Sunteți pe pagina 1din 15

CURS 8 – 9

STABILIREA FORŢEI DE PRECOMPRIMARE

Forţa de pretensionare maximă

Forţa maximă aplicabilă armăturii la capătul activ în timpul tensionării nu trebuie să


depăşească următoarea valoare:
Pmax  Ap p , max
Efortul unitar maxim, reprezentând efortul introdus în armătură prin utilajul de
pretensionare, înainte de blocare, se limitează la valorile:

0,80 f pk
 p,max  min
0,90 f p0,1k
Forţa de precomprimare

În armătura pretensionată se produc pierderi de tensiune instantanee şi pierderi de


tensiune dependente de timp.
Forţa de precomprimare medie probabilă, la un timp precizat t şi la o distanţă indicată x
de extremitatea activă a armăturii pretensionate, este:

Pm , t  x   Pmax  Pi  x   Pc  s  r  x 

în care: Pmax este forţa de precomprimare maximă;


ΣΔPi(x) – suma pierderilor de tensiune instantanee;
ΔPc+s+r(x) – pierderile de tensiune dependente de timp.
Pierderile de tensiune instantanee ΔPi(x) sunt:
 pierderi datorate deformaţiei elastice a betonului ΔPel;
 pierderi datorate frecării ΔPμ(x);
 pierderi datorate lunecării în ancoraje ΔPsl;
 pierderi datorate tratamentului termic al betonului ΔPθ.
 pierderi datorate relaxării pe termen scurt ΔPr;
 pierderile dependente de timp se produc sub efectul curgerii lente şi contracţiei
betonului
 pierderi sub efectul relaxării oţelului pe termen lung

Valoarea forţei de precomprimare la timpul t = t0 denumită iniţială Pm0(x) aplicabilă


imediat după întinderea armăturilor şi fixarea ancorajelor (la precomprimarea cu armături
postîntinse) sau după transferul forţei de precomprimare (la precomprimarea cu armături
preîntinse) se obţine cu relaţia:

1
Pm 0  x   Pmax  Pi  x   Ap   pm0  x 
în care: Ap este aria armăturii pretensionate;
σpm0(x) este efortul în armătură imediat după întindere sau transfer.
Efortul în armătură imediat după întindere sau transfer se obţine prin reducerea
rezistenţei caracteristic fpk sau a efortului unitar fp0,1k după cum urmează:

0,75 f pk
 pm0  min
0,85 f p0,1k

Forţa de precomprimare în faza iniţială şi cea finală

În cazul mai multor armături pretensionate sau nepretensionate în secţiune forţa de


precomprimare se consideră egală cu proiecţia după axa barei a rezultantei eforturilor din
armăturile respective.
În faza iniţială forţa de precomprimare Pm0 prezintă proiecţia după axa barei a
rezultantei eforturilor din armăturile pretensionate, cele nepretensionate nefiind solicitate în
această fază, adică

n
Pm 0   Api pm 0i cos  i
i 1

2
Punctul de aplicaţie al forţei Pm0 este situat la distanţa e00 care se obţine din ecuaţia de
momente a tuturor forţelor din secţiune în raport cu centrul de greutate al acesteia
n

A  pm 0i cos  i y pi
pi
e00  i 1
Pm 0
În faza finală forţa de precomprimare Pm reprezintă proiecţia după axa barei a
rezultantei eforturilor din armăturile pretensionate şi nepretensionate, şi conform uzanţei se
notează după cum urmează:
n m
Pm   Api pm cos i   Asj  sj
i 1 j 1

şi acţionează cu excentricitatea
n m

 Api pm cos i y pi   Asj  sj ysj


i 1 j 1
e0 
Pm

Efectul precomprimării în starea limită ultimă se ia în considerare cu valoarea de


calcul a forţei de precomprimare:

Pd , t  x    P  Pm , t  x 

În starea limită de serviciu se ia în considerare variaţia posibilă a pretensionării. Cele


două valori caracteristice ale forţei de precomprimare, superioară şi inferioară sunt:

Pk , sup  rsup  Pm , t  x 
Pk , inf  rinf  Pm , t  x 
unde
rsup  1,05 si rinf  0,95 - pentru pretensionare sau tendoane neaderente,
rsup  1,10 si rinf  0,90 - pentru posttensionare cu toroane aderente
rsup  rinf  1,00 - când se iau măsuri adecvate (de exemplu măsurarea directă a
pretensionării sub condiţii de exploatare).

Pierderi de tensiune care nu depind de timp

Variaţia efortului unitar în armături datorită deformării elastice a betonului sub efectul
întinderii succesive a acestora ΔPel

În cazul când un element este precomprimat cu mai multe armături pretensionate iar
întinderea acestora se face succesiv, deformaţiile elastice ale betonului la întinderea armăturii
i vor afecta eforturile din armăturile i–1 întinse anterior. Variaţiile eforturilor din armăturile
întinse anterior pot fi pozitive (întinderi) sau negative (compresiuni) după cum deformaţiile
specifice ale betonului sunt alungiri sau scurtări.

3
Variaţia efortului în armăturile postîntinse ţinând cont de întinderea
succesivă a acestora

Întinzând armătura 1 cu forţa P1 se va produce prin comprimarea excentrică a


betonului o deformaţie. Prin întinderea armăturii 2 cu forţa P2, deformaţiile betonului vor
cauza o pierdere de efort în armătura 1 notată cu ΔP12. La întinderea armăturii 3 forţa se
notează cu P3. În dreptul armăturii 1, prin întinderea armăturii 3 elementul va suferi o alungire
13b
care va da naştere unei creşteri ΔP13 a efortului din faza precedentă. În dreptul armăturii
2, prin întinderea armăturii 3, elementul va suferi o scurtare  23 ce va produce o pierdere de
b

efort ΔP23.

La terminarea operaţiei de întindere a armăturilor forţele vor fi:


– 1: P1  P10  P12  P13
– 2: P2  P20  P23
– 3: P3  P30
Pentru a compensa variaţia eforturilor din întinderea succesivă a armăturilor, forţa de
întindere din armături va fi corectată (pentru cazul dat) după cum urmează:
– 1: P10  P1  P12  P13
– 2: P20  P2  P23
– 3: P30  P3
Calculul pierderii de tensiune ΔPel datorită scurtării elastice a betonului δb prin
întinderea succesivă a armăturilor, se face cu relaţia
 
Pel  b E p Ap   b E p Ap  c E p Ap  n p c Ap .
l Eb
Pentru armătura i, relaţia de mai sus se scrie:
 si  n p ci 1 Peli  n p ci 1 Ap
unde  c
i 1, n
este efortul unitar în beton la nivelul centrului de greutate al armăturii i, produs
prin întinderea armăturilor i+1 până la n cât şi de alte încărcări (greutatea proprie sau alte
încărcări permanente) care intră în acţiune în cursul operaţiilor de pretensionare a acestor
armături.

4
Calculul pierderii de tensiune din scurtarea elastică a betonului
în cazul armăturilor grupate

În cazul când armăturile pretensionate au eforturi egale şi sunt grupate pe o zonă


relativ restrânsă în raport cu înălţimea elementului pierderea de tensiune se poate calcula
considerând că scurtările betonului sub acţiunea forţei de precomprimare din fiecare armătură
sunt egale între ele şi egale cu scurtarea betonului în dreptul rezultantei forţelor de
precomprimare împărţită la numărul armăturilor.

11  12  13   14  cp
4
 cp
 22   23   24 
4
 cp
 33   34 
4

 44  cp
4

Scurtările ε11, ε22, ε33 şi ε44 au loc în procesul întinderii armăturii şi nu produc pierderi
de tensiuni în armăturile întinse anterior, de ex. în armătura 1.
 
 s1    12   13  14  E p  3 cp E p  3 cp n p
4 4
Suma pierderilor de tensiune va avea valoarea când sunt n armături
n 1 
1  s    n  1   n  2   n  3  ...  2  1 ncp n p .
Înlocuind suma progresiei aritmetice, relaţia de mai sus devine
n 1
n n  1  n n  1
1  s  2  ncp  n p  2   bp  n p
Calculul pierderii de tensiune medii se face, cu relaţia

5
n 1
 s   cp n p
2n
Întrucât efortul din ultima (a n-a) armătură întinsă nu este afectat de scurtarea elastică
a betonului pierderea de tensiune medie, se poate calcula, împărţind expresia de mai sus la
n-1, adică
1
 s   bp n p
2n

cp reprezintă efortul unitar în beton la nivelul rezultantei forţelor de precomprimare


sub efectul precomprimării şi a altor acţiuni de lungă durată.

Pierderi de tensiune datorită frecărilor pe traseul armăturilor ΔPμ

Pe traseul armăturilor pretensionate apar frecări cu pereţii canalului în primul rând pe


porţiunile curbilinii, iar dacă rigiditatea acestuia este redusă şi la betonare se deformează
presând astfel în diferite locuri armătura, frecarea se poate manifesta pe întreaga lungime a
canalului, indiferent dacă traseul acestuia este rectiliniu sau curbiliniu.

La acelaşi efect al precomprimării, armătura rectilinie prezintă


pierderi de tensiune din frecare mai mici

Mărimea pierderilor din forţă de precomprimare depinde de o serie de factori.


Proiectantul elementului va hotărâ ce fel de armătură şi canal va folosi dar şi sistemul
constructiv de precomprimare pe care adoptă.
De exemplu, se poate obţine prin precomprimare acelaşi efect fie folosind un traseu
curbiliniu la o grindă cu axa dreaptă, fie folosind un traseu rectiliniu al armăturii la o grindă
cu axa curbată. În cel de al doilea caz, frecările sunt, evident, mult mai reduse decât în primul.
La evaluarea pierderilor de tensiune din frecare se admit următoarele ipoteze de
calcul:
- coeficientul de frecare μ se consideră constant pe lungimea armăturii întinse;
- mărimea coeficientului de frecare este independentă de valoarea presiunii;
- unghiul de deviaţie nedorit (accidental) al canalului pe unitatea de lungime a
acestuia, β, se consideră constant.
Se consideră o porţiune curbilinie dx a armăturii pretensionate având unghiul la centru
dθ şi raza de curbură r.

6
Eforturi în armătura pretensionată pe porţiunile curbilinii

Datorită frecărilor, forţa de precomprimare P se va reduce pe lungimea dx cu dP.


Admiţând că forţa de frecare pe unitatea de lungime este f, se pot scrie următoarele ecuaţii de
echilibru a forţelor care acţionează asupra elementului de lungime dx:
- după axa barei
dP  fdx  0

- normal pe axa barei


d d
udx  P sin   P  dP  sin
2 2

sau, neglijând produsul mărimilor elementare şi admiţând că sin d  d


udx  Pd .

Forţa de frecare se consideră produsul dintre presiune şi coeficientul de frecare, adică


fdx  udx  Pd .

Ţinând cont de relaţiile de mai sus, ecuaţia diferenţială se poate scrie


dP  Pd  0

care admite soluţia


P  Ce  

Pentru θ = 0, forţa de pretensionare este cea maximă Pmax (citită la manometrul presei),
adică C =Pmax şi atunci
P  Pmax e   .

În afara frecărilor produse datorită curburilor proiectate, apar şi frecări datorate unor
curburi neproiectate (nedorite), a căror prezenţă se datoreşte, aşa cum s-a arătat mai înainte,
insuficientei rigidităţi a tecilor. Curburile nedorite, deşi dezordonate, se asimilează cu o
curbură uniformă pe lungimea canalului. Raportată la unitatea de lungime a canalului, această
curbură se notează cu β şi se exprimă în grade pe metru (º/m).

7
Forţa de frecare la o armătură rectilinie

Curbura totală, ţinând seama şi de unghiurile de deviere, se poate scrie


    x

unde x este lungimea canalului pe porţiunea curbilinie considerată, iar faţa de pretensionare
P  Pmax e    x .

În cazul general, traseul unei armături este alcătuit din porţiuni rectilinii şi curbilinii,
astfel încât în secţiunea x, forţa de întindere a armăturii, va fi
Px  Pk e    x

sau dacă se consideră


  k
Px  Pk e    kx

unde:  este suma unghiurilor la centru a tuturor porţiunilor curbilinii (în radiani), iar x
este lungimea desfăşurată a canalului (armăturii active) de la capătul de la care se exercită
întinderea până la secţiunea considerată, în m. Se poate accepta aproximativ că x reprezintă
proiecţia pe axa grinzii a traseului canalului (armăturii).

8
Pierderea de efort în secţiunea x va fi

P  Pmax  Px  Pmax 1  e    kx 

Ţinând cont de faptul că


L
i  i
ri
relaţia de mai sus se poate folosi şi sub forma

 

 
Li 
 kx 


P  Pmax 1  e  ri 
.
 
 

Valoarea coeficientului de frecare variază între valorile μ = 0,17 … 0,65 (de ex. pentru
toron μ = 0,19), iar coeficientul k se consideră între 0,005 < k < 0,01.

Pierderi datorite lunecărilor şi deformaţiilor locale la blocare în ancoraje ΔPsl

9
În funcţie de tipul ancorajului, la blocarea armăturii au loc fie alunecări ale armăturii
în ancoraj, fie deformaţii locale ale ancorajului propriu-zis sau a plăcilor de sub ancoraj.
În cazul unei armături rectilinii ancorată la cele două extremităţi cum ar fi de exemplu
armăturile preîntinse, pierderea de tensiune datorită cedărilor în ancoraje (reculului) se
calculează cu relaţia

Psl  E p Ap 
lsl1  lsl 2
E p Ap 
 l sl
E p Ap
Lp Lp
în care:
l sl1 şi lsl 2 sunt lunecările şi deformaţiile locale în ancorajele mobile (unde se face
blocarea);
Lp este lungimea armăturii pretensionate între ancoraje
Ep modulul de elasticitate al armăturii pretensionate.

Lunecări şi deformaţii locale la blocarea armăturilor pretensionate

Pentru diferite tipuri de ancoraje, lunecările şi deformaţiile la blocare se consideră cu


valorile precizate de producător.
Câteva exemple:
- ancoraje cu piuliţă lsl  1,0mm
- ancoraje cu pene lsl  4,0mm
- ancoraje tip inel con simplu lsl  4,0mm
Dacă blocarea se face la un singur capăt, adică atunci când un ancoraj este fix iar
celălalt mobil, una din valorile l sl se ia egală cu zero.
Pentru lungimi ale armăturilor sub 12m se recomandă utilizarea unor ancoraje cu o
cedare mai redusă cum sunt , de exemplu, ancorajele cu piuliţă (pentru bare sau pentru
fascicule).
În cazul armăturii postîntinse, rectilinii, poligonale sau curbilinii, deformaţiile
specifice ale armăturii datorită lunecărilor şi deformaţiilor locale (reculului) din ancoraje nu
se mai distribuie uniform pe întreaga lungime a armăturii, datorită frecării dintre armătură şi
canal.

La armăturile post întinse, unde de regulă există frecare (chiar dacă traseul este
rectiliniu), efectul reculului armăturii se face simţit pe o lungime x de la extremitatea
armăturii blocată în ancorajul mobil. Variaţia pierderii forţei de precomprimare Psl se
consideră liniară pe lungimea x, efectul reculului reducându-se datorită frecărilor care se pot
considera egală cu cea de la tensionare sau cu 30% mai mari

10
k '  1,3k şi  '  1,3 .

Considerând că întinderea se face de la un singur capăt, pierderea de tensiune din


cedarea ancorajului este egală cu aria haşurată cuprinsă între diagramele de eforturi unitare
înainte şi după blocarea armăturii. Se poate scrie deci
x
lsl E p     dx .
0

sau
x x
Psl
lsl E p   dx  lsl Ap E p   Psl dx
0
Ap 0

Dacă coeficienţii de frecare sunt diferiţi pentru cele două diagrame de tensiuni care
mărginesc suprafaţa l sl E p , determinarea lungimii x se face prin încercări. se alege o distanţă
x pentru care se calculează forţa din armătură Px şi P  Pmax  Px . Folosind o relaţie
precedentă şi valoarea efortului unitar Px se calculează P utilizând coeficienţii de frecare
μ’ şi k’, adică
 

L 
  ' i  k ' x 

P '  x   Px 1  e  
ri
.
 
 
Dacă aria diagramei haşurate este egală cu lsl E p , atunci

P  P  x   P '  x  .

În caz contrar se aleg noi valori pentru lungimea x până când condiţia arătată mai
înainte este satisfăcută.

11
Calculul lungimii afectată de reculul armăturii în ancoraj

Dacă presupunem că armătura are curbura constantă, calculul lungimii x pe care se


face simţit efectul reculului în ancoraje se poate face ţinînd seama de relaţia de mai sus, astfel:

x
  kx
Px  Pmax e r

x
 ' k 'x
Pmax  Psl  Px e r

iar dacă se iau în considerare relaţii anterioare,

 x 
 2 , 3   kx 
Pmax  Psl  Pmax e  r  .

admiţând aproximaţia e  A  1  A , relaţia precedentă se mai poate scrie

  
Pmax  Psl  Pmax 1  2,3 x  k 
 r 
iar
 
Psl  2,3Pmax x  k  .
r 

În cazul traseelor cu frecări mari se pot reduce vârfurile de tensiuni (inutile) de la


extremităţile armăturii prin slăbirea efortului de întindere (detensionare limitată), după
asigurarea forţei minime de precomprimare în zonele cele mai puternic solicitate. Reluarea
întinderii armăturii şi apoi detensionarea limitată a acesteia în mai multe reprize dă
posibilitatea uniformizării diagramei forţei de precomprimare în lungul elementului.

12
Variaţia forţei în armătura întinsă de la ambele extremităţi

Pierderi de tensiune datorită efectului tratamentului termic al betonului (ΔPθ)

Tratamentul termic se foloseşte pentru accelerarea întăririi betonului şi prin acesta a


reducerii ciclului de fabricaţie. La elementele cu armătură preîntinsă, faza de tratament termic,
produce o scădere a eforturilor unitare din armături.
În cazul turnării elementelor din beton pe standuri, în general de lungime mare,
tratamentul termic nu afectează şi culeele care preiau eforturile de întindere din armături.
Diferenţa de temperatură dintre porţiunea de armătură supusă tratamentului termic odată cu
betonul şi culeele de ancorare provoacă o alungire a armăturii având drept efect, dată fiind
lungimea constantă a acesteia, o relaxare.
Dacă încălzirea armăturii se face pe lungimea Lt, pierderea de tensiune se poate
calcula cu relaţia

 c tLt
P   t E p Ap  E p Ap
Lp

Porţiunea de armătură pretensionată supusă tratamentului termic Lt


faţă de lungimea totală Lp

unde
c = 0,01 mm/m este coeficientul de dilatare termică a oţelului;

13
Δt – diferenţa între temperatura artmăturii încălzite şi a mediului ambiant din dreptul
culeelor (în oC)
Lt – lungimea armăturii supusă tratamentului termic (în m)
Lp – lungimea armăturii între culei (în m)
Ep – modul de elasticitate al armăturii pretensionate.

În general, standurile se utilizează la întreaga capacitate şi atunci L t = Lp, iar relaţia


devine:

 t   c tE p
t  Tmax  T0 .
P   t Ap   c tAp E p

Pierderi de tensiune dependente de timp

Evaluarea pierderilor de tensiune dependente de timp, la abscisa x se poate face printr-


un procedeu simplificat, cu ajutorul relaţiei:

Ep
 cs E p  0,8 pr    t , t0  c ,QP
Ecm
Pc  s  r  Ap  p , c  s  r  Ap
E A  A 
1  p p 1  c zcp2 1  0,8  t , t0  
Ecm Ac  Ic 

în care:  p , c  s  r este valoarea absolută a variaţiei efortului în armături la abscisa x, la


momentul t, din fluaj, contracţie şi relaxare;
εcs – valoarea estimată a contracţiei;
 pr – valoarea absolută a variaţiei efortului în armături la abscisa x, la momentul
t, din relaxare, datorită forţei de precomprimare iniţiale şi încărcărilor
cvasipermanente;
Ep, Ecm – modulul de elasticitate al armăturii pretensionate respectiv al betonului;
φ(t,t0) – coeficientul de flambaj (curgere lentă) la momentul t, sub o încărcare
aplicată la timpul t0;
σc,QP – efortul în beton în vecinătatea armăturilor, sub acţiunea greutăţii proprii şi a
forţei de precomprimare iniţiale ca şi a altor încărcări cvasipermanente,
dependent de faza de construcţie considerată;
Ap, Ac – aria secţiunii armăturilor respectiv a betonului;
Ic – momentul de inerţie al secţiunii de beton;
zcp – distanţa dintre centrele de greutate ale secţiunii de beton şi a armăturilor
pretensionate.

Comportarea la relaxare a armăturilor pretensionate defineşte clasa acesteia după cum


urmează:
 clasa 1: sârme sau toroane cu relaxare normală;
 clasa 2: sârme sau toroane cu relaxare scăzută;

14
 clasa 3: bare laminate la cald care au fost supuse la un tratament complementar.
Calculul pierderilor de tensiune datorită relaxării se efectuează pe baza pierderii de
tensiune prin relaxarea (în %) la 1000 de ore după tensionarea (ρ1000), la o temperatură de
20°C.
Mărimea ρ1000 se exprimă printr-un procent din efortul iniţial egal cu 0,7fp,k.
Pierderea din relaxare ρ1000 poate fi considerată egală cu 8% pentru clasa 1, cu 2,5%
pentru clasa 2 şi cu 4% pentru clasa 3, sau se ia din certificatul de calitate al fabricantului.
Pierderea de tensiune datorită relaxării se poate calcula cu ajutorul relaţiei:
0 , 75  1  
 pr  t 
 1000  e 6, 7    10 5
 pi  1000 

unde:  pr – valoarea absolută a pierderilor din relaxare;


 pi – valoarea absolută a efortului iniţial imediat după transfer în cazul postîntinderii,
respectiv efortul de control mai puţin pierderile instantanee care se produc în procesul
de preîntindere;
t – timpul după întindere (în ore).
   pi / f pk
γ – coeficient care depinde de clasa de relaxare (de ex. clasa 1 – γ = 5,39)
Valorile finale ale pierderilor de tensiune din relaxare se obţin la un timp t = 500.000 ore
(aproximativ 57 ani).

15

S-ar putea să vă placă și