Sunteți pe pagina 1din 48

Universitatea Tehnică “Gh.

Asachi” Iaşi
Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului

Prevenirea şi controlul integrat


al poluării în industria
farmaceutică

Îndrumător: Drd. Smaranda Camelia

Student:
Grupa: 2407
CUPRINS
1. Prezentarea generală a industriei
1.1. Introducere
1.2. Dimensiune si distribuţie geografică
1.3. Caracterizarea pieţei şi producţiei
1.4. Tendinţe economice
2. Descrierea procesului industrial
2.1. Principalele etape ale procesului
2.2. Descrierea instalaţiei/echipamente/ infrastructură
2.3. Schema bloc a procesului
3. Materii prime, emisii si deseuri
3.1.Materii prime folosite in industria farmaceutică
3.2.Emisii rezultate din process
-emisii in aer
-efluenti lichizi
-deseuri solide
4. Posibilităţi de prevenire si control al poluarii
4.1. Posibilităţi de prevenire şi control al poluării
4.2. Posibilităţi de prevenire
5. Cele mai bune tehnici disponibile (BAT) şi beneficiile aplicării
acestora
6. Reglementări naţionale şi internaţionale pentru prevenirea poluării
7. Bibliografie
1.Prezentarea generală a industriei
1.1 Introducere
Industria produselor farmaceutice, ramură importantă a industriei chimice se caracterizează
printr-un ritm înalt de dezvoltare pe plan mondial şi naţional, iar arsenalul substanţelor
medicamentoase se îmbogăţeşte mereu cu noi produse valoroase obţinute prin sinteză, biosinteză,
semisinteză sau extrecţie din plante sau organe animale.
Medicamentele sunt substanţe organice sau anorganice naturale sau de sinteză care prezintă în
doze foarte mici , anumite acţiuni farmacodinamice. O definiţie mai exactă a fost dată de OMS,
conform căreia „orice substanţă sau produs utilizat spre a modifica sau explora un sistem fiziologic sau
o stare patologică în interesul individului căruia este administrat se numeşte medicament”.
Principiile active care intră în compoziţia medicamentelor se numesc substanţe medicamentoase
sau produse farmaceutice.
Industria farmaceutică, unul din cele mai eficiente sectore ale industrei chimice, se
caracterizează în esenţă prin:
 Valorificarea superioară a materiilor prime furnizate din industria organică şi
petrochimică;
 Obţinerea unei game largi de medicamente printr-un număr redus de transformări
chimice;
 Existenţa secţiilor specializate pe un anumit produs, alături de instalaţiile cu caracter
universal;
 Asimilarea permanentă de produse noi;
 Îmbunătăţirea calităţii medicamentelor prin modelarea şi optimizarea tehnologiilor
existente;
 Perfecţionarea continuă a tehnologiilor şi a utilajelor în care acestea se realizează.
Industria farmaceutică include fabricarea, extragerea, prelucrarea, purificarea şi ambalarea
materialelor chimice pentru a fi utilizate ca medicamente pentru oameni sau animale. Fabricarea
medicamentelor este împărţită în două etape. Prima etapă, la care se face referire de obicei ca
prelucrare primară, este producerea de substanţe active. Cea de-a doua etapă, de prelucrare secundară
este conversia substanţelor active în produse potrivite pentru administrare.
Produsele sunt disponibile sub mai multe forme: comprimate, capsule, lichide (care pot fi sub
formă de soluţii, suspemsii, emulsii, geluri), creme, unguente şi aerosoli.
Numărul foarte mare de medicamente, cunoscute şi utilizate în prezent a pus problema
clasificării lor. Pentru aceasta au fost propuse mai multe criterii, dintre care două au fost adoptate şi
anume: clasificarea după structura chimică şi clasificarea după acţiunea farmacologică.
Clasificarea după structura chimică are avantajul de a grupa medicamentele pe clase chimice
şi funcţiuni organice, dar nu ţine seamă de aplicaţiile terapeutice ale acestora şi prin aceasta este ruptă
de practică. Mai mult, produse din aceeaşi clasă au acţiuni fiziologice total diferite. Astfel naftazolina şi
tolazolinul deşi sunt imidazoline au acţiuni farmacologice opuse şi anume: prima este un medicament
vasoconstrictor, iar a doua vasodilatator periferic.
Clasificarea după acţiunea farmacologică are avantajul de a grupa, pe acţiuni
farmacoterapeutice, toate tipurile de substaţe cu efect biologic apropiat sau sinergic.
Din acest punct de vedere medicamentele se clasifică în două clase principale:
o Medicamente chimioterapeutice
o Medicamente simptomatice
Medicamente simptomatice, denumite uneori şi agenţi farmacodinamici, stimulează sau
deprimă funcţiile fiziologice sau biochimice într-un mod care poate fi prevăzut astfel încât acestea să
poată fi utilizate pentru a modifica evoluţia unei boli. Ele nu acţionează asupra cauzei care produce
îmbolnăvirea, dar anihilează fnomenele anormale şi simptomele provocate de boală. Din această clasă
fac parte: medicamentele sistemului nervos central şi vegetativ, medicamente cardiovasculare,
medicamente antihistaminice, medicamente hipoglicemice, medicamente anestezice locale,
medicamente diuretice, vitamine, hormoni.
Medicamentele chimioterapeutice, denumite şi etiologice, acţionează direct asupra cauzei care
produce îmbolnăvirea, iar distrugerea microorganismelor patogene favorizează vindecarea
organismului bolnav. Din această clasă fac parte: sulfamide, antibiotice, medicamente
antituberculoase, medicamente antimalarice, medicamente antiseptice şi dezinfectante,
medicamente cu acţiune citostatică.
Materiile prime utilizate în fabricarea medicamentelor îşi ridică valoarea, prin transformarea în
intermediari, de 30-35 ori, iar prin transformarea acestora în medicamente – valoarea creşte de
aproximativ 100 ori. Aceste date ilustrează foarte clar rentabilitatea deosebită a industriei farmaceutice.
Pentru fabricarea medicamentelor solicitate în cantităţi mari se folosesc instalaţii specializate
pentru o anume tehnologie, iar produsele foarte active, solicitate în cantităţi mici, se fabrică în instalaţii
universale, specializate pe tipuri de tehnologii înrudite. Utilizarea instalaţiilor universale asigură
economicitate produselor de mic tonaj, iar pentru îmbunătăţirea calităţii produselor se impune
optimizarea tehnologiilor şi alegerea judicioasă a utilajelor, din instalaţia universală, în care urmează a
se realiza transformarea chimică. Această cerinţă trebuie să fie obligatorie pentru industria
farmaceutică, deoarece utilizarea unui reactor neadecvat conduce la produs impur, iar purificarea, prin
randamentele sale şi costul operaţiei, măreşte inutil cheltuielile de fabricaţie. Din aceste motive
instalaţiile universale trebuie să fie mobile, uşor de adaptat şi să prezinte siguramţă în exploatare.
Principalele etape de fabricare sunt:
 Pregătirea procesului de transformare a materiilor prime în intermediari;
 Introducerea unor grupuri funcţionale;
 Cuplare şi esterificare;
 Procese de separare;
 Purificarea produsului final.
În plus la aceste etape se pot adăuga şi alti paşi de preparare a produselor care includ granulare,
uscare, presare, imprimare şi acoperire, umplere şi ambalare. Fiecare dintre acesti paşi ar putea genera
emisii atmosferice, efluenţi lichizi şi deşeuri solide.
Ridicarea continuă a calităţii produselor şi perfecţionarea tehnologiilor şi utilajelor constituie
obiectivul principal al întregii activităţi a specialiştilor din industria farmaceutică.

1.2.Dimensiune si distribuţie geografică


Conform practicii Comisiei Europene, piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi
parafarmaceutice este locală, piaţa geografică putând reprezenta o zonă de dimensiuni mici, cu un
diametru de cel mult 1-2 mile, echivalentul a 1,6 -3 km, sau chiar mai mic. Clienţii farmaciilor sunt
adesea persoane bătrâne sau bolnave, care nu pot parcurge distanţe mari. În mod similar, pentru
medicamentele de care au nevoie urgent, clienţii nu sunt dispuşi să parcurgă distanţe mari. Mai mult,
datorită faptului că preţul maxim al medicamentelor cu prescripţie medicală este stabilit de Ministerul
Sănătăţii Publice, fiind suportat în diferite procente de Casa de Asigurări de Sănătate, nu există un
stimulent pentru a alege între o farmacie sau alta.

Distribuţia angro de medicamente se desfăşoară de către persoane juridice române, denumite


distribuitori angro de medicamente, în unităţi denumite depozite de medicamente. Distribuţia angro de
medicamente se desfăşoară în baza unei autorizaţii pentru activitatea de distribuţie angro de
medicamente, emise de Ministerul Sănătăţii Publice.

Depozitele de medicamente distribuie numai medicamente care deţin autorizaţie de punere pe


piaţă, eliberată conform legii. Depozitul de medicamente poate deţine şi distribui şi alte produse, cum
ar fi: cosmetice, suplimente alimentare, dispozitive medicale, plante şi produse din plante, cu
respectarea legislaţiei specifice domeniului respectiv de activitate.

Din punct de vedere al cererii, distribuţia de produse farmaceutice şi parafarmaceutice este


caracterizată de trei categorii principale de clienţi:

1• farmacii (vânzări cu amănuntul);

2• spitale (inclusiv vânzări prin licitaţiile organizate pentru Programele Naţionale de Sănătate);

3• vânzări către alţi distribuitori.

Ministerul Sănătăţii Publice stabileşte şi avizează preţurile produselor din import şi din ţară, cu
excepţia medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC-uri). Conform
reglementărilor în vigoare, nivelul maxim al adaosului de distribuţie pentru medicamentele eliberate pe
bază de prescripţie medicală este de 7,5% şi se aplică asupra preţului de producător. Preţul
medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC-uri) şi al produselor
parafarmaceutice este liber, distribuitorii practicând nivelul de adaos dorit.

Din punct de vedere al structurii ofertei cu privire la distribuţia de produse farmaceutice şi


parafarmaceutice, atât grupul Richter Gedeon (prin SC Dita Import Export SRL), cât şi SC Pharmafarm
SA sunt distribuitori naţionali, ce comercializează atât produse farmaceutice, cât şi produse
parafarmaceutice.

Reţeaua de distribuţie a grupului Gedeon Richter, prin societatea controlată SC Dita Import Export
SRL, acoperă tot teritoriul României datorită celor 9 depozite deţinute în Arad, Baia Mare, Bucureşti
Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Mureş, Sibiu; fiecare dintre acestea având arondat un anumit număr de
judeţe.

De asemenea, reţeaua de distribuţie a SC Pharmafarm SA acoperă tot teritoriul României, prin cele
7 depozite deţinute în Bucureşti, Braşov, Galaţi, Iaşi, Cluj, Craiova, Timişoara; fiecare dintre acestea
având arondat un anumit un număr de judeţe.

Distribuitorii concurenţi ai grupului Richter Gedeon şi SC Pharmafarm SA au reţele de distribuţie


naţionale, astfel:
1- Relad Pharma are 15 depozite, situate în următoarele oraşe: Bacău, Baia Mare, Braşov, Bucureşti,
Buzău, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Mureş, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Timişoara;

2- Fildas Trading are 15 depozite, amplasate în Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj- Napoca,
Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Piteşti, Ploieşti, Satu Mare, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara;

3- Farmexim are 14 depozite, situate în următoarele oraşe: Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj-
Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi , Iaşi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara;

4- Mediplus are 12 depozite, amplasate în următoarele oraşe: Bacău, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca,
Constanţa, Craiova, Galaţi , Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara;

5- Montero are 9 depozite, amplasate în următoarele oraşe: Brăila, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca,
Constanţa, Craiova, Iaşi, Oradea,Timişoara;

6- Polisano are 8 depozite, situate în următoarele oraşe: Bacău, Bucureşti, Constanţa, Craiova, Iaşi,
Galaţi, Timişoara, Sibiu.

Cu toate că fiecare depozit, atât din reţeaua SC Dita Import Export SRL (aparţinând grupului
Richter Gedeon), cât şi din reţeaua SC Pharmafarm SA, deserveşte zone regionale, dimensiunea
geografică a pieţei relevante poate fi definită ca fiind naţională ca şi scop, deoarece condiţiile de
concurenţă sunt omogene, iar clienţii au posibilitatea de alegere între ofertele mai multor distribuitori
concurenţi, având reţele cu acoperire naţională. Definiţia exactă a pieţei relevante geografice poate
rămâne deschisă întrucât, indiferent de modul de definire a acesteia, operaţiunea propusă nu conduce la
îngrijorări de natură concurenţială.

1.3.Caracterizarea pieţei si producţiei


În ceea ce priveşte produsele farmaceutice, este util a le împărţi în trei categorii distincte:

1• medicamente protejate de patente, care se eliberează numai cu prescripţie medicală şi care sunt
produse de un anumit producător sub o anumită marcă;

2• medicamente generice, care se eliberează numai cu prescripţie medicală, al căror patent a expirat
şi, în consecinţă, sunt disponibile de la un număr mare de producători ;

3• OTC-uri (medicamente care se eliberează fără prescripţie medicală).

În ceea ce priveşte produsele parafarmaceutice, ca definiţie generală, acestea reprezintă tot ceea
ce este "non-medicament" în farmacie şi cuprind următoarele categorii:
1• suplimente nutritive (vitamine, minerale, produse de origine vegetală), produse dietetice şi
fitoterapeutice;

2• cosmetice şi produse de întreţinere corporală (incluzand aici şi produsele de igienă bucală);

3• produsele pentru copii;

4• tehnico-medicale sau dispozitivele medicale, o categorie largă, cuprinzând inclusiv antisepticele


cutanate sau articolele de igienă intimă.

Produsele farmaceutice sunt distribuite pe teritoriul României numai dacă a fost acordată o
autorizaţie de punere pe piaţă de către Agenţia Naţională a Medicamentului sau de către Comisia
Europeană, conform procedurii centralizate, în timp ce pentru produsele parafarmaceutice nu este
necesară o autorizaţie de punere pe piaţă. Societăţile achiziţionate, SC Pharmafarm SC şi SC Pharma
Net SRLsunt active pe piaţa comerţului cu ridicata de produse farmaceutice şi parafarmaceutice,
respectiv pe piaţa comerţului en-detail de produse farmaceutice şi parafarmaceutice .

Grupul Richter Gedeon este integrat vertical, activând la toate nivelurile lanţului producţie
(inclusiv import) – distribuţie – comercializare de produse farmaceutice, astfel:

1• Richter Gedeon Vegyészeti Gyár Nyrt. exportă în România medicamente de uz uman din diverse
clase terapeutice;

2• SC Gedeon Richter Romania SA produce şi comercializează medicamente de uz uman;

3• SC Armedica Trading SRL are ca obiect de activitate comerţul cu ridicata al produselor


farmaceutice, dar nu a desfăşurat activităţi economice şi/sau comerciale pe această piaţă de la
data înfiinţării până în prezent;

4• SC Dita Import Export SRL activează pe piaţa comerţului cu ridicata gama de produse
farmaceutice şi parafarmaceutice;

5• SC Gedeon Richter Farmacia SA activează pe piaţa comerţului en-detail de produse farmaceutice


şi parafarmaceutice (prin farmacii) din localităţile: Târgu Mureş, Alba Iulia, Braşov, Bucureşti,
Reşiţa, Constanţa, Năvodari, Târgu Secuiesc, Giurgiu, Miercurea Ciuc, Odorheiul Secuiesc,
Praid, Gheorgheni, Vlăhiţa, Brad, Iaşi, Miroslava, Cotnari, Hodora, Leţcani, Baia Mare,
Târnăveni, Ungheni, Luduş, Roman, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Şura Mare, Alexandria,
Roşiorii de Vede, Plosca, Chidoşa, Bârlad şi Focşani;
• SC Gedeon Richter Farmacia SA controlează societăţi comerciale (farmacii), care activează şi ele
pe piaţa comerţului en-detail de produse farmaceutice şi parafarmaceutice din localităţile: Deva, Alba
Iulia, Constanţa, Tulcea, Bestepe, Dorobanţu, Crişan, Sfântu Gheorghe, Murighiol, Miercurea Ciuc,
Topliţa, Roman, Timişoara, Reşiţa, Buzău, Braşov, Lunca Calnicului, Prejmer, Bacău, Bucureşti,
Galaţi, Târgovişte, Codlea, Sfântul Gheorghe, Cluj Napoca, Bucureşti, Măgurele, Piteşti, Nufărul,
Macin, Malcoci, Victoria, Carcaliu, Pietrari, Târgu Mureş, Baia Mare, Focşani, Bârlad, Luduş.

Societăţile achiziţionate activează doar la nivelul verigilor distribuţiei de produse farmaceutice şi


parafarmaceutice din România, astfel:

1• SC Pharmafarm SA activează pe piaţa comerţului cu ridicata de produse farmaceutice şi


parafarmaceutice;

• SC Pharma Net SRL activează pe piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi


parafarmaceutice (prin farmacii) din localităţile: Cluj Napoca, Gherla, Câmpia Turzii, Savadisla
1.4.Tendinţe economice
Conform estimărilor părţii notificatoare, în România există aproximativ 5000 de farmacii cu
circuit deschis. Dintre acestea, aproximativ 1000 sunt deţinute de marile lanţuri de farmacii, iar restul
de 4000 sunt farmacii independente.

Farmacia de circuit deschis (comunitară) este unitatea sanitară care asigură asistenţa în
ambulatoriu a populaţiei cu produse medicamentoase, igienico-cosmetice, dispozitive medicale, plante
medicinale şi produse din plante medicinale, suplimente alimentare şi în care se execută prescripţii
magistrale şi oficinale. Farmaciile funcţionează pe baza autorizaţiei de funcţionare emisă de Ministerul
Sănătăţii Publice.

Conform reglementărilor în vigoare, nivelul maxim al adaosului comercial pentru


medicamentele eliberate pe bază de prescripţie medicală este de 24%, calculat în condiţia franco gara
de destinaţie, inclusiv ambalajul de conservare şi transport, pentru medicamentele din ţară şi franco
depozitul importatorului, inclusiv ambalajul de conservare şi transport, pentru medicamentele din
import. Preţul medicamentelor care se eliberează fără prescripţie medicală (OTC-uri) şi al produselor
parafarmaceutice este liber, farmaciile practicând nivelul de adaos dorit.

Din punct de vedere al structurii ofertei cu privire la comercializarea en-detail de produse


farmaceutice şi parafarmaceutice, atât grupul Richter Gedeon (prin Gedeon Richter Farmacia SA şi
societăţile controlate), cât şi SC Pharma Net SRL comercializează prin farmaciile proprii atât produse
farmaceutice, cât şi produse parafarmaceutice.

2 SC Gedeon Richter Farmacia SA activează pe piaţa comerţului en-detail de produse


farmaceutice şi parafarmaceutice (prin cele 50 de farmacii) din localităţile: Alba Iulia, Piteşti, Bacău,
Oradea, Brăila, Braşov, Prejmer, Lunca Calnicului, Codlea, Bucureşti, Buzău, Reşiţa, Constanţa.
Năvodari, Târgu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Pietrari, Galaţi, Giurgiu, Miercurea Ciuc,
Odorheiu Secuiesc, Praid, Gheorgheni, Vlăhiţa, Topliţa, Hunedoara, Deva, Brad, Iaşi, Miroslava,
Cotnari, Hodora, Leţcani, Baia Mare, Târgu Mureş, Târnăveni, Ungheni, Luduş, Roman, Satu Mare,
Sibiu,Suceava, Şura Mare, Alexandria, Roşiorii de Vede, Plosca, Timişoara, Chidoşa, Tulcea, Bestepe,
Sf. Gheorghe, Murighiol, Nufărul, Macin, Bârlad şi Focşani.

SC Pharma Net SRL activează pe piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi


parafarmaceutice (prin cele 14 farmacii), din localităţile: Bistriţa, Prundu Bârgăului, Cluj Napoca,
Câmpia Turzii, Gherla, Săvădisla şi Zalău.
Principalele lanţuri de farmacii care activează pe piaţa din România sunt: Sensiblu, Help Net,
Dona, Catena, City Pharma, Centropharm, Remedio şi Omnia. Strategia principală a acestor companii
este de a creşte numărul de farmacii, pentru a face faţă cererii în creştere pentru produsele farmaceutice
şi parafarmaceutice.

În concluzie, în scopul analizei concentrării economice notificate, pieţele relevante se definesc


după cum urmează:

1- piaţa comerţului cu ridicata de produse farmaceutice şi parafarmaceutice de pe teritoriul


României;

2- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Bistriţa;

3- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Prundu Bârgăului;

4- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Cluj Napoca;

5- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Câmpia Turzii;

6- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Gherla;

7- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Săvădisla;

8- piaţa comerţului en-detail cu produse farmaceutice şi parafarmaceutice (prin farmacii) din


localitatea Zalău.
2. Descrierea procesului industrial
2.1 Principalele etape ale procesului

Vitamina C denumită şi vitamină antiscorbutică sau acid ascorbic are un rol important în
respiraţia celulară, în metabolismul protidelor, glucidelor şi lipidelor, scade permeabilitatea capilarelor,
măreşte rezistenţa la agenţi patogeni, favorizează fixarea calciului în oase şi intervine în procesul de
coagulare a sangelui.
Lipsa acidului ascorbic prodece la om boala caracteristică numită scorbut, care se manifestă
prin tulburări osoase, tulburări hemoragice, tulburări nervoase şi scăderea rezistenţei organismului la
infecţii.
Vitamina C se găseşte în fructe şi legume proaspete, în laptele crud, în citrice, măcieş, ardei.
Prin conservare conţinutul de vitamină C scade cu 50-90 % din cantitatea iniţială.
Vitamina C a fost izolată în stare pură din ţesuturi vegetale (Szent-Gyorgi în 1928), iar structura a
fost elucidată în anul 1933 şi confirmată prin sinteza. Acidul ascorbic este un derivat al unei hexoze dir.
seria L şi conţine o grupare endiolică, fiind g -lactona acidului L-treo-2, 3,4,5, 6-pentahidroxi-2-
hexenoic. Prin cedarea a doi protoni vitamina C trece reversibil în acid dehidro ascorbic care prin
oxidare trece în acid 2,3-dicetogulonic,

iar acesta prin oxidare mai avansata suferă procese de rupere a catenei trecînd în acid oxalic şi acid
triolic . Prin reacţiile redox pe care le dă acidul ascorbic se poate explica acţiunea sa farmacologică.
Vitamina C este o pudră cristalină albă cu p.t. 189—-190°C, solubilă-în apă (1:3) în alcool,acetonă.,
puţin solubilă în benzen. Soluţiile a.poase au caracter acid determinat de prezenţa celor două grupuri
enolice, alături de gruparea carbonilică. Sub influenţa aerului şi a luminii, vitamina C se colorează în
galben-brun, proces ce impune utilizarea de antioxidant pentru conservarea produsului.
Fiind una din cele mai utilizate vitamine, se fabrică în cantităţi mari. În ţară fabricarea
industrială a vitaminei C a început în 1955 pe o instalaţie pilot, iar din 1964 se fabrică pe o instalaţie de
mare tonaj. Procedeul aplicat foloseşte ca materie primă D-glucoză care prin reducere catalitică trece în
alcoolul corespunzător, (D-sorbită), iar acesta prin oxidare biochimică formează L-sorboză . Aceasta se
supune acetonării cu formarea diaceton-L-sorbozei care se oxidează apoi cu permanganat de potasiu,
in mediu bazic, la acid diaceton-2-ceto-L-gulonic : ultimul se hidrolizează la acid, 2-ceto-L-gulonic
care prin lactonizare şi enolizare trece în vitamina C.

Fazele tehnologice la fabricarea vitaminei C, din D-glucoza, sunt :


- hidrogenarca catalitică a D-glucozei la D-sorbită;
- acetonarea L-sorbozei la diaceton-L-sorboză;
- oxidarea chimică a diaceton-L-sorbozei la acid diaceton-2-ceto-L-gulonic ;
- obţinerea acidului ascorbic prin hidroliză, lactonizare, enolizare;
- purificarea acidului ascorbic.
Hidrogenarea glucozei este o reacţie care are loc în sistem eterogen gaz-lichid-solid, la
temperatură şi presiune, utilizind catalizator Ni-Raney.
Reacţia de hidrogenare implică următoarele etape:
- acitvarea hidrogenului pe suprafaţa catalizatorului:
-
H H + 1e
� +
H H + 1 e-

-activarea glucozei pe suprafata catalizatorului:

Reacţia chimică dintre reactanţii activaţi:

Prin urmare, conform acestui mecanism, determinanta vitezei procesului poate fi reacţia chimică,
sau procesele fizice de transfer de masă.
Succesiunea tuturor proceselor ce intervin la hidrogenarea catalitică a glucozei în soluţie apoasă pot fi
schematizate astfel:

unde: H este hidrogen; G — glucoza ; g— fază gazoasă ; l — fază lichidă; l-a — filmul de lichid de la
suprafaţa catalizatorului; a — fază absorbită.
Etapele procesului de hidrogenare a glucozei sunt:
1) difuzia hidrogenului din faza gazoasă în fază lichidă prin filmul de gaz de la interfaţa lichid-gaz;
2) difuzia hidrogenului prin filmul de lichid de la interfaţa lichid-solid ;
3) absorbţia hidrogenului pe suprafaţa catalizatorului;
4) difuzia glucozei prin filmul de lichid de la interfaţa lichid-solid;
5) absorbţia glucozei pe suprafaţa catalizatorului;
6) reacţia chimică;
7) desorbţia produselor de reacţie;
8) difuzia produselor de reacţie prin filmul de lichid de la suprafaţa catalizatorului.
Difuzia hidrogenului se realizează cu viteze mult mai reduse deoarece soiubilitatea este foarte
mică. Admiţand că reacţia de hidrogenare este de ordinul I în raport cu hidrogenul, atunci variaţia
concentraţiei hidrogenului în timpul procesului de hidrogenare poate fi determinată cu relaţia:

CH l k1
= {1 - exp[(k1 + k 2 )t ]}
CH l k1 + k2
0

în care:
CH10 , CH1 , este concentraţia hidrogenului în soluţia apoasă în momentu iniţial şi la timpul t ;

k1 — constanta vitezei procesului de absorbţie; k2 — constanta vitezei de reacţie.

Mărind presiunea hidrogenului creşte conversia glucozei in sorbită, dar această creştere are loc
numai pînă la o presiune a hidrogenului de 50-60 atm, după care valoarea conversiei rămîne constantă
(fig.1) . Faptul că după 60 atm conversia rămîne constantă rezultă că peste această valoare difuzia
hidrogenului prin filmul de lichid de la interfaţa gaz-lichid nu influenţează viteza de reacţie.
Prin urmare, determinanta procesului de hidrogenare la presiuni mai mari de 60 atm poate fi:
absorbţia hidrogenului molecular pe suprafaţa catalizatorului, reacţia chimică sau desorbţia produselor
de reacţie. Pentru elucidarea acestei probleme şi stabilirea treptei determinante a vitezei procesului de
hidrogenare, s-a urmărit hidrogenarea glucozei la 50 atm şi pH8—9, in intervalul de temperatură 20—
120°C, utilizînd o soluţie de glucoza de 16% Cu rezultatele obţinute s-a determinat constanta de viteză
şi s-a reprezentat lg k şi l/T (fig.2) .
Din reprezentare se vede că apar inflexiuni la temperatura de 80°C, fapt ce sugerează că are
loc schimbarea valorii energiei de activare.
Calculîndu-se Ea in domeniul de temperatură 20—80°C rezultă că pentru catalizatorul Ni, Eai =
4,3 ± 0,5 kcal/mol, iar pentru catalizatorul Ni cu adaos de Ti, En = = 2,7 Jb 0,3 kcal/mol. Aceste valori
mici pentru Ea indică faptul că viteza de reacţie nu poate fi determinanta vitezei procesului de
hidrogenare. Ţinînd seamă de faptul că la temperaturi pînă la 80°C absorbţia hidrogenului se realizează

mai uşor decît desorbţia produselor, rezultă că in intervalul de temperatură 20—80°C la pH 2 > 50 atm,
determinanta vitezei procesului este desorbţia sorbitei formate. Această concluzie este confirmată şi de
reprezentarea din fig. 3, din care rezultă că presiunea hidrogenului la 40"C nu influenţează
procentul de sorbită formată.
Calculîndu-se Ea în domeniul de temperatură 80—120°C se obţine: Eal = 9,1 i 0,4 kcal/mol,
valoare care arată că şi în acest domeniu de temperatură reacţia chimică nu este determinanta vitezei
procesului, iar datele experimentale existente demonstrează că determinanta vitezei procesului, la pHi >
50 atm şi temperaturi cuprinse între 120—130°C, este adsorbţia hidrogenului. Temperaturile ridicate
favorizează procesele de desorbţie aţît ale hidrogenului cît şi ale sorbitei, astfel încît la temperatura de
lucru de 130— 131°C treapta determinantă a procesului este absorbţia hidrogenului pe catalizator.
Asupra performanţei procesului de hidrogenare influenţează şi cantitatea de catalizator, în
sensul că odată cu creşterea cantităţii de catalizator creşte şi conversia glucozei în sorbită. Această
creştere se constată însă pînă la o anumită cantitate de catalizator, denumită concentraţie limită, care în
cazul hidrogenării glucozei cu catalizator Ni cu adaos este de 0,094 g catalizator pentru l g glucoza.
Deci la hidrogenarea glucozei, cu catalizator Ni sau Ni cu adaos, la 130°C şi pH 2 > 50 atm, viteza
procesului este de ordinul l în raport cu concentraţia glucozei.
Procesul de hidrogenare se realizează continuu la parametrii prezentaţi mai sus, sau discontinuu
cînd se utilizează o presiune de 100—120 atm. Această valoare este impusă de necesitatea de a avea o
presiune mai mare de 50 atm pe toată durata procesului de hidrogenare. Dacă se lucrează cu presiuni
mai mici apare necesitatea injectării unor noi cantităţi de hidrogen în timpul procesului, iar aceasta se
realizează destul de greu.

Fig.1.Variaţia conversiei funcţie Fig.2.Reprezentarea Arrhenius


de presiune pentru hidrolizarea glucozei
După hidrogenare, masa de reacţie se răceşte la 50—60°C, se purjează hidrogenul
nereacţionat, iar apoi se filtrează catalizatorul care se recirculă direct sau se regenerează şi apoi se
recirculă în hidrogenare.
Soluţia de sorbită se supune în continuare oxidării cu Acetobacter suboxydans, Acetobacter
melanogenum sau Gluconobacter oxydans cultivate prin fermentaţie în profunzime, în trei stadii
(incubator intermediar, regim), în prezenţa unui mediu de cultură adecvat, cînd are loc transformarea
acesteia în sorboză, cu randament de 70 — 75%. Performanţa procesului de oxidare aste dependentă
într-o măsură foarte mare de prezenţa unor săruri şi în mod deosebit de prezenţa sulfatului de nichel,
fier, aluminiu care reduc randamentul la oxidare a sorbitei prin inhibarea activităţii oxidative a
mutantelor folosite (tabelul 1). Prezenţa ionilor de fier şi aluminiu influenţează direct activitatea
oxidativă şi prin aceasta reduce randamentele în sorbozâ şi măreşte durata procesului de oxidare, iar
ionii denichel franează creşterea şi diviziunea celulară a masei microbiene şi prin aceasta măresc, de
asemenea, durata procesului de oxidare.

Tabel 1.Influenţa unor metale asupra activităţii oxidante a Acetobacter melenogenum


În ultimul timp se studiază intens posibilitatea oxidării sorbitei la sorboză cu biomasa de
Acetobacter suboxydans imobilizată în gel poliacrilamidic, iar rezultatele obţinute oferă suficiente
premise pentru extrapolarea acestor rezultate la scară industrială.
Soluţia de sorboză obţinută după filtrarea bioimasei se supune concentrării la vid pînă ce
concentraţia în sorboză ajunge la 75—80 %, după care se trimite la cristalizare şi filtrare. Apele mume
se readuc în evaporator unde se amesteca cu soluţie proaspătă de sorboză şi se concentrează, iar
sorboza cu 8% umiditate se trimite la uscare în strat fluidizat. Din curbele uscării prezentate în fig.
rezultă că prin ridicarea temperaturii aerului de la 80 la HO°C durata de uscare scade de la 360 la 160 s,
iar prin mărirea vitezei aerului de la 2,5 la 8,5 m/s durata de uscare, pînă la un conţinut ele umiditate a
L-sorbozei de 0,2%, se reduce de 4,5 ori.
Produsul uscat se supune procesului de acetonare, proces determinant în tehnologia de fabricare a
vitaminei C.
Conform acestui mecanism este necesar ca acetonarea să se realizeze în mediu anhidru, pentru a se
opri la produsul diacetonat , evitindu-se astfel scindarea acestuia la produs monoacetonat .
Dacă acetonarea se realizează in prezenţa sulfocationiţilor, atunci reacţia are loc atît la
suprafaţa cationitului cit şi în interiorul acestuia, în acest proces s-au identificat produse diacetonate si
monoacetonate în poziţiile l, 2 şi 2, 3, precum şi oxid de mezitil şi apă.
Mecanismul acetonării poate fi descris în acest caz, prin modelul:
D-sorbita + Acetona � 1,2-izopropiliden-L-sorbopiranoza + H 2O

1,2-izopropiliden-L-sorbopiranoza + Acetona � diaceton-Lsorboza + H 2O


diaceton-L-sorboza+ H2O � 2,3-izopropiliden-L-sorbofuranoza + Acetona

Formarea oxidului de mezitil are loc conform reacţiei:


2 Acetonă � oxid de mezitil + H2O

Deoarece în faza de acetonare se lucrează cu exces mare de acetonă, formarea oxidului de


mezitil nu poate fi evitată. Oxidul de mezitil format impurifică produsul final, iar purificarea, prin
costurile sale, ridică mult costul produsului, fapt pentru care literatxira recomandă acetonarea în mediu
acid.
Studiile cinetice au evidenţiat că viteza procesului de acetonare este funcţie de viteza
procesului de dizolvare a L-sorbozei (fig.4) , iar performanţa procesului, exprimată în randament şi
puritate, este determinată de tempratura şi durata de răcire a masei de reacţie (tabelul 2) .
Fig.4. Curbele uscării (1 — 4) si a încălzirii (5 — 8) L-sorbozei:
a — la temperatura de: 140°C (1 şi 5); 120°C (2 şi 6) ; 100°C (3 şi 7) ; 80°C (4 şi 5} şi
υ = 6.5 m/s, w0 = 8% şi Hstrat= 50 mm ;
b— la viteza aerului de: 8,5 rn/s {1} ; 6,5 m/s (2); 4,5 m/s (3); 2,5 m/s (4) şi t = 100"C; w0 = 8% ; Hstrat
= 50 mm.
c — la înălţimea iniţială a straiului de: 25 mm (1); 50 mm (2); 75 mm (3); 100 mm (4) şi υ = 8.5 m/s; t
= 100°C, w0 — 8%.
Fig.5. Curbele cinetice de dizolvare a L-sorbozei şi de transformare a acesteia în amestec DAS şi MAS
la temperatura de 25°C şi la un raport acetona: sorboză de 12 : l ml/g şi acetonă:oleum de 20 : 1ml/ml:
a — cantitatea de L-sorboză transformată în DAS şi MAS, %;
b — cantitatea de L-sorboză nedizolvată, g/ml.

Tabel 2. Influenţa temperaturii şi a duratei de răcire asupra randamentului şi purităţii diaceton-L-


sorbozei (DAS)
Performanţa procesului Temperatura de răcire [ 0 C]

0 -10

Timp de racire,min 20 40 60 80 100 | 20 40 60 80 100


Randament in DAS,% 70 76 80 79 79 | 81 81 83 81 81
Continut in DAS,% 93 94 94 93 92 | 95 94 94 97 95

Procesul de acetonare se realizează prin dizolvarea L-sorbozei în acetonă acidulată cu acid sulfuric
monohidrat sau chiar oleum, după care amestecul de reacţie se răceşte la 0°C sau — 10°C şi se menţine
sub agitare timp de 60 de minute, în final se neutralizează cu hidroxid de sodiu pînă la pH 8—8,5 şi se
distilă acetona, după care la vid se concentrază pînă la consistenţa unui sirop şi se separă DAS de MAS.
Monoacetonsorboza se purifică şi se reintroduce în faza de acetonare, iar diacetonsorboza se purifică şi
apoi se supune oxidării chimice.
Procesul de acetonare în cataliză omogenă cu catalizator H2SO4 descris prin ecuaţia de mai
jos evidenţiază că performanţa procesului este determinată în măsură hotărîtoare de raportul dintre
masa acetonei şi sorbozei (X2) în timp ce raportul acetonă/acid (Xj) şi temperatura (X3) au o influenţă
mult mai redusă.
Y = 111,2 — 1,175 X 1 + 6,5 Xz — 1,34 X3
în cazul în care acetonarea se realizează în cataliză eterogenă cu sulfocationiţi de tip Dowex sau CS3,
ecuaţia de regresie are forma:
Y = 57,5 + 5,54 X 1 —0,3 X 2 + 0,19 X3 + 0,54 Xt
Din analiza coeficienţilor de regresie rezultă că performanţa acetonării în sistem eterogen este
determinată in cea mai mare măsură de raportul dintre masa sulfocationitului şi L-sorbozei (X 1), iar
ceilalţi factori -raportul dintre masa acetonei şi cea a sorbozei (X2), temperatura de reacţie (A^3) şi
durata acesteia (X4) — au o influenţă mult mai redusă.
Oxidarea chimică se realizează cu KMnO 4 în mediu alcalin, la temperatura de 34—36°C, cu
perfectare la 60°C, timp de 40—45 de minute. După oxidare se formează MnO 2 (care se filtrează la
cald) şi sarea de sodiu a acidului diaceton -2-ceto-L-gluconic din care se separă prin acidulare la rece
acidul diaceton-2-ceto-L-gulonic care se filtrează, se usucă şi se trimite la enolizare-lactonizare.
Această operaţie are loc în mediu de cloroform-etanol la temperatura de 60°C şi la acid. Pe măsură ce
se formează acid ascorbic, acesta se separă sub formă de cristale, în aşa fel încît după 18—20 de ore
enolizarea-lactonizarea este practic terminată. Masa cirstalizată se filtrează, se purifică prin
recristalizare din apă şi decolorare cu cărbune activ, iar în final se usucă în strat fix sau strat fluidizat.
Schema procesului tehnologic de obţinere a vitaminei C, prin hidrogenarea glucozei, oxidare
biochimică, acetonare-oxidare chimică şi enolizare-lactonizare este prezentată în fig.6.
În ultimul timp s-au adus modificări tehnologiei de fabricare a vitaminei C, modificări care
evită acetonarea şi oxidarea cu permanganat de potasiu a L-sorbozei. Conform soluţiilor noi, adoptate
de unii producători de vitamină C, L-sorboza se supune direct oxidării selective a grupării alcoolice
primare utilizînd catalizatori de platină. Randamentele obţinute la oxidare, cuprinse între 50—55%,
constituie partea slabă a acestei variante, fapt pentru care în prezent ambele soluţii de oxidare a L-
sorbozei sunt competitive.
Vitamina C acţionează eficient în tratarea scorbutului, dar însoţeşte şi tratamentele afecţiunilor
infecţioase, a anemiilor şi, în general, tratarea bolilor ulceroase, hepatice, alergii ctc. Spectrul larg de
utilizare a vitaminei C a determinat fabricarea acestei vitamine în mari cantităţi, pe instalaţii
specializate pentru acest produs.
Fig. 6.Schema procesului tehnologic de obţinere a vitaminei C.
3.Materii prime,emisii şi deşeuri
3.1.Materii prime folosite în industrie
Pentru procesele de sinteză chimică folosite de industria farmaceutică sunt necesare sute de
materii prime. Acestea includ compuşi organici şi anorganici utilizaţi în forma gasoasa, lichidă şi
solidă. Ţesuturi animale şi vegetale sunt de asemenea utilizate de către industria farmaceutică pentru a
produce diferite produse biologice şi de origine naturală.
Procesele de fermentaţie necesită multe materii prime care se încadrează în următoarele clase de
compuşi chimici: glucide, carbonaţi, compuşi cu azot şi fosfor, agenţi antispumanţi şi diversi acizi şi
baze. Aceste substanţe chimice sunt utilizate ca surse de carbon si substanţe nutritive, ca aditivi de
control al spumei, precum şi pentru ajustarea pH-ului în procesele de fermenatţie. Diverşi solvenţi,
acizi şi baze sunt de asemenea necesari pentru procesele de extracţie şi purificare.
Majoritatea reacţiilor în industria farmaceutică necesită solvenţi organici pentru a dizolva
intremediarii chimici şi reactivi. Din cauza reactivităţii ridicate a multor reactivi farmaceutici şi
intremediari farmaceutici, solvenţii trebuie să nu reacţioneze cu acestia, să ofere un mediu care să
permită transferul eficient de căldură în timpul reacţiilor endotermice sau exotermice şi să faciliteze
transferul eficient de electroni. Adesea, solvenţii halogenaţi, cum ar fi clorura de metilen, constituie
alegerea optimă pentru reacţiile din industria farmaceutică. Cel mai utilizat solvent în industria
farmaceutică este metanolul, un solvent organic. Alţi solvenţi utilizaţi sunt etanolul, acetona şi
izopropanolul.
În compoziţia unui medicament, alături de substanţa activă care este resposabilă de acţiunea sa
terapeutică, se găsesc şi o serie de substanţe auxiliare, denumite excipienţi, care îndeplinesc diferite
roluri în formularea medicamentului (lubrifianţi, aglutinanţi, conservanţi, edulcoranţi, coloranţi, etc).
Cei mai utilizati excipienţi sunt naturali: amidonul, lactoza, etc

Materii prime folosite în obţinerea vitaminelor


Vitamina A (Retinol) se obţine prin saponificarea uleuilui de peşte şi extragerea părţilor
nesaponificabile cu eter de petrol.
Într-un prim procedeu vitamina A1 se obţine din citral ,care se transforma iniţial în aldehida C 14
parcurgand urmatoarele etape:
-obtinerea aldehidei C14;
-obtinerea compusului organo-magnezian al metilpentinenolului;
-condensarea celor doua componente si separarea vitaminei A1 pure.
Vitamina D (Calciferol) se obţine prin iradierea ergosterolului izolat din drojdia de bere ,miceliu
de Aspergillius niger sau Penicillium. Sursele principale pentru obţinerea ergosterolului sunt drojdia de
bere şi miceliul rămas ca deşeu la fabricarea penicilinei.
Vitamina E (Vitamina antisterilităţii sau Tocoferol) se obţine pe cale sintetică prin condensarea
hidrochinonei substituite cu fitol sau cu bromură de fitol în prezenta clorurii de zinc anhidre. De
asemenea , se folosesc şi concentrate obţinute din uleiul germenilor de porumb sau grâu sub diferite
denumiri –Perfecundin, Edornat etc. Germenii de grâu conţin un ulei ce are 0,1-0,8% vitamina E.
Vitamina K se obţine prin condensarea 2-metil-1,4-naftochinonei cu fitolul. Fitolul este un alcool
terpenic larg raspandit în natură, fiind o componentă a clorofilei.Se obţine din clorofilă, prin hidroliză
şi extracţie cu eter sau acetonă.
Sinteza vitaminei B1 (Tiamina , Aneurina) se realizaeza în trei etape :
-obtinerea vitaminei pirimidice (din ortoformiat de etil,nitrilmalonic si acetamidina);
-obtinerea componentei tiazolice (condensarea tioformamidei cu halogeno-cetona);
-condensarea celor doua componente (condensarea provitaminei B1 cu alcool tiazolic se face fie
prin topirea lor, fie prin incalzire in butanol ; in ambele cazuri rezultand direct vitamina B1).
Vitamina B2 (Riboflavina, Lactoflavina, 6,7-dimetil-9-D-ribitil-izoaloxazina) se obţine prin
biosinteza si consta in cultivarea unei tulpini de Ermothecium Asbji pe un mediu ce conţine proteine şi
hidraţi de carbon. Pentru separare, din soluţia apoasă rezultată la fermentaţie ,vitamina B2 se reduce
chimic sau biochimic la dihidroriboflavina insolubilă în apă care se filtrează, se usucă şi apoi se
reoxidează cu aer si H2O2.
Vitamina B6 (Piridixina). Pentru sinteza piridoxinei sunt necesare două produse intermediare:
cianacetamida si metoxiacetilacetona. Cianacetamida se obţine din acidul cianacetic, prin esterificare şi
amidare cu NH3. Metoxiacetilacetona se obţine plecând de la esterul etilic al acidului cloracetic , care
prin tratare cu metoxid de sodiu formează esterul metoxiacetic. Acesta se condensează cu acetona în
prezenţa metilatului de sodiu sau a sodiului metalic şi formează metoxiacetilacetona.
Vitamina PP se obţine prin procedee oxidative sau hidrolitice , utilizând drept surse de materii
prime nicotina, picolina, piridina si chinolina.
Vitamina C (acid ascorbic). Procedeul aplicat foloseşte ca materie primă D-glucoza care prin
reducere catalitică trece în alcoolul corespunzator, (D-sorbita), iar acesta prin oxidare biochimică
formează L-sorboza. Acesta se supune acetonarii cu formarea diaceton-L-sorbozei care se oxidează
apoi cu permanganat de potasiu, în mediu bazic, la acid diaceton-2-ceto-L-gulonic; ultimul se
hidrolizeaza la acid 2-ceto-L-gulonic care prin lactonizare si enolizare trece în vitamina C.
3.2. Emisii rezultate din proces
Diversele procese din industria farmaceutică utilizează numeroase materii prime şi generează
emisii şi deşeuri. În general emisiile şi deşeurile generate depind de materiile prime şi echipamentele
utilizate, precum şi de procesul de fabricaţie adoptat.
Emisiile atmosferice
Emisiile atmosferice pot rezulta din utilizarea solvenţilor volatili.
Principalii poluanţi atmosferici sunt compuşii organici volatili (COV) şi pulberile în suspensie.
În industria farmaceutică utilizarea uscătoarelor reprezintă principala sursă de emisii
atmosferice. În plus faţă de pierderile de solvenţi din timpul uscării, încărcarea şi decsărcarea manuală
a uscătoarelor poate genera vapori de solvenţi în mediul înconjurător. COV sunt de asemenea generaţi
din reacţie şi din măsurile de separare prin supapele reactorului. O altă sursă a emisiilor de COV o
reprezintă centrifugele.
Apele uzate
Efluentii lichizi rezultă ca urmare a folosirii apei în diverse procese industriale, direct în
procesul tehnologic sau în operaţii auxiliare.
Principala sursă de apă uzată este apa de spălare a echipamnetelor care poate conţine reziduuri
organice toxice cu o compoziţie variabilă funcţie de produsul fabricat, materiile prime folosite în
proces.
Apele de răcire sunt în mod normal recirculate
Compoziţia chimică a apelor uzate industriale se caracterizează printr-o mare diversitate, putând
conţine germeni patogeni, suspensii, substanţe organice uşor biodegradabile, dar mai ales substanţe
chimice toxice.
Unele ape uzate pot conţine mercur 0,1- 4 mg/l, cadmiu (10- 600 mg/l), izomeri de
hexaclorciclohexan, 1,2-dicloretan şi solvenţi.
În mod caracteristic, 2000 mg/l CBO5, 4000 mg/l CCO împreună cu 240 mg/l solide în
suspensie şi până la 64 mg/l fenol sunt eliberate cu apele uzate.
Deşeuri
Deşeurile din industria farmaceutică includ produse sau materii prime uzate, solvenţi uzaţi,
reziduuri de reacţie, reactivi chimici utilizaţi, pulberi de la filtrare sau de la echipamentele de control al
poluării aerului, deşeuri de laborator, scurgeri, precum şi deşeuri generate în timpul ambalării
produsului final.
Deşeurile solide de mare importanţă includ nămolurile reziduale, catalizatorii epuizaţi şi
reziduurile de la filtrare.
Aproximativ 200 kg de deşeuri solide sunt generate pe tona de medicamente fabricate. Unele
deşeuri solide conţin solvenţi uzaţi şi alte substanţe organice toxice.
4.Posibilităţi de prevenire şi control al poluării
4.1. Posibilităţi de prevenire
Cel mai bun mod de a reduce poluarea este de a o preveni în primul rând. Măsurile de prevenire
a poluării recomandate sunt:
 măsurarea şi controlul cantităţilor de ingredienti activi pentru a minimiza pierderile;
 reutilizarea produselor secundare ca materii prime sau substituenţi ai materiilor prime în
alte procese;
 recuperarea solvenţilor utilizaţi în proces prin distilare sau alte metode;
 utilizarea solvenţilor nehalogenaţi de preferinţă;
 utilizarea sistemelor de alimenatare în circuit închis în reactoarele discontinue;
 alimentarea automată pentru a minimiza pierderile;
 recircularea apei de răcire;
 utilizarea sistemelor de ventilaţie cu posibilitatea de recuperare a vaporilor;
 utilizarea colectoarelor de praf pentru a recicla materialele recuperate;
 returnarea materialelor de ambalare toxice la furnizori pentru reutilizare sau incinerare
(distrugere într-un mod acceptabil din punct de vedere ecologic);
 minimizarea timpului de stocare a produselor fără specificaţie (nefolositoare);
 găsirea unor utilizări productive pentru produsele nefolositoare pentru a evita
problemele de eliminare;
 minimizarea materiilor prime şi inventarierea produselor pentru a evita degradarea şi
pierderile;
 reintroducerea în circuitul productiv a unor materiale în exces pentru a evita problemele
cu depozitarea;
 utilizarea curemţilor de aer la presiune înaltă pentru curăţarea echipamentelor în scopul
reducerii apelor uzate;
 etichetarea şi depozitarea substanţelor toxice şi periculoase în condiţii de siguranţă.
O fabrică de productie a medicamentelor ar trebui să pregătescă o evaluare de risc şi un studiu
de operabnilitate şi de asemenea să pregătească şi să pună în aplicare un plan de urgenţă care să ia în
considerare exploatarea terenurilor vecine şi consecinţele potenţiale ale unei situaţii de urgenţă.
Măsurile pentru a evita eliberările de substanţe nocive ar trebui să fie încorporate în operaţiunile de
design, întreţinere şi gestionare a fabricii.
Actul prevenirii poluării din 1990 stabileşte o politică naţională de gestionare a deşeurilor, prin
reducerea la sursă, ceea ce înseamnă prevenirea producerii de deşeuri. Actul prevenirii poluării
stabileşte de asemenea ca politica naţională o ierarhie a opţiunilor de gestionare a deşeurilor pentru
situaţiile în care reducerea la sursă nu poate fi aplicată. În ierarhia gestionării deşeurilor dacă reducerea
la sursă nu este fezabilă următoarea alternativă este reciclarea deşeurilor, urmată de recuperarea de
energie şi de tratarea deşeurilor ca ultimă alternativă.
Reducerea la sursă a deşeurilor se poate realiza în industrie prin modificări ale procesului,
produselor şi prin aplicarea unor bune practici de operare.

Substituţia produselor
Substituţia produselor se referă la înlocuirea unor materii prime folosite în procesul de
producţie în scopul de a reduce volumul sau toxicitatea deşeurilor generate. Pentru industria
farmaceutică aceasta tehnică este mai dificil de aplicat deoarece trebuie să se asigure că produsul
obţinut are acelaşi efect terapeutic ca medicamentul original. În plus este necesară o perioadă de timp
considerabilă pentru aprobarea FDA. O altă preocupare este efectul acestei tehnici asupra calităţilor
estetice deoarece modificări ale caracteristicilor precum gust, culoare poate duce la respingerea
prodului de către client.
Una din cele mai comune posibilităţi de înlocuire a materiilor prime în industria farmaceutică se
regăseşte în procesul de acoperire a comprimatelor. Până de curând, mai multe operaţiuni de acoperire
a comprimatelor implica utilizarea clorurii de metilen şi a altor solvenţi cloruraţi. Prin înlocuirea
acestor solvenţi cu filme de acoperire pe bază de apă conduce la reducerea deşeurilor periculoase
conţinute în aer şi în efluenţii lichizi.
Modificările de proces
Modificările de proces sunt modificări sau modernizări ale proceselor existente în scopul
reducerii deşeurilor generate.modificările de proces pot include reproiectarea sistemelor de transfer
chimic şi alte pierderi de material. De exemplu, în seriile de operaţiuni, funcţionarea discontinuă
mareşte riscul scurgerilor chimice şi eliberarea vaporilor de solvent prin fiecare încărcare şi descărcare
a reactorului şi altor echipamente. În funcţionarea continuă, reactorul este încărcat o dată şi solvenţii şi
reactanţii sunt introduşi continuu în reactor, reducând astfel riscul eliberării de poluanţi.
Modificările de proces care optimizează reacţiile şi utilizarea materiilor prime pot reduce
deşeurile şi emisiile în mediu. Modificările precum monitorizarea atentă a parametrilor de reacţie
(temperatură, pH, etc) pot îmbunătăţi eficienţa producţiei. Producţia în multe din marile companii
farmaceutice este computerizată şi automatizată. Computerele echipate cu proiectare asistată de
calculator (CAD), programe vizuale simulează procesul de producţie pe ecran. Sistemul automat
permite managerilor de produsţie de a porni procesul şi controlul temperaturii, presiunii şi altor
parametri de proces de la tastatură. O astfel de monitorizare poate impiedica formarea deşeurilor în
partea de jos a reactorului, reducând nevoia curăţării suplimentare, precum şi diminuarea riscului de
deteriorare a produslui, care trebuie să fie eliminat.
Bune practici de operare
Unul din cele mai usoare si economice moduri de a realiza reducerea la sursă este de a
implementa bune practici de operare. Practicile de bună funcţionare încep cu angajamentul la faţa
locului şi înţelegerea cu privire la necesitatea şi metodele de prevenire a poluării, de la nivelele înalte
ale managerilor la nivelele joase ale muncitorilor.
Instruirea angajaţilor
Un program de pregătire a angajaţilor este esenţial pentru succesul unui program de reducere la
sursă. Angajaţii trebuie să fie instruiţi în condiţii sigure de manipulare a echipamentelor, produselor
chimice şi a deşeurilor. Ei ar trebui de asemenea să fie informaţi cu privire la potenţialul efect dăunător
asupra sănătăţii a produselor chimice periculoase pe care le manipulează. Angajaţii trebuie să fie
instruiţi şi cu privire la detectarea emisiilor.
Programe de întreţinere
Acestea ar trebui să cuprindă atât întreţinerea preventivă a echipamentelor cât si de erctificare a
acestora. Aceasta înseamnă că echipamnetele trebuie să fie verificate şi curăţate ergulat pentru a asigura
buna funcţionare a lor, iar echipamentele deteriorate ar trebui să fie reparate rapid. Curăţarea de rutină,
ajustările minore, testarea şi înlocuirea unor părţi ar trebui să fie o parte dintr+un program de
întreţinere.
Inventarul produselor
Gama largă de substanţe chimice folosite în industria farmaceutică face acest lucru esenţial
pentru a incita un sistem de control eficient cum ar fi primele intrări, primele ieşiri şi substanţele
chimice trebuie să fie etichetate cu numele lor, data de cumpărare, precum şi data de expirare. Acest
lucru ajută pentru a se asigura ca substanţele chimice mai vechi, nefolosite să nu fie aruncate inutil. În
plus, existenţa unei persoane responsabile pentru distribuţia de substanţe chimice şi bunuri asigură un
sistem de control mai eficient. Inventarul substanţelor este o metodă valoroasă şi uşoară de reducere a
deşeurilor.
Prevenirea scurgerilor şi depozitarea
Prevenirea scurgerilor şi deversărilor este critică pentru prevenirea poluării. Etanşarea
rezervoarelor de stocare este un element cheie pentru a evita scurgerile. Recipientele trebuie să aibă
supape bunecu dispozitive de oprire strânse pentru a evita scurgerile de produse chimice periculoase.
Recipientele de depozitare ar trebui să aibă semne clare care indică conţinutul recipientului,
avertismente precum şi procedurile de curăţare în caz de urgenţă.

Reciclarea , valorificarea şi reutilizarea


Valorificarea şi reciclarea includ direct refolosirea deşeurilor, recuperând materialele utilizate
pentru o utilizare diferită şi eliminarea impurităţilor deşeurilor pentr a obţine substanţe relativ pure.
Deşi, cerinţele stricte de control al calităţii din industria farmaceutică de multe ori limitează
oportunităţile de refolosire, unele există şi sunt considerate valoroase de către industrie, deoarece
acestea ar reduce volumul de materii prime folosite şi cantităţile de deşeuri generate şi eliminate.
Recuperarea şi reciclarea oferă industriei farmaceutice o mare oportunitate de a reduce volumul
şi toxicitatea solvenţilor epuizaţi. Solvenţii sunt folosiţi pentru o gamă largă de aplicaţii, de la sinteza,
extracţia şi purificarea ingredienţilor activi până la curăţarea echipamentelor.
Pe lângă solvenţi mai pot fi recuperate şi refolosite şi unele deşeuri reziduale.

4.2. Posibilităţi de control


Tehnologii de control pentru emisiile în aer
Cele mai comune aparate de control utilizate în industrie sunt condensatoarele, iar ocazional se
mai utilizează şi adsorbţia pe cărbune. Cu fiecare din aceste metode solventul poate fi recuperat. În
cazul în care nu se urmăreşte reutilizarea solventului ci mai degrabă controlul vaporilor toxici sunt
utilizate scrubere sau inecineratoare.
Condensatoarele sunt utilizate pentru a recupera solvenţii cât şi ca aparate de control pentru a
elimina COV. Această metodă presupune răcirea fluxurilor gazoase de la evacuare care conţin COV sub
temperatura lor de saturaţie. Aceasta înlătură doar unii COV din fluxul gazos, unii rămânând. Cantitatea
de COV rămasă depinde de temperatură şi echilibrul lichid – vaopri. Scăderea temperaturii
condensatorului în general, scade conţinutul de COV în fluxul gazos.
Scruberele sunt utilizate pentru a elimina unul sau mai multe componente ale unui flux gazos
prin tratarea cu un lichid.
Absorbţia este importantă în industria farmaceutică deoarece mulţi COV şi alte substanţe
chimice utilizate sunt solubile în apă sau soluţii apoase.
Incinerarea este utilizată pentru distrugerea substanţelor organice toxice. În general factorii care
influenţează eficienţa arderii sunt : temperatura, gradul de amestecare, timpul petrecut în camera de
combustie, tipul de compuşi arşi. Deşi sistemele de ardere pot realiza eficienţe mari de eliminare,
eceste sisteme presupun cheltuieli mai mari asociate cu instalarea, funcţionarea şi întreţinerae lor şi pot
genera produse secundare. Pentru a controla gazele anorganice generate ca produse secundare de
combutie ar fi necesar un scruber.
Este dificil să se facă o estimare cantitativă a eficienţei fiecărei metode de control pentru că
depinde în mare măsură de procesul care este controlat, şi producţia de medicamente implică sute de
procese diferite. Incineratoarele, adsorberele şi scruberele au fost remarcate pentru faptul că elimină un
procent mai mare de 90% din compuşii organici. Condensatoarele sunt limitate în sensul că ele pot
reduce doar concentraţia în fluxul gazos la saturaţie la temperatura condensatorului, dar nu sub acel
nivel. Scăderea temperaturii va reduce concentraţia la saturaţie, dar nu este posibil să se opereze la o
temperatură mai mică de punctul de ingheţ al unuia dintre componenţii fluxului gazos.

Tabel 3. Tehnologii de control pentru emisii atmosferice


Metoda Tipul emisiei Eficienţa
Vapori organici Vapori anorganici Particule
Cicloni X 98
Filtre X 80-99
Scrubere umede X X X 80
Precipitator X 99.5-99.9
electrostatic
Adsorbţie X X 50-99
Absorbţie X 90-99
Condensare X X 50-95
Incinerare termică X >99
Incinerare catalitică X 95-99

Tehnologii de control pentru efluenţii lichizi


Osmoza inversă sau ultra-filtrarea sunt utilizate pentru recuperarea ingredienţilor activi. În mod
obişnuit, tratarea efluentului include neutralizarea, flocularea, flotaţia, coagularea, filtrarea, schimbul
ionic, adsorbţia pe cărbune, detoxifierea ingredienţilor prin oxidare (utilizând ozon, ultraviolete sau
soluţie de peroxid) şi tratare biologică (utilizând nămol activ, filtre). Cărbunele epuizat de la procesele
de adsorbţie poate fi regenerat sau ars. Metalele toxice sunt precipitate şi filtrate.

Tehnologii de control pentru deşeuri solide


Deşeurile solide contaminate sunt în general incinerate iar gazele evacuate sunt epurate cu
ajutorul unui scruber. Dispozitivele de ardere trebuie să fie exploatate la temperaturi de peste 1000 0C
cu un timp petrecut in camera de combustie de cel putin o secundă pentru a obţine eficienţă acceptabilă
de distrugere a compuşilor toxici.

5. Cele mai bune tehnici disponibile (BAT) şi beneficiile aplicării


acestora
Dezvoltarea durabilă în domeniul industriei farmaceutice este un subiect actual care preocupă
atât Comisia Europeană ,cât şi marile companii de materiale chimice auxiliare.
Modificarea rapidă a reglementărilor de mediu în diverse zone ale lumii este determinată şi de
globalizarea din ce în ce mai intensă a comerţului cu medicamente.
IPPC (Controlul şi Prevenirea Integrată a Poluării) pentru industria farmaceutica reprezintă cea
mai nouă reglementare europeană de mediu care încearcă să transmită ţărilor europene cele mai bune
practici tehnologice (BAT-Best Available Techniques) cu impact ecologic favorabil şi cost – eficient.
Rol al dezbaterilor între organismele europene şi industrie, această reglementare trebuie să fie
implementată de toate ţările europene comunitare.
Industria de medicamente reprezintă o industrie cu potenţial de poluare intensivă, datorită
consumului mare de apă, generării de mari cantităţi de deşeuri cu conţinut de sulfuri, săruri ,nitrili,
clorură de sodiu şi grăsimi greu biodegradabile.
În determinarea «celor mei bune tehnici disponibile » (BAT) se acceptă următoarele principii :
o Utilizarea eficientă a materialelor şi energiei;
o Optimizarea procesului tehnologic şi consumului de materiale chimice;
o Reducerea, reciclarea şi reutilizarea deşeurilor;
o Înlocuirea materialelor chimice auxiliare periculoase

Identificarea “celor mai bune tehnici disponibile” (BAT)


Tehnicile de obtinere a medicamentelor care permit un impact redus asupra mediului există şi
au performanţe în măsura în care, eficienţa, modul de operare, întreţinerea, costul permit realizarea
acestui obiectiv.
Foarte multe beneficii ecologice şi economice se pot obţine prin practicarea principiilor de bună
gospodărire a proceselor şi de minimizare a pierderilor. Una din cheile pentru o bună performanţă este
conştientizarea permanentă a randamentelor proceselor în conexiune cu caracteristicile materialelor,
cantităţile utilizate, impactul lor ecologic.
Reducerea scurgerilor, accidentelor, pierderilor de apă şi chimicale se realizează prin tehnici
adecvate, reproiectarea instalaţiilor, bună întreţinere, controlul operaţiilor, monitorizarea, ajustarea
parametrilor de lucru şi printr-o bună instruire a personalului.

Prevenirea accidentelor
Depozitarea şi manipularea materialelor chimice trebuie să se facă în condiţiile minimizării
riscurilor pierderilor sau accidentelor. BAT presupune în acest domeniu aplicarea strictă a tuturor
măsurilor cunoscute de depozitare adecvată, instruire a personalului, furnizare a primului ajutor şi
stabilirea procedurilor de evacuare, stabilirea planului de intervenţie în caz de accidente pentru staţii de
tratare, monitorizarea operaţiilor de tratare a evacuărilor, crearea de stocuri de rezervă de materiale
chimice destinate tratării apelor, asigurarea captării eficiente a apelor reziduale tratate, înregistrarea
accidentelor şi incidentelor.
Înlocuirea materialelor chimice
Se consideră tehnologii BAT acele tehnologii care :
-inlocuiesc materialele chimice auxiliare dăunătoare pentru mediu, cu materiale mai puţin dăunătoare;
-menţin bilanţul intrărilor şi evacuărilor pentru materialele care intră în proces şi cele care se
eliberează;
-măsoară parametrii cei mai adecvaţi care permit monitorizarea eliberării de substanţe în mediu
înconjurător;
-practică un management responsabil, care include avertizarea asupra materialelor chimice utilizate în
proces, instruirea personalului, luarea măsurilor de securitate pentru personal şi mediu.
O importanţă esenţială în reducerea emisiilor o au echipamentele utilizate, dozarea materialelor
chimice şi controlul proceselor.
BAT recomandă reproiectarea instalaţiilor astfel încât emisiile să fie minimizate prin aplicarea
unor tehnici , cum ar fi:
- folosirea echipamentelor închise şi sigilate;
- închiderea construcţiilor de producţie şi ventilarea mecanică a acestora;
- conectarea reactoarelor la unul sau mai multe condensatoare pentru recuperarea
solventului;
- conectarea condensatoarelor la sistemele de recuperare/reducere;
- utilizarea curgerii gravitaţionale in loc de transportul cu ajutorul pompelor;
- care permit segregarea şi tratarea selectivă a efluenţilor lichizi;
- care permit un grad ridicat de automatizare prin aplicarea unui sistem de control al
procesului modern pentru a asigura o funcţionare stabilă şi eficientă.

Managementul şi tratarea apelor


Conceptul BAT în domeniul managementului şi tratării apelor cuprinde următoarele principii:
o reducerea consumului de apă
o buna gospodărire
o măsuri integrate de proces
o tratarea efluenţilor
În acest domeniu cele mai bune tehnici şi tehnologii disponibile sunt :
Buna gospodărire şi măsuri integrate de proces:

 Optimizarea debitului de apă pentru cerinţele procesului tehnologic;

 Utilizarea spălărilor cu flotă fixă, în locul spălărilor cu apă curentă;

 Modificarea echipamentelor existente, astfel încât să se poată utiliza flote scurte;

 Reutilizarea flotelor epuizate în cazul proceselor mai puţin importante;

 Reciclarea sau reutilizarea lichidelor din proces, acolo unde este posibil;
Tratarea efluenţilor

 Păstrarea separată a efluenţilor cu conţinut de sulfuri, la pH ridicat, până ce sunt separate


sulfurile. Conţinutul în sulfură a efluentului individual tratat trebuie să fie de 2mg /l pentru a
putea fi amestecat cu alţi efluenţi;

 Utilizarea tratării mecanice a apelor reziduale;

 Efluenţii cu conţinut de crom sub 1g/l se pot trata în combinaţie cu alţi efluenţi;

 Utilizarea tratamentului biologic al apelor reziduale;

Managementul şi tratarea deşeurilor


Priorităţile în domeniul managementului şi tratării deşeurilor în spiritului conceptului european
BAT sunt următoarele :
 prevenirea
 reducerea
 reutilizarea
 reciclarea/recuperarea
 tratamentul termic al anumitor tipuri de deşeuri
Depozitarea deşeurilor nu este considerată BAT, deşi în unele cazuri este singura opţiune viabilă.
Reducerea cantităţii mari de deşeuri care rezultă din procesele din industria farmaceutică se poate
realiza prin aplicarea măsurilor integrate de proces BAT. Opţiunile de reciclare a deşeurilor sunt
numeroase şi se pot practica în interiorul companiei sau în afara ei. Separarea deşeurilor,
comercializarea deşeurilor ca subproduse şi cooperarea în vederea eficientizării reciclării şi reutilizării
deşeurilor sunt câteva din problemele care se ridică în acest domeniu. Deşeurile trebuie depozitate şi
manipulate astfel încât să nu se genereze levigări de substanţe în mediul înconjurător, eliberări de
mirosuri sau emisii în atmosferă.
Tratarea aerului
Prevenirea generării de mirosuri prin intermediul măsurilor de control tehnologic, întreţinerea
instalaţiilor şi echipamentelor, manipularea şi depozitarea adecvată a materiei prime, instalarea de filtre
la staţia de epurare; sunt măsuri care se înscriu în aria principiilor conceptului european BAT în
domeniul tratării aerului.
Prevenirea degajării de hidrogen ,acid clorhidric, substanţe organice volatile, reprezintă de
asemenea măsuri care se înscriu în conceptul BAT.
Aplicarea conceptul BAT impune înregistrarea consumului de energie, în special pentru unitatea
cu cel mai mare consum, ca de exemplu staţia de filtrare sau uscătorul .Se recomandă sisteme de
urmărire a consumului de energie, a performanţelor instalaţiilor prin luarea următoarelor măsuri :
 înregistrarea consumului de energie, defalcată pe tip de energie şi utilizarea majoră
(raportată pe oră, zi sau săptămână);
 exprimarea consumurilor prin indicatori de performanţă (raportaţi la producţie,
temperatură exterioară, ocuparea clădirii, etc);
 monitorizarea performanţelor energetice, inclusiv mecanismele de alertă pentru
operator, în cazul depăşirii semnificative a valorilor prevăzute;
 asigurarea unei investigări şi înregistrări adecvate, corective, în cazul depăşirii valorilor
prevăzute;
 furnizarea de informaţii adecvate, concise, la timp privind performanţele energetice
pentru toţi cei care sunt responsabili de managementul energiei;
 organizarea, revizuirea obiectivelor şi performanţelor propuse;
 dezafectarea.

Beneficiile implementării BAT:


Implementarea celor mai bune tehnici disponibile în procesele din industria farmaceutică,
înaintea măsurilor de tratare a evacuărilor conduce la obţinerea de îmbunătăţiri în ceea ce priveşte :
-consumul de substanţe chimice;
-managementul apei şi a deşeurilor;
-reducerea emisiilor în aer;
-economisirea energiei.

Concluzii
Conceptul european privind « Cele mai bune tehnici disponibile » (BAT) poate fi adaptat la
condiţiile specifice ale medicamentelor din ţara noastră prin aplicarea în primă fază a tehnicilor simple
manageriale, de bună gospodărire şi educaţionale care nu necesită investiţii deosebite. A doua etapă a
aplicării conceptului BAT este cea de înlocuire a materialelor şi procedeelor de prelucrare cu cele cu
impact redus, care nu necesită întotdeauna costuri prea mari, dar necesită control analitic şi de proces
mai riguros.
6. Reglementări naţionale şi internaţionale pentru
prevenirea poluării

Directiva 96/61/CE privind prevenirea si controlul integrat al poluarii (IPPC) a fost adoptată în
1996 şi a trebuit sa fie transpusă în legislaţia naţională a statelor membre pînă la 30 octombrie 1999. În
România cerintele specifice privind abordarea integrată sunt transpuse în totalitate prin OUG nr.
34/2002 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat al poluarii, aprobata prin Legea nr.
645/2002.

Scopul directivei este de a realiza prevenirea si controlul integrat al poluarii provenite dintr-o
serie de activităţi industriale şi din agricultură (ex: producţia de metale, minerale, chimicale, hârtie,
textile, piele, produse alimentare, uleiuri, etc). Directiva stabileţte măsuri destinate prevenirii sau
reducerii emisiilor în aer, apă sau sol, care provin din activităţile menţionate, inclusiv măsuri referitoare
la deţeuri.

Ordonanţa de urgenţă nr. 34 din 21 martie 2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul
integrat al poluării , Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 223 din 3 aprilie 2002

Art. 1. - (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă are ca scop abordarea integrată a măsurilor necesare în
vederea prevenirii, reducerii şi controlului poluării, precum şi stabilirea măsurilor pentru emiterea
autorizaţiilor integrate de mediu pentru activităţile industriale .
Apa
1. Compuşi organohalogenaţi şi substanţe care pot forma compuşi de acest tip în mediul acvatic
2. Substanţe şi preparate care s-au dovedit a avea proprietăţi cancerigene sau mutagene ori proprietăţi
care pot afecta reproducerea în sau prin intermediul mediului acvatic
3. Metalele şi compuşii lor
4. Biocide şi produşi fitosanitari
5. Materiale în suspensie
6. Substanţe implicate în procesul de eutrofizare (în special, azotaţi şi fosfaţi)
Aer
1. Dioxidul de sulf si alti compusi ai sulfului
2. Oxizi de azot si alti compusi ai azotului
3. Monoxidul de carbon
4. Compusi organici volatili
5. Metalele si compusii lor
6. Pulberi
7. Clorul si compusii sai
8. Fluorul si compusii sai
9. Substante si preparate care s-au dovedit a avea proprietati cancerigene sau mutagene ori proprietati
care pot afecta reproducerea prin intermediul aerului
10. Dibenzenodioxine policlorinate si dibenzofurani policlorinati.

ANEXA Nr.1
1. Instalatii chimice pentru producerea de substante chimice organice de baza, cum ar fi:
a) hidrocarburi (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);
b) hidrocarburi ce contin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri, acetate;
c) hidrocarburi sulfuroase;
d) hidrocarburi ce contin azot, precum: amine, amide, compusi azotosi, compusi nitro sau azotati;
e) hidrocarburi continand fosfor;
f) hidrocarburi halogenate;
g) compusi organometalici;
h) agenti de suprafata si agenti tensioactivi.
Principiile determinării «celor mei bune tehnici disponibile » (BAT)
Conceptul european « cea mai bună tehnică disponibilă de fabricare a medicamentelor » (BAT)
este definit de Articolul 2(11) a Directivei 96/61/EC astfel: « cel mai eficient şi avansat stadiu în
dezvoltarea unei activităţi şi metodele de operare, care permit practicarea celor mai adecvate tehnici de
procesare ce conduc la valori ale emisiilor, care previn sau limitează impactul asupra mediului, văzut ca
un întreg ».
Prin « tehnici »(T) se înţelege atât tehnologia utilizată cât şi modul în care instalaţia este
proiectată, construită, întreţinută, folosită sau dezafectată.
Prin tehnici « disponibile »(D) se înţeleg acele tehnici dezvoltate la o scară care permite
implementarea industrială, în condiţii viabile economic şi tehnic, existente sau nu în Statele Membre şi
care sunt accesibile, operabile.
Prin termenul «cele mai bune tehnici» (B) se înţeleg cele mai eficiente tehnici care conduc la
atingerea celui mai înalt nivel de protecţie a mediului, văzut ca un întreg.
Ordonanta de Urgenta nr. 152/2002 privind prevenirea si controlul integrat al poluarii
Art.1.
2) Prezenta ordonanta de urgenta stabileste masurile necesare pentru prevenirea sau, în cazul în care
aceasta nu este posibila, reducerea emisiilor în aer, apa si sol, provenite din activitatile prevazute în
anexa nr. 1, inclusiv masurile privind gestionarea deşeurilor, astfel încat sa se atinga un nivel ridicat de
protectie a mediului, considerat în întregul său, cu respectarea prevederilor legislatiei din domeniul
evaluarii impactului asupra mediului si a altor reglementari relevante.
Art. 2.
(1) Pentru aplicarea prezentei ordonante de urgenta termenii si expresiile de mai jos semnifica dupa
cum urmeazã:
a) autoritate competenta - acea autoritate a administratiei publice centrale si/sau teritoriale pentru
protectia mediului care are responsabilitati pentru punerea în aplicare a dispozitiilor prezentei
ordonante de urgenta;
b) autorizatia integrata de mediu - actul tehnico-juridic emis de autoritatile competente potrivit
dispozitiilor legale în vigoare, care acorda dreptul de a exploata în totalitate sau în parte o instalatie, în
anumite conditii care sa garanteze ca instalatia corespunde prevederilor prezentei ordonante de urgenta.
Autorizatia poate fi emisa pentru una sau mai multe instalatii sau pentru parti ale acesteia, situate pe
acelasi amplasament si exploatate de acelasi operator.
Art. 3.
(1) Autoritatea competenta ia toate masurile pentru ca in exploatarea instalatiei; operatorul sa
respecte principiile generale de baza, astfel incat:
a) sa se previna poluarea in special prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile;
b) sa nu se producã nici o poluare semnificativa;
c) sa fie evitata producerea de deseuri, potrivit prevederilor legale în vigoare; în cazul în care se
produc deseuri, ele sunt valorificate, iar daca acest lucru este imposibil tehnic sau economic, sunt
eliminate, astfel încât sa se evite sau sa se reduca orice impact asupra mediului;
d) sa se utilizeze eficient energia;
e) sa fie luate mãsurile necesare pentru prevenirea accidentelor si limitarea consecintelor acestora;
f) sa fie luate mãsurile necesare pentru ca în cazul încetãrii definitive a activitãtii sa se evite orice
risc de poluare si sa se readuca amplasamentul la o stare satisfãcãtoare.
Art.5.
(1) Documentatia pentru solicitarea autorizatiei integrate de mediu contine urmãtoarele:
a) descrierea instalatiei si activitãtile desfãsurate;
b) prezentarea materiilor prime si auxiliare, a altor substante, a tipului de energie utilizata sau
generata de instalatie;
c) descrierea surselor de emisie din instalatie;
d) descrierea conditiilor amplasamentului instalatiei;
e) indicarea naturii si a cantitãtilor de emisii care pot fi evacuate din instalatie în fiecare factor de
mediu, precum si identificarea efectelor semnificative ale acestor emisii asupra mediului;
f) descrierea tehnologiei propuse si a altor tehnici pentru prevenirea sau, dacã nu este posibil,
reducerea emisiilor din instalatie;
g) mãsuri pentru prevenirea producerii deseurilor ca urmare a functionarii instalatiei si valorificarea
acestora, dupã caz;
h) descrierea mãsurilor planificate pentru respectarea principiilor generale;
i) descrierea mãsurilor planificate pentru monitorizarea emisiilor în mediu;
j) descrierea principalelor alternative analizate de operator.
Art.10.
(1) Pentru instalatiile în care se desfãsoarã activitãti aflate sub incidenta reglementãrilor privind
comercializarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, autorizatia integrata de mediu nu
stabileste valori limita de emisie pentru emisiile directe ale acestor gaze, cu exceptia cazului în care
este necesarã evitarea producerii unei poluari semnificative la nivel local.
Art.13.
Autorizatia integrata de mediu contine mãsuri referitoare la alte conditii de exploatare decât cele
normale, în scopul prevenirii riscurilor de poluare a mediului, în urmãtoarele situatii:
a) pornire;
b) pierderi datorate functionarii necorespunzãtoare;
c) întrerupere temporarã a functionarii;
d) încetare definitiva a functionarii.
Art. 20.
Acolo unde standardele de calitate a mediului impun conditii mai restrictive decât cele care pot fi
atinse prin aplicarea “Celor mai bune tehnici disponibile”, autoritatea competenta impune în autorizatia
integrata de mediu mãsuri suplimentare, fãrã a afecta alte mãsuri care se aplica pentru conformarea cu
standardele de calitate a mediului.
Art. 25.
Autoritatea competenta evalueaza periodic conditiile din autorizatia integrata de mediu si, acolo
unde este necesar, le revizuieste. Revizuirea autorizatiei integrate de mediu este obligatorie în toate
situatiile în care:
a) poluarea produsã de instalatie este semnificativã, astfel încât necesita revizuirea valorilor limita
de emisie existente sau includerea de noi astfel de valori limita de emisie în autorizatia integrata de
mediu;
b) schimbãrile substantiale ale celor mai bune tehnici disponibile fac posibila reducerea
semnificativã a emisiilor fãrã a impune costuri excesive;
c) siguranta în exploatare a proceselor sau activitãtilor impune utilizarea altor tehnici;
d) prevederile unor noi reglementãri legale o impun.

ANEXA 1
Valorile de prag se referã la capacitatea maxima de productie a instalatiei. În cazul în care un operator
desfãsoarã în aceeasi intalatie sau pe acelasi amplasament mai multe activitãti prevãzute în aceeasi
subcategorie, se insumeaza capacitatile activitãtilor componente.
Industria chimică
În sensul prezentei categorii, productie reprezintã productia realizatã la scara industriala, prin
procese chimice, a substantelor sau a grupelor de substante. În sensul prezentei categorii, termenii
utilizati au urmãtoarea semnificatie:
a) proces chimic reprezintã orice proces care presupune reactii chimice ce determina schimbãri în
molecula substantei;
b) scara industriala reprezintã producerea de bunuri în scopul comercializãrii prin folosirea
materiilor prime si materialelor în cantitãti ce pot determina efecte negative asupra mediului.
1. Instalatii chimice pentru producerea de substante chimice organice de baza, cum ar fi:
a) hidrocarburi simple (liniare sau ciclice, saturate sau nesaturate, alifatice sau aromatice);
b) hidrocarburi ce contin oxigen, precum: alcooli, aldehide, cetone, acizi carboxilici, esteri,
acetati, eteri;
c) hidrocarburi cu continut de sulf;
d) hidrocarburi ce contin azot precum: amine, amide, compusi azotosi, azotati sau azotiti, nitrili;
e) hidrocarburi cu continut de fosfor;
ANEXA 3
Consideraţii avute în vedere la determinarea “Celor mai bune tehnici disponibile”
Consideratiile luate în calcul, în general sau în situaþii specifice la determinarea celor mai bune tehnici
disponibile, asa cum sunt definite în art. 2, lit. c), þinându-se seama de costurile si beneficiile fiecãrei
mãsuri si principiile precautiei si prevenirii, sunt urmãtoarele:
1. utilizarea unei tehnologii care produce mai putine deseuri;
2. utilizarea substantelor mai putin periculoase;
3. promovarea valorificãrii si reciclarii substantelor generate si utilizate în proces, precum si a
deseurilor, acolo unde este cazul;
4. procese, instalatii si metode comparabile de exploatare care au fost testate cu succes la
scara industriala;
5. tehnologii avansate si schimburi de informatie si cunoastere stiintificã;
6. natura, efectele si volumul emisiilor avute în vedere;
7. date confirmate si autorizate pentru instalatiile noi sau existente;
8. perioada necesarã pentru introducerea celor mai bune tehnici diseponibile;
9. consumul si natura materiilor prime (inclusiv apa) utilizate în proces si eficienta energetica a
acestora;
10. necesitatea prevenirii sau reducerii la minimum a unui impact global al emisiilor asupra
mediului si riscurile implicate de acesta;
11. necesitatea prevenirii accidentelor si minimizarea consecintelor acestora pentru mediu;
12. informatia publicatã de Comisia Uniunii Europene sau de Organizatiile Internationale.

Directiva 96/61/EC a fost modificată sub denumirea de Directiva 2008/1/EC a Parlamentului


European şi a Consiliului Europei referitoare la prevenirea şi controlul integrat al poluării. Actul
modificat sub această denumire include toate amendamentele care au fost emise din 1996 până în 2008.
Data emiterii acestui document este 15 ianuarie 2008. Pe lângă aceste amendamente au fost făcute o
serie de modificări lingvistice legate de terminologie şi au fost aduse la zi toate referinţele care
fundamentează conţinutul Directivei.
7. Bibliografie

Gavrilescu M.-Note de curs-Prevenire poluării si protecţia mediului.


Gavrilescu M., Nicu M., (2004), Reducerea poluantiilor la sursa si minimizarea deseurilor,
Editura Ecozone , Iasi.
Oniscu C.,(1988), Chimia si tehnologia medicamentelor, Editura Tehnica, Bucuresti.
OUG. 34, (2002), Ordonanţa de urgenţă nr. 34/2002 privind prevenirea, reducerea si controlul integrat
al poluării, Publicat in Monitorul Oficial , Partea I, nr. 1073 din 30.11.2005.
OUG. 152, (2005), Ordonanta de Urgenta nr. 152/2005 privind prevenirea si controlul integrat al
poluarii, Publicat in Monitorul Oficial , Partea I, nr. 223 din 3 aprilie 2002.
Directiva 96/61/CE privind Controlul si Prevenirea Poluarii Industriale (IPPC).
www.eippcb.jrc.es
http://www.anpm.ro
www.epa.gov
http://www.p2pays.org