Concluzii

Politica de mediu ocupă, în acest moment, un loc fruntaș în rândul politicilor Uniunii
Europene.

Uniunea, a depus și depune în continuare eforturi considerabile în protejarea mediului cu toate

implicațiile sale având o arie legislativă destul de vastă, adaptată mereu la noile provocări
actuale.

Cu toate acestea, mediul, implicit protecția sa, nu au reprezentat priorități dintodeauna pentru
locuitorii continentului europenan, de altfel nici pentru restul lumii. Din această cauză,
politica de mediu și-a făcut apariția destul de târziu, primele tratate ce au stat la baza creării
Uniunii Europene de astăzi nu oferă nicio bază legală pentru activitățile din domeniul politicii
de mediu. Motivul principal a fost că, se urmărea în principal, reconstrucția Europei și
împiedicarea unui nou război.

Începuturile politicii de mediu coincid cu elaborarea primelor legislații legate de

produse, în special substanțe periculoase, detergenți și alte produse industriale, create în
contextul încercării statelor membre de a armoniza reglementările care afectează direct piața
unică.

Punctul real de pornire în conturarea politicii de mediu îl reprezintă Conferința Națiunilor

Unite asupra mediului înconjurător de la Stockhlom din 1972, Conferință ce a impulsionat
comunitățile europene în a sublinia importanța politicii de mediu în cadrul Summit-ului de la
Paris desfășurat în același an.

În urma acestui summit, Comunitatea adoptă primul din documentele ce stau la baza politicii
de mediu, Primul Program de Acțiune în domeniul mediului, prin care s-au stabilit principiile
și prioritățile care vor ghida politica comunitară de mediu în viitor. Se introduce astfel,
principiul prevenirii, principiul ,,poluatorul plătește” și principiul subsidiarității.

Au urmat mai apoi încă alte șase programe de acțiune care au rolul de a stabili viitoarele
propuneri legislative și viitoarele obiective și vin să întregească cadrul de procupare a politicii
de mediu prin liniile și principiile pe care le trasează.
Programele de acțiune pentru mediu au o însemnătate deosebită în politica de mediu, acestea
fiind cele care au oferit concepte cheie care guverenează întreaga activitate legată de mediu.
Astfel, pe lângă principalele principii ale politicii de mediu, prin programele de acțiune se
tratează principalele probleme ale mediului, introducându-se , de exemplu prin cel de-al
doilea program protecția căilor navigabile, politica în domeniul deșeurilor și cooperarea
internațională. Cel de-al treilea program aduce ca noutate stimularea dezvoltării industriilor
„nepoluante”, a eco - tehnologiilor şi eforturilor de promovare a reciclării, reutilizării şi
recuperării resurselor mediului ambiant. Al patrulea program a căutat să dea semnificație
noilor obligații de integrare a preocupărilor de mediu în alte politici comunitare, cuprinzând
implementarea efectivă a legislației de protecție a mediului existentă, reglementarea
impactului asupra mediului produs de către toate substanțele și sursele de poluare și creșterea
accesului public la informație și la diseminarea acesteia.

Următoarele două programe au stat la baza dezvoltării strategiilor tematice și ale

instrumentelor pe care se sprijină politica de mediu. Un element esențial introdus prin cel de-
al cincilea program și continuat până în zilele noastre este cel al dezvoltării durabile, iar prin
cel de-al șaselea program se deschide calea adoptării unei ,,politici integrate a produselor
(PIP)”, având ca scop reducerea degradării mediului de către diverse produse pe parcursul
ciclului lor de viață și conducând astfel la dezvoltarea unei piețe a produselor ecologice.

În momentul de față se află în derulare cel de-al șaptelea program, care își propune ca obiectiv
să depună eforturi mai mari pentru a proteja capitalul nostru natural, a stimula creșterea și
inovarea caracterizate printr-o utilizare eficientă a resurselor și prin emisii reduse de carbon și
a proteja sănătatea și bunăstarea oamenilor, respectând limitele naturale ale planetei.

Un moment primordial pentru probelemele de mediu îl reprezintă semnarea Actului

Unic European în 1986, prin care s-a introdus în Tratatul fondator al Comunității Europene un
capitol întreg cu privire la problematica mediului înconjurător având ca obiective conservarea
calității mediului, protejarea sănătății umane și utilizarea rațională a resurselor. Politica de
mediu dobândește astfel, bază legală odată cu intrarea actului în vigoare în 1987.

Urmărind firul cronologic, din anul 1993, odată cu semnarea Tratatului de la

Maastricht, mediul a devenit oficial domeniu de politică, se introduce procedura de codecizie
și votul cu majoritate calificată în Consiliu ca regulă generală, iar prin Tratatul de la
Amsterdam din 1997, politica de mediu devine politică orizontală a Uniunii, instituindu-se
obligația de integrare a acesteia în cadrul tuturor politicilor sectoriale ale Uniunii.
 Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea capătă personalitate
juridică, iar politica de mediu dobândește cu adevărat, competențe materiale concerete în
diverse politici sectoriale.

Tratatul de la Lisabona oferă actuala bază legală a politicii de mediu în articolele 191-
193 la care se adaugă la care se adaugă articolele 11 și 114, 177,218 din Tratat.

Acestea trasează obiectivele principale, scopul și principiile care stau la baza politicii de
mediu, precum și mențiuni referitoare la procedurile legislative, armonizarea legislației
precum și măsurile de cooperare cu statele terțe.

Astfel, politica actuală de mediu, are ca obiective principale: conservarea, protecţia şi

îmbunătăţirea calităţii mediului; protecţia sănătăţii umane; utilizarea prudentă şi raţională a
resurselor umane; promovarea de măsuri la nivel naţional, în vederea tratării problemelor
regionale de mediu şi nu numai. Scopul acesteia este să urmărească un nivel ridicat de
protecție, ținând seama de diversitatea situațiilor din diferitele regiuni ale Uniunii, iar în
realizarea acestui scop se bazează pe principiile precauției și acțiunii preventive, pe principiul
remedierii, cu prioritate la sursă, a daunelor provocate mediului și pe principiul „poluatorul
plătește”.

Tot prin Tratat se specifică că în ceea ce privește procedurile legislative, regula o reprezintă
procedura ordinară, instituind totuși, o regulă specială, când deciziile se iau cu unanimitate în
anumite domenii.

Este important de precizat că, în sfera competențelor, Uniunea este limitată la principiul
susbsidiarității.

Acestor reglementări esențiale li se mai adaugă și peste 500 de directive, regulamente și

decizii adoptate care constituie legislația orizontală și legislația sectorială în domeniul
protecției mediului.

Politica de mediu se sprijină în implementarea ei pe o serie de instrumente legislative,

tehnice sau financiare. Acestea au apărut ca o consecință favorabilă a programelor de acțiune
pentru mediu, concretizându-se într-un sistem eficace de instrumente având ca scop realizarea
obiectivelor de mediu subordonate principiilor adoptate în cadrul politicilor europene.

De asemenea, un rol important îl joacă și instituțiile Uniunii Europene cu atribuții în domeniul

protecției mediului. Actorii instituționali sunt implicați în pregătirea, definirea și
implementarea politicii de mediu, și se află în permanentă consultare cu guvernele statelor
membre, cu diverse organizații industriale, organizații non-guvernamentale și grupuri de
reflexie. Acestea contribuie la caracterul sinergetic al politicii de mediu și asigură realizarea
obiectivelor sale atât la nivel legislativ cât și la nivel de implementare

Având acest cadru bine pus la punct, Uniunea Europeană a dezvoltat de-a lungul
timpului ample strategii pe domenii de procupare prioritare ale mediului. Aceste strategii vin
să întărească principiul subsidiarităţii şi încearcă înlocuirea abordării verticale tradiţionale, de
tip comandă şi control, prin promovarea unui model alternativ de realizare a obiectivelor de
mediu ale UE. Principalele strategii elaborate vizează dezvoltarea durabilă, programul de
promovare a ONG-urilor active în domeniul protecţiei mediului; politica Integrată a
Produselor (PIP); acordurile voluntare de protecţia mediului şi reducerea poluării; taxele şi
impozitele de mediu în cadrul Pieţei Unice; strategia europeană de mediu şi sănătate; strategia
privind prevenirea situațiilor de urgență; strategia tematică privind utilizarea durabilă a
resurselor naturale; strategia tematică pentru managementul deşeurilor; strategia tematică
privind poluarea atmosferică; strategia tematică privind diversitatea biologică; strategia
tematică pentru protecția solului; strategia privind schimbările climatice Strategia tematică
pentru mediul urban.

La momentul actual, se poate spune că Uniunea Europeană a reușit să aducă într-un

stadiu de inovare și continuu progres politica de mediu. Este de ramarcat, faptul că fiind o
politică realmente, tânără, aceasta a ajuns să fie atât de bine pusă la punct și mereu în pas cu
provocările actuale. Cadrul actual de protecție cuprinde toate elementele mediului, de la apă,
sol, reurse, aer, până la mediul urban și mizează în continuare pe bunăstare și echilibrul dintre
om și natură.