Este cunoscut faptul ca literatura romana cat si cea universala , au reflectat intotdeauna

conditia feminitatii. In opinia mea, femeia este pionul decisiv al jocului, cel care reflecta
statutul, pozitia iubirii si a familiei.

In primul rand, familia este nucleul societății, iar rolul cel mai important îl are femeia. Ea
contureaza limitele acesteia si ii da nuanta prin propria gandire. Spre exemplu in nuvela
psihologica „Moara cu noroc” de Ioan Slavici, pe langa drama pe care o traieste Ghita,
prin intermediul careia se contureaza efectele cauzate de patima inavutirii, creatia lui
Slavici surprinde prin personajul feminin, Ana, conditia femeii intr-o societate a
barbatilor.Aceasta incearca cu disperare sa pastreze armonia familiala, fiind nevoita
sa asiste neputincioasa la continua erodare a casniciei sale. Ana ilustreaza definitiva iesire
a personajului feminin romanesc de sub semnul schematismului si al prezentei decorative.

In al doilea rand, femeia apare frecvent ca o fiinţă nefericită , limitată atât de universul domestic
cât şi de un mariaj care nu înseamnă întotdeauna iubire. Implicată în cuplu este nevoită să lupte cu
mentalităţi , judecăţi , să înfrunte societatea , să-şi câştige dreptul la fericire , adeseori ajungând într-
o postură tragică . Spre exemplu, in romanul „Mara” de Ioan Slavici, cuplul Persida si Nalt, iubirea
puternica de la inceput, dintre cei doi, capata pe parcurs nuante tragice, marcate de Naţl,cel cre se
schimbă radical si începe să bea, să o lovească şi să o facă de râs pe persida în faţa tuturor. In ciuda
acestor lucruri, fata isi pastreaza conditia si conştiinţa datoriei faţă de familie.

In concluzie, personajul feminin este indreptat spre ideea de intangibil, prin constructia sa, cea care
reflecta statutul iubirii si al familiei.