Sunteți pe pagina 1din 47

UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ

VETERINARĂ
„ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA TEHNOLOGII ALTERNATIVE IN
AGRICULTURA

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Mihai TĂLMACIU

Absolvent:
Stefancu Corneliu-Ionut

Iasi

2017
UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE ȘI MEDICINĂ
VETERINARĂ
„ION IONESCU DE LA BRAD” IAȘI

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ
SPECIALIZAREA TEHNOLOGII ALTERNATIVE IN
AGRICULTURA

Tema:
Observatii privind metodele nechimice de combatere a
daunatorilor din cultura de rapita

Coordonator ştiinţific:
Prof. univ. dr. Mihai TĂLMACIU

Absolvent:
Stefancu Corneliu-Ionut

Iasi

2017

CUPRINS

INTRODUCERE ...........................................................................................2
CAPITOLUL I Condiţiile climatice din Insula Mare a Brailei ................4
1.1 Prezentarea generala .......................................................................4
1.2 Relieful.............................................................................................4
1.3 Litologia ..........................................................................................6
1.4 Conditiile climatice..........................................................................6
1.5 Precipitaţiile atmosferice ................................................................7
1.6 Dotarea tehnica a fermei agricole Frecatei.....................................9
CAPITOLUL II Stadiul actual al cercetărilor în domeniu ....................10
CAPITOLUL III Materiale şi metode de cercetare .................................13
CAPITOLUL IV Entomofauna şi estimarea daunelor si pagubelor
produse de dăunătorii specifici culturii de rapiţă ....................................15
4.1 Entomofauna .................................................................................15
4.2 Estimarea daunelor şi pagubelor ...................................................31
4.2.1 Estimarea daunelor ............................................................31
4.2.2 Estimarea pagubelor ..........................................................32
CAPITOLUL V Combaterea dăunătorilor culturii de rapiţa ..............33
5.1. Combaterea integrată a dăunătorilor ....................................33
5.2. Combaterea biologica a daunatorilor....................................34
5.2.1 Pradatori si paraziti.....................................................36
5.2.2. Combaterea microbiologica.......................................37
5.2.3. Materiale folosite in captarea insectelor….……..….38
5.2.4. Stropirile cu substante
biologice................................39
CONCLUZII ................................................................................................41
Bibliografie
Lista figurilor
Fig. 1.1. Insula mare a Brailei...........................................................................................5
Fig. 1.2. Precipitatiile medii lunare multianuale.............................................................8
Fig. 4.1. Gandacul lucios adult de rapita........................................................................14
Fig. 4.2. Gandacul lucios pe inflorescenta......................................................................14
Fig. 4.3. Viespea rapitei adult..........................................................................................16
Fig. 4.4. Viespea rapitei larva..........................................................................................16
Fig. 4.5. Pagube produse de viespe..................................................................................17
Fig. 4.6. Gargarita semintelor adult................................................................................18
Fig. 4.7. Gargarita semintelor daune la rapita...............................................................18
Fig. 4.8. Gargarita tulpinilor de rapita adult.................................................................19
Fig. 4.9. Gargarita tulpinior de rapita larva..................................................................19
Fig. 4.10. Gandacul rosu al rapitei adult........................................................................20
Fig. 4.11. Gandacul rosu al rapitei colonie de adulti.....................................................20
Fig. 4.12. Paduchele cenusiu al cruciferelor adult.........................................................21
Fig. 4.13. Paduchele cenusiu pe planta de rapita...........................................................22
Fig. 4.14. Puricii cruciferelor adult.................................................................................22
Fig. 4.15. Puricii cruciferelor pagube produse...............................................................23
Fig. 4.16. Limaxul.............................................................................................................24
Fig. 4.17. Delia radicum adult..........................................................................................24
Fig. 4.18. Delia radicum mod de daunare.......................................................................25
Fig. 4.19. Gargarita mugurelui terminal al rapitei adult..............................................26
Fig. 4.20. Tantarul silicvelor larve...................................................................................27
Fig. 4.21. Tantarul silicvelor adult..................................................................................27
Fig. 4.22. Fluturele alb al verzei oua depuse..................................................................29
Fig. 4.23. Fluturele alb al verzei larva............................................................................29
Fig. 4.24. Fluturele alb al verzei adult............................................................................29
Fig. 4.25. Atac al fluturelui..............................................................................................29

Lista tabelelor
Tab. 1.1 Utilaje agricole din cadrul fermei Frecatei........................................................9

1
INTRODUCERE

Rapiţa este o veche cultură, fiind cultivată în ţările mediteraneene cu 4000 de ani
în urmă. Ţările de origine sunt considerate,Olanda şi Anglia, de unde s-a răspândit în toate
ţările Europei.
Uleiul obţinut din seminţele de rapiţă, este un foarte bun ulei alimentar, dar în
ultimul timp a devenit importantă folosirea acestuia ca materie primă utilizată la obţinerea
biocombustibililor.
Considerată până nu demult de către fermieri ca o ,,buruiană cultivată’’, aceştia
erau obişnuiţi cu producţii ce se situau la nivelul a 1000 – 1 500 kg/ha. În noul context
economic european şi în condiţiile creşterii fulminante a preţului petrolului, rapiţa este
considerată una dintre cele mai importante surse de energie alternative.
Consecinţa este aceea că se pune problema extinderii suprafeţelor cultivate, dar în
acelaşi timp şi realizarea unor niveluri de producţie, cât mai apropiate de potenţialul
biologic al soiurilor cultivate.
Cu un preţ al petrolului oscilând amplu sub presiunea deciziilor politice şi a
conflictelor, din zonele cu mari zăcăminte, piaţa de biocombustibil creşte vertiginos şi
reprezintă o încercare, până acum reuşită, de a oferi posibile soluţii pentru un consum
energetic mondial în continuă creştere.
În prezent, motoarele diesel de la tractoare, automobile sau generatoare, pot
funcţiona folosind uleiul de calitate ridicată extras din rapiţă, uneori suportând doar mici
modificări.
Rapiţa a devenit o cultură de mare interes, datorită unor avantaje pe care le
conferă:
 piaţă sigură de desfacere a produselor;
 materie primă excelentă pentru producerea de biodiesel ca urmare a conţinutului
de oxigen de 11% în uleiul de rapiţă. este puţin pretenţioasă faţă de condiţiile
pedoclimatice;
 foarte bună premergătoare pentru cereale, ca urmare a sistemului radicular
pivotant care ameliorează structura solului şi favorizează înrădăcinarea acestora;
 valorifică bine îngrăşămintele administrate;
 permite mecanizarea completă, acest fapt constituind un mare avantaj în condiţiile
lipsei forţei de muncă;

2
 pentru condiţiile de climă secetoasă, ce caracterizează zona munteniei în ultimii
ani, valorifică foarte bine precipitaţiile căzute în sezonul rece;
 uleiul de rapiţă are un conţinut ridicat în acizi polinesaturaţi, valoroşi pentru
sănătate;
 este o bună plantă meliferă timpurie, asigurând aproximativ 50 kg/ha miere.
Lucrarea ,, Observatii privind metodele nechimice de combatere a daunatorilor din cultura
de rapita ” este elaborată în urma cercetărilor la S.C. Agricost S.A., societate care are
cultivată rapiţă pe o suprafaţă de 25 ha.
Obiectivele majore ale lucrării se referă la cercetări privind identificarea şi
descrierea dăunătorilor la rapiţă şi combaterea acestora.
Lucrarea este structurată pe cinci capitole.
Primul capitol prezintă condiţiile climatice din Insula Mare a Brailei, zonă
favorabilă cultivării rapiţei, unde am studiat pe o suprafaţă de 25 ha.
Capitolul al doilea se referă la stadiul actual al cercetărilor în domeniul cultivării
rapiţei, având în vedere faptul că acestă cultură a luat o amploare deosebită în ultimii ani,
datorită avantajelor pe care le prezintă.
In al treilea capitol sunt prezentate materialele şi metodele de cercetare utilizate la
cultura de rapiţă studiată.
În al patrulea capitol, este tratată entomofauna specifică rapiţei şi metodele de
combatere a dăunătorilor.
In al cincilea capitol este tratata combaterea integrala si biologica a daunatorilor.
Rezultatele privind observaţiile din suprafaţa analizată sunt cuprinse în ultimul
capitol.

3
CAPITOLUL I
CONDIŢIILE CLIMATICE DIN INSULA MARE A BRAILEI

1.1 PREZENTAREA GENERALA

Insula Mare a Brăilei (prescurtat IMB) se referă la teritoriul din lunca cursului
inferior al Dunării cuprinsă între braţele Vâlciu la vest şi Dunărea veche la est, incepând
de la bifurcarea de la Măgureni (nord Hârşova) în sud şi până la joncţiunea Dunărea
Veche–braţul Cremenea la Brăila-Smârdan în nord.
În literatura geografică acest teritoriu este cunoscut sub numele de „Balta Brăilei”.
Se face precizarea că „Balta Brailei” are extensie mult mai largă, incluzând toată lunca
Dunării cuprinsă între versantul dobrogean la est şi Câmpia Română la vest, între
bifurcaţia de la Giurgeni şi joncţiunea de la Brăila-Smârdan. Denumirea de Insula Mare a
Brăilei are mai mult o conotaţie agricolă şi a intrat in uz odată cu îndiguirea din anii 1966-
1968 şi transformarea în teren arabil a teritoriului respectiv.
Zona cuprinsă între Dunăre şi Braţul Măcin, (numit Dunărea Veche) era denumită
Balta Brăilei. Această baltă formează împreună cu lunca externă o zonă inundabilă de 153
000 ha. În Balta Brăilei erau 200 de lacuri, care totalizau 16.750 ha.
În anii 1964-1970, Balta Mare a fost înconjurată complet de diguri de 151 km
lungime. Această entitate hidroameliorativă are o formă alungită şi măsoară 65 km în
lungime şi între 12-16 km în lăţime. Incinta rezultată denumită Insula Mare a Brăilei avea
72.382 ha.

1.2 Relieful

IMB este alcătuit din din forme pozitive şi forme depresionare de relief. Relieful
incintei este caracteristic luncii şi reflectă succesiunea proceselor de aluvionare şi
eroziune, desfăşurate de fluviu în trecut. Morfologic se disting mai multe zone
caracteristice:
Zona grindului fluvial situat la cote de 5-7 m, cu lăţimi de de 200-500 m în aval
şi 800-1000 m în amonte, împreună cu grindurile interioare ocupă 36% din suprafaţa
totalăa incintei.

4
Zona intermediară cea mai extinsă 41% din suprafaţa incintei cu cote de 4-5 m,
constituie zona de trecere de la grinduri la zona joasă.
Zona joasă însumând fostele lacuri, bălţi, japșe şi privale acoperă 23% din
suprafaţa totală. Zonarea pe cele trei forme de relief–grind, intermediară, joasă-constituie
cadrul de diferenţiere a măsurilor ce se aplică în exploatarea agricolă şi hidroameliorativă
a acestor pământuri desecate şi irigate.

Fig. 1.1 Insula Mare a Brăilei

5
1.3 LITOLOGIA

Litologic se disting două mari complexe de materiale parentale. Complexul de


suprafaţă,format din depozite semipermeabile cu argile-lutoase, luturi-argiloase, nisipuri-
argiloase şi mâluri este gros de 4-10 m. În aceste depozite este cantonată pânza de apă
freatică.
Aluviunile grosiere sunt mai raspândite în amonte şi pe grindurile Dunării iar cele
fine mai frecvent spre aval şi în zona centrală. Spre Braţul Măcin permeabilitatea
depozitelor este mai bună decât spre braţul Vîlciu datorită grosimii mai mici a depozitelor
semipermeabile (4-5 m spre Braţul Măcin şi 10-15 m spre Vîlciu).
Complexul de adâncime este format din nisipuri fine până la 20-30 m grosime,
apoi din nisipuri grosiere şi pietrişuri până la cca. 100 m adâncime. În acest complex se
găseşte pânza acviferă de adâncime, aflată în strânsă legătură cu apele fluviului.

1.4 CONDITIILE CLIMATICE

Din punct de vedere climatic Insula Mare a Brăilei, ca de altfel întregul judeţ, este
situat în cadrul zonei de stepă uscată. Este caracterizată prin veri călduroase şi uscate
datoriă maselor de aer continentalizat sub influenţa valorior mari ale radiaţiei solare (125
Kcal/cm2), precipitaţii reduse cu carcter torenţial şi inegal repartizate, ierni reci şi fără un
strat de zăpadă stabil şi continuu şi influenţate de anticiclonul Siberian.
În zona Brăilei, cadrul climatic multianual pe o perioada de 74 de ani (1931-2004)
este precizat de următorii parametri: precipitaţii anuale (an agricol) 447 mm, temperatura
medie anuală de 10,9oC, evapotranspiraţia potenţială de 705 mm şi un deficit climatic de
apă de 258 mm.
Din şirul ultimilor ani notă aparte au facut-o partea a doua a anului 2009, anii
2010, 2011 şi partea a doua a anului 2012.
În aceste perioade în care lipsa precipitaţiilor s-a asociat cu temperaturi ridicate ce
au depăşit esenţial multianualele s-a manifestat un deficit accentual de apă în soluri, mai
ales în câmpie şi mai atenuat în luncă în condiţiile unui apor freatic activ.
Pentru diferenţierea favorabilităţii pluviometrice a anilor pentru cerealele de toamnă
s-a utilizat ca indicator valoarea cumulată a precipitaţiilor din perioada toamnă-iarnă-
primăvară.

6
Aceste valori depăşesc 300 mm ajungând la 400 mm şi chiar mai mult în anii
umezi iar anii deficitari situându-se sub 200-250 mm, uneori chiar sub 100 mm. Se
remarcă că în ultimii ani s-au atins valori ale acestei sume în limitele 330-360 mm fapt ce
i-a caracterizat ca fiind favorabili pentru cerealele de toamnă. Excepţie a făcut-o 2012, an
în care şocurile termice determinate de temperaturi deosebit de coborâte în iarnă şi foarte
ridicate în luna mai au condus la compromiterea în mare masură a cerealelor de toamnă.
Temperatura aerului, analizată multianual, se caracterizează astfel: valoarea medie
pe an agricol 10,9oC, luna cea mai călduroasă din vară–iulie cu 22,8oC şi cea mai
răcoroasă de iarnă –ianuarie cu -2,5 oC. Analiza anotimpuală în dinamică a ultimelor
perioade climatice atestă manifestarea unor toamne mai reci cu 0,5-1 oC (valori lunare), a
unor ierni mai calde cu deosebire în luna februarie (cu aproximativ 1 oC), a unor primăveri
cu uşoare tendinţe de încălzire şi a unor veri cu temperaturi mai crescute pe ansamblul
anotimpului dar mai evident în lunile iunie şi iulie.
Analiza multianuală a regimului hidrologic al Dunării pe ultima perioadă atestă
niveluri deosebite de coborâte în primăvară şi vară în ultimii ani cu 1,5-2,0 mm faţă de
multianuală, creând situaţii defavorabile alimentării rezervoarelor de apă freatică din
luncă şi implicit culturilor agricole.
În cadrul climatic al zonei Bărăganului de nord-est evidenţiat, cerinţa de irigaţie
este deosebit de actuală. Aşa cum rezultă din bilanţul climatic global, deficitul climatic de
apă (diferenţa dintre precipitaţii şi evapotranspiraţia potenţială) este accentuat în cele trei
ipostaze de ani: uscaţi, moderaţi, umezi şi îmbracă valori în limitele 150–350 mm. Cerinţa
de irigare la nivel general apare astfel evidentă atât pentru cerealele de toamnă (1-2 udări)
cât şi pentru culturile de primăvară (2-3 udări), în anii deosebit de secetoşi numărul
udărilor în mod firesc fiind majorat.
În concluzie, climatic, Insula Mare a Brăilei este situată în zona de stepă uscată.
Temperatura medie anuală a aerului la Brăila este de 11,1 oC iar temperaturile medii lunare
extreme sunt -2 oC în ianuarie şi 23,1 oC în iulie.

1.5. PRECIPITATIILE ATMOSFERICE

Culturile beneficiază de un aport din precipitaţii de 440 mm în anul mediu şi de


245 mm în perioada de vegetaţie. Într-un an umed (5% asigurare) aportul anual din
precipitaţii este de 599 mm din care 418 mm în perioada de vegetaţie. Într-un an secetos
(80% asigurare), precipitaţiile anuale sunt de 342 mm şi numai 180 mm în perioada de

7
vegetaţie. Perioada cea mai umedă a anului este mai-iunie. Luna iunie cea mai ploioasă
aduce 126 mm în anul umed şi numai 34 mm în cel secetos.
Perioada cea mai uscată a anului este septembrie–octombrie, care în medie aduce
numai 35 mm de ploaie. Precipitaţiile maxime pe perioade scurte 24, 48 şi 72 ore, cu
valorile: 60,7 mm 56,2 mm şi respectiv 81,7 mm influenţează remarcabil bilanţul
hidrologic al incintei. Evapotranspiraţia potenţială însumează cca. 500 mm în perioada de
de vegetaţie şi peste 600 mm anual, rezultând un deficit de 260 mm.

Fig.1.2 PRECIPITAŢIILE MEDII LUNARE MULTIANUALE (l/m2).


8
1.6 DOTAREA TEHNICA A FERMEI AGRICOLE FRECATEI

Tabelul 1.1
Utilajele agricole din cadrul fermei Frecatei

Nr. Denumire utilaj-putere dezvoltată Buc.


crt.

1 Combină recoltat CLAAS LEXION 750 + CLAAS LEXION 570 2+1


2 Header cereale păioase 3

3 Header SUN SPEED 2


4 Tractor FENDT- 390 CP 1
5 Tractor CASE - 125 CP 3
6 Tractor JOHN DEERE-140 CP 3
7 Remorci BISO + MEGA 2+2
8 Semănătoare GASPARDO - GIGANTE CORSA 1
9 Semănătoare GASPARDO - MAESTRA 1
10 Mașină administrat îngrășăminte chimice - SULKY 1
11 Scarificator GASPARDO 1
12 Insăcuitor silobag 1

9
CAPITOLUL II

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR ÎN DOMENIU

Amploarea culturii rapiţei în ultimii ani este tot mai evidentă, ocupând astăzi mai
mult de 25 milioane hectare la nivel global, suprafaţă ce o depăşeşte pe cea a culturii florii
soarelui. Rapiţa îşi regăseşte astăzi locul în multe dintre industrii, pe o arie largă de mediu
şi piaţă.
Strategia UE privind înlocuirea în procent de 5,75% a combustibilului clasic cu
biocombustibil a încurajat creşterea suprefeţelor cultivate cu plante oleaginoase, în special
cu rapiţă, o plantă folosită ca sursă principală în obţinerea biodieselului.
În UE, 80% din biodieselul produs este obţinut din uleiul de rapiţă.
În România, suprafeţele cultivate au crescut de asemenea an de an spectaculos,
încurajate fiind de preţul de vânzare al producţiei, promptitudinea în plată, dar şi datorită
unei bune poziţii în asolament pentru că, tehnologic vorbind rapiţa este o foarte bună
premergătoare pentru grâu.
Noua generaţie de hibrizi oferă soluţii pentru o diversitate de situaţii, ca:
schimbările climatice, emisiile de dioxid de carbon sau de siguranţă alimentară.
Gama largă de hibrizi vine în întâmpinarea cultivatorilor, asigurând o combinaţie
genetică ideală pentru obţinerea unor producţii mari, cu un conţinut de ulei ridicat, cu o
foarte bună toleranţă la secetă, îngheţ şi boli.
Hibrizii şi soiurile noi de rapiţă ocupă un loc tot mai important datorită
adaptabilităţii sporite la factorii de stres, cât şi vigorii superioare, comparabil cu vechile
soiuri.
Un avantaj foarte important pe care îl prezintă hibrizii şi noile soiuri este că,
datorită ritmului rapid de creştere în primele faze de vegetaţie, momentul semănatului
poate fi decalat cu câteva zile, oferind astfel posibilitatea fermierilor de a pregăti în cele
mai bune condiţii campania de semănat.
Cu toate că în condiţii optime de cultură hibrizii nu se deosebesc semnificativ de
noile soiuri, avantajele hibrizilor pot fi sintetizate în următoarele direcţii:
- comportarea mai bună în condiţii de stres cauzat de:
o momentul semănatului;
o condiţiile de iernare;
o boli şi dăunători;
10
- interacţiunea genotip-mediu semnificativ redusă, evidenţiată prin adaptabilitatea
mult mai bună a hibrizilor la condiţiile diferite de mediu şi de cultură.
Exemple de hibrizi de rapiţă: Tristan, Tragan, Brutus, Ricco, Komando.
Exemple de soiuri noi de rapiţă: Milena, Robust, Rodeo, Remy.
Calitatea seminţei este la cele mai înalte standarde, bazată pe o condiţionare şi o
selecţionare atentă, tratamentul fiind asigurat cu un insecto-fungicid cu acţiune de contact,
penetrantă şi sistemică, o soluţie completă creată pentru combaterea principalilor
dăunători şi a celor mai importante boli. din toamnă la cultura rapiţei, pentru o răsărire
uniformă şi rapidă, pentru plante viguroase la intrarea în iarnă.
Rezultatele de producţie înregistrate în ultimii ani în condiţii climatice dificile
(temperaturi ridicate în ferestrele iernii, secetă sau din contră precipitaţii abundente) au
demonstrat că există varietăţi de rapiţă larg adaptate pedoclimatic, capabile să asigure
profit fermierului.
Pentru valorificarea cât mai completă a potenţialului genetic al hibrizilor de rapiţă
trebuie respectate următoarele verigi tehnologice :
- Planta premergătoare. Ca plante bune premergătoare se recomandă culturile de
cereale, cartof timpuriu, culturi furajere etc. Sunt contraindicate culturile de
floarea-soarelui, soia, fasole, tutun, alte crucifere.
- Densitatea de semănat. Se recomandă 500000-600000 boabe/ha ceea ce
reprezintă aproximativ 2,5 – 4,0 kg/ha, depinzând în mare măsură de greutatea
MMB-ului.
- Adâncimea de semănat. Se seamănă la maxim 2-3 cm, în sol bine pregătit, fără
resturi vegetale şi fără buruieni.
- Distanţa dintre rânduri. Semănatul se realizează în rânduri distanţate la 25 cm
sau chiar la 37,5 cm. În cazul unor distanţe mai mari chiar si de 45 cm, productia
este afectată din cauza riscului de îmburuienare a culturii.
- Perioada optimă de semănat. Pentru zonele din vestul şi nordul ţării se
recomandă semănatul între 20 – 30 august, iar pentru zonele din sud şi est 1 – 15
septembrie.
- Asigurarea unei tăvălugiri uşoare ce se aplică după semănat pentru realizarea
unui contact mai bun între sămânţă şi sol.
- Utilizarea regulatorilor de creştere. Se recomandă utilizarea unui fungicid pe
bază de tebuconazol care are şi efect retardant.
- Fertilizarea. Dozele medii de aplicare sunt în general de: 80 – 90 kg/ha N, 60 –
80 kg/ha P2O5, 40 – 50 kg/ha K2O, sulful 20 – 30 kg/ha.
11
- Erbicidarea. Combaterea chimică a buruienilor se realizează prin folosirea unei
game largi de erbicide.
- Combaterea bolilor şi dăunătorilor. Se face prin tratamente preventive şi
curative, cu fungicide, respectiv insecticide.
- Aplicarea adjuvanţilor. Se face cu scopul de a preîntâmpina spargerea silicvelor
şi scuturarea seminţelor,
- Desicarea culturii. Pentru recoltarea directă din lan se recomandă defolierea
culturii cu 5-7 zile înainte de recoltare.
- Recoltarea. Combinele sunt prevăzute cu site speciale pentru seminţe mici;
recoltarea se face când umiditatea semintelor este sub 15%, dar nu mai mică de
9%.
- Normele internaţionale de comercialzare: umiditate - maximum 9%, impurităţi -
maximum 2%, ulei - minimum 40%.

12
CAPITOLUL III
MATERIALE ŞI METODE DE CERCETARE

În perioada 2015-2017 s-au efectuat observaţii şi determinări cu privire la


colectarea şi identificarea entomofaunei dăunătoare din culturile de rapiţă.
Determinările au constat în:
- numărarea exemplarelor de dăunători pe suprafaţa de 1 m 2 delimitat de rama
metrică
- colectări cu ajutorul capcanelor tip bol galben.
Capcane
Capcanele sunt dispozitive diverse din punct de vedere constructiv, care au rolul
de a captura si retine insecte atrase de momelile feromonale. Calitatea esentiala a unei
capcane este randamentul de captura, reprezentat de proportia de indivizi efectiv capturati
din numarul total de indivizi atrasi de catre agentul atractant.
1. Capcanele adezive retine indivizi atrasi din habitat prin fixarea pe un strat de
clei nesicativ, astfel amplasat incat in functie de modul in care se realizeaza apropierea
fata de momeala, se asigure captarea unui numar cat mai mare.
Avantaje:
-posibilitatea recunoasterii si determinarea indivizilor capturati;
-randamentele mari de captura;
-facilizarea amplasarii, manipularii si intretinerii;
-pretul de cost scazut;
-lipsa de pericol pentru om si animale superioare.
Dezavantaje:
-pierderea adezivitatii stratului de clei datorita colmatarii suprafetei acestuia cu
praf, resturi vegetale si cadavre de insect;
-in captarea unor insecte cu talie mare (25 mm), s-au dovedit a nu fi eficace;
2. Capcanele cu lichide. Folosesc ca agent de retinere un lichid cu tensiune
superficiala redusa, in care insectele capturate se scufunda si astfel suprafata libera si
curata isi pastreaza un timp indelungat capacitatea de retinere.
Constructie: farfurii sau pahare din mase plastice umplute cu ulei de bumbac sau
cu solutie diluata de detergent in apa cu suprafata libera sau prevazute cu acoperis

13
distantat pentru a fi protejate de ploaie si de razele solare. Momeala feromonala este fixata
prin ace sau fire de metal, plastic sau textile deasupra nivelului lichidului.
Dezavantaje:
-dificultati de amplasare si manipulare;
-de mentinere a nivelului lichidului;
-pretul de cost ridicat;
-imposibilitatea determinarii speciilor capturate;
3. Capcane chimice (cu intoxicare). Un cilindru sau paralelipiped, plasat sau
orizontal avand pe margini sub capac, si respectiv, pe capete, orificiile de acces pentru
insecte, orificii libere sau prevazute cu site metalice cu varful indreptat catre interior.
Momeala este plasata in interior, de obicei atarna pe partea superioara a capcanei iar in
partea inferioara este prevazuta cu un evaporator care contine o substanta insecticida
valabila cu o pronuntata actiune de soc, care creaza in interior o atmosfera toxica.
Dezavantaj:
-substanta care realizeaza intoxicarea insectelor capturate poseda o buna actiune
de soc si o valabilitatea corespunzatoare pentru a realiza o omorare rapida a insectelor
capturate nu au o remanenta suficienta, astfel incat dispozitivul trebuie la intervale scurte.
4. Utilizarea bolului galben
Rol. Se foloseşte pentru semnalarea aparitiei dăunătorilor în cultură înainte ca
atacul acestora să provoace pagube importante.
Montaj. Se amplasează în cultura de rapiţă la aproximativ 10 m de margine şi,
dacă este cazul, în zona de învecinare cu liziere de păduri sau cu foste culturi de rapiţă. Se
umple vasul cu apă la care se adaugă detergent lichid de vase pentru reţinerea insectelor.
Intreţinere. Se vizitează bolul galben cel puţin o dată pe saptămână pentru a putea
detecta sosirea dăunătorilor şi completarea nivelului de lichid. Apa din bol se înlocuieste
periodic.
Inălţimea de amplasare a bolului se face în funcţie de înălţimea culturii.
Pentru purici bolul se amplasează la nivelul solului.
Materialul biologic colectat a fost analizat cu lupa şi determinat pe specii.

14
CAPITOLUL IV
ENTOMOFAUNA ŞI COMBATEREA DĂUNĂTORILOR
CULTURII DE RAPIŢĂ

4. 1. ENTOMOFAUNA

Gândacul lucios (Meligethes aeneus)

Fig. 4.1. Gândacul - adult Fig. 4.2. Gândacul lucios pe inflorescenţa de


rapiţă

Descriere
Adultul are corpul oval, de 1,5-1,7 mm lungime, convex dorsal şi plan ventral, de
culoare arămie sau albăstruie, cu luciu metalic sau mat. Antenele sunt formate din 11
articole, măciucate, de culoare închisă.
Pronotul şi elitrele au o punctuaţie fină şi deasă. Picioarele anterioare sunt de
culoare brun-roşcată, cele mijlocii şi posterioare de culoare neagră. Marginea externă a
tibiilor anterioare fin şi regulat dinţată (Fig. 4.1.).
Larva este oligopodă, la completa dezvoltare de 3,5 mm lungime. Corp de culoare
albă, capul si picioarele de culoare brună.
Biologie
Prezintă o generaţie pe an. Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului
ori în liziera pădurilor. În primăvară îşi fac apariţia spre sfârşitul lunii aprilie, când

15
înfloresc diferite specii de plante ierboase şi lemnoase (salcia, prunul, păpădia etc.),
hrănindu-se cu elementele florale ale acestora.
După copulaţie, în aprilie-mai, femelele depun ouăle în bobocii florali ai plantelor
gazdă. Femelele perforează bobocii florali şi depun 1-2 ouă lipite de antere. O femelă
poate depune 300-400 ouă.
Incubaţia durează 4-14 zile. Larvele îşi fac apariţia la deschiderea bobocilor florali
şi se hrănesc cu organele florale.
Stadiul larvar durează 3-4 săptămâni, după care larva coboară în sol la 2-4 cm
adâncime şi se transformă în pupă.
În cursul lunilor iunie-iulie apar adulţii din noua generaţie, care după o perioadă de
hrănire de câteva săptămâni se retrag pentru hibernare.
Plante atacate şi mod de dăunare
Insectele adulte au un regim de hrană floral, întâlnindu-se pe inflorescenţele
diferitelor specii sălbatice şi cultivate din familiile Cruciferae, Ranunculacaee,
Leguminosae, Compositae, Rosacaee, Umbeliferae. Se hrănesc cu organele florale din
bobocii încă nedesfăcuţi.
Cele mai mari pagube cauzează culturilor de rapiţă şi muştar, precum şi la culturile
semincere de vărzoase.
Larvele se hrănesc cu organele florale ale plantelor numai din familia Cruciferae.
La o infestare puternică într-un boboc floral se pot găsi 10-15 larve, cauzând pagube
serioase acestora (fig.4.2.).
Dăunatorul produce mari pagube la culturile semincere de rapiţă, dar şi de varză,
gulii, conopidă şi plante medicinale.

Viespea rapiţei (Athalia rosae)

Descriere
Adultul are corpul de 6-8 mm lungime, capul este negru, toracele roşcat şi
abdomenul roşu-gălbui. Antenele sunt formate din 10 articole, de culoare neagră (fig.4.3.)
Picioarele sunt roşcat-gălbui, iar tibiile şi tarsele au câte un inel negru. Aripile sunt gălbui.
Lama fierăstrăului de la ovipozitor cu 12-14 dinţi fini. Larva, respectiv omida
falsă, la completa dezvoltare are corpul de 15-18 mm lungime, glabru, cenuşiu pe partea
dorsală şi cenusiu-verzui pe laterale (fig. 4.4.) .

16
Capul este mic, rotund şi negru. Antenele sunt formate din 3 articole scurte.
Picioarele toracice sunt formate din 5 articole de culoare neagră.

Fig. 4.3. Adult Fig. 4.4. Larvă

Biologie
Are 2 generaţii pe an. Iernează ca larvă ajunsă la completa dezvoltare în sol, într-un
cocon mătăsos. În primăvară, prin aprilie, larvele se împupează, iar în cursul lunii mai
apar adulţii din generaţia hibernantă.
După câteva zile de hrănire şi maturaţie sexuală are loc copulaţia şi ponta. Cu
ajutorul ovipozitorului, femela desface cele două epiderme ale marginii frunzei şi depune
câte un ou în mici cavităţi.
Ouăle sunt vizibile, prin transparenţă, sub forma unor mici umflături. După 1-2
săptămâni apar larvele care, se hrănesc cu epiderma inferioară şi parenchimul frunzei.
Funcţie de condiţiile climatice, dezvoltarea larvei durează 20-50 zile, apoi stadiul
de pupă 15-20 zile, iar insectele adulte din prima generaţie apar la sfârşit de iulie, început
de august.
Larvele din generaţia a II-a, se dezvoltă în cursul lunilor august-septembrie. La
începutul lunii octombrie, larvele migrează în sol pentru iernare.
Plante atacate şi mod de dăunare
Specie oligofagă, care atacă diferite crucifere cultivate (rapiţa, muştar, varza, gulii,
conopida) sau sălbatice (rapiţa sălbatică etc.).
Larvele abia eclozate minează frunzele; cele mai dezvoltate rod epiderma
inferioară şi mezofilul frunzelor. Frecvent larvele rod florile şi fructele în formare.
(fig.4.5.).

17
Fig.4.5. Pagube produse de viespe

Gărgăriţa seminţelor (Ceutorhyncus assimilis)

Descriere
Adultul are corpul de culoare neagră, acoperit cu perişori şi solzi
cenuşii. Lungimea este de 2–2,8 mm (fig. 4.6.).
Pronotul prezintă câte un tubercul evident, care se găseşte într-o pozitie uşor
transversală. Striurile elitrelor au câte un rând de solzi, iar interstriurile câte două rânduri
de solzi.
Partea anterioară a elitrelor este fin granulată. Larva este de tip curculionid. Corpul
este curbat, de 3-5 mm lungime, de culoare albă (fig. 4.7.). Capsula cefalică este brună.
Biologie şi ecologie
Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului. In primăvară părăsesc
locul de hibernare şi migrează pe cruciferele spontane şi apoi pe culturile de crucifere.
Maturitatea sexuală intervine după 40-70 zile de hrănire de la apariţie, după care are loc
copulaţia şi apoi ponta.

18
Fig. 4.6. Adult Fig. 4.7. Daune la rapiţă
Depunerea ouălor are loc în silicvele în formare. Femela roade un orificiu în
peretele silicvei şi în fiecare orificiu ros depune un ou. O femelă depune 35-50 ouă.
Incubaţia durează 8-11 zile, iar evoluţia larvară durează 20-35 zile.
La completa dezvoltare larvele rod orificii în peretele silicvei, părăsesc locurile de
hrană, se retrag en sol şi, în stratul superficial, se împupează. Stadiul pupal durează 10-15
zile.
Noii adulţi se hrănesc pe seama plantelor crucifere spontane şi cultivate, până în
toamnă când se retrag pentru hibernare.
Plante atacate şi mod de dăunare
Insecta atacă diferite crucifere spontane şi cultivate. Adulţii rod mici cavităţi în
tulpini, pedunculi şi butoni florali, iar larvele consumă seminţele. In cursul dezvoltării
sale o larvă distruge 6-9 seminţe.

Gărgăriţa tulpinilor de rapiţă (Ceutorhyncus napi)

Descriere
Adultul are corpul de culoare neagră-plumburie şi o lungime de 3,6-4,0 mm.
Elitrele prezintă striuri longitudinale înguste, interstriurile având câte 3-4 rânduri de
perişori scurţi şi fini (fig.4.8.).
Larva, apodă şi eucefală, la completa dezvoltare, are corpul de 3-4 mm lungime,
capsula cefalică gălbuie-brună, iar corpul de culoare gălbuie şi cu protuberanţe inserate cu
perişori (fig.4.9.).

19
Fig. 4.8. Adult Fig. 4.9. Larva

Biologie şi ecologie
Iernează ca insectă adultă în stratul superficial al solului de la baza plantelor. In
primăvară, când temperatura depăşeşte 9 grade C, după o perioadă de zbor, hrănire şi
copulaţie de 25-30 zile, femelele depun ouăle în maduva tulpinii plantelor gazdă.
O femelă depune 15-60 ouă. Incubaţia durează 6-20 zile, în funcţie de mersul
vremii. Primele larve apar în aprilie, iar dezvoltarea completă a acestora are loc în 30-40
zile, după care părăsesc tulpinile şi migrează în sol la 4-6 cm adâncime.
In sol larvele se transformă în pupe şi după aproximativ o lună în insecte adulte,
dar rămân în diapauză până la sfârşitul toamnei când, părăsind coconii nimfali, urcă la
suprafaţă, la baza plantelor şi hibernează.
Plante atacate şi mod de dăunare
Specie oligofagă, care preferă culturile de rapiţa, varza, conopida, la care produce
pagube considerabile. Adulţii hibernanţi rod perforaţii marginale în limbul foliar şi vârful
tulpinilor. Larvele rod galerii descendente ori ascendente, în măduva tulpinilor,
determinând deformarea şi răsucirea longitudinală a acestora. Plantele atacate ramifică
bogat, stagnează în creştere şi nu formează silicve sau acestea sunt seci şi cu seminţe de
slabă calitate.

Gândacul roşu al rapiţei (Entomoscelis adonidis)

Descriere
Adultul are 7-11 mm lungime şi corpul oval-globulos, cu antene moniliforme din
11 articole. Culoarea corpului este cafenie, antenele , partea ventrală şi picioarele sunt
20
negre, iar capul, pronotul şi elitrele sunt roşii şi cu trei dungi longitudinale negre
(fig.4.10).
Larva are 11-13 mm lungime şi corpul acoperit cu trei rânduri de tuberculi de
fiecare segment (fig.4.11). Culoarea este dorsal brun-negricioasă, iar ventral galben-brun,
cu capul negru.

Fig. 4.10. Adult solitar pe flori Fig. 4.11. Colonie de adulţi

Biologie şi ecologie
Specie monovoltină, insecta iernează în stadiul de ou depus în soluri uşoare la 2-8
cm adâncime, în grupe de 60-100 bucăţi şi chiar 200-225 ouă.
În primăvară, de timpuriu la 4-60C apar larvele neonate care atacă frunzele unor
crucifere spontane.
Stadiul larvar durează 25-60 zile. Larvele mature intră în sol la 3-5 cm, unde se
transformă în pupe, stadiu care durează 14-18 zile, şi apoi apar gândacii. Ei atacă culturile
timp de 20-30 zile, după care se retrag în sol.

Plante atacate şi mod de dăunare


Insecta trăieşte spontan pe Adonis vernalis, dar în general este un dăunător polifag,
atacând în special cruciferele şi compositele, ranunculaceele, sfecla etc.
Gândacii (toamna) şi larvele (primăvara), rod până la scheletare frunzele de la
plantele tinere, atacul fiind în vetre, iar daunele ajungând la 20-45 %, cultura fiind
compromisă (60%) la infestări puternice. Gândacii nou apăruţi (luna mai) atacă frunzele
dar mai ales bobocii florali şi silicvele de rapiţă, iar larvele rod la început (vârsta I şi II)
una dintre epiderme şi parenchimul şi apoi distrug limbul prin scheletare.

21
Păduchele cenuşiu al cruciferelor - afide (Brevicoryne brassicae)

Descriere
Dăunător dotat cu un aparat bucal adaptat pentru înţepat şi supt. Formează colonii
aglomerate pe meristeme, frunze, tulpini, inflorescenţe, flori şi silicve. Ca efect, frunzele
se gofrează şi plantele se opresc din creştere.
Când atacul survine imediat după plantare, varza şi conopida nu mai formează
căpăţâna. În anii cu temperaturi şi precipitaţii moderate, poate cauza pierderi de producţie
de 30–40%.
Dăunător cu mari posibilităţi de reproducere, prezintă în câmp 16–20 generaţii de
adulti. Adult de 1,5–2,5 mm lungime, corp globulos, acoperit de o pulbere ceroasă,
cenuşie (fig.4.12.).
Primele colonii apar primăvara, în cursul lunii aprilie. Vector de viroze.

Fig. 4.12. Adult


Biologia
Toamna apar indivizii sexuaţi care se împerechează. Ouăle sunt depuse
toamna pe tulpini şi eclozează primăvara. Dau naştere la colonii de indivizi apteri care se
dezvoltă progresiv pe frunzele superioare apoi se grupează pe inflorescenţă. Indivizii
aripaţi apar când populaţia este maximă şi colonizează alte plante.

22
Plante atacate şi mod de dăunare
Coloniile de afide atacă prin înţepat şi supt. Frunzele se încreţesc, se
decolorează, iar inflorescenţele, se deformează şi florile avortează (fig.4.13.). Atacă
cruciferele spontane şi cultivate: varză, conopidă, gulii, ridichi, rapiţă, muştar.

Fig. 4.13. Păduchele cenuşiu pe planta de rapiţă

Puricii cruciferelor (Phyllotreta spp.)

Descriere
Adultul are corpul lung de 1,8-2,5 mm, slab convex dorsal, de culoare neagră, cu un
slab luciu albăstrui-verzui. Capul şi pronotul prezintă o punctuaţie fină şi deasă.
Antenele filiforme, formate din 11 articole, sunt de culoare neagră, cu excepţia
articolelor 2 şi 3 care sunt roşcate (fig.4.14.).
Elitrele sunt unicolore, cu punctuaţia dispusă uniform. Picioarele posterioare sunt
conformate pentru sărit, tibiile şi tarsele, de culoare neagră, prezintă o punctuaţie fină şi
deasă.
Larva oligopodă, de 2-2,3 mm lungime, are culoarea alb-murdar.

Fig. 4.14. Adulţi


23
Biologie
Are o generaţie pe an. Iernează ca insecte adulte sub resturile de plante rămase după
recoltare, sub frunzarul din păduri şi livezi, sub bulgării de pământ, în crăpăturile şi stratul
superficial al solului.
Adulţii hibernanţi apar în luna aprilie, mai întâi pe cruciferele spontane şi apoi pe
plantele de cultură, unde se hrănesc 2-4 săptămâni, pentru maturarea organelor sexuale.
Insectele sunt mai active în orele însorite ale zilei. Femela depune ouăle în stratul
superficial al solului, în apropierea plantelor, iar larvele se hrănesc cu rădăcinile acestora.
Dezvoltarea larvelor are loc în 20-30 zile, după care se transformă în pupe, în
locurile unde s-au hrănit; după alte 10-15 zile apar adulţii din noua generaţie.
Plante atacate şi mod de dăunare
Pagube mari sunt produse culturilor de rapiţă în anii cu primăveri secetoase
(fig.4.15.). Adulţii rod frunzele plantelor tinere, dându-le aspect ciuruit, care la atac
puternic se usucă.
Atacul la plantele în curs de răsărire şi la plăntuţele abia răsărite, poate duce la
compromiterea culturii. Primăvara atacă şi răsadurile unor legume din familia crucifere.

Fig. 4.15. Pagube produse

Agriolimax agreste L. sin Deroceras agreste (Limaxul cenuşiu)

Daunele cele mai mari sunt produse de obicei plăntuţelor de rapiţă aflate în stadiul
cotiledonal.

24
Descriere
Adultul are corpul alungit, de 40-60 mm, alb- gălbui până la brun – roşcat
(fig.4.16.). Acesta secretă un mucus alb- lăptos care îi facilitează deplasarea.

Fig. 4.16. Limaxul


Biologia
Limaxul iernează în sol ca ou sau adult, având 2-3 generaţii pe an.
Plante atacate si mod de dăunare
Prezenţa melcilor devine o problemă, în special pe solurile cu textură grea, în zone
umede sau pe terenurile ce nu au fost cultivate în anul anterior.
Limaxul este active noaptea, iar ziua doar pet timp polios şi cald.
Delia radicum L. (Musca rădăcinilor)
Descriere
Adultul seamănă cu musca de casă, iar larvele sunt de culoare albă, făra picioare
(fig. 4.17.).

FFig. 4.17 Adult

25
Biologia
Ponta este depusă la baza tijei. Larvele se hrănesc timp de 2-3 săptămâni înainte de
împupare, stadium în care parcurg perioada de iarnă. La desprimăvărare, larvele ies din
pupă ca muşte şi ciclul biologic se repetă.
Plante atacte şi mod de dăunare
Majoritatea daunelor apar toamna, când plantele afectate de musca rădăcinilor
prezintă o tentă de culoare roşie, sau mov. Rădăcina principală este găurită şi adesea
daunele sunt provocate de larve. Plantele se pot regenera, dar dezvoltarea acestora trebuie
monitorizată cu stricteţe. Daunele provoacate în primăvară sunt mai puţin periculoase
deoarece plantele sunt mai dezvoltate.

26
Fig. 4.18. Delia radicum mod de daunare
Psylliodes chrysocephala L. (Puricele albastru al rapiţei)

Descriere
Adulţii au lungimea de 4 mm, se deosebesc prin culoarea lor verde- albăstrui cu
luciu metallic, au antene lungi, picioare mari în spate şi sar foarte rapid dacă sunt
deranjaţi.
Biologie
Puricele albastru al rapiţei are o generaţie pe an. Apogeul apariţiei puricilor adulţi
este la sfârşitul lunii septembrie, Ouăle sunt depuse în sol în jurul plantelor, eclozarea
putând avea loc în orice moment începând cu octombrie, în funcţie de temperatură. După
ce se hrănesc , larvele cad de pe plantă şi se dezvoltă în sol peste iarnă.
Plante atacate şi mod de dăunare
Atacul puricilor adulţi survine în vetre, toamna devreme, provocând perforări la
nivelul cotiledoanelor de rapiţă, reducând mult vigoarea plantulelor. Daunele cele mai
importante sunt produse de către larve , care rod tuneluri, prin peţiolul frunzelor şi tulpini.
Pe fondul unei vigori mult slăbite de atacul adulţilor, larvele de Psylliodes pot provoca
uneori moartea plantelor de rapiţă .

Ceuthoryncus picitarsis GYLL (Gărgăriţa mugurelui terminal al


rapiţei)
Descriere
Adultul are dimensiuni cuprinse între 2,5-3,7 mm (fig.4.19.). Este de culoare
negru strălucitor, cu o pată albă dorsală şi extremităţile picioarelor de culoare roşiatică.
Larvele au dimensiuni cuprinse între 4,5-6,5 mm, capul fiind colorat în galben- maroniu.

27
Fig. 4.19. Adult
Biologia si modul de dăunare
Gărgăriţa îşi începe activitatea toamna (octombrie şi noiembrie). Insectele înţeapă
peţiolul şi îşi depun ponta în interiorul acestuia. Sunt necesare între 20 şi 50 de zile pentru
dezvoltarea ouălor, la temperaturi de 17-180 C câteva zile consecutiv. După eclozare, apar
larvele miniere care se deplasează din peţiol, prin axul inflorescenţei , până la mugurele
terminal. Consecinţele atacului este distrugerea mugurelui terminal. Planta rămâne mică şi
se dezvoltă ca tufă, cu diminuarea semnificativă a producţiei.

Dasineura brassicae WINNERTZ.( Ţânţarul silicvelor )

Descriere
Adultul are până la 1,5mm. Larva are dimensiuni de 0,5- 1,5 mm, de culoare albă,
la început translucidă, apoi mată. ( fig.4.20.).
Biologia
Adulţii (fig.4.21.) apar în mai, dimineaţa, pe timp însorit, se împerechează şi
depun ponta în aceeaşi zi. Poate să aibă mai multe generaţii pe an. Diapauza poate să
dureze mai mulţi ani.

l
Fig. 4.20. Larve Fig. 4.21. Adult

Plante atacate şi mod de dăunare


Daunele provocate de ţânţarul silicvelor, pot fi devastatoare deoarece larvele
acestuia se hrănesc cu peretele interior al silicvei, provocând simptome tipice de băşicare

28
a acestora. Silicva se îngălbeneşte şi se sparge prematur, ducând la pierderea totală a
seminţelor. Atacul se manifestă mai ales la marginea câmpului de rapiţă.

Epicometis hirta poda sin. Tropinota hirta (Gândacul păros)

Descriere
Adultul are corpul de culoare negru mat acoperit cu o pubescenţă densă şi lungă
de culoare cenuşie. Tibiile anterioare sunt prevăzute cu 3 dinţi. Pronatul prezintă o carenă
mediană, longitudinală.
Elitrele sunt cenuşii-negre cu 6-8 pete albe, neregulate. Lungimea corpului: 9-12
mm. Larva este de culoare alb- gălbuie cu capul brun. Lungimea corpului: 14-16mm.
Biologia
Gândacul păros are o generaţie / an şi iernează în stadiul de adult în sol. Gândacii
apar în aprilie şi zboară până în iunie-iulie, mai ales în zilele însorite între orele 11-15:00.
Femelele depun ouăle după 4-8 zile de la împerechere, în luna mai, în grupe mici de câte
2-4 ouă, în sol, la adâncimea de 2-7 cm. Ponta are loc în solurile bogate în materie
organică. O femelă depune aproximativ 48 de ouă. Incubaţia durează între 6-17 zile, în
funcţie de temperatură. Larvele se hrănesc cu rădăcinile subţiri ale diferitelor plante
ierboase.
După 60 de zile larvale ajung la completă dezvoltare şi se transformă în pupe.
Noii adulţi apar în lunile august- septembrie, însă rămân în sol în căsuţele nimfale până
primăvara viitoare.
Plante atacate şi mod de dăunare
Primăvara devreme atacă florile de crucifere (rapiţă, muştar). Poate atacă şi florile
unor arbori cu înflorire timpurie (salcie, corn). Odată cu înflorirea pomilor fructiferi trec
pe florile acestora. Produce daune şi la graminee precum şi la viţa de vie. La rapiţă, adulţii
se hrănesc cu organele florale. Larvele nu dăunează.

Fluturele alb al verzei (Pieris brassicae)

Descriere
Larva de Pieris brassicae are corpul pubescent, (fig.4.22.), de culoare cenuşie-
verzuie prevăzut cu pete negre brunii şi cu 3 benzi longitudinale de culoare galbenă, din
care una dorsală mai subţire şi două laterale mai late. Lungimea corpului variază între 40-
29
50 mm. Prezintă 1-3 generaţii pe an, în funcţie de zona pedoclimatică. În primele faze de
dezvoltare larvele stau grupate pe partea inferioară a frunzelor, după care devin solitare.
Plante atacate şi mod de dăunare
În primele vârste se hrănesc în grup, ele distrugând epiderma inferioară şi,
parenchimul frunzelor, iar mai târziu devin solitare scheletuind frunzele, lăsând întregi
numai nervurile. Pagube importante sunt provocate în special în anii secetoşi.

Fig. 4.22. Ouă depuse Fig. 4.23. Larva

Fig. 4.24. Adult Fig. 4.25. Atac al fluturelui

Alţi dăunători întâlniţi la cultura de rapiţă:


o ploşniţele cruciferelor (Euryderma ornata, Euryderma oleracea) gândacul albastru
al muştarului (Colaphelus sophiae)
o viermii sârmă (Agriotes sp)
o gândacul pământiu (Opatrum sabulosum)
o buha verzei (Mamestra brassicae)
o cărăbuşul de mai (Melolontha Melolontha)
o Coccinela sp.
o Lyxus junci

30
o Calocorius norvegicus etc.

4.2 ESTIMAREA DAUNELOR ŞI PAGUBELOR


4.2.1. ESTIMAREA DAUNELOR

Dauna se exprimă prin grad de dăunare (G.d.%).


Gradul de dăunare al unei culture se stabileşte în cursul perioadei de vegetaţie şi
se calculează procentual, fiin produsul dintre frecvenţă (F%) şi intensitate (I%) raportat la
100, după formula:

G.d. =
F% I%
sau G.d. =  (i  f )
100 N

Frecvenţa atacului (F%) reprezintă raportul dintre numărul de plante, sau de


organe ale plantei atacate (n) şi numărul total de plante sau de organe analizate (N),
exprimat procentual, după formula:
n
F% = . 100
N

Intensitatea atacului (I%) reprezintă procentul în care este atacată o plantă sau un
organ al plantei, sau pierderea de recoltă înregistrată de o plantă sau de o cultură la
unitatea de suprafaţă, şi se calculează după formulele:

- expresia calitativă, I% =  (i  f ) , în care:


n
i - % în care plantele sau organele sunt atacate
f – numărul plantelor sau organelor atacate
n – numărul total de plante sau organe atacate
 - sumă.
a b b
- expresia cantitativă, I% = . 100 = (1- ) . 100, în care:
a a
a – producţia plantei sau culturii neatacate
b – producţia plantei sau culturii atacate, la hectar.

31
4.2.2. ESTIMAREA PAGUBELOR

Paguba (P%) reprezintă produsul dintre frecvenţa plantelor atacate (F%) şi


intensitatea atacului (I%) în expresie cantitativă:
b
P% = F . (1 - ) . 100
a
a – producţia plantei sau culturii neatacate;
b – producţia plantei sau culturii atacate, la hectar.
La evaluarea pagubelor pot fi întâlnite diferite situaţii:
- când recolta este numai parţial distrusă şi evaluarea se face după greutatea
recoltei;
- când recolta este numai parţial şi evaluarea se face după procentul de flori
atacate;
- când în urma atacului întreaga plantă este distrusă;
- când în urma atacului numai o parte din boabe sunt atacate.
Când cultura este atacată de mai mulţi dăunători, paguba finală este rezultanta
însumării tuturor pagubelor produse, de diferiţi dăunători în timpul perioadei de vegetaţie,
calculându-se după formula:
Pi = P1 + P2 + P3 + ... + Pn.
Pi – pagubele produse de dăunători
P1- pagubele produse de dăunătorul 1
P2 - pagubele produse de dăunătorul 2
P3 - pagubele produse de dăunătorul 3
Pn - pagubele produse de dăunătorul n

32
V. COMBATEREA DĂUNĂTORILOR
CULTURII DE RAPIŢĂ

5.1. COMBATEREA INTEGRATĂ A DĂUNĂTORILOR

Combaterea integrată a apărut ca o reacţie la folosirea excesivă a pesticidelor,


organo-sintetice şi, mai ales, a celor cloroderivate a caror utilizare pe scară largă a produs
numeroase efecte secundare negative, ca: poluarea mediului ambient, apariţia de forme
rezistente, înmulţirea în masă a unor dăunători cunoscuţi altădat ca inofensivi, perturbarea
echilibrului ecologic. De aceea s-a reconsiderat întregul sistem de combatere prin
înlocuirea sau reducerea combaterii chimice cu cea integrată.
Conform F.A.O. combaterea integrată este definită ca ,,un sistem de reglare a
populaţiilor de dăunători care, ţinând seama de mediul specific şi de dinamica speciilor
luate în considerare, foloseşte toate tehnicile şi metodele corespunzătoare într-un mod cât
se poate de compatibil pentru a menţine dăunătorii la un nivel la care să nu producă daune
economice”.
Principiile combaterii integrate. Se consideră că metoda integrată nu trebuie să
se bazeze pe organisme izolate dintr-un ecosistem ci pe toate organismele vegetale şi
animale care populează agrobiocenoza respectivă, cu toate legaturile reciproce existente
între ele. Numai în acest fel se pot dirija interrelaţiile existente în defavoarea organismelor
dăunătoare şi în favoarea celor utile.
Cunoscându-se în detaliu legăturile reciproce dintre organismele, unei
agrobiocenoze se urmăreşte reducerea populaţiei dăunătorului astfel încât aceasta să nu
justifice efectuarea unor cheltuiale cu aplicarea tratamentelor.
La baza acestei concepţii stă principiul prin care nu se urmăreşte eradicarea totală
a dăunătorului în urma aplicării diferitelor mijloace de combatere ci menţinerea lui sub
pragul de dăunare economică, evitându-se astfel cheltuieli inutile şi asigurându-se
supravieţuirea duşmanilor naturali.
Elementele necesare pentru aplicarea combaterii integrate sunt:
- evidenţa speciilor de animale dăunătoare pe zone (alcătuirea hărţilor de
răspândire a dăunătorilor);
- dinamica speciilor dăunătoare împreună cu cea a speciilor antagoniste
(paraziţi şi prădători); raportul numeric optim în favoarea duşmanilor naturali exclude
folosirea tratamentelor chimice;
33
- ciclul biologic al speciilor dăunătoare dintr-o anumită zonă, în strânsă
corelaţie cu factorii ecologici, abiotici şi biotici;
- densitatea numerică la speciile principale, respectiv specii de importanţă
economică majoră;
- pragul economic de densitate a populaţiilor (PEDP), care să justifice
aplicarea tratamentelor chimice.
Aplicarea combaterii integrate
Aplicarea combaterii integrate se face numai după stabilirea elementelor strict
indispensabile dintr-o agrobiocenoză, urmărindu-se prin metode nepoluante reglarea
raportului între organismele dăunătoare şi cele folositoare în favoarea organismelor utile.
Aceasta se poate realiza prin mai multe mijloace:
Metode agroculturale
Prin acestea se urmăreşte modificarea practicilor agricole existente în funcţie de
factorul fitosanitar, acestea constând în: alegerea terenului şi aplicarea lucrărilor de
întreţinere în funcţie de dinamica complexului de dăunători şi duşmani naturali; folosirea
de sămânţă sănătoasă, într-un agrofond bine fertilizat; respectarea anumitor epoci de
însămânţare pentru a se evita pagubele produse de dăunători; folosirea unui asolament
raţional; recoltarea la timp şi în bune condiţii; folosirea de soiuri şi hibrizi rezistenţi sau
toleranţi la atacul dăunătorilor etc.
Metode fizico-mecanice
Acestea constau în utilizarea mijloacelor termice, a câmpurilor electrostatice de
înaltă frecvenţă, a ultrasunetelor, a surselor luminoase, alimentare, sexuale şi a diferitelor
dispozitive de captat insecte: brâie capcană, inele cleioase, gropi capcană.
Metode chimice
Se vor aplica numai atunci când este nevoie şi este rentabilă, după următoarele
criterii: efectuarea unui număr redus de tratamente în epocile optime; folosirea de
preparate lipsite de toxicitate sau cu toxicitate foarte redusă; utilizarea de produse
necumulative, cu persistenţă mică; alternarea teratamentelor pentru evitarea apariţiei de
rase rezistente de dăunători.

5.2. COMBATEREA BIOLOGICA A DĂUNĂTORILOR

34
Folosirea microorganismelor utile sub formă de biopreparate, precum şi a
paraziţilor şi prădătorilor, utilizarea metodei autocide, folosirea endohormonilor şi
exohormonilor, recurgerea la metoda genetică, fiziologică.
Extinderea metodelor biologice de combatere a daunatorilor, este una dintre
directiile de perspectiva a dezvoltarii protectiei plantelor, mai ales pentru reducerea si
eliminarea fenomenelor de poluare pe care le pot produce substantele chimice.
Principiul de baza al conceptului de combatere biologica il constituie echilibru
biocenotic prin care nivelul populatiei unei specii (prada, gazda) este conditionat de alte
specii (pradatori, paraziti, patogeni). Acest echilibru este insa oscilant, are caracter
dinamic si poate fi dereglat de unele practici agrotehnice sau de protectia plantelor. De
aceea se impune sa se creeze conditii cat mai favorabile entomofagilor.
Zoofagi sunt deosebit de diversi si au o mare specificitate pentru diferiti daunatori.
In plus pot singuri sa se dezvolte spontan ca urmare a cresterii numerice a gazdei
(daunatorului). Aceasta inseamna ca de fapt reprezinta resurse naturale care se pot reinnoi
singure. In ultimii ani au fost elaborate metode perfectionate de inmultire in masa a
diferitelor specii de zoofagi. De mare interes sunt speciile de zoofagi care au capatat
rezistenta la unele pesticide si care in acest fel se pot integra mai bine in combatere.
Tehnologia aplicarii mijloacelor microbiologice de protectia plantelor trebuie
elaborata in functie de stadiul cel mai sensibil al daunatorului si trebuie sa asigure
ingerarea produsului de catre insecta. In cazul multor produse microbiologice trebuie
elaborate metode de interactiune indelungata a microbilor cu insecte.
Succesele obtinute in domeniul combaterii microbiologice, permit o utilizare
frecventa a acestor solutii de combatere in cadrul sistemelor integrate.
Un rol important in combatere il au substantele cu actiune asupra unor procese
vitale si asupra comportamentului. Acstea sunt de fapt substante cu caracter mai selectiv
si care deci, permit sa se refaca si sa se activeze entomofagii in culturile in care se
folosesc.
Hormonii si feromonii ca regulatori de crestere, dezvoltare si comportare, a
insectelor, sunt mesageri chimici si nu au o actiune toxica propriu-zisa. Ca transmitatori
de informatie deregleaza programul de dezvoltare in anumite momente si acestia asigura
si o selectivitate deosebita. Hormonii au un mod de actiune diferit. Prin tratarea unei
culture mortalitatea imediata este relativ medie sau scazuta, dar supravietuirea fazelor
urmatoare este foarte redusa, se reduce fecunditatea femelelor, creste procentul de oua
sterile, se schimba procentul de indivizi in diapauza, raportul intre sexe, ceea ce in final

35
duce la o eficacitate ridicata. Dar aceasta eficacitate asigura protectia culturilor mai tarziu
decat un tratament cu un insecticid obisnuit.
Feromonii sunt substante eliminate de insect in atmosfera inconjuratoare si care
determina comportamentul si alte forme de activitate a organismului. Spre deosebire de
hormonii propriu-zisi secretati de glande endocrine si care asigura functionarea,
activitatea integrala a organismului insectelor, feromonii secretati de glandele exocrine
asigura relatiile dintre indivizi si alte relatii din cadrul populatiei.
In timpul ultimilor 25 de ani metodele genetice pentru supresia sau eradicarea
insectelor daunatoare au devenit realitate. Supresia genetica a unei insecte daunatoare este
unica printre metodele genetice de combatere a daunatorilor, deoarece implica lansarea de
insecte modificate genetic pentru a combate aceleasi specii, de aceea aceste metode sunt
autocide. Este o metoda bazata pe idea autodistrugerii speciei daunatoare, dar cu ajutorul
unor masuri aplicate de om.
O latura atragatoare a luptei biologice ca metoda de combatere a insectelor, este
cea economica. Desi acest procedeu necesita initial investitii substantiale pentru instalatii
si manopera, acestea sunt rasplatite generos de benificiile rezultate.

5.2.1. Pradatori si paraziti

Organismele nevertebrate entomofage si acarofage - pradatoare si parasite - din


principalele agroecosisteme apartin claselor: Secernentea, Arachnida, Chilopoda si
Insecta.
CLASA SECERNENTEA (nematozi) cuprinde nematozi sau viermi cilindrici de
dimensiuni mici, cu corpul fusiform, alungit si transparent, diferentiat, intr-o regiune
cefalica, trunchi si coada. In cavitatea bucala se gaseste un stilet chitinizat, adaptat pentru
intepat si supt. Sunt organisme parazite (endoparazite) care de obicei se localizeaza pe
traectul tubului digestiv al gazdei, extragand, de aici substantele hranitoare: proteine si
glucide. In aceasta clasa sunt cuprinse 19 ordine si 27 familii. Principalele specii de
nematozi paraziti la insecte sunt cuprinse in ordinul Mermithida.
CLASA ARACHNIDA (paianjeni, acarieni) sunt artropode terestre, de marimi
diferite, adaptate la respiratia aeriana, prin plamini sau trahee. Paianjenii si acarienii se
intalnesc in toate mediile de viata, au sexe separate si depun oua, dezvoltarea lor avand
loc prin metamorfoza. Din ouale depuse de obicei mai multe la un loc, sub forma unei
sfere protejata de o tesatura deasa din fire matasoase, apar larve asemanatoare cu adultii.

36
La complete dezvoltare larvele se transforma in numfe- primare, secundare si eventual
tertiare- dupa care apar adultii. In cazul unor specii de acarieni, cand conditiile de viata
sunt nefavorabile, poate aparea si o forma de rezistenta- hypopus.
CLASA CHILOPODA (miriapode) sunt artropode al carui corp este impartit in
doua regiuni: cap si trunchi. Capul este format din sase segmente, avand doua antene si
aparat bucal de rupt si masticat (doua mandibule si doua perechi de maxile). Trunchiul
este format din 19-177 segmente, intotdeauna mai lung decat lat. Pe fiecare segment, al
corpului se articuleaza o pereche de picioare (exceptand ultimele segmente).
Sunt specii terestre, traind in locuri unde exista o oarecare umiditate, ascunzisuri si
hrana suficienta: in pamant, sub scoarta copacilor, sub frunzar, etc.
Se hranesc cu nematode, gastropode,,artropode. Prada este atacata rapid
inoculandu-i venin cu care o paralizeaza, dupa care o sfasie cu mandibulele.
CLASA INSECTA (insecte) sunt artropode de diverse dimensiuni. Au corpul
sclerificat, diferentiat in cap, torace si abdomen. La cap se disting o pereche de antene,
ochi si piesele aparatului bucal, in general adaptat, pentru rupt si masticat, supt, lins si
supt, intepat si supt. Sunt artropode mandibulate, acestea fiind mai dezvoltate la insectele
pradatoare. Latero-ventral, la torace, se insera trei perechi de picioare, iar latero-dorsal
doua perechi, de aripi (exceptand cele aptere). La insectele pradatoare picioarele sunt
adaptate mai ales pentru fuga, apucat si retinut prada (prehensile).
Se dezvolta prin metamorfoza. Unele au metamorfoza incompleta, larvele fiind
asemanatoare cu adultii (postoligopode), altele au metamorfoza completa, larvele nefiind
asemanatoare cu adultii (protopode, apode, oligopode sau polipode) si au in plus stadiul
de pupa.
In general insectele au sexe separate, reproducerea fiind sexuata, fie pe cale de
gamogeneza cu participarea ambilor parteneri, fie pe cale de partenogeneza. Dupa locul
unde are loc dezvoltarea embrionara pot fi ovipare sau vivipare. Larvele se dezvolta
naparlind de mai multe ori.
Pot perzenta una sau mai multe generatii pe an, sau o generatie la doi sau mai
multi ani.
Insectele cu regim alimentar zoofag pot fi pradatoare sau parazite (endo sau
ectoparazite). Ca organisme zoofage au rol deosebit in mentinerea echilibrului biologic in
agrosisteme, comportandu-se ca factori de reglare a densitatii organismelor fitofage.

5.2.2. Combaterea microbiologica

37
Cele doua mari dezavantaje ale metodei chimice de combatere a insectelor sunt
poluarea mediului natural cu pesticide si aparitia si dezvoltarea rezistentei daunatorilor la
pesticide, ceea ce determinat cautarea unor noi metode de combatere. Printre aceste un
deosebit interes il prezinta metoda microbiologica. In ultimele decenii suntem martorii
unei dezvoltari vertiginoase a microbiologiei si patologiei insectelor.
Folosirea microorganismelor ca insecticide vii pe suprafete mari implica productia
lor industriala, care trebuie sa fie usor de relizat sub raportul tehnologiei. Este necesar ca
produsul obtinut sa-si mentina un timp indelungat proprietatile patogene sau toxice, iar
pretul lui sa fie accesibil si nu cu mult mai mare decat al insecticidelor chimice.
Virusurile entomopatogene, mai ales cele din familia Baculoviridae, care nu se
intalnesc la vertebrate, se pot folosi cu succes la obtinerea de preparate virale. In multe
tari au fost puse la punct preparatele virale care se aplica in practica. Bacteriile
entomopatogene au un rol mai mare in reducerea populatiilor de daunatori.Acestea, se
intalnesc printre reprezentantii a trei familii, si anume: Pseudomonadaceae,
Enterobacteriaceae (Salomonella tipimurium) si Bacillaceae ( Bacillus lentimorbus, B.
popilliae, B. thuringiensis).
In Romania s-a produs preparatul "Thuringin" 6000. Produsul contine 6000 de
unitati active pe g fata de Plodia interpunctella si este fabricat pe baza unei suse de B.
thuringiensis var. thuringiensis izolate din tara. Comparativ cu produsele chimice, cele pe
baza de bacterii au o actiune mai inceata, inbolnavirea si moartea, survin dupa 2-4 zile,
eficacitatea stabilindu-se dupa 7-10 zile. Totusi, larvele inceteaza sa se mai hraneasca
dupa o zi. Ploile de durata sau lumina puternica a soarelui (radiatia ultravioleta) slabesc
actiunea bacteriei, iar temperaturile scazute pot slabi intensitatea hranirii insectelor. Cele
mai eficace tratamente se realizeaza la 18-22°C si atunci cand se aplica pe larvele tinere
de varstele unu si doi.
La pregatirea, suspensiei trebuie sa se utilizeze apa rece (pentru ca sporii sa nu
germineze in apa). La inceput se dilueaza doza recomandata cu o cantitate mica de apa si
se amesteca pana se obtine o pasta omogena dupa care se adauga prin amestecare restul
de apa.
La culturile de camp, suspensiile, de Thuringin 6000 sunt recomandate in
combaterea larvelor de Pieris rapae si P. brassicae, din culturile de rapita(in concentratie
de 0,1-0,2%), in combaterea larvelor omizii paroase a dudului (in concentratie de 0,1-
0,2%) si a altor daunatori in horticultura si viticultura.

5.2.3. Materiale folosite in captarea insectelor


38
Cunoasterea rolului feromonilor in viata insectelor si a caracteristicilor transmisiei
feromonale a deschis noi perspective activitatii umane in protectia plantelor impotriva
speciilor daunatoare prin facilitarea unor actiuni desfasurate in doua mari directii:
1.Captarea insectelor din habitatullor natural cu ajutorul feromonilor care induc
actiuni de apropiere fata de sursa (atractanti sexuali,feromoni de agregare )
2.Perturbarea transmisiei feromonale normale a insectelor dinhabitatul natural.
Majoritatea actiunilor de captare urmaresc omorarea indivizilor atrasi in putine
cazuri se urmareste mentinerea acestora in viata, in vederea utilizarii lor ulterioare in
actiuni autocide: sterilizarea sexuala si relansarea lor in habitat in scopul suprimarii sau
reducerii reproducerii, sau contaminarea cu agenti patogeni si relansarea in vederea
declansarii unor epizootii.

Momeli feromonale
Pentru a putea fi folosite in actiuni de captare, momelile feromonale trebuie sa
posede urmatoarele calitati:
Sa fie competitive cu sursele naturale de feromoni din habitat.
-Sa aiba o "longevitate" suficienta pentru a asigura succesiune captarii in toata
perioada in care se desfasoara actiunea.
Sa manifeste o cat mai mare uniformitate in timp a puterii atractante, asigurand
succesul captarii in toata perioada in care se desfasoara actiunea.

Momeli naturale
Reprezentate de insectele vii, momelile naturale au fost folosite in primul rand
pentru punerea in evidenta. a transmisiei feromonale, ca termen de comparatie pentru
momelile artificiale, sau pentru capcanele luminoase, sau pentru controlul eficacitati
actiunilor de perturbare a transmisiei feromonale. Majoritatea actiunilor de captare s-au
realizat cu ajutorul feromonilor sexuali, in general in experimente folosindu-se ca momeli,
femele vii, masculii fiind folositi ca momeli intr-un numar redus de cazuri.

Momeli artificiale
Momelile artificiale se compun din doua elemente: substanta biologic activa si un
substrat care are rol de a realiza emisia treptata ci cat mai uniforma a substantei active in
atmosfera.

5.2.4. Stropiri cu substante biologice


39
La unii daunatori, un mijloc interesant de indepartare este stropirea plantelor cu
macerat obtinut din cadavre propri ce respinge larvele si adultii, determinand o slabire
evidenta a atacului.

Mijloace farmaceutice naturale


Retete de baza privind obtinerea preparatelor fitofarmaceutice naturale:
Extractul este un preparat obtinut la rece. Partile de planta, maruntite, se pun in
contact cu apa 12-24 de ore. Continutul vasului se agita de mai multe ori, apoi se filtreaza.
Infuziile sau ceaiurile se prepara din material vegetal proaspat sau uscat, in stare
maruntita, prin turnarea peste acesta de apa clocotita, dupa care se acopera pana la racirea
completa si se filtreaza.
Decoctul sau fiertura. Mai intai se inmoaie materialul vegetal in apa, timp de 24
de ore, la temperatura camerei, acoperit, dupa care se fierbe continutul timp de 20-30
minute. Dupa racire se filtreaza.
Plamadelile sunt zemuri fermentate cu o gama larga de intrebuintare. Materialul
vegetal maruntit se introduce in recipiente asezate intr-un loc insorit, aerisit si ferit de
ploi. Se toarna apa, lasandu-se un spatiu de captare a spumei de fermentare. Recipientul se
acopera cu un gratar de scanduri. Se agita zilnic. Dupa 2-3 saptamani se termina
fermentarea (nu se mai formeaza spuma, lichidul capatand o culoare inchisa).

Preparate care indeparteaza si omoara daunatorii:


1. Plamadeala semifermentata de urzica (Urtica dioica, U. urens), 2% - paduchi de
frunza si acarieni (histamina si acid formic).
2. Extract de urzica, 100% - paduchi de frunza.
3. Piretrina, extract din flori de piretru (Pyrethrum cinerareaefolium) - afide, tripsi,
cicade, musculite albe (esteri ai acidului crizantemic).

40
Concluzii

 Pe măsură ce suprafeţele care se vor cultiva cu rapiţă se vor extinde, va creşte şi


frecvenţa şi intensitatea bolilor şi dăunătorilor specifici culturii, cu grijile aferente
din punct de vedere tehnic şi cu efortul financiar din punct de vedere economic pe
măsură.
 Protecţia culturilor de rapiţă împotriva bolilor şi dăunătorilor este posibilă numai
aplicând o strategie adecvată, care presupune cunoaşterea particularităţilor de
manifestare şi de evoluţie a agenţilor de dăunare specifici.
 Aplicarea în vegetaţie a produselor sistemice de protecţie se dovedeşte superioară
aplicării produselor de contact, deoarece pot asigura o protecţie pe o perioadă mai
lungă de timp.
 În stabilirea sistemului de combatere a dăunătorilor trebuie avută în vedere
alternanţa produselor insecticide aplicate (a substanţei active), pentru a nu se crea
rezistenţe, pentru a eficientiza protecţia integrată a plantelor
 Protecţia culturilor trebuie realizată în mod specific fiecărui grup de paraziţi şi
concurenţi prin utilizarea integrată a măsurilor nechimice şi chimice.
 Pierderile cauzate de insectele dăunătoare nu se pot însuma, ele sunt estimate în
funcţie de prădător, în anumiţi ani, şi în anumite condiţii climatice.

41
BIBLIOGRAFIE

- Baicu T., Săvulescu A. - Sisteme de combatere integrată a bolilor şi dăunătorilor pe


culturi, Editura Ceres, Bucureşti, 1986
- Bărbulescu Al. şi colab. – Combaterea bolilor şi dăunătorilor unor culturi de câmp –
Ed. Tehnică Agricolă, Bucureşti 1993
- Bărbulescu şi colab. – Bolile şi dăunătorii culturilor de câmp – Ed. Ceres, Bucureşti,
2003
- Bîlteanu Gh., Salontai Al., Vasilică C., Bîrnaure V., Borcea I., - Fitotehnie, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991
- Dobrin I., - Entomologie, Editura Alpha MDN, Bucureşti, 2008
- Godeanu S.P., - Diversitatea lumii vii. Determinatorul ilustrat al florei şi faunei
României, Editura Bucura Mond, 2002
- Ghizdavu I.,Pasol P., Palagesiu I., Bobârnac B., Filipescu C., Matei I., Georgescu T.,
Baicu T., Bărbulescu Al. - Entomologie agricolă, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 1997
- Ghizdavu I., Tomescu N., Opreanu I., - Feromonii insectelor- ,,pesticide" din a III-a
generaţie, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1983
- Ionescu M.A., Lăcătuşu M., - Editura Agro-Silvică de Stat, Bucureşti
- Manolache C. şi colab. - Tratat de zoologie agricolă - Dăunătorii plantelor cultivate, vol
I., Ed.Acad . R.S.R. – Bucureşti 1978
- Manolache C. şi colab. – Tratat de zoologie agricolă - Dăunătorii plantelor cultivate,
vol. II. Ed. Acad. R.S.R. 1981
- Manolache C., Boguleanu Gh., - Entomologie Agricolă, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1967
- Mitrea I., - Entomologie agricolă, Editura Universitaria, Craiova, 2002
- Mitrea I., Stan C., Ţucă O., - Entomologie vol 1, Editura Reprograph, Craiova, 2009
- Paşol P. şi colab. – Entomologie agricolă, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1990
- Paşol P., Dobrin I., - Entomologie generală, Editura Ceres, Bucureşti, 2001

42
- Paşol P., Dobrin I., Frasin L., - Tratat de entomologie specială: Dăunătorii culturilor
horticole, 2007
- Perju T., Lăcătuşu M., Pisica C., Andriescu I., Mustaţă Gh., - Entomofagii şi utilizarea
lor în protecţia integrată a ecosistemelor agricole, Editura Ceres,
Bucureşti, 1988.
- Roşca I., - Entomologie agricolă generală, Universitatea de Ştiinţe agronomice şi
medicină veterinară, Bucuresti, 1998.
- Tălmaciu M., – Protecţia plantelor – entomologie, Editura Ion Ionescu de la Brad, Iaşi
2003
- Teodorescu G. şi colab. – Entomologie horticolă – Ed. Ceres, Bucureşti 2003

Surse web

 http://www.bayercropscience.ro/daunatori.php?action=categorie&cat=1
 http://articole.cartiagricole.ro/articol/Cultivarea-RAPITEI.html
 http://www.gazetadeagricultura.info/index.php?
option=com_content&view=article&id=1432:Protectia%20culturii%20de
%20rapita&catid=60:Plante%20tehnice&Itemid=112
 http://www.gazetadeagricultura.info/plante-tehnice/1432-Protectia%20culturii%20de
%20rapita
 http://www.agroazi.ro/politici_agricole/Tehnologii-produse- noi/0_10/1/204-
BIOLOGIA+DAUNATORILOR+CULTURILOR+DE+CEREALE+SI+RAPITA+-
+trecerea+peste+iarna.html
 http://www.agroazi.ro/politici_agricole/Tehnologii-produse-noi/0_10/1/259-
DAUNATORII+PROBLEMA+DIN+CULTURILE+DE+RAPITA.html
 http://www.obiectivbr.ro/economic/25893-atentie-la-gargarita-tulpinilor-de-rapita.html
 http://www.lumeasatului.ro/cod-rosu-in-lanurile-de-rapita_226.html
 http://www.incada-fundulea.ro

43
44