Drept civil-parte generala

Definiția dreptului și diviziunea dreptului: drept public și drept privat

Drept:
- poate fi definit ca totalitatea normelor juridice care
- reglementează relațiile dintre oameni privind viața socială
- totalitatea normelor juridice= drept obiectiv
- ansamblul regulilor de conduită destinate pentru a reglementa relațiile dintre oameni
într-o societate dată
- aceste reguli sunt respectate de bunăvoie, fără constrângere, însă la nevoie intră și forța
coergitivă a statului dreptul obiectiv se deosebește de dreptul subiectiv, drepturile
subiective aparțin persoanelor ca subiecte determinate care sunt titulare ale drepturilor
respective
- dreptul subiectiv= dreptul la viață, la integritate fizică și morală, dreptul de proprietate
etc.

DREPTUL PUBLIC și DREPTUL PRIVAT

DREPTUL PUBLIC
- cuprinde acele norme juridice prin care statul reglementează relațiile sociale care exprimă interes
public
- caracteristica principală este că prin el se manifestă voința publică, dreptul subiectiv există în
interes public, iar exercitarea lor este o îndatorire publică
- normele dreptului public sunt norme imperative, participanții la aceste raporturi neputând deroga
de la ele
principalele subdiviziuni: dreptul constituțional, drept administrativ, drept penal

DREPT PRIVAT
- cuprinde normele juridice care reglementează relațiile sociale dintre persoanele particulare în care
acestea se află pe poziție juridică de egalitate și urmăresc satisfacerea intereselor individuale
- obiectul dreptului privat îl constituie relațiile sociale personale și economice ale participanților la
astfel de raporturi juridice
- distingem 3 relații sociale privitoare la drepturile personale, familiare și patrimoniale
se sub împarte în: drept civil, drept comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul internațional
privat, dreptul procesual civil etc.

DEFINIȚIA OBIECTULUI și DELIMITARE

Def. acea ramură de drept care cuprinde normele juridice ce reglementează relațiile patrimoniale și
ne patrimoniale în care părțile se găsesc pe poziție juridică de egalitate și statutul legal al persoanei
dreptul civil se caracterizează prin:
- o ramură distinctă față de celelalte
- obiectul sau de reglementare este alcătuit din 2 categorii de raporturi juridice
(patrimoniale și ne patrimoniale)
- subiectul raportului de drept civil sunt persoane fizice și persoane juridice fără a fi necesar
să aibă o calitate specială
- părțile raportului de drept civil se află pe o poziție juridică de egalitate
- principalul criteriu să distingem o ramură de alta este obiectul de reglementare: alcătuit
din relațiile patrimoniale și ne patrimoniale în care părțile se găsesc pe poziție juridică de
egalitate
- aceasta egalitate nu se confundă cu principiul constituțional patrimonial căreia toți
cetățenii sunt egali în față legii, indiferent de sex, naționalitate, etnie etc.

1
 Drept civil-parte generala

- poziția de egalitate juridică nu înseamnă că ele sunt egale sau că ar avea aceleași drepturi și
obligații
- egalitatea părților trebuie înțeleasă în sensul că nici una dintre ele nu are la dispoziție mijloace
proprii de constrângere pentru obligarea celeilalte părți să aibă o anumita conduită
- situația este identică chiar și atunci când o parte este statul în calitate de persoană juridică
- singură posibilitate a titularului dreptului este recurgerea la mijlocul egalității al acțiunii în justiție și
solicitarea obligării celeilalte părți de către instanță judecătorească la executarea obligațiilor sale

CLASIFICAREA OBIECTULUI DREPTULUI CIVIL

Def: relațiile patrimoniale au un conținut economic, o anumita valoare economică, putând fi
exprimată în bani
1)relații reale 2)relații obligatorii
1) relațiile sociale născute în legătură cu drepturile reale au în conținutul lor dreptul de
proprietate, de folosință, de uzu-fruct, servitute
2) se nasc în legătură cu dreptul de creanță
- în cadrul acestor relații o parte "creditor" are dreptul să ceara de la cealaltă parte "debitor" o
anumita prestație pe care acesta este obligat a o îndeplini
relații ne-patrimoniale :nu au un conținut economic, nu pot fi exprimate în bani
1) relații legate de existenta și integritatea fizică/morală a persoanei
2) relații care privesc elemente de identificare a persoanei :dreptul la nume, la domiciliu,
la denumire, la sediu
3) relații care privesc reacția intelectuală :latura lor ne patrimonială-dreptul de autor, de
inventator
- relațiile patrimoniale sunt mult mai numeroase decât cele ne-patrimoniale

DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL DE ALTE RAMURI DE DREPT

- în literatura de specialitate se susține ca principalele criterii de delimitare a ramurilor de drept

sunt:
1) obiectul de reglementare: se înțelege caracterul sau specificul relațiilor sociale pe care
ramura de drept respectivă le reglementează
2) metoda de reglementare: desemnează mijloacele folosite de stat pentru a reglementa o
anumita categorie de relații sociale; este determinată de caracterul normelor juridice
adoptate de organele competente ale statului
a)metoda autoritară b)metoda autonomismului c)metoda autorizării părților
3) calitatea subiectului : subiectele unui raport juridic pot avea anumite calități speciale care
le deosebesc de persoana fizică și juridică

DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL DE DREPTUL FAMILIEI

Def:cuprinde acele norme juridice care reglementează relațiile patrimoniale și ne patrimoniale, dar
aceste relații izvorăsc din căsătorie, adopție și din alte fapte juridice care produc efecte în relațiile de
familie.
- reglementează doar acele relații în care părțile au calitatea speciala de soți, părinți sau copii
deosebiri:
1) dreptul civil reglementează în deosebi relații patrimoniale, drepturile familiei sunt mai numeroase
cele ne-patrimoniale
2) dreptul civil - autorizarea părților, cele mai multe norme sunt cele dispozitive
dreptul familiei - autoritară, cele mai multe norme sunt imperative
3) dreptul civil - persoane fizice și juridice
dreptul familiei - soț, copii etc.(numai persoane fizice)

2
 Drept civil-parte generala

DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL DE DREPTUL COMERCIAL

def: totalitatea normelor juridice care reglementează relațiile ce se nasc în cadrul activității
comerciale
deosebiri:
1) obiectul de reglementarea dreptului comercial este alcătuit din relații sociale ce se nasc în
domeniul comercial
2) dreptul comercial reglementează ca și dreptul civil relațiile (ne)patrimoniale în care părțile se
găsesc pe poziție juridică de egalitate, dar se disting de dreptul civil deoarece cel puțin una
dintre părți are calitate de comerciant, iar în al doilea rând izvorul lor concret îl constituie un act
sau un fapt de comerț

DELIMITAREA DREPTULUI CIVIL DE DREPTUL MUNCII

def: reglementează relațiile sociale de munca care izvorăsc din calitatea de angajat și cea de patron
în temeiul contractului individual de muncă
deosebiri:
1) raporturile de muncă reglementate de dreptul muncii au ca trăsătură specifică poziția juridică de
subordonare a salariaților față de patron în condițiile stabilite de normele imperative ale legii și
de contractul colectiv de muncă
2) autoritara, normele muncii având caracter imperativ
3) au caracter de salariat și patron, de subordonare

IZVOARELE DREPTULUI CIVIL

Def: noțiunea de izvor de drept civil reprezintă formele în care sunt exprimate regulile de conduită
generală, abstracte și impersonale și care sunt de aplicabilitate generală și repetată și care privesc
comportarea persoanelor participante la raporturile de drept civil.
clasificare:în funcție de organele de la care emana avem-legi, decrete, decrete-legi, hotărâri ale
organului legiuitor (parlamentul), hotărâri ale guvernului, ordine și instrucțiuni ale organului central
al administrației de stat.
legile în sens restrâns sunt acte normative adoptate de organul legiuitor al statului legile:
1)constituția 2)legi constituționale 3)organice 4)ordinare
1)constituția consacră principiile care stau la baza statului Român, drepturile, libertățile și îndatoririle
fundamentale ale cetățenilor și organelor și funcția puterilor publice
- se referă și la câteva instituții ale dreptului civil: persoane fizice, juridice, dreptul de proprietate, de
moștenire
2)sunt acele legi prin care procedează la revizuirea constituției
3)sunt legi prin care se reglementează unele domenii mai largi ale vieții sociale
- reglementează și unele relații sociale, civile ca regimul juridic al proprietății și al moștenirii,
organizarea generală a învățământului și regimul general al cultelor
4)sunt toate celelalte legi adoptate de parlament și promulgate prin decret de către Președintele
României ce reglementează relațiile civile

- printre legile ordinare un loc important îl ocupa codurile

decrete și decrete-legi reglementează unele relații civile importante în mod valabil și astăzi
- decretele ca izvor de drept au fost adoptate în condițiile statului totalitar și păstrate în vigoare și
după evenimentul din 1989
ex. decretul 31 din 1954 privitor la persoana fizică și juridică
decretul 32 din 1954 pentru punere în aplicare a codului civil
- actele emise de guvern constituie izvoare a dreptului civil, în măsura în care reglementează relațiile
sociale civile
- hotărârile guvernului se emit pentru organizarea executării legilor
- după criteriul conținutului se pot distinge izvoare generale și izvoare speciale

3
 Drept civil-parte generala

- după criteriul forței obligatorii sunt izvoare imperative (onerative și prohibitive) și izvoare
dispozitive (permisive și supletive)

NORMA JURIDICĂ CIVILĂ

elementele normei juridice în general a)ipoteză b)dispoziție c)sancțiune
structura normelor juridice :1)starea de fapt 2)dispoziția 3)consecința juridică
1) - exprimă totalitatea fenomenelor determinate în mod abstract în prezența cărora norma juridică
stabilește o anumita conduită
- starea de drept sau juridică evidențiază elementele determinate ale relațiilor sociale care sunt
fapte juridice
- în civil sfera stării de fapt este foarte largă cu toate că ea privește situațiile tipice și nu cazurile
unde s-au generalizat
- cea mai importantă parte a stării de fapt este atitudinea umană
- aceasta poate fi reglementată sau nereglementată, iar din punct de vedere juridic atitudinea
poate fi permisivă sau prohibitivă, respectiv impusă
- în dreptul civil se cunoaște atitudinea legitimă , îndreptățită, permisivă numai în mod secundar
acțiune nepermisivă, nelegitimă
- starea de fapt este deci exprimarea anumitor relații sociale evidențiate ca atare de către organul
legiuitor
2) - cea mai importantă parte a normei juridice și se referă la conduita propriu-zisă pe care trebuie
să o urmeze cei cărora li se adresează
- face legătura intre atitudinea permisivă, posibilă sau prohibită și starea de fapt
- acțiunea umană poate consta într-o acțiune sau inacțiune, adică poate fi pozitivă sau negativă
- tipic dispoziției normelor juridice civile este faptul ca în general nu este prohibitivă, ci permisivă,
stimulativă
3) - dacă dispoziția normei juridice s-a realizat în condiții normale atunci intervine efectul juridic, iar
dacă ea este contrară normelor de drept se va aplica sancțiune
- atunci când vine vorba despre structura normelor civile ne referim la efectul juridic, și anume la
rezultatul oferit de părți, ceea ce este consecința firească a respectării dispoziției normei juridice
civile și nu în mod exclusiv la sancțiune
- astfel efectul juridic trebuie luat în considerare ca partea cea mai frecventă a celui de-al treilea
element al normei juridice, care este consecința juridică și nu întotdeauna sancțiunea.

ACTIUNEA NORMEI JURIDICE în TIMP

- legea civila începe să fie aplicata din momentul intrării în vigoare și ea intra în vigoare în general la
3 zile după ce a fost publicata în monitorul oficial
- aceasta regula generala a intrării în vigoare a legii civile este guvernata de 2 principii:
1) principiul ne-retroactivității legii civile noi
2) principiul aplicării imediate a legii civile noi
1) - arată că o lege se aplică numai situațiilor privite în practică de la data intrării ei în vigoare și nu
situațiilor anterioare
- constituția spune ca legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile
- potrivit codului civil legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă
2) - principiul aplicării imediate a legii civile noi arată că din moment ce această nu se aplică
trecutului, ea trebuie să se aplice pentru viitor, de îndată ce intră în vigoare
- de la acest principiu pot exista și excepții, adică legiuitorul poate decide supraviețuirea legii civile
vechi
- supraviețuirea(ultra activitatea) legii civile vechi constă într-o limitare vremelnică a abrogării legii
vechi care se aplică unor situații juridice în curs de
desfășurare în momentul intrării în vigoare a noii legi
- în astfel de situații aplicarea legii civile noi se amână pana la consumarea respectivei situații
juridice

4
 Drept civil-parte generala

- supraviețuirea legii civile poate fi expres prevăzută de lege sau poate fi dedusă pe cale de
interpretare

INCETAREA ACTIUNII LEGII CIVILE

- legile civile încetează să se mai aplice din momentul scoaterii lor din vigoare care se realizează prin
abrogare
- abrogarea poate fi expresă sau tacită, iar după întinderea efectelor sale poate fi totală sau parțială
- abrogarea expresă are loc atunci când într-o lege noua se prevede concret ca o anumita lege
anterioară se abrogă
- abrogarea expresă poate să fie directă când se nominalizează actul normativ care iese din vigoare
sau indirectă când noua lege prevede că se abrogă toate reglementările contrare noii legi
- abrogarea tacită are loc atunci când noua lege cuprinde dispoziții incompatibile cu acelea dintr-o
lege anterioară, dar fără să se prevadă expres faptul ca anumite dispoziții anterioare se abrogă
- abrogarea totală constă în scoaterea din vigoare în întregime a legii anterioare
- abrogarea parțială consta în scoaterea din vigoare a anumitor dispoziții dintr-o anumita lege
- în cazul legilor temporale:
 perioada de aplicare este determinata chiar din momentul adoptării
 ieșirea din vigoare are loc odată cu expirarea perioadei de aplicare stabilită
 căderea în desuetudine: aceasta apare atunci când dispar rațiunile pentru care o
anumita lege a fost adoptata, iar acea lege nu se va mai aplica datorită rămânerii ei
fără obiect

22.11.2008
APLICAREA LEGII CIVILE în SPATIU
- problema acțiunii civile în spațiu constă în stabilirea teritoriului pe care se aplică.
- astfel distingem între 2 aspecte: a)intern b)internațional
1) sub aspect intern actele normative civile care emană de la organele centrale de stat se aplică pe
întreg teritoriul țării, iar cele care emană de la un organ local de stat se aplică pe teritoriul unității
administrativ-teritoriale.
- excepție de la această regulă este în materia publicității imobiliare, decretul-lege 115 din 1938
pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, sunt obligatorii doar în acele regiuni ale
țării unde se aplică sistemul de publicitate imobiliară prin cărți funciare (Transilvania, Banat,
Bucovina), în restul țării se aplică reglementările din codul de procedura civilă și anume prin registrul
de inscripțiuni și transcripțiuni.
- aplicarea legii civile în spațiu este guvernată de principiul teritorialității
- teritoriul statului nostru cuprinde spațiul geografic cuprins între frontierele de stat, spațiul aerian
aflat deasupra spațiului tării, precum și navele fluviale sau maritime și aeronavele care navighează
sub pavilionul steagului României oriunde s-ar afla ele, la bordul acestor nave se aplică legile civile
române, chiar și atunci când se află în apele teritoriale ale altui stat.
2) sub aspect internațional acțiunea legii civile în spațiu este rezolvată cu ajutorul normelor
conflictuale adoptate de fiecare țară, fie sub forma unor legi adoptate de organele legiuitoare, fie sub
forma încheierii unor convenții internaționale.

APLICAREA LEGII CICIVILE ASUPRA PERSOANELOR

În funcție de sfera persoanelor asupra cărora se aplică legile civile se împart:
- legi civile care se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice: codul civil, decretul 31/1954
pentru persoana fizică și juridică
- legi civile care se aplică în exclusivitate persoanelor fizice: codul familiei, legea 119/1996
cu privire la actele de stare civilă
- legi care se aplică numai persoanelor juridice: legea 27/1996 a partidelor politice

5
 Drept civil-parte generala

RAPORTUL JURIDIC CIVIL

def. :este o relație socială rezultată din acele împrejurări pe care normele dreptului le clasifica ca
izvoare ale dreptului civil.
- din această definiție rezultă că raportul juridic civil este o relație socială, care se stabilește între
oameni fie priviți individual fie în calitate juridică.
- relațiile sociale sunt reglementate prin normele de drept civil.
- raporturile de drept civil pot avea un conținut economic, adică patrimoniale și ne-patrimoniale.

trăsături proprii:
- subiectele raportului juridic civil se găsesc pe poziție egală juridică
- raporturile de drept civil care se nasc din acte juridice au un caracter dublu volițional
- orice raport juridic are caracter volițional deoarece este reglementat de norme care exprimă voința
legiuitorului
- raporturile de drept civil ce se nasc din acte juridice au un caracter dublu volițional fiindcă pe lângă
faptul că reflectă voința judecătorului el este rezultatul de manifestării de voință a părților, în scopul
producerii de efect juridic.

structura unui raport juridic

- cuprinde 3 elemente: 1)părțile sau subiectele 2)conținutul 3)obiectele raportului juridic

1)SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC

- înțelegem acele persoane fizice sau juridice care sunt titulare unor drepturi subiective civile și al
unor obligații corelative
- subiectele raportului juridic civil poarta numele generic de subiect activ, adică titularul de drepturi,
și subiect pasiv, înțelegem subiectul care se obligă
- în cazul drepturilor absolute este determinat numai subiectul activ, iar subiectul pasiv fiind format
din toate celelalte persoane care sunt nedeterminate (dreptul de proprietate).
- în cazul dreptului relative sunt determinate atât subiectul activ=creditor, cât și subiectul
pasiv=debitor (vânzare-cumpărare).

PLURALITATE DE SUBIECTE
- de multe ori raportul juridic se stabilește intre 2 persoane, sunt însă raporturi juridice care se
stabilesc intre mai multe persoane fiind însă în prezența pluralități de subiecte.
- pluralitatea poate fi: a) activă b)pasivă c)mixtă (și activă și pasivă)
- în dreptul civil întâlnim pluralitate de subiecte în raporturile patrimoniale și obligaționale.
- în raporturile obligaționale regula o reprezintă divizibilitatea când obligațiile civile sunt conjuncte,
aceasta înseamnă în cazul de pluralitate activă fiecare dintre creditori poate să pretindă de la
debitorului doar partea ce i se cuvine din obligație, iar în caz de pluralitate pasiva fiecare debitor este
ținut numai din partea sa de datorie.
- de la aceasta regula exista 2 excepții :a) solidaritatea b)indivizibilitatea
a)în temeiul solidarității obligația devine nedivizată: obligația are mai mulți creditori, fiecare dintre ei
este îndreptățit să ceara debitorului plata întregii creanțe, iar dacă sunt mai mulți debitori fiecare
dintre ei este obligat să plătească întreaga datorie.
- deci solidaritatea poate să fie activa sau pasivă.
b) fiecare dintre creditori este îndreptățit și fiecare dintre debitori este obligat la plata integrală a
creanței.
- indivizibilitatea apare atunci când obiectul raportului juridic este indivizibil natural în sensul ca nu
permite decât executarea în întregime.

CAPACITATEA JURIDICĂ A SUBIECTELOR ÎN RAPORTUL JURIDIC

- capacitatea civilă: este expresia care desemnează capacitatea în dreptul civil
- la persoanele fizice este atitudinea generală și abstractă de a fi titular de drepturi și obligații civile
și care este recunoscută tuturor persoanelor

6
 Drept civil-parte generala

cap. civila: a)capacitatea de folosință b)capacitatea de exercițiu

a) este aptitudinea unei persoane fizice de a avea drepturi și obligații, ea începe la nașterea
persoanei fizice, iar în ceea ce privește dobândirea de drepturi chiar de la concepția copilului în
condiția ca el să se nască viu, și sfârșește odată cu moartea persoanei.
b)este atitudinea concretă a persoanelor fizice de a exercita drepturile și de ași asuma obligații,
săvârșind acte juridice.
- este recunoscută acelor persoane fizice care au discernământ.
- persoanele fizice dobândesc capacitate de exercițiu deplin la împlinirea vârstei de 18 ani, cu
excepția femeilor care dobândesc aceasta capacitate dacă se căsătoresc în condițiile legii, adică la 16
sau 15 ani.
- minorii intre 14 și 18 ani au capacitatea de exercițiu restrânsă, ceea ce înseamnă că acești minori
încheie acte juridice, dar numai cu încuviințarea prealabilă din partea ocrotitorului legal (părinte,
tutor).
- minorii sub 14 ani, precum și persoanele puse sub interdicție judecătorească
sunt lipsiți de capacitatea de exercițiu, ei își exercita drepturile și își asumă obligațiile prin acte
încheiate de reprezentanții lor legali.
- capacitatea civilă a persoanelor juridice : a)capacitatea de folosință b)capacitatea de exercițiu
a)este una specială și începe în momentul înființării sau înregistrării ei și se termina cu momentul
desființării ei. Este specială deoarece persoanele juridice pot avea numai acele drepturi și obligații
care sunt în acord cu scopul pentru care au fost înființate.
b)se dobândește și se sfârșește ca și capacitatea de folosință
- persoanele juridice își asuma obligații prin organele sale de conducere în limitele competentelor
prin lege sau statut.

2)CONTINUTUL RAPORTULUI JURIDIC

- cuprinde drepturi subiective ale subiectului activ și drepturi corelative ale subiectului pasiv

DREPTURILE SUBIECTIVE
def:sunt posibilitatea recunoscută de lege unei persoane de a desfășura o anumita conduită și de a-i
pretinde persoanei obligate o conduită corespunzătoare care poate fi impusă la nevoie prin forța
coergitivă a statului.
- din def. rezulta 2 trăsături ale dreptului subiectiv:
1) titularul de drepturi are posibilitatea de a-și desfășura o anumită conduită.
2) titularul dreptului are posibilitatea să pretindă subiectului pasiv o conduită corespunzătoare și
anume:a da, a (nu)face ceva.
3) titularul dreptului are posibilitatea să ceară în caz de nevoie și concursul forței de
constrângere a statului.

clasificarea dreptului subiectiv

- în funcție de opozabilitatea lor, drepturile civile se împart în a)drepturi absolute b)drepturi relative
a) drepturile absolute sunt acele drepturi subiective cărora îi corespunde obligația generală și
negativă a tuturor celorlalte persoane de a nu face nimic de natură a le încalcă
- drepturile absolute sunt drepturi subiective ne-patrimoniale și cele reale
Prezintă următoarele caracteristici:
1. subiectul activ este o persoană determinată iar subiectul pasiv este cel nedeterminat
(adică toți ceilalți)
2. conținutul obligației consta în îndatorirea de a nu face nimic de natură să împiedice pe
titularul dreptului să-și exercita dreptul său
3. drepturile absolute sunt opozabile tuturor (erga omnes)
b) drepturile relative sunt acele drepturi subiective în virtutea cărora subiectul activ=creditorul, care
este determinat de posibilitatea de a pretinde de la subiectul pasiv=debitorul, care este tot
determinat, să dea, să (nu)facă ceva.
- drepturile relative sunt drepturi de creanță care se caracterizează prin:

7
 Drept civil-parte generala

1. faptul ca atât subiectul activ, cât și cel pasiv sunt persoane determinate
2. obligația subiectului pasiv constă în a da, a (nu)face ceva.
3. sunt opozabile numai subiectului pasiv

06.12.2008
clasificare după natura conținutului lor
- drepturile subiective sunt a)patrimoniale b)nepatrimoniale
a) drepturile subiective patrimoniale sunt acele drepturi care au conținut economic, fiind evaluabile în
bani
- aceste drepturi pot fi exercitate nu numai personal, ci și prin reprezentare
- sunt patrimoniale drepturile reale și de creanță

Def: drepturile reale sunt drepturi subiective patrimoniale, în virtutea cărora titularii lor au
posibilitatea să-și exercite prerogativele asupra unui bun în mod direct și nemijlocit fără a fi necesara
intervenția altei persoane, din potriva toți ceilalți sunt obligați de a aduce atingerea acestor drepturi.
- numărul drepturilor reale este expres prevăzut de lege și distingem 2 feluri de drepturi reale:
a)principale
b)accesorii
a) cele principale au o existență de sine stătătoare, soarta lor nedepinzând de un alt drept, acestea
sunt: dreptul de proprietate, de uz, de uzu-fruct, de servitute.
b) cele accesorii nu au o existenta de sine stătătoare, existenta lor depinde de existenta unui drept
principal pe care îl însoțesc și îl garantează de cele mai multe ori.
- nașterea existența și stingerea acestor drepturi depind de nașterea și stingerea unui drept
principal, fac parte din aceste categorii dreptul la ipotecă, la gaj și dreptul la dobândă când însoțește
la restituirea sumei împrumutate.
- dreptul de creanță este acel drept subiectiv patrimonial în virtutea căreia subiectul activ determinat
poate pretinde subiectului pasiv determinat să dea, să (nu) facă ceva.
- drepturile de creanță izvorăsc din acte juridice cum ar fi contracte sau acte unilaterale din fapte
ilicite cauzatoare de prejudicii, cum ar fi delictele civile, și izvoare de obligații.
b) drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi subiective care nu au un conținut economic, drepturi
ne-patrimoniale care pot fi exercitate numai personal, nu și prin reprezentare

clasificare după siguranța oferită titularilor drepturilor

a)pure b)simple c)afectate de modalități
a,b) cele pure și simple sunt născute ireversibil în favoarea titularului lor și a căror existenta nu
depinde de evenimente viitoare sigure sau nesigure
- cele mai multe drepturi subiective sunt pure și simple
c) cele afectate de modalități sunt acele drepturi a căror existență sau stingere depind de un
eveniment viitor, acest eveniment poate să fie un termen sau o condiție
 dreptul cu condiție sau sub condiție este acela a cărei ființă depinde de un eveniment și
nesigur
 dreptul cu termen este acel drept a cărei existență și stingere depinde de un eveniment
viitor și sigur

PROBA DREPTURILOR CIVILE SUBIECTIVE

Dovada sau proba drepturilor civile subiective se realizează cu ajutorul unor mijloace de probă. Prin
probă se înțelege mijlocul juridic de stabilire a existenței unui drept subiectiv și o obligației
corelative. Probele pot fi admise în următoarele condiții: să nu fie oprite de lege, să fie verosimile,
utile și pertinente. Mijloacele de probă: înscrisurile, mărturie, mărturisirea, prezumpțiile.

Înscrisurile pot fi: a) autentice b) sub semnătură privată

a) sunt făcute cu solemnitățile cerute de lege de un funcționar public care are dreptul de a funcționa
în locul unde s-a făcut actul. Principalele categorii de acte autentice: înscrisurile autentice notariale,

8
 Drept civil-parte generala

hotărârile organelor jurisdicționale, actele de stare civilă și înscrisurile elaborate de reprezentanțele

diplomatice ale țării noastre. Ele pot fi cerute de lege sau decise prin voința părților.
b) este semnat de cel(cei) de la care provine, fără participarea unei autorități. Pentru valabilitatea
acestor înscrisuri se cere semnătura autorului înscrisului. Semnătura trebuie făcută de mâna
autorului înscrisului.
- pe lângă această condiție generală mai trebuie îndeplinite și anumite condiții speciale: 1. condiția
pluralității de exemplare. 2. condiția scrierii în întregime ori a punerii formulei bun și aprobat înainte
de semnare. 3. în cazul testamentului olograf el trebuie să fie scris, datat și semnat de testator.

Mărturia (proba cu martori)

Def. Relatarea orală făcută de o persoană în fața instanței de judecată cu privire la acte sau fapte
litigioase petrecute în trecut despre care are cunoștință personal.
- după regula generală, majoritatea faptelor juridice pot fi dovedite cu martori, prin excepție nu pot fi
dovedite cu martori în deosebi actele juridice ale căror obiect au o valoare ce depășește 250Lei (acte
autentice, semnătură privată).

Mărturisirea
- este recunoașterea de către persoane a unui fapt de care o altă persoană, partea potrivnică, își
întemeiază o pretenției în justiție de natură să producă efecte juridice împotriva autorului ei.
Recunoașterea trebuie să rezulte în mod neîndoielnic din declarația părții, să fie clară și precisă.
Mărturisirea este o manifestare unilaterală de voință, act juridic, autorul ei trebuind să aibă o voință
conștientă și liberă. Ea nu este obligatorie pentru judecători, forța sa probantă fiind lăsată la
latitudinea instanței.

Prezumpțiile
Potrivit codului civil sunt consecințele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la
un fapt necunoscut. =O deplasare a obiectului probei (când nu se poate dovedi în mod direct și
nemijlocit un anumit fapt necunoscut generator de drepturi și obligații, vom dovedi un alt fapt vecin
și conex cu cel generator de drepturi).

OBLIGAȚIA DREPTURILOR CIVILE

Prin obligație înțelegem îndatorirea subiectului pasiv de a avea o anumită conduită, care poate
consta în a da, a (nu) face și care poate fi impusă la nevoie prin forța coergitivă a statului.

CLASIFICAREA OBLIGAȚIILOR
În funcție de obiectul lor avem obligația de a da, a (nu) face ceva.
 obligația de a da are ca obiect prestația de a constitui un drept real (transmite/constituie).
 obligația de a face constă în îndatorirea subiectului pasiv de a efectua o lucrare, remite un
lucru, presta un serviciu.
 obligația de a nu face constă în îndatorirea subiectului pasiv de a se abține de la conduită
activă.

OBLIGAȚII DE REZULTAT ȘI DE MIJLOACE

 de rezultat – îndatorirea subiectului pasiv de a obține un anumit rezultat prin activitatea
care urmează să o desfășoare (obligația chiriașului de a plăti chiria).
 De mijloace/dirigență - îndatorirea debitorului de a depune toată stăruința pentru
obținerea unui rezultat fără a se obliga la însuși obținerea rezultatului (obligația medicului
de a vindeca un pacient).
 Perfecte - obligații a căror executare este asigurat prin posibilitatea titularului dreptului de
a cere și obține o hotărâre judecătorească pentru obligarea subiectului pasiv să aibă
conduita la care s-a îndatorat, putând recurge și la procedura executării silite.

9
 Drept civil-parte generala

 imperfecte/naturale – nu se poate obține printr-o hotărâre judecătorească, nu se poate

recurge la executarea silită, însă odată executată de bună voie de către debitor nu mai
poate fi cerută restituirea ei.

3)OBIECTUL RAPORTULUI JURIDIC

- constă în acțiunea și inacțiunea, la conduita la care este îndreptățit subiectul activ și la care este
ținut subiectul pasiv.
- nu se confundă cu conținutul său, conținut: drepturile și obligațiile subiectelor, obiect: acțiunile pe
care le poate pretinde subiectul activ și pe care subiectul pasiv este îndatorat a le săvârși

BUNURILE
- un lucru devine bun din punct de vedere juridic dacă întrunește cumulativ următoarele 3
condiții: a)să fie susceptibil de apropiere (un fel de posesie)
b)să aibă valoare economică
c)să fie util pentru om
- în funcție de modul de percepere avem bunuri: 1)corporale și 2)incorporale
1)sunt acele bunuri care au existenta materiala și care sunt perceptibile
2)sunt acele bunuri care nu au existenta materiala și nu pot fi percepute (drepturile de creație
intelectuală, la clientelă, titlurile de valoare)

IMPORTANTA CLASIFICARII
- dobândirea proprietății mobiliare ca efect al posesiei de bună credință operează doar pentru
bunurile corporale(art. 1909 din codul civil)
- dobândirea proprietății prin remitere (tradițiune-predare) permisă doar la bunurile mobile corporale
- titlurile de valoare se transmit valabil în moduri diferite
 titlurile la purtător se transmit prin tradițiune
 titlurile de valoare nominale se transmit prin cesiune
 titlurile la ordin se transmit prin gir (operațiune comerciala)
- doar bunurile corporale pot fi ipotecate
- înstrăinarea creanțelor (incorporale) pentru a fi valabile și opozabile terților este supusa unor
formalități(1391 și 1392 din codul civil)
- în funcție de domeniul căruia ii aparțin avem bunuri din domeniul public și din domeniul privat
- aceasta clasificare se referă doar la bunurile aparținând statului și a unităților administrativ-
teritoriale
- bunurile aparținând domeniului public sunt enumerate în art. 136: bogățiile de interes public ale
subsolului, resurse economice, plaja etc. legea 18 din '91;și legea 213 din '98 care reglementează
proprietatea publică și regimul aceștia
- bunurile aparținând domeniului public sunt:inalienabile (nu se pot înstrăina), insesizabile(nu pot fi
urmărite în cadrul unei executări silite)și imprescriptibile (nu pot fi dobândite/pierdute prin
prescripție)
- din punct de vedere al consecințelor juridice înstrăinarea bunurilor aparținând domeniului public se
sancționează cu nulitate absoluta, iar încheierea de acte juridice referitoare la bunurile din domeniul
privat se sancționează contravențional
- în funcție de faptul ca prin folosința ei se consumă/înstrăinează substanța avem bunuri
consumptibile, acele bunuri a căror substanțe se înstrăinează la o primă utilizare (alimente) și bunuri
neconscriptibile, a căror substanțe nu se consuma la o prima utilizare(mașini, îmbrăcăminte,
terenuri)
- bunurile consumptibile nu pot fi închiriate, nu pot forma obiectul unui contract de
comodat(împrumut de folosință) și de uzo-fruct
- în funcție de corelația dintre ele avem bunuri principale și bunuri accesorii
- bunurile principale pot fi întrebuințate independent și nu sunt destinate pentru a servi la utilizarea
altor bunuri

10
 Drept civil-parte generala

Def: Bunurile accesorii sunt acele bunuri ce nu pot fi întrebuințate independent, fiind destinate să
servească la utilizarea altor bunuri (lacătul și cheia, barca și vâslele)
- discutăm despre bunuri accesorii și bunuri principale doar în situația în care ambele aparțin
aceluiași subiect de drept
- în materia executării obligațiilor debitorul care datorează un bun principal va trebui să predea și
bunul accesoriu

17. 01. 2009

ACTUL JURIDIC CIVIL (mică introducere din carte)

Def: prin act juridic civil se înțelege manifestarea de voința săvârșită cu intenția de a produce efecte
juridice constând în nașterea, modificarea sau stingerea de raporturi civile concrete
1)în funcție de numărul părților a căror voință participa la formarea actului
a)acte juridice unilaterale b) acte juridice bilaterale c) acte juridice multilaterale (uniune)
a) sunt acele acte în care avem o singură voință care poate forma în mod valabil actul
ex. testament, promisiunea publică de recompensă, renunțarea/acceptarea unei succesiuni
- acte unilaterale supuse comunicării și acte unilaterale nesupuse comunicării
b) reprezintă voința concordantă a două părți diferite
ex. contract de vânzare-cumpărare, de mandat, de schimb.
c) în cazul acestor acte acordul de voința provine de la mai multe părți care urmăresc realizarea
aceluiași scop
ex. contractul de societate
clasificare din după valabilitatea
din punct de vedere a valabilității actelor-la actele unilaterale avem de examinat legalitatea unei
singure voințe, la cele bilaterale avem 2 de verificat și la cele multilaterale avem mai multe
- viciile de consimțământ se examinează diferit: la actele bilaterale dolul (o serie de mijloace viclene)
trebuie să provină de la cealaltă parte, iar eroarea să fi fost cunoscută de către aceasta
- actul juridic unilateral este izvor de drept numai în cazurile expres prevăzute de lege
- în principiu actele juridice unilaterale sunt irevocabile
- din punct de vedere al interpretării actelor se face diferența între o singură voință, 2 sau mai multe
(970-988)

Clasificarea în funcție de scopul urmărit de către părți

a)acte juridice cu titlu oneros b)acte juridice cu titlu gratuit
a)cele în care părțile urmăresc obținerea unui folos patrimonial
- se sub-împart în alte 2 categorii: 1)acte comutative și 2)acte aleatorii
1)acele acte în care părțile cunosc de la început existența și întinderea drepturilor și a obligațiilor(
ex. contractul de vânzare-cumpărare)
2)acele acte în care părțile au de la început în vedere posibilitatea unui câștig și riscul unei
pierderi(ex. contractul de asigurare, de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, de rentă
viageră)
b)în care o parte procura celeilalte părți un folos patrimonial fără a obține ceva în schimb (ex.
donația, mandatul gratuit)
- se împart în :1)libertăți și 2)acte dezinteresate
1)se transmite un patrimoniu sau o fracțiune dintr-un patrimoniu fără a se obține vreun
echivalent (donația)
2)acelea în care se procură celeilalte părți un folos patrimonial, însă fără diminuarea patrimoniului
dispunătorului (ex. comandatul, împrumutul de folosință)

Clasificarea în funcție de efectele care le produc

a) acte juridice constitutive b) acte juridice translative c) acte juridice declarative
a)se da naștere unor drepturi subiective care nu au existat anterior (ex. căsătoria, înfierea,
amanet)

11
 Drept civil-parte generala

b)se strămută un drept subiectiv dintr-un patrimoniu în altul (ex. contractul de schimb)
c)părțile își recunosc sau își confirma anumite drepturi subiective preexistente (ex. partajul)

clasificarea în funcție de modul de formare

a) acte juridice consensuale b) acte juridice solemne c) acte juridice reale
a)actele juridice consensuale se încheie în mod valabil prin simpla manifestare de voință (art.
1925) fără ca lucrul să se fi predat sau plătit
b)actele juridice solemne sunt acele acte juridice pentru valabilitatea cărora este nevoie de
îndeplinirea unei anumite solemnități (ex. contract autentic)
c)actele juridice reale sunt acele acte juridice pentru a căror valabilitate este necesara remiterea
sau transmiterea efectiva a bunului (ex. darul manual)

CAPACITATEA DE A INCHEIA ACTE JURIDICE CIVILE

def. : este acea condiție de fond și esențială care consta în aptitudinea subiectului de drept civil, de
a încheia acte juridice, devenind titular de drepturi și obligații
- capacitatea este în directă legătură cu discernământul (posibilitatea unei persoane de a aprecia
consecințele faptelor sale)
- atât capacitatea cât și discernământul trebuie să existe în momentul formarii actului juridic

CONSIMTAMANTUL ACTULUI JURIDIC CIVIL(art. 948)

- acea manifestare de voința a unui subiect de drept de a încheia acte juridice și de a se obliga din
punct de vedere juridic
- esențial pentru orice acte juridic sunt: manifestarea de voință și intenția
- intenția este în legătură cu voința juridică

PRINCIPIUL VOINTEI JURIDICE

1)principiul libertății actelor juridice civile 2)principiul voinței interne
1)- acest principiu nu este consacrat în mod expres, ci se deduce din anumite texte legale
(art. 969: convenția este legea părților)
(art. 5: nu se poate deroga prin convenții sau dispoziții particulare de la legile care
interesează ordinea publica și unele moravuri)
2)se pune în situația în care intre voința interna și cea exprimata public nu există concordanță
- ca și regula codul civil a consacrat principiul voinței reale și doar ca excepție cel al voinței
(publice)

CONDITIILE CONSIMTAMANTULUI
1)să provină de la o persoană cu discernământ
2)să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice (excepții: când consimțământul este
exprimat din glumă, prietenie, curtoazie)
- este exprimat cu o rezervă mintală cunoscută de către destinatarul consimțământului
- când manifestarea de voința este prea generală
- este exprimat în cursul unui rol
- este dat sub condiție pur-potestativă (o condiție care depinde exclusiv de voința celui care se
obligă) ex. mă oblig dacă vreau
3)consimțământul să fie exteriorizat
- ca regulă în drept tăcerea nu are valoare de consimțământ
excepții:
 când legea prevede în mod expres ca tăcerea are valoare de consimțământ (art. 1437:
tacita re locațiune)
 când prin voința părților se atribuie tăcerii o asemenea semnificație
 dacă prin obiceiul local se atribuie tăcerii valoare de consimțământ

12
 Drept civil-parte generala

 în materie de ofertă-acceptare atunci când oferta este făcută exclusiv în interesul

destinatarului ei
4)trebuie să fie neviciat (vicii de consimțământ)
def. : anumite împrejurări care efectuează caracterul conștient și liber al voinței juridice
a)eroarea
- falsa reprezentare a realității la încheierea unui act juridic(art. 953)
- poate să intervină în momentul declarării voinței, la transmiterea voinței sau în momentul
interpretării
b)dolul(viclenia)
- prin dol se înțelege inducerea în eroare a unei persoane prin utilizarea unor mijloace viclene sau
dolosive pentru a o determina să încheie un act juridic
c)violența
- (art. 953) în amenințarea cu un rău (de natură fizică sau psihică) care insuflă o temere ce
determină persoana respectivă să încheie actul
d)leziunea
- acel viciu de consimțământ care constă în disproporția vădită de valoare intre 2 prestații existența
în momentul încheierii actului juridic
ex. un minor vinde bicicleta pe o bomboană

OBIECTUL ACTULUI JURIDIC(conduita părților)

- obiectul trebuie să existe
- să fie în circuitul civil
- trebuie să fie determinat sau determinabil
- să fie posibil
- să fie ilicit și moral
- cel care se obligă să fie și titularul dreptului(vânzătorul lucrului altuia)
- în cazul actelor cu caracter personal obiectul trebuie să constea în faptul personal al debitorului
(ex. acte cu caracter "intuitu personae"- contract de întreținere)
- în anumite situații este necesară existenta autorizației administrative sau judecătorești prevăzută
de lege

CAUZA ACTULUI JURIDIC

- (art. 948) se înțelege obiectivul urmărit de către părți la încheierea actului
juridic
- cauza se examinează ca fiind un element de natură psihologică
elementele cauzei
1)scopul imediat(direct)- acesta diferă în funcție de categoria de acte juridice, Ex:
 la actele bilaterale scopul imediat este reprezentat de contra-prestația celeilalte părți
 la actele juridice reale scopul imediat consta în remiterea/transmiterea bunurilor
 la actele juridice aleatorii scopul imediat constă în prefigurarea potențialului risc sau
beneficiu
2)scopul mediat - acesta diferă de la o categorie de acte la alta, precum și în cazul aceleiași
categorii condițiile cauzei
a)trebuie să existe (art. 966) :obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă nu poate avea nici
un efect
b)cauza trebuie să fie reală:este reală atunci când nu este falsă (atunci când există o eroare asupra
actului încheiat sau asupra acelor elemente care constituie motivul determinat al
consimțământului)
c)cauza trebuie să fie ilicita și morala

FORMA AD VALIDITATEM PENTRU ACTELE JURIDICE CIVILE

- prin forma actului juridic se înțelege modalitatea de exteriorizare a manifestării de voință făcută
cu intenția de a da naștere, a modifica sau stinge un raport juridic civil

13
 Drept civil-parte generala

- principiul comensualismului:simpla manifestare de voință este necesară și suficientă pentru ca un

act juridic să ia naștere în mod valabil
- există anumite acte juridice pentru care legea prevede în mod expres respectarea unei anumite
forme solemne (art. 813, 1772 și 858)
caracterele juridice ale formei solemne
- este un element constitutiv (nerespectarea lui atrage sancțiunea nulității absolute)
- este incompatibil cu exprimarea implicită
- este exclusivă pentru același tip de act juridic
- este invariabilă pentru anumite categorii de acte juridice

TERMENUL ca modalitate a actului juridic

- acel eveniment viitor și sigur ca realizare până la împlinirea căruia este amânată începerea sau
stingerea exercitării drepturilor și executării obligațiilor
clasificare în funcție de
1)efecte: extinctiv (stinge exercitarea dreptului și executarea obligațiilor)
suspensiv (amână începerea exercitării dreptului și executării obligațiilor)
2)cunoașterea sau necunoașterea datei împlinirii termenului: cert respectiv incert
3)izvorul său: legale(stabilite de lege)
convenționale(stabilite de către părți)
judiciare(stabilite de către instanță
4)beneficiul termenului: în favoarea debitorului
în favoarea creditorului
în favoarea ambelor părți
CONDIȚIA ca modalitate a actului juridic
- acel eveniment viitor și nesigur ca realizare de care depinde însăși existența drepturilor și
obligațiilor (toate exemplele de la condiție încep cu dacă. . ) (art. 1004-1021)

clasificare după efectele pe care le produce

- condiție suspensivă - până la îndeplinirea să existenta drepturilor și a obligațiilor este
suspendată, ele consolidându-se retroactiv în urma îndeplinirii condiției)
- condiție rezolutorie - de acest tip de condiție depinde desființarea drepturilor subiective
și a obligațiilor civile eferente

clasificare în funcție de legătura dintre îndeplinirea ei și voința părților

- condiție cauzală - realizarea să depinde exclusiv de o întâmplareindependentă de voința
părților
- condiție mixtă - depinde de voința uneia dintre părți și a unei alte persoane determinate
- condiție pur potestativă - depinde exclusiv de voința uneia dintre părți
- condiție simplu potestativă - depinde de voința uneia dintre părți și de un eveniment
exterior sau de voința unei persoane determinate
clasificare după modul de formulare:condiție pozitivă sau condiție negativă
- se refera la realizarea unui anumit eveniment
- se refera la nerealizarea unui eveniment

PRINCIPIUL FORȚEI OBLIGATORII și PRINCIPIUL IREVOCABILITĂȚII ACTULUI JURIDIC

- aceste 2 principii apar în legătură cu efectele actului juridic
1)principiul forței obligatorii:
- (art. 969) convențiile încheiate de către părți constituie "legea" acestora
- poate suferi anumite a)restrângeri sau b)extinderi
ex. a)moartea uneia dintre părți în cazul actelor "intuitu personae"
ex. b)suspendarea actelor cu executare succesiva în caz de forță majora (contract de arendă, de
închiriere, plata în rate)

14
 Drept civil-parte generala

2)principiul irevocabilității:
- actele juridice bilaterale pot fi revocate (desființate) doar prin consimțământul ambelor
părți
- actele juridice unilaterale nu pot fi în principiu revocate. excepții: testamentul

PRINCIPIUL RELATIVITATII EFECTELOR ACTULUI JURIDIC

- este consacrat de art. 973 și exprimă acea regulă conform căreia actul juridic produce efecte
numai față de părțile contractante
- actele juridice sunt producătoare de efecte în anumite cazuri și față de moștenitorii părților sau
creditorii acestora

NULITATEA ABSOLUTĂ și NULITATEA RELATIVĂ

1)nulitatea absolută : acea sancțiune care sancționează încălcarea, la încheierea actului juridic,
unei dispoziții imperative care ocrotește un interes public
cauzele nulității absolute
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de folosință
- lipsa consimțământului în cazul erorii-obstacol
- ne valabilitatea cauzei
- nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea actului
- ne valabilitatea sau lipsa autorizației administrative
- încălcarea ordinii publice
- frauda legii
- încălcarea dreptului de preemțiune
trăsăturile nulității absolute
- poate fi invocată de orice persoana interesată
- poate fi invocată oricând
- nu poate fi acoperită prin confirmare sau orice alt mod
2)nulitatea relativă: se ocrotește un interes privat
cauzele nulității relative
- nerespectarea regulilor privind capacitatea de exercițiu
- lipsa discernământului în momentul încheierii actului
- viciile de consimțământ, mai puțin eroarea-obstacol
trăsăturile nulității relative
- poate fi invocată doar de către persoana al cărei interes este ocrotit
- este prescriptibilă
- poate fi acoperită prin confirmare

NULITATEA DE FOND și NULITATEA DE FORMA

1)nulitatea de fond: sancționează nerespectarea reglementărilor legale privitoare la condițiile de
fond ale actului juridic civil, adică cele care reglementează capacitatea, consimțământul, obiectul și
cauza
2)nulitatea de forma: sancționează nerespectarea condiției de formă cerute pentru valabilitatea
actului juridic civil

NULITATEA DE "DREPT" și NULITATEA "JUDICIARA"

1)nulitatea de "drept": este operatorie în domeniul legii
2)nulitatea "judiciara": intervine numai în temeiul unei statuări judecătorești
- această distincție este doar aparentă
- își are izvorul teoretic în vechiul drept roman
- în dreptul nostru actual aceasta distincție nu este primită

PRESCRIPTIA EXTINCTIVA
- mijlocul de stingere a dreptului material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege

15
 Drept civil-parte generala

domeniul de aplicare
- sfera drepturilor subiective civile ale căror acțiuni cad sub incidenta acestei instituții juridice
- înseamnă stabilirea drepturilor civile subiective ale căror drepturi la acțiune sunt prescriptibile
extinctiv
INCEPUTUL CURSULUI PRESCRIPTIEI EXTINCTIVE
- pornind de la varietatea și complexitatea raporturilor juridice civile, avem o regulă generală și
reguli concrete
- reguli concrete:
 ipoteza dreptului civil subiectiv pur și simplu
 ipoteze dreptului civil subiectiv afectat de un termen suspensiv sau de o condiție
suspensivă
 ipoteza răspunderii civile pentru fapta ilicita și cazuri asimilate
 ipoteza acțiunii în anulabilitate
 ipoteza răspunderii civile pentru viciile lucrului, lucrării ori construcției
 ipoteza unor situații deosebite

TERMENELE GENERALE DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVA

- este aplicabil tuturor acțiunilor prescriptibile, ori de câte ori nu-și găsește aplicație un termen
special de prescripție extinctivă stabilit într-un anumit caz dat
a)termenul de 3 ani: generalitatea termenului de 3 ani nu se extinde la acțiunile reale care sunt
guvernate de codul civil
b)termenul de 30 ani: domeniul de aplicare a termenului general de prescripție extinctivă de 30 ani
se obține prin scăderea, din totalul acțiunilor reale, a următoarelor acțiuni:
 acțiunile reale imprescriptibile extinctiv
 acțiunile reale supuse unor termene speciale de prescripție
- termenul general de prescripție extinctivă se aplică ori de câte ori legea nu prevede un termen
special de prescripție extinctivă, iar dreptul este prescriptibil

TERMENELE SPECIALE DE PRESCRIPȚIE EXTINCTIVĂ

- acele intervale de timp stabilite de lege care trebuie să fie aplicate obligatoriu când ele există
- acestea derogă de la termenele generale de prescripție extinctivă
1)termenele speciale aplicabile acțiunilor întemeiate pe drepturi de creanță
- acestea sunt reglementate în:
 decretul nr. 167/1958
 codul civil
 alte acte normative
 aplicabile acțiunilor personale ne patrimoniale
2)termenele speciale aplicabile unor acțiuni reale
- sunt reglementate în codul civil, codul de procedură civilă și unele alte acte normative

SUSPENDAREA CURSULUI DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVA

def. :acea modificare a unui curs care constă în oprirea, de drept, a curgerii termenului de
prescripție pe timpul cât durează situațiile, limitativ prevăzute de lege, care îl pun în imposibilitate
de a ieși din pasivitate pe titularul dreptului material la acțiune
justificarea suspendării
- pentru a-și atinge scopul este necesar ca titularul dreptului la acțiune să aibă nu numai voința de
a acționa, ci și posibilitatea reală de a se adresa organului de jurisdicție competent pentru a cere
protecția dreptului sau
cauzele suspendării
- cât timp cel împotriva căruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majoră să facă acte de
întrerupere
- pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din forțele armate ale României, iar acestea sunt
puse pe picior de război

16
 Drept civil-parte generala

- până la rezolvarea reclamației administrative făcute de cel îndreptățit, cu privire la despăgubiri

sau restituiri, în temeiul unui contract de transport sau de prestare a serviciilor de poștă și
telecomunicații, însă cel mai târziu până la expirarea unui termen de 3 luni socotit de la
înregistrarea reclamației
efectele suspendării
- poate produce 2 efecte juridice :un efect general și un efect special
a)efectul general și obligatoriu al suspendării constă în oprirea de drept a cursului prescripției cât
timp durează cauza de suspendare, iar după încetarea suspendării prescripția își reia cursul,
socotindu-se și timpul scurs înainte de suspendare
b)efectul special este de aplicație limitată care se produce numai în anumite cazuri:când până la
îndeplinirea termenului de prescripție a mai rămas mai puțin de 6 luni, dacă termenul de
prescripție aplicabil este mai mare de 6 luni
:când până la împlinirea termenului de prescripție a mai rămas mai puțin de o lună, dacă
termenul de prescripție este mai de 6 luni

INTRERUPEREA CURSULUI PRESCRIPȚIEI EXTINCTIVE

def. :acea modificare a acestui curs, care se concretizează în ștergerea timpului scurs până la
ivirea uneia dintre împrejurările prevăzute de lege, care întrerup această prescripție și în începerea
unei noi prescripții extinctive
justificarea întreruperii
- avem în vedere: lipsă de convingere a titularului dreptului privind temeinicia pretenției sale,
dedusă din starea sa de pasivitate în tot timpul curgerii termenului de prescripție
:considerarea stării de fapt, a poziției debitorului, ca fiind conformă dreptului,
bazată pe împotrivirea debitorului
cauzele întreruperii
- recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge
prescripția
- introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost
introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent
- act începător de executare
efectele întreruperii
- după întrerupere începe să curgă o noua prescripție
- produce un efect complex

REPUNEREA în TERMENUL DE PRESCRIPTIE EXTINCTIVE

def. :beneficiul recunoscut de lege titularilor drepturilor subiective civile în temeiul căruia aceștia
pot să-și valorifice drepturile, chiar dacă termenul de prescripție s-a împlinit
noțiunea de repunere
- este dată în competența instanței judecătorești sau organului arbitral care poate să dispună
judecarea sau rezolvarea acțiunii ori să încuviințeze executarea silită

17