Sunteți pe pagina 1din 1

Rezumat

Oamenii din Ţara-de-Jos au făcut atâta vin că nu mai aveau unde să pună
mustul şi-au pornit să ducă vin spre munte. Comisul Ioniţă venise la han, călare pe
un „cal pintenog de trei picioare”. sÎntâmplarea povestită are legătură cu iapa din
care se trăgea acest cal şi care se petrecuse pe vremea lui Mihai Vodă Sturza şi-l
are ca protagonist pe comisul Ioniţă atunci când era tânăr şi când hangiţă era
„cealaltă Ancuţă, mama acesteia”. După ce se odihnise lahan, comisul Ioniţă
urează sănătate unui boier care tocmai se oprise la han şi care-l întrebă de unde este
şi încotro se duce. Ioniţă îi relatează că este răzeş din Drăgăneşti, de lângă Suceava
şi avea de gând să meargă la Vodă, ca să-i rezolve un proces pe care-l avea de
mulţi ani cu un ”corb mare boieresc”, pentru pământul moştenit din moşi-
strămoşi. Comisul Ioniţă ducea cu el toate documentele doveditoare, iar dacă nici
Vodă nu-i va face dreptate, „atunci să poftească măria sa să-i pupe iapa nu departe
de coadă !”. Ajuns la Curtea Domnească, Ioniţă constată că boierul cu care vorbise
la han era însuşi Vodă. Acesta îi face dreptate şi-l întrabă ce s-ar fi întâmplat dacă
nu i-ar fi rezolvat necazul. Ioniţă îi răspunse râzând : „Eu vorba nu mi-o iau înapoi.
Iapa-i peste drum !” De aceea, spune el acum, toţi trebuie să se uite la calul său cel
roib, ca la un lucru rar, pentru că el se trage din Iapa lui Vodă..
Titlu
Titlul, alcătuit dintr-un substantiv comun (Iapa) și un substantiv propriu
(Vodă), particularizează calul comisului Ioniță care spune ca se trage din iapa lui
Vodă.
Timpul și spațiul
Acţiunea este plasată într-un timp îndepărtat şi imprecis localizat: „într-o
toamnă aurie”, cu rod bogat în podgorii. Spaţiul este mult mai precis delimitat, la
Hanul Ancuţei, în Ţara – de – Jos a Moldovei, han care impresiona prin aspectul
său de cetate, dar şi prin atmosfera de ospitalitate creată de frumoasa hangiţă.
Personaje
Comisul Ioniță, Vodă Mihalache Sturza, Ancuța, Moș Leonte, cealaltă
Ancuță.

S-ar putea să vă placă și

  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Mihai Eminescu, Glossă
    Mihai Eminescu, Glossă
    Document1 pagină
    Mihai Eminescu, Glossă
    Florin Pavelescu
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Iapa Lui Voda
    Iapa Lui Voda
    Document1 pagină
    Iapa Lui Voda
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • John Stuart Mill
    John Stuart Mill
    Document2 pagini
    John Stuart Mill
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Augustin
    Augustin
    Document1 pagină
    Augustin
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • Sensul Vietii
    Sensul Vietii
    Document1 pagină
    Sensul Vietii
    NixErebus
    Încă nu există evaluări
  • E Informatica C
    E Informatica C
    Document200 pagini
    E Informatica C
    Cristian Ionut
    Încă nu există evaluări