Sunteți pe pagina 1din 4

V.

ROMANUL TRADIŢIONAL
Autorul în romanul obiectiv îşi propune să reflecte ca într-o oglindă, lumea în toată complexitatea
ei. Nu intervine prin comentarii sau explicații, controlează discret faptele narate, fără să aibă
intenția de a manipula personajele și de a a emite judecăți. Scrierea narativă reflectă ideea de
roman tradițional. Autorul concret se transformă în narator omniscient, are acces la toate
mecanismele vieții sociale, precum și la intimitatea vieții afective, face o relatare neutră. Creează
ca un demiurg iluzia unei lumi adevărate.
Sursa de inspirație: lumea contingentă pe care scriitorul încearcă să o recreeze, respectând și
principiile verosimilității
Elemente specifice: incipitul estompează distincția dintre realitate și ficțiune, surprinde cadrul unei
lumi existente, care se înscrie într-un continuu al vieții. Finalul nu coincide întotdeauna cu
deznodământul, reia datele din incipit; astfel impune simetrie în costrucţie.

ION
Liviu Rebreanu

A. Încadrarea în roman
Roamnul reprezintă punctul de plecare în orice analiză a prozei românești din primele decenii
ale secolului al XX-lea.
Se poate vorbi de momentul Rebreanu. Romanul Ion apare în anul 1920, în perioada
interbelică.
Liviu Rebreanu este întemeietorul romanului modern prin temele centrale ale operei:
problema pământului și drama românilor din Transilvania, integrată pe atunci Imperiului Austro-
Ungar

B. Geneza
1) scene reale: un țăran care sărută pământul ca pe o ibovnică
: discuția lui Rebreanu cu un țăran pe nume Ion Pop al Glanetașului, care simțea o dragoste
pentru pământ aproape bolnăvicioasă și care rostea cu atâta patos cuvântul ‹‹pământ››.
2) nuvelele Rușinea (o fată bătută de tatăl ei pentru că s-a îndrăgostit de cel mai bicisnic din sat =>
ANA) și Zestrea (nuvela considerată de Rebreanu roman, ce reprezintă începutul romanului Ion)
sunt schițele, nucleul de la care pornește Rebreanu în redactarea romanului

C. Tema
— fundamentală: problema pământului; lupta pentru pământ și consecințele acesteia
Tema generală a romanului se constituie, așadar, din cele două planuri principale: al vieții
țărănești și al intelectualității, care se unesc în final, într-un tot armonios. De aceea, romanul, un
corp sferoid, se termină precum începe, structura romanului dând impresia de circuit închis
(conflictul este rezolvat).
Romanul Ion creează un număr mare de personaje, unele memorabile, cu capacitatea de a da
iluzia vieții. Puterea de cuprindere a vieții în diversitatea ei a făcut posibilă raportarea lui
Rebreanu la modelele străine că Balzac, Zola sau Tolstoi. Ion reprezintă satul ardelean de la
începutul secolului, cu categoriile și problematica socială specifice. Acțiunea se desfășoară pe
două planuri. Primul plan epic conține tablouri din viața țăranilor și are în centru povestea lui Ion,
al doilea urmărește alte categorii sociale − învățători, profesori, preoți, avocați, notari − și are în
centru povestea familiei Herdelea.

D. Titlul
Geneza titlului: Surprinzând cele trei scene din care se inspiră în opera literară, scriitorul concepe
o nuvela intitulată în final Rușinea, după care scrie un roman schematic intitulat Zestrea. În formă
aproape finală, acesta se transformă în Ion, roman în două părți intitulat Blestemul pământului și
Blestemul iubirii. Considerând însă că personajul nu este blestemat în soarta sa, ci cade pradă
propriului glas, numele final al celor două părți este Glasul pământului și Glasul iubirii.
— numele personajului principal, eponim, nume generic specific țăranului român cu toate
ambițiile și pasiunile sale, trăind drama prin lipsa posesiei pământului, aspect care determină
statutul social.

E. Tipologia romanului
→ după tematică poate fi:
a) roman social (de inspirație rurală; roman țărănesc, după G. Călinescu)
b) roman erotic (Ion și Florica)
c) roman de familie (se prezintă viața de familie a lui Ion, a lui Herdelea, a lui George și
Florica; viața țăranilor și a intelectualilor în alternanță)
d) roman al condiției intelectuale (familia Herdelea; viață unui ardelean din mediul rural al
Imperiului Austro-Ungar)
e) roman psihologic/ de introspecție (prin focalizarea internă a trăsăturilor personajului)
→ după tehnică narativă:
a) roman obiectiv
→ după curent:
a) roman realist
b) roman naturalist (prin unele scene de o duritate ce vizează patologicul)

→ după amploarea epică:


a) roman frescă (deoarece oferă o panoramă vastă asupra vieţii în curgerea ei nesfârşită, fluxul
imens al realității în care fapte, destine, individualități se perindă într-o continuă rotire a
timpului)
b) roman monografic (deoarece creează imaginea complexă definitorie a unei lumi)
F. Construcția scenariului narativ
— narator obiectiv, omniscient, omniprezent, heterodiegetic și extradiegetic, cu o perspectivă
auctorială vastă (creatorul povestește în totalitate lumea/ universul; este creditabil; este
DEMIURGUL)
— viziunea narativă: dindărăt/ din spate; naratorul știe mai multe decât personajele sale
— există trei tipuri de focalizare:
 Zero (atât focalizarea internă, cât și focalizarea externă se regăsesc în focalizarea zero,
atribut demiurgic al naratorului omniscient, omniprezent −> demiurg)
 Internă (pentru pătrunderea în gândurile personajelor)
 Extrenă (descrierea ce este văzută ca o cameră de luat vederi)

G. Relațiile spațiale și temporale


— fixează acțiunea într-un anumit spațiu ficțional și anumite coordonate temporale: dominantă
este dimensiunea spațială a lumii reprezentat aprin redarea amănunțită, în chip cinematografic a
detaliilor de unde rezultă și impresia că romanul este o contrucție arhitectonică masivă cu
elemente simatrice
— evenimentele sunt prezentate prin alternanța planurilor care se realizează prin tehnica specială a
contrapunctului; cele două planuri sunt când paralele, când împletite.

H. Tipuri de conflict
— conflictul central: lupta pentru pământ
— conflictul secundar: Ion cu George
— conflictul exterior: Ion cu Vasile
— conflictul interior: Glasul pământului și Glasul iubirii
— conflicte simbolice: național
: tragic (om și pământ)

I. Coerența, caracteristică definitorie a romanului realist, rezultă din toate trăsăturile enumerate
mai sus, precum și din gradația, paralelismul și analiza unor situații, evenimente și personaje.
Romanul este alcătuit din două părți a câte 6/7 capitole, în total 13 capitole (număr nefast ce
prevestește sfârșitul tragic al protagonistului)
Incipit
— rol: introduce cititorul în univers
— sugerează descrierea ad-inferos (metaforă
drumului-viață)
— apare tehnica detaliului semnificativ,
urmând principiul de la panoramă la detaliu
— drumul devine supra-personaj; fixează
coordonatele satului (satul Pripas și
împrejurimile: Armadia, Someșul și Cârlibaba,
toponime ce oferă distincție între realitate și
ficțiune).
Final
— rol: cititorul părăsește universul creat odată
cu naratorul