Psihicul este însușirea materie special superior organizate (MSSO), cu ajutorul căreia are

loc reflectarea subiectivă și obiectivă a realității înconjurătoare.

Procesele psihice reprezintă

reflectarea dinamică a realității în diferite
forme ale fenomenelor psihice.

Senzaţia - proces psihic cognitiv

elementar prin intermediul căruia se
reflectă sub forma imaginilor simple şi
primare însuşirile obiectelor şi
fenomenelor când acestea influenţează
nemijlocit (direct) asupra organelor de
simţ. Senzaţia este prima treaptă de
cunoaştere cu lumea înconjurătoare. Prin
intermediul senzaţiilor noi primim
informaţii despre nesfârşita bogăţie de însuşiri ale obiectelor şi fenomenelor lumii reale. Ele sunt
considerate ca cele mai elementare fenomene psihice din categoria proceselor cognitive.

Percepţia - proces psihic cognitiv senzorial elementar prin intermediul căruia se reflectă
unitar şi integral însuşirile obiectelor şi fenomenelor când acestea influenţează nemijlocit (direct)
asupra organelor de simţ. Percepţia este proprietatea psihicului de a reflecta impresiile obiectelor,
implicând gândirea, memoria, imaginaţia, formând imagini sintetice ale obiectelor receptate, se
fundamentează pe experienţa subiectivă, provoacă interese, aptitudini, stări afective. Percepţia
presupune prezenţa diferitelor senzaţii şi decurge împreună cu senzaţiile.

Reprezentarea - proces cognitiv-senzorial, este imaginea obiectului sau fenomenului, ce

nu acţionează în momentul dat asupra organelor de simţ. Ele sunt imaginea secundară a
obiectului sau fenomenului, păstrată în memorie. Reprezentările sunt imaginea generalizată a
obiectului. Din sute de mii de imagini ale percepţiei apar cîteva imagini generalizate în care se
păstrează ceea ce este mai important: mărimea relativă şi dimensiunile obiectului, culoarea
dominantă, detaliile ce îl deosebesc de alte obiecte asemănătoare. Capacitatea de a avea
reprezentări este diferită la oameni: unii văd imaginea în conştiinţă clar, viu, alţii cu greu o pot
provoca în conştiinţă. Reprezentările sunt treapta de trecere de la senzaţie la gând.

Memoria este baza vieţii psihice a personalităţii. Fără păstrarea urmelor excitanţilor ce au
acţionat, fiecare senzaţie şi percepţie ar fi trăită ca apărută pentru prima dată. Omul ar înceta să
se orienteze în mediul înconjurător. Pentru a opera cu reprezentările şi noţiunile, e necesar a le
păstra în memorie. Observările clinice arată că "omul fără memorie" încetează a mai fi
personalitate; el este un automat, ce acţionează sub influenţa trebuinţelor primitive şi a stimulilor
exteriori imediaţi. Memoria constituie un şir de procese complexe, pe care însuşindu-le activ
omul dirijează căpătarea şi păstrareaîn conştiinţă a informaţiei utile, reproducerea ei în momentul
necesar. Se poate da următoarea definiţie a memoriei. Memoria este procesul psihic cognitiv
logic prin care se realizează memorarea, păstrarea şi reproducerea împrejurărilor vieţii
(senzaţiilor, sentimentelor, mişcărilor, cunoştinţelor din trecut) şi ale activităţii personalităţii.

Gândirea - reflectarea mijlocită şi generalizat-abstractă sub forma noţiunilor a însuşirilor

esenţiale şi necesare ale obiectelor şi fenomenelor, a legăturilor logice, cauzate dintre ele.
Gândirea este reflectarea mijlocită a realităţii şi de aceea că ea se bazează, întotdeauna pe
cunoştinţele acumulate de om. Reflectarea realităţii la nivelul gândirii are un caracter
generalizator. Caracterul mijlocit şi generalizator al gândirii asigură cunoaşterea de către om atât
a fenomenelor, cât şi a esenţei lor. Datorită gândirii omul reflectă nu numai ceea ce poate fi
perceput nemijlocit cu ajutorul organelor de simţ, dar şi ceea ce este ascuns de percepţie şi poate
fi cunoscut doar ca rezultat al analizei, comparaţiei, generalizării. Gândirea permite stabilirea
diferitelor legături logice.

Imaginaţia - un proces psihic cognitiv-logic complex de elaborare a unor imagini şi

proiecte noi în baza combinării şi transformării experienţei. Ea presupune trei însuşiri:

• fluiditate - posibilitatea de perindare într-un timp scurt a unui număr mare de

imagini, idei noi;
• plasticitate - uşurinţa schimbării opiniei, modului de abordare a problemei în
favoarea unei variante mai atractive;
• originalitatea, care este o expresie a inovaţiei, a neobişnuitului materializată în
decizii, acţiuni, comportamente.

Cunoaştem două feluri de imaginaţie: reproductivă şi creatoare.

Perioada de bătrâneţe aduce cu sine numeroase schimbări importante în modul în care

individul se percepe pe sine şi lumea din jur, respectiv au loc schimbări în viaţa profesională, în
relaţiile cu familia şi prietenii. Unele din aceste schimbări au loc într-o perioada specifică de
timp şi necesită o adaptare imediată.

În contemporaneitate, indivizii aflaţi în perioada de trecere spre bătrâneţe sunt, în general,

într-o stare psiho-afectivă mai bună, într-o condiţie de sănătate superioară şi cu o siguranţă
financiară mai bună decât generaţiile anterioare. Ei tind să semene mai mult cu adulţii de vârstă
mijlocie decât cu cei bătrâni. De exemplu, majoritatea indivizilor între 65 şi 75 de ani sunt într-o
condiţie de sănătate asemănătoare celor de vârstă mijlocie; cu toate că unele abilităţi sunt afectate
evident, totuşi sunt capabili de o bună funcţionare.

Îmbătrânirea este un proces biologic complex, determinat genetic şi modulat de mediu.

Conform Merck Manual of Geriatrics (capitolul despre biologia procesului de îmbătrânire),
îmbătrânirea este un proces ce implică schimbări graduale şi spontane, conducând spre maturare
prin vârstele copilăriei şi pubertăţii, până în perioada de adult tânăr, după care are loc un declin
până la vârsta adultă mijlocie şi marea bătrâneţe. Îmbătrânirea este greu de definit altfel decât pe
baze operaţionale sau în baza continuumului cronologic (vârsta individului). Dar vârsta nu spune
nimic despre bazele sistemice sau genetice ale îmbătrânirii. Se acceptă îndeobşte că sistemul
endocrin este în mare măsură responsabil de procesul de îmbătrânire, fiind cel care reglează
depozitele de grăsime, masa musculară şi rezistenţa, masa osoasă, metabolismul, greutatea
corporală şi starea de bine psiho-afectivă. Unele manifestări ale procesului de îmbătrânire sunt
legate de efectele declinului hormonal. Scade producţia de estrogen la femei (menopauza) şi cea
de testosteron (andropauza) la bărbaţi (Journal of the American Medical Association, January 22,
1992). În ansamblu, se produc o serie de modificări biochimice (hormonale), trofice, de
consistenţă şi funcţionale, ale structurilor biologice ale organismului. De asemenea, datorită
antrenării sociale şi active mai reduse, se produc restructurări ale caracteristicilor personalităţii şi
o modificare de stare a diferitelor funcţii psihice, a conştiinţei şi dinamicii vieţii interioare.

Ca urmare a modificărilor hormonale, scade energia instinctelor (scăderea libidoului) şi a

eficienţei adaptării, după ce în finalul fazelor adulte a avut loc anularea capacităţii de procreare.
Îmbătrânirea fiziologică, spre deosebire de îmbătrânirea patologică, se realizează fără seisme
prea evidente, dat fiind faptul că organismul antrenează rezervele compensatorii şi parcurge
forme de echilibre proprii extrem de complexe (Ursula Şchiopu, Verza, 1997, p. 349).

Mişcările devin treptat mai greoaie, mai lipsite de supleţe. Scăderea elasticităţii
mişcărilor şi a capacităţii de efort fizic este determinată de diminuarea mobilităţii articulaţiilor,
de atrofierea lor, dar şi de scăderea masei musculare. Forţa musculară şi densitatea oaselor scad
după 40 de ani, densitatea oaselor atinge un nivel de maxim în jurul vârstei de 25 până la 30 de
ani, după care apare o descreştere cu un procent de 1% pe an.

Forţa musculară scade şi ea după vârsta de 25 de ani, cu o rată de 10% de la 25 până la 50

de ani. De-a lungul vieţii, un individ poate pierde până la 40% din masa musculară şi capacitatea
funcţională a sistemului muscular, care implică scăderea nivelului energetic al persoanelor în
vârstă. Metabolismul calciului este, de asemenea, afectat şi, în consecinţă, au loc decalcifieri care
determină modificări de ţinută, postură, pierderea danturii.

După 55 de ani, la nivelul inimii are loc o incidenţă mai mare a infarctului miocardic şi,
într-o măsură apropiată, lezarea arterelor coronariene (care hrănesc inima). În perioadele adulte,
bătăile inimii sunt de 72 pe minut, cu creştere la efort, excitare, teamă, dar după 55 de ani, bătăile
inimii devin mai slabe şi neregulate (Ursula Şchiopu, Verza, 1997). Aparatul respirator
funcţionează mai slab, în principal sunt afectaţi plămânii datorită scăderii apei din organism şi
datorită pierderii elasticităţii ţesuturilor. Respiraţia este mai superficială, oxigenarea întregului
organism este diminuată şi apar des îmbolnăviri care se pot repede agrava.

Scade durata generală a somnului, cu deosebire a celui paradoxal, care favorizează

stocarea de informaţii şi, în genere, învăţarea. Apar din ce în ce mai des insomniile. Pe parcursul
zilei, se simte din când în când o anume stare de oboseală, care-i face pe bătrâni să simtă nevoia
repaosului (Ursula Şchiopu, Verza,1997). Deprecierea analizatorilor conduce la o prelucrare
deficitară a informaţiei, respectiv vederea devine mai slabă, scade capacitatea de a diferenţia
obiectele mai mici, scade sensibilitatea de diferenţiere a culorilor. Scăderea auzului este o altă
caracteristică des întâlnită la vârsta a treia.

Diminuările de auz şi de vedere pot fi compensate cu proteze auditive şi ochelari. O dată

cu vârsta scad sensibilitatea la durere şi capacitatea de diferenţiere gustativă. Spitalizarea şi
solicitarea de îngrijire medicală sunt din ce în ce mai frecvente după 65 de ani.

Perioada bătrâneţii este şi cea în care creşte numărul neuronilor care ies din funcţie, iar
greutatea creierului scade şi, ca urmare, scade şi mobilitatea proceselor de excitaţie şi inhibiţie şi
creşte latenţa emiterii de răspunsuri la excitanţi complecşi. În declinul funcţiilor psihice un rol
major îl joacă diminuarea funcţionalităţii SNC, începând cu scleroza celulelor din receptori.
Degradarea sistemului nervos este legată şi de reducerea capacităţii organismului de a satisface
cerinţele de irigare, oxigenare şi alimentare a creierului.

Modificările intelectuale sunt mai puţin accentuate decât schimbările fizice sau
senzoriale. Descreşte funcţionalitatea intelectuală mai ales după 70 de ani şi ca urmare a
modificărilor structurale ale sistemului nervos. Se diminuează memoria de scurtă durată, iar
memoria de lungă durată se păstrează mai bine. Scade interesul pentru activităţi noi, cât şi cel
pentru activităţile obişnuite; are loc diminuarea capacităţii de concentrare a atenţiei şi sunt
afectate, mai ales, activităţile intelectuale care cer viteză de reacţie.

Schimbările de natură fiziologică au un impact real asupra stării şi sănătăţii psihice. Pe

de o parte, fragilizarea biologică aduce cu sine sentimentul de incapacitate, ceea ce produce
schimbări majore în imaginea de sine a persoanelor vârstnice, iar pe de altă parte, îmbătrânirea
sistemului neurohormonal produce alte schimbări ale manierei de reacţie la mediul familial şi
social, apar noi scheme de adaptare şi noi maniere de rezolvare a problemelor.

Simptomele psihice ale depresiei ar putea include pierderea apetitului, pierderea în

greutate, oboseală severă, lipsa de somn, constipaţia sau diareea. Cresc tensiunea şi anxietatea
care poate contribui la construirea unor stări de agitaţie. Unii indivizi pot traversa anumite
probleme psihice, deoarece refuză tristeţea sau deprimarea. Depresia severă este deseori
acompaniată de gânduri de suicid. Suicidul poate apărea în anii bătrâneţii ca urmare a
evenimentelor stresante, cum ar fi pensionarea, văduvia, bolile sau sentimentul eşecurilor
anterioare (Shulman şi Berman, 1988). Depresia nu caracterizează îmbătrânirea, familia şi
prietenii unui vârstnic depresiv este bine să apeleze la ajutor de specialitate. Unii vârstnici devin
suspicioşi asupra persoanelor şi evenimentelor ce se petrec în jurul lor. Ei ar putea dezvolta
explicaţii false sau ireale asupra lucrurilor care se întâmplă cu ei. Pierderea încrederii în ceilalţi
este într-un fel mai frecventă la persoanele care au dificultăţi privind auzul, au vederea mai
scăzută şi se confruntă cu pierderi severe de memorie. Acestea se pot întâmpla datorită faptului
că ei nu mai au încredere în propriile lor simţuri sau gânduri, astfel încât ei găsesc că este foarte
dificil să aibă încredere în ceilalţi.
 Perioada bătrâneţii, aducând cu sine numeroase probleme de sănătate, centrează adultul
în vârstă pe propriul corp şi disfuncţiile asociate îmbătrânirii. Ei au o listă lungă de plângeri
privind sănătatea. Această reacţie este foarte frecventă, dar preocuparea excesivă privind
sănătatea conduce la instalarea reacţiilor ipohondrice.

Bătrâneţea este perioada în care memoria este real şi sever afectată. Deseori se asociază
cu boli de tipul Parkinson, Alzheimer, arterioscleroza cerebrală (Shulman şi Berman, 1988).

STADIILE PERIOADEI DE BĂTRÂNEŢE

Stadiile perioadei de bătrâneţe pot fi: de trecere spre bătrâneţe 65/75 ani, bătrâneţea
medie 75/85 ani, marea bătrâneţe după 85 ani (Ursula Şchiopu, Verza, 1997). În literatura de
specialitate americană, sunt enumerate două mari stadii: perioada bătrâneţii timpurii (de la 65 la
75 de ani) şi bătrâneţea târzie după 75 de ani. Perioada de trecere este cea în care are loc
retragerea oficială din viaţa activă şi, ca urmare, are loc micşorarea subidentităţii profesionale.
Rămâne esenţială subidentitatea maritală, iar în expansiune se află subidentitatea parentală
datorită apariţiei nepoţilor. În perioada bătrâneţii propriu-zise, are loc contractarea subidentităţii
parentale, subidentitatea socială r ămâne restrânsă ca urmare a reducerii mobilităţii şi creşte
frecvenţa mortalităţii.

Longevitatea sau marea bătrâneţe este caracterizată de restructurări ale personalităţii şi o

modificare de stare a diferitelor funcţii psihice, a conştiinţei şi dinamicii vieţii interioare. În
funcţie de gradul de participare la viaţa socială, se poate stabili şi o „vârstă socială” sau
biosocială, ce înglobează sintetic caracteristicile vârstelor biologice, psihologice şi sociale
(Ursula Şchiopu, Verza, 1997).