2.

CUM FUNCŢIONEAZĂ O REŢEA DE TELEFONIE MOBILĂ

Telefoanele mobile folosesc undele electromagnetice dintr-o anumită bandă de frecvenţe pentru
a comunica între ele. În parte, un telefon mobil funcţionează ca un radio, în sensul că
recepţionează semnalul radio emis de un turn de telefonie mobilă din apropiere.
O reţea de telefonie mobilă constă, în esenţă, din telefonul mobil, o staţie de bază, un centru
de comutare şi o centrală telefonică. Pentru a iniţia un apel, telefonul mobil trebuie sa comunice
cu staţiile radio ale reţelei mobile, adică trebuie să fie în aria de acoperire a uneia dintre staţii.
Fiecare staţie radio asigură acoperirea pentru o zonă geografică, numita celulă. Staţiile radio sunt
interconectate formând în acest fel o reţea de telefonie mobilă. Celulele sunt în aşa fel stabilite,
încât zonele de acoperire radio să se întrepătrundă. Atunci când nu aveţi semnal sunteţi în afara
zonei de acţiune a vreunei staţii de bază. Centrala de comunicaţii asigură transferul convorbirii
între celulele reţelei. Sistemul celular necesită transferul convorbirii între celule, pentru a
permite continuarea discuţiei şi la trecerea unui telefon dintr-o celulă în alta.

Centrul de comutare procesează apelurile şi face legătura între echipamente (telefoane) şi

centrala telefonică. De asemenea, ţine datele referitoare la utilizatorii ce folosesc reţeaua, ştie
starea şi poziţia fiecărui abonat, stabileşte modul în care utilizatorii sunt interconectaţi şi
contorizează folosirea reţelei de către echipamente.
Marele avantaj al unei reţele formate din celule constă în faptul că frecvenţele folosite în
interiorul unei celule pot fi refolosite în altă celulă de asemenea. Dacă, de exemplu, staţia de
bază numărul 1, ce poate gestiona 100 de frecvenţe (în realitate pot mai mult, în jur de 830 de
frecvenţe), este folosită de 50 de vorbitori simultan, fiecare conexiune stabilită între oricare doi
utilizatori va folosi 2 frecvenţe, una pentru emisie şi cealaltă pentru recepţie (canal duplex),
epuizând astfel toate frecvenţele disponibile. Asta înseamnă că din punct de vedere al acestei
celule reţeaua este ocupată. În celula vecină utilizatorii pot fi în număr mult mai mic, iar apelul
poate fi efectuat fără probleme. În aceeaşi celulă vecină, frecvenţele folosite de utilizatori pot fi
aceleaşi ca cele folosite în celula numărul 1.
Faptul că există un număr de frecvenţe limitat pentru fiecare celulă explică şi de ce în
anumite zile (31 decembrie, dezastre naturale etc.) reţeaua de telefonie devine inaccesibilă, ceea
ce nu înseamnă neapărat că reţeaua este blocată, ci că sunt mai mulţi doritori să utilizeze
reţeaua decât frecvenţe disponibile la un moment dat. (În realitate, lucrurile sunt un pic mai
complicate. De pildă standardul GSM, utilizat în România, foloseşte tehnologia TDMA (Time
pision Multiple Access) care împarte frecvenţele în sloturi de timp, în aşa fel încât poate utiliza o
frecvenţă pentru mai multe canale de date).

TRANSFERUL UNUI APEL DINTR-O CELULĂ ÎN ALTA

În situaţia în care doi ipotetici vorbitori se află în celule pe care nu le părăsesc pe timpul
conversaţiei, modul în care elementele interacţionează sunt clare: apelant, staţie de bază,
centrală, staţie de bază, apelat. Numai că lucrurile de regulă sunt mai complicate în realitate,
oamenii aflându-se adeseori în mişcare atunci când folosesc telefoanele mobile. Pentru a nu
întrerupe convorbirea la ieşirea dintr-o celulă, reţeaua de telefonie mobilă trebuie să ştie cum să
predea/preia apelul între celule adiacente.
Predarea/preluarea apelului nu este un proces foarte simplu, uneori survenind întreruperea
comunicării. Pentru ca acest proces să aibă loc, sistemul trebuie să decidă când să comute
conexiunea, la ce staţii radio să îi reconecteze pe vorbitori şi pe ce canal, fără a întrerupe
discuţia. Sistemul trebuie să determine puterea semnalului emis de staţia de bază folosită de
vorbitor, să o compare cu acea a staţiilor vecine, să evalueze canelele libere ale staţiilor vecine,
să rezerve un canal liber la o staţie radio disponibilă, pentru ca apoi să transmită semnalul de
schimbare către telefonul mobil. Odată conectat la noua staţie, telefonul mobil transmite un
mesaj prin care anunţă că a recepţionat semnalul, permiţând reţelei să disponibilizeze canalul
folosind până de curând de telefon.

DENTIFICAREA ECHIPAMENTELOR ŞI A ABONAŢILOR (GSM)

SIM-ul

Telefoanele GSM folosesc un microcip numit Subscriber Identity Module (SIM). SIM-ul este
folosit pentru a stoca date despre configuraţia telefonului, despre abonamentul existent etc.
Fiecare SIM este activat printr-un număr de identificare unic; odată activat, numărul de
identificare este înregistrat, iar cardul este legat de reţeaua în care a fost activat.

După cum probabil ştiţi, există şi reţele de telefonie mobilă care nu au pentru telefoane nevoie
de SIM-uri. Telefoanele care nu folosesc SIM au datele încărcate în memoria telefonului.

IMEI

IMEI (International Mobile Equipment Identity ) este un număr format din 15 cifre folosit de
standardul GSM ce identifică echipamentul, telefonul. Se poate vedea sub bateria telefonului.
Acest număr de identificare este introdus în telefon de către producător, iar atunci când telefonul
încearcă să acceseze o reţea, IMEI-ul este comparat cu datele dintr-o bază de date, în felul acesta
putându-se determina dacă telefonul este sau nu furat.

IMSI

IMSI (International mobile subscriber identity) este un număr format din 15 cifre care este stocat
pe SIM şi care este alocat utilizatorului de către operatorii de telefonie. Acest cod permite
operatorul să identifice abonatul funcţie de numărul de telefon. De asemenea, IMSI conţine un
cod ce identifică ţara în care are contract abonatul.

TMSI

TMSI (Temporary mobile subscriber identity) este un număr repartizat de reţea şi este mai scurt
decât IMSI. TMSI este folosit şi pentru a ascunde adevărata identitate a utilizatorului faţă de cei
care ar încerca să decodeze semnalul conţinând codul IMSI transmis de telefon. Prin
transmiterea regulată şi frecventă a TMSI , IMSI poate fi transmis mai rar.

SID

SID (System Identification Code) este un cod unic de 5 cifre alocat pentru fiecare operator de
telefonie mobilă. La pornirea telefonului mobil se desfăşoară operaţiuni de identificare în reţea
pe un canal de control între telefon şi staţia de bază. Dacă SID-ul primit de telefon de la reţeaua
în raza de acoperire a căreia se găseşte nu se potriveşte cu cel al telefonului, atunci telefonul
afişează lipsa semnalului. Dacă cele două SID-uri se potrivesc, telefonul este integrat în reţea şi
poate efectua apeluri. În procesul de identificare, telefonul mobil transmite o cerere de
înregistrare în reţea, în acest fel centrul de comutare care are în responsabilitate staţia de bază
cu care comunică telefonul ştie exact poziţia echipamentului ce a făcut cererea. Acelaşi centru de
comutare stabileşte o frecvenţă de emisie pentru telefon, în cazul în care efectuează o
convorbire.