Sunteți pe pagina 1din 4

Ce este personalitatea?

Utilizăm zilnic termeni precum: individ, persoană, personalitate. (termenii nu sunt sinonimi)

Termenul de individ desemnează orice entitate care este determinată biologic. El este aplicabil în
descrierea si analiza nu numai a omului, ci a oricarui organism viu – plantă sau animal.

„acea totalitate a elementelor si însusirilor fizice, biochimice, biologice si psihofiziologice-


înnăscute sau dobândite care se integrează într-un sistem pe baza mecanismului adaptării la
mediu”(M. Golu, A. Dicu, 1972, p.239).

Fiind o fiintă vie, o entitate biologică si o unitate structural-functională indivizibilă, omul este,
primordial, un individ. Derivat din acest termen este cel de individualitate, ce desemnează individul luat
în ansamblul proprietatilor sale distinctive si originale. Acest aspect impune, din punct de vedere
metodologic, ca fiecare individ să fie acceptat ca unicitate, practic irepetabilă, ca mod de a fi al
„generalului în si prin particular”

Persoana (lat. persona- mască, aparentă), se referă explicit la fiinta umană, la modul său de a fi o
reuniune de trăsături psihomorale interne si psihofizice externe.

-Termenul de persoană este corespondentul, în plan social, al individului în plan biologic. El desemnează
individul uman concret, într-un cadru relational dat, asa cum este perceput de cei din jur. Prin continut,
termenul de persoană include ansamblul însusirilor psihice, care asigură adaptarea la mediul social
istoric si în cadrul acestor însusiri se subliniază necesitatea prezentei componentelor de ordin superior
constient. Spre deosebire de individ, care este rodul evolutiei biologice, persoana este considerată
produs al dezvoltării social istorice. Atributul de persoană nu este dat prin nastere; el se dobândeste
treptat în ontogeneză, gratie procesului de socializare. Există situatii în care acest atribut se poate
pierde: de exemplu, în anumite boli psihice.

Similar cu individualitatea, personalitatea este conceptul care cuprinde întregul sistem al atributelor,
structurilor si valorilor de care dispune o persoană; este un sistem generic supraordonat al
componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale ale omului (persoana si personalitatea sunt
determinatii atribuite exclusiv omului). Altfel spus, conceptul de personalitate desemnează subiectul
uman considerat ca unitate bio- psiho-socio-culturala.

-Personalitatea este „persoana” plus o notă de valoare care se adaugă datorită organizării superioare a
persoanei. Personalitatea se referă la particularitătile psihice individuale, la ceea ce îl diferentiază sau
detasează pe un om de un altul. Asadar, personalitatea are rolul de a raporta un individ la altul căci o
persoană are personalitate numai în relatie (comparativ) cu altii. Esential în acest context este faptul că,
spre deosebire de persoană, notiunea de personalitate este intrinsec legată de o dimensiune axiologică,
de valoare.

1
 Termenul de personaj se referă la vesmântul social al personalitătii. Personajul se prezintă ca o
mască în spatele căreia se ascunde persoana. Putem sa întelegem persoana prin intermediul
personajului care ne prezintă o parte din personalitatea persoanei .La rândul sau, personalitatea se
exprimă prin personaj si suferă chiar unele modificări prin intermediul acestuia. Există situatii în care
între personalitatea persoanei si personaj există relatii de armonie, dar pot să apară si situatii de
contradictie sau disonantă care, atunci când se adâncesc, destructurează si perturbă personalitatea.

INDIVID

INDIVIDUALITATE

PERSOANA

PERSONALITATE

PERSONAJ

2
Personalitatea abordata din 4 perspective

M.Zlate realizeaza o prima schita a celor patru perspective de abordare a personalitatii, si anume:
atomista, structurala, sistemica, psihosociala.

1.Perspectiva atomista este bazata, pe de o parte, pe descompunerea personalitatii in elementele sale


componente in vederea studierii legitatilor lor de functionare iar, pe de alta parte, pe descoperirea
elementului primar, ultim sau constituantului fundamental al acesteia. Conceptia behaviorista asupra
personalitatii umane a recurs la studierea unora dintre functiile particulare existente: gesturi, vorbire,
obiceiuri, ajungandu-se in felul ascesta la pulverizarea unitatii si integralitatii personalitatii intr-o
multitudine de elemente sau parti constituante.

Atomism= orientare în domeniul unei științe, care tinde să reducă ansamblurile mai complexe la
elementele lor simple.

2. Perspectiva structurala porneste de la elementele componente, de la modul lor de organizare,


aranjare, ierarhizare in cadrul sistemului sau structurii globale. Gestalitistii concepeau personalitatea ca
fiind o structura globala, unitara, se dispune de subsisteme integrate, astfel incat ceea ce se petrce intr-
o alta parte a ei. Personalitatea este interpretata in termeni de trasaturi sau de factori. Astfel
personalitatea devine un „ansamblu de trasaturi” sau o „configuratie de trasaturi”. In acest sens este
celebra definitia data personalitatii de Guilford conform careia personalitatea unui individ este o
configuratie specifica de trasaturi( J.P.Guilford, 1959). Unicitatea si originalitatea personalitatii provin nu
din natura, felul sau numarul trasaturilor, ci din modul concret de organizare, structurare si
interrelationare a acestora.

3. Perspectiva sistemica, introdusa in psihologie ca urmare a aparitiei si dezvoltarii ciberneticii,


porneste de la interpretarea personalitatii ca un sistem, ca un ansamblu de elemente aflate intr-o
interactiune ordonata si deci nonintamplatoare. Dupa Mihai Golu (1972), personalitatea apare ca fiind
unitatea integrativa superioara care serveste drept cadru de referinta pentru studiul si interpretarea
diferitelor dimensiuni ale sistemului psihic, ca fiind un sistem supraordonat ce nu se poate reduce si nici
confunda cu diferitele procese si functii psihice, ce nu poate fi alipita structurilor biologice sau
psihocomportamentale primare, si in ultimul rand ca un sistem dinamic hipercomplex ce presupune
organizare ierarhica plurinivelara, independenta relativa fata de componentele sale. M.Zlate (2002)
sesizeaza ca orice sistem dispune de intrari-stari-iesiri, insemnand ca acestea vor fi intalnite si la nivelul
personalitatii.

4. Perspectiva psihosociala este orientata spre surprinderea personalitatii concrete, asa cum se
manifesta ea in situatiile si conjuncturile sociale particulare, in sistemul interrelatiilor si al psihologiei
colective, in functie de atributele psihosociale ale omului, adica de statutele si rolurile sale, de nivelurile
sale de aspiratie si asteptare, de structura atitudinilor si opiniilor sale. Omul, ca fiinta sociala prin
excelenta, nu poate exista decat in cadrul relatiilor sociale, iar ansamblul acestor relatii sociale asa cum a
fost preluat, interiorizat si sedimentat fiecare individ in parte, constituie insasi „esenta personalitatii”.

3
Perspectiva atomista

Perspectiva structurala

Perspectiva sistemica

Perspectiva psihosociala