CUPRINS

INTRODUCERE ............................................................................................................................................................ 2
CAPITOLUL I – CRIZA INTERNAŢIONALĂ, FINANCIAR - MONETARĂ ŞI EFECTELE SALE
ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE................................................................................................................................. 3
1.1 CE ESTE CRIZA ? ........................................................................................................................ 3
1.2 CAUZE FUNDAMENTALE ALE CRIZEI .......................................................................................... 4
1.3 INTERNAŢIONALIZAREA CRIZEI.................................................................................................. 9
1.4 CRIZA FINANCIAR - MONETARĂ ÎN EUROPA ............................................................................. 12
1.5 BUNURILE ŞI CRIZA ECOLOGICĂ............................................................................................... 16
1.6 PROPUNERI DE MĂSURI ............................................................................................................ 17
2 CAPITOLUL II - DECLANŞAREA CRIZEI ÎN ROMÂNIA ŞI MĂSURILE DE COMBATERE ............ 25
2.1 CANALE DE PROPAGARE A CRIZEI ÎN ROMÂNIA ....................................................................... 25
2.2 EFECTE ŞI CONSECINŢE ALE CRIZEI FINANCIARE ...................................................................... 25
2.2.1 Asupra saraciei .................................................................................................................. 25
2.2.2 Asupra somajului ............................................................................................................... 27
2.2.3 Asupra inflatiei ................................................................................................................... 28
2.2.4 Alte consecinte ................................................................................................................... 29
2.3 MĂSURI DE CONTRACARARE A EFECTELOR CRIZEI................................................................... 30
2.4 EMERGENŢA RISCULUI SISTEMIC ÎN SISTEMUL BANCAR DIN ROMÂNIA .................................... 32
2.5 EVOLUŢIA PIEŢEI DE CAPITAL DIN ROMÂNIA ÎN CONTEXTUL CRIZEI FINANCIARE .................... 39
3 CONCLUZII ŞI PROPUNERI ............................................................................................................................ 43
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................................................... 45

Page 1 of 45
 INTRODUCERE

În evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate

pronunţată, însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză ne
aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar
panică.
Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori
iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi,
cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul
nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă.
Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea
sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de
mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o
criză? Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive avem
de-a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. National Bureau of Economic Research
(NBER) defineşte criza ca fiind “o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva
luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării,
diminuarea producţiei industriale şi a consumului“.
Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere,
şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea
burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize
locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.
Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă
o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim intotdeauna de
o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară nu
este decât o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul
financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a
mecanismelor de piaţă. Bursa , este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de
diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa
imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor
reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare
(acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de
economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi
incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi
investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas.
Se vorbeşte de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte
mare de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de
vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea globală nu va
genera o criză decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor genera
dificultăţi în găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politica expansionistă a băncii centrale
nu va genera o criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne va fi
dificil să ajungem (în panica noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă. Crizele nu sunt
greu de previzionat însă cel care va face o astfel de predicţie va fi greu de crezut de către cei
mai mulţi dintre noi mult prea puţin preocupaţi de efectele încălzirii globale sau a expansiunii
monetare şi mai preocupaţi de cum să valorificăm cât mai bine poziţia noastră privilegiată .

Page 2 of 45
 CAPITOLUL I – CRIZA INTERNAŢIONALĂ,
FINANCIAR - MONETARĂ ŞI EFECTELE SALE
ASUPRA ECONOMIEI MONDIALE
1.1 Ce este criza ?

Criza este definită ca o manifestare a unor dificultăţi (economice, politice, sociale etc.);
perioadă de tensiune, de tulburare, de încercări (adesea decisive) care se manifestă în
societate, lipsă acută (de mărfuri, de timp, de forţă de muncă)1. (DEX)
Conform Dicţionarului Juridic Rubinian, criza financiară reprezintă “Situaţia în care
cererea de bani este mai mare decât oferta (disponibilul) de bani. Aceasta înseamnă că
lichiditatea este rapid evaporată deoarece banii disponibili sunt retraşi din bănci, forțând astfel
băncile fie să vândă propriile active şi investiţii, pentru a-şi acoperi necesităţile, sau să
colapseze. Criza financiară poate duce la o criză economică2.”
Acelaşi dicţionar defineşte criza economică astfel: “Situaţie în care economia unei ţări
trece brusc printr-o scădere a forţei sale, scădere adusă de regulă de o criză financiară. O
economie ce trece printr-o criză economică va experimenta aproape sigur o scădere a PIB
(Produs Intern Brut), o evaporare a lichidităţilor şi o creştere / scădere a preţurilor din cauza
unei inflaţii / deflaţii.
Crizele economice pot lua forma unei stagflaţii, unei recesiuni sau unei depresii
economice, şi uneori poate duce la colaps economic3.

1 Alexandra Burnei, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Universul Enciclopedic, 1998,Bucureşti,
p. 189
2 Sanda Ghimpu, Dicţionar juridic, Ed. Albatros, 1985, Bucureşti, p. 78
3 Sanda Ghimpu, Dicționar juridic, Ed.Albatros, 1985, București , p.79

Page 3 of 45
1.2 Cauze fundamentale ale crizei

Există trei puncte de plecare importante pentru înţelegerea crizei economice curente.
În primul rând, ceea ce se întâmplă reprezintă spargerea seturilor de acorduri de legătură
prin care economia mondială a fost guvernată începând cu anii 1980. Aceste acorduri
reprezintă „soluţia” temporară a capitalului pentru crizele care au apărut anterior.
În al doilea rând, crizele anilor 1970 şi încercările de a le rezolva în anii 1980 îşi au
originea într-o contradicţie centrală a capitalismului, respectiv contradicţia dintre crearea
profitului în sfera producţiei şi realizarea profitului în sfera circulaţiei şi schimbului.
În al treilea rând, situaţia slabă istoric pentru capitalul britanic, cel puţin a celui situat
teritorial în Marea Britanie, a lăsat această ţară foarte vulnerabilă la criză.
Criza în sine are un număr de dimensiuni, dar trei sunt extrem de importante. Prima este
creşterea datoriilor, atât publice, cât şi private. De exemplu, în SUA datoriile au avut o
evoluţie exponenţială începând cu anul 1940 până în 2010 (figura 1).

1940 1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010

Figura nr.1- evoluția datoriilor în SUA 1940-2010

Sursa: Banca Mondială (2010).

Principalul eveniment al celei de a doua jumătăţi a anului 2008 a fost înrăutăţirea

dramatică a primei dimensiuni menţionate; criza financiară bazată pe acumularea datoriilor.
Principala cauză a acesteia a fost creşterea recunoaşterii faptului că datoriile „rele” din sistem
au o proporţie mai mare decât s-a crezut anterior. Aceasta a condus la o confuzie în rândul
clasei decizionale din SUA privind modul în care să răspundă la creşterea numărului de
împrumuturi fantomă.
Naţionalizarea forţată a companiilor ipotecare Fannie Mae şi Freddie Mac (în mare
parte ca rezultat al presiunii din partea investitorilor chinezi şi japonezi) s-a trecut brusc la
acordarea permisiunii pentru o bancă de investiţii, Lehman Brothers, să falimenteze. Drept
consecinţă a falimentului Lehman Brothers lumea a asistat la o creştere bruscă a costurilor de
împrumutare şi la creşterea riscului de aversiune pentru creditarea sectorului privat atât în
ţările dezvoltate, cât şi în cele în curs de dezvoltare.
Aşa cum se observă din figura 2, începând cu septembrie 2008 ritmul expansiunii
creditelor în 69 de ţări pentru care s-au prelucrat datele a scăzut la aproape jumătate (Banca
Mondială, 2010), de la o creştere de circa 1,1 procente în perioada ianuarie-septembrie 2008
la numai 0,6 procente în intervalul septembrie 2008 - mai 2009. Declinul a fost foarte
pronunţat în ţările cu venituri medii, probabil datorită sistemelor financiare mai integrate care
au fost afectate direct de schimbarea condiţiilor financiare globale.
Aceasta a aruncat sistemul bancar într-o criză şi mai profundă în trei moduri.
În primul rând, creşterea valului de datorii neperformante ameninţa solvenţa băncilor.
Page 4 of 45
 În al doilea rând, schimbarea aparentă în politica Rezervei Federale de la salvarea
anterioară a Bear Sterns a creat panică pe piaţa de împrumuturi interbancare. Existând
nesiguranţă în ceea ce priveşte băncile care vor supravieţui, băncile au sistat toate
împrumuturile blocând astfel întregul sistem.
În al treilea rând, investitorii de pe piaţa de capital s-au panicat de asemenea,
astfel că acţiunile băncilor au intrat în cădere liberă. Întrucât reglementarea bancară
se bazează pe ideea că împrumuturile pot fi un anumit multiplu al capitalului bancar şi
întrucât declinul acţiunilor a redus semnificativ capitalul, s-au creat condiţiile pentru un declin
masiv al împrumuturilor bancare ce poate ameninţa stabilitatea sistemului. Deşi aceste
probleme au devenit vizibile iniţial în SUA şi Marea Britanie, unde sectorul imobiliar şi
dereglementarea bancară au fost foarte puternice, într-un timp scurt a devenit clar
faptul că şi băncile din alte ţări, în special din Europa continentală, care au făcut împrumuturi
pe aceste pieţe au afectat toate ţările industrializate.

Figura 2. Evoluţia creditării bancare a sectorului privat după colapsul Lehman

Brothers
Sursa: Banca Mondială (2010).

Ca rezultat, atât creşterea economică mondială, cât şi capacitatea de previziuni au fost

puternic afectate. Astfel, perspectivele curente sunt foarte nesigure şi există riscul subestimării
în pofida scăderii exigenţelor, aşa cum se observă din figura 3 privind creşterea economică
globală.
Graficul următor este construit pe baza indicatorilor de piaţă şi sugerează faptul că
varianţa riscului creşterii este în prezent mai mare decât cea normală şi indică, de asemenea,
asimetria negativă a riscului. Acest lucru înseamnă nesiguranţă în ceea ce priveşte
previziunile privind economia mondială cu intervale de probabilitate de 50, 70, şi 90 de
procente. Aşa cum se observă, în intervalul de încredere de 70% se cuprinde cel de 50%, iar
intervalul de 90% la include pe cele de 50 şi 70% (FMI, 2010).

Figura 3. Riscul creşterii PIB-ului mondial (schimbare procentuală)

Sursa: estimări FMI (2010).

Page 5 of 45
 Rezultatele acestei evoluţii s-au concretizat într-o schimbare abruptă a politicii privind
garanţiile băncilor. Forma a fost diferită de la o ţară la alta. Planul guvernamental al Marii
Britanii, care a fost adoptat de UE, asigură condiţii pentru dezbateri politice care implică şi
cumpărarea acţiunilor la bănci. Aceasta permite discutarea naturii controlului statului asupra
sistemului bancar şi cine ar trebui să plătească pentru criză. Dar, este clar că scopul iniţial al
guvernului a fost de a avea o implicare minimă a statutului în sectorul financiar şi de a furniza
fonduri care să fie folosite pentru reconstrucţia băncilor până la pragul profitabilităţii, în
speranţa vânzării rapide a acţiunilor guvernului. Modelul a fost preluat din Scandinavia, unde
fusese folosit pentru restructurarea băncilor după criza financiară de la începutul anilor 1990.
Efectul imediat al recunoaşterii datoriilor neperformante de pe piaţa imobiliară a fost
faptul că valoarea unui volum mare de capital, evaluată la un anumit nivel pe baza
presupunerii că împrumuturile vor fi plătite integral, nu mai exista.
Acest capital se împarte în două categorii:
 prima categorie este capitalul implicat direct în proiecte imobiliare şi legat de
ipotecă sub-prime atât pentru capitalul necesar pentru ipotecă, cât şi pentru capitalul
folosit în construcţii şi dezvoltări.
 a doua categorie este capitalul din alte industrii care a fost investit în perspectiva
unei cereri rezultate de la o piaţă imobiliară în creştere; nivelurile ridicate depind în
special de proprietarii care se împrumutau - ceva care este puţin probabil să se
producă în viitorul previzibil.
Orice revalorizare a capitalului de acest tip ridică problema asupra responsabilităţii
asupra plăţilor pentru pierderi - de capital şi de forţă de muncă.
Mecanismul asigurării schimbării include următoarele:
 subvenţii directe pentru băncile finanţate de contribuabili;
 refacerea bazei de profit prin refuzarea transmiterii scăderilor de rate ale dobânzilor
către cei care acordă împrumuturi.
 atac asupra securităţii locului de muncă, salariilor şi condiţiei personalului bancar
pentru a diminua costurile.
 reducerea ratei dobânzii plătite pentru deponenţi.
În măsura în care statul a încercat să acţioneze şi în altă calitate decât aceea de un agent
de capital şi să impună termeni asupra băncilor, acestea au reacţionat printr-o ameninţare -
blocarea sistemului. Aceasta a condus la un conflict dificil între guvern şi bănci, în special în
ceea ce priveşte implementarea reducerilor de rată a dobânzii. Cu toate acestea, reducerile s-
au realizat, au condus la diminuări şi mai mari ale ratelor plătite deponenţilor care au avut
implicaţii serioase asupra pensionarilor curenţi şi viitori. În plus, garanţiile întregi au condus
la costuri ideologic considerabile atât în ceea ce priveşte reputaţia financiară a sectorului
financiar la nivelul societăţii, cât şi în raport cu legitimitatea reglementării şi proprietăţii de
stat.
În timp ce anticiparea evenimentelor este dificilă la orice nivel de probabilitate, se pare
că injecţiile de fonduri au refăcut într-o oarecare măsură stabilitatea sistemului bancar. Deşi
boom-ul imobiliar din SUA şi dintr-o serie de ţări europene s-a dovedit a fi o bulă speculativă,
nu s-a ajuns la împrumuturi atât de mari încât sistemul financiar al ţărilor industrializate să fie
doborât, împrumuturile cu ipotecă sub-prime totalizează în iunie 2008 circa 500 miliarde de
dolari, dintr-un total de 10,6 mii de miliarde de dolari conform Depozitului Federal de
Asigurări Corporatiste 4. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că dacă ipotecile nu sunt
plătite în totalitate casele pe care au fost angajate nu sunt total lipsite de valoare.
În evaluarea costurilor stabilizării se au în vedere valorile iniţiale aşa cum a fost aceea

4
Raportari - The Economist - din data de 27 septembrie 2008

Page 6 of 45
de 700 miliarde de dolari ataşat de garanţiile SUA.
Garanţiile cuprind trei tipuri diferite de cheltuieli:
- asistenţă financiară directă a băncilor, acesta fiind un cost real;
- garanţii pe împrumuturi, a cestea devenind costuri reale numai dacă împrumuturile
făcute nu se returnează;
- împrumutul guvernamental direct pentru a asigura fluxul de bani pe pieţele
financiare, acesta devenind un cost real dacă ratele dobânzilor la care se fac
împrumuturile sunt nerealist de reduse sau dacă împrumuturile făcute nu sunt
returnate.
Costul real al garanţiilor bancare în Marea Britanie reprezintă circa 37 miliarde de lire
sterline. Atât reprezintă asistenţa financiară acordată băncilor. Acesta nu va fi neapărat un cost
pe termen lung, întrucât partea băncilor poate fi revândută la un preţ mai ridicat la o dată
ulterioară. Totuşi, este vorba de o sumă semnificativă de bani care va determina un record în
ceea ce priveşte deficitul bugetar. Graficul din figura 4 arată modul în care deficitul bugetar al
Marii Britanii a fluctuat ca procent din rezultatul economic al ţării (PIB).

Figura 4. Deficitul bugetar al Marii Britanii (%)

Sursa: Statistici Naţionale Marea Britanie (2010).

In SUA, un plan de salvare in valoare de 700 miliarde USD este supus aprobarii
senatului.
Criza de lichiditati lovește din ce in ce mai multe instituții financiare din toata lumea.
Guvernele sar in sprijinul instituțiilor financiare, dar în unele țări situația devine dramatică.
Ungaria, Ucraina si Islanda sunt salvate de la blocaj financiar de UE, FMI si Banca Mondiala.
Bursele cad spectaculos, volatilitatea este maximă.
Practic, încrederea în sistemul financiar este minimă. Băncile nu au de unde să obțină
credite pe termen scurt, fiind puse deseori în imposibilitate de plată. Creditul devine foarte
scump, fapt care afectează și companiile și populația care deține împrumuturi.
Reducerea dramatică a activităţii economice în Statele Unite, spargerea baloanelor
imobiliare şi financiare, „îngheţarea” pieţei creditului, ş.a., care au început în vara anului 2007
dar care s-au accelerat rapid, au guvernat acţiunea tuturor factorilor analizaţi anterior.
O reprezentare schematică a modului în care contagiunea de dincolo de Atlantic şi
dezechilibrele menţionate au accelerat impactul forţelor restrictive interne în ultimele luni este
înfăţişată în figura de mai jos - figura 5:

Page 7 of 45
 Figura 5. Mecanismele de transmisie ale problemelor financiare

Astfel, s-au manifestat patru mecanisme principale de transmisie a problemelor

financiare care au condus la criza generală:
 Suprimarea consumului în Statele Unite, afectat direct de oportunităţile de
vânzări ale exportatorilor europeni, restrânse ca urmare a aprecierii trecute a
monedei;
 Sistemul financiar european a fost un cumpărător important de „active toxice”
din portofoliile băncilor americane. Reducerea drastică a valorii acestora sau
încetarea tranzacţionării acestor active a condus la prăbuşirea în lanţ a
sistemului bancar european, ceea ce a afectat apoi companiile europene;
 Reducerile masive ale dobânzii de către FED ca răspuns la criză au generat o
depreciere puternică a dolarului în raport cu euro, ceea ce a exacerbat presiunea
concurenţială asupra producătorilor europeni.
 În final, cu o mică întârziere, criza a lovit şi economiile emergente, ceea ce a
determinat o scădere a cererii acestora pentru importuri.
Drept urmare, în economiile europene s-a generat o interacţiune negativă standard
între sectorul corporate şi cel al gospodăriilor, în modul tipic al oricărei recesiuni. Firmele au
redus/încetat investiţiile, au redus orele de muncă şi nivelul de personal. Gospodăriile -
confruntate cu incertitudine crescută, reduceri ale preţurilor bunurilor din proprietate, dar şi cu
noi restricţii la creditare - economisesc mai mult şi suferă pierderi în venituri; consumul

Page 8 of 45
general scade, înrăutăţind situaţia companiilor, ceea ce intensifică procesul de pierdere a
locurilor de muncă, etc.
Înainte de a analiza politicile de răspuns la criză este necesar să sintetizăm trei puncte
cheie ale analizei efectuate:
 Rădăcinile crizei sunt globale, diverse şi extrem de complexe cum sunt dealtfel
şi „obscurităţile” sistemului financiar dezvoltat care a accelerat criza;
 Aparent paradoxal, impactul asupra economiei europene şi lanţurile cauzale
care s-au activat acum sunt oarecum simple, deloc noi şi bine înţelese. Europa
se confruntă cu o scădere severă a cererii dublată de probleme în sectorul
bancar şi financiar care, cu excepţia unor anumite detalii, sunt reminiscenţe ale
crizelor bancare anterioare (mai ales cele din ţările nordice de la începutul
anilor ' 90
 Uniunea Europeană ca întreg nu a fost, în mod clar, „supraîncălzită” şi nu
înregistrase multe dintre dezechilibrele economice majore care au caracterizat
economia Statelor Unite şi pentru care actuala criză este, în parte, un răspuns
necesar. Aşa cum s-a întâmplat în trecut (de exemplu, în 2001), o criză a fost
importată din Statele Unite într-un moment în care în termenii ofertei
economiei europene, o continuare a creşterii susţinute şi reduceri ale şomajului
ar fi fost posibile.

1.3 Internaţionalizarea crizei

Creşterea datoriilor în ultimele două decenii în ţări cum sunt SUA şi Marea Britanie a
fost dependentă de fluxurile internaţionale de capital care în schimb au condus la un grad
semnificativ de stabilitate a ratei de schimb comparativ cu turbulenţele din primii ani 1980. Pe
de altă parte, o mişcare către caracteristici diferite ale acumulării va pune inevitabil o
amprentă puternică asupra acordurilor monetare globale.
Criza s-a manifestat în principal prin evoluţii monetare interne în cele mai mari
economii, deşi ţări precum Islanda, Ucraina, Ungaria şi statele baltice au fost conduse la
nevoia de a apela la ajutorul FMI şi al UE. Acest lucru este în curs de schimbare şi criza se
internaţionalizează pe trei căi.
Prima dintre ele este efectul evoluţiilor curente din aşa-numitele „economii de piaţă
emergente”. Câştigătorul Premiului Nobel economistul Paul Krugman dă ca exemplu Rusia,
unde „în timp ce guvernul rusesc acumula valută străină în cantităţi impresionante - 560
miliarde de dolari, corporaţiile din Rusia şi băncile ruseşti se încărcau cu datorii străine cel
puţin la fel de impresionante de 460 miliarde de dolari. Aceasta este într-adevăr mama tuturor
crizelor valutare şi reprezintă un dezastru proaspăt pentru sistemul financiar mondial” 5.
Apariţia „comerţului precaut” (unde instituţiile financiare se împrumută pe pieţe cu rate
reduse ale dobânzilor cum este Japonia şi acordă împrumuturi în străinătate) începe să aibă un
efect devastator asupra unor astfel de valute.
În al doilea rând, ţări precum Marea Britanie şi SUA, care au fost centrul crizei, văd
valutele lor ameninţate cu devalorizarea, atât pentru că guvernele lor au nevoie să se
împrumute în străinătate, cât şi datorită lipsei generale de încredere. La momentul acesta,
dolarul este relativ puternic datorită faptului că alte valute sunt relativ slabe, dar lira sterlină a
scăzut dramatic atât în raport cu dolarul, cât şi cu euro.
Al treilea factor este creşterea presiunii asupra ţărilor să-şi devalorizeze propriile valute
pentru a stimula exporturile în contextul scăderii cererii. Chiar şi guvernul chinez are în

5
Paul Krugman , 2008

Page 9 of 45
vedere astfel de măsuri în relaţie cu SUA.
Toate aceste procese sunt de natură să îşi pună amprenta asupra perioadei de mare
turbulenţă a ratelor de schimb şi a fluxurilor de capital. Acum cauza imediată a schimbărilor
în valoarea valutelor este un dezacord profund asupra strategiilor viitoare ale clasei capitaliste
internaţionale.
Sarcina centrală pe termen lung pentru capital este dezvoltarea unei strategii de
acumulare care nu depinde de acumularea datoriilor nesustenabile6. Acest proces implică o
gamă largă de conflicte potenţiale, dar o problemă pare să devină deosebit de importantă. Este
vorba de reechilibrarea creşterii economice mondiale independent de economiile SUA (şi
Marea Britanie) şi legat de economiile din Asia şi din alte părţi ale lumii, în special China.
Reprezentanţii vizionari ai capitalismului, cum este Wolf, arată foarte clar faptul că dacă
persistă dezechilibrele globale curente, crizele financiare de tipul celor curente vor fi
recurente. Fluxurile mari de fonduri către SUA şi Marea Britanie vor conduce la împrumuturi
riscante oricare ar fi structurile de reglementare create. Singura cale pentru evitarea acestei
situaţii este prin schimbarea către consumul intern în ţări cum sunt China şi o îndepărtare de
consumul prin investiţii şi, în special, exporturi, în SUA.
Acest tip de strategie este extrem de dificil de implementat în practică pentru că natura
neplanificată, spontană a capitalismului face acest tip de reechilibrare să fie foarte
destabilizator şi riscant. Acest lucru a fost arătat la mijlocul anilor 1980, atunci când deciziile
de a coordona creşterea valorii yenului şi orientarea economiei japoneze către cererea internă
şi îndepărtarea de exporturi a atras frenezia speculativă a împrumutării, conducând la o criză
care s-a menţinut aproape două decenii.
Cu toate acestea, o problemă şi mai serioasă este faptul că nu există un acord clar
asupra modului în care se va merge mai departe în reprezentanţii diferitelor capitaluri
naţionale. Acest lucru a fost arătat în Europa plecând de la acordurile dintre guvernele german
şi britanic asupra gradului în care cheltuielile guvernamentale şi deficitele fiscale sunt
potrivite ca răspuns la criză. Mai serioase sunt însă tensiunile profunde dintre SUA şi
guvernele asiatice7 . Aceste tensiuni reflectă nu numai probleme economice, dar şi o
schimbare a echilibrului de putere în capitalismul internaţional.
Autoritățile americane și europene au evitat crahul generat de uriașele pierderi
acumulate în SUA și în Zona Euro prin intervenții corective ( injecții de capital, fonduri de
salvgardare și împrumuturi) în valoare de 20 000 de miliarde de dolari.
Drept urmare, lichiditatea de pe principalele piețe interbancare ale lumii a revenit în
2009 la un nivel foarte apropiat de cel din 2007, ceea ce a favorizat reluarea creșterii
economice după aproape 18 luni de recesiune în majoritatea țărilor afectate de crahul din
2008.
Cu toate acestea, Japonia și cele mai dezvoltate țări din Uniunea Europeană, cu excepția
Franței, au înregistrat în ultimul trimestru al anului trecut diminuări ale activității economice
comparativ cu trimestrul precedent (q/q-1) cuprinse între -0,2% și -0,7%.
Coroborând acestă contracție cu nivelul extrem de ridicat al ratei șomajului de la
sfârșitul anului trecut din Spania (21,6%), Franța (9,6%), SUA (8,9%), Italia (8,3%) și
Regatul Unit (8,0%), rezultă în mod evident că probabilitatea declanșării unei noi recesiuni la
nivel global este foarte mare, după numai 2 ani de creștere economică moderată.8
Recesiunea și criza financiară din perioada 2008-2010 nu reprezintă fenomene
impredictibile. După cum nici eventuala lor recrudescență nu este imposibil de prognozat. Cel
mai bun argument in acest sens este procedura de evaluare a dezechilibrelor macroeconomice

6
Martin Wolf - Financial Times - „De ce noul acord Bretton Woods este vital şi atât de dificil”
7
Pilling, 2008
8
Eurostat, Principal European Economic Indicators; IMF,World Economic Outlook Database, April 17, 2012

Page 10 of 45
interne și externe a țărilor din UE. Acestă procedură, operaționalizată la începutul acestui an
de către autoritățile UE, implică evaluarea sistematică a riscurilor sau a dezechilibrelor
macroeconomice prin utilizarea a 10 indicatori relevanți.
În consecință, analiza riscurilor macroeconomice prezentată în continuare a fost
realizată prin utilizarea următorilor indicatori: deficitul de cont curent (DCC), datoria
sectorului guvernamental (DSG) și credite bancare din sectorul privat (CBP).9

Țări Indi- % din PIB

catori 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
SUA DCC -3,8 -4,2 -4,6 -5,3 -5,9 -6,0 -5,0 -4,7 -2,7 -3,2 -3,1
DSG 54,7 57,1 60,4 68,2 67,8 66,6 67,6 76,1 89,8 98,5 102,9
CBP 206,1 198,8 214,4 221,3 225,3 235,1 243,8 220,8 231,8 230,7 :
Japonia DCC 2,1 2,8 3,1 3,6 3,6 3,9 4,8 3,2 2,8 3,5 2,0
DSG 153,6 163,9 169,5 180,6 186,4 185,9 183,0 191,8 210,2 215,2 229,7
CBP 299,4 307,2 317,3 311,2 318,7 308,5 297,2 299,6 328,4 326,6 :
Germania DCC 0,0 2,0 1,9 4,6 5,0 6,2 7,4 6,2 5,9 6,0 5,7
DSG 59,1 60,7 64,4 66,2 68,5 69,9 65,2 66,6 74,4 83,2 81,5
CBP 144,7 143,1 141,7 138,7 137,2 131,7 124,7 126,6 133,1 132,0 :
Regatul DCC -2,0 -1,7 -1,6 -2,0 -2,6 -3,2 -2,4 -1,4 -1,4 -3,3 -1,9
Unit DSG 37,7 37,2 38,5 40,2 42,0 43,1 43,9 52,4 68,4 75,1 82,4
CBP 135,8 140,8 144,9 153,3 161,9 171,6 187,8 213,5 229,2 222,6 :
Franța DCC 1,7 1,2 0,7 0,5 -0,5 -0,6 -1,0 -1,7 -1,5 -1,7 -2,3
DSG 56,9 58,9 63,1 65,1 66,7 63,9 64,1 68,2 79,0 82,3 86,2
CBP 105,7 103,5 105,4 106,1 109,0 113,5 122,5 125,1 129,5 134,4 :
Italia DCC 0,3 -0,3 -0,7 -0,3 -0,5 -1,5 -1,2 -2,9 -2,1 -3,5 -3,1
DSG 108,1 105,1 103,9 103,4 105,4 106,0 103,0 105,8 116,0 118,6 120,1
CBP 96,7 96,3 102,0 102,9 107,4 111,6 128,2 132,0 140,9 154,6 :
Spania DCC -3,9 -3,2 -3,5 -5,2 -7,3 -8,9 -9,9 -9,6 -5,2 -4,6 -3,7
DSG 55,5 52,5 48,7 46,2 43,1 39,6 36,3 40,1 53,9 61,1 68,4
CBP 119,6 123,3 131,6 140,0 159,3 177,4 197,6 214,4 227,8 231,4 :
România DCC -4,3 -3,3 -5,8 -8,3 -8,6 -10,3 -13,4 -11,6 -4,1 -4,4 -4,1
DSG 27,2 27,4 24,1 21,0 17,3 12,6 12,7 13,6 23,8 31,1 32,9
CBP 13,0 13,9 15,8 16,9 20,8 24,1 35,0 47,4 52,7 54,9 :
China DCC 1,3 2,4 2,7 3,5 5,9 8,6 10,1 9,1 5,2 5,1 2,7
DSG 17,7 18,9 19,2 18,5 17,6 16,1 19,5 16,9 17,6 33,5 25,8
CBP 123,0 143,5 151,9 140,4 134,3 133,5 127,8 120,8 145,1 146,4 :
Tabel nr.1
Surse de date: IMF, World Economic Outlook Database, April 17, 2012; World Bank,
Domestic credit provided by banking.

Ținând cont că pragul critic recomandat de către autoritățile UE pentru deficitul de cont
curent (-4%), este de subliniat faptul că în perioada 2001-2011 economia SUA a înregistrat un
minim istoric în ceea ce privește competivitatea factorilor de producție pe piețele interne și
externe. Pe de altă parte, datoria publică și împrumuturile bancare din sectorul privat al
economiei americane depășesc în aceeași perioadă cu mult nivelurile critice recomandate de

9
European Commission,First Alert Mechanism Report on microeconomic imbalances in Member States,14
February 2012.

Page 11 of 45
autoritățile UE pentru acești indicatori (60% din PIB pentru datoria publică și 160% din PIB
pentru împrumuturile bancare din sectorul privat).
Cu alte cuvinte, ineficiența productivă, pusă în evidență de deficitele foarte mari ale
contului curent, precum și ineficiența alocativă, reflectată de supracreditarea sectorului
guvernamental și a sectorului privat, reprezintă principalele cauze ale crahului din 2008 al
economiei americane.
Rezultă, deci, că SUA au exportat și nu au importat criza din perioada 2007-2010.
Aplicând acum același algoritm analitic și celorlalte țări menționate în tabloul de bord
anterior, rezultă următorul clasament alcătuit în funcție de ordinea descrescătoare a
performanțelor macroeconomice:
1. China;
2. Germania;
3. Franța;
4. Italia;
5. Regatul Unit;
6. SUA;
7. Spania;
8. România.
Absența Japoniei din clasamentul anterior se datorează caracterului contradictoriu al
performanțelor și contraperformanțelor sale macroeconomice: eficiență productivă ridicată
(excedente de cont curent sistematice) versus ineficiență alocativă extremă (supracreditarea
sectorului public și a sectorului privat).
În ceea ce privește România, ar fi de subliniat nivelurile foarte mari ale deficitelor de
cont curent ( cele mai mari din UE-27 !) , respectiv nivelul extrem de scăzut al eficienței
alocative, în condițiile în care volumul împrumuturilor bancare din sectorul privat s-a
multiplicat de 4 ori în perioada 2001-2010 !
În sfârșit, ar mai fi de semnalat caracterul ambiguu si contradictoriu al strategiilor de
contracarare a crizei economice și financiare operaționalizate în SUA, respectiv în Zona Euro
și în UE. Astfel, în timp strategia autorităților americane de contracarare a recesiunii și a
crizei financiare se bazează pe o politică monetară expansivă, pe deficite publice
nerestricționate, precum și pe un grad redus de reglementare și de supraveghere a sistemului
financiar, în cazul Zonei Euro și al UE se practică, de asemenea, o politică monetară
expansivă, dublată însă de o reglementarea strictă a deficitelor fiscale și a sistemului
financiar. Această lipsă de concertare strategică reprezintă un factor perturbator care poate
accentua recrudescența crizei financiare, mai ales că strategiile menționate vizează
simptomele și nu criza în sine. Este adevărat că simptomele actualei crize sunt de natură mai
degrabă financiară, dar această criză a fost generată în ultimă instanță de deteriorarea acută a
profitabilității factorilor de producție. Fără ameliorarea radicală a competivității și a
profitabilității companiilor americane și europene din economia reală, recrudescența crahului
din 2008 este inevitabilă.

1.4 Criza financiar - monetară în Europa

Criza financiara si economica din America s-a extins rapid in restul lumii. Europa a
intrat in recesiune economica. Incercand sa stabilizeze entitatile financiare interne si sa-si
revigoreze economia, guvernantii din Europa Occidentala au investit sume uriase in
structurile financiare interne, au nationalizat o buna parte dintre banci si au redus impozitele
ca sa stimuleze economia.

Page 12 of 45
 Productia industriala din tarile europene dezvoltate, precum Germania, Franta, Anglia,
Italia si Spania, a scazut in prima faza cu 20-25%. Somajul, lipsa de incredere a
consumatorilor si senzatia de nesiguranta a cetatenilor au crescut in majoritatea statelor din
UE. Guvernul german a alocat 100 de miliarde de euro pentru garantarea imprumuturilor
acordate de banci. Deoarece efectul a fost insuficient, guvernantii au dispus ca alte 60 de
miliarde de euro sa fie alocate pentru stimularea economiei.
PIB al Marii Britanii a scazut alarmant iar firmele engleza incercand sasupravietuiasca
au apelat la stat. In ianuarie 2009, guvernul de la Londra a alocat 20 de miliarde de lire ca
garantie pentru imprumuturi facute de banci intreprinderilor mici si mijlocii. Ceea ce este
mult prea putin pentru acoperirea datoriilor interne ale firmelor britanice, in valoare de peste
500 de miliarde de lire.
Cresterea preturilor de consum si costurile ridicate ale benzinei si titeiului
impovareaza bugetul consumatorilor europeni. Deosebit de afectata de aceste evolutii este
Marea Britanie, unde inflatia s-a amplificat de la 3,3% in luna noiembrie a anului trecut la
4,4% in februarie 2011 – chiar daca intre timp s-a inregistrat o usoara scadere pana la cota de
4%. Banca Centrala Europeana a reactionat recent fata de cresterea inflatiei, procedand pentru
prima data de la inceputul crizei financiare la o majorare cu 0,25 puncte de baza a dobanzii de
referinta, care a ajuns astfel la 1,25%.
Cea de-a doua problema majora o constituie amploarea datoriei publice in diversele
tari. A fost necesar, pe de o parte, ca in special tarile europene mari sa aloce sume importante
pentru Fondul European de Stabilitate Financiara. Pe de alta parte, toate guvernele nationale
au fost nevoite sa disponibilizeze masiv fonduri pentru stabilizarea, respectiv stimularea
activitatii economice. Actualmente, cea mai ridicata datorie publica in interiorul UE o
inregistreaza Italia cu 118,9% din produsul intern brut.
Somajul este de asemenea o mare problema in zona euro a ajuns la un nivel record de
10,7%, spre deosebire de 10,6%, cat era in decembrie anul trecut si 10% in ianuarie 2011.
Rata şomajului din zona euro a urcat în luna martie 2011 la 10,9%, de la 10,8% în
februarie, indicând deteriorarea tot mai severă a perspectivelor economice ale regiunii, iar
indicatorul a stagnat la nivelul UE la 10,2%, a anunţat institutul european de statistică citat de
o agenţie de presă.
În aceeaşi perioadă a anului trecut, şomajul era la cota 9,9% în zona euro, respectiv
9,4% în UE. Eurostat estimează, potrivit datelor comunicate, că numărul şomerilor din UE a
crescut la 24,77 milioane la finele lunii martie, cu 2,12 milioane mai mulţi decât la finele
primului trimestru al anului trecut.
În zona euro, numărul şomerilor a urcat în aceeaşi perioadă cu 1,73 milioane de
oameni, la 17,36 milioane de persoane. Cele mai ridicate rate ale şomajului au fost înregistrate
în Spania (24,1%), Grecia (21,7%) şi Portugalia (15,3%), la polul opus regăsindu-se Austria
(4%), Olanda (5%), Luxemburg (5,2%) şi Germania (5,6%). România are, potrivit Eurostat,
un şomaj de 7,5%, una dintre cele mai reduse rate din UE. 10 Rata şomajului a crescut, în luna
martie, cu 0,4 puncte procentuale faţă de februarie, ajungând la 7,5%, iar numărul şomerilor a
crescut cu aproximativ 29.000 faţă de februarie, ajungând la 735.000, faţă de 696.000 în
perioada corespunzătoare a anului trecut.

10
Institutul european de statistica

Page 13 of 45
 Un subiect delicat este Grecia.Analiştii politici internaţionali vorbesc tot mai des
despre ieşirea Greciei din zona euro. Preşedintele grec a evocat avertizările emise de premier
şi de guvernatorul Băncii Greciei cu privire la „starea rezervelor financiare ale ţării şi
pericolul prăbuşirii sistemului bancar în cazul în care retragerile vor continua în ritmul actual
din cauza nesiguranţei create de situaţia politică“.Rata şomajului din Grecia a atins un nou
record subliniind impactul măsurilor de austeritate impuse ţării de către UE şi FMI în
schimbul ajutorului financiar. Circa unul din cinci greci nu are slujbă, potrivit datelor11.
Din punct de vedere geopolitic, crahul financiar din 2007-2008 a diminuat influenta,
prestigiul si credibilitatea economica a Americii in lume. Recesiunea economica declansata in
SUA si nationalizarea institutiilor financiare au compromis, cel putin temporar, eficacitatea
promovarii globale a modelului economic capitalist de tip american, considerat, in trecut, ca
cel mai capabil de a crea progres economic si prosperitate.
In urmatorii ani, noua administratie de la Washington va fi preocupata de probleme
interne urgente, precum stimularea activitatii economice, reducerea somajului, restabilirea
increderii in institutiile financiare, salvarea companiilor importante in pericol de falimentare,
redefinirea sistemului de asistenta medicala, restructurarea programelor de pensii si asigurarea
unor surse independente de energie.
In trecut, Statele Unite si Europa Occidentala erau principalele surse de capital privat
pentru restul omenirii. Ceea ce acorda democratiilor euro-atlantice o influenta deosebita in
strainatate. Din cauza deficitelor bugetare si a deteriorarii institutiilor financiare, aceasta
influenta se va diminua. In viitor, guvernele comunitatii euro-atlantice vor ezita sa se implice
in actiuni costisitoare in strainatate.
Cu toate eforturile guvernantilor, pietele de capital occidentale nu isi vor recupera
vitalitatea anterioara pentru mai multi ani. Bancile, afectate de pierderile din neplatirea
imprumuturilor si din devalorizarea investitiilor, vor fi obligate sa se restructureze si sa-si
reduca numarul de angajati. Mult mai precaute in viitor, ele vor acorda imprumuturi numai
clientilor care pot dovedi ca isi vor achita ratele respective.
Interventiile financiare fara precedent ale guvernelor din tarile afectate de criza, cu
intentia de a restabili vitalitatea institutiilor financiare si de a stimula activitatea economica,
oricat de drastice ar fi, nu garanteaza restabilirea increderii publicului in sistemul bancar, in
fondurile de investitii si in capacitatea autoritatilor de a reglementa pietele de credit ca sa
previna speculatii excesive, abuzuri si coruptie nesanctionata.
Inevitabil, populatia va fi obligata sa plateasca impozite apreciabile, ca sa acopere
datoriile facute de guvernele respective cu intentia de a stavili daunele recesiunii economice
globale.

11
biroul de statistică ELSTAT

Page 14 of 45
 Liderii europeni vor să relanseze ideea controversată a unei supervizări coordonate a
piețelor din Europa, supervizare care rămâne în prezent de competența statelor membre,
potrivit proiectului de declarție al summitului. În acest document, cele 27 de state membre UE
subliniază "necesitatea unei consolidări a supervizării sectorului financiar european, în special
a grupurilor transnaționale, în vederea dezvoltării unui sistem coordonat de supervizare la
nivel european". Pe termen scurt, ei cer autorităților naționale de supervizare "să se reunească
cel puțin o dată pe lună pentru a proceda la schimburi de informații". Valoarea estimată a
planului se ridică la aproape 2.000 de miliarde de euro, adică de aproape patru ori mai mult
decât cel american (700 de miliarde de dolari, echivalentul a 512 miliarde de euro).
Criza financiara globala actuala marcheaza cea mai puternica incetinire a cresterii
economice din istoria recenta si unele dintre noile membre ale Uniunii Europene (UE) au fost
afectate sever.
UE se foloseste de toate metodele posibile pentru ajutorarea statelor afectate si va avea
ca obiectiv principal lupta impotriva protectionismului, care ar dauna regiunii. Liderii UE au
respins apelul Ungariei - care a primit un pachet de 25 miliarde dolari, in principal din partea
Fondului Monetar International (FMI) si UE - pentru un fond de salvare a regiunii de 180
miliarde euro. In schimb, acestia au fost de acord cu ajutorarea statelor in impas financiar,
luand in considerare situatii diferite.
Bruxelles-ul pledeaza pentru un sistem de supraveghere care sa combine supervizarea
mult mai stricta la nivel european cu acordarea unui rol mai important autoritatilor nationale
de supraveghere, decizii ce au la baza raportul intocmit de un grup de experti bancari condus
de fostul presedinte al bancii centrale a Frantei, Jacques de Larosière.
In cadrul unui summit informal, liderii UE s-au angajat sa evite orice actiuni care ar
putea duce la scindarea pietei unice. De asemenea, statele membre trebuie sa-si intensifice
eforturile menite sa duca la reducerea somajului care, in 2010, ar putea atinge rata de 10%,
pentru prima data dupa anii 1990.
Comisia Europeana a lansat strategia pentru iesirea din criza si evolutia economiei UE
in urmatorii 10 ani, ce vizeaza cresterea ocuparii fortei de munca din populatia intre 20 si 64
ani, scaderea numarului de persoane expuse saraciei si majorarea sumei din PIB alocate
pentru cercetare.
Potrivit presedintelui CE, economia Uniunii Europene pentru deceniul urmator
trebuie bazata pe principii de crestere inteligenta, durabila si favorabila incluziunii sociale, in
scopul combaterii saraciei. Criza economica globala a avut efecte profunde si de durata asupra
economiilor europene. Astfel, produsul intern brut (PIB) al UE a scazut cu 4% in 2009,
somajul s-a apropiat de 10%, deficitele publice au atins 7% din PIB, iar gradele de indatorare
al economiilor statelor UE au crescut cu 20 de puncte procentuale in doi ani, anuland astfel
20 de ani de consolidare, potrivit evaluarii strategiei Lisabona.
Liderii din Europa Centrala si de Est ar trebui sa ia in calcul noi modele de crestere, care
sa nu se mai axeze pe sectoarele bancar, constructii si imobiliar pentru cresterea economica, ci
pe o prezenta mai mare pe pietele internationale.
Tarile din Europa emergenta vor trebui sa-si regandeasca modelele de crestere si sa
reduca dependenta de sectoarele bancar, constructii si imobiliar, care au explodat inainte de
criza, si sa se concentreze pe prezenta pe pietele internationale. Totodata, directorul general al
Fondului Monetar International (FMI), a cerut autoritatilor din Uniunea Europeana o
colaborare mai stransa asupra mai multor domenii, de la strategiile fiscale la reglementarea
sectorului financiar, pentru a face institutiile din UE mai puternice, mai rezistente la criza si
mai capabile sa promoveze crestere economica si prosperitate. Tarile din centrul si estul
Europei au fost afectate sever de criza financiara globala, ca urmare a legaturilor comerciale
stranse si a dependentei de fluxurile de capital din regiune. In prezent, zona a revenit pe

Page 15 of 45
crestere, iar FMI estimeaza un avans de 2% al produsului intern brut (PIB) in Europa Centrala
si de Est in 2010.
Pentru multe tari din Europa Occidentala, problema cea mai importanta este de aducere
a datoriei publice la niveluri sustenabile. Studiile FMI arata ca datoria publica ar urma sa
creasca in medie la 110% din PIB pana in 2014 in economiile avansate, cu 35 puncte
procentuale pentru nivelul dinainte de criza. Provocarea va fi de a consolida politica fiscala
fara a subrezi redresarea economiei, care este fragila in multe tari din zona euro. FMI
prognozeaza un avans de 1% in acest an al economiei zonei euro.
Comisia Europeana a estimat la 3.000 miliarde euro costul maxim al ajutoarelor
guvernamentale pentru sectorul financiar european, pe care le-a autorizat de la inceptulul
crizei. O parte importanta a imprumutului, sau 2.300 de miliarde euro, corespunde sistemului
de garantii, in care autoritatile publice intervin numai in cazul in care asiguratorul sau banca
intra in incapacitate de plata. Oficialii de la Bruxelles au autorizat recapitalizari de aproape
300 miliarde euro si alte masuri de salvare si restructurare, de aproximativ 400 de miliarde
euro. Oficialul a spus ca bancile au inca probleme legate de activele toxice, insa Uniunea
Europeana nu va putea sa le sprijine la nesfarsit. Fondul Monetar International a estimat ca la
nivel global, bancile au active toxice de 2.300 miliarde dolari. De la inceputul crizei
financiare, in septembrie 2008, guvernele UE au sarit in sprijinul bancilor nationale cu injectii
de capital si garantii. CE este deschisa la preluari de banci de catre guverne, doar daca o astfel
de masura este temporara. Declaratiile oficialului vin in contextul in care activele toxice
acumulate de banci si de grupurile de asigurari s-ar putea ridica la 4.000 miliarde dolari, in
cadrul noilor previziuni ce urmeaza sa fie publicate de FMI. Bancile si asiguratorii, ce au
detinut pana in prezent active toxice de 1.290 miliarde dolari, se confrunta cu pierderi tot mai
mari, in contextul adancirii recesiunii, pierderi ce se adauga la datoriile acumulate din
creditele ipotecare cu grad de risc ridicat. Noile previziuni FMI, ce ar putea fi revizuite din
nou pana la sfarsitul lunii, vor fi o lovitura pentru guvernele ce au injectat deja miliarde dolari
in cadrul sistemului bancar.

1.5 Bunurile şi criza ecologică

Alt aspect al crizei este problema preţurilor bunurilor şi constrângerile producerii lor din
punct de vedere ecologic. Există o tentaţie puternică în prezent de a discredita problema în
contextul scăderii preţului la petrol. Aşa cum se poate observa din figura 5, de-a lungul
istoriei, orice eveniment major a influenţat preţul petrolului. În ceea ce priveşte criza
financiară actuală, există patru motive pentru care considerăm că se va ajunge pe termen lung
la o creştere a preţului petrolului.
Preţurile petrolului rămân la un nivel ridicat comparativ cu situaţia de acum cinci sau
zece ani, aşa cum se întâmplă şi cu preţul alimentelor peste tot în lume. Chiar şi în ţări precum
Marea Britanie, creşterea preţurilor energiei afectează serios standardele de viaţa pentru clasa
muncitoare, în timp ce pentru săracii din economiile în curs de dezvoltare alimentele au
costuri devastatoare.
Reducerea preţurilor la energie şi alimente s-a datorat numai severităţii recesiunii. Orice
creştere sustenabilă care are loc, în special aceea bazată pe orientarea către consumul intern în
ţări precum China, este de natură să conducă la noi creşteri ale preţurilor. Este important să nu
se considere că inflaţia preţurilor la bunuri în 2006 şi 2007 s-a datorat numai speculaţiilor.
Acestea au avut un rol, în special pe măsură ce speculatorii s-au mutat de la dolar, dar nu a
fost singurul factor. Creşterea preţurilor din acei ani s-a datorat constrângerii reale asupra
creşterii capitaliste ca urmare a manifestării limitelor ecologice.

Page 16 of 45
 Figura 6. Evenimente majore şi preţurile reale ale petrolului, 1970-2006

Date fiind iraţionalităţile procesului decizional capitalist, orice declin brusc al preţurilor
la bunuri şi la combustibili care are loc în următorii câţiva ani şi este de natură să oprească
dezvoltarea de noi surse de ofertă şi să înrăutăţească creşterea preţurilor care s-ar produce
dacă creşterea se reia.
Recesiunea curentă nu încetineşte procesul internaţional al degradării mediului, în
special schimbarea climatică. Impactul acesteia asupra ofertei de alimente în special
reprezintă o tendinţă pe termen lung care se va manifesta din ce în ce mai acut în următorii ani
oricare ar fi rezultatul economic global.
Toate acestea înseamnă că deşi în prezent guvernele şi băncile centrale nu sunt
îngrijorate în privinţa inflaţiei când fac încercări disperate pentru stimularea producţiei, orice
recuperare de durată din criză este de natură să înteţească temerile privind inflaţia. Aceasta va
constitui o constrângere severă privind opţiunile economice accesibile pe termen lung.

1.6 Propuneri de măsuri

Criza financiară actuală, reclamă soluţionarea a trei probleme centrale: lipsa

lichidităţii din pieţe, incertitudinea cu privire la valoarea activelor „îndoielnice” şi insuficienţa
capitalului. În toate statele lumii s-au adoptat măsuri de urgenţă ca răspuns la şocurile
financiare. Plafoanele de garantare a depozitelor au fost ridicate preventiv în majoritatea
jurisdicţiilor, chiar dacă nu într-un mod consecvent. De asemenea, au fost interzise/limitate
vânzările în lipsă .
Cu toate acestea, nu s-a reuşit restabilirea încrederii în pieţele financiare şi condiţiile
de piaţă au continuat să se deterioreze. În acest context, ţărilor le-a fost recomandat să adopte
un pachet pro-activ multilateral, incluzând măsuri pentru relansarea creditării interbancare şi
ajutorarea recapitalizării bancare (Tabel). Un astfel de plan era considerat mai puţin costisitor
şi mai eficace decât o abordare fragmentată. În plus, s-a făcut un apel pentru creşterea
cooperării internaţionale.

Page 17 of 45
 Figura 7
S.U.A. a fost prima care a anunţat pachetul de salvare multilateral care, în primă fază, s-
a focalizat pe cumpărarea activelor problematice privind ipoteci. Câteva săptămâni mai târziu,
planul a fost completat cu injecţii de capital. Marea Britanie a intervenit concentrându-se
asupra injecţiilor de capital şi asupra facilitării accesului băncilor la surse de lichiditate.
Principalele elemente cuprinse în pachetele de măsuri ale Marii Britanii sunt sintetizate în
caseta de mai jos.

Principalele direcţii ale pachetelor de măsuri stabilite în Marea Britanie.

- In octombrie 2008, guvernul britanic s-a oferit să injecteze capital prin
intermediul acţiunilor preferenţiale într-o serie largă de instituţii eligibile. Aceste
instituţii eligibile erau reprezentate de bănci din Marea Britanie (incluzând
subsidiarele băncilor străine) care susţineau o cotă importantă din afacerile ţării.
Utilizarea acţiunilor preferenţiale permitea plătitorilor de taxe să câştige dacă
băncile salvate şi-ar fi revenit în final. Mai mult, exista o condiţionare specifică
între politicile de dividend, schemele de compensaţie ale executivului şi politicile
de creditare. Volumul injecţiilor de capital se ridica la aprox. 50 miliarde de lire
sterline.
- Imediat după aceasta, guvernul a anunţat ca va realiza investiţii de capital în
banca RBS şi după fuziunea cu HBOS şi Lloyds TSB pentru un total de 37
miliarde de lire.
- Schema specială a Băncii Angliei privind lichiditatea se dubla în mărime, astfel
că, peste 200 miliarde de lire în bilete de trezorerie deveneau disponibile băncilor
prin intermediul operaţiunilor swap pentru activele lor mai puţin lichide. Până
când pieţele aveau să se stabilizeze, Banca Angliei continua să organizeze licitaţii
pentru împrumuturi în lire sterline pentru trei luni şi în dolari pentru o
săptămână, contra unui colateral extins.
- Trezoreria urma să garanteze în limita a 250 miliarde de lire noile fonduri
obţinute de bănci, contra unui comision. Acest pachet a fost completat de un al
doilea pachet de salvare pe 19 ianuarie 2009 pentru a relansa creditarea
bancară.
- Creditorii trebuie să identifice activele lor cele mai riscante pe care le pot asigura
cu ajutorul guvernului pentru un comision.
- Trezoreria a extins schema de garantare a creditelor pentru a cuprinde datoriile
băncilor capitalizate de guvern până la sfârşitul anului 2009 şi a creat o schemă
de garantare a obligaţiunilor cu active colateralizate.12

12
Furceri şi Mouougane (2009), p. 23

Page 18 of 45
 Ulterior, ţările din zona euro au stabilit liniile de acţiune care au servit drept bază
pentru conturarea politicilor naţionale de soluţionare a crizei. Principalele aspecte tratate au
vizat garanţia de stat temporară pentru activităţile de finanţare interbancară şi injecţiile de
capital la cererea instituţiilor. In plus, regulile de contabilizare la valoarea de piaţă trebuiau să
fie suspendate sau rectificate, iar BCE şi-a lărgit sistemul , garanţiile fără să ajungă însă la
cumpărarea de titluri de credit, aşa cum au făcut Statele Unite. Chiar dacă planurile de salvare
anunţate consecutiv în alte ţări europene au adresat probleme şi conjuncturi specifice
economiilor naţionale, au împărtăşit trăsături similare planului britanic.
In majoritatea ţărilor europene, intervenţiile s-au bazat pe „ţintirea” unor componente
specifice de bilanţ ale băncilor prin intermediul instrumentelor financiare/structurale (Tabel
1). Garantarea depozitelor are efecte asupra pasivului băncilor, pe când garantarea creditelor
interbancare are impact atât asupra creditelor acordate cât şi asupra celor primite. Teoretic,
injecţiile de capital afectează activul prin intermediul numerarului şi al obligaţiunilor şi
pasivul prin intermediul numerarului. In general, ţările au anunţat că vor cumpăra părţi din
capital, în schimbul acţiunilor preferenţiale fără drept de vot. In unele ţări, guvernele au
încurajat fuziunile şi achiziţiile instituţiilor financiare „slăbite”.

Au fost puse în aplicare politici de stabilizare macroeconomică. Băncile centrale au

redus masiv ratele de dobândă de politică monetară, pentru ca în unele ţări să ajungă la nivele
apropiate de zero. Temporizarea reducerilor de dobândă a fost în unele cazuri coordonată la
nivel internaţional13. În acelaşi timp, unele bănci centrale au crescut lichiditatea disponibilă
prin licitaţii obişnuite şi/sau au lărgit gama de active acceptate drept colateral. De asemenea,
s-a facilitat accesul la lichiditate şi s-au stabilit aranjamente bilaterale privind facilităţi de tip
swap între Sistemul Federal de Rezerve sau BCE şi economiile mici. În plus, instrumente de
politică monetară neconvenţionale, precum relaxarea creditării, au început s fie utilizate
progresiv.
Alte măsuri de combatere a crizei:
 naţionalizarea băncilor împreună cu controlul popular asupra alocării creditelor
şi utilizarea economiilor;
 un program masiv de lucrări publice care să combată recesiunea cu accent
special pe producţia ecologică şi trecerea la o economie bazată pe tehnologii
„verzi”. Investiţii în forme de transport şi energii alternative;
 impozitarea veniturilor şi bunăstării bogaţilor şi limite asupra veniturilor mari
pentru a elimina dependenţa de datorii în raport cu menţinerea consumului;
 deschiderea evidenţelor instituţiilor financiare şi companiilor industriale faţă de
public pentru a preveni orice utilizare a crizei ca scuză pentru impunerea de
reduceri de costuri şi redundanţe;
 indexarea salariilor, pensiilor şi beneficiilor pentru a proteja muncitorii
13
Pe 8 octombrie, Banca Angliei, Banca Centrală Europeană, Banca Suediei, Banca Naţională a Elveţiei, Sistemul
Federal de Rezerve şi Banca Canadei au anunţat împreună reducerea dobânzii de politică monetară. Au urmat apoi
reduceri în Asia, în special China şi în Australia.

Page 19 of 45
 împotriva creşterii preţurilor la alimente şi energie;
 program extensiv de locuinţe în proprietate publică şi finanţarea construirii de
locuinţe pentru a evita o altă bulă imobiliară;
 garanţii guvernamentale pentru pensii. Pensiile viitoare să fie plătite din
impozitarea bogaţilor şi să nu depindă de veniturile din acţiuni şi obligaţiuni.
Pensiile curente să fie compensate pentru pierderea de venit rezultată din
reducerea ratei dobânzilor;
 control asupra speculaţiilor financiare internaţionale atât asupra controlului
privind mişcării capitalului, cât şi prin impozitare.

Actul pentru Stabilizare Economică de Urgenţă al Statelor Unite (ASEU)

Adoptarea ASEU în Statele Unite a fost în mod clar necesară pentru stabilizarea
pieţelor financiare. Planul a fost criticat pe motiv că adresează problema lipsei de lichidităţi şi
a valorii în scădere a câtorva active, şi nu direct problema insuficienţei capitalului. Parţial,
critica nu a fost bine fundamentată din moment ce planul oferea autorităţilor americane
flexibilitate pentru a cumpăra acţiuni şi recapitaliza bănci. Dată fiind urgenţa situaţiei, a fost
introdus un program voluntar de cumpărare de capital şi o garanţie suverană temporară pentru
noile datorii ale băncilor. Dacă încrederea în pieţe a rămas fragilă, opţiunea pentru
cumpărarea activelor toxice a ieşit din nou la suprafaţă, cu un plan pentru crearea unei bănci a
guvernului care să cumpere investiţiile neperformante şi creditele care au stat la baza
pierderilor raportate de bănci.
Pe termen mediu şi lung, efectele acestor măsuri vor depinde de modul în care sunt
implementate. Dacă programul reuşeşte să îndepărteze activele problematice şi să relanseze
creditarea bancară, percepţiile cu privire la riscurilor de contraparte se vor atenua. Însă
implementarea secţiunii planului privind managementul activelor se confruntă cu o serie de
probleme. În primul rând, este dificilă determinarea preţului obligaţiunilor colateralizate cu
active problematice, chiar şi prin metoda licitaţiilor inverse14. Fără îndoială, activele care au
nevoie de evaluare sunt foarte eterogene, iar asimetria informaţională inevitabilă poate afecta
derularea tranzacţiilor. În al doilea rând, nu se ştie dacă administraţia americană va fi capabilă
să angajeze personal calificat care să identifice activele problematice (Rogoff, 2008). Această
identificare este complicată de faptul că activele în vizor sunt foarte complexe şi eterogene. În
al treilea rând, abordarea propusă reclamă timp suficient pentru implementare. În acest sens,
unii analişti au argumentat că temporizarea planului american nu a fost cea mai fericită şi că
ar fi fost posibilă o abordare preventivă.
“Pe termen lung, pe măsură ce vom depăşi criza, este necesară focalizarea asupra unor
politici sustenabile în sistemul financiar”15. Sunt aduse în discuţie trei domenii care trebuie
avute în vedere după relaxarea sau înlăturarea măsurilor de urgenţă:
1. Reformarea schemelor de compensaţie care au stat la baza declanşării crizei
2. Adecvarea influenţei reglementărilor asupra costului capitalurilor la riscurile
reale asumate de instituţiile financiare
3. Renunţarea la acţionariatul de stat în bănci şi la angajamentele de asigurare
realizate prin intermediul tehnicilor de vânzări de active şi de management al
datoriei
În primul rând, decidenţii în materie de politică prudenţială s-au confruntat cu un
sistem determinat de mai mulţi factori care stau în afara domeniului lor de competenţă:
modelul afacerilor bancare şi răspunsul acestuia la politicile privind lichiditatea,
reglementarea sau fiscalitatea.
14
Licitaţia inversă este o metodă care permite mai multor vânzători să concureze pentru vânzarea unui produs în baza
preţului de cumpărare propus de cumpărător. Vânzătorul care oferă preţul cel mai redus poate perfecta tranzacţia.
15
Blundell-Wignall et. al (2008)

Page 20 of 45
 Eşecul modelelor de guvernanţă corporatistă în unele companii reflectă scheme de
compensaţie şubrede privind adoptarea deciziilor şi creşterea sustenabilă a corporaţiei. Aici ar
prezenta importanţă schemele de remuneraţie bazate pe performanţe recente, dar şi structura
de conducere şi felul în care aceasta gestionează riscul. Principiile generale şi regulile
„blânde" specifice auto-reglementării se pare ca nu au fost suficiente. Iar aceasta reclamă
fortificarea modelelor de guvernanţă corporatistă.
Sistemul de impunere, reglementarea, politica macro, guvernanţa, schemele de
remuneraţie, etc., toate trebuie să formeze un ansamblu coerent de măsuri care să nu
împiedice îndeplinirea obiectivelor de politică financiară.
Teoria celei de-a doua opţiuni este foarte relevantă : dacă piaţa eşuează, reforma
pentru îmbunătăţirea unor părţi din sistem pot să nu ajute şi chiar să înrăutăţească situaţia16.
Aceste interacţiuni sunt extrem de complexe, iar ajustarea regulilor prudenţiale pentru a
răspunde trăsăturilor esenţiale ale crizei actuale va ajuta în mod necesar la evitarea crizelor
viitoare.
În al doilea rând, acordurile Basel I şi Basel II au avut drept scop adecvarea
reglementării capitalului la riscurile creditelor bancare, însă particularităţile structurilor
instituţionale ale băncilor au zădărnicit aceste eforturi. Prăbuşirea băncilor de investiţii a fost
o caracteristică a acestei crize. Aceste entităţi „au beneficiat de pe urma costului prea scăzut al
capitalului şi, proporţional, s-au extins prea mult”17. Costul capitalului este mai mic dacă
creditorii cred că băncile sunt supravegheate şi că nu se vor prăbuşi.
Potrivit sistemului Basel, băncile de investiţii au beneficiat de o proporţie redusă a
capitalului de 20%. Acest fapt reflectă o protecţie relativă, băncile acordând, mai ieftin,
credite contrapărţilor bănci de investiţii. În anul 2004, modificarea regulii privind capitalul şi
rolul crescut al supravegherii băncilor de investiţii au ajutat la menţinerea unui nivel scăzut al
costului capitalului, permiţând, simultan, un nivel mai ridicat al efectului de levier .
Încorporate în conglomerate financiare precum Citi sau bănci europene universale precum
UBS, segmentele extrem de extinse ale băncilor de investiţii, au periclitat stabilitatea acestor
instituţii.
Politicile viitoare trebuie să asigure că nu vor exista suprapuneri între cultura
creditului şi cea a capitalului şi că regulile privind capitalul aplicabile acestor instituţii vor fi
adresate eficient acestora iar costul efectului de levier va fi suficient de ridicat pentru a
asigura mărimea lor.
Există două opţiuni de bază privind adresarea eficientă a costului capitalului şi a altor
activităţi de supraveghere. Pe de o parte, este necesară o reglementare care să vizeze o
abordare mai îngustă a conceptului de „bancă”; astfel, se va facilita supravegherea
îndeaproape şi susţinerea pe timp de criză a băncii, regula „caveat emptor” aplicându-se în
sectorul cu risc ridicat. De asemenea, este necesară separarea băncilor comerciale de băncile
de investiţii în instituţii financiare diferite. Activitatea băncilor de investiţii este foarte riscantă
iar pierderile lor pot „înghiţi” rapid întreg capitalul grupului.
Această din urmă structură, însă, nu poate să evite probleme sistemice majore în viitor,
deoarece băncile reglementate vor continua să stabilească relaţii de contraparte cu băncile de
investiţii şi alte societăţi foarte riscante, nereglementate, componente ale „sistemului bancar
din umbră”. Iar volumul oportunităţilor riscante care ar trebui valorificate nu este dat şi nici
independent de costul capitalului.
Astfel, soluţia poate fi următoarea: băncile să stabilească relaţii de contraparte cu
instituţii financiare cu risc ridicat, însă cu reguli foarte clare privind capitalul, protejând

16
R.G. Lipsey & Kelvin Lancaster - “The General Theory of the Second Best", The Review of Economic Studies, vol
24, No. 1, 1956, p. 17
17
Blundell-Wignall, A., Atkinson, P. §i Se Hoon Lee - „The Current Financial Crisis: Causes and Policy Issues”, in
Financial Market Trends, OECD, 2008, p. 16

Page 21 of 45
solvabilitatea bancară. Drept urmare, banca de investiţii ar trebui să se confrunte cu un cost
mai ridicat al capitalului în comparaţie cu situaţia dinainte. În particular, băncile de investiţii
nu vor mai putea să profite de operaţiunile de trezorerie diversificate ale băncilor pentru a
putea obţine capital ieftin pe care să îl aloce unor tranzacţii interne extrem de riscante. Cu mai
puţine tranzacţii, se va răspunde cerinţelor privind ratele interne de rentabilitate iar efectul de
levier şi riscul sistemic se vor reduce proporţional - precum şi mărimea şi influenţa abuzivă a
sectorului financiar asupra economiei.
Pe de altă parte, o abordare mai puţin radicală presupune lucrul cu structuri non-
operaţionale ale holding-ului. Aceasta va separa conglomeratul financiar în părţile sale
constitutive: operaţiuni comerciale, operaţiuni de investiţii, managementul avuţiei, etc. Există
structuri de conducere separate şi ziduri puternice între filiale. Regulile privind capitalul pot
adresa riscul activităţii desfăşurate de filiale, iar pentru cazuri de criză, orice pierdere suferită
de o filială să se trateze individual de către supraveghetori, fără să pericliteze stabilitatea
întregului conglomerat. De exemplu, este mult mai simplu să vinzi sau să lichidezi un
„negustor” de obligaţiuni problematice, dacă este o filială a unei NOHC decât dacă este o
entitate în topul piramidei. De asemenea, structura NOHC este mult mai transparentă şi este
mult mai facilă limitarea expunerilor intra-grup.
Punctul cheie este că activităţile financiare cu nivel ridicat de risc să fie finanţate cu un
cost al capitalului corect, dictat de piaţă şi fără distorsiunile cauzate de reglementare şi
interfaţa structurii bancare. De pildă, UBS s-a folosit de operaţiunile de trezorerie în numele
băncii pentru a împrumuta ieftin de pe piaţa de capital, fonduri care au fost mai apoi alocate
intern unităţilor foarte riscante ale băncilor de investiţii.
O perspectivă recentă18 cu privire la reformele necesare, însă până acum evitate, în
sistemul financiar, propune următoarele măsuri pentru restabilirea ordinii în domeniul
financiar- bancar:
1. Licenţa de funcţionare a unei bănci trebuie să rămână singura atribuţie a unei
instituţii publice, preferabil autoritatea de supraveghere înfiinţată de stat, independentă politic
şi gestionată potrivit unui mandat clar definit. A permite crearea de bănci de către oricine ar fi
o invitaţie la „criminalizarea” întregii economii. Oricum, conceptul existent în Europa (o
bancă licenţiată într-o ţară este supravegheată de autoritatea din ţara sa de origine, iar ţara în
care funcţionează filiala băncii se bizuie pe acea supraveghere) ar trebui corectat, din moment
ce şi-a dovedit pericolele pe timp de criză. În definitiv, guvernului ţării de locaţie a filialei i se
va solicita protecţie pentru deponenţii acelei filiale.
Prin urmare, cererile de autorizare a funcţionării (şi supravegherea asociată) ar trebui
solicitate în fiecare ţară în care banca vrea să opereze, cu excepţia cazului în care există o
agenţie de supraveghere comună pentru ambele ţări. Astfel, dacă în viitor se va crea o
autoritate de supraveghere la nivel european, fiecare bancă care intenţionează să îşi deschidă
filiale în mai mult de o ţară din Uniune (sau din teritoriul acoperit de agenţie) ar trebui să se
adreseze acestei autorităţi. Menţinerea autorităţilor de supraveghere de stat a demonstrat, în
Europa, şubrezenia, limitele şi pericolele sistemelor naţionale care pretind să controleze
instituţii internaţionale.
Dificultăţile întâmpinate de unele guverne în încercarea de a asambla pachetele de salvare a
băncilor active în mai multe ţări semnalizează gradul de urgenţă.
Schemele de garantare a depozitelor proiectate pentru perioade de linişte au eşuat.
Guvernele europene au reacţionat haotic: câteva au ridicat plafonul de garantare de la 20 000
EUR la 50 000 EUR sau 100 000 EUR, sau chiar la nivelul depozitelor (nelimitat). Unele au
ridicat limita doar pentru 1 an, anunţând că vor reveni la nivelul iniţial de garantare după
termenul vizat. Alte guverne au crescut nivelul garanţiei doar pentru anumite depozite sau în
18
Desmet, Cherles - „Reforming financial systems: building anew, or tinkering?”, April 2009, articol publicat
pe site-ul Hayek Institut (www.fahayek.org), p. 2-4

Page 22 of 45
cazul anumitor bănci. În unele situaţii, nivelul acoperit prin garanţii de stat reprezintă un
multiplu de mărimea PIB-ului ţării, nivel în mod evident nesustenabil.
Întregul concept al garantării depozitelor trebuie reconsiderat din temelii, ţinând cont
de următoarele patru principii fundamentale:
- Deponenţii nu au posibilitatea să evalueze solvabilitatea sau lichiditatea unei
bănci, de ceea este necesară o agenţie specializată care să evalueze în locul lor;
- Activele unei bănci şi nu capitalul băncii sunt garanţia depozitelor în acea
bancă;
- Limitele de despăgubire ale deponenţilor (presupuse în scopul favorizării
„săracilor”) introduc conceptul de „justiţie distributivă” care este totodată
lipsită de sens, absurdă şi ineficientă - nu numai deoarece nu îţi are locul în
sistemul bancar ci şi deoarece creează noi „săraci” prin egalizare descendentă;
- O instituţie financiară ar trebui să fie liberă să contracteze asigurare, iar clienţii
săi să cunoască efectele unei asemenea decizii.
Concluzionând, orice propunere privind schemele de garantare a depozitelor trebuie să
includă următoarele elemente:
 Obligaţia băncilor de a informa deponenţii cu privirea la partea din activele
băncii pe care banca centrală ar accepta-o pentru refinanţare, în conformitate
cu o valoare predeterminată „floor emergency discount”. Acest raport ar
fluctua zilnic odată cu lichiditatea activelor. În contextul actual, băncile
centrale finanţează băncile nediscriminatoriu, indiferent de valoarea activelor
şi uneori bazându-se doar pe riscul sistemic pe care respectivele bănci îl
prezintă (mărimea lor). Basel I şi II, legând solvabilitatea băncilor de capitalul
lor ca fracţiune din active şi nu valoarea (şi adecvarea maturităţilor) acestor
active, nu au garantat soliditatea sistemului.
 Restabilirea coincidenţei dintre zona de „suveranitate” (posibilitatea unui
anume stat de a creşte impozitele şi taxele pentru a despăgubi deponenţii) şi
zona de risc (ţara în care sunt localizate activele). De pildă, nu se justifică
obligarea contribuabililor belgieni la plată pentru activele colectate în Belgia
de o subsidiară a unei bănci din Islanda care s-a implicat în tranzacţii cu ipoteci
americane. Pentru a evita pericolele securitizării, deponenţii dintr-o ţară ar
trebui asiguraţi la nivelul justificat de activele băncilor din aceeaşi ţară. Astfel,
garanţia depozitelor constituite la bănci europene care ar investi în active din
SUA, s-ar reduce corespunzător.
Îmbinând cele două elemente de mai sus rezultă că deponenţii ar trebui să primească,
cu fiecare extras de cont, informaţii precise cu privire la proporţia depozitelor sale acoperită
de asigurare. Această proporţie ar fi un procent din totalul asigurat şi nu un plafon al
depozitelor (astfel încât asigurarea să nu devină un mecanism de „redistribuire”). În fine,
băncile care nu vor să se asigure, trebuie să menţioneze clar în fiecare extras. De asemenea,
banca centrală trebuie să furnizeze informaţii cu privire la proporţiile asigurate în fiecare
bancă pe o bază zilnică.
Dacă o bancă se confruntă cu retrageri masive, simultane din partea deponenţilor şi
apelează la măsura de urgenţă, poate fi capabilă mai târziu să-şi retragă activele şi să conducă
operaţiuni în condiţii normale. Dacă amplitudinea şi durata problemelor sunt atât de severe
încât banca nu ar mai putea să îşi recapete încrederea deponenţilor, bilanţul băncii trebuie să
fie ajustat în scădere. O reducere a obligaţiilor băncii trebuie să fie contrabalansată de o
reducere a activelor: resursele contribuabililor ar trebui folosite pentru contracţia bilanţului
celor mai neperformante bănci şi nu pentru menţinerea lor în viaţă. Astăzi, politica „one-size-
fits-all” este în mod clar contraproductivă.
2. Închiderile băncilor au fost întâmplătoare fără nicio apreciere cu privire la

Page 23 of 45
gradul de solvabilitate al activelor. Şi o dovadă a acestui fapt este că, la câteva luni de la
recapitalizare şi/sau de la injecţiile de capital, încă se mai poartă discuţii cu privire la regulile
exacte şi mărimea băncilor cu active problematice.
Dacă o bancă se confruntă cu dificultăţi care nu pot fi soluţionate prin refinanţarea
activelor, această bancă ar trebui închisă de autoritatea de supraveghere, cu interzicerea
oricărei intervenţii a statului sau implicări politice. Dacă valoarea nominală a activelor este
mai mică decât depozitele atrase de bancă, utilizarea fondurilor publice pentru a reinjecta
capital introduce distorsiuni în detrimentul instituţiilor cu un management eficient şi distruge
valoare. Recapitalizarea băncii ar trebui să rămână o decizie proprie acţionarilor.
Obligarea la evaluarea activelor la valoarea de piaţă a fost în mod clar o eroare care ar
trebui recunoscută. În contextul unei crize globale de încredere, activele pe termen lung sunt
fără valoare dacă băncile sunt forţate să vândă.
În unele cazuri, unele ţări au optat pentru naţionalizarea unei bănci în loc să o închidă.
Dacă o bancă şi-a asumat riscuri excesive sau dacă a avut un management defectuos, nu ar
trebui recompensată prin naţionalizare, ci penalizată prin închidere. Efectele acestor două
soluţii asupra stabilităţii şi eficienţei sistemului financiar sunt, fără îndoială, diferite.
În cazul în care o banca se închide, acţionarii şi-ar pierde investiţia, cu excepţia
cazului în care aleg să recapitalizeze banca. Managementul şi personalul sunt concediaţi. Însă
deponenţii nu înregistrează pierderi şi sunt liberi să îşi transfere activele către o altă - mai bine
gestionată - bancă. În caz de naţionalizare, contribuabilii sunt obligaţi să finanţeze salariile
celor responsabili pentru pierderi. Mai mult, o bancă de stat introduce distorsiuni severe în
piaţă, împrumuturi orientate politic şi perspectiva înfricoşătoare a pierderilor nelimitate.
3. A permite preţurilor şi salariilor să scadă. Atunci când un sector economic
experimentează injecţii masive de resurse, retrase de la alte întrebuinţări, nu ar trebui să existe
nicio cauză de îngrijorare dacă productivitatea noilor investiţii depăşeşte veniturile industriilor
vechi şi dacă investiţiile sunt realizate cu economii existente. Dacă investiţiile sunt finanţate
prin credite iar productivitatea pe termen lung este dubioasă, profiturile aşteptate din
revânzarea investiţiei nu se pot realiza fără injecţii suplimentare de credit, ceea ce conduce la
„umflarea balonului”. În consecinţă, structura producţiei va fi denaturată şi instabilă. Atunci
când populaţia amanetează toate veniturile viitoare pentru o singura componentă a nevoilor
sale viitoare (locuinţa), este, în mod evident, greşit ca banca centrală să susţină această
frenezie speculativă cu injecţii masive de credit.
O casă care valora 100 000 EUR în ianuarie 2000, înainte de începutul crizei, a fost
evaluată la 250 000 EUR (de exemplu, în Franţa indicele preţurilor la locuinţe a crescut cu
150%). Însă produsul intern pe cap de locuitor a crescut cu numai 15%, excluzând inflaţia.
Prin urmare, preţul acestor active trebuie să scadă pentru a se alinia evoluţiei venitului
general. În exemplul nostru, valoarea reală a casei la începutul crizei ar fi fost 125 000 EUR,
adică o creştere de 25% care însumează creşterea venitului şi a inflaţiei.
Însă rezistenţa puternică la această realiniere vine din partea celor care au obţinut
beneficii importante şi au încurajat „exuberanţa iraţională”. Grupul acestora include nu numai
agenţii imobiliari sau companiile de construcţii, ci, mai important, municipalităţile,
ministerele şi acumulările lor de „white elephants” (lucruri de prisos) - care au putut fi
finanţate pe seama taxelor colectate din vânzări care au crescut odată cu „balonul”.

Page 24 of 45
 2 CAPITOLUL II - DECLANŞAREA CRIZEI ÎN ROMÂNIA ŞI
MĂSURILE DE COMBATERE
2.1 Canale de propagare a crizei în România
România suportă impactul crizei financiare şi economice prin două canale de
propagare:
a) Canalul financiar determinat de restrângerea şi scumpirea creditului pe plan
mondial:
Creşterea costului creditelor luate de către populaţie, firme şi stat;
Modelul de afaceri practicat de către băncile din România şi de către alte instituţii
financiare, respectiv „ne împrumutăm extern şi credităm pe plan local” se va schimba radical,
ceea ce va genera lipsă de lichiditate pe pieţele financiare;
Investitorii străini renunţă sau amână deciziile cu privire la unele investiţii pe care ar fi
dorit să le facă în România;
Investiţiile de portofoliu au fost reduse substanţial.
b) Canalul economic determinat de contracţia economică din ţările dezvoltate:
FMI prognozează o contracţie de 0,5% a zonei euro în anul 2009; Comisia Europeană
prevede o recesiune (-1,5%), comparativ cu o creştere de 1,2% în 2008 şi 2,6% în 2007.
Diminuarea exportului;
Reducerea sau oprirea activităţilor care furnizează componente pentru industriile afectate
de recesiune - auto, metalurgie, confecţii, construcţii etc.;
Micşorarea transferurilor de bani în România făcute de către muncitorii români din
străinătate;
Reducerea ritmului de creştere economică.
Contracţia economică poate conduce la imposibilitatea achitării unor datorii de către
persoane fizice şi juridice şi implicit la apariţia unor probleme de solvabilitate pentru bănci şi
alte instituţii financiare, precum şi a tensiunilor sociale.
Între cele două canale se manifestă o relaţie de intercondiţionare, astfel că sistemul financiar
românesc este afectat prin intermediul ambelor canale prezentate, atât de criza de lichiditate
generalizată astfel generată, cât şi de criza de încredere instalată la nivelul populaţiei.

2.2 Efecte şi consecinţe ale crizei financiare

2.2.1 Asupra saraciei

Romanii au consumat mai putin in 2011 si prefera produse de o calitate mai slaba,
conform unui nou studiu despre perceptia locuitorilor tarii noastre asupra crizei.
In perioada februarie - decembrie 2011, a scazut numarul romanilor care se declara
foarte afectati de criza, de la 53,2% la inceputul anului, la 42,8% in ultima luna din 2011,
conform unui comunicat trimis de Mednet la Ziare.com.
Consumul a fost cel mai afectat de criza. 72,2% dintre cei intervievati au cumparat
mai putine produse sau au achizitionat unele mai ieftine.
Dintre acestia, 46,3% au luat aceleasi produse ca anul trecut, dar mai putine, 10% au
preferat produse mai ieftine, dar in aceeasi cantitate, iar 15,9% au achizitionat produse mai
ieftine si in cantitate mai mica.
Criza economica s-a simtit puternic in buzunarele noastre, romanii declarandu-se cel
mai afectati de cresterea preturilor (59,0%), iar mai apoi de reducerea salariului sau a
castigurilor salariale (47,9%), pierderea locului de munca (18,6%), cresterea ratelor la credite

Page 25 of 45
datorita devalorizarii leului (15%) si pierderea sau diminuarea beneficiilor extra-salariale
(13,8%).
Chiar daca unii dintre cei intervievati s-au obisnuit cu efectele crizei si nu le mai
percep atat de puternic ca in anii anteriori, totusi procentul celor afectati in mica si foarte mica
masura este de doua ori mai mic fata de perioada de debut a crizei (17,1% in decembrie 2011,
comparativ cu 38,7% in februarie 2009).19
Cifra saracilor din Romania ar putea sa se dubleze pana la finalul crizei economice,
ceea ce, pe langa gravele consecinte sociale, va mari presiunea asupra unui buget aflat si asa
in suferinta.
Pana cand efectele recesiunii vor disparea (adica la aproximativ un an dupa redresarea
economica), alte cateva sute de mii de persoane vor intra in aceasta categorie. In total,
numarul celor pe care criza ii va transforma in saraci lipiti pamantului ar putea ajunge la un
milion.
Cei mai vulnerabili in fata fenomenului de saracire vor fi lucratorii din sectorul
informal, agricultorii, somerii (inclusiv noii someri, intretinatorii familiilor cu copii, mai ales
cele cu trei sau mai multi minori, casnicele, in general, cei domiciliati in estul si sudul tarii, cu
precadere in mediul rural si in orasele mici.
Trebuie spus, totusi, ca si in cazul in care rata saraciei absolute va urca de la 5,7%, in
2008, la 7,4%, in 2009, si 9-10%, in 2010, avem de-a face cu valori sensibil mai reduse decat
cele de peste 20% inregistrate intre 1993 si 2003 (cu un varf de 35,9% saraci in 2000).
În 2006, in plin boom economic, 13,8% din populatia Romaniei, adica peste trei
milioane de persoane, aveau un nivel de trai care le situa sub limita strictului necesar traiului.
La finele lui 2010 erau in aceasta situatie cu 750.000 de persoane mai putin decat in 2006.
Cand economia isi va reveni, unul din zece romani s-ar putea afla sub pragul saraciei
absolute. Practic, numarul nevoiasilor din tara noastra aproape ca se va dubla numai in doi
ani.
Efectele crizei se vor resimti si în viitor și se poate spune fara prea mare teama de a
gresi ca evolutia ar putea fi similara – o crestere in continuare, pana la 9%-10%, a ratei
saraciei absolute. „S-a observat ca efectele crizei au un decalaj de circa un an in raport cu
cresterea economica. Altfel spus, chiar daca in 2010 se va inregistra crestere economica,
procesul de saracire a populatiei va continua“, vine in sprijinul acestei teorii Catalin Zamfir20.
Cu alte cuvinte, daca in 2008 existau in Romania cam 1,25 milioane de persoane care
traiau sub pragul de saracie absoluta, la sfarsitul lui 2010 numarul lor ajunge la 2-2,25
milioane. Sociologul Mircea Kivu crede ca, in sine, proportia de 10% nu este alarmanta. „Cu
toate acestea, avem date ale INS care atesta faptul ca ultimii patru ani au produs o crestere
generala a nivelului de trai, dar si o crestere a disparitatilor dintre venituri. Inegalitatile in
distributia veniturilor, masurate prin raportul dintre cele mai mari 20% dintre venituri si cele
mai mici 20% dintre venituri (cu alte cuvinte, dintre cei cu venituri foarte mari si cei cu
venituri foarte mici) au crescut an de an, de la 4,8 (in 2004) la 5,1 (in 2007)“, precizeaza el.
O alta caracteristica a evolutiei ratei saraciei in Romania este ca aceasta nu depinde
doar de performantele economiei nationale, ci si de cele ale economiilor europene unde imi-
grantii de origine romana sunt prezenti in numar ridicat, prin prisma baniilor trimisi de acestia
in tara.

19
http://www.ziare.com/economie/criza/efectele-crizei-romanii-consuma-mai-putin-si-mai-prost-1140434
20
Criza va trimite in saracie un million de romani - http://www.capital.ro/articol/criza-va-trimite-in-saracie-un-
milion-de-romani-118779.html

Page 26 of 45
2.2.2 Asupra somajului
In 2012, numarul tinerilor fara loc de munca va ajunge la circa 75 de milioane, adica
12,7% din forta de munca tanara la nivel global cu varsta cuprinsa intre 15 si 24 de ani, o
crestere cu aproximativ patru milioane fata de 200721.
Criza de pe piata muncii este deosebit de puternica in economiile dezvoltate, fiind
proiectata o rata a somajului de 18% in randul tinerilor pentru anul 201222.
Se estimeaza de asemenea ca procentul va fi chiar mai mare daca se iau in considerare
cei 6,4 milioane de tineri la nivel mondial care fie au renuntat la cautarea unui loc de munca,
fie au decis sa-si prelungeasca studiile din cauza conditiilor extrem de nefavorabile de pe
piata fortei de munca. Luand in considerare acest numar, rata estimata a somajului la nivel
mondial in randul tinerilor a fost de aproximativ 13,6% in 2011.
Conform raportului, numarul tinerilor someri nu va scadea pana cel putin in 2016. O
presiune suplimentara asupra ratei somajului este de asteptat sa aiba loc in momentul cand cei
care-si prelungesc perioada de studii, din cauza perspectivelor limitate de gasire a unei slujbe,
vor intra in cele din urma pe piata fortei de munca.
In mod special, starnesc ingrijorari tinerii care nu sunt nici angajati, nici nu urmeaza o
forma de invatamant sau pregatire profesionala, cunoscuti sub acronimul de "NEET" in multe
tari, "tineretul deconectat" in Statele Unite si "nici-nici" in tarile vorbitoare de limba spaniola.
Numarul acestora a fost in crestere de la inceperea crizei, se arata in raport. In 2010,
15,6% din tinerii din Statele Unite nu erau nici angajati, nici nu urmau o forma de invatamant
sau de pregatire profesionala.
In Uniunea Europeana, rata a crescut cu 1,9% fata de nivelul din momentul pre-criza
de 10,9%, si a depasit 15% in Bulgaria, Italia, Irlanda, Letonia, Romania si Spania. Datele
pentru 24 de economii in curs de dezvoltare indica o rata medie a NEET de 12,4 % pentru
barbatii tineri si 28,1% pentru femeile tinere.
Potrivit datelor institutiei financiare, care au fost revizuite si date publicitatii, somajul
a urcat in anul 2009 de la 8,9% la 9,6%. Mai mult, rata somajului ar urma sa creasca la 10%
in 2010, pentru ca in anul urmator sa coboare la 8,3%23. Rata somajului a crescut in luna
septembrie 2009 cu 0,3 puncte procentuale si a atins 6,9%, numarul somerilor inregistrati
fiind de peste 625.000, mai mare cu aproape 24.000 fata de august24.
La finele anului trecut, rata somajului a fost de 4,4%. Cele mai multe disponibilizari
au avut loc in mediul privat, sectorul public fiind prea putin afectat de criza economica. De
altfel, cheltuielile cu personalul ale autoritatilor locale si entitatilor autofinantate - precum
universitatile si spitalele - nu au fost tinute sub control si au crescut in primul semestru cu
pana la 20%.
Procentul este de peste trei ori mai mare fata de avansul inregistrat in administratia
centrala, de 6%,. Institutia financiara noteaza ca, daca reformele menite sa aduca aceste
cheltuieli sub control nu sunt realizate, acest lucru ar putea conduce „la alte reduceri nedorite”
ale cheltuielilor de investitii. Rata somajului ar putea ajunge la un varf de 10% in Romania in
prima parte din 2010, in conditiile in care economia se afla in prezent "la finalul caderii
libere"25. Numarul somerilor din Romania ar putea ajunge la un milion, numai din constructii,
transporturi, textile, agricultura si industria alimentara provenind peste 400.000 de persoane,
potrivit organizatiilor patronale autohtone.

21
raport publicat de International Labor Organization (ILO).
22
raportul "Global Employment Trends for Youth 2012
23
potrivit datelor din raportul Fondului privind prima evaluare a acordului stand-by, citat de Mediafax.
24
potrivit datelor Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM).
25
http://www.ziare.com/business/economie/11-07-2009/franks-rata-somajului-ar-putea-ajunge-la-10-la-suta-in-
2010-944346 - 7 noiembrie 2009

Page 27 of 45
 Cei mai multi someri vor proveni, din sectorul industrial, mai ales din domeniile care
isi aveau orientata productia catre export, din cauza diminuarii drastice a acestei activitati. De
asemenea, din cauza diminuarii comenzilor si sectorul transporturilor va opera disponibilizari
masive. Totodata, industriile produselor de folosinta indelungata si cele ale serviciilor care nu
sunt de stricta necesitate "vor lasa multi someri in urma". Principala masura care ar putea
duce la pastrarea fortei de munca in posturile actuale ar fi adoptarea cat mai urgent a
neimpozitarii profitului reinvestit.
La finalul anului 2008, lucrau in industria textila 300.000 de angajati. In ultimii trei
ani numarul angajatilor din acest domeniu a fost redus cu aproximativ 150.000 de persoane26.
Circa 35.000 de salariati din agricultura si industria alimentara ar putea fi disponibilizati anul
acesta, din cauza crizei economice.
In industria alimentara 10% din angajati ar putea fi disponibilizati in 2009. La un
numar total de 180.000 de salariati ai industriei, reducerea ar inseamna circa 20.000 de
oameni.
Aproximativ 280.000 de angajati din domeniul constructiilor vor fi disponibilizati,
daca nu se rezolva problema finantarilor din acest domeniul constructiilor. In sectorul
constructiilor lucreaza 380.000 de oameni, potrivit ARACO. In ceea ce priveste
disponibilizarile din contructii, acestea depind de finantari si de rezolvarea creantelor27.
Si revenirea in tara a muncitorilor plecati in strainatate ar putea duce la sporirea
numarului oamenilor fara locuri de munca din Romania.
Ministerul Muncii ia in calcul un numar total al somerilor de aproape 900.000 de
persoane, pe fondul revenirii masive in tara a romanilor care si-au pierdut locurile de munca
din Spania si Italia.

2.2.3 Asupra inflatiei

Romania s-a clasat, in august 2009, pe pozitia a doua in Uniunea Europeana, dupa
nivelul ratei anuale a inflatiei, de 4,9%, usor sub inflatia anuala a Ungariei, in conditiile in
care cea din UE a fost de 0,6%, arata datele publicate miercuri de Eurostat. Rata inflatiei a
coborat la 4,96%, in luna august, comparativ cu nivelul de 5,06% din luna iulie.
Preturile de consum au scazut cu 0,19 procente, datorita ieftinirii alimentelor si cresterii
preturilor la marfurile nealimentare si servicii, potrivit datelor publicate de Institutul National
de Statistica.
In luna august, cele mai mari cresteri de preturi s-au inregistrat la oua (2,19%), apa,
canalizare si salubritate (1,44%) si combustibili (1,34%). Pe segmentul alimentar, s-au ieftinit
fructele proaspete (12,36%), cartofii (1,61%) si uleiul (1,14%). Pe partea de marfuri
nealimentare, s-au scumpit si tigarile, cu 0,71%, in timp ce preturile pentru energie electrica,
termica si gaze au stagnat. In ultimele 12 luni, comparativ cu anul anterior, preturile de
consum au crescut, in medie, cu 6,4%, de la nivelul de 6,6% inregistrat in luna iulie
Rata inflatiei determinata de evolutia preturilor de consum a fost in luna septembrie de
0,39% fata de luna precedenta, fiind rezultanta cresterii preturilor marfurilor nealimentare
(+0,79%) si a tarifelor serviciilor (+0,51%) atenuata partial de reducerea preturilor marfurilor
alimentare (-0,16%).
Rata anuala a inflatiei a coborat la 4,3%, in octombrie 2009, fiind cea de-a saptea luna
consecutiva de scadere. Cel mai mult s-au scumpit in ultima perioada serviciile.

26
Conform declaratiilor reprezentantilor FEPAIUS.
27
A afirmat Presedintele Asociatiei Romane a Antreprenorilor de Constructii (ARACO), Laurentiu Plosceanu.

Page 28 of 45
 Daca tarifele la servicii s-au majorat cu aproape 9% in ultimele 12 luni, preturile la
marfurile alimentare au cam stagnat. Acestea au permis ca rata inflatiei sa scada puternic in
acest an, de la aproape 7% in primele luni ale lui 2009.
Rata inflatiei se afla in prezent extrem de aproape de minimele perioadei de dupa anii
’90. Cea mai mica inflatie anuala s-a inregistrat in 2007, cand nivelul acesteia coborase sub
pragul de 4%28.

2.2.4 Alte consecinte

Criminalitate si jafuri in crestere
Criza economica a dublat, in Romania, numarul jafurilor comise cu arme de foc. Daca
in prima jumatate a anului trecut, erau comise 6 atacuri cu arme de foc, in aceeasi perioada a
acestui an, au fost deja comise 12. Statisticile Politiei Romane arata ca, anul trecut, in primul
semestru au fost inregistrate 2636 talharii, fiind inceputa urmarirea penala in 1826 de cazuri.
De la inceputul anului 2009, s-au comis 3163 de talharii, in 2177 de dosare fiind inceputa
urmarirea penala. Comparatiile intre cele doua perioade mai arata ca, in 2008, nu a fost
atacata nicio banca ori casa de schimb valutar sau de amanet, iar anul acesta deja au fost
atacate sase astfel de sedii.
„Criza economica atrage si o crestere a criminalitatii, recunosc judiciaristii cu
experienta. In plus, intoarcerea infractorilor romani, care s-au specializat in strainatate aduce
un plus de violenta si mijloace de operare noi. Toate acestea pe fondul unor masuri de
siguranta precare luate de cei care gestioneaza mari sume de bani”. In primavara acestui an,
politistii au amendat peste 400 de unitati bancare, care au avut de platit in total 414.900 lei.
Alte aproape 1000 case de schimb valutar si amanet au fost amendate cu 692.300 lei, pentru
nereguli privind masurile de siguranta.
Cele mai grave talharii cu arme de foc au vizat trei banci, din Cluj-Napoca, Constanta
si Brasov si alte trei case de schimb valutar si amanet din Brasov, Constanta si Galati.
Scoala abandonata
O alta urmare directa a saraciei va fi, cel mai probabil, tendinta de crestere a ratei de
abandon scolar. Si in prezent, acest indicator este mai mare in zonele mai putin dezvoltate
economic.
Din cauza celor 19.000 de disponibilizari pentru reducerea cheltuielilor in scolile
romanesti, clasele s-au comasat, astfel ca un singur cadru didactic trebuie sa predea acum la
aproape 30 de copii odata in loc de 15-16, de obicei din doua clase paralele29.
Cu toate ca, in primavara acestui an, reprezentantii ministerului au dat asigurari ca nu
se vor face disponibilizari, la sfarsitul lunii iulie decizia venita de la guvern a venit ca o
lovitura in plin pentru invatamantul romanesc: reducerea a aproape 19.000 de posturi. Nimeni
nu s-a gandit atunci care vor fi efectele, ci s-au calculat mai degraba banii care se vor
economisi. Nu s-a luat, insa, in calcul ca se distrug, prin comasarea claselor, tocmai verigile
care ar fi asigurat stabilitate in mediul rural. Sunt copii care sunt plimbati alte scoli mult mai
departate. Asta va duce, pe termen lung, la cresterea abandonului scolar.
Potentia de migratie
Printre efectele saraciei s-ar putea numara si disponibilitatea mai mare de a pleca in
cautare de munca la mare distanta de localitatea de domiciliu. Este posibil sa se inregistreze
rate mari ale migratiei dinspre rural catre orasele mari, dar, in ciuda situatiei nu tocmai roz de
acolo, si spre destinatii traditionale, gen Italia sau Spania. Pe de alta parte, trebuie sa ne
asteptam la sosirea unui numar important de romani din strainatate sau la mutarea in mediul
rural a unora dintre orasenii ramasi fara surse de venit.

28
http://www.conso.ro/citeste-stire/292/sgen/Rata-inflatiei-ajunge-la-43-in-octombrie.html - 11 noiembrie 2009.
29
Criza aduce scoala cu 50 de ani in urma - http://www.time4news.ro/educatie-cultura/criza-aduce-scoala-cu-50-
de-ani-in-urma/ - 30 octombrie 2009.

Page 29 of 45
 Pana in 2008, Romania se confrunta cu deficit de fortǎ de munca, motiv pentru care
angajatorii erau nevoiti sa apeleze la fortǎ de munca straina din tari precum Turcia, China,
Pakistan, Ucraina sau Moldova. Intreprinderile mici si mijlocii, ducand lipsa de oameni
calificati, au cerut facilitǎti Guvernului pentru a angaja strǎini .
Autoritǎtile romane au facut, mai ales pentru romanii plecati in Spania si Italia campanii
de informare referitoare la locurile vacante din tarǎ. Perspectivele insǎ nu au fost favorabile
pentru cǎ salariile continuau sǎ fie mult mai mici decat cele castigate de acestia in tǎrile din
UE.
Majoritatea romanilor au pǎrǎsit Romania cu scopul de a beneficia de o situatie
financiara care sa le permita un trai decent. O parte dintre ei au ajuns in alte tari pentru a fi
alaturi de familie, iar un procent redus au plecat din dorinta de a incerca ceva nou.
Acum, ca urmare a recesiunii ce a cuprins aproape intreaga lume, acestia se confrunta cu
dilema situatiei de a reveni in Romania si in cadrul careia se anunta dificultati similare in
obtinerea unui loc de munca.
Piata muncii se aflǎ in fata unei situatii tensionate, aceea in care alǎturi de angajatii care-
si pierd locurile de muncǎ din Romania se aflǎ si romanii ce revin din strǎinǎtate.
In acest context, alegerea de a ramane in Europa Occidentalǎ sau de a reveni acasa are o
miza foarte mare. Uneori, exista perceptia printre angajatorii locali ca asteptarile acestui grup
sunt foarte mari, cu toate cǎ s-a intalnit si contrariul, cei care revin de multe ori au asteptari
chiar mai rezonabile.
Deja multe alte state se confrunta cu problema somajului. Somajul din Spania, de
exemplu, o tara in care comunitatea de romani este de aproximativ un milion de persoane, a
atins aproape toate sectoarele din economie. Dintre acestea, serviciile au fost cele mai
afectate, urmate de constructii, industrie si agricultura. Cel mai mult vor avea de suferit
imigrantii. In aceste conditii, somerii romani care se gandesc sǎ plece in strǎinǎtate vor avea
de asemenea dificultǎti in gǎsirea unui loc de muncǎ30.

2.3 Măsuri de contracarare a efectelor crizei

Ţinând seama de impactul global al actualei crize financiare cu potenţial clar de
declanşare a unei crize economice de proporţii, instituţiile decizionale competente, la nivel
naţional şi internaţional (între care FMI, Banca Mondială, UE etc.), în cadrul diferitelor
reuniuni ale reprezentanţilor statelor, au analizat şi convenit în mod preliminar o serie de
măsuri pentru a contracara agravarea efectelor crizei şi a restabili încrederea în pieţele
financiare.
Aceste măsuri vizează atât termenul scurt şi pe cel mediu şi lung.
În ceea ce priveşte România, menţionăm că, potrivit declaraţiilor persoanelor oficiale
din cadrul BNR ca şi al altor instituţii financiare, nici o bancă nu se află în situaţie gravă, nu
are probleme de lichidităţi, ca urmare a efectelor crizei financiare internaţionale.
Împrumuturile subordonate, depozitele şi creditele atrase pe care băncile din România
le-au primit de la acţionari străini, în proporţie de 50% au scadenţa la peste 2 ani, iar 3
mild.Euro vor trebui plătiţi între 1-2 ani şi circa 2,5 mild. Euro între 6 luni şi un an.
Solvabilitatea bancară se află la un nivel bun (de 13%), iar activele slabe deţin o proporţie
relativ mică în totalul activelor (sub 1%).
Potrivit prognozelor FMI, creşterea economică în România se prelimină la 8,6% în
anul 2008 şi 4,8% în anul 2009, în condiţiile în care inflaţia va fi 2,8% şi respectiv 6,6%, iar
deficitul de cont curent de 14,5% şi respectiv 13,3%. Prognozele pentru România relevă o
încetinire a dinamicii economice care se menţine totuşi la niveluri superioare, comparativ cu
alte ţări din zona europeană.
30
Efectele migratiei asupra cresterii economice in conditiile crizei globale -
www.asecib.ase.ro/simpozion/2009/full_papers/word/39_Tugui_ro.doc - 1 mai 2009

Page 30 of 45
 Odată cu creşterea prudenţialităţii în materie de creditare, băncile româneşti şi-au
închis una celeilalte limitele de expunere pe piaţa interbancară, ceea ce semnifică existenţa
unor planuri de rezervă consistente, în ceea ce priveşte asigurarea lichidităţii.
Efectele crizei financiare care induc recesiune şi declin economic, pe cale de
consecinţă, se vor resimţi şi pe piaţa muncii în România, prin creşterea ratei subocupării, ca
urmare a reducerii cererii de forţă de muncă în ţară şi în străinătate, îndeosebi în Spania, Italia
şi Germania.
Un alt argument în sprijinul opiniei potrivit căreia piaţa locală financiară a României
va resimţi doar indirect efectele crizei internaţionale se referă la rezerva valutară a României
de 26 mild.Euro, un important factor tampon de contracarare a acestor efecte chiar şi în cazul
înăspririi condiţiilor din sectorul de creditări (credit crunch).
Atât la nivel mondial, dar şi naţional, starea de faliment sau jenă financiară a unor
societăţi bancare şi nu numai, scăderea valorii de bursă a acţiunilor acestora a generat o serie
de operaţiuni de fuziune şi preluări ca şi o creştere a tranzacţiilor bursiere stimulate de preţul
redus al cumpărării de acţiuni.
Economia de piaţă, în condiţiile actualei crize financiare, a fost obligată odată în plus ,
să ţină seama de faptul că singure mecanismele pieţei concurenţiale nu sunt în măsură să
rezolve problemele sustenabilităţii economice, mai ales în condiţiile în care se agravează
problemele de mediu, ale producţiei şi consumului de bunuri publice, regionale, naţionale şi
internaţionale.
Din acest motiv, în cadrul numeroaselor întâlniri la vârf din ultima perioadă pe plan
internaţional, s-a manifestat dorinţa de a găsi în comun o serie de remedii pentru a contracara
efectele crizei şi a reforma sistemul financiar naţional şi internaţional. În cadrul acestor
remedii entitatea instituţională a statului naţional sau cea supranaţională a ocupat un loc
central.
După cum se ştie, o serie de bănci europene aflate în dificultate au fost salvate, cel
puţin temporar, prin intervenţia statului, în Anglia, Germania, Belgia şi Olanda. Aceasta
sugerează necesitatea începerii unui plan sistemic pentru Europa destinat consolidării
instituţiilor financiare, ţinând seama că măsurile fragmentare la nivelul fiecărei ţări s-ar putea
dovedi ineficiente. În acest sens, apare oportună o cooperare cât mai largă a părţilor implicate
(stakeholders) în procesul de stabilizare şi consolidare a pieţelor financiare, mai ales pentru
implementarea reformelor privind reglementarea şi supravegherea principalelor pieţe
financiare şi reducerea dimensiunii eşecului şi neajunsurilor acestora, inclusiv pe baza
educaţiei financiare şi a aplicării eficiente a principiilor bazate pe bunele practici ale
creditării. Orice amânare a implementării reformelor în acest domeniu se poate dovedi
contraproductivă pe termenele mediu şi lung.
Recentele scăderi ale preţurilor mărfurilor vor impulsiona veniturile reale ale ţărilor
importatoare, dar spectrul incertitudinii pe termen mediu înclină către ameninţări grave în
ceea ce priveşte dinamica acestora.
Actuala criză financiară internaţională a atras atenţia asupra necesităţii, pe de o parte, a
luării unor măsuri de urgenţă şi, pe de alta, a unor reforme în politicile structurale, pentru
a evita o recesiune globală prelungită.
Adâncirea şi extinderea crizei financiare declanşate în luna octombrie 2008, în SUA şi
alte ţări, reprezintă evenimentul care preocupă în cel mai înalt grad factorii de decizie din
economie şi societate, la nivelurile macro, mezo, micro şi mondo. Evoluţia acestei crize iniţial
ca o problemă de insolvenţă alimentată de lipsa de încredere în sistemul de creditare, în
prezent, riscă să devină treptat un factor de turbulenţă pentru economia mondială.
Din acest motiv, recentele întâlniri ale şefilor de stat dar şi ale reprezentanţilor
instituţiilor financiare internaţionale au fost consacrate identificării de soluţii pentru a reface
credibilitatea sistemelor de creditare şi a reîncepe funcţionarea normală a acestora.

Page 31 of 45
 Deşi nu se poate afirma că există o soluţie panaceu (one-size-fits all), unele puncte de
vedere comune ale specialiştilor se referă la abordarea consistentă, clară şi coordonată a
următoarelor probleme:
- garantarea pasivelor;
- separarea activelor toxice (bad assets);
- recapitalizarea instituţiilor afectate.
Se acreditează tot mai mult ideea unor planuri de salvare sistemică a pieţelor
financiare prin creşterea prudenţialităţii, monitorizării şi reglementării instituţionale din care
transpare clar rolul parteneriatului public privat în domeniul financiar, reducându-se cota
exclusivismului reglementării numai pe baza mecanismelor pieţei.
Luarea unor măsuri de urgenţă cum ar fi limitarea creditării prin mijloace specifice
ţine mai degrabă de depăşirea pe termen scurt a crizei financiare. Realizarea reformelor
structurale pe termen lung ale sistemului global financiar vizează prevenirea repetării în viitor
a unor astfel de fenomene de criză şi necesită măsuri speciale.
Cadrul de reglementare şi supervizare mai bun va trebui astfel conceput încât să
contribuie la accelerarea inovării financiare, în beneficiul tuturor şi nu în scop speculativ,
favorizând o minoritate socială.
Pe agenda de lucru a guvernelor, ca provocări de dezbatere şi schimb de experienţă, cu
bătaie lungă în timp, se află în proporţii diferite, problemele financiare referitoare la
concurenţă, stimulente pentru o comportare prudentă, protecţia consumatorului,
îmbunătăţirea educaţiei financiare şi guvernarea corporativă.
În ceea ce priveşte România, menţionăm ca măsuri de primă urgenţă creşterea
plafonului de garantare pentru depozitele bancare la 50 000 Euro faţă de 20 000 Euro,
conform deciziei comune a Ministerelor de Finanţe din ţările membre ale UE. Această măsură
este menită să sporească încrederea populaţiei în economisire şi să evite retragerile în masă de
la băncile comerciale, ceea ce ar putea conduce la falimentarea acestora. Desigur că măsura
presupune cheltuieli suplimentare pentru bănci.
BNR monitorizează în permanenţă situaţia lichidităţilor şi a băncilor în general,
inclusiv în ceea ce priveşte rezervele minime obligatorii şi planurile privind asigurarea
lichidităţii. O serie de ţări membre ale UE garantează depozitele bancare până la 100 000
Euro sau integral (vezi Spania, Slovacia etc.), în scopul creşterii încrederii deponenţilor.
O altă măsură întreprinsă de băncile româneşti se referă la creşterea ratei dobânzii cu
4-6 puncte procentuale peste dobânda de politică monetară de 10,25%.
Recurgerea la vânzarea certificatelor de trezorerie cu scadenţă de 6 luni şi cu
randament mediu de circa 13%, reprezintă o altă măsură pentru a preveni turbulenţele pieţei
financiare în România.

2.4 Emergenţa riscului sistemic în sistemul bancar din România

Criza financiară dezvăluie noi dimensiuni ale conceptului de risc sistemic în
activitatea bancară. Astfel, „riscul unor reacţii în lanţ de prăbuşire a unor instituţii
interconectate”31 se extinde pentru a cuprinde şi activitatea „sistemului bancar din umbră” 32 -
un sector nereglementat creat pentru a evita reglementarea strictă tipică băncilor.
Evaluarea riscului sistemic în sistemul bancar din România rămâne însă tradiţională,
având în vedere că, aici, nivelul de dezvoltare al tehnologiilor financiare, dar şi toleranţa faţă

31
Kaufman, George G.- Comment on Systemic Risk, In Research in Financial Services: Banking, Financial Markets, and
Systemic Risk, vol. 7, edited by George G. Kaufman, 47-52, 1995, Greenwich, Conn.: JAI, p. 47
32
Dăianu, D. -“What This Financial Crisis Tells Us”, Editorial in Review of Economic and Business Studies, The
Journal of the Faculty of Economics and Business Administration, "Alexandru Ioan Cuza" University of Iaşi,
Romania, No. 2/2008, p. 14

Page 32 of 45
de risc, sunt foarte scăzute. Astfel, acele instituţii financiare nebancare care formează sistemul
bancar din umbră şi care, utilizând produse financiare sofisticate cu grad ridicat de risc, au
periclitat stabilitatea sistemului financiar american, în România nu prezintă semne de
îngrijorare.
În mod tradiţional, potrivit lui De Bandt şi Hartmann (2000), efectul de contagiune se
manifestă prin intermediul a două canale33:
♦ Canalul expunerii - care se referă la potenţialul pentru apariţia „efectului de
domino”, potenţial dat de expunerile reale pe pieţele interbancare şi în sistemele de plăţi şi
compensare/decontare
♦ Canalul informaţional - care se referă la retragerile masive şi contagioase de
numerar de către deponenţii imperfect informaţi cu privire la tipul şocurilor care afectează
băncile şi la expunerile fizice reciproce
În România, riscul sistemic se poate manifesta în relaţie cu lichiditatea instituţiilor de
credit ca urmare a accentuării comportamentului unor bănci de a-şi baza strategia de finanţare
a creşterii creditelor pe atragerea de resurse interbancare. Dinamica alertă a creditării,
superioară celei aferente depozitelor atrase de la clientela nebancară, a indus majorarea valorii
indicatorului credite pe depozite de la 91,1% în 2006 la 109% în 2007 (Grafic 1). În aceste
condiţii, echilibrul bilanţier a fost susţinut prin creşterea ponderii resurselor interbancare în
total pasiv de la 22,3% în 2006 la 28% în 2007, crescând dependenţa sistemului bancar
românesc de resurse cu potenţial ridicat de volatilitate. Gradul de concentrare şi valoarea din
ce în ce mai mare a acestora sporesc expunerea instituţiilor de credit la şocuri de lichiditate,
pe fondul unor eventuale schimbări în sens negativ a sentimentului investitorilor instituţionali
privind perspectivele plasamentelor în sistemul bancar românesc.

procente procente

2005 2006 2007

Sursa: Raport de stabilitate BNR 2008 (www.bnro.ro)

Grafic 1. Evoluţia indicatorului credite pe depozite comparativ cu ponderea
resurselor interbancare în total pasiv
Analiza structurală a resurselor interbancare evidenţiază dominanţa resurselor externe,
provenite în special de la banca-mamă. Având în vedere că sumele atrase de la bănci-mamă
reprezentau la sfârşitul anului 2007 cca. 70% din totalul resurselor interbancare utilizate de
instituţiile de credit din România, scenariul de risc cel mai probabil ar putea fi situaţia în
care băncile-mamă ar fi ele însele afectate de o penurie de lichiditate.
Chiar şi în asemenea condiţii, acestea vor restrânge finanţarea filialelor din Europa
Centrală şi de Est doar în condiţiile în care criza de lichiditate este extrem de severă, deoarece
o parte importantă din profiturile acestor bănci-mamă provin de la filialele respective. Având

33
De Bandt, O. and P. Hartmann - „Systematic Risk: A Survey”, ECB Working Paper No. 35, Frankfurt, 2000, p. 18

Page 33 of 45
în vedere că sectorul bancar autohton este dominat de bănci din Austria şi Grecia, care nu par
a întâmpina dificultăţi în contextul turbulenţelor actuale34, severitatea unui posibil şoc extern
este limitată.

Sursa: Raport de stabilitate BNR 2008 (www.bnro.ro)

Grafic 2. Evoluţia structurală a resurselor atrase de la alte instituţii de credit

În paralel cu accentuarea utilizării resurselor provenite de la băncile-mamă, finanţarea

de pe piaţa monetară internă a fost în creştere. Testarea rezistenţei sistemului bancar românesc
la riscul intern de contaminare interbancară arată că declanşarea unui proces de faliment în
lanţ este foarte puţin probabilă, expunerile bilaterale interbancare autohtone fiind, în general,
de dimensiuni reduse în raport cu fondurile proprii şi activele lichide de care dispun băncile
creditoare.
În plus, deşi valoarea depozitelor interbancare atrase de instituţiile de credit a crescut,
în termeni nominali, cu 82% în perioada februarie 2007-februarie 2008 (Grafic 3), gradul de
concentrare al pasivelor interbancare interne, calculat pe baza indicelui Herfindahl-
Hirshmann, s-a redus de la 1531 puncte de bază la 1258 puncte de bază în aceeaşi perioadă.
Acest proces este justificat în principal de creşterea gradului de conectivitate
interbancară internă35 (de la 14,11% în februarie 2007 la 26,81% în februarie 2008), care a
permis creşterea sumelor atrase de pe piaţa interbancară autohtonă în condiţiile diversificării
grupurilor de creditori. Rezultatele simulărilor efectuate arată că severitatea potenţială a unui
eventual şoc sistemic nu ar eroda activele sectorului bancar cu mai mult de un procent, chiar
şi în ipotezele scenariului extrem, în care se consideră posibilitatea, foarte scăzută de altfel, a
intrării în incapacitate de plată a trei instituţii de credit simultan.
Perspectivele apariţiei din interiorul sistemului bancar românesc a unui proces
sistemic puternic sunt legate de o eventuală generalizare a comportamentului unor instituţii de credit
de a-şi finanţa dezvoltarea activităţii de creditare preponderent din surse interbancare.

34
Primele 4 ţări după deţinerile de capital bancar în România sunt: Austria (22 la sută), Grecia (21,7 la sută), Olanda
(7,7 la sută) şi Franţa (5 la sută) - decembrie 2007

Gradul de conectivitate interbancară reprezintă ponderea numărului de relaţii financiare în total relaţii financiare
posibile pe piaţa monetară interbancară, exceptând banca centrală

Page 34 of 45
Grafic 3. Evoluţia comparativă a valorii pasivelor interbancare aferente băncilor cu
personalitate juridică română şi gradul de conectivitate interbancară

După cum se poate observa şi în graficul de mai jos (Grafic 4), există o corelaţie între
evoluţia indicatorului de solvabilitate şi efectul de pârghie („leverage”), fapt explicabil prin
modalitatea de calcul al celor doi indicatori36. Astfel, scăderii solvabilităţii sistemului bancar
în ultimii doi ani, îi corespunde o reducere a efectului de pârghie, însă într-o proporţie mult
mai mică (20,49% în perioada 2006-2008 faţă de 34,20%), ceea ce înseamnă că solvabilitatea
a fost influenţată de ritmul mai alert de creştere a activelor ponderate în funcţie de risc în
comparaţie cu cel al fondurilor proprii. În ceea ce priveşte rata generală de risc, exprimată ca
raport între activele ponderate în funcţie de risc şi totalul activelor la valoare contabilă,
trendul constant ascendent este o reflectare a politicii de expansiune a activităţii de creditare şi
o consecinţă a concentrării mai mari a activelor bancare contabile în active cu risc (56,9 la
sută la sfârşitul anului 2007, 53,0 la sută în 2006, 47,6 la sută în 2005). Cu toate acestea,
observăm că acest indicator a scăzut în ultima perioadă, ajungând în martie 2009 până la
nivelul de 49,00%.

36
Indicatorul de solvabilitate se calculează ca raport procentual între fondurile proprii ale băncii şi activele
bilanţiere şi extrabilanţiere ponderate cu un coeficient de risc; fondurile proprii luate în calculul solvabilităţii se
împart în două categorii: fonduri proprii de bază (capital, rezerve şi profit) şi fonduri proprii complementare
(reevaluări, subvenţii).

Page 35 of 45
 Efect de parghie Solvabilitate Rata generala de risc Pbly. (Rata generala de risc)

2004 2005 2006 2007 2008 3.2009

Grafic 4. Evoluţia solvabilităţii, efectului de pârghie şi a ratei generale de risc în perioada

2004-martie 2009
De asemenea, observăm că în contextul reducerii ratei solvabilităţii, în 2006 şi 2007
rata generală de risc a crescut cu 11,34%, respectiv 7,41%, ceea ce indică o corelaţie inversă
firească între cei doi indicatori, precum şi între efectul de pârghie şi rata generală de risc.
După cum am menţionat şi anterior, cu cât va fi mai mic raportul capital-active cu atât va
creşte riscul ca banca să devină insolventă şi să atragă după sine alte bănci cu care se află în
conexiune.
În contextul crizei financiare începută în august 2007, în majoritatea sistemelor
bancare din ţărilor dezvoltate unui nivel scăzut al efectului de pârghie îi corespunde un nivel
ridicat al riscului, ceea ce evidenţiază şi o expunere ridicată la risc sistemic. Şi aceasta
deoarece băncile deţin în portofolii active riscante, unele dintre acestea fiind chiar activele
toxice care au stat la baza prăbuşirii multor bănci americane. În sistemul bancar românesc,
chiar dacă nu se găsesc active toxice, riscul sistemic este prezent, însă la un nivel scăzut, ca
urmare a expunerilor interbancare şi a lipsei lichidităţilor.

Grafic 5. Evoluţia indicatorilor Credite acordate clientelei/Total activ şi Total creanţe

restante şi îndoielnice/Total activ în perioada 2004-03.2009
În graficul de mai sus putem observa că ponderea creditelor în total activ a crescut în
mod constant până în anul 2008, ajungând până la nivelul de 62,49%. În luna martie 2009 se
constată o reducere a nivelului acestui indicator până la nivelul de 60,00%, ceea ce reflectă o
reducere a activităţii de creditare în sistem ca urmare a crizei generalizate de lichidităţi
manifestate pe plan mondial.
De cealaltă parte, ponderea creanţelor restante şi îndoielnice în total activ se menţinea
în luna martie 2009 la un nivel rezonabil - 0,52%, chiar dacă indicatorul a înregistrat o
Page 36 of 45
creştere puternică din anul 2007. Astfel, în 2008, ponderea creditelor restante în total activ a
crescut cu 82,35%, iar în luna februarie 2009 faţă de decembrie 2008 cu 67,74%, ceea ce ne
semnalează ce efectele crizei economice s-au propagat şi asupra debitorilor băncilor
româneşti.
Chiar dacă datele analizate mai sus corespund contextului economic actual în care
instituţiile financiare au fost supuse unor şocuri sistemic, în sistemul bancar românesc riscul
sistemic nu se află la un nivel ridicat, autorităţile monetare dispunând de instrumente de
management al riscului sistemic adaptate standardelor internaţionale.
Analiza expunerilor IFN-urilor din România prezintă importanţă prin prisma
conectivităţii acestora cu alte instituţii financiare şi a impactului asupra stabilităţii sistemului
financiar. Dacă în Statele Unite ale Americii, sistemul bancar din umbră, format din instituţii
financiare nebancare angajate în numeroase operaţiuni speculative şi intermediind circulaţia
produselor financiare sofisticate, a mărit riscul sistemic şi destabilizat întregul sistem
financiar, în România, IFN-urile nu ridică probleme majore.
Potrivit ultimului raport asupra stabilităţii financiare publicat de BNR, nivelul adecvat
al indicatorilor de performanţă financiară a IFN-urilor şi proporţia redusă a finanţărilor
acordate acestora în totalul portofoliului de creanţe al instituţiilor de credit, minimizează
posibilitatea de transfer a riscurilor către alte sectoare financiare. De asemenea, prin
instituirea cadrului de reglementare şi monitorizare de către BNR, care a introdus standarde
adecvate de acordare, clasificare şi provizionare a creditelor, se promovează o gestionare
prudentă a portofoliului de creanţe, diminuând în acelaşi timp posibilitatea de transfer
intersectorial al pierderilor financiare, cu implicaţii directe asupra menţinerii stabilităţii
financiare.
Principalul risc cu care se confruntă instituţiile financiare nebancare este riscul de
credit. Conform datelor existente, volumul creanţelor restante şi îndoielnice în total credite
acordate variază în funcţie de activitatea desfăşurată (Grafic).

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare, 2008 (www.bnro.ro), p. 52 Grafic 6. Calitatea

creditelor acordate de IFN-uri

Page 37 of 45
 Deşi proporţia este mai mare în cazul activităţii de leasing, analiza trebuie stilizată
ţinând seama de probabilitatea mare de recuperare în cazul contractelor de leasing, datorată
deţinerii
- de către societăţile de leasing - a dreptului de proprietate asupra activului finanţat pe toată
durata de derulare a contractului. Totuşi, valorile superioare ale ponderii creanţelor restante şi
îndoielnice în totalul portofoliului de credite aferent clientelei înregistrate de IFN (5,93%),
comparativ cu cele deţinute în sistemul bancar (0,77%), reflectă, fireşte, o politică mai puţin
restrictivă de acordare a creditelor de către acest sector financiar. Este de aşteptat ca acest
ecart să înregistreze o tendinţă de diminuare datorită trecerii acestor instituţii financiare sub
autoritatea de reglementare şi monitorizare a BNR.
Accentuarea integrării între instituţiile financiare nebancare şi sectorul bancar prezintă
interes din perspectiva analizei asupra stabilităţii financiare. Pe lângă impactul pozitiv al
conectivităţii, aceasta tendinţă poate conduce la o realocare a riscului, la concentrarea şi
intensificarea acestuia, pe baze consolidate. Prin prisma legăturilor de finanţare şi de capital
existente, riscul de credit al IFN poate fi transferat instituţiilor de credit.
La sfârşitul anului 2007, obligaţiile instituţiilor financiare nebancare faţă de bănci aveau o
pondere de aproximativ 73%în totalul surselor împrumutate, ceea ce ilustrează gradul mare de
dependenţă faţă de sectorul bancar, ca sursă principală de atragere a fondurilor.
Ponderea peste medie, înregistrată în cazul instituţiilor care furnizează activităţi multiple de
creditare, este explicabilă datorită posibilităţii de acoperire a unei game extinse de operaţiuni.

Sursa: Raport asupra stabilităţii financiare, 2008 (www.bnro.ro), p. 52 Grafic 7.

Ponderea împrumuturilor bancare în total surse împrumutate pe tipuri de IFN

Page 38 of 45
 În schimb, expunerea sistemului bancar românesc faţă de sectorul IFN, din punct de
vedere al creditelor acordate acestuia, este destul de redusă, având o pondere de aproximativ
2,5% în totalul creditului neguvernamental.
O altă caracteristică a interdependenţelor sectoriale constă în includerea sectorului
asigurărilor în relaţia de finanţare bănci - IFN, prin intermediul asigurării de credite solicitate
de instituţiile de credit pentru acoperirea pierderilor de nerambursare aferente creanţelor
deţinute asupra sectorului IFN.

2.5 Evoluţia pieţei de capital din România în contextul crizei financiare

Efectele crizei financiare asupra pieţei de capital pot fi structurate astfel37:
Efecte directe asupra instituţiilor financiare: în întreaga lume criza financiară a dat
naştere la falimente răsunătoare, restructurări de companii şi instituţii financiare, preluări şi
fuziuni şi la o susţinere financiară directă cu fonduri importante din partea guvernelor. O bună
parte dintre aceste instituţii sunt sau au fost listate la bursă, ieşirea lor de pe piaţă afectând nu
doar credibilitatea pe piaţa de capital ci şi volumul tranzacţiilor bursiere, volatilitatea
preţurilor, nivelul randamentelor.
Efecte asupra volumului şi cotaţiilor bursiere: volumul tranzacţiilor bursiere este în
uşoară scădere însă impactul cel mai puternic pe care l-a avut criza a fost asupra volatilităţii
(riscului) şi asupra randamentelor bursiere asociate mai ales instrumentelor cu venit variabil.
Efecte asupra comportamentului investitorilor pe piaţă: în condiţiile unei pieţe care nu
mai oferă siguranţă şi randamente cât de cât stabile şi în uşoară creştere, investitorii se
distanţează tot mai mult de piaţa de capital şi îşi modifică radical opţiunile investiţionale.
Acest lucru are impact direct asupra costului capitalului şi asupra dobânzilor financiare.
Panica, teama, efectul de turmă, neîncrederea, isteria sunt sentimente care domină în aceste
momente masa mare de investitori confruntată de la o zi la alta cu pierderi tot mai mari.
Efecte asupra reglementărilor privind piaţa de capital: criza a condus la o serie de
măsuri de intensificare a controlului asupra unor zone rămase în afara jurisdicţiei băncilor
centrale sau comisiilor de supraveghere a pieţelor de capital. În paralel, au fost aduse tot mai
mult în discuţie criteriile de acordare a finanţărilor şi metodologiile de evaluare a riscului şi de
acordare a rating-ului folosite în decizia de finanţare. Mai mult, intervenţia statului pe pieţele
financiare (care uneori a mers până la cazuri extreme de naţionalizare) a trebuit şi ea
legitimată printr-o serie de măsuri legislative nemaiîntâlnite de la Marea Criză.
Anul 2008 a reprezentat pentru Bursa de Valori Bucureşti şi pentru toţi participanţii pe
piaţa bursieră autohtonă una dintre cele mai dificile perioade din istoria pieţei de capital din
România. După aproape un deceniu în care principalii indici şi indicatori ai BVB au cunoscut
o evoluţie ascendentă, accentuată şi susţinută în ultimii ani de efectele asociate procesului de
aderare a României la Uniunea Europeană, 2008 a fost marcat de inversarea abruptă a
trendului crescător al cotaţiilor şi de diminuarea sensibilă a lichidităţii generale a pieţei
bursiere.
Prin însuşi modul lor de funcţionare, pieţele bursiere au fost dintotdeauna caracterizate
de un grad ridicat de senzitivitate la schimbările care se produc la nivelul percepţiei
investitorilor cu privire la evoluţiile şi perspectivele economiei reale şi ale sistemului
financiar. În condiţiile actuale, în care fenomenul de globalizare este deja o realitate a lumii
moderne, investitorii sunt influenţaţi în luarea deciziilor de investiţii nu doar de performanţele
economiei naţionale, de realizările companiilor listate sau de climatul socio-politic intern, dar
într-o măsură din ce în ce mai mare şi de evoluţiile înregistrate la nivel internaţional.
Senzitivitatea pieţei bursiere autohtone la factorii externi a crescut gradual în ultimii ani,
odată cu deschiderea economiei româneşti şi cu liberalizarea contului de capital. De aceea,
37
Păun, C - „Pieţele de capital şi criza financiară”, Articol publicat pe www.cristianpaun.finantare.ro, decembrie
2008, p. 1

Page 39 of 45
chiar dacă şi în plan intern pot fi identificaţi foarte mulţi factori susceptibili să fi indus
incertitudini la nivelul investitorilor - incertitudini care au derivat în principal din caracterul
electoral al anului 2008 şi din mişcările care s-au produs în cadrul pieţelor valutare şi
monetare interbancare - factorii determinanţi ai evoluţiilor BVB din ultima perioadă au fost
cele legate de contextul financiar internaţional, context în care majoritatea indicilor bursieri au
înregistrat scăderi masive.
După scăderi cu aproape -30% ale indicilor bursieri din primele săptămâni de
tranzacţionare ale anului 2008 a urmat o perioadă de relativă acalmie, care a creat iluzia unui
scenariu în care corecţiile negative ale preţurilor de tranzacţionare puteau fi considerate
oarecum fireşti, după creşterile susţinute şi consistente marcate de indicii bursieri înainte şi
imediat după momentul aderării României la Uniunea Europeană. O astfel de explicaţie, mai
curând de natură tehnică, părea a fi cu atât mai probabilă cu cât performanţele financiare
raportate de către companiile listate la BVB erau în continuare pozitive, iar indicatorii
macroeconomici îşi păstrau robusteţea. Turbulenţele care au marcat însă pieţele financiare
internaţionale au lăsat până la urmă în plan secund datele fundamentale şi, treptat, corelarea
mişcărilor indicilor BET, BET-FI sau BET-XT cu cele ale indicilor bursieri internaţionali a
devenit elementul determinant în luarea deciziilor investiţionale. Iar cea mai bună susţinere a
acestei afirmaţii vine din modul în care au reacţionat investitorii pe piaţa bursieră autohtonă în
şedinţele de tranzacţionare imediat următoare anunţării reducerii rating- urilor de ţară de către
S&P şi Fitch: de fiecare dată indicii bursieri au înregistrat scăderi, în strânsă corelaţie cu
mişcările pieţelor bursiere internaţionale din zilele respective.
In graficul de mai jos, putem observa evoluţia indicilor bursieri pe piaţa reglementată şi pe
piaţa Rasdaq.

Sursa: www.bvb.ro
Figura 2. Evoluţia indicilor pe piaţa reglementată şi pe piaţa Rasdaq
Pe fondul unei lichidităţi a pieţei bursiere locale incomparabil mai mici decât în cazul
marilor burse din S.U.A. sau alte ţări europene, fenomenul de contagiune în care s-au
transformat la un moment dat corelaţiile dintre indicii BVB şi cei ai pieţelor bursiere
internaţionale a cauzat un grad extrem de ridicat al volatilităţii generale a pieţei. Această
situaţie a făcut posibil ca pentru unele dintre cele mai importante titluri de la BVB, în câteva
şedinţe de tranzacţionare din trimestrul III al anului 2008, ordinele de cumpărare să nu mai
respecte intervalul de preţ +/-15% impus pentru o şedinţă de tranzacţionare. De aceea, în
Page 40 of 45
premieră în istoria BVB, în data de 8 octombrie 2008 a fost necesară suspendarea şedinţei de
tranzacţionare, ca urmare a volatilităţii excesiv de ridicate. Chiar şi în condiţiile existenţei
unui tunel mai îngust de evoluţie a preţurilor zilnice decât cel practicat de alte pieţe bursiere,
pierderile înregistrate în acest an la nivelul indicilor BVB au fost printre cele mai ridicate
dintre pieţele bursiere europene. Astfel, la finalul anului 2008 indicele BET era calculat
pentru 2.901 puncte, cu 70% sub valoarea de start a lunii ianuarie (de altfel, valorile maxime
din 2008 ale tuturor indicilor bursieri au fost atinse în primele şedinţe de tranzacţionare ale
anului).
Trendul pronunţat descendent pe care s-au înscris valorile indicilor bursieri şi
deprecierile preţurilor de referinţă pentru marea majoritate a acţiunilor admise la
tranzacţionare au afectat direct capitalizarea totală a celor două pieţe administrate de către
BVB, indicator care a coborât de la nivelul de aproape 30 miliarde euro la finalul anului 2007
la numai 11 miliarde euro (valoarea capitalizării nu include Erste Group Bank AG -
aproximativ 4,8 miliarde euro).
În tabelul de mai jos este redată evoluţia capitalizării bursiere, sugestivă pentru
contextul dificil actual.
2005 2006 2007 2008
Bursa de Valori Bucureşti mld. mld. mld. mld. mld. mld. mld. mld.
EUR RON EUR RON EUR RON EUR RON
Piaţa reglementată 15.3 56.1 21.4 73.3 24.6 86.0 11.6 45.7
Piaţa Rasdaq 2.2 8.2 3.1 10.7 7.0 24.4 3.1 12.1
Total 17.5 64.3 24.5 84 31.6 110.4 14.7 57.8
Sursa: www.bvb.ro

Tabel 4. Evoluţia capitalizării bursiere la Bursa de Valori Bucureşti

Schimbarea atitudinii faţă de risc la nivel internaţional şi restrângerea drastică a

lichidităţii din cadrul pieţelor financiare au influenţat comportamentul investitorilor, care au
orientat sume relativ mai mici decât în anul anterior pentru plasamente în acţiuni
tranzacţionate pe piaţa bursieră. Mai mult, dacă pe plan internaţional autorităţile monetare au
operat scăderi ale dobânzilor şi au susţinut astfel indirect activitatea din cadrul pieţelor
bursiere, în România BNR a ridicat succesiv rata dobânzii de politică monetară la peste 10%
pe an şi a crescut astfel atractivitatea plasamentelor în depozitele constituite la nivelul
sistemului bancar.
Totodată, odată cu eliminarea simultană a impozitelor pentru veniturile aferente
câştigului de capital şi a celor din dobânzi, regimul fiscal a devenit neutru. Toate aceste
evoluţii au avut rolul lor în diminuarea în termeni nominali a sumelor plasate de investitori pe
piaţa bursieră şi reducerea relativă a ponderii pe care investitorii străini au avut-o în economia
generală a pieţei pe parcursul anului 2008.
Chiar dacă, şi în anul 2009, contextul economico-financiar intern şi internaţional se
prevede a fi unul complicat, influenţând în continuare activitatea de pe piaţa de capital din
România,există totuşi pârghii a căror acţionare ar putea să contribuie la relansarea pieţei
bursiere. Poate cea mai importantă dintre acestea, în condiţiile în care creditele bancare au
devenit în ultima perioadă destul de dificil de accesat, este legată de promovarea
împrumutului obligatar. Piaţa secundară a instrumentelor financiare cu venit fix organizată la
BVB arată un interes în creştere al investitorilor pentru acest tip de instrumente financiare şi
este de aşteptat un răspuns adecvat din partea ofertanţilor. Pentru a susţine această tendinţă, în
esenţă favorabilă pieţei de capital, ar trebui găsite modalităţile care să reducă semnificativ

Page 41 of 45
costurile asociate derulării ofertelor publice primare, astfel încât companiile locale să fie
încurajate să lanseze noi emisiuni de obligaţiuni.
Problema reducerii costurilor de operare pe piaţa de capital a fost deja adresată de către Bursa
de Valori Bucureşti, care a prevăzut pentru anul 2009 o diminuare cu 10% a comisioanelor de
tranzacţionare, măsură care apropie şi mai mult nivelurile costurile generale de operare pe
piaţa bursieră autohtonă de cele practicate de alte pieţe bursiere din regiune. Şi sub impactul
acestei decizii de reducere a comisioanelor de tranzacţionare, dar mai ales în speranţa că
starea de acută incertitudine din cadrul pieţelor financiare se va atenua, se poate estima că,
treptat, volumul operaţiunilor bursiere va creşte pe parcursul anului 2009.

Page 42 of 45
 3 CONCLUZII ŞI PROPUNERI
Aceasta criza va aduce schimbarii in mentalitatea oamenilor, in ideile de afaceri, cu
alte cuvinte va schimba destul de mult regulile "jocului" cele pe care le stiam noi pana acum.
Daca pana acum statul era cea mai de incredere institutie, in momentul de fata
observam ca statele au mari probleme in a se mentine pe linea de plutire, nemaiavand acelasi
grad de incredere, aceasta criza fiind si una a datoriilor suverane. Aceasta criza poate redesena
un pic si harta Uniunii Europene, Grecia fiind din ce in ce mai aproape de iesirea din uniune si
bineinteles innaceste vrenuri tulburi nu se stie ce alta tara ar putea urma.
Exista si un lucru bun de pe urma crizei, Uniunea Europeana si-a vazut slabicunile pe
care va trebuie sa le elimine prin anumite reglementari care pe viitor sa speram ca vor avea
succes. Iesirea din criza a uniunii este foarte importanta pentru toata lumea inclusiv China,
America, care resimt din plin politica de austeritate din Europa.
Supravietuirea Uniunii Europene este foarte importanta pentru toti europenii, deoarece
in acesta lume cu cateva superputeri China, America, Rusia, India, singura sansa a europenilor
de asi impune punctul de vedere si de a face fata pe plan mondial schimbarilor care intervin
este de a fi uniti intr-o uniune bine pusa la punct,altfel nici o tara din Europa nici macar
Germania sau Franta nu pot face fata singure Chinei saua altor superputeri mondiale.
In concluzie o Uniune Europeana unita si bine pusa la punct ar fi benefica intrgii
economii mondiale, dar mai ales Europei.
Aceasta politica de austeritate a europenilor, nu este cea mai buna solutie pentru
iesirea din criza, iar exemplu este ceea ce vedem astazi, cativa ani de austeritate si tot nu s-a
iesit din criza. Trebuie incurajat consumul, investitiile în afaceri, atragerea banilor la
bugetul de stat nu prin marirea de taxe si taieri de salarii din care nu are nimeni de castigat,
nici macar statul pentru ca la un moment dat se incurajeaza munca la negru, firmele dau
faliment, creste somajul, scade consumul si in final statul nu numai ca nu colecteaza mai multi
bani ba chiar pierde, taxele pe care le platea, consumul pe care-l facea,etc actualul somer
caruia statul trebuie sa-i plateasca somajul. Încurajarea deschiderii unei afaceri, incurajarea
cumapararii de case, mai ales a tinerilor, un ansamblu de taxe care sa stimuleze cresterea
economica, nu unul fanariot, incurajarea consumului care ar crea locuri de munca si implicit
mai multi bani la stat.
In aceasta criza globala, inflatia nu a facut mari probleme, cel putin in Europa decat in
cateva tari cele mai mari probleme avandu-le Marea Britanie. Inflatia fiind mentinuta in limite
acceptabile, probabil fiind o cauza a lipsei de lichiditati, si a ratei mari a somajului, populatia
pur si simplu nemaiavand bani, preturile s-au mentinut.

Cresterea increderii in banci si in credite ar fi o alta soluti de iesire din criza.

Page 43 of 45
 Criza actuală este o recunoaştere a faptului că este necesară reconfigurarea sistemului
financiar global ţinând cont de următoarele:
a) Crizele financiare sunt o parte inevitabilă a capitalismului modern, o consecinţă a
interacţiunilor dintre comportamentul uman şi abilitatea de a inova, de a concura şi de a
evolua. Însă chiar dacă crizele nu pot fi evitate, efectele lor negative pot fi reduse semnificativ
prin asigurarea riscurilor adecvate în sarcina părţilor adecvate, iar acest deziderat se poate
obţine prin creşterea transparenţei, mai ales în aşa-numitul „sistem bancar umbră” (engl.
shadow banking system”). Guvernul poate juca un rol central în furnizarea acestei
transparenţe.
b) Înainte de a spera la un management eficace al riscurilor crizei financiare, trebuie să
stăpânim însemnătatea acestor riscuri dar şi mijloacele de măsură efectivă a acestora.
Prin urmare, pentru a emite noi reglementări este necesară dezvoltarea unei definiţii formale a
riscului sistemic şi crearea unor măsuri specifice, suficient de practice şi cuprinzătoare pentru
a fi folosite atât de către decidenţii politici cât şi de către publicul larg. Aceste măsuri vor
solicita fondurile de hedging şi alte părţi ale sistemului bancar umbră să asigure o mai mare
transparenţă către reglementatori, pe o bază confidenţială (de exemplu, informaţii legate de
activele aflate în gestiune, gradul de îndatorare, lichiditatea, parteneri şi drepturi de
proprietate.
c) Cea mai presantă modificare pe linia reglementărilor sistemului financiar vizează
furnizarea către public a informaţiilor privind acele instituţii care au eşuat într-un fel sau altul.
Acest obiectiv poate fi atins prin fondarea unei agenţii independente de investigaţii care să
raporteze periodic detaliile falimentelor înregistrate şi să propună măsuri de evitare a
problemelor prezentate, în viitor.
d) Pentru cetăţeanul simplu, criza financiară actuală este un mister şi concepte precum
ipoteci subprime, CDO-uri, CDS-uri şi prăbuşirea pieţei creditului creează doar mai multă
confuzie şi teamă. De aceea, un punct critic al oricărui protocol de management al crizei este
stabilirea unor linii periodice de comunicare cu publicul, prin care să se clarifice determinanţii
şi consecinţele crizei.
e) Este necesară dezvoltarea şi implementarea unei noi ramuri a contabilităţii -
„contabilitatea riscului” - care să permită măsurarea şi gestionarea riscului sistemic la scară
globală.
f) Toate industriile bazate pe tehnologie sunt grevate de riscul inovaţiilor tehnologice
care pot depăşi, temporar, abilitatea oamenilor de a le utiliza eficient. În aceste condiţii, este
necesară intervenţia guvernului care să susţină desfăşurarea în universităţi a unui număr cât
mai mare de programe educaţionale în tehnologie financiară.
g) Complexitatea pieţelor financiare restrânge capacitatea autorităţilor de reglementare
să ţină pasul cu inovaţiile. Noile reglementări trebuie să fie adaptative şi să se focalizeze pe
funcţii financiare şi mai puţin pe instituţii, asigurând o mai mare flexibilitate şi dinamică
acestora. Un exemplu de reglementare adaptativă este cerinţa de standardizare a unui contract
OTC şi stabilirea unui schimb organizat pentru momentul în care mărimea sa depăşeşte o
anumită limită.

Page 44 of 45
 BIBLIOGRAFIE

1. Buletin lunar BNR nr. 3/2009 (www.bnro.ro)

2. Dăianu, D. -“What This Financial Crisis Tells Us”, Editorial in Review of Economic and
Business Studies, The Journal of the Faculty of Economics and Business Administration,
"Alexandru loan Cuza" University of Iaşi, Romania, No. 2/2008
3. Necula, G. - „Despre bursă cu bun simţ”, www.primet.ro, iunie 2009
4. Păun, C - „Pieţele de capital şi criza financiară”, Articol publicat pe
www.cristianpaun.finantare.ro, decembrie 2008
5. Păun, C. - „Ce este o criză financiară”, www.cristianpaun.finanţare.ro, decembrie 2008
6. Raport asupra stabilităţii financiare pentru anul 2008 publicat pe site-ul BNR
(www.bnro.ro)
7. Bran, F., Bălu, F.O., Rădulescu, C.V., Ioan, I., “Global financial crisis and several effects on
European countries”, Metalurgia Internaţional. Sustainability. Quality. Leadership, special
issue no. 6, 2010, pp. 79-84
8. www.ziare.com
9. www.moneyweek.com
10. www.9am.com
11. www.mytex.ro
12. www.stiri999.ro
13. www.adevarul.ro
14. www.wikipedia.com

Page 45 of 45