Sunteți pe pagina 1din 2

Dosarul nr.

1a-449/2015 Judecător: Ala Rotaru


DECIZIE
În numele Legii 04 noiembrie 2015 mun. Chișinău Colegiul Penal al Curții de Apel Chișinău
Având în componența sa: Președintele ședinței, judecător: Iurie Melinteanu Judecători: Oxana
Robu și Ghenadie Morozan Grefier: Doina Ursu Cu participarea: Procurorului: Sergiu Brigai
Avocatului: Eduard Ceornea A examinat în ședință publică în ordine de apel, apelul declarat de
procurorul în Procuratura mun. Bălți, Alexandru Celac împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din
18.03.2008 în cauza penală de învinuire a lui Baxan Vladimir Gheorghe în comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 213 lit. b) Cod Penal al RM
Datele referitoare la termenul de examinare a cauzei: Judecarea cauzei penale în prima instanță de
la 26.03.2007-18.03.2008; Judecarea apelului la Curtea de Apel Chișinău de la 12.07.2012-
20.02.2013; 17.01.2014-28.112014; Judecarea recursului la Curtea Supremă de Justiție de la
03.09.2013-03.12.2013; 13.02.2015-05.05.2015; Judecarea apelului la Curtea de Apel Chișinău de
la 07.07.2015-04.11.2015. Procedura citării a fost legal executată. Procurorul în procuratura de
nivelul Curții de Apel Chișinău, Sergiu Brigai a solicitat admiterea apelului declarat de procurorul
în Procuratura mun. Bălți, Alexandru Celac împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 18.03.2008.
Avocatul Eduard Ceornea și inculpatul Baxan Vladimir Gheorghe au solicitat respingerea apelului
declarat de procurorul în Procuratura mun. Bălți, Alexandru Celac împotriva sentinței Judecătoriei
Bălți din 18.03.2008. Asupra apelului declarat de procurorul în Procuratura mun. Bălți, Alexandru
Celac împotriva sentinței Judecătoriei Bălți din 18.03.2008, Colegiul Penal al Curții de Apel
Chișinău –
C O N S T A T Ă:
1. Prin sentința Judecătoriei Bălți din 18 martie 2008 inculpatul Baxan Vladimir Gheorghe (născut
la data de 28.06.1954 în satul Călinești, raionul Fălești, domiciliul satul Răuțel, raionul Fălești,
moldovean, cu studii superioare, căsătorit, cetățean al RM, fără antecedente penale) a fost achitat
pe art. 213 lit. b) Cod penal în temeiul art. 390 alin. (1) pct. 1) Cod de procedură penală, deoarece
nu s-a constatat existența faptei infracțiunii în acțiunile lui.
2. Pentru a se pronunța, instanța de fond a reținut că, inculpatul Vladimir Baxan a fost pus sub
învinuire în comiterea infracţiunii prevăzute de art. 213 lit. b) Cod penal sub formă de încălcarea
din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, ce au cauzat decesul
pacientului, şi anume în faptul că, exercitând funcţia de medic obstetrician-ginecolog la SRL
„Incomed” cu sediul mun. Bălţi, strada Hotinului 37, a încălcat din neglijenţă metodele de acordare
a asistenţei medicale în privinţa pacientei Liliana Lupuşor, în următoarele circumstanţe. La data de
06.10.2004, orele 16:40, Liliana Lupuşor, născută în anul 1975, a fost internată staţionar în Centrul
Medical „Incomed”, mun. Bălţi, cu diagnosticul: sterilitate secundară, fără patologii concomitente.
La data de 07.10.2004, orele 08:20, de către medicul obstetrician-ginecolog Vladimir Baxan a fost
efectuată Lilianei Lupuşor laparoscopia chirurgicală adezioliză, salpinogostomie bilaterală.
Perioada postoperatorie precoce s-a complicat la pacientă cu sindromul CID acut cu hemoragie
intra abdominală, urmată de şoc hemoragic, depistate peste 6 ore după intervenţia chirurgicală,
nefiind efectuată profilaxia pre şi inter operatorie a hipercoagulării.

S-ar putea să vă placă și