Sunteți pe pagina 1din 247

v

Cuprins

Pag.
Prefaţă xvii
1. Despre AutoCAD 1
1.1. Ce este AutoCAD? 1
1.2. Pentru cine este AutoCAD? 1
1.3. Cum este AutoCAD? 1
1.4. Cum se lansează în lucru AutoCAD? 5
1.5 Salvarea desenului curent. Comenzile SAVE şi SAVEAS 7
1.6. Lucrul simultan în mai multe desene AutoCAD 7
1.7. Funcţia “Help”. Comenzile HELP şi ? 7
1.8. Obţinerea unei copii hard a desenului. Comenzile PLOT şi PRINT 8
1.9. Închiderea sesiunii AutoCAD. Comenzile EXIT şi QUIT 9
1.10. Închiderea desenului curent. Comanda CLOSE 9
1.11. Funcţiile butoanelor mouse-ului în AutoCAD 2000 9
2. Modul de lucru în mediul AutoCAD 11
2.1. Introducerea comenzilor şi a datelor 11
2.1.1. Regimul de lucru interactiv 11
2.1.2. Cuvinte-cheie şi răspunsul nul 11
2.1.3. Întreruperea secvenţei de lucru. Funcţia “Cancel” 12
2.1.4. Comenzi transparente 12
2.2. Sisteme de coordonate în AutoCAD. Comenzile UCS, UCSICON, UCSMAN 13
2.3. Tipuri de coordonate în AutoCAD 16
2.4. Moduri de introducere a coordonatelor în AutoCAD 16
2.4.1. Tastarea coordonatelor 17

Cuprins
vi
2.4.2. Punctarea cu ajutorul cursorului-ecran 17
2.4.3. Specificarea directă a distanţei 17
2.4.4. Folosirea funcţiei “Auto Tracking” 17
2.5 Unităţi de măsurare a lungimilor, distanţelor şi unghiurilor 19
2.6. Spaţiul desenului. Comanda LIMITS 20
2.7. Ajutoare grafice. Caseta pentru ajutoare grafice. Comanda DSETTINGS 20
2.8. Facilităţi primare de vizualizare a desenului 23
2.8.1. Amplificarea imaginii. Comenzile ZOOM, PAN, REDRAW 23
2.8.2. Panoramarea desenului. Comanda PAN 24
2.8.3. Redesenarea ferestrei curente. Comenzile REDRAW şi REDRAWALL 24
3. Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului.
Desene-şablon 25
3.1. Proprietăţi comune ale obiectelor din desenele AutoCAD 25
3.2. Linii discontinue în desenele AutoCAD. Comenzile LINETYPE şi LTSCALE 25
3.3. Culori în AutoCAD. Comanda COLOR 27
3.4. Lăţimea liniei de desenare. Comanda LWEIGHT 28
3.5. Layer-e în AutoCAD 30
3.6. Desene-şablon (prototipuri) 33
4. Comenzi de desenare în AutoCAD 37
4.1. Obiecte simple 37
4.1.1. Linii. Comenzile LINE, XLINE, RAY 37
4.1.2. Cercuri. Comanda CIRCLE 38
4.1.3. Arce de cerc. Comanda ARC 38
4.1.4. Elipse. Comanda ELLIPSE 39
4.1.5. Obiecte de tip punct. Comenzile POINT şi DDPTYPE 40
4.1.6. Crearea textelor de tip linie. Comenzile TEXT şi STYLE 40
4.1.7 Crearea textelor de tip paragraf. Comanda MTEXT 44
4.1.8. Editarea şi corectarea textelor. Comenzile DDEDIT, CHANGE, SPELL 44
4.1.9. Ajutorul grafic “Quicktext”. Comanda QTEXT 45
4.2. Obiecte complexe. Polilinii 46
4.2.1. Noţiunea de obiect complex în AutoCAD 46
4.2.2. Polilinia. Comenzile PLINE, DONUT, POLYGON, ELLIPSE, PEDIT 47
5. Precizie maximă în AutoCAD 49
5.1. Localizarea punctelor importante de pe obiecte. Moduri Osnap şi gripps-uri 49
5.1.1. Moduri Osnap 49

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


vii
5.1.2. Gripps-uri 54
5.1.3. Funcţia “Object Snap Tracking” 55
5.2. Filtre de coordonate 56
5.2.1. Utilitatea filtrelor de coordonate 56
5.3. Marcarea subdiviziunilor pe obiecte 57
5.3.1. Comanda DIVIDE 57
5.3.2. Comanda MEASURE 58
5.3.3. Utilitatea marcării subdiviziunilor 58
6. Editarea desenelor în AutoCAD 59
6.1. A edita un desen AutoCAD 59
6.1.1. Semnificaţia, rolul şi avantajele operaţiilor de editare 59
6.1.2. Moduri de selectare a obiectelor supuse editării 59
6.1.3. Filtre de selectare a obiectelor. Comanda FILTER. Modul “Quick Select” 61
6.1.4. Grupuri de obiecte selectate. Comanda GROUP 62
6.2. Editări care modifică obiectele originale 63
6.2.1. Schimbarea poziţiei obiectelor în desen. Comenzile MOVE şi ROTATE 63
6.2.2. Modificarea dimensiunii obiectelor din desen. Comanda SCALE 64
6.2.3. Deformarea obiectelor. Comanda STRETCH 65
6.2.4. Fragmentarea unui obiect. Comanda BREAK 66
6.2.5. Alungirea obiectelor. Comanda LENGTHEN 66
6.3. Editarea conturului obiectelor 67
6.3.1. Racordarea şi teşirea muchiilor. Comenzile FILLET şi CHAMFER 67
6.3.2. Extinderea şi tăierea unui obiect până la o graniţă. Comenzile EXTEND şi TRIM 70
6.4. Editări care crează obiecte noi 73
6.4.1. Copierea obiectelor. Comanda COPY 73
6.4.2. Oglindirea obiectelor. Comanda MIRROR 73
6.4.3. Multiplicarea obiectelor. Comanda ARRAY 73
6.4.4. Generarea unor obiecte paralele cu altele. Comanda OFFSET 74
6.5. Editarea obiectelor prin modificarea proprietăţilor acestora 75
6.6. Corelarea proprietăţilor diferitelor obiecte 76
7. Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD 77
7.1. Elemente grafice utilizate în dimensionare 77
7.1.1. Linia de cotă 77
7.1.2. Liniile de extensie 77
7.1.3. Elementele de capăt 77
Cuprins
viii
7.1.4. Textul cotei 78
7.1.5. Marcatorul de centru 78
7.2. Tipuri de dimensionări 78
7.3. Stiluri de cotare. Comenzile DIMSTYLE şi DDIM 89
8. Haşurarea în AutoCAD 93
8.1. Comenzile HATCH ş BHATCH 93
9. Blocuri, atribute, referinţe externe 99
9.1. Gruparea obiectelor din desen. Blocurile-utilizator 99
9.1.1. Avantajele grupării obiectelor într-un desen 99
9.1.2. Crearea blocurilor-utilizator. Comenzile BLOCK, BMAKE şi WBLOCK 99
9.1.3. Inseraea blocurilor-utilizator în desen. Comenzile INSERT şi MINSERT 101
9.2. Atributul 103
9.2.1. Ce este atributul şi care este utilitatea lui? 103
9.2.2. Crearea şi utilizarea atributelor. Comenzile ATTDEF, ATTDISP, ATTEDIT 103
9.3. Referinţe externe în desenele AutoCAD 104
9.3.1. Ce sunt referinţele externe? 104
9.3.2. Operaţii cu referinţe externe 105
10. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei 109
10.1. A desena, a modela, a proiecta cu ajutorul calculatorului 109
10.1.1. A desena cu ajutorul calculatorului 109
10.1.2. A proiecta cu ajutorul calculatorului 109
10.2. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei în proiectarea asistată de calculator 110
10.2.1. Spaţiul modelului 110
10.2.2. Spaţiul hârtiei 110
10.2.3. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei în AutoCAD 110
10.2.4. Lucrul alternativ în “model space” şi “paper space”. Comenzile MVIEW, LAYOUT,
LAYOUTWIZARD 111
11. Comenzi de informare în AutoCAD 2000 113
11.1. Obţinerea informaţiilor generale despre desen 113
11.1.1. Proprietăţile desenului ca fişier. Comanda DWGPROP 113
11.2. Informaţii de detaliu din desenul curent. Bara de instrumente “Inquiry” 114
11.3. Informaţii geometrice 114
11.3.1. Determinarea distanţelor. Comanda DISTANCE 114
11.3.2. Determinarea ariilor. Comanda AREA 115
11.3.3. Determinarea masei. Comanda MASSPROP 115

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


ix
11.3.4. Comanda ID 115
11.4. Obţinerea informaţiilor de detaliu despre obiectele din desen. Comanda LIST 115
12. Gestionarea desenelor prin “AutoCAD Design Center” 117
12.1. Rolul aplicaţiei “AutoCAD Design Center” 117
13. Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD 121
13.1. Despre spaţiul tridimensional în AutoCAD 121
13.2 Sisteme de coordonate în spaţiul tridimensional 121
13.2.1. Tipuri de coordonate spaţiale 121
13.3. Vederi spaţiale predefinite. Comenzile VIEW şi PLAN 123
13.4. Vederi oarecare. Comenzile VPOINT, DDVPOINT, DVIEW, CAMERA 127
13.5. Modificarea dinamică a imaginii în spaţiul tridimensional. Comenzile 3DORBIT,
3DZOOM, 3DPAN, 3DDISTANCE, 3DCLIP, 3DSWIVEL 131
13.6. Utilizarea mai multor imagini simultane ale modelului spaţial. Viewport-uri. Comanda
VPORTS 136
14. Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale 141
14.1. Tipologia modelării tridimensionale 141
14.1.1. Modelarea prin muchii şi vârfuri 141
14.1.2. Modelarea suprafeţelor 142
14.1.3. Modelarea volumică 142
14.2. Forme volumice simple. Comenzile BOX, SPHERE, CYLINDER, CONE, WEDGE,
TORUS, EXTRUDE, REVOLVE 143
14.2.1. Crearea unui paralelipiped dreptunghic solid. Comanda BOX 143
14.2.2. Crearea unui cilindru drept solid. Comanda CYLINDER 144
14.2.3. Crearea conurilor drepte solide. Comanda CONE 145
14.2.4. Crearea unei sfere solide. Comanda SPHERE 147
14.2.5. Crearea unui tor solid. Comanda TORUS 147
14.2.6. Crearea solidelor de tip pană. Comanda WEDGE 149
14.2.7. Solide de revoluţie. Comanda REVOLVE 149
14.2.8. Solide generate prin extrudare. Comanda EXTRUDE 150
14.3. Generarea solidelor de formă complexă. Operaţii booleene aplicate obiectelor solide.
Comenzile UNION, SUBTRACT, INTERSECT, INTERFERE 152
14.3.1. Comanda UNION 152
14.3.2. Comanda INTERSECT 152
14.3.3. Comanda SUBTRACT 152
14.3.4. Comanda INTERFERE 152

Cuprins
x
14.4. Editarea solidelor 155
14.4.1. Divizarea solidelor. Comanda SLICE 155
14.4.2. Secţionarea solidelor. Comanda SECTION 157
14.4.3. Editarea feţelor, muchiilor şi corpului unui obiect solid. Comanda SOLIDEDIT 157
14.5. Generarea proiecţiilor 2D pentru obiecte solide 164
14.6. Generarea suprafeţelor 3D 167
14.6.1. Suprafeţe 3dmesh de formă generală. Comanda 3DMESH 167
14.6.2. Suprafeţe 3dmesh de formă particulară. Comenzile REVSURF, RULESURF,
TABSURF, EDGESURF 168
14.6.3. Suprafeţe 3dmesh predefinite 170
14.6.4. Faţete 3D. Comanda 3DFACE 171
14.7. Editarea suprafeţelor 3D. Comanda PEDIT 172
14.8. Editări globale în 3D 172
14.8.1. Oglindirea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda MIRROR3D 172
14.8.2. Multiplicarea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda 3DARRAY 173
14.8.3. Rotirea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda ROTATE3D 173
14.8.4. Teşirea şi racordarea muchiilor în spaţiul 3D. Particularităţi de aplicare a comenzilor
FILLET şi CHAMFER 174
15. Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale 177
15.1. Utilitatea tehnicilor de vizualizare spaţială realistică 177
15.2. Afişarea wireframe 178
15.3. Ascunderea muchiilor nevizibile. Comanda HIDE 179
15.4. Colorarea şi umbrirea suprafeţelor 180
15.5 Bara de instrumente “Shade”. Comanda SHADEMODE 181
15.6. Randarea suprafeţelor 183
15.6.1. Particularităţi ale randării 183
15.6.2. Scene în randare. Comanda SCENE 183
15.6.3. Preferinţe privind randarea. Comenzile RPREF, BACKGROUND, FOG 185
15.6.4. Randarea propriu-zisă. Comanda RENDER 189
15.7. Utilizarea texturilor de material. Comenzile RMAT, MATLIB, SETUV 189
15.8 Surse de lumină virtuale. Comanda LIGHT 193
15.8.1. Lumina ambiantă 194
15.8.2. Lumina fasciculară 194
15.8.3. Lumina concentrată 196
15.8.4. Spotul de lumină 197

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


xi
15.9. Auxiliare de prezentare. Obiecte de peisaj 198
15.9.1. Utilitatea obiectelor de peisaj 198
15.9.2. Plasarea în desen a obiectelor de peisaj şi editarea acestora. Comenzile LSNEW,
LSEDIT, LSLIB 200
16. Baze de date şi AutoCAD 201
16.1. Utilitatea conexiunii AutoCAD – baze de date 201
16.2. Cerinţe ale conectivităţii AutoCAD – bază de date 201
16.3. Elemente esenţiale în conectivitatea AutoCAD – baze de date. Comenzile
DBCONNECT şi DBCLOSE 202
16.4. Legături şi şabloane pentru legături 204
16.5. Etichete şi şabloane pentru etichete 205
16.6. Lucrul cu editorul de interogări 207
17. AutoCAD şi alte aplicaţii Windows 209
17.1. Utilitatea documentelor compuse 209
17.2. AutoCAD ca sursă de informaţii pentru alte aplicaţii Windows. Comenzile COPYLINK,
COPYCLIP, CUTCLIP 210
17.3. AutoCAD ca şi client deservit faţă de alte aplicaţii Windows. Comenzile INSERTOBJ,
OLELINKS, PASTECLIP, PASTESPEC 211
17.4. Comportări specifice ale obiectelor OLE din desenele AutoCAD 213
18. Adaptarea interfeţei AutoCAD la necesităţile utilizatorului 215
18.1. Despre adaptabilitatea mediului AutoCAD 215
18.2. Adaptabilitatea meniurilor. Comenzile MENULOAD, MENUUNLOAD şi MENU 215
18.3. Adaptarea barelor de instrumente la preferinţele utilizatorului. Comanda TOOLBAR 218
19. Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere SCRIPT, LISP, VBA 219
19.1. Fişiere de comenzi AutoCAD. Comanda SCRIPT 219
19.2. Fişiere LISP. Comenzile VLISP şi APPLOAD 220
19.3. Proiecte VBA. Comenzile VBAMAN, VBALOAD, VBAUNLOAD, VBARUN, VBAIDE 223
20. AutoCAD prin Internet 227
20.1. Cerinţe esenţiale pentru utilizarea desenelor AutoCAD prin Internet 227
20.2. Proiectarea prin colaborare – “Collaborative Design” 227
20.3. Hyperlink – uri în desenele AutoCAD 228
20.3.1. Utilitatea şi specificitatea hyperlink-urilor în AutoCAD. Comanda HYPERLINK 228
20.3.2. Avantaje şi dezavantaje ale hyperlink-urilor absolute şi relative 230
20.4. Formatul .dwf 230
20.5. Bara de instrumente “Web” 231

Cuprins
xii
20.6. Despre strategia iDesign şi AutoCAD 2000i 231
20.6.1. Preocupări la Autodesk 231
20.6.2. Cele trei caracteristici esenţiale ale strategiei iDesign 232
Bibliografie 233

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


xiii

Breviarul celor 20 de teme de lucru, prezentate în format


electronic, pe CD-rom
Tema de lucru Obiective Comenzi şi noţiuni noi aplicate
• Coordonate absolute rectangulare,
• Însuşirea modului de lansare în lucru
coordonate relative rectangulare şi polare,
a pachetului soft AutoCAD,
• Modul “Polar Tracking”,
• Cunoaşterea mediului de desenare
• Caseta de ajutoare grafice “Drafting
AutoCAD, a interfeţei cu utilizatorul, a
Settings”,
casetei “Start Up”
• Comenzi de desenare: LINE, CIRCLE,
• Explicarea modurilor de introducere a
• Tema I ARC, TEXT, TEXT, MTEXT,
comenzilor şi a datelor,
• Comenzi de editare: ERASE, COPY,
• Cunoaşterea sistemelor şi tipurilor de
coordonate, DDEDIT
• Comenzi de vizualizare: ZOOM,
• Definirea spaţiului alocat desenului,
REDRAW, PAN
• Utilizarea unor ajutoare grafice,
• Moduri de selectare a obiectelor:
• Utilizarea barelor de derulare.
selecţia punctuală, de tip “fereastră” şi All
• Fixarea cunoştinţelor din Tema I, • Aceleaşi ca şi în Tema I
• Folosirea combinativă a comenzilor de
• Tema II
desenare şi editare cunoscute, în scopul
realizării unor desene simple
• Comenzi de desenare: POINT
• Înţelegerea utilităţii celor mai uzuale
• Comenzi de editare: ARRAY, MIRROR,
comenzi de editare şi aplicarea lor;
COPY, OFFSET
• Însuşirea tehnicilor de folosire a
• Tema III • Comenzi de setare: DDPTYPE şi
modurilor Osnap şi a modului
caseta “Point Style”
“Osnap Tracking”;
• Moduri Osnap, Modul “Osnap Tracking”
• Determinarea utilităţii grips-urilor.
• Grips-uri

Cuprins
xiv
• Aplicarea comenzilor de editare; • Comenzi de editare: TRIM,
• Aplicarea combinată a unor comenzi • Cele de la Tema III
de desenare şi editare, pentru crearea unor
• Tema IV
desene simple;
• Aplicarea modurilor Osnap şi a
modului “Osnap Tracking”
• Lucrul pe layer-e; • Comenzi de setare: LAYER,
• Tema V • Crearea şi utilizarea desenului- LINETYPE şi casetele “Layer Properties
-prototip; Manager” şi “Linetype Manager”
• Haşurarea suprafeţelor; • Comenzi de desenare: PLINE, SPLINE
• Utilizarea poliliniilor şi a curbelor • Comenzi de haşurare: BHATCH
spline; • Comenzi de editare: FILLET,
• Tema VI
• Racordarea şi teşirea muchiilor; CHAMFER, PEDIT
• Însuşirea elementelor de bază • Comenzi de tipărire a desenelor:
necesare la tipărirea desenelor. PLOT, PRINT
• Comenzi de fişiere: OPEN
• Crearea stilurilor de cotare;
• Tema VII • Comanda de definire a stilului de
• Editarea unui desen existent;
cotare DIMSTYLE
• Înscrierea dimensiunilor în desenele • Comenzi de dimensionare: QDIM,
AutoCAD; DIM…, QLEADER
• Tema VIII • Crearea şi modificarea stilurilor de • Comenzi de formatare: STYLE
scriere a textelor; • Comenzi de editare: BREAK
• Inserarea unui desen în alt desen. • Comenzi de blocuri: INSERT
• Comenzi de desenare: MLINE,
• Desenarea multiliniilor, ATTDEF
• Crearea şi utilizarea blocurilor, • Comenzi de blocuri: BLOCK, BMAKE,
• Tema IX
• Definirea şi utilizarea atributelor, INSERT,
• Modificarea stilurilor de cotare. • Comenzi de editare: ATTEDIT
• Formatarea textelor ca fracţii
• Salvarea blocurilor ca desene .dwg • Comenzi de blocuri şi referinţe externe:
• Tema X
• Crearea referinţelor externe WBLOCK, XATTACH, XREF
• Cunoaşterea şi utilizarea aplicaţiei • Comenzi utilitare: ADCENTER
• Tema XI
“AutoCAD Design Center”

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


xv
• Crearea unor desene cu caracter de • Comenzi de inserare: HYPERLINK,
document compus, INSERTOBJ
• Utilizarea obiectelor OLE în desene, • Comanda de plotare PLOT, cu
• Tema XII
• Utilizarea hyperlink-urilor selectarea configuraţiei de plotare “ePlot”
• Utilizarea formatului de desen .dwf • Vizualizarea unui desen .dwf cu
pentru Internet Internet Explorer
• Comenzi specifice bazelor de date:
DBCONNECT, etc.
• Cunoaşterea modului de conectare • Definirea şabloanelor pentru legături şi
• Tema XIII
AutoCAD-baze de date a legăturilor,
• Definirea şabloanelor pentru etichete şi
a etichetelor.
• Utilizarea fişierelor SCRIPT pentru • Comenzi de lucru cu fişiere script:
• Tema XIV
automatizarea lucrului SCRIPT, RSCRIPT, DELAY
• Comenzi de vizualizare a desenului:
HIDE, SHADE, RENDER, VPOINT,
REGENALL
• Studiul caracteristicilor spaţiului • Variabile de sistem care afectează
tridimensional virtual din mediul AutoCAD, vizualizarea obiectelor în spaţiul 3D din
• Însuşirea elementelor de bază ale mediul AutoCAD: DISPSILH, FACETRATIO,
• Tema XV
lucrului în 3D în acest mediu, FACETRES, ISOLINES
• Cunoaşterea principalelor moduri de • Ferestre-ecran (“viewport-uri”) şi
vizualizare ale reprezentărilor 3D comenzi de setare a condiţiilor de lucru:
VPORTS
• Activarea opţională a barelor de unelte,
comanda TOOLBAR
• Comenzi de desenare: CYLINDER,
• Tema XVI • Crearea obiectelor solide simple CONE, BOX, SPHERE, WEDGE, TORUS,
• Cele de la Tema XV
• Crearea unor solide compozite, • Comenzi de editare pentru aplicarea
generate prin operaţii booleeene, şi/sau unor operaţii booleene: UNION,
prin divizare, SUBTRACT, INTERSECT, SLICE
• Finisarea formei obiectelor 3D prin • Comenzi de editare în spaţiul 3D:
teşiri şi racordări ale muchiilor, FILLET, CHAMFER
• Tema XVII
• Aplicarea operaţiilor clasice de editare • Comenzi de vizualizare: RMAT,
din mediul AutoCAD asupra solidelor, în SETUV, 3DORBIT
spaţiul 3D
• Iniţiere în utilizarea texturilor de
material la randare

Cuprins
xvi
• Cunoaşterea modului de editare a • Comenzi de editare: SOLIDEDIT
solidelor • Comenzi de lucru în paper space:
• Tema XVIII
• Generarea imaginilor 2D pentru LAYOUT, MVIEW, SOLVIEW, SOLDRAW
obiecte solide
• Crearea unor modele spaţiale prin • Comenzi de desenare pentru crearea
modelarea suprafeţelor, suprafeţelor 3D de diferite tipuri,
• Utilizarea materialelor în randarea • Comenzi de vizualizare: RENDER,
• Tema XIX
imaginilor, LIGHT, MATERIALS, SETUV, LSNEW,
• Utilizarea surselor de lumină pentru LSEDIT
obţinerea unor imagini realistice
• Tema XX • Aceleaşi ca şi la Tema XIX • Aceleaşi ca şi la Tema XIX

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


xvii

Prefaţă
AutoCAD 2000 în aprecierea utilizatorilor:

• O lume virtuală, menită să transforme lumea reală într-una mai bună, mai frumoasă, mai
funcţională, mai nouă.
• Un spaţiu tridimensional virtual fără margini pentru ceea ce mintea noastră poate să creeze
prin el.
• O soluţie de încredere pentru proiectantul de pretutindeni, pentru echipa de proiectare reală
sau virtuală.
• Proiectanţi din orice colţ al lumii, pot depăşi barierele spaţiale şi temporale şi pot imagina
împreună, în AutoCAD 2000, soluţii pentru macro- şi microspaţiul mileniului III.

Cartea pe care tocmai aţi deschis-o este o invitaţie: să căutăm şi să descoperim împreună soluţii
pentru lumea noastră planetară. Să exersăm împreună!

AutoCAD 2000 apreciat de producătorii săi:

• Versiunea 2000 a celui mai popular şi mai răspândit pachet soft pentru CAD este focalizată
spre concepţie, spre creativitatea utilizatorului, eliberându-l de concentarea pe comenzi şi
tastatură.
• “Head-up Design”, acesta este motto-ul cu care a apărut pe piaţă în anul al cărui nume
(număr) îl poartă.
• AutoCAD 2000 este sinonim cu libertatea de a proiecta fără limite.
• De curând, producătorul a adăugat o particulă plină de semnificaţii în denumirea sa: i, adică
AutoCAD 2000i.
• Nu numai particula e nouă, ci întreaga concepţie a mediului de lucru. În pas cu -, sau poate
chiar cu un pas în faţa comunicaţiilor Internet, AutoCAD 2000i se afirmă sub motto-ul
“Collaborative Design”.

Prefaţă
xviii
Cartea aceasta încearcă să vă provoace la a cuceri lumea cu puterea minţii şi a creaţiei. Ar fi
minunat să reuşească! Încercaţi! Desenaţi, proiectaţi şi reproiectaţi tot ce vă înconjoară, după
dorinţa şi imaginaţia voastră! Cartea este destinată celor dornici să creeze cu ajutorul
calculatorului: la 20, la 40, la 60, la 80 de ani, pentru că imaginaţia nu are bariere de vârstă.
Cartea este puternic orientată spre aplicaţii. Tocmai de aceea, elementele explicative din prima sa
parte sunt scurte, uneori lapidare. Mediul AutoCAD este mult prea vast pentru a fi descris în 250 de
pagini.

Mulţi dintre cei care au îndrăgit AutoCAD şi care îl utilizează, consideră că nici nu reuşesc să
devină buni cunoscători ai unei versiuni, că o nouă versiune se afirmă pe piaţă! În acest sens,
cartea este o invitaţie la a descoperi sau redescoperi nebănuitele posibilităţi ale lumii AutoCAD.

“AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi” se compune din două părţi: una tipărită, prezentată în
format clasic, cuprinzând o scurtă descriere funcţională a mediului AutoCAD 2000, şi una pe
CD-ROM, în format electronic, cu multe exerciţii şi teme de lucru, care să vă ajute să deveniţi
membri ai comunităţii AutoCAD. Cele două părţi sunt inseparabile şi fac obiectul unei publicaţii
unitare.
Exerciţiile cuprinse în partea a II-a sunt concepute şi organizate de autoarea cărţii şi constituie
elemente de originalitate şi proprietate intelectuală. Ele sunt puse la dispoziţia oricărui utilizator al
cărţii, pentru dobândirea abilităţilor de “AutoCAD-ist”. Soluţiile descrise nu sunt unice. Dacă,
parcurgând cei douăzeci de paşi constituiţi din temele de lucru, veţi descoperi singuri soluţii mai
bune, mai inteligente, mai comode, cartea îşi va fi atins scopul! Încercaţi!

La scrierea cărţii, autoarea s-a gandit în primul rând la lumea tehnică, inignerească. Autoarea
însăşi este de profesie inginer şi a considerat oportună focalizarea paşilor de studiu spre domeniul
aplicaţiilor grafice inginereşti. Cartea ar putea fi utilă actualilor sau foştilor studenţi ai politehnicii,
inginerilor de azi sau în devenire, dar nu este limitată exclusiv la această categorie de utilizatori. Ea
este rezultatul cursurilor de proiectare şi grafică asistată de calculator susţinute în Universitatea
“Politehnica” din Timişoara pentru studenţi ai diferitelor facultăţi şi pentru participanţii la procesul de
educaţie continuă, în cadrul Departamentului de Educaţie Permanentă.

Lia DOLGA

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


1

1. Despre AutoCAD
1.1. Ce este AutoCAD?
AutoCAD este cel mai răspândit mediu de grafică şi proiectare asistată de calculator.
În anul 1982, rula prima versiune a acestuia, denumită ″MicroCAD“, utilizată pe calculatoare cu
procesor Intel 8080. Cel mai popular produs soft al firmei americane Autodesk a ajuns acum la
versiunea denumită AutoCAD 2000. A cucerit America, apoi Europa şi Australia. Este tradus în 18
limbi ale globului. Are milioane de utilizatori licenţiaţi pe toate continentele, în mari companii
industriale sau de construcţii, în universităţi şi firme de proiectare. Are milioane de fani, înscrişi în
cluburi. Are reviste dedicate, şcoli speciale de instruire, congrese specializate. Are un format soft
recunoscut pe mapamond, *.dwg, compatibil cu aproape orice mediu de proiectare asistată de
calculator.
AutoCAD este o poartă spre lumea virtuală şi în acelaşi timp un instrument esenţial de
modelare a acestei lumi.

1.2. Pentru cine este AutoCAD?


AutoCAD este un produs soft profesional, destinat proiectanţilor profesionişti din toate
domeniile tehnice, arhitecţilor şi cercetătorilor ştiinţifici din diverse specialităţi. Mediul AutoCAD
crează condiţii optime de dezvoltare a proiectelor tehnice din cele mai variate domenii. De aceea,
AutoCAD este folosit de cea mai diversă familie de proiectanţi, din cele mai diverse domenii
tehnice de activitate.
Datorită extinderii sale mondiale, mediul AutoCAD este aprofundat în universităţile tehnice, în
cele de arhitectură, în medicină, geografie şi astronomie. Pregătirea pentru viitor în domeniul tehnic
include aproape evident şi componenta AutoCAD.

1.3. Cum este AutoCAD?


Simplu, comod şi prietenos. Extrem de eficient pentru cei ce ştiu să-l exploateze corect. Cu o
interfaţă estetică şi comunicativă. Iată câteva detalii ale acesteia!

1.Despre AutoCAD
2
Comutatorii Bara de instrumente Bara de instrumente Meniul
“Standard” bară

Zona
grafică

cursorul-ecran
spaţiului de lucru “Object properties”

Zona de dialog Bara de stare Bare de derulare


(de comenzi) (de navigare)
Figura 1.1 Configuraţia ferestrei de lucru sub editorul de desenare din AutoCAD 2000
Regiunea cea mai importantă este zona grafică, alocată creării desenului. Pe suprafaţa zonei
grafice se deplasează două fire reticulare ce formează cursorul-ecran. Mărimea acestuia poate fi
reglată printr-una din opţiunile comenzii OPTIONS. La trecerea în alte zone ale ecranului, cursorul
îşi schimbă aspectul, devenind săgeată sau casetă de video invers. Cursorul-ecran este deplasabil
cu ajutorul mouse-ului, al săgeţilor de pe tastatură sau al altui dispozitiv periferic de intrare (tabletă
grafică, track-ball, etc.).
La partea superioară a ferestrei de lucru este dispus meniul-bară, din care pot fi accesate
meniurile pull-down, organizate în cascadă.
În dreapta ecranului, poate fi vizualizat opţional meniul-ecran (fig. 1.2), organizat arborescent,
pe mai multe file de meniuri şi submeniuri. Revenirea la fila principală a meniului-ecran este
posibilă oricând prin selectarea liniei, AutoCAD, care rămâne vizibilă pe orice filă. Prin comanda
OPTIONS, utilizatorul poate să decidă prezenţa sau absenţa meniului-ecran.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


3
AutoCAD 2000 dispune de mai multe bare de
instrumente (“toolbars” în limba engleză). Acestea
conţin pseudo-butoane pentru accesarea prin
controale vizuale a unor comenzi, macrocomenzi,
secvenţe de comenzi sau opţiuni. Barele de
instrumente pot fi flotante sau fixate pe oricare din
cele patru laturi ale zonei grafice.
Două dintre barele de instrumente sunt extrem
de importante, având funcţii esenţiale: este vorba
despre “Standard toolbar” şi “Object properties”
(fig. 1.3 şi fig. 1.1), adică bara de instrumente
standard şi bara de instrumente pentru proprietăţile
obiectelor; se recomandă ca acestea să fie
permanent prezente pe ecran. La instalarea
AutoCAD, cele două bare de instrumente sunt
poziţionate la partea superioară a ferestrei de lucru,
deasupra zonei grafice.
Unele butoane barelor de instrumente
“Standard” şi “Object properties” prezintă un
triunghi înnegrit la partea inferioară dreaptă.
Apăsarea acestor butoane conduce la derularea pe
verticală a barei de instrumente pentru grupul
respectiv de funcţii (fig. 1.4).
Utilizatorul poate să opteze prin comanda
TOOLBARS, pentru vizualizarea sau dezactivarea
vizuală a oricăreia din barele de instrumente, fără a
altera aspectul şi funcţiile lor. Comanda deschide
caseta de dialog “Toolbars” (fig. 1.5); aceeaşi
casetă de dialog poate fi activată şi din meniul
pull-down “View”, linia “Toolbars”.
Conţinutul tuturor zonelor de meniuri şi al barelor
de instrumente este adaptabil la necesităţile
utilizatorului; utilizatorul are chiar posibilitatea să
definească noi bare de instrumente şi noi meniuri.
Poziţia flotantă a barelor de instrumente şi
Figura 1.2 Prima filă a posibilitatea de a aloca fiecărui “buton” secvenţa de
meniului-ecran (“Screen menu”) comenzi dorită măresc viteza şi eficienţa desenării.
în AutoCAD 2000

1.Despre AutoCAD
4

Figura 1.3 Barele de instrumente “Standard” şi “Object properties”

Figura 1.4 Derularea unei bare de instrumente la “apăsarea” unui buton cu triunghi înnegrit
de pe bara “Standard”.

Figura 1.5 Caseta de dialog “Toolbars”, apelabilă prin comanda TOOLBARS


Comutatorii “Model / Layout 1/Layout 2” (fig. 1.1) servesc la stabilirea spaţiului curent de
lucru: cel al modelului sau cel al hârtiei (“Model space”, respectiv “Paper space”). Modelul

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


5
(desenul) plan sau spaţial este creat în spaţiul modelului, după care, în spaţiul hârtiei, sunt definite
diferite imagini pentru plotare. Mai multe detalii despre aceste spaţii virtuale vor fi oferite într-un
capitol viitor.
Bara de stare, dispusă la partea inferioară a ferestrei AutoCAD (fig. 1.1), afişează
coordonatele punctului curent al cursorului-ecran. Această bară conţine butoane care permit
activarea/dezactivarea ajutoarelor grafice (“SNAP”, “GRID”, “ORTHO”,
“POLAR TRACKING”), a modurilor Osnap (“OSNAP” şi “Osnap Tracking”), a afişării lăţimii de
linie pe ecran (“Show/Hide Line Weight”), precum şi comutarea spaţiului curent de lucru
(“MODEL”/”PAPER”).
La partea inferioară a ecranului este dispusă zona de dialog, numită şi zona de comenzi
(fig. 1.1). De fapt, AutoCAD 2000 alocă zonei de dialog o fereastră separată (“Text window”).
Ultimele 3 rânduri ale acestei ferestre sunt vizibile în permanenţă pe ecran, pentru ca utilizatorul să
poată urmări dialogul său cu editorul de desenare. Funcţia “Flip screen” activează fereastra de
text, cu scopul de a vizualiza mai multe rânduri din dialogul menţionat. Funcţia este instalată pe
tasta funcţională <F2>. Este posibilă baleierea înapoi a dialogului, cu ajutorul barei de navigare
laterale.
Setul de culori alocat fiecărei zone precum şi fonturile de text pot fi alese de utilizator după
preferinţele proprii (comanda OPTIONS). Zona grafică are iniţial culoarea neagră pentru
background (fond), deoarece culoarea implicită de desenare în AutoCAD este culoarea albă
(“white” în limba engleză). Culoarea de “Grafics window background” poate fi modificată.

1.4. Cum se lansează în lucru AutoCAD?


AutoCAD 2000 se lansează fie din grupul de opţiuni subordonat meniului “Programs”, fie prin
dublu clic pe iconiţa de lansare rapidă, direct de pe desktop (fig. 1.6).

Figura 1.6 Iconiţa de lansare rapidă pentru AutoCAD 2000

La lansare, este afişată caseta de dialog “Start Up” din fig. 1.7, ale cărei opţiuni stabilesc
modul de lucru:

• “Open a drawing” : deschide un desen existent, ales de utilizator.

• “Start from Scratch” : este cel mai rapid mod de a demara un desen, similar începerii
lucrului pe un format de desen alb, gol. AutoCAD consideră condiţiile iniţiale de lucru ca fiind

1.Despre AutoCAD
6
cele implicite, stabilite de firmă în fişierul-şablon “acad.dwt” pentru lucrul în inch, respectiv în
şablonul “acadiso.dwt” pentru lucrul în sistem metric (mm).

• “Use a Template” : determină începerea desenului nou pe baza unui fişier-şablon


predefinit. Alegerea şablonului revine utilizatorului. Şablonul poate fi unul oferit de program sau
un model propriu al utilizatorului, cu setările optime pentru desenul de elaborat.

• “Use a Wizard” : activează un scurt program cu rol de “asistent” automat pentru


definirea condiţiilor iniţiale de lucru.
Subopţiunea “Quick Setup” îndrumă utilizatorul în stabilirea limitelor desenului şi a
modului de scriere a unităţilor de măsură liniare.
Subopţiunea “Advanced Setup” asistă utilizatorul în stabilirea mai detaliată, în 5 paşi, a
condiţiilor iniţiale de lucru: unităţi de măsură liniare şi unghiulare, sensul şi referinţa de
măsurare a unghiurilor, limitele desenului, folosirea unui anumit indicator predefinit şi opţiunea
privind lucrul exclusiv în spaţiul modelului sau atât în spaţiul modelului cât şi în spaţiul hârtiei.

Figura 1.7 Caseta “Start Up”, accesibilă la începerea sesiunii de lucru


Pentru exprimarea opţiunilor precedente după deschiderea unei sesiuni de lucru, AutoCAD
dispune de comenzi adecvate.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


7
Comanda NEW permite începerea unui desen nou, în timpul sesiunii de lucru. Comanda
activează o casetă de dialog asemănătoare celei prezentate anterior, având însă opţiunea
“Open a drawing” dezactivată.
Pentru deschiderea unui desen existent în timpul unei sesiuni de lucru, se utilizează comanda
OPEN.
Comenzile NEW şi OPEN sunt accesibile prin tastare, sau din meniul pull-down “File”, ori de
pe bara de instrumente “Standard”.

1.5. Salvarea desenului curent. Comenzile SAVE şi SAVEAS


Comanda clasică pentru salvarea desenului curent este SAVE. Dacă desenul nu a fost încă
denumit, AutoCAD solicită atribuirea unui nume. Dacă desenul are deja un nume, este salvat sub
acelaşi nume în starea sa curentă. Extensia fişierului-desen în AutoCAD este “.dwg” şi este
ataşată automat la salvare. Nu ataşaţi o altă extensie unui fişier-desen elaborat în AutoCAD,
deoarece denumirea va fi construită eronat! Comanda de salvare este accesibilă şi din meniul
pull-down “File”, sau de pe bara de instrumente “Standard”.
Pentru a salva desenul curent sub un nume diferit de cel momentan atribuit, poate fi folosită
comanda SAVEAS.
Numele atribuit unui desen AutoCAD trebuie să respecte convenţiile de atribuire a numelor din
sistemul de operare utilizat. În general, în mediul Windows nu există restricţii deosebite privind
aceste nume.

1.6. Lucrul simultan în mai multe desene AutoCAD


AutoCAD 2000 permite deschiderea simultană a mai multor desene, pentru a mări eficienţa
lucrului. Mai multe desene deschise simultan reclamă mai multă memorie RAM, dar permit operaţii
de editare de tip “Cut”, “Copy” şi “Paste” între desene diferite. În timp ce un desen este imprimat la
plotter sau imprimantă, utilizatorul poate lucra asupra altuia, câştigând astfel timp. Opţiunea privind
lucrul simultan cu mai multe desene este exprimabilă prin comanda OPTIONS.

1.7. Funcţia “Help”. Comenzile HELP şi ?


Utilizatorul poate obţine explicaţii privind modul de lucru al aplicaţiei cu ajutorul funcţiei “Help”.
Aceasta este activată prin comanda HELP sau forma ei prescurtată, ?.
Comanda poate fi apelată şi transparent, chiar în timpul execuţiei altei comenzi. În acest caz,
oferă detalii strict despre comanda aflată în execuţie.
Funcţia “Help” dispune de un meniu pull-down propriu, în extremitatea dreaptă a barei de
meniuri. O fereastră specifică oferă într-o prezentare clară detalii privind conţinutul secţiunii de
“Help” şi sugestii privind diferitele moduri de accesare.
Organizarea funcţiei “Help” în mediul AutoCAD, bazată pe legături, referiri încrucişate,
1.Despre AutoCAD
8
indexări, asigură eficienţa necesară în lucru, furnizând explicaţii precise, clare, simple şi la obiect.
Înţelegerea corectă a explicaţiilor oferite de AutoCAD prin funcţia “Help” este condiţionată de
cunoaşterea limbii în care este instalată aplicaţia pe sistemul de calcul.

1.8. Obţinerea unei copii hard a desenului. Comenzile PLOT şi


PRINT
Un desen AutoCAD este un produs soft, un fişier de tip .dwg. Transpunerea unui desen
AutoCAD pe suport fizic poartă numele de “copie hard” a desenului, adică o copie fizică.
Pentru a copia un desen AutoCAD pe hârtie, pe film, pe folie sau pe alte suporturi grafice,
utilizatorul apelează comanda PLOT. Aceasta deschide o casetă de dialog (fig. 1.8) cu două
panouri, “Plot Device” şi “Plot Settings”, ce conţin diferite opţiuni privind dimensiunile suportului
grafic şi ale zonei copiate, scara la care să se execute copia, poziţia normală sau rotită faţă de
baza formatului, eventuala ascundere a muchiilor nevizibile, etc.

Figura 1.8 Caseta de dialog “Plot”


Pentru similitudinea cu aplicaţiile ce operează în mediul Windows, AutoCAD 2000 recunoaşte
şi comanda PRINT, care conduce la deschiderea aceleiaşi casete de dialog.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


9

Comanda PLOT este apelabilă şi de pe bara de instrumente “Standard”, prin butonul ,


ori din meniul pull-down “File”.
Plotarea se poate realiza atât din spaţiul modelului cât şi din cel al hârtiei. Este totuşi
recomandabil ca operaţia de plotare să fie realizată din spaţiul hârtiei, prin comutarea în panoul de
Layout adecvat. Unui anumit desen i se pot asocia mai multe variante de Layout.

1.9. Închiderea sesiunii AutoCAD. Comenzile EXIT şi QUIT


Pentru a închide o sesiune AutoCAD, utilizatorul poate folosi comenzile QUIT sau EXIT, fie de
la tastatură, fie din meniul pull-down “File”. Dacă desenul este salvat în starea curentă, sesiunea
de lucru se încheie. Dacă nu, se solicită utilizatorului opţiunea de salvare “Save changes”, de
închidere fără salvare “Discard changes”, sau de suspendare a comenzii “Cancel”. La închiderea
normală a sesiunii de lucru, toate fişierele temporare create de AutoCAD pe parcursul acesteia
sunt şterse automat. O ieşire anormală, accidentală, prin blocarea sistemului sau întreruperea
tensiunii de alimentare, duce la menţinerea fişierelor temporare. Ele sunt însă inutile şi trebuie
îndepărtate printr-un utilitar adecvat al sistemului de operare.

1.10. Închiderea desenului curent. Comanda CLOSE


Pentru a închide fişierul-desen curent, este disponibilă comanda CLOSE. Şi în acest caz,
AutoCAD solicită opţiunea privind salvarea acestuia sau descărcarea lui fără a păstra modificările
efectuate. Prin comanda CLOSE, sesiunea AutoCAD nu este închisă.

1.11. Funcţiile butoanelor mouse-ului în AutoCAD 2000


Butonul obişnuit de indicare-selecţie din Windows, uzual butonul stâng, are aceeaşi funcţie şi
în AutoCAD 2000.
Butonul drept deschide un meniu flotant, care oferă utilizatorului posibile opţiuni de continuare
a lucrului (fig. 1.9).
Conţinutul meniului flotant asociat butonului drept al mouse-ului este variabil, în funcţie de
contextul de folosire. Liniile scrise discret sunt momentan dezactivate, opţiunile respective nefiind
aplicabile în acel moment al lucrului.
Butonul drept al mouse-ului poate lucra şi în combinaţie cu tastele <Shift> şi <Ctrl>. În acest
caz, prin apăsarea simultană a combinaţiei <Shift> + butonul drept - sau <Ctrl> + butonul drept al
mouse-ului, este activat meniul flotant pentru lucrul cu modurile Osnap (fig. 1.10).
Folosirea combinaţiei <Shift>+butonul drept nu periclitează în nici un fel derularea dialogului
utilizator-AutoCAD, ci contribuie la mărirea vitezei de lucru.
Comanda OPTIONS permite modificarea destinaţiei pentru butonul drept al mouse-ului.
1.Despre AutoCAD
10

Figura 1.9 Exemple de meniuri flotante asociate butonului drept al mouse-ului

Figura 1.10 Meniul flotant pentru moduri Osnap

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


11

2. Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


2.1. Introducerea comenzilor şi a opţiunilor
2.1.1. Regimul de lucru interactiv
Mediul AutoCAD are la bază modul de lucru interactiv, dialogul utilizator-aplicaţie CAD.
Informaţiile sunt solicitate de program pas cu pas, folosind sintagme din limbajul uman. Pentru ca
dialogul să se desfăşoare adecvat, ambii parteneri, utilizator şi AutoCAD, trebuie să “cunoască”
bine limbajul de comunicare.
Dialogul utilizator-AutoCAD are două forme de desfăşurare:
dialogul imperativ, pe bază de comenzi,
dialogul selectiv, pe bază de meniuri.
Comenzile şi opţiunile pot fi introduse prin tastare sau prin selectare din meniurile oferite de
aplicaţie. Oricare din cele două modalităţi de comunicare este eficientă şi conduce la rezultatul
dorit, cu condiţia unei folosiri corecte. Fiecare utilizator îşi formează propriul stil de lucru, care se
potriveşte preferinţelor şi abilităţilor sale. O viteză de lucru mare poate fi asigurată numai după
cunoaşterea temeinică de către utilizator a limbajului de comunicare cu editorul de desenare.
La tastarea comenzilor, opţiunilor şi datelor, pot fi folosite atât caractere majuscule cât şi
minuscule, AutoCAD nefiind sensibil la acest aspect (“Not Case insensitive”).

Bara de spaţiu de pe tastatură este echivalentă cu tasta <↵>, cu excepţia scrierii


textelor, când cele două taste au semnificaţii diferite.

Întregul dialog utilizator - AutoCAD este afişat în fereastra de dialog, vizibilă la partea
inferioară a zonei grafice.
2.1.2. Cuvinte-cheie şi răspusul nul
Multe secvenţe de dialog oferă utilizatorului şiruri de cuvinte-cheie (“key words”) care
sintetizează opţiunile posibile. În cazul tastării, este suficientă introducerea abrevierii acestora,
afişată prin litere majuscule. Nu este eronată scrierea cuvântului-cheie în întregime, dar este inutilă
şi consumatoare de timp. Iată un exemplu de utilizare a cuvintelor-cheie, prelevat din derularea
comenzii PLINE.

2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


12
Command: _pline
Specify start point: {se indică un punct}
Current line-width is 0.0000
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:
{se indică un punct}
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:
a
Specify endpoint of arc or
[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second
pt/Undo/Width]: {se indică un punct}
Specify endpoint of arc or
[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second
pt/Undo/Width]:…

Opţiunea implicită de răspuns este afişată de obicei prima, urmată de alternativele oferite prin
cuvintele-cheie.
Între răspunsurile oferite de utilizator, apare frecvent “răspunsul nul” (“null response”);
acesta constă dintr-un simplu <↵>, adică apăsarea tastei <ENTER>, fără a fi precedat de o altă
specificaţie.
Utilizatorul poate alterna în orice moment modalitatea de dialog: tastarea şi respectiv
selectarea comenzilor şi opţiunilor din meniuri.
2.1.3. Întreruperea secvenţei de lucru. Funcţia “Cancel”
Dacă o anumită secvenţă de comenzi trebuie să fie întreruptă, utilizatorul dispune de funcţia
“Cancel”, atribuită tastei <Esc>. Câteva comenzi cu sintaxă mai ramificată necesită aplicarea
succesivă a două funcţii “Cancel” pentru revenirea la prompter-ul “Command” (ca de exemplu
comanda PEDIT, opţiunile comenzii “Dim”, etc.).
2.1.4. Comenzi transparente
Unele comenzi AutoCAD necesită suspendarea lor temporară în scopul executării altor
comenzi: această situaţie poate să apară de exemplu, când utilizatorul are nevoie de “Help”, adică
de explicaţii privind modul de lucru al comenzii în curs de execuţie. Solicitarea poate fi efectuată
“transparent”, peste comanda de bază. Editorul de desenare opreşte temporar execuţia comenzii
de bază, fără “să o uite”, răspunde la solicitarea de “Help”, furnizând explicaţiile, şi reia apoi
comanda de bază exact din punctul în care execuţia ei a fost temporar suspendată.
Solicitări de suspendare temporară a comenzii de bază pot să apară şi dacă este necesară o
modificare a amplificării imaginii pe ecran, o panoramare a desenului, sau o modificare a unor
variabile de sistem AutoCAD. Cereri de acest tip pot fi introduse de utilizator prin execuţia
“transparentă” a comenzilor suprapuse. Numele comenzii suprapuse este precedat de apostrof, ca
de exemplu:
Command: line <↵>

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


13
Specify first point: 1,1 <↵>
Specify next point or [Undo]: {clic în 8,10}
To point: ‘zoom
>>Specify corner of window,enter a scale factor (nX or nXP), or
[All/Center/Dynamic/Extents/Previous/Scale/Window] <real time>:
>>>>Specify opposite corner: 0.6x
Resuming LINE command.
Specify next point or [Undo]: {clic în 8,10}

AutoCAD optează automat pentru execuţia transparentă a unor comenzi de tip ZOOM, PAN,
HELP, LAYER, DSETTINGS, etc., la selectarea lor din meniurile pull-down, din meniurile butonului
drept al mouse-ului sau de pe barele de instrumente, în timpul execuţiei altor comenzi.

2.2. Sisteme de coordonate în AutoCAD. Comenzile UCS,


UCSICON, UCSMAN
AutoCAD cunoaşte un sistem de coordonate fix, denumit “World Coordinate System”
(WCS), a cărui origine este poziţionată în colţul din stânga-jos al zonei grafice. Axa X a acestui
sistem este dispusă pe orizontala ecranului, spre dreapta, axa Y pe verticală, în sus, iar axa Z
perpendiculară pe ecran, cu sensul pozitiv spre utilizator, conform cu regula mâinii drepte (“Right
Hand Rule”) în dispunerea axelor (fig. 2.1).
Utilizatorul îşi poate defini propriile sale sisteme
de coordonate, “User Coordinate Systems” (UCS),
prin translaţia, şi/sau rotaţia sistemului curent de
coordonate, comanda aferentă fiind UCS. Sistemele
de coordonate definite de utilizator pot fi denumite,
pot fi salvate odată cu desenul şi pot fi folosite
repetitiv. Orice UCS respectă regula mâinii drepte în
dispunerea axelor.
Pentru a ilustra dispunerea sistemului curent de
coordonate, programul prezintă o imagine a
Figura 2.1 Regula mâinii drepte în acestuia, numită “UCS-icon” (fig. 2.2 a, b).
dispunerea axelor de coordonate La baza iconiţei pentru UCS, AutoCAD
desenează un pătrat, dacă desenul este privit “de
sus” (fig. 2.2 a,b). Dacă utilizatorul priveşte desenul de jos, de sub planul X-Y, acest pătrat nu
apare.
Majuscula “W” afişată pe iconiţa pentru UCS indică sistemul WCS ca fiind cel curent. Pentru
orice alt sistem de coordonate diferit de cel fix, majuscula respectivă dispare.

2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


14

a) b)

Figura 2.2 Iconiţa pentru reprezentarea sistemului de coordonate în AutoCAD: a) în spaţiul


modelului (model space); b) în spaţiul hârtiei (paper space)
Iconiţa pentru UCS poate fi poziţionată mereu în origine, sau în colţul din stânga-jos al
ferestrei, indiferent de plasamentul originii sistemului curent de coordonate în fereastra de afişare.
Opţional, se poate renunţa la afişarea iconiţei. Aceste preferinţe fac obiectul comenzii UCSICON.
Opţiunile comenzii UCS, pentru lucrul cu sistemele de coordonate, sunt sugestiv
sintetizate în barele de instrumente “UCS” şi “UCS II” (fig. 2.3). Aceste opţiuni au afectate un
grup de linii în meniul pull-down “Format″ (fig. 2.4).

Figura 2.3 Barele de instrumente UCS şi UCS II, asociate comenzii UCS

Figura 2.4 Grupul de linii aferente lucrului cu diferite sisteme de coordonate ale utilizatorului
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
15
Comanda UCSMAN permite manipularea în desen a sistemelor de coordonate prin
intermediul unei casete de dialog (fig. 2.5). Cele trei panouri ale casetei se referă atât la la diferite
sisteme definite deja cât şi la cele predefinite (corespunzătoare celor 6 vederi ortogonale). Caseta
de dialog menţionată facilitează de asemenea stabilirea condiţiilor pentru UCS-icon.

Figura 2.5 Caseta de dialog pentru managementul sistemelor de coordonate


În cazul împărţirii zonei grafice în mai multe ferestre (numite “viewport-uri”), utilizatorul poate
decide dacă sistemul curent de coordonate se aplică simultan tuturor acestor ferestre, sau se
păstrează pentru fiecare fereastră sisteme de coordonate diferite.
Trebuie subliniat că sistemul de coordonate nu depinde de punctul din spaţiu din care este
privit desenul la un moment dat. Modificarea punctului de observaţie a desenului nu modifică în nici
un fel sistemul curent de coordonate.

2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


16
2.3. Tipuri de coordonate în AutoCAD
În AutoCAD se folosesc coordonate plane (2D) sau spaţiale (3D); cele plane sunt prezentate
în tabelul 2.1.
Tabelul 2.1
Tipul de coordonate Referinţa Modul de scriere Semnificaţia Exemplu de folosire

Rectangulare Absolute x,y Distanţa pe direcţia 2,5


(faţă de axei X şi respectiv pe
Y
origine) direcţia axei Y faţă de 6,2.
origine
O X

Relative @x,y Y 2,5


(faţă de Distanţa pe direcţia
punctul axei X şi respectiv pe
curent) direcţia axei Y faţă de @4,-3
punctul curent O X

Polare Absolute Distanţa faţă de Y


r<alfa origine 4<30
şi unghiul măsurat 4
faţă de 30O
semiaxa pozitivă X
O X

Relative @r<alfa Distanţa noului punct Y 4<30


faţă de punctul curent 4
şi unghiul faţă de 30O
paralela la semiaxa
pozitivă X punctul
dusă prin punctul curent
X
curent
O

2.4. Moduri de introducere a coordonatelor în AutoCAD


Informaţia de tip punct este cea mai frecventă între datele de intrare solicitate de AutoCAD: o
linie se defineşte prin două puncte, un cerc se poate construi prin trei puncte, un text se aliniază în
raport cu un punct sau cu două puncte, etc. Utilizatorul poate furniza informaţia de tip punct în mai
multe moduri.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


17
2.4.1. Tastarea coordonatelor
Coordonatele unui punct pot fi introduse de la tastatură, conform coloanei a treia din tabelul
anterior. Coordonatele rectangulare se separă prin virgulă:

3,4 –100.2,56.76 –7,-5.4 2,-120

Valoarea ughiului în cazul coordonatelor polare este precedată de caracterul “<”:

3<60 10<-30 45<75 100<0

Coordonatele relative de orice tip sunt precedate de caracterul “@”, care are semnificaţia unei
variaţii, similar lui “∆” din algebră (vezi şi tabelul 2.1):

@5,6 @-100,200 @300<45 @10<-90

Nu este necesară specificarea zerourilor nesemnificative.


La tastare, AutoCAD ia în considerare şi coordonate ale unor puncte nevizibile în acel moment
în fereastra de desenare.
2.4.2. Punctarea cu ajutorul cursorului-ecran
Punctarea cu ajutorul cursorului-ecran este o modalitate comodă de introducere a
coordonatelor unui punct. După plasarea cursorului exact pe punctul dorit, se apasă butonul stâng
al mouse-ului. Pentru controlul interceptării precise a diferitelor puncte din desen cu ajutorul
cursorului-ecran, AutoCAD necesită activarea ajutorului grafic snap (vezi subcapitolul 2.7). Există şi
alte modalităţi de manipulare a cursorului-ecran, fie cu ajutorul săgeţilor de pe tastatură, fie cu alte
periferice de intrare.
2.4.3. Specificarea directă a distanţei
Plasând cursorul-ecran pe direcţia dorită, utilizatorul poate preciza prin scriere la tastatură sau
prin punctare, doar valoarea distanţei faţă de punctul curent. Această metodă este foarte expeditivă
în desenare. Cerinţa esenţială constă în a poziţiona foarte corect şi precis cursorul-ecran pe
direcţia vizată. Metoda este o simplificare a folosirii coordonatelor polare relative, în care unghiul se
indică grafic, iar distanţa prin scriere sau tot grafic, prin punctare.
2.4.4. Folosirea funcţiei “Auto Tracking”
Funcţia AutoTracking oferă facilitatea de a indica puncte aflate pe anumite direcţii faţă de
punctul curent sau faţă de punctele importante de pe obiecte anterior desenate. AutoCAD 2000
posedă două variante de lucru cu funcţia Auto Tracking: polar şi Osnap.
Modul “Polar Tracking” se raportează la punctul curent de lucru şi permite alinierea pe
anumite unghiuri prestabilite faţă de acest punct. Utilizatorul poziţionează cursorul-ecran pe direcţia
2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000
18
dorită, moment în care programul afişează informaţiile privind unghiul şi distanţa la care se află
cursorul faţă de punctul current (fig. 2.6). Utilizatorul poate tasta sau puncta valoarea distanţei.
Punctul este localizat după principiul coordonatelor polare relative.

!!!

Figura 2.6 Aplicarea funcţiei “Polar Tracking”


Modul “Object Snap Tracking” lucrează similar cu cel anterior, da raportarea se face la un
punct important de pe un obiect indicat de utilizator (capătul, mijlocul unui segment, centrul unui
cerc, etc.). Este necesară activarea simultană a funcţiei “Object Snap”, de interceptare a punctelor
importante de pe obiecte.
Cele două moduri de lucru ale funcţiei “Auto Tracking” pot fi active simultan. Activarea lor se
realizează prin butoanele adecvate de pe bara de stare (fig. 2.7).
!!! !!!

Figura 2.7 Butoanele pentru activarea/dezactivarea modurilor de lucru “Auto Tracking” de


pe bara de stare a ferestrei AutoCAD 2000

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


19
2.5. Unităţi de măsurare a lungimilor, distanţelor şi unghiurilor
AutoCAD măsoară lungimile şi distanţele în unităţi de desenare arbitrare (“drawing units”),
abreviate “d.u” în limba engleză şi respectiv “u.d.” în limba română. Acestea nu au o
corespondenţă prestabilită cu o unitate reală. Programul solicită stabilirea unei corespondenţe
numai la copierea pe hârtie a desenului sau la calculul unor proprietăţi fizice (volum, masă, etc.).
Pentru a simplifica lucrul sub diferite sisteme de măsurare a lungimilor (metric, englezesc),
AutoCAD 2000 stabileşte automat, la începerea desenului, o serie de parametri din desen în
conformitate cu sistemul ales de utilizator: mărimea cotelor, lungimea elementelor din liniile
discontinue, distanţa dintre liniile de haşură, etc. Acest lucru este facilitat de subopţiunile ″Default
Settings″ ale opţiunii ″Start from Scratch″ din caseta ″Start Up″ sau de setările din şablonul ales
prin opţiunea de începere ″Use a Wizard″ sau ″Use a Template″ din aceeaşi casetă.
Forma de afişare a unităţilor poate fi aleasă de utilizator cu ajutorul comenzii DDUNITS sau
UNITS (format zecimal, exponenţial, număr de zecimale, etc.). Acestea deschid o castă de dialog
(fig. 2.8), casetă care este apelabilă şi din meniul pull-down “Format”, linia Units….
Măsurarea unghiurilor este posibilă în oricare din unităţile de măsurare cunoscute. Unitatea
implicită este gradul sexagesimal, cu submultipli zecimali. Sensul pozitiv de măsurare poate fi ales
de utilizator, cel obişnuit fiind sensul antiorar (“counter-clockwise”). Linia de referinţă, adică linia de
0O, este implicit semidreapta orizontală Est, dar este modificabilă după dorinţă.
Toate opţiunile privind măsurarea unghiurilor pot fi specificate prin intermediul aceloraşi
comenzi, DDUNITS sau UNITS.

Figura 2.8 Caseta pentru stabilirea unităţilor de măsurare a distanţelor şi unghiurilor


2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000
20
2.6. Spaţiul desenului. Comanda LIMITS
Spaţiul alocat desenului în AutoCAD poartă denumirea de “limite” ale desenului. Limitele
desenului se definesc în sistemul fix de coordonate (WCS), cu ajutorul comenzii LIMITS, indicând
un dreptunghi precizat prin colţul din stânga-jos şi apoi colţul din dreapta sus. Acest spaţiu trebuie
corelat cu formatul de desenare, în cazul desenelor 2D. De exemplu, pentru un format A3 cu baza
latura mare, limitele adecvate ale desenului sunt: colţul din stânga-jos în punctul de coordonate
0, 0, iar colţul din dreapta-sus în 420, 297.
Dacă aţi început noul desen pe format metric, AutoCAD setează el însuşi aceste limite
exact pentru un format A3 cu baza latura mare.
Limitele desenului se definesc numai în plan. Nu se pot defini limite pe direcţia Z.
În spaţiul hârtiei (″paper space″), la activarea opţiunii de afişare a ″foii de hârtie″, adică
″Display Paper Background″, prin comanda OPTIONS, limitele desenului NU mai pot fi modificate
prin comanda LIMITS. Ele sunt stabilite automat de program, în conformitate cu mărimea
formatului de hârtie ales de utilizator.

2.7. Ajutoare grafice. Caseta pentru ajutoare grafice. Comanda


DSETTINGS
Printre facilităţile oferite de AutoCAD, ajutoarele grafice sunt elemente de bază. Ele pot fi
activate pe tot timpul sesiunii de lucru, sau pe durate mai scurte, iar setările valorice pot fi
modificate după necesităţi.
Peste zona grafică, pe spaţiul definit de limitele desenului, poate fi afişată o grilă de puncte
(“grid”), care nu este tipărită la imprimantă sau plotter (fig. 2.9 a). Aceasta constituie doar un ajutor
în specificarea punctelor din desen, îndeosebi în cazul indicării lor cu ajutorul cursorului-ecran.
Dispunerea puctelor respectă de obicei o reţea rectangulară cu paşi egali pe direcţia X şi pe
direcţia Y, dar, la dorinţa utilizatorului, paşii pe cele două direcţii de dispunere pot diferi unul de
celălalt. Opţional, grila poate deveni o reţea izometrică (fig. 2.9 b).
Programul dispune grila de puncte numai pe spaţiul limitelor.

Figura 2.9 a) Grilă rectangulară; b) Grilă izometrică


Rezoluţia snap constituie un alt ajutor grafic esenţial în AutoCAD. Valoarea sa reprezintă
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
21
pasul minim de deplasare pe ecran în zona grafică a cursorului-ecran. În mod implicit, această
deplasare se realizează din pixel în pixel, ceea ce în unităţi de desenare poate reprezenta în
fiecare moment o altă valoare, a cărei cunoaştere este dificilă, chiar imposibilă. Prin activarea
rezoluţiei snap, pasul de deplasare menţionat este impus în unităţi de desenare. Astfel,
coordonatele punctelor indicate prin intermediul cursorului-ecran devin multipli ai pasului de snap
curent.
Pasul de snap este direcţionat în mod implicit după axele X şi Y. Orientarea sa este
modificabilă. Pe fiecare din cele două direcţii, se poate adopta o valoare diferită a pasului de snap.
Punctul de referinţă pentru snap, implicit originea, poate fi ales oriunde în planul curent XY.
Stilul şi tipul de snap, pot fi şi modificate. Stilul implicit este cel rectangular, şi după direcţiile
grilei. Opţiunea pentru stilul de snap izometric conduce la dispunerea ajutoarelor grafice de tip grilă
şi mod ortho pe direcţii izometrice (fig. 2.9 b). Ajutorul grafic snap poate fi şi de tip polar, caz în
care se asociază cu funcţia ″Auto Tracking″, în mod de lucru polar.
Ajutorul grafic ortho impune deplasarea cursorului-ecran numai paralel cu axele X şi Y ale
sistemului curent de coordonate.
Modificarea sistemului curent de coordonate realiniază ajutoarele grafice grid, snap, ortho în
raport cu noua origine şi cu noile direcţii X şi Y.
Ajutoarele grafice prezentate dispun fiecare de o comandă proprie de manipulare: GRID,
SNAP, ORTHO.
Blips-urile, constituie un ajutor grafic simplu şi eficient. Blips-urile sunt marcatori în formă de
cruciuliţă pe care programul îi poate plasa în punctele referite, spre a le pune în evidenţă (fig. 2.10).
Activarea/dezactivarea lor este posibilă prin comanda BLIPMODE.
Ajutorul grafic Polar Tracking, menţionat deja anterior, în §2.2.3, ca şi componentă a funcţiei
″Auto Tracking″, facilitează lucrul în referinţe polare.
Alte ajutoare grafice vor fi prezentate pe parcursul
capitolelor şi paragrafelor următoare.
O modalitate eficientă de setare a ajutoarelor grafice
este caseta de dialog “Drafting Settings”, accesibilă fie din
meniul pull-down “Tools” (fig. 2.11), fie prin comanda
DSETTINGS. Comanda poate fi accesată şi transparent, în
timpul execuţiei altei comenzi de bază.
Activarea şi respectiv dezactivarea ajutoarelor grafice
menţionate este facilitată şi de anumite taste funcţionale:
<F7> activarea/dezactivare grilei
<F8> activarea/dezactivarea modului ortho Figura 2.10 Blips-uri plasate de
<F9> activarea/dezactivarea pasului de snap AutoCAD în punctele specificate
<F10> activarea/dezactivarea modului polar tracking în cadrul comenzii “LINE”
<F11> activarea/dezactivarea modului Osnap tracking

2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


22

Figura 2.11 Caseta “Drafting Settings”, cu cele două panouri pentru ajutoare grafice:
“Snap and Grid” şi respectiv “Polar Tracking”
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
23
2.8. Facilităţi primare de vizualizare a desenului. Comenzile ZOOM,
PAN şi REDRAW
2.8.1. Amplificarea imaginii. Comanda ZOOM
Comanda ZOOM permite afişarea unui desen în totalitate sau a unor detalii din acesta.
Mărimea desenului, exprimată în unităţi de desenare, nu se modifică la aplicarea comenzii ZOOM;
se schimbă doar valoarea amplificării cu care este prezentată imaginea pe ecran.
Comanda dispune de mai multe opţiuni pentru stabilirea zonei afişate.
Opţiunea “All” afişează întregul desen: dacă nu sunt depăşite limitele, va fi luat în considerare
spaţiul lor; dacă anumite obiecte depăşesc limitele declarate, zona afişată le include şi pe acestea.
Opţiunea “Window” afişează un detaliu dreptunghiular din desen, specificat prin două colţuri
diagonal opuse.
Opţiunea “Dynamic” oferă o fereastră virtuală mobilă şi de dimensiuni variabile, pentru
precizarea pe cale grafică a zonei de desen afişate.
Opţiunea “Previous” restaurează imaginea precedentă. AutoCAD poate restaura precedentele
10 imagini, cu observaţia că între acestea se numără şi cele obţinute prin panning (vezi §2.8.2) şi
scrolling (cu ajutorul barelor de navigare ale ferestrei).
Opţiunea “Scale” solicită precizarea factorului de scalare a imaginii fie faţă de cea curentă
(răspuns “nx”, cu n număr real strict pozitiv), fie faţă de tot desenul (răspuns “n”), fie faţă de
unităţile de desenare din spaţiul hârtiei (răspuns “nxp”). Un factor de scalare n subunitar va micşora
imaginea obiectelor pe ecran, zona vizibilă din desen devenind mai extinsă, în timp ce un factor
supraunitar va mări această imagine, zona vizibilă devenind mai restrânsă.
Opţiunea “In” amplifică imaginea curentă de două ori.
Opţiunea “Out” micşorează imaginea curentă de două ori.
Opţiunea “Extents” afişează o imagine conţinând obiectele efectiv desenate.
De o deosebită utilitate este opţiunea “Realtime”. Aceasta execută modificări ale imaginii în
timp real: imaginea este mărită sau micşorată chiar în timpul deplasării cursorului. Opţiunea
modifică aspectul cursorului într-o lupă (fig. 2.12), a cărei deplasare în jos sau în sus pe ecran
conduce la aplicarea unui factor de scalare subunitar, respectiv supraunitar asupra imaginii. Sub
comanda ZOOM, apăsarea butonului drept al mouse-ului activează un meniu pop la cursor,
cuprinzând cele mai folosite opţiuni ale comenzii.

Figura 2.12 Cursorul specific opţiunii “Realtime” a comenzii ZOOM

Comanda ZOOM este lansabilă prin tastare sau din meniul pull-down “View”.

2.Modul de lucru în mediul AutoCAD 2000


24
Comanda dispune de asemenea de o bară de instrumente proprie (fig. 2.13). Butoanele acesteia
corespund principalelor opţiuni de lucru ale comenzii.

Figura 2.13 Bara de instrumente “Zoom”


2.8.2. Panoramarea desenului. Comanda PAN
Pentru a “trage” desenul sub fereastra de afişare fără modificarea amplificării, poate fi aplicată
comanda PAN. Utilitatea comenzii PAN constă în posibilitatea de a vedea diferite zone din desen
chiar în timpul execuţiei altor comenzi. Efectul de panoramare (“panning”) consideră rama ferestrei
de afişare fixă şi desenul mobil, utilizatorul urmând să specifice deplasarea acestuia.
Comanda PAN lucrează în timp real, zona afişată modificându-se chiar în timpul deplasării
imaginii. Cursorul specific panning-ului în timp real este cel din fig. 2.14. La deplasarea lui într-o
anumită direcţie, se deplasează şi desenul din fereastra de afişare în aceeaşi direcţie.

Figura 2.14 Cursorul pentru panning în timp real

Comenzile ZOOM şi PAN pot fi executate transparent, cu excepţia


cazurilor când e necesară regenerarea desenului; cele două comenzi nu pot lucra transparent una
în timpul celeilalte.
Comenzile ZOOM şi PAN lucrează atât în spaţiul modelului (model space) cât şi în spaţiul
hârtiei (paper space).
Cu ajutorul barelor de navigare ale ferestrei AutoCAD, se poate executa funcţia “scroll’”,
similară unui panning.
2.8.3. Redesenarea ferestrei curente. Comenzile REDRAW şi REDRAWALL
Pentru a îndepărta blips-urile de pe ecran, sau pentru a reface acurateţea imaginii după o
serie de operaţii de editare, este disponibilă comanda REDRAW. Comanda poate fi executată şi
transparent. REDRAW redesenează ecranul, fără să modifice în vreun fel desenul. În cazul
existenţei pe ecran a mai multor ferestre de lucru, comanda are efect asupra ferestrei curente.
Pentru a executa simultan redesenarea tuturor ferestrelor definite, poate fi aplicată comanda
REDRAWALL.
REDRAW, respectiv REDRAWALL nu regenerează desenul. Eventuale modificări ale
variabilelor de sistem AutoCAD, operate în desen, fără a fi urmate de o regenerare a desenului, nu
vor fi luate în considerare la execuţia unei redesenări.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
25

3. Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea


desenului. Desene-şablon
3.1. Proprietăţi comune ale obiectelor din desenele AutoCAD
Pentru a reda fidel varietatea obiectelor din lumea reală, AutoCAD atribuie obiectelor virtuale
din desene proprietăţi adecvate, care să le confere un aspect realistic şi semnificaţii multiple de
reprezentare grafică. Cele mai importante proprietăţi comune ale obiectelor din mediul AutoCAD
sunt: tipul de linie, culoarea, layer-ul, lăţimea de linie. Acestea sunt uşor accesibile fie prin comenzi
specifice, fie din meniul pull-down “Format” sau prin rubricile adecvate ale barei de instrumente
“Object properties” (fig. 3.1).

Controale pentru Rubrica Rubrica Rubrica Rubrica


lucrul cu layer-e pentru culoare pentru pentru lăţimea pentru stilul
tipul de linie de linie de plotare

Figura 3.1 Bara de instrumente “Object properties” şi rubricile ei

3.2. Linii discontinue în desenele AutoCAD. Comenzile LINETYPE


şi LTSCALE
AutoCAD permite folosirea unei game largi de linii discontinue. Modelele de linii discontinue
sunt stocate în biblioteca proprie de linii, adică într-un fişier de tip .lin. La începerea lucrului pe
format în inch, acesta este fişierul “acad.lin”, iar la începerea pe format metric, fişierul-bibliotecă cu
modele de linii discontinue este “acadiso.lin”. La cererea utilizatorului, modelele de linie alese din
bibliotecă se încarcă în desenul curent. Comanda LINETYPE, prin opţiunea “Load”, efectuează
operaţia de încărcare în desen a liniilor specificate. Această opţiune nu modifică în nici un fel linia

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


26
curentă de desenare! Biblioteca proprie AutoCAD include şi linii cu aspect complex, în zig-zag, cu
marcaje, cu şerpuiri, etc. În fig. 3.2 sunt prezentate câteva exemple.

Figura 3.2 Exemple de linii discontinue cu aspect complex din biblioteca AutoCAD 2000
Liniile discontinue conţin un anumit model de linie, care se repetă de câte ori este necesar, pe
lungimea conturului respectiv (fig. 3.3). În descrierea de bibliotecă, lungimea modelului de linie are
o anumită valoare, exprimată în unităţi de desenare. Această valoare poate fi modificată de
utilizator prin comanda LTSCALE, sau cu ajutorul casetei pentru gestionarea liniilor discontinue.
Modificarea poate fi globală, pentru toate liniile discontinue din desen, sau individuală, pentru un
anumit obiect desenat cu linie discontinuă.

Lungimea modelului de linie

Figura 3.3 Linie discontinuă în AutoCAD, cu evidenţierea lungimii modelului de linie


Tipurile de linii discontinue din desen sunt manipulate prin intermediul casetei
“Linetype Manager” (fig. 3.4), apelabilă în mai multe moduri: din meniul pull-down “Format”, linia
Linetype…, sau prin comanda LINETYPE, sau prin linia “Other…” din rubrica pentru tipuri de linii
a barei de instrumente “Object properties” (fig. 3.1). Caseta “Linetype Manager” posedă
numeroase opţiuni de vizualizare integrală sau selectivă a liniilor de diferite tipuri încărcate în
desen, cu prezentarea opţională a detaliilor descriptive.
Pentru a asigura o viteză de lucru mare, se recomandă ca tipurile de linii discontinue necesare
în desen să fie încărcate în faza iniţială, de pregătire a desenului.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


27

Figura 3.4 Caseta de gestionare a tipurilor de linii din AutoCAD 2000


Pe lângă liniile discontinue din bibliotecile proprii, AutoCAD 2000 oferă posibilitatea de a defini
noi tipuri de linii discontinue, prin comanda MKLTYPE (meniul pull-down “Express Tools”,
încărcabil la cerere prin comanda MENULOAD).

3.3. Culori în AutoCAD. Comanda COLOR


AutoCAD permite utilizarea a 256 de culori. Primele 7 sunt culorile de bază:
1. Red (roşu) 5. Blue (albastru)
2. Yellow (galben) 6. Magenta (magenta)
3. Green (verde) 7. White (alb)
4. Cyan (cinabru)
Culorile pot fi identificate prin numărul alocat de program.
Culoarea implicită cu care lucrează AutoCAD este cea albă (“white” în limba engleză). Dacă
în configurarea zonei grafice de pe monitor, s-a optat pentru fond deschis la culoare (alb, gri pal),
liniile implicite sunt afişate în culoare neagră, deşi culoarea AutoCAD rămâne cea albă.

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


28
Folosirea culorilor în desenele AutoCAD nu este condiţionată în nici un fel de prezenţa unui
monitor color şi de numărul de culori admis de sistemul de operare.
Utilizarea diferitelor culori în AutoCAD urmăreşte nu numai redarea cât mai realistică a
obiectelor, ci şi gruparea obiectelor din desen, obiectele cu aceeaşi semnificaţie funcţională sau
grafică putând să fie reprezentate în aceeaşi culoare.
Culorile de lucru pot fi stabilite prin comanda COLOR, apelabilă şi din meniul pull-down
“Format”. Bara de instrumente “Object properties” include de asemenea o rubrică de culoare
(fig. 3.1) Linia “Other…” a acestei rubrici activează caseta pentru culori.
Modificarea culorii curente are efect asupra următoarelor obiecte create în desen, cele
elaborate anterior păstrându-şi culoarea lor.
La plotarea desenelor, se poate opta pentru reproducerea culorilor din desen, pentru
transformarea lor în nuanţe de gri, sau pentru înlocuirea culorii obiectului cu o altă culoare.
Opţiunile menţionate sunt exprimabile prin tabelul de alocare a peniţelor virtuale (vezi rubrica “Plot
style table” din panoul “Plot Device” al casetei de plotare).

3.4. Lăţimea liniei de desenare. Comanda LWEIGHT


Pentru a reproduce obiecte având conturul lat, AutoCAD utilizează proprietatea de lăţime de
linie (“lineweight” în l. engl.). Teoretic, AutoCAD poate atribui lăţime de linie aproape oricăror
obiecte grafice; fac excepţie textele scrise cu fonturi truetype, punctele şi solidele 2D. În fig. 3.5
sunt prezentate câteva exemple de obiecte cu contururi şi linii de diferite lăţimi.

Figura 3.5 Obiecte create cu diferite lăţimi ale liniei


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
29
Lăţimea de linie poate fi setată prin comanda LWEIGHT sau prin intermediul barei de
instrumente “Object properties”. Comanda LWEIGHT este apelabilă şi din meniul pull-down
“Format”, linia “Lineweight…”. AutoCAD cunoaşte un anumit set de 28 de valori pentru lăţimea de
linie. Utilizatorul poate modfica o anumită valoare, dar nu poate adăuga valori noi setului respectiv.
Comanda LWEIGHT permite stabilirea unităţii de măsură pentru lăţimea de linie: mm sau inch.
Firma AutoDessk recomandă milimetrul, care asigură o precizie mai bună.
O anumită valoare a lăţimii de linie este declarată ca fiind cea implicită (“Default”) în desen.
Uzual, aceasta este 0.25 mm. Comanda LWEIGHT, prin caseta de dialog oferită (fig. 3.6),
stabileşte valoarea în pixeli prin care este afişată pe ecran lăţimea de linie implicită.

Figura 3.6 Caseta de dialog pentru lăţimi de linie


Bara de stare de la partea inferioară a ferestrei AutoCAD include un buton pentru
activarea/dezactivarea afişării pe ecran a lăţimii de linie. Este recomandabil ca, pe timpul sesiunii
de lucru, să se renunţe la afişarea explicită pe ecran a acestei proprietăţi, deoarece, în cazul
existenţei mai multor contururi late, viteza de regenerare a desenului scade mult. În faza finală,
când desenul este finisat, afişarea poate fi activată. Tipărirea la imprimantă sau plotter a lăţimii de
linie nu depinde în nici un fel de opţiunea de afişare pe ecran.
Pentru reprezentarea lăţimii obiectelor înguste NU se recomandă utilizarea proprietăţii de
lăţime de linie! În acest scop, este preferabilă reprezentarea prin polilinie de o anumită lăţime!
La folosirea desenelor AutoCAD ca ilustraţii în texte, este de asemenea preferabilă polilinia
pentru linii late (vezi cap. 4, §4.2.2)!.

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


30
Recomandările anterioare se bazează pe faptul că AutoCAD afişează o linie lată pe ecran prin
numărul de pixeli stabiliţi, indiferent de amplificarea imaginii. Aşadar, proprietatea de “lineweight”
nu este scalabilă, în timp ce lăţimea unei polilinii este afişată proporţional cu factorul de amplificare
a imaginii pe ecran.

3.5. Layer-e în AutoCAD


Una din facilităţile mult utilizate în AutoCAD este lucrul pe straturi. Noţiunea de strat poartă
denumirea de “layer” în limba engleză şi este folosită ca atare, pentru fidelitate în limbaj.
Proprietatea defineşte o grupare logică a obiectelor şi este similară unei folii perfect transparente,
de grosime 0, pe care se crează părţi din desen. Prin suprapunerea tuturor layer-elor din desen, se
obţine desenul în totalitate. Unul sau mai mute layer-e pot fi făcute nevizibile oricând, pe orice
durate de timp, în sesiunea de lucru, fără ca obiectele plasate în aceste layer-e să fie şterse din
desen. Pe lângă avantajul grupării obiectelor din desen după semnificaţia, funcţia, aspectul lor,
folosirea layer-elor permite mărirea vitezei de desenare. Acele grupuri de obiecte asupra cărora nu
se lucrează o anumită perioadă, pot fi făcute nevizibile, fie prin îngheţarea layer-ului (“Freeze”), fie
prin dezactivarea sa (“Off”). Obiectele dintr-un layer dezactivat sau îngheţat nu sunt momentan
vizibile. Pentru ca ele să devină vizibile, layer-ul în care se găsesc trebuie să fie atât activ (“On”)
cât şi topit (“Thaw”).
Un layer se identifică după un nume, pe care îl acordă utilizatorul la crearea acestuia, şi care
este unic.
Orice layer are asociate o culoare, un tip de linie implicit şi o lăţime de linie implicită, proprietăţi
care poartă denumirea de culoare, tip de linie şi respectiv lăţime de linie “bylayer”. Programul
asociază automat unui nou layer culoarea “white”, linia continuă şi lăţimea de linie implicită
declarată în desen. Utilizatorul poate modifica aceste proprietăţi, în orice moment al sesiunii de
lucru. Pentru a fi alocată unui layer, o linie discontinuă trebuie să fie încărcată în prealabil în desen
(vezi ¤3.2). Mai multe layer-e pot avea aceeaşi culoare şi/sau acelaşi tip ori lăţime de linie
“bylayer”.
Pentru identificarea unitară a culorilor din desene, AutoCAD 2000 alocă numărul 256 pentru
culoarea “bylayer”. Aceasta trebuie înţeleasă ca o culoare logică.
În orice desen, programul introduce automat layer “0”. Acesta nu poate fi redenumit şi nici
şters din desen, dar i se pot modifica proprietăţile de linie şi culoare (lucru nerecomandabil).
Fiecare nou element creat în desen este plasat în layer-ul curent. Toate obiectele create
într-un anumit layer vor avea culoarea, tipul de linie şi lăţimea de linie asociate acestuia, dacă
pentru proprietăţile respective este stabilită valoarea “bylayer”.
Gruparea obiectelor în layer-e este la alegerea utilizatorului, dar se recomandă să fie aplicată
după criterii clare, judicios definite: aspect al liniilor (continuitate, lăţime), rol funcţional, etc.
Pentru desenele tehnice de tip industrial, un set minimal de layer-e ar include (tabelul 3.1):

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


31
Tabelul 3.1

Destinaţie Tip de linie “bylayer”


Muchii vizibile Linie continuă
Haşuri Linie continuă
Muchii fictive, linii de ruptură, fundul filetului Linie continuă
Linii de axă Linie punct (familia “dashdot”)
Muchii acoperite Linie întreruptă (familia “hidden”)
Cote Linie continuă
Chenar, indicator Linie continuă
Capetele traseelor de secţionare, Notaţii, tabele Linie continuă
Auxiliare (piese învecinate, piese în mişcare) Linie două puncte (familia “divide”)
Construcţii ajutătoare (uzual, la finalizarea desenului,
aceste construcţii devin nevizibile) Linie continuă

Pentru asigurarea unei viteze mari în lucru, se recomandă ca definirea layer-elor să fie
realizată la început, în faza de pregătire a desenului, înainte de desenarea efectivă a obiectelor.
Toate layer-ele definite în desen se salvează odată cu acesta.
Definirea layer-elor noi, stabilirea şi modificarea proprietăţilor layer-elor existente se realizează
prin caseta “Layer Properties Manager” (fig. 3.7), apelabilă din meniul pull-down “Format”, linia
“Layers…”, sau prin comenzile DDLMODES, ori LAYER. Caseta de layer-e are acces direct şi la
cea de operare cu linii discontinue.
Layer-ul curent este afişat pe bara de instrumente “Object properties”.
Pentru a desena un obiect într-un anumit layer, layer-ul respectiv trebuie să fie cel curent.
Modificarea layer-ului curent este permisă de toate casetele şi comenzile de manipulare a
layer-elor. Utilizatorul dispune şi de butoane adecvate pe barele de instrumente (fig. 3.8).
În afara proprietăţilor analizate, unui layer îi sunt atribuite şi alte proprietăţi cum ar fi plotarea
obiectelor pe care le conţine sau ignorarea lor la plotare, vizibilitatea în diferite viewport-uri,
blocarea la editare, etc.

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


32

Figura 3.7 Caseta pentru gestionarea proprietăţilor layer-elor din AutoCAD 2000
Modificarea explicită a lăţimii de linie

Modificarea explicită a tipului de linie

Modificarea explicită a culorii

Deschiderea listei rapide de layer-e

Deschiderea casetei “Layer Properties Manager”

Layer-ul obiectului selectat devine curent

Figura 3.8 Bara de instrumente “Object properties”, cu facilităţile de manipulare a layer-elor


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
33
Semnificaţia simbolurilor vizuale din lista rapidă de layer-e este următoarea (fig. 3.9):

Nume layer

Culoare asociată
Activarea/dezactivarea plotării layer-ului
Activarea/dezactivarea blocării la editare a obiectelor din layer-ul respectiv
Topirea/îngheţarea layer-ului (vizibil / nevizibil)
Activarea/dezactivarea layer-ului (vizibil / nevizibil)

Figura 3.9 Semnificaţia simbolurilor vizuale din lista rapidă de layer-e


Atenţie! O modificare explicită a proprietăţilor de linie (tip, lăţime) şi culoare ale unui
obiect anulează setarea acestora pe “bylayer”, indiferent de layer-ul de creare! Proprietăţile
“bylayer” nu vor mai funcţiona!
Prin intermediul componentei “AutoCAD Design Center”, prezentată într-un capitol viitor,
tipurile de linii şi layer-ele dintr-un desen pot fi transferate cu uşurinţă în oricare alt desen.

3.6. Desene-şablon (prototipuri)


Efectuarea în desen a tuturor operaţiilor pregătitoare consumă timp şi are un aspect de rutină.
În plus, este absolut necesar ca într-un anumit grup de proiectare toţi proiectanţii să utilizeze
aceleaşi standarde de birou în realizarea desenelor. Din aceste motive, este preferabil ca
pregătirea desenului să fie realizată o singură dată, pentru toţi utilizatorii, iar desenul astfel pregătit
să fie salvat şi folosit ca desen-şablon (denumit şi prototip).
La începerea unui desen nou, va fi specificat şablonul dorit. Modul de începere a sesiunii de
lucru din caseta “Start Up” va viza în acest caz opţiunea “Use a Template”.
Desenul-şablon implicit al programului este “acad.dwt” pentru format în inch, respectiv
“acadiso.dwt” pentru format în mm.
Definirea unui desen-şablon propriu cuprinde în general următoarele operaţii:
1. Setarea limitelor desenului cu ajutorul comenzii LIMITS, dacă acestea nu corespund,
urmată de vizualizarea întregului desen, pentru a avea la începerea lucrului, o imagine de
ansamblu a spaţiului de desenare: prin comanda ZOOM, opţiunea “All”;

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


34
2. Activarea ajutoarelor grafice necesare şi alegerea unor valori de start potrivite cu
dimensiunile elementelor desenate; ulterior acestea pot fi modificate ori de câte ori este
nevoie; cu ajutorul casetei “Drafting Settings”;
3. Încărcarea în memorie a liniilor discontinue necesare în desen şi stabilirea lungimii
modelului de linie (dacă este cazul); prin caseta “Linetype Manager”;
4. Crearea layer-elor necesare, cu stabilirea culorii, a tipului de linie şi a lăţimii de linie pentru
fiecare; prin caseta “Layer Properties Manager”;
5. Stabilirea numărului de zecimale cu care se doreşte afişarea coordonatelor pentru diferite
puncte şi a distanţelor; prin caseta “Drawing Units”;
6. Definirea unui stil de scriere sau chiar a mai multora, în funcţie de necesităţi; cu ajutorul
comenzii STYLE, şi al casetei “Text Style”;
7. Definirea stilurilor de cotare necesare şi salvarea lor; prin caseta “Dimension Style
Manager”;
8. Trasarea chenarului, şi eventual a indicatorului; prin comanda PLINE sau RECTANG,
apoi prin comenzile LINE, TEXT / DDATTDEF.
Depinzând de specificul desenului, pot fi efectuate şi alte operaţii pregătitoare, sau pot fi
eliminate unele din cele enumerate mai sus.
Desenul-şablon (prototipul) va fi salvat, spre a fi folosit ulterior, ca bază a altor desene. Pentru
ca prototipul să nu fie deteriorat prin modificări accidentale, se recomandă ca fişierul ce îl cvonţine
să fie marcat “read only” (accesibil numai pentru citire).
Formatul de desen-şablon în AutoCAD 2000 este “*.dwt”.
AutoCAD 2000 dispune de numeroase prototipuri de firmă, denumite “Templates” gata
pregătite pentru diferite formate, diferite standarde naţionale (DIN, ANSI, JIS, etc.) ori internaţionale
(ISO). Modul de utilizare al acestora a fost prezentat în subcapitolul 1.4.
Casetele din fig. 3.10 a, b ilustrează modul de previzualizare şi alegere a fişierului-şablon.
În fig. 3.11 este prezentat şablonul pentru format A3 tip ISO (template “ISO A3”). Se poate
observa existenţa indicatorului şi a chenarului, precum şi prezenţa reperelor de format. Şablonul
respectiv prezintă două variante, diferind una de cealaltă prin stilul de plotare asociat.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


35

Figura 3.10 a Primul pas în alegerea unui şablon (Template) pentru viitorul desen

Figura 3.10 b Caseta de căutare / listare / selectare a desenului-şablon în AutoCAD 2000

3.Proprietăţi ale obiectelor create în AutoCAD. Pregătirea desenului. Desene-şablon


36

Figura 3.11 Şablonul pentru format A3 varianta ISO

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


37

4. Comenzi de desenare în AutoCAD


4.1. Obiecte simple
4.1.1. Linii. Comenzile LINE, XLINE, RAY
AutoCAD poate trasa segmente de dreaptă cu ajutorul comenzii LINE. Comanda solicită
punctul de început şi apoi punctul de sfârşit al segmentului. Într-o aceeaşi comandă LINE, se pot
trasa mai multe segmente înlănţuite, astfel că puctul de sfârşit al unui segment devine punctul de
început al segmentului următor. Segmentele înlănţuite descriu un contur poligonal deschis sau
închis. Comanda dispune de opţiunea “Close”, care asigură închiderea automată a conturului.
Sintaxa de bază a comenzii este:

Command: line
Specify first point: {punct}
Specify next point or [Undo]: {punct} sau Undo
Specify next point or [Close/Undo]: {punct}, sau Close sau
Undo, sau <↵>

Specificarea punctelor de capăt se poate face prin oricare din metodele de introducere a
informaţiei de tip punct (fig. 4.1).

Command: line
From point: 3,4
To point: 6,4
To point: @2,3
To point: @1<135
To point: C
Figura 4.1 O secvenţă de desenare a segmentelor de dreaptă în AutoCAD
AutoCAD dispune de asemenea de comenzile XLINE şi respectiv RAY, pentru trasarea unor
linii infinite de tip dreaptă geometrică, respectiv semidreaptă. Pentru AutoCAD, noţiunea de linie
infinită se traduce prin aceea că dreapta traversează tot ecranul, indiferent de amplificarea imaginii
şi de zona momentan vizibilă.
4.Comenzi de desenare în AutoCAD
38
Construcţia liniilor infinite are la bază metodele clasice din geometrie: prin două puncte, ca
paralelă la o dreaptă anterioară sau la o axă de coordonate, ca bisectoare la un anumit unghi.
Liniile infinite, denumite “construction lines” – “linii de construcţie”, sunt utile ca linii ajutătoare în
definirea altor elemente din desen.
Pentru trasarea unei semidrepte (“ray”-“rază”), AutoCAD solicită originea şi încă un punct.
4.1.2. Cercuri. Comanda CIRCLE
AutoCAD desenează cercuri prin mai multe metode (fig. 4.2):
- Centru şi rază (metoda implicită),
- Centru şi diametru,
- 3 puncte,
- 2 puncte, care devin automat capetele unui diametru al cercului ce se desenează,
- TTR, adică tangent la două obiecte geometrice plane (linii, arce, cercuri, polilinii, etc.) şi de
rază specificată,
- TTT, adică tangent la 3 obiecte geometrice plane specificate.
Comanda aferentă desenării cercurilor este CIRCLE.
P2

C C
R D P3
R P1

Figura 4.2 Modurile de desenare a unui cerc în AutoCAD


4.1.3. Arce de cerc. Comanda ARC
Arcul de cerc este un obiect geometric plan,
care poate fi desenat numai în planul curent XY.
AutoCAD dispune de mai multe metode de trasare a
arcelor de cerc (fig. 4.3). În funcţie de metoda
indicată de utilizator, programul solicită informaţiile
necesare pentru desenarea arcului.
Există metode prin care AutoCAD trebuie să
decidă sensul de desenare al arcului de cerc, şi în
acest caz, programul alege numai sensul pozitiv (de
Figura 4.3 Opţiunile de trasare a exmplu prin metoda “Start, End, Radius”, adică
arcelor de cerc în AutoCAD specificarea punctului de început, a celui de sfârşit şi

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


39
a razei). În alte metode, utilizatorul este cel care impune sensul de desenare al arcului de cerc (de
exemplu, prin metoda “Start, End, Angle”, adică specificarea punctului de început, a celui de
sfârşit şi a unghiului).
În fig. 4.4 sunt ilustrate câteva cazuri de desenare a unor arce de cerc.

P1 End
Angle=-90
P2 Angle=-90

P3 Start
Start Center

Figura 4.4 Exemple de trasare a unor arce de cerc prin diferite metode, în AutoCAD
4.1.4. Elipse. Comanda ELLIPSE
Elipsa este un obiect plan. În construcţia elipselor, AutoCAD foloseşte fie extremităţile axelor,
fie centrul şi valorile semiaxelor; elipsa mai poate fi definită ca proiecţie pe planul XY a unui cerc
înclinat faţă de plan, caz în care se specifică axa mare a elipsei (egală cu diametrul cercului vizat)
şi ughiul dintre planul cercului şi planul XY.
Comanda ELLIPSE admite şi trasarea arcelor de elipsă, prin metode ce combină cerinţele
pentru desenarea unei elipse cu cele pentru delimitarea unui arc pe conturul respectiv. În
fig. 4.5 sunt exemplificate două metode de desenare a unei elipse.

Metoda cu indicarea celor două Metoda cu indicarea centrului (C) şi a


extremităţi ale unei axe (P1, P2) celor două semiaxe (P1, respectiv P2)
şi a celei de-a a doua semiaxe (P3)
Figura 4.5 Metode de desenare a unei elipse în AutoCAD
Comanda ELLIPSE dispune de opţiunea de desenare a aşa-numitelor izocercuri, adică
elipsele imagini ale unor cercuri în reprezentările izometrice. Opţiunea pentru desenarea
izocercurilor este accesibilă numai dacă stilul curent de snap este izometric.
Obiectul generat de comanda ELLIPSE este simplu sau complex, după cum variabila de
sistem PELLIPSE are valoarea 0 sau 1. În al doilea caz, AutoCAD desenează de fapt o polilinie
închisă ce simulează o elipsă (vezi şi §4.2.2).
4.Comenzi de desenare în AutoCAD
40
4.1.5. Obiecte de tip punct. Comenzile POINT
şi DDPTYPE
Obiectele de tip punct au dimensiuni nule pe toate cele
trei direcţii. Comanda care crează puncte este POINT.
Marcarea punctelor în desen poate fi mai evidentă sau
mai discretă. Tipul şi mărimea marcajului sunt stabilite prin
caseta “Point Style…” (fig. 4.6), deschisă prin comanda
DDPTYPE, sau din meniul pull-down “Format”, linia
“Point Style…”.
Punctele pot fi repere de referinţă în alte construcţii
plane, sau repere de divizare în aplicarea comenzilor
DIVIDE şi MEASURE, care marchează subdiviziuni de un
anumit tip în lungul anumitor obiecte geometrice.
4.1.6. Crearea textelor de tip linie. Comenzile Figura 4.6 Caseta “Point Style”
TEXT şi STYLE
AutoCAD permite crearea unor şiruri de caractere, ca obiecte-text de tip linie (“Single line
text”) sau de tip paragraf (“Multiline text”).
La definirea textului “single line”, se precizează modul şi punctul de aliniere, eventual
înălţimea şi unghiul de rotaţie al liniei de bază, iar în final, conţinutul şirului de caractere.
Un text poate fi aliniat în raport cu un punct; la stânga-, la dreapta-, sau centrat faţă de punct.
Elementul de aliniere poate fi linia de bază, muchia superioară, a dreptunghiului imaginar de
încadrare a textului, linia mediană a acestui dreptunghi, sau muchia sa inferioară (fig. 4.7).
Alinierea între două puncte a unui text “single line” prezintă două variante (fig. 4.8): varianta
“Fit”, în care se păstrează înălţimea şi se deformează caracterele pe orizontală pentru a fi potrivite
între punctele specificate, şi varianta “Align”, în care caracterele sunt scalate proporţional, astfel
încât textul respectiv să încapă între cele două puncte.
Textele “single line” sunt create prin comanda TEXT. Aceasta permite scrierea mai multor linii
de text în cursul aceleiaşi comenzi, fiecare linie constituind însă alt obiect. O linie de text este
delimitată în cursul comenzii prin <↵>. După fiecare linie de text, cursorul poate fi mutat în altă
poziţie decât cea implicită aleasă de program. Comanda TEXT se încheie după două răspunsuri
nule consecutive (<↵><↵>).
AutoCAD memorează punctul şi modul de aliniere pentru ultimul text “single line” creat. Un
răspuns nul la cererea de <Start point>, va alinia noul text sub precedentul şi în acelaşi mod.
Atributele caracterelor dintr-un text sunt definite prin stilul de scriere. Acesta stochează
informaţii privind forma literelor (fontul), înălţimea caracterelor, raportul lăţime/înălţime, înclinarea
lor, direcţia şi sensul de scriere. Fiecare stil de scriere este identificat după numele său. Odată
definit sau specificat, un anumit stil de scriere rămâne actual până la apelarea explicită a altui stil.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


41
Linia de bază aliniată la
stânga(<Start point>)

Linia de bază aliniată la dreapta


(“Right”)
Linia de bază centrată pe punct
(“Center”)
Centrare pe verticală şi pe
orizontală (“Middle”)

Muchia superioară aliniată la stânga


(“Top left”)
Muchia superioară centrată (“Top
center”)

Muchia superioară aliniată la dreapta


(“Top right”)

Linia mediană aliniată la


stânga(“Middle left”)
Linia mediană centrată (“Middle
center”)

Linia mediană aliniată la dreapta


(“Middle right”)
Muchia inferioară aliniată la stânga
(“Bottom left”)
Muchia inferioară centrată (“Bottom
center”)

Muchia inferioară aliniată la dreapta


(Bottom right”)

Figura 4.7 Moduri de aliniere pentru un text “single line” în raport cu un singur punct

Text scris cu opţiunea “Fit”

Text scris cu opţiunea “Align”

Figura 4.8 Alinierea unui text “single line” între două puncte

4.Comenzi de desenare în AutoCAD


42
Stilurile de scriere se salvează odată cu desenul şi pot fi utilizate în sesiuni ulterioare de
editare a desenului respectiv.
AutoCAD dispune de o bibliotecă proprie de fonturi, din care utilizatorul şi-l poate selecta pe
cel potrivit. Versiunea 2000 pentru Windows poate folosi şi fonturile mediului Windows.
Dacă înălţimea caracterelor este precizată prin stilul de scriere, informaţia nu va mai fi
solicitată în cadrul comenzii TEXT.
Direcţia de scriere poate fi “pe orizontală” - caracterele fiind dispuse unul după celălalt pe linia
de bază-, sau “pe verticală” - caracterele fiind dispuse unul sub celălalt.
Sensul de scriere poate fi “înainte”, adică de la stânga la dreapta, sau “înapoi”, adică de la
dreapta la stânga.
Definirea şi modificarea diferitelor stiluri de scriere se realizează prin caseta “Text Style”,
apelabilă din meniul pull-down “Format” linia Text Style, sau prin comanda STYLE. Caseta este
prezentată în fig. 4.9.
În fig. 4.10 sunt prezentate texte “single line” create cu diferite stiluri de scriere.
Prin intermediul componentei “AutoCAD Design Center”, stilurile de scriere dintr-un desen
sunt uşor transferabile în alt desen. Această facilitate înlătură nevoia de a redefini un acelaşi stil de
scriere în mai multe desene diferite.
Este de asemenea recomandabil ca la crearea unor prototipuri proprii, să fie definite şi stilurile
de scriere necesare.

Figura 4.9 Caseta pentru definirea şi modificarea stilurilor de scriere în AutoCAD

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


43

Figura 4.10 Texte create cu diferite stiluri de scriere; variaţia raportului înălţime/lăţime, a
înclinării, a sensului de scriere, a modului de oglindire şi a direcţiei de scriere (în stânga);
variaţia fontului (în dreapta)

4.Comenzi de desenare în AutoCAD


44
4.1.7. Crearea textelor de tip paragraf. Comanda MTEXT
Textele de tip paragraf sunt încadrate într-un dreptunghi specificat de utilizator prin două
colţuri diagonal opuse. Conturul dreptunghiului nu este vizibil. Un editor de texte înglobat permite
crearea textului după reguli similare editoarelor consacrate: selectarea fontului, a înălţimii
caracterelor, scrierea italică, bold, sublinieri, includerea unor simboluri sau a unor caractere
netipăribile, alinierea rândurilor, etc. O serie de proprietăţi sunt păstrate de la textele “single line”:
alinierea fină de tip “Top left”, “Middle left”, etc., stilul de scriere, rotaţia liniei de bază.
Comanda care crează texte de tip paragraf este MTEXT. Toate rândurile de text create în
cursul unei singure comenzi MTEXT constituie un singur obiect. După specificarea dreptunghiului
de încadrare, comanda MTEXT activează editorul curent de texte. Utilizatorul poate înlocui editorul
intern de texte (fig. 4.11) cu un editor extern, după preferinţe.

Figura 4.11 Editorul intern de texte din AutoCAD 2000


4.1.8. Editarea şi corectarea textelor. Comenzile DDEDIT, CHANGE şi SPELL
Una din posibilităţile de modificare a textelor de orice tip create într-un desen AutoCAD este
aceea oferită de comanda DDEDIT. Aplicată pe textele “single line”, comanda activează o casetă
de editare a conţinutului textului, iar la aplicarea pe texte de tip paragraf, activează editorul de
texte.
O altă posibilitate de modificare a textelor de tip “single line” o oferă comanda CHANGE.
Aplicată pe texte, aceasta permite modificarea stilului de scriere folosit, a înălţimii, a rotaţiei liniei de
bază, a punctului/punctelor de aliniere şi a conţinutului textului.
Pentru verificarea ortografică a textelor, AutoCAD dispune de un corector de tip “spelling”.
Acesta poate fi apelat prin comanda SPELL sau din prima linie a meniului pull-down “Tools”.
Verificarea este aplicată în raport cu o anumită limbă naţională selectată în acel moment. Este
necesar să se dispună de fişierele-dicţionar pentru limba vizată. Caseta de lucru pentru spelling
este prezentată în fig. 4.12. Facilitatea de spelling lucrează şi în AutoCAD ca şi în aplicaţiile de
procesare a textelor (Word, WordPerfect, etc.).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


45

Figura 4.12 Caseta de dialog destinată verificării ortografice a unui text


4.1.9. Ajutorul grafic “Quicktext”. Comanda QTEXT
AutoCAD dispune de posibilitatea afişării textelor în formă simplificată, prin dreptunghiurile lor
de încadrare (fig. 4.13 a, b). Scopul une astfel de afişări constă în reducerea timpilor de regenerare
a desenului şi de redesenare a ferestrei curente.

a) b)
Figura 4.13 Afişarea textelor în detaliu (“Quicktext”=OFF) (a), respectiv simplificată
(“Quicktext”=ON) (b)
4.Comenzi de desenare în AutoCAD
46
Afişarea simplificată este tipărită ca atare la imprimantă sau plotter, dar informaţia privind
conţinutul textelor nu se deteriorează.
Modalitatea de afişare simplificată a textelor este oferită de activarea ajutorului grafic
“Quicktext” (“Quicktext”=ON), prin comanda QTEXT. Revenirea la afişarea normală, detaliată a
textelor înseamnă dezactivarea ajutorului grafic “Quicktext” (“Quicktext”=OFF).
Comportarea textelor la operaţii de oglindire efectuate prin comanda MIRROR este controlată
prin variabila de sistem AutoCAD MIRRTEXT. Valoarea 1 conduce la oglindirea textelor
(fig. 4.14 a), pe când valoarea 0 le păstrează dispunerea iniţială (fig. 4.14 b).
AutoCAD 2000 dispune de un corector intern de texte (“Speller”), care verifică şi corectează
greşelile de ortografie. Opţional, utilizatorul poate folosi alt corector de texte, asociat cu un editor
de texte extern mediului AutoCAD.

a)

b)
Figura 4.14 Oglindirea textelor pentru: a) MIRRTEXT=1; b) MIRRTEXT=0

4.2. Obiecte complexe. Polilinii


4.2.1. Noţiunea de obiect complex în AutoCAD
Pe lângă obiectele geometrice şi negeometrice simple, de tip linie, arc, cerc, punct, etc.,
AutoCAD poate genera şi obiecte complexe, care conţin una sau mai multe componente simple
sau complexe.
Între obiectele complexe pe care le poate crea AutoCAD, se numără: poliliniile, multiliniile,
blocurile-utilizator, cotele, haşurile, suprafeţele 3D, solidele 3D.
Obiectele complexe pot fi descompuse prin comanda EXPLODE în componentele lor. Unele
proprietăţi ale acestora se pierd după explodare.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


47
4.2.2. Polilinia. Comenzile PLINE, DONUT, POLYGON, ELLIPSE, PEDIT
Polilinia este un obiect complex format dintr-un lanţ de linii şi/sau arce de cerc, puse cap la
cap, astfel încât ultimul capăt al unei verigi să devină primul capăt al verigii următoare (fig. 4.15).

Figura 4.15 Exemple de polilinii 2D în AutoCAD


Poliliniile pot fi plane (2D) sau spaţiale (3D). Poliliniile plane se desenează cu comanda
PLINE, iar cele spaţiale cu comanda 3DPOLY.
Poliliniile plane pot avea lăţime diferită de zero. Valoarea lăţimii este reglabilă, prin opţiunile
“Width” sau “Halfwidth” ale comenzii PLINE. Lăţimea poate varia de-a lungul unei verigi, ca şi de
la o verigă la alta (fig. 4,15). În particular, lăţimea poate fi şi nulă (0).
Poliliniile plane pot fi închise sau deschise. Pentru ca AutoCAD să recunoască o polilinie ca
fiind închisă, aceasta trebuie să fi fost închisă automat, cu opţiunea “Close”.
Comanda PLINE dispune de două şiruri de cuvinte-cheie, unul pentru desenarea liniilor:
Specify next point or [Arc/Close/Halfwidth/Length/Undo/Width]:

şi altul pentru desenarea arcelor:


Specify endpoint of arc or
[Angle/CEnter/CLose/Direction/Halfwidth/Line/Radius/Second
pt/Undo/Width]:

Toate verigile desenate într-o aceeaşi comandă formează o singură polilinie. Prin explodarea
unei polilinii plane, se pierde lăţimea verigilor şi rezultă segmente de dreaptă şi arce de cerc.
Există o serie de polilinii de formă particulară, cu frecvenţă mare în desene: inele circulare,
poligoane regulate, etc., pentru care s-au creat comenzi speciale de desenare. Obiectele create de
aceste comenzi sunt tot polilinii plană, ca şi când ar fi fost generată cu comanda PLINE.
Comanda DONUT crează un inel circular (fig. 4.16):

Figura 4.16 Exemple de inele circulare, create prin comanda DONUT


4.Comenzi de desenare în AutoCAD
48
Ca informaţii de intrare, comanda solicită, diametrul interior, diametrul exterior şi poziţia
centrului. Pentru a obţine o lăţime a liniei identică cu cea dată de comanda PLINE, diferenţa de
diametre va fi egală cu dublul acestei lăţimi.
Comanda POLYGON generează poligoane regulate cu 3...1024 laturi (fig. 4.17). Rezultatul
aplicării comenzii este tot o polilinie plană, închisă, având lăţimea nulă.

Figura 4.17 Exemple de poligoane regulate generate de comanda POLYGON


Comanda POLYGON solicită numărul de laturi şi modul de construcţIe: definind lungimea
laturii, sau prin circumscriere/ înscriere faţă de un cerc de rază precizată.
Comanda ELLIPSE generează contururi plane de formă eliptică. Pentru ca acestea să fie
polilinii, variabila de sistem AutoCAD PELLIPSE trebuie să aibă valoarea 1. În caz contrar, elipsele
sunt desenate ca obiecte simple.

Poliliniile pot fi modificate cu ajutorul comenzii PEDIT. Modificările se referă atât la proprietăţile
globale (lăţime, închidere, deschidere, curbare, decurbare, etc.), cât şi la cele individuale ale
fiecărei verigi (lăţime, mutarea vârfului, etc.).În fig. 4.18 este ilustrat un exemplu de modificare a
unei polilinii plane cu ajutorul comenzii PEDIT.

a) b) c) d)
Figura 4.18 Modificarea succesivă a unei polilinii prin comanda PEDIT: a) polilinia iniţială; b)
“PEDIT” “Spline”; c) “PEDIT” “W” 0.2; d) “PEDIT” “Edit vertex”, “Next”, “Move”, ...
Liniile şi arcele de cerc pot fi transformate prin comanda PEDIT în polilinii plane şi apoi editate
ca atare. Operaţia este utilă mai ales în cazul necesităţii de a uni diferitele elemente ce compun un
contur, pentru a forma un singur obiect.
PEDIT nu este o comandă de desenare, ci una de editare. Comanda a fost prezentată însă în
acest capitol, datorită strânsei ei apropieri de polilinii.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


49

5. Precizie maximă în AutoCAD


5.1. Localizarea punctelor importante de pe obiecte. Moduri
OSNAP şi grips-uri
5.1.1. Moduri OSNAP
AutoCAD poate localiza precis puncte importante de pe obiecte, prin funcţia “Object
Snapping”. Aceste puncte importante sunt:
CENter
Interceptează centrul unui arc, al unui cerc sau a unei verigi de tip arc dintr-o polilinie;

Figura 5.1 a

ENDpoint
Intercetează capătul cel mai apropiat al unui segment, al unui arc sau al unei verigi de
polilinie;

Figura 5.1 b
EXTension
Intercetează un punct de pe prelungirea obiectului de tip linie sau de tip arc indicat;
obiectul trebuie să fie indicat spre unul din capete;

5.Precizie maximă în AutoCAD


50

Figura 5.1 c
INSert
Interceptează punctul de inserare (de referinţă) al unui obiect de tip
Text/Bloc/Shape/Attribut;

ABCDEFG Figura 5.1 d

INTersection
Interceptează intersecţia unor linii, cercuri, arce, polilinii, elipse;

Figura 5.1 e
Dacă nu este interceptat nici un punct de intersecţie, cursorul indicând doar un singur
obiect, AutoCAD solicită specificarea celui de-al doilea obiect care să definească
intersecţia. Dacă intersecţia celor două obiecte este situată dincolo de extremităţile lor,
AutoCAD interceptează “intersecţia extinsă” (“Extended Intersection”), desigur, când
aceasta există.

primul obiect indicat

punct interceptat

al doliea
Figura 5.1 f
obiect indicat

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


51
MIDpoint
Interceptează mijlocul unei obiect de tip segment, arc, verigă de polilinie;

Figura 5.1 g

NEArest
Interceptează punctul cel mai apropiat al obiectului indicat, obiect care poate fi segment,
arc, cerc, polilinie, punct;
Modul osnap “nearest” este foarte util în indicarea unor puncte care să se situeze pe un
anumit obiect, dar nu neapărat într-un punct important al acestuia;
NODe
Interceptează un obiect de tip punct;
PARallel
Interceptează un punct de pe paralela la o linie; distanţa dintre punctul curent şi
extremitatea a doua a paralelei este specificată de utilizator;

Figura 5.1 h
PERpendicular
Interceptează:
• piciorul perpendicularei ridicate de pe obiectul indicat (care poate fi segment, cerc,
arc, polilinie, elipsă) spre un anumit punct, sau
• piciorul perpendicularei duse din punctul curent pe obiectul indicat (segment, cerc,
arc, polilinie, elipsă);

5.Precizie maximă în AutoCAD


52
punctul curent
al doilea punct obiectul
indicat
obiectul
indicat 90O 90O

punctul
punctul interceptat
interceptat
Figura 5.1 i

QUAdrant
Interceptează cel mai apropiat dintre punctele de 0O, 90O, 180O sau 270O, de pe un cerc
sau de pe un arc, puncte care se numesc quadranţi;

Figura 5.1 j
TANgent
Interceptează:
• piciorul tangentei duse la obiectul indicat (cerc, arc, arc de polilinie, elipsă) spre un
anumit punct; sau
• piciorul tangentei duse din punctul curent la un obiect de tip cerc, arc, elipsă, arc de
polilinie;
obiectul obiectul
indicat punctul indicat punctul
interceptat interceptat

punctul
curent
al doilea punct
indicat Figura 5.1 k
Apparent Intersect
Interceptează intersecţia aparentă a două linii, cercuri, arce, elipse, polilinii, etc., care nu
se intersectează în spaţiul 3D, ci doar aparent, pe imaginea curentă. Dacă punctul de
intersecţie aparentă este situat în afara imaginii obiectelor, AutoCAD interceptează
“intersecţia aparentă extinsă” (“Extended Apparent Intersection”);

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


53
From
Stabileşte referinţe temporare în desenare; se foloseşte de obicei în combinaţie cu un
mod osnap; faţă de referinţa temporară stabilită astfel, va fi precizat un punct în
coordonate relative.
NONe
Dezactivează moduri osnap eventual active în momentul respectiv al sesiunii de lucru.

Dacă pe parcursul lucrului, un anumit mod osnap este referit de multe ori, acesta poate fi
activat, evitând astfel repetarea lui pe linia de comandă. La punctarea pe un obiect, AutoCAD va
aplica automat modul osnap activ obiectului şi va intercepta punctul adecvat. Spre exemplu, cu
modul osnap “ENDpoint” activ, la indicarea unui segment, AutoCAD va sări automat la capătul cel
mai apropiat al acestuia. Prin opţiunea “NONe”, se dezactivează modul sau modurile osnap active.
Pentru setarea unor moduri osnap permanent active, este folosită caseta “Drafting Settings”,
prin panoul ei “Object Snap” (fig. 5.2). Caseta este activabilă prin comanda DSETTINGS sau din
meniul pull-down “Tools”, linia adecvată. Aceeaşi casetă se deschide dacă se poziţionează
cursorul pe butonul “OSNAP” al barei de stare şi se apasă butonul drept al mouse-ului,
selectându-se linia “Settings”.

Figura 5.2 Panoul pentru moduri Osnap din caseta “Drafting Settings”
Posibilitatea localizării exacte a punctelor de osnap este deosebit de utilă în execuţia
desenelor cu precizie maximă.
Introducerea modurilor osnap este posibilă:
prin scrierea de la tastatură,
din meniul flotant care se activează prin combinaţia <Shift>+butonul drept de mouse,
de pe bara de instrumente (“Toolbar”) denumită “Object Snap” (fig. 5.3).
5.Precizie maximă în AutoCAD
54

Figura 5.3 Bara de instrumente “Object Snap”


5.1.2. Grips-uri
Dacă, pe prompter de comandă, se selectează unul sau mai multe obiecte din desen,
AutoCAD vizualizează nişte pătrăţele localizate pe punctele de osnap ale obiectului/obiectelor
selectate: de exemplu, pe capetele şi pe mijlocul unui segment, pe centrul şi quadranţii unui cerc,
etc (fig. 5.4), numite “grips-uri”.

Figura 5.4 Grips-uri vizibile în AutoCAD


Atât timp cât grips-urile sunt vizibile, obiectele în cauză sunt supraluminate.
Grips-urile permit efectuarea unor operaţii de editare cu sintaxa subiect-predicat, sintaxă
mai apropiată de cea în care operatorul uman îşi concepe acţiunile. Sintaxa editărilor “clasice” în
AutoCAD este predicat-subiect (se introduce de exemplu predicatul MOVE, apoi se selectează
subiectul, adică obiectele care se vor muta). Deoarece obiectele cu grips-urile vizibile constituie
seturi de selecţie prespecificate, se pot aplica pe ele editări în ordinea subiect-predicat: se
selectează obiectele vizate, la care grips-urile devin vizibile, apoi este apelată comanda de editare.
Aceasta se execută automat asupra obiectelor cu grips-uri vizibile. De exemplu, pentru a şterge un
obiect, el poate fi mai întâi selectat, şi apoi se va apela comanda ERASE. Comanda va acţiona
automat asupra obiectului respectiv, fără să mai solicite o selectare de obiecte (fig. 5.5).

Figura 5.5 Selectarea unor obiecte prin vizualizarea grips-urilor, urmată de apelarea
comenzii ERASE; sunt şterse din desen obiectele cu grips-uri vizibile
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
55
Prin selectarea unui grip deja vizibil, acesta devine “activ” şi se declanşează automat o
secvenţă de comenzi de editare succesive: “Stretch, Move, Rotate, Scale, Mirror, ...”. Trecerea
de la una la cealaltă este posibilă tastând <spaţiu> sau <ENTER>, sau apăsând butonul drept al
mouse-ului, pentru activarea unui meniu flotant adecvat. În mod implicit, editarea se execută în
raport cu grip-ul activ, care devine grip de referinţă (“Base grip”). Utilizatorul poate modifica acest
punct. Şirul de editări poate fi aplicat asupra obiectului/obiectelor original(e) sau asupra unei copii
(opţiunea “Copy”). Grips-urile vizibile dispar la introducerea secvenţei “Cancel”, “Cancel” (tastarea
succesivă <Esc>, <Esc>).
5.1.3. Funcţia “Object Snap Tracking”
Funcţia “Object Snap Tracking”, menţionată anterior în capitolul 2, (§2.4.3), combină
dinamic modul osnap “From” cu un alt mod osnap şi cu specificarea polară a coordonatelor
relative. Punctul iniţial de referinţă este un punct important de pe un obiect desenat, interceptat
printr-un mod osnap. Funcţia de interceptare “Object Snapping” trebuie să fie activă. Modul
“Object Snap Tracking” este activabil/dezactivabil prin butonul asociat de pe bara de stare. În
fig. 5.6 este ilustrat un exemplu de utilizare.

Figura 5.6 Exemplu de utilizare a modului “Object Snap Tracking” într-un desen AutoCAD

5.Precizie maximă în AutoCAD


56
5.2. Filtre de coordonate
5.2.1. Utilitatea filtrelor de coordonate
Pentru preluarea parţială a coordonatelor unui punct-sursă spre a fi folosite în indicarea
coordonatelor altui punct, AutoCAD pune la dispoziţia utilizatorului filtrele de coordonate, prin
funcţia “Point filters”. Este precizată coordonata sau coordonatele care se preiau de la
punctul-sursă, apoi punctul-sursă însuşi, şi, în final, coordonata sau coordonatele încă necesare
pentru a indica noul punct.
AutoCAD cunoaşte trei filtre de o coordonată şi trei filtre de două coordonate:

.x preia coordonata x a punctului-sursă


.y preia coordonata y a punctului-sursă
.z preia coordonata z a punctului-sursă
.xy preia coordonatele x şi y ale punctului-sursă
.xz preia coordonatele x şi z ale punctului-sursă
.yz preia coordonatele y şi z ale punctului-sursă

Specificarea punctului-sursă este de cele mai multe ori realizată prin moduri osnap.
Filtrele de coordonate permit alinierea punctelor şi obiectelor în desen, după coordonata sau
coordonatele preluate de la punctul-sursă.
În secvenţa următoare este ilustrat un exemplu de folosire a filtrelor de coordonate într-un
desen AutoCAD.
Command: arc<↵>
Center/<Start point>: {punctare pe ecran}
Center/End/<Second point>: {punctare pe ecran}
End point: {punctare pe ecran}
Command: line <↵>
From point: .x <↵>
of end <↵>
of {punctare pe arc, spre capătul
din stânga}
(need YZ): {punctare pe ecran, deasupra
arcului}
To point: .x <↵>
of end <↵>
of {punctare pe arc, spre capătul
din dreapta}
(need YZ): @ <↵>
To point: <↵>

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


57
Rezultatul este cel din fig. 5.7: extremităţile segmentului sunt aliniate după coordonata x cu
capetele arcului anterior desenat. Segmentul este orizontal, datorită răspunsului “@” la cererea
privind coordonata y (şi z) a celui de-al doilea punct al segmentului.

Figura 5.7 Secvenţă de folosire a filtrelor de coordonate


O aliniere similară celei asigurate de filtrele de coordonate pentru punctele din desen poate fi
realizată cu ajutorul liniilor de construcţie.
Filtrele de coordonate, alături de modurile osnap şi de funcţia “Auto Tracking” constituie
facilităţi de maximă valoare în execuţia precisă, comodă şi rapidă a desenelor AutoCAD.
Deprinderea utilizării lor curente şi la viteză mare este o necesitate de bază pentru folosirea
eficientă a aplicaţiei.

5.3. Marcarea subdiviziunilor pe obiecte


5.3.1. Comanda DIVIDE
Pentru a marca pe un obiect de tip linie, cerc, arc, polilinie 2D, elipsă subdiviziuni de lungime
1/n (n număr natural) din lungimea obiectului, se poate folosi comanda DIVIDE (fig. 5.8).

Figura 5.8 Aplicarea comenzii DIVIDE pentru marcarea unor subdiviziuni pe diferite obiecte
Marcatorul poate fi obiectul de tip punct sau un bloc creat anterior de utilizator în desen.
5.Precizie maximă în AutoCAD
58
Comanda solicită obiectul pe care să fie dispuse marcajele şi apoi numărul de părţi de
divizare.
Obiectul marcat nu este modificat în nici un fel! Programul plasează doar marcajele
corespunzătoare, fără a altera lungimea acestuia.
5.3.2. Comanda MEASURE
Pentru a marca diviziuni de o anumită lungime pe un obiect de tip linie, arc, cerc, polilinie 2D,
elipsă, se poate folosi comanda MEASURE (fig. 5.9). Comanda solicită obiectul supus marcării şi
lungimea segmentului de marcaj.
Marcatorul poate fi obiectul de tip punct sau un bloc creat anterior de utilizator în desen.
Obiectul marcat nu este modificat în nici un fel! Programul plasează doar marcajele
corespunzătoare, fără a-i altera lungimea.

Figura 5.9 Marcarea subdiviziunilor de o anumită lungime pe diferite obiecte, cu ajutorul


comenzii MEASURE
Ultima subdiviziune rezultată are o lungime diferită de a celorlalte subdiviziuni, dacă lungimea
obiectului marcat nu este un multiplu întreg al lungimii de marcaj.
Operaţia efectuată cu ajutorul comenzii MEASURE este o măsurare în sensul propriu al
acesteia.
5.3.3. Utilitatea marcării subdiviziunilor
În tehnică sunt necesare uneori construcţii grafice complexe, raportate la repere dispuse fie la
distanţe egale, pe un obiect, fie pe subdiviziuni egale ale unui obiect. AutoCAD oferă posibilitatea
plasării lor rapide şi comode, fără a fi necesare calcule şi/sau măsurători adiţionale. Marcajele
dispuse în acest scop pot fi ulterior şterse, sau pot deveni nevizibile, prin setarea variabilei
PDMODE pe valoarea 1 (vezi capitolul 4).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


59

6. Editarea desenelor în AutoCAD


6.1. A edita un desen AutoCAD
6.1.1. Semnificaţia, rolul şi avantajele operaţiilor de editare
A edita un desen AutoCAD înseamnă a modifica obiectele deja create în acel desen, cu scopul
diversificării lor, a schimbării poziţiei, dispunerii, formei şi mărimii lor, a creării altor obiecte noi pe
baza celor existente. Termenul “a edita” semnifică în toate operaţiile asistate de calculator
“a modifica”; prin urmare, aplicarea într-un desen a unei operaţii de editare este posibilă
numai în prezenţa unor obiecte deja create.
Editarea desenelor constituie una din facilităţile majore ale folosirii calculatorului în elaborarea
documentaţiei grafice. O mutare a unor obiecte, o scalare, o rotire, o deformare, pot fi realizate
comod, fără a relua manual, de la început, construcţia elementelor de modificat. Copierea,
oglindirea, multiplicarea, trasarea unui obiect paralel la altul, dezvoltă desenul cu noi obiecte, pe
baza unora existente deja. Noile obiecte le reproduc pe cele anterior create. Nu este necesară
descrierea amănunţită, pas cu pas, a noilor construcţii, fiind suficientă evidenţierea elementelor
repetitive şi a celor de referinţă. Ştergerea unui element sau a unui grup de elemente din desen nu
deteriorează calitatea hârtiei şi nici nu alterează accidental obiectele învecinate.
Mai mult poate decât desenarea, comoditatea modificării şi dezvoltării desenelor în mediul
grafic interactiv constituie un avantaj forte al graficii asistate de calculator. Din acest punct de
vedere, AutoCAD este unul din mediile CAD cu cele mai perfecţionate funcţii de editare.
6.1.2. Moduri de selectare a obiectelor supuse editării
Comenzile de editare solicită specificarea obiectului sau a setului de obiecte asupra cărora
utilizatorul intenţionează să opereze o anumită modificare. Cererea este formulată prin
prompter-ul “Select objects”. AutoCAD demarează alcătuirea unei colecţii de obiecte selectate,
într-unul sau mai mulţi paşi, iar cursorul-ecran devine un pătrăţel selector. Răspunsurile posibile
sunt:

răspuns nul (<↵>): AutoCAD încheie procesul de selectare.


un punct: Se selectează obiectul care trece prin punctul respectiv. Dacă mai multe
obiecte trec prin punctul precizat, selecţia este în primă fază aleatoare: se

6.Editarea desenelor în AutoCAD


60
selectează unul din obiecte. Apăsând tasta <Ctrl>, programul ciclează în
selecţie, considerând pe rând toate obiectele care trec prin punctul
specificat. Utilizatorul poate opri ciclarea la obiectul dorit.
Window (W): Sunt selectate obiectele dispuse în întregime, strict în interiorul ferestrei
specificate; pentru indicarea ferestrei, programul solicită două puncte
diagonal opuse.
Crossing (C): Sunt selectate obiectele dispuse total sau parţial în interiorul ferestrei
specificate; pentru indicarea ferestrei, programul solicită două puncte
diagonal opuse, ca şi în cazul selecţiei de tip “Window”.
WPolygon (WP): Este similară cu “Window”, dar conturul de selecţie est un poligon
neregulat, precizat prin indicarea succesivă a vârfurilor sale. AutoCAD
închide automat conturul poligonal la tastarea unui răspuns nul (doar <↵>).
CPolygon (CP): Este similară cu “Crossing”, dar conturul de selecţie est un poligon
neregulat, precizat prin indicarea succesivă a vârfurilor sale. AutoCAD
închide automat conturul poligonal la tastarea unui răspuns nul (doar <↵>).
Multiple (M): Permite mai multe specificaţii de selectare, fără ca programul să caute
obiectele selectabile; opţiunea măreşte viteza de lucru; se încheie printr-un
răspuns nul (doar <↵>).
Fence (F): Este similară cu “CPolygon”, dar nu închide automat conturul poligonal de
selecţie; ca urmare, prin “fence” sunt selectate numai acele obiecte care
intersectează efectiv conturul poligonal.
Box (BOX): Deschide o fereastră de selectare de tip “Window” sau “Crossing”, după
cum al doilea colţ de descriere a ferestrei este la dreapta, respectiv la
stânga primului colţ.
Auto (AU): Îmbină automat modurile de selecţie “punct” şi “box”; dacă prin punctul
specificat trec obiecte, se aplică modul “punct”, iar în caz contrar modul
“box”. Primul punct precizat crează condiţiile pentru indicarea unei ferestre
de tip “Window” sau “Crossing”, după aceeaşi regulă ca şi la selecţia de tip
“box”. Acest mod de selecţie se aplică automat la punctarea cu ajutorul
cursorului-ecran, dacă utilizatorul nu a optat explicit pentru un alt mod.
All (ALL): Selectează toate obiectele din desen, exceptându-le pe cele aflate în
layer-e îngheţate.
Last (L): Selectează ultimul obiect creat, vizibil momentan şi neşters din desen. Dacă
ultimul obiect create nu face parte din zona de vizibilitate curentă, sau dacă
aparţine unui layer îngheţat, nu este luat în considerare în selecţie.
Previous (P): Reselectează acelaşi set de obiecte specificat la precedenta comandă de
editare, cu condiţia să nu fi fost aplicată între timp comanda UNDO.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


61
Remove (R): Comută prompter-ul de selectare în “Remove objects”, iar modul de
alcătuire a colecţiei de obiecte selectate devine exclusiv: obiectele indicate
vor fi excluse din colecţie.
Add (A): Are utilitate după folosirea opţiunii “Remove” în selectare, pentru a reveni la
prompter-ul de selectare “Select objects” şi la modul de selecţie prin
adăugare de obiecte în colecţia alcătuită.
Single (SI): Impune programului încheierea automată a procesului de selectare după un
singur pas, cu condiţia selectării cel puţin a unui obiect; în cazul în care nici
un obiect nu a putut fi selectat în primul pas, prompter-ul de selecţie se
repetă.
Undo (U): Anulează ultimul pas de selectare.

În comenzile de editare care admit mai multe


obiecte selectate (COPY, MIRROR, ERASE, etc.), se
pot combina diferitele metode de selectare.
Există comenzi de editare (BREAK, TRIM, etc.)
care necesită asocierea unui punct la obiectul selectat.
În cazul lor, selecţiile mai multor obiecte nu sunt
admise, fiind obligatorie o selecţie singulară de tip
“punct”.
O diversificare a procesului de selectare a
obiectelor este posibilă prin comanda DDSELECT,
Aceasta activează caseta de dialog “Options”, cu
panoul “Selection” activ, care oferă o gamă de opţiuni
privind modurile de efectuare a selecţiei, reglarea
mărimii cursorului de selectare şi eventuale metode de
ordonare a obiectelor în cadrul colecţiei alcătuite. Figura 6.1 Supraluminarea obiectelor
Obiectele selectate sunt supraluminate pe măsură incluse în setul de selecţie
ce sunt incluse în setul de selecţie (fig. 6.1).
6.1.3. Filtre de selectare a obiectelor. Comanda FILTER. Modul “Quick Select”
O metodă elegantă de selectare a obiectelor este aceea a filtrării lor după o anumită
proprietate, sau după un grup de proprietăţi: tip de obiect, culoare, tip de linie, layer de plasare, stil
de scriere, valori de referinţă în construcţie, cum ar fi centrul unui cerc (arc), raza unui cerc (arc),
poziţia unui bloc, modelul de haşurare, etc.
Comanda FILTER activează caseta de dialog “Object Selection Filters”, (fig. 6.2), care
permite construcţia filtrelor de selecţie. Proprietatea sau proprietăţile care definesc filtrul sunt alese
dintr-o listă de opţiuni a casetei. În alcătuirea listei de proprietăţi, pot fi folosite şi funcţii logice de
tipul: AND, OR, XOR şi NOT. Un exemplu de constituire a unei liste de filtrare este prezentat în
continuare:
6.Editarea desenelor în AutoCAD
62
** Begin OR
Arc Center X>0.0000 Y>0.0000 Z>0.0000
Arc Radius >20.0000
** End OR

Secvenţa selectează toate


arcele de cerc având poziţia
centrului într-un punct de
coordonate X>0, Y>0, Z=0 sau
având raza mai mare de 20
unităţi.
Pentru aplicarea repetitivă
a unui filtru de obiecte, acesta
poate fi salvat sub un anumit
nume şi apelat atunci când
este necesar.
AutoCAD 2000 introduce Figura 6.2 Caseta pentru definirea şi manipularea
drept noutate modul rapid de filtrelor de selecţie
selectare a obiectelor
“Quick Select”, bazat pe definirea dinamică a unor filtre de proprietăţi. Modul “Quick Select” este
accesibil şi din fereastra de proprietăţi (vezi subcapitolul 6.5).

6.1.4. Grupuri de obiecte selectate. Comanda GROUP


AutoCAD admite construirea unor grupuri de obiecte în scopul efectuării operaţiilor de editare.
Grupul odată definit, identificat după un nume, poate fi apelat în selectarea obiectelor ori de câte ori
este nevoie. Comanda care manipulează grupuri este GROUP şi deschide o casetă de dialog,
prezentată în fig. 6.3.
Orice grup definit în desen poate fi “selectabil”, adică, la selectarea unui obiect membru al
grupului, sunt selectate automat toate obiectele editabile din grup. Folosind combinaţia
<Ctrl>+<A>, această proprietate de “selectabilitate” este activată sau dezactivată (Group On/Off).
Un obiect din desen poate fi inclus simultan în mai multe grupuri.
Definiţia unui grup este oricând modificabilă, prin introducerea sau eliminarea unor obiecte din
grup.
Pentru a elimina definiţia unui grup din desen, grupul este explodat. Obiectele componente nu
dispar; dispare doar numele grupului respectiv.
Spre deosebire de blocuri, grupurile nu sunt obiecte complexe în desen, ci doar seturi de
selecţie a obiectelor.
Grupurile definite în desen se salvează odată cu acesta şi pot fi reutilizate în sesiuni viitoare
sau în referinţe externe.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


63

Figura 6.3 Caseta de dialog “Object Grouping”, pentru


manipularea grupurilor de selecţie în AutoCAD 2000

6.2. Editări care modifică obiectele originale


6.2.1. Schimbarea poziţiei obiectelor în desen. Comenzile MOVE, ROTATE
Pentru a translata unul sau mai multe obiecte din desen, AutoCAD pune la dispoziţia
utilizatorului comanda MOVE (fig. 6.4). Comanda solicită definirea setului de obiecte supus mutării,
punctul de plecare şi punctul final pentru această operaţie. Ambele repere de referinţă pot fi puncte
3D. Pentru a furniza programului o deplasare în locul punctelor de plecare şi de sosire, la cererea
privind punctul final va fi dat un răspuns nul. Programul va interpreta primul răspuns ca fiind o
deplasare şi nu un punct.

MOVE:

Figura 6.4 Exemplu de aplicarea a comenzii MOVE

6.Editarea desenelor în AutoCAD


64
Comanda ROTATE roteşte obiectele faţă de poziţia lor iniţială (fig. 6.5). Rotaţia se execută în
planul curent de lucru, în jurul unui punct de referinţă, specificat în timpul comenzii. Unghiul de
rotaţie este precizat în sistemul curent de coordonate şi conform setărilor curente de măsurare
(unităţi de măsurare, sens, punct de referinţă). Dacă se doreşte definirea poziţiei de referinţă în
raport cu o altă direcţie decât cea implicită, comanda oferă opţiunea “Reference”.
Atât poziţia de referinţă cât şi unghiul de rotaţie pot fi indicate grafic, prin punctări
corespunzătoare.

ROTATE

Figura 6.5 Exemplu de aplicare a comenzii ROTATE


Comenzile MOVE şi ROTATE sunt utile atât pentru schimbarea poziţiei obiectelor în desen, ca
şi în cazul în care construcţia lor într-o anumită poziţie ar fi dificilă. Obiectele vor fi construite într-o
poziţie convenabilă, care va fi ulterior modificată.
6.2.2. Modificarea dimensiunii obiectelor din desen. Comanda SCALE
Pentru a modifica dimensiunile unor obiecte din desen, AutoCAD dispune de comanda SCALE
(fig. 6.6). Aceasta poate mări sau micşora cu un factor de scalare precizat de utilizator un obiect
sau un set de obiecte. Scalarea cu factor supraunitar conduce la o mărire a dimensiunilor, în timp
ce scalarea cu factor subunitar la diminuarea acestora. Scalarea se realizează în raport cu un
punct de bază, precizat şi el de către utilizator, în timpul comenzii.

SCALE 1.5

Figura 6.6 Exemplu de aplicare a comenzii SCALE


Dacă precizarea factorului de scalare (“scale factor”) este dificilă sau incomodă (necesită
calcule, aproximări), utilizatorul poate opta pentru precizarea unei lungimi de referinţă şi apoi a
lungimii corespunzătoare finale. Factorul de scalare rezultă ca raport al acestora.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
65
6.2.3. Deformarea obiectelor. Comanda STRETCH
Pentru a întinde sau a comprima un set de obiecte pe o anumită direcţie, AutoCAD dispune de
comada STRETCH (fig. 6.7). Comanda necesită selectarea porţiunii de obiect supusă deformării,
fie printr-o selecţie de tip “window”, fie printr-una de tip “crossing”. Setului de elemente selectat
astfel i se pot adăuga altele sau pot fi îndepărtate unele obiecte din colecţia supusă deformării.
Comanda necesită însă obligatoriu cel puţin o selecţie de tipul menţionat.
Deformarea se precizează, indicând mai întâi un punct de referinţă din interiorul ferestrei
selectate anterior. Apoi va fi indicată poziţia finală a acestui punct, în urma deformării, poziţie care
trebuie să se găsească în afara ferestrei de selecţie. Este esenţială dispunerea punctului de
referinţă în interiorul ferestrei de selecţie şi a celui final în afara acesteia.

STRETCH

Figura 6.7 Exemplu de aplicare a comenzii STRETCH


AutoCAD 2000 permite deformarea haşurilor, dacă acestea au fost declarate asociative
(fig. 6.8).

STRETCH

Figura 6.8 Aplicarea comenzii STRETCH asupra unei haşuri asociative


Deformarea cotelor duce la modificarea automată a valorii textului, dacă acestea au fost
declarate asociative, adică dacă variabila de sistem DIMASO este activă (ON) (fig. 6.9).

6.Editarea desenelor în AutoCAD


66

100 150
STRETCH

Figura 17.9 Asociativitatea unei cote la deformarea obiecte cotate


6.2.4. Fragmentarea unui obiect. Comanda BREAK
Un obiect geometric de tip linie, cerc, arc, polilinie 2D, poate fi fragmentat prin comanda
BREAK.
BREAK solicită obiectul de fragmentat şi cele două puncte care delimitează porţiunea
îndepărtată. Operaţia poate îndepărta un fragment intermediar (fig. 6.10 a), unul de capăt
(fig. 6.10 b) sau poate diviza obiectul în două fragmente alăturate, având un capăt comun
(fig. 6.10 c).
În cursul unei anumite comenzi BREAK, poate fi fragmentată un singur obiect, deoarece
selectarea obiectului de fragmentat este însoţită de memorarea punctului prin care acesta a fost
selectat. Punctul respectiv devine implicit primul punct de fragmentare. Utilizatorul poate modifica
acest prim punct prin opţiunea “First point”. Dacă cele două puncte de fragmentare trebuie să
coincidă (fig. 6.10 c), se poate răspunde prin “@” la cererea privind al doilea punct.

a) BREAK

b) BREAK

c) BREAK

Figura 17.10 Exemple de aplicare a comenzii BREAK


6.2.5. Alungirea obiectelor. Comanda LENGTHEN
Pentru a modifica procentual, incremental sau la o nouă valoare totală lungimea unui
obiect de tip linie, arc, polilinie 2D, se poate aplica comanda LENGTHEN asupra obiectului

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


67
respectiv (fig. 6.11) (numai în versiunea 2000). Modificarea este posibilă şi în ceea ce priveşte
deschiderea unghiulară a unui arc.

LENGTHEN %=115

Figura 6.11 Alungirea obiectelor prin comanda LENGTHEN

6.3. Editarea conturului obiectelor


6.3.1. Racordarea şi teşirea muchiilor. Comenzile FILLET şi CHAMFER
AutoCAD poate realiza racordarea a două linii, arce, cercuri sau verigi liniare de polilinie, prin
arce de cerc, de o rază precizată de utilizator (fig. 6.12).

Figura 17.12 Exemple de racordare a unor obiecte plane în AutoCAD


Lungimea elementelor racordate este de obicei ajustată, astfel încât racordarea să se
producă pe capete de elemente. AutoCAD 2000 introduce opţiunea utilizatorului privind ajustarea
capetelor elementelor racordate sau păstrarea aspectului original al acestora, cu construirea
arcului de racordare.
6.Editarea desenelor în AutoCAD
68
Comanda care realizează operaţii de racordare este FILLET. Pentru a obţine racordarea
dorită, este necesară setarea razei. Valoarea rămâne memorată până la o nouă modificare
explicită a acesteia.
Utilizând opţiunea “Polyline” a comenzii FILLET, pot fi rotunjite simultan toate muchiile liniare
ale unei polilinii (fig. 6.13). Pentru a aplica corect opţiunea pe o polilinie închisă, închiderea trebuie
să fi fost făcută automat (fig. 6.14).

Figura 6.13 Racordarea simultană a tuturor vârfurilor unei polilinii închise


AutoCAD nu poate racorda verigi din polilinii diferite, ci numai din cadrul aceleiaşi polilinii.

a) b)

Figura 6.14 Racordare corectă (a) şi respectiv incorectă (b) pe conturul unei polilinii închise;
în cel de al doilea caz, polilinia iniţială nu a fost închisă automat, fapt pentru care AutoCAD
nu rotunjeşte ultimul colţ
Dacă raza este prea mare în raport cu lungimea elementelor racordate, comanda nu produce
nici un rezultat, iar utilizatorul primeşte un mesaj adecvat.
Racordarea cu rază zero prelungeşte elementele supuse racordării până la intersecţia lor
(fig. 6.15). La racordarea a două cercuri, acest lucru nu este posibil. În cazul a două arce,
posibilitatea de a prelungi arcele până la intersecţia lor depinde de poziţia lor relativă în desen.
Aplicată pe o polilinie, racordarea cu rază 0 înlătură verigile de tip arc (fig. 6.16).

Figura 6.15 Prelungirea până la intersecţie prin racordarea cu rază nulă

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


69

Figura 6.16 Eliminarea verigilor de tip arc dintr-o polilinie cu ajutorul operaţiei de racordare
cu rază 0
Aplicată pe două linii paralele, comanda FILLET ignoră raza curentă de racordare şi
racordează cele două linii cu un arc de deschidere 180O, de rază adaptată (fig. 6.17).

Figura 6.17 Aplicarea comenzii FILLET pe două linii paralele


Comanda CHAMFER realizează teşiri ale muchiilor unui contur plan sau a două linii
concurente. Uzual, lungimile muchiilor teşite sunt ajustate pentru a se adapta teşirii, dar se poate
opta şi pentru păstrarea lor nealterate, cu crearea segmentului de teşire. Comanda e aplicabilă
două linii neparalele (fig. 6.18 a), sau pe două verigi adiacente liniare ale unei polilinii (fig. 6.18 b).

a)

b)

Figura 6.18 Aplicarea comenzii CHAMFER pentru teşirea muchiilor: a) pe două linii
neparalele; b) pe două verigi liniare adiacente ale unei polilinii

6.Editarea desenelor în AutoCAD


70
Prin opţiunea “Polyline” a comenzii CHAMFER, sunt teşite deodată toate colţurile unei
polilinii (fig. 6.19).

Figura 6.19 Aplicarea comenzii CHAMFER cu opţiunea “Polyline”


Dacă cele două linii nu se intersectează, comanda CHAMFER le prelungeşte cu valoarea
necesară, iar dacă se intersectează, le taie adecvat.
Distanţele de teşire pot fi egale (teşire la 45O) (fig. 6.20 a), sau diferite (fig. 6.20 b).

a) b)
Figura 6.20 Aplicarea unor distanţe de teşire: a) egale; b) diferite
Teşirea cu ambele distanţe zero prelungeşte elementele respective până la intersecţie
(fig. 6.21) sau elimină teşirile dintre două verigi neadiacente ale unei polilinii. Operaţia de teţire cu
ambele distanţe de teşire nule este similară cu racordarea cu rază nulă.

Figura 6.21 Aplicarea comenzii “CHAMFER” cu ambele distanţe de teşire 0


Teşirea cu opţiunea de unghi şi distanţă stabileşte lungimea segmentului de teşire şi unghiul
acestuia faţă de latura de bază.
6.3.2. Extinderea şi tăierea unor obiecte până la o graniţă. Comenzile EXTEND şi
TRIM
AutoCAD poate extinde una sau mai multe obiecte de tip linie, arc, polilinie deschisă până la
o muchie de graniţă (fig. 6.22). Comanda EXTEND realizează această operaţie de editare. Muchii
de graniţă pot fi: liniile, poliliniile, cercurile, arcele de cerc sau de elipsă. O aceeaşi comandă

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


71
EXTEND admite mai multe muchii de graniţă (“Select boundary edges”) şi succesiv, oricât de multe
obiecte care să fie extinse (“Select object to extend”) (fig. 6.23).
Muchie de graniţă Muchie de graniţă

Obiect Obiect extins


de extins

Figura 6.22 Exemplu de extindere a unui obiect în AutoCAD

A doua muchie
de graniţă

Obiecte de
extins EXTEND

Prima muchie de graniţă


Figura 6.23 Utilizarea mai multor muchii de graniţă şi extinderea mai multor obiecte din
desen, într-o singură comandă EXTEND
Comanda TRIM operează complementar comenzii EXTEND, tăind- retezând- un obiect de tip
linie, arc, polilinie, cerc, elipsă, până la o muchie tăietoare. Ca muchii tăietoare, pot fi folosite liniile,
arcele, cercurile, poliliniile, elipsele (fig. 6.24).
Muchie tăietoare

Obiecte
Obiecte
de
retezate
retezat

Figura 6.24 Exemplu de retezare a unor obiecte în AutoCAD, cu ajutorul comenzii TRIM

6.Editarea desenelor în AutoCAD


72
În cursul aceleiaşi comenzi TRIM, pot fi indicate mai multe muchii tăietoare (“Select cutting
edge(s)”) şi mai multe obiecte care să fie retezate (“Select object to trim”) (fig. 6.25).
Muchii tăietoare Obiecte de retezat, selectate
succesiv,

TRIM

Figura 6.25 Utilizarea mai multor muchii tăietoare şi retezarea mai multor obiecte, într-o
singură comandă TRIM
Dacă obiectul de retezat intersectează mai multe muchii tăietoare specificate într-o aceeaşi
comandă TRIM, va fi înlăturată acea porţiune din obiectul indicat corespunzătoare punctului prin
care s-a efectuat selecţia. În fig. 6.25 este ilustrat un exemplu. Pe fiecare din segmentele de
retezat, punctele de selecţie au fost succesiv:
stânga-jos, în afara conturului exterior al dreptunghiului mare,
central, în interiorul dreptunghiului mic,
dreapta-sus, în exteriorul dreptunghiului mare.
Au fost păstrate porţiunile dintre cele două dreptunghiuri. În fig. 6.26 este redat cazul când
selectarea obiectelor de retezat a fost efectuată prin puncte situate între cele două dreptunghiuri.
Obiecte de retezat, selectate
Muchii tăietoare succesiv,
în mai multe puncte

TRIM

Figura 6.26 Variantă de selectare a obiectelor de retezat pentru cazul anterior

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


73
6.4. Editări care crează obiecte noi
6.4.1. Copierea obiectelor. Comanda COPY
Unul sau mai multe obiecte din desen pot fi copiate, rezultând una sau mai multe copii, cu
ajutorul comenzii COPY. Comanda solicită selectarea obiectelor şi apoi poziţia copiei în raport cu
originalul, definită fie prin două puncte -cel de plecare şi cel de destinaţie -, fie printr-o deplasare.
Opţiunea “Multiple” a comenzii permite obţinerea mai multor copii în cursul unei singure
comenzi.
Crearea copiei faţă de original este similară unei translaţii, cu păstrarea originalului.
6.4.2. Oglindirea obiectelor. Comanda MIRROR
Unul sau mai multe obiecte din desen pot fi oglindite faţă de o axă imaginară, definită prin
două puncte, cu ajutorul comenzii MIRROR. Comanda solicită selectarea obiectelor, cele două
puncte care definesc linia de oglindire şi opţiunea de ştergere/păstrare a originalului (fig. 6.27). Axa
de oglindire nu trebuie să existe ca linie efectiv creată în desen.
La oglindirea textelor, se poate opta dacă literele să fie oglindite sau nu, prin setarea variabilei

P1 P1

P2 P2

de sistem AutoCAD MIRRTEXT, (vezi litera “E” în fig. 6.27, cu MIRRTEXT=1).


a) b)
Figura 6.27 Oglindire: a) cu păstrarea originalului; b) cu ştergerea originalului
6.4.3. Multiplicarea obiectelor. Comanda ARRAY
Unul sau mai multe obiecte din desen pot fi multiplicate fie într-o reţea rectangulară (fig. 6.28
a), în linii şi coloane, fie polar, în jurul unui punct (fig. 6.28 b), cu ajutorul comenzii ARRAY.
Comanda solicită selectarea obiectelor ce se vor multiplica, şi tipul de multiplicare:
rectangulară (R) sau polară (P). În pasul următor, se solicită informaţiile privind intervalele liniare,
sau unghiulare de dispunere a copiilor. În cazul multiplicării polare, copiile create pot fi dispuse
radial (rotite faţă de poziţia originală) sau în poziţia de bază.
Exemplarul original trebuie să fie cuprins în numărul total de copii indicate spre a fi obţinute
prin multiplicare.

6.Editarea desenelor în AutoCAD


74

a) b)
Figura 6.28 Aplicarea comenzii ARRAY cu opţiunea: a) “Rectangular”; b) “Polar”
6.4.4. Generarea unor obiecte paralele cu altele. Comanda OFFSET
Cu ajutorul comenzii OFFSET, se pot crea obiecte paralele la altele existente deja în desen.
Modalităţile de construcţie prevăd fie specificarea distanţei dintre obiectul original şi cel paralel
(fig. 6.29 a), fie punctul prin care va trece obiectul paralel (fig. 6.29 b). În final se indică obiectul
original. Într-o aceeaşi comanda OFFSET pot fi create mai multe obiecte paralele, fie la acelaşi
obiect original, fie la diferite obiecte originale.

obiect obiect original


original la distanţa=10
a)

obiect obiecte
original paralele la original, duse
prin diferite puncte
b)

Figura 6.29 Crearea unor obiecte paralele cu altele existente în desen: a) la o anumită
distanţă faţă de original; b) prin diferite puncte exterioare originalului
Proprietăţile obiectelor generate prin comanda OFFSET sunt identice cu ale celor originale (tip
de linie, lăţime de linie, layer de creare, culoare, grosime, etc.).
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
75
6.5. Editarea obiectelor prin modificarea proprietăţilor acestora
Un obiect creat într-un desen AutoCAD poate fi oricând modificat, în ceea ce priveşte
caracteristicile sale constructive (puncte de definiţie, elemente de definiţie, etc.) cât şi
caracteristicile generale de obiect AutoCAD (culoare, layer, tip şi lăţime de linie, etc.). Cea mai
elegantă metodă de modificare a proprietăţilor, şi totodată cea mai nouă, apărută la versiunea
2000, este cea facilitată de comanda PROPERTIES.
Obiectul vizat pentru editare poate fi selectat anterior comenzii, prin grips-uri, sau după
declanşarea acesteia. AutoCAD deschide o fereastră similară cu fereastra de proprietăţi din Visual
Basic. Liniile acesteia sunt variabile, în funcţie de obiectul selectat. În fig. 6.30 este ilustrat un
exemplu corespunzător unui obiect de tip cerc. Modificarea valorii unei proprietăţi în această
fereastră conduce la modificarea corespunzătoare a obiectului din desen. Schimbând de exemplu
valoarea ariei, cercul se redimensionează prin modificarea razei pentru a corespunde noii valori.

Quick Select

Figura 6.30 Fereastra de proprietăţi pentru un cerc


Dacă obiectul vizat este selectat deja, comanda PROPERTIES poate fi declanşată şi din
meniul flotant aferent butonului drept al mouse-ului (ultima linie). Comanda este accesibilă şi din
meniul pull-down “Modify”.
Fereastra de proprietăţi oferă acces spre modul de selectare rapid “Quick Select”.
6.Editarea desenelor în AutoCAD
76
6.6. Corelarea proprietăţilor diferitelor obiecte
În cursul operaţiilor de elaborare a unui desen, este posibil ca utilizatorul să dorească o
corelare a proprietăţilor între anumite obiecte din desen, astfel încât unele obiecte să împrumute o
parte sau toate proprietăţile unui anumit obiect. Operaţia este una clasică în mediul Windows, şi
anume cea de “match properties” (în l. engl.), adică de potrivire a caracteristicilor. Comanda
aferentă este MATCHPROP, apelabilă şi din a doua linie a meniului pull-down “Modify”. Comanda
necesită precizarea obiectului-sursă, de la care vor fi împrumutate una sau mai multe proprietăţi,
indică proprietăţile împrumutabile şi apoi solicită setul de obiecte asupra cărora să opereze.
Pentru controlul proprietăţii sau proprietăţilor care se împrumută de la obiectul-sursă, comanda
are prevăzută opţiunea “Settings”. Aceasta deschide o casetă de dialog (fig. 6.31) pentru alegerea
proprietăţilor împrumutabile. Caseta prezintă două zone, cea a proprietăţilor generale
(“Basic properties”), adică tip de linie, culoare, etc., şi cea a proprietăţilor speciale (“Special
properties”), adică stilul de cotare, stilul de scriere, modelul de haşurare.

Figura 6.31 Caseta de dialog pentru stabilirea proprieţilor împrumutabile

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


77

7. Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


7.1. Elementele grafice utilizate în dimensionare
Operaţia de înscriere a dimensiunilor în desenele AutoCAD poartă denumirea de
dimensionare sau cotare.
AutoCAD are capacitatea de a elabora blocuri de cotă, care includ toate elementele necesare
dimensionării (linie de cotă, linii ajutătoare, săgeţi, text, marcator de centru), fără a fi necesară
crearea lor element cu element. Programul determină automat valoarea dimensiunii dorite.
7.1.1. Linia de cotă
Linia de cotă (“dimension line” în limba engleză) indică dimensiunea măsurată. Ea are la
ambele extremităţi elemente de capăt. Opţional, sau după necesităţi, poate fi asimetrică, având
element de capăt doar la una din extremităţi. De-a lungul liniei de cotă, sau, dacă spaţiul nu
permite, în prelungirea ei. AutoCAD dispune textul cotei de obicei la mijlocul liniei de cotă,
întrerupând-o sau nu, în funcţie de preferinţele utilizatorului.
La măsurarea dimensiunilor liniare, linia de cotă este dreaptă, iar la măsurarea unghiurilor,
este un arc de cerc.
7.1.2. Liniile de extensie
Liniile de extensie (“extension lines” în limba engleză) indică de unde până unde se întinde
elementul măsurat. Denumirea standard în limba romană este de “linii ajutătoare”. Acestea sunt
perpendiculare pe dimensiunea cotată. Ele pot depăşi linia de cotă cu o lungime setată de
utilizator. La nevoie, liniile de extensie pot fi trasate oblic faţă de dimensiunea cotată, la un unghi
specificat.
Opţional, liniile de extensie pot să fie omise, la unul sau la ambele capete.
7.1.3. Elementele de capăt
Uzual, elementele de la capetele liniei de cotă (“arrowheads” în AutoCAD 2000) sunt săgeţi,
dar AutoCAD cunoaşte şi alte tipuri de elemente de capăt: puncte îngroşate, lini oblice, triunghiuri.
Elementele de capăt pot fi pline (înnegrite) sau doar conturate. Elementele de capăt implicite sunt
săgeţile pline, înnegrite. Utilizatorul îşi poate crea propriile elemente de capăt. Acestea trebuie să
fie definite anterior ca blocuri în desen (vezi capitolul 9).

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


78
Elementele de capăt pot fi identice la ambele capete, diferite, sau pot să lipsească la unul sau
la ambele capete.
7.1.4. Textul cotei
Textul cotei (“dimension text” în limba engleză) redă valoarea dimensiunii şi este determinat
automat de către program. Dacă e cazul, AutoCAD aplică un factor de scară pentru dimensiunile
măsurate automat.
Utilizatorul poate înlocui textul implicit determinat automat de program prin orice alt şir de
caractere.
Pe lângă valoarea dimensiunii, textul cotei poate să conţină toleranţe (abateri limită), prefixe,
sufixe, valori alternative, exprimate în alte unităţi de măsură.
Textul cotei are proprietatea de asociativitate faţă de elementul cotat. La modificarea mărimii
elementului cotat, se modifică automat şi valoarea dimensiunii. Textele neimplicite, impuse explicit
de utilizator, îşi pierd proprietatea de asociativitate, conţinutul lor rămânând invariabil în cazul
menţionat.
7.1.5. Marcatorul de centru
AutoCAD poate marca automat centrul unui cerc sau al unui arc circular. Marcatorul este de tip
+ şi poate avea asociate linii de centru în prelungirea sa pe toate cele patru direcţii.

Figura 7.1 Exemple de cote înscrise într-un desen AutoCAD

7.2. Tipuri de dimensionări


AutoCAD permite înscrierea automată a dimensiunilor în desen, fie direct, pe prompter de
comandă,prin folosirea comenzilor adecvate, fie atunci când prompter-ul “Command:” este înlocuit
cu prompter-ul “Dim:”. Înlocuirea este asigurată prin folosirea comenzii DIM. Programul

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


79
păstrează acest prompter până la ieşirea din modul de lucru dimensionare şi revenirea la
prompter-ul obişnuit de comandă (“Command:”).
Alături de editări, facilităţile de dimensionare automată sau semiautomată sunt printre cele mai
evidente avantaje ale desenării asistate de calculator folosind mediul AutoCAD.
La înscrierea dimensiunilor în desen, blocurile de cotă create sunt plasate în planul XY al
sistemului curent de coordonate.
Comenzile care pot fi aplicate în vederea înscrierii automate a cotelor sunt incluse în meniul
pull-down “Dimension” cât şi pe bara de instrumente “Dimension”(fig. 7.2, fig. 7.3):

Figura 7.2 Bara de instrumente “Dimension” din AutoCAD 2000

Figura 7.3 Meniul pull-down “Dimension”, conţinând comenzile de dimensionare

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


80
DIMLINEAR cotează o dimensiune liniară sau o distanţă. Extremităţile cotei pot fi introduse
precizând două puncte sau indicând un element a cărui dimensiune liniară
urmează a fi înscrisă. Opţiunile comenzii sunt (fig. 7.4):
Horizontal: măsurarea se realizează pe direcţia axei X curente;
Vertical: măsurarea se realizează pe direcţia axei Y curente;
Rotated: măsurarea se realizează pe o direcţie rotită la unghiul specificat
faţă de axa X curentă;
Mtext: se deschide editorul intern de texte (ca şi la comanda MTEXT),
pentru a modifica textul cotei; textul implicit, rezultat prin măsurare, este
simbolizat prin <>. Puteţi introduce caractere în faţa sau după acesta, sau îl
puteţi şterge şi înlocui cu alt şir de caractere;
Text: permite modificarea textului cotei de pe linia de comandă, fără editorul
de texte;
Angle: permite rotirea direcţiei pe care este scris textul cotei, cota însăşi
păstrându-şi direcţia iniţială (nu coincide cu Rotated!!!).
DIMALIGNED cotează o dimensiune liniară sau o distanţă pe direcţie totdeauna paralelă cu
aceasta (fig. 7.4); opţiunile comenzii sunt Mtext, Text, şi Angle, cu aceleaşi
semnificaţii ca şi la cotarea liniară obişnuită, prin comanda DIMLINEAR.

Figura 7.4 Cotări liniare de tip: orizontal, vertical, aliniat şi rotit faţă de axa X curentă

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


81
DIMORDINATE înscrie dimensiuni după metoda cotării în coordonate. Originea de măsurare este
originea sistemului curent de coordonate; direcţiile X şi Y sunt determinate după
direcţiile axelor X şi Y curente (fig. 7.5).

Figura 7.5 Cotarea în coordonate (prin comanda DIMORDINATE); Observaţie: pentru a stabili
originea de cotare, a fost translatat sistemul de coordonate cu originea în punctul dorit
Opţiunile comenzii DIMORDINATE sunt:
Xdatum: permite măsurarea după direcţia X;
Ydatum: permite măsurarea după direcţia Y;
Mtext, Text şi Angle: aceleaşi semnificaţii ca şi în cazurile anterioare.
DIMRADIUS crează cote de tip rază; prefixul R este înscris automat; poziţia textului depinde
de stilul curent de cotare şi de dimensiunea cercului (fig. 7.6); opţiunile Mtext,
Text şi Angle au aceleaşi semnificaţii ca şi în cadrul comenzilor anterioare.

Figura 7.6 Variante de cotare a razei prin comanda DIMRADIUS


7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD
82
DIMDIAMETER permite crarea cotelor de tip diametru; prefixul Φ este înscris automat; poziţia
textului depinde de stilul curent de cotare şi de dimensiunea cercului (fig. 7.7);
opţiunile Mtext, Text şi Angle au aceleaşi semnificaţii ca şi în cadrul comenzilor
anterioare.

Figura 7.7 Variante de cotare a diametrului prin comanda DIMDIAMETER


DIMANGULAR permite crearea cotelor de tip unghiular; unitatea de măsură este înscrisă
automat (fig. 7.8);

Figura 7.8 Cote de tip unghiular generate prin comanda DIMANGULAR

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


83
QDIM permite cotări rapide în serie (în lanţ), sau în paralel (faţă de un element comun),
sau în coordonate; permite de asemenea cotarea simultană a razelor sau
diametrelor unor cercuri sau arce de cerc, cu poziţionarea cotelor pe aceeaşi
direcţie; opţiunile comenzii sunt:

Figura 7.9 Cotări în serie (în lanţ) generate prin comanda QDIM
Continuous: indică opţiunea de cotare în serie (în lanţ) (fig. 7.9);
Staggered: indică opţiunea de cotare a punctelor pereche (fig. 7.12);
Baseline: indică opţiunea de cotare în paralel (faţă de un element comun,
considerat referinţă) în cadrul comenzii QDIM (fig. 7.10);
Ordinate: indică opţiunea de cotare în coordonate în cadrul comenzii QDIM
(fig. 7.10);
Radius: indică opţiunea de cotare simultană a unui set de raze (fig. 7.11);

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


84
Diameter: indică opţiunea de cotare simultană a unui set de diametre
(fig. 7.11);
Datum point: indică opţiunea de modificare a punctului de referinţă la
cotarea în coordonate, sau faţă de un element comun;
Edit: permite adăugarea sau eliminarea unor puncte dintr-un lanţ de
dimensiuni existente deja.

Figura 7.10 Cotări faţă de un element comun şi respectiv în coordonate prin comanda QDIM

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


85

Figura 7.11 Cotări simultane de diametre şi respectiv raze realizate prin comanda QDIM

Figura 7.12 Cotări ale punctelor pereche (opţiunea Staggered) prin comanda QDIM
7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD
86
DIMBASELINE înscrie o cotă liniară faţă de un element de referinţă comun cu al unei cote
anterioare (în paralel), similar cu exemplul din fig. 7.10; pentru a folosi comanda,
este necesar să existe o cotă anterior creată în desen, de tip liniar, în
coordonate, sau de tip unghiular.
DIMCONTINUE înscrie o cotă în prelungirea altei cote existente (în serie, în lanţ), similar cu
exemplul din fig. 7.9; pentru a folosi comanda, este necesar să existe o cotă
anterior creată în desen, de tip liniar, în coordonate, sau de tip unghiular.
QLEADER crează linii de indicaţie şi notaţii realizate prin pe liniilor de indicaţie (fig. 7.13);
Notaţiile de la al doilea capăt al unei linii de indicaţie pot fi texte de tip paragraf,
simboluri pentru toleranţe geometrice, blocuri-utilizator, diferite obiecte sau pot
lipsi total. Alinierea acestora în raport cu linia de indicaţie are mai multe variante.
Linia de indicaţie poate fi dreaptă sau ondulată, de tip spline. Numărul de verigi din care se
compune este opţional, dar poate fi limitat superior.
Opţiunile privind crearea liniei de indicaţie pot fi exprimate prin caseta “Leader Settings”
(fig. 7.14); aceasta este activată în cadrul comenzii QLEADER, prin opţiunea Settings.

Figura 7.13 Linii de indicaţie şi notaţii create prin comanda QLEADER

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


87

Figura 7.14 Caseta de dialog „Leader Settings”, cu cele trei panouri de opţiuni

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


88
TOLERANCE crează simboluri pentru toleranţe geometrice (de formă, poziţie, orientare şi
bătaie), fără a genera şi linia de legătură cu elementul tolerat. Pentru stabilirea
elementelor grafice şi numerice care compun simbolul, comanda deschide caseta
de dialog “Geometric Tolerance” (fig. 7.15)

Figura 7.15 Caseta de dialog “Geometric Tolerance” din AutoCAD 2000


DIMCENTER crează marcatori sau linii de centru, pentru cercuri, arce de cerc, arce de polilinii,
în concordanţă cu setările din stilul curent de cotare (fig. 7.16).

Figura 7.16 Marcarea centrelor prin comanda DIMCENTER


DIMEDIT editează poziţia şi conţinutul textului unei cote create în desen, prin opţiunile
Home, New, Rotate şi/sau modifică înclinarea liniilor de extensie (ajutătoare) faţă
de linia de cotă, prin opţiunea Oblique.
DIMTEDIT permite mutarea sau rotirea textului unei cote create deja în desen.

Starea “ON/OFF” a variabilei de sistem DIMASO determină crearea sub “Dim:” a unor blocuri
de cotă, în care linia de cotă, liniile ajutătoare, săgeţile şi textul cotei formează o singură entitate
(pentru DIMASO=ON), sau, a unor entităţi separate pentru fiecare element al cotării (pentru
DIMASO=OFF). Aceeaşi variabilă implică şi crearea cotelor asociative, care, la modificarea
dimensiunii cotate, îşi modifică valoarea afişată în textul cotei (pentru DIMASO=ON).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


89
7.3. Stiluri de cotare. Comenzile DIMSTYLE şi DDIM
Comanda DIMSTYLE permite crearea unor stiluri de cotare, care pot fi folosite ori de câte ori
este nevoie ulterior în desen. Acestea definesc aspectul textului şi al săgeţilor, modul de dispunere
al textului, posibile sufixe şi prefixe ataşate cotei, simetria liniei de cotă, distanţa dintre două linii de
cotă paralele succesive, modul de marcare al centrului unei forme circulare, culorile asociate
fiecărui element al unei cote, etc. Operaţia este facilitată de deschiderea casetei de dialog
“Dimension Style Manager” (fig. 7.17) Caseta poate fi apelată şi prin mai vechea comandă DDIM.

Figura 7.17 Caseta “Dimension Style Manager”, pentru manipularea stilurilor utilizate în
cotare
Un anumit stil de cotare poate fi aplicat tuturor tipurilor de cote sau numai cotărilor liniare, sau
radiale, etc.
Informaţiile privind stilul (stilurile) de cotare se salvează odată cu desenul, similar cu cele
privind stilurile de scriere. Orice stil de cotare odată definit, poate fi utilizat în cursul aceleiaşi
sesiuni de lucru sau într-o sesiune ulterioară.

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


90
Butoanele New, Modify şi Override ale casetei “Dimension Style Manager” deschid o nouă
casetă de dialog, cu numeroase opţiuni privind aspectul cotelor (fig. 7.18): aspectul liniilor de cotă
şi al săgeţilor, aspectul şi poziţia textului cotei, unităţile de măsură utilizate în cotare, valori ale
toleranţelor dimensionale, dimensiunilor limită, etc.
Este recomandabilă atribuirea unei denumiri pentru fiecare stil de cotare creat, în scopul
folosirii repetitive şi apelării stilului ori de câte ori este necesar în desen.
Stilurile de cotare afectează şi simbolurile pentru toleranţe geometrice. Dacă variabila de
sistem DIMGAP este 0, unele elemente nu vor fi afişate corespunzător în cazul toleranţelor
geometrice. Aceasta reprezintă spaţiul liber din jurul textului cotei, până la linia de cotă. Triunghiul
înnegrit pentru marcarea bazei de referinţă al unei toleranţe geometrice (vezi fig. 7.13) este definit
în familia elementelor terminale ale liniilor de cotă, alături de săgeţi, puncte, etc.

Figura 7.18 Caseta de dialog pentru crearea/modificarea stilurilor de cotare


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
91
Definirea unui stil de cotare adaptat cerinţelor din standardele româneşti de desen tehnic
industrial, recomandă:
pentru liniile de cotă (“Dimension Lines”): forţarea trasării liniilor de cotă în interiorul liniilor
ajutătoare, o distanţă de 7-8 unităţi de desenare între liniile de cotă paralele succesive
obţinute la cotarea cu aceeaşi bază de referinţă (“Baseline spacing”),
pentru liniile ajutătoare (“Extension Lines”): depăşirea liniei de cotă cu 2-3 u.d. (“Extend
beyond dim lines”), distanţa faţă de dimensiunea cotată (“Offset from origin”) de 0 u.d.,
mărimea marcajului de centru (“Center Marks for Circles”) de 2-3 u.d., vizibilitatea ambelor
linii, a uneia, sau a niciuneia din liniile ajutătoare (în funcţie de necesităţi),
pentru săgeţi, sau elementele de capăt (“Arrowheads”): mărimea de 3-4 u.d. în cazul
săgeţilor, respectiv de 1-2 u.d. în cazul punctelor îngroşate,
pentru textul cotei: mărimea de 3-4 u.d, iar pentru toleranţe de 2-3 u.d, poziţia implicită
(“default”) pe orizontală şi respectiv deasupra liniei de cotă pe verticală, orientarea aliniată cu
linia de cotă, alegerea numărul de zecimale utilizat, prefixe, sufixe şi unităţi alternative; în
cazul opţiunii pentru înscrierea toleranţelor dimensionale, vor fi setate corespunzător valorile
lor definitorii.
distanţa textului faţă de linia de cotă (“Offset from dim line”): 1-2 mm;

Pe baza stilului de bază definit anterior, se pot crea stiluri pentru:


cotarea liniară a diametrelor: prefix %%c, pentru înscrierea automată a literei Ø în faţa valorii
cotei (exemplu în fig. 7.19);
cotarea filetelor: prefix M sau alt simbol de filet, pentru înscrierea acestuia în faţa diametrului
filetului;
cotarea teşirilor la 45O: sufix x45%%d;
element de capăt al liniei de cotă punct îngroşat, în locul săgeţii, pentru cotarea grosimilor la
plăcile plane subţiri de grosime uniformă;
suprimarea uneia din liniile de extensie (ajutătoare) şi a blocului de capăt pentru cotarea cu
linie de cotă nesimetrică, având săgeată la un singur capăt;
setarea valorii toleranţelor în cazul înscrierii toleranţelor dimensionale. Atenţie la numărul de
zecimale în acest caz, număr care trebuie să fie sufucient pentru a permite scrierea corectă a
valorii abaterilor sau dimensinilor limită! De menţionat şi faptul că AutoCAD înscrie singur
semnul “-“ pentru abaterea inferioară. Setarea unei valori negative pentru această abatere
abatere superioară
conduce la o toleranţă de tipul nnn‡ abatere inferioară .
În fig. 7.19 este exemplificat modul de cotare cu înscrierea toleranţelor dimensionale prin
valorile abaterilor limită, precum şi înscrierea unei toleranţe geometrice.

7.Înscrierea dimensiunilor în desenele AutoCAD


92

Figura 7.19 Exemplu de înscriere a toleranţelor dimensionale şi geometrice într-un desen


AutoCAD 2000

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


93

8. Haşurarea în AutoCAD
8.1. Comenzile HATCH şi BHATCH
AutoCAD permite umplerea cu model a unor contururi închise, adică “haşurarea”. Operaţia
este asigurată prin comenzile HATCH sau BHATCH.
HATCH este comanda propriu-zisă de haşurare, moştenită de la primele versiuni AutoCAD.
De aceea este mai restrictivă în cerinţe. Comanda solicită specificarea obiectelor care alcătuiesc
conturul închis, necesitând închiderea acestui contur pe capete de entităţi şi nu pe puncte
intermediare (fig. 8.1 a, b). Aceasta În versiunea 2000, comanda are şi opţiunea de definire
dinamică a conturului ce urmează să fie haşurat (fig. 8.2), cu- sau fără reţinerea conturului
respectiv.
Comanda HATCH lucrează exclusiv prin opţiuni alfanumerice, fapt pentru care este oarecum
incomodă, şi, ca urmare, mai puţin recomandată.
Modelul creat prin comanda HATCH este neasociativ! Aceasta înseamnă că nu se va adapta
unor modificări ulterioare ale conturului de haşurat!

a) b)
Figura 8.1 Rezultatul aplicării comenzii HATCH. Haşurare executată: a) corect, datorită
închiderii conturului pe capete de entităţi; b) incorect, datorită închiderii conturului pe
puncte intermediare
8.Haşurarea în AutoCAD
94

Figura 8.2 Definirea dinamică, punct cu punct, a conturului închis pentru zona de haşurat, în
cadrul comenzii HATCH
Inconvenientul privind închiderea conturului a fost înlăturat prin crearea comenzii BHATCH,
abrevierea noţiunii de “boundary hatch”, adică haşurarea domeniilor. Caseta de dialog a acesteia
este prezentată în fig. 8.3. Prin comanda BHATCH, specificarea zonei supuse haşurării poate fi
realizată fie prin punctarea în interiorul acesteia (“Pick points”), fie prin selectarea conturului
respectiv, similar cu selecţia din cadrul comenzii HATCH (“Select objects”).
În cazul punctării în interiorul unui zone, AutoCAD generează automat o polilinie închisă sau o
regiune (la alegerea utilizatorului) care delimitează cel mai apropiat contur închis posibil în raport
cu punctul specificat. Polilinia respectivă (sau regiunea) este ştearsă după haşurare, dar se poate
opta pentru păstrarea acesteia (vezi panoul “Advanced”).
Comanda BHATCH permite şi previzualizarea haşurii, anterior aplicării ei efective şi, eventual,
modificarea opţiunilor de haşurare, fără întreruperea comenzii.
Haşura elaborată prin comanda BHATCH are proprietatea de asociativitate în raport cu
conturul, adică la modificarea conturului, se modifică adecvat şi haşura respectivă. Utilizatorul
poate renunţa la proprietatea de asociativitate, prin opţiunile din grupul “Composition” al casetei
de haşurare (fig. 8.4).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


95

Figura 8.3 Caseta de dialog “Boundary Hatch” cu cele două panouri, “Quick” şi “Advanced”

8.Haşurarea în AutoCAD
96

Figura 8.4 Grupul de desemnare a asociativităţii haşurii în raport cu conturul din cadrul
comenzii BHATCH
Pentru ca haşura să ocolească un text, textul va fi selectat între entităţile supuse haşurării
(fig. 8.5).

abcd

Figura 8.5 Ocolirea unui text la haşurare


La haşurare, se admit selecţii multiple în cadrul aceleiaşi operaţii de haşurare. În cazul unor
contururi incluse unul în celălalt, este utilă precizarea “stilului de haşurare” (“Island detection
style”) (fig. 8.6 a,…, d), adică a modului în care programul să considere diferitele regiuni
succesive. Panoul “Advanced” al casetei de dialog “Boundary Hatch” conţine aceste opţiuni.

a)

b) c) d)
Figura 8.6 a) Contururi de haşurat; haşurare în stil: b) ”Normal”; c) “Outer”; d) “Ignore”

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


97
În cadrul operaţiei de haşurare, atât prin comanda HATCH cât şi prin comanda BHATCH, este
necesară precizarea modelului de umplere (“Hatch pattern”). Acesta poate fi:
- model-utilizator (“User defined pattern”), definit dinamic, în timpul lucrului, şi care constă din
linii paralele şi echidistante, de o anumită înclinare şi cu o anumită spaţiere, aplicate într-un
singur sens sau în ambele sensuri (“Double hatch”),
- model dintr-o bibliotecă de modele (“Predefined pattern”), pentru care se aleg scara şi unghiul
de aplicare. AutoCAD dispune de o bibliotecă vastă de modele de haşurare, pentru diferite
materiale, grupate în trei categorii: “ANSI”, “ISO”, “Other”. În grupul “Other” se găseşte şi
varianta de model solid, adică o colorare uniformă a suprafeţei de haşurat. Culoarea implicită a
“haşurii solide” este culoarea curentă (culoarea “bylayer” sau o culoare explicită stabilită de
utilizator”) (fig. 8.5).
- model dintr-o bibliotecă externă, specificată de utilizator (“Custom pattern”), caz în care
trebuie specificat fişierul-bibliotecă, de tip *.pat.

Figura 8.5 Haşurarea cu model solid de diferite culori


Rezultatul haşurării este o entitate de tip bloc anonim, constând dintr-un set de linii. Se poate
opta pentru obţinerea modelului sub formă explodată în liniile componente.
În grupul de comenzi “Express Tools”, AutoCAD 2000 dispune de comanda SUPERHATCH,
prin care pot fi utilizate ca modele de haşurare imagini, blocuri, referinţe externe, sau alte obiecte
din desen, convertite în prealabil în blocuri-utilizator. Fig. 8.6 prezintă un astfel de exemplu.
Comanda menţionată permite alegerea scării la care să fie folosită imaginea pentru haşurare, a
punctului de referinţă şi a unghiului ei de rotaţie.

8.Haşurarea în AutoCAD
98

Figura 8.6 Exemplu de aplicare a comenzii SUPERHATCH

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


99

9. Blocuri, atribute, referinţe externe


9.1. Gruparea obiectelor din desen. Blocurile-utilizator
9.1.1. Avantajele grupării obiectelor într-un desen
În desenele complexe, pot exista grupuri de obiecte care se repetă fie la aceeaşi scară şi în
aceeaşi poziţie, fie la scări diferite, sau în poziţii translatate, ori rotite. Crearea repetitivă a acestor
grupuri de obiecte este incomodă, chiar şi prin comenzile de editare de tipul COPY, MIRROR,
ARRAY, ROTATE, SCALE, etc.
9.1.2. Crearea blocurilor-utilizator. Comenzile BLOCK, BMAKE şi WBLOCK
Pentru a facilita manipularea unitară a unui grup de obiecte, AutoCAD permite definirea
blocurilor. Un bloc este un obiect complex care include o colecţie de alte obiecte din desen, simple
sau complexe, formând împreună un singur obiect. Utilizarea blocurilor este comodă şi măreşte
viteza de desenare.
AutoCAD cunoaşte două tipuri de blocuri: cele definite opţional de utilizator (“User defined
blocks”), recognoscibile după nume, şi cele anonime (“Unnamed blocks”), create de program la
cotare, haşurare, folosirea unor imagini PostScript.
Comenzile BLOCK, şi BMAKE definesc blocuri-utilizator. Comenzile sunt accesibile prin
tastare, sau din meniul pull-down “Draw”, linia “Block”, opţiunea “Make…”. Pe bara de unelte

“Draw” sunt reprezentate prin butonul . Ca răspuns la aceste comenzi, programul deschide
o casetă de dialog, intitulată “Block Definition” (fig. 9.1), care solicită numele acordat blocului, un
punct de referinţă al acestuia, în raport cu care va fi ulterior manipulat, şi apoi obiectele incluse în
bloc (fig. 9.2 a,b). Componentele blocului pot să dispară ca obiecte de sine stătătoare din desen,
sau nu. Blocul astfel definit se salvează odată cu desenul şi se regăseşte oricând în lista de
blocuri-utilizator din desen.
Rubrica “Name” a casetei de definire a blocurilor permite înscrierea numelui atribuit blocului.
Lista derulantă a rubricii redă denumirile tuturor blocurilor definite anterior. Numele unui bloc poate
să conţină max. 255 de caractere. Pot fi utilizate spaţii. Numele nu trebuie să coincidă cu un cuvânt
rezervat al AutoCAD.

9.Blocuri, atribute, referinţe externe


100

Figura 9.1 Caseta de dialog “Block Definition”

punct
de referinţă punct
de referinţă

Figura 9.2 Exemple de blocuri-utilizator: a) secţiune într-un inel O; b) simbol pentru un


motor asincron trifazat
Grupul de opţiuni “Base point” este destinat specificării punctului de referinţă al blocului, fie
prin înscrierea coordonatelor în casetă, fie prin indicarea grafică a acestuia, după apăsarea
butonului Pick point.
Grupul de opţiuni “Objects” este destinat alegerii din desen a obiectelor ce urmează să
compună blocul. Obiectele originale indicate la crearea blocului pot fi păstrate în desen ca atare,
prin opţiunea Retain, pot fi convertite într-o instanţiere (inserare) a blocului respectiv, prin opţiunea
Convert to block, sau pot fi eliminate din desen după crearea blocului, prin opţiunea Delete.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


101
Grupul de opţiuni “Preview icon” permite generarea unei imagini de tip icon pentru blocul
definit, care poate fi utilă în aplicaţia internă “AutoCAD Design Center”. După selectarea
obiectelor din bloc, imaginea este vizibilă în casetă.
Rubrica “Insert units” stabileşte unităţile liniare la care este considerat blocul de către
aplicaţia “AutoCAD Design Center”.
Rubrica “Description” permite menţionarea unei scurte descrieri în cuvinte a blocului, astfel ca
un viitor utilizator să îi perceapă rapid destinaţia. Nu este obligatorie descrierea blocului, dar este
recomandată.
Un bloc creat de utilizator poate să includă alte astfel de blocuri, cu condiţia de a nu se
autoinclude (de exemplu, la o redefinire a blocului “b”, acesta să nu conţină chiar o inserare a sa).
Pentu a modifica definiţia unui bloc-utilizator, din caseta “Block Definition” se deschide lista
numelor de blocuri existente în desen şi se reformulează opţiunile. În final, AutoCAD avertizează
asupra existenţei unei definiţii anterioare a blocului în cauză.
Un bloc-utilizator poate fi salvat şi ca desen independent, deci ca fişier “*.dwg”, cu ajutorul
comenzii WBLOCK. Cerinţele acestei comenzi sunt în majoritatea lor asemănătoare cu ale
comenzii BLOCK.
9.1.3. Inserarea blocurilor-utilizator în desen. Comenzile INSERT şi MINSERT
Pentru a fi efectiv utilizat într-un desen AutoCAD, un bloc definit de utilizator trebuie să fie

inserat, prin comanda INSERT (butonul de pe bara de unelte “Draw” sau meniul pull-down
“Insert”, linia Block). Comanda deschide o casetă de dialog, prin care solicită numele blocului,
pentru a-l identifica, poziţia punctului de referinţă, factorii de scalare pe fiecare direcţie (X, Y şi,
după caz şi pe Z), rotaţia faţă de poziţia de bază, în care a fost creat, precum şi opţiunea privind
explodarea blocului la inserare. În fig. 9.3 sunt prezentate exemple de inserare a blocurilor anterior
definite.
Punctul de inserare al blocului poate fi oricare punct în spaţiul desenului. Factorii de scalare
pot fi diferiţi pe fiecare din cele trei direcţii. În acest caz, blocul va apare deformat faţă de aspectul
său la definire. Un factor de scalare subunitar micşorează blocul pe direcţia respectivă, în timp ce
unul supraunitar îl măreşte. O valoare negativă a factorului de scalare înseamnă o inserare “în
oglindă” a blocului, faţă de poziţia sa de bază.
Comanda INSERT inserează şi desene independente, adică fişiere “*.dwg”, ca blocuri în
desenul curent. Informaţiile necesare sunt similare cu cele de la inserarea blocurilor. Desenele
inserate nu dispar ca fişiere independente din directorul lor.
Comanda INSERT nu poate insera blocuri anonime, de tip haşuri, cote, etc.

9.Blocuri, atribute, referinţe externe


102
R
S
T

~24V
M M
3~ 3~
M
! 3~ ! !

Figura 9.3 Exemple de inserare a blocurilor-utilizator în desene


Pentru a insera multiplu un bloc-utilizator, sub forma unei reţele dreptunghiulare de m linii şi n
coloane, AutoCAD include comanda MINSERT. Rezultatul comenzii MINSERT est un bloc unic.
Informaţiile necesare sunt cele de la o inserare obişnuită, în plus fiind necesare cele specifice
modului de constituire a reţelei.
Inserările blocurilor-utilizator pot fi explodate în componentele lor, prin comanda EXPLODE.
Definiţia blocului nu dispare, chiar dacă nu mai există nici o inserare (instanţiere) a acestuia în
desen. Inserările create prin comanda MINSERT nu pot fi explodate.
Orice modificare a definiţiei unui bloc-utilizator în desen, duce automat la actualizarea tututor
instanţierilor blocului respectiv.
Folosirea blocurilor în desen constituie un pas spre sistematizarea şi organizarea desenului.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


103
Blocurile pot reprezenta simboluri standardizate, cu apariţie frecventă, repere standardizate sau cu
apariţie repetitivă. Utilizatorul îşi poate crea singur biblioteci de blocuri sau poate cumpăra astfel de
bibilioteci de la firmele producătoare.

9.2. Atributul
9.2.1. Ce este atributul şi care este utilitatea sa?
Atributul este o caracteristică în desen. Forma de prezentare este identică cu a unui text
“single line”. În plus, faţă de un text, atributul este purtător de informaţie prelucrabilă atât în
interiorul desenului sau al mediului AutoCAD, cât şi în afară, în baze de date, tabele, etc. Utilitatea
atributului este evidentă mai ales când el este inclus într-un bloc-utilizator. În acest caz, atributul va
descrie o caracteristică a blocului respectiv. În fig. 9.4 a, b sunt reluate blocurile definite anterior,
fiind completate cu atribute. Atributele vor fi purtătoare de informaţii utile privind caracteristicile pe
care le reprezintă pentru fiecare instanţiere a blocului respectiv în desen.

DIAMETRU_INEL PUTERE
SIMBOL TURATIE
DIAMETRU_SECTIUNE
MATERIAL
a) b)
Figura 9.4 Blocuri care includ atribute
9.2.2. Crearea şi utilizarea atributelor. Comenzile ATTDEF, ATTDISP, ATTEDIT
Atributele se definesc prin
comanda ATTDEF (meniul
pull-down “Draw”, linia Block,
opţiunea Define Attributes…).
Comanda deschide caseta de
dialog “Attribute Definition”, din
fig. 9.5, care solicită opţiunile de
inserare a atributului: vizibilitate,
constanţa valorii, verificare a
corectitudinii valorii, presetare a
valorii. Se solicită şi denumirea
atributului (“Attribute Tag”),
prompter-ul ataşat, şi, opţional, o
valoare implicită. Ultimul set de
informaţii necesare vizează modul
Figura 9.5 Caseta de dialog pentru definirea atributelor
9.Blocuri, atribute, referinţe externe
104
de prezentare al textului respectiv, similar cu al comenzii TEXT.
După definirea unui atribut, acesta poate fi inclus într-un bloc. La orice inserare a blocului
respectiv în desen, AutoCAD cere prin prompter-ul ataşat, informaţii privind valoarea concretă a
atributului. Această valoare va înlocui denumirea atributului în respectiva instanţiere a blocului
(fig. 9.6).

12
M1 1500

Inconel
12,7
1,59
12,7
63,5
Cu
Figura 9.6 Exemple de inserări ale unor blocuri ce conţin atribute
Pentru a conferi un aspect aerisit desenului, atributele pot fi declarate nevizibile. Modificarea
ulterioară a vizibilităţii atributelor este posibilă cu ajutorul comenzii ATTDISP (meniul pull-down
“View”, linia Display).
Comanda ATTEDIT modifică atributele incluse în instanţierile blocurilor-utilizator. Pot fi
modificate atât conţinutul cât şi modul de scriere al unuia sau a mai multor atribute. Editarea se
poate realiza individual, pe fiecare atribut selectat, sau global, pe un set de atribute selectate.
Editarea valorii atributelor incluse în blocuri nu modifică în nici un fel definiţia acestora şi nici
definiţia blocurilor respective.
Extragerea valorii atributelor dintr-un desen într-un fişier separat necesită în prealabil crearea
unui fişier-şablon (“Template file”) după care să fie dispuse tabelar atributele extrase. Pentru a
efectua extragerea, se aplică comanda. Pot fi extrase toate atributele sau numai unele din acestea.
Extragerea valorii atributelor dintr-un desen AutoCAD nu alterează desenul respectiv.

9.3. Referinţe externe în desenele AutoCAD


9.3.1. Ce sunt referinţele externe?
O referinţă externă reprezintă o legătură (“link”) a unui desen independent, diferit de cel
curent, la desenul curent. Desenul curent devine “gazdă” pentru cel referit.
Avantajele folosirii referinţelor externe sunt:
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
105
• actualizarea automată a desenului curent la orice modificare a desenului referit, şi, ca
urmare, certitudinea unei versiuni actuale a desenului curent,
• obţinerea unei dimensiuni mai reduse a desenului-gazdă, prin neincluderea informaţiilor
din desenul referit,
• crearea unui desen complex, prin asamblarea mai multor desene independente.
Un dezavantaj al referinţelor externe îl constituie necesitatea păstrării desenelor referite exact
în acelaşi director, subdirector, pe aceeaşi cale definită la stabilirea referinţei. În cazul unei
modificări a căii pentru fişierul referit, modificarea trebuie operată în desenul-gazdă.
Un desen extern referit într-un desen-gazdă se comportă ca şi un bloc-utilizator, deci ca un
obiect unic. Referinţele externe nu pot fi explodate prin comanda EXPLODE.
9.3.2. Operaţii cu referinţe externe. Comenzile XATTACH, XREF, XCLIP
Pentru a crea o referinţă externă în desenul curent, este disponbilă comanda XATTACH.
Aceasta deschide caseta de dialog din fig. 9.7. Este necesară o mare atenţie în a nu crea referinţe
externe ciclice, de tipul “desenul A ⊃ desenul B ⊃ …⊃ desenul A”!

Figura 9.7 Caseta “External Reference”, pentru crearea referinţelor externe în desen
O referinţă externă poate fi legată la desenul curent prin modul de referire “Attachment” sau
prin modul “Overlay”. Al doilea nu permite referiri încapsulate de tip “desenul curent include
desenul A, care include un alt desen”. În mod “Overlay”, posibilele referinţe incluse într-un alt
desen referit sunt ignorate.
Pentru a controla referinţele externe, se poate apela comanda XREF, care deschide caseta
“Xref Manager” (fig. 9.8). Caseta este accesibilă şi din meniul pull-down “Insert”, linia
Xref Manager… Caseta vizualizează referinţelor încapsulate (în mai multe trepte) sub formă
arborescentă.

9.Blocuri, atribute, referinţe externe


106
Opţiunea “Bind” a comenzii XREF transformă o referinţă externă într-un bloc propriu al
desenului-gazdă, fără a distruge referinţa externă originală. În acest caz, elementele astfel referite
nu vor mai fi actualizate odată cu actualizarea desenului din care provin.
AutoCAD 2000 dispune de comanda XBIND care operează prin intermediul unei sugestive
casete de dialog asupra referinţelor externe deja definite, spre a le aplica opţiunea Bind. Comanda
XBIND poate fi lansată şi din meniul pull-down “Modify”, linia Object, opţiunea
“External reference…”.

Figura 9.8 Caseta “Xref Manager”


Un desen extern referit într-un desen-gazdă poate fi vizualizat integral sau parţial. Pentru o
vizualizare parţială, se utilizează comanda XCLIP. Zona dorită poate fi una dreptunghiulară, sau de
o altă formă, delimitată de o polilinie închisă, având formă poligonală, anterior creată sau trasată în
momentul respectiv. Informaţia nevizibilă dintr-o referinţă externă căreia i s-a aplicat un xclipping
nu se pierde. De altfel, zona de xclipping poate fi oricând modificată.
Comanda XCLIP este disponibilă şi în meniul pull-down “Modify”, linia Clip, opţiunea Xref.
La crearea referinţelor externe, sunt preluate layer-ele şi blocurile-utilizator din desenul referit.
În fig. 9.9 este ilustrat un exemplu de desen-gază cu referinţe externe din biblioteca de mostre
AutoCAD 2000.
AutoCAD 2000 introduce ca noutate absolută editarea din interiorul desenului-gazdă a
referinţelor externe sau a blocurilor-utilizator definite în desenele cu rol de referinţe externe pentru
desenul-gazdă. Comanda aferentă este REFEDIT, care poate fi lansată şi din meniul pull-down
“Modify”, linia In-place Xref and Block Edit. Editările de acest tip trebuie efectuate cu atenţie,
pentru că afectează esenţial desenul extern celui curent.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


107

Figura 9.9 a Conţinutul casetei “Xref Manager” pentru desenul “City map.dwg”

Figura 9.9 b Desenul-gazdă “City map.dwg”, cu referinţele externe din fig. 9.9 a

9.Blocuri, atribute, referinţe externe


108

Figura 9.9 c Cele două desene “City base map.dwg” şi “City sky map.dwg” incluse ca
referinţe externe în desenul-gazdă “City map.dwg”
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
109

10. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei


10.1. A desena, a proiecta, a modela, cu ajutorul calculatorului
10.1.1. A desena cu ajutorul calculatorului
Toate capitolele precedente dedicate mediului AutoCAD au evidenţiat diferite modalităţi de a
realiza desene îndeosebi tehnice cu ajutorul calculatorului. Instrumentele de desenare – liniarul,
creionul, guma, compasul, echerele – au fost înlocuite prin facilităţile aplicaţiei soft. Vârful
creionului nu se mai rupe, compasul nu mai trebuie fixat în planşetă până găureşte hârtia şi
planşeta, echerele şi liniarele nu se mai mişcă din greşeală chiar în timpul desenării sau al
haşurării, guma nu mai deteriorează foaia de hârtie până la rupere chiar,… Mintea umană a găsit o
soluţie mai mult decât elegantă pentru toate aceste neplăceri ale desenării manuale: programe de
grafică asistată de calculator. Calculatorul suplineşte instrumentele de desen, oferind chiar o serie
de modalităţi evoluate de eficientizare a lucrului: tehnicile de editare, cele de vizualizare a
desenului, cele de păstrare, multiplicare şi actualizare, cele de interceptare precisă a unor puncte,
fără calcule geometrice prealabile.
Calculatorul nu desenează însă “singur”. Concepţia desenului revine utilizatorului uman.
Ce şi cum se reprezintă stabileşte utilizatorul. Calculatorul realizează aceste reprezentări.
10.1.2. A proiecta cu ajutorul calculatorului
Elaborarea unui proiect cu ajutorul calculatorului înseamnă construcţia unui model al unui
viitor obiect real, model care trebuie să reproducă fidel obiectul din lumea reală. Proiectul este un
obiect virtual, cu proprietăţi cât mai apropiate de cele ale obiectului real.
În proiectarea “clasică”, elaborarea unui proiect implică o serie de calcule tehnico-matematice,
decizii privind alternative de proiectare şi variante de proiect, studii de optimizare, elaborarea
documentaţiei grafice şi negrafice aferente proiectului, evaluarea calitativă şi economică,
materializarea prototipului şi încercarea sa, urmată probabil de corecţii asupra proiectului.
Etapele elaborării unui proiect cu ajutorul calculatorului nu diferă în esenţă de cele prezentate
mai sus. Modelul virtual al produsului poate fi chiar obiectul unor încercări şi testări virtuale,
realizate prin aplicaţii de simulare funcţională. Ingineria concurentă influenţează substanţial viteza
de lucru: etapele de analiză, sinteză, desenare, etapele de calcule şi încercări se întrepătrund, se
desfăşoară chiar simultan, pentru a genera într-un timp minim un proiect optim.

10.Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei


110
A proiecta cu ajutorul calculatorului nu se reduce nicidecum la elaborarea documentaţiei
grafice (şi negrafice), ci a acelui model virtual fidel produsului real, cu proprietăţi geometrice, fizice,
motrice şi vizuale asemănătoare obiectului pe care îl reprezintă. Pe baza acestui model, este
posibilă şi elaborarea documentaţiei grafice aferente proiectului.
O imagine mai mult decât simplificată sugerează realizarea unui model din plastilină sau din
carton, care este pe de o parte desenat, pe de altă parte testat în diverse probe.

10.2. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei în proiectarea asistată de


calculator
10.2.1. Spaţiul modelului
Aşa cum viitorul produs va exista într-un spaţiu real tridimensional, modelul proiectat este
definit într-un spaţiu al său, propriu, tridimensional, “spaţiul modelului”, aparţinând lumii virtuale.
Modelul are o anumită mărime, o anumită formă şi o anumită poziţie în spaţiul său, la fel cum
obiectul real se bucură de aceste calităţi în lumea reală.
10.2.2. Spaţiul hârtiei
Pentru a obţine imagini ale modelului pe o foaie de hârtie virtuală, modelul este “aşezat” în faţa
acesteia, în diferite poziţii, iar imaginile rezultate sunt proiectate pe planşa de desen virtuală.
Această planşă virtuală constituie “spaţiul hârtiei”, pe care proiectantul poate crea diferite vederi,
la diferite scări şi în diferite aranjamente ale modelului proiectat.
10.2.3. Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei în AutoCAD
Spaţiul modelului este definit în AutoCAD ca “model space” şi este un spaţiu tridimensional
infinit pe toate cele trei direcţii.
În mediul AutoCAD, spaţiul hârtiei, “paper space”, este un spaţiu tridimensional, dar, cel, puţin
momentan, cu vizualizări exclusiv 2D. Pentru cei mai necrezători, se poate crea orice obiect
tridimensional în spaţiul hârtiei. Pentru a-l privi însă spaţial, el trebuie să fie inserat într-un desen
(acelaşi sau altul) în spaţiul modelului, singurul în care sunt posibile deocamdată, vizualizări 3D.
Folosirea spaţiului hârtiei şi a ferestrelor flotante pentru a obţine un aranjament adecvat al unui
desen AutoCAD în vederea imprimării sale la plotter sau imprimantă (“plotting layout”) constituie un
pas important în profesionalizarea lucrului şi în organizarea proiectului. Spaţiul hârtiei este extrem
util în cazul elaborării unor modele tridimensionale, dar nu este de neglijat nici în desenele 2D.
Utilizarea eficientă a spaţiului hârtiei contribuie esenţial la generarea unui proiect profesional, de
calitate.
O modalitate uşoară de identificare a spaţiului curent de lucru este imaginea sistemului curent
de coordonate, adică ceea ce am numit “UCS-icon”. Dacă în spaţiul modelului aspectul era cel din
fig. 2.2, în spaţiul hârtiei acesta devine:

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


111

Figura 10.1 Imaginea sistemului de coordonate în “paper space”

A doua modalitate de identificare a spaţiului curent de lucru este rubrica ,


respectiv de pe bara de stare.
Toate caracteristicile spaţiului modelului se regăsesc şi în cel al hârtiei, cu excepţia
vizualizărilor spaţiale şi a randărilor. Şi în spaţiul hârtiei pot fi create şi editate obiecte variate
(exceptând luminile), pot fi definite layer-e, blocuri, referinţe externe.
10.2.4. Lucrul alternativ în “model space” şi “paper space”. Comenzile MVIEW,
LAYOUT şi LAYOUTWIZARD
Atunci când se deschide un desen nou, AutoCAD se găseşte în mod implicit în spaţiul
modelului. Pentru a trece în spaţiul hârtiei, se selectează unul din panourile “Layout”, ale căror
etichete sunt vizibile la partea inferioară a zonei grafice. Sunt permise treceri alternative nelimitate
dintr-un spaţiu de lucru în celălalt. Principala destinaţie a spaţiului hârtiei este aceea de a oferi un
aranjament al diferitelor vederi necesare pentru reprezentarea obiectului din desen şi pentru
obţinerea unei copii la imprimantă sau plotter.
Definirea unor noi panouri “Layout” în desenul curent se realizează prin comenzile LAYOUT
şi/sau LAYOUTWIZARD. Comenzile sunt accesibile prin tastare sau din meniul pull-down “Insert”,
linia “Layout”. LAYOUT poate crea un layout complet nou (opţiunea “New Layout”) sau poate
prelua un layout existent în prototipurile AutoCAD (opţiunea “Layout from Template”); pentru a
primi îndrumări pas cu pas în definirea unui layout nou, prin folosirea unui program-asistent de
lucru, este disponibilă comanda LAYOUTWIZARD (opţiunea “Layout Wizard” din meniul
pull-down “Insert”, linia “Layout” sau meniul pull-down “Tools”, linia “Wizards”, opţiunea
“Create Layout”).
În spaţiul hârtiei, vederile modelului se obţin sub forma unor ferestre flotante (fig. 10.2), numite
“floating viewports”. Acestea pot fi generate automat la definirea unui layout, sau, după dorinţa
utilizatorului, prin comanda MVIEW. Comanda MVIEW crează în spaţiul hârtiei ferestre flotante,
care prezintă iniţial modelul aşa cum apare el în spaţiul modelului, la momentul respectiv. În fiecare
fereastră flotantă se poate modifica ulterior modul de afişare (amplificare, zonă vizibilă, prin ZOOM,
PAN, etc.). Fiecărei ferestre i se pot stabili combinaţii proprii de layer-e vizibile şi nevizibile, factori

10.Spaţiul modelului şi spaţiul hârtiei


112
de scală proprii pentru liniile discontinue (“ltscale”) şi sisteme de coordonate (UCS) proprii. În
fiecare fereastră, în cazul reprezentărilor 3D, se poate alege un alt punct de vizualizare a
desenului. Ferestrele flotante se comportă ca obiectele obişnuite, deci pot fi mutate, rotite,
multiplicate, copiate, şterse, scalate, deformate, haşurate, cotate, pe conturul lor pot fi aplicate
moduri Osnap, etc. Ferestrele flotante din spaţiul hârtiei nu pot avea grosime (“thickness”), şi nu
suportă editări de tip CHAMFER, FILLET, TRIM, OFFSET, etc.
Opţiunile comenzii MVIEW oferă de asemenea posibilitatea de a dezactiva ferestre definite
anterior, de a inhiba plotarea lor sau de a bloca la editare anumite ferestre.
Pentru ca un anumit desen să fie vizualizat la aceeaşi scară în mai multe ferestre, se foloseşte
opţiunea nxp a comenzii ZOOM. (de ex. ZOOM 2xp)
Obiectele create în spaţiul modelului nu sunt accesibile în nici un fel din spaţiul hârtiei (nu pot fi
modificate, şterse, nu se pot aplica moduri Osnap). Reciproc, obiectele create în spaţiul hârtiei nu
pot fi accesate din spaţiul modelului. Pentru a modifica un anumit obiect, spaţiul curent de lucru
trebuie să fie cel în care se găseşte obiectul.
Pe lângă ferestrele flotante, aranjamentul desenului din spaţiul hârtiei poate să conţină
chenarul, indicatorul (“title block” în l. engleză), note tehnice pe desen, tabelul de componenţă, etc.,
create chiar în acest spaţiu.

Figura 10.2 Viewport-uri flotante generate în paperspace pentru un desen de ansamblu

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


113

11. Comenzi de informare în AutoCAD 2000


11.1. Obţinerea informaţiilor generale despre desen
11.1.1. Proprietăţile desenului, ca fişier. Comanda DWGPROP
Dacă utilizatorul doreşte să obţină informaţii despre desenul curent sau să atribuie acestuia
anumite proprietăţi, poate apela comanda DWGPROP, accesibilă şi din meniul pull-down “File”,
linia Drawing Properties…Comanda deschide caseta de dialog intitulată “Nume_desen
Properties”, cu 4 panouri (fig. 11.1):

Figura11.1 Caseta de proprietăţi generale ale desenului


“General”, oferind date globale despre desen (nume, tip, locaţie, mărime, data creării
şi data ultimei actualizări, eventuale atribute de fişier),

11.Comenzi de informare în AutoCAD 2000


114
“Summary”, similar cu panoul de proprietăţi generale din Microsoft Office, vizând titlul
desenului (nu este obligatoriu să coincidă cu denumirea fişierului), subiectul, autorul,
cuvinte-cheie asociate, comentarii despre desen; subiectul poate fi utilizat în gruparea
desenelor ce se referă la acelaşi subiect;
“Statistics”, cu informaţii despre începutul şi durata sesiunii curente de lucru;
“Custom”, ce include un tabel în care creatorul desenului poate defini 10 variabile
(câmpuri) asociate acestuia.
Proprietăţile sunt utilizabile în gestionarea desenelor prin aplicaţia “AutoCAD Design Center”.
11.1.2. Comanda STATUS
Comanda STATUS oferă sub formă de text informaţii globale despre desen: număr de obiecte
desenate, limitele desenului, zona de vizibilitate curentă, starea ajutoarelor grafice snap şi grid,
moduri Osnap momentan active, layer curent, etc.
11.1.3. Comanda TIME
Comanda TIME afişează informaţii privind data şi ora creării desenului, timpul scurs de la
începerea sesiunii de lucru pe desenul curent, etc.

11.2. Informaţii de detaliu din desenul curent. Bara de instrumente


“Inquiry”
Pentru a obţine în orice moment informaţii de detaliu din desenul curent, utilizatorul are la
dispoziţie o serie de comenzi de informare, sintetizate pe bara de instrumente “Inquiry” (fig. 11.2).
Acestea sunt disponibile şi in meniul pull-down “Tools”, linia Inquiry.

Figura 11.2 Bara de instrumente “Inquiry”

11.3. Informaţii geometrice


11.3.1. Determinarea distanţelor. Comanda DISTANCE
Pentru a măsura distanţa între două puncte din desen, se utilizează comanda DISTANCE.
Comanda lucrează în spaţiul 3D şi comunică rezultatul în unităţi de desenare. Odată cu valoarea
distanţei, sunt furnizate şi informaţii privind proiecţia acestei distanţe pe axele curente de
coordonate (Delta X, Delta Y, Delta Z) precum şi coordonatele sferice ale celui de-al doilea punct
faţă de primul (distanţa menţionată, unghiul în planul XY şi cel faţă de planul XY) Specificarea
punctelor se poate realiza în oricare din metodele cunoscute (coordonate absolute sau relative,
tastare, punctare, moduri Osnap, filtre de coordonate).
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
115
11.3.2. Determinarea ariilor. Comanda AREA
Comanda AREA calculează aria şi perimetrul unei figuri geometrice plane sau spaţiale (în
acest caz e vorba despre aria suprafeţei exterioare). Calculul poate fi efectuat pe un obiect din
desen sau pe o suprafaţă poligonală plană (!) definită prin puncte chiar în momentul derulării
comenzii (de exemplu, pentru a determina aria dintre două obiecte).
În cazul contururilor liniare curbe sau poligonale, se determină lungimea acestora (perimetrul).
Pentru obiectele solide 3D, nu se pune problema determinării unui perimetru.
Comanda AREA lucrează şi în mod aditiv (însumarea ariilor), prin opţiunea Add, sau exclusiv
(scăderea ariilor), prin opţiunea Subtract.
11.3.3. Determinarea masei. Comanda MASSPROP
Pentru a determina proprietăţile masice (volum, masă, centru de greutate, momente de inerţie,
rază de giraţie, etc.) ale obiectelor solide 3D sau ale obiectelor de tip regiune, AutoCAD dispune de
comanda MASSPROP. Setul de informaţii oferite de comandă poate fi scris într-un fişier de tip text
(“*.txt”).
În calculul masei, AutoCAD consideră densitatea unitară.
11.3.4. Comanda ID
Pentru a obţine coordonatele unui punct din desen, se aplică comanda ID. Pe lângă furnizarea
informaţiei privind coordonatele rectangulare absolute ale punctului indicat, comanda fixează
punctul curent de lucru în punctul indicat.

11.4. Obţinerea informaţiilor de detaliu despre obiectele din desen.


Comanda LIST
Comanda LIST oferă utilizatorului informaţii de detaliu despre obiectul sau obiectele selectate.
Aceste informaţii redau atât proprietăţile de tip linie, culoare, lăţime de linie, layer, etc., cât şi pe
cele de descriere geometrică (puncte de definiţie, centru, rază, etc.) şi pe cele specifice unui
anumit tip de obiect (fig. 11.3). Comanda raportează de asemenea dacă obiectul vizat se află în
spaţiul modelului sau în cel al hârtiei.
Absenţa informaţiilor despre culoare, tip de linie, lăţime de linie semnifică existenţa valorii
“bylayer” pentru acestea. Absenţa grosimii înseamnă de fapt grosime 0.

11.Comenzi de informare în AutoCAD 2000


116

Figura 11.3 Exemple de informaţii oferite de comanda LIST pentru un segment de dreaptă şi
pentru un cerc din desen

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


117

12. Gestionarea desenelor prin “AutoCAD Design Center”


12.1. Rolul aplicaţiei “AutoCAD Design Center”
AutoCAD 2000 introduce o nouă concepţie pentru gestionarea eficentă a desenelor: aplicaţia
“AutoCAD Design Center”. Aplicaţia este accesibilă prin comanda ADCENTER, sau prin butonul

de pe bara de instrumente “Standard”, sau din meniul pull-down “Tools”.


La lansarea aplicaţiei “AutoCAD Design Center”, în stânga zonei grafice, AutoCAD afişează
o nouă fereastră, cu un aspect similar unui “File Manager” (fig. 12.1).

Figura 12.1 Modul de prezentare al aplicaţiei “AutoCAD Design Center”

12.Gestionarea desenelor prin aplicaţia AutoCAD Design Center


118
Fereastra “AutoCAD Design Center” poate fi translatată în alte poziţii pe ecran.
Aplicaţia permite baleierea desenelor din diferite folder-e, cu posibilitatea de a vizualiza grafic
şi prin descriere textuală informaţii de organizare a desenului: blocurile-utilizator, referinţele
externe, layer-ele, tipurile de linii, stilurile de cotare, stilurile de scriere, imaginile raster, alte
elemente de tip OLE din desenele gestionate.
La deschiderea unui grup de informaţii (de exemplu, cel al blocurilor), se poate opta pentru
vizualizarea unui obiect din grup şi/sau pentru afişarea detaliilor textuale despre acesta (fig. 12.2).
Importul unui obiect din desenul original în desenul curent prin “AutoCAD Design Center”
este extrem de simplu: prin “dragging” cu mouse-ul: se selecteză obiectul, menţinând butonul
stâng al mouse-ului apăsat şi se “trage” obiectul în zona grafică a desenului curent. CA urmare,
obiectul apare şi în desenul current, ca şi când ar fi fost creat chiar aici. Nu mai este necesară
recrearea unor obiecte identice în desene diferite; ele pot fi preluate dintr-un singur desen şi
refoloste în oricare altele. Nu mai e necesară repetarea definirii unor layer-e sau a unor stiluri de
cotare identice în diferite desene. Acestea pot fi preluate din desene deja create, prin “AutoCAD
Design Center”.

Figura12.2 Exemplu de prezentare a unui bloc-utilizator în “AutoCAD Design Center”

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


119
“AutoCAD Design Center” gestionează unitar fişiere-desen de pe discul propriu sau din alte
partiţii logice sau hard, de pe reţea şi de pe Internet, asigurând astfel un management eficient al
proiectelor, prin reutilizarea şi partajarea conţinutului unor desene existente de către utilizatori
diferiţi sau de acelaşi utilizator în desene nou create. Elaborarea desenelor devine astfel mai
simplă şi mai eficientă.
Sistemul de navigare al aplicaţiei este unul simplu şi eficient, cu vizualizări grafice şi descrieri
textuale, cu includerea locaţiilor frecvent accesate în lista “Autodesk Favorites”.
“AutoCAD Design Center” permite:
consultarea diferitelor desene care include elemente de bibliotecă sau reutilizabile
(blocuri, layer-e, stiluri, etc.);
vizualizarea miniaturală a elementelor reutilizabile, cu sau fără detalii textuale;
includerea unor elemente reutilizabile în desenul curent;
crearea unor aşa-numite “short-cuts”, chei de acces rapid, pentru desene şi locaţii
frecvent accesate;
găsirea conţinutului unor desene, prin căutări bazate pe nume de desene, de blocuri,
de layer-e, după data creării, după numele autorului, după cuvinte-cheie, etc.
deschidera desenelor vizate, prin simpla tragere a iconiţei lor în zona grafică a
ferestrei de lucru;
vizualizarea unor imagini raster şi ataşarea lor desenului curent, prin simpla tragere a
iconiţei lor peste zona grafică;
controlul afişării elementelor vizate în fereastra aplicaţiei (iconiţe, liste cu sau fără
detalii, descrieri asociate, etc.)

Fereastra de lucru pentru “AutoCAD Design Center” afişează la partea sa superioară o bară
de instrumente cu butoane specifice funcţiilor utilitare de gestionare a informaţiilor (fig. 12.3)

Figura 12.3 Bara de instrumente din “AutoCAD Design Center”

De o deosebită utilitate este funcţia “Find”, apelabilă prin butonul de pe bara de


instrumente a aplicaţiei. Aceasta deschide o casetă (fig. 12.4), cu rubrici adecvate operaţiei de
căutare după diferite criterii, la diferite locaţii.
Dacă operaţia de căutare se realizează mai întâi după criteriul “Drawings”, adică desene,
funcţia “Find” permite rafinarea acestei căutări după autor, cuvinte din conţinut, cuvinte-cheie, etc.

12.Gestionarea desenelor prin aplicaţia AutoCAD Design Center


120

Figura12.4 Caseta “Find” a aplicaţiei “AutoCAD Design Center”


Odată deschisă, aplicaţia “AutoCAD Design Center” poate fi închisă pe aceleaşi căi prin care
a fost deschisă: comanda ADCENTER, meniul pull-down “Tools”, sau butonul propriu de pe bara
de instrumente “Standard”.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


121

13. Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD

13.1. Despre spaţiul virtual tridimensional în AutoCAD

Mediul de proiectare AutoCAD modelează cu un înalt grad de fidelitate spaţiul real care ne
înconjoară. De aceea, mediul AutoCAD este tridimensional, infinit pe toate direcţiile. Din punct de
vedere al proprietăţilor fizice, mediul este vid, omogen şi izotrop. Acest mediu permite crearea unor
obiecte asemănătoare celor din lumea reală. Atât mediul cât şi obiectele care îl populează sunt
produse soft, având deci un caracter virtual. În acest spaţiu virtual, obiectele au diferite mărimi,
culori, poziţii reciproce. Mediul acceptă crerea unor surse virtuale de lumină. Ca urmare, imaginile
obţinute din mediul virtual AutoCAD pot fi îmbogăţite cu umbre, reflexii, străluciri.
Utilizatorul se poate plasa pe sine oriunde în mediul virtual. Imaginile “văzute” pot fi plane sau
spaţiale, cu sau fără ascunderea muchiilor nevizibile, opţional cu umbrirea şi colorarea
suprafeţelor.

13.2. Sisteme de coordonate în spaţiul tridimensional


Pentru a localiza puncte şi obiecte în spaţiul tridimensional AutoCAD, se utilizează sisteme de
coordonate tridimensionale. Orice sistem de coordonate din mediul AutoCAD este ortogonal şi
drept, adică cele trei axe de coordonate sunt perpendiculare unele pe altele şi sensurile lor pozitive
sunt dispuse după regula mâinii drepte (vezi subcap. 2.2). AutoCAD cunoaşte sistemul fix de
coordonate, “World Coordinate System”(WCS), adică sistemul asociat “lumii”` şi sisteme de
coordonate proprii utilizatorului, “User Coordinate System” (UCS). Modul de definire şi
manipulare al acestora a fost explicitat în subcapitolul 2.2.
13.2.1. Tipuri de coordonate spaţiale
Precizarea poziţiei unui punct în spaţiul tridimensional se bazează pe coordonatele
rectangulare, sferice sau cilindrice. Coordonatele rectangulare provin din cele rectangulare plane,
“x,y”, cărora li se adaugă a treia coordonată, “z”. Coordonatele sferice provin din cele polare, “r<α”,
cărora li se adaugă unghiul “β”, faţă de planul XY, iar cele cilindrice provin tot din cele polare, “r<α”,
cărora li se adaugă însă cota “z”. Tabelul 13.1 explicitează aceste tipuri de coordonate.
13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD
122
Tabelul 13.1
Tipul de Exemplu de folosire
Referinţa Modul de scriere Semnificaţia
coordonate
Y
x,y,z Distanţa pe direcţia
axei X, pe direcţia axei
Y şi respectiv pe
Absolute O
direcţia axei Z faţă de
Rectangulare (faţă de
origine)
origine 6,2.5,4 X

@x,y,z Y
@1,2.5,-3
Distanţa pe direcţia
Relative
axei X, pe direcţia axei
(faţă de
punctul
Y şi respectiv pe O X
direcţia axei Z faţă de
curent)
punctul curent
Z

Distanţa faţă de Y β
r<alfa<beta origine,
unghiul măsurat
faţă de α X
Sferice Absolute O
semiaxa pozitivă X în
planul XY şi unghiul r<α<β
măsurat faţă de planul
XY Z
@r<alfa<beta
Distanţa noului punct Plan ||XY
faţă de punctul curent, prin p.c.
unghiul faţă de
paralela la semiaxa Y β
pozitivă X
Relative dusă prin punctul α
curent şi unghiul faţă p.c.
de planul paralel la @r<α<β
planul XY dus prin X
punctul curent O
Z

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


123
r<alfa,z Y
Distanţa faţă de
origine măsurată în 4
planul XY,
30O
Cilindrice Absolute
lute unghiul măsurat O
în planul XY faţă de 2 X
semiaxa pozitivă X şi 4 4<30,5
distanţa faţă de planul
XY Z

@r<alfa,z Distanţa noului punct


măsuraţă într-un plan Y
paralel la planul XY plan || XY
dus prin punctul curent prin p.c.
faţă de punctul curent,
unghiul faţă de
Relative
paralela la semiaxa -15o
p.c.4
pozitivă X O
dusă prin punctul
curent şi distanţa faţă
X
5
de planul paralel la
planul XY dus prin Z @4<-15,5
punctul curent

Oricare din tipurile de coordonate menţionate pot fi raportate la origine, caz în care sunt
coordonate absolute, sau la punctul curent, fiind coordonate relative.
Folosirea filtrelor de coordonate este posibilă şi în lucrul în trei dimensiuni, exact după aceleaşi
regului ca şi în plan.
Introducerea coordonatelor unui punct prin punctare cu ajutorul cursorului-ecran poate fi
realizată cu precizie, în orice situaţie, în planul XY. La modificarea coordonatei Z, AutoCAD
modifică de cele mai multe ori şi planul XY în care interceptează punctele prin cursor. Indicarea
coordonatei Z prin punctare este numai uneori realizabilă; experienţa în lucru este esenţială în
înţelegerea acestui aspect.
Interceptarea punctelor de Osnap se realizează în întreg spaţiul 3D, indiferent de planul curent
XY. Funcţia “Osnap tracking” lucrează în planul de nivel Z corespunzător punctului de Osnap
interceptat.

13.3. Vederi spaţiale predefinite. Comenzile VIEW, PLAN


AutoCAD oferă posibilitatea vizualizării din orice punct din spaţiu a obiectelor create. Aceste
vederi sunt create fie după sistemul de proiecţie paralelă fie după sistemul de proiecţie conică.
În afara vederilor oarecare, definite prin precizarea punctului de observaţie, AutoCAD poate
genera automat vederi spaţiale standard, corespunzătoare proiecţiilor ortogonale sau celor
izometrice.
13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD
124
În fig. 13.1 este prezentat un exemplu de vizualizare spaţială a unui desen AutoCAD din
diferite puncte din spaţiu. Muchiile nevizibile sunt ascunse. Toate imaginile sunt create în sistemul
de proiecţie paralelă.
faţă stânga -1,0.5,-0.7

sus SE-izo SV-izo

Figura 13.1 Vederi spaţiale standardizate şi oarecare ale unui desen AutoCAD
Generarea vederilor este facilitată de comanda VIEW, prin caseta de dialog asociată ei
(fig. 13.2).

Figura 13.2 Caseta de dialog destinată manipulării vederilor


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
125
Vederile considerate standard sunt cele corespunzătoare proiecţiilor ortogonale. Denumirea lor
în limba engleză este explicitată în fig. 13.3.

Bottom

Right Front Left Back

Top

Figura 13.3 Vederi standard în AutoCAD


Vederile izometrice sunt create numai de la o cotă Z pozitivă. Denumirea lor este asociată
combinaţiei de puncte cardinale pe care o reprezintă punctul de observaţie:
Sud-Est (punct de observaţie 1,-1,1), “South-East” în limba engleză,
Sud-Vest (punct de observaţie –1,-1,1), “South-West” în limba engleză,
Nord-Est (punct de observaţie 1,1,1), “North-East” în limba engleză,
Nord-Vest (punct de observaţie –1,1,1), “North-West” în limba engleză.
În fig. 13.4 sunt ilustrate vederile izometrice cu ascunderea muchiilor nevizibile pentru obiectul
din fig. 13.3.
Pentru a restaura rapid vederi folosite în mod repetat, acestea pot primi un nume, care se
salvează odată cu desenul şi care poate servi la identificarea vederii; mai mult chiar, la definirea
unui hyperlink dintr-un alt desen sau document spre desenul în cauză, o vedere denumită într-un
anume mod poate servi drept ţintă a hyperlink-ului. În principiu, oricărei vederi plane sau spaţiale i

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


126
se poate atribui un nume, dar denumirea vederilor este utilă mai ales în cazul vederilor
nestandardizate.

NW-Isometric View NE-Isometric View

SW-Isometric View SE-Isometric View

Figura 13.4 Vederi izometrice în AutoCAD


Raportarea vederilor ortogonale sau izometrice se realizează fie la sistemul fix de coordonate
(WCS), fie la un sistem de coordonate propriu al utilizatorului (UCS).
Comanda view dispune şi de o bară de instrumente asociată, denumită “View”(fig. 13.5).

Figura 13.5 Bara de instrumente destinată manipulrii vederilor predefinite


Stabilirea sau restabilirea vederii plane (corespunzătoare vederii “de sus”) poate fi realizată şi
prin comanda PLAN. Comanda solicită sistemul de coordonate la care să se raporteze.
Comenzile VIEW şi PLAN pot fi lansate şi din meniul pull-down “View”, linia “3Dviews…”.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
127
13.4. Vederi oarecare. Comenzile VPOINT, DDVPOINT, DVIEW,
CAMERA
Pentru generarea unor vederi nestandardizate sub formă de proiecţii paralele, AutoCAD
dispune de comenzile VPOINT şi DDVPOINT. Prima este comanda “istorică” de definire a vederilor
spaţiale, şi solicită coordonatele X,Y,Z ale punctului de observaţie. Opţional, comanda activează un
tripod pentru indicarea acestui punct, asemănător cu poziţionarea pe planiglob. Comanda are
avantajul unei precise localizări spaţiale a punctului de observaţie. Cea de-a doua deschide o
casetă de dialog care serveşte la localizarea punctului de observaţie prin coordonate sferice:
unghiul în planul XY şi unghiul faţă de planul XY. Ambele comenzi pot folosi ca sistem de referinţă
sistemul fix de coordonate (WCS) sau sistemul current (UCS).
Comenzile VPOINT şi DDVPOINT nu sunt aplicabile în spaţiul hârtiei.
Comanda DVIEW generează vederi spaţiale în proiecţie paralelă sau conică şi poate fi aplicată
selectiv, numai pe anumite obiecte alese de utilizator. Comanda este destinată numai “privirii”
desenului, fără a fi utilă în timpul operaţiilor de lucru.
Pentru a defini direcţia şi sensul privirii, comanda DVIEW apelează la două elemente virtuale:
camera de luat vederi şi ţinta. Prin opţiunea “Distance”, comanda declanşează o vedere în
perspectivă conică, în care obiectele mai îndepărtate sunt mai mici, iar cele apropiate mai mari.
(fig. 13.6 a, b) Iniţial, imaginea este generată în perspectivă paralelă.

Figura 13.6 a Vedere creată prin comanda DVIEW în perspectivă paralelă


13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD
128

Figura 13.6 b Vedere creată prin comanda DVIEW în perspectivă conică


Comanda DVIEW dispune de opţiunea “Hide”, utilă în ascunderea muchiilor nevizibile
(aplicată în fig. 13.6 b).
Deoarece comenzile ZOOM şi PAN nu lucrează transparent pe imaginile obţinute prin DVIEW,
comanda este prevăzută cu propriile opţiuni pentru aceste operaţii.
Opţiunea “CLip” stabileşte poziţia planelor virtuale de clipping, care definesc zona vizibilă. În
afara zonei dintre cele două plane, obiectele nu sunt vizibile (fig. 13.6 c). Planele de clipping sunt
imaginate ca nişte paravane perpendiculare pe direcţia privirii, care transformă zona exterioară lor
în zonă momentan obscură. Pentru a roti pur şi simplu imaginea curentă generată prin DVIEW în
jurul direcţiei privirii, se dispune de opţiunea “TWist”.
În timpul generării imaginilor în perspectivă conică prin comanda DVIEW, iconiţa obişnuită
pentru sistemul de coordonate este înlocuită printr-una specifică (vezi fig. 13.6 b, c, colţul din
stânga-jos).
Renunţarea la o imagine în perspectivă conică este asigurată prin opţiunea “Off ”.
O altă modalitate de a obţine imagini în perspectivă conică o oferă comanda 3DORBIT, tratată
în subcapitole ce vor urma.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


129

Figura 13.6 c Imaginea anterioară trunchiată în cadrul comenzii DVIEW prin cele două plane
de clipping: “Back Clipping Plane” şi “Front Clipping Plane”
Modificarea direcţiei privirii este facilitată de comanda CAMERA. Aceasta solicită noile poziţii
pentru camera virtuală de luat vederi şi pentru punctul ţintă.
În fig. 13.7 este ilustrat un exemplu de definire a direcţiei privirii prin intermediul comenzii
CAMERA. Sunt stabilite mai întâi poziţiile punctelor ce dau dreapta spaţială pentru direcţia privirii şi
apoi este ales sensul privirii: de la primul spre al doilea punct şi, în al doilea caz, invers. Nu a fost
delimitată în nici un fel prin plane de clipping zona cu obiecte vizibile. Datorită situării centrelor
celor două sfere chiar pe direcţia privirii, în oricare din ultimele două imagini, sferele sunt perfect
suprapuse.

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


130

Figura 13.7 a Imagine iniţială, în care cele două sfere (de pe acoperiş şi de pe stâlpul
fântânii) indică punctele care definesc direcţia privirii

Figura 13.7 b Imagine generată cu camera pe acoperiş şi punctul ţintă pe stâlpul fântânii
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
131

Figura 13.7 c Imagine generată cu camera pe stâlpul fântânii şi punctul ţintă pe acoperiş

13.5. Modificarea dinamică a imaginii în spaţiul tridimensional.


Comenzile 3DORBIT, 3DZOOM, 3DPAN, 3DDISTANCE, 3DCLIP,
3DSWIVEL
Dacă utilizatorul se află în lumea reală, pentru a vedea un obiect din diferite puncte din spaţiu,
el, utilizatorul, trebuie să se rotească în jurul acestuia, să se apropie sau să se depărteze, sarcină
care este consumatoare de timp şi chiar obositoare. Inconveniente similare apar şi în spaţiul virtual
AutoCAD. Pentru a privi modelul virtual din diferite puncte, unghiuri, distanţe, după metodele
oarecum clasice, utilizatorul ar trebui să se tot deplaseze în spaţiul virtual, consumând timp preţios
de lucru. Soluţia a fost oferită în AutoCAD 2000 prin introducerea comenzii 3DORBIT şi a familiei
asociate ei: 3DZOOM, 3DPAN, 3DDISTANCE, 3DCLIP, 3DSWIVEL.
Comanda 3DORBIT permite utilizatorului “să stea” comod în poziţia lui şi să rotească modelul
în faţa sa, să îl apropie sau să-l depărteze, să folosească un transfocator al camerei virtuale de luat
vederi, pentru a pătrunde în detaliile vizuale ale modelului. Comanda este lansabilă şi prin butonul

de pe bara de unelte “Standard”. La lansarea sa, comanda 3DORBIT afişează un cerc


ajutător având quadranţii marcaţi (fig. 13.8). Cei patru quadranţi ai acestuia servesc la rotirea
camerei virtuale de luat vederi în jurul obiectului, centrul cercului fiind punctul ţintă, considerat fix.

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


132

Figura 13.8 Cercul ajutător aferent comenzii 3DORBIT, având quadranţii marcaţi
Comanda 3DORBIT crează un mic mediu specific de lucru, în care se pot aplica panningu-ri în
spaţiul tridimensional, amplificări ale imaginii de tip zoom 3D, pivotări continue sau pas cu pas ale
camerei în jurul axei proprii, astfel încât să se modifice punctul ţintă, apropieri sau depărtări ale
camerei de punctul ţintă. Aceste operaţii sunt executabile prin intermediul meniului flotant deschis
la apăsarea butonului drept al mouse-ului (fig. 13.9), sau prin butoanele de pe bara de instrumente
“3DORBIT” (fig. 13.9).

Figura 13.9 Meniul flotant şi bara de instrumente aferente comenzii 3DORBIT


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
133
Imaginile spaţiale obţinute prin comanda 3DORBIT pot fi crete atât în perspectivă paralelă cât
şi în perspectivă conică.
Operaţiile specifice comenzii 3DORBIT au alocate fiecare şi comenzi aparte, cum ar fi:
3DPAN, 3DZOOM, 3DSWIVEL, 3DDSITANCE, 3DCORBIT.
O operaţie cu implicaţii largi, atât sub 3DORBIT, cât şi în afara comenzii, este ajustarea
planelor de clipping,- “Front Clpping Plane” şi “Back Clpping Plane”-, care limitează zona vizibilă
în sapţiul 3D. Operaţia corespunde comenzii 3DCLIP, aplicabilă fie sub 3DORBIT, fie pe
prompter-ul de comandă.
Comanda 3DCLIP deschide o fereastră separtă de lucru, în care desenul este prezentat într-o
vedere perpendiculară pe cea curentă; două drepte orizontale reprezintă cele două plane de
clipping (fig. 13.10). Utilizatorul poate deplasa aceste plane, le poate activa sau dezactiva.

Back Clipping Plane

Front Clipping Plane

Figura 13.10 Fereastra pentru ajustarea planelor de clipping, cu cele două drepte orizontale,
reprezentând cele două plane: dreapta de jos pentru planul din faţă şi dreapta de sus pentru
planul din spate
Dacă planul de clipping din faţă este activ, imaginea redată începe de la acest plan spre infinit,
în spate. Dacă planul de clipping din spate este activ, imaginea este limitată în spate până la acest
plan, iar dacă ambele plane de clipping sunt active, imaginea este limitată la zona cuprinsă între
cele două plane. În fig. 13.11 a, b, c, d este ilustrat un exemplu corespunzător corpurilor din
fig. 13.10.

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


134

Figura 13.11 a Corpuri în imagine spaţială nelimitată prin plane de clipping

Figura 13.11 b Corpurile din imaginea anterioară, cu limitarea imaginii la planul de clipping
din faţă; prin redarea trunchiată a cilindrului, devine vizibil interiorul acestuia

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


135

Figura 13.11 c Corpurile din imaginea a, într-o prezentare cu planul de clipping din spate
activ; se observă trunchierea imaginii conului la nivelul planului respectiv

Figura 13.11 d Corpurile din imaginea a, într-o prezentare cu ambele plane de clipping
active; se observă trunchierea imaginii corpurilor în dreptul celor două plane
13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD
136
13.6. Utilizarea mai multor imagini simultane ale modelului spaţial.
Viewport-uri. Comanda VPORTS
Posibilitatea de a “vedea” modelul simultan în mai multe imagini, la diferite amplificări şi în
diferite detalii, nu este o caracteristică exclusivă a lucrului în trei dimensiuni. Această facilitate este
un atribut al mediului AutoCAD, indiferent dacă modelul este elaborat în două sau trei dimensiuni.
Ea devine însă indispensabilă la crearea modelelor spaţiale, mai ales a celor cu formă composită,
care necesită mai multe operaţii de construcţie.
În funcţie de spaţiul de lucru, cel al modelului sau cel al hârtiei, pot fi folosite imagini multiple
dispuse alăturat sau aleator, flotante în desen. O astfel de fereastră se numeşte “viewport”.
În spaţiul modelului, viewport-urile sunt dispuse alăturat, nesuprapuse, şi nu sunt plotabile
simultan pe hârtie. O operaţie realizată se referă în general la viewport-ul curent (fig. 13.12).

Figura 13.12 Configuraţie de 4 vieport-uri egale definită în spaţiul modelului


În spaţiul hârtiei, viewport-urile pot fi dispuse în orice poziţie, fie alăturate, fie distanţate, fie
chiar suprapuse parţial sau total (fig. 13.13).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


137

Figura 13.13 Configuraţie de 6 viewport-uri în spaţiul hârtiei; viewport-urile sunt distanţate


între ele
Numărul maxim de viewport-uri în spaţiul modelului este definit prin variabila de sistem
MAXACTVP, având valoarea iniţială de 64. Această valoare este suficient de acoperitoare,
deoarece un număr prea mare de viewport-uri conduce la o densitate prea mare de informaţii pe
ecran şi la încetinirea vitezei de lucru. Dacă sunt necesare mai mult de 4-6 vieport-uri, mai ales în
spaţiul modelului, este recomandabil să se creeze mai multe configuraţii de 4-6 viewport-uri, diferite
între ele, salvate fiecare sub un anumit nume, şi care să fie restaurate pe ecran după necesităţi. În
spaţiul hârtiei, pot exista oricât de multe viewport-uri, dar numai 64 sunt vizibile la un moment dat.
Trecerea dintr-un viewport în altul este simplă, prin clic pe viewport-ul respectiv, chiar
transparent, în timpul execuţiei unei anumite comenzi. De remarcat, că în viewport-ul curent
cursorul se prezintă sub formă de fire reticulare, viewport-ul însuşi având chenar gros, în timp ce
deasupra unui alt viewport, care nu este momentan viewport curent, cursorul are formă de săgeată,
chenarul viewport-ului fiind subţire.

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


138
Fiecare viewport poate prezenta modelul la un alt factor de amplificare a imaginii, dintr-un alt
punct de observaţie şi într-un alt mod de afişare (randat, colorat, wireframe).
Fiecărui viewport i se poate asocia un anumit UCS, conform regulii că fiecărei vederi i se poate
asocia un UCS propriu. Acest aspect reprezintă un considerabil avantaj la lucrul în trei dimensiuni,
permiţând specificarea prin punctare a unor puncte având diferite valori pentru coordonata Z.
Variabila de sistem UCSVP determină dacă sistemul curent de coordonate se salvează împreună
cu viewport-ul respectiv sau nu.
În fiecare viewport pot fi stabilite aspecte diferite ale ajutoarelor grafice grid şi snap.
Comanda VPORTS oferă o casetă de dialog pentru definirea configuraţiei de viewport-uri
(fig. 13.14 a, b). Caseta prezintă două panouri: “New Viewports” şi “Named Viewports”.

Figura 13.14 a Caseta de dialog “Viewports”, panoul “New Viewports”


Panoul “New Viewports” (fig. 13.14 a) permite alegerea unei configuraţii predefinite de
viewport-uri prin împărţirea întregului ecran (rubrica “Apply to:”, opţiunea “Display”) sau a
viewport-ului curent (rubrica “Apply to:”, opţiunea “Current Viewport”). Rubrica “Setup” a
panoului prezintă două valori: “2D”, dacă în toate noile viewport-uri generate punctul de observare
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
139
a desenului va fi acelaşi, cel al vederii curente, şi “3D”, dacă în noile viewport-uri vor fi stabilite
vederi ortogonale predefinite. Rubrica “New Name:” atribuie configuraţiei noi un anumit nume
(opţional). La închiderea casetei, AutoCAD salvează configuraţia respectivă sub numele menţionat.
Configuraţiile de viewport-uri denumite se salvează odată cu desenul şi pot fi reutilizate în sesiuni
viitoare de lucru.
Panoul “Named Viewports” (fig. 13.14 b) restaurează configuraţii de viewport-uri salvate
anterior sub un anumit nume, în aceeaşi sesiune de lucru sau în sesiuni de lucru anterioare. La
alegerea numelui configuraţiei, schiţa acesteia este prezentată în rubrica “Preview”.

Figura 13.14 b Caseta de dialog “Viewports”, panoul “Named Viewports”


În prototipul propriu al AutoCAD, la începerea unui desen nou, desenul se prezintă în spaţiul
modelului într-un singur viewport. Prin utilizarea altor prototipuri, se poate stabili o anumită
configuraţie iniţială de viewport-uri, dorită de utilizator.
În spaţiul hârtiei, viewport-urile redau diferite proiecţii ale modelului, sau detalii la altă scară ale
acestuia. Viewport-urile din spaţiul hârtiei pot fi plotate simultan; de fapt, principalul rol al

13.Caracteristicile mediului tridimensional AutoCAD


140
viewport-urilor în spaţiul hârtiei constă în a facilita copierea simultană pe suport hard a diferitelor
imagini ale modelului.
Pentru definirea unei configuraţii de viewport-uri în spaţiul hârtiei, se poate folosi tot comanda
VPORTS sau se poate recurge la comanda MVIEW (vezi §10.2.4).
La lansarea comenzii VPORTS în spaţiul hârtiei, în panoul “New Vieports” AutoCAD
substituie rubrica “Apply to:” cu rubrica “Viewport Spacing”, reprezentând distanţa între
viewport-urile nou create. Lansată din meniul pull-down “View”, comanda VPORTS oferă şi opţiuni
pentru crearea unor vieport-uri de formă poligonală sau în interiorul conturului unui obiect (cerc,
polilinie închisă, elipsă, regiune, etc.) (fig. 13.15).

Figura 13.15 Viewport-uri de formă nerectangulară în spaţiul hârtiei


Pentru definirea unui layout complet nou în spaţiul hârtiei, AutoCAD include comenzile
LAYOUT şi LAYOUTWIZARD (vezi §10.2.4).
Editarea viewport-urilor din paperspace este facilitată atât de caseta de proprietăţi ale fiecărui
viewport, cât şi de comanda MVSETUP. Comanda MVSETUP permite alinierea viewport-urilor,
rotirea imaginii, crearea unor viewport-uri noi, scalarea imaginii din viewport, inserarea unui
indicator (“Title block” în limba engleză).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


141

14. Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


14.1. Tipologia modelărilor tridimensionale
AutoCAD permite descrierea obiectelor în spaţiul tridimensional utilizând oricare din cele trei
metode de bază: modelarea prin muchii şi vârfuri, modelarea suprafeţelor, modelarea volumică.
Gradul de complexitate al metodelor creşte de la prima spre ultima. Cantitatea de informaţie
trasmisă prin modelul 3D variază în acelaşi mod, şi tot la fel cresc şi necesităţile de resurse hard
destinate operării cu modele tridimensionale.
14.1.1. Modelarea prin muchii şi vârfuri
Metoda de modelare a obiectelor spaţiale bazată pe utilizarea muchiilor şi vârfurilor este
cea mai simplă, dar şi cea mai săracă în informaţie. Metoda utilizează doar puncte şi elemente
liniare (segmente şi arce) de lungime finită. Pentru a reda obiectul, este redat de fapt un schelet al
său. Metoda se numeşte în limba engleză “wireframe modeling”, deoarece modelul se aseamănă
cu o reţea de sârmă (fig. 14.1). Nu există informaţie despre ceea ce s-ar găsi între muchii şi vârfuri,
nici pe suprafaţa exterioară a modelului, nici în interiorul său. Nu se pot aplica lumini şi umbre pe
modelele de acest tip, nu pot fi colorate suprafeţele şi nici nu se pot ascunde muchiile nevizibile.
Modelarea prin muchii şi vârfuri este prima metodă apărută istoric în grafica tridimensională
asistată de calculator.

Figura 14.1 Model tridimensional elaborat prin metoda bazată pe muchii şi vârfuri

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


142
14.1.2. Modelarea suprafeţelor
O dezvoltare a modelelor “wireframe” ia în considerare suprafaţa exterioară ce delimitează
un obiect tridimensional. Metoda se bazează pe modelarea “cojii” obiectului 3D. Elementele
geometrice utilizate sunt feţele (patrulatere sau triunghiuri) de arie finită, elementele liniare finite şi
punctele (fig. 14.2). Nu există informaţie despre interiorul obiectului, despre densitatea materialului
şi distribuţia acestuia. Se pot ascunde muchiile nevizibile. Suprafeţele obiectului pot fi colorate,
umbrite, iluminate, li se pot aplica texturi de material, li se pot asocia coeficienţi de reflexie,
refracţie, absorbţie a luminii, rugozitate, etc. În limba engleză, metoda este cunoscută sub
denumirea de “boundary representation”.

Figura 14.2 Obiect 3D modelat prin metoda suprafeţelor: a) imagine cu toate muchiile
vizibile; b) imagine cu muchiile nevizibile ascunse
14.1.3. Modelarea volumică
Cea mai evoluată metodă de redare a obiectelor spaţiale o constituie modelarea solidelor,
denumită şi modelare volumică. Obiectul este generat din forme solide simple, majoritatea
descriptibile analitic, combinate între ele pentru a genera forma spaţială dorită. Modelului i se poate
asocia o densitate de material, se pot determina proprietăţi de corp fizic (centru de masă, momente
de inerţie, rază de giraţie, etc.). Toate proprietăţile legate de aspectul suprafeţei exterioare sunt
aplicabile şi în cazul modelelor volumice.
Modelarea volumică este cea mai intuitivă metodă de generare a modelelor virtuale 3D şi cea
mai apropiată de raţionamentele umane, deci cea mai naturală.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


143
14.2. Forme volumice simple. Comenzile BOX, SPHERE, CYLINDER,
CONE, WEDGE, TORUS, EXTRUDE, REVOLVE
AutoCAD generează elemente volumice primitive, de formă geometrică simplă, cum ar fi:
paralelipipedul dreptunghic, sfera, cilindrul drept, conul drept, pana, torul. Tot în categoria formelor
volumice simple sunt incluse elementele volumice obţinute prin extrudare sau prin revoluţie.
Paleta primtivelor solide este redată pe bara de instrumente “Solids” (fig. 14.3). Bara de
instrumente menţionată include butoane şi pentru alte comenzi specifice mediului 3D, care vor fi
detaliate în subcapitole următoare.

Figura 14.3 Bara de instrumente “Solids”


14.2.1. Crearea unui paralelipiped dreptunghic solid. Comanda BOX
Comanda BOX crează în desen un paralelipiped dreptunghic de tip solid. Comanda solicită
două vârfuri diagonal opuse ale bazei şi apoi înălţimea. Baza este totdeauna dispusă în planul
curent XY. Muchiile obiectului sunt paralele cu axele sistemului curent de coordonate (fig. 14.4).

Height

Width
Length

Figura 14.4 Obiecte create prin comanda BOX


Dacă al doilea punct specificat drept colţ al bazei are altă coordonată Z faţă de primul colţ,
comanda BOX generează direct obiectul, fără a mai solicita înălţimea.

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


144
Alte opţiuni de lucru ale comenzii BOX permit specificarea primului colţ, a lungimii, lăţimii şi
înălţimii (“Length”, “Width”, “Height” în limba egleză), sau a centrului obiectului şi a celor trei
dimensiuni. Comanda posedă şi opţiunea pentru generarea unui cub de o anumită latură.
14.2.2. Crearea unui cilindru drept solid. Comanda CYLINDER
Comanda CYLINDER crează un cilindru drept, având baza de formă circulară sau eliptică.
Metoda implicită de lucru solicită poziţia centrului bazei, raza sau diametrul bazei şi apoi înălţimea
cilindrului. Cilindrul obţinut astfel este circular drept, fiind plasat cu baza într-un plan paralel cu
planul curent XY şi care trece prin punctul indicat (fig. 14.5).

Figura 14.5 Obiecte generate prin comanda CYLINDER


Pentru a obţine baza de formă eliptică, se utilizează opţiunea Elliptical a comenzii
CYLINDER. Informaţiile solicitate în paşii ulteriori sunt cele specifice în desenarea unei elipse,
urmate de valoarea înălţimii.
Dacă valoarea înălţimii este pozitivă, cilindrul este creat în lungul semiaxei pozitive OZ, iar
dacă această valoare este negativă, înălţimea cilindrului este măsurată în sens contrar de-a lungul
axei OZ.
Pentru a dispune baza cilindrului într-un plan oarecare faţă de planul curent XY, în locul
înălţimii se specifică poziţia centrului bazei opuse (fig. 14.6). AutoCAD stabileşte astfel segmentul
orientat dintre centrele bazelor, de la centrul primeia spre ultimul punct specificat.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
145

Figura 14.6 Cilindri generaţi în diferite poziţii faţă de planul XY prin specificarea poziţiei
pentru cele două centre ale bazelor
14.2.3. Crearea conurilor drepte solide. Comanda CONE
AutoCAD crează conuri drepte cu baza circulară sau de formă eliptică prin intermediul
comenzii CONE.
Metoda implicită de lucru solicită poziţia centrului bazei, raza sau diametrul bazei şi apoi
înălţimea conului. Conul obţinut astfel este drept şi are baza de formă circulară, plasată într-un plan
paralel cu planul curent XY şi care trece prin punctul indicat (fig. 14.7).
Pentru a obţine baza de formă eliptică, se utilizează opţiunea Elliptical a comenzii CONE.
Informaţiile solicitate în paşii următori sunt cele specifice în desenarea unei elipse, urmate de
valoarea înălţimii.
Dacă valoarea înălţimii este pozitivă, conul este creat în lungul semiaxei pozitive OZ, iar dacă
această valoare este negativă, înălţimea conului este măsurată în sens contrar de-a lungul lui OZ.
Pentru a plasa baza conului într-un plan oarecare faţă de planul XY, după precizarea centrului
bazei şi a razei acesteia, se utilizează opţiunea Apex, precizându-se explicit poziţia vârfului conului
(fig. 14.8).

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


146

Figura 14.7 Obiecte solide generate prin comanda CONE

Figura 14.8 Conuri drepte în poziţii oarecare create prin comanda CONE, (opţiunea Apex)
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
147
14.2.4. Crearea unei sfere solide. Comanda SPHERE
Pentru a crea obeicte solide de formă sferică, se dispune de comanda SPHERE. Aceasta
solicită poziţia centrului şi valoarea razei (sau a diametrului), generând sfera cu planul ecuatorial
paralel cu planul curent XY ce trece prin centrul sferei. Axa polilor este direcţionată după direcţia Z
curentă.

Figura 14.9 Sfere solide generate prin comanda SPHERE


14.2.5. Crearea unui tor solid. Comanda TORUS
Crearea unui tor de tip solid este faciltată de comanda TORUS. Planul median al torului este
paralel cu planul curent XY (fig. 14.10). Comanda solicită centrul torului şi apoi succesiv, raza
acestuia şi raza tubului. Uzual, raza tubului este mai mică, iar cea a torului însuşi mai mare.
Dacă raza torului este negativă, forma rezultată este similară unei lămâi (fig. 14.11). Raza
tubului trebuie să fie în acest caz mai mare în valoare absolută decât precedenta.
Pentru o valoare a razei tubului mai mare decât raza torului, torul nu mai prezintă orificiul
central, forma solidă generată autointersectându-se (fig. 14.10).

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


148

Rtub>Rtor>0

Figura 14.10 Solide de formă toroidală generate prin comanda TORUS

Figura 14.11 Solide toroidale cu raza torului negativă

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


149
14.2.6. Crearea solidelor de tip pană. Comanda WEDGE
Crearea solidelor de tip pană este facilitată de comanda WEDGE. Pana este de fapt un
paralelipiped secţionat după o diagonală a unei feţe XZ (fig. 14.12).

Width
Height

Length

Figura 14.12 Solid de tip pană creat prin comanda WEDGE


Elementele constructive solicitate pentru construcţia obiectului sunt identice cu cele din
construcţia paralelipipedului; de asemenea, opţiunile de construcţie sunt aceleaşi. Lungimea penei
este direcţionată după axa X, lăţimea după axa Y, iar înălţimea pe direcţia axei Z.
14.2.7. Solide de revoluţie. Comanda REVOLVE
Prin rotirea unui contur plan închis sau a unei suprafeţe plane în jurul unei axe care nu
intersectează suprafaţa rezultă un solid de revoluţie (fig. 14.13). Comanda REVOLVE generează
pe această cale solide cu configuraţie axial-simetrică, dacă rotirea s-a produs pe un cerc complet,
sau solide de formă sectorială dacă unghiul de rotaţie a fost mai mic decât 360o (fig. 14.14).
Comanda REVOLVE este utilă mai ales în cazul solidelor cu un profil axial complicat, a căror
formă ar fi dificil de obţinut prin combinarea unor primitive descriptibile analitic.
În cazul unui unghi de rotaţie mai mic de 360o, rotaţia începe din planul figurii, iar sensul
pozitiv de rotaţie este dat de regula mâinii drepte.
Rotaţia nu se poate realiza în jurul unei axe perpendiculare pe planul figurii rotite, deoarece ar
rezulta un obiect de grosime nulă, caz geometric neadmis pentru un solid. În cazul poliliniei din
fig. 14.14 a, rotaţia nu se poate realiza după o axă paralelă cu OY.
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
150

d) c)

a) b)

Figura 14.14 Solide de revoluţie generate de comanda REVOLVE, prin rotirea în jurul unei
axe a unei polilinii închise create într-un plan paralel cu XZ: a) polilinia şi diferitele axe de
revoluţie; b) solid rezultat când axa este paralelă cu OX; c) solid rezultat când axa este
paralelă cu OZ; d) solid rezultat când axa este definită de o linie oarecare din planul poliliniei
14.2.8. Solide generate prin extrudare. Comanda EXTRUDE
Extrudarea trebuie înţeleasă ca o operaţie prin care se atribuie grosime unei figuri plane:
contur închis sau suprafaţă (polilinie, cerc, elipsă, regiune, curbă spline, etc.). Extrudarea se poate
realiza după o direcţie în raport cu planul figurii plane considerate (fig. 14.15 a) sau după o
traiectorie (fig. 14.15 b). Comanda care realizează operaţia de generare a unui solid extrudat este
EXTRUDE.
În cazul extrudării după o direcţie, solidul generat are una din baze în coincidenţă cu figura
plană extrudată, iar cea de-a doua bază paralelă cu prima, la distanţa specificată (pozitivă sau
negativă). Cele două baze au arii egale, dacă unghiul de extrudare este 0 (fig. 14.15 a). Pentru un
unghi de extrudare pozitiv, aria celei de-a doua baze este mai mică decât a primei baze
(fig. 14.16 a), iar pentru un unghi de extrudare negativ aria celei de-a doua baze este mai mare
decât cea a primei baze (fig. 14.16 b).
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
151

a) b)

Figura 14.15 Solide generate prin extrudare: a) după o direcţie; b) după o traiectorie
Operaţia de extrudare este utilă mai ales în cazul unui obiect având un contur plan complicat,
şi fără detalii pe a treia direcţie.

a) b)

Figura 14.16 Extrudare sub un unghi: a) pozitiv; b) negativ

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


152
14.3. Generarea solidelor de formă complexă. Operaţii booleene
aplicate obiectelor solide. Comenzile UNION, SUBTRACT,
INTERSECT, INTERFERE
În lumea reală, forma celor mai multe obiecte nu este simplă. Adesea, această formă este
complexă, constituită dintr-un set de forme simple combinate între ele în mod adecvat, pentru a
genera forma finală. Modelarea spaţială a obiectelor în mediul AutoCAD trebuie să reproducă
obiectele din lumea reală. Aşadar, pentru a genera obiecte spaţiale compozite, mediul AutoCAD
trebuie să dispună de facilităţi de combinare a formelor simple. Acest lucru este asigurat de
existenţa comenzilor care aplică operaţii booleeene pe solidele virtuale: UNION, SUBTRACT,
INTERSECT.
14.3.1. Comanda UNION
Pentru a reuni volumul mai multor obiecte solide în volumul unui singur obiect, se utilizează
comanda UNION. Comanda solicită solidele asupra cărora se aplică operaţia şi generează un nou
obiect solid, al cărui volum este reuniunea volumelor constituenţilor. Comanda lucrează în sensul
clasic al reuniunii booleene (fig. 14.17 a, b), volumul rezultant incluzând volumele constituente,
volumul comun fiind considerat o singură dată. Operaţia este comutativă, ordinea de selectare a
obiectelor neinfluenţând rezultatul. Pentru volume disjuncte, care nu se suprapun spaţial, volumul
rezultant este suma aritmetică a volumelor considerate în reuniune.
14.3.2. Comanda INTERSECT
Pentru a obţine volumul comun a două sau mai multe obiecte, se utilizează comanda
INTERSECT. Dacă obiectele solide considerate nu se suprapun, corpul compozit nu se constituie.
Comanda elimină toate volumele necomune tuturor constitueţilor (fig. 14.17 a, c). Operaţia este
comutativă, ordinea de selectare a obiectelor neinfluenţând rezultatul.
14.3.3. Comanda SUBTRACT
Dacă prin intersectarea booleană a solidelor se obţine volumul comun al acestora, prin
diferenţa booleană rezultă volumul necomun al primului set în raport cu al doilea set de obiecte
(fig. 14.17 a, d, e). Comanda aferentă este SUBTRACT, care solicită mai întâi setul de obiecte cu
rol de descăzut şi apoi setul de obiecte cu rol de scăzător. Operaţia nu este comutativă, rezultatul
fiind dependent de rolul fiecărui set de obiecte (vezi comparativ fig. 14.17 d şi e).
14.3.4. Comanda INTERFERE
Obiectele din lumea reală nu pot ocupa simultan acelaşi loc în spaţiu. Acest aspect trebuie să
fie controlabil şi în lumea virtuală. Mediul AutoCAD admite construcţia mai multor obiecte
suprapuse, dar oferă spre verificarea suprapunerii comanda INTERFERE. Aceasta determină
volumul comun al obiectelor selectate, păstrând şi obiectele originale. Volumul comun, numit
volum de interferenţă, poate fi definit ca solid nou (fig. 14.18), sau poate fi doar marcat temporar

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


153
pe ecran. Spre deosebire de comanda INTERSECT, comanda INTERFERE solicită două seturi
distincte de obiecte selectate: verificarea interferenţei se realizează între obiectele din primul set şi
cele din al doilea set, analizate două câte două, succesiv. Un răspuns nul la cererea pentru al
doilea set de selecţie conduce la verificarea interferenţei numai între obiectele solide din primul set,
considerate pe rând, două câte două (fig. 14.19). Dacă se operează cu mai mult de o pereche de
obiecte, AutoCAD poate afişa la cerere perechile de obiecte care interferă. Afişarea perechilor de
obiecte al căror volum interferă se realizează ciclic.

a)

b) c) d) e)

Figura 14.17 Operaţii booleene pe solide AutoCAD: a) obiectele solide simple (cilindru şi
paralelipiped); b) reuniunea celor două obiecte; c) intersecţia celor două obiecte;
d) diferenţa paralelipiped-cilindru; e) diferenţa cilidru-paralelipiped
Operaţiile booleene şi interferenţa se aplică în acelaşi mod şi pe obiecte de tip regiune
(“region”). Operanzii şi rezultatul operaţiilor vor fi însă obiecte plane de tip regiune şi nu solide
spaţiale. Se pot genera astfel suprafeţe compozite cu aspect complicat, utilizabile eventual mai
departe în generarea unor solide spaţiale, prin extrudare sau revoluţie (fig. 14.20).
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
154

Figura 14.18 Aplicarea comenzii INTERFERE cu generarea solidelor de interferenţă

Figura 14.19 Aplicarea comenzii INTERFERE pe un set de trei obiecte solide; solidele de
interferenţă rezultate au fost modificate în ceea ce priveşte tipul şi lăţimea de linie

a) b)

c)

Figura 14.20 Scăderea booleană aplicată pe obiecte de tip regiune şi generarea unui solid
extrudat din regiunea rezultată; a) obiectele de tip “region” originale; b) obiectul de tip
“region” rezultat după scădere; c) obiect solid generat prin extrudarea regiunii anterioare

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


155
14.4. Editarea solidelor
14.4.1. Divizarea solidelor. Comanda SLICE
Comanda SLICE permite divizarea unui solid printr-un plan. Planul poate fi definit de un obiect
din desen (fig. 14.21 a), sau printr-un procedeu geometric:
• prin trei puncte necoliniare (fig. 14.21 b),
• ca plan paralel la unul din planele XY, YZ, ZX printr-un anumit punct (fig. 14.21 c),
• prin definirea normalei la plan (fig. 14.21 d),
• ca plan paralel cu planul vederii curente, printr-un anumit punct (fig. 14.21 e).
Obiectul este integral divizat în urma comenzii SLICE. Pot fi păstrate ambele părţi rezultate
sau una din ele (fig. 14.22). Solidele rezultate păstrează proprietăţile obiectului original (culaore, tip
de linie, lăţime de linie, layer, etc.)

Figura 14.21 a Solid divizat prin comanda SLICE după un plan definit de un cerc

Figura 14.21 b Solid divizat prin comanda SLICE, după un plan definit de trei puncte: doi
quadranţi ai bazei de jos şi centrul bazei de sus

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


156

||ZX
||YZ

||XY

Figura 14.21 c Solid divizat după un plan paralel cu axele de coordonate

primul punct al doliea punct normala la planul


(originea normalei la de divizare
planul de divizare)

Figura 14.21 d Solid divizat după un plan definit prin normala acestuia
punct pe planul
de divizare

Figura 14.21 e Solid divizat după un plan paralel cu vederea curentă şi care trece prin
centrul orificiului, pe baza de sus
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
157
14.4.2. Secţionarea solidelor. Comanda SECTION
Comanda SECTION generează regiuni corespunzătoare suprafeţelor dintr-un plan de
secţionare al unui solid. Comanda lucrează similar cu SLICE, dar rezultatul nu mai este un set de
obiecte solide, ci una sau mai multe regiuni. Corpul solid original nu este afectat de comandă. În
fig. 14.22 este considerat un exemplu de generare a secţiunii plane printr-un solid, planul de
secţionare fiind paralel cu planul vederii curente, prin centrul de sus al orificiului. Pentru
evidenţierea secţiunii, aceasta a fost ulterior haşurată, iar solidul îndepărtat.

punct pe planul regiune


de secţionare rezultată

Figura 14.22 Aplicarea comenzii SECTION pe un solid


14.4.3. Editarea feţelor, muchiilor şi corpului unui solid. Comanda SOLIDEDIT
Una din facilităţile de bază în modelarea spaţială în mediul AutoCAD o constituie posibilitatea
de a modifica feţe şi muchii ale unor solide deja create. Comanda aferentă este SOLIDEDIT, o
noutate a versiunii 2000, şi în acelaşi timp o necesitate stringentă a utilizatorilor în raport cu
versiunile anterioare AutoCAD.
Opţiunile de lucru ale comenzii SOLIDEDIT sunt numeroase. Ele se grupează în editări ale
feţelor (opţiunea “Face”), editări ale muchiilor (opţiunea “Edge”) şi ale corpurilor (opţiunea “Body”).
Aceste opţiuni sunt vizibile la lansarea comenzii prin tastare. Comanda dispune însă şi de o bară
de instrumente proprie, numită “Solids Editing”, care detaliază prin butoanele sale, fiecare opţiune
concretă de editare (fig. 14..23). Meniul pull-down “Modify”, prin linia “Solids Editing”, oferă de
asemenea acces direct la operaţiile concrete de editare a solidelor din cadrul SOLIDEDIT.
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
158

Operaţii booleene Operaţii pentru feţe Operaţii pentru muchii Operaţii pentru corpuri

Figura 14.23 Bara de instrumente “Solids Editing”


Din categoria operaţiilor care se aplică pe una sau mai multe feţe ale unui solid fac parte:
extrudarea, mutarea, ofsetarea, ştergerea, rotirea, înclinarea, copierea, colorarea. Pentru aplicarea
oricăreia din operaţiile menţionate, este necesară în prealabil selectarea feţelor în cauză. AutoCAD
admite mai multe feţe într-un set, uneori chiar şi de la solide diferite. Pentru a permite constituirea
corectă a setului de feţe supuse modificării, sunt disponibile în timpul selectării opţiunile: Undo,
Remove, Add, ALL. Semnificaţia lor este cea uzuală în AutoCAD.
Extrudarea unei feţe (opţiunile “Face”, “Extrude”) operează similar cu comanda EXTRUDE.
Sunt extrudabile numai feţele plane. Extrudarea se poate realiza după o direcţie rectilinie în raport
cu faţa considerată sau după o traiectorie. În primul caz, se pot utiliza unghiuri de extrudare, pentru
ca feţele laterale ale solidului să fie înclinate. În fig. 14.24 sunt prezentate exemple de extrudări ale
unei feţe de pe un obiect solid. Se observă că, în cazul a, la extrudarea după o direcţie înclinată la
+100, unghiul de înclinare se măsoară pozitiv spre interiorul obiectului; ca urmare, suprafaţa
exterioară a solidului se înclină spre axa longitudinală, iar cea a orificiului în afară, adică tot spre
interiorul obiectului. faţă extrudată faţă extrudată traiectorie

detaliu pentru a)

a) b)
Figura14.24 Extrudarea feţei unui solid: a) pe o înălţime de 15 unităţi, la o înclinare de +100;
pentru vizualizarea zonei superioare a orificiului, a fost apoi îndepărtată o porţiune din
obiect; b) în lungul unei traiectorii
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
159
Mutarea unei feţe (opţiunile “Face”, “Move”) corespunde unei translaţii spaţiale, cu condiţia ca
topologia obiectului (formă, număr de muchii, de vârfuri) să nu se schimbe (fig. 14.25).

Figura 14.25 Mutarea feţei orificiului interior din solidul cilindric considerat
Ofsetarea unei feţe (opţiunile “Face”, “Offset”) înseamnă deplasarea ei paralel cu ea însăşi la
o anumită distanţă sau printr-un anumit punct (fig. 14.26). Cerinţele de păstrare a topologiei rămân
aceleaşi ca şi la mutarea unei feţe. Specificarea unei distanţe de ofsetare pozitive măreşte volumul
solidului, iar a uneia negative îl micşorează (fig 14.26 a, b).

faţă selectată
pentru offset

a) b) c)
Figura 14.26 Ofsetarea feţei cilindrice a orificiului prin solidul cilindric considerat: a) solid
original; b) distanţă de ofset +8 unităţi; c) distanţă de ofset –8 unităţi
Ştergerea unor feţe este de asemenea posibilă sub comanda SOLIDEDIT (opţiunile “Face”,
“Delete”). În fig. 14.27 este ilustrat un exemplu.

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


160
Faţă selectată Faţă selectată
pentru ştergere pentru ştergere

a) b) c)
Figura 14.27 Ştergerea unor feţe ale unui solid: a) solid original; b) solidul considerat după
ştergerea feţei laterale a orificiului; c) solidul considerat după ştergerea feţei superioare
teşite, de pe exterior
Rotirea unei feţe de pe un solid (opţiunile “Face”, “Rotate”) este posibilă în condiţiile păstrării
topologiei. Rotirea feţei selectate se poate realiza în jurul unei axe imaginare, definite prin două
puncte ale sale, ale unei axe paralele la una din axele sistemului curent de coordonate, în jurul
perpendicularei pe planul vederii curente, sau chiar în jurul unui obiect adecvat (linie, cerc, arc,
elipsă, polilinie 2D). Respectarea topologiei iniţiale este şi în acest caz o condiţie necesară.
punct al axei de rotaţie

axă paralelă la OY

faţă selectată

a) b) c)
Figura 14.28 Rotirea unei feţe de pe un solid: a) solid original; b) solid obţinut după rotirea
feţei selectate cu +300 în jurul unei paralele la axa OY ce trece prin centrul bazei superioare;
c) solid obţinut după rotirea feţei selectate cu -300 în jurul aceleiaşi axe
Înclinarea unei feţe de pe un obiect solid se realizează prin opţiunile “Face”, “Taper” ale
comenzii SOLIDEDIT.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


161

al II-lea punct al
axei de referinţă

primul punct al
axei de referinţă
faţă selectată

Figura 14.29 Înclinarea feţei unui solid prin editarea de tip “Taper”; a) solid original; b) solid
editat
Copierea unei feţe a unui obiect solid este aplicabilă prin opţiunile “Face”, “Copy” din cadrul
comenzii SOLEDIT. Noua faţă creată este un obiect independent în desen, un obiect de tip “body”
(“corp”) la copierea unei feţe curbate, respectiv de tip “region” (“regiune”) la copierea unei feţe
plane (fig. 14.30). Entitatea rezultată prin copiere nu este asociată în nici un fel obiectului original,
ea fiind independentă.

faţă selectată
pentru copiere
faţă copiată
Figura 14.30 Copierea unei feţe a unui obiect solid; a) obiect original; c) obiect original şi
faţă copiată
Modificarea culorii unei feţe de pe un obeict solid este o editare realizabilă sub comanda
SOLIDEDIT, prin opiunile “Face”, “Color”. Prin această operaţie, pot fi modelate obiecte mai
realistice, pot fi evidenţiate zone cu proprietăţi deosebite ale unui obiect solid.
Copierea muchiilor unui solid este posibilă prin opţiunile “Edge”, “Copy”. Muchiile selectate
sunt copiate la o altă locaţie sub formă de linii, arce, cercuri, curbe spline. Copiile obţinute sunt
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
162
obiecte independente de solidul căruia i-au aparţinut (fig. 14.31) şi pot servi ca bază pentru alte
construcţii spaţiale.

muchie selectată

muchie copiată

Figura 14.31 Copierea unei muchii de pe un obiect solid


Colorarea muchiilor unui obiect solid decurge similar cu operaţia de colorare a feţelor
(opţiunile “Edge”, “Color”).
Imprimarea unui forme pe un solid este posibilă prin opţiunile “Body”, “Imprint” ale comenzii
SOLIDEDIT. Forma respectivă poate fi o figură plană, un cerc, un arc, o elipsă, o polilinie, o linie, o
regiune, sau un corp, ori un solid. Dacă obiectul de imprimat este spaţial, forma imprimată va fi
definită de curba (curbele) de intersecţie cu solidul original. Obiectul de imprimat trebuie să
intersecteze feţele solidului considerat. Operaţia este utilă fie pentru realizarea marcajelor pe
solide, fie pentru generarea anumitor contururi destinate unor editări ulterioare (fig. 14.32).
imprint
contur de
imprimat

a) b) c)
Figura 14.32 Imprimarea unui contur pe un obiect solid: a) solid original şi contur de
imprimat; b) solid având conturul imprimat; c) solid modificat prin extrudarea conturului
imprimat anterior

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


163
Înlăturarea muchiilor redundante create pe un solid în timpul diferitelor operaţii de editare şi
în general a elementelor geometrice neutilizate în definirea unui solid este asigurată prin opţiunile
“Body”, “Clean” din comanda SOLIDEDIT.
Separarea volumelor disjuncte ale unor solide poate fi realizată aplicând opţiunile “Body”,
“Separate”. Este posibil ca în urma unor operaţii de editare să rezulte un solid al cărui volum să fie
alcătuit din mai multe componente care sunt distanţate spaţial între ele (fig. 14.33). Un astfel de
solid nu poate exista în realitate. Pentru a-l separa în volumele componente, se aplică opţiunea
menţionată.
solid rezultat, având
plan de divizare prin
două volume disjuncte
comanda SLICE

solid original

Figura 14.33 Volume solide disjuncte rezultate prin editări ale solidelor
Generarea unor obiecte solide cu pereţi subţiri este realizabilă prin opţiunile “Body”,
“Shell”. Este necesară specificarea solidului transformabil şi a grosimii. O valoare pozitivă a
grosimii de perete crează peretele paralel în interior, în timp ce una negativă determină crearea
grosimii peretelui spre exterior.

Figura 14.34 Generarea unui solid cu pereţi subţiri prin comanda SOLIDEDIT
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
164
14.5. Generarea proiecţiilor 2D pentru obiecte solide
14.5.1. Imagini plane în spaţiul hârtiei. Comenzile SOLVIEW şi SOLDRAW
Modelarea spaţială a obiectelor în mediul AutoCAD este completată de facilitatea de a genera
automat proiecţii 2D ale modelelor solide. Operaţia este utilă în spaţiul hârtiei. Sunt necesare
succesiv, comenzile SOLVIEW şi apoi SOLDRAW. Este recomandabil ca, în momentul aplicării, să
fie încărcat în desen tipul de linie “hidden”, pentru reprezentarea adecvată a eventualelor muchii
nevizibile. E indicat de asemenea ca modelul curent de haşurare să fie cel dorit, astfel încât
haşurile eventualelor secţiuni să fie redate corespunzător.
Prin aplicarea sa, comanda SOLVIEW pregăteşte proiecţiile preferate, creând viewport-uri
adecvate. Comanda comută cadrul de lucru în spaţiul hârtiei şi apoi solicită tipul de proiecţie dorit.
Proiecţiile pot fi: după UCS, ortogonale, auxiliare, secţiuni plane. La prima utilizare a comenzii
SOLVIEW, se aplică opţiunea “Ucs”, care organizează condiţiile pentru o vedere plană pe
sistemul de coordonate precizat: WCS, un UCS salvat sub un anumit nume, sau UCS-ul curent.
Următoarele aplicări ale comenzii SOLVIEW utilizează corectă orice tipuri de proiecţii.
Comanda SOLVIEW solicită scara la care să fie generată proiecţia, numele atribuit, poziţia
acesteia în spaţiul desenului şi cadrul ei. Proiecţiile ortogonale în raport cu altele pot fi dispuse
numai aliniate pe verticală respectiv pe orizontală cu proiecţia de referinţă. Ulterior, viewport-urile
conţinând aceste proiecţii pot fi mutate oriunde în desen.
Prin rolul său, comanda SOLVIEW este similară unei operaţii manuale de poziţionare
adecvată a modelului în raport cu foaia de hârtie, fără însă a desena concret.
Pentru fiecare viewport generat prin SOLVIEW, AutoCAD crează 3 sau 4 noi layer-e:
nume_viewport-VIS, nume_viewport-HID, nume_viewport-DIM şi, pentru secţiuni,
nume_viewport-HAT. Dacă este încărcat în desen tipul de linie “hidden”, AutoCAD asociază
automat layer-elor “nume_viewport-HID” acest tip de linie. Layer-ele create vor fi destinate
muchiilor vizibile, celor acoperite, eventualelor cote şi haşurilor ce vor apărea odată cu etapa
următoare de lucru, prin comanda SOLDRAW. Aceste layer-e sunt topite numai în viewport-ul
asociat, iar în toate celelalte viewport-uri sunt îngheţate, astfel că elementele 2D dintr-un viewport
nu vor fi vizibile în alte viewport-uri.
Viewport-urile generate prin SOLVIEW sunt plasate în spaţiul hârtiei în layer “VPORTS”,
definit special de program.
Comanda SOLDRAW crează efectiv proiecţiile 2D pregătite prin comanda SOLVIEW. Singura
cerinţă se referă la viewport-urile pe care să se aplice. Muchiile vizibile sunt plasate în fiecare
viewport în layer-ul “nume_viewport-VIS”, eventualele muchii acoperite în layer
“nume_viewport-HID”, iar haşurile în layer “nume_viewport-HAT”.
În fig. 14.35 a, b este ilustrat un exemplu de realizare a proiecţiilor 2D prin secvenţa de
comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW. Marcarea traseelor de secţionare şi notarea denumirilor
secţiunilor s-a realizat ulterior. În fig. 14.35 c este redată configuraţia de layer-e rezultată din
exemplul respectiv.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


165
Inconvenientul pe care îl prezintă folosirea celor două comenzi SOLVIEW şi SOLDRAW
constă în apariţia în spaţiul modelului a tuturor elementelor 2D generate de program. Vizibilitatea
lor nu poate fi anulată, deoarece îngheţarea sau dezactivarea layer-elor respective are efect şi în
spaţiul hârtiei.
Comenzile SOLVIEW şi SOLDRAW au butoane dedicate pe bara de unelte “Solids”.

Figura 14.35 a Obiect solid generat în spaţiul modelului

Figura 14.35 b Configuraţie de vederi 2D generate la scara 1:2 în spaţiul hârtiei pentru
obiectul din a), prin comenzile SOLVIEW şi SOLDRAW

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


166

Figura 14.35 c Configuraţia de layer-e generată prin comanda SOLVIEW pentru cazul a), b)
14.5.2. Secţiuni şi profile plane în spaţiul modelului. Comenzile SOLPROF şi
SECTION
Crearea unui profil plan al unui obiect solid este posibilă şi prin comanda SOLPROF.
Comanda lucrează într-un viewport din spaţiul hârtiei şi generează muchiile vizibile şi, opţional, pe
cele acoperite, pe care le plasează în layer “PV”, respectiv “PH”. SOLPROF nu modifică starea de
vizibilitate a layer-elor. Pentru a vizualiza numai profilul plan creat de comandă, trebuie declarat
nevizibil layer-ul ce conţine solidul.
Crearea unei secţiuni plane printr-un obiect solid este posibilă şi în spaţiul modelului prin
comanda SECTION (vezi §14.4.2).
Comenzile SOLPROF şi SECTION au butoane proprii pe bara de instrumente “Solids”.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


167

14.6. Generarea suprafeţelor 3D


Una din formele generale de suprafaţe spaţiale din mediul AutoCAD este “3dmesh”. Suprafaţa
constă dintr-o reţea spaţială de faţete plane, distribuite după două direcţii orecare. Densitatea
reţelei este dată de numărul M şi N de vertexuri (vârfuri) pe fiecare din cele două direcţii.
Utilitatea suprafeţelor 3dmesh este remarcabilă în modelarea obiectelor cu formă spaţială
complicată şi dificil de definit analitic: caroserii, carcase de aparatură electrică şi electrocasnică,
carene de nave, aripi şi fuselaje de avioane, forme de relief terestre, etc.
Suprafeţele 3dmesh sunt deschise, închise pe o direcţie, sau pe ambele direcţii de generare
(fig. 14.36 a, b, c, d).

N
a)
M

b) c)

d)
Figura 14.36 Suprafaţă 3dmesh cu 4x3 puncte de definiţie: a) deschisă pe ambele direcţii de
generare; b) închisă pe direcţia M; c) închisă pe direcţia N; d) închisă pe ambele direcţii
Comenzile pentru crearea suprafeţelor 3D au alocată o bară de instrumente proprie, denumită
“Surfaces” (fig. 14.37).

Figura 14.37 Bara de instrumente “Surfaces”


14.6.1. Suprafaţe 3dmesh de formă generală. Comanda 3DMESH
Comanda 3DMESH crează suprafeţe spaţiale prin specificarea numărului de vertexuri pe
fiecare din cele două direcţii de generare şi a poziţiei vertexurilor. Numărul maxim de vertexuri este
de 256 pe fiecare direcţie. În cazul suprafeţelor 3dmesh definite prin multe vertexuri, introducerea
vertexurilor punct cu punct este anevoioasă. Este mai eficientă scrierea coordonatelor fiecărui
punct într-un fişier script (“*.scr”) şi executarea acestuia prin comanda SCRIPT. (vezi şi cap. 20).
Pe muchiile unei suprafeţe 3dmesh pot fi aplicate modurile osnap specifice segmentelor.
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
168
14.6.2. Suprafeţe 3dmesh de formă particulară. Comenzile REVSURF, RULESURF,
TABSURF, EDGESURF
Pentru suprafeţe 3dmesh de forme particulare, frecvent utilizate în desene, sunt create
comenzi speciale de desenare. Suprafeţele aproximează forme spaţiale continue. Două variabile
de sistem, SURFTAB1 şi SURFTAB2, controlează numărul de faţete generate pe direcţia M şi
respectiv N. Modul de lucru al variabilei SURFTAB2 depinde şi de tipul elementului din definiţie
(linie, arc, polilinie, etc.). Valori mai mari pentru cele două variabile cresc densitatea faţetelor din
3dmesh. Valorile iniţiale ale variabilelor sunt 6 şi 6.
Comanda REVSURF crează suprafeţe 3dmesh care aproximează suprafeţele de revoluţie
obţinute prin rotirea unui contur plan în jurul unei axe (fig. 14.38). Rotirea se produce într-un plan
perpendicular pe axa de revoluţie. Spre deosebire de solidele de revoluţie, suprafeţele generate
astfel necesită definirea axei printr-un obiect real din desen, dar acceptă intersectarea conturului de
definiţie cu axa de revoluţie.
a) b)

dir. M dir. N

Figura 14.38 Suprafaţă generată prin comanda REVSURF: a) elemente de definiţie;


b) suprafaţa generată, pe un unghi de 2100, cu variabilele SURFTAB1=12 şi SURFTAB2=10
Comanda REVSURF comunică valorile curente pentru variabilele SURFTAB1 şi SURFTAB2,
solicită obiectele de definiţie, apoi unghiul de start şi unghiul de rotaţie. Variabila SURFTAB1
acţionează circular, de-a lungul traiectoriei. Variabila SURFTAB2 acţionează de-a lugul curbei de
definiţie (în combinaţie cu tipul acestei curbe). Dacă rotaţia se realizează pe 3600, suprafaţa este
închisă pe direcţia M (fig. 14.39 a). Când curba de definiţie este închisă (cerc, elipsă, polilinie
închisă), suprafaţa rezultată este închisă pe direcţia N (fig. 14.39 b).
a) b)

Figura 14.39 Suprafeţe de revoluţie închise: a) pe ambele direcţii; b) pe direcţia N


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
169
Comanda RULESURF generează o suprafaţă 3dmesh care aproximează o suprafaţă rulată
(riglată). Suprafaţa rezultă prin alunecarea unei drepte ce se sprijină cu capetele pe două curbe
de-a lungul acestor curbe (fig. 14.40). Variabila de sistem SURFTAB1 controlează numărul de
faţete generate de-a lungul curbelor de definiţie. Variabila SURFTAB2 este automat stabilită la 2.

a) b)

Figura 14.40 Suprafaţă rulată generată: a) pe curbe închise; b) pe curbe deschise


Cele două curbe directoare trebuie să fie ambele deschise sau ambele închise. Una din ele
poate degenera într-un punct, caz în care se obţine o suprafaţă conică de tip general (fig. 14.41).

Figura 14.41 Suprafeţe rulate pentru cazul când una din curbele de definiţie este un punct
În cazul curbelor directoare deschise, forma suprafeţei rulate depinde de capetele spre care se
selectează aceste curbe (fig. 14.42).

Figura 14.42 Forma suprafeţelor rulate, în funcţie de punctele de selectare a curbelor de


definiţie

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


170
Comanda TABSURF generează o suprafaţă tabulată, rezultată prin deplasarea unui vector
de-a lungul unei traiectorii plane, vectorul rămânând tot timpul paralel cu el însuşi (fig. 14.43).
Traiectoria poate fi o curbă închisă sau deschisă. Variabila SURFTAB1 defineşte numărul de faţete
de-a lungul curbei, iar variabila SURFTAB2 devine automat egală cu 2.

Figura14.43 Suprafeţe tabulate generate pe diferite curbe directoare


Comanda EDGESURF crează reţele 3dmesh de formă mai complicată, care aproximează
suprafeţe Coons. Aceste suprafeţe sunt mărginite de 4 curbe ce se ating două câte două pe capete
(fig. 14.44). Curbele de margine pot fi orice curbe spaţiale. Prima curbă selectată determină direcţia
M de generare (cu variabila asociată SURFTAB1). Cele două curbe care o ating pe prima definesc
direcţia N de generare (cu variabila asociatăSURFTAB2).

curba 2 curba 4

curba 1 curba 3

Figura 14.44 Suprafaţă generată prin comanda EDGESURF


14.6.3. Suprafeţe 3dmesh predefinite
Pentru a reda suprafeţe spaţiale de forme regulate, AutoCAD oferă pe bara de instrumente
“Surfaces” o serie de butoane adecvate. Acestea permit construcţia următoarelor suprafeţe:
paralelipiped, pană, piramidă, con, sferă, semisferă cu concavitatea în sus sau în jos, tor.
Construcţia piramidei include şi crearea unui trunchi de piramidă, iar a conului pe cea a trunchiului
de con şi a cilindrului. Acestea au fost primele obiecte 3D construite în mediul AutoCAD şi au
apărut la versiunea R10, ca şi opţiuni ale comenzii 3D. Comanda există şi acum, în versiunea
2000, dar are mai mult un rol istoric.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
171
14.6.4. Faţete 3D. Comanda 3DFACE
Cea mai simplă suprafaţă spaţială este faţeta 3D, creată de comanda 3DFACE. Comanda
generează un obiect simplu de forma unui patrulater spaţial (fig. 14.45). Sunt solicitate poziţiile
vârfurilor, programul unindu-le în ordinea indicată. Comanda permite crearea a oricât de multe
astfel de obiecte, vârfurile 3 şi 4 ale faţetei actuale devenind vârfurile 1 şi 2 ale celei care urmează.
Un răspuns nul pentru cel de-al patrulea vârf conduce la crearea unui triunghi.
Muchiile unei faţete 3D pot fi invizibile. Opţiunea “Invisible” trebuie introdusă înaintea
coordonatelor primului vârf al muchiei în cauză.
3
Y 4

1
X
Z 2
Figura 14.45 Faţetă 3D creată prin comanda 3DFACE
14.6.5. Grosimea, ca a treia dimensiune a obiectelor în AutoCAD
Una din proprietăţile generale ale obiectelor grafice din desenele AutoCAD este grosimea
(“Thickness” în limba engleză). Aceasta este dimensiunea unui obiect pe direcţia Z proprie, numită
şi direcţie de extrudare. Prin atribuirea unei grosimi de valoare diferită de 0, numeroase obiecte din
desen pot dobândi aspect spaţial (fig. 14.46). Proprietatea de grosime este prima tentativă de a a
conferi a treia dimensiune obiectelor din desenele AutoCAD.
Un obiect are grosime constantă. Obiectele solide, suprafeţele spaţiale, haşurile, cotele,
obiectele negrafice (layer-ele, viewport-urile) nu pot dobândi grosime.

Figura 14.46 Obiecte cu grosime zero, respectiv diferită de zero într-un desen AutoCAD

14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale


172
14.7. Editarea suprafeţelor 3D. Comanda PEDIT
Comanda PEDIT, utilizată în editarea poliliniilor, permite şi editarea suprafeţelor de tip
3dmesh. Comanda poate să închidă sau să deschidă o astfel de suprafaţă pe oricare din cele două
direcţii de generare. Vertexurile sunt deplasabile în orice altă poziţie din spaţiu. Reţeaua poligonală
ce descrie suprafaţa poate fi interpolată prin suprafeţe spline cuadratice, cubice, Bézier.

14.8. Editări globale în 3D


Pentru a dezvolta facilităţile de lucru prezentate în grafica 2D, mediul AutoCAD include şi
comenzi de editare adaptate spaţiului tridimensional. Acestea se referă la crearea unor obiecte noi
pe baza celor existente deja, sau la modificarea obiectelor existente. Elementele de referinţă în
raport cu care se realizează astfel de editări se transformă corespunzător: punctul din plan devine
axă, axa din plan devine plan. Comenzile de acest tip pot fi tastate, sau selectate din meniul
pull-down “Modify” linia 3D Operation.
14.8.1. Oglindirea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda MIRROR3D
În spaţiul tridimensional, operaţia de oglindire se realizează în raport cu un plan. Comanda
MIRROR3D solicită obiectele supuse oglindirii şi apoi definirea planului de oglindire (fig. 14.47).
Acesta poate fi planul unui obiect din desen (cerc, arc, elipsă, polilinie 2D, etc.), ultimul plan definit
pentru o operaţie similară, un plan definit prin semiaxa sa OZ+, un plan paralel cu cel al vederii
curente, un plan paralel cu unul din planele XY, YZ, ZX, sau un plan definit dinamic, prin trei
puncte. Ultima cerinţă a comenzii MIRROR3D se referă la păstrarea setului de obiecte originale
sau renunţarea la acesta.

Obiect original
Planul de oglindire

Axa Z a planului faţă de care


se realizează oglindirea

Primul punct indicat Al doilea punct indicat

Obiect rezultat după oglindire

Figura 14.47 a Oglindirea în raport cu un plan


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
173
14.8.2. Multiplicarea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda 3DARRAY
Multiplicarea unor obiecte în spaţiul tridimensional se realizează prin comanda 3DARRAY.
Comanda dispune de două moduri de lucru: rectangular, când multiplicarea se realizează în
rânduri, coloane şi nivele (“rows”, “columns”, “levels” în limba engleză), şi polar, când multiplicarea
se realizează în jurul unei axe.
În multiplicarea rectangulară spaţială (fig.14.48), rândurile sunt paralele cu axa X curentă,
coloanele cu axa Y, iar nivelele cu axa Z. Comanda solicită selectarea setului de obiecte supus
multiplicării, numărul de rânduri, de coloane şi de nivele şi distanţa dintre fiecare din ele.

Obiect multiplicat

Figura 14.48 Multiplicarea rectangulară a unui obiect cu ajutorul comenzii 3DARRAY, în


3 rânduri, 4 coloane şi 3 nivele
Multiplicarea polară se realizează în jurul unei axe, precizate prin două puncte ale sale. Axa nu
trebuie să existe ca element desenat. Operaţia decurge similar cu cea din plan, doar că planul în
care se desfăşoară este unul oarecare şi nu planul curent XY.
14.8.3. Rotirea obiectelor în spaţiul tridimensional. Comanda ROTATE3D
Comanda ROTATE3D realizează rotirea unui set de obiecte în jurul unei axe. Operaţia este
similară cu rotirea în plan , numai că de data aceasta planul este unul oarecare şi nu planul curent
XY. Planul de rotaţie este perpendicular pe axa de rotaţie definită. Specificarea axei se realizează
prin diferite metode: indicând două puncte ale acesteia, sau un obiect adecvat, ca paralelă la una
din axele X, Y, Z printr-un anumit punct al spaţiului, ca perpendiculară pe planul vederii curente.
Rezultatul comenzii ROTATE3D este acelaşi cu al secvenţei: definirea unui UCS
corespunzător, având planul XY perpendicular pe axa de rotaţie, şi apoi aplicarea comenzii
ROTATE cu unghiul adecvat, în jurul unui punct de pe axa de rotaţie.
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
174
14.8.4. Teşirea şi racordarea muchiilor în spaţiul 3D Particularităţi de aplicare a
comenzilor FILLET şi CHAMFER
Comanda FILLET poate fi utilizată şi în spaţiul tridimensional, între obiecte coplanare care nu
aparţin planului curent XY. AutoCAD determină planul lor comun şi apoi aplică operaţia de
racordare a contururilor selectate în acest plan (fig. 14.49).

Figura 14.49 Aplicarea comenzii FILLET pe două obiecte coplanare nesituate în planul XY al
sistemului curent de coordonate
Comanda FILLET poate fi aplicată şi pe obiecte solide. În acest caz are rolul de a rotunji
muchiile (fig. 14.50). Aplicarea este posibilă pe muchiile aceluiaşi solid, nefiind admisă realizarea
unei racordări între obiecte solide distincte. La selectarea unui solid, opţiunile comenzii FILLET se
modifică adecvat: Select an edge or [Chain/Radius]. Se poate astfel selecta succesiv fiecare
muchie din setul supus rotunjirii, sau se poate opta pentru Chain, spre a indica un lanţ de muchii.

Figura 14.50 Aplicarea comenzii FILLET pe un obiect solid


În funcţie de natura muchiei selectate, rotunjirea se realizează cu îndepărtare de material, pe
muchii exterioare, respectiv cu adaos de material pe muchii intermediare.
Comanda CHAMFER poate fi aplicată pe muchiile unui obiect solid (fig. 14.51), dar nu şi între
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
175
solide diferite. Comanda îşi adaptează opţiunile pentru lucrul în 3D. În prima fază, se solicită
suprafaţa în raport cu care se realizează teşirea, apoi cele două distanţe de teşire, şi, în al treilea
pas, se cere precizarea muchiei care va fi teşită. Prin opţiunea “Loop”, pot fi indicate toate muchiile
unui contur închis. Teşirea se poate realiza cu adaos de material, dacă se aplică pe muchii
intermediare, sau cu îndepărtare de material, dacă se aplică pe muchii exterioare.

Figura 14.51 Aplicarea comenzii CHAMFER pe un obiect solid


14.8.5. TRIM şi EXTEND în spaţiul tridimensional
Comenzile TRIM şi EXTEND utilizează ca referinţă punctul de intersecţie dintre obiectul
limitator şi cel asupra căruia se operează, retezând sau extinzându-l pe acesta din urmă până în
punctul de intersecţie. În spaţiul tridimensional, poate fi vorba de o intersecţie reală, între cele două
obiecte, sau de o intersecţie aparentă, pe planul vederii curente, sau de cea a proiecţiilor celor
două obiecte pe un plan. Opţiunea “Project” permite alegerea sistemului de proiecţie dorit.
Alternativa “None” impune intersectarea reală a obiectelor în spaţiul 3D. Alternativa “Ucs” ia în
considerare intersectarea proiecţiilor celor două obiecte pe planul curent XY. Alternativa “View”
operează în raport cu proiecţiile obiectelor pe planul vederii curente.
Elementele limitatoare pot fi polilinii 2D sau 3D, arce, cercuri, elipse, segmente, semidrepte,
linii infinite, curbe spline, texte, regiuni. Nu se pot utiliza însă muchiile obiectelor solide sau ale
suprafeţelor 3D.
În fig. 14.52 a, este redat un exemplu privind diferitele opţiuni de proiecţie în comenzile TRIM
şi EXTEND. Sunt considerate două obiecte, un cerc în planul XY şi un segment de dreaptă vertical,
perpendicular deci pe planul XY, în interiorul cercului. Cele două obiecte nu se intersectează în
spaţiul 3D. Aplicarea variantei “None” a modului de proiecţie nu modifică în nici un fel obiectele prin
TRIM sau EXTEND. Nici varianta “Ucs” nu produce modificări, deoarece proiecţiile celor două
elemente pe planul XY nu se intersectează. Pe vederea izometrică de SE din dreapta-jos se poate
aplica varianta “View”. În fig. 14.52 b este exemplificată aplicarea comenzii TRIM cu modul de
14.Crearea şi editarea obiectelor tridimensionale
176
proiecţie “View” pentru această vedere. Linia pare retezată până la cerc. În fig. 14.52 c se aplică
comanda EXTEND pe aceleaşi obiecte originale, cu opţiunea de proiecţie “View” pe vederea
spaţială oarecare din dreapta-sus. Linia pare că atinge cercul.

Figura 14.52 Opţiuni de proiecţie în aplicarea comenzilor TRIM şi EXTEND în spaţiul 3D;
obiecte originale: cerc în planul XY şi dreaptă verticală

!!!

Figura 14.52 b Aplicarea comenzii TRIM cu modul de proiecţie “View” pe vederea izometrică
de SE din dreapta-jos

!!!

Figura 14.52 c Aplicarea comenzii EXTEND pe obiectele din cazul a), cu opţiunea de
proiecţie “View” pentru vederea spaţială din dreapta-sus
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
177

15. Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


15.1. Utilitatea tehnicilor de vizualizare spaţială realistică
Eficienţa modelării spaţiale în CAD depinde esenţial de vizualizarea realistică a modelelor, la o
viteză de lucru corespunzătoare, şi prin manevre comode. Mediul AutoCAD oferă utilizatorului o
gamă largă de facilităţi de vizualizare, abstracte, simple, sau realistice, sofisticate. Redarea corectă
a formei geometrice a obiectelor în mediul virtual este acompaniată de opţiuni numeroase de
afişare. Modelele pot fi “privite” din orice punct al spaţiului virtual, în ansamblu sau în detaliu,
muchiile nevizibile pot fi îndepărtate din imagine, suprafeţele pot fi colorate, luminate, umbrite,
îmbrăcate în texturi de material. Imaginea modelului poate fi proiectată într-un fundal realistic, se
poate simula lumina solară, pot fi incluse în imagine elemente de peisaj. Majoritatea facilităţilor de
vizualizare nu modifică în nici un fel modelul, ci doar modul în care utilizatorul îl vede pe ecran.
Dintre modalităţile de afişare realistică a modelelor pe ecran, cea mai simplistă alternativă este
ascunderea muchiilor nevizibile (fig. 15.1 a). Colorarea suprafeţelor este nivelul următor. Nu numai
că muchiile nevizibile sunt ascunse, dar suprafeţele sunt colorate (fig. 15.1 b). Obiectul nu mai este
redat prin conturul său, ci prin întreaga sa suprafaţă exterioară, colorată însă uniform. Randarea
dezvoltă afişarea realistică, prin adăugarea texturilor de material, a luminii ambientale (fig. 15.1 c).
Utilizarea surselor de lumină virtuale, împreună cu generarea corespunzătoare a umbrelor apropie
considerabil imaginea modelului de lumea reală (fig. 15.1 d). Redarea monocoloră a imaginii în
carte reduce mult din caracterul ei realistic pe care aceasta îl are pe ecran.
Tehnicile de vizualizare realistică a modelelor spaţiale sunt influenţate puternic de calitatea
echipamentului hard (monitor, placă grafică, memorie RAM, memorie video, etc.). Cu cât imaginea
construită este mai realistică, cu atât timpul de generare a acesteia creşte pe un anumit sistem de
calcul.
Facilităţile de vizualizare a modelelor 3D în mediul AutoCAD includ şi posibilitatea de a
dispune simultan de mai multe imagini pe ecran (vezi cap.13). Astfel privitorul, utilizator, proiectant,
beneficiar al proiectului, îşi poate forma rapid o imagine mentală clară asupra modelului.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


178

a) b)

c) d)

Figura 15.1 Variante de afişare realistică a unui model spaţial: a) muchii nevizibile ascunse;
b) suprafeţe colorate uniform; c) imagine randată cu folosirea unor surse de lumină;
d) imagine randată cu aplicarea texturilor de material

15.2. Afişarea wireframe


Cel mai simplu mod de afişare pe ecran a modelului 3D este afişarea “wireframe”, adică un
schelet simplist al modelului, în care sunt redate muchiile şi vârfurile acestuia.
Nu trebuie să fie confundată modelarea wireframe cu afişarea wireframe! Un model de
orice tip (volumic, de tip suprafaţă) poate fi afişat pe ecran numai prin muchiile şi vârfurile sale,
pentru economie de resurse hard, pentru a mări viteza de lucru şi pentru a vedea uşor obiectele din
spaţiul virtual, oriunde s-ar afla ele. În timpul sesiunii de lucru, afişarea modelelor 3D este în
majoritatea timpului de tip wireframe.
Suprafeţele plane sunt afişate prin conturul lor în imaginile wireframe. Suprafeţele curbe ale
solidelor sunt afişate prin muchiile de capăt şi printr-o serie de muchii intermediare, sub forma unui
set de faţete patrulatere. Numărul muchiilor intermediare este stabilit prin variabila de sistem
ISOLINES şi are implicit valoarea 4. La crearea unui obiect solid cu suprafeţe curbate, programul
anunţă valoarea curentă a variabilei menţionate. În fig. 15.2 este redat un exemplu de afişare
wireframe a unor obiecte solide cu suprafeţe curbe, pentru diferite valori ale variabilei ISOLINES.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
179

a) b)

Figura 15.2 Obiecte solide în afişare wireframe pentru diferite valori ale variabilei de sistem
ISOLINES: a) ISOLINES=4; b) ISOLINES=19

15.3. Ascunderea muchiilor nevizibile. Comanda HIDE


Pe modelele volumice şi de tip suprafaţă se poate aplica ascunderea muchiilor. Acesta este un
prim pas spre afişarea realistică a modelelor spaţiale. Imaginea dobândeşte mai multă claritate, se
poate observa bine ce obiecte sunt mai aproape şi care sunt mai departe. Într-o afişare cu muchiile
nevizibile ascunse, denumită “hidden-line” în limba engleză, obiectele sunt reprezentate numai
prin muchiile lor vizibile. Imaginea este încă destul de abstractă, departe de cea din lumea reală.
Comanda clasică de ascundere a muchiilor nevizibile este HIDE. Comanda lucrează numai în
viewport-ul curent. Ea poate fi aplicată succesiv pe oricare şi oricâte din viewport-uri. Imaginea
generată de comanda HIDE acoperă modelul. Pentru a fi înlăturată de pe ecran, este necesară o
regenerare a viewport-ului curent.
AutoCAD aproximează suprafeţele curbe (de pe cilindru, con, sferă, tor) prin faţete patrulatere.
La ascunderea muchiilor nevizibile, ca de altfel şi la colorarea ori randarea suprafeţelor, fiecare
faţetă patrulateră este divizată în altele două triunghiulare, după o diagonală a patrulaterului.
(fig. 15.3 a). Pentru a afişa pe ecran numai conturul exterior al unui obiect cu suprafeţe curbe,
trebuie activată variabila de sistem DISPSILH. Valoarea ei implicită este 0. Pentru DISPSILH de
valoare 1, AutoCAD afişează în imaginile hidden-line doar silueta obiectelor (fig. 15.3 b).

a) b)

Figura15.3 Obiecte solide în afişare hidden-line pentru: a) DISPSILH=0; b) DISPSILH=1


Imaginile hidden-line se plotează numai din spaţiul hârtiei, atribuind viewport-ului respectiv
proprietatea “Hide plot”, prin caseta de proprietăţi a viewport-ului sau prin comanda MVIEW.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


180
15.4. Colorarea şi umbrirea suprafeţelor
Un nou pas pentru apropierea imaginilor din desen de cele reale îl constituie colorarea şi
umbrirea suprafeţelor. Termenul în limba engleză este “shade”, care se traduce exact prin
“umbrire”. Procedura constă în colorarea şi umbrirea uniformă a suprafeţelor plane (fig. 15.4).

Figura 15.4 Modele spaţiale în afişare colorată şi umbrită; imagine de tip shaded
Se consideră prezentă în desen lumina ambientală, care nu are o sursă alocată, şi o sursă de
lumină albă uniformă, plasată în spatele utilizatorului, la umărul său stâng. Sursa este innaccesibilă
reglării. Fiecare faţetă plană din reprezentarea unei suprafeţe curbe este colorată şi umbrită
uniform. Culoarea atribuită este culoarea obiectului sau a feţei respective.
Pentru umbrire, există două proceduri. La o umbrire obişnuită, plană, denumită “flat shade”,
gradul de umbrire se calculează după raza de lumină incidentă în centrul de masă al faţetei. Gradul
de umbrire a două suprafeţe adiacente poate diferi mult. Pe o suprafaţă curbă, între două faţete
adiacente care aproximează suprafaţa, apare o delimitare pronunţată, suprafaţa curbă fiind
colorată în dungi (fig. 15.5 a). Dacă se aplică procedura de umbrire “Gouraud”, umbrirea este
calculată ca valoare medie a valorilor din cele trei vârfuri ale unei faţete de afişare. Aceasta face ca
diferenţa de umbrire între două faţete adiacente să fie mai redusă, iar umbrirea suprafeţei curbe în
ansamblu să rezulte mai fină (fig. 15.5 b).

Figura 15.5 a Corpuri cu suprafeţe curbe, în afişare umbrită plan (“flat shaded”): se observă
diferenţe nete de umbrire între faţetele adiacente de pe suprafeţele curbe
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
181

Figura 15.5 b Corpuri cu suprafeţe curbe în afişare umbrită, prin procedura “Gouraud”: se
observă variaţia lină a gradului de umbrire pe suprafeţele curbe

15.5. Bara Shade. Comanda SHADEMODE


Diferitele variante de afişare hidden-line şi shaded sunt uşor accesibile prin comanda
SHADEMODE. Aceasta poate fi lansată prin tastare, sau din meniul pull-down “View”, linia Shade
(fig. 15.6). Comanda are de asemenea alocată o bară de instrumente proprie (fig. 15.7), pentru
lansarea rapidă a diferitelor sale opţiuni.

Figura 15.6 Opţiunile comenzii SHADEMODE

Figura 15.7 Bara de instrumente “Shade”, incluzând opţiunile comenzii SHADEMODE


Afişarea implicită este cea wireframe, cu iconiţa pentru sistemul de coordonate în forma sa
clasică. Aceasta este reprezentată de opţiunea “2D Wireframe”. Pe lângă modelele de tip reţea de
sârmă, sunt vizibile lăţimile de linii, liniile cu aspect discontinuu, imaginile raster incluse în desen.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


182
Opţiunea “3D Wireframe” înlocuieşte iconiţa pentru UCS cu o reprezentare spaţială a

sistemului de coordonate prin: . Modelele spaţiale se văd încă sub forma unei reţele de
muchii şi vârfuri, dar elementele specifice reprezentărilor plane, cum ar fi lăţimile de linii, modelele
de linii discontinue, imaginile raster nu mai sunt vizibile. Ajutorul grafic grid îşi particularizează
aspectul în forma unei reţele de linii (fig. 15.8).
Opţiunea “Hidden” aplică procedura de ascundere a muchiilor nevizibile pe reprezentarea
“3D Wireframe”. Toate condiţiile de la afişarea “3D Wireframe” se păstrează, cu excepţia muchiilor
acoperite vederii.
Opţiunea “Flat Shaded” colorează şi umbreşte feţele obiectelor prin procedura de umbrire
plană. Toate feţele sunt perfect opace, ceea ce duce la ascunderea feţelor şi muchiilor nevizibile.
Suprafeţele curbe ale solidelor prezintă fâşii distincte de culoare şi umbră. Nu se văd modele de
linii discontinue, nu sunt afişate lăţimi de linie. În anumite condiţii de afişare, materialele cu aspect
uniform atribuite obiectelor sunt afişate.
Opţiunea “Gouraud Shaded” afişează obiectele colorate şi umbrite după procedura
“Gouraud”. Celelalte reguli sunt similare cu ale opţiunii anterioare.
Opţiunea “Flat Shaded, Edges On” combină opţiunile “3D Wireframe” şi “Flat Shaded”.
Opţiunea “Gouraud Shaded, Edges On” (fig. 15.8) combină opţiunile “3D Wireframe” şi
“Gouraud Shaded”.

Figura 15.8 Imagine de tip “Gouraud Shaded, edges On”: ajutorul grafic grid este grid activ
Comanda SHADEMODE lucrează asupra viewport-ului curent.
Opţiunile comenzii SHADEMODE sunt accesibile şi sub comanda 3DORBIT. Prin combinarea
celor două comenzi, 3DORBIT şi SHADEMODE, creşte mult comoditatea observării modelelor
spaţiale generate în mediul AutoCAD şi implicit, eficienţa lucrului.
Obiectele pot fi selectate şi editate, indiferent de tipul de afişare sub SHADEMODE. Nu e
necesară regenerarea prealabilă a desenului. Acesta este un progres important în evoluţia mediului
AutoCAD, deoarece, la versiunile anterioare, obiectele puteau fi editate numai în afişare wireframe.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
183
15.6. Randarea suprafeţelor
15.6.1. Particularităţi ale randării
Obiectele din lumea reală nu sunt perfect netede şi colorate în culori pure, ideale. Suprafeţele
lor prezintă asperităţi, coeficienţi de reflexie, absorbţie, refracţie, transparenţă de diferite valori. O
serie de suprafeţe exterioare au texturi complicate, policolore. În lumea reală, obiectele sunt
iluminate prin variate surse de lumină artificială, de diferite culori şi intensităţi, precum şi de lumina
naturală. Zona neocupată dintre obiecte, “aerul”, nu este totdeauna perfect transparentă; ea poate
fi ceţoasă, cu vizibilitate mai redusă. O imagine realistică ţine cont de toate aceste condiţii.
Randarea este în acest sens o procedură avansată de vizualizare realistică a obiectelor, utilă mai
ales în spaţiul tridimensional.
La ora actuală, randarea imaginilor este operaţia care consumă cel mai lung timp în
proiectarea în mediul AutoCAD şi în oricare alt mediu soft. Randarea se realizează în mai mulţi
paşi: redarea corectă a modelelor este urmată de înlăturarea muchiilor momentan nevizibile,
elaborarea reţelei de colorare şi umbrire, stabilirea rezoluţiei imaginii. Utilizarea surselor de lumină
virtuale şi crearea corespunzătoare a umbrelor completează procedura de randare. Colorarea
suprafeţelor necesită şi definirea calităţilor optice ale suprafeţei materialului. Aceşti paşi nu sunt
procedurali şi nu apar explicit în procedura de randare.
Teoria generării imaginilor randate este foarte vastă. Ea poate fi obiectul unui volum separat.
Subiectul nu poate fi acoperit în întregime în această carte. Mai multe detalii sunt prezentate în
volumul “Modelare spaţială în mediul AutoCAD R14” - Dolga L, Voia I., Vodă M., indicat în
bibliografie.
Rezultatele randării depind esenţial de echipamentul hard disponibil, dar şi de experienţa,
inspiraţia şi talentul creatorului de imagine.
Diferitele operaţii de randare sunt lansabile fie prin comenzile directe alocate lor, fie din meniul
pull-down “View”,linia “Render,…” sau de pe bara de instrumente “Render” (fig. 15.9).

Figura 15.9 Bara de instrumente “Render”


15.6.2. Scene în randare. Comanda SCENE
Operaţia de randare se aplică pe o anumită “scenă”. Aceasta poate fi chiar vederea curentă,
sau o scenă definită anterior în desen sub un anumit nume.
Definirea unei scene se realizează prin comanda SCENE şi implică alegerea vederii după care
este privit desenul şi a surselor de lumină considerate. Comanda SCENE deschide caseta de
dialog aferentă (fig. 15.10), cuprinzând lista de scene deja definite. Prin butonul “New”, se poate
demara definirea unei scene noi. Scenei noi i se atribuie un nume, o vedere asociată ei şi un set de
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
184
surse de lumină. Scenele definite în desen se salvează odată cu desenul şi pot fi utilizate în orice
sesiune ulterioară.

Figura 15.10 Caseta de dialog “Scenes” şi subcaseta “New Scene”


În fig. 15.11 este exemplificat modul de definire a unor scene într-un desen. Sunt create iniţial
3 surse de lumină (LI1, L2, L3) şi 3 vederi, asociate fiecare unui viewport (cazul a). Pe baza
acestor vederi şi a surselor de lumină, sunt definite 3 scene (cazul b). În fiecare viewport este
randată apoi scena S1, S2, respectiv S3 (cazul c).

V1 V2 V3

Figura 15.11 a Vederi definite în desen: V1 (Vpoint 1,-1,1), V2 (Vpoint 1,1,1),


V3 (Vpoint - 1,1,1)

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


185

Figura 15.11 b Scene definite în desen, pe baza vederilor şi surselor de lumină existente: S1
(V1+ toate sursele), S2 (V2+sursa L1), S3 (V3+toate sursele)

Figura 15.11 c Imagini randate pe scena S1, respectiv S2 şi S3


15.6.3. Preferinţe privind randarea. Comenzile RPREF, BACKGROUND, FOG
Randarea decurge la diferite viteze, pentru diferite rezoluţii ale imaginii, şi diferite grade de
fineţe şi profunzime, aplicându-se pe toate obiectele vizibile sau numai pe o parte din acestea, pe
vederea curentă sau pe o scenă definită anterior, cu- sau fără imagine de fond, eventual în condiţii
de ceaţă. Imaginea randată se crează fie în viewport-ul curent, fie într-o fereastră specială pentru
randare - denumită “Render Window”-, fie într-un fişier.
Comanda RPREF permite exprimarea preferinţelor privind randarea unei imagini. Comanda
deschide caseta de dialog “Render Preferences” (fig. 15.12).
Rubrica “Rendering Type” stabileşte tipul de randare: obişnuită, “Photo Real” sau
“Ray Trace”. Randarea obişnuită acceptă surse de lumină şi materiale izotrope, dar nu poate
reda corect materialele transparente sau definite printr-o imagine bitmap, nici umbrele rezultate din
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
186
utilizarea surselor de lumină. Aceste aspecte sunt rezolvate prin randarea de tip ”Photo Real”. În
plus, randarea de tip “Ray Trace” perfecţionează algoritmii de reflexie şi de refracţie a luminii, şi
pe cei de generare a umbrelor, prin urmărirea traseului luminii reflectate/ refractate. În fig. 15.13,
este prezentată randarea aceleiaşi scene dintr-un desen prin cele trei tipuri de randare.

Figura 15.12 Caseta de dialog “Render Preferences”

Figura 15.13 Tipuri de randare aplicate pe o scenă: obişnuită, “Photo Real”, “Ray Trace”
Diferitele proceduri de randare se referă la aplicarea operaţiei de randare pe întregul
viewport, pe un set de obiecte selectate, sau într-o fereastă. Pentru a doua procedură (“Query for
Selections”), AutoCAD solicită la randare selectarea obiectelor din desen supuse operaţiei, iar în
procedura a treia (“Crop Window”), se cere definirea în acest scop a unei ferestre din viewport-ul
curent.
AutoCAD randează imaginea curentă sau o scenă definită anterior, opţiune exprimabilă în
rubrica “Scene to Render).
Panoul “Rendering Options” al casetei (fig. 15.14) se referă la fineţea de umbrire, aplicarea
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
187
texturilor de material, generarea umbrelor datorate surselor de lumină incluse în scenă. Varianta
“Smooth Shading” înlătură diferenţa bruscă de umbrire dintre faţetele adiacente ce aproximează o
suprafaţă curbă (fig. 15.15). Aplicarea texturilor de material (opţiunea “Apply Materials”) înlătură
culoarea curentă a obiectului şi randează suprafaţa lui corespunzător cu materialul atribuit
(fig. 15.16). Redarea corectă a tututror materialelor nu este posibilă în randarea de tip obişnuit.
Generarea umbrelor- opţiunea “Shadows”- este în corelaţie cu detaliile de definire a luminilor în
desen (fig. 15.13). Crearea unui fişier temporar de randare pe hard-disk, prin marcarea opţiunii
“Render Cache”, măreşte viteza procesului de randare. Butonul “More Options” apelează o
subcasetă al cărui conţinut depinde de tipul de randare şi care stabileşte detalii calitative ale
procesului de randare.

Figura 15.14 Panoul “Rendering Options” al casetei


“Rendering Preferences”

Figura 15.15 Randare realizată fără - şi cu opţiunea “Smooth Shading”

Figura 15.16 Randare fără - şi cu aplicarea texturilor de material

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


188
Rubrica “Destination” stabileşte locaţia unde se va crea imaginea randată: în viewport-ul
curent, într-o fereastră specială de randare (“Render Window”), sau într-un fişier. Fiecare variantă
are avantajele şi dezavantajele ei, precum şi propria utilitate.
Butonul “Background” al casetei “Rendering Preferences” deschide o subcasetă pentru
stabilirea fundalului din imaginea randată. Pe lângă culoarea de fond din AutoCAD, se poate folosi
orice altă culoare (opţiunea “Solid”), sau un set de trei culori în degradé (opţiunea “Gradient”), sau
o imagine bitmap (opţiunea “Image”) (fig. 15.17).

Figura 15.17 Imagine randată folosind un background în degradé, respectiv un fişier bitmap
Butonul “Fog/Depth Cue” al casetei “Rendering Preferences” deschide o subcasetă pentru
activarea atmosferei de ceaţă şi stabilirea parametrilor de culoare, densitate şi distanţă a acesteia
(fig. 15.18).

Figura 15.18 Imagine randată fără - şi cu ceaţă de culoare gri deschis


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
189
Operaţia de stabilire a unui fundal adecvat pentru randare (“Background”) are alocată
comanda directă BACKGROUND.
Operaţiei de stabilire a prezenţei ceţii şi a parametrilor ei în randare îi este alocată comanda
directă FOG.
Preferinţele de randare pot fi stabilite şi direct la începerea operaţiei de randare (vezi §15.6.4).
Preferinţele de randare se salvează împrepună cu desenul şi pot fi reutilizate într-o altă
sesiune de lucru.
15.6.4. Randarea propriu-zisă. Comanda RENDER
Comanda care realizează efectiv randarea este RENDER. Comanda deschide caseta de
dialog “Render”, similară celei pentru stabilirea preferinţelor de randare.
În randarea suprafeţelor curbe ale solidelor, AutoCAD aproximează curbura acestora în funcţie
de valoarea variabilei de sistem FACETRES. Aceasta poate varia între 0.01 şi 10. Valoarea
implicită este 0.5. Cu cât valoarea pentru FACETRES este mai mare, cu atât aproximarea curburii
este mai fină (fig. 15.19).

Figura 15.19 Imagine randată pentru: a) FACETRES=0.5; b) FACETRES=10

15.7. Utilizarea texturilor de material. Comenzile RMAT, MATLIB şi


SETUV
Obiectele colorate în culori pure, cu suprafeţe având caracteristici ideale în raport cu razele de
lumină, sunt încă departe de cele din lumea reală, în ciuda posibilelor surse de lumină folosite şi a
efectelor de umbră. Simularea texturilor de material în randare este o necesitate, pe care mediul
AutoCAD o valorifică din abundenţă (fig. 15.20).
Aplicarea texturilor de material necesită definirea materialelor (culoare/ culori/ model coloristic,
rugozitate, reflexie, transparenţă, omogenitate, etc.), asocierea fiecărui material cu unul sau mai
multe obiecte, importul şi exportul materialelor din - şi într-o bibliotecă.
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
190

Figura 15.20 Imagine randată fără – şi cu aplicarea texturilor de material


Managementul texturilor de material într-un desen AutoCAD este facilitat de comanda RMAT.
Comanda este accesibilă prin tastare, sau din meniul pull -down “View”, linia “Render”, opţiunea
“Materials”. Comanda are şi un buton alocat pe bara de instrumente “Render”. La lansare, RMAT
deschide caseta de dialog “Materials” (fig. 15.21).

Figura 15.21 Caseta de dialog “Materials”, apelabilă prin comanda RMAT


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
191
Pentru a utiliza o textură de material, mostra grafică a acelui material trebuie să fie încărcată
în desen. Caseta “Materials” prezintă lista materialelor încărcate în desenul curent. La începerea
unui desen nou, singurul material prezent este un material ideal, numit “Global”. Introducerea unor
materiale în desenul curent se realizează prin butonul “Materials Library”. Acesta deschide caseta
“Materials Library” (fig. 15.22), destinată consultării unei biblioteci de materiale şi încărcării
materialelor selectate în desen prin operaţia de “Import”.

Figura 15.22 Caseta de dialog “Materials Library”


Prin caseta “Materials” (fig. 15.21), se pot modifica materiale existente şi se pot crea altele
noi, pe baza unor familii predefinite de materiale: “Standard”, “Granite”, “Marble”, “Wood”
(standard, granit, marmură, lemn).
În faza iniţială, orice obiect are ataşat materialul “Global”. Caseta “Materials” permite
ataşarea unui anumit material unor obiecte din desen. Materialul selectat se poate ataşa explicit,
prin butonul “Attach”, urmat de constituirea setului de obiecte vizate, sau implicit, prin asocierea la
un layer sau la o culoare din desen (butoanele “By Layer” şi “By ACI”). Ataşarea explicită este mai
puternică şi are prioritate faţă de cele implicite. Ataşarea după culori este prioritară faţă de cea
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
192
după layer. Ataşarea unui material nu este condiţionată de randare. Vizualizarea adecvată a
suprafeţei obiectului care are un material ataşat este condiţionată însă de aplicarea randării de tip
“Photo Real” sau “Ray Trace”, cu activarea opţiunii “Apply Materials”.
Caseta “Materials Library” este accesibilă şi direct, prin comanda MATLIB.
Textura de material se proiectează pe suprafaţa obiectului căruia i s-a ataşat. În cazul
materialelor cu aspect de mozaic, policolore, sau cu aspect tridimensional, este esenţial modul de
proiecţie. Modul de proiecţie al materialului pe suprafaţa unui obiect este stabilit prin comanda
SETUV şi se numeşte mapare. Comanda apelează caseta de dialog “Mapping” (fig. 15.23).

Figura 15.23 Caseta de dialog “Mapping” aferentă comenzii SETUV


Maparea poate fi plană, cilindrică, sferică, sau de tip solid (fig. 15.24). Maparea este de fapt
modul în care o imagine 2D îmbracă o suprafaţă 3D. Imaginea 2D este un fişier de tip *.bmp, *.tga,
*.tiff, *.pcx, *.jpg.
În cazul fiecăreia dintre tipurile de mapări, se pot alege planele sau axele de proiecţie,
punctele de referinţă. Comanda SETUV permite de asemenea stabilirea modului în care
imaginea-mostră se distribuie pe suprafaţa obiectului: prin repetarea alăturată a modelului, prin
întinderea acestuia pentru a ocupa toată suprafaţa, prin scalare, etc.
Elementele de mapare a materialului pe un anumit obiect stabilite prin SETUV se combină cu
cele de descriere a materialului, accesibile prin comanda RMAT.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


193

a)

b)

c)

Figura 15.24 Exemple de mapare a materialelor pe diferite obiecte: a) mapare plană;


b) mapare cilindrică; c) mapare sferică

15.8. Surse de lumină virtuale. Comanda LIGHT


Tipologia luminilor virtuale este similară celei din lumea reală: lumina ambiantă, lumina
fasciculară, lumina de reflector (spotul de lumină) şi lumina concentrată (punctiformă). În AutoCAD,
lumina provenită de la aceste surse străbate feţele obiectelor şi nu generează umbre. Pentru a
obţine efectiv umbre în imagine, trebuie aplicată randarea adecvată, cu activarea opţiunii
“Shadows”. Umbrele se formează pe un obiect din desen. Ele nu pot fi văzute pe background-ul
desenului.
O sursă de lumină este luată în considere la randare dacă a fost inclusă în scena randată.
Îngheţarea sau dezactivarea layer-ului în care se găseşte o sursă de lumină nu suspendă acţiunea
sursei.
Comanda LIGHT realizează managementul luminilor, prin caseta de dialog intitulată “Lights”
(fig. 15.25).

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


194

Figura 15.25 Caseta de dialog “Lights” destinată managementului surselor de lumină


15.8.1. Lumina ambiantă
Singura lumină virtuală existentă în desen încă din faza sa iniţială este lumina ambiantă,
denumită “Ambient Light”. Nu există o sursă dedicată pentru această lumină.
Lumina ambiantă produce o iluminare constantă a suprafeţelor tuturor obiectelor din desen.
Culoarea luminii este reglabilă în toată gama culorilor Windows sau a paletei AutoCAD.
Intensitatea luminii ambiante este de asemenea reglabilă. Se recomandă menţinerea ei în limita
unor valori scăzute (0.3,…0.5 din valoarea maximă). O valoare nulă simulează o imagine pe timp
de noapte. O valoare maximă poate da efecte de “suprafaţă spălată” sau de lumină orbitoare.
Lumina ambiantă din mediul AutoCAD nu reproduce lumina solară!
Lumina ambiantă e utilă în vizualizarea realistică a suprafeţelor iluminate indirect, prin reflexie.
15.8.2. Lumina fasciculară
Sursa de lumină fasciculară, “Distant Light, (fig. 15.26) emite un fascicul de raze paralele
unidirecţional. Fasciculul se generează de o parte şi de alta a sursei de lumină. Intensitatea
fasciculului nu se modifică în raport cu distanţa parcursă de la sursă. Deoarece lumina fasciculară
iluminează în ambele sensuri, şi obiectele din spatele sursei fasciculare vor fi iluminate (fig. 15. 27).
Este preferabil ca o astfel de sursă de lumină să fie plasată la limita spaţiului de desenare.
Parametrii ce definesc lumina fasciculară sunt: intensitatea culoarea, poziţia şi opţiunea de a
genera sau nu umbre (fig. 15.28).

Figura 15.26 Simbolul pentru sursa de lumină fasciculară

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


195
Ţintă

Sursă
fasciculară

Figura 15.27 Imagine randată folosind o sursă de lumină fasciculară

Figura 15.28 Caseta pentru stabilirea parametrilor unei surse de lumină fasciculare
Lumina fasciculară poate simula lumina solară. În acest scop, se defineşte lumina solară prin
indicarea poziţiei geografice şi a momentului zilei, acţionând butonul “Sun Angle Calculator”.

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


196
15.8.3. Lumina concentrată
Sursa de lumină concentrată, denumită şi punctiformă (“Point Light”) (fig. 15.29), emite în
toate direcţiile, intensitatea sa scăzând odată cu creşterea distanţei faţă de sursă. Atenuarea se
produce fie invers liniar, fie invers pătratic. Parametrii ce definesc o astfel de sursă de lumină
virtuală sunt: intensitatea, poziţia, culoarea şi legea de atenuare (fig. 15.30).
Sursa de lumină concentrată simulează acceptabil un bec, un far, o lampă (fig. 15.31).

Figura 15.29 Simbolul pentru o sursă de lumină concentrată

Figura 15.30 Caseta pentru definirea parametrilor unei surse de lumină concentrate

Sursă
concentrată

Figura 15.31 Obiecte luminate de o sursă de lumină concentrată


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
197
15.8.4. Spotul de lumină
Sursa de tip spot, sau lumina de reflector, “Spotlight”, (fig. 15.32) generează un con de
lumină direcţionat (fig. 15.33). Caracteristicile acestui tip de sursă sunt: poziţia, culoarea,
intensitatea, atenuarea şi parametrii spotului (fig. 15.34). Atenuarea intensităţii poate fi invers
liniară sau invers pătratică în raport cu distanţa faţă de sursă. Parametrii spotului sunt: deschiderea
unghiulară pentru conul de eficacitate maximă şi pentru conul de penumbră (fig. 15.35).

Figura 15.32 Simbolul pentru sursa de lumină de tip spot

Figura 15.33 Scenă iluminată cu un spot de


lumină

Figura 15.34 Caseta de dialog pentru definirea parametrilor unui spot de lumină
15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale
198
sursă de lumină

con de penumbră

con
“fierbinte” zona de
atenuare rapidă

Figura 15.35 Parametrii spotului de lumină


Lumina sub formă de spot este potrivită pentru punerea în evidenţă a celor mai importante
obiecte din imagine, asupra cărora trebuie să se focalizeze atenţia observatorului.

15.9. Auxiliare de prezentare. Obiecte de peisaj


15.9.1. Utilitatea obiectelor de peisaj
O imagine realistică a modelului proiectat necesită încadrarea modelului în ambient, astfel
încât ansamblul imagistic să reproducă realitatea cât mai fidel. În acest scop, AutoCAD dispune de
o bibliotecă de elemente predefinite numite “obiecte de peisaj” (“Landscape Objects” în limba
engleză). Acestea reproduc elemente de importanţă redusă în conţinutul proiectului, dar utile în
vizualizarea realistică a acestuia: copaci, flori, plante în general, panouri, semne de circulaţie, figuri
umane, etc. Fig. 15.36 prezintă exemple de obiecte de peisaj din biblioteca proprie a AutoCAD.
Obiectele de peisaj sunt stocate în biblioteci de tip *.lli (“landscape library”). Pentru a utiliza
astfel de obiecte, ele trebuie încărcate în desen.
Aspectul de bază al unui obiect de peisaj este similar cu al unui bloc, având denumirea drept
atribut asociat. Mărimea, poziţia orientarea obiectului de peisaj sunt editabile. Obiectul se prezintă
sub forma unui triunghi (“Single face”) sau a două triunghiuri cu plane perpendiculare (“Crossing
face”), pentru a facilita vizualizarea adecvată în spaţiul 3D (vezi fig. 15.36 a). Nu orice obiect de
peisaj este veridic în afişare 3D (oameni, panouri, etc.).
La randarea imaginii, pe obiectul de peisaj se mapează o imagine adecvată (fig. 15.36 b).

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


199

a)

b)

Figura 15.36 Obiecte de peisaj într-un desen AutoCAD: a) reprezentare de bază; b) imagine
randată

15.Tehnici de vizualizare realistică a modelelor spaţiale


200
15.9.2. Plasarea în desen a obiectelor de peisaj şi editarea acestora. Comenzile
LSNEW, LSEDIT, LSLIB
Comanda LSNEW deschide o casetă de dialog (fig. 15.37), “Landscape New”, prin care se
consultă un catalog al bibliotecii de obiecte de peisaj. Caseta stabileşte parametrii de inserare a
obiectului selectat. Opţiunea “View Aligned” garantează alinierea imaginii randate a obiectului cu
direcţia privirii.

Figura 15.37 Caseta de dialog aferentă comenzii LSNEW


Editarea unui obiect de peisaj inclus în desen este posibilă prin comanda LSEDIT. Comanda
deschide o casetă de dialog similară celei din fig. 15.37.
Crearea într-o bibliotecă de modele a unor obiecte de peisaj noi, modificarea unora existente
precum şi crearea unei biblioteci noi se realizează prin comanda LSBIB. Aceste operaţii necesită
cunoştinţe avansate de definire a obiectelor AutoCAD.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


201

16. Baze de date şi AutoCAD


16.1. Utilitatea conexiunii AutoCAD - baze de date
Aplicaţiile vaste de proiectare necesită stocarea unor informaţii în baze de date. O parte din
aceste informaţii sunt utile şi în partea grafică a unui proiect, în desene. AutoCAD este capabil să
conlucreze bine cu aplicaţii soft de tip baze de date, pentru utilizarea în comun a unor informaţii.
AutoCAD acceptă asocieri sau legături ale datelor stocate într-o bază de date cu obiectele grafice
proprii. Toate tipurile cunoscute de baze de date sunt recunoscute de AutoCAD, care poate
beneficia de majoritatea facilităţilor oferite de acestea: sortări, filtrări, căutări, etc. Structura tabelară
a bazelor de date cu care poate conlucra AutoCAD permite definirea unor legături (“links”) clare şi
simple.
Pe lângă definirea unor legături, AutoCAD acceptă crearea în desen a unor etichete, “labels”,
al căror conţinut se regăseşte într-un tabel al unei baze de date. Aceste etichete sunt obiecte de tip
text multilinie.

16.2. Cerinţe ale conectivităţii AutoCAD – bază de date


Conectivitatea AutoCAD - bază de date implică existenţa următoarelor elemente:
• o aplicaţie utilitară externă de configurare, care abilitează AutoCAD să acceseze date
dintr-o anumită bază de date;
• un manager de tip “dbconnect”, prin care se pot asocia legături, etichete şi interogări cu
desenele AutoCAD;
• o fereastră pentru vizualizarea datelor (“Data View Window”) care afişează în cadrul
sesiunii AutoCAD înregistrările dintr-un tabel al unei baze de date;
• un editor de interogări, prin care se pot construi, executa şi stoca interogări de tip SQL;
• un instrument de migrare, care converteşte legăturile şi atributele afişabile create în
versiuni anterioare AutoCAD, la versiunea 2000;
• o operaţie de selectare a legăturii care să creeze iterativ seturi de selecţie, atât pe baza
interogărilor cât şi pe baza obiectelor grafice selectate.
Accesarea unei baze de date din interiorul AutoCAD necesită în prealabil configurarea bazei,
folosind Microsoft ODBC sau programe OLE DB. Utilizând ODBC sau OLE DB, AutoCAD poate

16.Baze de date şi AutoCAD


202
manipula date din baze de date externe, indiferent de formatul în care sunt stocate în bază sau de
modul în care a fost creată baza.
Procesul de configurare a conectivităţii implică crearea unei noi surse formale de date care
trebuie să indice spre un tip de colecţie de date şi să prevadă informaţii despre driver-ele necesare
accesării tipului vizat de bază de date.
O sursă de date poate fi un tabel individual, o colecţie de tabele, un catalog, o schemă.
Cataloagele, schemele, tabelele sunt elemente ierarhice utilizate în organizarea datelor de către
majoritatea sistememlor pentru managementul bazelor de date. Ele se aseamnănă cu o structură
de directoare din Windows.
Procesul de configurare variază uşor pentru diferite sisteme de baze de date. De aceea, sunt
prevăzute proceduri individuale pentru fiecare tip de bază de date acceptat de AutoCAD.
Caracteristica de conectivitate acceptă următoarele aplicaţii externe: Microsoft Access 97 şi
2000, dBASE V şi III, Microsoft Excel 97 şi 2000, Oracle 8.0 şi 7.3, Paradox 7.0 , Microsoft Visual
FoxPro® 6.0, SQL Server 7.0 and 6.5.
AutoCAD 2000 include mai multe mostre de tabele de bază de date de tip Access
(“jet_dbsamples”) şi un driver preconfigurat care poate fi utilizat pentru lucrul cu aceste tabele, fără
a fi obligatorie prezenţa aplicaţiei Microsoft Access pe sistemul de calcul (vezi folder-ul “Sample”).

16.3. Elemente esenţiale în conectivitatea AutoCAD - baze de date.


Comenzile DBCONNECT şi DBCLOSE
“DbConnect Manager” este o fereastră care conţine un set de butoane şi un arbore de
vizualizare (fig. 16.1).

Figura 16.1 Utilitarul DbConnect Manager pentru


conectarea AutoCAD – baze de date

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


203
Pentru a deschide DbConnect Manager-ul, se utilizează comanda DBCONNECT sau se
selectează linia dbConnect din meniul “Tools”. Bara de instrumente “Standard” conţine de

asemenea un buton pentru lansarea rapidă a comenzii DBCONNECT: .


Din DbConnect Manager, se poate deschide fereastra “Data View” pentru a vedea şi/sau a
edita tabelul bazei de date asociat desenului. Diferite obiecte specifice bazelor de date, cum ar fi
şabloane de legături - “link templates”, “şabloane de etichete” -“label templates”,
“interogări” - “queries” pot fi asociate în DbConnect Manager cu desenul curent AutoCAD.
DbConnect Manager prezintă un arbore de vizualizare, cu două tipuri de noduri:
• noduri Drawing, care afişează fiecare desen deschis; fiecare nod al desenului
evidenţiază toate obiectele de tip bază de date asociate cu desenul;
• noduri Data Sources, care afişează toate sursele de date configurate, recunoscute de
AutoCAD.
În DbConnect Manager pot fi executate interogări SQL.
La lansarea comenzii DBCONNECT, AutoCAD deschide DbConnect Manager şi adaugă
meniul “dbConnect” pe bara de meniuri.
Comanda DBCLOSE închide DbConnect Manager. O manevră similară se realizează prin

butonul , care execută două operaţii opuse.


După configurarea unei surse de date, tabelele acesteia pot fi accesate din interiorul AutoCAD,
prin fereastra “Data View” (fig. 16.2). Tabelele pot fi deschise în mod “read-only” (numai la citire)
sau în mod “edit” (pot fi adăugate, şterse sau modificate înregistrări din bază; nu pot fi adăugate
sau şterse câmpuri ale tabelelor, nu poate fi modificată natura câmpurilor).

Figura 16.2 Fereastra “Data View” utilă în vizualizarea şi editarea tabelelor dintr-o bază de
date conectată cu AutoCAD
În fereastra “Data View” se crează legături între înregistrările din baza de date şi obiectele
grafice din desenele AutoCAD.
16.Baze de date şi AutoCAD
204
16.4. Legături şi şabloane pentru legături
Funcţia primară a caracteristicii de conectivitate este asocierea unei baze de date externe cu
obiecte grafice din AutoCAD. Nu se pot crea legături cu obiecte negrafice (layer-e, tipuri de linie,
stiluri de scriere).
Când se crează o legătură, se stabileşte o relaţie dinamică între înregistrarea din baza de date
şi obiectul grafic asociat. Dacă se mută sau se copiază un obiect având o legătură asociată,
legătura este mutată sau copiată şi ea. Dacă se şterge obiectul, legătura se şterge şi ea.
Crearea unei legături este obligatoriu precedată de definirea unui şablon pentru legături, numit
“link template”.
Unui obiect grafic i se pot ataşa mai multe legături, utilizând diferite şabloane; în acest fel, se
pot asocia date din baze de date diferite la un acelaşi obiect grafic.
Un şablon pentru legături necesită declararea unuia sau mai multor câmpuri din baza de date
ca fiind câmpuri-cheie (“Key Fields”) pentru acel şablon; astfel se poate identifica în mod unic
înregistrarea din baza de date care corespunde acelei legături a obiectului prin şablonul considerat.
Algoritmul de creare efectivă a unei legături (“link”) este următorul:
• În DbConnect Manager, se selectează şi se deschide un tabel pentru care există cel
puţin un şablon de legături definit.
• În fereastra “Data View”, se selectează din lista şabloanelor de legături, şablonul necesar
legăturii preconizate.
• Se selectează apoi rândurile corespunzătoare uneia sau mai multor înregistrări din tabel
pentru care urmează să se definească legături.
• Din meniul ferestrei, se deschide prin săgeata ▼rubrica Link and Label Settings şi se
optează pentru Create Links.

• Din meniul ferestrei “Data View”, se apasă butonul Link: .


• Fereastra “Data View” se închide temporar, pentru a permite selectarea unuia sau mai
multor obiecte din desenul AutoCAD, care devin obiecte asociate în legătura respectivă.
Din AutoCAD se pot exporta legături conţinute într-un desen, facilitate remarcabilă atunci când
mai multe obiecte grafice sunt legate la un singur rând de bază de date.
Legăturile prevăd un mecanism puternic pentru a asocia date externe cu obiecte grafice din
AutoCAD. Selectând o înregistrare a bazei, se pot uşor vedea la dorinţă obiectele din desen

asociate ei, prin apăsarea butonului al ferestrei “Data View”. Reciproc, selectând un obiect
din desen asociat bazei de date, se pot evidenţia înregistrările (rândurile) din baza de date asociate

lui, prin utilizarea butonului .

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


205
16.5. Etichete şi şabloane pentru etichete
La plotarea unui desen, legăturile sale cu o bază de date nu pot fi tipărite. Trebuie definite
etichete, denumite “labels”.
Etichetele sunt texte multilinie care afişează în desenul AutoCAD date preluate dintr-un tabel
al bazei de date externe.
Etichetele pot fi independente - “Freestanding labels” sau pot fi ataşate - “Atached labels”
în raport cu obiectele grafice. Etichetele independente nu sunt asociate unor obiecte grafice.
Etichetele ataşate la un obiect grafic sunt strâns conectate cu acesta. Dacă se
mută/ copiază/ şterge obiectul grafic, eticheta suferă aceeaşi operaţie. Dacă se copiază în
Clipboard obiectul grafic, eticheta sa este de asemenea copiată. Etichetele asociate cu un obiect
grafic sunt afişte prin intermediul unui leader.
Pentru a lucra cu etichete, trebuie creat mai întâi un şablon pentru etichete – “label
template”, care definieşte ce câmpuri din tabelul din baza de date sunt afişate în etichetă şi cum
este formatat textul în etichetă. În şablonul pentru etichete se poate adăuga un text static care să
preceadă sau să urmeze textul implicit (vezi exemplul din fig. 16.3 b pentru sufixele mp. şi cam.).
Pentru a crea o etichetă independentă, se deschide un tabel care are definite cel puţin un
şablon pentru legături (“link template”) şi un şablon pentru etichete (“label template”). Se aleg cele
două şabloane şi apoi se selectează în fereastra “Data Window” înregistrarea care va genera
eticheta. În meniul Link and Label Settings, apăsând butonul ▼, se optează pentru Create

Freestanding Labels. Se apasă butonul al meniului ferestrei “Data View” şi alege o zonă
în desen unde să fie inserată eticheta.
Pentru a crea o etichetă ataşată, se procedează la fel, dar se optează pentru Create Attached

Labels. Apoi se apasă butonul al meniului din “Data View Window” şi se selectează în
desen obiectul la care se asociază eticheta.
Utilizatorul poate opta în orice moment pentru afişarea sau ascunderea etichetelor din desen.
În fig. 16.3 a se prezintă un exemplu de utilizare a etichetelor ataşate într-un desen. Exemplul
redă parţial un cartier de locuinţe cu case individuale tipizate. Tipurile de case şi caracteristicile lor
sunt stocate într-o bază de date. Prin procedurile adecvate, sunt definite în desen etichete ataşate
fiecărei case, cuprinzând caracteristicile ei, aşa cum sunt nominalizate în baza de date asociată. În
fig. 16.3 b se prezintă un detaliu pentru tipul A de casă. Sunt evidenţiate înregistrarea din baza de
date care corespunde legăturii şi eticheta ataşată. Aceasta reproduce, conform şablonului ales,
conţinutul câmpurilor din înregistrarea asociată. O parte din ele au sufixe adecvate (“mp”, “cam.”).
Imaginea 16.3 c redă acelaşi desen, după ascunderea etichetelor ataşate şi ascunderea muchiilor
nevizibile, într-o afişare spaţială.

16.Baze de date şi AutoCAD


206

Figura 16.3 a Desen AutoCAD, cu bază de date asociată şi etichete ataşate obiectelor din
desen; pe bara de meniuri sunt prezente titlurile “dbConnect” şi “Data View”

Fiura 16.3 b Detaliu pentru tipul A de casă


Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
207

Figura 16.3 b Vizualizarea spaţială hidden-line a desenului din cazul a), cu ascunderea
etichetelor ataşate

16.6. Lucrul cu editorul de interogări


O caracteristică fundamentală a sistemelor de baze de date este abilitatea lor de a prezenta
un subset de înregistrări bazat pe un criteriu de căutare sau interogare aplicat setului total.
Editorul de interogare a bazelor de date asociat mediului AutoCAD, “Query Editor”, constă
dintr-o serie de 4 panouri care pot fi folosite pentru a dezvolta iterativ interogări (fig. 16.4). Editorul
se poate lansa din oricare din ofertele “New Query…” ale meniului pull-down “dbConnect”, ale
ferestrei “Data View” sau din “DbConnect Manager”.
“Link Select” este o implementare avansată a editorului de interogare, care construieşte
iterativ seturi de selecţie cuprinzând obiecte din desenele AutoCAD. Nu prezintă al patrulea panou
din editorul e interogare, şi anume panoul “SQL Query”. “Link Select” se activează din meniul
pull-down “dbConnect”, linia Links.
“Link Select” crează din mers un set de selecţie, care poate fi rafinat cu informaţii adiţionale
printr-un proces iterativ. Se începe fie prin construirea unei interogări sau prin selectarea unor
obiecte grafice din AutoCAD. Acest set iniţial este referit ca setul A. Apoi se pot selecta obiecte
16.Baze de date şi AutoCAD
208
grafice adiţionale sau se poate defini o interogare care va fi setul B. În pasul următor se stabileşte
relaţia dintre setul A şi setul B pentru a rafina setul de selecţie. Următoarele relaţii sau seturi de
opraţii sunt disponibile în acest scop:
• Select: stabileşte o interogare iniţială sau un set de selecţie iniţial. Acesta poate fi rafinat
prin operaţii succesive;
• Union: adaugă rezultatele unei noi interogări sau un nou set de selecţie la setul existent;
• Intersect: returnează intersecţia booleană dintre setul A şi setul B;
• Subtract A – B: returnează diferenţa booleană A-B;
• Subtract B – A: returnează diferenţa booleană B-A.
Rezultatul operaţiilor anterioare devine noul set A. Se poate continua iterativ. Se defineşte un
nou set B şi se reiau paşii corespunzători.

Figura 16.4 Editorul de interogări “Qeury Editor” din mediul AutoCAD, cu panoul al III-lea,
“Query Builder” activ

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


209

17. AutoCAD şi alte aplicaţii din mediul Windows


17.1. Utilitatea documentelor compuse
Noţiunea de document soft desemnează un fişier creat de utilizator într-o aplicaţie soft de
execuţie, fişier care conţine date specifice utilizatorului, elaborate prin aplicaţia respectivă într-un
format adaptat aplicaţiei utilizate.
Numeroase documente tehnice, economice, de afaceri, publicitare, de informare, didactice
includ informaţii de diferite tipuri, generate în diferite aplicaţii soft. Mediul Windows facilitează
crearea documentelor complexe prin caracteristica OLE, adică “Object Linked and Embedded”.
Sub această formă, obiectele elaborate în diferite pachete soft pot constitui împreună un singur
document, dar pot fi editate fiecare prin aplicaţia din care au provenit.
Un document Word, Excel, Power Point, CorelDraw, etc., poate să includă desene AutoCAD,
iar un desen AutoCAD poate să conţină documente create în Word, foi de date create în Excel,
slide-uri din Power Point, imagini create cu editoare dedicate, sunete, multimedia, etc. (fig. 17.1).
La plotarea desenului, obiectele create în alte aplicaţii Windows şi incluse în desenul AutoCAD
sunt plotate numai dacă configuraţia curentă de plotare utilizează “Windows System Printer”.
Obiectele incluse în desenele AutoCAD prin relaţia “link” (legare) se comportă similar cu
referinţele externe. Ele rămân ca fişiere independente, la locaţia lor iniţială, care se memorează în
desen, iar instanţierea lor în desen se actualizează de fiecare dată când se modifică obiectul
original. Relaţia “link” este utilă pentru menţinerea mereu în actualitate a informaţiilor variabile în
timp, ca şi pentru refolosirea aceleiaşi informaţii în mai multe desene diferite. Dimensiunea
fişierului-desen nu creşte semnificativ prin includerea unui obiect “linked”. Relaţia are dezavantajul
că impune păstrarea fişierului din relaţie la locaţia iniţială.
Obiectele incluse în desenele AutoCAD prin relaţia “embed” (fixare) se copiază ca şi
componente interne ale desenului, se salvează cu acesta, iar instanţierea lor în desen nu se
actualizează la modificarea originalului. Copia internă nu mai păstrează nici o legătură cu originalul
din care a provenit. Un obiect “embedded” poate fi editat însă cu aplicaţia soft care l-a creat.
Relaţia “embed” este utilă deoarece nu necesită imobilizarea originalului la o anumită locaţie pe
suport hard, dar prezintă inconvenientele nemenţinerii în actualitate şi creşterii considerabile a
dimensiunii fişierului-desen.

17.AutoCAD şi alte aplicaţii din mediul Windows


210

Figura 17.1 Exemplu de fişier-desen AutoCAD incluzând obiecte create cu alte aplicaţii
Windows: foi de date Excel, grafic Excel, fişier audio

17.2. AutoCAD ca sursă de informaţii pentru alte aplicaţii Windows.


Comenzile COPYLINK,COPYCLIP, CUTCLIP
AutoCAD este un bun furnizor de informaţie pentru alte aplicaţii. Un desen AutoCAD poate
deveni un document server pentru documente complexe, create în alte aplicaţii din mediul
Windows. Desenele AutoCAD în ansamblu, sau părţi din acestea pot constitui obiecte legate sau
fixate în alte tipuri de documente Windows. Exportul informaţiilor din AutoCAD este facilitat prin
câteva comenzi adecvate, COPYLINK, COPYCLIP, CUTCLIP.
Comanda COPYLINK copiază vederea curentă a desenului în Clipboard, spre a fi folosită ca
element OLE în alte aplicaţii. Dacă zona grafică este ocupată de un singur viewport, acesta face
obiectul copierii. Dacă există mai multe viewport-uri, se ia în considerare doar cel curent.
Comanda COPYCLIP copiază obiectele desemnate în Clipboard, dacă în acel moment
cursorul-ecran se află deasupra zonei grafice, respectiv linii din fereastra de text, dacă cursorul se
află deasupra acesteia.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
211
Comanda CUTCLIP operează similar cu COPYCLIP, dar elimină din desen obiectele
selectate.
Comenzile COPYLINK, COPYCLIP, CUTCLIP sunt accesibile prin tastare sau din meniul
pull-down “Edit”.

17.3. AutoCAD ca şi client deservit faţă de alte aplicaţii Windows.


Comenzile INSERTOBJ, OLELINKS, PASTECLIP, PASTESPEC
AutoCAD poate avea rolul de client deservit în raport cu alte aplicaţii Windows, preluând de la
acestea informaţii sub forma de obiecte OLE. Desenul AutoCAD devine astfel un document
complex. Fişiere multimedia cu animaţii şi explicaţii despre desen, emblema firmei, tabele de date,
grafice, texte de tip document, pot constitui elemente preluate din aplicaţiile sursă spre a completa
desenul AutoCAD cu detalii utile.
Comanda INSERTOBJ realizează importul de obiecte OLE, fie prin relaţia “link”, fie prin relaţia
“embed”. Comanda activează caseta de dialog “Insert Object”, pentru exprimarea opţiunilor privind
tipul şi provenienţa obiectului vizat (fig. 17.2).

Figura 17.2 Caseta de dialog “Insert Object” destinată importului de obiecte OLE
După furnizarea informaţiilor necesare în faza descrisă, programul deschide o nouă casetă de
dialog, “OLE Properties” (fig. 17.3), prin care se enunţă caracteristicile dimensionale şi calitatea
plotării obiectului legat/fixat.

17.AutoCAD şi alte aplicaţii din mediul Windows


212

Figura 17.3 Caseta de dialog “OLE Properties”


Comanda OLELINKS operează asupra legăturilor existente în desen ca urmare a includerii
unor obiecte OLE prin relaţia “link”. Legătura poate fi actualizată, modificată, anulată. Comanda
este disponibilă numai dacă în desen există cel puţin un obiect legat. OLELINKS activează o
casetă de dialog (fig. 17.4), prin care se specifică legătura, tipul şi locaţia prezentă a obiectului
legat, precum şi operaţia efectuată asupra legăturii.

Figura 17.4 Caseta de dialog “Links”, utilizată în managementul legăturilor definite în desen
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
213
Comanda PASTECLIP inserează în desenul curent conţinutul Clipboard-ului. Rolul comenzii
este acelaşi ca şi în alte aplicaţii Windows. Dacă în Clipboard este stocat un obiect OLE, AutoCAD
deschide caseta de dialog “OLE Properties”, pentru specificarea proprietăţilor acestuia. Dacă este
vorba despre un obiect grafic AutoCAD, Clipboard-ul nu alterează natura sa.
Comanda PASTESPEC are rol similar cu PASTECLIP, dar solicită prin caseta
“Paste Special” (fig. 17.5) informaţii detaliate privind formatul informaţiei inserate în desen.

Figura 17.5 Caseta de dialog “Paste Special”


Comenzile descrise în acest subcapitol sunt accesibile prin tastare sau din meniul pull-down
“Edit”.

17.4. Comportări specifice ale obiectelor OLE din desenele


AutoCAD
Operaţiile clasice din Windows privind mutarea sau copierea obiectelor prin dragging cu
mouse-ul (tragere dinamică pe ecran), dintr-o fereastră de aplicaţii în alta, sunt valabile şi în
AutoCAD. Obiectele incluse în desen prin dragging sunt totdeauna fixate, conform relaţiei “embed”.
Comenzile de editare specifice mediului AutoCAD nu sunt aplicabile pe obiectele OLE incluse
în desen. Nu pot fi oglindite, multiplicate, rotite astfel de obiecte prin comenzi precum MIRROR,
ARRAY, ROTATE. Editarea dimensiunilor acestora se realizează cu ajutorul casetei
“OLE Properties”.
Comanda clasică UNDO din AutoCAD nu are efect asupra modificărilor operate pe obiectele
OLE. În acest scop se poate folosi opţiunea Undo din meniul asociat butonului drept al mouse-ului.
Modurile Osnap nu sunt aplicabile pe obiectele OLE din desenele AutoCAD.
17.AutoCAD şi alte aplicaţii din mediul Windows
214
Obiectele OLE din AutoCAD nu sunt selectabile prin procedurile clasice. Selectarea unui astfel
de obiect se realizează prin clic cu mouse-ul deasupra acestuia.
Pentru a schimba layer-ul în care a fost creat un obiect OLE, sunt necesare următoarele
operaţii:
• selectarea obiectului prin clic pe el,
• CUTCLIP,
• modificarea layer-ului curent în cel dorit,
• PASTECLIP.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


215

18. Adaptarea interfeţei AutoCAD la necesităţile utilizatorului


18.1. Despre adaptabilitatea mediului AutoCAD
Utilizatorul cu experienţă în AutoCAD sesizează repetabilitatea unor operaţii de lucru, sau a
unor secvenţe de operaţii. Întrucât principalul scop al utilizării calculatorului în proiectare este
eficienţa în lucru, orice facilitate care scurtează durata intervenţiei umane este apreciabilă. Mediul
AutoCAD oferă posibilitatea adaptării interfeţei sale la necesităţile utilizatorului, fapt remarcabil
pentru creşterea eficienţei şi a vitezei de lucru, precum şi a încrederii utilizatorului în aplicaţia soft.
Rutina este unul din cei mai mari adversari ai succesului în CAD. Un mediu de lucru rigid şi
neadaptabil la necesităţile şi preferinţele utilizatorului devine repede o frână în obţinerea succesului
scontat. Omul trebuie să-şi manifeste personalitatea şi spiritul creator în activitatea profesională pe
care o desfăşoară. Posibilitatea şi libertatea de a adapta aspectul interfeţei de lucru după
necesităţile şi dorinţele proprii constituie un avantaj esenţial oferit de aplicaţia soft. AutoCAD
corespunde pe deplin acestor cerinţe, calitate ce se adaugă la cele derivate din modul de lucru.
Facilităţile de adaptabilitate la preferinţele utilizatorului oferite de mediul AutoCAD sunt vaste şi
necesită experienţă în lucru, o bună cunoaştere a aplicaţiei şi cunoştinţe specifice avansate.
Capitolul actual prezintă sumar doar câteva din cele mai simple metode de modificare a interfeţei
de lucru.

18.2. Adaptabilitatea meniurilor. Comenzile MENULOAD,


MENUUNLOAD şi MENU
Meniurile standard pe care le oferă AutoCAD au fost concepute după necesităţile majorităţii
utilizatorilor săi. În orice moment, un anumit utilzator are însă posibilitatea de a adăuga noi meniuri
pull-down ori flotante, sau noi linii de meniu. O linie de meniu poate să reprezinte o comandă, o
opţiune, sau o secvenţă de comenzi şi opţiuni reunite sau nu într-o macrocomandă.
Comanda MENULOAD încarcă în memorie meniuri adiţionale care se adaugă componentelor
existente pe ecran. Comanda activează caseta de dialog “Menu Customization”, cu două panouri
de lucru: “Menu Groups” şi “Menu Bar” (fig. 18.1 a, b).
Panoul “Menu Groups” vizualizează meniurile deja încărcate şi permite încărcarea altor
meniuri. Opţional, meniurile existente pot fi total înlocuite de cele nou încărcate.

18.Adaptarea interfeţei AutoCAD la necesităţile utilizatorului


216

Figura 18.1 Caseta de dialog “Menu Customization”, cu cele două panouri de lucru:
a) “Menu Groups” şi b) “Menu Bar”

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


217
Panoul “Menu Bar” adaugă sau şterge meniuri pull-down din grupurile de meniuri momentan
încărcate, grupuri care sunt afişate în casetă. Noile meniuri se adaugă celor existente pe bara de
meniuri, rubricile fiind considerate în ordine de la stânga spre dreapta.
Cel mai la îndemână exemplu este adăugarea meniului pull-down “Express” la rubricile barei
de meniuri. Comanda MENULOAD prin panoul “Menu Groups”, permite încărcarea în memorie a
meniului “acetmain”, localizat în folder-ul “EXPRESS” al aplicaţiei. Panoul “Menu Bar” inserării pe
bara de meniuri a noii rubrici oferite de meniul încărcat, şi anume “Express”. Poziţia acesteia pe
bara de meniuri este la alegerea utilizatorului. La apăsarea butonului “Insert”, denumirea
“Express” se adaugă în faţa poziţiei curente a cursorului în lista de rubrici din dreapta (fig. 18.2).

Figura 18.2 Bara de meniuri AutoCAD cu meniul “Express” adăugat în componenţa ei


Comanda MENUUNLOAD descarcă din memorie un anumit meniu, atunci când utilizatorul
apreciază că operaţia respectivă este utilă, pentru creşterea vitezei de lucru. Comanda activează
aceeaşi casetă de dialog ca şi comanda MENULOAD.
Comanda DBCONNECT încarcă automat meniul “dbcon”, pe bara de meniuri apărând un
meniu pull-down specific, “dbConnect”. Comanda complementară ei, DBCLOSE descarcă
automat meniul menţionat (vezi cap.16).
Comanda MENU înlocuieşte total meniul curtent, cu toate componentele lui, cu un nou meniu,
specificat de utilizator prin caseta “Select Menu File” (fig. 18.3). Dacă meniul încărcat se păstrează
până la sfârşitul sesiunii de lucru, viitoarea sesiune va debuta cu acest ultim meniu utilizat. Pentru
restabilirea meniului standard, trebuie aplicată comanda MENU pe fişierul de meniu “acad”.

Figura 18.3 Caseta de dialog pentru selectarea unui nou fişier de meniu
18.Adaptarea interfeţei AutoCAD la necesităţile utilizatorului
218
18.3. Adaptarea barelor de instrumente la preferinţele utilizatorului.
Comanda TOOLBAR
Barele de instrumente conţin pseudo-butoane, utile în lansarea rapidă în lucru a unor comenzi.
AutoCAD include în meniul standard 24 de bare de instrumente. Lista acestora este vizibilă în
caseta “Toolbars”, activabilă prin comanda TOOLBAR. (fig. 18.4).
Caseta oferă catalogul barelor de instrumente disponibile într-un anumit meniu, precizat în
rubrica “Menu Group”, în care barele de instrumente vizibile pe ecran sunt evidenţiate printr-un
marcator. Simpla înlăturare a marcatorului duce la dispariţia barei de instrumente de pe ecran.
Caseta “Toolbars” permite crearea unor bare de instrumente noi. Butonul “New” deschide o
nouă casetă, intitulată “New Toolbar”, prin care se stabilesc numele noii bare şi fişierul de meniu
din care va face parte. Bara de instrumente nou creată nu conţine iniţial nici un buton.
Adăugarea unui buton pe o bară de instrumente se realizează prin funcţia “Customize”.
Caseta deschisă de aceasta grupează pe categorii butoanele disponibile. Pentru a include un
buton pe o bară de instrumente, se selectează butonul şi se trage acest buton prin dragging cu
mouse-ul pe bara de instrumente vizată.
Înlăturarea unui buton de pe o bară de instrumente se realizează tot cu ajutorul funcţiei
“Customize”, prin tragerea butonului în exteriorul barei.
Comanda TOOLBAR este disponibilă prin tastare sau din meniul pull-down “View”.

Figura18.4 Caseta de dialog pentru managementul barelor de instrumente


Atenţie!
1. Operaţia “Delete” înlătură definitiv bara de instrumente selectată din grupul
respectiv de meniu! Restaurarea ei nu mai este posibilă!
2. Modifcările operate asupra barelor de instrumente se salvează în fişierul de
meniu şi rămân valabile pentru orice altă sesiune de lucru!
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
219

19. Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere


SCRIPT, LISP, VBA
19.1. Fişiere de comenzi AutoCAD. Comanda SCRIPT
Cel mai simplist mod de automatizare a unor operaţii în mediul AutoCAD îl constituie crearea
şi rularea fişierelor de comenzi, denumite fişiere “script”. Acestea sunt fişiere-text, salvate în
format ASCII. Extensia unui fişier de comenzi este “.scr”.
Un fişier script se crează cu un editor de texte oricât de simplu, cum ar fi Notepad sau
Wordpad, rulat în afara sesiunii AutoCAD.
Atenţie! Un fişier script trebuie să fie salvat în format ASCII!
Includerea unor comentarii în fişierele script este posibilă prin utilizarea caracterului “;” la
începutul liniei. Linia va fi considerată în întregime un comentariu.
Caracterul <↵>, adică apăsarea tastei <ENTER>, se reprezintă prin spaţiu. Caracterul de
sfârşit de rând din fişierul script are aceeaşi valoare.
Numele lungi de fişiere incluse într-un fişier script trebuie să fie scrise între ghilimele.
Într-un fişier script nu se admit opriri pentru introducerea datelor. Datele trebuie să fie scrise în
totalitate în fişier.
Un exemplu de fişier script este redat mai jos:

; rozeta din 4 cercuri, cu centrul rozetei in origine


;primul cerc
CIRCLE 0,50 100
; al doilea cerc
CIRCLE 50,0 100
; al treilea cerc
CIRCLE 0,-50 100
; al patrulea cerc
CIRCLE -50,0 100

Exemplul se încheie pe rândul al zecelea.


Un fişier script se lansează în lucru prin comanda SCRIPT.
19.Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere SCRIPT, LISP, VBA
220
Fişierele script sunt utile în realizarea unor prezentări constituite din succesiuni de slide-uri
create în AutoCAD, precum şi în crearea obiectelor 3dmesh în care vertex-urile sunt precizate
explicit, punct cu punct.
Într-o prezentare de slide-uri, pentru a asigura staţionarea unui slide pe ecran un anumit timp,
se foloseşte comanda DELAY, specificând durata în milisecunde a întârzierii dorite. Valoarea
poate fi un număr natural între 1 şi 32767. Imaginile utilizate în prezentările de acest tip, slide-urile,
sunt create prin comanda MSLIDE anterior rulării script-ului, şi trebuie să se găsească în directorul
curent de lucru, sau pe o cale de căutare prespecificată.
Repetarea automată a execuţiei unui fişier script este asigurată de folosirea comenzii
RSCRIPT pe ultima linie a fişierului. Ieşirea din ciclu se realizează tastând <Esc>.
Pentru a crea fişiere script corecte, este necesară o foarte bună cunoaştere a mediului
AutoCAD şi multă experienţă.
Iată un exemplu de fişier script utilizat la prezentarea unei secvenţe de slide-uri:

; incepe prezentarea si se incarca SLIDE1


VSLIDE SLIDE1
; se preincarca SLIDE2
VSLIDE *SLIDE2
; se vizioneaza SLIDE1 timp de 2 secunde
DELAY 2000
; se afiseaza SLIDE2
VSLIDE
; se preincarca SLIDE3
VSLIDE *SLIDE3
; se vizioneaza SLIDE2 timp de 2 secunde
DELAY 2000
; se vizioneaza SLIDE3 timp de 3 secunde
VSLIDE
DELAY 3000
; se repeta ciclul

RSCRIPT

19.2. Fişiere LISP. Comenzile VLISP şi APPLOAD


Limbajul de programare asociat implicit mediului AutoCAD este AutoLISP. Acesta este un
derivat al limbajului de inteligenţă artificială LISP şi permite crearea unor aplicaţii proprii ale
utilizatorului pentru mediul AutoCAD.
Interpretorul AutoLISP este înglobat în AutoCAD, astfel că expresii AutoLISP pot fi utilizate
chiar pe linia de comandă, la prompter-ul “Command:” sau din fişiere externe încărcate în memorie.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


221
Pentru a obţine repatabilitatea utilizării expresiilor AutoLISP, ele trebuie scrise în fişiere format
ASCII, cu extensia “.lsp”.
Un fişier lisp poate fi creat în orice editor de texte, cu condiţia scrierii sale corecte şi a salvării
în formatul ASCII.
Versiunea AutoCAD 2000 include un mediu integrat de dezvoltare (“Integrated Development
Environment”), numit Visual LISP, care conţine un compilator, un depanator (“debugger”),
cataloage de funcţii precum şi controale vizuale care să simplifice mult scrierea programelor
AutoLISP. În fig. 19.1 se prezintă fereastra de lucru pentru Visual LISP.

Figura 19.1 Fereastra de lucru pentru Visual LISP


Aplicaţiile AutoLISP interacţionează cu AutoCAD în moduri multiple. Funcţiile AutoLISP pot
solicita date de intrare, pot accessa comenzi interne AutoCAD, pot crea şi manipula obiecte în
desen, atât de natură grafică (cercuri, linii, polilinii, haşuri, cilindri, texte, etc.), cât şi de natură
negrafică (layer-e, tipuri de linii, stiluri de scriere, etc.). Prin intermediul unor programe AutoLISP,
utilizatorul îşi poate defini propriile comenzi AutoCAD. Odată definite, acestea pot fi utilizate simplu,
similar cu orice comandă internă.

19.Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere SCRIPT, LISP, VBA


222
Scrierea programelor AutoLISP necesită multă experienţă şi cunoaşterea avansată a mediului
AutoCAD.
Exemplul de mai jos prezintă definirea unei comenzi AutoCAD noi, denumită ROZETA, care
desenează rozeta din 4 cercuri cu centrul în punctul specificat.

(defun C:ROZETA(/ c c1 c2 c3 c4 r ecou)


; se salvează starea curenta a variabilei de sistem CMDECHO
(setq ecou (getvar “CMDECHO”))
; se inlatura ecoul comenzilor pe linia de comanda
(setvar “CMDECHO” 0)
; se specifica pozitia centrului
(initget 1) (setq c (getpoint “/nSpecificati centrul
rozetei:”))
;se specifica raza unui element
(initget 7) (setq r (getdist c “/nSpecificati raza
elementului:”))
;se calculează poziţia celor 4 centre
(setq c1 (list (car c) (+ (cadr c) r)))
(setq c2 (list (+ (car c) r) (cadr c)))
(setq c3 (list (car c) (- (cadr c) r)))
(setq c4 (list (- (car c) r) (cadr c)))
; se desenează cele 4 cercuri
(command “CIRCLE” c1 r)
(command “CIRCLE” c2 r)
(command “CIRCLE” c3 r)
(command “CIRCLE” c4 r)
;se restabileste ecoul comenzilor pe linia de comanda
(setvar “CMDECHO” ecou)
)

Încărcarea în desen a unor aplicaţii scrise în AutoLISP se realizează fie prin comanda
APPLOAD, fie prin funcţia AutoLISP (load “nume_aplicatie”). Comanda APPLOAD deschide
caseta de dialog din fig. 19.2, denumită “Load/Unload Application”. Din casetă, se poate selecta
fişierul dorit, după care, prin butonul “Load”, se încarcă efectiv acel fişier în memorie. Rubrica din
stânga-jos anunţă încărcarea efectuată. Rubrica “Startup Suite” permite alegerea aplicaţiilor care
se încarcă automat în memorie la începerea sesiunii de lucru.
Un fişier lisp încărcat în memorie poate fi descărcat prin aceeaşi comandă şi casetă de dialog.
Descărcarea din memorie duce la gospodărirea mai eficientă a resurselor de lucru.
Scrierea expresiilor AutoLISP direct pe linia de comandă este admisă, dar execuţia este
volatilă, nefiind repetabilă, decât în urma unei noi scrieri.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


223

Figura 19.2 Caseta de dialog pentru încărcarea aplicaţiilor AutoLISP

19.3. Proiecte VBA. Comenzile VBAMAN,VBALOAD, VBAUNLOAD,


VBARUN, VBAIDE
Utilizatorii de AutoCAD resimt necesitatea de a dezvolta noi aplicaţii, de a automatiza şi
simplifica operaţiile, astfel încât să dobândească maximum de eficienţă şi comoditate în lucru. Unul
din mijloacele cele mai evoluate şi mai elegante de realizare a acestui deziderat este crearea
aplicaţiilor VBA. VBA este abrevierea denumirii “Visual Basic for Applications” şi desemnează
un limbaj de programare derivat din Visual Basic Standard, cu facilităţi specifice pentru CAD.
AutoCAD include un mediu de dezvoltare interactivă a aplicaţiilor, VBA IDE (VBA Interactive
Development Environment), cu câteva caracteristici care îl individualizează faţă de mediile similare
create pentru alte pachete soft.
Cu ajutorul VBA IDE, se pot crea proiecte VBA, care sunt colecţii de module de cod, module
de clasă şi formulare electronice destinate toate îndeplinirii unei anumite funcţii. Această funcţie are
de obicei un caracter complex. Un proiect VBA poate fi stocat în interiorul desenului, ca
19.Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere SCRIPT, LISP, VBA
224
“embedded project”, caz în care se salvează odată cu acesta, sau în afara unui desen, ca un
fişier independent, “global project”. În prima variantă, proiectul în cauză este utilizabil numai în
interiorul desenului-gazdă şi se încarcă automat la deschiderea desenului. Un singur proiect VBA
poate fi fixat în desen la un moment dat. În varianta a doua, proiectul este disponibil spre utilizare
în orice desen, dar trebuie încărcat în mod explicit. Un proiect global poate fi partajat cu alţi
utilizatori.
Utilitarul VBA Manager gestionează unitar toate proiectele VBA disponibile (fig. 19.2). Utilitarul
permite încărcarea., descărcarea, salvarea, crearea unor proiecte, fixarea – şi respectiv extragerea
proiectelor VBA din desen. Utilitarul este lansabil prin comanda VBAMAN sau din meniul pull-down
“Tools”, linia “Macro”.
Comenzile VBALOAD şi VBAUNLOAD încarcă/descarcă din memorie proiecte VBA.

Figura 19.2 Utilitarul VBA Manager


Intervenţia în desen a elementelor dintr-un proiect VBA se concretizează prin macrocomenzi.
Lansarea unei macrocomenzi se realizează prin VBARUN, activabilă şi din meniul pull-down
“Tools”. Caseta de dialog “Macros” (fig. 19.3), deschisă de comanda VBARUN oferă lista
macrocomenzilor accesibile în momentul lucrului.
Casetele “Macros” şi “VBA Manager” sunt apelabile reciproc, pentru a asigura gestionarea
rapidă a proiectelor şi a macrocomenzilor.
Pentru crearea, corectarea, modificarea proiectelor VBA, se utilizează VBA IDE, mediul de
lucru menţionat anterior. Acesta se poate lansa fie din “VBA Manager” (butonul “Visual Basic
Editor”), fie din meniul pull-down “Tools”, linia “Macro”, sau prin comanda VBAIDE.
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
225

Figura 19.3 Caseta de dialog “Macros” destinată managementului macrocomenzilor


În fig. 19.4 şi în fragmentul de program de mai jos, se prezintă un exemplu de creare a unei
aplicaţii printr-un proiect VBA, aplicaţie în care se desenează rozeta din patru cercuri exemplificată
anterior în AutoLISP şi într-un fişier script.

Private Sub d_cmd_Click()


'Declaram variabilele in care se stocheaza
'coordonatele centrelor cercurilor
Dim center(0 To 2) As Double
Dim c1(0 To 2) As Double
Dim c2(0 To 2) As Double
Dim c3(0 To 2) As Double
Dim c4(0 To 2) As Double
Dim radius As Double
'Citim coordonatele rozetei din casutele text
center(0) = CDbl(UserForm1.TextBox1.Text)
center(1) = CDbl(UserForm1.TextBox2.Text)
center(2) = 0
radius = CDbl(UserForm1.TextBox3.Text)
'Calculam coordonatele cercului 1
19.Tehnologii de programare în mediul AutoCAD. Fişiere SCRIPT, LISP, VBA
226
c1(0) = center(0)
c1(1) = center(1) + radius
c1(2) = 0
Set circleObj1 = ThisDrawing.ModelSpace.AddCircle(c1, radius)
'Calculam coordonatele cercului 2
c2(0) = center(0) - radius
c2(1) = center(1)
c2(2) = 0
Set circleObj2 = ThisDrawing.ModelSpace.AddCircle(c2, radius)
'Calculam coordonatele cercului 3
c3(0) = center(0)
c3(1) = center(1) - radius
c3(2) = 0
Set circleObj3 = ThisDrawing.ModelSpace.AddCircle(c3, radius)
'Calculam coordonatele cercului 4
c4(0) = center(0) + radius
c4(1) = center(1)
c4(2) = 0
Set circleObj4 = ThisDrawing.ModelSpace.AddCircle(c4, radius)
'Regeneram viewport-ul activ
ThisDrawing.Regen acActiveViewport
ZoomAll
MsgBox "Rozeta a fost creata!!!", , "Rozeta"
End Sub
Private Sub exit_cmd_Click()
End
End Sub
Private Sub UserForm_Initialize()
UserForm1.Left = 3 * ThisDrawing.Width / 4
UserForm1.top = ThisDrawing.Height / 2
End Sub

Figura 19.4 Caseta de dialog creată în VBA, pentru parametrizarea rozetei din 4 cercuri
Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi
227

20. AutoCAD prin Internet


20.1. Cerinţe esenţiale pentru utilizarea desenelor AutoCAD prin
Internet
Lumea Internet evoluează copleşitor în acest prag peste milenii. Lumea AutoCAD a cucerit
mapamondul prin vastele sale capacităţi de reprezentare grafică şi nu numai. Întâlnirea celor două
lumi este firească, ea desfăşurându-se pe tărâmul inteligenţei omului şi a nemărginitei sale aspiraţii
spre perfecţiune.
AutoCAD 2000, şi în mod deosebit proaspăta sa versiune AutoCAD 2000i dispun de facilităţi
deosebite pentru lucrul on-line, prin Internet. De fapt, pasul 2000i din evoluţia mediului AutoCAD
este dedicat tocmai lucrului prin Internet.
O primă condiţie pentru a utiliza desenele AutoCAD la distanţă este disponibilitatea unui
browser, cum ar fi Microsoft Internet Exlorer sau Netscape Communicator, la care se adaugă
accesul la reţeaua Internet.
Facilităţile de lucru on-line pot servi şi într-o reţea locală intranet.

20.2. Proiectarea prin colaborare- “Collaborative Design”


Reţeaua mondială de comunicaţii Internet este un excelent mediu pentru crearea şi
dezvoltarea stilului de proiectare prin colaborare, “Collaborative Design”, în care utilizatori din
diferite ţări, firme, laboratoare partajează fişiere şi resurse. Mediul AutoCAD a dobândit solide
capacităţi de lucru on-line. Includerea în desen a hyperlink-urilor, care pot fi ataşate explicit unor
obiecte grafice, precum şi deschiderea, plotarea ş salvarea desenelor la o locaţie aflată la distanţă,
sunt caracteristici care conferă mediului AutoCAD putere on-line. AutoCAD are capacitatea de a
genera un format vectorial de desen inspectabil prin browser-e clasice de Internet, formatul *.dwf”.
Pentru a inspecta şi a plota desene AutoCAD în format .dwf prin intermediul unor browser-e
clasice, este necesară instalarea auxiliarului WHIP! 4.0 plug-in.
Comenzile interne AutoCAD 2000 care operează cu fişiere admit un URL ca şi locaţie pentru
un fişier. Desenul selectat spre a fi deschis de pe un URL este descărcat pe sistemul propriu de
calcul şi devine accesibil comenzilor AutoCAD. În versiunea 2000, este necesară precizarea
protocolului de transfer (http:// or ftp://) şi extensia “.dwg” sau “.dwt” a desenului vizat pentru

20.AutoCAD prin Internet


228
deschidere. Aceeaşi menţiune este valabilă pentru salvarea fişierului, cu restricţia că, pentru
salvare, poate fi folosit numai protocolul ftp://.
Caseta de dialog “Browse the Web” facilitează navigarea pe Internet şi deschiderea sau
salvarea unui fişier dela/la o anumită locaţie. Caseta scuteşte utilizatorul de scrierea unor secvenţe
URL lungi, rezolvând şi dificultatea legată de necunoaşterea precisă a locaţiei dorite.
AutoCAD acceptă utilizarea unor fişiere-desen plasate la diferite locaţii Internet/intranet ca
referinţe externe (vezi cap. 9). În acest mod, fişierele ce constituie referinţe externe pot fi modificate
uşor de proprietarii lor, iar beneficiarii referinţelor au la dispoziţie permanent variante actuale ale
acestora în desenul-gazdă. Se dispune astfel de desene compozite tot timpul “la zi”, partajate de o
echipă de proiectare sau chiar de mai multe astfel de echipe. Specificarea unei referinţe externe de
la o locaţie Internet cuprinde obligatoriu şi protocolul de transfer (http:// sau ftp://).

20.3. Hyperlink-uri în desenele AutoCAD


20.3.1. Utilitatea şi specificitatea hyperlink-urilor în AutoCAD. Comanda
HYPERLINK
Hyperlink-urile sunt indicatori ce prevăd salturi opţionale la un anumit fişier. Oricărui obiect
grafic din desen i se poate ataşa un hyperlink. Un hyperlink poate să lanseze un procesor de texte,
în care să deschidă un fişier specific acestuia. Se poate crea un hyperlink care să activeze
browser-ul Web şi să încarce o pagină html. În plus, se poate specifica o anumită locaţie din
interiorul unui fişier, la care să se producă saltul: o anumită vedere din alt desen, un anumit
paragraf dintr-un text.
Prin hyperlink-uri, utilizatorul crează asociaţii ale desenului curent cu o varietate de alte
documente (alte desene, liste de materiale, scheme de proiect, texte, manuale electronice,
prezentări electronice, animaţii).
Un desen AutoCAD recunoaşte două tipuri de hyperlink-uri: absolute şi relative. Hyperlink-urile
absolute stochează în definiţia lor întreaga cale până la locaţia fişierului indicat. Hyperlink-urile
relative stochează o cale parţială până la locaţia unui fişier, în raport cu un URL implicit sau cu un
director implicit specificat în variabila de sistem HYPERLINKBASE.
Fişierele vizate de hyperlink-uri sunt stocate local, sau pe o reţea, sau pe Internet.
Cursorul-ecran dobândeşte un format specific atunci când firele reticulare sunt poziţionate
deasupra unui obiect cu un hyperlink ataşat (fig. 20.1). Pentru a accesa fişierul indicat prin
hyperlink, se selectează obiectul şi se aleg succesiv liniile “Hyperlink”, “Open”.
Dacă fişierul adresat de hyperlink este un fişier-şablon AutoCAD, adică un fişier “.dwt”, la
activarea hyperlink-ului, AutoCAD crează un desen nou, pe baza şablonului indicat. Se poate crea
astfel un set de şabloane AutoCAD, uşor partajabile de către mai mulţi utilizatori.
Pentru a ataşa un hyperlink la un obiect grafic din desen, se selectează obiectul şi se
utilizează comanda HYPERLINK sau linia “Hyperlink…” a meniului pull-down “Insert”. AutoCAD
activează caseta “Insert Hyperlink” (fig. 20.2), pentru a fi defini în detaliu hyperlink-ul.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


229

Figura 20.1 Aspectul cursorului la trecerea sa pe deasupra unui obiect cu hyperlink ataşat

Figura 20.2 Caseta de dialog “Insert Hyperlink”


20.AutoCAD prin Internet
230
20.3.2. Avantaje şi dezavantaje ale hyperlink-urilor absolute şi relative
Hyperlink-urile absolute sunt preferate atunci când se vizează un set redus de documente.
Dacă documentul indicat prin hyperlink este mutat de la locaţia specificată, hyperlink-ul trebuie
corectat. Deoarece corectarea se realizează pe fiecare hyperlink în parte, operaţia consumă mult
timp în cazul a numeroase documente vizate prin hyperlink-uri.
Hyperlink-urile relative sunt mai flexibile, mai uşor editabile. Actualizarea hyperlink-urilor
relative poate fi realizată simultan pentru toate legăturile de acest tip create în desen.
Definirea unei căi relative pentru un desen se realizează în caseta “Drawing Properties”
(meniul pull-down “File”, linia “Drawing Properties”). În panoul “Summary” al casetei, în rubrica
“Hyperlink Base” , se înscrie calea relativă pentru desenul curent”.
La crearea unui hyperlink relativ NU trebuie completată calea spre fişierul vizat! În caz
contrar se crează un hyperlink absolut.

20.4. Formatul .dwf


Formatul de desen .dwf (abreviere de la Drawing Web Format), se crează prin plotarea
desenului utilizând caracteristica de plotare electronică “ePlot”.
Formatul .dwf poate fi vizualizat cu orice browser obişnuit şi cu auxiliarul
Autodesk WHIP! 4.0 plug-in. Formatul .dwf suportă operaţii de panning şi zooming în timp real,
controlul layer-elor, al vederilor denumite şi a hyperlink-urilor fixate în desen.
Fişierele .dwf sunt create în format vectorial şi sunt comprimate, pentru a avea dimensiuni cât
mai reduse. Astfel, ele pot fi transmise şi deschise mult mai repede decât desenele AutoCAD
clasice. Fişierele .dwf constituie un mod excelent de partajare a desenelor AutoCAD cu alţi
utilizatori, chiar cu cei care nu dispun de pachetul AutoCAD pe sistemul lor de calcul. Deoarece
interfaţa WHIP! este uşor de folosit, utilizatorii care nu au cunoştinţe de CAD pot vizualiza fără
dificultăţi un fişier-desen .dwf.
AutoCAD dispune de două fişiere preconfigurate de ePlot: Classic.pc3 şi ePlot.pc3. Primul tip
de configurare generează desene cu background negru. Al doilea tip generează desene cu
background alb şi delimitarea formatului de hârtie virtuală. E recomandabil ca desenele procesate
prin ePlot să fie plotate fără lăţime de linie.
Plotarea pe Internet a desenelor AutoCAD se face numai prin protocol ftp://.
În fig. 20.3 se prezintă un exemplu de desen în format .dwf, afişat prin browser-ul Web
Microsoft Internet Explorer.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


231

Figura 20.3 Desen AutoCAD în format .dwf vizualizat prin Microsoft Internet Explorer şi
meniul asociat butonului drept de mouse

20.5. Bara de instrumente WEB


Între barele de instrumente proprii, AutoCAD dispune de bara “Web” (fig. 20.4), destinată
navigării rapide pe Internet. Bara “Web” permite lansarea browser-ului implicit de pe sistemul
respectiv de calcul, navigarea înainte, înapoi, precum şi oprirea navigării. Fiecărui buton de pe bara
de instrumente “Web” îi corespunde şi o comandă directă AutoCAD.

Figura 20.4 Bara de instrumente “Web” din AutoCAD

20.6. Despre strategia iDesign şi AutoCAD 2000i


20.6.1. Preocupări la Autodesk
Autodesk se preocupă statornic de îmbunătăţirea actului creator al proiectării, prin furnizarea
unei tehnologii de vârf. Firma şi-a propus de curând să ofere un mediu de proiectare mai natural,

20.AutoCAD prin Internet


232
mai intuitiv, mai aşa cum se întâmplă când un proiectant se întoarce pe jumătate spre biroul
colegului de alături şi schimbă cu el opinii despre proiect, sau când o echipă de proiectanţi stau în
jurul unei mese de lucru şi se frământă împreună asupra soluţiei sau asupra variantei optime.
Astfel s-a conturat strategia iDesign.
Posibilitatea de a lucra în echipă, iată un mare avantaj al strategiei iDesign adoptate de firma
Autodesk pentru ultimul produs al său din seria AutoCAD, şi anume AutoCAD 2000i. Distanţa
intercontinentală nu mai este un impediment pentru echipa de proiectare, care poate să comunice
după voie în interiorul ei sau cu alţi proiectanţi din lume. Firme cu reprezentanţe şi filiale pe tot
globul pot profita de partajarea desenelor AutoCAD prin Internet.
20.6.2. Cele trei caracteristici esenţiale ale strategiei iDesign
Produse integrate Web; proiectanţii pot să acceseze chiar în timpul elaborării soluţiilor de
proiectare reţeaua Internet printr-un simplu clic, pot să publice informaţia de proiectare pe Web, să
desfăşoare întâlniri de lucru on-line, în timp real, să importe direct, în propriile desene, proiecte ale
produselor realizate de furnizorii lor, şi încă multe alte lucruri.
AutoCAD 2000i oferă un spaţiu de comunicare cu restul echipei de proiectare via Internet. Se
pot utiliza uşor pe această cale informaţii actualizate despre proiect, standardele actuale ale
companiei, noi caracteristici utilitare software.
Noi instrumente Web pentru întreprinderea de proiectare extinsă, instrumente care utilizează
o interfaţă familiară proiectanţilor, bazată pe un browser obişnuit, astfel că până şi cea mai puţin
tehnică persoană din echipă poate avea acces uşor la informaţii şi le poate partaja cu alţii! Aceasta
conferă datelor mai multă valoare, deoarece sunt accesibile oricând şi de oriunde unde există
conexiune la Internet. Costul livrărilor de proiecte către beneficiari scade semnificativ.
Portal de intrare on-line în industrie şi pe pieţele de desfacere care îmbunătăţeşte
colaborarea şi care beneficiază de serviciile şi oportunităţile comerţului electronic! Portalul
informaţional pentru proiectanţii profesionişti “Autodesk Point A” este accesibil printr-un simplu
clic din orice produs al firmei Autodesk integrat Internet. Proiectanţii, clienţi Autodesk, pot să se
conecteze astfel direct la diferite pieţe din industrie. Se oferă aşadar un acces uşor, rapid,
necostisitor la noutăţile informaţionale ale lumii industriale.
Pe lângă formatul .dwf, versiunea 2000i introduce formatul JPEG pentru desene publicate pe
Internet.
Caracteristica eTransmit poate strânge într-un pachet sigur şi bine comprimat desenul, cu
referinţele sale externe, cu toate fişierele aferente. Pachetul este protejat prin parolă, poate fi
transmis rapid pe căi electronice şi înlocuieşte expedierea copiilor hard ale unui proiect.
AutoCAD 2000i, cu puternica sa conexiune Internet/intranet la resurse de informaţie şi de
conţinut, dă multă libertate proiectantului pentru a-şi gospodări şi actualiza standardele,
instrumentele şi practicile în timp real via Web sau intranet, chiar în cazul paratenenţei la grupuri de
lucru distribuite. Efectul evident al acestei oferte: echipele de proiectare sunt mult mai bine
coordonate, procesul de proiectare este mai eficient şi mai de succes.

Lia DOLGA AutoCAD 2000 în douăzeci de paşi


233

Bibliografie
1. Dolga L., Voia I., Vodă M. – Modelare spaţială în mediul AutoCAD R14, Editura
Orizonturi Universitare, Timişoara, 1999
2. Dolga L. – Bazele proiectării asistate de calculator, curs universitar, Centrul de
multiplicare al Universităţii “Politehnica” din Timişoara, 1997
3. Dolga L. – Desen tehnic în domeniul electric, Editura Eurobit, Timişoara, 1999
4. Dolga L., Saftencu D., Vodă M. – Grafică asistată de calculator, Îndrumător de lucrări,
Centrul de multiplicare al Universităţii “Politehnica” din Timişoara, 1995
5. Dolga L., Saftencu D., Vodă M., Cheptea D. – Grafică asistată de calculator cu
aplicaţii în desenul tehnic, Editura Macrosoft, Timişoara, 1994
6. Grabowsky R. – up.Front e.Zine NEWS, “The weekly New Letter for CAD and te
Internet” 1998-2000
7. Savii G.G. – Grafică 3D pe calculatoare PC, Editura Presa Universitară Română,
1997
8. Voia I., Vodă M., Dolga L. – Proiectare 2D în mediul AutoCAD R14, Editura Orizonturi
Universitare, Timişoara, 1999
9. Voia I., Vodă M. Dolga L. – Exerciţii şi teste pentru verificarea cunoştinţelor de
AutoCAD R14, Editura Mirton, Timişoara, 1999
10. *** - AutoCAD 2000 şi Mechanical Desktop Release 4 Help Files
11. *** - site http://www.autodesk.com/
12. *** - site http://www3.autodesk.com/
13. *** - site pointa.autodesk.com
14. “”” – site locationservices.audesk.com
15. *** - site pointa04.autodesk.com
16. *** - site www2.discreet.com
17. *** - site http://www.amazon.com
18. *** - site www.macromedia.com

Bibliografie