Sunteți pe pagina 1din 6

Ce este un VPN și cum funcționează?

Este foarte posibil să fi auzit despre VPN-uri însă, cel mai probabil, nu ai
folosit acest tip de servicii până acum . Ei bine, trebuie să îți spunem că ar
trebui să începi să folosești un astfel de instrument și asta cât mai repede. La
prima vedere s-ar putea să nu vezi adevărata valoare a unor astfel de servicii
însă, în timp, vei descoperi că VPN-urile sunt la fel de importante precum
conexiunea la internet. În acest articol ne propunem să îți explicăm ce este un
VPN, cum funcționează și care este utilitatea sa pentru tine. Citește acest
ghid pentru a înțelege cu ușurință de ce este atât de importantă utilizarea unui
serviciu VPN, atunci când navighezi pe internet și când te conectezi la rețele
wireless publice.

Ce este un VPN?
Pe scurt, VPN sau rețeaua virtuală privată este definită ca o interconexiune
între rețele locale (LAN-uri) cu ajutorul unui tunel securizat care, de obicei,
funcționează prin intermediul internetului. Asta înseamnă că un VPN extinde o
rețea privată în cadrul unei rețele publice (în cazul nostru, internetul), ceea ce
permite utilizatorilor să trimită și să primească date confidențiale ca și cum
calculatoarele lor ar fi conectate direct la aceeași rețea locală, chiar dacă, din
punct de vedere fizic, nu sunt în același LAN.

Credem că aceste informații ar putea fi mai ușor de înțeles dacă ți-am da un


exemplu de o situație din viața reală. Să spunem că tu și cu un coleg/prieten
aveți nevoie să faceți schimb de o cantitate mare de informații și programul pe
care trebuie să îl utilizați pentru acest transfer de date necesită ca ambele
computere să fie conectate la aceeași rețea. Din păcate, prietenul/colegul tău
este plecat din oraș și nu își folosește propriul său calculator. Cea mai simplă
soluție pentru a rezolva această problemă este să configurezi o conexiune de
tip VPN la rețeaua ta locală, care îi va permite prietenului/colegului tău să se
conecteze virtual în rețea. Această conexiune va face să pară că sunteți
amândoi în aceeași rețea locală și schimbul de informații poate fi realizat mult
mai ușor. Cu alte cuvinte, rețeaua virtuală privată vă va ajuta să pretindeți că
sunteți într-o rețea locală deși, de fapt, singura voastră legătură este
conexiunea la internet.

Cum funcționează un VPN?


Pentru a intra un pic mai adânc în detaliile caracteristice unui VPN trebuie să
vorbim despre traficul de internet. Atunci când utilizezi o rețea locală pentru a
accesa diverse servicii pe internet, sursa cererilor de accesare este, evident,
propria ta rețea locală (LAN). Totuși, această situație se va schimba dacă ești
conectat la un VPN și tot traficul tău de internet trece prin această rețea
virtuală, deoarece lumea exterioară te va vedea ca făcând parte din rețeaua
locală a VPN-ului. Prin urmare, sursa interogărilor nu mai este rețeaua ta
locală, ci aceea la care ești conectat prin VPN. Acest lucru înseamnă că
saiturile și celelalte rețele cu care comunici nu vor mai putea vedea adresa
IP a calculatorului tău ca sursă a cererilor de accesare, ci pe cea a rețelei
virtuale private pe care o utilizezi.

În plus, furnizorul tău de servicii internet (ISP) va vedea doar o singură


conexiune: cea stabilită între tine și serviciul VPN pe care îl utilizezi, care
este, desigur, în totalitate criptată. Ca atare, ISP-ul pe care îl folosești nu va
mai avea posibilitatea de a vedea ceea ce faci în interiorul conexiunii de tip
VPN, chiar dacă aceasta funcționează folosind internetul și, prin urmare, nu te
va mai putea monitoriza. Totuși, există mică problemă: dacă folosești un VPN
al cărui server se află în țara ta și care utilizează același furnizor de servicii
internet, atunci este foarte probabil ca acest ISP să poată vedea traficul de
rețea. Cu toate acestea, furnizorul de servicii internet nu va putea să deducă
faptul că traficul de rețea este al tău, deoarece originea acestuia este serverul
VPN și nu computerul tău.
Din anumite puncte de vedere, modul de funcționare al unei rețele virtuale
private este similar celui tipic pentru proxy -uri, având în vedere că ISP-ul tău
vede doar conexiunea la proxy și, implicit, serverul proxy este sursa cererilor
tale de acces. Totuși, spre deosebire de VPN, o conexiune prin proxy poate fi
cu ușurință monitorizată de ISP-ul tău, deoarece acesta poate vedea cererile
de acces făcute de tine către proxy, având în vedere faptul că nu sunt
criptate. Cu alte cuvinte, cu ajutorul unei simple căutări, toată activitatea ta
online este încă vizibilă.

Pentru a te ajuta să înțelegi mai ușor ceea ce am explicat mai sus, am creat și
două diagrame. Prima dintre acestea îți va arăta modul în care funcționează
navigarea pe internet în mod normal, fără să folosești un VPN:

Diagrama următoare te va ajuta să înțelegi modul în care funcționează


navigarea pe internet cu ajutorul unei conexiuni de tip VPN:
În diagramele oferite mai sus, am adăugat și un paravan de protecție
(firewall), de a cărui prezență sau absență nu putem fi siguri. Totuși,
adăugarea acestuia a fost necesară pentru ca noi să putem ilustra o altă
problemă pe care ai mai putea să o ai: ce se întâmplă atunci când furnizorul
tău de servicii internet, universitatea la care ești înscris, compania la care
lucrezi sau guvernul țării tale folosesc un paravan de protecție sau un proxy
care te împiedică să accesezi anumite saituri pe internet. Această problemă
este ușor de rezolvat cu ajutorul unui serviciu de tip VPN, care îți va permite
să accesezi orice serviciu online și toate saiturile pe care vrei să le folosești,
indiferent de rețeaua la care ești conectat. Paravanul de protecție /proxy-ul va
vedea legătura dintre computerul tău și VPN însă, din moment ce această
conexiune este criptată, nu va fi capabil să citească informațiile pe care le
transferi. Prin urmare, atâta timp cât rămâi conectat la serverul VPN, nu vei
putea fi blocat de acest firewall/proxy și vei fi în totalitate liber să accesezi
ceea ce vrei tu pe internet.

Cum te poți conecta la un VPN?


Există mai multe moduri prin care poți să te conectezi la un VPN, însă ideea
principală din spatele oricăruia dintre acestea este legată de faptul că trebuie
să îți certifici identitatea. Cel mai simplu mod de a stabili această conexiune
securizată este prin conectarea directă la serverul VPN cu ajutorul unui nume
de utilizator și a unei parole. Dacă vrei să te conectezi la o rețea virtuală
privată în Windows 10, folosind metoda menționată mai sus, îți recomandăm
să citești următorul tutorial: Cum creezi și configurezi o conexiune VPN în
Windows 10.

De asemenea, există posibilitatea de a instala un software special care îți va


permite să creezi tunelul securizat. Acest program se ocupă de criptarea și
decriptarea datelor transferate. La fel ca pentru metoda anterioară, de obicei,
este nevoie de un nume de utilizator și de o parolă pentru a-ți confirma
identitatea în cadrul acestui program; totuși, ai posibilitatea de a utiliza și alte
forme de autentificare, cum ar fi dispozitivele token sau cardurile inteligente.

Avantajul folosirii unui token este legat de faptul că acest dispozitiv este foarte
dificil de spart de către hackeri și, ca atare, nu ți se poate fura parola. De
asemenea, fiecare token este unic, ceea ce înseamnă că serverul va
recunoaște imediat utilizatorul.

Avantajele folosirii unui VPN


Mai jos vei găsi o scurtă listă în care am rezumat toate informațiile pe care ți
le-am oferit mai sus, într- o încercare finală de a-ți evidenția beneficiile aduse
de utilizarea unei rețele virtuale private:

 Tot traficul dintre tine și serviciul VPN pe care îl folosești este criptat și
astfel este imposibil ca cineva să poată vedea ceea ce faci pe internet.
 Atâta timp cât ești conectat la un VPN care nu are la rândul restricții
impuse de altcineva, vei putea să accesezi orice sait de pe internet fără
să fii cenzurat.
 Poți accesa serviciile și saiturile restricționate în aria ta geografică dacă
vei utiliza un server VPN care se află într-o regiune în care acestea sunt
disponibile.
 Serverele la care te conectezi nu vor putea vedea adresa ta de IP, ci pe
cea a serverului VPN.
 Poți să navigezi pe internet, să îți verifici mail-urile sau să trimiți
informații confidențiale în rețelele publice, fără riscul de a fi spionat.

Concluzie
Rețele virtuale private (VPN) au devenit o necesitate în această epocă a
monitorizării online, mai ales dacă dorești să îți protejezi intimitatea sau dacă
vrei să ai conexiuni sigure. Acestea creează un tunel privat, o conexiune
închisă care nu poate fi decriptată de agenți exteriori, cum ar fi furnizorul tău
de servicii internet (ISP) sau alte entități. Acest fapt înseamnă că informațiile
pe care le trimiți nu mai pot fi interceptate și/sau piratate. Sperăm că acest
articol te-a ajutat să înțelegi mai clar ce este un VPN și care este modul său
de funcționare. Dacă ai orice întrebare nu ezita să ne întrebi folosind
formularul pentru comentarii de mai jos.

S-ar putea să vă placă și