Sunteți pe pagina 1din 5

CURS 1 EIM

CAPITOLUL 1 MATERIALE UTILIZATE ÎN CONSTRUCŢIA


MAŞINILOR, UTILAJELOR ŞI INSTALAŢIILOR PENTRU
PRELUCRAREA PRODUSELOR DE ORIGINE AGRICOLĂ
1.1 Noţiuni generale despre materiale
Materialele sunt materii prime sau semifabricate din care se produc diferite
obiecte. Acestea au însuşiri proprii, ce determină alegerea lor pentru anumite domenii
de utilizare, dau relaţii cu privire la modul de comportare în timpul prelucrării, şi
determină modul de utilizare în procesul de producţie (sub formă de substanţe, sub
formă de materii prime, sub formă de semifabricate).
În vederea obţinerii unor produse finite, care îndeplinesc anumite cerinţe de
fabricaţie, materialele trebuie alese astfel încât să satisfacă anumite criterii economice,
tehnologice şi chiar ecologice.

1.2 Clasificarea materialelor


Materialele pot fi clasificate după mai multe criterii Popescu Nicolaie şi anume:
 funcţie de compoziţia chimică de bază, deosebim:
 materiale organice (pielea naturală, uleiurile vegetale, etc);
 materiale anorganice (provin din regnul mineral);
 din punct de vedere al proprietăţilor fizico-chimice:
- materiale metalice: feroase (oţel, fontă); neferoase (aluminiul, cuprul, staniul,
etc);
- materiale nemetalice (cauciucul, lemnul, materialele plastice, sticla, etc).
 funcţie de gradului de prelucrare la care materialele sunt supuse în momentul
utilizării, deosebim:
 materii prime naturale (cauciucul natural lemnul, pielea, etc);
 materii prime artificiale sau sintetice (cauciucul sintetic, materiale plastice,
etc);

1.3 Proprietăţile materialelor metalice


Dintre materialele utilizate în construcţia maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor pentru
prelucrarea produselor de origine agricolă, cea mai largă întrebuinţare o au cele
metalice (fie sub formă de metale pure, dar mai ales de aliaje ale acestora). Acestea se
deosebesc între ele prin structură, compoziţie chimică şi proprietăţi determinate de
natura lor.
Metalele sunt elemente chimice cu luciu caracteristic, cu structură cristalină,
bune conducătoare de căldură şi electricitate, în general maleabile şi ductile, care se
găsesc, aproape în totalitate, în stare de agregare solidă.
Aliajele metalice sunt substanţe, obţinute prin amestecarea, în urma topirii, a
două sau mai multe elemente chimice, dintre care cel puţin unul, care se găseşte în
proporţia cea mai mare în amestec, este un metal.
Însemnătatea industrială a metalelor nu este aceeaşi. Metale cum ar fi: fierul,
aluminiul cuprul, zincul, plumbul, nichelul, au o însemnătate foarte mare în industrie,
numindu-se metale tehnice.
Însemnătatea metalelor este determinată de mai mulţi factori cum ar fi: cantitatea
în care se găseşte, uşurinţa cu care se prelucrează, proprietăţile lor, etc.

1
Curs 1EIM
Dezvoltarea tehnicii impune folosirea materialelor cu proprietăţi din ce în ce mai
variate şi superioare. La proiectarea pieselor, trebuie să aleagă aliajul ale cărui
proprietăţi să corespundă cerinţelor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească piesa.
Criteriul principal folosit pentru alegerea şi utilizarea materialelor metalice îl
reprezintă cel al proprietăţilor.
În general, proprietăţile materialelor metalice pot fi clasificate în: fizice, chimice,
mecanice, tehnologice [Alexandru, Popescu, Stoian].

1.3.1 Proprietăţi fizice


Proprietăţile fizice caracterizează comportarea materialelor metalice sub
acţiunea unor fenomene fizice. Dintre acestea pot fi amintite [Alexandru, Popescu,
Stoian]:
 Densitatea – reprezintă masa unităţii de volum dintr-un material şi se exprimă în
[g/cm3] sau [kg/m3]. În literatura de specialitate [Popescu] materialele metalice
pot fi clasificate în: ultrauşoare, uşoare, semiuşoare, grele şi foarte grele.
 Greutatea specifică – reprezintă greutatea unităţii de volum dintr-un material, şi
se măsoară în [daN/cm3].
 Luciul metalic - este proprietatea materialelor metalice de a reflecta razele
luminoase. Accentuarea luciului metalic se obţine prin lustruire mecanică iar
scăderea sau dispariţia acestuia se datorează oxidării.
 Culoarea - este dată de modul cum materialul metalic reflectă undele luminoase
din spectrul vizibil. Cea mai mare parte a materialelor metalice au culori cuprinse
în gama de la cenuşiu închis, până la alb strălucitor, dar pot fi şi gălbui sau
roşcate (aurul, cuprul şi aliajele acestora).
 Temperatura de topire - reprezintă temperatura la care un material metalic trece
din starea de agregare solidă în cea lichidă. Se măsoară în grade Kelvin [ oK] sau
grade Celsius [oC].
 Căldura specifică - reprezintă cantitatea de căldură necesară creşterii
temperaturii masei de un kilogram, din materialul respectiv, cu un grad Celsius.
Se măsoară în [cal/g oC] sau [J/kgK].
 Dilatarea termică - este proprietatea materialelor metalice de a-şi mări volumul
prin încălzire.
 Contracţia termică - este proprietatea materialelor metalice de a-şi micşora
volumul prin răcire.
 Conductibilitatea termică - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a
conduce şi a transmite căldura. Cu cât metalele sunt mai pure cu atât au
conductibilitate termică mai mare. Impurităţile din masa acestora conduc la
scăderea conductibilităţii termice.
Aliajele au conductibilitate termică mai mică.
În general conductibilitatea termică scade cu temperatura cu excepţia anumitor
sorturi de oţeluri.
 Conductibilitatea electrică - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a
conduce curentul electric. Este caracterizată de o mărime fizică numită
conductivitate electrică.
 Magnetismul - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a interacţiona cu
câmpurile magnetice exterioare, adică de a fi atrase, sau respinse de acestea.
Funcţie de modul de comportare într-un câmp magnetic, materialele metalice
pot fi: diamagnetice (slab respinse de câmpul magnetic); paramagnetice (slab
atrase de câmpul magnetic); feromagnetice (puternic atrase de câmpul
magnetic).

2
Curs 1EIM
1.3.2 Proprietăţi chimice
Proprietăţile chimice exprimă capacitatea materialelor metalice de a rezista la
acţiunea chimică a unor medii active. Dintre acestea se pot enumera [Alexandru,
Stoian]:
 Rezistenţa la coroziune - proprietatea pe care o au materialele metalice de a se
opune la acţiunea distructivă a agenţilor atmosferici şi chimici.
Procesul de degradare corozivă se manifestă prin scăderea în greutate,
modificarea structurii, a culorii suprafeţei exterioare, şi înrăutăţirea
caracteristicilor mecanice.
Un metal poate fi stabil chimic în anumite medii şi instabil în alte medii.
Există metale care se corodează uşor (fonte , oţeluri obişnuite), iar altele care nu
corodează în mod natural (Au, Cr, Ni).
Unele metale formează în aerul atmosferic un strat de oxizi sau alte combinaţii
chimice, care împiedică coroziunea pe adâncime mai mare
 Refractaritatea - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a-şi păstra
rezistenţa mecanică la temperaturi înalte.

1.3.3 Proprietăţi mecanice


Proprietăţile mecanice dau relaţii cu privire la modul în care se comportă
materialele metalice supuse la acţiunea forţelor mecanice exterioare care tind să le
deformeze sau să le rupă. În continuare sunt prezentate câteva proprietăţi mecanice ale
materialelor metalice [Alexandru, Popescu, Stoian]:
 Rezistenţa la rupere - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a se opune
deformării şi ruperii sub acţiunea unor forţe exterioare. Se poate determina
pentru solicitări de tracţiune, compresiune, încovoiere, torsiune.
 Rezistenţa la uzură - reprezintă capacitatea unui material metalic de a se opune
la acţiunea de distrugere prin frecare a suprafeţelor.
Rezistenţa la uzură a pieselor depinde de o serie de factori cum ar fi: compoziţia
chimică; structura metalografică; calitatea suprafeţelor de contact; viteza relativă
a suprafeţelor de contact, calitatea lubrifiantului şi a ungerii; temperatura de
funcţionare; compoziţia mediului în care lucrează piesa.
 Rezistenţa la oboseală - este proprietatea materialelor metalice de a rezista la
solicitări repetate şi variabile în timp.
Rezistenţa la oboseală se apreciază prin tensiunea maximă pe care o poate
suporta materialul la un număr foarte mare de solicitări ciclice (n = 10 7) fără a se
distruge.
Rezistenţa la oboseală va fi cu atât mai mică, cu cât amplitudinea solicitării este
mai mare, şi suprafaţa piesei este cu rugozitate mai mare.
 Duritatea - este proprietatea materialelor metalice de a se opune pătrunderii în
masa lor a unor corpuri solide (tari şi nedeformabile) care tind să le deformeze
suprafaţa.
Determinarea acesteia se face prin încercări mecanice reglementate prin
standarde.
Încercarea de duritate nu distruge piesa, constituind singura metodă de
determinare a rezistenţei unui material, atunci când nu trebuie distrusă piesa.
Pentru determinarea durităţii se folosesc echipamente speciale prevăzute cu un
penetrator de formă bine stabilită. Existenţa a diferite forme de penetratoare şi a
unor condiţii variate de încercare a condus la apariţia diverselor procedee de
evaluare a durităţii materialului metalic.

3
Curs 1EIM
Prin cunoaşterea durităţii, se pot aprecia calităţile obţinute după aplicarea unor
tratamente termice sau termochimice sau depuneri electrochimice.
Duritatea poate oferi şi o imagine concludentă şi asupra prelucrabilităţii prin
aşchiere a materialului studiat
Există mai multe metode de determinare a durităţii şi anume: Brinell (HB);
Rockwell (HRC, HRB); Vickers (HV); Shöre (HS); Poldi.
 Elasticitatea - este proprietatea materialelor de a reveni la forma şi dimensiunile
iniţiale în urma înlăturării forţelor care le-au cauzat deformarea. În realitate nu
există materiale metalice perfect elastice.
 Plasticitatea - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a se deforma la
volum constant fără producere de fisuri.
Se caracterizează prin alungirea la rupere
 Fragilitatea - este proprietatea materialelor metalice de a se rupe brusc, sub
acţiunea unor forţe exterioare, fără a se deforma mult înainte de rupere.
Fragile sunt de obicei materialele cu duritate mare (fonta albă, oţeri rapide, etc).
 Tenacitatea - reprezintă proprietatea materialelor metalice de a se rupe, sub
acţiunea sarcinilor, după ce s-au deformat mult înainte de rupere.
 Ecruisarea - este proprietatea materialelor metalice de a-şi mări rezistenţa
mecanică şi duritatea prin deformare plastică la rece.
 Fluajul - reprezintă proprietatea metalelor de a se deforma lent şi continuu în timp
sub acţiunea unei sarcini constante.
Fenomenul este puternic influenţat de temperatură.
Comportarea la fluaj se apreciază prin rezistenţa tehnică de rupere la fluaj
(tensiunea constantă maximă care, acţionând la o temperatură, provoacă
ruperea după un anumit timp dat).
 Rezilienţa (rezistenţa la şoc) - reprezintă capacitatea unui material de a absorbi o
anumită cantitate de energie înainte de a se rupe, atunci când este lovit brusc de
un corp solid.
Există oţeluri fragile care se rup la şocuri mici, oţeluri tenace care se rup la
şocuri puternice şi oţeluri cu caracter mixt, tenace – fragil.
Rezilienţa devine sensibilă la micşorarea temperaturii, influenţând proiectarea
pieselor cu regim de funcţionare dinamică la temperaturi joase.

1.3.4 Proprietăţi tehnologice


Proprietăţile tehnologie dau relaţii cu privire la modul în care se comportă
materialele metalice în cazul diferitelor metode de prelucrare. Dintre acestea pot fi
enumerate:
 Aşchiabilitatea - reprezintă capacitatea materialelor metalice de a se preta la
prelucrări prin aşchiere.
 Forjabilitatea. - reprezintă capacitatea materialelor metalice de a fi prelucrat prin
deformare plastică la cald prin presare sau lovire.
 Sudabilitatea - reprezintă aptitudinea unui material metalic de a realiza îmbinări
nedemontabile în anumite condiţii de sudare.
 Capacitatea de turnare - se referă la posibilitatea unui material metalic de a fi
turnat şi de a se solidifica în forme, în vederea obţinerii de piese turnate
 Călibilitatea - este proprietatea unor materiale metalice de a se preta la
tratamente termice de călire.
 Ductilitatea - este proprietatea pe care o are un material metalic de a putea fi tras
în fire subţiri.

4
Curs 1EIM
 Maleabilitatea - este proprietatea pe care o are un material metalic de a putea fi
laminat sub formă de table subţiri.

5
Curs 1EIM