Sunteți pe pagina 1din 2

Sentimentele tale sunt vibrațiile tale

Mulți deja cunosc teoria populară de ridicare a nivelului de vibrații a planetei


noastre. Conform acestei teorii, planeta noastră își ridică nivelul vibrațiilor și tot
ce se află pe suprafața ei, fie trebuie să intre în rezonanță, și la fel să-și ridice
propriile vibrații sau se va crea o disonanță și în acest caz, obiectul, care nu este
capabil să-și ridice nivelul vibrațiilor până la nivelul vibrațiilor pământului, va
simți atât un disconfort fizic cât și spiritual. În cazuri extreme, când disonanța va
fi puternică, obiectul își va înceta existența pe această planetă.

Savanții confirmă această teorie


Apropo, această teorie este confirmată și de savanți, care citează o statistică a
observațiilor realizate asupra nivelului de vibrații al pământului. Conform datelor
savanților, nivelul de vibrații al pământului a început să crească cu rapiditate în
ultimii 20 de ani și continuă până în prezent. Ridicarea nivelului de vibrații are
loc în progresie geometrică, adică, foarte repede.
Cu cât e mai ridicată frecvența vibrațiilor, cu atât e mai complex ornamentul.
Cu cât e mai joasă frecvența viibrațiilor, cu atât e mai deformată imaginea.

Puțini dintre noi știu că:


- tristețea - de la 0,1 până la 2 hertzi;
- teama - de la 0,2 până la 2,2 hertzi;
- supărarea - de la 0,6 până la 3,3 hertzi;
- iritarea - de la 0,9 până la 3,8 hertzi;
- indignarea - de la 0,6 până la 1,9 hertzi;
- impulsivitatea - 0,9 hertz;
- exploziile de mânie - 0.5 hertzi;
- furia - 1,4 hertzi;
- orgoliul - 0,8 hertzi;
- megalomania (delir de grandoare)- 3,1 hertzi;
- desconsiderare - 1.5 hertzi;
- superioritatea - 1,9 hertzi;
- generozitatea - 95 hertzi;
- vibrația mulțumirii (mulțumesc) - 45 hertzi;
- recunoștința din inimă - de la 140 hertzi și mai sus;
- unitatea și comunicarea cu alte persoane - 144 Hertz și mai sus;
- compătimirea - de la 150 hertzi și mai sus, (jelirea - doar 3 hertzi);
- iubirea ce vine de la rațiune, adică o persoană înțelege că dragostea este un
sentiment bun, luminos și că este o mare putere, dar încă nu reușește să iubească
cu inima - 50 hertzi;
- dragostea generată de om cu inima pentru toți oamenii și tot ce e viu, fără
excepție, - de la 150 hertzi și mai sus;
- dragoste necondiționată, cu sacrificiu, acceptată în Univers - de la 205 hertzi și
mai sus;
Sursa: Скворцов А. В. Хмелинская Е.В. «ПОСЛАННИКИ ДАЛЬНИХ
МИРОВ» стр.67.

Frecvența lui Schumann crește cu tempouri incredibile:


Timp de milenii, fecvența vibrațiilor (oscilațiile pe secundă) ale planetei noastre
era de 7,6 herți. Fizicienii o numesc frecvența lui Schuman. Oamenii de știință
adesea își verificau dispozitivele după această frecvență.
Omul se simțea confortabil în aceste condiții, pentru că frecvența vibrațiilor
câmpului său energetic avea aceiași parametri: 7,6 - 7,8 herți.
Totuși, fecvența lui Schumann a început să crească. Din 1986 savanții observă
creșterea frecvenței vibrațiilor ale lumii înconjurătoare, care a atins apogeul în
anul 2012.
Ridicați-vă vibrațiile și fiți sănătoși.
În această perioadă va fi extrem de dificil să supravețuiască cei, care au vibrații
de frecvență joasă! RIDICAȚI FRECVENȚA, FIȚI DESCHIȘI,
RECUNOSCĂTORI, ASCULTAȚI INIMA ȘI IUBIȚI, IUBIȚI, IUBIȚI !!!

S-ar putea să vă placă și