Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Farmacocinetica
Farmacocinetica
TEMA cursului:
Farmacocinetica
Chişinău 2009
FARMACOCINETICA (PHARMACON – medicament, KINEO – a mişca)
este o ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul proceselor ce asigură
mişcarea şi transformarea medicamentelor prin mediile biologice ale organismului
viu şi anume, ea caracterizează mecanismele de absorbţie, distribuţie şi depozitare,
biotransformare şi eliminare a medicametelor din organism, studiind dependenţa
de aceste procese a eficacităţii şi gradului de tolerare a lor.
Rezultatele obţinute ale acestor studii redau acea bază calitativă şi cantitativă cu
ajutorul careia se poate:
- prognoza gradul de ajungere a substanţelor medicamentoase la locul lor de
acţiune;
- selecta dozarea raţională a oricărui medicament;
- alege calea de administrare cea mai efectivă;
- alcătui scheme de utilizare a substanţelor medicamentoase pentru asigurarea
celui mai efectiv tratament al bolnavilor;
- preveni apariţia efectelor adverse ale medicamentelor şi cazurilor de
supradozare a lor.
Doza de medicament
Calea de administrare
absorbţia
Concentraţia plasmatică a
medicamentului
distribuţia
biotransformarea eliminarea
2. Absorbţia.
Pentru a influenţa asupra organismului medicamentele, ca regulă, trebuie să
treacă printr-un şir de membrane biologice: pielea, mucoasele (administrare
externă), pereţii capilarelor, structurile celulare. Aceste membrane se deosebesc
esenţial după structură şi funcţii, posedă diverse caracteristici fizico-chimice iar ca
bază, toate sunt exprimate prin celule lipoproteice polare. Membrana celulară
conţine proteine - transportoare, care asigură transferul ionilor şi metaboliţilor în
interiorul celulei, menţinând transportul direcţionat al lor. Suprafeţele membranelor
celulare şi intrările în pori sunt dotate cu sarcină şi preântâmpină trecerea prin ele a
ionilor şi moleculelor ionizate.
Deaceia transportul medicamentelor prin membrane depinde de natura
substanţelor medicamentoase şi proprietăţile lor fizico-chimice.
În limbajul farmacocinetic trecerea sau penetrarea medicamentelor prin
membranele biologice se numeşte absorbţie de la ABSORBEO – a absorbi.
La moment sunt cunoscute câteva mecanisme prin care medicamentele
traversează membranele biologice însă toate aceste mecanisme sunt divizate in 2
grupe mari:
1. Transportul simplu (pasiv) – are loc făra utilizarea mecanismelor de
transport şi fără consum de energie.
2. Transportul specializat (activ) – care decurge cu ajutorul mecanismelor
de transport şi uneori cu consum de energie.
La rândul sau transportul simplu este divizat în: filtrare, difuziune simplă
iar transportul specializat în: difuziune facilitată, difuziunea de schimb,
transportul activ, pinocitoza.
forma neionizata
a. pentru acizi slabi: lg pKa pH
forma ionizata
forma ionizata
b. pentru baze slabe: lg pKa pH
forma neionizata
După cum vedeţi, ştiind pH-ul mediului şi pKa substanţelor (sunt tabele
speciale) putem după logaritmul calculat să determinăm gradul de ionizare a
medicamentului, iar aceasta înseamnă, gradul lui de absorbţie din tubul digestiv şi
eliminarea lui prin rinichi la diferite nivele a pH-ului urinei.
În calitate de exemplu poate fi: bolnavului au fost indicate comprimate cu
acid acetilsalicilic. Acesta este un acid slab (pKa = 3,5). Nimerind în mediul acid
puternic al stomacului, el va disocia mai puţin şi respectiv se va absorvi foarte
bine. Reamintim că la picul secreţiei HCl la maturi pH-ul în stomac constiuie 1,5 –
2,5. În intestin, unde pH conţinutului este bazic şi constituie pentru duoden pH=
5,0 – 6,0, iar pentru intestinul subţire – aproximativ 8,0, acidul aceilsalicilic se va
absorbi slab, deoarece el va disocia în mediul bazic formând o cantitate mare de
celule ionizate. În mod analogic se vor comporta sărurile acidului barbituric
(fenobarbital ş.a.). Fenobarbitalul cu pKa= 7,4, pH urinei = 6,4; 7,4 - 6,4 = 1,0;
anti lg 1 = 10. Ultimul înseamnă, că în lumenul tubilor contorţi renali în aceste
condiţii la 10 molecule neionizate de fenobarbital va reveni numai una ionizată,
respectiv fenobarbitalul se va reabsorbi în cantităţi mari.
Un alt exemplu: efedrina, penru care pKa = 10,6, fiind o bază slabă.
Corespunzător calculelor descrise mai sus gradul dde disociere a efedrine în
intestinul subţire va fi minimal (10,6 – 8,0 = 2,6). De aici este clar că efedrina va fi
absorbită în duoden şi nu în stomac.
Medicamentele cu proprietăţi marcate acide sau bazice în mediile tubului
digestiv se vor afla sub formă ionizată şi vor fi absorbite foarte slab. De exemplu
streptomicina, canamicina sunt medicamente cu proprietăţi bazice marcate, din
aceste considerente absorbţia lor din tubul digestiv va fi neesenţială şi
nepermanentă. De aici rezultă că aşa medicamente trebuie de administrat
parenteral.
Viteza şi gradul de absorbţie a medicamentelor din tubul digestiv depinde de
timpul utilizării alementelor, componenţa şi cantitatea lor. Prin urmare, pe
stomacul gol aciditatea este mai mică şi aceasta ameliorează absorbţia alcaloizilor
şi bazelor slabe, pe când acizii slabi mai bine sunt absorbiţi după alimentare.
Reeşind din toate cele expuse anterior este clar că în cazul recomandării unui
medicament medicul obligatoriu trebuie să ia în consideraţie şi starea fiziologică a
tubului digestiv a pacientului.
A fost observat, că absorbţia substanţelor medicamentoase se micşorează în
cazul intensificării peristaltismului, deasemenea în cazuri cu diaree. Se modifică
absorbţia şi sub acţiunea medicamentelor ce mcşorează acivitatea motorie a
intestinelor, de exemplu, sub acţiunea remediilor colinolitice (remedii atropinoide).
Procesele inflamatorii ale mucoasei tubului digestiv, edemaţierea ei
deasemenea scad gradul de absorbţie a substanţelor medicametoase. De exemplu
brusc se micşorează absorbţia hipotiazidei la bolnavi cu insuficienţă cardiacă cu
stază circulatorie.
Substanţele medicamentoase în lumenul tubului digestiv se supun acţiunii
secretelor digestive ca şi substantele conţinute în alimente. Mediul acid al
stomacului, în afară de acţiunea lui asupra gradului de ionizare a medicamentelor,
pot şi provoca descompunerea lor chimică. De exemplu: benzilpenicilina foarte
uşor este descompusă în mediul acid al stomacului, pe când fenoximetilpenicilina
este mai stabilă şi absorbită mai amplu. Eritromicina de asemenea se descompune
în mediul acid, însă unii derivaţi chimici sau unele forme medicamentoase speciale
ce o proejază de acţiunea directă a acidităţii gastrice, asigură absorbţia
satisfăcătoare a acestul medicament din tubul digestiv.
Unele substanţe medicamentoase practic totalmente sunt inactivate de
fermenţii tubului digstiv. Către aceste preparate se referă substanţele de natură
proteică sau polipeptidică (de exemplu: corticotropina, vasopresina, insulina ş.a.),
deasemenea şi unele preparae hormonale (progesteronul, testosteronul,
aldosteronul).
Sărurile acizilor biliari, la rândul său pot intensifică absorbţia sau o diminua
prin formarea complexelor nesolubile (de exemplu: nistatina, polimixina,
vancomicina).
Asupra absorbţiei acţionează şi volumul şi componenţă alimentelor,
intervalul dintre alimentare şi utilizarea medicamentului. Este necesar de luat în
evidenţă şi acţiunea stimulatoare a alientelor asupra secreţiei sucului gastric şi
acidului clorhidric. Laptele, sărurile de fier, ionii de Ca, Mg, Fe (merele),
conţinutul ridicat de glucide, proteine, lipide în alimente diminuiază absorbţia
tetraciclinelor, ampicilinei şi amoxiciclinei, izoniazidei dar maresc absorbţia
grizeofulvinei.
Folosirea de către bolnavi a diferitor sucuri provoacă o deviere a pH-ului în
partea acidităţii, ce produce o disociere a medicamentelor acidolabili (eriromicina).
Utilizarea lichidelor în asociere cu medicamentele poate produce o mărire a
absorbţiei sau o diminuare a ei.
Sumând efectele legate de utilizarea alimentelor, este necesar de evidenţiat
mărirea sau micşorarea biodisponibilităţii medicamentelor şi diminuarea absorbţiei
fără modificarea biodisponibilităţii lor.
Asupra absorbţiei mai acţionează şi structura fizico-chimică a substanţei
medicamentoase. De exemplu unii compuşi bis-cuaternari de amoniu fiind remedii
curarizante (tubocurarina, anatruxoniul, suxametoniul e.t.c.) – miorelaxante,
totalmente nu penetrează prin stratul bilipidic a membranelor celulare şi din aceste
considerente sunt utilizate numai intravenos.
Şi în sfârşit asupra absorbţiei acţionează şi dimensiuile particulelor
medicamentoase. Comprimatele cu conţinut de agregate mari de substanţe acive,
chiar aflânduse lungă durată în tubul digestiv, greu dezintegrează şi slab se absorb.
Medicamente sub formă dispersată sau emulgată se absorb mai bine din tubul
digestiv.
În rezultat factorii ce influenţează absorbţia medicamentelor din tubul
digestiv pot fi devizaţi în urmatoarele subgrupe:
Remediu medicamentos
Transformarea metabolică
- oxidare
- reducere
- hidroliză
Conjugarea
- cu acidul glucuronic
- cu acidul sulfuric
- cu aminoacizii
- cu glutationul
- metilare
- acetilare
Metaboliţi şi conjugaţi
Excreţia
După distribuţie medicamentele pot:
1. inretacţiona cu locurile de acţiune şi provoca apariţia complexului de efecte
farmacologice;
2. pot fi metabolizate sub acţiunea fermenţilor adecvaţi;
3. să se modifice spontan, transformându-se în alte substanţe active.
4. pot să se elimine din organism în stare neschimbată.
6. Parametrii farmacocinetici
Referinţe bibliografice:
1. D.A. Harchevici, Farmacologia, traducere din limba rusă de: V. Ghicavîi, N.
Bacinschi, E.Stratu, Medicina, 2008.
2. Ю.Ф. Крылов, В.М. Бобырев, Фармакология, 2008.
3. Ю.В. Редькина, Фармакология, 2008.
4. Р.Н. Аляутдин Фармакология, 2004.