Sunteți pe pagina 1din 12

Rezistenţa la forfecarea pământurilor 53

CAPITOLUL 4

REZISTENŢA LA FORFECARE A PĂMÂNTURILOR

4.1 REZISTENŢA LA FORFECARE A NISIPURILOR

τ f = σ' tgφ ; τ fµ = σ' tgφ µ ; τ fcv = σ' tgφ cv

Φµ este unghiul de frecare al contactelor mineral/mineral care depinde de


tipul de mineral şi de rugozitatea suprafeţelor de contact.

40
'
'
38 m

36
34 Φ 'cv ( o )
cv Dilatanta
( o ) 32
30 Rearanjare
28 '
f
26
24
46 44 42 40 38 36 34 32
Φ 'µ ( o )
Porozitate initiala

τ τ N.I.
N.A.
τfv N.I.

τfr = τfvc
N.A.
δ σ
σ
n
N.I. N.A.
dilatanta
δ n cr
contractanta N.A. N.I.
δ
εv

(Φ 'cv ) afânat (Φ 'p ) îndesat


nisip prăfos 27-30 30-34
pietriş nisipos 30 50
nisip neuniform 33 45
54 Mecanica Pământurilor

nisip uniform 27 35

Dilatanţa Osborne Reynolds 1885 – medii pulverulente

T
= tgµ µ = Φ 'cr
µ N
T
= tg (µ + i)
N
i = unghi de dilatanţă

4.1.1 TEORIA DILATANŢEI – ROWE 1962

Lucrul mecanic al fortelor aplicate


E=
Lucrul mecanic consumat impotriva
fortelor aplicate β
E = ∆E = raportul incremental al celor doua
energii Θ

2 ' '
d E sec (φ µ + β) tg (φ µ + β) φ µ'
= − = 0 → β µ = 45 −
dβ tgβ sin 2 β 2
2
φ µ'
respectiv E (βµ )(min) = tg (45 +
) = kµ
2
Raportul energetic K în cazul unui volum σ1' dε1
elementar, ţinând seama de faptul că variaţia
incrementală de volum în timpul forfecării este:
σ'3dε 3
dVs = dε1s + dε 2s + dε3s
are următoarea expresie generală:
σ '2dε 2
σ1'
=K Φµ

  dV  dε 2s σ '
 β
σ 3' 1 −   −  − 1
2
'
  dε1  s dε1s σ 3 
Rezistenţa la forfecarea pământurilor 55

care pentru încercările de compresiune triaxială devine:

σ1'   dv   φ'
R = D ⋅ K cu R = '
; D = 1 −    si K = tg 2 (45 + )
σ3   dε  s  2

În timpul forfecării au loc procese de rearanjare a fragmentelor solide astfel


( )
încât E ≥ E min ; φ' = φ 'f ; φ µ ≤ φ 'f ; φ 'cv ≥ φ 'f ≥ φ µ' şi R = K f ⋅ D cu K f = f φ 'f
Deoarece rezistenţa la forfecare a unui pământ necoeziv are trei componente
(cea datorată frecării φ µ , cea datorată rearanjării fragmentelor solide şi cea
datorată dilatanţei) rezultă că de fapt φ 'f este o frecare aparentă.

Frecarea mobilizată φ 'm este rezultatul; rezultă

 π φ'   π φ' 
tg 2  + m  = (1 + d ) tg 2  + f  cu D = 1 + d
4 2  4 2 

În cazul rezistenţei la forfecare de vârf se poate obţine expresia unghiului de


frecare internă φ 'max = φ 'p

   π φ'  π 
φ 'max = 2arcg  1 + d tg + cv  − 
  4 2  4 

4.2 REZISTENŢA LA FORFECARE A ARGILELOR

În masa unei argile supusă la solicitări de compresiune şi forfecare există


două tipuri de contacte intre agregatele structurale:

a) b)
56 Mecanica Pământurilor

Ca urmare rezistenţa la forfecare va fi alcătuită din două componente:

N
Ac =
σ ya
σ ya Tf = A c ⋅ τ ya
N
Tf = ⋅ τ ya = tgµ ⋅ N
σ ya
tgµ = frecarea mineral -
mineral

tgµ = frecarea mineral – mineral – o componentă corespunzătoare


contactelor de tip a de natură elastică τ f = tgµ ⋅ σ
τf

µ σ

τ yb
Tf = N → τ f = æ ⋅ σ cu
σ yb
σ =pc
pc = presiunea convenţională

- o componentă corespunzătoare contactelor de tip b dependentă de


presiunea de consolidare (cea mai mare presiune pe care contactul
respectiv l-a suportat vreodată); aceasta este de natură plastică, se
calculează cu relaţia:
τf = æ ⋅ p c τf

şi există în cazul argilelor


supraconsolidate
arctg∂e σ
pc

Deci pentru ansamblu se obţine τ f = σtgφ µ + æpc


Rezistenţa la forfecarea pământurilor 57

Pe baza unei dezvoltări teoretice ca cea de mai sus Jinel Hvorslev (1937,
1960) a elaborat un criteriu de cedare prin forfecare de forma:

τ f = c 'e ⋅ f ( w ) + σ'⋅tgφ 'e

unde φ 'e şi c 'e sunt parametrii efectivi ai rezistenţei la forfecare iar f(w) este
o funcţie de umiditate fiind în general egală valoric cu o presiune
echivalentă σ 'e care este definită in figura de mai jos.
Se observă că dacă argila se află in
starea B, σ 'e este de fapt presiunea la
care s-a făcut consolidarea ( σ 'e = p c )

σ'
σ 'e

Deci relaţia lui Hvorslev poate fi scrisă:

τf σ'
τ f = c 'e ⋅ σ 'e + σ' tgφ 'e sau '
= ' tgφ 'e + c 'e
σe σe

τf
σ 'e

φ 'e
← Reprezentare normalizată a
criteriului de rupere Hvorslev
φ sc' (stare critica )
c '
e
σ'
σ 'e

După dezvoltarea teoriei dilatanţei de către Taylor, dacă τ d este contribuţia


dilatanţei sau contractanţei (dilatanţă negativă) în cadrul rezistenţei la
forfecare Hvorslev a propus în 1960 forma modificată a criteriului său
τ − τ d = c 'e σ 'e + σ' tgφ 'e
58 Mecanica Pământurilor

τ
Dilatanţă Contractanţă
τ d (+ ) τ d (−)
τd
Se poate observa că în cazul
argilelor supraconsolidate φ 'e > φ'
τφ
vârf
φ 'e τ φ = σ ' tg φ 'e
ce

Apariţia şi intensitatea manifestării dilatanţei este dependentă de structura


pământului (vezi paragraful următor).

Dacă se extinde teoria elaborată de Rowe pentru dilatanţa nisipurilor, la


argile se obţine:

R 2c ' φ'
= K f + ' f tg ( 45 + f ) sau
D σ3 2
R  c' 
= K f + 2 ⋅  f'  K f cu
D  σ3 
σ1'   dv   2 φ 'f 
R= ; D =  1 − 
 
  ; K f = tg 
 45 + 
σ 3'   dε1  s   2 
şi φ µ' ≤ φ 'f ≤ φ sc' (stare critică)

În relaţia de mai sus c 'f este coeziunea corespunzătoare unghiului de frecare


aparentă φ 'f .

4.2.1 ELEMENTE PRIVIND INFLUENŢA


STRUCTURII ASUPRA
COMPORTĂRII ARGILELOR DE
COMPRESIUNE CU FORFECARE

Influenţa structurii pământurilor asupra rezistenţei la forfecare este


dependentă ca intensitate de manifestare de mărimea şi tipul forţelor şi
legăturilor dintre unităţile structurale de tipul şi mărimea discontinuităţilor
dintre şi din unităţile structurale.
Rezistenţa la forfecarea pământurilor 59

Astfel comportarea argilelor glomerulare la solicitarea compusă de


compresiune cu forfecare este condiţionată de rezistenţa mai redusă a
pământului în lungul discontinuităţilor de e conturul agregatelor structurale.
În cazul acestei categorii de pământuri prin contrast cu argilele fără
macrostructură (sub formă de pastă) nu se poate vorbi despre o suprafaţă de
forfecare (fig. 4.1), ci de o zonă în care agregatele structurale încă
nezdrobite, suferă dislocări, rotaţii şi alunecări relative de-a lungul
suprafeţelor de discontinuitate. Pe figura 4.2 se observă că această zonă are
grosimi de ordinul de mărime al unui multiplu al dimensiunilor
macroagregatelor rigide şi rezistente. De altfel studierea influenţei structurii
pământurilor argiloase asupra comportării lor la solicitări de forfecare a
preocupat cercetătorii în domeniul geotehnicii, încă de la începutul studiilor
teoretice şi experimentale în acest domeniu. Asupra acestei probleme prima
contribuţie este a lui K. Terzaghi (1936), care se referă la stabilitatea
versanţilor în argile cu structura naturală. În această lucrare se face
distincţie, între argilele moi cu structura naturală intactă, lipsite de crăpături
şi fisuri şi argile tari, cu structura fisurată, caracterizate prin fragmentarea în
agregate poliedrice mărginite de suprafeţe lucioase.

pentru argilele de acest tip, deplasările prin forfecare au drept consecinţă,


mişcări relative ale agregatelor în lungul suprafeţelor cu deschiderea
acestora. Din context rezultă implicit că este vorba de o umflare mecanică
(vezi fig. 4.2) analogă celei înregistrate la forfecarea nisipurilor îndesate
datorită „încleştării” fragmentelor solide. Acest fenomen este cunoscut sub
numele de dilatanţă. Primul om de ştiinţă care a utilizat termenul de
„dilatanţă” a fost Osborne Reynolds în anul 1885, în legătură cu
comportarea la forfecare pură a mediilor pulverulente, modelate prin
ansamblaje de bile metalice (fig. 4.3).

Dilatanţa sub solicitări de forfecare cu compresiune are loc şi pentru


pământurile macrostructurate cu porozitate cvasiuniformă la care agregatele
structurale prezintă rezistenţă mecanică datorită unor legături de cimentare.

Datorită acestei particularităţi argilele structurale caracterizate prin prezenţa


agregatelor de diferite forme şi mărimi, cedează la forfecare, în zonele în
care, local, rezistenţa lor este mai mică şi nu acolo unde efortul tangenţial
este cel mai mare.

În ţara noastră preocupările de a pune în evidenţă influenţa macrostructurii


asupra rezistenţei la forfecare pentru pământurile glomerulare au fost
60 Mecanica Pământurilor

generate după cum s-a mai subliniat de execuţia unor mari lucrări inginereşti
în sau pe astfel de pământuri.

Astfel pentru argilele roşii din Dobrogea, Ion Stănculescu într-o lucrare
publicată în 1960 pune în evidenţă prin rezultatele unor încercări de
compresiune triaxială cu efort impus şi deformaţie măsurată de tip drenat C.
D. , manifestarea dilatanţei la forfecare atât pentru drumuri de efort de
descărcare dar şi pentru drumuri de efort de încărcare (fig. 4.4).

4.2.2 REZISTENŢĂ LA FORFECARE DE VÂRF, CICLICĂ ŞI


REZIDUALĂ

Din încercări cu deformaţie impusă cu este forfecarea directă se pot obţine


rezultate ca cele de mai jos în cazul argilelor supraconsolidate.

τf τf

φ'v = φ'p (peak )


Rezistenţa de vârf τv
τv
Stare critică (ε v = ct.) τc φ'v
τc φ'c
Rezistenţa '
(σ) reziduală c v φ'v
τr
δ σ
δ v ≈ 1mm δ c ≈ 10mm δ v ≈ 1000mm σ < σ'e

(−) ε v (σ)
d

δ
τf
(+ ) ε v
Pentru σ = σ 'e

τ v = τc
c φ
Stare critică
σ 'e ( tgφ'c − tgφ'v ) = c 'v

c'v φ c
φv (σ)
φr
δ σ
δv δc δr σ '
e

rezultă că în această situaţie se poate scrie o relaţie de tip Rowe care să lege
starea corespunzătoare rezistenţei la forfecare de vârf de starea critică.
Rezistenţa la forfecarea pământurilor 61

φ sc'
R v = D v ⋅ tg 2 (45 o + )
2

Tot din teoria lui Rowe (1963) se poate deduce relaţia de mai jos pentru
determinarea unghiului de frecare internă de vârf ţinând seama de
deformaţiile volumice şi coeziune.

  2 R  0.5  
φ = 2arctg  C +  − C − 45 o 
'
v
  D  
c 'v
cu R şi D definiţi ca mai sus şi C =
σ 3'

4.2.3 Rezistenţa la forfecare de vârf în limbajul stării critice

τ
eo
τf er
cc
φ'c

σ 'f σ' lgσ'


σ'= 1
rezistenţa la forfecare
ef
τ 'f = σ 'f tgφ 'c

e f = e r − C c lg σ 'f
σ 'f σ'

e0
e λ = e a + c c lg σ 'a
er
er − ea  c'  e − e
eλ lg σ 'c = ⇒ lg ve'  = r
ea cc  cv  cc
lg σ'
' ' ' '
σ =1 σ a σ c σ e
62 Mecanica Pământurilor

sau, normalizând

τ τ
σ' σ'
tgφ 'c
σ'
φ'c σ 'c
σ'e er e0
σ'c

Pentru două seturi de probe ce ating rezistenţa la forfecare se obţine figura


de mai jos:

τ φ'v

c 've 2
c 've1
φ'c σ'
' '
σ c1 σ c2

σ'
' '
σ c1 σ c2

4.2.4 REZISTANŢA LA FORFECARE REZIDUALĂ

Dacă rezistenţa la forfecare de vârf atinsă la deplasări mici în zona de


forfecare se poate utiliza în studiul stării de eforturi şi deformaţii în
masivele de pământ stabile, rezistenţa la forfecare reziduală joacă un rol
însemnat în aprecierea stabilităţii masivelor de roci argiloase unde
Rezistenţa la forfecarea pământurilor 63

deplasările în zona de forfecare ajung la valori de rodinul sutelor de


milimetri.

Investigaţiile experimentale asupra rezistenţei reziduale au ajuns la


concluziile de mai jos.

- rezistenţa reziduală depinde de natura mineralelor de forma


unităţilor structurale respectiv de procentul de parte fină argiloasă cu
d < 2µ .
- rezistenţa reziduală depinde de activitatea şi plasticitatea argilelor
exprimate prin Ip.

Alţi autori consideră relaţia

46,6
φ 'γ =
I p ⋅ 0,466
Ce corespunde înfăşurătorii inferioare din figura

- rezistenţa reziduală depinde de starea anterioară de eforturi

Încercări de compresiune triaxială


Rezistenţa la forfecare nedrenată a argilelor

Starea critică pentru încercări triaxiale

În argilele tinere, normal consolidate la care nu au avut loc procese de


diageneză la orice cotă din depozit, rezistenţa la forfecare nedrenată poate fi
exprimată prin relaţia:

Orice creştere nedrenată a efortului sferic provoacă o creştere egală a


presiunii apei din pori astfel încât efortul sferic efectiv ce acţionează argila
ramâneacelaşi şi ca urmare , rezistenţa la forfecare nu variază cu efortul
sferic total. Din această cauză rezistenţa nedrenată a argilei normal
consolidate este exprimată în efrorturi totale cu:
64 Mecanica Pământurilor

τf = c u

Rezultă că pentru orice adâncime, raportul dintre coeziunea nedrenată,


exprimată în eforturi totale şi efortul de consolidare, din greutatea proprie a
depozitului este o constantă:

c u = τ f = p c ( tgφ e + æ)
cu
= ( tgφ e + æ) = ct
pc

ÎNCERCĂRI PE PROBE CU ACEEAŞI POROZITATE


INIŢIALĂ
Compresiune monoaxială Compreisune triaxială
σ r = σ3 = 0

τ, τ'

σ, σ'
φ 'c
σ1 σ1'