Inca imi aduc aminte de acea zi..

Ziua in care am fost luata de langa familia

mea din cauza nervilor pe care i-am napustit asupra acelui coleg nenorocit,
colegul acela pe care nimeni nu l-a mustrat pentru tot ceea ce ne-a facut noua
fetelor, noua copiilor neajutorati. Acum ca ma gandesc nu imi pare rau ca l-am
lasat in propria balta de sange.. pentru un lucru ma simt vinovata, ca nu l-am
omorat pe acel bastard.

Monstrii de aici incearca sa ne renoveze, ca pe niste cladiri vechi, bune de

nimic.. pana la urma asta suntem in ochii societatii din ziua de azi, o data ce
intri pe poarta din acest loc oribil numit de ei ''Scoala de corectie'' insa noi aici ii
spunem ''Al doilea Auschwitz'', reputatia ta e patata pe veci.. Si nu o mai poti
spala niciodata.

Fiecare dintre noi suntem aici din mai multe motive, mai mult sau mai putin
intemeiate. Sa spunem ca eu ma aflu aici pentru un motiv destul de jalnic.. Ok
hai, inteleg ca aproape am omorat un om, dar el ne abuza zilnic, a fost o
revansa, si doar eu am ajuns in acest loc.

Colega mea de camera, Elise, se afla aici pentru ca a ramas gravida la 13 ani,
mama ei a urat-o si a aruncat-o aici si cel mai probabil nu mai vine dupa ea, si
des imi povesteste despre viata ei de dincolo de acesti pereti, cum des seara
mergea in locul ei secret si privea cum apune soarele impreuna cu iubirea vietii
ei, iubirea aceea care a adus-o unde e acum, cateodata chiar nu inteleg cum
oamenii sunt atat de orbiti, stiti cu totii zicala aia ''Dragostea e oarba'', dar nici
chiar atat de oarba incat sa nu te asiguri, orium faptul e deja consumat.

Si mai e acel baiat dragut, Cristian care e aici pentru ca a furat, a furat ca sa
supravietuiasca si ca sa asigure familiei lui hrana, dar sa recunoastem, toate
astea nu s-ar fi intamplat daca familia lui ar fi primit banii promisi pentru sora
lui cu handicap, insa traim in ROMANIA, tara asta e groaznica ca nu realizeaza
cat de multe averi avem si le vindem celor care o sa ne distruga, priviti doar
cate paduri au murit in ultimii 10 ani, cate minereuri au fost sterse de pe fata
tarii, cate ilegalitati, insa voi tot va faceti timp sa ne faceti viata un calvar
pentru distractiile noastre. Cand ies de aici o sa omor tot guvernul actual.

Revenind la viata mea, as vrea sa va spun ca un singur lucru apreciez aici,

faptul ca nimeni nu are asteptari prea mari de la mine, aici nu mai trebuie sa
iau premiul pentru invatatura, aici trebuie doar sa respect ordinele ce mi se
 dau.

Cand eram la scoala, mama imi spunea mereu ca trebuie sa fiu cea mai buna,
sa iau cele mai mari note din clasa, sa imi fac toate temele, sa am toate
materiile invatate si sa nu am nici o absenta, si pentru asta este nevoie de timp.
Invatamantul de aici este super nasol, noi avem doar teorie, unde sunt chestiile
practice?; unde sunt experimentele cu substantele despre care ni se spune la
chimie?; unde sunt ampermetrele si voltmetrele despre care ni se spune la
fizica?; unde sunt cartile in care apar poeziile si textele pe care noi le studiem?
Unde este invatatura?

Cu toate ca invatamantul de aici mi se parea o mizerie totala, tot eram fortata

sa invat unele tampenii pe care le consideram si inca le consider inutile..

Ea imi tot repeta ca toate astea ma vor ajuta la un moment dat in viata, ca si
ea le-a invatat si era cea mai buna si indragita de toti profesorii, cea mai
cuminte si la locul ei, modelul clasei, cea care nici nu se gandea sa chiuleasca
sau sa isi uite vreodata o carte acasa. Si ca asa a reusit ea in viata, doar
invatand. Ceea ce eu incerc din rasputeri sa fac..

Chiar si aici am parte de anumite drame adolescentine, pentru ca pana la urma

urmei am doar 16 ani, si este normal.

Cristian, tipul de care v-am spus mai sus, mereu imi pastreaza mancarea mea
preferata, chiar daca inseamna ca el nu mananca nimic in ziua respectiva.

Asta este cel mai dragut gest pe care l-ar putea face cineva pentru mine, pana
acum nimeni nu a facut ceva dragut pe mine si am avut parte de multe
dezamagiri.

Eh, e greu sa fii tanar, mai ales in perioada asta, tehnologia avanseaza foarte
repede si fara sa vrem devenim pe cat se poate de dependenti de ea, acum imi
cam lipsesc retele de socializare pe care le utilizam douazeci si patru de ore din
douazeci si patru. Nici nu ma mir ca mai mereu ma certam cu mama mea care
imi spunea sa mai las telefonul ala ca e inutil si imi pierd viata pe el.

Pe Elise o vad mereu flirtand cu baieti in pauze, nici nu e de mirare, arata

foarte bine fata de mine, chiar daca avem aceeasi varsta, ea pare mult mai
matura si eleganta decat mine.

Ea are parul lung si de un blond care se indrepta spre gri, corpul ei arata de
 parca ar fi fost de la Zilele Modei.

Iar eu, aveam un par scurt si brunet, iar corpul meu arata de parca as face
publicitate unei campanii pentru haine XXL..

Cu toate astea ea mereu imi spunea ca atunci cand vom iesi de aici, ma va duce
la sala si ma va ajuta sa devin mult mai frumoasa decat sunt acum. Insa stiam
ca pana sa ajung sa ies de aici, plus cu mancarea oferita de Cristian, o sa ajung
dubla. Mereu am vrut sa am un corp de model, sa fiu si eu tipa aia dupa care
baietii draguti isi intorc capul pe strada, dupa care fluiera toti.. Insa nu o sa
ajung niciodata asa

Imi pare rau de colegii pe care am promis ca o sa ii ajut cu acele proiecte

complicate, un desen facut cum trebuie ajuta la orice proiect si eu eram
considerata ''artista clasei'', imi placea titlul ala, dar pe langa asta ei ma mai
numeau satanista pentru ca nu toleram genul lor de muzica, si eu aveam
gusturi diferite fata de ei. Niciodata nu m-am putut interga intre oameni,
mereu eram judecata pentru ceva, mereu eram jignita pentru ceva ce am facut
sau nu am facut, dar acum sa recunoastem, nimeni nu s-a nascut perfect si
nimeni nu va muri perfect. Pomenind de moarte, nu inteleg de ce unii oameni
sunt atat de speriati de moarte, este ceva sigur, nimeni nu traieste vesnic, in
afara de vampirii aia sexy din filme. Mereu am vrut si eu un iubit vampir, desi
era foarte straniu sa stii ca o sa te manance, si o sa mori incet si in dureri
cumplite, oricum si eu mor exact la fel aici, doar ca nu am fost muscata de acel
vampir dragut. Macar de mi-ar fi venit moartea asa, mai ziceam si eu, final
fericit. Nu v-ati intrebat niciodata cum ar reactiona acel cineva special daca ati
muri? Eu da, si chiar cred ca i-ar multumui lui Dumnezeu pentru
binecuvantarea asta.

Sunt sigura ca si voi ati avut idei traznite, eu ma gandeam sa construiesc o

masina a timpului si sa ma intorc in timp, cu vreo doua secole pentru ca in
unele momente chiar cred ca m-am nascut in secolul gresit, si pe planeta
gresita.

Voi aveti prieteni buni? Sunt sigura ca da, si trebuie sa fiti fericiti ca ii aveti
aproape, prietena mea cea mai buna a murit acum doi ani, care chiar era cea
mai buna, niciodata nu a refuzat sa ma ajute, mereu a fost acolo cand am avut
vreo problema, insa de atunci cei pe care ii numesc prieteni sunt doar niste..
niste profitori, mincinosi si oamenii fara un sens pe lumea asta, prieteniile chiar
inseamna mult in ziua de azi, asa ca nu ii numiti cei mai buni prieteni daca nici
macar o data nu ati avut nevoie de ei sa va ajute cu ceva, iar daca ati facut-o si
ei v-au ajutat fara sa strambe din nas, felicitari, chiar ati gasit o persoana
foarte buna pentru voi. Pe mine asa zisii prieteni nici macar cu temele nu ma
ajutau, ce sa mai zic de colegii mei care erau oribili si in secret sau mai putin
secret fiecare ura pe fiecare. Acum inteleg ca nu ai cum sa faci un colectiv sa se
inteleaga pe deplin. Asa ca bucurati-va de oamenii pe care ii aveti aproape.

Psihologul meu mi-a spus ca niciodata nu vorbesc cu el despre tatal meu,

pentru ca tatal meu a fost absent la cele mai importante etape ale vietii, in cele
mai grele momente, probabil ca el nici nu stie cine am ajuns acum, insa as vrea
sa stie ca daca ar fi fost langa mine sa ma apere, nu s-ar fi ajuns asa, sunt
sigura de asta. Oricum si atunci cand il intalneam mereu imi lauda fratele, care
era un om important de afaceri, si ne compara, el a facut studii superioare, iar
eu aveam de gand sa iau o profesie care se axa pe arta, asa ca mereu am fost
in umbra fratelui meu, chiar daca am fost premiata pentru desenele mele, si
tot ceea ce faceam eu, tot el era cel pe care il apreciau mai mult, chiar ma
bucur ca nu mai vorbim si nu mai stam impreuna. Niciun membru al familiei nu
s-a interesat de mine aici, de cum o duc, daca mai am nervi suficienti pentru a
fi aici sau nu, daca inca nu am omorat pe nimeni.

Ma simt libera si totusi captiva in acelasi timp, preferam sa fiu doar libera,
oricum urma sa traiesc cum vreau eu, dupa regulile mele candva. M-am grabit
cam tare? E posibil si asta.

Acum cand voi cititi asta, eu voi fi probabil in rai, pentru ca niciodata n-am
facut ceva atat de rau ca sa apartin iadului.

Acum va rog, cautati-ma in baia fetelor de la etajul 3.

Asadar, femeile de servici care au citit jurnalul Ruxandrei, au luat jurnalul cu ele
si s-au dus direct spre locul indicat de aceasta in jurnal si cand au intrat pe usa,
pe perete era un bilet pe care scria: '' Va multumesc ca macar o data ati
ascultat de rugamintea mea si mi-ati descoperit viata secreta, acum nu mai
spuneti despre mine ca am tot ceea ce vreau, nu ma mai judecati dupa
aparente. Multumesc inca o data.''

Femeile socate de cele citite si vazute, au dat-o pe Ruxandra jos si au dus-o la

infirmerie, acolo, infirmiera a avut in plan sa ascunda moartea ei si sa scape de
ea cat mai curand posibil, pentru ca altfel reputatia scolii ar fi fost distrusa. Asa
ca timp de o zi cadavrul ei este tinut intr-un loc ferit de oameni, lumina si
caldura. Nimic nou pentru Ruxandra, insa ceea ce nu stiau femeile era ca
spiritul ei inca nu ajuns nici de partea binelui, nici de partea raului.

Ea inca veghea cele intamplate, insa fara a putea scoate un sunet. In acelasi
timp l-a vazut pe Cristian si Elise plangand si intrebandu-se unde a plecat
Ruxandra fara nici macar un ''Ramas bun''..

Doua zile mai tarziu, Ailara, o fata aflandu-se in pragul disperarii, a gasit locul
perfect in care ar putea plange, fara a stii insa ca ceea ce a mai ramas din
Ruxandra era chiar langa ea. Ailara simtind mirosul incearca sa inspecteze locul,
nu isi dadu seama ca atinse carnea aflata in putrefactie a Ruxandrei, isi da
seama abia mai tarziu cand ii simte firele aspre de par. Fata speriata fuge catre
un gardian, insa acesta nu ii acorda atentie si o indruma spre camera ei. Stia ce
se intamplase si voia sa faca totul public, asa ca a inceput sa raspandeasca
zvonuri despre ''Cadavrul din subsol'', asa au ajuns toti sa stie, inclusiv Elise si
Cristian, care s-au hotarat sa mearga sa vada daca e real, ajunsi acolo, au fost
orbiti de intuneric, n-aveau nici o sursa de lumina asa ca s-au bazat pe
instinctele lor. Cristian da din intamplare peste mana ei, insa nici acesta nu
recunoaste textura pielii. Asa ca renunta la cautare, doar mai tarzu Elise se
intreaba daca acel ''Cadavru din subsol'' nu era Ruxandra. Insa renunta la ideea
ei pentru ca ei nu gasisera nimic in cercetarea lor.

Spiritul Ruxandrei a fost foarte infuriat pe toti si s-a hotarat sa le arate tuturor
ca nu e un mit, asa ca a rupt toate draperiile scolii si a spart toate geamurile, sa
miste bage spaima in toti.

Infirmiera si femeile de servici erau cele mai panicate, pentru ca stiau cine ar
putea face asa ceva si de ce. Insa nu scot niciun cuvant.

Dupa o luna in care Ruxandra a incercat sa le arate tuturor ca ea nu e doar un

mit a ajuns la un asemenea nivel de furie si agonie incat a incendiat scoala.
Chiar daca asta a insemnat sa ii omoare si pe aceea pe care ii considera
prieteni. Aceasta a incuiat toate usile si a inceput masacrul. Dupa distrugerea
cladirii, pompierii si politistii veniti la fata locului s-au hotarat sa faca o ancheta.

Dupa ancheta pompierilor, rezultatul ar fi fost ca totul a pornit de la centrala

scolii. Politistii insa au anchetat fiecare loc ascuns din cladire, acestia ajunsi la
subsol ii gasesc cadavrul ascuns al Ruxandrei si jurnalul acesteia. In jurnal era
adaugata o fraza: '' Am asteptat atat timp sa fiu libera, dupa trei ani se
intampla si asta in sfarsit ''
Asadar, toti oamenii aflati atunci in cladire au fost arsi de vii, iar mai apoi dusi la
inmormantare.

Familiei Ruxandrei i-a fost inmanat jurnalul acesteia, iar mama ei a inceput sa
planga nestiindu-i problemele pe care ea le avea pe suflet, tatal a ramas socat
afland ce credea fiica acestuia despre ea, el o iubea mai mult pe ea decat pe
fratele ei oricum.

Mama Elisei s-a prezentat si ea la inmormantare, parea destul de socata, si a

regretat ca a trimis-o aici pentru o greseala banala care ar fi putut remedia-o
impreuna. Aceasta chiar nu isi ura fiica pentru ce a facut.

Mama lui Cristian a venit de mana cu sora lui mai mica, ea incepandu-si
tratamentul cu banii promisi de la stat, pe care intr-un final i-a obtinut.

Curtea scolii era ca o gaura neagra, pentru ca toti parintii si prietenii veniti la
ceremonia finala aveau o gaura in suflet.

Toate sicriile au fost duse sub pamantul umed, pe melodia macabra a

clopotelor.

Puscov
Alexandra