,1
────────────────────────────────────────

Media minimelor în perioada 1871- 1975 este de 5,60C.


────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-5,0 1,2 10,2 14,8 10,7 1,6
-2,9 5,8 13,2 14,2 6,0 -2,4
────────────────────────────────────────
Diferenţa mediilor (amplitudinea) este de 1100 C.
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-2,6 9,6 12,8 13,4 13,3 8,9
1,8 11,4 13,2 14,0 11,5 3,7
────────────────────────────────────────

15
Maxima absolută lunară şi anuală în perioada 1871- 1975 este de 41,50 C la 28. VIII. 1952
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
17,6 28,0 35,5 40,0 39,2 25,8
19,0 32,2 35,2 41,5 30,8 25,8
────────────────────────────────────────
Minima absolută lunară şi anuală în perioada 1871-1975 este de -33,60C la 24. I. 1963.
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
-33,6 -16,4 -0,6 6,3 - 0,2 -18,5
-24,9 -3,7 0,4 4,9 -6,7 -22,0
────────────────────────────────────────

-totalul temperaturilor active (∑ t ≥ 00C) în intervalul 12. II. -29. XII (321 zile) este de 44870C;
-totalul temperaturilor ≥ 50C în intervalul II- III – 20. XI. (255 zile) este de 3892 0C;
-totalul temperaturilor ≥ 100C în intervalul 16.IV.24. I (196 zile) este de 3 4700C;
-totalul temperaturilor ≥ 150C în intervalul 7. V-29.II (146 zile) este de 2 8190C;
-totalul temperaturilor ≥ 180C în intervalul 29.V. -11. II. (106 zile) este de 2 1620C;
-totalul temperaturilor de vară (2 ≥ 200C ) în intervalul de 23 VIII (65 zile) este de 1 4330C.
Data medie a semnalizării primului îngheţ (temperatura minimă ≤00C) este de 22. I. (cel
mai timpuriu la 19. IX şi cel mai târziu la 19. XI), iar ultimul îngheţ este 16. IV (cel mai timpuriu
la 16. III şi cel mai târziu la 19.V). Durata medie a intrervalului de zile fără îngheţeste de 187
zile;
-din fluctuaţia multianuală a datei de producere a temperaturilor de -20C se constată că aceasta
apare primăvara cu 8-15 zile mai devreme decât cea de 00C, iar toamna cu 5-12 zile mai târziu.
În ceea ce priveşte regimul termic al solului, se constată că în lunile februarie-martie
aceasta are o evoluţie lentă, urmând cu de aproape mercurul temperaturii aerului. Aceeaşi
evoluţie se remarcă în toamnă (de la sfârşitul lunii septembrie pnă în prima decadă a lunii
noiembrie), cu diferenţe ceva mai pregnante (1-20C) între valorile temperaturii în statul arat şi
cel din aer.

16
-în media multianuală, temperatura solului depăşeşte în mod constant limita de 50C la începutul
decadei a II-a a lunii martie;
-în orizontul de 10 cm, temperatura depăşeşte în mod obişnuit pragul termic de 100C în prima
decadă a lunii aprilie (cel mai timpuriu de 5-6 aprilie);
-după aproximativ 205 zile (27-31 octombrie) în orizontul de 10 cm, temperatura coboară sub
100C.
În funcţie de alcătuirea granulometrică, de conţinutul de humus în apă din sol, de pantă,
de expoziţie, de gradul de acoperire şi protejare a solului acestor valori prezintă oscilaţii de 0,5-
1,50C.
De regimul termic al solului depinde germinaţia seminţelor, creşterea rădăcinilor,
dezvoltarea generală a planetei.
Cunoaşterea mă ajută la stabilirea epocilor de semănat a speciilor solurilor şi hibrizilor,
etc.

1.4.2. Regimul precipitaţiilor


În ceea ce priveşte media multianuală a precipitaţiilor la staţia Lugoj, aceasta oscilează
între 605,5- 725,9 mm, în funcţie de sursa informativă:
-cantitatea medie lunară şi anuală (1895- 1925-1955)

────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
19,1 39,0 68,1 56,4 42,6 44,5 605,5
37,1 49,0 77,3 52,5 52,9 47,8
────────────────────────────────────────
(Clima României, vol. II, Date climatologice , ediţia a II-a , 1966)

17
-cantitatea medie lunară şi anuală (1873- 1975)
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
15,5 45,6 78,5 66,7 52,1 55,7 725,9
46,7 61,1 92,4 59,6 62,4 59,6
────────────────────────────────────────
(Caracterizarea fizico-geografică-judeţul Timiş, date climatologice , 1977).
După Atlasul climatologic al României (1966), planşa V-13, izohieta anuală de 700 mm
trece la racordul dintre cele două unităţi geomorfologice. Câmpia Golf a Timişului se situează
astfel în zona de precipitaţii cuprinse între 601-700 mm (exceptând porţiune dintre Măguri şi
Cireşu), iar dealurile cuprinse între 701-800 mm (printre informaţiie culese de la staţia Lugoj, se
aminteşte că la punctul pluviometric Meseriş se înregistrează cu cca 100 mm mai multe
precipitaţii decât la staţia menţionată).
Remarcăm faptul că, faţă de cantităţile medii anuale în cazul versanţilor (dealurilor) în
directă proporţionalitate cu valoarea pantelor şi permeabilitatea solurilor, precipitaţiile se
consideră mai scăzute cu 100-150 (pante 2,1-12%) până la 200-300 (pante de 35-50% sau chiar
mai mari), din cauza scurgerilor care au loc.
În cazul formelor monodepresionare, cantităţile medii de recipitaţii anuale se consideră
mai mari cu cca 100 mm.

-cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii (mm) în intervalul 1873-1975.


────────────────────────────────────────
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cant. 128,5 137,6 218,5 176,6 136,4 139,6
114,6 176,8 372,2 156,9 193,5 126,1
Anul 1942 1955 1939 1958 1939 1899 1941 1949
1884 1949 1949 1950
────────────────────────────────────────

18
-cea mai mică cantitate lunară de precipitaţii (mm) în intervalul 1873- 1975:
────────────────────────────────────────
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cant. 4,3 3,9 18,2 8,4 0,1 15,0
3,5 12,1 20,9 9,8 3,0 0,5
Anul 1964 1957 1921 1952 1961 1902
1957 1893 1923 1961 1965 1972
────────────────────────────────────────
-cantitatea maximă de precipitaţii căzută în 24 ore (1986-1975):
────────────────────────────────────────
Luna I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
Cant. 35,0 30,2 56,1 64,0 90,2 40,6
36,1 40,1 68,4 63,9 38,4 82,0
Anul 1910 1945 1905 1926 1910 1949
1904 1903 1954 1954 1930 1930
────────────────────────────────────────
a fost de 90,2 mm la 2. IX. 1910
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII
8,0 7,2 8,5 8,7 10,8 10,1 8,0 7,0 5,9 6,8 9,1 9,1
────────────────────────────────────────
Anual
98,3
Variaţia cantităţilor de precipitaţii în perioade caracteristice se prezintă astfel:
-cantităţile de precipitaţii căzute în perioada rece a anului (noiembrie-martie) de 207,5 mm
(253,1 mm în zona colinară) asigură rezerva de apă a solului, având o semnificaţie deosebită
entru starea de vegetaţie a culturilor în perioada de primăvară şi toamnă.
-în unii ani se înregistrează cantităţi de peste 400 mm (1969- 1970) în asemenea cazuri
producându-se exces de umiditate şi băltiri care stânjenesc efectuarea lucrărilor agricole şi
desfăşurarea primelor faze de vegetaţie;

19
-deficit de umiditate în perioada rece (adică precipitaţii sub 100 mm) nu s-au înregistrat în
perioada 1927-1979;
-precipitaţiile din luna aprilie au o influenţă deosebită asupra desfăşurării lucrărilor agricole de
primăvară, media multianuală pentru această lună fiind de 49,1 mm (6,1 mm în zona colinară),
cu oscilaţii puternice de la un an la altul, de la 176,8 mm în anul 1958 la 12,1 mm în 1893 şi
1984;
-precipitaţiile abundente (≥70 mm) şi excesul de umiditate din perioada rece împiedică
desfăşurarea în bune calităţi a lucrărilor de sezon, stânjenesc în acelaşi timp procesele de
germinare şi răsărire şi în condiţiile unui regim termic scăzut (sub 100C) au efect negativ
indirect asupra culturilor, favorizând atacul fitogen şi bolile criptogamice;
-precipitaţiile reduse cantitativ (sub 200 m) pe fondul unei umidităţi insufieciente a solului au
efect dăunător asupra primelor a culturilor (formarea şi diferenţierea promordiilor florale la
culturile de toamnă);
-precipitaţiile din luna mai 68,1 mm (78,5 mm îm zona colinară) contribuie doar într-o mică
măsură la consumul curent prin transpiraţie al culturilor, importanţa acestor rezultând din
contribuţia lor însemnată la formarea rezervelor de umiditate necesare consumului din lunile
următoare;
-precipitaţiile căzute în intervalul mai-iulie, prezintă o importanţă deosebită pentru buna
dezvoltare a culturilor agricole, media multianuală pentru acest interval fiind de 201,8 mm
(237,6 mm în zona colinară);
-precipitaţiile sub 150 mm (165 mm în anul 1983) sunt în general suficiente pentru obţinerea
unor metode bune, iar în cantităţi mai mici de 100 mm (indiferent de distribuţia lor), culturile
sunt compromise;
-la cantităţi mai mari de 300 mm, se produc excese de umiditate, băltiri şi chiar inundaţii,
îndeosebi când acestea urmează după o iarnă bogată în precipitaţii sau când sunt concentrate în
prima parte a intervalului;
-cantităţile de apă cuprinse în limite optime (200-300 mm) se înregistrează în proporţie de 40%
(în intervalul 1932- 1979);
-precipitaţiile căzute în intervalul septembrie-octombrie, care dau o primă imagine asupra
umidităţii solului în perioada de pregătire a terenului şi de însămânţare a culturilor de toamnă,
oscilează între 25,4 mm (1986) şi 329,9 (1941), media multianuală fiind de 94,6 mm;
-cantăţile de apă cup
rinse în limite optime (81-150 mm) s-au înregistrat în proporţie de 44% în intervalul 1932-1986;
-primele ninsori cad în medie în ultima decadă a lunii noiembrie, iar ultimele până în jurul lunii
martie.

20
Din datele prezentate mai sus se constată că precipitaţiile oscilează de la an la an şi de la
sezon la sezon. În prima parte a vegetaţiei, culturile agricole suferă de pe urma excesului de
umiditate, iar în partea a doua a perioadei, începând cu luna august, umiditatea este insuficientă.
Pentru a pune în evidenţă mai bine lipsa de apă, în dierite perioade ale anului, redăm mai
jos „Deficitul de umiditate” calculat după metoda Thornthwaite, în funcţie de evapotranspiraţia
potenţială şi reală (mediu lunară şi anuală mm):
────────────────────────────────────────
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Anual
────────────────────────────────────────

Ev.pot. 0 1 21 51 96 122 137 124 81 46 17 9 690

Ev. reală 0 1 21 51 96 122 81 53 43 46 17 3 534

Deficit 0 0 0 0 0 0 56 71 38 0 0 0 165

────────────────────────────────────────

Datele prezentate scot în evidenţă faptul că în lunile de vară (iulie, august, septembrie), se
înregistrează un deficit de umiditate, care necesită a fi înlocuit prin măsuri agrotehnice adecvate
ori completate prin irigaţii. De asemenea, trebuie menţionat faptul că acest deficit nu este cel real
deoarece o parte din acesta este completat prin aport freatic în zona de câmpie (excepţie fac anii
secetoşi) .

Modul de distribuire al precipitaţiilor între cele două sezoane este inegal. Astfel, se
observă că în sezonul cald cad cca 58%, cantitate de precipitaţii ce cade în sezonul rece, fiind
mai ridicată decât în partea de sud a ţării, fapt ce trădează influenţa regimului submediteranean.

21
1.4.3. Vântul

În teritoriul cercetat, regimul vânturilor este determinat de particularităţile circuitului


general al atmosferei (diferite sisteme barice ce îl traversează) într-o mică măsură de
particularităţile suprafeţei active (în zona colinară).

Frecvenţa medie anuală pe direcţii în perioada 1896-1955 a fost următoarea (%):

─────────────────────────

N NE S SE S SV V NV calm

4,7 4,2 8,9 15,9 2,9 4,7 5,3 7,8 51,6

─────────────────────────

-viteza medie anuală (m/s) pe direcţii în perioada 1886- 1955 a fost:

──────────────────────

N NE S SE S SV V VN

1,9 1,6 1,3 2,6 1,8 1,6 1,6 2,1

──────────────────────

-numărul mediu anualal zilelor cu viteza ≥ 11 m/s a fost de 6,1, iar cu viteza ≥ 16 m/s de
0,1.

Din harta tipurilor climatice de pe teritoriul României, rezultă că perimetrul cercetat se


încadrează în climatul temperat continental moderat de interfaţa dintre sectorul se provincie
climatică cu influenţa oceanică şi sectorul de provincie climatică cu influenţe dintre sectorul de
provincie climatică cu influenţa oceanică şi sectorul de provincie climatică cu influenţe
submediteraneene.

După Keppen, clima teritorială cercetat se încadrează în provincia cliatică c.f.b.x.

Vaoarea medie anuală a indicelui De Martonne este de 30,5

În concluzie, se poate arăta că din punct de vedere climatic, perimetrul cercetat oferă
condiţii favorabile tuturor solurilor agricole (luate la cultură la noi în ţară).

Cantităţile medii de precipitaţii ar asigura condiţii optime pentru dezvoltarea culturilor


agricole (pentru porumb şi floarea soarelui cantitatea optimă este în jur de 600 m, pentru grâu,
cartofi şi pomi fructiferi în jur de 700 m) dacă ar cădea uniform pe ani şi ar avea o repartiţie
corespunzătoare pe luni).

22
Este necesar totuşi să avem în vederea faptul că în unii ani apar abateri faţă de media
multianuală a temperaturilor şi precipitaţiilor, dar mai ales la repartiţia lor în perioadele de
vegetaţie (fapt oglindit în mod real şi de nivelul recoltelor în acei ani).

De asemenea, unele abateri de la mediile multianuale, anuale şi lunare apar datorită unor
condiţii locale, panta şi expodiţia versanţilor, alcătuirea granulometrică, gradul de acoperire,
existenţa în zonă a unor sisteme pedohidroameliorative , etc.

Aceste abateri pot fi cercetate prin măsuri agrotehnice adecvate (înmagazinarea şi


acumularea dirijată a apei din sol) cât şi prin adaptarea riguroasă a tehnologiilor a parametrii
climatici.

1.5. Vegetaţia şi fauna

1.5.1. Vegetaţia

Din punct de vedere fitogeografic, perimetrul cercetat aparţine provinciei geobotanice


central-europene, fiind puternic influenţat de vecinătatea provinciei geobotanice sud-europene
(Geografia R.S.R., cap. VI)

Vegetaţia specifică este cea a pădurilor de câmpie şi dealuri sub zona stejarului.

Vegetaţia lemnoasă apare fie sub de pâlcuri izolate fie ca o continuare a pădurilor ce se
întinde pe latura de ........... a perimetrului cercetat (pe o suprafaţă de .......), păduri ce acopereau
într-o oarecare măsură întreaga zonă.

În prezent, însă numai suprafeţele în care numai relieful sau excesul de umiditate din sol
nu au permis luarea în cultură a terenurilor, respectiv, întâlnim vegetaţia naturală.

În funcţie de structura lor în cadrul perimetrului cercetat predomină pădurile de car şi


gârniţă, în care întţlnim specii ca: Quercus cerris, Q. Peduncluriflora, Q. Patraea, Q. Rebur, Q.
Pubensbamentose, Frasinus Excelsior, Fr. Augustifelis, Acer campestre, Tilia Tomentos, Cernus,
Rosa cantina, Pruntis Spinosa, Alnus Gluntinosa, Corylus avelana.

Pe văile largi, cu apă mai aproape de suprafaţă, cu scurgeri laterale, se întâlnesc pâlcuri
izolate de Baliz alba, S, Fragilis, Populus alba, P. nigra, P. italian, Alnus glutinosa, Clematis
vitalba, Ropa canins.

Pe ravenele consolidate şi fontele feţe de desprindere (ale fostelor alunecări), se întâlnesc


specii ca: Robinin pseudoncacia, Rosa canina, Prunus spinosa, Pyrue pyruster, Vitis silvestris,
Gledinschia triachanthes.

În zona Tapia-Armădia, pe versanţii cu expoziţie sudică şi soluri cu alcătuire


granulometrică (mai) grosieră, apar pâlcuri răzleţe de Tuniperus communis.

23
Dintre pomii fructiferi mai frecvent întâlniţi amintim: prunul, mărul, vişinul, cireşul,
piersicul, caisul, nucul, gutuiul, dudul.

Cultura viţei-de-vie ocupă cca 4% din perimetrul cerecatat, fiind amplasată pe versanţii
de expoziţie (generală) sudică.

Pajiştile naturale sunt variate din punct de vedere floristic, în ele întâlnindu-se în general
grupări mezofile şi mazoxerofile, iar în zonele cu apă freatică mai aproape de suprafaţă, grupări
mezofile şi higrofile.

Pajiştile din câmpie sunt reduse ca întindere, fiind alcătuite din specii ca: Lolium parene,
Festuca Vallesiaca, Agrestis tenuis, Dactylis glomerata, Alopecurus pratensis, Lotus
cerniculatus, Lotus tenuis, Trifelium repens, Medicago lupulina.

În pajiştile cultivate întâlnim specii ca: Lolium pereno, Dactylis glomerata, Medicago
sativa, Trifelium pratense.

În formele microdepresionare din câmpie şi pe firele de vale, întâlnim asociaţii de Carex


spp., Tuncus effusus, şi mai rar de Tipha latifolis, Phragmites comunis, însoţit de Gratola
officinalis , Ranunculus spp., Symphytum officinale, Menta piperita, Bidens tripartitus.

Pajiştile din zona sunt alcătuite din specii ca: Pestuca pseudovina, Agrostia tenuis, Pos
pratensis, Pestuca pratensis, Alopecurus pratensis, Bromus spp., Agrostis tenuis, Cynodon
dactyolon, Lotus corniculatus, Medicago Falcata, Trifelium repens, Lotus tenuis, Andropegen
ischrem.

Pe versanţii însoriţi întâlnim specii ca: Agrepyron repens, Rubus acesius, Stipa spp.

Dintre speciile cultivate amintim: grâul, porumbul, orzul, soia, cartoful, sfecla, fasolea,
lucerana, trifolium.

Buruienile din culturile agricole pot fi grupate pe o parte în deendenţă dee aceste culturi,
iar pe de altă parte, în funcţie de natura solurior şi geomorfologia terenului.

Astfel, pe terenurile drenate apar specii ca: Seartia viridis, Setaris glauda, Setaria
verticilliata (frecventă în plantaţiile pezicele Agropiyron repens, Agrostis stalonifera,
Canvolvulus arvensis, Cirnium arrense, Delphinium consolida, Contsorc oyands, Vicis spp.,
Agrosterm, githingo, Dacean carets, Aristolochis elematitis, Chanopedium album, Stelaria
medis.

În formele depresionare apar specii ca: Bohinoclor erus galii, Bidans tripartitis,
Symhytum oflicinale, Selanum nigrum, Menta plugarium, Abutilen theeprasti, Galamagostis
apicolov.

Menţionăm aici faptul că activitatea micro şi macrovieţuitoarelor are o importanţă


deosebită, influenţând pozitiv regimul aerohidric al solului, (prin glaeriile, muşuroaiele,
coprelitele, cervotocine, culcuşuri sau locaşuri pentru larve, crotovice, etc.)

24
Având în vedere ponderea (cca 39%) ce o deţin terenurile neagricole (păduri, tufişuri,
ape, stuf), precum şi condiţiile pedoclimatice ale teritoriului cercetat, ce permit dezvoltarea unei
bogate şi variate flore melifere, în vederea măririi potenţialului natural de surse melifere,
sugerăm îmbunătăţirea compoziţiei floristice cu specii ca: Tilia tomentosa, Tilis cordeta, Acer
tataricum, Acer campestre, Acer platanoiles, Serbus domestica, Sorbus aucoparia, Crataogus
monogyna, Cornus mas, Cornus sanguines, Corylus avellana, Corylus maxima, Malus silvestris,
Robinia pseudeacacia, Robinia viscosa, Sophera japonica (înfloreşte în iulie-august), Salix alba,
Salix Babilonoca, etc.

1.5.2. Fauna şi microfauna

Fauna din sol este reprezentată prin diferite insecte, viermi (îndeosebi râme), anumite
animale rozătoare şi săpătoare (şoareci, popândăi, hârciogi, cârtiţe, etc).

Acţiunea lor se referă la îngerarea de substanţe organice şi minerale, amestecarea şi


transformarea lor, descompunerea excrementelor şi a resturilor organice respective, formarea de
cavităţi şi canale transportatoare de materie dintr-un loc în altul (pe orizontală şi verticală),
yzoostructurare (formarea unor agregate specifice).

Dintre categoriile „macro” şi „megafaunei”, edafice se întâlnesc numeroase specii


adaptate diferitelor tipuri de sol. Astfel, în solurile grele, sunt frecvente larvele de Melolenta şi
diferite Slateride.

Din fauna lumbricidelor amintim: Allelobophera sculata, A. rebusta şi icterica, în solurile


grele, iar în solurile cultivate Dendrobsena atemsi, Allolebophera terestri. În solurile cu ploi
acide întâlnim specii ca Dendrobnena alpina, D. Octaedra, D. Există specii tipice pentru solurile
pajiştilor umede ca: Allolebephera cupuilfera. Cantitativ şi calitativ, densitatea şi migrarea
râmelor în adâncimea solului sunt influenţate de conţinutul de humus, umiditatea, structura şi
temperatura solului.

Menţionăm faptul că activitatea micro şi macrofaunei are o importanţă deosebită,


influenţând pozitiv regimul aerohidric al solului prin: galerii, muşuroaie, caprolite, cervetocine
culcuşuri sau locaşuri de larve, crotovine, etc.

1.6. Influenţa antropică

Dezvoltarea continuă a agriculturii a impus o utilizare din ce în ce mai intensivă a


resurselor de sol, care, asociate cu intensă mecanizare, fertilizare şi amenajare hidroameliorativă
a terenurilor, a determinat modificarea condiţiilor de desfăşurarea naturală a proceselor
pedogenetice şi însuşirile solurilor.

Cele mai importante modificări ale condiţiilor de pedogeneză se datorează: lucrărilor de


îndiguire, desecare, drenaj şi irigaţie; înlocuirea vegetaţiei naturale prin culturi agricole,
administrării de îngrăşăminte minerale şi amendamente pe scară din ce în ce mai mare; 3/lucrări

25
intensive a solului cu mijloace mecanice (folosirea fără discernământ a utilajelor agricole grele
pe terenuri insuficient uscate); lucrărilor de desfundare, etc.

Toate aceste intervenţii ale omului au modificat regimul substanţelor nutritive şi regimul
hidric al solului, inclusiv circulaţia apei la suprafaţa solului sau în interiorul său. Ca atare,
circuitul şi bilanţul elementelor în stratul de sol şi-au modificat ritmul de desfăşurare sau sunt în
curs de a şi le modifica, potrivit noilor condiţii de evoluţie.

De o deosebită importanţă pentru ridicarea potenţialului de producţie al resurselor de sol


din cadrul perimetrului cercetat, sunt lucrările vizând prevenirea şi combaterea eroziunii şi a
alunecărilor de sol, lucrările de ameliorare a terenurilor cu soluri inundabile, afectate de exces de
umiditate (freatic şi din precipitaţii), şi lucrările de amenajare pentru compensare deficitului de
apă (irigaţiile).

În vederea asigurării protecţiei şi ridicării calităţii solurilor prin activitatea sa de


producţie, omul va trebui să favorizeze în sol desfăşurarea proceselor care conduc la
concentrarea elementelor nutritive şi a materiei organice. Astfel, pentru prevenrea degradării
fizice a solului este necesară reducerea la minimum necesar a lucrărilor de pregătire a solului,
efectuarea lucrărilor agrotehnice laumiditatea optimă a solului cu planete ameliorative
(protectoare).

Acidifierea solurilor, ca urmare a administrării unor îngrăşăminte cu N se evită prin


aplicarea de elemente CaCO3, sau prin înlocuirea pe solurile acide a îngrăşămintelor azotoase cu
potenţial de aciditate cu altele fără asemenea potenţial.

În capitolele ce urmează, vor fi prezentate necesarul de lucrări (pedoameliorative şi


culturale curente) şi specificul lucrărilor solului (în funcţie de factorii limitativi sau restrictivi ai
producţiei în scopul asigurării unei gospodăriri optime, pentru menţinerea şi conservarea
resurselor de sol şi a productivităţii viitoare.

26
Capitolul 2

SOLURILE

2.1. Învelişul de soluri în raport cu condiţiile naturale şi repartiţia teritorială a


solurilor.

În funcţie de influenţa şi activitatea în timp a complexului de factori pedogenetici (relief,


rocă, climă şi hidrologie), cât şi datorită intrevenţiei omului în cadrul perimetrului cercetat,
procesele de formare a solurilor au cunoscut o intensitate diferită, al căror dezvoltare sunt diferite
tipuri şi grupe de soluri (înrudite sau total diferite).

Astfel, în cadrul perimetrului cercetat se disting două zone cu soluri bine diferenţiate,
rezultat al unor condiţii pedogenetice diferite.

Relieful plan şi aproape orizontal al teraselor a perimis evoluţia foarte înaintată a


proceselor pedogenetice. Astfel, sub predominantă a factorilor de relief, a factorilor (10, 70C şi
peste 700 mm precipitaţii ), biologici, pe fondul materialelor parentale (prezentate anterior),
solidificarea are un caracter zonal bioclimatic, dând naştere unor tipuri de sol înrudite prin
procesele de pedogeneză care, în funcţie de tipul de bioacumulare pot fi grupate în:

Bioacumulare slab acidă de silvostepă umedă, cu quercinee şi păduri de foioase din zona
moderat umedă sub regim hidric percolativ alternant, dar profund penetrant, cu acumulare de
mull slab acid şi macrostructurarea grăunţoasă sau poliedric mică într-un orizont A de grosime,
însemnată sau relativ însemnată, cu alterarea activă a silicaţilor cu eliberare însemnată de
hidroxid feric şi argilizarea profilului de sol, cu migraţie slabă până la moderată a argilei şi a
hidroxizilor de fier într-un orizont Bt moderat, diferenţiat textual şi de apariţie (cel mult slabă
X19) a podzolirii argiloiluviale într-un orizont CK foarte profund situat. Sunt procese
caracteristice solurilor bruneargloiluviale (tipice, vertice)şi brune argiloiluviale slab luvice (X19),
identificate în cadrul terasei IV.

Argiloiluvierea sau podzolirea argiloiluvială, cu bioacumulare moderată, slab până la


puternic acidă, în regim hidric predominant profund percolativ, cu acumulare moderată de mult
sau mull-modăr pe grosime relativ mică (obişnuit sub 20 cm), formare moderată până la
puternică de argilă în întregul profil de sol, migraţie însemnată a argile şi hidroxizilor de fier cu
formarea unui orizont de aluviere X1 sau Xa şi a unui orizont argiloiluvial (argilic), St puternic
până la accentuat diferenţiat textual de orizonturile superioare.

După înşiruirile fizico-chimice şi intensitatea proceselor ce au loc în cadrul tipului


pedogenetic respectv, se pot distinge două subtipuri:

Subtipul de argiloiluviere în mediu moderat acid, în care are loc antrenarea mecanică
simultană a argilei fine şi a fierului foric legat de acesta. Aceste procese sunt specifice solurilor
brune luvice întâlnite în bună parte în terasa a III-a.

27
Subtipul de argiloiluviere în mediu accentuat acid (predominant insuficient aerat, în care
are loc migraţia separată a argilei şi a fierului şi degradarea parţială a argilei cu apariţia unei
cantităţi sporite de aluminiu mobil, procese specifice luvisolurilor albice ce ocupă suprafeţe
însemnate în zona teraselor superioare).

Cele mai multe din procesele pedogenezei bioclimatice zonale se produc în forma lor
tipică, descrisă numai în orizonturile superioare şi cel mai mult în jumătatea superioară a
orizontului B, sau pe suprafeţe restrânse în secţinea de control. În partea mijlocie sau inferioară
(+mijlocie uperioară) au loc procese alternative de reducere şi oxidare datorită prezenţei mai
mult sau mai puţin prelungite a unui exces de apă stagnată din precipitaţii.

Sub influenţa unui exces temporar de apă stagnată din precipitaţii (mai mult primăvara)
într-un orizont B cu drenaj imperfect până la moderat au loc procese slabe sau moderate
(afectând parţial masa minerală a orizontului) de reducere a Fe, i Mn în condiţii de anaerobioză
datorită prezenţei excesuli de apă şi de oxidare a compuşilor de reducere rezultaţi în locuri
suficient aerate, în perioade de zvântare a orizontului. Astfel, acest orizont capătă un aspect mai
mult sau mai puţin marmoarat în pete de culoare cenuşie-vineţie, brună-vineţie, datorate
compuşilor de reducere ai Fe (II) şi Mn (II) şi de culoare roşcată, brună, ruginie, ruginie-gălbuie
şi concreţiuni negre ruginii datoarate oxizilor divers hidrataţi de Fe şi Mn precipitate din comuşi
nestabiliţi, formaţi prin oxidarea celor de reducere. Este procesul de pseudogleizare care
afectează tipurile de sol prezentate anterior şi care devin la subtip pseudogleizate (slab, moderat,
puternic).

Se constată că pe măsură ce creşte în intensitate podzolirea, creşte şi intensitatea


pseudogleizării.

În formele microdepresionare sau în formele cu drenaj global defectuos sub influenţa


predominantă a apei stagnate din precipitaţii, procesele de pseudogleizare (pedogeneză
intrazonală) foarte accentuate au condus la formarea solurilor pseudogleice. Procesele
caracteristice şi predominante sunt acelea de reducere-oxidare în întregul profil de sol, format în
general pe un sediment argiloprăfos sau având un orizont Bt care cauzează stagnarea prelungită a
apei în profil şi chiar băltirea ei tempoarară sau foarte prelungită la suprafaţă.

În mediul alternativ anaerob, parţial aerob are loc procesul de pseudogleizare descris mai
sus, dar cu intensitate mai mare şi cu o morfologie de hidromorfie, mult mai pregnant realizată şi
cu pierderea structurii în orizontul pseudoglei.

În solurile pseudogleice cu podzolire secundară (pseudogleiuri luvice) are loc o migraţie


însemnată a argilei din orizonturile superioare (solul pseudogleic este argiloiluvial cu un orizont
WBt).

Întâlnite în aceleaşi areale cu luvisolurile albice şi având în general aceleaşi condiţii de


formare, planosolurile ocupă însă suprafeţe mai netede (podul teraselor) sau uşor depresionare,
lipsite de drenaj extern slab pe care se acumulează şi apa scursă din împrejurimi.

Roca pe care s-au format, de cel mai multe ori este reprezentată prin luturi şi argile,
uneori dispuse în succesiuni de straturi (depozite bistratificate, cu textură mai fină în cel de-al
doile strat) sărace în elemente bazice.

28
Schimbarea texturală abruptă apare ca rezultat al aluvierii-iluvierii, manifestată în
condiţii specifice de drenaj intern şi extern slab. Din această cauză, apa se acumulează la
suprafaţă, pătrunde greu şi obişnuit pe o grosime mică, particulele fine antrenate din orizontul de
aluviere sunt depuse imediat sub acesta, astfel că între orizontul de aluviere şi cel de iluviere,
trecerea se face brusc. Uneori la realizarea schimbării texturale abrupte contribuie şi materialele
parentale bistratificate: primul cu textură mijlocie, pe seama căruia se formează orizonturile
superioare de acumulare a humusului şi cel cluvial, iar al doilea cu textură fină, pe seama căruia
se formează orizontul argiloiluvial.

Datorită condiţiilor specifice de drenaj extern şi intern, precum şi a schimbării texturale


bruşte care determină o supraumezire de suprafaţă, în formarea planosolurilor au loc frecvent
fenomene de pseudogleizare, în cadrul perimetrului cercetat predominând subtipurile
pseudogleizate (moderat, puternic) şi pseudogleiurile.

Orografia terenului (aşa cum a fost prezentată în capitolul anterior), a favorizat


trunchierea tipului de sol bioclimatic prin îndepărtarea arţială sau totală a profilului de sol, acesta
apărând în diferite grade de eroziune (de la erodat slab până la erodat puternic sau excesiv) cazul
erodisolurilor.

Erodisolurile se formează pe versanţii supuşi eroziunii accelerate (eroziune cu ritm şi


intensitate mare), care determină unisolurilor superioare ale malului, uneori până la materialul ,
astfel încât orizonturile rămase nu mai permit încadrarea într-un anumit tip unisoluri când un sol
în urma eroziunii păstrează din caracteristicile diagmatice, nu se include la erodisol ci rămâne în
centru tipului şi subtipului respectiv cu varietate erodată (ex. sol brun luvic tipic erodat
moderat).

Eroziunea se stabileşte prin aprecierea grosimii orizontului rămas la suprafaţă, prin


eroziune sau decopertare.

Materialul erodat de pe versanţi este transportat şi depus pe firul văilor de eroziune sau în
sectoarele cu întârzieri de pantă sub formă de coluvii. Materialele nehumifere recent erodate şi
acumulate pe versanţii sau la baza acestora (ori pe firul văilor), materiale numite caluvii, în
straturi mai groase de 50 cm, slab solidificate sau practic nesolificate constituie coluvisolurile.

Dacă în zona de terasă apa freatică situată la adâncimi mai mari de 10 m nu a influenţat
procesele pedogenetice în lunca Timişului şi în microsolurile afluenţilor acestuia, procesele
pedogenetice au luat un curs specific influenţei dominată a regimului hidrologic şi în special
intervenţiei omului începând cu lucrările de regularizare a principalelor cursuri de apă.

Sub influenţa pânzei de apă freatică stagnată sau foarte lent mobilă şi a franjului capilar
ridicat cel mult până la mijlocul profilului de sol, au loc procese alternative de reducere-oxidare,
formându-se orizonturi marmorate Aso sau Bgo şi Go (gleizate şi de glei de reducere-oxidare),
aceasta din urmă trecând obişnuit într-un orizont mai adânc de glei vineţiu Gr, permanent saturat
cu apă, orizont diagnostic pentru solurile gleice care în prezent ocupă suprafeţe restrânse, fiind
întâlnite totuşi în unele forme depresionare, menadre părăsite şi pe unele fire de vale.

Orizontul se formează în condiţii de exces de apă (freatică) mai puţin accentuat în


anumite perioade ale anului, motiv pentru care compuşii de fier se prezintă atât în stare redusă

29
cât şi oxidată, orizontul prezentând pete verzui, albăstrui şi vineţii, dar şi pete roşiatice, ruginii şi
gălbui, datorate proceselor de oxidare.

Acest orizont este caracteristic subtipurilor gleizate ale tipurilor brune eumezobazice şi
aluviale din zonă.

Procesele pedogenetice specifice solurilor brune eumezobazice, sub vegetaţia de pădure


de Quercinee şi ierburi de stepă semiumedă cu un regim hidric pecolativ-freatic stagnant, de
profunzime, favorizează transformarea resturilor organice în humus, alcătuit determinat din acizi
huminici bruni care se acumulează într-un orizont Ao de grosime însemnată, alterarea slab -
moderată a silicaţilor primari cu eliberarea de hidroxizi faris şi formare slabă de argilă din
silicaţii filitosi mai activi într-un orizont B de alterare (cambic) lipsa migraţiei calcinilor,
obişnuit lipsa unui orizont profund de acumulare a carboanaţilor.

Sub influenţa predominantă a factorilor locali (rocă, repetate schimbări ale albiilor şi
desele revărsări cu depunderi de materiale aluviale noi) pe formele mai ridicate (grinduri) ori la
imediata apropiere a fostelor meandre părăsite s-au format solurile aluviale mai puţin evoluate,
slab humifere. Procesele pedogenetice sunt rezumate deci la formarea orizontului A de grosimi
variabile.

Tot ca soluri formate sub influenţa predominantă a factorilor locali pot fi considerate şi
vertisolurile (care se întâlnesc la nivel de subtip în zona celor IV terase, iar la nivel de tip doar în
terasa inferioară), ale căror însuşiri sunt determinate de acelea ale materialelor parentale
gonflante (de natură montmorillonitică), care îşi mărea voluul prin umezire.

Specificul solidificării în cazul vertisolurilor îl constituie apariţia şi manifestarea


proceselor vertice. Astfel de procese se datorează prezenţei în materialul parental sau de sol a
unui conţinut ridicat de argilă gonflantă (cel puţin 30% particule cu diametrul sub 0,0002 mm,
frecvent peste 50%), şi constau în principal în formarea unor feţe de alunecare oblice (cu
înclinări de 100-600 faţă de orizontală), care se intersectează şi de elemente structurale mai de
asemenea oblice cu unghiuri şi muchii ascuţite precum şi a unor crăpături largi de peste 1 cm pe
o grosime d cel puţin 50 cm, în perioada uscată a anului.

Datorită alternanţei perioadelor uscate ale anului-corespunzătoare construcţiei


construcţiei argilei, cu perioadele de umezire, corespunzătoare cu gonflarea argilelor, se
formează o serie de crăpături poligonale de mărimi şi adâncimi diferite, care favorizează
circulaţia materialelor de sol pe verticală. Din cauza gonflării şi a contracţiei, a variaţiei presiunii
din masa solului şi a posibilităţii de deplasare a agregatelor la suprafaţa terenului pot să apară
uneori şi microdenivelări (succesiuni de microdepresiuni şi micromovile asemănătoare ca formă
şi dimensiuni muşuroaielor), constituind ceea ce se cunoaşte sub numele de microrelief de
gâlgai.

Atunci când aceste procese nu se manifestă ca intensitatea amintită, ele apar sub formă de
caractere vertice la nivelul subtipului, la cea mai mare parte a tipurilor de sol din zona teraselor.

Acestea ar fi în rezumat stadiile de evoluţie a solurilor din cadrul perimetrului cercetat.


Stadiul actual de evoluţie, exceptând solurile neevoluate (aluviunile recente, protosolurile
aluviale), nu este un stadiu natural de solidificare, ci este o urmare în primul rând a invenţiei

30
omului, în cele două zone cu procese pedogenetice distincte (cu influenţe benefice în special o
bună parte din lunca Timişului şi cu efecte negative ultimele intervenţii din microlunca pârâului
Ştiuca, decopertări, defrişări, etc.)

Pe baza stadiilor întreprinse în cadrul perimetrului cercetat, au fost identificate şi


delimitate un număr de 105 unităţi de sol şi teren (şi două asociaţii) grupate la nivel de tip astfel:

1. Soluri brune argiloiluviale (pseudogleizate, vertice) 1-3, 103,45 ha, 1,71%.


2. Soluri brune luvice (pseudogleizate-vertice, planice) 4-25, 2340,91 ha, 38,5%.
3. Luvisoluri albice (pseudogleizate-vertice, planice) 26-32, 577,64 ha, 9,51%
4. Planosoluri (albice, vertice, pseudogleizate, pseudogleice) 33-35, 261,68 ha, 4,31%
5. Soluri brune eumezobazice (tipice, gleizate, pseudogleizate) 36-57, 1279,07 ha, 21,09%
6. Soluri gleice (tipice, cambice, vertice, mlăştinoase) 58-68, 254,62 ha, 4,18%
7. Soluri pseudogleice (luvice, vertice, gleizate) 69-76, 682,31 ha, 11,24%
8. Vertisol amfigleic 77, 26,94 ha, 0,44%
9. Protosoluri aluviale (gleizate) 78,80, 12,15 ha, 0,20%
10. Soluri aluviale (tipice, gleizate, licice) 81-95, 304,83 ha, 5,02 %
11. Erodisoluri (argilice, vertice, pseudogleizate) 96-97, 28,70 ha, 0,48%
12. Coluvisoluri (gleizate, pseudogleizate) 98-104, 77,37 ha, 1,28%
13. Protosol aluvial gleizat 105, 1,05 ha, 0,02%
14. Asociaţii de soluri brune eumezobaice , aluviale şi gleice, 700-701, 119,93 ha, 1,97%.

respectiv 13 tipuri de sol, 33 de subtipuri (tipic, litic, gleizat, pseudogleizat, gleic, pseudogleic,
mlăştinos, cambic, argiloiluvial, vertic, plan, luvic, albic, etc.) şi 105 varietăţi (+familii şi specii)
aşa cum reiese din legenda unităţilor de sol şi teren (prezentată în cele ce urmează) .

Aceasta a fost întocmită respectând ordinea din „Sistemul Român de clasificare a


solurilor”, elaborat de Institutul de cercetări pentru pedologie şi agrochimie, sub egida
Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice a României, Bucureşti, 1980, precum şi cea referitoare
la indicatorii scopedologici de bază din ”Metodologia elaborării Studiilor Pedologiece”,
elaborată de acelaşi Institut, în anul 1987.

31
CONCLUZII

Cunoasterea acestor particularitati ale solului prezinta o deosebita importanta


teoretica si practica. Teoretica, pentru ca ofera specialistului posibilitatea sa interpreteze
fenomenele ce se petrec in sol si a prognozeze evolutia solului in special si a mediului in general,
din punct de vedere al sanatatii prezente si viitoare, iar practica deoarece avertizeaza practicianul
asupra masurilor ce trebuiesc intreprinse pentru a aduce solul in conditii optime pentru cresterea
si dezvoltatea plantelor cultivate sau spontane.
Importanta, originalitatea si actualitatea lucrarii consta in necesitatea pritectiei
invelisului edafic si a mediului ambient prin realizarea urmatoarelor obiective:
 Acumularea de date stiintifice si fundamentarii unor tehnologii de lucrari
conservative ale invelisului edafic privind gestionarea sustenabila a
resurselor de sol si de apa
 Studiul conditiilor natural specific unitatii administrative teritoriale (UAT)
Copacele, respective conditiile de: relief, hidrografie si hidrologie, clima,
resurse edifice, elemente de flora si fauna (biodiversitate).

32
BIBLIOGRAFIE

Carti si lucrari de autor în edituri

1. Cartea si bonitarea solurilor/ terenurilor - 2014- Dorin Tarau si Daniel Dorin Dicu

2. Bonitarea si evaluarea terenurilor cu elemente de fundamentare pedologica -2009 Dorin


Tarau, Editura Agroprint

3. Harta geomorfologica a R.S.R. – editata de Institutul Geologic in 1968

4. Atlasul Climatologic al R.S.R. 1966

5. Cartarea pedologica si agrochimica pentru bonitarea solurilor in vederea realizarii


cadastrului si organizarea teritoriului la comuna Copacele, scara 1:10000, judetul Timis –
1995 , Oficiul pentru studii pedologice si agrochimice Timisoara, sef oficiu Dorin Tarau,
sef lucrare Ped. Lacatus Emanoil

33