Sunteți pe pagina 1din 4

Ion

de Liviu Rebreanu

In perioada interbelica , in care se manifestau doua miscari literare diferite:


modernismul(promovat de criticul Eugen Lovinescu, adeputl sincronizarii litaratuii romane cu
spiritul veacului si al teoriei imitatiei) si traditionalismul (axat pe tematica rerala, pe
detarminarea religioasa-ortodoxa, pe mitologia autohtona), Liviu Rebreanu deschide drumul
romanului realist modern in 1920 cu “Ion”, fiind primul roman in care se prezinta drama
taranului roman integrat intr-o societate pentru care pamantul este un criteriu al valorii
individuale.
Realismul este un current literar dezvoltat in contextual social-istoric al sexolului al XIX-
lea, care se caracterizeaza prin prezentarea veridica a realitatii, prin absenta idealizarii
personjelor. Omul este prezentat ca un exponent al mediului social si istoric in care traieste si
cu care se afla in relatie de interdependenta. Realismul propune o viziune obiectiva si
impartiala asupra lumii.
“ion” de Liviu Rebreanu este un roman realist care deschide o noua epoca in lieratura
romana interbelica prin obiectivitatea si imperonalitatea autorului, prin viziunea care iese din
limitele idilismului (infrumusetarea vietii) si ale peseismului (intoarcerea spre trecut), prin
constructia ampla, grandioasa, marcand nasterea realismului modern. Pentru Eugen
Lovinescu, anul 1920 al aparitiei romanului “Ion”, reprezinta “o data istorica….in procesul de
obiectivare a literaturii noastre epice”, iar eroul “este expresia violenta a unei energii….este
un tip unitar”.
Tema romanului este problematica pamantului, analizata in conditiile socio-economice
ale satului ardelenesc de la inceputul secolului al XX-lea. Romanul prezinta lupta lui Ion, un
tarana sarac, pentru a obtine pamant si consecintele actelor sale. Relatia organica dintre Ion
si pamant este fixate din capitolul al II-lea, secventa a doua, prin prezenta drumului lui Ion la
cosit. Naratorul suprinde atat drumul lui Ion, cat si instinctual de proprietate si legatura sa cu
pamantul: “toata fiinta lui arde de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult. Iubirea
pamantului l-a stapanit de mic copil. Vesnic pizmuit pe cei bogati si vesnic s-a inarmat intr-o
hotarare ptimasa: trebuie sa aiba pamant mult, trebuie! De pe atunci pamantul i-a fost mai
drag ca o mama….”. Pamantul este pentru Ion o stihie, o fort ape care il cheama. Ii ordona
miscarile si il face sa se simta stapan in aceasi masura in care este stapanit. Desi Ion o iubeste
pe Florica, satisfacerea patimii pentru oamant se realizeaza prin intermediul casatoriei cu Ana,
fartandu-l astfel pe Vasile Baciu sa-I cedeze pamanturile. Dupa casatorie, “Ion” iesea deseori
in hotar sa-si desfete sufletul in privelistea pamanturilor lui. “privea brazdele cu dragoste
patimasa, mormaind mandru de multumire: - Acum avem si noi pamant, slava Domnului,
numai sanatos sa fiu sa-l muncesc!”. Se evidentieaza astfel satisfacerea setei organice de
pamant a lui Ion. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii si tema
destinului.
Perspectiva narativa este obiectiva, naratoril este omniscient, impersonal, isi asuma
punctul de vedere al personajelor, prezentandu-le dramele, daru nu formuleaza sentinte, nu
emite judecati, nu empatizeaza cu ele. Impasibilitatea naratorului in fata vietii devine si mai
impresionanta in fata mortii: sinuciderea Anei, moartea violenta a lui Ion sunt prezentate cu
indiferenta, cu detasare. Perspectiva narativa semnifica, de fapt, viziunea despre lume a
autorului, o lume in care personajele isi consuma soarta implacabil. Naratorul cunoaste
destinele eroilor si plaseaza indicia, semen, simboluri care le anticipeaza devenirea. El propune
cititorului o lume fictionala creata in concordanta cu mecanismele realitatii, pe care nu o
copiaza, ci o reface prin analogie.
Romanul “Ion ” are doua parti: “Glasul pamantului” si “Glasul iubirii”, titluri ce
sugereaza “vocile ” interioare care motiveaza actiunile personajului. Cele treisprezece capitole
(numar, fatidic ales pentru a sugera probabil tragedia eroului), poarta titluri semnificative:
primul “Inceputul”, ultimul “Sfarsitul” indicand constructia simetrica; unele fiind identice cu
numele unor personaje: “Vasile”, “Copilul”, “George”, altele marcand evenimente: “Nunta”,
“Sarutarea”, “Streangul”; altele cu titluri simbolice: “Zvarcolirea”, “Noaptea”, “Blestemul”.
Romanul oglindeste imaginea satului ardelenesc din zona Nasaudului, de la inceputul
secolului al XX-lea. Prin tehnica planurilor paralele si a contrapunctului sunt prezentate viata
taranilor si a intelectualilor, evenimente precum nunta (a lui Ion si a Anei; a Laurei si a lui
Pintea; a Floricai si a lui George), conflicte puternice intre Ion si George, intre invatator si
preot.
Incipit si final: Atat incipitul cat si finalul sunt construite pe motivul drumului, facand
ca romanul sa aiba o constructive simetrica, circular, inchizand in paginile sale un univers rural
stratificat social, economic, cultural. Din “soseaua cea mare si fara de sfarit” se desprinde un
drum care inainteaza spre Pripas, satul unde se petrece actiunea. La final, descrierea aceluiasi
drum se face in sens invers, dinspre sat inspre soseaua cea mare. Crucea stramba, cu Hristosul
din tinichea ruginita, vegheaza atat la inceput cat si la sfarsit o lume in care curg destinele
dramatice.
Rekatii temporale si spatiale: Din punct de vedere temporal, actiunea este plasata pe
durata catorva ani, la inceputul secolului al XX-lea, incepand in plan vara, intr-o duminica, la
hora. Apoi, evenimentele se succed pe fundalul toamnei, al iernii, uneori alert, alteori mai lent,
in cronologia specifica timpului real. Ritmul se accelereaza spre finalul romanului cand se
conusmua drama lui Ion si se produce moartea lui. Din punct de vedere spatiala, actiunea se
desfasoara in cea mai mare parte in satul Pripas, dar cu trimiteri in zone invecinate: Armadia,
Jidovita, Cluj, Sibiu, asadar in regiunea Ardealului.
Constructi personajelor:
Protagonistul romanului, Ion, se afla in centrul tuturor conflictelor, tot universal rural
al Pripasului intra in relatie cu Ion (in plan afectiv el este legat de soarta Anei si a Floricai;
conflictele exterioare cu Vasile Baciu si George Bulbuc il au in prim-plan, in raporturile cu
intelectaii-autoritati rurake, preotul si invatatorul, Ion este pionul central ).
Tanarul erou, individualizat in mod remarcabil de Livie Rebreanu, reprezinta tipul generic al taranului
roman, ardelean. In caracterizarea directa, facuta de autor, se precizeaza ca Ion a fost “cel mai iubit
elev al invatatorului Herdelea”, care a insistal pe tatal lui, Alexandru Glanetasu sa-l trimita la scoa din
Armadia, “sa-l faca domn”. Stradania invatatorului a dus la inscrierea fara taxa, “fiindca baiatul era
silitor si cuminte”. Dar Ion a renuntat la scoala, fiind pasionat de muncile campului si vrand “sa fie
vesnic insotit cu pamantul”. Intr-adevar, tanarul taran este gospodar, “iute si harnic ca ma-sa”,
Zenobia. Protagonistul este caracterizat de celelalte personaje, in maniera pluriperspectiva: Vasile
Baciu care il socoteste: “hot, talhar, srantoc si fleandura”. Herdelea, care il crede muncitor si harnic;
Belciug, care il numeste “bataus stricat”, in urma bataii cu George.
Ion este carecterizat indirect, prin faptele, gesturile, atitudinele, reactiile sale, manifestate
prin anumite imprejurari. Tot timpul este sfasiat de doua pasiuni: una pentru frumoasa Florica, alta
pentru pamanturile Anei. Este conturat prin tehnica basoreliefului, fapt care face ca el sa se
evidentieze pe totat intinderea romanului, ca pe un taran pentru care pamantul reprezinta centrum
mundi: “ii era drag ca ochii din cap”. Semnificativa este scena sarutarii pamantului. Protagonistul
cade in genunchi si saruta pamantul intr-un gest simbolic care concentreaza soarta taranului,
adevarat prizonier al patimii sale pentru pamant. Apoi, cand Ion afla ca Florica se marita cu George,
se simte de parca cineva i-ar fi luat “cea mai buna delnita de pamant”. Se poate vorbi deci de un
personaj “bolnav” de posesiune, de a avea pamant. Este trasatura prin care se diferentiaza de Ilie
Moromete, care nu este un erou pentru “a avea”, ci pentru “a fi”, pentru a ramane taranul
patriarchal, consecvent principiilor sale.
Inzestrat cu vointa, ambitie si orgoliu, cu un temperament controlat de instinctele primare,
foarte hotarat si perseverant in atingerea scopului sau, Ion este un tip istet, viclean, care isi stabileste
unplan prin care sa ajunga in posesia averii lui Baciu. Primul pas ii este sugerat in discutia lui Titu, fiul
invatatorului, care, intrebat de Ion, cum sa procedeze pentru a-l determina pe Vasile Baciu sa i-o de
pe Ana, il sfatuieste: “Trebuie sa-l silesti!”. Vorbele acestea sunt suficiente pentru tanarul taran, care
profita de dragostea Anei pentru el, o seduce, o lasa insarcinata si astfel Baciu este silit sa accepte
casatoria fetei lui cu “sarantocul” satului. Dupa nunta, Ion se comporta cu Ana rece, distant, violent,
brutal; e semet si sfidator cand negociaza averea cu Vasile Baciu, pe care, in cele din urma, dpa mai
multe tergiversari, il adduce in fata notarului, la care, dupa cum afirma acesta, a venit bogat si de la
care pleace, “cersetor”.
Mediul social in care traieste Ion este un factor modelator asupra eroului, deoarece
acesta repeat intr-o oarecare masura metoda socrului sau si dobandeste averea prin casatorie.
Dar Vasile Baciu si-a iubit nevasta, pe cand Ion face din Ana o victima a patimii sale nestavilite,
a violentei si nepasarii sale.
Ion reprezinta tipul realist din doua motive: social, este taranul care vrea pamantul
pentru a putea fi respectat in comunitate; moral, este un arivist care isi atinge scopul, fara
scrupule, folosind femeia ca mijloc de parvenire. Eroul evolueaza dinspre tipic spre atipic,
avand o individualitate pregnanta, caracterizata de forta pe care o declanseaza in lupta cu un
destin potrivnic, din dorinta puternica de a-si gasi in societate locul pe care crede ca il merita.
Tipologia personajului principal este reliefata in relatiile cu celelalte personaje, prin tehnica
contrapunctului. De pilda, adversarul sau, George Bulbuc, cu care se afla in antiteza, este
bogat, droit ca ginere de Vasile Baciu, dar lipsit de personalitate, moale, incapabil s-o
cucereasca pe Ana si o multumindu-se cu Florica si saracia ei.
Ana, personajul femini, victim tragica a lui Ion, este construita tot prin tehnica
contrapunctului, prin antiteza cu Florica. Ana este bogata, dar urata-Florica este frumoasa si
saraca. Fiica lui Baciu este personaj de mare complexitate psihologica: orfana de mica, lipsita
de afectiunea mamei, ea creste sub autoritatea paterna si-si indreapta dragostea sincera catre
Ion. In ochii tatalui si barbatului ei, femeia nu este decat o “marfa”, un pretext pentru a
negocia averea. In secventa in care se intalnesc cele doua familii, Glanetasu si Baciu, in
prezenta preotului care urmarea impacarea lor, Ana nu este luata in seama, este tratata ca un
obiect, motiv de suferinta si durere. Ana este personajul care-si intelege conditia, dar care nu
poate lupta impotriva destinului sau. Indragostita de Ion, il respinge pe George Bulbuc, cel
menit sa o aiba de sotie, pentru ca e dorit de Baciu si pentru ca e bogat. Orbita de pasiunea
pentru Ion, se afla amagita de acesta, manifestandu-si slabiciunea, cazand in capcana si apoi
taindu-si calvarul: maltratarile sotului si ale tatalui. Inca in seara nuntii citise in ochii lui Ion ca
iubirea acestuia pentru Florica pe care o dansa, iar suferinta avea sa I se amplifice, in timp,
dandu-si seama ca barbatul ei o trateaza cu dispret, cu sila, in batjocura, fara respect. Ea da
nastere copilului, lui Petrisor, pe camp, sub un mar, asistata fiind de soacra sa, Zenobia, scena
de mare emotie artistica, similara cu aceea care povesteste de celebra eroina Tess si venire
ape lume a copilului ei. Dar faptul ca are un baiat, ca a devenit mama, nu o schimba pe Ana.
Durerea ei sufleteasca e prea adanca, slabiciunea ei pentru Ion-prea mare, caracterul ei prea
fragil, incat gaseste solutia de a iesi din cercul suferintei: copiaza gestul sinucigasului Avrum,
se spanzura in grajd, pentru a pune capat calvarului sau. Moartea Anei provoaca insa destinul
lui Ion, principalul vinovat moral pentru disparitia femeii, intrucat protagonistul se intoarce la
prima dragoste, consecinta fiindde asteptat: moartea violenta, produsa de eternal sau rival.
Prin urmare, Liviu Rebreanu a reusti cu success si in mod original sa creeze un univers
functional, oferindu-I cititorului iluzia verosimilitatii, a veridicitatii. A realizat un personaj
realist cu o psihologie bine individualizata, Ion, in jurul caruia graviteaza alte personaje,
masculine si feminine, de asemenea illustrative pentru definirea clasei sociale din care fac
parte, taranimea sau intectualitatea satului.
In concluzie romanul “Ion ” este o capodopera a literaturii romane realiste interbelice,
apreciat la aparitie de criticul Eugen Lovinescu drept “cea mai puternica creatie obiectiva a
literaturii romane”.