Sunteți pe pagina 1din 7

ISTORICUL ȘI NOTIUNEA CONTRACTULUI DE FRANCIZĂ

Contractul de franciză, denumit mai simplu franciza, a cunoscut una dintre cele mai
spectaculoase evoluții dintre toate tipurile de contracte utilizate în domeniul afacerilor
internaționale.

Franciza este, prin excelență, sistemul cel mai dezvoltat de unificare economică
internațională, constituind suportul ideal pentru transferul internațional de concepții manageriale,
tehnologice și know-how, fiind tocmai conceput pentru a răspunde tendințelor generale de
globalizare a economiei mondiale și unificare a piețelor.

Al doilea factor îl reprezintă partajarea și denumirea riscurilor în afaceri, prin apariția și


propagarea internațională a crizelor economice de pe o anumită piață sau dintr-o anumită zonă
economică care pot fi evidente prin crearea unor politici globale care să aibă în vedere tocmai
gestionarea riscurilor.

Disputa referitoare la locul și data apariției este permanentă, însă în mod cert și-a cunoscut
dezvoltarea și diversificarea în Statele Unite ale Americii, denumită “franchising” care reprezintă
o noua formă de distributie plecând de la cuvantul “franc”, de origine franceză.

Totodată, franciza reprezintă o formă de transfer internațional de tehnologie, și


anume de tehnologie comercială, respectiv o formă de valorificare a drepturilor de proprietate
intelectuală, în sensul că firma francizor acordă francizatului dreptul de a utiliza în afaceri marca,
dar și firma sa, la care se adaugă cunoștințele și mijloacele necesare pentru desfășurarea unei
activități profitabile.

Din punct de vedere al domeniului distribuției comerciale, putem vorbi despre o rețea de
distribuție internațională care are uneori pentru firme avantaje mai mari decât metoda exportului.
Statisticile arătau în anul 2009 o evoluție clară a francizei, mai mult decât 10.000 de rețele de
franciză europene, cca. 2200 în S.U.A. sau 1200 în Canada.1

1
Oana Mihăilă, Curs de distribuție comercială

1
Franciza modernă își are originile în S.U.A. Franciza a fost utilizată pentru prima dată în
S.U.A de către compania Singer Sewing Machine în anii 1860. Îi urmează General Motors, precum
și alte companii din domeniile auto, industria petrolului, îmbutelierea băuturilor răcoritoare.
Există multe opinii în literatura de specialitate care afirmă că de fapt franciza are origini
europene, franc însemnând autorizație, licență. Susținerea este dată de o atestare a Federației
Franceze de Franciză, un contract de franciză prin care nobilii acordau privilegii, înlesniri pentru
anumite teritorii sau anumitor bresle, în schimbul cărora primeau fie sume de bani, fie prestări de
servicii. Aceste privilegii erau înscrise în documente denumite „Scrisori de franciză”.

Definită mai jos, franciza este o tehnică contractuală prin care revanzătorii, prestatorii de
servicii sau fabricanții tratează cu proprietarii de semne distinctive (embleme, mărci) deținătorii
de know-how tehnic și comercial, cu scopul de a obține de la ei comunicarea permanentă de
know-how, asistență tehnică comercială și dreptul de a folosi semnele lor distinctive.

Definiție. Printr-o hotărâre pronunțată de Curtea de Apel Paris (a 5-a Cameră) la data de 28
aprilie 1978, în cauza Morvan v. Intercontinent (Bull. Transp. 1978-277) franciza este definită ca
fiind „o metodă de colaborare între două sau mai multe întreprinderi comerciale, din care una este
francizor si alta este francizat, prin care prima proprietară a unui nume sau a unor sigle,
simboluri, mărci de fabrică, de comerț sau de servicii si deținătoarea a unui savoire faire
particular, pune la dispoziția celei de-a doua, contra unei redevențe sau a unui alt avantaj
economic, dreptul de a utiliza produsele sau serviciile, originale sau specifice, spre exploatarea, în
mod obligatoriu, potrivit tehnicilor comerciale experimentate, puse la punct si periodic
îmbunătățite, într-o manieră exclusivă, în scopul de a avea un mai bun impact pe piața relevantă si
de-a obține o dezvoltare accelerată a activității comerciale a întreprinderilor implicate”2

În dreptul românesc, definiția legală a francizei a fost pentru prima dată formulată printr-un
act normativ consacrat exclusiv francizei, respectiv prin articolul 1 din Ordonanța nr. 52 din 28
august 1997, emisă de Guvernul României: Asttfel, franciza este definită ca fiind un sistem de
comercializare bazat pe o colaborare permanenta intre persoane fizice sau juridice, independente
din punct de vedere financiar prin care o pesoana numita francizor acorda unui beneficiar dreptul
de a exploata/dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu.

2
Oana Mihăilă, Curs de distribuție comercială

2
Din definiție rezultă următoarele caracteristici: este un sistem de comercializare a produselor
și serviciilor; se bazează pe colaborarea continuă între comercianții parteneri; este o tehnică juridică
de natură contractuală; are ca scop crearea unui mecanism de multiplicare a unei afaceri de succes.

TIPURI DE FRANCIZĂ

I. În funcție de obiectul de activitate întâlnim francize de distribuție, francize de servicii


și francize de producție sau industriale.

A) Franciza de distribuție. Putem vorbi în cadrul acestei francize de o rețea de distribuție în


are francizorul este producătorul ce comercializează produsele sau chiar distribuitorul care va alege
produsele pe care să le revândă. Beneficiarul va vinde folosind marca francizorului anumite produse
fabricate de francizor.

B) Franciza de servicii. În cadrul acestei francize importante sunt modalitățile de transmitere


și nu neapărat produsul în sine, deci know-how-ul este determinant. Pregătirea francizaților și
transmiterea know-how-ului este esențială. Astfel, vorbim despre cursuri de pregătire, asistență
tehnică, comercială. Beneficiarul prestează el însuși anumite servicii folosind marca și procedeele
francizorului.

C) Franciza de producție sau industrială. Această formă de franciză presupune ca


francizatul să producă și să comercializeze el însuși produsele conform indicațiilor francizorului
(ex. Coca Cola). Francizatul va beneficia de know-how-ul transmis, de asistență tehnică și
comercială, la rândul său fiind obligat să respecte standardele impuse, să nu strice reputația mărcii
francizorului. Aceste tipuri de franciză favorizează crearea de francize locale. Beneficiarul fabrică
el însuși pe baza mărcii și tehnologiei anumite produse. 3

3
Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș; Dreptul contractelor civile și comerciale; Editura Hamangiu; București;
2013

3
CONTRACTUL DE FRANCIZĂ

Contractul este definit în doctrină ca fiind acel contract prin care o parte numită francizor
transmite beneficiarului dreptul de a exploata marca și/sau know-how-ul privind un produs sau
serviciu precum si alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială în schimbul unui preț
numit redevență.
Caracterele juridice ale acestui tip de constract sunt: contract bilateral; contract cu titlu
oneros; contract comutativ; contract consensual; contract cu executare succesivă; contract intuitu
personae.4
Contractul de franciză este un contract de colaborare, în care partenerii contractuali vor
acționa cu bună-credință. Față de un contract de vânzare-cumpărare de exemplu, în contractul de
franciză interesele părților nu sunt contrare (ei urmăresc obținerea profitului).
Etapa precontractuală este obligatorie în contractele de franciză. Această etapă urmează în
mod logic și firesc procesului general de selecție al francizaților. Desfăsurarea negocierilor cu
viitorul partener de afaceri, în condiții de loialitate și cu bună-credință, presupune obligația de
informare a acestuia.
Francizorul se obligă să furnizeze beneficiarului informaţii despre: experienţa dobândită şi
transferabilă; condiţiile financiare ale contractului, respectiv redevenţa iniţială sau taxa de intrare în
reţea, redevenţele periodice, redevenţele din publicitate, determinarea tarifelor privind prestările de
servicii şi tarifele privind produsele, serviciile şi tehnologiile, în cazul clauzei obligaţiilor
contractuale de cumpărare; elementele care permit beneficiarului să facă calculul rezultatului
previzionat şi să-şi întocmească planul financiar; obiectivele şi aria exclusivităţii acordate; durata
contractului, condiţiile reînnoirii, rezilierii, cesiunii.
Francizatul (beneficiarul) trebuie să furnizeze orice informație de natură a facilita
cunoașterea și analiza performanțelor și a situației reale financiare, pentru a asigura o gestiune
eficientă în legătură cu francize.
Cuprinsul contractului: contractul de franciză cuprinde clauzele obisnuite dintr-un contract:
partile, drepturile si obligațiile părților, condițiile financiare, durata contractului, condițiile de
modificare / prelungire / reziliere a contractului.
Părțile contractului de franciză Acestea sunt francizorul și francizatul.
Francizorul este titularul care are asupra unei mărci înregistrate sau know-how drepturi pe
care trebuie sa le exercite pe întreaga durata a contractului.Francizorul este un comerciant care este

4
Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș; Dreptul contractelor civile și comerciale; Editura Hamangiu; București;
2013
4
titularul drepturilor asupra unei mărci înregistrate, cu mențiunea că drepturile trebuie exercitate pe o
durată cel puțin egală cu durata contractului de franciză; conferă dreptul de a exploata ori de a
dezvolta o afacere, un produs, o tehnologie sau un serviciu; asigură beneficiarului o pregătire
inițială pentru exploatarea mărcii înregistrate și utilizează personal si mijloace financiare pentru
promovarea mărcii sale, cercetării și inovației, asigurând dezvoltarea și viabilitatea produsului.
Beneficiarul este partea îndreptățită să exploateze drepturile de proprietate intelectuală și/sau
industrială privind produsul sau serviciul. Beneficiarul (francizatul) este un comerciant, persoană
fizică sau juridică, selecţionat de francizor, care aderă la principiul omogenităţii reţelei de franciză,
aşa cum este ea definită de către francizori.
Din continutul contractului, pentru francizor rezulta urmatoarele obligații:
a) să cedeze beneficiarului folosința mărcii sale împreună cu un complex de cunoștințe;
pentru aceasta trebuie să-i furnizeze elemente de engineering referitoare la amenajarea și
organizarea întreprinderii precum si elemente de marketing cuprinzând metodele, mijloacele și
tehnicile de comercializare a produsului sau serviciului.
b) să transmită beneficiarului know-how-ul, aceasta fiind o condiție definitorie pentru
contractul de franciză. Pentru a putea fi transmis, know-how-ul trebuie, în primul rând, să aparțină
francizorului, dar mai trebuie să îndeplinească anumite condiții.
c) să acorde partenerului asistență în domeniul pregătirii profesionale, precum și în cel
tehnic, financiar și juridic.
d) să se îngrijească de publicitatea produsului sau serviciului, scutindu-1 pe beneficiar de
asemenea cheltuieli. Doar dreptul de a folosi semnele distinctive ale francizorului, fără ca acestea
să cunoască o promovare adecvată, nu prezintă suficiență eficientă.
e) să asigure aprovizionarea ritmică, constituirea stocurilor, completarea colecțiilor,
modelelor, etc. Francizorul își asumă și răspunderea ce derivă din calitatea de vânzător sau de
fabricant. Limitele acestei obligații a francizorului trebuie stabilite prin clauzele contractului
pentru a se evita anumite comportamente abuzive.
f) să asigure exclusivitate teritorială asupra mărcii pe timpul valabilitatii contractului.
Pozitia oarecum pe care francizatul o castiga pe piata ca urmare a folosirii imaginii francizorului
și care îi aduce o clientelă preconstituită, ar fi practic anulată de existența în imediata apropiere a
unui alt francizat.
g) sa garanteze investițiile făcute de beneficiar.
Beneficiarul, la rândul său, își asumă prin încheierea contractului următoarele obligații:

5
a) să respecte regulile impuse de francizor; aceste reguli au menirea de a asigura o
imagine uniformă rețelei de franciză, această condiție având menirea de a asigura individualizarea
în cadrul pieței. Această individualizare nu privește doar suprafața, ci se detaliază.
b) să asigure păstrarea secretului know-how-ului, care reprezintă de fapt elementul de
bază al contractului de franciza. De fapt în acest secret constă și valoarea comercială a
respectivelor cunoștințe. Faptul că legea nu protejează prin dispoziții exprese know-how-ul atrage
necesitatea asigurării unui anumit grad de protecție prin folosirea unor clauze contractuale in
acest sens.
c) să se aprovizioneze cu produsele francizorului în condițiile prevăzute prin contract și
să furnizeze informații care ar contribui la perfecționarea tehnicilor de comercializare.
d) să platească taxa și redevențele periodice potrivit convenției. Aceasta este obligația
care îi revine în contrapartida pentru dreptul de a folosi tehnologia și semnele distinctive ale unei
firme care și-a câștigat o imagine pe piață și de a beneficia de clientela atrasă de această imagine.
e) să nu facă concurență francizorului sau altor membri ai retelei de franciză. Aceasta
practic nu contravine regulilor unei piețe libere, clauzele non-concurențiale fiind limitate nu doar
în timp și spatiu, ci și în ceea ce privește obiectul.
f) O altă obligație care revine destul de des beneficiarului, prin inserarea în contract a
unor clauze în acest sens, este aceea de a asigura o cifră minimă de afaceri.
g) Uneori se pune prin contract în sarcina beneficiarului obligația de a contribui cu o
anumită sumă la publicitatea produsului sau serviciului ce face obiectul contractului, sau chiar de
a realiza el singur publicitatea în condițiile stabilite de francizor.
Contractul de franciză încetează prin ajungerea la termen (durata contractului poate fi până
la 20 de ani) si reziliere (care poate fi solicitată de oricare din părți pentru neîndeplinirea
obligațiilor asumate). Potrivit legislației noastre în domeniu, condițiile de reziliere trebuie să fie
arătate în mod explicit în cuprinsul contractului de franciză, acordându-se în acest sens o atenție
sporită enunțării clauzelor care pot atrage rezilierea fără preaviz a actului.
Alte modalități prin care poate înceta acest contract sunt încetarea existenței uneia dintre
părți, cu atât mai mult cu cât contractul de franciză este un act juridic intuitu personae, și
anularea, atunci când a fost incheiat cu încălcarea condițiilor pe care le prevede legea pentru
încheierea valabilă a contractului. În principiu, anularea poate avea loc ca urmare a existenței unui
viciu de consimțământ sub forma erorii sau dolului, având în vedere caracteristicile acestui tip de
act juridic.5

5
Stanciu D. Cărpenaru, Liviu Stănciulescu, Vasile Nemeș; Contracte civile și comerciale; Editura
Hamangiu; București; 2009
6
CONCLUZII

Contractul de franciză, denumit mai simplu franciza, a cunoscut una dintre cele mai
spectaculoase evoluții dintre toate tipurile de contracte utilizate în domeniul afacerilor
internaționale.

Franciza este, prin excelență, sistemul cel mai dezvoltat de unificare economică
internațională, constituind suportul ideal pentru transferul internațional de concepții manageriale,
tehnologice și know-how, fiind tocmai conceput pentru a răspunde tendințelor generale de
globalizare a economiei mondiale și unificare a piețelor.

Totodată, franciza reprezintă o formă de transfer internațional de tehnologie, și


anume de tehnologie comercială, respectiv o formă de valorificare a drepturilor de proprietate
intelectuală, în sensul că firma francizor acordă francizatului dreptul de a utiliza în afaceri marca,
dar și firma sa, la care se adaugă cunoștințele și mijloacele necesare pentru desfășurarea unei
activități profitabile.

Contractul este definit în doctrină ca fiind acel contract prin care o parte numită francizor
transmite beneficiarului dreptul de a exploata marca și/sau know-how-ul privind un produs sau
serviciu precum si alte drepturi de proprietate intelectuală sau industrială în schimbul unui preț
numit redevență.

Caracterele juridice ale acestui tip de constract sunt: contract bilateral; contract cu titlu
oneros; contract comutativ; contract consensual; contract cu executare succesivă; contract intuitu
personae.

Contractul de franciză este un contract de colaborare, în care partenerii contractuali vor


acționa cu bună-credință. Față de un contract de vânzare-cumpărare de exemplu, în contractul de
franciză interesele părților nu sunt contrare (ei urmăresc obținerea profitului).