Sunteți pe pagina 1din 20

REFERAT:

„TRANSPARENȚA DECIZIONALĂ ȘI
DISPOZIȚIA DE A COMUNICA A
AUTORITĂȚILOR PUBLICE. EFECTELE
LOR ASUPRA BUNEI GUVERNĂRI”
Cuprins

INTRODUCERE.........................................................................................................................

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ ȘI


ROLUL ACESTEIA................................................................................................................

CAPITOLUL II. LEGEA TRANSPARENȚEI........................................................................

CAPITOLUL III. CORUPȚIA – UN TIP DE RELAȚIE ÎNTRE ADMINISTRAȚIE ȘI


CETĂȚEAN..................................................................................................................................

CONCLUZII..................................................................................................................................

BIBLIOGRAFIE...........................................................................................................................
INTRODUCERE

Prezenta lucrare îşi propune să evidenţieze şi să analizeze procedurile de transparenţă


decizională în administraţia publică din România.De asemenea tratează şi modalităţile de
îmbunătăţire a relaţiei: administraţie publică – cetăţean. În acest scop vom incerca să clarificăm
conceptul de transparenţă decizională şi metodele concrete prin care acesta este transpuns în
realitate.
Transparenţa urmăreşte asigurarea unui acces mai larg al cetăţenilor la informaţiile şi
documentele aflate în posesia instituţiilor statului, participarea cetăţenilor la procesul decizional şi
asigurarea legitimitătii, eficacităţii şi responsabilităţii administraţiei faţă de cetăţean. Conceptul de
transparenţă a procesului decizional derulat în instituţii se referă la asigurarea accesului cetăţenilor
la documentele aflate în gestiunea instituţiilor statului precum şi la consultarea cetăţenilor cu
privire la adoptarea unor reglementări.
Transparenţa, în sens larg, se referă la accesul liber la informaţie de orice fel, la
posibilitatea de a opta sub orice formă.
Prin această lucrare ne-am propus să cercetăm măsura în care autorităţile şi instituţiile publice
aplică prevedeile legii nr 544/2001 în litera şi spiritul său. Această lege este deosebit de importantă
deoarece reglementează primul contact dintre autoritătile publice şi cetăteni. În acest sens se poate
vorbi de transparentizarea si responsabilizarea instituţiilor publice şi participarea cetăţenilor la
procesul de luare a deciziilor.
De asemenea, încercăm să definim şi procesul de optimizare a performanţelor instituţiilor
publice din perspectiva liberului acces la informaţii de interes public. Vom trata aceasta temă
din perspectiva legislativ-normativă oferind un cadru care permite asigurarea şi aplicarea
principiului supremaţiei legii, respectiv a egalităţii de tratament faţă de public, a cetăţenilor în faţa
legii şi tratamentul nediscriminatoriu al lor, apreciat de teoreticieni şi practicieni în egală măsură.
Conceptul „transparenței decizionale” în adiministrația publică l-am analizat conform
metodei de cercetare operaționalizarea calitativă. Cu ajutorul acestei metode am urmărit
descrierea comprehensivă a administrației publice și dispoziția acesteia de a comunica cu
cetățeanul. Și pentru că măsura este egală cu operaționalizarea, în textul lucrării am măsurat
caracteristicile conceptului de „TRANSPARENȚĂ”, pe care l-am legat de realitate.
Mai mult de atât, procesul operaționalizării calitative contribuie la găsirea unui aspect
caracteristic studiat, și anume la aspectul funcțional. Acest aspect prezintă intercațiunea
administrație publică – cetățean. Nici un aspect nu rămâne a fi neglijat, cum este aspectul tehnic
(ceea ce primește cetățeanul) în administrație care depinde de multe ori de cel funcțional, de altfel,
cum este relatat în lucrarea elaborată și anume: lipsa de informare poate face ca anumiți cetățeni
să nu-și poată primi drepturile sau serviciile cuvenite din cauza lipsei transparenței decizionale,
existența corupției, birocrației etc.
Într-o altă ordine de idei, datorită aspectului funcțional am identificat următorii indicatori
care presupun calitățile unei administrații publice transparente:
1. Promptitudine: dorința de a ajuta cetățeanul, de a fi cât mai promți;
2. Competență: abilități și cunoștințe;
3. Politețe: respect, considerație și amabilitate;
4. Onestitate: cinste și corectitudine;
5. Siguranță: lipsa pericolului, a riscului și a îndoielilor;
6. Comunicare:informarea cetățeanului la timp și într-un limbaj accesibil;
7. Acces: ușurința cu care cetățeanul poate intra în contact cu funcționarul;
8. Înțelegerea față de cetățean: eforturile de a cunoaște cetățeanul și nevoile sale;
9. Credibilitate: abilitatea de a respecta angajamentele cât mai riguros;
10. Aspecte tangibile: clădiri, echipament personal, comunicații.
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ
ȘI ROLUL ACESTEIA

Puterea administraţiei publice îşi găseşte legitimitatea în lege, care îi recunoaşte acesteia
caracterul discreţionar, adecvat intereselor publice pe care trebuie să le îndeplinească. Felix și
Loyd Nigro prezintă „definiţia administraţiei publice” prin intermediul a cinci puncte:
a) este un efort al unui grup care cooperează într-un cadru public;
b) acoperă cele trei ramuri-executivă, legislativă şi juridică şi relaţiile dintre ele;
c) are un rol important în formularea politicii publice şi este o parte a procesului politic;
d) este diferită de administraţia privată prin trăsături semnificative;
e) este asociată de aproape cu numeroase grupuri private şi de indivizi.
Administraţia publică reprezintă o activitate de organizare a executării și executare în
concret a legii prin intermediul instituţiilor abilitate în acest sens. Administraţia publică reprezintă
o ştiinţă şi în acelaşi timp o artă, prin intermediul căreia se duc la îndeplinire politicile statului.
Guvernul îşi atinge obiectivele prin intermediul administraţiei publice deoarece aceasta traduce
într-un mod concret cetăţeanului necesitatea aplicării dar şi respectării legii. Administraţia are
structuri proprii prin intermediul cărora pune în aplicare prevederiile legii şi a celorlalte acte
normative.
Administraţia publică este rezultatul muncii unui număr semificativ de persoane care îşi
desfăşoară activitatea într-un spaţiu public. Aceasta pentru a-şi duce la bună îndeplinire scopul,
beneficiază de o serie de resurse şi anume: umane – şi aici putem menţiona potenţialul creativ al
fiinţei umane, informaţionale, materiale şi financiare. Administraţia publică trebuie să fie mereu
pregătită să desfăşoare acţiuni concrete cu efect direct şi imediat astfel încât să se poată evidenţia
în faţa cetăţenilor, rezultatele nefiind în unele cazuri cele mai favorabile. Administraţia se află într-
un continuu dialog cu grupurile sociale datorită problemelor existente la nivelul comunităţii, în
acest sens sunt instituţionalizate formele de consultare. Datorită acestui fapt grupurile îşi cunoasc
bine drepturile şi obligaţiile şi au sentimentul că opinia lor într-adevăr contează.
Nu acelaşi lucru se poate spune despre cetăţeni care consideră că de cele mai multe ori
punctul lor de vedere nu contează şi se simt abandonaţi de către administraţie. De asemenea trebuie
să subliniem faptul că societetea per ansamblu are anumite aşteptări de la administraţie. În acest
sens administraţia are anumite sarcini care sunt stabilite printr-un program guvernamental al
partidului care iese învingator în alegeri. Sarcinile pot fi atât de natură economică, cât şi de natură
socială care pot fi transformate ulterior în acte normative adoptate de Parlament. Apoi
administraţia trebuie să stabilească ordinea de prioritate a respectivelor sarcini şi să elaboreze
măsurile de aplicare în concret a acestora. Pentru a duce la îndeplinire sarcinile sale, administraţia
trebuie să ţină cont de condiţiile de timp şi de mediu, astfel ea beneficiază de putere discreţionară
fiind conştientă de rolul său în societate.
Societatea reprezintă principalul furnizor de valori sociale pentru administraţie, iar
administraţia este cea care apreciază gradul de îndeplinire al valorilor furnizate. Din această cauză
„nu se poate vorbi de un sistem abstract de administraţie publică, ci de un tip istoric, concret de
administraţie publică, într-o ţară sau alta”1. Alexandru Negoiţă afirmă că „administraţia publică
pentru a putea să-şi realizeze sarcinile sale are nevoie să se sprijine pe puterea politică”2.
Administrația publică se manifestă activ în toate sferele vieții sociale, având conexiuni și
legături cu multe componenete ale societății. Acestea fiind spuse, enumerăm următoarele principii
de bază ale administrației publice:
a) Principiul legalității – acțiunea administrației publice este subordonată legalității și de
aceea, aceasta trebuie întemeiată în temeiul legii. Actele administrative, care sunt acte individuale,
trebuie făcute numai în baza și în cadrul dispozițiilor stabilite mai înainte pe cale generală și
impersonală de către legiuitor. Actul administrativ este principalul instrument de realizare a
administrației publice și este un act unilateral. Încercând să evite excesul de putere, decidentul nu
poate face decât atât cât îi permite legea, în exercitarea competenței sale de alegere. Tot în baza
acestui principiu, este pusă la dispoziție o acțiune în justiție, pentru un mai bun control al legalității.
b) Principiul proporționalității. Încălcarea principiului reprezintă o libertate de acțiune
depășită, o utilizare excesivă a puterii politice. Trebuie, astfel, adaptate mijloacele de realizare la
finalitatea urmarită.
c) Principiul permanenței și continuității în asigurarea interesului general. Prin satisfacerea
intereselor generale, publice, este menținut un echilibru social și o ordine publică. Reprezentând
în totalitate statul, administrația publică trebuie să fie continuă, promptă și energică.
d) Principiul subordonării administrației interesului general.
e) Principiul motivării.

1
Negoiţă A., Ştiinţa Administraţiei, Editura Univers,1997, p. 21
2
Idem, p. 99
f) Principiul transparenței.
g) Principiul egalității în fața administrației.
Trebuie precizat că administrația publică este mai cuprinzătoare și nu se confundă cu
”adminstrația de stat” întrucât conceptul de administrație publică se referă nu numai la Guvern și
ministere, respectiv la activitatea lor în domeniul aplicării legii, ci și la activitatea și structura
organizatorică prin intermediul căreia se organizează aplicarea și se aplică legea la nivelul unitaților
administrativ-teritoriale în conformitate cu principiul autonomiei locale și al descentralizării
administrative, aplicabile într-un stat de drept. Noțiunea de administrație publică este analizată și
prin raportarea la alte noțiuni, cum ar fi: autoritatea administrativă, putere publică, serviciu public,
organ administrativ.
Profesorul Constantin Rănincescu utilizează noțiunea de funcție administrativă precizând
că aceasta înseamnă asigurarea funcționării continue și regulate a serviciilor publice administrative,
care constituie, în totalitatea lor, administrația unui stat.
Serviciile publice interioare reprezintă compartimentele de lucru ale autorităților publice ,
iar entitățile distincte ale administrației publice care au sau nu personalitate juridică, dar dispun de
o anumită autonomie, ce au o organizare de sine stătătoare și o conducere proprie,
reprezintă serviciile publice exterioare. Administrația publică centrală este cea care înființează
serviciile publice de interes național. Acestea apar sub forma structurilor interioare, regiile
autonome sau instituții publice, în ceea ce privește serviciile publice exterioare.
Revenind la principii, cel mai de frunte principiu care ar trebui să existe printre multitudinea de
caracteristici ale administrației publice este principiul transparenței. Aplicarea reală a principiului
transparenţei ar duce la o mai mare încredere în legi şi reglementări, din moment ce ele au fost
adoptate cu consultarea celor interesaţi.
Încrederea în cadrul legal va avea ca rezultat un mai mare grad de respectare a legii, cu
urmări pozitive asupra dezvoltării economice şi a menţinerii unor relaţii de cooperare între aparatul
guvernametal şi societate3. Transparentizarea autorităţilor publice este un proces dinamic. Pe
masură ce legea este din ce în ce mai aplicată, autorităţile administraţiei publice vor fi din ce în ce
mai transparente, pentru că vor avea exerciţiul aplicării legii.

3
Alistar, Victor, Transparenţa decizională în administraţia publică, Bucureşti, 2005, Institutul Naţional de
Administraţie, p. 29
CAPITOLUL II. LEGEA TRANSPARENȚEI

Din totalul actelor normative emise în România, majoritatea covârşitoare sunt creaţia
puterii executive. Dincolo de normele emise direct de Guvern prin intermediul ordonanţelor şi a
ordonanţelor de urgenţă, marea majoritate a legilor adoptate de Parlament sunt iniţiate de Guvern,
fiind redactate în cadrul instituţiilor administraţiei publice. În aplicarea legilor şi ordonanţelor,
Guvernul, ministerele, alte instituţii statale centrale sau de la nivel local, dar şi toate instituţiile
administraţiei publice locale emit în mod continuu un mare număr de acte normative. Tot acest
corp de legislaţie apare şi este frecvent modificat fără implicarea celor interesaţi, fie că sunt cei
care urmează să aplice actele respective sau cei a căror activitate este reglementată prin acestea.
Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe ale activităţii de reglementare,
conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa actelor normative. Absenţa
consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite, lucru ce determină o
accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal existent în
România.
Ce este legea transparenţei? Legea transparenţei asigură deschiderea activităţii
administraţiei publice centrale şi locale către cetăţeni prin intermediul a două mecanisme
importante:
1. Participarea publicului la procesul de elaborare a reglementărilor;
2. Participarea publicului la procesul de luare a deciziilor.
Ce nu este legea transparenţei? Legea transparenţei nu trebuie confundată cu legea privind
accesul la informaţiile de interes public şi nici cu democraţia directă. Spre deosebire de legea
accesului la informaţiile de interes public, care permite accesul cetăţeanului la informaţiile publice
gestionate de diverse entităţi publice, legea transparenţei oferă posibilitatea cetăţenilor de a
participa activ la procesul de elaborare de reglementări prin sugestii adresate autorităţilor
administraţiei publice.
De asemenea, spre deosebire de democraţia directă, legea transparenţei nu conferă
cetăţenilor dreptul de a lua decizia finală cu privire la reglementările care vor fi adoptate. Acest
rol va fi în continuare asumat de autorităţile administraţiei publice care vor decide dacă includ sau
nu în proictele de reglementări informaţiile şi sugestiile primite din partea cetăţenilor,
organizaţiilor neguvernamentale şi asociaţiile de afaceri.
Cui i se adresează această lege? Legea transparenţei implică o colaborare între doi
parteneri: administraţia publică şi destinatarii reglementărilor elaborate de aceasta (cetăţeni,
organizaţii neguvernamentale, asociaţii de afaceri). Pe lângă administraţia publică, legea face
referire la instituţii publice şi la servicii publice, deşi aceste organisme nu au atribuţii directe în
procesul de adoptare a reglementărilor.
Ce presupune legea? Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi
celelalte instituţii publice care utilizează resurse financiare publice au obligaţia de a face publice
proiectele de reglementări înainte ca acestea să fie adoptate. După acest moment, destinatarii
reglementărilor, persoane fizice sau juridice, au posibilitatea de a formula sugestii şi recomandări
cu privire la reglementările care le-au fost prezentate în stadiu de proiect. Sugestiile astfel
formulate vor fi analizate de către autorităţile iniţiatoare care vor decide asupra necesităţii
includerii în textul final al reglementărilor. Cu privire la participarea publicului la procesul de luare
a deciziilor, legea prevede posibilitatea celor interesaţi de a participa şi de a-şi exprima punctele
de vedere în cadrul şedinţelor organismelor menţionate mai sus.
Care sunt beneficiile legii?
a) Pentru administraţia publică:
• obţine în mod gratuit informaţii suplimentare cu privire la sectoarele de activitate care
urmează să fie afectate de reglementările propuse;
• explică necesitatea reglementărilor propuse;
• înlătură problemele de implementare a reglementărilor datorate necunoaşterii acestora
de către destinatari;
• înlătură problemele de implementare datorate deficienţelor de redactare ale
reglementărilor;
• câştigă încrederea opiniei publice.
b) Pentru beneficiarii reglementărilor:
• iau cunoştinţă de proiectele de reglementări propuse de administraţia publică;
• îşi exprimă punctele de vedere cu privire la aceste proiectele;
• îşi adaptează activitatea din timp la cerinţele care urmează a fi introduse.
Legea transparenţei prevede o modalitate de implicare a cetăţenilor în luarea deciziilor la
nivelul administraţiei. Sfera modurilor de participare a cetăţenilor în viaţa organelor administrative
statale este mult mai largă. Încercând să definim participarea cetăţenească, vom spune că ea este
procesul prin care preocupările, nevoile şi valorile cetăţenilor sunt încorporate procesului de luare
a deciziilor în cadrul administraţiei publice locale.5 Dintre avantajele participării cetăţeneşti pentru
administraţia publică putem enumera:
• Restabileşte şi construieşte încrederea între administraţia publică şi cetăţeni;
• Ajută administraţia să identifice nevoile comunităţii mai repede şi cu o satisfacţie mai
mare pentru cetăţeni;
• Oferă gratuit administraţiei publice informaţii în legătură cu deciziile ce trebuie luate;
• Conduce comunitatea către consens şi nu către conflict;
• Administraţia şi cetăţenii sunt capabili să abordeze și dezbată împreună problemele şi
oportunităţile oferite într-un mod mult mai creativ.
După International Association for Public Participation luăm la cunoștință despre valorile
de bază întru practicarea participării publice:
Publicul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în deciziile ce privesc acele acţiuni care le
afectează viaţa;
• Participarea publică include promisiunea că aceasta va influenţa decizia;
• Procesul participării publice comunică interesele şi vine în întâmpinarea nevoilor tuturor
participanţilor;
• Procesul participării publice solicită şi facilitează implicarea acestor persoane potenţial
afectate;
• Procesul participării publice invită participanţii să-şi definească modul propriu de
implicare;
• Procesul participării publice arată participanţilor felul în care contribuţia lor a afectat
decizia;
• Procesul participării publice furnizează participanţilor informaţiile necesare pentru ca
aceştia să participe într-un mod cât mai semnificativ.
Legea nu trebuie privită ca favorizând cetăţenii şi defavorizând lucrătorii în administraţie,
pentru că măreşte volumul de muncă. Din contră, administraţia primeşte numeroase informaţii
valoroase şi necesare, în mod gratuit şi particularizat pentru proiectul de act normativ sau decizia
respectivă. Îşi sporeşte astfel capacitatea de a lua hotărâri şi de a adopta acte normative coerente
şi adaptate nevoilor, care vor fi mai uşor acceptate şi puse în aplicare.
CAPITOLUL III. CORUPȚIA – UN TIP DE RELAȚIE ÎNTRE ADMINISTRAȚIE ȘI
CETĂȚEAN

Corupţia este un fenomen social grav, cu o amploare deosebită, cu forme variate şi


complexe, manifestate până la cele mai înalte niveluri ale societăţii. Ea reprezintă o ameninţare
majoră pentru democraţie, constituind o negare a drepturilor omului şi o încălcare a principiilor
democratice, pentru echitatea socială şi pentru justiţie, erodând principiile unei administraţii
eficiente, punând în pericol stabilitatea şi credibilitatea instituţiilor statului şi a reprezentanţilor
acestora, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială.
La ora actuală corupţia constituie unul dintre subiectele principale de discuţie în orice
domeniu şi la orice nivel, reprezentând una dintre cele mai mari provocări ale lumii contemporane.
Ea este prezentă atât în statele sărace şi în curs de dezvoltare, cât şi în cele dezvoltate, iar lupta
pentru combaterea ei a devenit o problemă serioasă, cu cât aceasta se extinde foarte rapid,
cuprinzând, mai întâi, câteva sectoare, câteva domenii şi apoi întreaga societate, devenind un stil
de viaţă, un labirint din care nu se mai poate ieşi, o mentalitate4 .
În România fenomenul corupţiei sare peste orice bănuită rigiditate, dovedindu-se expansiv
în numeroase domenii, ceea ce constituie un obstacol în calea aderării la Uniunea Europeană.
Rezultatele studiului privind indicele de percepţie a corupţiei (IPC) pe anul 2001, realizat de
organizaţia mondială anticorupţie Transparency International, plasează România pe locul 69,
aceasta fiind singura ţară care negociază aderarea la Uniunea Europeană de pe un asemenea nivel.
Clasamentul virtual întocmit în domeniul corupţiei în 91 de ţări situează România la egalitate de
puncte cu Venezuela, fiind devansată de ţări ca Ghana, Thailanda, Zimbabwe şi Republica
Moldova.
Corupţia pare să fie foarte extinsă, dacă nu chiar permanentă, în administraţie, atât la nivel
central, cât şi la nivel local, fiind accentuată de lipsa unei definiri clare a responsabilităţilor,
confuzie în separarea funcţiilor administrative de cele politice şi o lipsă de transparenţă în
procedurile administrative. La acestea se mai adaugă lipsa unui cadru legal adecvat pentru eficienţa
luptei împotriva corupţiei din administraţia publică. În paralel, instituţiile implicate în combaterea
acesteia îşi caută încă identitatea, se supun reformărilor care survin în urma revizuirilor legislative

4
Combaterea corupţiei în diferite spaţii socio-politice, Revista „Economie şi administraţie locală”, Bucureşti,
Editura Tribuna Economică, nr. 8/august 2003.
şi manifestă încă acea lentoare birocratică ce nu reuşeşte să facă faţă dezlănţuirilor inovative ale
corupţiei.
În administraţia publică, subiecţii actelor de corupţie sunt funcţionarii publici, cărora li se
acordă permanent sau provizoriu, în virtutea legii, prin numire, prin alegere sau în virtutea unei
însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii, în vederea exercitării funcţiilor într-un serviciu public sau
într-o altă instituţie. În ultimul timp, se pot observa tot mai multe articole în diferite ziare care fac
referiri la corupţia din rândul funcţionarilor publici, ceea ce îl determină pe cetăţean să creadă că
nu există standarde de conduită în rândul acestei categorii.
Sentimentul de nesiguranţă, dificultatea promovării şi nivelurile scăzute ale compensaţiilor
financiare, privatizarea unor servicii publice (care determină o serie de probleme complexe,
precum reducerea de personal, reorientarea profesională, conflictele de interese şi găsirea unor noi
locuri de muncă), reducerea dimensiunilor aparatului birocratic, redefinirea în permanenţă a
atribuţiilor ministerelor şi agenţiilor au un impact adesea negativ asupra funcţionarilor publici şi,
în cazurile cele mai grave, îi determină să cedeze tentaţiilor corupţiei.
Corupţia şi lipsa standardelor etice din cadrul funcţiei publice ameninţă administraţia
publică în ceea ce priveşte consolidarea credibilităţii funcţiei publice şi a instituţiilor democratice
în faţa propriilor cetăţeni şi contribuie, de asemenea, la agravarea sărăciei şi la slăbirea sistemului
de servicii prestate cetăţenilor. Pentru ca prevenirea şi combaterea fenomenului de corupţie să fie
eficientă, este necesară concentrarea pe înţelegerea cauzelor profunde ale diferitelor manifestări
ale actelor de corupţie, precum şi pe găsirea unor metode de eliminare sau de diminuare a acestui
fenomen. Din acest punct de vedere administrația are nevoie de:
1. Un cadru legislativ coerent şi suficient, corelat cu măsuri manageriale eficiente care să
reducă riscul de a ceda tentaţiilor corupţiei;
2. Condiţii de muncă;
3. Transparență şi comunicare în sectorul public;
4. Lipsa unui politizării administraţiei;
5. Lipsa stimulentelor materiale şi morale;
6. Atitudinea activă a cetăţenilor în raport cu administraţia publică;
7. Completarea şi armonizarea cadrului legislativ prin adoptarea legii salarizării
funcţionarilor publici;
8. Restructurarea de fond a Corpului Funcţionarilor Publici;
9. Selecţia riguroasă a funcţionarilor publici;
10. Profesionalizarea şi pregătirea funcţionarilor publici;
11. Schimbarea de fond a relaţiei cetăţean – funcţionar public;
12. Corelarea salariilor cu responsabilităţile funcţionarilor publici.
CONCLUZII

În România, asigurarea transparenţei instituţionale este reglementată de Legea nr. 52/2003,


care cuprinde prevederile legislaţiei europene. Cadrul şi instrumentele lucrării reliefate vor putea
evidenţia rolul şi importanţa aplicării acestor reglementări atât de necesare în ceea ce priveste
transparenţa decizională şi implicit buna desfăşurare a administraţiei publice din România.
Principiile bunei administraţii prevăd respectarea legii, lipsa disciminării şi tratamentului egal,
proporţionalitatea, consecvenţa, obiectivitatea şi imparţialitatea. Respectarea minimală a acestora
va garanta servicii publice administrative de o calitate superioară şi o mai bună informare şi
implicare a comunităţii.
Relaţia administraţie publică – cetăţeni a fost întotdeauna una destul de controversată,
ambele părți având destul de multe lucruri de reproşat una celeilalte. Lipsa de profesionalism a
funcţionarilor, birocraţia excesivă, corupţia care domneşte peste tot dar oficial nu există, mersul
greoi al procedurilor administrative, lipsa de profesionalism în relaţiile cu publicul, aglomeraţia,
confuziile sau erorile angajaţilor, lipsa de informare în rândul publicului sunt în mare, problemele
care intervin în această relaţie administraţie – administrați.
Transparenţa trebuie să devină o componenta esenţială a instituţiilor publice, ea este mai
curând o prevedere a legii, distanţa dintre gradul actual de transparenţă al instituţiilor şi obiectivele
fixate prin lege fiind destul de însemnată. Lipsa transparenţei decizionale, alături de alte carenţe
ale activităţii de reglementare, conduce la încrederea scăzută a societăţii în forţa şi importanţa
actelor normative. Absenţa consultărilor face ca normele să fie frecvent modificate sau înlocuite,
lucru ce determină o accentuată instabilitate legislativă şi nu oferă siguranţa necesară cadrului legal
existent în România. De asemenea un alt efect al lipsei transparenţei decizionale în administraţia
publică poate fi şi este în țara noastră, apariţia fenomenului de corupţie. Standardele de
transparenţă în sectorul public, în sistemul administrativ trebuie accentuate. Transparenţa
constituie una din premisele combaterii corupţiei.
Simptomele acestei instabilităţi legislative sunt legate de o adevarată inflaţie legislativă,
caracterizată de unii ca o adevarata „orgie legislativă”5. Astfel în fiecare legislatură, Parlamentul

5
Vida, Ioan, Legistică formală, Editura Lumina Lex ,Bucureşti, 2006, p. 23, a se vedea A. Viandier, La crise de la
technique législative, in “Droits”, nr. 4/1984, p. 76.
edictează legi noi, care se adaugă celor anterioare, care nu sunt abrogate. În ţara noastră fenomenul
nu este absent. Mai exact, transparenţa priveşte acţiuni care au în vedere :
a) informarea din oficiu a persoanelor asupra intereselor de ordin public care urmează să fie
dezbătute de autoritaţile administraţiei publice centrale sau locale, precum şi asupra proiectelor de
acte normative;
b) consultarea cetăţenilor şi a asociaţiilor legal constituite, la iniţiativa autorităţilor publice, în
procesul de elaborare a proiectelor de acte normative;
c) participarea activă a cetăţenilor la luarea deciziilor administative şi în procesul de elaborare a
proiectelor de acte normative;
Conceptul de transparenţă decizională vine să susţină colaborarea tot mai strânsă între
cetăţeni, pe de-o parte, şi dintre cetăţeni şi instituţii publice – centrale şi/sau locale, pe de altă parte.
Actorii interesaţi în această transparenţă, au un cuvânt important de spus, părerile lor arată un
aspect important al implicării precum şi implementarea lor într-o societate care tinde a fi una
democratică prin respectarea drepturilor fundamentale ale omului.
Cetăţenii – în majoritatea lor constituind un grup de oameni nemulţumiţi, având o perspectivă
sumbră şi kafkiană asupra sistemului funcţionăresc. Nu însa întotdeauna în cunoştiinţă de cauză,
mulţi dintre ei având o impresie negativă înainte de a se confrunta cu sistemul. În fond, este bine
cunoscută predilecţia românului de rând asupra formulelor generalizate prin care defineşte lumea
ce îl inconjoară. Majoritatea cetăţenilor sunt nemulţumiţi de modul cum funcţionează administraţia
publică, consideră că toţi funcţionarii sunt corupţi sau cel puţin coruptibili, sunt enervaţi de
sistemul de migrare de la un birou la altul şi de lipsa de informare. Ei vor să se implice în luarea
deciziilor într-un sistem transparent.
Una dintre responsabilităţile autorităţilor administraţiei publice locale este să permită
membrilor comunităţilor să participe în procesul de luare a deciziilor. Dar, acest lucru presupune
deschidere din partea autorităţii prin informarea constantă a celor pe care îi guvernează astfel încat
aceştia să fie capabili în a-şi expune ideile, pro sau contra.
Cele mai importante:

Practici impuse de lege Practici bune


• Anunţul referitor la dezbaterea • Primarul se întâlneşte cu
unui proiect de hotărâre se cetăţenii şi în afara
afişează și se transmite către programului de audienţe;
public conform legii; • La şedinţele consiliului local
•Administraţia locală sunt invitate în
organizează dezbateri publice la mod special persoane interesate
cererea, în scris, a unei asociaţii de problema respectivă sau cu
legal constituite; expertiza în domeniu;
•Consilierii locali acordă audienţe • Participanţii la dezbaterile
la solicitarea celor interesaţi; publice se pot
• Şedinţele consiliului local sunt exprima corespunzător.
publice.

Publicul trebuie să fie permanent informat asupra activităţii autorităţilor publice, atât în
stadiul de evaluare a planurilor de activitate, cât şi în momentul adoptării şi implementării
deciziilor, furnizându-i-se în orice moment informaţii complete, obiective şi consistente de natură
financiară ori în legatura cu misiunea şi planificarea strategică a entităţilor publice. Transparenţa
permite oricărei persoane asupra căreia produce efecte un act al unei entităţi publice să cunoască
temeiul acestuia. La rândul lor entităţile publice primesc de la entităţile superioare feed-back
constând în evaluarea amănunţită a activităţii lor.
BIBLIOGRAFIE
1. Revista Economie şi Administraţie Locală, Bucureşti, Editura Tribuna Economică, 2002 – 2003;
2. Alistar, Victor, Transparenţa decizională în administraţia publică, Bucureşti, 2005, Institutul
Naţional de Administraţie;
3. Alexandru I., Cărăuşan M., Bucur S., Drept administrativ, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2009
4. Negoiţă A., Ştiinţa Administraţiei, Editura Univers, 1997;
5. Vida, Ioan, Legistică formală, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2006;
6. Alistar, Victor, Etica şi transparența în administrația publică-suport de curs, București, 2007;
7. Programul naţional de prevenire a corupţiei, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1065/2001,
publicat în Monitorul Oficial nr. 728 din 15 noiembrie 2001;
8. Alistar, V., Cocosatu, M., Dincă,D., Popescu,I., Deontologia funcţionarilor publici, suport de
curs Departamentul pentru Învăţământ la Distanţă, Bucureşti;
9. PROFIROIU, M., PARLAGI, A., CRAI, E. Etică şi corupţie în administraţia publică, Bucureşti,
Editura Economică, 1999;
10. Baciu, Doina, Servicii de informare pentru cetăţeni în societatea informaţională, a se
vedea http://www.acad.ro/pro_pri/doc/st_f00.doc
11. Asociaţia Română pentru Transparenţă (ART), Transparenţa decizională în administraţia
publică, a se vedea
http://www.apd.ro/files/publicaţii/Transparenţa decizională în administraţia publică.pdf
12. Chioveanu, Paul, Bucheru, Mădălina (coordonatori), Hrebenciuc, Mioara, Rădulescu, Laura,
Marza, Constantin, Transparenţa decizională în România anului 2007, a se vedea
http://www.apd.ro/files/publicatii/Raport_de_monitorizare_cu_privire_la_aplicarea_si_respectar
ea_Legii_52_2_003..pdf.
13. www.agenda21.org.ro/download/raport_monitori_transparenţă;
14.Bularda, Doru, Chioveanu, Paul, Pop, Andrei, Preda, Oana, Presada, Florina, Buna guvernare
la români, Ghid de bune practici pentru consolidarea bunei guvernări locale, Bucureşti, 2008, a
se vedea http://www.bunaguvernare.eu/files/Buna_guvernare_la_romani-
ghid_de_bune_practici.pdf;
15. REGULATION (EC) No 1049/2001 OF THE EUROPEAN PARLIAMENT AND OF THE
COUNCIL, Official Journal of 31.5.2001 the European Communities L 145/43, disponibil la
adresa: http://www.europarl.europa.eu/register/pdf/r1049_en.pdf;
16. Giurgiu, Anca Daniela, Baboi Stroe, Adrian, Luca, Simona, Coruptia in adminstratia publica
locala, Editura Fundatiei pentru dezvoltarea societatii civile, 2002, p. 19, a se vedea
http://www.fdsc.ro/documente/26.pdf;
17. Raport asupra îndeplinirii prevederilor Programuluil de guvernare 2005-2008, septembrie
2008, p. 242, a se vedea http://www.gov.ro/upload/articles/101467/pgfinal19-09.pdf;
18. PROFIROIU, M., PARLAGI, A., CRAI, E. Etică şi corupţie în administraţia publică,
Bucureşti, Editura Economică, 1999;
19. http://integritate.resurse-pentru-democratie.org/generalitati_coruptie.php;
20. http://www.comunicatedepresa.ro/upload/;
21. www.fdsc.ro
22. www.osf.ro