11.

Tehnici, exerciţii şi metode în kinetologie

In decursul evoluţiei terapiei prin mişcare, de-a lungul secolelor au fost imaginate un
număr imens de tipuri de exerciţii, unele avind o fundamentare anatomofiziologică, altele una
terapeutică, la nivelul cunoştinţelor medicale dintr-o perioadă dată, altele fiind absolut
fanteziste, fără vreo justificare reală. Pe măsură ce concepţiile evoluau, autorii preluau unele
tehnici ale exerciţiului fizic de la predecesori şi adăugau altele, mai mult sau mai puţin adecvate
noilor vederi. în paralel, apăreau şcoli „exclusiviste', care dezvoltau doar o latură a tehnicilor
de kinetoterapie.

Epoca modernă a încercat să ordoneze acest conglomerat de noţiuni moştenite, dar unele
confuzii între conceptul de tehnică, exerciţiu, metodă şi obiectiv al kinetologiei fac ca şi astăzi
să se vorbească de-a valma de „izometrie", „mişcare pasivă", „asuplizare", „scripetoterapie",
„tonifiere", „facilitare" etc.

Trebuie să deosebim, în cadrul kinototerapiei, elementele de bază — tehnicile de lucru

—, respectiv alfabetul terapiei prin mişcare. Astfel, izometria este o tehnică de luciu, ca şi
mişcarea pasivă, sau imobilizare;!. sau 'mişcarea activă etc. Dar aşa cum din litere se alcătuiesc
cuvinte care au un sens prin ele însele, tot aşa prin asamblarea într-un anumit fel a unor tehnici
ale kinetologiei se realizează un exerciţiu fizic.

Unele exerciţii fizice, prin perfecţionare şi standardizare, devin „procedee", care vor fi
întotdeauna executate în acelaşi fel într-o situaţie dată. Spre exemplu, o „diagonală" din metoda
Kabat devine procedeu, şi nu un simplu exerciţiu fizic. Un complex de exerciţii sau procedee
fizice vor forma o metodă, care are întotdeauna un scop precis.

Exerciţiile sau metodele, la rândul lor, se grupează sub fot-ma unei metodologii, în
vederea realizării unui obiectiv anatomofiziologic sau terapeutic, după cum cuvintele se
grupează după o anumită logică, pentru a forma o propoziţie sau o frază coerentă. Aşa, spre
exemplu, toni- fierea musculară este un obiectiv al kinetoteraprei, cu o metodologie bine
precizată, şi nu o metodă sau tehnică, după cum asupliza-rca articulară, relaxarea sau reeducarea
respiratorie etc. sunt tot obiective, cu metodologii proprii.
12..Metode folosite în cercetare

Metoda observaţiei. Observaţia este cea mai veche metodă de cunoaştere, constând în
contemplarea metodică şi intenţională a unui obiect, proces sau fenomen, pentru descriere şi
interpretare. Observaţia este prin natura ei, o metodă de constatare, dar, în acelaşi timp şi de
explorare atentă a celor observate prin mobilizarea cunoştinţelor anterioare.

Metoda testelor. Testul este definit ca o probă determinată, ce implică o sarcină de

îndeplinit, identică pentru toţi subiecţii examinaţi pe baza unei tehnici precise, în scopul
aprecierii succesului sau eşecului sau notării numerice a reuşitei. Sarcina poate fi relativă fie la
cunoştinţele dobândite, fie la funcţii senzorii-motrice sau mentale.

Testul constă dintr-o probă, mai frecvent, dintr-o serie de probe constituite în scopul
stabilirii prezenţei (sau absenţei) unui aspect, a particularităţilor de manifestare sau a gradului
dezvoltării lui.

Metoda statistică. Noţiunile de bază ale statisticii sunt abstracţii foarte cuprinzătoare prin
care reuşim să ne apropiem de fenomenul studiat şi să-i înţelegem semnificaţia. Valoarea
indicelui statistic folosit depinde în mod direct de valoarea înregistrărilor obţinute prin diferite
metode de cercetare (experiment, anchetă, observaţie etc).

Datele primare obţinute prin diferite metode, sunt centralizate în tabele care uşurează
cuprinderea materialului şi desprinderea aspectelor esenţiale.

Datele sistematizate pot fi prezentate şi sub forma grafică.

Metoda studiului de caz. Este un instrument de cercetare descriptivă a unui caz, folosind
tehnicile observaţiei, culegerii datelor pe teren, interviului, studiului documentelor. Scopul
acestei metode este de a uşura înţelegerea situaţiilor asemănătoare şi, în baza analizei unui
număr suficient de cazuri, să formuleze generalizări, pe baza unor ipoteze verificate în
practică.Această metodă este folosită frecvent în medicină, psihologie, pedagogie,
criminologie.
13. Durerea

Pacientul este rugat să precizeze „nota” pe care o are durerea lui pe o scală de la 0 la 10,
unde 0 înseamnă fără durere şi 10 durerea cea mai cumplită pe care şi-o poate imagina.

Durere uşoară – cu o intensitate a durerii până la 4 pe scala analogic vizuală;

Durere moderată – cu o intensitate a durerii de la 4 până la 6 pe scala analogic vizuală;

Durere severă – cu o intensitate a durerii peste 7 pe scala analogic vizuală.

14. Forţa musculară

La noi în ţară se utilizează scara cu 6 trepte (5-0) pentru testarea forţei musculare.

Forţa 5 (normală): muşchiul poate executa mişcarea pe toată amplitudinea contra unei
forţe exterioare (rezistanţa opusă de testator), egală cu valoarea forţei normale.

Forţa 4 (bună): reprezinţă capacitatea muşchiului de a deplasa antigravitaţional, complet,

segmentul contra unei rezistenţe medii. Se procedează la fel ca în cazul testării forţei 5, dar cu
aplicarea unei rezistenţe mai mici din partea testatorului.

Forţa 3 (acceptabilă): este forţa unui muşchi de a mobiliza complet segmentul contra
gravitaţiei (fără altă contrarezistenţă).

Forţa 2 (mediocră): permite muşchiului să mibilizeze segmentul, dar cu eliminarea

gravitaţiei. Testarea manuală a forţei 2 cere testatorului să ştie precis cum trebuie poziţionat
pacientul şi segmentul respectiv pentru a pune în evidenţă forţa „mediocră”.

Forţa 1 (schiţată) reprezintă sesizarea contracţiei muşchiului prin palparea lui sau a
tendonului, sau observarea unei uşoare tremurături a acestuia. Oricum forţa 1 a unui muşchi
este incapabilă să mobilizeze segmentul. Evident, nu poate fi sesizată decât contracţia muşchilor
superficiali, care pot fi palpaţi.

Forţa 0 (zero): muşchiul nu realizează nici un fel de contracţie. Pentru muşchii profunzi
nu se poate face diferenţierea între forţele 1 şi 0. (Sbenghe Tudor.1987)
17.Exerciţii kinetice
Obiectivele exercitilor kinetice sunt

Relaxarea

Creşterea mobilităţii articulare

Creşterea forţei musculare

Creşterea rezistenţei musculare

Coordonarea, controlul

Antrenarea la efort