Inimi cicatrizate (2016)

de Max Blecher
FICŢIUNE
În rețea din 27.09.2017 Adăugată de Booktopia .

„M. Blecher a fixat ca pe fluturi coşmarele în slove: acul a

înţepat numai viermele, dar aripile cu polen continuă să bată.“
(Sașa PANĂ) „Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de
ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii,
enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte
abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă,
definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să
trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg,
mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail SEBASTIAN) „Inimi
cicatrizate este o capodoperă… o carte pe care ar trebui s-o
avem mereu la-ndemână şi s-o citim iar şi iar.“ (Paul BAILEY)
„Bolnavul are tot timpul din lume, orele lui se dilată şi intră într-
o contradicţie de nerezolvat cu timpul omului sănătos, care se
contractă de griji multe şi mărunte. Faţă de colegii de generaţie,
atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar
dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei
lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi
viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui
viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana
PÂRVULESCU) Max Blecher este unul dintre acei rari oameni
care, nu cu intenţie sau cu ostentaţie, ci prin chiar viaţa lor —
uneori, ca în cazul de faţă, foarte scurtă —, reuşesc să ne predea
o lecţie nu tocmai como¬dă: decenţa suferinţei. Iar în literatura
română este poate singurul autor care a jucat „până la ultimele
jetoane“, relatând în timp real şi cu maximă luciditate, fie direct,
la persoana I, fie la per-soana a III-a, o experienţă a drumului
către sfârşit ce depăşeşte cu mult limita comună a suportabilului
şi a imaginabilului. Ilustrația copertei: desen în tuș negru și roșu
de M. Blecher. Coperta reproduce afișul filmului Inimi
cicatrizate în regia lui Radu Jude, 2016.