Sunteți pe pagina 1din 7

ANXIETATEA SOCIALĂ, simptom sau tulburare in diferitele tipuri de colectivitati

Dr. Felicia Ceausu


DEFINIŢIE Anxietatea se defineşte ca o reacţie afectivă cu certe valenţe adaptative,
cu condiţia să se manifeste ca răspuns dat la ameninţări obiective, este starea în care
persoana se dovedeşte incapabilă să mobilizeze un pattern comportamental bine
definit pentru a putea inlătura sau modifica acel eveniment sau obiect, respectiv acea
interpretare, care ameninţă realizarea vreunuia dintre obiectivele sale importante.
Anxietatea este o teamă difuză, o frică de faptul că nu putem controla realitatea și o
tendință de a face scenarii apocaliptice la infinit.
CLASIFICARE TULBURĂRILE ANXIOASE CUPRIND:
-panica fără agorafobie
-panica cu agorafobie
-agorafobia fără istoric de panică
-tulburarea anxioasă generalizată
-fobia specifică
-fobia socială
-tulburarea obsesiv-compulsivă
-tulburări de stress posttraumatic
-tulburări anxioase fără altă specificare

ANXIETATEA SOCIALĂ
Criteriile de diagnostic
A. O frică intensă şi persistentă de una sau mai multe situaţii sociale sau de
funcţionare, în care persoana este expusă unor oameni nonfamiliari sau unei
posibile scrutări de către alţii.Individul se teme că va acţiona într-un mod(sau
va prezenta simptome anxioase) care vor fi umilitoare sau jenante.Notă:La
copii,trebuie să existe proba capacităţii de relaţii sociale corespunzătoare etăţii
cu persoane familiare,iar anxietatea trebuie să survină in situaţiile cu egalii, nu
doar în interacţiunile cu adulţii. B. Expunerea la situaţia socială temută
provoacă aproape constant anxietate,care ia forma unui atac de panică limitat
situaţional sau predispus situaţional.Notă:La copii,anxietatea se poate exprima
prin exclamaţii, accese coleroase, stupefacţie sau retragere din situaţiile sociale
cu persoane nefamiliare. C.Persoana recunoaşte că frica sa este excesivă sau
nejustificată.Notă:La copii, acest element poate fi absent. D.Situaţiile sociale
sau de funcţionare temute sunt evitate sau chiar îndurate cu o anxietate sau
detresă intensă. E.Evitarea, anticiparea anxioasă sau detresa în situaţia
(situaţiile)socială sau de funţionare temută interferează semnificativ cu rutina
normală, cu funcţionarea profesională (şcolară)sau activităţile sociale,ori cu
relaţia persoanei sau există o detresă marcată în legătură cu faptul de a avea
fobia. F.La indivizii sub 18 ani,durata este de cel puţin 6 luni. G.Frica sau
evitarea nu se datorează efectelor fiziologice directe ale unei substanţe(de ex.,
un drog de abuzz, un medicament) ori ale unei condiţii medicale generale şi nu
este explicată mai bine de altă tulburare mentală (de ex., panica cu sau fără
agorafobie, anxietatea de separare ,tulburarea dismorfică corporală, o tulburare
de dezvoltare pervasivă sau tulburarea de personalitate schizoidă). H.Dacă este
prezentă o condiţie medicală generală ori altă tulburare mentală, frica de la
criteriul A este fără legătură cu aceasta (de ex., frica nu este de balbism, de
tremor în maladia Parkinson ori de manifestarea unui comportament alimentar
anormal în anorexia nervoasă sau în bulimia nervoasă). De specificat dacă:
Generalizată: dacă fricile include mai multe situaţii sociale (a se lua, de
asemenea, în consideraţie diagnosticul addiţional de tulburare de personalitate
evitantă). Elemente şi tulburări associate Elemente descriptive şi tulburări
mentale associate. Elementele associate commune ale fobiei sociale include
hipersensibilitatea la critică, evaluara negativă sau rejecţia, dificultatea în a se
afirma, stima de sine scăzută sau sentimente de inferioritate.Indivizii cu fobie
socială se tem adesea de evaluarea indirectă de către alţii, cum ar fi luarea unui
test.Ei pot manifesta aptitudini sociale reduse (de ex., contact visual redus) sau
semne observabile de anxietate (de ex., măini reci si umede, tremurături, voce
tremurată).Indivizii cu fobie socială obţin rezultate şcolare sub posibilităţile lor,
din cauza anxietăţii sau evitării participării în clasă.De asemenea, ei obţin
rezultate sub posibilităţile lor la serviciu, din cauza anxietăţii în timp ce
vorbesc în grup, în public ori reprezentanţilor autorităţii sau colegilor, ori din
cauza evitării acestor situaţii.Persoanele cu fobie socială au adesea reţele de
support social reduse, şi este puţin probabil că se vor căsători.Ĩn cazurile mai
severe, indivizii pot abandona scoala, pot fi şomeri şi nu caută de lucru din
cauza dificultăţii de a da un interviu pentru serviciu, nu au amici sau ţin de
relaţii insatisfăcătoare, se abţin complet de la întălniri sau rămân cu familia lor
de origine. Fobia socială poate fi asociată cu panica cu agorafobie, agorafobia
fără istoric de panică, tulburarea obsesivo-compulsivă, tulburările affective,
tulburările în legătură cu o substanţă şi tulburarea de somatizare, pe care de
regulă le precede.Ĩn eşantioanele clinice, tulburarea de personalitate evitantă
este prezentă frecvent la indivizii cu fobie socială generalizată. Elemente
specifice culturii,etăţii şi sexului Tabloul clinic şi deteriorarea rezultantă
diferă de la o cultură la alta, în funcţie de exigenţele sociale.Ĩn anumite culturi
(de ex., în Japonia şi Coreea), indivizii cu fobie socială pot dezvolta frici
persistente şi excessive de a nu ofensa pe alţii în situaţii sociale, în loc să fie
incomodaţi.Aceste frici pot lua forma anxietătii extreme, cum ca congestia
feţei, contactul faţă în faţă ori mirosul propriului corp ar fi repugnante pentru
alţii. La copii, pot fi prezente vociferări, accese coleroase, stupefacţie, statul
lipit sau strâns de o persoană familiară şi inhibarea interacţiunilor până la
mutism.Copiii mai mici pot fi excesiv de timizi în situaţii sociale nefamiliare,
se reţin să intre în contact cu alţii, refuză să participe la jocul în grup, stau de
regulă la periferia activităţilor sociale şi încearcă să rămână în apropierea
adulţilor familiari.Contrar adulţilor, copiii cu fobie socială nu au de regulă
opţiunea evitării totale a situaţiilor temute şi pot fi incapabili să identifice
natura anxietăţii lor.Poate exista un declin în activitatea în clasă, refuzul de a
mai merge la şcoală ori evitarea activităţilor sociale şi a întâlnirilor
corespunzătoare etăţii.Pentru a pune diagnosticul la copii, trebuie să existe
proba capacităţii de relaţii sociale cu persoane familiare, iar anxietatea socială
trebuie să survină în situaţiile cu egalii, nu doar în interacţiunile cu adulţii.Din
cauza debutului precoce şi a evoluţiei cronice a tulburării, la copii, deteriorarea
tinde să ia mai curând forma incapacităţii de a atinge nivelul de funţionare
expectat, decât pe cea a declinului de la un nivel optim de funţionare.Din
contră, când debutul are loc în adolescenţă, tulburarea poate duce le
decremenţe în funcţionarea socială sau şcolară. Studiile epidemiologice şi pe
bază comunitară sugerează că fobia socială este mai frecventă la femei decât la
bărbaţi.În cele mai multe eşantioane clinice, sexele sunt fie egal reprezentate,
fie majoritatea sunt bărbaţi. Prevalenţa Studiile epidemiologice şi pe bază
comunitară au raportat o prevalenţă pe viaţă a fobiei sociale mergând de la 3%
până la 13%. Prevalenţa raportată poate varia în funcţie de pragul utilizat
pentru a determina detresa sau deteriorarea şi numărul de tipuri de situaţii
sociale trecute în mod specific în revistă.Într-un studiu, 20% au relatat o frică
excesivă de vorbitul sau funcţionarea în public, dar numai aproximativ 2% par
a experienta o deteriorare sau detresă suficientă pentru a justifica un diagnostic
de fobie socială.În populaţia generală, cei mai mulţi indivizi cu fobie socială se
tem să vorbească în public, în timp ce mai puţin de jumătate se tem să
vorbească cu străinii sau să întâlnească lume nouă.Alte frici de funcţionare (de
ex., mâncatul, băutul sau scrisul în public ori utilizarea unei toalete publice) par
a fi mai puţin frecvente.Ĩn mediile clinice, marea majoritate a persoanelor cu
fobie socială se tem de mai mult decât de un singur tip de situaţie socială.Fobia
socială este rar un motiv de internare în spital.În clinicile cu pacienţi
ambulatori, procentele de fobie socială s-au situat între 10% şi 20% dintre
indivizii cu tulburări anxioase, dar procentele variază larg în funţie de
loc. Evoluţie Fobia socială debutează de regulă în adolescenţă, apărând
uneori fără un istoric de inhibiţie socială sau timiditate în copilărie.Unii
indivizi relatează un debut precoce în copilărie.Debutul poate surveni brusc,
după o experienţă stresantă sau umilitoare, ori poate fi insidios.Evoluţia fobiei
sociale este adesea continuă.Tulburarea durează frecvent toată viaţa, deşi se
poate atenua ca intensitate sau remite în perioada adultă.Severitatea deteriorării
poate fluctua cu stresorii şi exigenţele vieţii.De exemplu, fobia socială poate
diminua după ce o persoană cu frică de întâlniri se căsătoreşte, şi reapare după
moartea soţului(soţiei).O avansare profesională la o poziţie care necesită
vorbitul în public poate duce la apariţia unei fobii sociale la cineva care
anterior nu a trebuit să vorbească niciodată în public. Diagnostic
diferenţial Indivizii, atât cu atacuri de panică, cât şi cu evitare socială,
reprezintă uneori o posibilă problemă dificilă de diagnostic.De regulă, panica
cu agorafobie este caracterizată prin debutul iniţial al unor atacuri de panică şi
evitarea ulterioară a o mulţime de situaţii considerate a fi posibili declanşatori
ai atacurilor de panică.Deşi situaţiile sociale pot fi evitate în panică datorată
fricii de a nu fi văzut având un atac de panică, panica este caracterizată prin
atacuri de panica inexpectate recurente care nu sunt limitate la situaţii sociale,
iar diagnosticul de fobie socială nu este pus când singura frică socială este
aceea de a nu fi văzut având un atac de panică.Fobia socială este caracterizată
de regulă prin evitarea situaţiilor sociale în absenţa atacurilor de panică
inexpectate recurente.Când survin atacuri de panică, acestea iau forma unor
atacuri de panică circumscrise situaţional (de ex., o persoană, cu frica de a nu fi
pusă în dificultate când vorbeşte în public, experientează atacuri de panică
provocate numai de vorbitul în public sau de alte situaţii sociale).Unele tablouri
clinice cad între aceste exemple şi necesită judecata clinică pentru alegerea
celui mai adecvat diagnostic.De exemplu, un individ, care nu a avut anterior
frica de a vorbi în public, are un atac de panică în timp ce ţine o conferinţă şi
începe să se teamă să nu se dea în spectacol.Dacă acest individ are ulterior un
atac de panică numai în situaţii de funcţionare socială (chiar dacă frica este
centrată pe panică), atunci poate fi justificat un diagnostic de fobie
socială.Dacă însă, individul continuă să experienteze atacuri de panică
inexpectate, atunci ar putea fi justificat un diagnostic de panică cu agorafobie.
Dacă sunt satisfăcute criteriile, atât pentru fobia socială, cât şi pentru panică,
ambele diagnostice pot fi puse.De exemplu, un individ, cu frica de, şi evitarea
celor mai multe situaţii sociale durand din totdeauna (fobie socială) dezvoltă
mai târziu atacuri de panică în situaţii nonsociale şi o varietate de
comportamente de evitare suplimentare (panică cu agorafobie). Evitarea
situaţiei din cauza fricii de o posibilă umilire este extrem de evidentă în fobia
socială, dar poate surveni, de asemenea, în panica cu agorafobie şi în
agorafobia fără istoric de panică.Situaţiile evitate în fobia socială sunt limitate
la cele care implică o posibilă scrutare de către alţi oameni.Fricile din
agorafobia fără istoric de panică implică de regulă o mulţime de situaţii
caracteristice care pot să nu implice scrutarea de către alţii (de ex, .a fi singur în
afara casei sau a fi singur acasă, a te afla pe un pod sau într-un ascensor; a
călători cu autobuzul, trenul,automobilul sau avionul).Rolul unui companion,
de asemenea, poate fi util în distingerea fobiei sociale de agorafobie (cu sau
fara panica).Tipic, indivizii cu evitare agorafobică preferă să fie cu un
companion de încredere când se află în situaţia temută, pe când indivizii cu
fobie socială pot avea o anxietate anticipatorie intensă, dar de regulă nu au
atacuri de panică atunci când rămân singuri.O persoană cu fobie socială care se
teme de magazinele aglomerate se va simţi scrutată cu sau fără un companion
şi poate fi mai puţin anxioasă fără povara adăugată a scrutării de către acesta.
Copiii cu anxietate de separare pot evita situaţiile sociale din cauza temerilor în
legătura cu faptul de a nu fi separaţi de curatorul lor, a temerilor în legătura cu
faptul de a nu fi puşi în dificultate de necesitatea de a renunţa prea din timp la
întoarcerea acasă ori a temerilor în legătură cu necesitatea prezenţei unui
părinte când aceasta nu este corespunzătoare evolutiv.Un diagnostic separat de
fobie socială nu este în general justificat.Copiii cu anxietate de separare de
regulă se simt bine în situaţiile sociale din propria casă, pe când cei cu fobie
socială prezintă semne de disconfort, chiar când situaţiile temute survin acasă.
Deşi frica de incomodare sau de umilire poate fi prezentă în anxietatea
generalizată sau din fobia specifică (de ex., jena în legătură cu faptul de a
leşina când i se ia sânge), acesta nu este principalul focar al fricii sau anxietăţii
individului.Copiii cu anxietate generalizată au preocupări exaggerate referitor
la calitatea funţionării lor, dar acestea survin chiar când nu sunt evaluaţi de
alţii, pe când în fobia socială, eventuala evaluare de către alţii este cheia
anxietăţii. Într-o tulburare de dezvoltare pervasivă şi în tulburarea de
personalitate schizoidă, situaţiile sociale sunt evitate din cauza lipsei de interes
în relaţionarea cu alţi indivizi.Din contră, indivizii cu fobie socială au
capacitatea şi interesul de a stabili relaţii cu persoane familiare.În special la
copii, pentru a se putea pune diagnosticul de fobie socială, ei trebuie să aibă cel
puţin o relaţie socială corespunzătoare etăţii cu cineva din afara familiei
immediate (de ex., un copil care se simte incomodat în adunările sociale cu
egalii şi evită astfel de situaţii, dar care are un interes activ pentru acestea şi o
relaţie cu un amic familiar de aceeaşi etate). Tulburarea de personalitate
evitantă are un număr de caracteristici commune cu fobia socială şi pare a se
suprapune în mare măsură peste fobia socială generalizată, diagnosticul
addiţonal de tulburare de personalitate evitantă trebuind să fie luat în
consideraţie. Anxietatea socială şi evitarea situaţiilor sociale sunt elemente
associate ale multor alte tulburări mentale (de ex., tulburarea depresivă majoră,
tulburarea distimică, schizofrenia, tulburarea dismorfică corporală).Dacă
simptomele de anxietate sau de evitare socială survin numai în cursul altei
tulburări mentale şi sunt considerate a fi explicate mai bine de tulburarea
respectivă, diagnosticul addiţional de fobie socială nu se pune. Indivizii cu
fobie socială pot fi vulnerabili la înrăutăţirea anxietăţii şi evitării sociale în
legătură cu o condiţie medicală generală sau a tulburării mentale cu simptome
potenţial jenante (de ex., tremorul în maladia Parkinson, comportamentul
alimentar anormal în anorexia nervoasă, obezitatea, strabismul sau cicatricile
faciale).Dacă însă, anxietatea şi evitarea socială sunt limitate la preocupări
referitoare la condiţia medicală generală sau la tulburarea mentală, prin
convenţie, diagnosticul de fobie socială nu este pus.dacă evitarea socială este
semnificativă clinic, poate fi pus diagnosticul de tulburare anxioasă fără nici o
altă specificaţie. Anxietatea de funcţionare, stadiul de spaimă şi timiditatea în
situaţiile sociale care implică persoane nonfamiliare sunt frecvente şi nu trebuie
să fie diagnosticate ca fobie socială, decât dacă anxietatea sau evitarea duc la o
deteriorare semnificativă clinic sau la o detresă considerabilă.Copiii prezintă
frecvent anxietate socială, în special când interacţionează cu adulţi
nonfamiliari.Diagnosticul de fobie socială nu trebuie pus la copii decât dacă
anxietatea socială este, de asemenea, evidentă în situaţiile cu egalii şi persistă
cel puţin 6 luni. Natura anxietăţii şi fobiei sociale Fobia socială este frica de a
fi evaluat (negativ), dezaprobat sau de a fi în centrul atenţiei. Persoanele care
au fobie socială se tem să nu fie criticate sau să nu pară incompetente în
anumite situaţii sociale (această constatare implică prezenţa lor în diferite
situaţii sociale). Persoanele cu fobie socială cred că evaluarea negativă poate să
apară când: · apar diverse modificări fiziologice (ex: când roşesc, transpiră,
tremură) · fac sau spun ceva neadecvat, stânjenitor · fac greşeli Alţii pot să
creadă că anumite aspecte ale ţinutei fizice sau ale comportamentului pot să
favorizeze apariţia criticilor. Situaţiile în care poate să apară frica pot fi
multiple: · a vorbi în public; · a fi în centrul atenţiei (de exemplu: petreceri); · a
participa şi/sau a vorbi la şedinţe ; · a mânca/a bea/a lucra în timp ce este
observat ; · a utiliza toaletele publice ; · a iniţia sau a menţine o conversaţie; · a
stabili o întâlnire; · a participa la o petrecere; · a folosi telefonul (a răspunde
şi/sau a da telefoane); · a se adresa unei persoane autoritare sau oficiale; · a
intra într-o încăpere unde există deja alte persoane; · a fi asertiv (a-şi exprima
dezacordul sau a face o cerere); · a primi sau/şi a face complimente sau critici.
Aceste situaţii sunt fie suportate cu anxietate (frică) şi disconfort intens, fie
evitate. Diferenţa dintre anxietatea socială şi timiditate Multe persoane se
descriu ca fiind timide, deşi nu le este clar ce înseamnă acest lucru. Timiditatea
apare în cele mai multe cazuri la vârsta copilăriei, dar de cele mai multe ori se
diminuează odată cu trecerea timpului. Pentru a evidenţia diferenţa dintre fobia
socială şi timiditate, recurgem la următorul exemplu. Pentru unii (cei timizi),
anumite situaţii sociale (a vorbi în public, a participa la o întâlnire în care
majoritatea persoanelor sunt necunoscute) cauzează un anumit nivel de
anxietate, frică, însă acest lucru nu va constitui o preocupare sau un motiv de
îngrijorare. Odată ce sunt acolo, se adaptează situaţiei respective şi vor deveni
mai puţin anxioşi, iar data viitoare se vor simţi mai bine. Persoanele nu se
aşteaptă să fie evaluate negativ. Lucrurile stau diferit în cazul unei persoane cu
fobie socială. Aceasta va începe să devină îngrijorată, va simţi discomfort în
situaţia respectivă, iar data viitoare preocupările ei vor deveni şi mai
accentuate. Am putea spune, aşadar, că fobia socială este o timiditate exagerată
care cauzează nelinişte, anxietate şi evitarea anumitor situaţii. Respectul de
sine implicit şi anxietatea socială Participanţii care suferă de anxietate socială
au raportat nivele scăzute de respect de sine faţă de cei care nu suferă de
anxietate socială.Totuşi, cu toate că indivizii care suferă de anxietate ridicată au
raportat că au un respect de sine scăzut, autoraportarea altora faţă de ei înşişi a
fost similară cu a indivizilor cu anxietate socială ridicată şi scăzută.Deci,
rezultatele prezente nu au oferit nici o dovadă pentru a indica faptul că indivizii
cu anxietate socială sunt caracterizaţi tipic de o evaluare percepută relativ
negativ a altora. Cu toate că datele de autoraportare au sprijinit ideea că
autoevaluarea negativă în sine este o caracteristică importantă a anxietăţii
sociale, datele au pus în evidenţă clar faptul că indivizii cu anxietate socială
ridicată şi scăzută sunt caracterizaţi de un respect de sine foarte similar şi
pozitiv.Deci, prezentele descoperiri nu au oferit sprijin echivoc pentru ideea că
o autoevaluare negativă joacă un rol important în anxietatea socială, şi se
adaugă la sugestia că respectul de sine autoraportat la indivizi cu anxietate
socială ridicată reflectă mai exact puterea preocupărilor lor de autoprezentare
decât respectul de sine explicit şi implicit subliniază importanţa suplimentării
măsurilor de autoraportare folosite în mod tradiţional cu măsuri indirecte de
autoevaluare care sunt mai puternice pentru strategiile de management a
impresiei. Participanţii au fost caracterizaţi de un respect de sine relativ ridicat
(implicit) în combinaţie cu un respect pentru alţii scăzut (implicit).Predilecţii
similare de autopozitivitate şi optimism au fost găsite, de asemenea, şi în alte
domenii.(Taylor si Brown,1998).Cel mai important pentru contextul curent,
absenţa predilecţiilor optimiste/pozitive, precum şi prezenţa predilecţiilor
pesimiste/negative s-a arătat că a fost asociată cu tulburări psihologice precum
simptomele de depresie(de ex., Vazquez, 1987). Prezenta descoperire că efectul
de autofavorizare a fost semnificativ mai slab la persoanele cu anxietate
socială, se potriveşte cu ideea că prezenţa iluziilor pozitive este esenţială pentru
sănătatea mintală (Taylor şi Brown, 1998).Din acest punct de vedere, se poate
specula faptul că efectul de autofavorizare relativ puternic la indivizii care nu
suferă de anxietate socială actionează într-o modalitate care să-i protejeze de
aparitia preocupărilor referitoare la respingere şi excludere socială, în timp ce
absenţa efectului de autofavorizare poate facilita apariţia ideii de frică de
evaluare negativă. Rezultatele prezente au arătat clar că indivizii cu anxietate
socială scăzută şi ridicată au un ridicat respect de sine (implicit).Acest rezumat
pune la îndoială ideea că autoevaluările negative în sine sunt o caracteristică
importantă a anxietăţii sociale.Totusi, după cum a arătat prezentul studiu că
indivizii cu anxietate socială sunt caracterizaţi de o imagine asupra altora
relativ pozitivă, se poate foarte bine ca tendinţa redusă de autofavorizare să fie
de bază pentru anxietatea socială. 9