DREPT INTERNAŢIONAL UMANITAR

SPECIFICUL IMPLEMENTĂRII DREPTULUI

INTERNAŢIONAL UMANITAR
CURS II
Moto:
Până la adoptarea unui cod mai complet al
legilor războiului, Înaltele Părţi Contractante
consideră că, este corect să declare că, în
cazurile neacoperite de reglementările adoptate
de ele, populaţia şi combatanţii rămân sub
protecţia şi autoritatea principiilor dreptului
internaţional aşa cum derivă acestea din
cutuma stabilită între naţiunile civilizate, din
legile umanităţii şi din dictatul conştiinţei
publice.
Clauza Martens, 1899
 1
Metode de implementare

• mecanisme proprii de implementare în

contextul mecanismelor existente de drept
internaţional public, prin adaptarea acestora, dar
şi prin crearea unor mecanisme noi, aplicabile
împreună cu cele de drept internaţional public
 1.2. Aplicarea dreptului internaţional
umanitar în timp de pace
• obligaţii specifice pentru statele părţi de a
„asigura respectarea convenţiilor” prin
însuşirea dreptului internaţional umanitar în
timp de pace
• diseminarea dreptului internaţional
umanitar şi pregătirea grupurilor ţintă
formate din forţele militare, personalul
protejat, populaţia civilă
• adoptarea unei legislaţii naţionale care să
transpună în ordinea juridică regulile de drept
internaţional umanitar;
• angajarea de jurişti în cadrul forţelor armate
 1.2.1. Comisia Naţională de Drept
Internaţional Umanitar

• Hotărârea Guvernului nr. 420/2006 -

Comisia Naţională de Drept Internaţional
Umanitar (CNDIU)
 1.3. Aplicarea dreptului internaţional
umanitar în timp de conflict armat
implementarea obligaţiilor specifice :
• mecanismul Puterilor Protectoare;
• acordurile între state (mijloace diplomatice);
• comisiile de anchetă;
• implicarea Comitetului Internaţional de
Cruce Roşie şi a Societăţilor Naţionale de
Cruce Roşie şi de Semilună Roşie;
• comisiile de adevăr şi reconciliere;
• atragerea răspunderii penale individuale în
faţa instanţelor naţionale sau internaţionale
pentru încălcările grave ale convenţiilor de
la Geneva.
2. Persoanele protejate de dreptul
internaţional umanitar. Încălcările
dreptului internaţional umanitar. Cine
răspnde?
2.1. Categoriile de persoane protejate de
dreptul internaţional umanitar
• conflictelor armate internaţionale sunt
considerate categorii de persoane
protejate: prizonierii de război, răniţii,
bolnavii, naufragiaţii, populaţia civilă
(internaţii, femei, copii, refugiaţi).
• conflictele armate interne, persoanele care nu participă
sau nu mai participă la conflictul armat intern pentru că
sunt rănite, bolnave sau pentru că se află în detenţie
(art. 3 comun convenţiilor de la Geneva)
• în cadrul conflictelor armate fără caracter internaţional
cărora li se aplică şi Protocolul adiţional II, protecţia este
detaliată şi în cadrul categoriei generale de persoane
protejate care nu participă sau nu mai participă la
conflictul armat intern; astfel, se acordă protecţie
expresă copiilor, populaţiei civile, precum şi persoanelor
a căror libertate este restricţionată pentru motiv de
conflict armat.
2.2. Încălcările dreptului internaţional
umanitar – tipuri de răspundere

• dreptul de la Haga
• răspunderea materială a statelor
• Dreptul de la Geneva introduce, în ceea ce priveşte
conflictele armate internaţionale, noţiunea de „grave
încălcări” ale convenţiilor
• obligă statele la tragerea la răspundere penală a
persoanelor care se fac vinovate de săvârşirea acestora
• sistemul conflictelor armate interne, dreptul aplicabil
reprezentat de art. 3, comun convenţiilor de la Geneva
din 1949, precum şi Protocolul adiţional II, nu prevăd
conceptul de „grave încălcări”
• Statutul de la Roma pentru înfiinţarea
Curţii Penale Internaţionale prevede, la
art. 8 paragraf 2 lit. c), crimele de război în
conflictele armate fără caracter
internaţional sub forma violărilor serioase
ale art. 3, comun convenţiilor de la
Geneva
• Doctrina, la rândul ei, se pronunţă, totuşi,
pentru absorbţia conceptului de „grave
încălcări”, de către crimele de război
comise în timpul conflictelor internaţionale,
şi în cazul conflictelor armate interne.
• conflictele armate internaţionale,
încălcările dreptului internaţional umanitar atrag
două tipuri de răspundere: răspunderea clasică
a statelor (materială, morală şi diplomatică) şi
răspunderea penală a persoanelor fizice în faţa
instanţelor naţionale sau internaţionale.

• conflictele armate fără caracter internaţional

se poate angaja răspunderea penală pentru
încălcările normelor de drept internaţional
umanitar aplicabile pentru săvârşirea crimelor
împotriva umanităţii, a crimei de genocid, dar şi
a crimelor de război.
3.1. Mecanismul Puterilor Protectoare

• substitut pentru Puterea Protectoare sub

forma unui stat neutru sau a unei
organizaţii numite Puterea Deţinătoare
• În lipsa unui substitut, Puterea Deţinătoare
poate solicita unei organizaţii umanitare,
precum Comitetul Internaţional de Cruce
Roşie, să preia funcţiile umanitare care
aparţin Puterilor Protectoare sau poate
accepta serviciile unei asemenea
organizaţii.
3.2. Comisiile de anchetă

• Comisia Internaţională de Stabilire a Faptelor

• Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor

Unite poate stabili faptele săvârşite în cadrul
unui conflict armat prin înfiinţarea unor comisii
de anchetă.
3.2.1. Comisia Internaţională de Stabilire a
Faptelor
• Art. 90 din Protocolul I
• Comisia are două tipuri de atribuţii, conform
art. 90 paragraf (c) din Protocolul I: ancheta
şi exercitarea bunelor oficii.
• Competenţa de efectuare a anchetelor,
aparţinând Comisiei, se exercită asupra
„oricărui fapt pretins a fi o încălcare gravă în
sensul” convenţiilor şi al protocolului, sau
asupra unei alte violări grave a convenţiilor
ori a protocolului.
3.3. Comitetul Internaţional al Crucii Roşii
(CICR). Rolul Societăţilor Naţionale de
Cruce Roşie şi al organizaţiilor
neguvernamentale
https://www.youtube.com/watch?v=jwqR
o4Xkix8

3.3.4. Organizaţiile neguvernamentale

 3.4. Angajarea răspunderii pentru
încălcări ale dreptului internaţional
umanitar
implică angajarea răspunderii pe mai multe planuri
Pe plan international
• răspunderea penală a persoanelor fizice pentru încălcările grave
ale convenţiilor de la Geneva, precum şi pentru alte violări serioase
ale dreptului internaţional umanitar considerate crime internaţionale
• răspunderea morală, politică şi materială (în genere ca urmare a
pierderii războaielor, sub formă de despăgubiri de război) a
statelor;
Pe plan national
• şi, arareori, la nivel naţional, sub forma răspunderii penale
clasice a persoanelor fizice pentru încălcarea unor norme de drept
intern (ce condamnau un anumit comportament în cadrul conflictelor
armate).
• Nürnberg şi Tokyo
punct de cotitura raspunderea penala a
persoanelor juridice
• Jurisdictia universala
principiul aut dedere aut judicare
prevăzut de Conventiile de la Geneva în cazul sistemului
„încălcărilor grave”, statele au obligaţia fie de a judeca persoana
vinovată, fie de a o extrăda către un stat care doreşte judecarea ei
principiu care completează teoria jurisdicţiei universale.
jurisdicţia universală
orice stat poate să-şi exercite jurisdicţia asupra unor persoane care
se fac vinovate de „încălcări grave” ale dreptului internaţional
umanitar şi care reprezintă crime internaţionale, chiar dacă nu are
nicio legătură cu făptuitorul, victima sau locul săvârşirii faptei. Adolf
Eichmann, Pinochet
3.3. Comisiile de Adevăr şi Reconciliere
• Africa de Sud
• Timorul de Est
• Argentina
• funcţiunile privesc stabilirea unor înregistrări
istorice a evenimentelor, obţinerea dreptăţii
pentru victime, facilitarea reconcilierii naţionale
şi nu în ultimul rând, descurajarea altor încălcări
şi abuzuri.
• precursor al procesului judiciar, prin strângerea
probelor necesare într-un proces în care
făptuitorii vor fi urmăriţi penal şi judecaţi.