Sunteți pe pagina 1din 1005

Portal de gândire și atitudine ortodoxă

www.glasulstramosesc.ro

ISBN 978-973-0-25690-1
Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din
Creta

Un an de luptă împotriva
ECUMENISMULUI
după ’’sinodul’’ din Creta

CARTE DOCUMENT

Selecție de texte realizată de Gabriel Samoilă

București
2017

[2]
INTRODUCERE

Motto: “Rogu-vă pe voi, prin numele Domnului nostru


Iisus Hristos, ca să grăiți la fel totdeauna și nu fie între
voi schisme”(I corinteni 1,10) ca să păziți cu
siguranță, ca pe o comoară bună, credința noastră cea
adevărată și predată de Părinți, nimic adăugând,
nimic scoțând. Căci nu am avut până acum o credință
cu lipsuri, nici nu am avut nevoie de vreun sinod sau
hotărâre de credință [oros], ca să aflăm ceva mai nou,
noi, fiii și ucenicii Sinoadelor Ecumenice și ai
Părinților care au luminat în acestea și între acestea.”
(Sfântul Marcu Evghenicul - Opere vol. I, Editura Pateres 2009,
pag 127)

Anul 2016 s-a arătat un an de răscruce pentru Biserica lui Hristos.


Între 16 și 27 iunie în insula Creta, în localitatea Kolimbari a avut loc
așa-numitul “Sfântul și Marele Sinod”. Acesta pe lângă faptul că nu a
realizat o clară delimitare între Biserică și erezii, folosindu-se de unele
teorii protestante (teoria ramurilor, teoria baptismală ș.a.) a schimbat
întreaga ecleziologie și pe baza unui fals “minimalism dogmatic” a
recunoscut, în ultimă instanță, ereziile ca fiind biserici eterodoxe sau
neortodoxe. După învățătura Sfinților Părinți știm că Biserica este una
și unica. Sfântul Iustin Popovici spune: “…Biserica este una și unica,
precum Dumnezeu-Omul Hristos, este unul și unic. Ca urmare,
despărțirea sau împărțirea Bisericii este din punct de vedere
ontologic cu neputință. Împărțirea Bisericii nu a fost
niciodată, nici nu poate să fie, ci au fost și vor fi căderi din
Biserică, așa cum vițele care de bunavoie rămân sterpe cad, uscate,
din Via Dumnezeiesc-omenească cea veșnic vie. Din Biserica cea una,
unica și de nedespărțit a lui Hristos, s-au despărțit și au căzut în
felurite vremuri ereticii și schismaticii, și prin aceasta au încetat a
mai fi mădulare ale Bisericii și de un trup cu trupul ei Dumnezeiesc-
omenesc. Astfel au căzut mai întâi gnosticii, apoi arienii,
pnevmatomahii, monofiziții, iconoclaștii, romano-catolicii,
protestanții, uniații… și pe rând, toți ceilalți care aparțin
legiunii eretico-schismatice.’’ (Sfântul Iustin Popovici - Biserica
Ortodoxă și ecumenismul, Ediția 2012, pag. 66)

Nu intrăm în amănuntele documentelor ratificate și semnate la


Creta, lăsăm cititorul să descopere singur în paginile cărții,
multitudinea abaterilor eclesiologice. Sinodul de la bun început și-a
încălcat propriul regulament de organizare. Au lipsit 4 din cele 14
biserici locale invitate, ceea ce trebuia să ducă la amânarea sinodului,
iar pe agenda sinodului au intrat și documente ce n-au avut o aprobare
unanimă în cadrul ședințelor presinodale. Chiar înainte de întrunire
sinodul a iscat o multitudine de reacții de opoziție prin refuzul
unor biserici locale de a fi prezente, prin opoziția unor
importante organizații bisericești, prin organizarea unor conferințe și
dispute teologice publice la care au participat ierarhi, teologi de marcă
mondială, preoți, monahi și mireni. În cadrul sinodului s-au exercitat
presiuni pentru ca documentele acestuia să fie ratificate și semnate.
Dintre toți ierarhii prezenți, 33 au refuzat să semneze documentul al
6-lea, aceștia reprezentând 20% din ierarhii prezenți. Biserica
Ortodoxă Română a fost reprezentată de o delegație formată din 24 de
ierarhi având în frunte pe P. F. Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe
Române. Delegația B.O.R. este singura care a semnat în unanimitate
documentul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblu lumii creștine”,
la polul celălalt situându-se delegația Bisericii Ortodoxe a Serbiei din
care 17 ierarhi au refuzat să semneze. Semnarea documentului al 6-lea
a generat reacții de opoziție din partea clerului și laicatului. Astfel în
România, în Grecia, în Republica Moldova și alte țări
ortodoxe numeroși preoți, monahi și mireni au recurs la îngrădirea de
ecumenism și ierarhii semnatari prin aplicarea Canonului XV de la
Sinodul Local I-II Constantinopol. S-au constituit sinaxe ale clericilor,
monahilor și laicilor care s-au străduit să gestioneze cu prudență
această situație de criză generată de sinod. Au fost organizate și două
sinaxe naționale, în Grecia la Tesalonic și în România la Botoșani,
unde au fost prezentate importante referate teologice și au fost
semnate rezoluții. La sinaxa de la Botoșani au fost prezenți pe
lângă preoți peste 1000 de credincioși.

Cartea de față cuprinde importante documente edificatoare:

 Documentele sinodului în traducere de pe site-ul Patriarhiei


Române- basilica.ro
 Documentele originale în copie cu semnătura ierahilor
 Studii ale unor teologi cunoscuți în întreaga Ortodoxie
 Scrisori oficiale de întrerupere a pomenirii trimise de preoți,
monahi și monahii ierarhilor B.O.R.
 Scrisori ale unor credincioși cu o conștiință teologică bine
conturată
 Scrisori ale unor oameni simpli, dar curați și cinstiți, preocupați
de mântuirea lor și a familiilor lor
 Texte ale unor conferințe pe tema sinodului ținute de unii
monahi aghioriți
 Diferite documente de corespondență dintre părinți
nepomenitori și ierarhii lor
 Diferite sancțiuni scrise din partea ierarhilor (opriri de
la slujire, caterisiri, excluderi din monahism și interdicții de
a purta haina clericală și monahală)
 Articole ce prezintă evacuari și presiuni făcute asupra preoților,
monahilor și credincioșilor nepomenitori din unele mănăstiri și
biserici în care slujeau
 Dezinformări ale unori oficiali B.O.R.

Cartea de față, prin documentele pe care le prezintă, realizează o


pagină de istorie bisericească românească și își dorește să aducă
lumină asupra evenimentelor generate de Sinodul din Creta. În același
timp ea se constituie ca un ghid pentru cei ce se ostenesc să afle
adevărul și să-l urmeze în vederea mântuirii sufletului.

Editorul
Capitolul 1. Documentele oficiale ale ’’sinodului’’
din Creta conform Basilica.ro (site-ul oficial al
Patriarhiei Române)

1.1 Mesajul Sfântului şi Marelui Sinod


Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință,

Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea”


pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii
(18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul
său Tit au propovăduit Evanghelia în primii ani de viață
ai Bisericii. Mulțumim Dumnezeului slăvit în Treime că a binevoit
să ducem la bun sfârșit în deplin acord lucrările Sfântului și
Marelui Sinod al Ortodoxiei, pe care l-a convocat Sanctitatea Sa
Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, cu voința comună a
Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale locale.

Urmând cu fidelitate exemplul Sfinților Apostoli și al Părinților de


Dumnezeu insuflați, am aprofundat din nou Evanghelia libertății,
„fiindcă Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). La baza
căutărilor noastre teologice a stat certitudinea că Biserica nu
viețuiește pentru sine. Ea transmite mărturia Evangheliei Harului
și Adevărului și oferă întregii lumi darurile lui Dumnezeu: iubirea,
pacea, dreptatea, reconcilierea, puterea Crucii și a Învierii și
așteptarea veșniciei.

1. Prioritatea majoră a Sfântului și Marelui Sinod a fost


proclamarea unității Bisericii Ortodoxe. Bazată pe
Dumnezeiasca Euharistie și succesiunea apostolică a episcopilor,
această unitate trebuie întărită ca să aducă roadă nouă. Biserica
cea Una, Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică este
comuniune divino-umană, pregustare și experiență a celor
viitoare în Sfânta Euharistie. Asemenea unei continue
Cincizecimi, ea este un glas profetic necontenit, prezența și
mărturia Împărăției Dumnezeului iubirii. Fidelă Tradiției
Apostolice unanime și experienței sacramentale, Biserica
Ortodoxă constituie continuarea autentică a Bisericii celei Una,
Sfântă, Universală (Sobornicească) și Apostolică, după cum
mărturisim în Simbolul de Credință (Crez) și după cum este
confirmată de învățătura Părinților Bisericii. Biserica noastră
trăiește taina dumnezeieștii iconomii în viața sacramentală,
centrată pe Sfânta Euharistie.

Biserica Ortodoxă exprimă unitatea și universalitatea


(sobornicitatea) ei în cadrul Sinodului. Sinodalitatea îi pătrunde
organizarea (structura), modul ei de luare a deciziilor și
îi determină drumul. Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă
o confederație de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă,
Universală (Sobornicească) și Apostolică. Fiecare Biserică
locală, aducând Sfânta Euharistie, reprezintă prezența și
manifestarea Bisericii celei Una, Sfântă, Universală
(Sobornicească) și Apostolică la nivel local. În privința
Diasporei Ortodoxe din diferite țări din lume, a fost
hotărâtă continuarea funcționării Adunărilor Episcopale,
până la aplicarea rigorii canonice (acriviei). Aceste Adunări se
compun din episcopii canonici, desemnați de fiecare Biserică
Autocefală, care continuă să fie supuși respectivei Biserici.
Funcționarea consecventă a Adunărilor Episcopale asigură
respectarea principiului ortodox al sinodalității.

În timpul lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod a fost accentuată


importanța Sinaxelor Întâistătătorilor care au avut loc și a fost
făcută propunerea ca Sfântul și Marele Sinod să devină o instituție
care să se repete.

2. Împărtășindu-ne din Sfânta Euharistie și rugându-ne pentru


întreaga lume, trebuie să continuăm liturghia de după Sfânta
Liturghie și să dăm mărturia credinței celor de aproape și celor
de departe, în conformitate cu porunca clară a Domnului, înainte
de Înălțarea Sa: „și veți fi mie martori în Ierusalim și în toată
Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului” (Faptele
Apostolilor 1, 8). Re-evanghelizarea poporului lui Dumnezeu în
societățile moderne secularizate și evanghelizarea celor care nu L-
au cunoscut încă pe Hristos reprezintă datoria neîntreruptă a
Bisericii.

3. Ca răspuns la datoria de a mărturisi Adevărul și credința ei


apostolică, Biserica oferă o mare importanță dialogului, în
principal cu creștinii eterodocși. În acest mod, și ansamblul lumii
creștine poate cunoaște mai exact autenticitatea Tradiției
Ortodoxe, valoarea învățăturii patristice, experiența liturgică și
credința ortodocșilor. Dialogurile întreprinse de Biserica
Ortodoxă nu implică niciodată compromisul în materie de
credință.

4. Explozia fundamentalismului care se observă în sânul


diferitelor religii reprezintă expresia unei religiozități
morbide. Dialogul interreligios dus cu trezvie contribuie
semnificativ la promovarea încrederii reciproce, a păcii și a
reconcilierii. Uleiul experienței religioase trebuie să fie folosit
pentru a unge rănile și nu pentru a reaprinde focul conflictelor
militare. Biserica Ortodoxă condamnă fără echivoc extinderea
violenței militare, persecuțiile, expulzarea și uciderea membrilor
comunităților religioase, forțarea schimbării credinței religioase,
comerțul cu refugiați, răpirile, tortura și execuțiile îngrozitoare.
Ea denunță distrugerea bisericilor, simbolurilor religioase și
monumentelor culturale. În special, își exprimă grija profundă
pentru situația creștinilor și a tuturor minorităților persecutate în
Orientul Mijlociu și în alte părți ale lumii. Biserica Ortodoxă face
apel la comunitatea mondială pentru protejarea ortodocșilor
indigeni, a celorlalți creștini și a tuturor populațiilor din zonă care
au dreptul inalienabil de a rămâne în patria lor în calitate de
cetățeni cu drepturi egale. Sinodul nostru apelează la toți cei
implicați să facă eforturi sistematice, fără întârziere, pentru a
încheia conflictele militare din Orientul Mijlociu și de oriunde
persistă ostilitățile armate și pentru repatrierea celor expulzați.

Adresăm apelul nostru în special către cei în poziții de putere


pentru ca pacea și dreptatea să prevaleze în țările de origine
ale refugiaților. Îndemnăm autoritățile civile, cetățenii și
creștinii ortodocși din țările în care au găsit refugiu cei
persecutați să continue să le ofere sprijin în măsura
posibilităților lor sau chiar dincolo de acestea.

5. Secularizarea contemporană urmărește autonomizarea


omului de Hristos și de influența duhovnicească a Bisericii, pe
care o identifică arbitrar cu conservatorismul. Civilizația
occidentală poartă, însă, pecetea de neșters a contribuției
diacronice a creștinismului. În plus, Biserica subliniază
semnificația mântuitoare a lui Hristos, Dumnezeu-Omul, și a
Trupului Său, ca fiind locul și modul de viețuire în libertate.

6. Cu privire la abordarea contemporană a căsătoriei, Biserica


Ortodoxă consideră relația indisolubilă de dragoste dintre bărbat
și femeie „o taină mare… în Hristos și în Biserică”. În mod
similar, numește familia, care rezultă din căsătorie și constituie
singura garanție pentru creșterea copiilor, „biserică mică”.

Întotdeauna, Biserica a subliniat valoarea cumpătării. Asceza


creștină, însă, diferă fundamental de orice ascetism dualist care îl
desparte pe om de viață și de semeni. Spre deosebire de aceasta,
asceza creștină îl leagă pe om de viața sacramentală a
Bisericii. Cumpătarea nu se referă numai la viața monahală.
Etosul ascetic este caracteristic vieții bisericești în toate
manifestările ei.

**

Sfântul și Marele Sinod, pe lângă temele specifice asupra cărora a


luat decizii, menționează pe scurt și următoarele probleme
contemporane importante:

7. În privința relațiilor credinței creștine cu științele naturale,


Biserica Ortodoxă evită plasarea investigațiilor științifice sub
tutelaj și nu adoptă o poziție cu privire la fiecare problemă
științifică. Ea îi mulțumește lui Dumnezeu care dăruiește
oamenilor de știință darul de a descoperi dimensiuni necunoscute
ale creației divine. Dezvoltarea modernă a științelor
naturale și a tehnologiei aduce schimbări radicale în viața
noastră. Aduce beneficii importante precum facilitarea vieții
cotidiene, tratarea unor afecțiuni grave, o comunicare mai facilă,
explorarea spațiului etc. Cu toate acestea, are și multe consecințe
negative precum manipularea libertății, pierderea graduală
a tradițiilor prețioase, distrugerea mediului natural,
negarea valorilor morale. Cunoașterea științifică, oricât de repede
ar avansa, nu motivează voința omului, nici nu oferă răspuns la
problemele importante de ordin moral și existențial sau la
căutarea sensului vieții și al lumii. Aceste aspecte necesită o
abordare duhovnicească, pe care Biserica Ortodoxă încearcă să o
ofere prin bioetică, știință fundamentată pe morala creștină și
învățătura patristică. Pe lângă respectul ei pentru libertatea
cercetărilor științifice, Biserica Ortodoxă evidențiază pericolele care
se ascund în spatele unor reușite științifice și subliniază
demnitatea umană și destinul divin al omului.

8. Este limpede că situația de criză ecologică de astăzi


se datorează unor cauze spirituale și morale. Rădăcinile sale sunt
legate de lăcomie, avariție și egoism, care conduc la utilizarea
necugetată a resurselor naturale, umplerea atmosferei cu
substanțe poluante dăunătoare și schimbările climatice.
Răspunsul creștin la problema aceasta necesită pocăință pentru
abuz, cumpătare și gândire ascetică, ceea ce reprezintă un antidot
pentru supraconsum și, în același timp, cultivarea conștiinței că omul
este „iconom” (administrator) al creației și nu un posesor al ei.
Biserica nu încetează să sublinieze că și generațiile viitoare au
dreptul la resursele naturale oferite nouă de Creator. De aceea,
Biserica Ortodoxă participă activ în diferite inițiative ecologice
internaționale și a stabilit data de 1 Septembrie ca zi de rugăciune
pentru protecția mediului natural.

9. Ca răspuns la standardizarea egalizantă și impersonală


promovată în diferite feluri, Ortodoxia propune respectul
pentru caracteristicile personale ale oamenilor și
popoarelor. Se opune autonomizării economiei din cauza nevoilor
umane de bază și transformării acesteia într-un scop în sine.
Progresul umanității nu este legat doar de creșterea standardelor
de viață sau de dezvoltarea economică, în detrimentul
valorilor spirituale.

10. Biserica Ortodoxă nu se implică în politică. Vocea ei rămâne


distinctă dar și profetică, fiind o intervenție benefică pentru om.
Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la
crizele și convulsiile sociale și politice, urmărind protejarea
cetățeanului de puterea arbitrară a statului. Biserica adaugă la
acestea și obligațiile și responsabilitățile cetățenilor, precum și
nevoia unei auto-critici constante atât din partea politicienilor, cât
și a cetățenilor, în vederea îmbunătățirii substanțiale a societății. În
principal, Biserica subliniază că idealul ortodox privind omul
depășește orizontul drepturilor omului stabilite și că dragostea
„este mai mare decât toate”, după cum ne-a descoperit Hristos și
au experimentat toți cei care L-au urmat. Insistă, de asemenea, că
un drept fundamental al omului este protejarea
libertății religioase, adică a libertății de conștiință, de credință,
de cult (religie) și a tuturor expresiilor individuale și colective ale
acesteia, incluzând și dreptul fiecărui credincios și fiecărei
comunități religioase de a-și manifesta credința liber de orice
intervenție a statului, precum și dreptul la educație religioasă
publică.

11. Biserica Ortodoxă se adresează tinerilor, care caută


deplinătatea vieții în libertate, dreptate, creativitate, dar și iubire.
Ea îi cheamă să se alăture în mod conștiincios Bisericii Celui care
este Adevărul și Viața. Să vină oferind trupului eclezial vitalitatea
lor, neliniștile, problematicile și așteptările lor. Tinerii nu
reprezintă doar viitorul Bisericii, ci și prezentul dinamic și creativ
la nivel local și mondial.

12. Sfântul și Marele Sinod a deschis orizonturile noastre


către lumea contemporană diversă. Ne-a subliniat
responsabilitatea în spațiu și timp, având întotdeauna perspectiva
veșniciei. Biserica Ortodoxă, păstrându-și intact caracterul
sacramental și soteriologic (mântuitor), este sensibilă la durerea,
necazurile și strigătul pentru dreptate și pace al popoarelor. Ea
„binevestește din zi în zi mântuirea Lui. Veștește între neamuri
slava Lui, între toate popoarele minunile Lui” (Psalmul 95, 2-3).

Să ne rugăm ca „Dumnezeul a tot harul, Care ne-a chemat la


slava Sa cea veșnică, întru Hristos Iisus, El Însuși, după ce vom
suferi puțină vreme, ne va duce la desăvârșire, ne va întări, ne
va împuternici, ne va face neclintiți. A lui fie slava și puterea în
vecii vecilor. Amin!” (1 Petru 5, 10-11).
1.2 Enciclica Sfântului și Marelui Sinod
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,

Cântare de mulţumire înălţăm Dumnezeului închinat în Treime,


Celui Care ne-a învrednicit să ne întâlnim împreună în zilele
Cincizecimii în insula Creta, cea sfinţită de Apostolul Neamurilor,
Pavel, şi de ucenicul său, Tit, „adevăratul fiu după credinţa cea
de obşte” (Tit 1, 4), şi, cu insuflarea Duhului Sfânt, să încheiem
lucrările Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe,
convocat de Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, în
acord comun cu Preafericiţii Întâistătători ai Preasfintelor Biserici
Ortodoxe, spre slava numelui Său celui binecuvântat şi spre binele
poporului lui Dumnezeu şi al lumii întregi, împreună mărturisind
cu dumnezeiescul Pavel: „Aşa să ne socotească pe noi fiecare om:
ca slujitori ai lui Hristos şi ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu”
(1 Corinteni 4, 1).

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii celei Una, Sfântă,


Sobornicească şi Apostolică reprezintă o mărturie autentică a
credinţei în Hristos Dumnezeu-Omul, Fiul Unul-Născut şi
Cuvântul lui Dumnezeu, Care, prin întrupare, prin toată
activitatea Sa pe pământ, prin jertfa pe Cruce şi prin învierea Sa,
L-a descoperit pe Dumnezeul în Treime ca iubire nemărginită.
Aşadar, cu o singură gură şi o inimă adresăm cuvântul „nădejdii
din noi” (1 Petru 3, 15) nu numai către fiii Preasfintei noastre
Biserici, ci şi către toţi oamenii, „celor de departe şi celor de
aproape” (Efeseni 2, 17). „Nădejdea noastră” (1 Timotei 1, 1),
Mântuitorul lumii, S-a descoperit „Dumnezeu cu noi” (Matei 1,
23) şi ca Dumnezeu „pentru noi” (Romani 8, 32), „Care voieşte ca
toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să
vină” (1 Timotei 2, 4).

Vestind mila şi netăinuind binefacerea, cunoscând cuvintele


Domnului că „cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu
vor trece” (Matei 24, 35), cu „bucuriedeplină” (1 Ioan 1, 4),
binevestim cuvântul credinţei, al nădejdii şi al dragostei, privind
înainte către „ziua cea neînserată, cea continuă, cea fără de
sfârşit” (Sfântul Vasile cel Mare, Hexaimeron, II, PG 29, 52).
Faptul că „cetatea noastră este în ceruri” (Filipeni 3, 20), nu
contestă, ci întăreşte mărturia noastră în lume.

Prin aceasta, urmăm tradiţiei Apostolilor şi Părinţilor noştri care


L-au binevestit pe Hristos şi prin trăirea mântuitoare a credinţei
Bisericii prin El, teologhisind „pescăreşte”, adică apostolic către
oamenii de orice vârstă, pentru a le transmite Evanghelia libertăţii
„întru care Hristos ne-a făcut liberi” (Galateni 5, 1). Biserica nu
trăieşte pentru sine. Ea se oferă pentru întreaga omenire, pentru
înălţarea şi înnoirea lumii în ceruri noi şi pământ nou
(cf. Apocalipsa 21, 21). Astfel, ea oferă mărturia evanghelică şi
împarte lumii darurile lui Dumnezeu: iubirea Sa, pacea,
dreptatea, reconcilierea, puterea Învierii şi aşteptarea veşniciei.

I. Biserica: Trupul lui Hristos, chipul Sfintei Treimi

1. Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică


este o comuniune divino-umană după chipul Sfintei Treimi, o
pregustare şi vieţuire a celor din urmă în Sfânta Euharistie şi
descoperire a slavei lucrurilor viitoare, şi, ca o Cincizecime
continuă, este un glas profetic netăcut în lume, prezenţa şi
mărturia „Împărăţiei lui Dumnezeu, venind întru
putere” (Marcu 9, 1). Ca Trup al lui Hristos,
Biserica „adună” (Matei 23, 37) lumea la El, o transfigurează şi o
adapă cu „apa, curgătoare spre viaţă veşnică” (Ioan 4, 14).

2. Urmând cuvintelor constituente ale Domnului, Întemeietorul


Bisericii, la Cina de Taină împreună cu ucenicii Săi despre Taina
Sfintei Euharistii, tradiţia apostolică şi patristică a subliniat
caracterul Bisericii ca „trup al lui Hristos” (Matei 26,
26; Marcu 14, 22; Luca 22, 19; 1 Corinteni 10, 16-17; 11, 23-
29), punând-o întotdeauna în legătură cu taina întrupării Fiului şi
Cuvântului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara.
În acest duh, întotdeauna a fost subliniată legătura indisolubilă
atât dintre întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în Hristos şi
taina Bisericii, cât şi dintre taina Bisericii şi Taina Sfintei
Euharistii, care este confirmată în mod continuu în viaţa
sacramentală a Bisericii prin lucrarea Duhului Sfânt.
Biserica Ortodoxă, fidelă acestei tradiţii apostolice unanime şi
experienţei sacramentale, constituie continuarea autentică a
Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, după
cum este mărturisită în Simbolul de credinţă şi confirmată de
învăţătura Părinţilor Bisericii. Astfel, ea este conştientă de marea
ei responsabilitate nu numai pentru trăirea autentică a
experienţei sale de către trupul eclezial, ci şi pentru mărturia
credibilă a adevărului înaintea tuturor oamenilor.

3. Biserica Ortodoxă, în unitatea şi sobornicitatea (n.trad.


plenitudinea) ei, este Biserica Sinoadelor, începând cu Sinodul
Apostolic din Ierusalim (Faptele Apostolilor 15, 5-29) şi până
astăzi. Biserica în sine este un Sinod, stabilit de Hristos și călăuzit
de Duhul Sfânt, conform cuvântului apostolic: „părutu-s-a
Duhului Sfânt și nouă” (Faptele Apostolilor 15, 28). Prin
Sinoadele Ecumenice și Locale, Biserica a binevestit și
binevestește taina Sfintei Treimi, care s-a descoperit prin
întruparea Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu. Lucrarea sinodală a
continuat în mod neîntrerupt în istorie prin sinoadele ulterioare,
de autoritate universală, cum sunt, spre exemplu, Marele Sinod
convocat de Marele Fotie, Patriarhul Constantinopolului (879-
880) și Marile Sinoade convocate în timpul Sfântului Grigorie
Palama (1341, 1351, 1368), prin care s-a confirmat adevărul de
credință, în special cu privire la purcederea Duhului Sfânt și
participarea omului la energiile divine necreate. De asemenea, și
prin Sfintele și Marile Sinoade din Constantinopol din anul 1484
pentru respingerea conciliului unionist de la Florența
(1438- 1439), cele din anii 1638, 1642, 1672 și 1691 pentru
respingerea învățăturilor protestante, precum și cel din 1872
pentru condamnarea etnofiletismului ca erezie ecleziologică.

4. Sfințenia omului nu poate fi concepută în afara trupului lui


Hristos, „care este Biserica” (Efeseni 1, 23). Sfințenia izvorăște de
la Cel ce este singurul Sfânt. Ea este participarea omului la
sfințenia lui Dumnezeu în „comuniunea sfinților”, după cum este
propovăduită în ecfonisul rostit de preot în timpul Sfintei
Liturghii: „Sfintele sfinților” și în răspunsul credincioșilor: „Unul
Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu Tatăl.
Amin”. În acest sens, Sfântul Chiril al Alexandriei subliniază
faptul că Hristos, „fiind Sfânt prin fire, ca Dumnezeu, (…) Se
sfințește pentru noi în Sfântul Duh (…). Și (Hristos) făcea aceasta
pentru noi, nu pentru Sine, ci pentru ca de la El și întru El,
primind primul începutul sfințirii, harul sfințirii să treacă deci la
tot neamul” (Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 74,
548).

Prin urmare, potrivit Sfântului Chiril, Hristos este „persoana


noastră comună”, prin recapitularea întregului neam omenesc în
umanitatea Sa proprie, „căci noi toți eram în Hristos, și
omenescul comun redobândește viața în Persoana Lui”
(Comentariu la Evanghelia după Ioan, 11, PG 73, 157-161), de
aceea și este singurul izvor de sfințire a omului în Duhul Sfânt. În
acest duh, sfințenia este participarea omului atât la taina Bisericii,
cât și la Sfintele ei Taine, având în centru Sfânta Euharistie, care
este „o jertfă vie, sfântă, bine plăcută lui Dumnezeu” (Romani 12,
1). „Cine ne va despărți pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul,
sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de
îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris:
Pentru Tine suntem omorâți toată ziua, socotiți am fost ca niște oi
de junghiere. Dar în toate acestea suntem mai mult decât
biruitori, prin Acela Care ne-a iubit” (Romani 8, 35-37). Sfinții
întrupează identitatea eshatologică a Bisericii ca doxologie veșnică
înaintea tronului pământesc și ceresc al „Împăratului slavei”
(Psalmul 23, 7), închipuind Împărăția lui Dumnezeu.

5. Biserica Ortodoxă Sobornicească este alcătuită din paisprezece


Biserici locale Autocefale, recunoscute la nivel panortodox.
Principiul autocefaliei nu poate funcționa în detrimentul
principiului sobornicității și unității Bisericii. Prin urmare,
considerăm că înfiinţarea Adunărilor Episcopale în Diaspora
Ortodoxă, alcătuite din toți episcopii recunoscuți canonic din
fiecare regiune, care continuă să fie sub jurisdicțiile lor canonice,
de care depind astăzi, reprezintă un pas pozitiv în vederea
organizării lor canonice, iar funcționarea acestor Adunări asigură
respectarea principiului ecleziologic al sinodalității

II. Misiunea Bisericii în lume

6. Lucrarea apostolică și propovăduirea Evangheliei, cunoscută


ca misiune, stau la baza identității Bisericii, ca păstrare și
respectare a poruncii Domnului: „Mergând învățați toate
neamurile” (Matei 28, 19). Aceasta este suflarea de viață, pe care
o insuflă Biserica în societatea umană și care îmbisericește lumea
prin Bisericile locale nou-înființate de pretutindeni. În acest duh,
credincioșii ortodocși sunt și trebuie să fie apostoli ai lui Hristos
în lume. Această misiune trebuie să fie îndeplinită nu agresiv, ci în
mod liber, cu iubire și respect față de identitatea culturală a
oamenilor și popoarelor. În acest demers trebuie să participe toate
Bisericile Ortodoxe cu respectul cuvenit pentru ordinea canonică.

Participarea la Sfânta Euharistie este un izvor de râvnă apostolică


pentru evanghelizarea lumii. Împărtășindu-ne din Sfânta
Euharistie și rugându-ne pentru lume în adunare sfântă, suntem
chemați să continuăm „liturghia de după Liturghie” și să oferim
mărturia despre adevărul de credință în fața lui Dumnezeu și a
oamenilor, împărtășind darurile lui Dumnezeu cu întreaga
omenire, ascultând de porunca clară a Domnului, dinaintea
Înălțării Sale: „Şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în toată
Iudeea şi în Samaria şi până la marginea pământului” (Faptele
Apostolilor 1, 8). Cuvintele de dinaintea Dumnezeieștii
Împărtășiri, „Se frânge și Se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce
Se frânge și nu Se desparte, Cel ce Se mănâncă pururea și
niciodată nu Se sfârșește”, subliniază faptul că Hristos, ca „miel
al lui Dumnezeu” (Ioan 1, 29) și ca „pâine a vieții” (Ioan 6, 48), ni
Se oferă ca Iubire veșnică, unindu-ne cu Dumnezeu și unul cu
altul. Ne învață să împărțim darurile lui Dumnezeu și să ne oferim pe
noi înșine tuturor într-un mod asemănător lui Hristos.

Viața creștinilor este mărturia de necontestat despre înnoirea


tuturor în Hristos – „dacă este cineva în Hristos, este făptură
nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi” (2 Corinteni
5, 17) – și chemarea tuturor oamenilor de a participa personal
întru libertate la viața veșnică, la harul Domnului nostru Iisus
Hristos și la iubirea lui Dumnezeu Tatăl, pentru a experimenta
comuniunea Sfântului Duh în Biserică. „Taina mântuirii se
lucrează numai în cei ce vor, nu și în cei ce rămân sub stăpânirea
care-i robește” (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Scurtă tâlcuire
a rugăciunii Tatăl nostru, PG 90, 880). Re-evanghelizarea
poporului lui Dumnezeu în societățile contemporane
secularizate, precum și evanghelizarea celor care
nu L-au cunoscut încă pe Hristos, reprezintă datoria necontenită a
Bisericii.

III. Familia: Icoana iubirii lui Hristos faţă de Biserică

7. Biserica Ortodoxă consideră unirea indisolubilă de iubire dintre


bărbat şi femeie „taină mare… în Hristos şi în Biserică”
(Efeseni 5, 32), iar familia ce rezultă din aceasta, care constituie
singura garanţie pentru naşterea şi creşterea copiilor, în
conformitate cu planul dumnezeieştii iconomii, o consideră „mică
biserică” (Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către
Efeseni, 20, PG 62, 143), oferindu-i sprijinul pastoral
corespunzător.

Criza contemporană a căsătoriei şi familiei este rezultatul crizei


libertăţii ca responsabilitate, al restrângerii acesteia la o realizare
de sine orientată spre plăcere, al identificării ei cu mulţumirea de
sine individualistă, cu autosuficiența şi autonomia, şi al pierderii
caracterului sacramental al unirii bărbatului cu femeia, precum şi
al neglijării etosului jertfelnic al iubirii. Societatea contemporană
secularizată abordează căsătoria prin criterii pur sociologice şi
pragmatice, considerând-o o simplă formă de relaţionare, una
dintre multe altele, toate acestea pretinzând dreptul egal la
garantare instituţională.

Căsătoria este laboratorul vieţii în iubire, alimentat de Biserică, şi


darul inegalabil al harului lui Dumnezeu. „Mâna din înălţime” a
lui Dumnezeu, „Cel ce uneşte”, „este prezentă nevăzut şi pe cei ce
se însoţesc îi uneşte” cu Hristos şi unul cu altul. Cununile care se
aşază pe capul mirelui şi cel al miresei, în timpul săvârşirii Tainei,
fac trimitere către dimensiunea de jertfă şi devotament deplin faţă
de Dumnezeu şi a unuia faţă de altul. De asemenea, fac referire la
viaţa Împărăţiei lui Dumnezeu, descoperind
finalitatea eshatologică a tainei iubirii.

8. Sfântul şi Marele Sinod se adresează, cu iubire şi atenţie


deosebită, copiilor şi tuturor tinerilor. În mijlocul haosului
definiţiilor contradictorii cu privire la identitatea copilăriei,
Preasfânta noastră Biserică subliniază cuvintele Domnului: „De
nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în
împărăţia cerurilor” (Matei 18, 3) şi „Cine nu va primi împărăţia
lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea” (Luca 18, 17),
precum şi toate cele pe care le spune Mântuitorul despre cei care
îi „împiedică” (Luca 18, 16) pe copii să se apropie de El şi despre
cei care „îi smintesc” (Matei 18, 6).

Biserica le oferă tinerilor nu doar „sprijin”, ci şi „adevărul” noii


vieţi divino-umane în Hristos. Tinerii ortodocşi trebuie să
conştientizeze că sunt purtători ai tradiţiei seculare şi
binecuvântate a Bisericii Ortodoxe. În acelaşi timp, ei sunt şi
continuatorii acestei tradiţii, care vor păzi plini de curaj şi vor
cultiva cu dinamism valorile veşnice ale Ortodoxiei pentru a oferi
mărturia creştină dătătoare de viaţă. Din rândul lor vor veni
viitorii slujitori ai Bisericii lui Hristos. Aşadar, tinerii nu sunt doar
„viitorul” Bisericii, ci şi expresia activă a vieţii iubitoare de
Dumnezeu şi de oameni a Bisericii în prezent.

IV. Educaţia în Hristos

9. În zilele noastre, se observă noi tendinţe în domeniul formării


şi educaţiei referitoare la conţinutul şi scopurile educaţiei, la
abordarea vârstei copilăriei, la rolul profesorului şi al elevului,
precum şi al şcolii contemporane. De vreme ce educaţia nu se
referă doar la ceea ce este omul, ci şi la ceea ce trebuie să fie şi la
conţinutul responsabilităţii sale, este de la sine înţeles că
imaginea pe care o avem cu privire la om şi la sensul existenţei
sale ne determină viziunea cu privire la educaţia sa. Şi Biserica
Ortodoxă este îngrijorată profund de sistemul educaţional
secularizat şi individualist dominant astăzi, care agasează
generaţia tânără.

În centrul grijii pastorale a Bisericii se află o educaţie care


urmăreşte nu doar cultivarea intelectuală, ci şi edificarea şi
dezvoltarea întregii persoane umane ca fiinţă psihosomatică şi
spirituală, în conformitate cu principiul întreit: Dumnezeu, om,
lume. Prin cuvântul său catehetic, Biserica Ortodoxă, cu multă
grijă, cheamă poporul lui Dumnezeu şi, în special, tinerii să
participe conştient şi activ la viaţa Bisericii, care cultivă în ei
„dorinţa desăvârşită” a vieţii în Hristos. Astfel, plenitudinea
creştinilor află un sprijin existenţial în comuniunea divino-umană
a Bisericii şi experimentează în aceasta perspectiva
resurecţională a îndumnezeirii prin har.

V. Biserica în faţa provocărilor contemporane

10. Biserica lui Hristos se confruntă astăzi cu expresii extreme sau


chiar provocatoare ale ideologiei secularizării, prezente în
evoluţiile politice, culturale şi sociale. Un element de bază al
ideologiei secularizării a fost din totdeauna şi continuă să fie până
astăzi deplina autonomizare a omului faţă de Hristos şi faţă de
influenţa duhovnicească a Bisericii, prin identificarea arbitrară a
Bisericii cu conservatorismul, precum şi prin caracterizarea ei
nefundamentată istoric drept un pretins impediment în calea
progresului şi dezvoltării. În societăţile secularizate
contemporane, omul, îndepărtat de Dumnezeu, identifică
libertatea sa şi sensul vieţii sale cu autonomia absolută şi
eliberarea de scopul său veşnic, având ca rezultat o serie de
neînţelegeri şi falsificări deliberate ale tradiţiei creştine. Astfel,
dăruirea de sus a libertăţii în Hristos şi înaintarea la „măsura
vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) sunt considerate
ca potrivnice tendinţelor omului de mântuire proprie. Iubirea
jertfelnică este apreciată ca fiind incompatibilă cu
individualismul, în timp ce caracterul ascetic al etosului creştin
este considerat ca o provocare insuportabilă în calea fericirii
individului.

Identificarea Bisericii cu conservatorismul, incompatibil cu


progresul civilizaţiei, este arbitrară şi inadecvată, de vreme ce
conştiinţa identităţii popoarelor creştine poartă amprenta de
neşters a contribuţiei diacronice a Bisericii, nu doar asupra
moştenirii lor culturale, ci şi asupra dezvoltării sănătoase a
civilizaţiei seculare în general, de vreme ce Dumnezeu l-a aşezat
pe om ca administrator (iconom) al creaţiei divine şi colaborator
al Său în lume. În locul „omului-dumnezeu”, Biserica Ortodoxă îl
aşază pe „Dumnezeu-Omul” ca măsură ultimă a tuturor
lucrurilor: „Nu vorbim de om îndumnezeit, ci de Dumnezeu
întrupat” (Sfântul Ioan Damaschin, Expunere exactă a credinţei
ortodoxe, III, 2, PG 94, 988). Biserica descoperă adevărul
mântuitor al Dumnezeului-Om şi al Trupului Său, Biserica, drept
loc şi mod al vieţii în libertate, ca „ţinere a adevărului în iubire”
(Efeseni 4, 15) şi ca participare, încă de pe pământ, la viaţa lui
Hristos Cel înviat. Caracterul divino-uman, „nu din lumea
aceasta” (Ioan 18, 36), al Bisericii, care hrăneşte şi călăuzeşte
prezenţa şi mărturia ei „în lume”, este incompatibil cu orice mod
de conformism al Bisericii faţă de lume (Romani 12, 2).

11. Prin dezvoltarea contemporană a ştiinţelor şi a tehnologiei,


viaţa noastră se schimbă radical. Iar ceea ce aduce schimbare în
viaţa omului necesită discernământ, pe de o parte, de vreme
ce, pe lângă beneficiile semnificative, cum sunt, de exemplu,
facilitarea vieţii cotidiene, tratarea cu succes a unor boli grave şi
explorarea spaţială, ne confruntăm, de asemenea, cu efectele
negative ale progresului ştiinţific. Există pericolul manipulării
libertăţii umane, al folosirii omului ca simplu mijloc, al pierderii
treptate a tradiţiilor valoroase, al ameninţării sau chiar al
distrugerii mediului împrejurător.

Din nefericire, ştiinţa, prin însăşi natura ei, nu dispune de


mijloacele necesare pentru prevenirea şi rezolvarea multora
dintre problemele pe care le creează direct sau
indirect. Cunoaşterea ştiinţifică nu motivează voinţa morală a
omului, care, deşi cunoaşte pericolele, continuă să acţioneze ca şi
când nu le-ar cunoaşte. Răspunsul la problemele existenţiale şi
morale importante ale omului, la sensul veşnic al vieţii sale şi al
lumii nu poate fi oferit fără o abordare spirituală.

12. În epoca noastră, este foarte răspândit entuziasmul pentru


evoluţiile impresionante din domeniile biologiei, geneticii şi
neurofiziologiei. Este vorba de realizări ştiinţifice, ale căror
aplicare pe scară largă poate produce dileme serioase de ordin
antropologic şi moral. Utilizarea necontrolată a biotehnologiei la
începutul, pe durata şi la sfârşitul vieţii, pune în pericol
deplinătatea autentică a acesteia. Omul face experimente tot mai
intens cu propria sa natură într-un mod extrem şi periculos.
Există pericolul transformării sale într-o maşină biologică, într-o
unitate socială impersonală sau într-un dispozitiv cu gândire
controlată.

Biserica Ortodoxă nu poate rămâne în afara discuţiilor cu privire


la unele aspecte antropologice, morale şi existenţiale atât de
importante. Ea se sprijină pe criterii învăţate de Dumnezeu,
descoperind relevanţa antropologiei ortodoxe în faţa răsturnării
contemporane a valorilor. Biserica noastră poate şi trebuie să
exprime în lume conştiinţa ei profetică în Iisus Hristos, Care prin
întrupare a luat asupra Sa omul întreg şi reprezintă Prototipul
absolut al înnoirii neamului omenesc. Ea subliniază sacralitatea
vieţii şi calitatea omului de persoană, încă din momentul
conceperii. Dreptul la naştere este primul dintre drepturile
omului. În calitate de comuniune divino-umană, în care fiecare
om reprezintă o fiinţă unică, destinată pentru comuniunea
personală cu Dumnezeu, Biserica se opune oricărei tentative de
obiectivare a omului, de transformare a sa într-o cantitate
măsurabilă. Nu este permis niciunei descoperiri ştiinţifice să
atingă demnitatea omului şi scopul său divin. Omul nu este definit
numai de genele sale.

Pe această temelie se fundamentează bioetica din punct de vedere


ortodox. Într-o epocă în care imaginile despre om sunt
conflictuale, bioetica ortodoxă, spre deosebire de viziunile
antropologice seculare autonome şi reducţioniste, subliniază
crearea omului după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi
destinul său veşnic. Astfel, ea contribuie la îmbogăţirea dezbaterii
filosofice şi ştiinţifice cu privire la aspectele bioetice prin
antropologia biblică şi experienţa spirituală a Ortodoxiei.

13. Într-o societate globală, orientată către „a avea” şi


către individualism, Biserica Ortodoxă Sobornicească evidenţiază
adevărul vieţii în Hristos şi conforme lui Hristos, concretizate în
mod liber în viaţa cotidiană a fiecărui om prin lucrările sale „până
seara” (Psalmul 103, 23), prin care acesta devine împreună-
lucrător cu Părintele cel veşnic – „împreună-lucrători suntem cu
Dumnezeu” (1 Corinteni 3, 9) – şi cu Fiul Său, „Tatăl Meu până
acum lucrează şi Eu lucrez” (Ioan 5, 17). Harul lui Dumnezeu
sfinţeşte prin Duhul Sfânt lucrările mâinilor omului, care
împreună-lucrează cu Dumnezeu, descoperind în acestea
afirmarea vieţii şi a comuniunii umane. Aici se încadrează şi
asceza creştină, care se diferenţiază fundamental de orice
ascetism dualist, care îl îndepărtează pe om de viaţă şi de
semeni. Asceza creştină şi înfrânarea, care îl leagă pe om de viaţa
sacramentală a Bisericii, nu privesc doar viaţa monahală, ci
caracterizează viaţa eclezială în toate manifestările ei, ca mărturie
tangibilă a prezenţei duhului eshatologic în vieţuirea
binecuvântată a credincioşilor.

14. Rădăcinile crizei ecologice sunt de ordin spiritual şi moral,


prezente înlăuntrul inimii fiecărui om. În ultimele secole, această
criză a devenit mai acută din cauza diferitelor diviziuni provocate
de patimile omeneşti precum lăcomia, avariţia, egoismul şi
rapacitatea şi de consecinţele lor asupra planetei, cum este cazul
schimbărilor climatice, care ameninţă într-o măsură tot mai mare
mediul înconjurător, „casa” noastră comună. Ruptura relaţiei
dintre om şi creaţie este o pervertire a utilizării autentice a creaţiei
lui Dumnezeu. Abordarea problemei ecologice pe baza principiilor
tradiţiei creştine necesită nu doar pocăinţă pentru păcatul
exploatării resurselor naturale ale planetei, adică o schimbare
fundamentală a mentalităţii şi comportamentului, ci şi ascetism,
ca antidot al consumismului, al divinizării nevoilor şi al
posesivităţii. Presupune, de asemenea, marea noastră
responsabilitate de a transmite generaţiilor viitoare un mediu
înconjurător viabil şi utilizarea acestuia după voia şi
binecuvântarea divină. În Tainele Bisericii, este afirmată creaţia,
iar omul este întărit să acţioneze ca administrator (iconom),
protector şi „preot” al creaţiei, oferind-o Creatorului în chip
doxologic – „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi
pentru toate” – şi cultivând o relaţie euharistică cu creaţia.
Această abordare evanghelică şi patristică ortodoxă ne atrage
atenţia şi asupra dimensiunilor sociale şi a consecinţelor tragice
ale distrugerii mediului înconjurător.

VI. Biserica în faţa globalizării, a fenomenelor extreme


de violenţă şi migraţie

15. Ideologia contemporană a globalizării, care este impusă tacit


şi se extinde rapid, provoacă deja şocuri puternice în economie şi
societate la scară mondială. Impunerea acesteia a creat noi forme
de exploatare sistematică şi de nedreptate socială, a
planificat neutralizarea treptată a impedimentelor din partea
tradiţiilor naţionale, religioase, ideologice, precum şi a altor
tradiţii. Aceasta deja a condus la slăbirea sau chiar la degradarea
totală a realizărilor sociale, desigur, sub pretextul unei nevoi de
reconstruire a economiei mondiale, lărgind, astfel, distanţa dintre
bogaţi şi săraci, dinamitând coeziunea socială a popoarelor şi
alimentând noi focare de tensiune globală.

Împotriva omogenizării nivelatoare şi impersonale promovată de


globalizare, precum şi împotriva extremelor naţionalismului,
Biserica Ortodoxă propune protejarea identităţii popoarelor şi
întărirea identităţii locale. Ca exemplu alternativ pentru unitatea
umanităţii, ea propune organizarea articulată a Bisericii pe baza
egalităţii Bisericilor locale. Biserica se opune ameninţării
provocatoare asupra omului contemporan şi a tradiţiilor culturale
ale popoarelor, pe care o implică globalizarea şi principiul
„autonomiei economice” sau al economismului, adică
autonomizarea economiei faţă de nevoile vitale ale omului şi
transformarea ei într-un scop în sine. Biserica propune o
economie viabilă, fundamentată pe principiile
evanghelice. Astfel, călăuzită de cuvântul Domnului că „nu numai
cu pâine va trăi omul” (Luca 4, 4), Biserica nu corelează
progresul umanităţii doar cu creşterea nivelului de trai sau cu
dezvoltarea economică, în detrimentul valorilor duhovniceşti.

16. Biserica nu se implică în politică în sensul strict al cuvântului.


Însă, ca grijă purtată faţă de om şi faţă de libertatea sa spirituală,
mărturia ei este în mod esenţial politică. Cuvântul Bisericii a fost
întotdeauna distinct şi va rămâne mereu o intervenţie benefică
pentru binele omenirii. Bisericile Ortodoxe locale sunt chemate
astăzi să clădească o nouă formă de solidaritate constructivă cu
statul secular de drept, în noul cadru al relaţiilor internaţionale,
conform învăţăturii biblice: „Daţi Cezarului cele ce sunt ale
Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu”
(Matei 22, 21). Solidaritatea aceasta trebuie să păstreze
identitatea specifică atât a Bisericii, cât şi a statului, şi să asigure
cooperarea lor onestă pentru a proteja demnitatea unică a omului
şi drepturile sale care decurg din aceasta şi pentru a asigura
dreptatea socială.

Drepturile omului se află astăzi în centrul politicii ca răspuns la


crizele şi revoltele sociale şi politice actuale şi pentru protejarea
libertăţii individului. Abordarea drepturilor omului de către
Biserica Ortodoxă se centrează pe pericolul reducerii dreptului
individual la individualism şi la o cultură a revendicării
drepturilor. O astfel de pervertire funcţionează în detrimentul
conţinutului social al libertăţii, conduce la transformarea
arbitrară a drepturilor în pretenţii la fericire şi la ridicarea la rang
de „valoare universală” a identificării precare a libertăţii cu
libertinajul individual, ceea ce subminează temeliile valorilor
sociale, ale familiei, ale religiei, ale naţiunii, şi ameninţă valorile
morale fundamentale.

Înţelegerea ortodoxă a omului se opune, aşadar, divinizării


arogante a omului şi a drepturilor lui, precum şi înjosirii
umilitoare a persoanei umane în vastele structuri economice,
sociale, politice şi comunicaţionale contemporane. Tradiţia
Ortodoxiei este un izvor nesecat de adevăruri fundamentale
pentru om. Nimeni nu a cinstit omul şi nu s-a îngrijit de el
precum au făcut Hristos, Dumnezeu-Omul, şi Biserica Sa. Un
drept fundamental al omului este protejarea principiului libertăţii
religioase sub toate aspectele ei, şi anume, libertatea conştiinţei,
credinţei, cultului şi a tuturor expresiilor individuale sau colective
ale libertăţii religioase. Acestea includ şi dreptul fiecărui
credincios de a-şi manifesta credinţa liber de orice intervenţie a
statului, precum şi libertatea predării publice a religiei şi
condiţiile de funcţionare a comunităţilor religioase.

17. Astăzi experimentăm o creştere a fenomenelor crude de


violenţă în numele lui Dumnezeu. Izbucnirea fundamentalismului
în sânul comunităţilor religioase riscă să conducă la prevalenţa
ideii că fundamentalismul aparţine esenţei fenomenului religios.
Însă, adevărul este că fundamentalismul, ca „râvnă, dar fără
cunoştinţă” (Romani 10, 2) reprezintă expresia unei religiozităţi
morbide. Creştinul adevărat, după modelul Domnului răstignit, se
jertfeşte pe sine şi nu jertfeşte pe alţii şi, de aceea, este cel mai
aspru critic al fundamentalismului de orice provenienţă. Dialogul
interreligios sincer contribuie la dezvoltarea încrederii reciproce,
la promovarea păcii şi reconcilierii. Biserica se străduieşte pentru
ca „pacea de sus” să fie mai simţită pe pământ. Adevărata pace nu
se dobândeşte cu forţa armelor, ci doar prin intermediul
dragostei, care „nu caută ale sale” (1 Corinteni 13, 5). Uleiul
credinţei trebuie folosit pentru a alina şi vindeca rănile altora şi
nu pentru a reaprinde noi focare de ură.
18. Biserica Ortodoxă urmăreşte cu durere şi rugăciune şi ia act
de marea criză umanitară contemporană: proliferarea violenţei
şi a conflictelor armate, persecutarea, exilarea şi uciderea
membrilor minorităţilor religioase, expulzarea forţată a familiilor
din căminele lor, tragedia traficului de persoane,
încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor şi ale
popoarelor, convertirile forţate. Ea condamnă categoric răpirile,
torturile şi execuţiile atroce. Ea denunţă distrugerea locaşurilor de
cult, a simbolurilor religioase şi a monumentelor culturale.

Biserica Ortodoxă este preocupată, în mod deosebit, de situaţia


creştinilor şi a altor minorităţi etnice şi religioase persecutate în
Orientul Mijlociu. Ea adresează un apel, mai ales, către guvernele
din regiune, pentru protejarea populaţiilor creştine – ortodocşi,
vechi orientali şi ceilalţi creştini – care au supravieţuit în leagănul
creştinismului. Creştinii autohtoni şi celelalte populaţii au dreptul
inalienabil de a rămâne în ţările lor în calitate de cetăţeni cu
drepturi egale.

Prin urmare, îi îndemnăm pe toţi cei implicaţi, indiferent de


convingerile lor religioase, să lucreze pentru reconciliere şi pentru
respectarea drepturilor omului, în special pentru protejarea
darului divin al vieţii. Trebuie ca războiul şi vărsările de sânge să
înceteze, trebuie să domine dreptatea, pentru a restaura pacea şi
pentru a fi posibilă întoarcerea celor exilaţi în pământurile lor
strămoşeşti. Ne rugăm pentru pace şi dreptate în ţările Africii
aflate în suferinţă şi în încercata Ucraină. Repetăm mai accentuat,
în cadrul Sinodului, apelul nostru către cei responsabili de a-i
elibera pe cei doi arhierei răpiţi din Siria: Paul Yazigi şi Ioan
Ibrahim. Ne rugăm pentru eliberarea tuturor semenilor noştri
care sunt luaţi ostatici sau se află în captivitate.

19. Problema actuală a refugiaţilor şi migranţilor, mereu în


creştere din motive politice, economice şi climatice, se află în
centrul atenţiei mondiale. Biserica Ortodoxă s-a îngrijit mereu şi
se îngrijeşte continuu de cei persecutaţi, de cei în pericol şi în
nevoi, bazându-se pe cuvintele Domnului: „Flămând am fost şi
Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau;
străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat;
bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la
Mine” (Matei 25, 35-36) şi „Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut
unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut”
(Matei 25, 40). În tot decursul istoriei, Biserica s-a aflat alături de
cei „osteniţi şi împovăraţi” (Matei 11, 28). Activitatea filantropică
a Bisericii nu s-a limitat niciodată la facerea de bine în funcţie de
circumstanţe faţă de cel în nevoi sau de cel suferind, ci a căutat,
mai degrabă, să elimine cauzele care provoacă problemele sociale.
„Lucrarea slujirii” Bisericii (Efeseni 4, 12) este recunoscută de
către toţi.

Deci, mai întâi de toate, facem apel către cei care au puterea de a
elimina cauzele producerii crizei refugiaţilor să ia deciziile
pozitive necesare. Facem apel la autorităţile civile, la credincioşii
ortodocşi şi la ceilalţi cetăţeni ai ţărilor în care refugiaţii s-au
retras şi continuă să se retragă să le ofere orice ajutor posibil,
chiar şi din puţinul lor.

VII. Biserica: mărturisire în dialog

20. Biserica manifestă sensibilitate faţă de cei care au întrerupt


comuniunea cu ea şi interes faţă de cei care nu înţeleg glasul ei.
Conştientă că ea reprezintă prezenţa vie a lui Hristos în lume,
Biserica transformă iconomia dumnezeiască în fapte concrete,
prin toate mijloacele disponibile, pentru a oferi o mărturie
vrednică de crezare a adevărului, în rigoarea (acrivia) credinţei
apostolice. În acest spirit al înţelegerii datoriei de a mărturisi şi de
a oferi, Biserica Ortodoxă a atribuit întotdeauna o importanţă
majoră dialogului, în special cu creştinii eterodocşi. Prin
intermediul acestui dialog, restul lumii creştine cunoaşte mai bine
Ortodoxia şi autenticitatea tradiţiei ei. De asemenea, cunoaşte că
Biserica Ortodoxă nu a acceptat niciodată minimalismul teologic
şi nici nu a permis contestarea tradiţiei dogmatice şi a etosului ei
evanghelic. Dialogurile intercreştine funcţionează ca o
oportunitate pentru Ortodoxie de a-şi prezenta respectul faţă de
învăţătura Părinţilor şi de a oferi o mărturie vrednică de crezare a
tradiţiei autentice a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolică. Dialogurile multilaterale purtate de Biserica Ortodoxă
nu au însemnat, nu înseamnă şi nici nu vor însemna niciodată un
compromis în materie de credinţă. Aceste dialoguri sunt o
mărturie despre Ortodoxie, întemeiată pe mesajul evanghelic
„veniţi şi vedeţi” (Ioan 1, 46) că „Dumnezeu este iubire” (1 Ioan 4,
8).

***

În acest duh, Biserica Ortodoxă din întreaga lume, fiind


manifestarea Împărăţiei lui Dumnezeu în Hristos, trăieşte
întreaga taină a dumnezeieştii iconomii în viaţa ei sacramentală,
centrată întotdeauna pe Sfânta Euharistie, în care ne oferă nu o
hrană perisabilă şi stricăcioasă, ci însuşi Trupul dătător de viaţă al
Stăpânului, „pâinea cea cerească”, „care este leacul nemuririi şi
doctorie pentru a nu muri, ci a trăi veşnic în Dumnezeu prin
Iisus Hristos, curăţire care depărtează răul” (Sfântul Ignatie
Teoforul, Epistola către Efeseni, XX, PG 5, 756). Sfânta
Euharistie constituie nucleul central al funcţionării sinodale a
trupului eclezial, precum şi confirmarea autentică a ortodoxiei
credinţei Bisericii, după cum propovăduiește şi Sfântul Irineu de
Lyon: „Învăţătura noastră este în acord cu Euharistia, iar
Euharistia adevereşte învăţătura noastră” (Împotriva ereziilor,
IV, 18, PG 7, 1028).

Vestind Evanghelia la toată lumea, după porunca Domnului, „Şi


să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea
păcatelor la toate neamurile” (Luca 24, 47), avem datoria ca pe
noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos
Dumnezeu să o dăm şi să ne iubim unii pe alţii, mărturisind într-
un gând „pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea
deofiinţă şi nedespărţită”. Adresând acestea în Sinod către fiii
Preasfintei noastre Biserici Ortodoxe din întreaga lume, precum şi
întregii lumi, urmând Sfinţilor Părinţi şi rânduielilor sinodale de a
păstra credinţa primită de la părinţii noştri şi de „a ne angaja în
facerea de bine” în viaţa noastră cotidiană, cu nădejdea „învierii
de obşte”, slăvim Dumnezeirea în Trei Ipostasuri cu cântări
dumnezeieşti: „Părinte Atotţiitorule şi Cuvinte şi Duhule,
Fire ceea ce eşti una în trei Ipostasuri, mai presus de
fiinţă şi de Dumnezeire. Întru Tine ne-am botezat şi pe
Tine Te binecuvântăm întru toţi vecii” (Canonul Paştilor,
cântarea a 8-a).

† Bartolomeu al Constantinopolului, Preşedinte


†Teodor al Alexandriei

†Teofil al Ierusalimului

†Irineu al Serbiei

†Daniel al României

†Hrisostom al Noii Iustiniane şi al întregului Cipru

†Ieronim al Atenei şi al întregii Elade

†Sava al Varşoviei şi al întregii Polonii

†Anastasie al Tiranei și al întregii Albanii

†Rastislav al Prešovului, al ţinuturilor Cehe și Slovaciei

Delegația Patriarhiei Ecumenice

Delegația Patriarhiei Alexandriei

Delegația Patriarhiei Ierusalimului

Delegația Bisericii Serbiei Delegația

Bisericii României Delegația

Bisericii Ciprului Delegația

Bisericii Greciei Delegația Bisericii

Poloniei Delegația Bisericii

Albaniei

Delegația Bisericii ţinuturilor Cehe și Slovaciei


1.3 Misiunea Bisericii în lumea contemporană
Contribuția Bisericii Ortodoxe la realizarea păcii, dreptății, libertății,
fraternității și dragostei între popoare și la înlăturarea
discriminărilor rasiale și de altă natură

„Fiindcă Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-
Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă
veşnică (Ioan 3, 16). Biserica lui Hristos trăiește „în lume”, dar nu este
„din lume” (Ioan 17, 11, 14-15). În calitate de Trup al Cuvântului
întrupat al lui Dumnezeu (Ioan Gură de Aur, Omilie înainte de
plecarea în exil, II, PG 52, 429), Biserica este „prezența” vie, semnul și
chipul Împărăției lui Dumnezeu în Treime, în istorie, care binevestește
„făptura cea nouă” (2 Corinteni 5, 17), „ceruri noi și pământ nou, în
care locuiește toată dreptatea” (2 Petru 3, 13), o lume în care
Dumnezeu „va șterge orice lacrimă din ochii lor (ai oamenilor) și
moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere”
(Apocalipsa 21, 4-5).

Această așteptare este deja trăită și pregustată în Biserică, în special de


fiecare dată când este oficiată Dumnezeiasca Euharistie adunând
„laolaltă” (1 Corinteni11, 20) fiii lui Dumnezeu cei împrăștiați (Ioan 11,
52), fără deosebire de rasă, sex, vârstă, origine socială sau orice
altă condiție, într-un trup în care „nu mai este iudeu, nici elin; nu mai
este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte
femeiască” (Galateni 3, 28; Coloseni 3, 11), într- o lume a reconcilierii,
păcii și dragostei.

Biserica trăiește, de asemenea, această pregustare a „făpturii celei


noi”, a lumii transfigurate, prin sfinții săi, care, prin asceză și prin
virtuțile lor, au devenit încă din această viață chipuri ale Împărăției lui
Dumnezeu, demonstrând și asigurând astfel că așteptarea unei lumi a
păcii, a dreptății și a dragostei nu este o utopie, ci „încredințarea celor
nădăjduite” (Evrei 11, 1), care este posibilă prin Harul lui Dumnezeu și
prin nevoința duhovnicească a omului.

Inspirată continuu de această așteptare și această pregustare a


Împărăției lui Dumnezeu, Biserica nu rămâne indiferentă față de
problemele omului din toate timpurile, ci, dimpotrivă, ea participă la
suferințele și la problemele lui existențiale, ridicând, ca Domnul ei,
durerea și rănile sale provocate de răul care lucrează în lume și,
precum bunul samarinean, leagă rănile sale, turnând pe ele untdelemn
și vin (Luca 10, 34) „prin cuvânt de răbdare și mângâiere”
(Romani15, 4; Evrei 13, 22) și prin iubire vie. Cuvântul său pentru
lume nu are scopul principal de a judeca sau de a condamna lumea
(Ioan 3, 17; 12, 47), ci de a-i oferi drept călăuză Evanghelia Împărăției
lui Dumnezeu, nădejdea și încredințarea că răul, în orice formă ar fi,
nu are ultimul cuvânt în istorie și că nu trebuie lăsat să-i dicteze
cursul.

Transmiterea mesajului evanghelic privind ultima poruncă a lui


Hristos „mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele
Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească
toate câte v-am poruncit vouă” (Matei 28, 19) reprezintă misiunea
durabilă a Bisericii. Această misiune nu trebuie desfășurată cu
agresivitate sau prin diferite forme de prozelitism, ci cu dragoste,
smerenie și respect pentru identitatea fiecărei persoane și
particularitatea culturală a fiecărui popor. Toate Bisericile Ortodoxe
trebuie să contribuie la efortul misionar.

Bazându-se pe aceste principii și cu ansamblul experienței și al


învățăturii tradiției sale patristice, liturgice și ascetice, Biserica
Ortodoxă participă la grijile și la temerile care preocupă pe omul
contemporan, cu privire la probleme existențiale fundamentale,
dorind să contribuie la rezolvarea lor, pentru ca pacea lui Dumnezeu
„care covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), reconcilierea și dragostea să
stăpânească în lume.

A. Valoarea persoanei umane

1. Valoarea persoanei umane, care decurge din creația omului


după chipul și asemănarea lui Dumnezeu și din misiunea sa în
planul lui Dumnezeu pentru om și pentru lume, a constituit o
sursă de inspirație pentru Părinții Bisericii, care au aprofundat
taina iconomiei divine. Sfântul Grigorie Teologul subliniază în
acest context că Creatorul „a plasat pe om pe pământ, ca pe o a
doua lume, macrocosmos în microcosmos, ca un alt înger, un
închinător cu fire dublă, un contemplator al creației
vizibile, un inițiat al lumii inteligibile, împărat peste
toate de pe pământ, (…) o ființă vie în această lume
aspirând la o alta,
încununarea tainei, apropiindu-se de Dumnezeu prin
îndumnezeire (theosis)” (Grigorie Teologul, Cuvântarea 45,7.
PG 36, 632AB). Scopul întrupării Cuvântului lui Dumnezeu este
îndumnezeirea omului. Hristos, înnoindu-l în El Însuși pe
vechiul Adam (cf. Efeseni 2, 15), „a îndumnezeit, astfel, omul
întreg, ceea ce constituia începutul împliniri nădejdii noastre”
(Eusebiu, Demonstratio Evangelica, 4, 14. PG 22, 289A).

Fiindcă așa cum în vechiul Adam a fost cuprins întreg


neamul omenesc, tot așa, în Adam Cel Nou a fost recapitulat întreg
neamul omenesc („Cel Unul-Născut S-a făcut om … ca să ne
recapituleze și să urce la starea de la început neamul căzut al
oamenilor”, (Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Ioan IX, PG 74,
273D-275A). Această învățătură a Bisericii este sursa inepuizabilă a
oricărui efort creștin de apărare a valorii și demnității persoanei
umane.

2. Pe această bază, cooperarea intercreștină este indispensabilă în


toate domeniile, pentru a apăra valoarea omului și, bineînțeles,
în aceeași măsură, binele păcii, astfel încât eforturile pacifiste
ale tuturor creștinilor, fără excepție, să dobândească mai multă
greutate și putere.
3. Recunoașterea comună a valorii înalte a persoanei umane poate
servi drept premisă pentru o colaborare mai extinsă în acest
domeniu. Bisericile Ortodoxe pot contribui la înțelegerea și
cooperarea interreligioasă prin coexistența pașnică și
conviețuirea socială a popoarelor, fără a implica orice tip
de sincretism religios.
4. Suntem încredințați că, fiind împreună lucrători cu
Dumnezeu (1 Corinteni3, 9), putem progresa în această slujire
împreună cu toți oamenii de bună voință, care iubesc pacea
plăcută lui Dumnezeu, spre binele societății umane, la nivel
local, național și internațional. Această slujire este o poruncă a
lui Dumnezeu (Matei 5, 9).

B. Libertate și responsabilitate

1. Libertatea este unul dintre cele mai mari daruri ale lui
Dumnezeu pentru om. Cel ce l-a zidit pe om dintru început
liber, l-a lăsat și cu voință liberă, îngrădindu-l numai prin
legea poruncii (Sfântul Grigorie Teologul, Cuvântul 14, Despre
iubirea de săraci, 25. PG 35, 892A). Libertatea îl face pe om
capabil să progreseze spre desăvârșirea duhovnicească, dar
implică, în același timp, și pericolul neascultării, adică al
independenței față de Dumnezeu și, în consecință, al căderii, de
unde provin și consecințele tragice ale existenţei răului în lume.
2. Consecințele acestui rău sunt imperfecțiunile și neajunsurile,
care predomină în lumea contemporană: secularizarea,
violența, degradarea vieţii morale, fenomene negative precum
flagelul drogurilor și alte forme de dependență în special în
cazul unor tineri de azi, rasismul, cursa înarmării, războaiele și
catastrofele sociale cauzate de ele, opresiunea asupra unor
grupuri sociale, comunități religioase şi popoare întregi,
inegalitățile sociale, limitarea drepturilor omului în
domeniul libertății de conștiință și, în mod particular, în
domeniul libertății religioase, dezinformarea și
manipularea opiniei publice, sărăcia economică, distribuirea
disproporționată sau absenţa completă a bunurilor esenţiale
pentru trai, foametea care afectează milioane de oameni,
deportările forţate de populaţii şi traficul de fiinţe
umane, criza refugiaților, distrugerea mediului, folosirea
necontrolată a biotehnologiei genetice şi a biomedicinei la
începutul, în timpul și la sfârșitul vieții umane. Toate acestea
întrețin angoasa nesfârșită în care se zbate omenirea zilelor
noastre.
3. În fața acestei situații, care a dus la degradarea noţiunii de
persoană umană, datoria Bisericii Ortodoxe este astăzi de a
pune în valoare, prin predică, prin teologie, prin cultul său și
prin activitatea sa pastorală adevărul libertății în
Hristos.
„Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc. Toate îmi
sunt îngăduite, dar nu toate zidesc. Nimeni să nu caute pe ale
sale, ci fiecare pe ale aproapelui. Iar conştiinţa, zic, nu a ta
însuţi, ci a altuia. Căci de ce libertatea mea să fie judecată de o
altă conştiinţă?” (1 Corinteni 10, 23-24; 29). Libertatea fără
responsabilitate și fără dragoste duce în final la pierderea
libertății.

C. Despre pace și dreptate

1. Biserica Ortodoxă recunoaște și subliniază în mod diacronic


centralitatea păcii și dreptății în viața oamenilor. Însăși
revelația în Hristos este caracterizată ca „Evanghelie
a
păcii” (Efeseni 6, 15), fiindcă Hristos „instaurând pacea prin
sângele crucii Sale” (Coloseni 1, 20), „venind, a binevestit pace,
vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17)
și a devenit „pacea noastră” (Efeseni 2, 14). Această pace, „care
covârșește orice minte” (Filipeni 4, 7), este, după cum Hristos
Însuși a zis Apostolilor Săi înainte de Pătimirea Sa, mai mare și
mai importantă decât pacea pe care o promite lumea: „Pace vă
las vouă, pacea Mea o dau vouă, nu precum dă lumea vă dau
Eu” (Ioan 14, 27). Fiindcă pacea lui Hristos este rodul deplin al
tuturor celor recapitulate în El: al demnităţii şi măreţiei
persoanei umane ca chip al lui Dumnezeu; al manifestării
unității organice a neamului omenesc și a lumii în Hristos;
al universalităţii în trupul lui Hristos a idealurilor de pace,
libertate și dreptate socială; şi, în cele din urmă, al rodirii iubirii
creștine între oameni şi popoarele lumii. Adevărata pace este
rodul stăpânirii pe pământ a tuturor idealurilor creștine. Este
pacea care vine de Sus, pentru care Biserica Ortodoxă se roagă
totdeauna în cererile sale zilnice, cerând-o de la Dumnezeu,
Care pe toate le împlinește și ascultă rugăciunile celor care vin
la El cu credință.
2. Cele prezentate arată în mod clar de ce Biserica, în calitate de
„Trup al lui Hristos” (1 Corinteni 12, 27), se roagă totdeauna
pentru pacea lumii întregi, care, după Clement al Alexandriei,
este sinonimă cu dreptatea (Stromata 4, 25. PG 8, 1369B-72A).
Sfântul Vasile cel Mare adaugă: „nici eu nu aș putea crede
că fără dragoste reciprocă și fără ca să fac tot ce este cu
putință pentru a trăi în pace cu toți m-aș putea socoti slujitor
vrednic al lui Iisus Hristos” (Epistola 203, 1. PG 32, 737B).
Acest lucru este, după același Sfânt Părinte, atât de firesc
pentru un creștin, încât se poate spune „că nimic nu este atât
de propriu unui creștin decât să facă pace” (Epistola PG 32,
528B). Pacea lui Hristos este puterea tainică ce își are sursa
în reconcilierea omului cu Tatăl său Ceresc, prin purtarea de
grijă a lui Iisus care lucrează toate în toți și aduce pacea
negrăită și dinainte de veac hotărâtă și ne împacă pe noi cu
Sine și în Sine cu Tatăl (Dionisie Areopagitul, Despre numirile
dumnezeiești, 11, 5. PG 3, 953AB).
3. Trebuie să subliniem, în același timp, că darurile spirituale ale
păcii și dreptății depind și de conlucrarea omului. Sfântul Duh
acordă daruri duhovnicești atunci când omul caută prin
pocăință pacea și dreptatea lui Dumnezeu. Aceste daruri ale
păcii și dreptății se realizează acolo unde creștinii fac eforturi în
lucrarea credinței, dragostei și speranţei în Iisus Hristos,
Domnul nostru (1 Tesaloniceni 1, 3).
4. Păcatul este o boală spirituală ale cărei simptome vizibile sunt
conflictele, discordiile, crimele și războaiele și consecințele lor
tragice. Biserica încearcă să vindece nu numai simptomele
vizibile ale acestei boli, ci și boala însăși, care este păcatul.
5. În același timp, Biserica Ortodoxă crede că este de datoria ei să
încurajeze tot ceea ce este în mod real în slujba păcii
(cf. Romani 14, 19) și care deschide calea spre dreptate,
fraternitate, adevărata libertate și dragoste reciprocă între toți
fiii Unicului Părinte Ceresc, precum și între toate popoarele,
care constituie familia umană. Ea împreună-pătimește cu toți
oamenii, din diferite părți ale lumii, care sunt lipsiți de binele
păcii și al dreptății.

D. Pacea și împiedicarea războiului

1. Biserica lui Hristos condamnă războiul în general, pe care îl


consideră consecință a răului și a păcatului în lume: „De unde
vin războaiele şi de unde certurile dintre voi? Oare, nu de aici:
din poftele voastre care se luptă în mădularele
voastre?” (Iacov 4, 1). Fiecare război constituie o amenințare
distructivă pentru creație și pentru viață.

Mai ales în cazul războaielor duse cu arme de distrugere în masă,


consecințele ar fi îngrozitoare, nu numai pentru că ele cauzează
moartea unui număr incalculabil de ființe umane, ci, mai mult, pentru
că viața supraviețuitorilor ar deveni insuportabilă. Acestea ar cauza
boli incurabile, mutații genetice și alte efecte negative, care ar afecta
grav generațiile viitoare.

Nu numai armamentul nuclear este foarte periculos, ci și armamentul


chimic și biologic, precum și toate formele de armament, ce creează o
iluzie de supremație și de dominare asupra lumii înconjurătoare. Acest
tip de armament întreține un climat de frică și de lipsă de încredere și
devine cauza unei noi curse a înarmărilor.
2. Biserica lui Hristos, considerând în primul rând războiul
ca o consecință a răului și a păcatului în lume, încurajează
orice inițiativă și orice efort de evitare și prevenire
a războiului, prin dialog și orice alte mijloace potrivite. În
cazul în care războiul devine inevitabil, Biserica va
continua să se roage și să poarte grijă pastorală de fiii săi
care sunt implicați în conflicte militare pentru apărarea
vieții și a libertății lor, depunând toate eforturile pentru
restabilirea păcii cât mai repede posibil.
3. Biserica Ortodoxă condamnă în mod ferm toate formele de
conflicte și de războaie, motivate de fanatism, bazat pe
principii religioase. Tendința permanentă de creștere a
opresiunilor și persecuțiilor împotriva creștinilor și a altor
comunități din cauza credinței lor, în Orientul Mijlociu și
în alte părți, precum și dezrădăcinarea creștinismului din
leagănul său istoric suscită o preocupare profundă. Astfel,
sunt amenințate relațiile interreligioase și internaționale
existente și, în același timp, mulți creștini sunt forțați să-și
părăsească locuințele. Ortodocșii din lumea întreagă suferă
împreună cu frații lor creștini și cu toți ceilalți persecutați în
această regiune și fac apel la găsirea unei soluții
echitabile și permanente a problemelor din regiune.

Biserica Ortodoxă condamnă, de asemenea, războaiele provocate de


naționalism, precum și pe cele care provoacă epurări etnice, schimbări
ale granițelor statale și ocuparea de teritorii.

E. Biserica Ortodoxă în fața discriminărilor

1. Domnul, Regele dreptății (cf. Evrei 7, 2-3), dezaprobă violența


și nedreptatea (cf. Psalm 10, 5), condamnă comportamentul
inuman față de aproapele (cf. Marcu 25, 41-46; Iacov 2, 15-16).
În Împărăția Sa – care este închipuită și prezentă în Biserica Sa
pe pământ – nu este niciun loc pentru ură, dușmănie sau
intoleranță (cf. Isaia 11, 6; Romani 12, 10).
2. Poziția Bisericii Ortodoxe față de acest subiect este foarte clară:
Biserica Ortodoxă crede că Dumnezeu „a făcut dintr-un sânge
tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa
pământului” (Faptele Apostolilor 17, 26) și că în Hristos „nu
mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu
mai
este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi
una sunteţi” (Galateni 3, 28). La întrebarea „cine este
aproapele meu?”, Hristos a răspuns prin parabola
samarineanului milostiv (Luca 10, 25-37). Astfel, El ne-a
învățat să înlăturăm orice barieră de dușmănie și de
prejudecată. Biserica Ortodoxă mărturisește că fiecare ființă
umană – indiferent de culoare, religie, rasă, gen,
naționalitate sau limbă – este creată după chipul şi asemănarea
lui Dumnezeu şi are drepturi egale în societate. Potrivit
învățăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele
enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate
între persoane.
3. Biserica, respectând principiile drepturilor omului și
tratamentului egal al oamenilor, urmărește să aplice aceste
principii în lumina învățăturii sale despre Sfintele Taine, despre
familie, despre locul bărbatului și al femeii în Biserică și despre
valorile tradiției bisericești în general. Biserica are dreptul să
dea mărturie despre învățătura sa în spațiul public.

F. Misiunea Bisericii Ortodoxe ca mărturie de dragoste în


slujire

1. Îndeplinind misiunea ei de mântuire în lume, Biserica Ortodoxă


poartă grijă în mod activ de toți oamenii care au nevoie de
ajutor, de cei flămânzi, de săraci, de bolnavi, de persoane cu
dezabilități, de persoane în vârstă, de cei oprimați, de captivi, de
prizonieri, de cei fără adăpost, de orfani, de victimele
catastrofelor și conflictelor armate, ale traficului de ființe umane
și ale oricărei forme contemporane de sclavagism. Eforturile
Bisericii Ortodoxe pentru depășirea sărăciei extreme și a
nedreptății sociale sunt o expresie a credinței sale și o slujire
adusă Domnului Însuși, Care se identifică, astfel, cu toți
oamenii, mai cu seamă cu cei în nevoi: „întrucât aţi făcut unuia
dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Matei
25, 40). Biserica poate coopera cu toate instituțiile
sociale în întreaga diversitate a slujirii sale sociale.
2. Antagonismele și ostilitățile din lume conduc la nedreptate și
inegalitate în ceea ce privește participarea oamenilor și a
națiunilor la bunurile creației divine. Ele privează milioane de
oameni de bunurile de primă necesitate și duc la sărăcirea
personalității umane. Ele provoacă migraţii masive de
populații, dau naștere la conflicte etnice, religioase și sociale,
care amenință coeziunea internă a societăților umane.
3. Biserica nu poate să rămână indiferentă la procesele economice
care influențează negativ întreaga omenire. Biserica insistă
asupra necesității de a fonda economia pe principii morale
și, de asemenea, de a servi activ, prin aceasta, omul, urmând
învățătura Apostolului Pavel „fiindcă ostenindu-vă astfel,
trebuie să ajutaţi pe cei slabi şi să vă aduceţi aminte de
cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da
decât a lua” (Faptele Apostolilor 20, 35). Sfântul Vasile cel
Mare scrie că „în munca sa, fiecare trebuie să aibă drept scop
slujirea celor aflați în nevoi și nu folosul propriu” (Sfântul
Vasile cel Mare, Regulile cele mari, PG 31, 1025 A).
4. Decalajul dintre bogați și săraci se adâncește în mod dramatic
din cauza crizei economice, care, de obicei, este rezultatul unei
speculații necontrolate din partea anumitor reprezentanți ai
unor cercuri financiare, a acumulării de bogăție în mâinile unui
număr mic de persoane și a unei activități economice
pervertite, care, fiind lipsită de dreptate și de sensibilitate
umană, nu servește în final necesităților reale ale omenirii.
O economie viabilă este o economie care combină eficiența cu
dreptatea și cu solidaritatea socială.
5. În aceste condiții tragice, se înțelege imensa responsabilitate a
Bisericii în lupta împotriva foametei și a tuturor formelor de
sărăcie din lume. Acest fenomen al epocii noastre, când
țările trăiesc într-un sistem de economie globalizată, scoate în
evidență criza gravă de identitate a lumii moderne. Foametea
nu pune în pericol numai darul dumnezeiesc al vieții pentru
popoare întregi, ci afectează, de asemenea, demnitatea înaltă a
persoanei umane și, în același timp, aduce ofensă lui Dumnezeu
Însuși. Din această cauză, dacă grija pentru propria noastră
hrană este un subiect material, grija pentru hrana aproapelui
nostru este un subiect de ordin spiritual (Iacov 2, 14-18). Este,
deci, o datorie a tuturor Bisericilor Ortodoxe să manifeste
solidaritate și să organizeze ajutorarea de o manieră eficientă
față de frații în nevoi.
6. Sfânta Biserică a lui Hristos, care uneşte în trupul său
sobornicesc multe popoare, promovează principiul solidarității
umane și o cooperare mai intensă a popoarelor și a statelor
pentru rezolvarea pașnică a conflictelor.
7. Biserica este îngrijorată, în acelaşi timp, de impunerea asupra
omenirii a unui mod de viață din ce în ce mai consumist, lipsit
de orice suport al valorilor morale creștine. În acest sens, acest
consumism, combinat cu globalizarea secularizată, tinde să
ducă popoarele la pierderea rădăcinilor lor spirituale, a
memoriei lor istorice și la uitarea tradițiilor.
8. Mijloacele de comunicare în masă (mass-media) cad adesea sub
controlul ideologiei globalismului liberal și devin promotoare
ale unei ideologii consumiste și ale imoralității. Cazurile de
tratare fără respect, chiar blasfemiatorie, a valorilor religioase
provoacă discordii și revolte în sânul societății, suscitând o
anumită neliniște. Biserica previne pe credincioșii ei de
pericolul manipulării conștiințelor prin mass-media și de
folosirea acestora nu pentru apropierea dintre oameni și
popoare, ci pentru manipularea lor.
9. În transmiterea învățăturii sale și în împlinirea misiunii sale
mântuitoare pentru omenire, Biserica se confruntă din ce în ce
mai frecvent cu manifestări ale secularizării. Biserica lui Hristos
este chemată să exprime din nou și să pună în evidență
mărturia sa profetică în lume, bazată pe experiența credinței,
amintind astfel adevărata sa misiune, prin vestirea
Împărăției lui Dumnezeu și cultivarea conștiinței unității
turmei sale. Astfel se deschid perspective largi, deoarece, ca
element esențial al învățăturii sale eclesiologice, ea promovează
lumii fragmentate comuniunea și unitatea euharistică.
10. Voința unei creșteri constante a prosperității și a unui consum
neînfrânat antrenează în mod inevitabil o utilizare
disproporționată a resurselor naturale și o epuizare a lor.
Lumea, creată de Dumnezeu și dată omului „ca să o lucreze şi
să o păzească” (cf. Facerea 2, 15), este supusă consecințelor
păcatului omenesc: „Fiindcă făptura a fost supusă
deşertăciunii – nu din voia ei, ci din cauza aceluia care a
supus-o – cu nădejde […] se va izbăvi din robia stricăciunii, ca
să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci
ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are
dureri până acum” (Romani 8, 20-22).
Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de
încălzirea globală, face imperativă obligația Bisericii de a
contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea
creației lui Dumnezeu împotriva efectelor lăcomiei umane. Lăcomia de
a satisface nevoile materiale duce la sărăcirea spirituală a omului și la
distrugerea mediului înconjurător. Nu trebuie uitat că bogăția
naturală a pământului nu este proprietatea omului, ci a Creatorului:
„Al Domnului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce
locuiesc în ea” (Psalm 23, 1). Astfel, Biserica Ortodoxă subliniază
necesitatea protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea
responsabilității omului față de mediul înconjurător, dăruit de
Dumnezeu, evidențiind valoarea virtuților chibzuielii și cumpătării.
Trebuie să ne amintim că nu doar generațiile actuale ci și cele
viitoare au dreptul la bunurile naturale pe care ni le-a dăruit
Creatorul.

11. Pentru Biserica Ortodoxă, capacitatea de cercetare științifică a


lumii constituie un dar al lui Dumnezeu făcut omului. Însă, pe
lângă această afirmație, Biserica Ortodoxă subliniază, în același
timp, și pericolele pe care le implică anumite realizări științifice.
Biserica Ortodoxă consideră că omul de știință este liber să facă
cercetări, dar și trebuie să întrerupă cercetarea atunci când sunt
încălcate principiile creștine și umane: „Toate îmi sunt
îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos” (1 Corinteni 6, 12);
„Binele nu mai este bine, dacă mijloacele sunt rele” (Sfântul
Grigorie Teologul, Cuvântarea teologică1, 4 PG 36, 16C). Acest
punct de vedere al Bisericii se dovedește a fi din mai multe
rațiuni indispensabil pentru delimitarea corectă a libertății și
pentru valorificarea roadelor științei, în aproape toate
domeniile ei, și în special în biologie, în care sunt
preconizate atât succese, cât şi riscuri. În acelaşi timp,
subliniem caracterul sacru de necontestat al vieţii umane, încă
de la conceperea sa.
12. Pe parcursul ultimilor ani se remarcă dezvoltarea rapidă a
ştiinţelor biologice, precum şi a biotehnologiilor legate de
acestea. Multe realizări ale acestora sunt considerate benefice
pentru om, deși provoacă dileme de natură morală, în timp ce
altele sunt considerate neacceptabile. Biserica Ortodoxă
consideră că omul nu este un simplu ansamblu de celule, de
țesuturi și de organe și că el nu este determinat numai de
factori biologici. Omul este creat „după chipul lui Dumnezeu”
(Facerea 1, 27) și ar trebui tratat cu respectul ce i se cuvine.
Recunoașterea acestui principiu fundamental duce la concluzia
că, atât în timpul cercetărilor științifice, cât și al aplicării în
practică a noilor descoperiri și invenții, trebuie apărate dreptul
absolut al fiecărui om de a fi tratat cu respect și onoare în orice
stadiu al vieții sale și voința lui Dumnezeu, așa cum a fost
descoperită prin creație. Cercetarea trebuie să țină cont de
principiile morale și spirituale și de învățăturile creștine. În
același timp, trebuie arătat respectul imperios pentru
întreaga creație a lui Dumnezeu, atât în timpul folosirii sale de
către om, cât și în timpul cercetării, urmând porunca pe care i-a
dat-o Dumnezeu ( cf. Facerea 2, 15).
13. În aceste vremuri ale secularizării, se observă în special
necesitatea de a sublinia importanța sfințeniei vieții în
perspectiva crizei spirituale, ce caracterizează civilizația
modernă. Confuzia între libertate și viața libertină duce la
creșterea criminalității, a distrugerii și a profanării lucrurilor
demne de cinste și la dispariția respectului față de libertatea
aproapelui și față de sacralitatea vieții. Tradiția ortodoxă, fiind
formată prin experiența practică a adevărurilor creștine, este
purtătoare de spiritualitate și de caracter ascetic, ce trebuie
evidențiate și promovate în mod special în zilele noastre.
14. Grija pastorală specială a Bisericii pentru educarea tineretului
în Hristos este continuă și neschimbată. Este de la sine înțeleasă
extinderea responsabilității pastorale a Bisericii față de
instituția familiei, dăruită de Dumnezeu, deoarece ea s-a
bazat întotdeauna și în mod necesar pe Sfânta Taină a Cununiei
creștine, ca unire dintre un bărbat și o femeie, care reprezintă
unirea dintre Hristos și Biserica Sa (Efeseni 5, 32). Aceasta
devine actuală, în special, în contextul tentativelor de legalizare
în anumite țări și de justificare teologică în anumite comunități
creștine a formelor de coabitare opuse tradiției și învățăturii
creștine. Biserica, așteptând recapitularea tuturor în Trupul lui
Hristos, reamintește tuturor oamenilor care vin în lume că
Hristos se va întoarce la a Doua Sa Venire „să judece viii şi
morţii” (1 Petru 4, 5) și că „împărăţia Lui nu va avea sfârşit”
(Luca 1, 33).
15. În perioada contemporană, ca de altfel în toate timpurile, glasul
profetic și pastoral al Bisericii, cuvântul mântuitor al Crucii și al
Învierii, se adresează inimii omului și îl cheamă să adopte și să
trăiască, împreună cu Apostolul Pavel, toate „câte sunt
adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt
curate, câte sunt vrednice de iubit” (Filipeni 4, 8). Biserica
propune iubirea jertfelnică a Domnului Său Răstignit, ca
singura cale spre o lume a păcii, a dreptății, a libertății și a
solidarității între oameni și popoare, ale căror ultimă
măsură este întotdeauna Domnul Care S-a jertfit pentru
viața lumii (cf. Apocalipsa 5, 12), adică iubirea nemărginită a
lui Dumnezeu în Treime, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh,
a Căruia este slava și puterea în vecii vecilor. Amin.
1.4 Diaspora Ortodoxă

Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe s-a ocupat cu tema


organizării canonice a Diasporei Ortodoxe. Astfel, a discutat
documentele referitoare la Diaspora Ortodoxă și Regulamentul de
Funcționare a Adunărilor Episcopale în Diaspora, înaintate de cea de-
a IV-a Conferință Presinodală Panortodoxă (Chambesy, 2009) și de
Sinaxa Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe Autocefale (21-28
ianuarie 2016), aprobându-le cu mici amendamente, după cum
urmează:

1. a) Se afirmă că este voința comună a tuturor Preasfintelor Biserici


Ortodoxe ca problema Diasporei Ortodoxe să fie rezolvată cât mai
curând posibil şi ca ea să fie organizată în conformitate cu eclesiologia
ortodoxă şi cu practica şi tradiţia canonică a Bisericii Ortodoxe.

b) De asemenea, se afirmă că în faza actuală nu este posibil, din


motive istorice şi pastorale, să se treacă imediat la ordinea strict
canonică a Bisericii în această problemă, adică existenţa unui singur
episcop în acelaşi loc. Din acest motiv, se decide păstrarea Adunărilor
Episcopale, stabilite de cea de-a IV-a Conferință Presinodală
Panortodoxă până la momentul potrivit, când toate condițiile vor
fi împlinite, pentru a aplica rigoarea canonică (acrivia).

2. a) Adunările Episcopale ale regiunilor menționate mai jos sunt


alcătuite din toţi episcopii recunoscuți canonic din fiecare regiune,
care vor continua să se supună jurisdicțiilor canonice cărora se supun
în prezent.

b) Aceste Adunări vor fi alcătuite din toţi episcopii din fiecare regiune
aflaţi în comuniune canonică cu toate Preasfintele Biserici Ortodoxe şi
vor fi prezidate de cel dintâi dintre ierarhii Bisericii
Constantinopolului iar, în absenţa acestora, în conformitate cu
ordinea dipticelor. Aceste Adunări vor avea un Comitet Executiv
alcătuit din cei dintâi ierarhi ai diferitelor jurisdicţii existente în
regiune.

c) Activitatea şi responsabilitatea acestor Adunări Episcopale va fi


grija pentru manifestarea unităţii Ortodoxiei, pentru dezvoltarea
acţiunii comune a tuturor ortodocşilor din fiecare regiune, care să se
adreseze nevoilor pastorale ale ortodocşilor care trăiesc în acea
regiune, pentru reprezentarea comună a tuturor ortodocşilor în raport
cu alte credinţe religioase şi cu societatea din regiune în ansamblul ei,
pentru cultivarea cunoaşterii teologice şi a educaţiei bisericeşti etc.
Deciziile asupra acestor subiecte vor fi luate prin consensul Bisericilor
reprezentate în acea Adunare.

3. Regiunile în care se vor crea Adunări Episcopale, într-o primă


etapă, sunt stabilite după cum urmează:

i. Canada
ii. Statele Unite ale Americii
iii. America Latină
iv. Australia, Noua Zeelandă şi Oceania
v. Marea Britanie şi Irlanda
vi. Franţa
vii. Belgia, Olanda şi Luxemburg
viii. Austria
ix. Italia şi Malta
x. Elveţia şi Liechtenstein
xi. Germania
xii. Ţările Scandinave (cu excepţia Finlandei)
xiii. Spania şi Portugalia

4. Episcopii din Diaspora, care trăiesc în Diaspora și au în grijă


pastorală parohii în mai multe regiuni, vor fi membri ai Adunărilor
Episcopale și ai regiunilor acestora.

5. Adunările Episcopale nu le anulează episcopilor membri


competenţele lor administrative şi caracterul canonic şi nici nu le
restricţionează drepturile în Diaspora. Adunările Episcopale au ca
scop formularea unei poziţii comune a Bisericii Ortodoxe asupra
diferitelor probleme. Episcopii membri nu sunt opriţi în nici un caz să
rămână în continuare răspunzători faţă de propriile lor Biserici şi de a
exprima opiniile propriilor lor Biserici în lumea din afară.

6.Preşedinţii Adunărilor Episcopale convoacă şi prezidează toate


întrunirile comune ale Episcopilor din regiunea lor (liturgice,
pastorale, administrative etc.). În ceea ce priveşte problemele de
interes mai general ce necesită o abordare panortodoxă, cu aprobarea
Adunării Episcopale, preşedintele Adunării le va transmite
Patriarhului Ecumenic pentru acţiuni panortodoxe ulterioare.

7. Bisericile Ortodoxe sunt obligate să nu promoveze acţiuni care ar


putea împiedica procesul prezentat mai sus pentru o rezolvare
canonică a problemei Diasporei, cum ar fi conferirea arhiereilor unor
titluri deja existente, şi să facă tot ce le stă în putinţă pentru a facilita
activitatea Adunărilor Episcopale şi restabilirea ordinii canonice
normale în Diaspora.

Regulamentul de Funcţionare a Adunărilor Episcopale în


Diaspora Ortodoxă

Articolul 1

1. Toţi episcopii ortodocşi din fiecare regiune, din regiunile definite de


Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe, aflați în comuniune
canonică cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale, formează fiecare
Adunare Episcopală.

2. Episcopii ortodocşi care nu au rezidenţă în regiune, dar care au


slujire pastorală în parohiile din regiune, sunt, de asemenea, membri
ai Adunării Episcopale.

3. Episcopii retrași şi episcopii vizitatori în Regiune, în măsura în care


întrunesc cerinţele paragrafului (1), pot fi invitaţi să participe la
Adunare, dar fără drept de vot.

Articolul 2

Scopul Adunării Episcopale este să manifeste unitatea Bisericii


Ortodoxe, să promoveze cooperarea între Biserici în toate aspectele
slujirii pastorale şi să menţină, să păstreze şi să dezvolte interesele
comunităţilor dependente de episcopii ortodocşi canonici din Regiune.
Articolul 3

Adunarea Episcopală va avea un Comitet Executiv alcătuit din primii


episcopi ai fiecărei Biserici canonice din Regiune.

Articolul 4

1. Adunarea Episcopală şi Comitetul său Executiv vor avea un


preşedinte, unul sau doi vicepreşedinţi, un secretar şi un trezorier,
precum şi oricare altă funcţie de responsabilitate pe care o poate
desemna Adunarea.
2. Preşedintele este ex officio primul dintre episcopii Patriarhiei
Ecumenice iar, în absenţa acestuia, cei conform dipticelor.
Preşedintele Adunării Episcopale convoacă întrunirile, conduce
activitatea acesteia şi prezidează la concelebrări. În ceea ce priveşte
problemele discutate în timpul întrunirii Adunării Episcopale asupra
cărora s-a ajuns la o decizie unanimă, preşedintele (sau un alt membru
al Adunării Episcopale desemnat de acesta) prezintă Statului,
societăţii şi altor organizaţii religioase poziţia comună a Bisericii
Ortodoxe din regiune.
3. Vicepreşedintele sau vicepreşedinţii sunt numiţi ex officio dintre
episcopii membri ai Adunărilor, din rândul Bisericilor ce urmează în
ordinea dipticelor Bisericilor Ortodoxe. Secretarul, trezorierul şi cei cu
alte funcţii de responsabilitate sunt aleşi de Adunare şi pot să nu facă
parte din rândul episcopilor.

Articolul 5

1. Competenţele Adunării Episcopale sunt următoarele:


a. să vegheze şi să contribuie la păstrarea unității Bisericii Ortodoxe
din regiune în ce priveşte obligaţiile sale teologice, eclesiologice,
canonice, spirituale, filantropice, educaţionale şi misionare.
b. coordonarea şi promovarea activităţilor de interes comun în
domeniile păstoririi, catehezei, vieţii liturgice, publicaţiilor religioase,
mass-media, educaţiei religioase etc.
c. relaţiile cu alte eterodocșii și cei de alte religii.
d. tot ceea ce ţine de obligaţiile Bisericii Ortodoxe în relaţiile sale cu
societatea şi autoritățile de stat.
e. pregătirea unui plan de organizare a ortodocşilor din regiune pe o
bază canonică.
2. Definirea ariei acestor competenţe nu trebuie să interfereze în nici
un caz cu responsabilitatea fiecărui episcop faţă de jurisdicţia sa
eparhială sau să restricţioneze drepturile Bisericii sale, inclusiv în
privinţa relaţiilor sale cu organismele internaţionale, guvernele,
societatea civilă, mass-media, celelalte confesiuni, cu alte organisme
naţionale şi interconfesionale, precum şi cu alte religii.
În privinţa problemelor lingvistice, educaţionale şi pastorale ale unei
anumite Biserici, Adunarea Episcopală poate coopera, de asemenea,
cu autoritatea eclesiastică a Bisericii respective, astfel încât
diversitatea tradiţiilor naţionale să poată asigura unitatea Ortodoxiei
în comuniunea de credinţă şi în legătura dragostei.

Articolul 6

1. Adunarea Episcopală acceptă şi înregistrează alegerea episcopilor


din regiune, precum şi relaţia lor cu preasfintele Biserici Ortodoxe
autocefale.
2. Ea examinează şi determină statutul canonic al comunităţilor locale
din regiune care nu au legătură cu preasfintele Biserici Ortodox
autocefale.
3. Ea trebuie să înregistreze orice decizie legată de clerici, pronunţată
de episcopii lor, pentru ca această decizie să fie aplicată în cadrul
tuturor Bisericilor Ortodoxe din regiune.

Articolul 7

1. Adunarea Episcopală se întruneşte cel puţin o dată pe an, la invitaţia


preşedintelui. Ea se poate întruni, de asemenea, ori de câte ori
Comitetul Executiv consideră necesar, sau la cererea scrisă şi motivată
a unei treimi dintre membrii Adunării.

2. Comitetul Executiv se întruneşte o dată la trei luni şi de câte ori este


necesar, la invitaţia preşedintelui sau la cererea scrisă şi motivată a
unei treimi dintre membrii săi.
3. În absenţa unor circumstanţe excepţionale, invitaţiile pentru
convocarea Adunării Episcopale trebuie trimise cu două luni înainte,
iar pentru convocarea Comitetului Executiv, cu o săptămână înainte.
Ele trebuie însoţite de ordinea de zi şi de documentele legate de
aceasta.
4. Ordinea de zi trebuie aprobată la prima sesiune a Adunării şi nu
poate fi modificată decât printr-o hotărâre luată de majoritatea
absolută a membrilor prezenţi.

Articolul 8

Cvorumul necesar pentru Comitetul Executiv este de două treimi, iar


pentru Adunare, majoritatea absolută a membrilor, incluzând
preşedintele.

Articolul 9

Lucrările Adunării Episcopale se desfășoară în conformitate cu


principiile tradiţiei sinodale ortodoxe sub conducerea preşedintelui,
care are responsabilitatea de a supraveghea implementarea deciziilor
acesteia.

Articolul 10

1. Deciziile Adunării Episcopale sunt luate prin unanimitate.


2. Problemele de interes mai general, care necesită, cu aprobarea
Adunării Episcopilor, o abordare panortodoxă, sunt transmise
Patriarhului Ecumenic de către preşedintele Adunării, pentru acţiune
conform practicii panortodoxe în vigoare.

Articolul 11

1. Prin decizia Adunării Episcopale, membrii acesteia se pot constitui


în Comisii pentru probleme misionare, liturgice, pastorale, financiare,
educaţionale, ecumenice etc., prezidate de unul dintre episcopii
membri ai Adunării.
2. Membrii acestor Comisii, clerici sau laici, sunt desemnați de către
Comitetul Executiv. În plus, consilieri şi experţi pot fi invitaţi să
participe la Adunarea Episcopală sau la Comitetul Executiv, fără
drept de vot.

Articolul 12

1. Adunarea Episcopală poate stabili propriul său Regulament intern


pentru a completa şi amenda prevederile de mai sus, în conformitate
cu nevoile regiunii şi cu respectarea dreptului canonic al Bisericii
Ortodoxe.
2. Toate problemele juridice şi financiare legate de funcţionarea
Adunării sunt decise în contextul legilor civile ale ţărilor din regiunea
în care membrii Adunării îşi exercită jurisdicţia.

Articolul 13

Formarea unei noi Adunări Episcopale, divizarea sau desfiinţarea unei


Adunări Episcopale existente sau fuziunea a două sau mai multe
Adunări au loc numai prin decizia Sinaxei întâistătătorilor Bisericilor
Ortodoxe, la cererea unei Biserici sau a preşedintelui unei Adunări
Episcopale adresată Patriarhului Ecumenic.
1.5 Autonomia şi modul ei de proclamare

Sfântul şi Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe a analizat subiectul


„Autonomiei şi modul ei de proclamare”. Astfel, a fost discutat
documentul corespunzător transmis de cea de-a V-a Conferinţă
Panortodoxă Presinodală (Chambésy, 10-17 octombrie 2015), pe care
l-a aprobat cu unele mici amendamente, după cum urmează.

Aspectele examinate de către Sinod, privind acest document, se referă


la:

a. noţiunea, conţinutul şi diferitele forme ale instituţiei


Autonomiei;
b. condiţiile prealabile pe care trebuie să le îndeplinească o
Biserică locală, pentru a solicita autonomia sa din partea
Bisericii Autocefale, de care aparţine;
c. competenţa exclusivă a Bisericii Autocefale de a începe şi
încheia procedura de acordare a autonomiei unei părţi
din jurisdicția sa canonică; Bisericile Autonome nu se
întemeiază în spaţiul geografic al diasporei ortodoxe;
d. consecinţele acestui act eclezial asupra relaţiilor
Bisericii proclamate autonomă atât cu Biserica
Autocefală, de care aparţine, cât şi cu alte Biserici
Ortodoxe Autocefale;

1. Instituţia Autonomiei exprimă, din punct de vedere canonic,


statutul de independenţă relativă sau parţială al unei părţi ecleziale
specifice în raport cu jurisdicția canonică a Bisericii Autocefale de care
aparţine canonic.
a) Pe parcursul aplicării acestei instituţii în practica eclezială s-au
format diferite grade de dependenţă referitoare la relaţiile Bisericii
Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde.
b) Alegerea Întâistătătorului Bisericii Autonome este aprobată sau
efectuată de către organismul eclesiastic competent al Bisericii
Autocefale, al cărei Întâistătător este pomenit de către Întâistătătorul
Bisericii Autonome şi de care acesta (din urmă n.tr.) depinde în mod
canonic.
c) În funcţionarea instituţiei Autonomiei există diferite moduri de
aplicare a ei în practica eclezială, care sunt determinate de gradul de
dependenţă al Bisericii Autonome faţă de Biserica Autocefală.
d) În unele forme de autonomie, gradul de dependenţă al Bisericii
Autonome se exprimă, de asemenea, prin participarea
Întâistătătorului ei la Sinodul Bisericii Autocefale.

2. Competenţa canonică pentru iniţierea şi încheierea procedurii de


acordare a autonomiei unei părţi din jurisdicția sa canonică aparţine
Bisericii Autocefale de care depinde canonic Biserica proclamată
autonomă.

Astfel:
a) Biserica locală care solicită autonomia, dacă îndeplinește condiţiile
bisericeşti, canonice şi pastorale necesare, depune cererea sa în acest
sens la Biserica Autocefală de care depinde, explicând motivele
importante care au impus înaintarea cererii sale;

b) La primirea cererii, Biserica Autocefală evaluează în sinod condiţiile


prealabile şi motivele prezentării acelei cereri şi decide să acorde sau
nu autonomia. În cazul unei decizii pozitive, ea eliberează Tomosul
respectiv, care stabileşte limitele geografice şi relaţiile Bisericii
Autonome cu Biserica Autocefală de care depinde, conform criteriilor
stabilite de tradiţia bisericească.

c) Întâistătătorul Bisericii Autocefale comunică Patriarhiei Ecumenice


şi celorlalte Biserici Ortodoxe Autocefale proclamarea Bisericii
Autonome.
d) În relaţiile ei interortodoxe, intercreştine şi interreligioase, Biserica
Autonomă se exprimă prin intermediul Bisericii Autocefale de la care
a primit autonomia.

e) Fiecare Biserică Autocefală poate să acorde statutul de autonomie


numai în limitele circumscripției sale teritoriale canonice. În spaţiul
Diasporei Ortodoxe, nu se înfiinţează Biserici Autonome decât după
un consens panortodox asigurat de către Patriarhia Ecumenică
potrivit practicii panortodoxe în vigoare.
f) În cazul acordării statutului de autonomie în aceeaşi zonă geografică
bisericească de către două Biserici Autocefale, ceea ce ar duce la
contestarea autonomiei din partea fiecăreia, părţile implicate se
adresează împreună sau separat Patriarhiei Ecumenice, astfel ca
aceasta să identifice soluţia canonică în legătură cu acea chestiune,
potrivit practicii panortodoxe în vigoare.

3. Consecinţele pentru Biserica Autonomă şi relaţia sa cu Biserica


Autocefală, care rezultă din proclamarea autonomiei, sunt
următoarele:

a) Întâistătătorul Bisericii Autonome pomeneşte doar numele


Întâistătătorului Bisericii Autocefale.

b) Numele Întâistătătorului Bisericii Autonome nu este înscris în


diptice.

c) Biserica Autonomă primeşte Sfântul Mir de la Biserica Autocefală.

d) Episcopii Bisericii autonome sunt aleşi, instalaţi şi judecaţi de


organismul bisericesc competent propriu. În caz de incapacitate
evidentă a Bisericii Autonome în acest sens, aceasta este asistată de
către Biserica Autocefală de care depinde.
1.6 Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la
aceasta
I. Căsătoria ortodoxă

1. Instituția familiei este amenințată astăzi de fenomenul


secularizării precum și de relativismul moral. Biserica Ortodoxă
învață despre sacralitatea căsătoriei ca fiind învățătura sa
fundamentală și indiscutabilă. Unirea liberă dintre un bărbat și
o femeie este o condiție indispensabilă.
2. În Biserica Ortodoxă, căsătoria este considerată cea mai veche
instituție de drept divin, pentru că a fost instituită în același
timp cu crearea primilor oameni, Adam și Eva (cf. Facerea 2,
23). Această unire era legată de la început nu numai de
comuniunea spirituală a cuplului (bărbat și femeie), ci și de
capacitatea de a asigura continuitatea vieții neamului omenesc.
De aceea, căsătoria dintre un bărbat și o femeie, binecuvântată
în Rai, a devenit o Sfântă Taină menționată în Noul Testament,
atunci când Hristos a săvârșit „primul Său semn”, schimbând
apa în vin la nunta din Cana Galileii, descoperind astfel slava Sa
(cf. Ioan 2, 11). Taina unirii indisolubile dintre un bărbat și o
femeie este chipul unirii dintre Hristos și Biserică (cf. Efeseni 5,
32).
3. Această tipologie hristocentrică a Tainei Cununiei explică faptul
că episcopul sau preotul binecuvântează această legătură sfântă
printr-o rugăciune specială. De aceea, Sfântul Ignatie Teoforul
subliniază în Epistola sa către Policarp al Smirnei că cei care se
apropie de comuniunea cununiei trebuie să o facă „cu
aprobarea episcopului, ca să fie căsătoria lor după Domnul și
nu după poftă. Toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu” (V.
2). Astfel, caracterul sfânt al legăturii instituite de Dumnezeu și
conținutul spiritual înalt al vieții în interiorul căsniciei explică
afirmația: „Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat”
(Evrei 13, 4). De aceea, Biserica Ortodoxă condamnă orice
încălcare a curăției ei (cf. Efeseni 5, 2-5; 1 Tesaloniceni 4,
4; Evrei 13, 4).
4. Unirea dintre un bărbat și o femeie în Hristos constituie o mică
Biserică sau o icoană a Bisericii. Unirea dintre un bărbat și o
femeie prin binecuvântarea lui Dumnezeu îi ridică la un nivel
mai înalt, deoarece comuniunea este superioară existenței
individuale, pentru că ea îi include în ordinea
Împărăției Preasfintei Treimi. O condiție prealabilă a
cununiei este credința în Iisus Hristos, credință pe care soțul și
soția (bărbatul și femeia) trebuie să o împărtășească împreună.
Fundamentul unității cununiei este unitatea în Hristos, pentru
ca, prin binecuvântarea iubirii conjugale de către Duhul Sfânt,
cuplul să poată reflecta dragostea dintre Hristos și Biserica Sa,
ca taină a Împărăției lui Dumnezeu, a vieții veșnice a omenirii
în dragostea lui Dumnezeu.
5. Protejarea sfințeniei cununiei a fost totdeauna de o importanță
capitală pentru protejarea familiei, care reflectă comuniunea
soților, atât în Biserică cât și în întreaga societate. Astfel,
comuniunea persoanelor prin Taina Cununiei nu este o simplă
relație convențională firească, ci o forță spirituală esențială și
creatoare pentru instituția sfântă a familiei. Numai aceasta
asigură protecția și educația copiilor, atât în misiunea spirituală a
Bisericii, cât și în funcționarea societății.
6. Aplicând rigoarea necesară și sensibilitatea pastorală potrivită și
urmând modelul de blândețe al Apostolului neamurilor,
Sfântul Pavel (cf. Romani 7, 2-3; 1 Corinteni 7, 12-15; 39),
Biserica a tratat dintotdeauna atât condițiile prealabile pozitive
(diferențe de gen, vârstă legală etc.), cât și impedimentele
(înrudire de sânge sau prin alianță, înrudire spirituală,
existența unei căsătorii, diferență de religie etc.) pentru
încheierea căsătoriei. Sensibilitatea pastorală este necesară nu
numai pentru că tradiția biblică determină relația dintre
legătura firească a căsătoriei și taina Bisericii, ci și pentru
că practica bisericească nu exclude adoptarea unor anumite
principii de drept natural greco-roman cu privire la căsătorie,
care evidențiază legătura căsătoriei dintre un bărbat și o femeie
ca o „comuniune de drept divin și uman” (Modestin) și care
sunt compatibile cu natura sacră a Tainei Cununiei atribuită de
Biserică.
7. În condițiile contemporane, atât de dificile pentru Taina
Cununiei și instituția sfântă a familiei, episcopii și păstorii
(preoții) trebuie să dezvolte lucrarea coordonată în domeniul
pastoral pentru a proteja credincioșii lor într-o manieră
părintească și să îi acompanieze pentru a le întări nădejdea
slăbită din cauza diferitelor dificultăți, consolidând instituția
familiei pe temelii solide, care să nu poată fi distruse nici de
ploaie, nici de râuri, nici de vânt, de vreme ce aceste temelii
sunt de stâncă, iar stânca este Hristos (cf. Matei 7, 25).
8. În societatea de astăzi se ridică problema căsătoriei, care este
baza familiei iar familia justifică pe deplin căsătoria. Presiunea
care se exercită în lumea contemporană prin recunoaşterea a
noi forme de coabitare constituie o adevărată amenințare
pentru creștinii ortodocși. Criza căsătoriei și a familiei, sub
multe aspecte, îngrijorează profund Biserica Ortodoxă, nu
numai din cauza consecințelor negative asupra structurii
sociale, ci și din cauza amenințării asupra relațiilor particulare
din sânul familiei tradiționale. Victimele principale ale acestor
tendințe sunt cuplul și, în principal, copiii, care, din păcate,
prea adesea, suportă martiriul încă din fragedă copilărie, fără să
fie vinovaţi.
9. Căsătoria civilă dintre un bărbat și o femeie înregistrată legal
nu are un caracter sacramental, ci ea constituie un act de
coabitare asigurat de stat, diferit de căsătoria binecuvântată de
Dumnezeu și Biserica Sa. Membrii Bisericii care contractează o
căsătorie civilă trebuie tratați cu responsabilitatea pastorală
necesară, pentru ca ei să înțeleagă valoarea Tainei Cununiei și
binecuvântările care decurg din ea.
10. Biserica nu acceptă ca membrii ei să încheie contracte de
coabitare (cu persoane n. tr.) de același gen, precum și nici
o altă formă de coabitare diferită de căsătorie. Biserica trebuie
să depună toate eforturile sale pastorale astfel încât membrii ei
care se angajează în astfel de forme de coabitare să poată
înțelege adevăratul sens al pocăinței și al iubirii binecuvântate
de Biserică.
11. Consecințele grave ale acestei crize se exprimă prin creşterea
îngrijorătoare a numărului divorţurilor, al avorturilor şi al altor
probleme interne ale vieţii de familie. Aceste consecințe
constituie o mare provocare pentru misiunea Bisericii în lumea
contemporană. De aceea, păstorii Bisericii trebuie să depună
toate eforturile posibile pentru a înfrunta aceste probleme.
Biserica Ortodoxă cheamă cu dragoste pe fiii ei și pe toți
oamenii de bunăvoinţă să apere fidelitatea față de
sacralitatea familiei.
II. Impedimente la căsătorie şi aplicarea iconomiei

În legătură cu impedimentele la căsătorie din cauza înrudirii de


sânge, înrudirii prin alianță sau prin adopție, precum și a
înrudirii spirituale, sunt valabile toate prescripțiile sfintelor
canoane (canoanele 53 și 54 ale Sinodului Ecumenic Quinisext)
și cele ale practicii bisericești care derivă din ele. Practica
aplicată în prezent de Bisericile Ortodoxe Autocefale locale este
definită şi descrisă de Statutul fiecăreia și prin deciziile lor
sinodale referitoare la acest subiect.

1. Conform tradiției canonice ortodoxe, care condamnă categoric


bigamia precum și a patra căsătorie, o căsătorie care nu este
dizolvată irevocabil sau anulată, precum și a treia căsătorie
preexistentă constituie impedimente absolute pentru încheierea
unei căsătorii;
2. Potrivit sfintelor canoane (canonul 16 al Sinodului 4 Ecumenic
și canonul 44 al Sinodului Quinisext), conform acriviei,
oficierea căsătoriei după depunerea voturilor monahale este
strict interzisă;
3. Preoția prin sine nu constituie un impediment, însă, conform
tradiţiei canonice existente (canonul 3 al Sinodului Quinisext),
este interzisă încheierea căsătoriei după hirotonie;
4. Cu privire la căsătoriile mixte între ortodocși și ne-ortodocși
sau ne-creștini, s-a hotărât:
i. Căsătoria între ortodocși și ne-ortodocși este interzisă
conform acriviei canonice (canonul 72 al Sinodului
Quinisext).
ii. Posibilitatea aplicării iconomiei bisericești cu privire la
impedimentele la căsătorie trebuie să fie reglementată de
Sfântul Sinod al fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale, conform
principiilor stabilite de sfintele canoane bisericești, în spiritul
unui discernământ pastoral, astfel încât să servească mântuirii
omului.
iii. Căsătoria dintre ortodocși și ne-creștini este absolut
interzisă, potrivit acriviei canonice.
5. La aplicarea tradiției bisericești cu privire la impedimentele la
căsătorie, practica bisericească trebuie să țină cont, în egală
măsură, de prescripțiile legislației civile cu privire la acest
subiect, fără să depășească limitele iconomiei bisericești.

***

acrivie – rigoare, stricteţe.

iconomie – pogorământ, îngăduinţă.


1.7 Importanţa postului şi respectarea lui astăzi

1. Postul este o poruncă dumnezeiască (Facerea 2, 16-17). Conform


Sfântului Vasile cel Mare, postul are „aceeaşi vârstă ca şi omenirea,
fiindcă el a fost instituit în paradis” (Despre post. Cuvântul 1, 3. PG
31, 168 A). El este o mare nevoință duhovnicească şi cea mai bună
expresie a idealului ascetic al Ortodoxiei. Biserica Ortodoxă, urmând
neclintit hotărârile apostolice, canoanele sinodale şi întreaga tradiţie
patristică, a afirmat întotdeauna valoarea deosebit de înaltă a postului
pentru viaţa duhovnicească a omului şi pentru mântuirea lui. Pe
parcursul întregului an liturgic, Biserica promovează tradiţia şi
învăţătura patristică despre post, pentru trezvia continuă şi neîncetată
a omului şi dedicarea lui pentru nevoința duhovnicească. Postul este
prezentat în imnurile Triodului ca har prealuminat, armă nebiruită,
temelie a luptelor duhovniceşti, cărarea cea bună a virtuților, hrană
a sufletului, izvor a toată înțelepciunea, viețuire nestricăcioasă şi
imitarea vieții îngerești, „mamă” a tuturor bunătăţilor şi virtuţilor.

2. Ca instituţie foarte veche, postul se află deja în Vechiul Testament


(Deuteronom 9, 18; Isaia 58, 4-10; Ioil 2, 15; Iona 3, 5-7) şi este
afirmat în Noul Testament. Însuşi Domnul a postit timp de patruzeci
de zile, înainte de începerea lucrării Sale publice (Luca 4, 1-2) şi a dat
povățuiri cu privire la practicarea postului (Matei 6, 16-18). În
Noul Testament, în general, postul este arătat ca un mijloc de
cumpătare, de pocăinţă şi de înălţare duhovnicească (Marcu 1, 6;
Faptele Apostolilor 13, 2; 14, 23; Romani 14, 21). Încă din perioada
apostolică, Biserica a susţinut importanţa postului şi a fixat miercurea
şi vinerea ca zile de post (Didahia 8, 1), şi, de asemenea, postul înainte
de Paşti (Sf. Irineu de Lyon, în Eusebiu, Istoria Bisericească 5, 24, PG
20, 497 B-508 AB). Desigur, în practica bisericească evidențiată de-a
lungul secolelor a existat o mare diversitate nu numai în legătură cu
durata postului pascal (Dionisie al Alexandriei, Epistola către
Episcopul Vasilide, PG 10, 1277), ci şi în legătură cu numărul şi
conţinutul altor perioade de post, adoptate sub influenţa unor factori
diferiţi, mai ales de ordin liturgic şi monastic, cu scopul unei pregătiri
adecvate înainte de marile sărbători. Astfel, legătura indisolubilă
dintre post şi cult exprimă măsura şi scopul postului şi pune în valoare
caracterul său spiritual, motiv pentru care toţi credincioşii sunt
chemaţi să se conformeze,
fiecare după puterea și posibilităţile proprii, fără a permite, totuşi,
libertatea de a neglija această instituţie sfântă: „Vezi să nu te abată
cineva de la această cale a învăţăturii […]. Fiindcă dacă poţi să porţi
jugul Domnului, vei fi desăvârşit; dar dacă nu poţi, fă ceea ce poţi.
Cu privire la mâncăruri, ține ce poți” (Didahia 6, 1-3).

3. Postul adevărat, ca nevoință duhovnicească, este legat de


rugăciunea neîntreruptă şi de pocăinţa sinceră. „Pocăinţa fără post
este nelucrătoare” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post 1, 3, PG 31, 168 A),
de asemenea, postul fără fapte de binefacere este mort; mai ales în
vremea de astăzi, când distribuirea inegală şi nedreaptă a bunurilor
lipseşte popoare întregi de însăşi pâinea zilnică. „Postind, fraților,
trupește să postim și duhovnicește. Să dezlegăm toată legătura
nedreptății. Să rupem încărcăturile tocmelilor celor silnice. Tot
înscrisul nedrept să-l desfacem. Să dăm flămânzilor pâine și pe
săracii cei fără case să-i ducem în casele noastre” (Stihira idiomelă
din ziua de miercuri, în prima săptămână a Postului Mare – cf. Isaia
58, 6-7). Postul nu se referă la o simplă abţinere formală numai de la
anumite mâncăruri. „Căci nu este de ajuns abţinerea de la anumite
mâncăruri pentru un post vrednic de laudă, ci să postim un post
primit şi bineplăcut lui Dumnezeu. Un post adevărat înseamnă
îndepărtarea de rău, înfrânarea limbii, abţinerea de la mânie,
îndepărtarea de pofte, de clevetire, de minciună, de jurământ
strâmb. Lipsa acestora înseamnă un post bun. În toate acestea,
postul este un lucru bun” (Sf. Vasile cel Mare, Despre post, 2, 7, PG 31,
196 D).

Abţinerea în timpul postului de la anumite mâncăruri, precum şi


cumpătarea – nu numai cu privire la felul, dar şi la cantitatea
alimentelor – constituie elementele vizibile ale luptei duhovniceşti,
care este postul. „Postul este abţinere de la mâncare, după cum arată
termenul; mâncarea însă nu ne face nicidecum mai mult sau mai
puțin drepţi. Postul are un sens profund: arată că după cum hrana
este simbolul vieţii, iar lipsa de hrană este simbolul morţii, tot aşa şi
noi oamenii trebuie să postim de cele lumești ca să murim față de
lume şi, după aceasta, împărtășindu-ne de hrană dumnezeiască,
vom trăi pentru Dumnezeu” (Clement Alexandrinul, Ecloge profetice,
PG 9, 704D-705A). Astfel, postul adevărat se referă la ansamblul vieţii
credincioşilor în Hristos şi se încununează prin participarea lor la
viaţa liturgică şi, mai ales, la Taina Sfintei Euharistii.
4. Postul de patruzeci de zile al Domnului a devenit un model de
postire pentru credincioşi. Acesta activează participarea lor la
ascultarea de Domnul, ca prin post „să primim prin respectare,
ceea ce am pierdut prin nerespectare” (Sf. Grigorie Teologul,
Cuvântarea 45, La Sfintele Paşti, 28, PG 36, 661 A). Înțelegerea
hristocentrică a caracterului spiritual al postului, în special al
Postului Mare, este o regulă generală în întreaga
tradiție patristică și este rezumată caracteristic de Sfântul
Grigorie Palama: „Astfel, dacă posteşti, nu numai că vei pătimi
şi vei muri împreună cu Hristos, dar vei şi învia şi vei
împărăţi cu El în veşnicie; fiindcă devenit una cu El, prin
participarea în asemănarea morţii Lui, vei fi părtaş învierii şi
vei fi şi moştenitor al vieţii întru El” (Omilia 13, în Duminica a
cincea a Postului, PG 151, 161).

5. Potrivit tradiţiei ortodoxe, măsura desăvârşirii spirituale este


„măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos” (Efeseni 4, 13) şi oricine
doreşte să o atingă trebuie să se ridice în mod corespunzător. Tocmai
de aceea, asceza şi nevoința duhovnicească nu se sfârșesc în viaţa
spirituală, la fel cum nici desăvârşirea celor desăvârşiţi. Toţi sunt
chemaţi să răspundă, după puterile lor, acestui înalt ideal ortodox,
pentru a se îndumnezei după har. Şi chiar şi aceştia, deşi împlinesc
toate cele rânduite, niciodată nu se mândresc, ci mărturisesc că
„suntem slujitori nevrednici şi am făcut ceea ce trebuie să facem”
(Luca 17, 10). Conform învăţăturii ortodoxe despre viaţa
duhovnicească, nimeni nu trebuie să părăsească lupta cea bună a
postului, ci să se încredinţeze milostivirii lui Dumnezeu pentru
slăbiciunile sale, în duhul smeririi de sine și pe deplin conştient de
nevrednicia stării sale. Fiindcă este imposibil să se ajungă la viaţa
duhovnicească ortodoxă fără lupta duhovnicească a postului.

6. Biserica Ortodoxă, ca o mamă iubitoare, a rânduit cele ce sunt de


folos pentru mântuire şi a pus mai întâi perioadele sfinte ale postului,
ca „păzitoare” de la Dumnezeu ale vieţii noi a credincioşilor în Hristos,
împotriva uneltirilor vrăjmaşului. Urmând Sfinţilor Părinţi,
Biserica păzeşte, ca şi mai înainte, hotărârile apostolice, canoanele
sinodale şi sfintele tradiţii; ea arată totdeauna sfintele posturi ca cea
mai bună cale în efortul credincioşilor pentru desăvârşirea lor
sufletească şi pentru mântuirea lor; ea susține necesitatea respectării
de către credincioşi a tuturor posturilor stabilite în cursul anului
Domnului, adică: Postul Paştilor, cel de miercurea şi vinerea, atestate
de către sfintele canoane, precum şi posturile Crăciunului, al Sfinţilor
Apostoli, al Adormirii Maicii Domnului, postul de o singură zi al
Înălţării Sfintei Cruci, al Ajunului Botezului Domnului şi al Tăierii
Cinstitului Cap al Sfântului Ioan Înaintemergătorul, precum şi toate
posturile rânduite din grijă pastorală sau ţinute în mod liber de către
credincioşi.

7. Totuşi, cu discernământ pastoral, Biserica a pus regimului de


postire și limitele iconomiei iubitoare de oameni. Drept urmare, ea a
prevăzut aplicarea principiului bisericesc al iconomiei în caz de boală
trupească, de extremă necesitate sau în cazul vitregiei vremurilor,
după judecata responsabilă şi grija pastorală a episcopilor Bisericilor
locale.

8. Este o realitate faptul că astăzi, fie din nepăsare, fie din cauza
condiţiilor de viaţă, oricare ar fi acestea, mulţi credincioşi nu respectă
toate hotărârile cu privire la post. Toate aceste cazuri de nerespectare
a sfintelor rânduieli privind postul, fie generale, fie individuale,
trebuie însă abordate de Biserică cu grijă pastorală, întrucât
Dumnezeu „nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie
viu” (Iezechiel 33, 11), fără a diminua valoarea postului. De aceea, este
lăsată libertatea fiecărei Biserici Ortodoxe locale de a defini
extinderea iconomiei sale iubitoare şi înţelegerea faţă de cei care
întâmpină greutăţi în păstrarea rânduielilor în vigoare cu privire la
post, fie din motive personale (boală, serviciu militar, condiţii de
muncă etc.), fie din motive generale (condiţii climatice speciale,
condiţii socio-economice specifice unor ţări, precum și dificultăţi în
procurarea unor alimente de post etc.) pentru a ușura, în aceste
condiții speciale, „asprimea” sfintelor posturi. Toate acestea, însă,
trebuie să aibă loc în condiţiile menţionate mai sus şi fără a diminua
importanţa postului. Pogorământul acesta milostiv trebuie să fie
exercitat de Biserică cu multă atenţie şi, în orice caz, cu mai multă
îngăduinţă în cazul acelor posturi pentru care tradiţia şi practica
Bisericii nu au fost întotdeauna uniforme. „(…) Este bine să posteşti în
fiecare zi, dar cel ce nu mănâncă să nu judece pe cel ce mănâncă. În
aceste situaţii să nu se dea legi, să nu se constrângă; nu se cuvine să
conduci cu forţa turma încredinţată de Dumnezeu; mai degrabă să
fie folosite îndemnul, blândeţea şi cuvântul dres cu sare” (Sf. Ioan
Damaschin, Despre sfintele posturi, 3, PG 95, 68 B).
9. Postirea pentru trei sau mai multe zile înainte de Sfânta
Împărtăşanie este lăsată la evlavia credincioşilor, conform
cuvintelor Sfântului Nicodim Aghioritul: „Deşi nu se rânduieşte
postul înaintea Împărtăşirii de dumnezeieştile canoane; cei ce
pot posti mai înainte de aceasta şi o săptămână întreagă bine
fac” (Comentariu la canonul 13 al Sinodului VI Ecumenic,
Pidalion, 191). Însă, mulţimea credincioşilor Bisericii trebuie să
respecte sfintele posturi şi abţinerea de la mâncare începând cu
miezul nopţii pentru a se apropia de Sfânta Împărtăşanie, care
este expresia prin excelenţă a fiinţei Bisericii. Credincioşii
trebuie să se obişnuiască să postească în semn de pocăinţă, ca
împlinire a unei făgăduinţe duhovniceşti, pentru atingerea unui
scop sfânt, în vremuri de ispită, pentru a însoţi cererile către
Dumnezeu, înainte de botez (pentru adulţi), înainte de
hirotonie, în cazuri de penitenţă, în timpul pelerinajelor şi în
alte împrejurări asemănătoare.
1.8 Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii
creştine.

1. Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi


Apostolească, crede cu tărie, în conştiinţa ei eclesială profundă, că
ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în lumea
contemporană.

2 Biserica Ortodoxă îşi fundamentează unitatea pe faptul


întemeierii sale de către Domnul nostru Iisus Hristos şi pe
comuniunea în Sfânta Treime şi în Sfintele Taine. Această unitate
se exprimă prin succesiunea apostolică şi prin tradiţia patristică şi
este trăită până astăzi în sânul ei. Biserica Ortodoxă are misiunea
şi datoria să transmită şi să propovăduiască întregul adevăr
cuprins în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, ceea ce conferă
Bisericii caracterul ei universal.
3 Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate, precum şi
misiunea ei universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice.
Acestea au subliniat, în special, legătura indisolubilă care există
între dreapta credinţă şi comuniunea sacramentală.
4 Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea
tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat
de ea, cu cei de aproape şi cu cei de departe, a condus chiar
cercetarea contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a
unităţii celor care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea
Ecumenică încă de la apariţia acesteia, contribuind la formarea şi
la dezvoltarea ei ulterioară. De altfel, datorită spiritului ecumenic
şi filantropic care o caracterizează, cerând după porunca divină,
„ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să
vină” (1 Timotei 2, 4), Biserica Ortodoxă s-a străduit întotdeauna
pentru refacerea unităţii creştine. Astfel, participarea ortodoxă la
mişcarea pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica
cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească nu este deloc
împotriva naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe, ci constituie
expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei apostolice în condiţii
istorice noi.
5 Dialogurile teologice bilaterale actuale ale Bisericii Ortodoxe şi
participarea sa la Mişcarea Ecumenică se sprijină pe însăşi
conştiinţa Ortodoxiei şi pe spiritul ei ecumenic, cu scopul de a
căuta, pe baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare a celor
şapte Sinoade Ecumenice, unitatea tuturor creştinilor.
6 Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate
fi tulburată. Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor
biserici şi confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu
ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe
clarificarea, cât mai repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor
eclesiologii şi, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine,
har, preoţie şi succesiune apostolică. Astfel, ea are o abordare
favorabilă, atât din motive teologice, cât şi pastorale, faţă de
dialogul teologic la nivel bilateral şi multilateral cu ceilalţi creştini
şi, de o manieră mai generală, faţă de participarea la Mişcarea
Ecumenică contemporană, având convingerea că pe calea
dialogului ea aduce o mărturie dinamică a plenitudinii adevărului
în Hristos şi a comorilor sale duhovniceşti tuturor celor care se
află în afara ei, cu scopul de a netezi calea spre unitate.
7 În spiritul celor de mai sus, toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale
participă astăzi activ la dialogurile teologice oficiale şi,
majoritatea dintre ele, în diferite organisme intercreştine
naţionale, regionale şi internaţionale, în pofida crizei profunde
prin care trece Mişcarea Ecumenică. Această activitate
multidimensională a Bisericii Ortodoxe izvorăşte din sentimentul
responsabilităţii şi din convingerea că înţelegerea reciprocă şi
cooperarea sunt esenţiale „pentru a nu pune piedică Evangheliei
lui Hristos” (1 Corinteni 9, 12).
8 Desigur, purtând dialoguri cu ceilalţi creştini, Biserica Ortodoxă
nu ignoră dificultăţile unei asemenea acţiuni; mai mult, ea
cunoaşte obstacolele ce se ridică în calea unei înţelegeri comune a
tradiţiei Bisericii primare şi nădăjduieşte că Sfântul Duh,
care constituie întreagă instituţia Bisericii(stihira vecerniei
Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă (rugăciune la hirotonie). În
acest sens, în relaţiile sale cu ansamblul lumii creştine, Biserica
Ortodoxă nu se sprijină numai pe puterile omeneşti ale celor care
poartă dialogurile, ci mai ales pe călăuzirea Sfântului Duh în harul
Domnului, Care S-a rugat ca „toţi să fie una” (Ioan 17, 21).
9 Dialogurile teologice bilaterale actuale, anunţate de către
Conferinţele panortodoxe, sunt expresia hotărârii unanime a
tuturor Preasfintelor Biserici Ortodoxe locale, care sunt chemate
să participe activ şi continuu la desfăşurarea lor, pentru ca astfel
mărturia unanimă a Ortodoxiei spre slava lui Dumnezeu Celui în
Treime să nu fie împiedicată. În cazul în care o Biserică locală
decide să nu-şi desemneze reprezentaţi la un dialog sau la o
întrunire anume, iar dacă această decizie nu este luată la nivel
panortodox, atunci dialogul continuă. Absenţa unei Biserici locale
trebuie, în orice caz, să fie discutată în cadrul unei comisii
ortodoxe pentru dialog înainte de începerea dialogului sau a
întrunirii în cauză, pentru a exprima solidaritatea şi unitatea
Bisericii Ortodoxe. Dialogurile teologice bilaterale sau
multilaterale trebuie să se supună evaluărilor periodice la nivel
panortodox.
10 Problemele care apar pe parcursul discuţiilor teologice din
Comisiile teologice mixte nu constituie întotdeauna justificări
suficiente pentru revocarea unilaterală de către vreo Biserică
Ortodoxă locală a reprezentanţilor ei sau pentru întreruperea
definitivă a participării ei la dialog. Retragerea din dialog a
vreunei Biserici trebuie să fie evitată, de regulă, depunându-se
eforturile necesare la nivel interortodox pentru restabilirea
reprezentativității complete a Comisiei teologice ortodoxe
angajate în dialogul respectiv. Dacă una sau mai multe Biserici
Ortodoxe locale refuză să participe la întrunirile Comisiei mixte
teologice a unui dialog anume din motive eclesiologice, canonice,
pastorale sau morale, Biserica sau acele Biserici trebuie să
comunice în scris refuzul lor Patriarhului Ecumenic şi tuturor
Bisericilor Ortodoxe, potrivit practicii panortodoxe. În timpul
consultării panortodoxe ulterioare, Patriarhul Ecumenic va
urmări consensul celorlalte Biserici Ortodoxe pentru a se putea
întreprinde tot ceea ce este necesar, inclusiv o reevaluare a
procesului unui dialog teologic, în cazul în care se va considera,
prin unanimitate, ca fiind necesară.
11 Metodologia urmată în timpul desfăşurării dialogurilor teologice
are drept scop rezolvarea diferenţelor teologice care au fost
moştenite din trecut sau a eventualelor diferenţieri apărute mai
recent şi căutarea elementelor comune ale credinţei creştine. Ea
presupune şi informarea corespunzătoare a întregii Biserici
(pleromei) despre evoluţia diferitelor dialoguri. În cazul
imposibilităţii depăşirii vreunei diferenţe teologice precise,
dialogul teologic poate continua după ce a fost înregistrat
dezacordul constatat în privinţa acelei probleme punctuale şi
comunicându-se despre acest dezacord tuturor Bisericilor
Ortodoxe locale în vederea luării măsurilor care se impun.
12 Este evident că în timpul desfăşurării dialogurilor teologice,
scopul comun al tuturor este restabilirea finală a unităţii în
credinţa cea adevărată şi în iubire. Însă deosebirile teologice şi
eclesiologice existente permit desigur o oarecare ierarhizare în
ceea ce priveşte obstacolele care stau în calea realizării scopului
stabilit la nivel panortodox. Specificul problemelor fiecărui dialog
bilateral presupune diferenţierea metodologiei de urmat în fiecare
caz; dar nu şi o diferenţiere în ceea ce priveşte scopul, deoarece
scopul este unitar în toate dialogurile.
13 Cu toate acestea, în caz de necesitate, se impune un efort de
coordonare a activităţii diferitelor Comisii teologice
interortodoxe, cu atât mai mult cu cât unitatea existentă a
Bisericii Ortodoxe trebuie să se descopere şi să se manifeste şi în
cadrul acestor dialoguri.
14 Finalizarea oricărui dialog teologic anunţat oficial corespunde
încheierii lucrării Comisiei teologice mixte corespunzătoare; iar
atunci, Preşedintele Comisiei interortodoxe înaintează un raport
Patriarhului Ecumenic, care, în acord cu Întâistătătorii Bisericilor
Ortodoxe locale, anunţă încheierea dialogului. Niciun dialog nu
este considerat încheiat înainte de a fi anunţat ca atare printr-o
astfel de hotărâre panortodoxă.
15 În cazul încheierii cu succes a lucrărilor unui dialog teologic,
hotărârea luată la nivel panortodox de restabilire a comuniunii
eclesiale trebuie să se bazeze pe unanimitatea tuturor Bisericilor
Ortodoxe locale.
16 Unul din principalele organisme ale Mişcării Ecumenice
contemporane este Consiliul Mondial al Bisericilor
(CMB). Anumite Biserici Ortodoxe au fost membre fondatoare ale
acestui Consiliu şi, mai apoi, toate Bisericile Ortodoxe locale au
devenit membre. CMB este un organism intercreştin structurat, în
pofida faptului că nu reuneşte în cadrul său toate bisericile şi
confesiunile creştine eterodoxe. În acelaşi timp, există şi alte
organizaţii intercreştine şi organisme regionale, precum
Conferinţa Bisericilor Europene (KEK), Consiliul Ecumenic al
Bisericilor din Orientul Mijlociu şi Consiliul Panafrican al
Bisericilor. Acestea, alături de CMB, îndeplinesc o misiune
importantă pentru promovarea unităţii lumii creştine. Biserica
Ortodoxă a Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul
Mondial al Bisericilor, prima în 1997, iar a doua în 1998, fiindcă
aveau o părere proprie despre activitatea Consiliului Mondial al
Bisericilor şi, drept urmare, ele nu participă la activităţile
intercreştine desfăşurate de CMB şi de alte organizaţii
intercreştine.
17 Bisericile Ortodoxe locale, membre ale CMB, participă pe deplin şi
în mod egal la organismul Consiliului Mondial al Bisericilor şi
contribuie, prin toate mijloacele care le stau la dispoziţie, la
promovarea coexistenţei paşnice şi a colaborării cu privire
la principalele provocări socio-politice. Biserica Ortodoxă a primit
favorabil decizia CMB de a răspunde la solicitarea sa referitoare la
constituirea unei Comisii speciale privind participarea ortodoxă la
CMB, conform mandatului Conferinţei interortodoxe de la
Tesalonic (1998). Criteriile fixate de Comisia specială, care au fost
propuse de ortodocşi şi au fost acceptate de către CMB, au dus la
constituirea unui Comitet permanent de colaborare şi de consens,
au fost ratificate şi încorporate în Statutul şi în Regulamentul de
funcţionare ale CMB.
18 Biserica Ortodoxă, fidelă eclesiologiei sale, identităţii structurii
sale interne şi învăţăturii Bisericii primare a celor şapte Sinoade
Ecumenice, participând la organismul CMB, nu acceptă
nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate
concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.
În acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi
produsul exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de
credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.
19 Bisericile Ortodoxe membre consideră drept o condiţie sine qua
non pentru participarea la CMB respectarea articolului
fundamental al Constituţiei CMB, potrivit căruia pot fi membri
numai cei care cred în Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi
Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe Dumnezeu cel
în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit Simbolului Niceo-
constantinopolitan. Ele (Bisericile Ortodoxe membre ale CMB n.
tr.) au convingerea profundă că premisele eclesiologice
ale Declaraţiei de la Toronto (1950), intitulată „Biserica,
bisericile şi Consiliul Mondial al Bisericilor”, sunt de o
importanţă capitală pentru participarea ortodoxă la acest
Consiliu. Este de la sine înţeles, prin urmare, că CMB nu este şi în
nici un caz nu trebuie să devină o „supra-biserică”. „Scopul
Consiliului Mondial al Bisericilor nu este acela de a negocia
unirea între biserici – lucru ce-l pot face numai bisericile însele
din proprie iniţiativă – ci să realizeze un contact viu între
biserici, să promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce
privesc unitatea Bisericii. Nicio biserică nu este obligată să îşi
modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu… Mai mult, din
includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică este
obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi
deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).
20 Perspectivele dialogurilor teologice ale Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creştine sunt întotdeauna determinate pe baza
principiilor eclesiologiei ortodoxe şi a criteriilor canonice ale
tradiţiei bisericeşti deja constituite.
21 Biserica Ortodoxă doreşte să susţină lucrarea Comisiei pentru
Credinţă şi Constituţie şi urmăreşte cu viu interes contribuţia
teologică a acesteia adusă până în prezent. Ea evaluează pozitiv
textele teologice editate de aceasta, prin contribuţia valoroasă a
teologilor ortodocşi, ceea ce reprezintă o etapă importantă în
Mişcarea Ecumenică pentru apropierea dintre creştini. În acelaşi
timp, Biserica Ortodoxă are rezerve în ceea ce priveşte unele
aspecte fundamentale legate de credinţă şi constituţie, pentru că
bisericile şi confesiunile non-ortodoxe s-au abătut de la adevărata
credinţă a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolească.
22 Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a
unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor
grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a
Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a
Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este
asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie
dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în
aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II
Ecumenic).
23 Biserica Ortodoxă are o conştiinţă comună a necesităţii dialogului
teologic intercreştin. De aceea şi consideră că este necesar ca acest
dialog să fie totdeauna însoţit de mărturia în lume prin acţiuni de
înţelegere reciprocă şi iubire, care să exprime „bucuria negrăită a
Evangheliei” (1 Petru 1, 8), excluzând orice act de prozelitism,
uniaţie sau altă acţiune de antagonism confesional provocator. În
acest spirit, Biserica Ortodoxă consideră că este important ca toţi
creştinii, inspiraţi de principiile fundamentale comune ale
Evangheliei, să încerce să dea un răspuns unanim şi solidar, bazat
pe modelul omului nou în Hristos, la problemele spinoase ale
lumii contemporane.
24 Biserica Ortodoxă este conştientă de faptul că mişcarea pentru
restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi, pentru a răspunde
noilor situaţii şi pentru a face faţă noilor provocări ale lumii
contemporane. Este imperios ca Biserica Ortodoxă să continue să
aducă mărturia ei în lumea creştină divizată, pe baza tradiţiei
apostolice şi a credinţei sale.

Ne rugăm ca creştinii să lucreze în comun astfel ca să se apropie ziua


în care Domnul va împlini speranţa Bisericilor Ortodoxe şi „va fi o
turmă şi un păstor” (Ioan 10, 16).
1.9 Semnăturile ierarhilor români de pe
documentele oficiale ale ’’sinodului’’ din Creta
Capitolul 2. SIMBOLURI OCULTE ASCUNSE ÎN
SIGLA “SINODULUI PANORTODOX” DIN CRETA
2016

Imaginea din partea stângă reprezintă icoana ortodoxă


Etimasia sau "tronul pregătirii". Este numele "scaunului gol"
pregătit lui Hristos pentru Judecata universală.

Imaginea din partea dreaptă reprezintă sigla adoptată de


către adunarea ,,sfântului și marelui sinod panortodox ce a
avut loc în luna iunie 2016. Aceasta conține anumite
elemente străine de canonul iconografic ortodox / bizantin,
elemente ce fac parte din alte credințe, străine de Tradiția
Bisericii Ortodoxe:

În partea stângă spătarul în trei arcade simbolizează Sfânta Treime.

Sfânta Cruce cea de viață dătătoare, cu coroana de spini, sulița


și buretele, stă drept mărturie a jertfei Domnului nostru Iisus Hristos.
Ea este prezentă și în ornamentele de pe tron sub formă stilizată.
Porumbelul cu aureolă apare într-o atitudine smerită este simbol
al Duhului Sfânt.
Sfânta Scriptură este prezentată într-o formă tradițională, cu
elemente decorative specifice cultului ortodox.
Ștergarul și pernița de pe tron sunt pictate fără să aibă vreo
simbolistică aparte.
Potirul din fața tronului este simbol al Sfintei Euharistii.

În partea dreaptă spătarul ogival - este specific catolic, asemănător


mitrei papale și nu este folosit în iconografia ortodoxă. Simbol al
stăpânirii și dominării.

Pasărea albă cu picioare negre, nu are aureolă în jurul capului ca în


icoană. Are o atitudine mândră, mai mult de vultur decât de porumbel
smerit. Vulturul este reprezentat pe emblemele mai multor state, însă
nu se cunoaște că acest simbol a
fost introdus de masonerie pentru importanța sa ascunsă. Vulturul
este de fapt o pasăre Pheonix care îl reprezintă pe Lucifer cel căzut și
care renaște din propria-i cenușă întinzându-și aripile către cer spre a- și
împlini gândul de milenii, acela de a-L detrona pe Dumnezeu pentru
a-I lua locul.
Cartea de sub pasăre seamănă mai degrabă cu una din variantele
bibliilor protestante, iar crucea prezentă pe ea nu are nici o asemănare
cu sfânta cruce ortodoxă.

Ștergarul care acoperă tronul seamănă cu un șorț masonic și are


pe el imprimate cele 3 puncte masonice.

Cele trei puncte în formă de triunghi de pe ștergar reprezintă cele


trei lumini din loja masonică (echerul, compasul și cartea sacră) cu
care se semnează membrii lojelor masonice, care se mai numesc și
frații 3 puncte .:.

Covorul roșu de la baza tronului, simbol masonic al dârei de sânge


lăsată de regele decapitat și târât afară din palat - aceasta este
semnificația tuturor covoarelor roșii așezate între coloane pe treptele de
la intrarea în templele masonice.
Pernița de pe tron este însemnată cu Hexagrama / steaua lui
David - schițată cu puncte galbene (care sunt tot hexagrame) pe fond
roșu.

Brațele verticale ale tronului - reprezintă cei doi stâlpi


masonici Iachin și Booz. Boaz înseamnă în ebraică în forţă, iar
Jakin (cum e scris în textul masoretic) înseamnă Dumnezeu va
edifica, va stabili cu certitudine. Acestea sunt cele două coloane care
stăteau în pridvorul Templului lui Solomon. Stilizată în extremitățile
perniței apare și tabla de șah care simbolizează opoziția dintre bine și
rău, susținându-se că nu se poate ajunge la cunoașterea
binelui/adevărului până nu experimentezi mai înainte răul.
Potirul inversat la 180 grade – Sfântul Potir din icoana
ortodoxă, este stilizat într-o formă inversă, ascunsă, ca negare a
creștinătății și a Sfintei Împărtășanii.

10 Pietre de pe tron – reprezintă pietre ale arborelui sefirotic –


Arborele vieții - simbol kabalistic, 10 sfere (sefire), considerate regiuni
distincte ale Universului, iar între ele există 22 căi de legătură. Este o
sinteză a universului, o cheie care permite descifrarea misterelor
creaţiei în ezoterism.

Studiu realizat de Ieromonahul Macarie Banu


Capitolul 3. REACȚIA PLIROMEI FAȚĂ DE
’’SINODUL’’ DIN CRETA 2016.
Scrisori deschise către ierarhii Bisericii Ortodoxe
Române

3.1 Scrisoare deschisă către PF Daniel despre sinodul din


Creta

Preafericite Părinte Patriarh,

Ne adresăm Preafericirii Voastre în calitate de creştini


ortodocşi preocupaţi de deciziile pe care le-a luat pentru întreaga
Ortodoxie sinodul panortodox din Creta, desfăşurat anul acesta. Am
urmărit cu deosebit interes semnalele de alarmă pe care le-au lansat
teologi de vază şi mari duhovnici ai Ortodoxiei în legătură cu
pericolele ce decurg din aplicarea la viaţa Bisericii a acestor decizii
sinodale. După un studiu îndelungat şi o consultare intensă cu teologi
şi duhovnici care cunosc problematica acestui sinod, ne-am format
opinia că foarte multe dintre hotărârile sinodale pot influenţa negativ
viaţa spirituală creştină în Biserica noastră şi, implicit, capacitatea
Bisericii de a mântui credincioşii ortodocşi.

Dintre multele probleme teologice care ne-au atras atenţia şi


ne-au provocat o nelinişte spirituală puternică cu privire la acest sinod
din Creta, Vă supunem atenţiei câteva.

Nu a stabilit limite între Ortodoxie şi erezie

Contrar tradiţiei celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice, acest


sinod nu a stabilit nicio limită între ortodoxie şi erezie, ci, dimpotrivă,
a şters hotarul existent până acum, stabilit de sinoadele anterioare.
Sinodul nu a condamnat ereziile şi schismele apărute de la ultimul
sinod ecumenic, dimpotrivă, unora le-a acordat caracter eclesial. De
asemenea, sinodul s-a mulţumit să sesizeze unele ideologii lumeşti cu
un puternic impact asupra conştiinţei creştine, necondamnându-le şi
neoferind niciun remediu spiritual ortodox.
Toate sinoadele ecumenice au condamnat ereziile dinaintea lor
şi pe cele pentru care s-au întrunit. Astfel, după ce recunoaşte deciziile
dogmatice ale Sinodului I Ecumenic, canonul 1 al Sinodului al II-lea
Ecumenic anatemizează toate ereziile apărute între cele două sinoade:
“Au hotărât sfinţii părinţi cei adunaţi în Constantinopol a nu se strica
Credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au adunat în
Niceea Vitiniei, ci a rămâne aceea domnitoare şi a se anatemisi toate
eresurile şi cu deosebire cel al evnomianilor, adică al evdoxianilor, şi
cel al imiarienilor [jumătate arieni] sau al pnevmatomahilor
[luptătorii Duhului]. Şi cel al savelienilor, şi cel al marchelianilor, şi
cel al fotinianilor, şi cel al apolinarianilor [1] (s.n.).

Canonul 7 al Sinodului al III-lea Ecumenic reafirmă credinţa


stabilită la Niceea şi inspiraţia acelui sinod de către Sfântul Duh,
anatemizează pe oricine ar avea altă mărturisire de credinţă: “Acestea
citindu-se, a hotărât Sfântul Sinod, altă credinţă nimănui a-i fi slobod
să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de
Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Niceenilor, împreună cu Duhul
Sfânt; iar pe cei ce îndrăznesc ori a alcătui altă credinţă, ori a propune,
ori a o produce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului,
sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres; aceştia de ar
fi episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie şi clericii de
clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească”[2]. Canonul
anatemizează şi pe mireanul care învaţă ceva contrar învăţăturii
sinodului al III-lea, pe clerici caterisindu-i. Canonul I al Sinodului al
IV-lea Ecumenic recunoaşte toate deciziile canonice ale sinoadelor
precedente: “Canoanele cele aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare sinod
până acum, am îndreptuit a se ţinea”[3].

Cea mai sintetică trecere în revistă a luptelor sinoadelor


ecumenice contra ereziei o face canonul 1 al Sinodului al VI-lea
Ecumenic, care enumeră cele cinci sinoade anterioare la care adaugă
în mod natural deciziile acestui al VI-lea sinod, recunoscându-le
inspiraţia din partea Duhului Sfânt şi întărindu-le învăţăturile
dogmatice, hotărând ca “lepădând şi noi şi anatematisind pe toţi cei
care i-au lepădat şi i-au anatematisit (şi ei), ca pe vrăjmaşi ai
adevărului şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu şi
nedreptate au cugetat spre înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu vor
ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de
Dumnezeu şi nu vor slăvi şi nu vor propovădui aşa şi s-ar apuca a
meşteşugi împotriva acestora fie anatema, după hotărârea cea acum
aşezată de către proarătaţii sfinţii şi fericiţii Părinţi... Căci noi nici a se
adaoge, nici iarăşi a se scoate după cele mai înainte hotărâte
nicidecum am socotit, nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.''
[4] Canonul 2 al aceluiaşi sinod recunoaşte valabilitatea tuturor
canoanelor emise înainte, fie de către cele cinci sinoade ecumenice
anterioare, sau de către Sfinţii Apostoli, sau de sinoade locale, sau
chiar de diverşi sfinţi părinţi.

Acelaşi duh reiese din canonul 1 al Sinodului al VII-lea


Ecumenic, care reafirmă toate hotărârile emise de “trâmbiţele
Duhului” (Sfinţii Apostoli, sinoadele locale, sinoadele ecumenice sau
diferiţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii), anatemizând pe toţi cei anatemizaţi
de sinoadele anterioare.

Nu a dat răspuns marilor probleme ale lumii

Sinodul nu a abordat multe dintre marile probleme ale


Ortodoxiei, ale vieţuirii ortodoxe într-o lume secularizată şi duşmană a
lui Hristos, iar celor cărora le-a acordat atenţie, le-a oferit rezolvări
confuze, care au scos Biserica Ortodoxă din sfera naturii sale
teantropice, plasându-o în multitudinea de instituţii omeneşti
“preocupate de binele umanităţii”.

Documentul despre relaţia Bisericilor Ortodoxe cu restul lumii


este un document politic, mai mult decât unul eclesial. În acesta, se
vorbeşte despre realizarea păcii mondiale prin colaborare cu cei din
afara Bisericii, uitându-se că pacea este un dar al lui Dumnezeu care se
dă ca rezultat al credinţei. O pace lumească, realizată cu preţul
ascunderii adevărului de credinţă al Bisericii, sau al relativizării
acestuia, pentru a se încadra în conceptul de “unitate în diversitate”,
este inacceptabilă.

De asemenea, documentul a făcut concesii majore pe linia


corectitudinii politice predicate în zilele noastre în societatea laică.
Nediscriminarea “de orice altă natură”, nediscriminarea “de gen” sunt
doar câteva formulări care pun Bisericile Ortodoxe în dificultatea de a
se apăra contra ofensivei puternice a ideologiei LGBT.
Angajamentul Bisericii de a participa la “marile proiecte
ecologice internaţionale” reprezintă iarăşi un motiv de consternare,
ştiut fiind că ecologia este o armă ideologică a religiei mondialiste New
Age, care creşte în societatea occidentală de la zi la zi, inclusiv în
România, unde este propovăduită în şcoli, în societatea civilă, în
media. Din păcate, Biserica Ortodoxă şi-a dat mâna cu asemenea forţe
prin această decizie sinodală, dar şi prin anunţul făcut de enciclica
patriarhală, potrivit căruia 1 septembrie va fi declarată zi de meditaţie
pentru mediu, ca şi când Biserica noastră nu ar fi avut în cursul anului
atâtea prilejuri liturgice de a sfinţi cu rugăciunile ei creaţia lui
Dumnezeu. Această eroare majoră s-a întâlnit, într-un efort uluitor de
a combina ecologia new-agistă cu ecumenismul, cu propunerea
similară a romano-catolicismului, care a dedicat această zi de 1
septembrie “rugăciunii ecumenice cu ortodocşii”.

Angajează Biserica în continuare în Mişcarea Ecumenică

În documentul “Relaţia Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii


creştine” (pe care îl vom denumi în continuare Documentul 6) se face
într-adevăr enunţarea faptului că Biserica Ortodoxă este “Biserica
Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească”, însă această afirmaţie
este invalidată câteva pasaje mai jos de angajamentul participării
Bisericii Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, cu scopul declarat al
“refacerii unităţii creştine”.

Articolul 19 al Documentului 6 afirmă că premisele unui


document ecumenist extrem de controversat, Declaraţia de la
Toronto, sunt “de o importanţă capitală pentru participarea BO la
mişcarea ecumenică”. Documentul 6 citează următoarea premisă din
Declaraţia de la Toronto: “Din includerea în Consiliu, nu rezultă că
fiecare Biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în
adevăratul sens al cuvântului”. Aceasta este a doua teză a premisei
pozitive 4 din Declaraţie. Prin urmare, afirmarea cu emfază a faptului
că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolească nu serveşte la nimic în perspectiva participării Bisericii
în dialogurile ecumenice, deoarece, dacă Bisericile Ortodoxe nu sunt
obligate să recunoască în celelalte confesiuni creştine „biserici”, este
de la sine înţeles că niciuna dintre celelalte membre ale CMB
nu este obligată să recunoască Biserica Ortodoxă drept
Biserică în adevăratul sens al cuvântului, prin urmare nu
este obligată nici să admită afirmaţia că Biserica Ortodoxă
este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Mai mult, niciun alt membru al CMB nu este obligat să-şi modifice
eclesiologia, prin urmare nu este obligat să recunoască în vreun fel că
Biserica Ortodoxă este Biserica adevărată.

Asociază Mişcarea Ecumenică Sinoadelor Ecumenice

Documentul 6 creează o confuzie puternică în rândul


credincioşilor ortodocşi prin faptul că legitimează Mişcarea
Ecumenică prin menţionarea ei într-un context care lasă să se
înţeleagă că ea este continuatoarea Sinoadelor Ecumenice. În plus, se
creează o confuzie regretabilă şi între spiritul ecumenic al Bisericii şi
spiritul ecumenist al Mişcării Ecumenice, care sunt două lucruri cu
totul diferite.

Susţine teoria refacerii unităţii pierdute a creştinilor

“Căutarea unităţii pierdute a creştinilor” este expresia unor


teorii protestante (teoria ramurilor, teoria undelor de har, teoria
baptismală etc.) care susţin ideea că unitatea Bisericii primare s-a
spulberat prin crearea diferitelor confesiuni creştine, iar refacerea
unităţii acestei Biserici este motivul pentru care există Mişcarea
Ecumenică, după cum spune şi pasajul citat din Declaraţia de la
Toronto: “Scopul Consiliului Mondial al Bisericilor… este de a realiza
un contact viu între biserici, de a promova studiul şi dezbaterea
problemelor ce privesc unitatea Bisericii”. Din acest pasaj reiese că
CMB urmăreşte rezolvarea problemelor ce privesc unitatea Bisericii,
însă expresia “unitatea Bisericii” din documentul ecumenist nu se
referă desigur la unitatea Bisericii Ortodoxe, ci a “Bisericii creştine”
aşa cum este aceasta concepută de către Mişcarea Ecumenică.
Apartenenţa la această “Biserică”, despre care vorbeşte documentul de
la Toronto, este “mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trup
eclesial” (Declaraţia de la Toronto IV.3). Cu alte cuvinte, documentul
6, în articolul 5, ne spune că Biserica Ortodoxă participă activ, în
cadrul Mişcării Ecumenice, la refacerea unităţii pierdute a creştinilor,
adică la refacerea a ceea ce Declaraţia de la Toronto numeşte “Sfânta
Biserică Catolică mărturisită de Crezuri”. Acest lucru este de altfel
stipulat şi în Constituţiile CMB: „Scopul primordial al
comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al Bisericilor
este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută într-
o singură credinţă şi spre participarea la o singură Euharistie
exprimată în cultul şi în viaţa comună în Hristos, prin mărturie şi
slujire către lume, şi de a avansa către această unitate, pentru ca
lumea să creadă” (Constituţia CMB, III). Şi Constituţia CMB este
menţionată şi legitimată în Documentul 6 al sinodului din Creta.

Acceptă statutul de “biserică între biserici” pentru Biserica


Ortodoxă

Vorbind despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru


restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească”, art. 4 al Documentului 6 precizează că
aceasta nu este “contrară naturii şi istoriei Bisericii Ortodoxe”. Din
acest pasaj ar trebui să înţelegem că participarea ortodoxă la mişcarea
pentru restaurarea unităţii creştine se face cu scopul readucerii acestor
creştini la Biserica Ortodoxă, însă, în realitate, documentele Mişcării
Ecumenice nu recunosc nicăieri că Biserica Ortodoxă este Biserica
Una, Sfântă,

Sobornicească şi Apostolească. Dimpotrivă, tot documentul


de la Toronto ne arată că Biserica “pe care crezurile o mărturisesc”
este un ideal (în realitate o viziune eclesiologică protestantă) pe care
creştinii participanţi la ME se străduiesc să îl împlinească: “Mişcarea
Ecumenică îşi datorează existenţa faptului că acest articol de credinţă
a fost din nou readus în actualitate pentru membrii multor biserici cu
o putere extraordinară. Pe măsură ce se confruntă cu discrepanţa
dintre adevărul că există şi poate exista doar o singură Biserică
a lui Hristos şi faptul că există atât de multe biserici ale lui Hristos
care nu trăiesc în unitate unele cu altele, ei resimt o sfântă
nemulţumire faţă de actuala situaţie. Bisericile îşi dau seama că este o
datorie creştină elementară pentru fiecare biserică membră să
facă tot ce poate pentru manifestarea Bisericii în unicitatea sa şi să
lucreze şi să se roage ca scopul dat de Hristos Bisericii sale să se
îndeplinească” (Declaraţia de la Toronto IV,2). Din acest document
rezultă că Biserica Ortodoxă este una dintre acele Biserici, nicidecum
nu este Biserica lui Hristos, existentă deja în lume, în jurul căreia
să se construiască întreaga activitate de refacere a “unităţii pierdute a
creştinilor”. Mai mult decât atât, Declaraţia de la Toronto
argumentează această viziune a Bisericii creştine care trebuie
“rezidită” printr-o afirmaţie a unei delegaţii ortodoxe din 1937, care, la
Edinburgh, a spus: “În ciuda diferenţelor dintre noi, Stăpânul şi
Domnul nostru comun este Unul singur – Iisus Hristos – care ne va
conduce către o şi mai profundă colaborare pentru edificarea
Trupului lui Hristos” (Toronto, IV,1). Afirmaţia delegaţiei ortodoxe
de la Edinburgh este considerată a fi răspunsul la întrebarea: “Cum
pot oameni cu convingeri diferite aparţine uneia şi aceleiaşi
federaţii a credincioşilor?”.

Susţine minimalismul dogmatic

Articolul 18 al Documentului 6 pune accent pe minimalismul


dogmatic, pe care îl numeşte condiţie sine qua non. Termenii acestui
minimalism dogmatic sunt citaţi din Constituţia CMB, transformată
pe această cale şi ea în izvor de drept bisericesc ortodox, şi se
referă la condiţiile în care cineva poate participa la CMB şi deveni
partener de dialog în acel for al Bisericilor Ortodoxe: “credinţa în
Domnul Iisus ca Mântuitor şi Dumnezeu, potrivit Scripturilor şi
mărturisirea Dumnezeului în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt,
potrivit sinodului niceo-constantinopolitan”.

În realitate, mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii


reprezintă condiţie sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi
ortodoxă. Majoritatea rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni
creştine se datorează tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două
dogme fundamentale: dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate
cele şapte sinoade ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste
două dogme, într-o formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este
direct în relaţie cu dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar
condiţia sine qua non a ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea
ortodoxă a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a
modului în care cele Trei Persoane ale Treimei există
deofiinţă. Acelaşi minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la
Toronto, unde se vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”,
care s-ar găsi împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine
(inclusiv în BO). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului,
învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi
considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi
comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează
ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine
să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi
de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării
minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi
schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul
rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele
mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a
Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.

Acceptă denumirea de “biserici” pentru confesiunile


heterodoxe

Una dintre cele mai puternic contestate afirmaţii ale


documentului 6 este cea referitoare la acceptarea denumirii istorice de
“biserici” pentru unele confesiuni creştine. Nu se poate accepta nici
măcar denumirea istorică de “biserici”, pentru că “denumirea istorică”
reprezintă acceptarea faptului că aceste erezii s-au autointitulat sau au
fost numite de-a lungul timpului “biserici” pentru nişte motive pe care
le acceptăm, la rândul lor. Denumirea este rezultatul unui proces
cognitiv prin care este surprinsă esenţa lucrului denumit. Acceptarea
denumirii înseamnă acceptarea caracteristicilor esenţiale ale lucrului
denumit. Dacă acceptăm denumirea de “biserică” dată unei comunităţi
eretice, acceptăm ideea că învăţăturile şi practicile eretice sunt însuşiri
accidentale ale acesteia, nu însuşiri esenţiale, care o definesc. Or,
această idee contravine complet eclesiologiei patristice şi referatelor
biblice, potrivit cărora căderea într-o chestiune de doctrină cât de
mică antrenează căderea din har a Bisericii respective, transformarea
sa în erezie şi încetarea caracterului său bisericesc, adică încetarea
capacităţii sale de a mântui, pentru că, până la urmă, Biserica este
depozitara harului mântuitor şi există în măsura în care are
capacitatea de a mântui.

Pe lângă această argumentare logică a imposibilităţii de a


numi ceva într-un fel, în acelaşi timp contestând motivele pentru care
îl numeşti aşa, această acceptare a denumirii istorice de “biserici” se
înscrie pe linia Declaraţiei de la Toronto, în care se spune clar că
membrii CMB nu trebuie să se recunoască drept Biserici depline
(expresie ce duce cu gândul la teoria protestantă a “Bisericilor
nedepline”), dat fiind că, în realitate, niciuna dintre ele nu este
Biserică deplină, potrivit aceluiaşi document (Biserica deplină este
mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial).
Articolul IV.4 al Declaraţiei de la Toronto spune că membrele CMB
consideră relaţia altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o
mărturisesc Crezurile (şi care nu este Biserica Ortodoxă sau oricare
altă biserică membră CMB) ca subiect de consideraţie reciprocă. Mai
interesantă este în acest articol precizarea că “aceste Biserici divizate,
chiar dacă nu se pot accepta încă una pe alta ca Biserici adevărate şi
curate, consideră că nu ar trebui să rămână în izolare una faţă de
cealaltă şi, în consecinţă, s-au asociat în cadrul CMB”. Recunoaşterea
celorlalte “biserici” ca denumiri istorice se înscrie pe linia neacceptării
lor încă drept Biserici adevărate şi curate, însă acest încă din
documentul de la Toronto deschide posibilitatea ca în viitor aceste
“biserici” să fie recunoscute ca “Biserici adevărate şi curate”. Mai mult
decât atât, premisa 5 a Documentului de la Toronto, ne spune că
“bisericile membre recunosc în celelalte biserici elemente ale Bisericii
adevărate”. Prin urmare, acceptând această premisă şi validându-o în
acest sinod, Bisericile Ortodoxe semnatare ale documentului au
acceptat faptul că denumirea istorică de “biserică” nu este
doar o formă de politeţe, ci o recunoaştere a acestor vestigia
Ecclesiae (elemente ale Bisericii). Această afirmaţie contravine
cu totul doctrinei ortodoxe care susţine că în afara Bisericii Ortodoxe
nu operează nicio Sfântă Taină săvârşită de eretici, lucru afirmat
tranşant de către Sfântul Iustin Popovici, în cartea sa despre Biserica
Ortodoxă şi ecumenism.

Legitimează Declaraţia de la Toronto

O eroare foarte gravă a acestui sinod este referirea la premisele


Declaraţiei de la Toronto, pe care documentul, în art. 19, le consideră
“de importanţă capitală” pentru participarea Bisericilor Ortodoxe la
Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel. Declaraţia de la Toronto
conţine cinci premise despre “ce nu este CMB” şi opt premise
“pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul citat în documentul
sinodal combină o premisă “negativă” şi una “pozitivă” din Declaraţie,
însă formularea “consideră premisele eclesiologice”, la plural, lasă
să se înţeleagă că este vorba despre toate premisele eclesiologice
enunţate în document, nu doar de cele două citate, pentru că, dacă era
vorba despre cele două citate, s-ar fi pronunţat de exemplu: “consideră
următoarele premise eclesiologice ale Declaraţiei... de o importanţă
capitală”, eventual, pentru înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă
nu este de acord cu celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde,
vorbindu-se despre Constituţia CMB, se spune “respectarea
articolului fundamental al Constituţiei CMB...”. Dat fiind faptul că
acest document este emis de către un sinod panortodox, care
reprezintă în acest moment istoric autoritatea legislativă bisericească
cea mai înaltă în Biserica Ortodoxă, în lipsa unui sinod ecumenic,
referirea la Declaraţia de la Toronto o transformă pe aceasta în izvor
de drept bisericesc ortodox.

Iată care sunt premisele numite “pozitive”, care vin în completarea


câtorva afirmaţii despre ce nu este CMB [5]:

1. Bisericile membre ale Consiliului cred că discuţia, cooperarea şi


mărturia comună a Bisericilor trebuie să se bazeze pe
recunoaşterea comună a faptului că Hristos este Capul divin al
Bisericii.
2. Bisericile membre ale Consiliului Mondial cred, pe baza Noului
Testament, că Biserica lui Hristos este una.
3. Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui
Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul
corp eclesial. Ele caută, prin urmare, să intre în contact viu cu
cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos este
Domnul.
4. Bisericile membre ale Consiliului Mondial consideră că relaţia
altor biserici cu Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc
Crezurile reprezintă un subiect de consideraţie reciprocă.
Totuşi, apartenenţa nu implică că fiecare dintre Biserici trebuie
să privească celelalte biserici membre ca biserici în adevăratul
sens al cuvântului.
5. Bisericile membre ale Consiliului Mondial recunosc în alte
biserici elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că
această recunoaştere reciprocă le obligă la o discuţie serioasă
una cu cealaltă, cu speranţa că acele elemente ale adevărului
vor conduce la recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea
bazată pe adevărul deplin.
6. Bisericile membre ale Consiliului sunt dispuse să se consulte
pentru a încerca să afle de la Domnul Iisus Hristos ce
mărturisire doreşte El ca ele să aducă lumii în numele Său.
7. O implicare practică mai activă a apartenenţei comune la
Consiliul Mondial este faptul că Bisericile membre trebuie să-şi
recunoască solidaritatea una cu cealaltă, să-şi acorde asistenţă
în caz de nevoie şi să se abţină de la acţiuni incompatibile cu
relaţiile frăţeşti.
8. Bisericile membre ar trebui să intre într-o relaţie spirituală,
prin care să încerce să înveţe una de la alta şi să se ajute
reciproc, pentru ca Trupul lui Hristos să fie edificat, iar viaţa
Bisericilor să fie reînnoită.

Premisele acestei Declaraţii, unele dintre ele discutate mai sus,


prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile participante nu poate
pretinde că este Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar
că conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa 5 spune: “Bisericile
membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici
elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere
reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu
cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la
recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul
deplin”. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în calitate
de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei Biserici (care,
în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în celelalte membre ale
CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă este doar un element al
adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum deplinătatea adevărului
de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste elemente de adevăr vor conduce
la stabilirea adevărului deplin, care în acest moment nu există nicăieri
în Bisericile membre; 4) acceptă ideea unităţii Bisericilor membre,
bazată pe adevărul deplin, rezultat din dialogurile bazate pe
elementele de adevăr existente în Bisericile membre. Mai mult decât
atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că Biserica lui Hristos depăşeşte
graniţele tuturor “Bisericilor” membre ale CMB, deci, pe cale de
consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe: “Bisericile membre recunosc
că apartenenţa la Biserica lui Hristos este mai cuprinzătoare
decât apartenenţa la propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele
caută să iniţieze un contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care
mărturisesc că Hristos este Domnul”. Documentul oferă şi o explicaţie
a acestei premise: “Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile
Ortodoxe participante la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica
Romei, afirmă că nu există o identitate perfectă între
apartenenţa la Biserica Universală şi cea la propria Biserică.
Ele recunosc că există membri ai Bisericii extra muros [în afara
zidurilor Bisericii], care aparţin aliquo modo [în aceeaşi măsură]
Bisericii şi chiar că există o ecclesia extra ecclesiam [Biserică în afara
Bisericii]”. Ideea de ecclesia extra ecclesiam contravine frontal
principiului afirmat în tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian:
extra ecclesiam nulla salus [“în afara Bisericii nu există mântuire”].

Admite mentalitatea ecumenistă în familie

Articolul II.5.ii al documentului intitulat “Sfânta Taină a


Cununiei şi impedimentele la aceasta” consacră posibilitatea aplicării
de către Sfintele Sinoade locale a iconomiei bisericeşti cu privire la
impedimentele la căsătorie între ortodocşi şi neortodocşi. Faţă de
această decizie, Patriarhia Georgiei a considerat că “este inacceptabilă
anularea unui canon al unui sinod ecumenic (canonul 72 al Sinodului
Quinisext), care interzice căsătoriile mixte, pentru a considera
acceptabilă participarea unui neortodox la o Taină a Bisericii” [6].
Acesta a fost unul dintre motivele principale ale neparticipării acestei
patriarhii la sinod.

Articolul II.6 al documentului respectiv precizează că “la


aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie,
practica bisericească trebuie să ţină cont, în egală măsură, de
prescripţiile legislaţiei civile cu privire la acest subiect, fără să
depăşească limitele iconomiei bisericeşti”. Rămâne neclar ce se poate
întâmpla dacă legislaţia civilă va considera că apartenenţa la acelaşi
sex nu se mai constituie în impediment la căsătorie, iar considerarea
sa ca atare se constituie în discriminare pe motive sexuale. Cum se va
împăca iconomia bisericească cu o astfel de decizie?

Se afirmă de către cei ce susţin că sinodul din Creta nu a greşit


cu nimic faţă de învăţătura dogmatică a Bisericii că sinodul nu a dat
dogme noi, prin urmare, nu putea să greşească. În realitate însă, prin
ataşamentul său la valorile Mişcării Ecumenice, sinodul din Creta a
ştirbit sau chiar anulat dogme vechi, chiar dacă nu a formulat unele
noi, or, aceasta face ca el să fie la fel de eretic ca şi cel ce a aprobat
dogme noi greşite.

Pentru toate aceste motive şi încă foarte multe altele care


numai pentru enumerare ar umple zeci şi zeci de pagini, prin care
ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi toţi cei care deservesc cu
slugărnicie ierarhia B.O.R. au adus în pragul dezastrului duhovnicesc
CREDINȚA STRĂMOȘEASCĂ a acestui popor, care de-a lungul
timpurilor a zămislit neam de sfinţi în ceruri, culminând cu cei ai
temniţelor comuniste pe care nu doriţi să îi canonizaţi, încadrându-i în
categoria ’’legionari’’ (Legiunea Arhanghelul Mihail vă spune ceva?),
vă rugăm să vă deziceţi de hotărârile Sinodului din Creta şi să militaţi
pentru invalidarea acestora în cadrul şedinţei Sfântului Sinod al
B.O.R., care va lua în dezbatere şi aprobare documentele aprobate de
acesta.

Vă rugăm să țineți cont și de faptul că documentul


intitulat “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine” nu a fost
semnat de 33 de ierarhi, adică 20% din participanții prezenți la
lucrările sinodului. Astfel, 17 ierarhi din Biserica Ortodoxă Sârbă, 5
ierarhi din Patriarhia Ecumenica, 4 ierarhi din Biserica Ortodoxă a
Ciprului, 3 ierarhi din Biserica Ortodoxă a Greciei, 2 ierarhi din
Biserica Ortodoxă a Ierusalimului și 2 ierarhi din Biserica Ortodoxă a
Alexandriei.[7] Ne-am fi bucurat ca și din delegația Bisericii Ortodoxe
Române să fi fost măcar un singur ierarh care să fi avut
conștiința, măcar lumească dacă nu duhovnicească, de a nu semna și
acela ați fi putut fi Preafericirea Voastră, mai ales că ne este cunoscut
faptul că ați luat o atitudine fermă cu privire la denumirea de ’’biserici’’
a confesiunilor heterodoxe.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

[1] Pidalion, ed. cit., p. 173.

[2] Ibidem, p. 192.

[3] Ibidem, p. 202.

[4] Ibidem, p. 236.

[5] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-
committee/1950/toronto-statement.

[6] http://basilica.ro/sfanta-taina-a-cununiei-si-impedimentele-la-
aceasta-document-oficial/.
[7] Conform documentului oficial (copie)“Relațiile Bisericii Ortodoxe
cu restul lumii creștine” atașat la scrisoare

Un grup de credincioși

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_pf_d
aniel_despre_sinodul_din_creta/2016-09-15-171
3.2 Scrisoare deschisă către ÎPS PIMEN

În atenţia Înaltpreasfinţitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei


şi Rădăuţilor,

Mânați de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune:


„Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea
primejduirii credinței. Așa încât, atunci când e vorba
despre credință, nu trebuie a spune: <<Cine sunt eu? Preot?
Nicidecum. Căpetenie? Nici aceasta. Ostaș? Dar unde?
Agricultor? Nici măcar acest lucru. Sărac sunt, care se
preocupă numai de hrana cea de fiecare zi. Niciun cuvânt și
grijă nu am pentru chestiunea pusă în discuție>>.
Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea
nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?”

Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) (Tâlcuirea Canonului 46


Apostolic, Pidalionul de la Neamț de la 1844):

„Se cuvine sã ne îngrãdim pe noi înșine și sã ne separãm de episcopii


care, în chip vãdit, stãruie în greșealã privitor la cele ce țin de
credințã și de adevãr, așadar se vãdesc a fi eretici sau nedrepți.”

„Zice încã si dumnezeiescul Hrisostom (în voroava cea de La


început era Cuvântul) „Nu te amãgeascã pe tine o ascultãtorule
adunãrile ereticilor, cã au Botez dar nu luminare, ci se boteazã cu
trupul, iar cu sufletul nu se lumineazã.” Ci si Sfântul Leon în Epistolia
cea cãtre Nichita zice: „Nici un eretic nu dã sfințenie prin taine.” Iar
Ambrosie în Cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul
celor rãu cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește”

Am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile Sinodului


din Creta sunt străine de duhul patristic.

Și anume:

– Decretul pct. 22 din “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii


creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism
administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu
drepturi depline în materie de dogme și canoane,desființând
modelul de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând
prerogative papale anumitor Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop
dreptul de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu
poate impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar
propriei alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar decide
și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță. De vreme ce
plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici Sinodul fără popor, nici
poporul fără Sinodul Ierarhilor nu poate să se considere pe el însuși
Trup și Biserică a lui Hristos și să trăiască în adevăr via ța și învățătura
Bisericii.

– Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul


hotărârilor privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii
creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre
Biserică și Confesiuni, introducându-se în același timp un termen
nou, cel de “Biserici neortodoxe” în sensul întăririi Teoriei Ramurilor,
iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a
numit dintotdeauna eretice sau chiar schismatice. Sfântul
Grigorie Palama ne pune în lumină această problemă

”Din Biserica lui Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar
cei care nu urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi
privește mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se
pe sineși sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori.
Căci ni s-a predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul,
ci adevărului și rigorii credinței”.

Tot Sf Grigorie Palama spune că tăcerea este al treilea tip de ateism


dupa ateismul în sine şi erezia.

De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește prin


conținutul Canonului I

„Cei care s-au depărtat de Biserică nu mai au harul Duhului Sfânt în


ei înșiși, căci a încetat transmiterea Lui prin faptul că s-a întrerupt
rânduiala.”
Biserică este numai Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim
atunci când rostim Crezul: „Și într-UNA, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească Biserică”.

Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață


drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are
sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și
apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după
cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de
oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei
credințe…”. Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare:

„Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici Biserica de la noi, nici


alta să facă ceva în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea].
Fiindcă dacă s-ar face aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice
canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-ar
îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el precum i-ar părea de
cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt legiuitor.”

De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare


afirmația Sfântului Iustin Popovici (+1979):

“Din unica şi nedespărţita Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri,


s-au desprins şi s-au tăiat ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să
fie mădulare ale Bisericii. Unii ca aceştia au fost romano-catolicii
şi protestanţii şi uniaţii cu tot restul legiunilor eretice şi
schismatice. Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-
creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei Apusene. În el se află
inima tuturor umanismelor europene cu papismul în frunte, iar toate
aceste pseudo-creştinisme, toate aceste pseudo-biserici nu sunt nimic
altceva decât erezie peste erezie. Numele lor evanghelic de obşte este
acela de “pan-erezie” (erezie universală).”

Recunoscând altor confesiuni și comunități eretice ca fiind


”Biserici” ați încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții
Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că
Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.
– La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice
este „restabilirea finală a unității în adevărata credință și în
dragoste”. Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună
cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit acestora să
săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșescă cele sfinte) să se
caterisească.”

Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează:

„Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din
comuniune), acela să se afurisească.”

Destul de aprig, Avva Filothei Zervakos (1980) zice:

„Dacă papa dorește refacerea unității, să recunoască și să


mărturisească toate rătăcirile, ereziile și invențiile pe care le-au
făcut încă de la început diferiții papi care s-au rupt de Biserica
Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune, să se umilească,
iar atunci îi vom accepta”.

Grea alegere, ca și viața fără Hristos! Iar cuvintele Sfântului Chiril al


Ierusalimului sunt destul de grăitoare:

„Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în Sfânta Biserică


sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”.

Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun


cu ereticii, despre care Sfințitul Valsamon, spune:

„dreptslăvitorii creștini se cuvine a se feri de eretici și


slujirile lor a le urî”, cum de altfel și Sfântul Chiril al
Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales, urăște toate
adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii nu
îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama
(sec. al XIV-lea).

– Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a
Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între
ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi
oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să
fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.” Oficierea căsătoriei este
contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să
nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar:

„Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu


femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie)
cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta
de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără
de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă –
căci nu se cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se
împerecheze cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata)
păcătoşilor; iar dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se
afurisească.”

Sunt și exemple de Episcopi care s-au ridicat și au combătut acest


Sinod din Creta:

În eparhia Sfinţiei Voastre s-au întâmplat de-a lungul anilor mai multe
încălcări de canoane conform marturiei mai multor preoţi. De
exemplu:

 Îngăduiţi oficierea de slujbe cu ereticii fără a lua măsuri


canonice.
 După ce unii preoţi au încercat în parohiile lor să fie în
rânaduială cu Sf Părinţi, comunităţile respective s-au tulburat,
iar Sfinţia Voastră în loc să îi mustraţi pe oameni i-aţi certat pe
preoţi că sunt prea asprii.
 Slujiţi împreună cu ierarhi care anual oficiază rugaciuni cu
ereticii
 Recent într-un sinod local aţi afirmat despre cununiile mixte
între ortodoxi şi neortodoxi că se pot oficia în anumite condiţii,
deşi nici un canon nu zice aşa ceva ci din contră, oricare ar fi
motivul sau contextul, fără trecerea ereticului la dreapta
credinţă conform rânduielii, nu se poate oficia cununie
religioasa. În ultimii ani fenomenul a luat o amploare
îngrijorătoare şi Sfintia Voastră nu faceţi nimic.
 Tot la acest sinod local aţi afirmat că posturile sunt prea dure
pentru vremurile actuale si ar mai trebui modificate cum era în
vechime, dar uitaţi să amintiţi ce fel de viaţă duceau creştinii de
atunci în comparaţie cu cei de acum. În momentul când
patimile iau amploare, doar o rânduială mai aspră ne poate
îndrepta nicidecum slăbirea posturilor care efectiv duce la o
împătimire şi mai adâncă.

Hotărârile luate la acest Sinod reprezintă o frământare a


tuturor creştinilor, iar dacă nu ieşiţi public să mărturisiţi că sunteţi
împotriva Sinodului din Creta, să militaţi în sinoade şi peste tot unde
puteţi să ieşim din CMB, să nu mai slujiţi cu preotii şi ierarhii care
sunt în comuniune cu ereticii şi cum bine ştiţi anual se fac rugaciuni
cu ereticii, trebuie să vă spunem cu demnitate și smerenie că „Noi
trebuie să-L ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni”
(Faptele Apostolilor 5, 29) și mai mult decât atât, nu vom participa la
slujbele oficiate de ierarhii și preoții care susțin aceste hotărâri, iar
preotii vor întrerupe pomenirea sfinţiei voastre. Dacă veţi da un
comunicat şi nu va conţine un răspuns afirmativ ci nişte răspunsuri
ambigue şi nimic clar şi concret, rezultă că sunteţi deacord cu sinodul
şi cu toţi ierarhii care se află în înşelare, atunci vom aplica cele
specificate mai sus. Acelaşi lucru se va întâmpla şi dacă taceţi. Nu din
duh de răzvrătire vom face aceasta, ci alăturându-ne sfinţilor care s-au
îngrădit de învăţăturile eretice, convingând şi pe alţi creştini să
urmeze exemplul.

Un grup de credinciosi

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_
pimen/2016-08-31-162
3.3 SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ARHIEREII
CARE AU SEMNAT ÎN CRETA

Înaltpreasfinţiei Sale Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi


Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească


simplu ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să
se întrunească în numele Domnului, spre pace şi
spre păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre
ierarhi nu i s-a dat stăpânirea de a încălca
canoanele, fără numai să le aplice şi să se alăture
celor predanisite, şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei
dinaintea noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a
spus deschis că duşmani ai lui Hristos sunt nu
numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” 1

(Sf. Teodor Studitul)

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Cu durere negrăită am ajuns să strigăm împreună cu prorocul


Ieremia: „Cine va da apă capului meu şi izvor de lacrimi ochilor
mei?” (Ier. 9, 1) Nu plângem căderea unor cetăţi, nu naufragiul unei
corăbii, nici robia unor neamuri, ci căderea păstorilor, pierderea
sufletelor, călcarea în picioare a credinţei pe care am primit-o nu de la
om, nici de la înger, ci de la Însuşi Dumnezeu! Plângem pentru că
păstorii au ajuns să dea oile în gurile lupilor! Ne tânguim pentru că
părinţii au ajuns să dea la moarte pe copiii lor! Dar nu ştim ce vom
plânge mai întâi: pe păstorii care au trădat pe Hristos, sau oile care se
sfâşie de lupii cei înţelegători? Pe părinţii care au renegat şi necinstit
1 SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 11, apud PR. VASILE SORESCU, Biserica
Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească, 2002, p.112.
pe toţi Sfinţii cei din veac care au luptat, au pătimit şi au murit pentru
dreapta credinţă, sau pe copiii care se pierd în întunericul
necunoştinţei şi în adâncul ereziilor hulitoare de Dumnezeu? Nu vom
înceta a plânge, iar dacă va vrea cineva să ne mângâie cu o mângâiere
amăgitoare îi vom răspunde cu cuvintele prorocului: „Lăsaţi-mă! Cu
amar voi plânge! Nu stăruiţi în a mă mângâia!” (Is. 22, 4)

Nimeni nu ne poate învinui de mândrie sau îngâmfare pentru că


dăm glas durerii noastre! Nimeni nu ne poate aduce vreo acuză de
neascultare sau rătăcire, când cei puşi de strajă şi-au lepădat lucrarea
lor! Şi nimeni nu ne poate acuza de vreo ranchiună sau ură împotriva
cuiva anume, căci pentru dragostea lui Hristos şi a chipului Său grăim.
Nu urmăm minţilor noastre, ci predaniei Sfinţilor Părinţi! Nu urmăm
celor care zic răului bine şi binelui rău şi amestecă Adevărul cu
minciuna, ci dorim ca Adevărul să strălucească mai luminat decât
soarele în toată lumea!

Aţi participat la adunarea din Creta şi, în ciuda mai multor


asigurări în faţa credincioşilor de a păstra curată Ortodoxia, adică de a
reprezenta în mod real pe credincioşii eparhiei, faptele au dovedit
altceva. Nu ne este străină lupta pe care aţi dus-o în cadrul sesiunilor
de sfârşit şi nu este un lucru pe care îl trecem cu vederea, dar cu frică
de Dumnezeu spunem: NU ESTE DE AJUNS! Nădejdea pe care ne-aţi
dat-o a fost întunecată de semnătura pe care aţi pus-o pe documentele
adunării din Creta. Nu putem să ne mângâiem datorită unor
amendamente aduse de delegaţia română, când aceeaşi delegaţie a
semnat fără excepţie documentele prin care se surpă Biserica lui
Hristos! Nu putem să vă recunoaştem ca biruitori în câteva
amendamente, când capitularea din urmă aţi pecetluit-o cu o
semnătură! Oare aţi uitat jurămintele înfricoşătoare pe care le-aţi
făcut la hirotonirea întru arhiereu în faţa întregii Biserici văzute şi
nevăzute! Şi în virtutea aceasta aţi primit arhieria, angajându-vă să
păstraţi curată Dreapta Credinţă. Iar celui care luptă pentru credinţă
nu i se îngăduie nici un compromis, ci fie iese biruitor şi ia plata
mărturisitorului, fie moare în luptă, dar se încununează ca mucenic în
Împărăţia cerurilor. Nu vom da seama în faţa unui tribunal omenesc,
ci în faţa înfricoşătorului Scaun de judecată al lui Hristos!

Înaltpreasfinţia Voastră,

Vă adresăm aceste rânduri, în urma participării ÎPS Voastre,


alături de restul delegaţiei B.O.R., la aşa-numitul „Sinod pan-ortodox”
desfăşurat la Academia Ortodoxă din Creta, în perioada 16 - 27 iunie
2016, eveniment care s-a remarcat prin abaterile grave de la
dreapta credinţă şi recunoaşterea oficială a ecumenismului
drept dogmă.

Din capul locului, regulamentul de organizare a fost unul


antitradiţional şi antisinodal, punând bazele unei noi eclisiologii a
primatului. Acest regulament a prevăzut ca documentele sinodului să
fie votate doar de 14 capi ai Bisericilor, impunându-se o nouă formă de
conducere străină Ortodoxiei, constituită după modelul papal.

În cadrul sinodului, delegaţia B.O.R. a semnat toate documentele


propuse, inclusiv pe cele cuprinzând prevederi neortodoxe, în
privinţa cărora mai mulţi teologi şi ierarhi au tras un semnal de
alarmă. Amintim aici doar controversatul document intitulat
„Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine”, document
potrivit căruia ar exista mai multe „Biserici Creştine” din care ar face
parte şi Biserica Ortodoxă.

Delegaţia română şi-a asumat, totodată, şi multiplele referiri la


„Biserici” şi „Confesiuni”, care contravin învăţăturii Bisericii Ortodoxe,
mărturisită prin Crez ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolească Biserică a lui Hristos.

Recunoaşterea pe linie oficială a ecumenismului s-a reflectat şi în


eliminarea din discuţiile preliminare a termenilor de „schismatic” şi
„eretic”, înlocuirea termenului „eretic” cu „neortodox”, precum şi
acceptarea monofiziţilor, catolicilor şi protestanţilor drept „biserici
istorice”.
Sf. Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolului, în Epistola I
către papa Nicolae, amintea că „există doar o singură Biserică a lui
Hristos, Apostolească şi Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar
două. Iar celelalte sunt sinagogi ale celor ce viclenesc şi sinod al
răzvrătiţilor. Noi, drept-credincioşii creştini, acestea gândim, aşa
credem, pe acestea le vestim. Este nevoie să păzeşti toate, fără nicio
excepţie, şi, mai presus de toate, cele ale credinţei. Pentru că dacă ai
devia cât de puţin, păcătuieşti păcat de moarte veşnică… Şi acestea
care au fost hotărâte la Sinoadele ecumenice şi de obşte trebuie ca
toţi să le păzească. Şi toţi câţi păzesc cele pe care fie unul dintre
Părinţi le-a scris în chip particular, fie un sinod local le-a statornicit,
au dreapta judecată. Dar pentru cei care nu le primesc este
înfricoşătoare neglijenţa.” 2

Au fost acceptate şi afirmaţiile greşite, precum „unitatea pierdută


a creştinilor” sau „pentru restaurarea unităţii creştine”, care ar sugera
faptul că Biserica ar fi pierdut la un moment dat unitatea, fiind acum
nevoită să o regăsească. În aceeaşi notă, a fost acceptată şi referirea la
înţelegerea „tradiţiei Bisericii primare”, care dă impresia că ar exista o
diferenţă ontologică între Biserica primară a celor şapte Sfinte Sinoade
Ecumenice şi continuarea Sa autentică până în prezent.

În legătură cu acest aspect, Mitropolitul Ierotei de Nafpaktos -


unul dintre ierarhii care au apărat dreapta credinţă, refuzând să
semneze documentele eretice propuse la sinodul din Creta - afirma:
„Este o mare confuzie astăzi despre ceea ce este Biserica şi care sunt
adevăraţii ei membri. Se confundă identitatea Bisericii cu alte
tradiţii umaniste şi se gândeşte că Biserica este fragmentată şi
despărţită, dar mai mult se ignoră singura cale de mântuire a
Bisericii… Papistaşii nu au preoţie, nici taine… Vaticanul
nu este biserică, ci un sistem politico-economic situat în
afara Bisericii, iar papa cu toţi «clericii» Vaticanului nu
sunt urmaşi ai Apostolilor, nu au predania şi succesiunea

2 SF. FOTIE CEL MARE, Epistola I către papa Nicolae, apud PR. VASILE SORESCU,
Biserica Ortodoxă, Stâlp și temelie a Adevărului, Ed. „Credința strămoșească”, 2002, p.113.
apostolică… Papistaşii sunt francolatini, iar pe deasupra şi
eretici. Papismul se află în afara Bisericii…, şi pentru că în
afara Bisericii nu există Taine, pentru aceasta clericii
papistaşilor şi însuşi papa, pentru noi, ortodocşii, nu au
preoţie, adică au fost tăiaţi de la succesiunea apostolică.
Dacă se va pierde Credinţa Ortodoxă, atunci nu va mai
exista nici Biserică, nici Dumnezeiasca Euharistie… Părinţii
Bisericii din veacul al VIII-lea observaseră că papismul, sub
influenţa francilor, a schimbat teologia ortodoxă şi astfel nu mai
făcea parte din Biserica Ortodoxă care păzea în întregime adevărul
revelat. De aceea, papa nu mai era pomenit în Diptice.”3

Un motiv serios de îngrijorare îl reprezintă şi recunoaşterea


„Consiliului Mondial al Bisericilor” ca temei doctrinar, deşi sunt
binecunoscute atât originile şi scopul său ascuns, dar şi afirmaţiile cu
privire la căsătoriile mixte între ortodocşi şi neortodocşi, care
contrazic protejarea teologică a căsătoriei, ca Taină a Bisericii
Ortodoxe.

Mai trebuie spus că toate aceste compromisuri şi cedări de


credinţă s-au făcut sub presiuni, aşa cum au declarat chiar unii
dintre participanţii la sinod, precum Mitropolitul Hierotheos Vlachos:
„În cele din urmă însă, această reacție a jucat un rol
psihologic în configurarea celeilalte propuneri. Asupra
mea personal, cel puțin, s-a exercitat o presiune serioasă și
o abordare injurioasă din partea unor ierarhi, datorită
poziției mele, și am fost informat că s-au exercitat presiuni
și asupra altor arhierei ai Bisericii Greciei. Și pentru că
întotdeauna acționez cu calm, sobrietate și în mod liber, nu
puteam să accept asemenea practici injurioase”.4 La aceasta
se adaugă şi ameninţarea că vor fi pedepsite toate grupurile de
credincioşi creştini care nu vor accepta aceste hotărâri

3 IPS IEROTHEOS VLACHOS, Cugetul Bisericii Ortodoxe, I, apud Ibidem, pp. 131-132
4 https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/02/ips-ierotheos-vlachos-explica- de-
ce-nu-a-semnat-documentul-referitor-la-relatiile-cu-non-ortodocsii/
Se poate concluziona, aşadar, că sinodul din Creta a fost
unul neortodox, în concordanţă cu planul mondial de unire
a tuturor religiilor şi globalizare a lumii pentru pregătirea
venirii unui conducător unic mondial. De altfel, ultimele
declaraţii elogioase ale papei Francisc despre deschiderea către
„restabilirea unităţii” şi „un bine comun al Bisericii”, dar şi despre
intenţiile instaurării unei „Organizaţii a Naţiunilor Unite a religiilor” 5,
organizaţie care să fie condusă chiar de papă, şi care să exercite
autoritatea „indiscutabilă” de a declara „ce vrea şi ce nu vrea
Dumnezeu”, în scopul de a combate extremismul religios,
anticipează impunerea de la nivel înalt a globalizării religiei,
pregătind, practic, terenul înfiinţării unei autorităţi politice
mondiale asupra spiritualităţii lumii.

Din motivele enumerate mai sus, considerăm că


Sinodul şi-a tăgăduit nu numai numele - neputând fi
considerat nici „sinod”, nici „sfânt” şi nici „mare”, ci mai
degrabă un abuz şi o inovaţie sinodală - ci a înşelat şi
aşteptările pliromei Bisericii (gr. pliroma = comunitatea
credincioșilor formată din clerici, monahi și mireni în Biserica
Ortodoxă). Întâistătătorul (patriarhul) unei Biserici Locale nu
reprezintă toată Biserica, tot astfel cum nici sinodul din Creta nu poate
reprezenta şi decide în numele întregii Biserici Ortodoxe în probleme
de dogmă şi Dreaptă Credinţă. Ecumenismul este o creaţie veche de
100 de ani, o linie nouă în sânul Bisericii. Fiind o inovaţie,
ecumenismul nu este recunoscut şi asumat de întreaga pliromă a
Bisericii. În plus, contravine întregii Tradiţii Ortodoxe, fiind atacat şi
considerat erezie de mulţi şi mari sfinţi ai secolului al XX-lea, ca
Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Filaret al Bisericii Ortodoxe Ruse din
diaspora, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Paisie Aghioritul etc.

5 https://searchnewsglobal.wordpress.com/2015/05/16/noua-ordine-mondiala-
doreste-infiintarea-unei-autoritati-religioase-mondiale-unice/
Cum se poate justifica discrepanța dintre învățătura creștină în
duhul Sfinților Părinți și întreaga nouă viziune care a dominat
pregătirile, dezbaterile și hotărârile sinodului?

„Mai e nevoie să descriu măsura smintelii şi a defăimării, sau


mai curând a încuviinţării [ereziei] pe care au pricinuit-o prin
scrisoarea semnată cu mâna lor? Căci dacă tăcerea este o parte a
consimţirii, cu cât mai înfricoşătoare încă este această întărire
scrisă, înaintea întregii Biserici, a încuviinţării şi a conglăsuirii lor?” 6

Aţi semnat! Dar pentru că noi nu ne considerăm angajaţi de


această semnătură, ne simţim datori să ne delimităm de poziţia
adoptată de ierarhie şi mărturisim deschis credinţa pe care am primit-
o în Duhul Sfânt de la Apostoli prin Sfinţii Părinţi, aceeaşi credinţă
mărturisită de veacuri de către Biserica lui Hristos. De aceea, suntem
nevoiţi să arătăm motivele pentru care nu acceptăm această adunare şi
ceea ce s-a hotărât în cadrul ei, pe temeiul cuvântului Scripturii şi al de
Dumnezeu insuflaţilor Părinţi: „ca din gura a doi sau trei martori să
se statornicească tot cuvântul.” (Mat. 18, 16) Aceste motive sunt
expuse pe larg în documentele pe care le-am anexat acestei scrisori, iar
pe scurt, ele sunt următoarele în legătură cu acest sinod:

1. A fost anulată sinodalitatea ortodoxă prin excluderea


episcopilor de la participarea la sinod și de la votarea în
cadrul său.
2. Nu a realizat unitatea organică cu celelalte sinoade prin
faptul că nu s-au recunoscut dintru început toate
Sinoadele precedente şi nu s-a întărit credinţa ortodoxă
statornicită la acestea.
3. A anulat hotărâri dogmatice şi canonice ale Sinoadelor
Ecumenice.

6 SF. TEODOR STUDITUL, Epistola 2, PG 99, 1121 A, apud ARHIMANDRIT VASILIOS


PAPADAKIS, Străjerii Ortodoxiei, Luptele monahilor pentru apărarea Ortodoxiei, Ed.
Egumeniţa, 2015, p. 523.
4. A recurs la manipulări şi presiuni fără precedent în ce
priveşte ordinea de zi şi practicile sale.
5. Nu urmează Tradiţia Sfinţilor Părinţi ai Bisericii celei Una.
6. A legiferat oficial şi sinodal panerezia ecumenismului.
7. Recunoaşte sinodal participarea Bisericii Ortodoxe în aşa-
numitul „Consiliul Mondial al Bisericilor” şi întăreşte
scopul acestuia de realizare a „unităţii creștine.”
8. Acordă statut bisericesc ereziilor, acceptându-se că
papismul, monofiziţii precum şi ceilalţi eretici din „CMB”
sunt „Biserici”, iar nu erezii.
9. Promovează teologia postpatristică prin concepte și idei
străine Ortodoxiei.
10. A trecut cu vederea şi a ignorat rolul clerului inferior şi al
mirenilor și nu a exprimat experienţa în Duhul Sfânt a
trupului eclezial.
11. Nu a existat o informare suficientă a pliromei ortodoxe, ci,
dimpotrivă, o disimulare a celor hotărâte pe durata
procedurilor presinodale.
12. A introdus practici străine Ortodoxiei: căsătoria mixtă,
adunările episcopale, rugăciuni pentru mediu.

În temeiul celor expuse mai sus, respingem categoric sinodul din


Creta organizat şi desfăşurat neortodox, ce a adoptat hotărâri
neortodoxe, şi vă solicităm un răspuns public, care să mărturisească
clar şi fără echivoc învăţătura dintotdeauna a Bisericii lui Hristos,
răspuns care să cuprindă:

1. Dezicerea de sinodul din Creta şi retragerea


semnăturii de pe toate documentele lui, cât şi respingerea
lui în sinodul local al BOR.

2. Condamnarea fără echivoc a ecumenismului, în


cuvânt vorbit şi scris, cu specificarea explicită a tuturor
implicaţiilor lui:
- teoria ramurilor (branch theory), prin care atât Biserica
Ortodoxă, cât și celelalte confesiuni autonumite „creştine” ar fi
„biserici” nedepline;

- teoria „unităţii pierdute” a Bisericii;

- existenţa harului mântuitor şi sfinţitor în afara graniţelor


Bisericii celei Una: adică teoria baptismală, teoria succesiunii
apostolice ce presupune existenţa preoţiei valide în afara Bisericii celei
Una, teoria undelor de har în aşa-zisele „taine” săvârşite în afara
Bisericii celei Una;

- oprirea imediată a tuturor practicilor eterodoxe şi anticanonice,


care decurg din acestea.

3. Militarea în vederea ieşirii neîntârziate din „Consiliul


Mondial al Bisericilor” („CMB”) şi din toate organismele
ecumeniste.

În cazul în care veţi mărturisi acestea toate, care sunt în baza


învăţăturii Sfintelor Sinoade şi a Sfinţilor Părinţi, veţi bucura nu
numai pliroma Bisericii, ci şi Cerul întreg, cu Sfinţii Îngeri şi cu toţi
Sfinţii cei din veac adormiţi, veţi demonstra cu adevărat că
sunteți Părintele nostru, al celor pe care îi păstoriţi, veţi dobândi în cer
plata mărturisirii, veţi fi cinstit de toţi dreptslăvitorii creştini, clerici,
monahi şi mireni de pretutindeni, şi veţi avea ajutorul şi sprijinul
nostru în toate. Lucrurile încă nu sunt imposibil de îndreptat. Tot
omul este supus greșelii, dar se regăsesc în istoria Bisericii
nenumărate exemple ale celor care s-au întors, din care amintim cel al
Sf. Macedonie şi al Sf. Iuvenalie, cât și a ierarhilor care s-au pocăit în
urma sinodului unionist de la Ferrara-Florența.

Dar în cazul în care răspunsul IPS Voastre nu va fi în acord cu


învăţătura Bisericii şi nu vom primi un răspuns clar, fără echivoc, în
conformitate cu cele de mai sus, sau nu ne veţi învrednici deloc de un
răspuns, cu adâncă durere în suflet, dar cu nădejde nestrămutată că
Dumnezeu nu va lăsa de izbelişte turma sa cea cuvântătoare, vă
aducem în atenţie că, numeroşi clerici alături de comunităţile lor
monahale sau parohiale ridică problema nepomenirii ierarhilor care
acceptă sinodul din Creta. Unii dintre ei vor deja să apeleze la această
îngrădire faţă de cei care au semnat, fiind îndreptăţiţi de tradiţia
canonică şi patristică a Bisericii (canonului 15 al sinodului I-II de la
Constantinopol din anul 861, practica individuală sau obştească a
Sfinţilor Părinţi). Această atitudine a constituit întotdeauna îngrădirea
de erezie și schismă, și nu o părăsire a Bisericii sobornicești, față
de care fiii ei rămân statornici și ascultători.

De altfel, pomenirea episcopilor în biserici nu este


necondiţionată, ci depinde de credinţa dogmatică a acestora,
pentru că la Dumnezeiasca Liturghie sunt pomeniţi - în mod sincer,
iar nu mincinos - ca unii ce „drept învaţă cuvântul adevărului” lui
Hristos.7

Menţionăm că, prin declaraţia „Biserica Ortodoxă acceptă


denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe”,
din cadrul documentului „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul
lumii creştine”8 şi prin semnarea acestui document, se intră într-o
părtăşie şi o însuşire a doctrinei, moralei şi cultului acestor entităţi
religioase, fapt ce creează comuniunea cu erezia, având grave
consecinţe pe linie canonică şi dogmatică, la nivel ortodox.

Întrucât noi refuzăm o astfel de părtăşie, în care se regăsesc


inclusiv practicile aberante ale anglicanilor legate de hirotonia
femeilor9, de pildă, nu vedem o altă cale decât retractarea
publică din partea Înaltpreasfinţiei Voastre atât a
participării la sinodul din Creta, cât şi a semnării
documentelor sinodului.

7 http://atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-chisinau-dezaprobarea-hotararilor-
sinodului-din-creta/
8 http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-
lumii-crestine-document-oficial/
9 http://familiaortodoxa.ro/2012/04/19/legea-egalitatii-primul-pas-spre-trecerea-in-
ilegalitate-a-crestinismului/
În consecinţă, Vă aducem la cunoştinţă că, dacă în
termen de 10 zile de la primirea acestei scrisori nu primim
din partea ÎPS Voastre răspunsul la problemele menționate
mai sus, ne rezervăm dreptul de a recurge la întreruperea
pomenirii la Sfintele Slujbe. Pliroma Bisericii reacționează
deja față de sinodul din Creta prin neparticiparea la slujbele
oficiate în bisericile ale căror slujitori persistă în
comuniunea cu ierarhii semnatari ai documentelor
sinodului. Spunem aceasta deoarece deja se simt efectele
acestui sinod iar în unele mânăstiri și comunități parohiale
tăcerea ierarhilor semnatari a creat îngrijorare, confuzie și
conflicte.

„«O, Timotei, zice, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat,


depărtându-te de nelegiuitele înnoiri de cuvinte». [...] Cine altul este
Timotei în vremea noastră, decât - în general - întreaga Biserică, sau
- în special - întregul corp al întâistătătorilor ei, care trebuie să
cunoască ei înşişi în întregime ştiinţa curată a cinstirii Lui
Dumnezeu şi să o răspândească şi altora? [...] Ce înseamnă: «ceea ce
ţi s-a încredinţat»? Adică ceea ce ţi s-a dat în seamă, nu ceea ce ai
descoperit tu; ceea ce ai primit, nu ceea ce ai născocit tu; nu o
chestiune de inteligenţă, ci de doctrină; nu de opinie proprie, ci de
tradiţie generală; ceva transmis ţie, nu dat la iveală de tine; pentru
care nu trebuie să fii autor, ci numai păzitor; nu fondator, ci
partizan; nu un lucru pe care îl conduci, ci pe care îl urmezi. Talantul
(Matei 25, 15) dreptei credinţe păstrează-l neştirbit şi fără cusur.”10

Notă: Documentul cuprinde 7 pagini și include următoarele


anexe, concepute și redactate de semnatarii scrisorii:

Anexa 1 : Despre modul neortodox şi anticanonic de organizare şi


desfăşurare a sinodului.

10 SF. VINCENTIU DE LERINI, Commonitorium, XXII, în vol. PREOT DR. MIRCEA


FLORIN CRICOVEAN, Vincenţiu din Lerini - Commonitorium - Studiu analitic şi traducere,
Ed. EMIA, Deva, 2006, p. 157.
Anexa 2 : Despre teologia ecumenistă implementată oficial în
Biserică reflectată în documentul „Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu
restul lumii creştine” (traducere critică după cele 4 variante oficiale
publicate).

Anexa 3 : Probleme ridicate de celelalte documente.

Anexa 4 : Abateri de la ecleziologia ortodoxă care au precedat


sinodul din Creta.

Anexa 5 : Atitudini faţă de ecumenism şi faţă de sinod ale


Sfinţilor şi Marilor Duhovnici contemporani.

Anexa 6 : Reacţii pre şi postsinodale ale unor ierarhi şi teologi.

Anexa 7: Întreruperea pomenirii bisericeşti - măsură canonică şi


patristică de împotrivire faţă hotărârile sinodului din Creta.

Anexa 8: Lista susținătorilor acestei scrisori (cuprinde peste


4000 de semnături, în copie conformă cu originalul, rămânând
deschisă).

SEMNATARI:

Ieroschim. Simeon Zaharia

Protos. Antim Gâdioi

Protos. Ieronim Cozma

Ierom. Ioan Chițu

Pr. Mihail Popescu

Pr. Ioan Ungureanu

Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Jurnalist Irina Nastasiu


3.4 Scrisoare adresată membrilor Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la sinodul
din Creta

Preafericite Părinte Patriarh,


Înaltpreasfinţiţi Părinţi Mitropoliţi şi Arhiepiscopi,
Preasfinţiţi Părinţi Episcopi,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă câteva obiecţii faţă de


documentele sinodului din Creta, cu rugămintea de a le analiza în
cadrul şedinţei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române
convocate pentru a dezbate şi hotărî cu privire la aprobarea sau nu a
acestor documente.
Cele mai multe obiecţii sunt faţă de documentul “Relaţia Bisericii
Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” (numit în continuare
Documentul 6).
1. Acest sinod s-a deosebit de toate celelalte prin faptul că nu a
statornicit un hotar clar între erezie şi ortodoxie, dimpotrivă,
a şters distincţii stabilite de sinoade anterioare. S-a spus de multe ori
că acest sinod nu a dat dogme noi, în schimb este evident că a adus
atingere unor dogme vechi.
2. Spre deosebire de alte sinoade generale ale Bisericii
Ortodoxe (ecumenice sau panortodoxe), acest sinod nu a
anatemizat nicio erezie apărută în lume de la ultimul sinod
ecumenic încoace, nici nu a întărit hotărârile sinoadelor
anterioare prin care diverse erezii şi schisme au fost
anatemizate. Sinodul avea obligaţia să dea unele răspunsuri
concrete la preocupările şi provocările pe care au creştinii ortodocşi
contemporani, vieţuitori într-o lume profund ostilă lor şi Bisericii lui
Hristos.
3. Este legiferată la cel mai înalt nivel participarea
Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, în ciuda faptului
că această organizaţie a fost catalogată de mai multe personalităţi
teologice (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici,
Sfântul Serafim Rose, Cuviosul Părinte Iustin Pârvu, Cuviosul Părinte
Ilie Cleopa, pr. acad. prof. univ. dr. Dumitru Stăniloae şi mulţi alţii) şi
de sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale (Biserica Ortodoxă Rusă din
afara Rusiei, Biserica Ortodoxă Georgiană) drept erezie sau chiar
panerezie eclesiologică, iar la întâlnirea panortodoxă de la 1948,
de la Moscova, s-a recomandat neparticiparea la aceasta.
4. Relaţia Bisericii Ortodoxe cu lumea creştină este
concepută exclusiv prin participarea la Mişcarea Ecumenică,
ceea ce anulează aspiraţiile Bisericii de readucere a celor “de aproape
sau de departe” la Biserica lui Hristos cea ortodoxă, întrucât, în cadrul
Mişcării Ecumenice, “nicio Biserică nu este obligată să-şi modifice
eclesiologia după accederea în Consiliu... După includerea în Consiliu
nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca
biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (art. 19 al
Documentului 6, citat din Declaraţia de la Toronto II). Aceasta
înseamnă că proclamarea în articolul 1 a Bisericii Ortodoxe ca
“Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească” nu produce
niciun efect la nivelul dialogului ecumenic, de vreme ce niciuna
dintre membrele CMB nu este obligată să recunoască faptul
că Biserica Ortodoxă este cu adevărat Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească şi nici să îşi modifice propria
eclesiologie pentru a accepta că Ortodoxia este adevărata Biserică. Mai
mult, în cadrul CMB, vocea Bisericilor Ortodoxe reprezintă o
minoritate şi nu poate influenţa în mod clar deciziile care se iau acolo.
Acesta a fost şi unul dintre motivele de nemulţumire ale
participanţilor la întâlnirea interortodoxă de la Tesalonic, din 1998,
când s-a emis o Declaraţie în care se afirmă: “Luările lor [ale
Bisericilor Ortodoxe – n.n.] de poziţie pe aceste subiecte [limbajul
inclusiv, hirotonirea femeilor, drepturile minorităţilor homosexualilor
şi unele tendinţe referitoare la sincretismul religios – n.n.] au fost
mereu considerate declaraţii ale minorităţii şi, din acest motiv, nu au
putut influenţa tendinţa generală şi etosul Consiliului
Mondial al Bisericilor” (s.n.).
5. În articolul 1 al Documentului 6 se spune că “Biserica
Ortodoxă ocupă un loc central în promovarea unităţii creştine în
lumea contemporană”. Ideea unităţii creştine promovate de Mişcarea
Ecumenică este extrem de controversată, deoarece din punct de
vedere ortodox unitatea creştină se manifestă deplin în interiorul
Bisericii Ortodoxe, între cei ce mărturisesc ortodox pe Hristos,
după cum o concepe Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică
sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care
mărturisesc credinţa ortodoxă[1]; “adevărata Biserică este unirea întru
adunare a dreptslăvitorilor din toată lumea”[2]. Acest articol al
Documentului 6 indică o acceptare la nivelul cel mai înalt al
Bisericii Ortodoxe a unei doctrine de tip occidental cu
privire la catolicitatea (universalitatea, sobornicitatea)
Bisericii. Biserica Ortodoxă concepe catolicitatea ca fiind
deplinătatea prezenţei harului divin şi a trăirii ortodoxe în unire şi
libertate[3] a tuturor membrilor săi oriunde s-ar afla în lume, pe când
romano-catolicismul concepe catolicitatea exclusiv ca pe o extensie
spaţială a Bisericii peste întreaga lume, iar protestanţii, ca pe o unire
pur umană şi fragilă între cei mărturisesc aceeaşi credinţă şi aceeaşi
interpretare a Scripturilor[4]. În vreme ce în Ortodoxie catolicitatea
este realizată prin natura comună a Bisericilor locale (catolicitatea se
manifestă prin sinodalitate), catolicitatea de tip occidental este
concepută ca o unire jurisdicţională a tuturor sub aceeaşi conducere
spirituală (papa roman sau, mai nou, CMB). În măsura în care are
ortodoxia doctrinei, a slujirii şi a vieţuirii, fiecare Biserică ortodoxă
locală din lume are deplinătatea harului, fiind, în virtutea catolicităţii
(universalităţii, sobornicităţii), Biserica Ortodoxă deplină, manifestată
în acel loc, nu o părticică a unui întreg care există ca întreg doar prin
unirea cu celelalte părticele. Or, articolul 1 ne vorbeşte despre o
“unitate a creştinilor din lumea contemporană”, incluzându-i pe cei ce
nu au mărturisire, slujire şi trăire ortodoxe, ceea ce ne face să credem
că de fapt acest sinod îşi însuşeşte concepţia occidentală despre
catolicitate, renunţând la catolicitatea (sobornicitatea) ortodoxă a
comunităţilor deplin ortodoxe care se unesc firesc în comunitatea
(oicumene) ortodoxă, în favoarea unei extensii a Bisericii la toţi cei ce
se numesc creştini, indiferent că au ortodoxia mărturisirii şi trăirii sau
nu. Această idee este sprijinită şi de alte formulări din acest document:
“refacerea unităţii pierdute a creştinilor”, “unitatea pierdută a
creştinilor” (art. 5).
6. Afirmaţia din articolul 4: “Biserica a cultivat întotdeauna
dialogul cu cei ce s-au separat de ea” nu are nicio bază istorică, fiind
contrară postulatului biblic enunţat de către Sfântul Apostol Pavel,
care spune: “De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare,
depărtează-te” (Tit 3,10). Din această poruncă biblică vedem că
modul “dialogului” cu cei ce se separă de Biserică este
mustrarea, nicidecum negocierea teologică. Despre dialogul
ecumenic, sfântul Iustin Popovici afirmă că “«dialogul» contemporan
al «dragostei», care se înfăptuieşte în chipul unui sentimentalism

[110]
găunos este în realitate refuzul, pornit din puţinătatea de credinţă,
sfinţirii Duhului şi credinţei adevărului (2Tesaloniceni 2,18), adică
refuzul singurei iubiri de adevăr (2 Tes. 2,10) mântuitoare”[5].
Condamnând distincţia umanistă între dragoste şi adevăr, sfântul sârb
canonizat pe 29 aprilie 2010 şi serbat de către Biserica Sârbă pe 1
iunie, avertiza: “există şi un «dialog al minciunii», atunci când cei ce
dialoghează se înşală, cu ştiinţă sau fără ştiinţă unii pe alţii. Un astfel
de dialog e propriu tatălui minciunii, diavolului... Nu există «dialog al
dragostei» fără dialogul adevărului. Altminteri, un astfel de dialog este
nefiresc şi mincinos”[6]. Relaţia dintre Biserică şi schismatici şi eretici
este descrisă şi de sfintele canoane ca o primire a celor rătăciţi la
Biserica Ortodoxă, nu ca o refacere în manieră sincretistă a unei
unităţi creştine exterioare, deoarece unitatea creştinilor dreptslăvitori
există şi este garantată în Biserica Ortodoxă aşa cum este ea acum.
Astfel, canonul 45 apostolic spune: “Episcopul sau prezbiterul sau
diaconul împreună cu ereticii rugându-se să se afurisească numai. Iar
de au dat lor voie ca unor clerici a lucra ceva, să se caterisească”[7].
Acest canon arată clar limitele “dialogului cu cei înstrăinaţi de
Biserică”. Canonul 46 apostolic prevede că dreptcredinciosul şi
ereticul nu pot avea niciun fel de conglăsuire: “episcopul sau
prezbiterul ereticesc botez primind sau jertfă a se caterisi poruncim.
Că ce conglăsuire este lui Hristos cu veliar? Sau ce parte credinciosului
cu necredinciosul?”. Canonul 7 al Sinodului al II-lea Ecumenic este
referenţial pentru modul în care trebuie condusă revenirea la
Ortodoxie a ereticilor. Prima parte a canonului spune: “Pe cei ce din
eretici se adaug la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se
mântuiesc îi primim, după spusa urmare şi obicei. …îi primim dându-
şi libele (adică mărturisirea credinţei) şi anatematisind pe tot eresul
care nu cugetă cum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca
Biserica lui Dumnezeu. […]”[8]. Această hotărâre sinodală este
reluată, întărită şi completată de către canonul 95 al Sinodului al VI-
lea Ecumenic, care reia aproape verbatim textul sinodului al II-lea.
Din aceste canoane desprindem ideea de venire a ereticilor la
Ortodoxie, de reprimire a lor în rândul dreptslăvitorilor care ţin
dreapta credinţă, nicidecum de împreună participare a ortodocşilor cu
ereticii la opera de redescoperire a unei unităţi creştine care să
însemne altceva decât venirea la Ortodoxie a celor ce au plecat din ea.
7. Există o confuzie indusă în expresia “unitatea creştinilor”,
reluată şi sub alte forme în text “refacerea unităţii pierdute a
creştinilor” etc. Prin această expresie se încearcă transmiterea ideii că

[111]
Biserica Ortodoxă participă la refacerea unităţii creştinilor, nu a
“bisericilor” creştine. În felul acesta, se sugerează că mesajul Bisericii
Ortodoxe se adresează membrilor celorlalte comunităţi creştine, nu
comunităţilor în sine sau conducerii acestora. În realitate însă, relaţia
Bisericii Ortodoxe, aşa cum o concepe acest document, este
între conducerea Bisericilor Ortodoxe şi conducătorii acelor
comunităţi eretice, nu între Biserica Ortodoxă şi cei ce
vieţuiesc în interiorul acelor comunităţi. Declaraţia de la
Toronto şi Constituţia CMB vorbesc despre dialoguri între “bisericile
membre”, nicidecum între vreuna dintre ele şi membrii direcţi ai
acelor “biserici membre”. Dialogul cu conducătorii acestor comunităţi
eretice este zădărnicit de modul în care sunt concepute relaţiile
ecumenice în cadrul CMB, şansele ca mesajul mântuitor al Biserici
Ortodoxe să ajungă la credincioşii acelor comunităţi fiind nule. Mai
mult, relativizarea la care este supusă Biserica Ortodoxă în cadrul
Mişcării Ecumenice, unde este asimilată tuturor celorlalte comunităţi
creştine, face ca niciuna dintre comunităţile eretice să nu mai poată să
o vadă ca Biserică mântuitoare, ci doar ca pe încă o comunitate
creştină oarecare.
8. Articolele 3 şi 5 ale Documentului 6 introduc o confuzie
periculoasă între Sfintele Sinoade Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică,
lăsând să se înţeleagă faptul că Mişcarea Ecumenică ar fi cumva
continuatoarea Sfintelor Sinoade Ecumenice, sau măcar că
participarea ortodoxă la această mişcare s-ar face în spiritul degajat de
aceste sinoade, ceea ce este fals. Articolul 3 spune că
“responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru unitate şi misiunea ei
universală au fost exprimate de Sinoadele Ecumenice”, ceea ce este
adevărat, aplicat la unitatea Bisericii Ortodoxe şi la misiunea ei
universală de a ţine Ortodoxia şi a o împărtăşi celor ce o caută. Când
însă aceste cuvinte sunt folosite pentru a justifica participarea
ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, atunci ele sunt folosite într-un scop
greşit.
9. Articolul 4 afirmă că “Biserica s-a străduit întotdeauna
pentru refacerea unităţii creştine”, lăsând să se înţeleagă că s-a
străduit pentru refacerea unităţii creştine aşa cum este ea concepută în
general de Mişcarea Ecumenică, ceea ce este fals. Chiar şi cuvintele
ecteniei “pentru pacea de sus şi pentru bunăstarea sfintelor lui
Dumnezeu Biserici şi pentru unirea tuturor” par a fi folosite de către
acest document în sens ecumenist, deoarece Biserica nu se roagă
pentru unirea Bisericii Ortodoxe cu alte comunităţi eretice, ci pentru
unirea tuturor oamenilor în cadrul Bisericii Ortodoxe, prin
(re)descoperirea de către aceştia a adevărului de credinţă ortodox.
10. Există o confuzie în termeni în a doua parte a art. 4 şi în art.
5, unde se vorbeşte despre “participarea ortodoxă la mişcarea pentru
restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească”, care nu este în contradicţie cu
conştiinţa Bisericii Ortodoxe, şi respectiv despre “scopul de a căuta, pe
baza credinţei şi a tradiţiei Bisericii primare şi a celor Şapte Sinoade
Ecumenice, unitatea pierdută a creştinilor”. În aceste expresii se pare
că asistăm la o dedublare a conştiinţei ortodoxe a celor care le-au
conceput, deoarece, fie textul afirmă că mişcarea (Mişcarea
Ecumenică) pentru restaurarea unităţii cu ceilalţi creştini
are ca scop readucerea tuturor comunităţilor eretice la
Biserica Ortodoxă, definită mai sus ca Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească, fie autorii folosesc aici subtil
concepţia ecumenistă potrivit căreia Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolică (numită de Declaraţia de la
Toronto “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc
Crezurile”) este “Biserica primară”, care s-ar fi pierdut în
mileniul al II-lea şi pe care Mişcarea Ecumenică încearcă să
o regăsească. Nu există nicio menţiune în vreun document al
Mişcării Ecumenice din care să rezulte că această mişcare ar considera
Biserica Ortodoxă drept Biserica lui Hristos, în care să se înfăptuiască
“unitatea pierdută a creştinilor” prin revenirea acelora la Ortodoxie.
De asemenea, surprinde faptul că se vorbeşte cu o stranie detaşare
despre Biserica primară a celor Şapte Sinoade, de ca şi când aceasta nu
ar fi însăşi Biserica Ortodoxă actuală. Peste tot în documentul 6
apare un limbaj dublu, de ca şi când acesta ar avea doi
adresanţi: ortodocşii, pe de o parte, cărora li se adresează
un mesaj în aparenţă ortodox, şi partenerii din Mişcarea
Ecumenică, pe de altă parte, cărora li se transmite mesajul
că Biserica Ortodoxă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate în
CMB.
11. Articolul 6 al Documentului 6 a stârnit cele mai multe
controverse, deoarece în acest articol se face o recunoaştere oficială a
“denumirii istorice a bisericilor şi confesiunilor creştine heterodoxe”,
cu care Biserica Ortodoxă nu se află în comuniune. Cei ce au încercat
să explice acest document au afirmat că, deşi li se recunoaşte
denumirea istorică acestor comunităţi, nu li se recunoaşte statutul
teologic de “biserici”. Astfel de abordare este o transpunere în practică
a premisei eclesiologice a Declaraţiei de la Toronto care prevede că
“nu rezultă că fiecare biserică este obligată să vadă celelalte biserici ca
biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului” (Toronto II, citat
în art. 19, Documentul 6) [9]. O asemenea doctrină este
inexistentă în cugetarea Sfinţilor Părinţi, în legiuirile
bisericeşti şi în tradiţia Bisericii Ortodoxe, care concepe
existenţa unei singure Biserici a lui Hristos, Biserica Ortodoxă,
continuatoarea Bisericii Apostolilor, a Bisericii celor Şapte Sfinte
Sinoade Ecumenice. Recunoaşterea statutului de “biserici” pentru
confesiunile creştine eretice înseamnă recunoaşterea ca întemeiate a
motivelor pentru care acestea s-au autodenumit sau au fost denumite
în istorie “biserici”. Formularea unei astfel de doctrine poate fi
înţeleasă şi din perspectiva altei premise eclesiologice a Declaraţiei de
la Toronto, care stipulează că „bisericile membre recunosc în celelalte
biserici elemente ale Bisericii adevărate” (Toronto IV.5). Acceptarea
faptului că aproape toate confesiunile creştine eretice se numesc
“biserici” reprezintă de fapt o acceptare a vestigia Ecclesiae, pe care
acestea le-ar avea. Recunoaşterea “denumirii istorice de biserică”
ereticilor şi schismaticilor este contestată avant la lettre de către
Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care spune:
“Cuvântul «biserică» are multe sensuri... Cineva ar putea afirma că,
propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor răi, a ereticilor... este tot
biserică; împotriva acestei afirmaţii Simbolul credinţei te-a
întărit şi ţi-a predat acest articol de credinţă: Într-una sfântă,
sobornicească şi apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor
spurcate şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească
Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu întreba
numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi celelalte erezii ale
necredincioşilor îndrăznesc să numească vizuinele lor case ale
Domnului, nici nu întreba numai: «Unde este biserica?», ci: «Unde
este biserica cea sobornicească?»”[10] (s.n.). Din acest text vedem că
termenul “biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi
atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în sensul
său literal (din limba greacă) de “adunare”. Faptul că trebuie să
întrebăm de “biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că
termenul nu poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru
a nu induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
12. În continuarea art. 6 se spune că “relaţiile Bisericii
Ortodoxe cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai
repede şi mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii şi, în special, a
învăţăturii lor generale despre Taine, preoţie, har şi succesiune
apostolică”. Ce înseamnă mai precis “clarificarea” eclesiologiei, când
celelalte membre participante la CMB au impus deja propria
eclesiologie mişcării ecumenice înseşi? Cum se poate face această
clarificare când niciuna dintre membrele CMB nu este
ţinută de obligaţia de a-şi revizui propria eclesiologie? Ce
anume ar putea fi acceptabil în relaţia dintre Bisericile Ortodoxe şi
aceste comunităţi în privinţa eclesiologiei, când, în realitate, ele ar
trebui să renunţe la propria viziune eclesiologică şi să revină
la eclesiologia ortodoxă, sau, ca să folosim exprimarea
documentului, ar trebui să îşi clarifice eclesiologia în aşa măsură încât
ea să devină deplin ortodoxă, pentru ca între ele şi Bisericile Ortodoxe
să existe o relaţie reală? Ce fel de clarificare poate exista în privinţa
Tainelor, harului, preoţiei şi succesiunii apostolice, când aceste
comunităţi au o învăţătură total opusă celei pe care o are despre aceste
doctrine Biserica Ortodoxă? Cum rămâne cu celelalte aspecte
fundamentale ale învăţăturii dogmatice a Bisericii, care despart
Biserica Ortodoxă de toate aceste confesiuni eretice (mariologia,
cinstirea Sfintei Cruci, cinstirea moaştelor şi a sfinţilor, acceptarea
Tradiţiei, acceptarea faptelor bune ca necesare mântuirii etc.)?
13. Articolul 8 lasă impresia că acţiunea de participare la
Mişcarea Ecumenică a Bisericilor Ortodoxe se află sub directa
binecuvântare a Duhului Sfânt. Ba mai mult, impresia este că Duhul
Sfânt este implicat direct în lucrarea de dialog din cadrul Mişcării
Ecumenice: “Duhul Sfânt, Care constituie întreagă instituţia Bisericii
va plini cele cu lipsă”. Dat fiind faptul că există un adevărat curent de
gândire în interiorul Bisericii Ortodoxe, susţinut de sfinţi canonizaţi,
teologi de renume mondial, duhovnici de mare trăire spirituală şi de
foarte mulţi credincioşi de rând, care consideră ecumenismul ca
erezie, putem spune că această afirmaţie care sugerează participarea
Duhului Sfânt la procesul de dialog din cadrul ME poate fi
considerată o hulă împotriva Duhului Sfânt (cf. Mt. 12,28, 31-
32).
14. În articolul 11 al Documentului se spune că metodologia
dialogurilor ecumenice “presupune informarea corespunzătoare a
întregii Biserici (plerome) despre evoluţia diferitelor dialoguri”. În
realitate, această informare nu a existat până acum la nivelul
pleromei, ea fiind restrânsă la un grup select de teologi, studenţi în
teologie etc., cărora li s-a făcut o prelucrare favorabilă a acestor
evoluţii ale dialogurilor. Acest lucru se verifică cel mai bine în
răspunsul foarte hotărât pe care pleroma îl dă în zilele acestea, pe
măsură ce ia cunoştinţă de adevărul implicării Bisericilor Ortodoxe în
Mişcarea Ecumenică. Cea mai mare eroare tactică a acestui
sinod a fost tocmai scoaterea la suprafaţă a unei relaţii
ecumeniste de decenii, care până acum a fost ţinută departe de
ochii poporului credincios. Documentul 6 este doar o “încununare” a
decenii de concesii doctrinare ortodoxe în cadrul acestor dialoguri
ecumenice, care nu au produs niciun rezultat pozitiv pentru Biserica
Ortodoxă şi mai ales pentru ereticii şi schismaticii din afara ei, cărora
se presupune că teologii ortodocşi proecumenişti se adresează. Iată
cum analizează Declaraţia de la Tesalonic a teologilor ortodocşi, din
mai 1998, participarea ortodoxă la CMB: “După un secol de
participare ortodoxă la mişcarea ecumenică şi ani petrecuţi în cadrul
CMB, nu observăm suficient progres în discuţiile teologice
multilaterale dintre creştini. Dimpotrivă, prăpastia dintre
ortodocşi şi protestanţi devine din ce în ce mai mare, în timp
ce tendinţele mai sus-menţionate[11] în cadrul anumitor
denominaţiuni protestante devin tot mai puternice”[12] (s.n.).
Să se fi schimbat în ultimii douăzeci de ani ce nu s-a reuşit a se
schimba în primul secol de ecumenism?
15. Începând de la art. 8 până la sfârşitul documentului se
legiferează maniera de relaţie dintre Biserica Ortodoxă universală şi
Mişcarea Ecumenică. În art. 16 se spune că “Biserica Ortodoxă a
Georgiei şi cea a Bulgariei s-au retras din Consiliul Mondial al
Bisericilor... fiindcă aveau o părere proprie despre activitatea CMB”.
Biserica Georgiei a părăsit CMB în urma unui memoriu al unor
aşezăminte monahale care au acuzat Mişcarea Ecumenică de erezie,
iar Biserica Bulgară a părăsit CMB din motivele sintetizate[13] în
Declaraţia de la Tesalonic. Prin această formulare, Documentul 6
arată că se desolidarizează de motivele pentru care Biserica Ortodoxă
a Georgiei şi cea a Bulgariei au părăsit mişcarea, care sunt de fapt
perfect ortodoxe şi ar trebui însuşite de către toate Bisericile Ortodoxe
locale.
16. În art. 18 se afirmă că “Biserica Ortodoxă... nu acceptă
nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate
concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional.
Unitatea Bisericii căutată în CMB nu poate fi produsul exclusiv al
acordurilor teologice, ci al unităţii de credinţă păstrată în Sfintele
Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă”. Această afirmaţie va fi infirmată
în articolul 19, unde este ratificată Declaraţia de la Toronto, în care se
spune că unitatea Bisericii se realizează prin simpla prezenţă a tuturor
creştinilor în dialogul interconfesional impus de către Mişcarea
Ecumenică, nu prin împărtăşirea de către toţi a eclesiologiei ortodoxe.
În condiţiile impuse de cadrul documentului fundamental Declaraţia
de la Toronto şi de către alte documente ecumeniste, dorinţa Bisericii
Ortodoxe de a realiza unitatea Bisericii căutată în CMB prin “unitatea
de credinţă păstrată în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă”
este irealizabilă, mai ales că în premisa IV.3 din Declaraţie se spune
că: “premisa fundamentală a Mişcării Ecumenice este că fiecare
Biserică are un rol pozitiv de îndeplinit în acest domeniu. Această
sarcină este de a căuta prietenia cu toţi cei ce sunt împreună membri
ai Trupului mistic, chiar dacă nu sunt membri ai aceluiaşi Trup
vizibil”. Trupul mistic despre care se vorbeşte aici este evident altceva
decât Biserica Ortodoxă.
17. Articolul 19 transformă Constituţia CMB şi
Declaraţia de la Toronto în izvoare de drept bisericesc
ortodox. Sinodul panortodox este expresia autorităţii juridice
eclesiale supreme în Biserica Ortodoxă universală a acestui moment
(după cum reiese şi din art. 22 al documentului), în condiţiile lipsei
unui sinod ecumenic. După ce sunt aprobate de către Bisericile locale,
hotărârile sinodului panortodox capătă valoare de lege pentru întreaga
lume ortodoxă. Citarea unor pasaje din cele două documente
ecumeniste menţionate mai sus face ca acestea să devină izvor de
doctrină bisericească, cu forţă juridică pentru viaţa Bisericii
Ortodoxe. Atât documentul Constituţia CMB, cât şi mai ales
Declaraţia de la Toronto conţin principii inacceptabile pentru
eclesiologia ortodoxă, care, puse faţă în faţă cu cugetarea Sfinţilor
Părinţi şi cu legislaţia canonică, sunt eretice. Pasajul din Constituţia
CMB este citat aproximativ în documentul sinodal. El este numit în
Constituţie baza, constituindu-se în articolul 1 al acesteia: “Consiliul
Mondial al Bisericilor este o asociere de Biserici, care Îl mărturisesc pe
Domnul Iisus Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor,
şi caută, prin urmare, să îndeplinească chemarea comună, spre slava
Unuia Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt”[14]. Textul
constituţional vorbeşte despre o “asociere de biserici” şi despre o
“chemare comună a tuturor membrilor CMB”, concepte inacceptabile
din punct de vedere ortodox, deoarece înseamnă asocierea Bisericii
Ortodoxe cu ereticii şi afirmarea unei împreună-lucrări pentru un scop
spiritual. Referitor la Sfânta Treime, textul Constituţiei nu spune că
aceasta este mărturisită în conformitate „cu sinodul niceo-
constantinopolitan”, aşa cum precizează documentul din Creta
(dogma Sfintei Treimi a suferit numeroase alterări în Occident,
începând cu celebrul adaos Filioque şi continuând cu modul în care o
expun diferite comunităţi protestante). Când vorbeşte despre scopul
CMB, Constituţia spune că: “Scopul fundamental al asocierii de
biserici în Consiliul Mondial al Bisericilor este de a se chema una pe
alta la unitatea vizibilă într-o singură credinţă şi o singură
asociere euharistică, exprimată în cult şi viaţă comună în
Hristos, prin mărturisire şi slujire în lume, şi de a merge
înspre această unitate, pentru ca lumea să creadă”[15] (s.n.). Chiar
dacă în Declaraţia de la Toronto se face precizarea că CMB nu se
doreşte a fi “o superbiserică”, aceasta nu înseamnă că rezultatul
activităţii sale nu ar putea fi astfel de structură, dacă este să
coroborăm acest text cu scopul principal impus în Constituţie. În ceea
ce priveşte Declaraţia de la Toronto, documentul consideră premisele
eclesiologice ale acesteia “de importanţă capitală” pentru participarea
Bisericilor Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, ratificându-le astfel.
Declaraţia de la Toronto conţine cinci premise despre “ce nu este
CMB” şi opt premise “pozitive” despre ce doreşte să fie CMB. Textul
citat în documentul sinodal combină o premisă “negativă” şi una
“pozitivă” din Declaraţie, însă formularea “consideră premisele
eclesiologice”, la plural, lasă să se înţeleagă că este vorba despre
toate premisele eclesiologice enunţate în document, nu doar de cele
două citate, pentru că, dacă era vorba despre cele două citate, s-ar fi
pronunţat de exemplu: “consideră următoarele premise eclesiologice
ale Declaraţiei... de o importanţă capitală”, eventual, pentru
înlăturarea confuziei, ar fi adăugat şi “însă nu este de acord cu
celelalte”, aşa cum s-a procedat mai sus, unde, vorbindu-se despre
Constituţia CMB, se spune “respectarea articolului fundamental al
Constituţiei CMB...”. O dovadă în plus că toate premisele eclesiologice
au fost adoptate o constituie faptul că în faza presinodală articolul 19
cita doar una dintre premisele din Declaraţie (cealaltă fiind adăugată
după formularea “biserici şi comunităţi eterodoxe”, din articolul 6,
pentru a o justifica), însă pasajul făcea referire tot la plural la
“premisele eclesiologice”[16]. Dacă era vorba doar de premisele citate
în text, ar fi trebuit să spună că consideră premisa (citată) ca fiind de
importanţă capitală pentru participarea la CMB. Premisele acestei
Declaraţii prevăd în linii mari că niciuna dintre Bisericile
participante la dialogul CMB nu poate pretinde că este
Biserica lui Hristos cea mărturisită în Crezuri, ci doar că
conţine părţi ale acesteia. Astfel, premisa IV.5 spune: “Bisericile
membre ale Consiliului Mondial al Bisericilor recunosc în alte Biserici
elemente ale adevăratei Biserici. Ele consideră că această recunoaştere
reciprocă le obligă să se angajeze într-o discuţie serioasă una cu
cealaltă, în speranţa că aceste elemente ale adevărului vor conduce la
recunoaşterea adevărului deplin şi la unitatea bazată pe adevărul
deplin”[17]. Din această premisă reţinem că Biserica Ortodoxă, în
calitate de membru CMB: 1) recunoaşte elemente ale adevăratei
Biserici (care, în sens ecumenist, nu este Biserica Ortodoxă) în
celelalte membre ale CMB; 2) consideră că adevărul său de credinţă
este doar un element al adevărului de credinţă al Bisericii, nicidecum
deplinătatea adevărului de credinţă; 3) acceptă ideea că aceste
elemente de adevăr vor conduce la stabilirea adevărului deplin, care în
acest moment nu există nicăieri în Bisericile membre; 4) acceptă ideea
unităţii Bisericilor membre, bazată pe adevărul deplin, rezultat din
dialogurile bazate pe elementele de adevăr existente în Bisericile
membre. Mai mult decât atât, premisa 3 a Declaraţiei admite că
Biserica lui Hristos depăşeşte graniţele tuturor “Bisericilor” membre
ale CMB, deci, pe cale de consecinţă, şi a Bisericii Ortodoxe:
“Bisericile membre recunosc că apartenenţa la Biserica lui
Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la
propriul trunchi eclesial. Prin urmare, ele caută să iniţieze un
contact viu cu cei din afara rândurilor lor, care mărturisesc că Hristos
este Domnul”[18]. Documentul oferă şi o explicaţie a acestei premise:
“Toate Bisericile creştine [deci şi Bisericile Ortodoxe participante
la CMB – nota noastră], inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu
există o identitate perfectă între apartenenţa la Biserica
Universală şi cea la propria Biserică. Ele recunosc că există
membri ai Bisericii extra muros [«în afara zidurilor Bisericii»], care
aparţin aliquo modo [«în egală măsură»] Bisericii şi chiar că există o
ecclesia extra ecclesiam [«Biserică în afara Bisericii»]”. Ideea de
ecclesia extra ecclesiam contravine frontal principiului afirmat în
tradiţia ortodoxă de către Sfântul Ciprian: extra ecclesiam nulla salus
[“în afara Bisericii nu există mântuire”].
18. Articolul 18 consacră minimalismul dogmatic ca
bază a colaborării în cadrul Mişcării Ecumenice, prin citarea
acelui articol fundamental din Constituţia CMB care spune că baza
acceptării în CMB este credinţa în Hristos ca Dumnezeu şi Mântuitor
şi mărturisirea Sfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În realitate,
mărturisirea Dumnezeirii lui Hristos şi a Treimii reprezintă condiţie
sine qua non doar în condiţiile în care ea este şi ortodoxă. Majoritatea
rupturilor dintre Biserică şi diferitele confesiuni creştine se datorează
tocmai unei greşite înţelegeri a acestor două dogme fundamentale:
dogma Sfintei Treimi şi dogma Întrupării. Toate cele şapte sinoade
ecumenice au avut ca temă de discuţie exact aceste două dogme, într-o
formă sau alta (inclusiv sinodul despre icoane este direct în relaţie cu
dogma Întrupării Fiului lui Dumnezeu), iar condiţia sine qua non a
ortodoxiei Bisericii a fost tocmai înţelegerea ortodoxă a Tainei
Întrupării şi a Persoanei divino-umane a lui Hristos şi a
modului corect în care se poate exprima adevărul existenţei
unui Dumnezeu unic în fiinţă, dar Întreit în Persoane. Acelaşi
minimalism îl găsim aprobat şi în Declaraţia de la Toronto, unde se
vorbeşte despre „elemente ale Bisericii adevărate”, care s-ar găsi
împrăştiate peste tot, în toate comunităţile creştine (inclusiv în
Bisericile Ortodoxe). Aceste “elemente” ar fi: predicarea Cuvântului,
învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi
considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi
comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează
ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine
să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi
de fapt ortodoxe. Or, nefiind ortodoxe, această idee a acceptării
minimalismului dogmatic este eretică, de vreme ce ereziile şi
schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul
rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele
mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a
Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele. Un exerciţiu de
imaginaţie ne poate ajuta să vedem ce consecinţe absurde poate
provoca minimalismul dogmatic: în sfintele evanghelii sinoptice avem
un pasaj în care o legiune de demoni Îl recunosc pe Mântuitorul
Hristos ca Dumnezeu şi Fiul al Celui Preaînalt (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc.
8, 28). Cu alte cuvinte, Îl recunosc ca Dumnezeu şi Mântuitor, Îl
recunosc pe Tatăl ca Tată şi pe Fiul ca Fiu în cadrul Sfintei Treimi.
Dacă ar fi făcut şi o menţiune cu privire la existenţa Celei de-a treia
Persoane a Sfintei Treimi, “mărturisirea” legiunii de demoni ar fi
îndeplinit condiţiile acceptării acelora ca… membri ai Consiliului
Mondial al Bisericilor şi parteneri de dialog în acest for religios ai
Bisericii noastre, ceea ce este inacceptabil!!!
19. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de
dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau
a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei presupuse apărări a

[120]
Ortodoxiei autentice”. Această prevedere pare a fi făcută special
pentru a pedepsi pe cei ce se opun, din interiorul Bisericii,
ecumenismului. La această concluzie ne duce şi faptul că
prevederea este pusă într-un text care vorbeşte intens despre
participarea ortodoxă la Mişcarea Ecumenică, mai ales în condiţiile în
care toate formele de dezordine în Biserică sunt sancţionate de secole
de către legislaţia canonică.
20. Afirmaţia că “păstrarea credinţei ortodoxe autentice este
asigurată numai prin sistemul sinodal” pare a exclude de la
procesul de receptare a deciziilor sinoadelor ecumenice sau
panortodoxe pleroma Bisericii. Este adevărat că Sfântul Sinod
este autoritatea supremă în aspecte de credinţă şi reguli canonice, dar
învăţăturile dogmatice ale sinoadelor ecumenice şi cele dogmatice şi
canonice ale sinoadelor panortodoxe trebuie receptate de către
pleroma Bisericii, care, condusă de către Duhul Sfânt, poate
recunoaşte sau nu caracterul inspirat şi ortodox al unei astfel de
decizii.
21. S-a afirmat opinia că Biserica Ortodoxă îşi reevaluează prezenţa în
CMB. Însă în ultimele două articole ale documentului se afirmă
“conştiinţa comună a necesităţii dialogului teologic intercreştin”,
faptul că “Biserica Ortodoxă este conştientă că mişcarea pentru
restaurarea unităţii creştinilor ia forme noi... este imperios ca Biserica
Ortodoxă să continue să aducă mărturia ei în lumea divizată”, “ne
rugăm ca creştinii să lucreze în comun”. Toate aceste formulări
sugerează un angajament clar de continuare a prezenţei
active în cadrul CMB. Evaluări ale prezenţei în CMB s-au făcut şi
după Declaraţia de la Tesalonic, dar decizia de a se întrerupe prezenţa
în CMB nu a fost luată nici după aproape două decenii de la adoptarea
acelui document teologic.

Pentru toate aceste motive, se cuvine ca documentul “Relaţiile


Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” să fie
respins în totalitate de către Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române.
În afară de aceste obiecţii faţă de Documentul 6, pe care îl consider o
declaraţie ecumenistă, nicidecum una ortodoxă, există câteva obiecţii
şi faţă de documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea
contemporană, la cel referitor la importanţa postului şi la cel referitor
la Sfânta Taină a Cununiei.

[121]
Astfel, documentul referitor la Misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea
contemporană pare mai mult o declaraţie politică decât un document
teologic.

1. Documentul se mulţumeşte să constate unele ideologii


contrare spiritului creştin, fără a le condamna deschis: secularizarea,
globalizarea, feminismul, propaganda LGBT, devalorizarea omului etc.
2. Se fac concesii filosofiilor personaliste existenţialiste, prin
formularea “valoarea persoanei umane” (secţiunea A1), ştiut fiind, pe
de o parte, că Sfinţii Părinţi au folosit termenul biblic de om,
rezervându-l pe cel de persoană Persoanelor Treimice sau Persoanei
divino-umane a lui Hristos, iar pe de alta, că sensul actual de
persoană identifică natura umană cu păcatul, deviindu-se de la
tradiţia Sfinţilor Părinţi[19].
3. Biserica Ortodoxă lasă impresia aderării la principiile
iluministe ale libertăţii, egalităţii şi fraternităţii: “Contribuţia Bisericii
Ortodoxe la realizarea păcii, dreptăţii, libertăţii şi fraternităţii”.
Egalitatea (dreptatea), libertatea şi fraternitatea sunt principii pe care
iluminismul le-a impus în Occidentul Europei, dând naştere unei
mişcări sociale puternice a cărei coordonată fundamentală a fost o
atitudine virulent anticreştină.
4. Articolul E2 al documentului introduce o formulare destul de
imprecisă despre “discriminarea de altă natură”, care poate crea
confuzii, în condiţiile în care se poate interpreta că discriminarea de
orice altă natură se poate referi şi la discriminarea pe criterii de
orientare sexuală de exemplu. În proiectul de Constituţie a României
din 2012 a existat o asemenea încercare. Iniţial, se dorise reproducere
exactă a articolului din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii
Europene, însă ulterior, la presiunea asociaţiilor creştine, s-a optat
pentru o variantă în care discriminarea pe criterii de orientare sexuală
să fie înlocuite de “criterii de altă natură” sau “de natura
acestora”[20].
5. La litera E, paragraful 2, a documentului, “Biserica Ortodoxă
mărturisește că fiecare ființă umană – indiferent de culoare, religie,
rasă, gen, naționalitate sau limbă – este creată după chipul
şi asemănarea lui Dumnezeu şi are drepturi egale în societate”, sinodul
introduce, în mod stupefiant, nediscriminarea de gen, deosebită de
nediscriminarea de sex, despre care vorbeşte în paragrafele anterioare
(paragraful 3, de la început). Ceea ce e şi mai greu de înţeles este
faptul că ideea este susţinută chiar prin invocarea unui pasaj din
Sfânta Scriptură, “nu mai e nici iudeu, nici elin, nici rob, nici liber, nu
mai este parte bărbătească, nici parte femeiască” (Gal. 3,28), în care
expresia “nu mai e nici parte bărbătească, nici parte femeiască” pare a
fi luată într-un sens al teoriilor de gen, cu totul străin celor afirmate de
Sfântul Apostol Pavel. Teoriile de gen sunt nişte forme de propagandă
LGBT, menite să distorsioneze învăţătura creştină despre taina fiinţei
umane, a relaţiei dintre bărbat şi femeie şi despre importanţa familiei
şi a Tainei Căsătoriei.
6. Sfârşitul paragrafului E2 este foarte neinspirat formulat:
“Potrivit învăţăturii sale, Biserica refuză discriminarea sub formele
enumerate mai sus, care presupun o deosebire în demnitate între
persoane”. Din această formulare, rezultă, per a contrario, că Biserica
agreează alte forme de discriminare, neenumerate în paragraful
anterior. Încercând să aibă un limbaj diplomatic, în locul unei afirmări
clare a faptului că Biserica nu acceptă ideologiile LGBT, deoarece
acestea sunt contrare revelaţiei şi tradiţiei, autorii documentului lasă
să se înţeleagă că Biserica nu refuză discriminarea pe alte criterii decât
cele enumerate mai sus, dar enumerate, de exemplu, în Carta
Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene[21]: originea socială,
caracteristicile genetice, convingerile, opiniile politice, averea,
naşterea, un handicap, vârsta. În realitate însă, Biserica nu a
practicat şi nu practică niciun fel de discriminare, nici faţă de
comunităţile homosexuale, cărora le atrage doar atenţia că viziunea lor
este contrară Scripturii şi voii lui Dumnezeu şi că obligarea creştinilor,
care urmează calea Scripturii, să accepte această viziune este un abuz.
7. Pasajul F10 pare a conţine un pasaj dintr-un mesaj ecologist:
“Criza ecologică actuală, care este legată de schimbările climatice și de
încălzirea globală, face imperativă obligația Bisericii de a
contribui, prin mijloacele spirituale de care dispune, la protejarea
creației lui Dumnezeu”; “Biserica Ortodoxă subliniază necesitatea
protejării creației lui Dumnezeu prin cultivarea responsabilității
omului față de mediul înconjurător”. Cele două concepte: criza
ecologică, cu schimbările climaterice şi încălzirea globală şi necesitatea
responsabilizării omului faţă de mediul înconjurător reprezintă
ideologii politice ale ecologismului. Ecologia este, la rândul său,
arma ideologică a mişcării New Age, o mişcare religioasă
care doreşte să devină religie planetară. Cu atât mai nepotrivită
este proclamarea, în enciclica patriarhală, a zilei de 1 septembrie ca zi
de meditaţie faţă de mediul înconjurător, mai ales că romano-
catolicismul a proclamat-o de asemenea ca zi de rugăciune pentru
creaţie, argumentând că este o “zi de rugăciune ecumenică cu
ortodocşii”.
8. Referirea la pace din acest document pare a invoca
colaborarea de tip ecumenist a “creştinilor” (ortodocşi şi heterodocşi)
pentru obţinerea păcii (C3). Pacea şi dreptatea sunt daruri ale Duhului
Sfânt, dar se dăruiesc celor ce slujesc lui Dumnezeu în adevărul
ortodox, nu se realizează printr-o lucrare ecumenică omenească.
Unitatea rasei umane, care pare a fi baza acestei colaborări, este dată,
din punct de vedere ortodox, de opera de mântuire realizată de Hristos
în lume, prin care toţi suntem chemaţi la dobândirea vieţii veşnice şi a
harului mântuitor, bucurându-ne de prezenţa Duhului Mângâietor,
Care ne curăţeşte de toată întinăciunea şi ne dă adevărata pace, nu
doar de faptul că suntem urmaşii aceloraşi protopărinţi. În condiţiile
în care în lumea actuală se practică o corectitudine politică în care
adevărul este relativizat sau brutal suprimat de dragul convieţuirii
sociale dintre ortodocşi şi neortodocşi, efortul de a căuta o astfel de
pace lumească, cu preţul sacrificării adevărului, reprezintă de fapt o
condamnare la sclavie spirituală a credincioşilor ortodocşi faţă de cei
cu care se presupune că se colaborează în acest proces presupus
pacifist. Referitor la documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei
şi impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide calea
acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între ortodocşi şi
heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează ecumenismul la nivelul
familiei. Patriarhia Georgiei a considerat această prevedere o
încălcare directă a canonului 72 a Sinodului Quinisext, enumerându-o
între motivele principale ale neparticipării sale la sinodul din Creta.
Lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei
referitoare la căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică
a Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele unor
grave dezordini cauzate de această decizie controversată.

Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea


Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea postului
(art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii în acest
domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea sfintelor posturi.
Respectuos Vă rog, în consecinţă, să supuneţi analizei Sfântului Sinod
al Bisericii Ortodoxe Române toate aceste observaţii şi să militaţi
pentru neaprobarea Documentului 6 şi revizuirea celorlalte
documente în baza amendamentelor formulate mai sus şi a altora pe
care le-au formulat diferiţi teologi ortodocşi români sau străini sau
sinoade ale Bisericilor Ortodoxe locale.

28 octombrie 2016 Cu deosebit respect,


Teolog Mihai-Silviu Chirilă

Membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române

[1] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia


dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti,
2010, p. 93.
[2] Ibidem.
[3] Pr. Andrew Louth, Introducere în teologia ortodoxă, Doxologia,
Iaşi, 2014, p. 153.
[4] Ibidem, p. 154.
[5] Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul,
Fundaţia Iustin Pârvu, 2012, p. 188.
[6] Ibidem, p. 190.
[7] Comentariul Sfântului Iustin Popovici la acest canon: “Porunca
aceasta este limpede chiar şi pentru o conştiinţă de ţânţar. Oare nu?”
(Sfântul Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă şi ecumenismul, Fundaţia
Iustin Pârvu, 2012, p. 193).
[8] Pidalion, p. 182.
[9] Premisa a fost adăugată şi citată în art. 19 al Documentului 6
pentru a justifica şi apăra acceptarea în timpul sinodului a termenului
“biserici eterodoxe”, care a înlocuit expresia “comunităţi ortodoxe”. În
documentul presinodal, această premisă nu era citată.
[10] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,
2003, p. 335.
[11] Vezi supra, p. 2.
[12]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/wcc-
programmes/ecumenical-movement-in-the-21st-century/member-
churches/special-commission-on-participation-of-orthodox-
churches/first-plenary-meeting-documents-december-
1999/thessaloniki-statement. „Tendinţele mai sus menţionate” despre
care se vorbeşte în text sunt: limbajul inclusiv, hirotonirea femeilor,
drepturile minorităţilor homosexualilor şi unele tendinţe referitoare la
sincretismul religios (Declaraţia de la Tesalonic, punctul 9).
[13] https://www.questia.com/magazine/1G1-21066275/bulgarian-
orthodox-church-to-quit-wcc.
[14]
https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201
3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules.
[15]
https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/assembly/201
3-busan/adopted-documents-statements/wcc-constitution-and-rules.
[16] http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-
crestine/.
[17] https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-
committee/1950/toronto-statement.
[18]https://www.oikoumene.org/en/resources/documents/central-
committee/1950/toronto-statement.
[19] Vezi, în acest sens, argumentarea IPS Ierotheos Vlachos,
http://www.aparatorul.md/mitropolitul-ierotheos-vlachos-hotararile-
sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pentru-sfantul-si-marele-sinod-
si-rezultatul-final-al-acestora/.
[20] http://www.apd.ro/wp-content/uploads/2015/03/Raport-
Forumul-Constitutional-2015.pdf.

[21]http://anp.gov.ro/documents/10180/1863054/LexUriServ.pdf/39
25bd4c-b834-4719-801c-0789b45dc392.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_adresata_membrilor
_sfantului_sinod_al_bisericii_ortodoxe_romane_cu_privire_la_sino
dul_din_creta/2016-10-28-196
3.5 Scrisoare deschisă către ÎPS CIPRIAN

„Sinodul nu este aceasta: să se întrunească simplu


ierarhi şi preoţi, chiar dacă ar fi mulţi; ci să se
întrunească în numele Domnului, spre pace şi spre
păzirea canoanelor… şi niciunuia dintre ierarhi nu i
s-a dat stăpânirea de a încălca canoanele, fără
numai să le aplice şi să se alăture celor predanisite,
şi să urmeze pe Sfinţii Părinţi cei dinaintea
noastră… Sfântul Ioan Gură de Aur a spus deschis
că duşmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci
şi cei aflaţi în comuniune cu ei.” [1] (Sf. Teodor
Studitul)

Preafericite Părinte Patriarh, Înaltpreasfințiți Părinți,


Preasfințiți Părinți și Înaltpreasfințite Părinte Arhiepiscop
Ciprian,

Am citit și noi cu mult interes textele sinodale de la „Sfântul și


Marele Sinod din Creta” așa cum este numit el.

Aceste texte le-am găsit pe site-ul oficial al Patriarhiei Române


basilica.ro. Și, în calitate de membri ai aceluiași Trup al lui Hristos
care este Biserica Ortodoxă, cea Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească am încercat să înțelegem, punând înainte gândul cel
bun, toate aceste texte care au fost ratificate la Sinodul din Creta.

În primul rând, ne punem întrebarea legitimă dacă acest Sinod


este unul Panortodox sau este o etapă pentru pregătirea unui Sinod
Panortodox, așa cum afirmă Patriarhia Rusă, Patriarhia Antiohiei sau
personalități cunoscute ale Bisericii, cum ar fi Mitropolitul Kallistos de
Diokleea. Și aceasta datorită faptului că din 15 Biserici Autocefale au
participat doar 10, The Orthodox Church of America nici măcar nu a
fost invitată…, iar Patriarhia Bulgară, Georgiană, Antiohiană și
Rusă au refuzat să participe.
Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din
Tesalonic, Dimitrios Tselenghidis[2] numește Sinodul din Creta în
Scrisoarea sa către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință - Congres,
nicidecum Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un
singur vot care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor
(Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane,
Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoade
autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este
tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică
Autocefală să aibă doar un vot?

În practică, cei care au ratificat textele au fost doar


Întâistătătorii, ceilalți, chiar dacă nu au semnat un text sau altul, sau
au avut comentarii de făcut, nu au influențat ratificarea textelor.

Avem exemplul Mitropolitului de Nafpaktos, Ieroteos Vlachos


(participant la Sinod) care a scris o amplă scrisoare în care explică de
ce nu a semnat textele „despre căsătorie” și „Relațiile Bisericii
Ortodoxe cu restul lumii creștine” și care numește acest Sinod: „Sinod
lărgit al Întâistătătorilor”. Tot el afirmă: „Vreau să atrag atenția că
textul în întregul său are lipsuri și este contradictoriu din punct de
vedere eclesiologic, pentru că nu definește cine face parte și
cine nu face parte din Biserică, ce sunt cei care s-au rupt de
Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și
care sunt hotarele dintre Biserica Ortodoxă și erezie. Acesta
este un motiv fundamental, între altele, pentru care nu am semnat
textul final. Am făcut-o în mod deliberat[3].”

Am început cu textul pe care îl considerăm cel mai important și


anume: „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”.
Chiar titlul ne derutează. În primul rând că, în limba greacă și engleză,
pe site-ul oficial al Sinodului[4] nu apare cuvântul „ansamblu”, ci
apare cuvântul „restul” lumii creștine. Cuvântul „ansamblu” are o altă
conotație decât cuvântul „restul”, iar într-o astfel de lucrare
sinodală ar trebui să se păstreze acrivia termenilor, fără nicio
interpretare.

Să analizăm paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica


Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, crede cu tărie, în
conştiinţa ei eclesială profundă, că ocupă un loc central
în promovarea unităţii creştine în lumea contemporană.”
Prima parte a textului este foarte clară: Biserica Ortodoxă este
Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Până aici e foarte
corect și se evită formularea Conciliului II Vatican care spune că
„Biserica cea Una rezidă în Biserica Romano-Catolică”.

Dar mai departe avem o problemă, fraza nu mai este clară, și


naște întrebări serioase. Ce fel de unitate promovează Biserica
Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea creștină”? Unitate, pentru Biserica
Ortodoxă înseamnă un singur lucru, și anume revenirea ereticilor la
Ea prin Taina Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor
eretice. Dacă se înțelege că Biserica Ortodoxă promovează o unitate de
tip ecumenist, așa cum se poate observa din următoarele
paragrafe, atunci acest paragraf este condamnabil de un Sinod
Ecumenic și de Sinoade Locale și de Pliroma Bisericii (Părinți,
Profesori, Patriarhi, Episcopi, mireni, Monahi, etc.)

Biserica niciodată nu a permis ambiguități în textele


sale dogmatice, iar aici avem de-a face cu o afirmație
eclesiologică, deci dogmatică. O afirmație neclară, am putea spune
vicleană.

În paragraful 2 se specifică că „Responsabilitatea Bisericii


Ortodoxe pentru unitate, precum şi misiunea ei universală au fost
exprimate de Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat,
în special, legătura indisolubilă care există între dreapta credinţă şi
comuniunea sacramentală.”

Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea


sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă
aici, atunci în ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută
Biserica Ortodoxă? Dacă Biserica este Una și Unica, și nu se
poate diviza, ce unitate să refacă? Este ca și cum cineva ar spune
că are o haină dintr-o bucată ce nu se poate sfășia, și, în același timp,
să spună că el caută să-și coasă haina, ca să fie din nou întreagă… Nu
cumva asistăm la o schizofrenie? Ori avem Unitatea, ori nu o
avem. Iar dacă o avem de ce trebuie să „o refacem” din
moment ce o avem? Sinoadele nu au fost niciodată spitale pentru
dezaxați, ci au fost locul unde Părinții luminați de Duhul Sfânt au grăit
lucruri clare, au clarificat situații grele, nu le-au încurcat și nici nu au
debusolat credincioșii.
În paragraful 4 confuzia crește exponențial: „Biserica
Ortodoxă, care se roagă neîncetat „pentru unirea tuturor”, a
cultivat întotdeauna dialogul cu cei care s-au separat de ea, cu cei de
aproape şi cu cei de departe, a condus chiar cercetarea
contemporană a căilor şi a mijloacelor de restaurare a unităţii celor
care cred în Hristos şi a participat la Mişcarea Ecumenică…”

Iarăși vedem același limbaj ecumenist, neortodox: „refacerea


unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică să nu
fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca
ereticii să se fi lepădat de ereziile lor.

Apoi, se vorbește de dialog. Dar să vedem ce fel de dialog ne


spune Evanghelia că trebuie făcut. În primul rând că Evanghelia
nu vorbește de „dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De
omul eretic, după prima și a doua mustrare, depărtează-
te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci Evanghelizare, învățare și
mustrare!

Atunci când spui „restaurare a unității”, afirmi că ceva s-a


stricat și trebuie reparat, pe când Biserica nu s-a divizat, nu s-a stricat
și nu trebuie refacută. Doar ereticii au căzut din Ea. Această frază este
o blasfemie la adresa Bisericii, ceea ce, în acest cadru, reprezintă
erezie. Erezia este schizofrenia, ambiguitatea si viclenia textelor.

Blasfemia continuă prin următoarea afirmație din același


paragraf: „participarea ortodoxă la mişcarea pentru restaurarea
unităţii cu ceilalţi creştini în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească
şi Apostolească nu este deloc împotriva naturii şi istoriei Bisericii
Ortodoxe, ci constituie expresia constantă a credinţei şi a tradiţiei
apostolice în condiţii istorice noi.”

Iarăși, limbajul de lemn ecumenist „restaurarea unității” prin


participarea la mișcarea de restaurare a unității (Consiliul Mondial al
Bisericilor) nu ar fi împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe.
Mitropolitul Ieroteos spune: „Participarea Bisericii Ortodoxe la
Consiliul Mondial al Bisericilor, ca membru, iar nu ca observator, este
un motiv de îngrijorare. Pentru că nu mi-l pot imagina pe Sfântul
Athanasie cel Mare sau pe Sfântul Vasilie cel Mare participând la un
consiliu al arienilor, al eunomienilor, al macedonienilor din vremea

[130]
lor. Nici nu pot să mi-l imaginez pe Sfântul Grigorie Palama
alăturându-se unui consiliu din care făcea parte Varlaam, Achindin,
Grigoras și acoliții lor, pentru a rezolva diferite problemele sociale ale
epocii lor[5].”

Paragraful 5 este în același duh cu paragraful 4.

Paragraful 6 a fost cel mai dezbătut paragraf al textului


sinodal: „Potrivit naturii ontologice a Bisericii, unitatea sa nu poate
fi tulburată.” Aceasta este o frază ortodoxă: într-adevăr, Biserica nu
se poate diviza, Ea rămâne mereu Una, chiar dacă grupuri sau
persoane o părăsesc și devin schismatici și eretici, deci nu se mai
găsesc în interiorul Bisericii.

„Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a altor biserici şi


confesiuni creştine eterodoxe, fără a fi în comuniune cu ele, dar crede

relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe clarificarea, cât mai


repede şi cât mai obiectiv posibil, a întregii lor eclesiologii…”

Este adevărat că în anumite texte din patrimoniul patristic


ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”, „biserica nelegiuiților”,
„biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că termenul de „biserică” a
fost folosit ca terminus tehnicus nu în sensul propriu al definirii a ceea
ce înseamnă Biserica. Dar ce caută un astfel de terminus tehnicus într-
un oros sinodal? Aici, când prin Sinod (dacă e Sinod) se exprimă
învățătura clară, nealterată a Bisericii, poți să te joci cu termeni
tehnici, poți fi duplicitar? Iată că acest „Sinod” arată mai mult a
Sinodul Ferrara-Florența, sau a Henoticonului lui Heraklie, sau a
altor orosuri a sinoadelor mincinoase și tâlhărești. Aici se potrivește
foarte bine ideea de desfrânare duhovnicească. Un bărbat are o soție
cu care este cununat legal, dar mai are și alte femei (ibovnice) care nu
sunt soția, dar, ca să le dea un soi de legalitate, le numește și pe ele
soții (pentru că trăiește de mult cu ele, și istoric pot fi numite soții).
Iată că, așa cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul despre
Patriarhul Atenagoras, că a iubit o altă femeie, mai cochetă...
(adunarea papistășească) la fel și acum, prin acest „Sinod”, avem o
oficializare a curviei spirituale care se petrecea, oricum și până acum,
dar fără o ratificare. Acum avem și ratificarea.

[131]
La paragraful 8 Biserica „cunoaşte obstacolele ce se ridică în
calea unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare şi
nădăjduieşte că Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia
Bisericii (stihira vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici
se observă în mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu
bisericile nedepline (dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de
la Conciliul II Vatican.

Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii


Ortodoxe la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte
organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”.
Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic
sau pan-eretic?

La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă


nicidecum ideea egalităţii confesiunilor şi în niciun caz nu poate
concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În
acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul
exclusiv al acordurilor teologice, ci şi al unităţii de credinţă păstrată
în Sfintele Taine şi trăită în Biserica Ortodoxă.”

După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu


paragraful 19 care afirmă pe față, de data asta, că „pot fi membri (ai
CMB) numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca
Dumnezeu şi Mântuitor, potrivit Scripturilor, şi mărturisesc pe
Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, potrivit
Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca
bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil,
observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce
cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și
Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).

Tot aici se vorbește de Declarația de la Toronto ca bază a


participării la corpul eretic numit CMB: „… Nicio biserică nu este
obligată să îşi modifice eclesiologia, după accederea la Consiliu…
Mai mult, din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare Biserică
este obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi
deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, §2).”
Deci diavolul e mulțumit că te-ai vârât în cloaca sa, nu e nevoie
să îi recunoști ca biserici depline, ci ca biserici nedepline. Iată teoria
eclesiologică eretică ce susține că există Biserici depline (Ortodocși) și
biserici nedepline (monofiziți, protestanți, biserici ce s-au abătut
de la adevărata credință a Bisericii, etc). Prin acest act se promovează
o erezie ecleziologică teribilă, care relativizează definiția Bisericii.

Pentru ortodocși nu mai este clar prin ce se


caracterizează Biserica, călcându-se în picioare Simbolul de
Credință Niceo-Constantinopolitan. Biserica s-a delimitat de
eretici prin anateme, iar acum, în acest text, nu mai există
nici eretici, nici anateme, ci toți sunt biserici. Iată cum diavolul
a adus tulburare și întunecarea minții. Aceste texte sunt scrise și
acceptate de oameni schizofrenici, de oameni cu patimi și căderi grave,
nu de oameni cu Duhul Sfânt.

În paragraful 22 se condamnă orice tentativă de distrugere a


unității Bisericii. Întrebarea noastră este prin ce anume se
distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este afirmarea
Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei care distrug
unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și condamnă
ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate de teologi și
ierarhi, azi în Biserica Ortodoxă, ci din contră, schisma este
făcută de cei care acceptă ecumenismul și Sinodul acesta
apostat și eretic, după cum se arată în analiza multor teologi și
Ierarhi (Mitr. Serafim de Pireu, Mitr. Ieroteos Vlachos, Pr. Gheorghios
Metallinos, Mitr. Athanasios de Limassol, Mitr. Ieremia de Gortina,
Mitr. Pavlos de Glyfada, Mitr. Gavriil de Lovech, Prof. Dimitrios
Tselenghidis, Pr.Theodoros Zisis, etc.). A se vedea și Rezoluția de
la Chișinău în privința Sinodului din Creta, dar și Rezoluția Clericilor și
monahilor din Grecia.

Acest așa-zis sinod, prin acest paragraf în care se socoate


criteriul ultim – sistemul sinodal - este ridicat la rang de
papism în Biserică.

Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credință și


criteriul crediței revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc în
Sinod sunt luminați de Duhul Sfânt. Nu am luat aici în discuție decât
acest text; asta nu înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci
conțin călcări grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori
teologice grave, etc.

Concluziile pe care le tragem sunt că acesta nu este un Sinod


ortodox, ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai
alterarea adevărului de credință ci și alterarea prin omisiune și lipsa
de definire a termenilor și lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a
clarifica învățătura de credință, atunci când apare o erezie, în schimb
acest așa-numit Sinod nu numai că nu clarifică, ci amețește și nu
spune nimic, folosind limbaj duplicitar și inducând în eroare și tocmai
în aceasta constă erezia ecumenistă.

Domnul Prof. Dimitrios Tselenghidis, ca dogmatist al Bisericii


Ortodoxe, are adânca convingere că ecumenismul este cea mai mare
erezie eclesiologică, dar și cea mai riscantă poli-erezie care a apărut
vreodată în istoria Bisericii. Și aceasta deoarece ecumenismul, datorită
caracterului său sincretist, recomandă cea mai insiduoasă contestație
a credinței Bisericii, dar și cea mai gravă falsificare a ei. Tocește într-
un grad inacceptabil conștiința dogmatică a pliromei Bisericii și
generează confuzie în jurul identității credinței noastre. În mod
viclean, golește integritatea credinței mântuitoare a Bisericii – lucru
care are consecințe soteriologice grave – cu considerația că toate
credințele religioase sunt soteriologic valabile (adică au putere
mântuitoare), atunci când susține că toate credințele eterodoxe și ale
celorlalte religii sunt căi care conduc la aceeași mântuire.

Declarația de la Chișinău spune foarte clar că


acceptarea fără proteste a acestui text eclesiologic din Creta
sau respingerea lui neoficială conduce la pătrunderea
panereziei ecumenismului direct în Biserică. Conduce, cu alte
cuvinte, la coexistența a două tradiții dogmatice (eclesiologice)
contradictorii: cea care este mărturisită în Simbolul de
Credință despre Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească și cea a unei biserici fără precedent în istorie,
străine și eretice, o biserică a multelor ”biserici eterodoxe”.

Declarația de la Chișinău ne mai spune că Trupul lui Hristos,


Biserica, este prezentată de Sinodul din Creta în chip ”schizofrenic”,
iar nu având ”mintea lui Hristos”, ci un Hristos cu multe ”păreri”,
adică cu credințe dogmatice diferite. Și, cu toate că Biserica este
mijlocul prin care ”înţelepciunea lui Dumnezeu cea de multe feluri a
devenit cunoscută acum începătoriilor şi stăpâniilor, în ceruri”, ea se
prezintă acum în acest text de la Kolimbari ca fiind lipsită de însușirea
fundamentală a Cincizecimii, adică de unitate, în virtutea căreia
”Duhul Sfânt […] a adunat limbile cele osebite, ale amestecului tuturor
neamurilor într-o singură glăsuire laolaltă a credinței în Treimea cea
nezidită”.

Conform Profesorului Tselenghidis și Enciclica „ Sfântului și


Marelui Sinod” prezintă neconcordanțe teologice. Spre exemplu, în
paragraful al 20-lea se menționează în mod caracteristic
următoarele: „Dialogurile inter-creștine au funcționat ca oportunități
pentru Ortodoxie, de a arăta respectul față de învățătura Părinților și
de a da o mărturie credibilă a tradiției autentice a Bisericii Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Dialogurile desfășurate de
către Biserica Ortodoxă nu au însemnat niciodată, nu înseamnă și
nici nu se pune problema să însemne vreodată un compromis în
materie de credință. Aceste dialoguri sunt mărturia despre
Ortodoxie…”.

Însă, Profesorul Tselenghidis ne spune că această afirmație este


contrazisă de către documentele comune semnate și de către
Ortodocși, așa cum sunt cele de la Balamand, Porto Alegre, Ravenna și
Bussan. Și Enciclica Sinodală se încheie astfel: „Acestea se adresează
în sinod către fiii din lume ai Preasfintei noastre Biserici și către
întreaga lume, urmași fiind Sfinților Părinți și așezămintelor
sinodale, întru păzirea credinței încredințată de Părinți”. Însă,
Biserica Ortodoxă „următoare Sfinților Părinți și așezămintelor
sinodale” nu a recunoscut niciodată în trecut ca biserică pe eretici, așa
cum a încercat să facă această „Adunare a Arhiereilor” în Creta.

Analizând textul care vorbește despre căsătorie constatăm că și


acesta este unul problematic și eretic. Deși, la început, prima frază este
ortodoxă și spune: “căsătoriile mixte sunt interzise” și vorbesc și
despre Sinodul Ecumenic și de Canonul de la Sinodul Ecumenic care
interzic cu desăvârșire căsătoriile mixte, însă, în mod viclean apoi, lasă
ca fiecare Biserică Autocefală să judece singură dacă să se facă
căsătoria mixtă sau nu. Aceasta arată care este scopul acestui sinod. În
felul acesta se taie hotărârea unui Sinod Ecumenic, iar aceasta este o
mare problema. Se reduce, deci, se taie, un Canon. Sinoadele
Ecumenice nu pot fi anulate, nu poți anula un Canon atât de
important al unui Sinod Ecumenic. Acest lucru duce la existența a
patru mari probleme:

1. Primul lucru este că anulează Canonul care spune că sunt


interzise căsătoriile mixte, ceea ce este erezie;
2. Al doilea lucru este ca şi cum am recunoaşte „botezul”
neortodoxului, deoarece în Taina Căsătoriei și în fiecare Taină
nu putem să aducem pe cineva care nu este botezat. În Tainele
ortodocșilor, primesc Tainele Ortodoxe numai cei care sunt
ortodocși botezați. Deci, ca să participe cineva care nu este
orotodox, este ca şi cum ai considera că el are Botez.
3. A treia mare problemă este faptul că se creează un fel de
schismă în interiorul Bisericii deoarece, cu singuranță, vor
exista Biserici care nu vor fi de acord cu aceasta. Astfel, o
Biserică Locală, care face de foarte mult timp căsătorii mixte,
de acum încolo, prin această hotărâre, poate spune că face
căsătorii mixte în mod canonic, legal. Pe de altă parte, dacă
într-o altă Biserică Locală, ei nu vor accepta căsătoriile mixte,
cum va fi posibil ca într-o Biserică să existe căsătorii mixte și
într-o altă Biserică să nu existe căsătorii mixte? Deci, va exista
o oarecare schismă, o îndepărtare, o rupere între creștini. Și, să
nu ne pară ciudat, dacă vom vedea perechi neortodoxe să se
ducă la alte biserici Ortodoxe ca să se căsătorească.
4. Și a patra problemă care rezultă, mai gravă, este: deoarece
căsătoria mixtă aduce ecumenismul în interiorul
familiei, ce fel de urmași va lăsa această familie? Pur și
simplu vor spune că noi suntem uniți în iubire la fel cum spun
și ecumeniștii. Deci, iată că se anulează chiar motivul pentru
care cineva se căsătorește. Pentru că știm: căsătoria se face
pentru ca doi oameni să meargă împreună către Hristos. Dar,
atunci când unul dintre cei doi tineri este eretic, cum vor merge
aceștia către Hristos? Și apoi, copiii acestora ce fel de Hristos
vor lua? Deci, această hotărâre luată este de fapt negarea și
anularea Evangheliei.

De aceea, se vede imperios necesar convocarea unui Sinod


Ecumenic care să condamne așa-zisul Sinod din Creta și să proclame
Dogma Eclesiologică împotriva ereticilor ecumeniști. Până la
convocarea unui astfel de Sinod Ecumenic, vă cerem ca în
Sinodul BOR să vă lepădați de acest Sinod tâlhăresc și să îl
condamnați! Iar episcopul locului să condamne acest sinod
chiar până la convocarea Sinodului BOR.

Dacă nu se va petrece acest lucru, responsabilitatea se va muta de


pe umerii voștri pe umerii noștri, și vom aplica în felul acesta Canonul
15 de la Sinodul I – II Constantinopol (861), întrerupând
pomenirea Episcopului Locului până când va fi condamnat
sinodul eretic iar credincioșii nu vor mai participa la
slujbele unde vor fi pomeniți ierarhii care nu condamnă
acest Sinod Tâlhăresc.

În felul acesta, vom feri Biserica de schisme și tulburări, pentru


că a accepta acest sinod înseamnă a intra în schismă cu
Biserica lui Hristos, care nu caută o unitate omenească, ci Unitate
în Adevărul lui Hristos. Și chiar dacă turma este mica, acolo în acea
turmă se păzește Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească.

Așteptăm degrabă decizia și răspunsul Înaltpreasfințiilor Voastre.

Bibliografie

1. http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-
ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/
2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit
rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-
sinod/
3. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/22/evalu
are-ortodoxa-a-sinodului-din-creta-declaratia-de-la-
chisinau/
4. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/08/sinax
a-clericilor-si-monahilor-din-grecia-au-declarat-ca-sinodul-
din-creta-nu-poate-fi-nici-sinod-nici-mare-nici-sfant/
5. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/07/02/noua
-eclesiologie-a-patriarhului-ecumenic-bartolomeu/
6. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/ips-
ierotheos-vlachos-cateva-concluzii-dupa-sinodul-din-creta-
acest-sinod-este-foarte-problematic-din-punct-de-vedere-al-
teologiei-si-eclesiologiei-ortodoxe/
7. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/mitro
politul-ierotheos-vlachos-precizari-importante-despre-
sinodul-din-creta-in-materie-de-credinta-nu-incape-loc-de-
diplomatie/
8. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/12/mitr
- irineu-de-baska-membru-al-delegatiei-bisericii-sarbe-la-
sinodul-din-creta-nu-am-semnat-documentul-din-cauza-
continutului-ambiguu-ecleziologic/
9. https://youtu.be/chD21moX7C4
10. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/09/comu
nicat-oficial-patriarhia-antiohiei-nu-recunoaste-marele-
sinod-ortodox-din-creta/

[1] Sf. Teodor Studitul, Epistola 11, apud Pr. Vasile Sorescu, Biserica
Ortodoxă, stâlp şi temelie a Adevărului, Ed. Credinţa strămoşească,
2002, p.112.

[2]
https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios
- tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod

[3] http://parembasis.gr

[4] https://www.holycouncil.org/

[5] https://bucovinaprofunda.wordpress.com/

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_
ciprian/2016-08-30-159
3.6 Maramureşenii lui Hristos. Scrisoare deschisă
către PS Iustin Sigheteanul

Către Preasfințitul Iustin Sigheteanul,

Vă scriem cu adâncă îngrijorare și tristețe pentru tot ceea ce se


petrece de ani buni cu Sfânta noastră Ortodoxie, lucruri care nimicesc
învătăturile Sfinților Apostoli și ale Sfinților Părinți și potrivnice
tuturor Sfintelor Canoane statornicite de Sinoadele Ecumenice și
locale.
Trăim într-o epocă de adânc dezechilibru spiritual, epocă în care mulți
creștini ortodocși sunt “ca niște copii duși de valuri, purtați încoace și încolo
de orice vânt al învătăturii, prin înșelăciunea oamenilor, prin
vicleșugul lor, spre uneltirea rătăcirii” (Efeseni 4,14). Pare într-
adevăr să fi sosit timpul când oamenii “nu mai suferă învătătura
sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul – își grămădesc
învătături după poftele lor, și își întorc auzul de la adevăr și se abat
către basme.” (II Timotei 4,3-4).
Deoarece în spațiul bisericesc a pătruns această erezie
a ecumenismului, dorim să aducem la cunoștință tuturor
fiilor Bisericii noastre, gravul pericol al lepădării de
credință în care ne aflăm prin acceptarea hotărârilor luate
la Sinodul care a avut loc în Creta, în iunie 2016.
Ecumenismul religios de astăzi este o miscare de unire,
pentru început, a ereticilor apusului cu Ortodoxia. Într-o a
doua fază, se are în vedere unirea tuturor religiilor întru-
una singură, uriasă, într-o panreligie . Scopul ultim, însă, este
ca întreg crestinismul, si în special Ortodoxia, singura care deţine
Adevărul, să dispară în acest malaxor. La fel cum o boală nu afectează
doar organul bolnav, ci întreg organismul, tot așa și erezia provoacă
durere în întreg trupul ei, afectându-l. De aceea, de fiecare data
cînd a apărut o erezie ce amenință trupul Bisericii, s-au
întrunit Sinoadele Ecumenice și locale care au anatemizat
erezia și pe ereticii ce o susțineau.
”Eretic, spune Sf. Vasile cel Mare, este cel ce greșește chiar și
numai cu privire la vreo dogmă, sau referitor la unele chestiuni de
doctrină ortodoxă , cum spune Zonara. Și în genere, după doctrina
canonică a Bisericii Ortodoxe, cel ce nu este ortodox, este eretic.” 1
Sf. Iustin Popovici: ”Ecumenismul e numele de obște pentru toate
creștinismele mincinoase, pentru bisericile mincinoase ale Europei
Apusene. În el se află cu inima lor, toate umanismele europene cu
papismul în frunte.(…) Nu e nicio deosebire esențială între papism,
protestantism, ecumenism și celelalte secte ale căror nume este
legiune.” 2
Tot Sfântul spune că: ”În istoria neamului omenesc sunt 3
căderi însemnate: a lui Adam, a lui Iuda și a papei.”
Pr. Arsenie Papacioc: "Sunt împotrivă! Pe viață și pe moarte
împotrivă! Ce ecumenism?”
Arhim. Iustin Pârvu: ”Ecumenismul este un mare fals, ei vorbesc
în numele unei iubiri în afara lui Hristos, care te exclude din Adevăr.
Dacă ecumeniștii ar iubi cu adevărat lumea, nu ar dezmoșteni
Adevărul de valoarea și bogăția spirituală a Tradiției Bisericii, a
Sfinților Părinți.”3
Pr. Dumitru Stăniloaie: ”Eu nu sunt pentru ecumenism; socotesc
că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăși vor să relativizeze
credința adevărată. Ecumenismul este panerezia timpului nostru.
Biserica catolică și Biserica Ortodoxă, nu sunt două surori. Nu există
decât un Cap al Bisericii, Iisus Hristos. Nu poate exista decât un
singur trup, adică o singură Biserică. Deci noțiunea de biserici surori
e improprie.”4
Toți ortodocșii avem datoria sfântă să denunțam acest ecumenism
blestemat de Dumnezeu și să ne unim împotriva lui. Toți trebuie
să știe că ecumenismul urmărește îngroparea Ortodoxiei, a Bisericii
Una, Sfantă, Sobornicească și Apostolească, și că duce la surparea
însuși a neamului nostru. În această privință Sfântul Teodor
Studitul spunea: "Atunci când Credința e primejduită, porunca
Domnului este de a nu păstra tăcerea. Dacă e vorba de
Credință, nimeni nu are dreptul să zică: "Dar cine sunt eu? Preot,
oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici
acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia
își câstigă existenta? ... Nu am nici cădere, nici vreun interes în
chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci
pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?" "Sinodul nu
este aceasta: să se întrunească simplu ierarhi și preoți, chiar dacă ar
fi mulți; ci să se întrunească în numele Domnului, spre pace și spre
păzirea Canoanelor... și nici unuia dintre ierarhi nu I s-a dat
stăpânirea de a încălca aceste Canoane, fără numai să le
aplice și să se alăture celor predanisite, și să urmeze pe Sfinții Părinți

[140]
cei dinaintea noastră... Sf. Ioan Gură de Aur a spus deschis că
dușmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci și cei aflați
în comuniune cu ei." "Avem porunca de la însuși Apostolul Pavel
ca, atunci când cineva învată ori ne silește să facem orice alt lucru
decât am primit și decât este scris de canoanele Sinoadelor
Ecumenice și locale, acela urmează a fi osândit, ca nefacând parte
din clerul sfințit. Nici un sfânt nu a încălcat legea lui Dumnezeu; dar
nici nu sar fi putut numi sfânt, dacă ar fi călcat-o." (…) ”Și dacă am fi
păcătoși în multe, totuși suntem ortodocși, mădulare ale Bisericii
Universale, îndepărtându-ne de orice erezie și urmând oricărui sinod
recunoscut ca ecumenic sau local. Și nu numai acestora, ci și
hotărârilor pe care le-au luat și le-au propovăduit Sinoadele. Nici nu
este ortodox desăvârșit, ci pe jumătate, cel care crede că are dreapta
credință, dar nu se alătură dumnezeieștilor Canoane.(Migne, PG
Epistola II, 81)”5
Sfântul Paisie Aghioritul spunea: ”Mulți Sfinți Mucenici, atunci
când nu știau dogma, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfinții
Părinți“. Dacă cineva spunea asta, mărturisea! Adică nu știau să
aducă dovezi prigonitorilor pentru credința lor și să-i convingă, ci
aveau încredere în Sfinții Părinți. Se gândea: “Cum să nu am
încredere în Sfinții Părinți? Aceștia au fost și mai cu experiență, mai
virtuoși și sfinți. Cum să primesc eu o neghiobie? Cum să sufăr să
hulească cineva pe Sfinții Părinți?” Să avem încredere în tradiție.
Astăzi, din păcate, a intrat politețea europeană și vor să arate că fac
binele. Vor să arate superioritatea, dar în cele din urmă merg înspre
a se închina diavolului celui cu două coarne. “Să existe o religie”
– îți spun, și le nivelează pe toate. Au venit și la mine unii și mi-
au spus: “Toți cei care credem în Hristos, să facem o religie”. “Asta
este ca și cum am lua aur și aramă, aur de atâtea karate și toate cele
ce au fost separate de el, și să le amestecăm din nou și să facem una.
Este corect să le amestecăm iarăși? Intrebați un aurar: E bine să
amestecăm zgura cu aurul? S-a dus atâta luptă, ca să
strălucească dogma”. Sfinții Părinți au știut ceva atunci când au
interzis legăturile cu cel eretic. Dar astăzi spun: “Nu numai cu cel
eretic, dar și cu budistul și cu închinătorul la foc și cu închinătorul la
diavol să ne rugăm. Trebuie ca și ortodocșii să se afle la rugăciunile
și conferințele lor. Este o prezență”. Ce prezența? Le rezolvă toate cu
rațiunea și justifică cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede
că și problemele duhovnicești pot intra în Piața Comună. Ceea ce se

[141]
impune fiecărui ortodox este să pună neliniștea cea bună și
în heterodocși, să înțeleagă adică, faptul că ei se află în
înșelare ca să nu-și odihnească în mod mincinos gândul lor
și să se lipsească și în această viață de binecuvântările
bogate ale Ortodoxiei și în cealaltă viață de și mai multele
și veșnicile binecuvântări ale lui Dumnezeu”.6

Motivele pentru care Sinodul de la Creta,16-27 iunie 2016, a


fost unul tâlhăresc

1) Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la


dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului
drept dogmă;
2) Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și
Marelui” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale
papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de
invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent,
străină tradiției noastre sinodale;
3) Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în
prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au
fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel
încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele
precedente;
4) Regulamentul de organizare a impus o nouă formă
de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului
fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul
papal;
5) Delegația BOR a semnat toate documentele propuse
chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat
”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”.
Acesta a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din
octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici
Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform
Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii
Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte
”biserici” sunt eterodoxe;
6) S-au folosit expresiile ”unitatea pierdută a
creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității
creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica
nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie
să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a
încetat și nu va înceta niciodată să existe;
7) S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de
”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu
”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților,
protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
8) Delegația română și-a asumat multiplele referiri la
”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe
mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească Biserică a lui Hristos;
9) Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă,
deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă
ortodox, iar în Creta au lipsit patru Biserici (Georgia,
Bulgaria, Antiohia, Rusia); 6 Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si
cu dragoste pentru omul contemporan, Editura Evanghelismos,
Bucuresti, 2003)
10) În Tradiția Bisericii, Sfintele și Marile Sinoade,
erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale,
în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul
din Creta, potrivit regulamentului, nu au votat toți arhiereii
din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii
lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul
Canonic Ortodox.
11) Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la
căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși.
Astfel, într-un comentariu cu privire la textul ”Taina
căsătoriei și impedimentele sale”, în articolul 5.a. se
menționează: ”Casătoria între ortodocși și neortodocși
poate fi binecuvântată în funcție de acrivia canonică
(canonul 72 al Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate
acestea ea poate fi celebrată din îngăduința și iubirea
omului, cu condiția ca toți copiii din căsătoria în cauză, să
fie botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.
12) S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare
la nivelul Sinodului spre constituirea unei
guvernări mondiale și a unei singure religii pentru
conducerea lumii, străine și contratre Bisericii Ortodoxe.
13)Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și
Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile
sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub
amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini
care nu vor primi hotărârile lui.
14)Recunoașterea ”Consiliului Mondial al
Bisericilor”(CMB) ca model doctrinar, deși sunt
binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.

Sinteza mai sus menționată, s-a realizat pe baza documentelor oficiale,


publicate pe site-ul oficial al
Patriarhiei Române (basilica.ro).

Observații și obiecții privind Sinodul de la Creta, 16-27 iunie


2016

1. Evenimentul s-a remarcat prin abateri grave de la


dreapta credință și recunoașterea oficială a ecumenismului
drept dogmă;
În ce privește documentele oficiale, se remarcă o ambiguitate în
hotărârile luate la acest Sinod, folosindu-se un limbaj interpretabil și
neclar, prin care se acceptă în mod viclean ecumenismul.
Sf. Ioan Gură de Aur (407): ”Dacă cineva contraface o mică parte
a chipului regelui pe moneda regală, în felul acesta o falsifică; la fel și
în credința cea adevărată, acel care va schimba chiar cât de puțin în
ea, o vatămă pe toată. Căci dacă pe de o parte, dogma este
răstălmăcită, și înger de-ar fi, să nu-l credeți. Nimic nu folosește
viață virtuasă, dacă credința nu este sănătoasă.”7
Unul dintre participanții la sinod, mitropolitul de Nafpaktos,
IeroteosVlachos, afirmă legat de documentele finale: ”Vreau să atrag
atenția, că textul, în întregul său, are lipsuri și este
cotradictoriu din punct de vedere eclesiologic, pentru că nu
definește cine face parte și cine nu face parte din Biserică, cine sunt cei
care s-au rupt de Biserica cea Una, Sobornicească și care sunt hotarele
dintre Biserica Ortodoxă și erezie.”
Amintim câțiva termeni care lasă loc de interpretare:
• Substantivul ansamblu din documentul ”Relațiile Bisericii Ortodoxe
cu ansamblul lumii creștine”, este definit ca fiind un tot unitar
rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate,
conform DEX - (https://dexonline.ro/definitie/ansamblu), dar în
limba greacă, pe site-ul oficial al sinodului, nu apare cuvântul
ansamblu, ci cuvântul restul, care are o alta conotatie, potrivit DEX:
ceea ce rămâne dintr-un tot, dintr-un ansamblu după ce s-a luat cea
mai mare parte; rămășiță;
• Paragraful 1: „Biserica Ortodoxă, fiind Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească si Apostolească, crede cu tărie, în constiinţa ei
eclesială profundă, că ocupă un loc central în promovarea unităţii
crestine în lumea contemporană.” Prima parte a textului este foarte
clară: Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească. A doua parte a frazei, naște întrebări serioase. Ce fel de
unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă „unitatea
creștină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un
singur lucru, și anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina
Botezului și lepădarea (anatematizarea) învățăturilor
eretice.
• Paragraful 2: „Responsabilitatea Bisericii Ortodoxe pentru
unitate, precum si misiunea ei universal au fost exprimate de
Sinoadele Ecumenice. Acestea au subliniat, în special, legătura
indisolubilă care există între dreapta credinţă si comuniunea
sacramentală.” Dacă legătura dintre dreapta credință și comuniunea
sacramentală este indisolubilă, așa cum corect se afirmă aici, atunci în
ce mod caută să refacă „unitatea” pierdută Biserica Ortodoxă? Dacă
Biserica este Una și Unica, și nu se poate diviza, ce unitate să
refacă? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem, de ce
trebuie să „o refacem” din moment ce o avem?
• Paragraful 4: „Biserica Ortodoxă, care se roagă neîncetat
„pentru unirea tuturor”, a cultivat întotdeauna dialogul cu cei
care s-au separat de ea, cu cei de aproape si cu cei de departe, a
condus chiar cercetarea contemporană a căilor si a mijloacelor de
restaurare a unităţii celor care cred în Hristos si a participat la
Miscarea Ecumenică…”. Vedem același limbaj ecumenist, neortodox:
„refacerea unității”. Biserica se roagă pentru unirea tuturor, adică
să nu fie dezbinați creștinii ortodocși, nu unirea cu ereticii fără ca
ereticii să se fi lepădat de ereziile lor. Evanghelia nu vorbește de
„dialog”, ci de Evanghelizare și învățare: „De omul eretic, după prima
și a doua mustrare, depărtează-te”(Tit, 3, 10). Nu dialog, ci
Evanghelizare, învățare și mustrare!
• Paragraful 6: ”Biserica Ortodoxă acceptă denumirea istorică a
altor biserici si confesiuni crestine eterodoxe, fără a fi în comuniune
cu ele, dar crede că relaţiile ei cu acestea trebuie să se sprijine pe
clarificarea, cât mai repede si cât mai obiectiv posibil, a întregii lor
eclesiologii si, în special, a învăţăturii lor generale despre Taine, har,
preoţie si succesiune apostolică.” Este adevărat că în anumite texte
din patrimoniul patristic ereticii au fost numiți „sinagoga satanei”,
„biserica nelegiuiților”, „biserici blestemate”, etc. Și se poate spune că
termenul de „biserică” a fost folosit ca terminus tehnicus, nu
în sensul propriu al definirii a ceea ce înseamnă Biserica. Nu te poți
juca cu termenii, nu poți fi duplicitar.
• La paragraful 8 Biserica „cunoaste obstacolele ce se ridică în calea
unei înţelegeri comune a tradiţiei Bisericii primare si nădăjduieste că
Sfântul Duh, care constituie întreagă instituţia Bisericii (stihira
vecerniei Rusaliilor), va plini pe cele cu lipsă…”. Aici se observă în
mod subtil ideea de Biserică deplină în raport cu bisericile nedepline
(dar nu le numim așa, ca să nu îi jignim), ideea de la Conciliul
II Vatican.
• Paragrafele 16 și 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe
la organismul numit „Consiliul Mondial al Bisericilor” și alte
organisme (neortodoxe) care „promovează unitatea creștină în lume”.
Iarăși ne întrebăm ce unitate creștină promovează un organism eretic
sau pan-eretic?
• La paragraful 18 se spune că Biserica Ortodoxă „nu acceptă
nicidecum ideea egalităţii confesiunilor si în niciun caz nu poate
concepe unitatea Bisericii ca pe un compromis interconfesional. În
acest spirit, unitatea căutată în cadrul CMB nu poate fi produsul
exclusiv al acordurilor teologice, ci si al unităţii de credinţă păstrată
în Sfintele Taine si trăită în Biserica Ortodoxă.”
După care, însă, acest paragraf se contrazice flagrant cu
paragraful 19, care afirmă pe față de data asta, că „pot fi
membri CMB numai cei care cred în Domnul nostru Iisus Hristos ca
Dumnezeu si Mântuitor, potrivit Scripturilor, si mărturisesc pe
Dumnezeu cel în Treime, Tatăl, Fiul si Duhul Sfânt, potrivit
Simbolului Niceo-Constantinopolitan.” Adică, aici este acceptat ca
bază a „dialogului” minimalismul dogmatic, și, în mod subtil,
observăm raportul de Biserică deplină cu bisericile nedepline (cele ce
cred în Sfânta Treime și în Iisus Hristos, atenție! „ca Dumnezeu și
Mântuitor”, nu ca Dumnezeu și Om!).
• Paragraful 22: ”Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de
dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale
sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse
apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseste întreaga
viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice
este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie
dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte
de credinţă si reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic).”
Aceasta contravine Canonului 58 de la Sf Apostoli, Canonului 15 al
Sinodului local de la Constantinopol(I-II) (vezi pag. 17,18). Prin ce
anume se distruge unitatea Bisericii? Criteriul Ortodoxiei este
afirmarea Adevărului Ortodox și combaterea ereziilor. Cei
care distrug unitatea Bisericii nu sunt cei care contestă și
condamnă ecumenismul și toate ereziile ce sunt vehiculate
de teologi și ierarhi azi, în Biserica Ortodoxă, ci din contră,
schism este făcută de cei care acceptă ecumenismul și
Sinodul acesta apostat și eretic. Dacă în sec. XI, între Biserica
Ortodoxă și cea catolică, au apărut diferențe doctrinare care au
dus mai apoi la Schismă (1054), cu timpul, catolicismul a adus și
mai multe inovații în materie de dogmă și cult, pe care ierarhii,
preoții ortodocși și ecumeniștii le țin ascunse de majoritatea credincioșilor:
1. Filioque – catolicii susțin că Duhul Sfânt purcede și de la Tatăl și
de la Fiul. Această greșeală dogmatică este cea mai grea. Sf. Ev. Ioan
spune limpede că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și este trimis în
lume prin Fiul.( Ioan, XV, 26);
2. Supremația papală – papa este considerat de catolici, capul
suprem al bisericii creștine, adică locțiitorul lui Hristos pe pământ,
mai mare decăt toți patriarhii. Așa ceva nu a făcut Biserica Universală.
Este o mândrie drăcească. Papa se numește urmașul Sfântului Petru;
3. Infailibilitatea papală – ei zic că papa nu poate greși în materie
de credință, când este în exercițiul funcțiunii sale;
4. Purgatoriul – învață că între Rai și Iad ar fi un foc mare,
unde sufletele după moarte stau câteva sute de ani pentru a se curăți,
apoi trec în Rai. În Sfânta Scriptură nu scrie nicăieri așa ceva;
5. Azimile – ei nu slujesc cu pâine dospită, ci cu azime ca evreii;
6. Imaculata concepție – zic despre Maica Domnului că ar fi fost
născută fără păcatul strămoșesc, dar acest lucru nu este adevărat. Ea
s-a născut în chip firesc din dumnezeieștii părinți, Ioachim și Ana, ca
rod al rugăciunii;
7. Substanțialitatea – la sfințirea Sfintelor Daruri, catolicii nu fac
rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt, cum se face în Biserica
Ortodoxă la Epicleză. Ei zic că darurile se sfințesc singure, când
slujitorul pronunță cuvintele ”Luați, mâncați…” și celelelte. Deci nu au
rugăciune de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;
8. Celibatul preoților – preoților catolici nu li se permite să se
căsătorească, restricție adoptată împotriva Sinoadelor Ecumenice care
au hotărât ca preoții de mir să aibă familie;
9. Indulgențele papale – această practică a catolicilor prevede într-
un mod blasfemiator că dacă îi plătești papei anumite sume de bani,
poți să săvârșești oricâte păcate, că ești iertat și dezlegat de acestea;
10. Meritele prisositoare – consideră că sfinții lor au prea multe
fapte bune, care le prisosesc, nu au ce să facă cu ele. În acest caz ei le
dau papei, care le păstrează într-un depozit, de unde le vinde pe bani,
spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au suficiente fapte bune;
11. Stropirea la botez – conform rânduielii lăsate de Sfinții
Apostoli, botezul se săvârșește în numele Sfintei Treimi, prin 3
afundări.
12. Mirungerea – catolicii nu miruiesc copiii chiar după botez,
aceștia sunt miruiți doar la vârsta de 7 ani și numai de către arhiereu. În
Biserica Ortodoxă se slujește Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur, a Sf.
Vasile cel Mare și a Sf. Grigorie Dialogul, iar în ”biserica” catolică,
liturghia romană și cea ambroziană.

Hotărârile luate la Sinodul din Creta, au avut drept scop acceptarea


ecumenismului, un lucru foarte grav în Biserica Ortodoxă. Nu doar în
Creta au avut loc abateri grave de la dreapa credință, ci și în
Constantinopol, în sec. XX, când primele implicații ale Ortodoxiei
în ecumenism au avut loc la îndemnul partiarhiei ecumenice, începând
din 1923 și s-au concretizat printr-o serie de congrese și conferințe
panortodoxe, care s-au ținut la Moscova, Atena, Rhodos, etc. Cei care
militează pentru ecumenism aduc ca motivație faptul că prin mișcarea
ecumenică îi pot face cunoscuți întregii lumi pe Sfinții Părinți și în
general Ortodoxia, iar în urma acestei cunoașteri, eterodocșii vor
îmbrățișa valorile Bisericii noastre și se vor converti la dreapta
credință. Dar în urma zecilor de ani de dialoguri, de conferințe, de
congrese și de manifestări comune intercreștine și interreligioase,
orice conștiință cinstită trebuie să recunoască că Ortodoxia nu a
câștigat, ci a pierdut și pierde în continuare.
Sf. Grigorie Palama: ”Pe latini, nici îngerii nu îi pot schimba,
oferindu-le medicamentul pentru pseudo-slăvirea lor.(opusul
Ortodoxiei)”.8
I- am răbdat pe ecumeniști și pe moderniști vreme de un
secol. Am făcut răbdare și ascultare. Am așteptat și am
nădăjduit că rugăciunile comune, sincretismele, egalitățile,
inovațiile vor înceta, pentru ca frații noștri care s-au smintit
să revină în sânul Bisericii. Nu îi vom lăsa și pe alții să plece.
Vom înceta comuniunea cu cei care comunica cu papa cel
eretic si schismatic. Drumul de aici înainte nu va fi presărat cu
flori, ci cu multă luptă pentru păstrarea credinței. Cei chemați, aleșii
credincioși, să meargă cu Mielul, cei lași, mizerabili și goi, să meargă
cu fiara. ”Vin curând, ține ce ai, ca nimeni să nu ia cununa
ta.”(Apocalipsa 4.11). Având în vedere că până în prezent, nu s-au
adunat sinoadele locale, care să condamne pe cei ce încalcă de aproape
100 de ani, atât Canoanele Apostolice, cât și hotărârile Sinoadelor
Ecumenice și locale, noi, ca mădulare vii ale trupului lui Hristos,
respingem și ne disociem de toate practicile condamnate de Biserică:
1. Rugăciunile în comun cu ereticii și așa-numita
”Săptămână de rugaciune pentru unitatea creștinilor”, ”vecerniile
pentru unitatea creștinilor” și alte asemenea acțiuni ținute în bisericile
ortodoxe și lăcașurile ereticilor, în săptămâna de rugăciune, în care
sunt invitați eretici, să predice în fața Sfântului și Înfricoșătorului
Altar Ortodox, unde se jertfește Hristos Dumnezeu;
[Reprezentanții B.O.R care fac compromisuri dogmatice și liturgice,
condamnate de Canoanele Biserreprezintă doar pe ei înșiși, nu ne
reprezintă pe noi credincioșii și nici Biserica în plinătatea (pleroma)
Ei. Așteptăm ca aceștia să dea semne de pocăință public, așa cum
manifestarea lor eterodoxă eretică, a fost publică.]
• Canonul 10 al Sfinților Apostoli (OSÂNDIREA COMUNIUNII
CU CEI AFURISIȚI): ”Dacă cineva s-ar ruga chiar și în casă,
împreună cu cel afurisit(scos din comuniune), acela să se
afurisească.”
• Canonul 45 Apostolic (OPRIREA COMUNIUNII CU
ERETICII):”Episcopul sau prezbiterul sau diaconul, dacă numai s-a
rugat împreună cu ereticii, să se afurisească; iar dacă le-a permis
acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte),
să se caterisească.”
• Canonul 64 de la Sfinții Apostoli care oprește comuniunea
cu necreștinii și ereticii: ”Dacă vreun cleric sau laic ar intra în
sinagogă, adunarea iudeilor sau ereticilor spre a se ruga, să se
caterisească și să se afurisească.”
• Canonul 32 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)
(BINECUVÂNTAREA ERETICILOR NU E BINECUVÂNTARE): ”Nu
se cuvine a primi binecuvântările ereticilor care mai mult sunt
absurdități decât binecuvântări.”
• Canonul 33 de la Sinodul V local de la Laodiceea (343)(SE
OPREȘTE RUGĂCIUNEA CU ERETICII ȘI SCHISMATICII): ”Nu se
cuvine a ne ruga împreună cu ereticii sau cu schismaticii.”
• Canonul 46 (BISERICILE ERETICILOR NU SUNT BISERICI) Sf.
Nichifor Mărturisitorul (818): ”Vă sfătuim, că în bisericile luate
în stăpânire de eretici să se intre ca într-o simplă casă și să se cânte
numai din nevoie, așezându-se cruce la mijloc, iar în altar nici să nu
se intre, nici să se tămâieze, nici să se săvârșească rugăciune, nici să
se aprindă candele și lumânare.”
• Canonul 6 de la Laodiceea (ERETICII SĂ NU INTRE ÎN
BISERICĂ): ”Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui
Dumnezeu, dacă stăruie în eres.”
Sf. Atanasie, patriarhul Constantinopolului a strălucit cu
viețuirea în mănăstirile Athonului, Galisiului și Ganosului. În perioada
viețuirii sale isihaste la Muntele Athos, împăratul Mihail îi prigonea pe
monahi spre a-i determina să se supună planurilor sale unioniste
(unirea cu catolicii). Aceste presiuni lau silit pe sfânt, la fel ca pe mulți
alți monahi, să părăsească Sfântul Munte. Îi indemna pe credincioși să
se păzească de rătăcirea latină care ii depărtează de Dumnezeu.
Înfuriat de toate acestea, episcopul de Ganos, care fusese înscăunat de
patriarhul Vekos, l-a chemat pe sfânt, împreună cu ucenicii săi: ”Le-a
cerut să fie părtași cel puțin la rugăciunea dinaintea mesei și să se
împărtășescă din mâncarea comună. Când însă nebunul arhiereu a
văzut că sfântul era de neînduplecat și în aceasta și aducea în
discuție Canonul Apostolic al 10-lea care zice că: ”Dacă s-ar
ruga cineva împreună chiar și în casă cu cel afurist, acela
să se afurisească.”, n-a mai putut să rabde spiritul vitejesc si
neînfrânt de nedreptate al marelui părinte.
Umplându-se de mânie, s-a ridicat de pe tronul său, l-a apucat pe
sfânt de cinstita sa barbă și l-a doborât la pământ cu amandouă
mâinile. Îl lovea din toate puterile, îl târa și-i sfâșia carnea de
pământ , îl umplea de răni, îl călca în picioare, lovindu-I cele
dinlăuntru ale sale , fără de rușine și-I zdrobea spinarea cu multe
lovituri. Nu se temea tiranul c-ar putea să se pogoare un fulger din
cer și sa-l ardă.”9
Sf Teodor Studitul: ”In legătură cu cele rânduite de Sfinții Părinți,
trebuie spus că nici a petrece, nici a mânca, nici a cânta împreună,
nici a avea vreo părtășie cu ei (ereticii) nu am primit, ci ”Vai!” se
rostește asupra celor care au părtășie cu ei, fie și doar la mâncare
sau băutură sau simplă relație.10

[150]
2. Participarea la întâlniri sincretiste interreligioase și
intercreștine la care se fac gesturi simbolice sincretiste și rugăciuni în
comun cu ereticii;
3. Prezența Bisericii Ortodoxe Romane și a celorlalte
Biserici Ortodoxe locale în Consiliului Mondial al
Bisericilor;
4. Erezia conform căreia Ortodoxia ar fi doar o parte din
biserică;
5. Erezia conform cărei toate confesiunile creștine, ar fi
ramuri ale Bisericii celei Una (Teoria ramurilor);
6. Erezia conform căreia Biserica ar fi divizată în
confesiuni creștine și noi ar trebui să refacem unitatea Ei
prin minimalismul dogmatic, adică prin a accepta ca bază a unirii
ortodocșilor cu celelelalte confesiuni;
7. Acordul de la Balamand (1993), în care reprezentanții
Bisericii Ortodoxe locale, au acceptat un nou tip de uniație și au
recunoscut pseudo-tainele romanocatolicilor;
• Canonul 46 Apostolic (TAINELE ERETICILOR NU SUNT
TAINE): ”Poruncim să se caterisească episcopul sau prezbiterul, care
a primit ca valid botezul ori jertfa (euharistia) ereticilor. Căci ce fel de
împărtășire (înțelegere) are Hristos cu veliar? Sau ce parte are
credinciosul cu necredinciosul?” (II Corinteni, 6,15)
Sf. Ioan Gură de Aur spunea: ”Nu te amăgească pe tine, o,
ascultătorule, adunările ereticilor că au Botez, dar nu luminare, ci se
botează cu trupul, iar cu sufletul nu se luminează.” Ci și Sf. Leon, in
Epistola cea către Nichita:”Nici un eretic, nu dă sfințenie prin taine”.
Iar Ambrosie, în Cuvântul pentru cei care se catehizesc, zice:
”Botezul, celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfințește.”(Tâlcuirea
Canonului 46 Apostolic, Pidalion de la Neamț 1844)11
Sf. Vasile cel Mare: ”Cei ce s-au lepădat de Biserică nu au mai
avut harul Duhului Sfânt peste ei, căci a lipsit comunicarea prin
întreruperea succesiunii… Cei ce s-au rupt, devenind mireni, nu au
avut nici putere de a boteza, nici de a hirotoni; nici nu puteau da
altora harul Duhului Sfânt de la care ei au căzut.”12
Arhim. Iustin Pârvu, cel mai mare duhovnic al neamului din sec.
XX, condamnă tratatul de la Balamand din 1993: ”Nu poporul
nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate s-au făcut si s-au
semnat pe ascuns. Ierarhii nostri nu au cerut părerea si
acordul poporului, dar nici măcar nu am fost înstiințați. Doamne
fereste, mâine poimâine ne trezim că Biserica Română nu se mai

[151]
cheamă Biserica Ortodoxă, ci catolică. Noi nu ne putem asuma
greselile lor dogmatice. Si vom ține la hotărârile celor 7 sfinte
Sinoade Ecumenice cu prețul vieții. Pentru noi aceasta este sfânt:
mărturisirea de credință a celor 7 Sinoade Ecumenice. Acestea au
fost stabilite de Sfinții Părinți prin Duhul Sânt. Dacă ne lepădăm de
ele, ne lepădăm de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privința
dogmelor. Ierarhii nostri când sunt investiți în episcopie
depun un jurământ cum că se obligă să păzească dreapta
credință si cele 7 Sinoade Ecumenice. Dacă încalcă
jurământul, atunci nu mai sunt episcopi, nu se mai supun
Sfinților Ierarhi, păstorii lor.
Deci dacă ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinților Părinți, cum
să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de furi, ci de glasul
Bisericii, care vorbeste prin Sfinții Părinți, nu prin minți îmbătate de
mitrele aurite din capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile
de la Balamand si Biserica să îsi revizuiască poziția
ortodoxă, spre linistea poporului nostru ortodox. ”Biserica”
catolică deține erezii foarte mari în sânul ei, noi nu avem ce
discuta cu niste fățarnici care si-au inventat propria lor ”biserică” în
afara harului lui Dumnezeu, pentru a fi independentă si de sine
stătătoare, asemenea lui Lucifer care a vrut să îsi ridice alt scaun pe
tronul Dumnezeirii. Papalitatea a închis credinciosilor bisericii lor
porțile Împărăției cerurilor ca să se închine lui pe un alt tron, la
Vatican. Au încercat să ne subjuge si pe noi, aruncând în ograda
noastră sopârla uniatismului, dar sângele martirilor nostril
mărturisitori i-a alungat cu puterea harului lui Dumnezeu. Aceste
compromisuri ale ierarhilor nostri se săvârsesc nu dintr-o
convingere dogmatică, ei stiu prea bine adevărul, ci se
poartă asa datorită intereselor politice. Nu au puterea să se
opună, pentru că a fi episcop în zilele noastre, înseamnă să accepți
condiția de mucenic. Nu e usor nici pentru ei. Noi avem datoria să îi
trezim si să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a se opune
rătăcirilor dogmatice si să fortifice Biserica cu mărturisirea lor
dreaptă.

Noi, cei care am rămas ortodocsi în acest popor, ne dezicem de


rătăcirile si compromisurile lor.”13
2. Prezența la deschiderea lucrărilor ”Sfântului și
Mare” Sinod a delegațiilor comunităților eretice ale
papistașilor, protestanților și monofiziților în calitate de
invitați oficiali, aceasta fiind o inovație fără precedent,
străină tradiției noastre sinodale;
Într-adevăr, acești delegați au fost numiți ca ”reprezentanți ai
Bisericilor surori” de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, chiar
înainte ca Sfântul Sinod să decidă asupra recunoașterii caracterului
ecclesial sau nu, al acestor comunități eretice. Patriarhul Bartolomeu
punându-ne în fața unui fapt împlinit, a trimis un al doilea mesaj, de
data aceasta către membrii Sinodului, și anume că el nu are nicio
intenție de a numi pe eterodocși eretici, ci biserici surori. Niciodată în
istoria Sinoadelor Ecumenice și Locale din perioada bizantină, nu a
existat conceptul de “observatori”. Adică să participe la acestea ca
invitați de cinste, eretici, ale căror învățături eretice au fost de
fapt condamnate de Sinoadele Ecumenice anterioare. Ereticii puteau fi
invitați în calitate de vinovați, ca să ceară iertare și nu ca invitați
de onoare. Numai la Conciliile A și B ale Vaticanului a apărut statutul
de “observator”. Este evident că sinodul panortodox a preluat
standardele papale.
Sf. Ap. Iacov spune: ”Cel ce se arată că este prieten al lor (al
ereticilor), vrăjmaș al lui Dumnezeu este”(Iacov IV,4).”
”Din roadele lor îi veți cunoaște (Matei VII, 15-16)”. Referitor la
aceasta, Sf. Ioan Gură de Aur explică:
”Adică din cuvinte, din proorocia mincinoasă, din fățărnicia lor, din
reaua lor credință, din hula lor îi veți cunoaște. Căci nu poate pomul
rău să facă roade bune. Așa și voi îi veți cunoaște pe unii ca aceștia
din roadele lor. Și, cunoscându-i, să nu-i primiți în casă, nu vă
plecați lor, nu îi învredniciți de cuvânt, nu aruncați mărgăritarele
voastre înaintea lor. Însă păziți-vă de frământătura lor, adică de
erezia lor.”
”Auziți toți care mâncați împreună cu ereticii. Hotărâre dureroasă:
sunteți vrăjmași ai lui Hristos. Căci nici cel ce este prieten cu
vrăjmașii împăratului, nu poate să fie prieten al împăratului și nu se
învrednicește de viață, ci piere împreună cu vrăjmașii și suferă și
mai rele.”
”Auziți iarăși cei ce faceți agape cu ei (cu ereticii): Cum veți scăpa de
mânia ce va să vină peste voi, cum vă pângăriți împreună cu aceștia
prin mâncare și băutură laolaltă? Cum îndrăzniți să vă apropiați de
Dumnezeieștile Taine ale lui Hristos? Sau nu ați auzit de fericitul
Pavel strigând că:” Nu puteți bea paharul Domnului și paharul
demonului; nu puteți avea parte de masa Domnului și de masa
demonilor”(I Corinteni X, 21).”
”Să nu le faceți vreun pogorământ în vreun lucru, nici în mâncăruri
sau în băutură sau în prietenie, sau prin legături cu ei sau prin
dragoste, sau prin împăciuire. Căci cel înșelat în acestea și care face
pogorământ față de ei, se face pe sine străin de Biserica
Sobornicească. Înfricoșați-vă și tremurați cei ce faceți agape cu ei și
îndreptați-vă ca să nu pieriți prin necredința lor.”14
Ierarhii participanți la Sinodul din Creta, după învățătura
Sfinților Părinți și a Sfintelor Canoane trebuia să-i mustre
pe față pe eretici pentru rătăcirea lor și să îi lămurească să
se întoarcă la Biserica Ortodoxă.
• Sf. Ioan Gură de Aur ne îndeamnă: ”Prin urmare, așa faceți
și voi păstorilor, și nu fiți părtași faptelor
celor întunecate ale întunericului, ci mai degrabă mustrați-le pe față,
după cum și apostolii și dumnezeiescul părinte David au avut multe
necazuri din pricina lor și multe lupte, mustrând și certând, dându-i
în vileag și rugându-se lui Dumnezeu împotriva lor.”15
• Sf. Maxim Mărturisitorul (662):
”A tăinui cuvântul Adevărului, înseamnă a te lepăda de el. Bine este a
trăi în pace cu toți, dar numai cu aceia care cugetă aceleași despre
buna credință. Și este mai bine să ne războim, atunci când
pacea lucrează conglăsuirea către rău.”(din Viețile Sfinților
din greacă, 21 ian.)
”Nu este îngăduit ca învățătura luminoasă a Sfinților Părinți să se
unească cu părerile mizerabililor eretici.”16
• Sf. Grigore Teologul: ”Căci mai vrednic de laudă este un război,
decât o pace care desparte de Dumnezeu.”
• Sf. Marcu Evghenicul: ”Bine este să fim împăcați cu toți, dar să
mărturisim când vine vorba de dreapta credință, căci împăcarea
care se face în chip drept și cuvios este o dobândire foarte bună, însă
când se face cu
dreptate și viclenie este un lucru mizerabil și vătămator.”
”E imposibil să chemăm pacea, dacă mai întâi nu se va rezolva
pricina schismei și dacă papa, care s-a proclamat asemenea cu
Dumnezeu, nu-și va veni în sine.”
”Toți dascălii Bisericii, toate Sinoadele, toate Sfintele Scripturi, ne
spun să ne ferim de acești eretici și de împărtășirea cu ei.”
• Cuv. Ghenadie Scholarul(1452): ”Să nu facem nici măcar
tovărășie cu cei care au schimbat cugetul Dreptei Credințe.”17
• Sf. Valsamon arată că de eretici ”trebuie să ne scârbim ca și de
niște întinăciuni și să nu avem legături cu ei.”18
• Sf. Ignatie Teoforul poruncește: ”De aceștia (de eretici) trebuie să
fugiți ca de fiare (…). Trebuie să vă feriți de ei, fiindcă mușcăturile
lor sunt greu de vindecat.”19
• Sf. Vasile cel Mare afirmă: ”Trebuie să evităm orice părtășie cu ei
(cu ereticii) și să le respingem cuvintele ca unele ce sunt otravă
pentru suflete.”20
• Sf. Chiril al Ierusalimului: ”Fugi, dar, de necucernicie și nici
măcar să nu-l saluți pe unul ca acesta ca să nu fi părtaș la
faptele cele neroditoare ale întunericului (Efeseni V, 11); și nici să nu
te amesteci (cu ereticii), nici să nu voiești să intri în discuție cu ei.”21
3. Sinodul și-a început activitatea fără să ratifice în
prealabil toți termenii și Sfintele Canoane Sinodale care au
fost adoptate de Sinoadele Ecumenice anterioare, astfel
încât și acest Sinod să aibă o continuitate organică cu cele
precedente;
Este de reținut că referirea la Sinoadele Ecumenice anterioare a fost o
practică respectată în mod constant de către Sfinții Părinți ai acestor
Sinoade. Prin această practică Părinții au vrut să proclame că accept
ceea ce Sinoadele Ecumenice anterioare stabileau ca și dogme și
că doresc să continue această lucrare. Un exemplu tipic o reprezintă
recunoașterea Sinodului de la 787 ca al VII-lea Sinod Ecumenic în
cadrul Consiliului Ecumenic al Sf. Fotie din perioada 879-880.
4. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă
de conducere străină Ortodoxiei, documentele sinodului
fiind votate doar de cei 14 capi ai Bisericilor, după modelul
papal;
Domnul Profesor de la catedra de Dogmatică Ortodoxă din Tesalonic,
Dimitrios Tselenghidis22 numește Sinodul din Creta în scrisoarea sa
către Sinodul Bisericii Greciei: Conferință - Congres, nicidecum
Sinod. Fiecare Biserică Locală a avut dreptul la un singur vot
care s-a concretizat prin votul Întâistătătorilor
(Patriarhilor). Deci au avut drept de vot doar 10 persoane,
Întâistătătorii Bisericilor Locale prezente. La Sinoadele
autentice votează toți arhiereii. Deci, problema acestui Sinod este
tocmai lipsa de sinodalitate. Cum este posibil ca fiecare Biserică
Autocefală să aibă doar un vot?
5. Delegația BOR a semnat toate documentele propuse
chiar și cele cu abateri doctrinare, precum cel intitulat
”Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine”. Acesta
a fost prevăzut în documentele de la Chambesy din
octombrie 2015 și potrivit căruia ar exista mai multe Biserici
Creștine, din care face parte și Biserica Ortodoxă. Conform
Simbolului de Credință și a conștiinței de sine a Bisericii
Ortodoxe, Biserica este UNA, prin urmare, celelalte
”Biserici” sunt eterodoxe;
Sf. Maxim a spus că: ”Biserica Sobornicească nu este o anume
Biserică sau adunarea Bisericilor locale, care s-au îndepărtat de
Adevăr, ci este cea care păstrează ”mărturisirea dreaptă și
mântuitoare a credinței în Hristos.”23
Sf. Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria în Epistola
sa către Sf. Policarp al Smirnei: ”Tot cel ce se pronunță împotriva
celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar
posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ți fie
lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor.”
Sf. Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: ”Dacă
cineva va binevesti vouă, altceva decât ați primit, să fie anathema.”,
observă că apostolul ”Nu a zis că, dacă propovăduiesc împotrivă, sau
leapădă totul, ci chiar și ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara
celor primite, chiar dacă din întâmplare vor fi mișcați, anathema să
fie.”
Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva
iconomahilor, către clericii din Constantinopol scrie: ”Am urmat
predaniile Bisericii Universale și nu am făcut nici destindere
(scoatere), nici prisosință (adaos), ci învățându-ne apostolicește,
ținem Predaniile pe care le-am primit, primind și îmbrățișând
întotdeauna câte Sfânta Biserica Universală de la începutul
vremurilor a primit oral și prin cris… Căci adevărata și prea dreapta
judecată a Bisercii, nu accept nimic a înoi în ea, nici a face vreo
scoatere. Drept aceea, noi, urmând legile părintești și primind harul
de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau
împuțina cu ceva.”24
6. S-au folosit expresiile ”unitatea creștină a
creștinilor”, precum și expresia ”restaurarea unității
creștine”, acestea fiind complet greșite, deoarece Biserica
nu a pierdut niciodată această unitate; așadar nu are nevoie
să o regăsească, din moment ce Biserica lui Hristos nu a
încetat și nu va înceta niciodată să existe;
7. S-a eliminat din discuțiile preliminare, termenii de
”schismatic” și ”eretic”, înlocuind termenul de ”eretic”, cu
”neortodox”, precum și acceptarea monofiziților,
protestanților și catolicilor drept ”biserici istorice”;
Sf. Grigore Palama spune: ”Defapt cei ce se țin de Biserica lui
Hristos, locuiesc întru Adevăr, iar cei ce au lepădat Adevărul, au
părăsit și Biserica.”25
8. Delegația română și-a asumat multiplele referiri la
”biserici” și confesiuni care contravin Bisericii Ortodoxe
mărturisite prin Crez, ca fiind Una, Sfântă, Sobornicească și
Apostolească Biserică a lui Hristos; Dogma pentru Biserica
Ortodoxă este exprimată foarte concis și exact, în articolul IX al
Simbolului de Credință de la Sinodul I Ecumenic: ”Cred într-Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică”. Este un Domn, o
credinţă, un botez. (Efeseni, IV, 5).
În Soborul al IV-lea a toată lumea, de la Calcedon(451), se
spune: ”Sf. Sobor a toată lumea, a hotărât să nu fie îngăduit nimănui
să facă public, adică să scrie, să alcătuiască, să învețe sau să arate o
altă credință. Iar cei ce-ar îndrăzni să scrie, să alcătuiască, sau să
arate o altă credință, dacă sunt episcopi sau clerici, să fie caterisiți:
primii din episcopate, iar cei de-ai doilea, din rangul lor din cler! Iar
dacă sunt laici, să fie anatemizați.”
Sinodul de la Constantinopol din anul 1724: "Cei care vor
dezerta de la Ortodoxie și vor pãrãsi pãrinteștile și dreptele dogme
ale credinței și Predaniile obstești ale Bisericii și vor decãdea și se vor
îndepãrta cu inovații si cu credințe absurde și cu obiceiuri eterodoxe
și vor falsifica și vor mãslui adevãrul Ortodoxiei, acestia nici nu mai
sunt, nici nu se mai numesc creștini cu adevãrat, ci se taie și se
despart de totalitatea mãdularelor Bisericii și a creștinilor, ca niște
eterodocși și inovatori și se izgonesc afarã din sfântul staul ca niște oi
râioase și mãdulare putrede."
Sf. Maxim Grecul(1470-1556) –este unul dintre cei mai străluciți
monahi și teologi ai secolului al XVI-lea. Acesta și-a consacrat o bună
parte activității sale în Rusia, combaterii celor străini de credința
creștină și nu în ultimul rând, eterodocșilor.
”Cum ziceți că Biserica Latină (catolică) ține cu sârguință Credința
Ortodoxă? (...) Care apostol sau evanghelist a predanisit așa? (...)
Voi latinii care nu numai pe acesta (Simbolul de Credință), ci și
multe alte predanii ale Bisericii le-ați strâmbat și le-ați stricat,
sunteți vrednici să vă numiți, nu doar schismatici, ci și
eretici, ca unii care săvârșiți fărădelege, potrivit
predaniilor și Canoanelor Apostolești și Părintești. (...) Deci
de vreme ce săvârșiți fărădelegi atât de multe și de mari, cum să
avem împărtășire cu voi, care cu osârdie stăruiți în fărărdelegile
voastre? (...) Noi, grecii, rușii, georgienii, bulgarii, sârbii și valahii și
alte popoare suntem în dezacord cu voi latinii, din râvnă pentru
Dumnezeu și nu dintr-o trufie și vanitate fariseică. ”26
”Știm cu siguranță, cu siguranță știm, și din Dumnezeieștile Scripturi am
învățat că a înlocui și a schimba ceva, cât de puțin în învățătura
Credinței, este o mare crimă și pierderea vieții veșnice. ”27
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarh al Constantinopolului (sec.
X): ”Cea mai bună comuniune este comuniunea în credința și în
dragostea cea adevărată. Nu există nimic mai minunat decât
Adevărul! Există doar o singură Biserica a lui Hristos, Apostolească
și Sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două. Iar celelalte sunt
sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiților. Noi,
dreptcredincioșii creștini, acestea gândim, așa credem, pe acestea le
vestim. Este nevoie să păzești toate, fără nicio excepție și, mai presus
de toate, cele ale credinței. Pentru că, dacă ai devia cât de puțin,
păcătuiești păcat de moarte. Și acestea ce au fost hotărâte la
Sinoadele Ecumenice și de obște, trebuie ca toți să le păzească. Și toți câți
păzesc cele pe care fie unul dintre părinți le-a scris în chip
particular, fie un sinod local statornicit, au dreaptă judecată. Dar
pentru cei care nu le primesc, este înfiorătoare neglijența.”
Sf. Marcul Evghenicul, Mitropolitul Efesului, descriind pe
papistași a zis: ”Aceștia nu sunt doar schismatici, ci și eretici. Deci nu
trebuie să facem unirea până ce nu se vor lepăda la adăugirea la
Crez și vor mărturisi Crezul la fel ca și noi.”28
9. Denumirea de ”Sinod Panortodox” este neortodoxă,
deoarece cuvantul panortodox înseamnă a tot ce înseamnă
ortodox, iar in Creta au lipsit patru Biserici (Georgia,
Bulgaria, Antiohia, Rusia);
10. În Tradiția Bisericii, Sfintele și marile Sinoade,
erau alcătuite din reprezentanțe ale Bisericilor Autocefale,
în cadrul cărora votau toți arhiereii participanți. La Sinodul
din Creta, potrivit regulamentului, nu votează toți arhiereii
din Sinod, ci doar Bisericile Autocefale prin întâistătătorii
lor, ceea ce contrazice eclesiologia ortodoxă si Dreptul
Canonic Ortodox;
Asemenea s-a întâmplat și la sinodul de la Ferarra Florența, de pe
timpul Sfântului Marcu Evghenicul. Sfântul numea acel ”sinod”,
”adunarea lui Caiafa” (Matei 26,3 și 57), adică, au existat întâlniri și
învoieli ascunse în chilii și în case, nu la vedere, așa cum se cuvine
unei adunări ecumenice.
Când s-a ajuns la semnat, mulți nu știau bine cuprinsul
actelor pe care îl iscăleau, declară Siropulus. (…) Subiectele
însemnate nu fuseseră discutate în ședințe deschise. Nu a existat
un vot al întregii adunări. Mulți au semnat fără a-și face publice
părerile. Nu a fost o unire printr-o dezbatere teologică
liberă, ci una ce slujea scopuri politice.”
Referitor tot la acel sinod, Sf. Marcu îi scria lui Solarius:
”Acest sinod nu poate fi numit nici ”sfânt”, nici ”ecumenic”,
din următoarele pricini: documentul nu a fost roada unor
discuții despre credință dintre frați veniți liberi întru Hristos.
Împotriva grecilor, s-au folosit mijloace silnice pentru a-I înfricoșa și
a-i face să semneze. Episcopul Avramie al Suzdalului a fost chiar
întemnițat. Alții au fost slăbiți prin foame și prin amenințarea morții.
(…) Unii s- au lăsat în chip rușinos să fie mituiți cu bani, iar unii
chiar au fost convinși de argumentele latine.”29
11.Îngrijorătoare sunt și afirmațiile cu privire la
căsătoriile mixte între ortodocși și neortodocși. Astfel, într-
un comentariu cu privire la textul ”Taina căsătoriei și
impedimentele sale”, în articolul 5.a. se menționează:
”Casătoria între ortodocși și neortodocși poate fi
binecuvântată în funcție de acrivia canonică (canonul 72 al
Sinodului Quinisext din Trullo)”. Cu toate acestea ea poate
fi celebrată din îngăduința și iubirea omului, cu condiția ca
toți copiii din căsătoria în cauză, să fie botezați și crescuți în
Biserica Ortodoxă;
Această acceptare a căsătoriilor mixte încalcă canoanele urmatoare:
• Canonul 10 (SINODULUI AL V-LEA DE LA LAODICEEA -
343): ”Nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii să împreune cu
nebăgare de seamă pe fiii lor cu ereticii, prin legătura căsătoriei.”
• Canonul 31 (SINODUL AL V-LEA DE LA LAODICEEA -
343): ”Niciun eretic nu se cuvine a încheia căsătorie sau a se da fiii
sau fiicele dupa eretici, ci mai ales a-i lua dacă făgăduiesc că se fac
creștini.”
• Canonul 23 al Sf. Ioan Ajunătorul: ”Canonul 72 al aceluiași
sinod hotărăște că, dacă un ortodox se împreună cu o femeie eretică,
nunta să fie fără valoare și căsătoria nelegiuită să se desfacă; iar
dacă vor stărui în această căsătorie, să se afurisescă.”
• Canonul 72 Trullan, an 692 (CREȘTINII SĂ NU SE
CĂSĂTOREASCĂ CU ERETICII ȘI NECREȘTINII): ”Să nu se
îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege prin căsăstorie cu femeie
eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească prin căsătorie cu
bărbat eretic, ci de s-ar și vădi că s-a făcut un lucru ca acesta de
către vreunul dintre toți, căsătoria (nunta) să se socotească fără de
tărie și căsătoria(însoțirea nelegiuită) să se desfacă, căci nu se cade a
amesteca cele ce n-au amestecare, nici oile să se împerecheze cu lupul
și nici părții lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoșilor; iar dacă cineva
ar călca cele rânduite de noi să se afurisească.”
Ierom. Nicodim Sachelarie, în cartea ”Pravilă bisericească”
(pag.121) spune: ”Cine își va însura întraltă credință fetele și feciorii,
unii ca eceia să aibă pocăință 5 ani; așișjderea și popii ceia ce-I vor
cununa și aceia să aibă pocăință 5 ani, afară de Biserică.” (Pravila
Bisericească de la Govora 1640, pag.100)
Sf. Cosma Etolianul (1779): ”Noi avem poruncă ce spune să
anatematizăm pe oricine adaugă sau nu crede în ceva mic
din cele pe care le-au legiut Părinții Bisericii noastre.” 30
12.S-a constatat tendința structurilor puse în mișcare
la nivelul Sinodului spre constituirea unei guvernări
mondiale și a unei singure religii pentru conducerea lumii,
străine și contrare Bisericii Ortodoxe.
13.Una din reglementările așa-zisului ”Sinod Mare și
Sfânt”, contrară eclesiologiei ortodoxe, impune hotărârile
sinodului tuturor membrilor bisericilor ortodoxe, sub
amenințarea că vor fi pedepsite toate grupurile de creștini
care nu vor primi hotărârile lui.
Potrivit eclesiologiei ortodoxe și Dreptului Canonic Ortodox,
hotărârile Sfintelor si Marilor Sinoade Ecumenice care
privesc chestiuni de credință, trebuie supuse judecății și
aprobate ori respinse atât de arhiereii eparhioți, cât și de
clerul, monahii și poporul ortodox;
Ascultarea de episcopi nu este lipsită de discernământ și fără condiții.
Nu trebuie să ascultăm fără discernământ în ceea ce spun și hotărăsc
episcopii. Dacă ar fi fost valabilă asta, Credința Ortodoxă ar fi
dispărut, nu ar mai fi avut Sfinți luptători și mărturisitori.
Câți episcopi si patriarhi nu au adoptat și învățat erezii și câte sinoade
în istoria Bisericii nu s-au adunat pentru a sprijini rătăciri și abateri de
la învățătura religioasă? Trebuia ca toți credincioșii Bisericii să facă
ascultare și să urmeze rătăcirile? Atunci nu ar mai fi existat dogme

[160]
sănătoase, le-ar fi desființat pe toate ereticii. N-ar fi existat Sfinții
Atanasie, Vasile, Grigorie, Maxim, Damaschim, Fotie, Palama și Marcu
Evghenicul. De multe ori au exprimat adevărul credinței și au fost în
prima linie împotriva ereticilor, simpli monahi și egumeni, precum
Maxim Mărturisitorul, Sf. Ioan Damaschim, Sf. Teodor Studitul. Au
fost ei neascultători și nedisciplinați? Au exprimat conștiința
neschimbătoare a credincioșilor Bisercii care este autoritatea înaltă în
Biserica Ortodoxă. ”Patriarhii și sinoadele nu sunt mereu fără de
greșeală, ascultăm de episcopi și de sinoade când păzesc dogmele și
Canoanele Bisericii care veghează pentru suflete noastre. Când
nesocotesc credința și tradițiile, când vin la noi cu altă învățătură, nu
numai ca nu îi urmăm, dar întrerupem orice comunicare cu ei. În
problemele credinței și păzirii Sfintelor Canoane, ascultarea a fost
desființată de episcopii care nu au păstrat Tradiția Bisericii.”31
Episcopii trebuie să se învrednicească de a fi ascultați de
credincioși, când ei înșiși ascultă de adevărul Bisericii, după
cum spune troparul Sfinților Sfințiților Ierarhi, aceștia sunt
succesori ai Apostolilor. Simpla continuare în timp a succesiunii
apostolice, fără succesiunea adevarului și credinței, îl scoate pe
episcop în afara hotarelor Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și
Apostolești. ”Trebuie să ascultăm pe Dumnezeu mai mult
decât pe oameni.” (Fapte 5,29)
• Canonul 58 de la Sfinții Apostoli:”Episcopul sau prezbiterul
arătând nepăsare clerului sau poporului și neînvătându-i pe aceștia
dreapta credința, să se afurisească, iar stăruind în nepasare și în
lenevie, să se caterisească.”
Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a putea rămâne
în comuniune cu Adevărul- Hristos. Dar dacă comuniunea episcopului
cu Hristos este pierdută datorită unei stricări a credin_ei printr-o
mărturie făcută în mod public, ce comuniune mai poate exista între un
ortodox care păstrează curată credin_a și acel episcop? Cum putem
noi să tăcem, când între ierarhii și preoții noștri sunt care susțin că
tainele catolicilor sunt valide?!
Sf. Ioan Gură de Aur spune: ”Și eu, iarăși, vă voi spune cele
asemănătoare: Vedeți să nu vă înșele careva, nici din cei dinăuntru
(bisericii), nici din cei dinafară, nici episcopi, nici preot, nici diacon,
nici citeț, sau oricare ar grăi cele strâmbe. Ei vor veni la voi în haine
de oi, dar pe dinlăuntru vor fi lupi răpitori. Au înfățișarea dreptei
credințe, dar tăgăduiesc puterea ei.”32

[161]
Sf. Teodor Studitul: ”Nu este cu putință, nu este, o, stăpâne, nici
Biserica de la noi, nici alta, să facă ceva în afara legilor și canoanelor
așezate în ea. Fiindcă dacă s-ar face acesta, deșartă e Evanghelia,
zadarnice Canoanele, și fiecare ar face după placul arhieriei sale și i s-
ar îngădui să facă împreună cu cei ce sunt cu el, precum i-ar părea
de cuviință: să fie el un nou evanghelist, un alt apostol, un alt
legiutor.”33
Mitropolitul Augustin de Florina:”Episcopul trebuie să asculte
de Evanghelie. De aceea episcopul este hirotonit sub Evanghelie, și
asta înseamnă, după cum spun Părinții, că poporul va asculta de
episcopi cu o condiție ca episcopul să asculte de Evanghelie.
Atunci când episcopul nu ascultă de Evanghelie și nu trăiește după
Sfintele Canoane, clericii și poporul nu sunt obligați să asculte de
episcopi. (…) Și atunci clericii și monahii eroici, chiar și simpli
laici, în cazul când episcopii tac, când amvoanele nu mai vorbesc,
au dreptul și sunt obligați să spună cele pe care nu îndrăznește
să le spună episcopul, fie din frică, fie înrâurit de duhul lumesc sau
dintr-o percepție greșită. În istoria bisericească, atunci când
amvoanele oficiale au tăcut, Ortodoxia a fost preluată de monahii
simpli și smeriți și de popor, de femei și bărbați.”34

Oprirea pomenirii episcopului locului are temei canonic:

• Canonul 15 al sinodului al 9-lea local de la Constantinopol,


numit si sinodul I-II (861): ”Cele rânduite pentru prezbiteri,
episcopi, si mitropoliţi, cu mult mai vârtos pentru patriarhi se
potrivesc. Drept aceea dacă vreun prezbiter, sau episcop, sau
mitropolit ar îndrăzni a se depărta de împărtăsirea cea către
patriarhul său, si n-ar pomeni numele lui precum este hotărât si
rânduit întru dumnezeiasca mistagogie, ci mai înainte de
sinodiceasca înfăţisare si de deplinita lui osândire ar face schismă,
aceasta a hotărât Sfântul Sinod, cu totul a fi străin de toată ierarhia
(preoţia), dacă numai se va vădi că a nelegiuit acest lucru. Si mai
ales s-au pecetluit si s-au hotărât acestea pentru cei ce cu pricinuire
de oarecare vinovăţie se depărtează de ai lor întâi sezători si fac
schismă, si rup unirea Bisericii. Că cei ce se despart pe sinesi de
împărtăsirea cea către întâiul sezător al lor pentru
oarecare eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Sfinţii
Părinţi, de acela adică care eresul în public îl propovăduia,
si cu capul descoperit îl învăţa, unii ca acestia nu numai
canonicestii certări nu sunt supusi, îngrădindu-se pe sinesi
despre împărtăsirea numitului episcop, mai înainte de
sinodiceasca cercetare, ci si de cinstea cea cuvenită celor
dreptslăvitori se vor învrednici. Că nu au osândit episcopi,
ci minciuno-episcopi si minciuno-învăţători. Si nu cu
schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi
Biserica de schisme si de împărţiri.35
Tâlcuirea din Pidalion: Cele ce Canoanele cele mai de sus au
rânduit pentru episcopi si mitropoliţi, aceleași le rânduieste cu mult
mai vârtos canonul acesta pentru patriarhi. Însă acestea să se facă
dacă pentru oarecare vinovăţii, curvii să zicem, sau ierosilii (adică
furare de cele sfinte) si altele ca acestea, s-ar despărţi de împărtăsirea
cu întâiul sezător al lor, iar dacă întâi sezătorii cei numiţi ar fi eretici si
eresul lor l-ar propovădui întru arătare, si supusii lor pentru aceasta se
despart de ei mai înainte încă de sinodiceasca judecată pentru eresul
acela. Unii ca acestia despărţindu-se de aceia nu numai nu se
osândesc, ci si de cinstea cea cuvenită ca niste dreptslăvitori, sunt
vrednici. Că nu au pricinuit schism Bisericii cu osândirea aceasta, ci
mai ales o au slobozit de schismă si eresul minciuno-episcopilor
acelora.36
Canonul face foarte clar distincția între greșelile morale și
cele dogmatice. În cazul în care un episcop este învinuit de abateri
morale iar preotul întrerupe pomenirea lui, acel preot se face vinovat
de schismă pentru că nu a așteptat judecata sinodală și prin îngrădirea
sa l-a considerat și judecat vinovat pe episcopul său înainte să se
pronunțe o hotărâre a judecății sinodale.
Dar alta este situația în cazul în care abaterile sunt în
legătură cu credința. Astfel în cazul în care episcopul însuși
învață și propovăduiește o erezie în mod public, prin cuvânt
vorbit sau scris, de care iau cunoștință cei din jurul său, iar
acea erezie a fost condamnată de Sinoade sau de Sfinții
Părinți, preotul nu mai e dator să aștepte judecata sinodală,
aceasta deoarece episcopul însuși se arată pe sine de partea acelei
erezii pe care o propovăduiește, fără să fie acuzat de nimeni, iar acea
erezie fiind condamnată deja, singur se vădește pe sine vinovat. Deci
preotul are acest drept de a recurege la această măsură de
îngrădire, fără să greșească în ceva anume și fără să se facă
vinovat de schismă, ci chiar este vrednic de laudă fiindcă de
fapt apără Biserica de schismă și de răspândirea ereziei.
Așa cum specifică canonul foarte clar, îngrădirea se face față de
minciuno-episcopi (pseudoepiscopi), adică față de erezia mărturisită și
de cel care o mărturisește și nu de Biserică.
Dacă episcopul crede în taină în mod eretic, preotul nu are
nici o vină, pentru că nu se poate face răspunzător pentru
ceea ce nu știe.
Sf. Ioan Gură de Aur accentuează asupra îndatoririi membrilor
bisericii de a mustra clerul care învață neortodox: ”Trebuie ascultat de
învățători și de preoti și de a nu-i judeca, chiar dacă ar avea o viață
urâtă; dacă însă credința le e greșită, nu trebuie doar să nu îi
ascultăm, ci să fugim de ei și să îi judecăm.” (Omilia 2, Epistola 2
Timotei).
Sf. Atanasie din Paros (1721-1813), vestit pentru râvna și acrivia
sa în privința credinței, cât și pentru predicile înflăcărate, pentru
luptele împotriva ereticilor, îndemna să nu tăcem atunci cînd este
primejduită credința. ”Nu este drept, nici cuvenit, desigur, celor
binecinstitori, să tacă atunci când cei ce caută să statornicească
rătăcirea, încalcă legile lui Dumnezeu; acolo unde se primejduiește
Dumnezeu, precum a zis un mare Parinte, ce om binecinstitor poate
să tacă?”37
Sf. Gherman cel Nou al Constantinopolului (1224-1240), într-o
scrisoare de a sa, din 1229, îi îndemna pe ortodocșii din Cipru: “Fugiți
cu grăbire, depărtându-vă de preoții care s-au plecat stăpânirii
latine. Să nu vă adunați cu ei în biserică, nici să nu primiți din
mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă este mai bine să vă rugați lui
Dumnezeu, singuri în casele voastre, decât să vă adunați în biserică,
dimpreună cu slugarnicii latino-cugetatori.”38 ”Acei clerici care
recunosc Biserica noastră și voiesc să țina credința predanisită de
Sfinții Părinți, să nu se plece arhiereilor lor care s-au supus latinilor.
Nici să nu le dea câtuși de puțin ascultare, din pricina că episcopii îi
vor afurisi (cu scopul de a-i convinge să se supună bisericii latine),
fiindcă o asemenea afurisenie n-are nicio putere, ci se abate mai
curând asupra celui care a dat-o. Iar aceasta deoarece s-au făcut
pricină de sminteală poporului lui Dumnezeu, ca unii care au călcat
acrivia Sfintelor Canoane și i-au primit pe episcopii străini și
uzurpatori și le-au dat mâna, semn al supunerii și al înrobirii.”
Sfântul Nicodim Aghioritul (1809) spunea: ”Se cuvine să ne
îngrădim pe noi înșine și să ne separăm de episcopii care în chip
vădit, stăruie în greșeală, privitor la cele ce țin de Credință și de
Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau nedrepți.”39
Sf. Cuv. Paisie Aghioritul spunea că ”Biserica Ortodoxă nu are
nicio lipsă. Singurul ei neajuns este lipsa ierarhilor si păstorilor
mărturisitori cu principii patristice”.
Sf. Ioan Iacob de la Neamț (1960) spunea: ”Iar câțiva din
slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi, defaimă aceste Sfinte
Canoane, numindu-le BARIERE RUGINITE. Canoanele sunt
insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sfinții Părinți ai
celor șapte Sinoade Ecumenice și ei zic: «Canoanele de multă
vechime care le au, au ruginit. » Nu zic că lor, de multă grăsime si
nefrică de Dumnezeu, li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzânu-
le și părul, și barba și mustața, facându-se ca femeile. Cum e chipul
Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea, Sfintele
Canoane ale Sfinților ei le încalcă în picioare, dar predică sus și tare
că sunt ortodocși.” 40
Sf. Tarasie patriarhul Constantinopolului (806): ”Să aducem
aici în mijloc cărțile distinșilor Sfinților Părinți, ca să-i ascultăm. Și din
acestea să extragem și să adăpăm fiecare dintre noi turma noastră.
Deoarece hotarele pe care le-au așezat Părinții noștri nu se mută; ci,
după ce a învățat Predania apostolică, să păzim Predaniile pe care
le-am primit.”41
Sf. Ioan Damaschin (749): ”Auziți popoare, seminții, limbi,
bărbați, femei și copii, cei mai mari, cei mai tineri și pruncii, sfântul
neam al creștinilor! Dacă cineva va învăța, în afara acestora pe care
le-a primit Sfânta Biserică Sobornicească, de la Sfinții Apostoli, de la
Părinți și de la Sinoade, să nul ascultați, nici să primiți sfatul
șarpelui, după cum l-a primit Eva și a cules moarte. și chiar dacă v-
ar învăța un înger sau un împărat în afara acestora pe care le-
ați primit, astupați-vă urechile.”42
Sf. Chiril al Alexandriei (444): ”Dacă cineva schimbă ceva în
sfintele și dumnezeieștile dogme patristice, acest lucru nu trebuie sa-l
luăm drep clarviziune, ci drept crimă și abatere de la dogmă și
păcătuire împotriva lui Dumnezeu.” Tot Sfântul spune: ”Atunci se
mărește numele păcii, când nu ne vom împotrivi părerilor Sfinților,
nici nu vom făptui împotriva hotarelor celora.”43
”Nu vă înjugați la jug străin cu cei necredincioși, căci ce însoțire are
dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtășire are lumina cu
întunericul? Și ce învoire este între Hristos și Veliar sau ce parte are
un credincios cu un necredincios? .”(II Corinteni 6,14-15)
Sfântul Ignatie Teoforul în cuvântările sale afirmă: ”Un episcop
care a devenit eretic nu mai este episcop, dar dacă credincioșii
continuă să-l considere pe el episcop ortodox, dacă continuă să vină
la slujbele din bisericile ce îl pomenesc pe el, să primească “darurile”
sau „binecuvântările” lui, atunci vor cădea cu toții în afara Bisericii.”
La Sfântul Teodor Studitul găsim că ”Niciun sinod al ierarhilor
ortodocși nu este canonic, dacă nu păzește cu totul, Sfintele Canoane
instituite.”44. Tot același sfânt sustine că ”cei care nu accept toate
rânduielile canonice ale Sfintelor Sinoade, nu sunt pe
deplin ortodocși, chiar dacă cred drept în toate dogmele
ortodoxe.”45
Arhim. Filotei Zervakos mărturisește că: ”aceia care au fost
înrolați de Stăpânul Împărăției Cerurilor să lupte, s-au moleșit. și nu
numai că au slăbit, ci s-au adâncit în somnul greu al trândăviei și al
nepăsării. Dorm și s-au făcut nevăzuți, iar vrăjmașii se văd peste tot,
veghează neîncetat, lucrează, pătrund în orașe, comune, sate,
împresoară pamânt si mare, se zbat, cheltuiesc bani nenumărați ca
să ia ostateci și să adune prozeliți, partizani, ucenici, pentru a ucide
sufletele ortodocși și a dezrădăcina Credința noastră Ortodoxă, fără de
care este cu neputință să ne mântuim.”46
Sf. Chiril, patriarhul Ierusalimului: ”Mai înainte ereticii își
mărturiseau rătăcirea lor pe față; acum însă este plină Biserica de
eretici ascunși. Oamenii s-au lepădat de Adevăr, și neadevărul le
încântă urechile. Se grăiește ceva care desfată urechile? Toți oamenii
ascultă cu plăcere. Se grăiește ceva folositor sufletului? Toți
se îndepărtează. Cei mai mulți oameni s-au lepădat de învățăturile
cele drepte; este ales răul mai mult decât binele. Aceasta este deci
“lepădarea de credință” (II Tes. 2,3). Trebuie asteptat dușmanul
(Antihristul), în parte a și început de pe acum să trimită pe
înaintemergătorii lui, ca să vină pregătit la vânătoare. Ai grijă de
tine, omule, și întărește-ți sufletul! Biserica îți arată acum, înaintea
Dumnezeului celui viu (I Tim. 6,13), și te învată mai dinainte cele cu
privire la Antihrist, înainte de venirea lui. Nu știm dacă vine în
timpul vieții tale și nici nu știm dacă vine după trecerea ta din
această viată. Este bine însă ca tu să cunoști semnele venirii lui și să
întarești mai dinainte.”47
Sfântul Marcu Evghenicul, care a luptat dârz împotriva
Sinodului de la Ferrara Florența, din anii 1438 – 1439, când
ierarhii ortodocși au trădat Ortodoxia, semnând si
acceptând unirea cu catolicii, a rămas neclintit în Dreapta
Credință, refuzând să semneze orice document prin care se accepta
unirea cu catolicii. ”Văzând că nu e nicio nădejde să îl înduplece pe
efesean (Sf. Marcu), papa a amenințat că-l va depune dacă nu
semnează. Dar neînfricatul apărător al Ortodoxiei, dădu papei un
răspuns hotărât zicând: Sinoadele au osândit pe cei ce nu se supun
Bisericii și se alătură părerilor potrivnice învățăturii sale. Eu nu
propovăduiesc slava mea, nici am spus ceva nou sau necunoscut în
Biserică. Nu fac decât să păstrez în chip neclintit, învățătura curată
și neprihănită pe care Biserica, primind-o de la Hristos, Mântuitorul
nostru, a ținut-o întotdeauna și încă o ține. Această învățătură a
fost ținută și de biserica Romei cu cea a răsăritului până la
începutul schismei (...). Și cine poate defăima sau osândi
această învățătură binecinstitoare? Deci dacă stau
neclintit în această învățătură și nu voiesc să mă abat de la
ea, cine cutează a mă judeca drept eretic? Mai întâi trebuie
să judecați învățătura în care cred și apoi să mă judecați pe
mine. Însă dacă mărturisirea mea este sfântă și
dreptslăvitoare, așa cum și este, cum oare sunt vrednic de
judecată?”48
Faptul că Sf. Marcu nu a trădat Ortodoxia, după sinod, a fost așteptat
acasă și cinstit de popor ca un sfânt, iar ceilalți episcopi au fost
mustrați. Oamenii îi ocoleau pe episcopii care semnaseră și chiar le
aruncau cuvinte de batjocură. Cereau explicații episcopilor care au
trădat Ortodoxia, iar Episcopul Antonie al Iracliei (participant la
sinod) și cu ceilalți, au răspuns cu adâncă întristare oamenilor:
”Ne- am vândut credința, am schimbat bunacinstirea cu necinstirea,
am trădat credința cea curată; am schimbat Ortodoxia cu
heterodoxia și trădând jertfa cea curată de mai înainte, ne-am făcut
azimți. Oamenii au întrebat: ”Dar pentru ce ați semnat?” Cu multă
părere de rău ei au răspuns:”Ne-am temut de franci, neau silit”. Însă
oamenii au stăruit: ”Oare latinii v-au bătut, ori în temniță v-au
aruncat?” Ei au răspuns: ”Nicidecum. Tăia-ni-s-ar mâinile ce au
iscălit nelegiuita hotărâre. Smulge-ni-s-ar limbile ce au rostit
învoirea cu latinii.”49

La Sinodul care a avut loc în Creta, treizecișitrei de


episcopi nu au semnat textul final ”Relațiile Bisericii
Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine”, prin care se
recunosc celelalte confesiuni ca fiind biserici. Dacă acești
mitropoliți NU au semnat, deși s-au făcut presiuni și asupra
lor, de ce delegația B.O.R a semnat totul și a fost deschisă
spre toate rătăcirile?! Ei ce răspuns au pentru credincioși? De ce
nu se ține cont de miile de semnături adunate din toată țara, împotriva
acestui sinod tâlhăresc? De ce poporul nu are dreptul să mărturisească
adevărul fără amenințări din partea ierarhilor? Unde este dragostea
pentru poporul dreptcredincios, când nu se ține cont de durerea și
frământările oamenilor cu privire la acest sinod? Dragostea și interesul
ierarhilor noștri este mai mult aplecată spre eretici (catolici,
protestanți, evrei, etc.), iar lacrimile și strigătele oamenilor sunt
ignorate? Ce atitudine ar trebui să avem, noi, cei care nu suntem
luați în considerare de acești ierarhi? Ar trebui să lăsăm bisericile
goale, să nu mai participăm la slujbele lor, până ce ei nu se leapădă de
toate ereziile prin care au făcut o prăpastie între cler și popor! Tot așa
au procedat oamenii și în vremea Sfântului Marcu
Evghenicul. ”O tăcere aproape dureroasă învăluia Biserica
atunci, când în vremea
Postulu Mare, din 1440, bisericile au fost goale și nu s-au
ținut slujbe. Nimeni nu voia să slujească cu
episcopii care semnaseră unirea cu latinii.”50 Sfântul Marcu,
nu numai ca nu a mai slujit cu ierarhii care semnaseră, dar nu a fost de
acord cu prezența acestora nici la moartea lui. ”Sfântul, cunoscând
apropiata sa moarte, era îngrijorat ca nu cumva patriarhul sau
ierarhii și clericii, să-i arate o părută cinstire la înmormăntarea sa,
amăgind astfel poporul să creadă că Marcu avea partășie cu ei. Deci
înaintea unor oameni de încredere a spus fără ocolișuri că niciodată
nu a primit părtășia cu prounioniștii și că leapădă unirea si dogmele
latine.” Apoi a spus:”Sunt pe deplin încredințat că, cu cât stau
mai departe de el (adică de patriarh), și de cei ca el, cu atât
sunt mai aproape de Dumnezeu și de toți sfinții.” Fericitul
bărbat a poruncit apoi ca nimeni din acea partidă să nu se apropie
nici de înmormântarea sa, nici de mormântul său. Apoi a poruncit ca
nimeni din cei ce erau cu ei, să nu slujească împreuă cu patriarhul si
clerul său, în dumnezeieștile slujbe. El a spus că li se cade să nu se
amestece cu unioniștii și să rămână osebiți de ei, până când
Dumnezeu va da îndreptare și pace. În ziua fericitei sale adormiri,
ultimele gânduri ale sfântului au fost pentru Ortodoxie, căreia își
afierosise întreaga viață.”51
Așadar episcopului i se cere dreapta credință, pentru a
putea rămâne în comuniune cu adevăratul Hristos, iar astfel
să fie cu adevărat păstor al turmei sale și să lucreze cele
sfinte.
Sf. Teodor Studitul, în Scrisoarea 553 către soția unui spătar al
cărui nume e Mahara scria: ”Și mi-ai spus că te-ai temut să spui
preotului tău să nu-l pomenească pe ereziarh (autorul unei erezii) la
Liturghie. Ce să-ți spun acum, despre acest lucru, nu văd decât
că întinarea are împărtășania din singurul fapt că-l pomenește (pe
ereziarh), chiar dacă ortodox ar fi cel ce face Sf. Liturghie.”52
Dacă Domnul a zis ”nu judecați ca să nu fiți judecați”, mulți îsi
pun întrebarea cu ce drept îi judecăm pe mai marii noștri. Acestora le
răspunde Arhim. Filotei Zervakos, ucenic al Sfântului Nectarie:
”Dacă rosteam sau scriam papei sau patriarhului: « Eu sunt
judecător și vă voi judeca și vă voi osândi», atunci aș fi fost călcător
al poruncilor lui Dumnezeu, aș fi fost vrednic de condamnat, căci nici
mie și nici altcuiva nu-i este permis să judece aproapele. Dar să spui
și să aperi adevărul, când vezi că sunt nesocotite cuvintele,
legile, învățăturile, povețele și poruncile lui Dumnezeu,
dogmele, Sfintele Canoane și Sfânta Tradiție, nu numai ca
nu este interzis să judeci, ci se și impune să faci aceasta.
Atunci când Irod și-a lăsat soția legitimă și nesocotind Legea lui
Dumnezeu, a luat-o pe femeia lui Filip, fratele său, cel mai mare
dintre cei născuți din femeie și dintre prooroci, Sfântul
Înaintemergător, care locuia în pustia Iordanului, auzind aceasta, a
părăsit pustia și liniștea și s-a ridicat împotriva lui Irod, fără sa-I fie
teamă de puterea împărătească și i-a spus cu mult curaj și
îndrăzneală:”Impărate, legea lui Dumnezeu, nu îți permite să iei pe
femeia fratelui tău!” Nu i-a zis: «Eu sunt judecător și am venit să te
judec.» I-a adus aminte de Legea lui Dumnezeu ca să-l înspăimânte
și să înceteze fărădelegea. În felul acesta, mulți Sfinți Părinți din
pustie și mănăstiri, Antonie, Eftimie, Teodor Studitul și
mulți alții, ci ar și stâlpnicii, în vremuri și împrejurări diferite,
văzând că Biserica Ortodoxă este războită de împărați, arhierei,
preoți, monahi și mireni eretici au părăsit pustiile și mănăstirile lor și
s-au dus grabnic în orașe ca ostași și războinici buni ai Domnului. Și
înarmați cu armura Duhului Sfânt, s-au ridicat împotriva
împăraților și stăpânilor, cercetând cu îndrăzneală
rătăcirile și ereziile, nepăsându-le de chinurile tiranilor, de
întemnițări și prigoniri, preferând să moară pentru
Adevăr și Ortodoxie.
Și dacă nu existau astfel de luptători viteji (…), apărători ai Credinței
noastre Ortodoxe, care să se războiască cu minciunea și amăgirea,
cu ereziile și cu ereticii, astăzi nu ar fi existat Ortodoxia și învățătura
sănătoasă.”53
14. Recunoașterea ”Consiliului Mondial al
Bisericilor” (CMB) ca model doctrinar, deși sunt
binecunoscute atât originile, cât și scopul său ascuns.
Astfel, prin intrarea Bisericii Ortodoxe în CMB, se afirmă acordul
acesteia cu următoarele învățături cu totul neacceptate: ”Scopul
primordial al comuniunii bisericilor în Consiliul Mondial al
Bisericilor este acela de a se chema una pe alta spre unitatea văzută
într-o singură credință și spre participarea la o singură Euharistie
exprimată în cultul și în viața comună în Hristos, prin mărturie și
slujire către lume, și de a avansa către această unitate, pentru ca
lumea să creadă.” (Constituția CMB, III) În Declarația de la
Toronto 4.3, despre Bisericile membre ale CMB, se afirmă:
”Bisericile membre recunosc că apartenența la Biserica lui
Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la
propriul lor trup bisericesc. (...) Toate Bisericile creștine, inclusiv
biserica Romei, consideră că nu există o identitate completă între
apartenența la biserica lor și apartenența la biserica universală. Ele
recunosc că există membri ai bisericii în afara zidurilor ei (extra
muros), că aceștia aparțin bisericii în mod egal (aliquot modo), sau
chiar că există biserică în afara bisericii. (ecclesia extra
ecclesiam).”
Noi nu putem accepta că toate membrele CMB, inclusiv
Biserica Ortodoxă, recunosc că toate bisericile participante
la ea sunt nedepline, atunci când spun că apartenența la Biserica
lui Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenența la propriul lui
trup duhovnicesc; adică de la început se pun pe picior de egalitate
toate membrele organismului CMB, iar dacă Biserica Ortodoxă
acceptă prin participarea ei la CMB că este nedeplină și printr-un
sinod întărește aceasta ca fiind doctrina ei oficială, atunci se neagă pe
sine însăși, își neagă unitatea, sfințenia, universalitatea și
apostolicitatea, Îl neagă pe Hristos și Îl reneagă, iar aceasta înseamnă
că se leapădă de El. Biserica cea UNA a lui Hristos, nu suferă nicio
știrbire. ”Iisus Hristos, ieri si azi si în veci, este acelasi.”
(Evrei 13, 8)
Sf. Cuv Teodosie de la Pecerska (1073) spunea: ”Păzește-te fiule,
de cei cu credință strâmbă și de toate discuțiie lor, căci și pământul
nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce trăiește in Credința Otrodoxă,
își va mîntui sufletul.”54
Părintele Haralambie Vasilopoulus a fost unul din cei mai mari
apărători ai Ortodoxiei din sec. XX. Credința lui în Dumnezeu era vie

[170]
și fermă. Prin predicile lui înflăcărate, prin cărțile revelatoare, a
demascat pe cei care luptă împotriva Ortodoxiei, pe masoni,
ecumeniști, iehovoști și pe toți ereticii contemporani care luptă
împotriva Adevărului.
”Într-adevăr e de neînțeles că luăm parte la congrese, unde
se hulește Sfânta Treime. Este păcat înfricoșător ca noi
ortodocșii să mergem la consilii ecumenice unde se
străduiesc să zădărnicească Ortodoxia. Ce căutăm noi, în
acest noian al mării, bătut de valuri ai anarhiei ecumenismului? Ce
avem noi în comun cu acei rebeli perfizi ce caută să surpe Ortodoxia?
Chiar nu vedem întunericul ce se ascunde în spatele strălucirii false?
Nu vedem deznădejdea și haosul ce se cască după atâtea zâmbete ale
fățărniciei? Nu ne dăm seama de pumnalul lor ucigaș. (...)
Chestiunea nu este un fleac. Este vitală. Ne servesc pe tavă
promisiuni grandioase. Ne vorbesc de ecumenism, de înfrățire
mondială, de Consiliul Mondial al Bisericilor (vedeti, pun înăuntru și
puțin ”Creștinism” ca să facă să pară adevărată, minciuna
lor amăgitoare). Ascund cuțitul în ambalajul gingășiei. Nu-i
credeți! Adevărul, Hristos și Biserica, nu se află în această făcătură a
ecumenismului. Dumnezeu nu șade acolo unde se pregătește
tronul Antihristului. ”Biserica” CMB-ului nu este Biserica
întemeiată de Hristos. Este un produs idolatru al oamenilor. Iar
a merge acolo neortodocșii este cutremurătoare blasfemie față de
Adevărul Evangheliei. (...) Acest adăpost șubred al ecumenismului,
ce acoperă toate rătăcirile și ereziile, spre un monstru cu
articulații demonice și aspirații masonice ce încearcă să
zguduie temelia Ortodoxiei. Aleargă, din păcate, înșelați fiind și
delegații Bisericii Ortodoxe, care discută și iau decizii, ”în numele
Ortodoxiei”. Iar
heterodocș i, rărăciții, ereticii, se justifică prin faptul că poate în
ecumenism află nădejdea izbăvirii.
Această ide îi fascinează, indiferent dacă se prăvălesc într-o nouă
rătăcire mai satanică și mai grozavă. Însă noi ortodocșii, ce căutăm
acolo? Ce vrem de la aceste târguri de idei? Ce să luăm? Biserica
noastră este numai lumină. Un cer fără nori, viu. Noi avem
ADEVĂRUL ÎNTREG. Suntem plini de lumina Evangheliei. Peste noi
se revarsă bucuria, credința, dragostea, nădejdea.”55
Profesorul Constantin Mouratidis, făcând referire la participarea
Bisericii Ortodoxe în „CMB”, se întreba încă din 1973: „De ce
ierarhia ortodoxă tolerează participarea în continuare la
harababura mondială a ereziilor CMB, în ciuda încălcării
[171]
vădite a Sfintelor Canoane celor de Dumnezeu inspirate si a
principiilor ecleziologice fundamentale, prin care se loveste în însăsi
calea mântuitoare a Ortodoxiei? [...] De ce ierarhia ortodoxă, cel
puţin după constatarea consecinţelor periculoase si cu totul
distructive care rezultă din participarea la CMB, nu se retrage din
el?”56 Și întrebăm și noi: de ce se aduc la tăcere cuvioșii, profesorii,
teologii care vorbesc despre aceste abateri din cadrul „CMB”? De ce se
continuă acest demers pornit de la început pe o cale greșită, străină de
Ortodoxie, lucru vădit și din roadele lui? De ce se persistă în aceste
abateri grave de la dogmele și canoanele ortodoxe? Aceste abateri au
mers chiar și până la recunoașterea femeilor, chiar și a
homosexualilor, în ministerul mincinos al ereticilor, mergând până
acolo, că se recunoaște de către ortodocși putința oricui de a juca orice
rol în teatrul „CMB”?
Nu sunt străine în istoria B.O.R actele de trădare a Ortodoxiei, ale
unor patriarhi și clerici precum: Arie, Nestorie, Ioannis Vekkos,
Atenagoras și nu în ultimul rând actualul patriarh ecumenic,
Bartolomeu, care este mentorul și inițiatorul acestui sinod
tâlhăresc. Prin afirmațiile, faptele și înclinațiile sale spre ecumenism,
dă dovadă de trădare, devenind astfel EREZIARH [EREZIÁRH s. m.
șef al unei secte eretice; autor al unei erezii. - -conform DEX].
Relatăm mai jos o întâmplare ce a avut loc în Sf. Munte Athos, pe
vremea patriarhului Ioannis Vekkos:
Patriarhul Ioannis Vekkos al XI-lea si prigonirea Athoniţilor
Între anii 1276 si 1282, pe când Patriarh al
Constantinopolului era Ioannis Vekkos al XI-lea, părinţii
athoniţi au suferit mari prigoane din partea acestuia si a
latinilor (catolicilor), pentru că nu primeau unirea cu Roma
si împreună-slujirea cu papistasii. Patriarhul Vekkos, incitat
de împăratul Bizanţului Mihail al VIII-lea Paleologul, care simpatiza
cu latinii, a declarat că este de acord cu unirea celor două
biserici, adică a Bisericii Ortodoxe cu papismul, si că va aseza
Biserica Ortodoxă sub puterea Papei. Îndată a izbucnit furtuna
împotrivirilor în sânul Bisericii, asa încât preoţii si monahii l-au
anatemizat pe Patriarh si în aproape nicio biserică nu mai
pomeneau numele lui. Patriarhul, ca să înăbuse miscarea clerului
răzvrătit, s-a dus în Sfântul Munte însoţit de armată si de clerici
papistasi. Acolo, pentru că nu a fost primit de aproape nicio
mănăstire, pentru a teroriza comunitatea monahală, a poruncit
soldaţilor să îi tortureze si să îi omoare pe monahii care nu
se supuneau poruncilor sale.
Astfel, trecând pe la Manastirea Zografu, au ars într-un turn pe
monahii care nu voiau să îl primească si să accepte unirea cu Roma. La
Manastirea Vatoped au spânzurat 12 monahi si au înecat în mare pe
stareţul lor legat în lanţuri. De asemenea, la Manastirea Iviron, de
asemenea, i-au înecat pe monahi, scufundândui în mare cu corabia lor
cu tot. Ajungând însă la Manastirea Marea Lavra, monahii de
acolo i-au făcut o primire oficială în toată regula. A urmat
împreună-liturghisirea în biserica centrală a mănăstirii,
Patriarhul slujind
Sfânta Liturghie ajutat de un ierodiacon al Lavrei si de sapte monahi,
precum si de către preoţii latini care îl însoţeau. După izgonirea lui
Ioannis Vekkos de pe tronul patriarhal la anul 1282 si după ce s-au
zădărnicit planurile acestuia de unire a celor două Biserici, cei sapte
monahi si ierodiaconul de la mănăstirea Marea Lavră care
au slujit împreună cu Patriarhul si cu latinii, au fost
înlăturaţi din Sfântul Sinod al Sfântului Munte. Ierodiaconul,
la scurt timp, s-a îmbolnăvit si, potrivit mărturiilor scrise ale
mănăstirii Marea Lavră, s-a topit în câteva zile precum se topeste o
lumânare. Respectivii monahi, după ce au murit si au fost îngropaţi
în afara cimitirului mănăstirii, la dezgroparea lor, au fost găsiţi
neputreziţi, având trupurile cu totul negre si o înfăţisare
înspăimântătoare, de neînchipuit pentru mintea umană. Trei
dintre cele sapte trupuri de monahi au fost aduse în pronaosul bisericii
Sfinţilor Apostoli a cimitirului mănăstirii, unde au si rămas spre
vederea tuturor până în secolul al XIX-lea. În ultimii ani ai sederii
trupurilor lor acolo, un pelerin, zărindu-i, a păţit atac de cord si a
murit pe loc. Acesta a fost si motivul pentru care au fost dusi într-o
pesteră, pe plaja schitului românesc, unde, după ce i-au asezat, au
zidit intrarea cu pietre, ca să nu îi mai poată vedea nimeni. Restul de
patru trupuri, care sunt si cele mai înfricosătoare, au fost transportate
îndată după dezgroparea lor într-o pesteră greu accesibilă aproape de
Mănăstirea Marii Lavre, unde se află până astăzi.

O întâlnire înfricosătoare

Un frate auzise despre călugării afurisiţi de la Marea


Lavră a Athonului, care l-au primit pe Ioannis Vekkos,
Patriarhul latinofil al Constantinopolui, si care au slujit cu el. Se
îndoia însă că ar fi adevărate toate spusele acestea si cerceta
neobosit si întreba dacă se găseste cineva care să fi văzut cu ochii lui
trupurile călugărilor afurisiţi, vreun martor ocular, ca să se convingă si
să nu mai aibă îndoieli. Si întrebând pe mulţi a aflat că Gavriil
ieromonahul i-a văzut. Asa a venit si m-a întrebat dacă cunosc ceva si
dacă i-am văzut cu ochii. Si l-am înstiinţat că eu i-am văzut si că faptul
este o certitudine. Eu am venit în Sfântul Munte la anul 1885, în vârstă
de 20 de ani. După doi ani de la intrarea mea în Sfântul Munte, pentru
că s-a întâmplat să mergem să luăm grâu de la Manastirea
Constamonitu, am pornit pe mare cu barca noastră să îl aducem.
Eram în vârstă de 22 de ani pe atunci si era luna lui Septembrie, la
două zile de la Înălţarea Sfintei Cruci.
Am mers si pe seara am ajuns la Marea Lavră unde am si rămas peste
noapte, iar unde a doua zi de dimineaţă ne-am continuat călătoria. La
scurt timp însă după ce am părăsit Marea Lavră, îl aud pe Bătrânul
meu, monahul Meletie, spunând:
„Fiul meu, Gavriil, aici în faţă se află afurisiţii, cei care i-au
primit pe latinofili în Marea Lavră si au slujit împreună cu Ioannis
Vekkos si cu ai lui, pe care eu i-am văzut si altădată, dar pentru că esti
tânăr si e posibil ca vreodată să se vorbească despre asta si să spună
unii că sunt minciuni toate astea si că nu există nimic, nici afurisiţi,
nici trupurile lor neputrezite, ci că se spun spre înspăimântarea
oamenilor, de aceea să mergem si să îi vezi cu ochii tăi, ca să nu crezi
ce îţi va spune unul si altul mai apoi, pentru că spune si Sfânta
Scriptură că ochiul e mai de crezut decât auzul”.
Si spunând Bătrânul acestea, am ajuns la o râpă abruptă, pe care
numai să o vadă omul se sperie, si îmi spune: „Aici este”. Eu eram
curios să îi văd si îi spun: „Tu râzi de mine?”. El însă a zâmbit si mi-a
spus: „Ce crezi, că e vreo cruce sau vreo icoană la locul unde au fost
pusi, ca să le vadă oamenii si să-si facă semnul crucii trecând pe aici?
Ei au luat chipul diavolului, vei vedea si atunci vei crede…”.
Atunci, dară, ne-am apropiat de acea vale abruptă si după mult efort,
am iesit afară si, „cu 20 de unghii”, cum spune vorba, am urcat 4-5
metri si apoi am văzut o pesteră si am intrat si văd acolo o priveliste
vrednică de tânguire: Trei oameni sprijiniţi de stâncă,
drepţi, cu hainele pe ei, cu rasele si cu centurile, cu ochii
deschisi, părul si barba, la toţi trei, lungi si albe, chipurile
lor însă de culoarea funinginei (negre), la fel si mâinile lor,
cu degetele întoarse către interior, unghiile mâinilor mari
de vreo 2-4 centimetri, picioarele nu li se vedeau, pentru că
erau acoperite de ciorapi si pantofi…
Am vrut să îi ating să văd dacă într-adevăr trupul era moale sau doar
piele uscată si oase, dar nu ma lăsat Bătrânul, care mi-a spus: „Nu
băga tu mâna peste urgia lui Dumnezeu…” În toate celelalte însă am
fost foarte atent, doar mâna nu am pus. Si atunci deloc nu m-am
speriat, acum însă, când îmi aduc aminte, mi se tulbură sufletul si nu
pot să dorm zi si noapte, nici să mănânc 2-3 zile la rând, câtă vreme
atunci când i-am văzut nici nu am băgat de seamă.
Am scris prezenta, cu mâna mea, pe 2 martie 1964 la Sfânta
Manastire Xenofont, Gavriil Ieromonahul si Duhovnicul, de la Chilia
Ivirită „Nasterea Înaintemergătorului si Botezătorului Ioan”.
Din cele relatate considerăm că mai marii Bisericii ar fi trebuit să ia
atitudine încă de la începutul sec. XX când au avut loc primele
întruniri interconfesionale, ce au deschis drumul pentru înfierea,
constituirea si dezvoltarea în spaţiul Bisericii Ortodoxe a ereziei
Ecumenismului. Din motivele enumerate mai sus, nu putem
considera Sinodul din Creta nici „sinod”, nici „sfânt” si nici
„mare”, ci mai degrabă un abuz si o inovaţie sinodală -
întrucât a înselat si asteptările pliromei Bisericii. Făcând
parte din Biserică, în calitate de mădulare vii ale trupului tainic a
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, avem dreptul de a interveni în
problemele legate de Biserica și Credința noastră Ortodoxă și a pune
cuvânt și mărturie, ca aceasta să nu aibă de suferit.

Preasfințite Părinte, noi, ortodocșii creștini, nu


recunoaștem și respingem categoric hotărârile sinodului din
Creta (iunie 2016), care nu a respectat învățăturile dogmatice, Sfânta
Tradiție și Sfintele Canoane, care au fost date la cele șapte Sinoade
Ecumenice și locale ale Bisericii Ortodoxe. Așteptăm un răspuns
oficial, public, care să nu lase loc de interpretare. Rugămintea
noastră este:
a) Să vă deziceți de Sinodul tâlhăresc din Creta;
b) Să condamnați ecumenismul și să vă deziceți de el,
prin fapte și prin cuvânt;
c) Să catehizați poporul, aducându-le la cunoștință
gravitatea lepădării de credință prin ecumenism;
d) Să ieșiți din Consiliul Mondial al Bisericilor și din
toate organismele ecumeniste.
Vă rugăm din suflet să rămâneți FERM și să APĂRAȚI ORTODOXIA
așa cum la rugăciunea de hirotonie întru arhiereu ați făgăduit că: ”Dau
anatema pe Arie și pe cei împreună cu dânsul cugetători și părtași ai
relei și neasemănatei lui păreri, pe Macedonie și pe cei împreună cu
dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea pe Nestorie și
pe ceilalți ereziarhi, și pe cei de un cuget cu aceștia îi lepăd și îi dau
anatema, și cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor
anatema! Tuturor ereticilor anatema!”[…] ”Peste acestea încă
mai mărturisesc, că voi păstra și voi urma cu sfințenie, până la
suflarea mea cea mai de pe urmă, toate canoanele celor
șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și locale; învățăturile de
Dumnezeu purtătorilor Părinți; tradițiile Sfintei Bisericii
Ortodoxe. De asemenea o altă rugăciune de la hirotonie spune: ”Tu,
Hristoase, și pe acesta ce s-a arătat iconom al scaunului arhieresc, fă-l
următor Ție, adevăratului Păstor, punându-și sufletul pentru oile
Tale, povățuitor orbilor, lumina celor dintru întuneric,
certător celor neînțelepți, învățător pruncilor, luminător în
lume: ca, desăvârșind sufletele cele ce i s-au încredințat lui în
viața aceasta, să stea nerușinat înaintea judecății Tale și să
primească plata cea mare pe care ai gătit-o celor ce s-au
luptat pentru propovăduirea Evangheliei Tale."58
Vă dorim din toată inima să rămâneți devotat sfintei noastre Credințe
Ortodoxe, slujind pe adevăratul Dumnezeu, slăvit în Treime: Tatăl,
Fiul și Duhul Sfânt, Amin.

Această scrisoare este susținută prin semnaturile a sute de


credincioși din această eparhie, care se pot pune la
dispoziție la nevoie.

Data: 18.09.2016 Semnătura: Preot Oros Emanuel, Parohia Ortodoxă


Mestesteacăn

1 Canoanele Bisericii Ortodoxe, note și comentarii – Arhid. Prof. Dr.


Ioan N. Floca, pag. 377
2 Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul – Fundația
Iustin Pârvu, pag.87
3 Sf. Iustin Popovici, Biserica Ortodoxă și ecumenismul – Fundația
Iustin Pârvu, pag 8
4 Interviu preluat din Ortodoxia și internaționalismul credincios, Ed.
Scara, 1999
5 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte,
pag.55-56
6 Cuv. Paisie Aghioritul, Cu durere si cu dragoste pentru omul
contemporan, Editura Evanghelismos, Bucuresti,
2003)
7 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte,
pag. 53
8 Sf. Grigorie Palama, Despre purcederea Sf. Duh, Omilia Iisus, pag.
184
9 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele
monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015,
pag.372
10 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf.
Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag153
11 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm
aminte, pag.64-64
12 Ibidem pag. 99
13 Revista Atitudini nr.19
14 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf.
Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag. 167,170-171,
184
15 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf.
Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.173
16 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,
2009, pag. 102
17 Ibidem, pag. 103, 104,105, 110
18 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele
monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 549
19 Ibidem pag. 151
20 Ibidem pag. 152
21 Ibidem pag. 152
22
https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimitrios
- tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
23 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,
2009, pag 293
24 Episcopul Longhin – Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm
aminte, pag 94-95
25 Viața și nevoințele celui între sfinți părintelui nostru Grigore
Palama, Ed. Cartea Ortodoxă, pag. 125
26 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele
monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag. 470
27 Ortodoxia și ecumenismul, pag. 212
28 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu
Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, pag.98
29 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu
Evghenicul, Mitropolitul Efesului”, Ed. ”Cartea ortodoxă”, pag 120 30
Stupul Ortodox 1999
31 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,
2009, pag. 292
32 Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf.
Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag.181
33 Ibidem pag 21
34 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,
2009, pag. 274-275
35 Pidalion, Ed. Credința Strămoșească, 2007, pp. 266-267.
36 Ibidem, p. 267.
37 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele
monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița 2015, pag.499
38 Arhim. Vasilios Papadakis – ”Străjerii Ortodoxiei, Luptele
monahilor pentru apărarea Ortodoxiei”, Ed. Egumenița
2015, pag.335-334, 372
39 Tâlcuirea Canonului 46 Apostolic, Pidalionul de la Neamt de la
1844
40 Sf. Ioan Iacob – ”Hrană duhovnicească”, Buc. 2000
41 Măreția Ortodoxiei (Mărturii biblice și patristice), Ed. Egumenița,
2009, pag. 115
42 Ibidem 23
43 Ibidem 23, pag. 54
44 Teodor Studitul, Epistola 1,24, pag. 99, 985B
45 Teodor Studitul, Epistola 1,25, pag. 99, 989A
46 Pr. Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea
Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag. 31
47 ”Despre ispita crestinilor din veacul de acum”, vol. ”Hrană
Duhovnicească”
48”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu
Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”pag.116-117
49 ”Viața și nevoințele celui între sfinți Părintelui nostru Marcu
Evghenicul,Mitropolitul Efesului”,Ed.”Cartea ortodoxă”,pag. 125
50 Ibidem [11], pag127
51 Ibidem [11], pag146
52 ”Dreapta credință, în scrierile Sf. Părinți – Sf. Teodor Studitul, Sf.
Ioan Gura De Aur, Sf. Amfilohie de Iconium”, vol.1, pag159
53 Pr. Ierotei Zervakos – ”Testament duhovnicesc, mărturisirea
Credinței Ortodoxe”, ed. Egumenița, pag 82,83
54 Patericul peșterilor din Kiev, 1806, Editura Egumenita
55 Arhim. Haralambie D. Vasilopoulus – ”Ecumenismul fără mască”,
pag. 155-156
56 CONSTANTIN D. MOURATIDIS, Mişcarea Ecumenică..., pag. 87-
88 apud SFÂNTA CHINOTITĂ A SFÂNTULUI MUNTE ATHOS,
Memoriu ...
57 (Engolpion aghioritic – Calendar pe anul 2004)
57 Graiul Ortodox via
http://www.kivotoshelp.gr/pages/aforismenoi.htm / și din
http://pneymatiko.wordpress.com
58 Arhieraticon , Ed Institutului biblic si de misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, Buc. 1993, pag. 93, 99

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/maramuresenii_lui_hristos_sc
risoare_deschisa_catre_ps_iustin_sigheteanul/2016-09-22-173
3.7 Scrisoare deschisă către ÎPS Varsanufie
Către Înaltpreasfințitul Varsanufie
Arhiepiscopul Râmnicului,

”Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în


calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut, ci în
legea Domnului e voia lui și la legea Lui va cugeta ziua și noaptea…”.
(Psalm 1, 1-2)
”Cine spune adevărul poate să piardă azi, dar să câștige pentru
totdeauna, fiindcă nimic nu se face fără știința lui Dumnezeu, în toate
e o încercare și o dovadă de dragoste a lui Dumnezeu”. (Părintele
Justin Pârvu)
Cu multă durere în suflet vă scrie câteva rânduri o mamă
îndurerată din Eparhia Râmnicului, pe care o păstoriți, cu
voia Domnului, Înaltpreasfinția voastră.
Am socotit că este necesar să vă scriu aceste simțăminte ale
mele, care coincid cu ale altor câteva familii, mame și surori în
Domnul nostru Iisus Hristos.
Cu mila și ajutorul Domnului am ”crescut” la umbra marilor
duhovnici din Sfânta Mănăstire Frăsinei (micul nostru Athos), cuvioșii
părinți: Paisie, Ghelasie, Lavrentie și anul acesta, plecând la cereștile
locașuri, dragul nostru părinte Neonil.
Dragii noștri ”luminători” ne-au învățat că noi mamele nu
lăsăm nimic mai de preț și mai scump pe acest pământ, copiilor noștri,
decât credința ortodoxă, pe care ne-au transmis-o și nouă, din
generație în generație, cu mari jertfe mamele, bunicile și străbunicele
noastre.
După cum bine știm cu toții (cei preocupați cu mântuirea,
bineînțeles) ne aflăm într-un moment greu, într-un moment de
răscruce al credinței celei adevărate și, de fapt, al mântuirii noastre.

[180]
Eu, o mamă slăbănogită de păcate, netrebnică și nevrednică,
dar, conștientă de pericolul care ne așteaptă, strig din toată inima
către Înaltpreasfinția voastră: ”Să stați bine, să stați cu frică, să
luați aminte”, să nu cădeți în prăpastia înspăimântătoarei
lepădări de credință și în marea înșelăciune a acestui sinod
”mare și sfânt”, la care, din motive binecuvântate nu ați ajuns și
mult ne-am bucurat.
Știu că în curând vă veți întâlni cu frații Înaltpreasfinției
voastre, în cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române (respectiv,
copiii noștri dragi, care au semnat acele documente viclene, conform
Sfinților Părinți) să nu recunoașteți acest sinod și să ne rămâneți
vrednic episcop: ”drept învățând cuvântul Adevărului” (Sfânta și
Dumnezeiasca Liturghie), în aceste ”zile rele”, de cernere, să rămâneți
mărturisitor al Sfintei Credințe Ortodoxe.
Nu întâmplător păstoriți, cu voia Domnului, această
Eparhie, care a dat atâtea jertfe pentru păstrarea dreptei credințe
ortodoxe (mă gândesc la Sfinții Brâncoveni, la Sfântul Antim
Ivireanul, ocrotitorul Râmnicului, care după cum bine știți, nici nu era
român, și privindu-i sfârșitul avem cu toții de luat aminte, dar și la
Sfântul Ierarh Nicolae, ocrotitorul Arhiepiscopiei noastre dragi, cum
s-a comportat Sfinția sa la Sinodul I Ecumenic în anul 325,
pălmuindu-l pe ereticul Arie. La ceilalți ocrotitori ai Arhiepiscopiei:
Sfântul Nectarie, la Sfântul Calinic de la Cernica, și nu în ultimul rând,
la ceilalți Sfinți din raclă, pe care îi cinstim și-i rugăm să mijlocească
pentru noi toți înaintea Domnului).
Personal, v-am întâlnit, când ați venit în Eparhia
Râmnicului, acum aproximativ 2 ani, la hramul Schitului Pahomie și
m-am bucurat când v-am cunoscut și ați vorbit cu noi (eu, soțul și copiii),
a doua oară la o mănăstire foarte dragă nouă celor din oraș și din
împrejurimi, Sfânta Mănăstire Pătrunsa, tot la hram (hramul Sf. Cuv.
Parascheva), anul trecut.
În mintea și inima mea a încolțit atunci bucuria că mai marele
nostru păstor este un trăitor autentic al Sfinților Părinți și
rugător în Duh și Adevăr.
Multă bucurie a pornit din inima mea spre Înaltpreasfinția
voastră (și a tuturor celor care o cunoșteau) anul acesta, când prietena
mea întru Hristos, Mihaela, ulterior, Maica Salomeea, i-ați aprobat
[181]
cererea duhovnicului, de a îmbrăca haina îngerească. Această fericită
nevoitoare ”pustnica din mijlocul orașului”, cum o numea o jurnalistă
din revista ”Lumea Credinței”, a câștigat cerul în doar șase ani. Într-un
pelerinaj, aproximativ cu șase ani și două luni în urmă, la o predică, în
conștiința dânsei s-a făcut lumină și a realizat deșertăciunea acestei
lumi și ”drumul” pe care dânsa mergea. Dar, Bunul Dumnezeu, ca să o
ajute și mai mult a binecuvântat-o cu această boală, cancer, și luptând
cu boala pe teren duhovnicesc, Domnul a întors balanța și acum dânsa
se roagă din Cer pentru Înaltpreasfinția voastră și pentru noi toți,
înaintea Preasfintei Treimi, a Maicii Domnului și a Tuturor Sfinților.
În continuarea smeritelor mele rânduri vă voi împrospăta
memoria cu câteva rânduri ale marelui duhovnic mărturisitor și
supraviețuitor al temnițelor comuniste, părintele Justin Pârvu (pe
care, eu și familia mea am avut binecuvântarea și bucuria să
îngenunchem smerit la picioarele sfinției sale, și a cărui mână am
sărutat-o pentru ultima dată la înmormântare, și care, era la fel de
caldă și moale cum o sărutasem ultima dată în viață). Aceste rânduri de
mai jos au apărut în decursul anilor 2007-2013, în Revista Atitudini și
în cărțile „Ne vorbește Părintele Justin” volumele I și II.
Moto:
„Am credinţa că Dumnezeu va lumina sufletele
acestea tinere şi va aduce câte o lumânare în
întunericul acestui veac. Mila lui Dumnezeu şi harul de sus,
acestea au condus Biserica purtată pe aripile Duhului Sfânt.
Preoţii de azi care tac, se vor convinge ei înşişi de aceste pericole
şi se vor îndrepta.”
Părintele Justin Pârvu

Cum vedeţi urgentarea Sinodului panortodox, care a fost


anunţat pentru luna iunie?11

11
Acest interviu a fost realizat în aprilie 2013, cu puţin timp înainte de trecerea
Părintelui la Domnul şi a apărut în Revista Atitudini Nr. 28. Încă din acel an se
avea în vedere întrunirea unui Sinod Panortodox, amânat însă ulterior pentru anul
2016.
O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la
Ferrara-Florenţa. Tot aşa va fi şi acum, vor fi aceleaşi dispute
dogmatice şi, slavă Domnului, vom mai avea nişte ierarhi care,
cred eu, că nu vor trăda Ortodoxia. Şi doi, trei dacă sunt, e
suficient. Avem datoria însă să ne rugăm pentru ca
Dumnezeu să îi păzească pe ierarhii ortodocşi în
dreapta credinţă, pentru că altă salvare nu mai avem decât în
mila lui Dumnezeu. Dacă ne vom ruga, vom îndupleca
milostivirea Sa. În cea mai mare măsură, masoneria şi-a atins
scopul, de aceea şi iese la iveală, ca să îşi finalizeze planurile.

Despre mărturisirea dreptei credinţe

Mărturisirea cea adevărată este suferinţa. Ea este şi


începutul luptelor.

Dragii mei, mărturisirea trebuie făcută fără echivoc, fără


ascunzişuri. Creştinul ortodox este împăratul cerului şi al
pământului şi când te fericeşte Dumnezeu cu o astfel de simţire a
veacului viitor, nu mai ai nevoie de nicio şcoală, de nicio
pregătire, de nicio grijă, ci singura grijă aceasta este – să-L ai
mereu pe Hristos înviat în inima ta. Asta înseamnă biruinţa,
biruinţa pas cu pas.
Adevărul trebuie scos la lumină, dar numai adevărul, pentru
că lumea nu mai ştie de unde vine şi încotro merge. Din păcate,
manualele teologice prezintă realitatea Bisericii trunchiat şi
copiii noştri nu vor avea acces la o învăţătură autentică a istoriei
bisericeşti. Sistemul politic a urcat şi până la vârful ierarhiei
bisericeşti, ca peste tot, de altfel. Dar asta nu e nicio noutate.
Cum a fost Biserica sub comunism, aşa e şi acum. Şi tot aşa va şi
supravieţui: prin jertfă şi mărturisire. Însă nu ieşim din staul şi
nu trecem la nicio altă biserică schismatică, chipurile,
„ortodoxă”. Rămânem în Biserica în care ne-am născut şi să
avem curajul să mărturisim orice abatere de la dreapta credinţă.
Deocamdată nu se pune problema unei erezii vădite în Biserica
noastră. Avem datoria de a vădi rătăcirile conducătorilor
bisericeşti, de a vădi pericolul ecumenist, pentru a evita fatala
unire cu papistaşii sau cu alte comunităţi bisericeşti care sunt
căzute din Har, nu mai au succesiune apostolică şi nu mai
păstrează adevărul întreg al Bisericii Soborniceşti, stabilit prin
cele 7 Sinoade ecumenice. Să ne păzească Dumnezeu de o
astfel de unire necanonică! Atunci nu va mai fi har într-
o astfel de biserică. Dar Dumnezeu îşi va păstra aleşii Lui şi va
păzi Biserica Ortodoxă, după cum ne-a făgăduit.
Să ne rugăm să ne păzească în acele vremuri şi să nu cădem
în mreaja înşelării. Însă tot erezie este şi să te desparţi de Trupul
Bisericii fără întemeiere canonică, aşa cum e cazul bisericii
stiliste de la noi. Un apologet înţelept şi un adevărat apostol al
vremurilor noastre are discernământul mărturisirii şi nu
mărturiseşte cu patimă, fără socoteală, ci ştie să se facă tuturor
toate, fără să se abată de la Adevăr. El caută mereu să lupte să
poată trezi în ceilalţi sentimentul de apărare a Adevărului. Acesta
este rostul mărturisirii lui, dar, din păcate, ţara noastră nu are un
astfel de mărturisitor la ora actuală. Rostul mărturisitorilor
este să se facă ostaşi ai apărării Ortodoxiei.
Cu cât eşti mai pregătit duhovniceşte, şi raţiunea îţi va fi mai
puţin atinsă sau degradată, şi vei avea şi puterea de mărturisire.
Toată viaţa creştinului trebuie să fie o pregătire pentru a şti să
moară martir.
Dumnezeu să vă ţină într-o rugăciune deplină, să vă ţină într-
o unitate, să faceţi cât mai mult ca Biserica noastră să trăiască,
dacă nu mai mult decât suntem acum, dar măcar să se menţină
aşa, în duhul care este, ca în felul acesta, să putem suporta şi
preîntâmpina toate conflictele eretice care se abat
asupra noastră. Nu putem, să ştiţi, să răzbim, decât prin
unitatea noastră, rugăciunea noastră şi printr-un duh creştin.
Duhul de nevoinţă ne ajută să intrăm în rânduiala
Sfinţilor Părinţi. Nevoinţa noastră înseamnă respectul
nostru faţă de nevoinţele lor, arată evlavia noastră faţă
de duhul patristic. Lenevirea este moartea călugărului şi el are
datoria să lupte zi de zi cu sine prin pocăinţă să nu cadă în
această delăsare, care pe zi ce trece, se transformă în obişnuinţă
şi din care cu greu te mai ridici. Cea mai mică neluare aminte şi
greşeală nepocăită nimicesc puterea de îndreptare. Suntem res-
ponsabili pentru moştenirea duhovnicească ce o lăsăm generaţiei
viitoare. Prin nepăsarea ta strici nu numai sufletul tău, dar şi
duhul ortodox în genere pe care-1 vor moşteni cei de după tine.
Fiecare în parte are un rost temeinic în acest organism, Trup al
Bisericii. Nu trebuie să învinovăţim atâta condiţiile exterioare!
Fiecare în parte formează această obşte decăzută, iar ea se reface
prin nevoinţa bună a fiecăruia, atât pe cât îi stă în putere să se
silească spre împlinirea poruncilor evanghelice şi a făgăduinţelor
monahale.
Păi, rolul preotului este numai să cunune şi să înmor-
mânteze? Nu. El este sarea pământului şi lumina oamenilor. Ce
lumină mai aduce, dacă el se supune legilor întunecate ale
acestui veac? Iar dacă tace, înseamnă că refuză să aducă
lumină oamenilor. Nu ei sunt urmaşii Apostolilor, cărora
Mântuitorul le-a poruncit: «Mergeţi în toată lumea şi
propovăduiţi Evanghelia la toată făptura» (Mc. 16:15)? Nu le-a
poruncit să tacă. Dacă s-ar ridica o elită de preoţi şi de călugări,
care într-adevăr să se angajeze în slujba Adevărului, atunci s-ar
mai schimba situaţia. Iar prin această schimbare, eu nu înţeleg
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi nici măcar a caracterului
celor ce ne conduc, ci înţeleg o schimbare în sufletele
credincioşilor, o întărire a credinţei care ne va da forţa să
mărturisim împreună, ne va da unitatea şi dragostea jertfirii.
Important este să ne opunem tuturor antihriştilor şi să murim
demn; să nu avem o poziţie de laşitate. Iar poporul cum să se
mobilizeze, cum să aibă tărie duhovnicească, dacă nu are lideri?
Represalii au fost dintotdeauna şi vor fi. Noi nu trebuie să
calculăm cât timp de cateheză avem la dispoziţie. Poate să fie şi o
săptămână, dar să îmi fac datoria cu toată jertfelnicia faţă de
Evanghelia lui Hristos şi neamul meu. Au fost 12 Apostoli şi până
şi acolo a intrat diviziunea, trădarea. Şi ce catehizare este aceea
dacă taci? Pe mine nu trebuie să mă îngrijoreze faptul că mă va
schimba şi va trimite alt preot în locul meu, cu mult mai slab şi
care să corespundă baremului. Dacă pătimim ceva pentru
Hristos, mai mult folos vom aduce naţiei. Jertfa naşte viaţa.
Nu este suficient să mărturiseşti un adevăr numai celui de sub
epitrahilul tău, ci trebuie să îl propovăduieşti în auzul tuturor,
avem datoria să scoatem adevărul la lumină. Te mai poţi retrage
din strategie, dar cât durează această strategie, măi? Suferă
poporul ăsta de atâta strategie şi nu mai facem nimic.
Şi cine sunt luptătorii? Nu noi cei din lumea aceasta de aici?
De ce i se zice Biserica luptătoare? Luptătoare înseamnă zi de zi
să susţii un atac împotriva puterilor întunericului. O asceză
retrasă în individualitatea ei, nu mai este un adevăr mărturisit în
plenitudinea lui.
Problema noastră cea mai mare acum este că ne
aflăm într-o beznă a ignoranţei şi socotim păcatul
neştiinţei un mare privilegiu. Generaţia aceasta a ajuns la
apogeul nihilismului. „Şi ce dacă fac lucrul acesta? A! Nu-i
nimic!” Iei cipul - „Ei, n-are nimica!”; slujeşti cu catolicii: „Ei, n-
are nimica” şi tot aşa... toate nu au nimic. Nihilismul a născut
acest libertinaj şi această stare te îndreptăţeşte pe tine cumva să
faci orice, ce vrei, să amesteci lumina cu întunericul, să mergi şi
cu Dumnezeu şi cu mamona. În acest caz noi nu mai suntem
ucenici ai lui Hristos.

Cum vedeţi ratificarea tratatului de la Balamand, din 1993,


de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, pe tema raportului
dintre Biserica Ortodoxă şi cea catolică? Toate celelalte Biserici
Ortodoxe au respins sinodal acele declaraţii din tratat, ca fiind
eretice, numai Biserica Română fiind singura care nu l-a respins
nici până azi...
”Nu poporul nostru poartă vina, atâta timp cât aceste tratate
s-au făcut şi s-au semnat pe ascuns. Ierarhii noştri nu au cerut
părerea şi acordul poporului, dar nici măcar nu am fost
înştiinţaţi. Doamne fereşte, mâine, poimâine ne trezim că
Biserica Română nu se mai cheamă Biserica Ortodoxă,
ci catolică. Noi nu ne putem asuma greşelile lor
dogmatice. Şi vom ţine la hotărârile celor 7 Sfinte
Sinoade ecumenice cu preţul vieţii. Pentru noi aceasta
este sfânt: mărturisirea de credinţă a celor 7 Sinoade
ecumenice. Acestea au fost stabilite de Sfinţii Părinţi
prin Duhul Sfânt. Dacă ne lepădăm de ele, ne lepădăm
de Duhul Sfânt. Nu e loc de îndoială în privinţa
dogmelor. Ierarhii noştri când sunt investiţi în
episcopie, depun un jurământ cum că se obligă să
păzească dreapta credinţă şi cele 7 Sinoade ecumenice.
Dacă încalcă jurământul, atunci nu mai sunt episcopi,
nu se mai supun sfinţilor ierarhi, păstorii lor. Deci dacă
ei nu se supun mai marilor lor, adică Sfinţilor Părinţi,
cum să ne pretindă nouă ascultare? Noi nu ascultăm de
furi, ci de glasul Bisericii, care vorbeşte prin Sfinţii
Părinţi, nu prin minţi îmbătate de mitrele aurite din
capul lor. Ei au datoria să revadă acordurile de la
Balamand şi Biserica să îşi revizuiască poziţia ortodoxă,
spre liniştea poporului nostru ortodox.
Aceste compromisuri ale ierarhilor noştri se
săvârşesc nu dintr-o convingere dogmatică, ei ştiu prea
bine adevărul, ci se poartă aşa datorită intereselor
politice. Nu au puterea să se opună, pentru că a fi
episcop în zilele noastre, înseamnă să accepţi condiţia
de mucenic. Nu e uşor nici pentru ei. Noi avem datoria
să îi trezim şi să ne rugăm pentru ei să aibă puterea de a
se opune rătăcirilor dogmatice şi să fortifice Biserica cu
mărturisirea lor dreaptă. Noi, cei care am rămas
ortodocşi în acest popor, ne dezicem de rătăcirile şi
compromisurile lor.
Au intrat lupii în turma noastră pentru că
semănătorii sunt puţini, lipsesc teologii în măsură să
poată combate nişte rătăciri de la adevărurile de
credinţă. Se duc degeaba în străinătate şi fac atâtea
şcoli teologice, dar nu auzi pe niciunul care să
mărturisească nişte realităţi dureroase din sânul
Bisericii. Pentru că ei, când vin din străinătate, aşteaptă
o coroană de arhiereu, o coroană de secretar, să îşi
pună guleraşe frumoase, genţi strălucitoare şi maşini
luxoase şi cică formează Biserica Ortodoxă. Dar nu asta
formează Biserica Ortodoxă, Biserica Ortodoxă o
formează poporul simplu de rând, binecredincios,
băbuca aceea care îşi aprinde lumânare cu lacrimi în
ochi şi ţăranul care nu cedează Ortodoxia străinilor.
Ortodoxia nu e în catedrale şi în zgârie nori, nu e în
caracterul Bisericii noastre, ci Ortodoxia sălăşluieşte în
Peştera boilor de la Betleem, în care S-a născut smerit
Dumnezeu. Acolo coboară Duhul Sfânt, aici e culcuşul
harului Duhului Sfânt, în inima smerită şi înfrântă.
Şi teologii se formează aşa cum văd la păstorii lor. Dar ar
trebui să înţeleagă că păstorii supremi sunt Sfinţii Părinţi
şi slavă Domnului sunt atâtea cărţi publicate. Nimeni nu poate
spune că nu a ştiut. Teologilor noştri le lipseşte râvna sau
scânteia dragostei de adevăr. Să învăţăm de la greci care,
aşa mândri cum sunt ei, totuşi nu renunţă la principiile ortodoxe
ale Bisericii, ei fac educaţie religioasă, catehetică şi dogmatică de
mici copiilor lor, astfel încât poporul grec este crescut intr-un
mediu bizantin şi înţelege uşor dogma ortodoxă. La noi a fost o
teologie sporadică şi o ortodoxie plină de necazuri şi greutăţi.
Eu rar am întâlnit profesori de teologie în puşcărie, şi dacă
erau, erau fără atitudine. Au fost câţiva buni dar puţini, cum a
fost Părintele Arsenie Papacioc; mai mult cei simpli şi fără
carte au apărat Biserica la noi. Să ne rugăm să înmulţească
Domul secerătorii că sunt puţini! Orice credincios trebuie să îşi
însuşească un minim de cunoştinţe dogmatice, catehismul
ortodox şi să fie trezvitor să nu primească orice învăţătură cu
uşurinţă de la oricine, numai de la Sfinţii Părinţi şi preoţii
mărturisitori. Să fim vigilenţi pentru că sectele iau amploare şi în
curând Ortodoxia românească, dacă o ţine tot aşa, o să iasă la
pensie...

Monahii sunt păzitori ai adevărului


Care a fost atitudinea monahismului din primele secole
creştine? Aceasta? Nepăsătoare la durerile aproapelui lor?
Tocmai rugăciunea este aceea care ne dă puterea să vedem rănile
fraţilor noştri. Şi ce biruinţă este mai mare în faţa lui Hristos
decât aceea că ai salvat un suflet de la pieire? Dar dacă nu vrei să
îl salvezi, măcar nu te descuraja! Nu au fost ei cei care au dat
tonul şi au fost prezenţi în toate problemele care frământau
Creştinătatea? Martirii nu au fost călugării? Ce învăţătură vin ei
să ne aducă nouă acum? Ce a făcut Sf. Vasile cel Mare? Nu a scos
călugării şi i-a adus în cetate să fie la dispoziţia credincioşilor, ca
să fie modele de înfrânare, de virtute, de contemplaţie, de
dragoste? Aceasta este smerenia, să dormi liniştit la chilia ta?
Monahul a fost şi va rămâne ochiul de veghe al Creştinătăţii.
Deci, monahii sunt candele vii şi ochii permanent trezvitori
ai vieţii noastre creştine. Să le spună întotdeauna de unde bate
vântul şi încotro se îndreaptă ca să se pregătească creştinul şi să
ştie cum să se apere. Şi aşa, împreună, să înfruntăm greutăţile
acestui veac şi să ne facem moştenitori vieţii celei veşnice!
Călugării să se gândească la faptul că ei sunt oamenii de
lumină ai poporului, că pe lângă rostul pravilei şi al Liturghiei,
Vecerniei, Utreniei şi Pavecerniţei, mai au şi rostul de apărători
direcţi ai acestor valori, de veghetori ai neamului. Noi nu ne
putem prezenta la Dumnezeu numai cu Utreniile şi cu Vecerniile
pe care le-am făcut aici. Vom da răspuns cum am apărat
adevărurile unor lucruri ce privesc mântuirea noastră.
Părinţii noştri din mănăstiri trebuie să se gândească serios
că ei sunt lumina lumii şi lor li se cere acum un cuvânt de spus,
în vremurile în care trăim. Autorităţi mici sau mari, cum sunt ei
puşi în rânduială, să nu se gândească doar la un pătrişor de chilie
călduroasă, împodobită cu icoane şi cu ramuri de măslin, aduse
din toate părţile lumii. Să se gândească la o viaţă mult mai aspră,
mult mai grea, dacă nu la cea veşnică unde ne aşteaptă o aspră
judecată. Pe lângă aceste obligaţii călugăreşti, de ce ai venit frate
aici? „Am venit, dorind viaţă pustnicească”. Viaţa pustnicească
este a osândei, este viaţa grea a călugăriei, a tuturor defăimărilor
şi a loviturilor.
Un călugăr care poartă în sufletul lui schima, care poartă
rasa, semnele acestea ale biruinţei, trebuie să conştientizeze că
aceste biruinţe nu vin decât prin suferinţe, greutăţi, prin
necazuri, că ai venit, frate, ca să aduci aici jertfa ta, să
aduci suferinţele tale, lupta ta şi rănile tale. Aceasta este
crucea pe care ne-am luat-o noi la călugărie, în faţa altarului. Şi
eu cred că miile de călugări care au căzut în faţa Sf. Altar,
împreună cu nevoinţele părintelui Arsenie Papacioc, cu
rugăciunile părintelui Ilarion Argatu, cu rugăciunile părintelui
Ilie Lăcătuşu, cu rugăciunile părintelui Antim Găină de la Secu şi
mulţi alţii, lângă dânşii formăm şi noi oarecum pârghia de
rezistenţă ortodoxă. Câţi în Hristos v-aţi botezat, în
Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aceasta este pregătirea noastră
pentru dincolo. Ne-am îmbrăcat nu în dulame lustruite şi în
camilafce călcate şi puse la steif. Ne-am zidit în suferinţe şi
necazuri.

Despre eretici şi erezii


La noi sunt vânzători şi cumpărători intraţi până în adâncul
conştiinţei umane. De aceea nu avem încredere în unitate şi în
dragoste. Că de multe ori vorbeşte omul despre erezie, dar el este
eretic. Până la urmă el se trădează, pentru că oricât vrea el să se
ascundă, nu poate. Diavolul din el, îl obligă să se trădeze în faţa
adevărului.
Ereziile şi învăţăturile strâmbe să le curăţim pe cât e posibil,
să le putem prezenta cât mai clare, dar fără prea multă răutate.
Adică să atragem atenţia asupra rătăcirilor unora sau altora dar
fără să învinuieşti; să nu arăţi cu degetul! Aşa trebuie să
mărturisim: îndreptând degetul spre noi, nu spre celălalt. Pentru
că, să ştiţi, nu suntem fără de vină. Cu toţii răspundem pentru
rătăcirile din Biserică şi din societate - ori că nu am acţionat la
timp, ori că nu ne-am rugat cu duh de pocăinţă, cu toţii purtăm
vina căderii celuilalt, chiar dacă, într-un anumit fel, el singur se
exclude din Trupul lui Hristos. Atunci când vom reuşi să
întoarcem degetul spre noi, atunci vom reuşi să facem Ortodoxie
curată şi să curăţim învăţătura Bisericii de zgura rătăcirilor. Deci
nu zic să taci, căci este ateism, dar vezi în ce duh mărturiseşti,
căci dacă nu ştii să întorci degetul spre tine, te poziţionezi tot în
afara Ortodoxiei, care este trăire.
Astăzi asistăm la cea mai grea încercare abătută asupra
Bisericii Ortodoxe, pentru că nici în primele veacuri ale
creştinismului nu exista atâta vicleşug şi atâta eroare de a putea
suci minţile oamenilor ca acum. Acum sunt parcă susţinuţi şi
plătiţi chiar din cadrul - cu părere de rău, spun aceasta - chiar
din cadrul Bisericii noastre. Dar aşa cum au fost 12 Apostoli şi
unul s-a pierdut, aşa şi în Biserica noastră, să îmi fie cu iertare,
sunt astfel de elemente plătite foarte bine şi introduse pentru a
deforma adevărul ortodox. În Biserica noastră, de-a lungul
istoriei, lucrurile acestea s-au tot petrecut, rătăciţi şi apostaţi au
tot fost, încercări cu interesul de a lovi Biserica Ortodoxă şi care
continuă şi azi sub forme diferite.
Mântuitorul spune limpede: «De nu se va naşte cineva din
apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu»
(Ioan 3:5). Eu nu pot să mă fac judecător în locul lui Dumnezeu,
nu e în competenţa mea să spun cine se mântuieşte sau nu, avem
însă o rânduială stabilită de Sf. Părinţi şi nişte Sfinte Canoane.
Nu putem să spunem noi altfel decât Sfintele Canoane. Pentru că
aşa se face sminteală. Cădem sub anatema Bisericii dacă în-
drăznim din voia noastră să adăugăm la cele stabilite prin
Sinoadele Bisericii o iotă, sau să scoatem ceva.

[190]
Eu am spus-o şi o repet: trebuie să mărturisim Adevărul şi
Ortodoxia după învăţătura Sf. Cuv. Iustin Popovici, ca să ne
putem mântui în aceste vremuri, când ecumenismul vrea să
distrugă Singurul Adevăr Ortodox. Sfântul Iustin spunea:
„Ecumenismul e numele de obşte pentru toate pseudo-
creştinismele, pentru pseudo-bisericile Europei apusene. ... Fără
să ţinem seama de calea Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi, fără a
urma Apostolilor şi Sfinţilor Părinţi după Acela care este singurul
şi adevăratul Dumnezeu în toate lumile, şi fără de închinarea
înaintea singurului şi adevăratului, şi veşnic viului Dumnezeu, a
Dumnezeu-Omului şi Mântuitorului Hristos, este neîndoielnic că
omul se va afunda în marea moartă a civilizatelor închinări
europene la idoli, şi, în locul viului şi adevăratului Dumnezeu, se
va închina idolilor mincinoşi ai veacului acestuia, întru care nu
este mântuire, nici înviere, nici îndumnezeire pentru fiinţa cea
nenorocită care se cheamă om” (Sfântul Iustin Popovici, Biserica
Ortodoxă şi Ecumenismul, traducere din limba sârbă de Adrian
Tănăsescu, Mănăstirea Sfinţii Arhangheli, Petru-Vodă).
Mântuirea este aşadar doar în Biserică şi nu în afara ei sau în
vreo altă pseudo-biserică. Singura Biserică adevărată rămâne
Biserica Ortodoxă. Faptele bune ale neortodocşilor pot să îi ajute
să cunoască Adevărul ortodox, dar nu sunt suficiente spre
mântuire. Fără Botezul în numele Sfintei Treimi, a unei Treimi
mărturisite în Crezul ortodox, şi nu cel rătăcit, catolic, nu este
mântuire. Dar este vreme de pocăinţă pentru fiecare şi îi
aşteptăm cu braţele deschise către Sfânta Ortodoxie pe toţi cei
rătăciţi pe cale.

Despre căsătoriile mixte


Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva
nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau
că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-
am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox,
că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi
şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus
că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La
cine aţi fost?... Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!... Fă o cerere,
frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără
probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e

[191]
astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a
Canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna
prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei
împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea
voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea
politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea
Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu:
economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a
ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.
Tocmai aici este marea dramă - este un zid între păstori şi
turmă. Păstorul nu mai ajunge la inima credincioşilor. Misiunea
preoţilor se rezumă la mese şi ospeţe, se suie în maşină şi circulă
în toată lumea asta. Iar poporul aşteaptă în sărăcie şi durere.
Aceasta este adevărata dramă pentru că s-a despărţit omul de
păstor. Iar bietul creştin aşteaptă şi tot aşteaptă nişte vremuri
mai bune. Şi cred că răbdarea şi suferinţa poporului român nu
vor rămâne nerăsplătite. Numai să cerem şi ni se va da; bateţi şi
vi se va deschide, căutaţi şi veţi afla.
În Apus, creştinismul s-a laicizat foarte mult. Papa a
transformat religia în cultură, dar nici măcar o cultură bună.
Apusul s-a aliniat la toată ştiinţa satanică. Şi cultura are rostul şi
importanţa ei, dacă este sub protecţia religiei, dar dacă este sub
stăpânirea ştiinţei, atunci nu mai e bună la nimic. Papismul va
pica, dar Ortodoxia va rămâne până la sfârşitul veacurilor. Cerul
şi pământul vor trece, dar Ortodoxia va rămâne, căci este adevă-
rul cuvântului lui Hristos.
... Ştim foarte bine că şi patriarhii au azi susţinere şi interese
politice, pentru că nu mai există nicio instituţie nedirijată la ora
actuală. Sunt interese neortodoxe de scindare a Bisericii. Au mai
fost în istoria Bisericii conflicte între Patriarhii, dar au ţinut mai
presus de toate neştirbită unitatea Bisericii, călcând în cele din
urmă peste toate orgoliile şi neînţelegerile lor. Dacă, azi, capii
bisericilor se bat de la o bucăţică de pământ, ce încredere să mai
aibă credincioşii în ei? Cum mai pot ei propovădui neagoniseala
şi smerenia? Noi fericim pe făcătorii de pace şi nu preafericim pe
făcătorii de dezbinare. Duşmanii Bisericii dănţuiesc de bucurie,
uitându-se la conflictele dintre ortodocşi, iar aceşti patriarhi, cu
voie sau fără voie, cad în laţurile lor, făcând jocul acestor
neiubitori de adevăr. Să ne rugăm pentru pacea şi unitatea lor!
Occidentul apostat
Lumea este împărţită în trei mari concepţii: Biserica
Ortodoxă care este sobornicească şi a primit învăţătura
apostolească, catolicismul - forţa politică, alături de luteranism -
forţa cunoaşterii - şi ateismul. Aceste două forţe s-au întâlnit cu o
a treia: ateismul, de distrugere a credinţei. Lupta se duce în
aceste trei mari concepţii. Fără Maica Domnului, fără
Cruce, fără Hristos, vedem Occidentul ruinat, în stare
de descompunere venind ca o avalanşă peste noi, cu
toate negaţiile lui. Noi, cum spune Nae Ionescu, n-avem ce
căuta la Occident pentru că încă din 1938, el era o cenuşă.

Lipsa de catehizare a preoţilor


Dragii mei, ieşim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma
aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este
păstorul cel bun în viaţa noastră? E preotul. Preoţii, păstorii, de
la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. în ce
constă această răspundere? în propovăduirea adevărului, căci
fără adevăr nu există viaţă: «Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa» -
spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a
Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din Seminar, apoi în
Facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta
Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoţi?
În împrejurări grele creştinul trebuie să aibă o
limpezire a lucrurilor, o catehizare din partea preotului
care nu a existat. Şi poate că mulţi nu au ştiut.
Nu ştiu ce spun ei credincioşilor din faţa altarului. Ce
atitudine au ei faţă de pericolele ce ne înconjoară? Post şi
rugăciune - e uşor de zis -, când şi aşa biata mamă nu mai are ce
pune copiilor ei pe masă. Nu prezintă realitatea vieţii în care
trăim, se tem să spună un adevăr. Se pierd oamenii cu grămada,
cu naţiunile, nu numai câţiva, nu doar ca indivizi. Şi ei stau
liniştiţi. E o situaţie foarte grea, pentru că am ajuns la cuvântul
Scripturii: «bate-voi păstorul şi se vor risipi oile». Să nu
risipim turma! Cum să nu fie risipite oile când păstorii sunt
bătuţi şi pironiţi de propria lor frică şi laşitate ?(...)
A pătruns dihonia mondialistă, care vine cu înşelă-
ciunea unei păci false, în care să nu mai poţi spune adevărul,
să ne facă justificabilă tăcerea. Preotul din faţa altarului nu
vorbeşte nimic; tălmăceşte acolo un fragment evanghelic şi
încolo nimic, la cât ar fi nevoie, cu câte ne confruntăm cu
greutăţile astea şi cu necazurile care vin asupra noastră;
credinciosului i se explică prea puţin cum să se lupte în lumea de
azi şi astfel intră în derută. Tocmai asta este esenţial în taina
duhovniciei, ca omului să îi spui atunci când are nevoie, să
răspunzi la nevoile lui, nu numai aşa să dai nişte sfaturi reci din
cărţi. Dacă îi oferi o limpezire a lucrurilor, atunci poţi să îl ţii
legat de Biserică, dar dacă mai mult îi tulburi înţelegerea, atunci
el se îndepărtează. Oricum la noi, la români, tăcerea este o
calitate veche în rândul clerului; dacă mai vorbesc aşa sporadic,
pe ici colo. Dacă înainte era ateismul comunist, să nu credem că
acum nu mai este acelaşi ateism; ateismul acum este manifestat
prin frica de a nu mărturisi, prin tăcere.
Creştinismul este picătura de var care limpezeşte
apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei
Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei şi restabili
potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină
în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea
parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă
nu este decât picătura de sânge a martirilor noştri. Ce este
sângele martirilor? Sămânţa creştinismului. Şi eroii noştri,
martirii Bisericii şi neamului nostru care zac necanonizaţi, din
puşcăriile Aiudului, Gherlei, Piteştiului - aceştia trebuie să fie
modelul şi ajutorul nostru. Creştinii noştri, să ia aminte la
episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, şi să le urmeze
faptele şi sfaturile! Dacă Dumnezeu mai grăieşte prin acei ierarhi
de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem
dreptul să spunem că nu ştim, doar că nu am vrut să ştim! Când
există azi atâtea mijloace de informare... Dacă te minţi pe tine în-
suţi, atunci şi supuşii tăi devin nişte oameni pervertiţi. Acesta
este şi scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul
Greciei. Românul se subestimează: „A, păi eu nu pot”. Dar
bulgarul cum poate, măi? Alţii cum pot, măi, să îşi exploateze
singuri bunurile pământului în care locuiesc, să îşi păstreze
Biserica Ortodoxă, curată şi invincibilă? Trăim vremuri
anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui, pentru că
Duhul Sfânt pluteşte încă deasupra acestui pământ românesc.
Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o
înţelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creştinul nostru
nu este informat, nu este impulsionat. Şcoala nu-i spune,
Biserica nu-i spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru,
pentru că ei n-au curajul să vorbească.
Cine să le spună oamenilor să citească Sfinţii Părinţi? Puţini
sunt preoţii care îşi povăţuiesc turma şi o educă în duhul Sfinţilor
Părinţi. Acum de la amvon se predică din noile manuale de
dogmatică bisericească. Ei şi-au făcut singuri manuale, pe care
credinciosul mai este şi obligat să le cumpere. Nu numai că se
strecoară erori dogmatice, dar nu au măcar ştiinţa de a se adresa
într-un limbaj atractiv educativ. Nimeni nu citeşte ce scriu ei.
Cateheze ar trebui să facă fiecare preot cu parohia sa, cum era pe
vremea mea, când părintele cu dascălul şi alte personalităţi ale
satului se uneau şi organizau tabere de vacanţă, în care făceau
cateheze cu elevii, se discutau lucruri şi de cultură şi practice şi se
şi bucurau de frumuseţea vieţii. Trebuie să ştii mai întâi să îi
introduci în atmosfera de a citi, de a căuta adevărul, mai ales în
rândul tinerilor. Asta este misiunea preotului. Azi nu mai are
nimeni grija catehizării, din ce în ce mai puţini sunt cei care se
implică să formeze creştinul de mâine, atât un cetăţean drept şi
onest, cât şi un creştin evlavios, cunoscător al tradiţiei şi
învăţăturilor Sfinţilor Părinţi.
Dar mai degrabă mamele ar putea face cateheză cu
copiii lor. La noi lipseşte o cultură teologică profundă. Mamele
ar trebui de mici să le pună în braţe copiilor lor cărţi de
rugăciune, povestiri cu sfinţi, cateheze şi mai departe cărţi
teologice, învăţăturile Sfinţilor, dintre care unele sunt accesibile
tuturor, cum e Sf. Ioan Gură de Aur, de pildă.

Despre dogme şi canoane


Canoanele Sfinţilor Părinţi nu sunt numai pentru noi,
românii, Biserica Ortodoxă, sunt pentru toată lumea creştină.
Aşa încât, scopul nostru este, cum am spus şi adineaori, este
mântuirea omului. Acestea sunt mijloace de mântuire a omului.
Cum noi am început să eliminăm, să facem concesii pe aceste
baze, am început să ne destrămăm şi morala şi viaţa noastră
creştină.
Aşa încât scopul nostru este de a ridica pe om, cu
slăbiciunile lui, spre înălţimea, linia Bisericii, linia
canonică, nu să scoborâm noi Canoanele şi rânduielile Sfinţilor
Părinţi la slăbiciunea şi neputinţa omenească. Că tocmai aici se
vrea să se şi ajungă. Să ajungem la desfiinţarea lor şi omul
rămâne în toată splendoarea, în toată neputinţa lui ca şi cum
peste el nu mai există nimeni. Ori aceste Canoane, aceste
rânduieli sunt formate de sfinţi şi rămân sfinte şi noi trebuie să
ne conformăm. Neconformarea faţă de ele înseamnă pieirea
noastră sufletească şi sufocarea noastră spirituală.
Adevărul şi Evanghelia se învechesc? Dumnezeu nu se
învecheşte, Dumnezeu acelaşi este. Dar dacă noi supunem
Biserica Statului, o facem o instituţie omenească, în care păstorii
sunt aleşi de politicieni... Iar cum politica se schimbă, aşa şi cei
care se ghidează după guvernări politice. Noi mai întâi trebuie să
fim oameni ai Bisericii, apoi ai Statului. Ierarhul nu amestecă
politica cu Biserica, merge după dispoziţiile Domnului, nu ale
Statului. Ca cetăţeni ne facem datoria faţă de Stat, dar dăm
Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui
Dumnezeu. Mulţimea însă cunoaşte păstorul cel bun şi creştinul
adevărat se va duce după păstorul cel bun. Dacă mulţimea de
credincioşi cunoaşte legea şi Canoanele Bisericii, scrierile
Sfinţilor Părinţi, atunci şi episcopul va fi în ton cu credincioşii.
Suntem datori să arătăm eventualele derapaje de la dogma
ortodoxă, cum ar fi slujirea împreună cu celelalte „biserici”
neortodoxe. Convieţuim, cum am mai spus, împreună, nu avem
nimic cu cei de alte credinţe, dar nu ne amestecăm şi dizolvăm
cultul creştin; fiecare slujeşte în legea lui, fără conflicte
religioase, respectând dreptul fiecăruia de credinţă. De ce vin ei
acum şi ne amestecă? Nu cei care vor să amestece lucrurile
produc dezbinarea? Dar noi ştim că ei vor să formeze o biserică
unică mondială, după modelul politic.

Va trebui să le demonstrăm că turma aceasta nu este chiar


aşa rătăcită, ci conştientă de nişte realităţi, să conştientizeze că
acestei turme i se cere un model adecvat, nu unul jignitor pentru
turma unui împărat Atotputernic... Căci până şi cea din urmă
creştină a turmei îşi face cruce de această îndrăzneală şi
cutezanţă a unei uniforme îmbrăcată de un cleric care se
pronunţă în numele unui Sinod.
Cum poţi să dormi liniştit când dai o ţară întreagă în mâna
diavolului? Hai, dai o Basarabie, dai o Bucovină, dar să dai
sufletul unei naţii - Biserica?! De aceea să fim responsabili,
pentru că ceea ce facem noi acum rămâne pentru copiii, nepoţii
şi strănepoţii noştri. Ceea ce socotim că facem acum să facem cu
conştiinţa că suntem într-un moment istoric, în care să se vadă
că s-a luptat pentru adevăr, că în aceste momente grele, creştinii
au apărat cu preţul vieţii lor adevărul acesta ortodox. Şi aşa după
cum un ostaş pleacă să-şi apere ţara cu arma în mână şi
urmăreşte inamicul, aşa trebuie să fim şi noi conştienţi că
predăm testamentul Ortodoxiei nepoţilor şi strănepoţilor noştri.

La astfel de înşelare şi minciună, cum trebuie să reacţionăm ?


Cu toţii avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la
timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată
din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor, adevărul la suprafaţă.
Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută
din neputinţa noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluţii lumeşti,
dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în
care este, şi Domnul va da soluţia. Domnul este Cel Care aduce
roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm
lucrând ţarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a
oamenilor.
Creştinul simplu dacă este informat şi i se explică adevărul el
imediat se implică, şi pe lângă bucata de pâine strigă şi pentru
credinţă. Dar dacă nimeni nu îl ia la braţ să îi spună ce trebuie să
facă, de unde să ştie singur, fără păstor?
Dumnezeu o să ne ceară socoteală pentru că nu am citit. Nu
avem dreptul să spunem că nu am ştiut atunci când suntem în
necaz şi ne depărtăm de Dumnezeu; nu există nu am ştiut, ci nu
am vrut să ştiu. Pentru că sunt atâtea cărţi ale Sfinţilor Părinţi în
care poţi găsi sfaturi pentru orice problemă ai avea. Ne plângem
că nu mai avem povăţuitori şi duhovnici iscusiţi, dar nu îi vedem
că ei trăiesc prin cărţile, pe care noi nu le citim. O să vină vremea
când nici Sfânta Scriptură nu o vom mai avea şi vom tânji după
un cuvânt din Scriptură şi nu îl vom găsi. Luaţi şi citiţi vieţile
sfinţilor şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, că va veni vremea când
nu le veţi mai găsi. Mamele să citească fiilor lor câte un capitol
din Sfânta Scriptură în fiecare zi. Să nu ne lipsească Scriptura, că
în ea găsim viaţa veşnică!

Ecumenismul şi Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB)


Ecumenismul nu este altceva decât o lucrare masonică care
este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului.
Toate întrunirile acestea nu au niciun rezultat. Nu s-a ajuns
la niciun punct comun. Nu fac altceva decât să frâneze bunul
mers al Bisericii. Nu este altceva decât o lucrare masonică care
este potrivnică şi prezentă în toate acţiunile creştinismului. Este
un fals care se duce în istorie şi acum parcă s-a atins oarecum
culmea. NATO este o forţă militară şi politică, ori noi n-avem nici
în clin nici în mânecă cu această forţă. Este numai inducerea în
eroare a unui popor, a unei naţii. Poporul nostru este de două mii
de ani strajă şi poartă de apărare a Occidentului. Poporul român
n-a ucis pe niciunul, nici de altă credinţă, nici de aceeaşi
credinţă. Dacă a ucis vreodată a făcut-o numai din apărare. A stat
două mii de ani aici, a luptat cu toate greutăţile şi a rămas
creştin-ortodox.
Cum să mai ajuţi tu prin dialog ecumenic, să îndrepţi un
catolic la adevărata credinţă a Sfinţilor Părinţi când tu însuţi, ca
şef al ortodocşilor, te pupi cu papistaşii şi cu evreii, pe care îi
consideri fraţi cu tine de credinţă? Doar pentru că suntem
creaturi ale lui Dumnezeu??? Ei vor să niveleze toate religiile
într-una şi nu mai cântăresc diferenţele majore, ci doar micile
asemănări, pentru aşa-zisa pace falsă. Nici catolicii nu cred că
sunt împăcaţi aşa deplin cu situaţia aceasta de vânzare a
creştinismului, încât să te aliezi şi cu musulmanul. Este o
demonizare a lumii. Iar ierarhii noştri ortodocşi nu fac altceva
decât să joace un teatru care dă bine şi pe care sunt obligaţi să îl
dea cât mai bine, la ordinele stăpânilor lumii. De altfel în adâncul
lor nici ei nu au o convingere solidă despre acest ecumenism, dar
nu au curajul să se opună acestui curent, să se opună masoneriei
care le impune acest ecumenism şi nivelare a credinţelor. Sunt
nişte păpuşi care însă au pierdut harul adevărului, care doar
mimează Adevărul. Dar nu îl mai deţin. Se sărută cu ereticii, dar
duc pe umerii lor răspunderea căderii unui neam, a unei Biserici
în apostazie. Îi întreb şi eu pe aceşti ierarhi dacă îi îndreptăţeşte
vreun Canon să fie eretici?
Şi care este de fapt falsul? Îţi arată numai exteriorul bisericii
catolice, al bisericii protestante, că în exterior ele sunt
asemănătoare, dar luate în esenţă lucrurile nu mai sunt aşa.
Lovesc la ţintă, că lumea asta priveşte, în prostimea ei, exteriorul.
Oamenii trăiesc pentru formă şi sunt aşa de timoraţi încât nici nu
mai vor să afle Adevărul.
Acum acest curent te învaţă o falsă iubire şi prin asta ei
urmăresc nu numai să te dezmoştenească de Ortodoxie, dar să
schimbe şi structura Ortodoxiei. Asta urmăresc\ei acum, să
schimbe structura Ortodoxiei şi structura firii umane. Ortodoxia
înseamnă trăire, înseamnă viaţă, înseamnă lucrare practică. Dar
acum încearcă să te dezmoştenească, să îţi schimbe rădăcina, un
fel de mutaţie genetică, că tot e la modă, văd. Astfel încât în
minţile unora vor reuşi să dea o altă întorsătură bazelor
creştinismului şi le vor perverti şi trăirea, astfel încât vor simţi
sub spectrul înşelării, şi tot aşa, prin iubire, prin dragoste, prin
bunătate. Noi trebuie să fim cu urechile ciulite acum şi să nu
primim uşor orice învăţătură, trebuie să vedem de unde vine
acea învăţătură şi încotro bate, de la cine şi din ce împrejurări
vine. În curând nu vom mai avea la cine să ne spovedim, foarte
puţini preoţi dacă vom găsi şi comunicarea va fi anevoioasă.
Dragostea care nu e în adevăr derutează sufletul şi nu este
rodnică şi oricum, deocamdată se mai vede că nu este în adevăr,
pentru că clericul nostru de azi una spune la Petru-Vodă, una
spune la Putna, una spune la Secu şi tot aşa. Dar acesta este şi
scopul lor, de altfel, ca să ne deruteze, să nu mai ştim ce să
credem; ei vor să introducă această stare de neîncredere.
Îţi prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori
de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorinţa
demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de
a-ţi perverti credinţa. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din
planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta
înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi
atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul. Totul este foarte
calculat cu câteva decenii înainte.
La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum
pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra
apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să
prindă momeala şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte
scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar
întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai
pline de erezii şi păgânisme.
Noi cunoaştem cele şapte Soboare ecumenice, aceste Sinoade
erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri
îndelungi, cu post şi nevoinţă, liturghie, şi abia apoi se făcea
conferinţa comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru
întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele
mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau
acolo să vorbească în cinstea suferinţelor, în cinstea chinurilor şi
a necazurilor prin care au trecut generaţiile acestea. Păi noi, dacă
ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele
mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii
însă ştiu cum. Nu aţi văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul
Plângerii!? Păi, ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă
decât ne cinstim noi Sfinţii. Bat acolo ca berbecii în zidul acela,
desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la
baza adevărului iudaic şi întreţine respectul şi evlavia. Noi îndată
punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurinţă peste tradiţie,
peste bogăţia istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu
ne pasă nouă - noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură,
noi suntem oameni „deştepţi”, „evoluăm” altfel şi, de fapt, ne
deformăm.

***+***
Eu cred că acest „sinod” certifică ecumenismul. În textul Sinodal
„Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul (restul) lumii creştine” se
vorbeşte despre Unitate.
Ce fel de unitate promovează Biserica Ortodoxă? Ce înseamnă
„unitatea creştină”? Unitate, pentru Biserica Ortodoxă înseamnă un
singur lucru, şi anume revenirea ereticilor la Ea prin Taina Botezului și
lepădarea (anatematizarea) învăţăturilor eretice aşa cum se făcea
înainte ca Biserica Ortodoxă să fie membră în Consiliul Mondial al
Bisericilor (CMB). Dacă se înţelege că Biserica Ortodoxă promovează o
unitate de tip ecumenist, aşa cum se poate observa din text, atunci
acest text este condamnabil de Sinoadele Ecumenice și de Sinoadele
Locale si de Pleroma Bisericii (Părinţi, Profesori, Patriarhi, Episcopi,
Mireni, Monahi, etc.)
Biserica Ortodoxă nu poate recunoaşte denumirea istorică de
„biserică” pentru celelalte comunităţi creştine eterodoxe care au fost
anatematízate de sfinţii părinţi, numindu-le comunități eretice.
În mărturisirea de credinţă, în crezul nostru ortodox, spunem
„cred într-una sfântă, sobornicească şi apostolească biserică“. Care
este? Cea înfiinţată de IISUS HRISTOS şi propovăduită nouă de
apostoli fiind neschimbată până în zilele noastre şi până la sfârşitul
veacurilor - BISERICA ORTODOXĂ.

Un singur cap al bisericii - IISUS HRISTOS, O SINGURĂ


BISERICĂ.
Biserica niciodată nu a permis ambiguităţi în textele sale
dogmatice, iar aici avem de a face cu o afirmaţie eclesiologică, deci
dogmatică. O afirmaţie neclară, am putea spune vicleană, care
stârneşte confuzii şi derute.
Scopul oricărui Sinod Mare şi Sfânt este acela de a înfiera o erezie,
de a delimita Adevărul ortodox de minciuna ereticilor. Întotdeauna
într-un Sinod Panortodox se condamnă ereticii nepocăiţi, cei care
schimbă învăţătura de credinţă. Acest „sinod” nu vorbeşte despre
eretici. Deci să înţelegem că ereticii nu mai există? Erezii nu mai
există?
Acest „sinod” vorbeşte despre recunoaşterea denumirii de „Biserici
istorice” pentru Romano-Catolici, Protestanţi şi Monofiziţi
(Anticalcedonieni - Armeni, Copţi, Malabarieni) ceea ce înseamnă că
nu îi mai denumim eretici, că suntem mai „iubitori” decât Sfinţii
Părinţii luminaţi de Duhul Sfânt, care la Sinoade au dat anatema pe
eretici şi ereziile lor.
Acest „Sinod” are pretenţia că este fără de greşală fără însă a
întruni condiţiile unui Sinod următor al Duhului Sfinţilor Părinţi.
Sistemul Sinodal nu asigură în mod magic Dreapta Credinţă şi
criteriul credinţei revelate, ci numai atunci când cei care se întrunesc
în Sinod sunt luminaţi de Duhul Sfânt, sunt sinceri şi nu ratifică texte
prefabricate. Nu am luat aici în discuţie decât acest text, asta nu
înseamnă că celelalte texte sunt bune, nicidecum, ci conţin călcări
grave de canoane, sociologii umaniste ieftine, erori teologice grave,
etc.
Acest „sinod” susţine participarea activă în platforma protestantă
numită „Consiliul Mondial al Bisericilor” care reprezintă cel mai grav
lucru al acestui „sinod”, dialogul nesfârşit, fără roade, şi chiar cu
pierderea exactităţii Dogmei şi acceptarea compromisurilor, aşa cum
vedem la Pusan, Porto Alegre, etc. Un Mitropolit Grec spunea că nu şi-
l poate imagina pe Sfântul Vasile cel Mare stând la masă, la dialog cu
ereticii arieni ai vremii lui. Sfinţii Părinţi şi Biserica niciodată nu a
procedat aşa, împrumutând modele protestante cu riscul relativizării
propriei credinţe pentru o unitate mincinoasă, imposibil de realizat
fără distrugerea propriei conştiinţe bisericeşti că aparţii singurei
Biserici a lui Hristos şi că trebuie să dai mărturia cu durere şi dragoste
către eretici, nu în dialoguri şi împreună rugăciuni pe platforme
romano-catolice şi protestante.
Concluzia pe care o tragem este că acesta nu este un sinod ortodox,
ci un sinod eretic, deoarece erezia nu înseamnă numai alterarea
adevărului de credinţă ci și alterarea prin omisiune şi lipsa de definire
a termenilor şi lipsa de claritate. Sinoadele au rolul de a clarifica
învăţătura de credinţă, atunci când apare o erezie, în schimb acest
numit „sinod” nu numai că nu clarifică ci creează confuzii şi nu spune
nimic concret, foloseşte un limbaj duplicitar şi induce în eroare,
tocmai în aceasta constă erezia ecumenistă.
Organizatorii acestui sinod l-au numit „Mare” deşi sunt câteva
patriarhii ortodoxe care nu-1 recunosc nici măcar ca fiind pan-
ortodox; s-a numit de la sine „Sfânt” fără a accepta o comparaţie cu
învăţătura sinoadelor recunoscute de întreaga Biserică Ortodoxă sau
dreptul de a i se aduce contestaţii, în plan teologic, de către cler şi
popor.
În ce mod caută Biserica Ortodoxă să refacă „unitatea” pierdută?
Dacă Biserica este Una şi Unică, şi nu se poate diviza, ce unitate să
refacă? Este ca şi cum cineva ar spune că are o haină dintr-o bucată, ce
nu se poate sfâşia, şi în acelaşi timp să spună că el caută să-şi coase
haina, ca să fie din nou întreagă... Nu cumva asistăm la o schizofrenie
teologică? Ori avem Unitatea, ori nu o avem. Iar dacă o avem de ce
trebuie să „o refacem” din moment ce o avem? Sinoadele nu au fost
niciodată întruniri lumeşti, ci au fost locul unde Părinţii luminaţi de
Duhul Sfânt au grăit lucruri clare, au clarificat situaţii grele, nu le-au
încurcat şi nici nu au debusolat credincioşii.
Cumplita mucenicie a călugărilor atoniţi, martirizaţi în
mănăstirile Zografu, Vatopedu, Iviron şi schitul Karyes. a fost
ordonată de împăratul Mihail Paleologul (azimitul) şi de patriarhul
Ioan Bekkos. Prigonitorii au venit în Sfântul Munte, fiindcă aceşti
părinţi atoniţi refuzau unirea cu Papa, precum şi „recviemul” latin
(slujba de înmormântare romano-catolică, diferită de cea ortodoxă)
impusă de patriarhul papistaş Bekkos (1275-1282).
Sfântul Nicodim Aghioritul (1749-1809), editorul
,,Filocaliei’, prăznuit la 14 iulie: „Se cuvine să ne îngrădim pe noi
înşine şi să ne osebim de episcopii care, în chip vădit, stăruie în
greşeală în cele ce ţin de credinţă şi de adevăr. Aşadar, se vădesc a fi
eretici sau nedrepţi.”
Canonul 45 al Sinţiior Apostoli: „Episcopul sau preotul sau
diaconul, dacă numai s-ar ruga împreună cu ereticii, să se afurisească;
iar dacă le-a îngăduit acestora să săvârşească ceva ca şi clerici (să
săvârşească cele sfinte), să se caterisească.“
Canonul 10 al Sfinţilor Apostoli: „Dacă cineva s-ar ruga,
chiar şi în casă, cu cel afurisit (scos din comuniune), acela să se
afurisească.”
Cuviosul Paisie Velicikovski - de la Neamţ (1722-1794),
stareţul Mănăstirilor Neamţ și Secu, prăznuit la 15
noiembrie: „Au ereticii sunt râmlenii (romano-catolicii), cu al lor
papă? Ştiu bine că vei zice că sunt eretici. Şi de vreme ce sunt eretici,
precum şi cu adevărat sunt, atunci Sfânta noastră Biserică îi afuriseşte
pe dânşii. Şi pe care Sfânta Biserică îi afuriseşte, şi eu, împreună cu
Biserica, fiul ei fiind, îi afurisesc”.
„Un asemenea jurământ, adică anatema, asupra celor ce se
împotrivesc şi nu se supun Soborniceştii Biserici, este pus.de patriarhii
Răsăritului nu doar pentru oarecare vreme, ci până la sfârşitul lumii
va rămâne tare, şi neclătit, şi nedezlegat cu darul lui Hristos.”
Sfântul Fotie cel Mare, Patriarhul Constantinopolei (820-891),
prăznuit la 6 februarie: „Cea mai bună comuniune este comuniunea în
credinţă şi în dragoste adevărată... Nu există nimic mai minunat decât
Adevărul. Nu există nimic mai plin de iubire decât Adevărul!”.
„Există doar o singură Biserică a lui Hristos, apostolească şi
sobornicească. Nu mai multe, nici măcar două, iar celelalte sunt
sinagogi ale celor ce viclenesc și sinod al răzvrătiţilor. Noi, drept-
credincioşii creştini, aceasta gândim, aşa credem, pe acestea le
vestim”.
Sfinte Ierarhe Fotie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Sfântul Marcu Evghenikos, Mitropolitul Efesului (1392-
1444), singurul apărător al Ortodoxiei la sinodul „unionist”
de la Ferrara-Florența (1438-1439), prăznuit la 19
ianuarie:
„Credinţa noastră este dreapta mărturisire a Părinţilor noştri. Cu ea, noi
nădăjduim să ne înfăţişăm înaintea Domnului şi să primim iertarea
păcatelor; iar fără ea, nu ştiu ce fel de cuvioşie ne-ar putea izbăvi de
chinul cel veşnic. În materie de credinţă nu există concesie. Chestiunile
credinţei nu îngăduie iconomia. Asta ar fi egal cu a spune: Taie-ţi capul
şi du-te unde vrei!'’
Vom mărturisi până la ultima suflare, cu toată îndrăzneala, acea
bună chezăşie a Sfinţilor Părinţi: credinţa mărturisitoare pe care o
cunoaştem din copilărie, căreia la început i-am dat glas şi cu care, la
sfârşit vom pleca de aici, luând cu noi, cel puţin... Ortodoxia!”
Sfântul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (1714-1779), prăznuit la
4 august (în calendarul Bisericii Ortodoxe Greceşti la 24 august):
„Fraţii mei - dacă ar fi cu putinţă să mă urc la cer, şi să strig cu glas
mare şi să vestesc cu glas mare că numai Hristos e Fiu şi Cuvânt al lui
Dumnezeu, şi Dumnezeu adevărat şi Viaţa a toate aş vrea să o fac!”
„Pe papa al Romei să-l blestemaţi, fiindcă el e cauza. Antihristul e
unul papa, iar altul - cel care e în capul nostru. Înţelegeţi care, fără să-i
spun numele.”
„Noi avem o poruncă, ce spune să dăm anatemei pe oricine
schimbă sau nu crede în vreun lucru, cât de mic, din cele pe care le-au
legiuit Părinţii Bisericii noastre.” „Toate credinţele sunt mincinoase,
false, toate sunt ale diavolului. Acest lucru l-am înţeles drept,
adevărat, dumnezeiesc, ceresc, corect, desăvârşit, atât pentru mine
însumi, cât şi pentru voi: că numai credinţa creştinilor ortodocşi bine-
cinstitori e bună şi sfântă, ca să credem în ea şi să ne botezăm în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Preafericitul Timotei, Patriarh al Ierusalimului în anii
1935-1955: ..Bunule Iisuse Hristoase, în Biserica Ta sunt oameni care
nu sunt apostolii Tăi şi care nu se roagă ţie. Ei au uitat de Ierusalim şi
au acceptat Geneva (sediul Consiliului Ecumenic al Bisericilor), unde
au creat noi table ale legii. Dar şi tu, Geneva, care te-ai înălţat până la
cer, până la iad te vei coborî.”
Sfântul Arhimandrit si Mărturisitor Iustin Popovici
(1894-1979): „Ecumenismul este numele de obşte al pseudo-
creştinismului, al falselor biserici din Apus. El cuprinde în sine
întregul umanism european, în frunte cu papismul. Pseudo-
creştinismul şi pseudo-bisericile nu sunt altceva decât erezie peste
erezie. Numele lor este pan-erezie, a-tot-erezie. De ce? Pentru că de-a
lungul istoriei, erezii deosebite au negat sau au depreciat anumite
calităţi ale Dumnezeului-Om Iisus Hristos, iar aceste erezii înlătură pe
Dumnezeu-Omul, punând în locul Lui pe om. în această privinţă, nu e
deosebire esenţială între papism, protestantism,ecumenism şi alte
erezii, al căror nume este legiune.”
Părintele Dumitru Stăniloaie (1903-1993): „Eu nu sunt pentru
ecumenism. Socotesc că ecumenismul este produsul masoneriei; iarăşi
vor să relativizeze credinţa adevărată. Ecumenismul este pan-erezia
timpului nostru. Biserica Romano-Catolică şi Biserica Ortodoxă nu
sunt două surori. Nu există decât un singur cap al Bisericii, Iisus
Hristos. Nu poate exista decât un singur trup, adică o singură Biserică.
Deci noţiunea de biserici surori este improprie.”
Sfântul Ioan Maximovici, Arhiepiscop de Shanghai si San
Francisco (1896-1966): „Anatema celor ce se ridică împotriva
Bisericii Ortodoxe şi susţin că Biserica lui Hristos s-a împărţit în aşa-
zise ramificaţii, ce diferă una de alta după doctrină şi moduri de viaţă;
sau că Biserica nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în
viitor, când toate ramificaţiile, sau părţile, sau confesiunile, şi chiar
toate religiile se vor uni într-un singur trup! Anatema şi celor care nu
deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de preoţia şi tainele ereticilor, şi
afirmă că botezul şi euharistia ereticilor sunt de ajuns pentru
mântuire. De aici, anatema şi celor ce au legături cu ereticii amintiţi,
sau susţin, propovăduiesc şi i-au apărarea ereziei ecumeniste, nou
apărute, a acestora, sub pretextul pretinsei dragoste frăţeşti, sau a
presupusei uniri a creştinilor despărţiţi...”
Sfântul, Preacuviosul, fratele nostru Teodor Studitul (759-826),
mărturisitor al Sfintelor Icoane, prăznuit la 11 noiembrie: „Atunci
când credinţa e primejduită, porunca Domnului este de a nu păstra
tăcere. Dacă e vorba de credinţă, nimeni nu are dreptul să zică: Dar
cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un
cârmuitor? Nici acesta nu doreşte să aibă vreun amestec. Sau un sărac
care de-abia îşi câştigă existenţa?... Nu am nici cădere - zice - nici
vreun interes în chestiunea aceasta. Dacă voi veţi tăcea şi veţi rămâne
nepăsători , atunci pietrele vor striga”
„Avem poruncă, de la însuşi Apostolul Pavel că - atunci când
cineva ne învaţă, ori ne sileşte a face vreun alt lucru decât am primit şi
decât este prescris de Canoanele Sinoadelor Ecumenice şi locale -
acesta urmează a fi osândit, ca nefăcând parte din clerul sfinţit.”
„Sfântul Ioan Gură de Aur a spus descoperit că duşmani ai lui
Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în comuniune cu ei.”
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul (1913-1960), prăznuit la 5
august: „Iar câţiva dintre slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi
defaimă aceste Sfinte Canoane - Canoanele insuflate de Duhul Sfânt
prin Sfinţii Părinţi ai celor şapte Sfinte Soboare a toată lumea -
numindu-le bariere ruginite şi zicând: Canoanele, de multa vechime
pe care o au, au ruginit.
Şi nu zic că lor, de multa lor grăsime şi nefrică de Dumnezeu, li s-a
întunecat mintea şi au năpârlit, căzându-le părul, şi barba, şi mustaţa,
făcându-se ca femeile. Cum e chipul Domnului şi al Sfinţilor, şi cum e
chipul lor? De aceea, Sfintele Canoane ale Sfinţilor ei le calcă în
picioare, dar predică sus şi tare că sunt ortodocşi.”
Dacă acesta era un Sinod Ortodox ar fi condamnat toate ereziile
ecleziologice care sunt vehiculate în Biserica Ortodoxă, cum ar fi
ecumenismul şi toate teoriile lui, şi ar fi condamnat participarea
oricărei Biserici Locale la dialogul pe platforme eretice, cum ar fi
Consiliul Mondial al Bisericilor (ereziilor).
Cerem condamnarea Sinodului din Creta şi cei care au semnat să
îşi retragă semnăturile şi să se lepede de acest Sinod, pentru a rămâne
ortodocşi şi a nu cădea în schismă cu Biserica Ortodoxă.
Bunul Dumnezeu, Maica Domnului și Sfinții Părinți să ne
ajute să ducem mai departe învățătura și pilda vieții
Părintelui Justin, rămas în sufletul poporului ca –
Duhovnicul Neamului Românesc.
Cu profundă smerenie și dragoste,
Neacșu Gherghina (căsătorită Popescu)
14.10.2016 (Sfânta Cuv. Parascheva)

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/scrisoare_deschisa_catre_ips_
varsanufie/2016-10-25-193
3.8 Nu recunosc Adunarea din Creta –Biserica
luptătoare a Moldovei NU TACE ȘI NU TRĂDEAZĂ
ADEVĂRUL
Preasfințite Părinte Episcop Corneliu,

Ascultând de cuvintele Sfântului Teodor Studitul care ne spune:


„Căci porunca Domnului este a nu tăcea în vremea primejduirii
credinței. Așa încât, atunci când e vorba despre credință, nu trebuie
a spune: Vai! Pietrele strigă, și tu taci și ești fără de grijă? Firea cea
nesimțitoare L-a ascultat pe Dumnezeu și tu te clatini?”, vă scriem
acum că am constatat cu durere în sufletele noastre că hotărârile
Sinodului din Creta sunt străine de duhul patristic.

Și anume:

- Punctul 22 din textul “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul


lumii creștine” prin care se legitimează în Biserică un nou organism
administrativ alcătuit exclusiv din anumiți Patriarhi cu
drepturi depline în materie de dogme și canoane, desființând modelul
de sobornicitate al Sinoadelor Bisericii, introducând prerogative
papale pentru anumiți Patriarhi, luând abuziv fiecărui episcop dreptul
de vot. Opinia personală a unui Patriarh (Întâistătător) nu poate
impune și obliga niciun Sinod local sau vreun ierarh contrar propriei
alegeri, altfel Patriarhii s-ar transforma în Papă care ar
decide și și-ar impune suveranitatea de pe poziții de forță.

De vreme ce plinătatea Bisericii este poporul, atunci nici


Sinodul fără popor, nici poporul fără Sinodul Ierarhilor nu
poate să se considere pe el însuși Trup și Biserică a lui
Hristos și să trăiască în adevăr viața și învățăturaBisericii.

– Cele 19 referiri la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) din cadrul


hotărârilor privind “Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii
creștine” creează premeditat confuzii între diferențele dintre Biserică și
Confesiuni, introducându-se în același timp un termen nou, cel de
“Biserici eterodoxe” în sensul întăririi teoriei eretice a ramurilor,
iar noi știm că Sfinții Părinți pe toate celelalte confesiuni le-a numit
dintotdeauna eretice sau chiar schismatice. Sfântul Grigorie
Palama ne pune în lumină această problemă: ”Din Biserica lui
Hristos fac parte toți cei care urmează adevărul, iar cei care nu
urmează adevărul nu fac parte din Biserică. Acest lucru îi privește
mai cu seamă pe cei care se înșeală pe ei înșiși, numindu-se pe sineși
sau numindu-se unii pe alții păstori și sfințiți arhipăstori. Căci ni s-a
predanisit că nu persoanelor dă importanță creștinismul, ci
adevărului și rigorii credinței”.

De asemenea cuvântul Sfântului Vasile cel Mare întărește aceasta,


prin conținutul Canonului I: „Cei care s-au depărtat de Biserică nu
mai au harul Duhului Sfânt în ei înșiși, căci a încetat transmiterea
Lui prin faptul că s-a întrerupt rânduiala.”Biserică este numai
Biserica Ortodoxă. La această Biserică ne referim atunci când
rostim Crezul: „Și într -UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească
Biserică”.

Iar Sfântul Simeon al Tesalonicului arată că cea care „învață


drept cuvântul adevărului, întărește cuvintele cele apostolești și are
sfințenia Duhului”, aceea este Biserica una, sfântă, sobornicească și
apostolească. Iar, Sfântul Celestin spune că ar fi de dorit ca „după
cum ființa Dumnezeirii este una, în același fel toți oamenii, de
oriunde ar fi, să țină unicul Adevăr al dreptei credințe…”

Cuvintele Sfântului Teodor Studitul sunt grăitoare: „Nu


este cu putință, nu este, nici Biserica de la noi, nici alta să facă ceva
în afara legilor și canoanelor așezate [în Ea]. Fiindcă dacă s-ar face
aceasta, deșartă e Evanghelia, zadarnice canoanele, și fiecare ar face
după placul arhieriei sale și i s-ar îngădui să facă împreună cu cei ce
sunt cu el precum i-ar părea de cuviință: să fie el un nou evanghelist,
un alt apostol, un alt legiuitor.”

De asemenea la acest sinod nu s-a luat în considerare afirmația


Sfântului Iustin Popovici (+1979): “Din unica şi nedespărţita
Biserică a lui Hristos, în diferite timpuri, s-au desprins şi s-au tăiat
ereticii şi schismaticii, care au şi încetat să fie mădulare ale Bisericii.
Unii ca aceştia au fost romano-catolicii şi protestanţii şi uniaţii cu tot
restul legiunilor eretice şi schismatice. Ecumenismul e numele de
obşte pentru toate pseudo-creştinismele, pentru pseudo-bisericile
Europei Apusene. În el se află inima tuturor umanismelor europene
cu papismul în frunte, iar toate aceste pseudo-creştinisme, toate
aceste pseudo-biserici nu sunt nimic altceva decât erezie peste erezie.
Numele lor evanghelic de obşte este acela de “pan-erezie” (erezie
universală).”

De ce Biserica Ortodoxă Română și-a retras propunerea (propunere


autentic ortodoxă) către „Sfântul și Marele Sinod” anume să-i
numească pe eretici ”Confesiuni și Comunități Eterodoxe”?
Recunoscând altor confesiuni și comunități eretice ca fiind
”Biserici” s-a încălcat dogma privind hotărârile stabilite de Sfinții
Părinți la Sinoadele Ecumenice I și II în care se spune destul de clar că
Biserica este „UNA, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”.

– La pct. 12 se afirmă că scopul comun al dialogurilor teologice este


„restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”.
Canonul 45 al Sfinților Apostoli precizează:

„Episcopul sau preotul sau diaconul, dacă numai s-ar ruga


împreună cu ereticii să se afurisească; iar dacă le-a îngăduit
acestora să săvârșească ceva ca și clerici (să săvârșească cele sfinte)
să se caterisească.”

Iar Canonul 10 al Sfinților Apostoli de asemenea precizează:


„Dacă cineva s-ar ruga, chiar și în casă, cu cel afurisit (scos din
comuniune), acela să se afurisească.”

Avva Filothei Zervakos zice: „Dacă papa dorește refacerea


unității, să recunoască și să mărturisească toate rătăcirile, ereziile și
invențiile pe care le-au făcut încă de la început diferiții papi care s-au
rupt de Biserica Ortodoxă, să se căiască, să plângă cu amărăciune,
să se umilească, iar atunci îi vom accepta”.
Iar cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului sunt destul de
grăitoare: „Fugi de adunările lor necurate și rămâi totdeauna în
Sfânta Biserică sobornicească, în care ai primit și nașterea din nou”.
Opreliștile Sfinților Părinți se extind și asupra rugăciunilor în comun cu
ereticii, despre care Valsamon spune: „dreptslăvitorii creștini se
cuvine a se feri de eretici și slujirile lor a le urî”, cum de altfel și
Sfântul Chiril al Ierusalimului sfătuiește în acest fel: „Mai ales,
urăște toate adunările nelegiuiților eretici”. Căci „pe latini nici îngerii
nu îi pot schimba”, după cum a spus Sfântul Grigorie Palama (sec.
al XIV-lea).

– Cel de-al 5-lea document aprobat este cel intitulat: “Sfânta Taină a
Cununiei și impedimentele la aceasta”. Articolul „Căsătoria între
ortodocși și ne-ortodocși nu poate fi binecuvântată, dar poate fi
oficiată, cu condiția ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie
botezați și crescuți în Biserica Ortodoxă.” Oficierea căsătoriei este
contrară sfintelor canoane și anume Canonul 72 Trulan (creştinii să
nu se căsătorească cu eretici şi cu necreştini) ne precizează foarte clar:
„Să nu se îngăduie ca bărbatul ortodox să se lege (prin căsătorie) cu
femeia eretică, nici ca femeia ortodoxă să se unească (prin căsătorie)
cu un bărbat eretic, ci de s-ar şi vădi că s-a făcut un lucru ca acesta
de către vreunul dintre toţi, căsătoria (nunta) să se socotească fără
de tărie, şi căsătoria (însoţirea nelegiuită) să se desfacă – căci nu se
cade a amesteca cele ce n-au amestecare, nici oii să se împerecheze
cu lupul, şi nici părţii lui Hristos cu soarta (ceata) păcătoşilor; iar
dacă cineva ar călca cele orânduite de noi, să se afurisească.”

Având în vedere ca la acest Sinod nu au participat toate


Bisericile Ortodoxe,ca au fost multi ierarhi care au refuzat sa semneze
documentele,văzând și atâtea reacții negative din partea mai
multor Părinti, Ierarhi și mari teologi precum: Mitropolitul Ieremia de
Gortina, Mitropolitul Athanasie de Limassol, Mitropolitul Hierotheos
Vlachos, Mitropolitul Serafim de Pireu, teologul Theodor Zisis,
teologul Dimitrie Tselenghidis și alții, vă rugăm și pe Preasfinția
Voastră să analizați și să vă delimitați de hotărârile acestui
Sinod care nu au fost în duhul Sfinților Părinți.

Hotărârile luate la acest Sinod, faptul ca ierarhii noștri au semnat


aceste documente a provocat o mare frământare multor creştini din

[210]
eparhia noastră. Noi, avându-vă ca Pastor păzitor și îndrumător pe
calea mântuirii, nădăjduim ca fiind următor al învățăturilor Sfinților
Părinti, vă veți dezice de hotărârile Sinodului din Creta, pentru ca
astfel să îngrădiți turma de învățăturile eretice.

Cu smerenie și cu dragoste fiască Vă sărutăm dreapta,


Preasfințite Părinte Corneliu!

Data: 22-08-2016

Această scrisoare a fost semnată de 150 de ortodocși, ale căror date


sunt în posesia expeditoarei acestei scrisori.

Lista rămâne deschisa.

PS: Menționăm că până la data publicării, 1 septembrie 2016, nu


am primit răspuns la această scrisoare din partea ierarhului nostru.

Nela Suciu din Bârlad


Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/01/nu-
recunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-15-biserica-luptatoare-a-
moldovei-nu-tace-si-nu-tradeaza-adevarul/

[211]
3.9 Scrisoare deschisă către ÎPS Serafim Joantă

Înaltpreasfințitului Serafim Joantă, mitropolit al


Germaniei, Europei Centrale și de Nord

Înaltpreasfințite,

Ne adresăm în același timp, cu inima deschisă, în pace și


dragoste dvs și către toți ierarhii și clericii din Biserica Ortodoxă
Română.

Suntem oameni simpli, neteologi, mădulare ale Bisericii celei


Una, oi, însă cuvântătoare, care simțim obligativitatea și dreptul
exprimării cu privire la evenimentele produse în ultimul timp și care
pun în pericol mântuirea sufletelor noastre, ca urmare a hotărârilor
neortodoxe luate de preasfințiții episcopi în ultimii ani și care au
culminat în iunie 2016.

Nu dorim a judeca sau critica pe nimeni, ci gândindu-


ne la iminenta Judecată, ne facem datoria față de propriile
suflete, semnalând și fraților care ar dori să ia la cunoștință de
îngrijorările noastre profunde,- știind că „prin tăcere îl trădăm pe
Dumnezeu”, conform Sfântului Grigorie Teologul, iar după
Sfântul Teodor Studitul că: “Atunci când credința e primejduită,
porunca Domnului este de a nu păstra tăcere. Dacă e vorba de
credință, nimeni nu are dreptul să zică: “Dar cine sunt eu? Preot,
oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un cârmuitor? Nici
acesta nu dorește să aibă vreun amestec. Sau un sărac care de-abia
își câștigă existența? … Nu am nici cădere, nici vreun interes în
chestiunea asta. Dacă voi veți tăcea și veți rămâne nepăsători, atunci
pietrele vor striga, iar tu rămâi tăcut și dezinteresat?”

Iubim și am vrea să îmbrățișăm pe toți arhiereii, preoții și


monahii, dorind a nu atrage ura cuiva asupra noastră, căci nici noi nu
urâm pe nimeni, – ci doar erezia ecumenismului despre care
părintele Dumitru Stăniloae spune că „este produsul masoneriei”
și definită de arhim. Haralambie Vasilopoulos astfel:
„Ecumenismul este asemenea unei vijelii înspăimântătoare care se
pregătește să dărâme, după cum își închipuie, Una, Sfântă,
Sobornicească și Apostolească Biserică a Lui Hristos. Este un uragan
sălbatic al puterilor întunericului, care își concentrează toată
nebunia distructivă împotriva Ortodoxiei, pentru a o nimici și a o
face să dispară”.

Părinte mitropolit,

Datorită păcatelor noastre, în zilele cele mai de pe urmă satana


a reușit să înșele și pe cei aleși. Ba chiar i-a adunat într-un sobor
cretan și acolo i-a viclenit precum pe Adam și Eva, întorcându-i
împotriva Domnului Hristos, a Măicuței Domnului și a Sfinților
Părinți. Căci acest „sinod” a fost organizat, s-a desfășurat și a luat
hotărâri în totală contradicție cu Sfintele Sinoade, încălcând
Sfintele Dogme și Canoane stabilite în Duhul Sfânt, de-a lungul
veacurilor, de dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, așa că în Creta a
sălășluit duhul celui răzvrătit.

Drept urmare, din motive de conștiință, respingem hotărârile luate la


„sinodul „din Creta ca fiind neortodoxe și arătăm:

1. „Sinodul” a „beneficiat” de un regulament nelegitim, tiranic, care a


dat drept de vot doar unui număr de 14 episcopi-patriarhi, ceilalți
1000 fiind ignorați, precum cardinalii de către papa, astfel că
principiul Sinodalității prin care Domnul Iisus Hristos conduce
Biserica Sa a fost anulat. Mai mult, Patriarhia Antiohiei arată: „Primul
lucru pentru Bisericile care nu au fost în Creta este în mod esențial de
a se poziționa în raport cu calificarea juridică a reuniunii: este
un Sinod sau nu este? Și, ceea ce este clar, este că în raport cu ceea ce
a fost spus la reuniunea din Creta, este că această reuniune a fost
convocată cu acordul celor 14 Biserici, ceea ce nu este adevărat
pentru ca Biserica Antiohiei nu a semnat (din motive dogmatice n.n.)
această decizie. Deci, pentru Biserica din Antiohia, aceasta reuniune,
aceasta întâlnire care a avut loc în Creta este importantă, dar nu
este un Sinod din punct de vedere juridic, și deci nu poate implica un
proces de primire a canoanelor sau a deciziilor care au fost luate, sau
a documentelor care au fost adoptate”.
Tot din motive dogmatice, Bisericile Locale ale Rusiei, Bulgariei,
Georgiei (și a Antiohiei) care reprezintă mult peste 50% din totalitatea
credincioșilor ortodocși, nu au participat la evenimentul din Creta,
acestea numindu-l „întâlnire” sau „reuniune”, însă mai potrivită este
expresia folosită de directorul Academiei Ortodoxe din Creta, domnul
Zorbas, care chiar înainte de a începe „sinodul” l-a numit „piesă de
teatru”, ce s-a dovedit a fi și o capcană mortală în care din nefericire
au căzut mulți episcopi, semnând textele eretice.

2. „Sinodul” considerându-se ultimul criteriu în probleme de


credință, recunoaște ca „biserici”, ereziile: papistașă,
protestante, monofizite. Acestea, conform arhim. Serafim
Alexiev, au numai chip de Biserică, dar nu sunt Biserică, iar
Sfântul Iustin Popovici ne învață că „..nu există nici o
deosebire esențială între papism, protestantism, ecumenism
și celelalte secte, a căror nume este legiune”. Este dreptul lor
să-și spună cum vor, însă motivația vehiculată că la 1484,
1848 sau altă dată, părinții noștri ierarhi au folosit același
termen este nejustificată și nesinceră (dovedim mai jos),
întrucât ei numeau eretici pe cei căzuți din Biserică,
iar Molitvelnicul vechi, la lepădările de la Botez arată cel mai
bine acest lucru. Însă în prezent se procedează în totală
contradicție cu Sfânta Tradiție, Sfânta Evanghelie și Sfinții
Părinți, provocând durere și neliniște în sufletele noastre,
văzând cu ochii și auzind cu urechile fapte desfășurate
împotriva Ortodoxiei, dintre care amintim:
3.
a) În urma Acordului de la Chambesy din 1993,
monofiziții sunt recunoscuți – fără temei – ca fiind
ortodocși, adică Biserică,- însă la nivel sinodal o face
numai B.O.R.-, deși aceștia resping Sfintele Sinoade
Ecumenice IV, V, VI și VII. De aceea, plin de mâhnire,
Sfântul Paisie Aghioritul întreabă:
„Oare atâția Sfinți Părinți care au fost luminați de Dumnezeu și
au trăit în aceeași vreme cu ei (cu monofiziții) i-au înțeles
greșit, și venim noi acum după atâtea veacuri, ca să-i
corectăm pe Sfinții Părinți? Dar nici minunea Sfintei Eufimia
nu o pun la socoteală ? Oare și ea a înțeles greșit cartea
ereticilor ?” Știm ce s-a întâmplat în anul 45, când 630 de
Sfinți Părinți s-au adunat la Calcedon, la al IV-lea Sfânt Sinod
Ecumenic, în biserica Sfintei Mare Mucenițe Eufimia. Întrucât
conducătorii monifiziți Dioscor, Maxim, Eutihie și alți arhierei
stăruiau în erezie, precum că Domnul Iisus Hristos are o
singură fire, la propunerea Patriarhului ortodox Anatolie al
Constantinopolului, fiecare parte a scris o carte cu învățătura
lor, apoi în prezența împăratului au deschis racla cu Sfintele
Moaște ale Sfintei Eufimia și au pus scrisorile pe pieptul ei. Au
sigilat și asigurat cu pază postind cu toții 3 zile, iar în a patra,
în prezența împăratului și a tuturor participanților s-au
desfăcut pecețile și s-a deschis racla. Tomos-ul monofizit era
la picioarele sfintei, iar tomos-ul ortodox era în mâna sa
dreaptă, pe care a întins-o spre împărat și patriarh dându-le
scrisoarea, arătând astfel rătăcirea monofizită și punând capăt
discuțiilor.

Înduioșător este faptul că în data de 27 februarie 1974, Sfânta Mare


Muceniță Eufimia, însoțită de Sfântul Evanghelist Luca, a venit la
coliba Sfântului Paisie Aghioritul și l-a lămurit în chestiuni de
credință, cum însuși s-a exprimat. Trecuseră 1523 de ani de când
Apărătoarea Dogmei Ortodoxe sau Stâlpul Ortodoxiei făcuse marea
minune de la Calcedon, când aruncase sub tălpile sale tomos-ul eretic
monofizit, însă nu a întârziat să vină în Sfântul Munte pentru a alunga
frământările Sfântului Paisie, care de atunci i-a purtat o adâncă
recunoștință și dragoste. Sfânta Mare Muceniță a lui Hristos a arătat și
întărit prin minune, că monofiziții sunt eretici !

b) La pct. 14 din Acordul de la Balamand din 1993 este menționat:


„Potrivit celor spuse mai înainte, Biserica Ortodoxă și Biserica
Catolică se recunosc reciproc ca Biserici-surori, responsabile
împreună de menţinerea Bisericii lui Dumnezeu în credincioşie faţă
de planul divin.” La pct.13 se declară că avem aceleași Taine,
succesiune apostolică a episcopilor, unica Preoție care săvârșește unica
jertfă a lui Hristos și că rebotezarea este exclusă, la fel ca și orice formă
de prozelitism – pct.18.

„Spălarea creierelor” preoților, teologilor și tuturor celor cu activități


pastorale este prevăzută la pct.30: „Educaţia lor trebuie să fie, în mod
obiectiv, pozitivă cu privire la cealaltă Biserică.(!) Toţi trebuie să fie
informaţi, mai întâi despre succesiunea apostolică a celeilalte
Biserici şi de autenticitatea vieţii ei sacramentale.”
La nivel sinodal toate Bisericile Ortodoxe au respins
documentul ca eretic, în afară de Patriarhia Română.
c) Astfel, a urmat firesc, vizita papei Ioan Paul al II-lea în România,
unde a fost primit și îmbrățișat de ierarhii noștri, ca arhiereu al lui
Hristos, ca episcop al Bisericii și nu ca ereziarh- președinte al unui stat
politic, fiind primii după 1000 de ani, care am deschis ușa să intre
lupii în staulul oilor.

d) În 2002, Preafericitul Teoctist întoarce vizita, fiind iarăși prima


dată după 1054, când un patriarh ortodox se întâlnește cu papa la
Vatican. Cu aceste ocazii s-a vorbit oficial de Biserici-surori și de
cei doi plămâni ai Bisericii, oficiindu-se slujbe ortodoxe și
respectiv mesa, cu participarea ambelor părți. Deci în Creta, era
necesar a se recunoaște la un nivel superior titulatura de
„biserici” ereticilor, pentru a se putea face pașii următori, conform
graficului ecumenist. Însă atragem atenția că ceea ce se petrece este
neplăcut Sfinților Părinți, și mai ales dorita unire cu Roma, fără ca
aceasta să renunțe la demonicele rătăciri. Amintim de
înfricoșătoarea minune a Sfântului Ierarh Spiridon, petrecută în insula
Corfu în anul 1716, când trimis fiind de Dumnezeu, a pedepsit aspru
pe ereticii papistași care voiau să ridice în biserica sa, unde are Sfintele
Moaște, o masă de marmură și unde cu anumite ocazii să facă
rugăciunile lor. În cartea „Judecata Cerului” (accesibilă pe internet),
Sfântul Atanasie din Paros descrie cutremurătoarea minune, dând
date, ore, numele persoanelor implicate, martori, reacția naturii,
explicând pe larg și teologic cele petrecute. Au murit atunci 900 de
suflete din garnizoană, printre care comandantul Andrei Pizani și
teologul său Francisc Frangipani – în condiții cu totul
deosebite. Recomandăm citirea cărții, în care sfântul autor,
concluzionează: „După Judecata Cerului, nu mai pot avea loc nici
discuții în contradictoriu (dispute), nici nu mai poate să rămână vreo
îndoială cu privire la catolici. În mod clar, de netăgăduit, catolicii
sunt de lepădat, excluși,vrăjmași și străini de Dumnezeu și de sfinții Săi.
Făclia aprinsă a Sfântului Spiridon demonstrează nimicnicia
oricărui silogism (raționament).”

Sfântul Spiridon în anul 325, la Sinodul I Ecumenic a arătat prin


minune Taina Sfintei Treimi. Și tot el, după 1391 de ani, ne arată că
papistașii nu sunt în Biserica Domnului Hristos, întrucât au
denaturat această Dogma statornicită pentru veșnicie, de Duhul Sfânt
și Sfinții Părinți, urmarea fiind prăbușirea lor în alte multe erezii.
Ecumeniștii, vor primi răspunsul dat în Corfu de Sfântul Spiridon,
precum și de la toți Sfinții și Mucenicii Sfintei Ortodoxii – ei fiind
prietenii și casnicii Domnului Hristos.

e) Documentul de la Ravenna (2007) „…vorbeşte despre ”Biserica


romano-catolică”. Nu este vorba de un termen tehnic … Dimpotrivă, i
s-a dat un conţinut teologic deplin, aşa încât dialogul să aibă loc cu
premiza că Biserica romano-catolică este adevărată, Biserică
ortodoxă (drept-slăvitoare). Reprezentanţa ortodoxă a cedat
inadmisibil în acest punct. Prin textul de la Balamand (1993) a
recunoscut Biserica Romano-Catolică drept Biserică în sensul deplin
al termenului…” – arhim. Gheorghe Kapsanis.

Dacă ar fi fost Biserică, la papistași ar fi coborât Lumina Sfântă la


Mormântul Domnului și Norul Luminos pe Muntele Taborului; apele
Iordanului s-ar fi întors; Măicuța Domnului nu i-ar numit „dușmani ai
mei și ai Fiului meu”; Minunea din Corfu care îi arată vrăjmași nu ar fi
avut loc; apa sfințită de ei nu s-ar fi împuțit la Alba Iulia pe timpul lui
Mihai Viteazul; Sfântul Nectarie nu ar scris cartea: „De ce papa și
supușii lui s-au despărțit de Biserica lui Hristos”; monahii din Sfântul
Munte nu ar fi fost exterminați pe motivul că au refuzat unirea
cu latinii; tâlhăriile, hoțiile, violurile, măcelurile cruciadelor nu ar fi
existat; de crunta și blestemata uniație nu s-ar fi auzit, nici
de Sinoadele VIII si IX sau de Anatema de la 1054; crimele papalității
nu ar fi avut loc; nu ar fi folosit sabia,vărsarea de sânge, forța, tortura,
teroarea, distrugerile, corupția, închisoarea, pentru catolicizarea
lumii; papa nu s-ar fi făcut pe sine dumnezeu s.a.m.d. Iar la Ravenna
s-a recunoscut „primatul papal” al Patriarhului Ecumenic, însă în
Sfânta Tradiție Ortodoxă, acesta a deținut „primatul cinstirii”

„primul intre egali” și nu un primat al puterii, precum ereticul papă al
Romei.

f) De ani buni, s-a instituit la noi „săptămâna de rugăciune


ecumenică”, însă în fapt rugăciunea în comun cu ereticii se întinde pe
întregul an, cu prilejul diferitelor evenimente, inclusiv la sărbători
mari ortodoxe, la Sfintele Slujbe asistând alături de arhiereii noștri,
„ierarhii” lor, fiind cazuri când clerici papistași, s-au aflat la Sfânta
Liturghie în Sfântul Altar. „Icoane” cu „sfinți” papistași sunt expuse la
închinare în bisericile noastre; se fac pomeniri, ectenii în timpul
Sfintei Liturghii pentru persoane decedate eterodoxe și parastase
pentru papistași, motivându-se dragostea (în fapt este sminteală
maximă și hulă). Însă dragostea adevărată este atunci când le spui:
„Fraților sunteți în rătăcire! Dacă vreți să vă mântuiți, dați anatemei
ereziile voastre și primiți Botezul prin care intrați în Biserică”,
căci Sfântul Ciprian al Cartaginei și toți sfinții învață (și noi credem
cu tărie) că în afara ei nu există mântuire. Și orice dialog trebuie să se
facă pe această bază ortodoxă, altfel este un dialog al minciunii- spre
bucuria tatălui ei, diavolul.

Sfintele Canoane, care au caracter mântuitor, sunt ignorate,


categorisite ca învechite, însa Dumnezeu nu trage de mânecă pe
fiecare, ci ne-a lăsat libertate deplină. Totuși, din marea Sa iubire de
oameni a dat semne mari (câteva minuni sunt expuse mai sus),
lămurindu-ne desăvârșit cu acestea, spre a ști a ne apăra, iar mai jos
amintim și unele din 1274: prăbușirea din temelie a mănăstirii
Xiropotamu și a turnurilor ei, în momentul în care călugării ortodocși
apostați au slujit cu papistașii, omorând mare parte dintre ei;
Maica Domnului vorbește din icoană unui călugăr și îi numește pe
asediatorii papistași „dușmani ai mei și ai Fiului meu”; 7 trupuri de
monahi neputrezite -demonice la vedere-, deoarece au slujit cu
papistașii (s-au aflat la vedere secole la rând, însă întrucât provocau
groază, la sfârșitul sec. XIX, au fost așezate 3 într-o peșteră și 4 în alta,
din apropierea mănăstirii Marea Lavra).

3. „Sinodul” din Creta permite căsătoria mixtă, călcând Sfintele


Canoane și lipsind astfel familia de posibilitatea mântuirii. În fapt,
prin acceptarea botezului eretic ca valid, se recunoaște că ereziile
creștine au Sfinte Taine (deci că ar fi Biserică) ceea ce contravine
învățăturii Bisericii Domnului și reprezintă hulă la adresa Duhului
Sfânt, Care prin Sfinții Părinți a hotărât legi dumnezeiești cu
valabilitate veșnică.

4. „Sinodul” întărește calitatea de membru (o altă blasfemie) a


Bisericii Ortodoxe în Consiliul Mondial al Bisericilor, recunoscându-l
ca fiind un organism ce „promovează unitatea creștinilor în lume”.
Întrucât se face în text referire la o dorită „restaurare a unității celor
care cred în Hristos …”, inclusiv prin CMB ne arătăm nedumerirea la
ce unitate se referă, ținând cont că Sfântul Ioan Gură de Aur
spune: rugăciunea lui Hristos: „ca toți să fie una s-a împlinit deja în
Biserică prin unanimitatea interioară a credinței, în ciuda apostaziei
ereticilor, care este rodul superficialității lor”.

„În Biserica Ortodoxă, prin sintagma „unirea tuturor”, s-a înțeles


întotdeauna că acei care au căzut în păcat trebuie să se întoarcă la
credința ortodoxă și să arate umilință față de Sfânta Biserică și,
atunci, prin pocăință, ei pot fi primiți în Biserica Ortodoxă. În afară
de Sfânta Biserică Ortodoxă, nu există alte Biserici, ci doar eretici.” –
Sf. Sinod Bulgar. În CMB ortodocșii nu fac misionarism, ci întinează
Biserica cu erezia si apostaziază. Nici un membru CMB nu a devenit
ortodox, în schimb sunt primite învățături eretice, străine de Drepta
Credință.

Un text al congresului CBM de la Busan din 2013, prevede că „nici o


Biserică nu poate să susțină că este Biserica Universală, dacă nu este
unită cu celelalte biserici” – pr. Teodor Zisis, iar IPS Nifon al
Târgoviștei s-a întrebat în plenul adunării: „Care este adevărata
Biserică născută la Ierusalim și împrăștiată în toată lumea ? Cum
am ajuns să avem atât de multe Biserici, care au atât de multe sau
atât de puține în comun?…. Unitatea Bisericii a fost pierdută…” Iată
la ce blasfemii se poate ajunge prin participarea la dialogul nesfârșit,
găunos și păgubos și părtășia cu ereticii în CMB. Dumnezeu să-l ierte
pe ÎPS Nifon și să-i dăruiască pocăință, spre mântuirea sa !

5. Conform pr. Teodor Zisis: „Sinodul” a fost antisonodal, putând


fi numit și tâlhăresc și pe motivul că s-a folosit violența injurioasă și
„presiuni psihologice” asupra mitropolitului Hierotheos Vlachos
pentru refuzul său de a semna textele eretice. Totodată a fost
exercitată presiunea psihică asupra Arhiepiscopului Ieronim și a
altor ierarhi greci de către Bartolomeu și acoliții lui”,
determinând astfel retragerea din text a poziției grecilor- care cereau
ca ereticii să fie numiți confesiuni și nu biserici.

A fost un sinod tâlhăresc, întrucât din 24 episcopi sârbi,17 nu au


semnat în Creta și totuși votul patriarhului Serbiei a fost
considerat valid ! Iar patriarhul Ciprului a semnat în locul unor
episcopi care au refuzat semnarea textelor eretice !

Sinodalitatea a fost înlocuită de despotism, minciună și fals.


Sărutăm dreapta cu adâncă recunoștință celor 33 de arhierei ortodocși
care au respins erezia în Creta și au apărat Dreapta Credință !
Mulțumim, și ne plecăm cu smerenie și bucurie în fața sutelor de
episcopi ortodocși din cele patru Biserici Locale, care au refuzat
să participe la deșarta ”piesă de teatru” înșelătoare și antihristiă
din insula Creta, regizată de dușmanii Sfintei Biserici.

A fost un sinod tâlhăresc, pentru că în loc să înfiereze erezia


ecumenismului deja anatemizată de Sfântul Sinod al ROCOR, a
instituționalizat-o în Biserică.

Și din dragoste, vă spunem tuturor ecumeniștilor: „Fraților, sunteți


sub anatema Bisericii ! Pocăiți-vă, lepădați-vă de erezie și
mântuiți-vă !”

Înalpreasfințite Serafim,

Întrucât nu vrem altceva decât să rămânem în duhul Sfinților Părinti


(fără de care nu ne putem mântui) , respingem hotărârile „Sinodului”
din Creta ca fiind neortodoxe-antidogmatice-anticanonice, și cu
smerenie rugăm pe toți arhiereii din cadrul Bisericii noastre:

1. Să vă retrageți public semnăturile de pe documentele eretice


elaborate sau oficializate în Creta. Temeți-vă a rămâne despărțiți de
Domnul Hristos, luați aminte la moartea lui Arie și reveniți la Cale
până există posibilitatea pocăinței ! Mare bucurie ați face în cer și pe
pământ !

2. Sfântul Sinod să hotărască retragerea imediată a BOR din cadrul


CMB.
3. Intrarea în dialog panortodox pentru revenirea la vechiul calendar,
dovedit fiind faptul că prin schimbarea pe nou s-a dorit și reușit
fărâmițarea unității Bisericii.

4. Condamnarea ecumenismului la nivel sinodal precum și a


acordurilor de la Chambesy, Balamand, Ravenna și a „Sinodului din
Creta”, apoi intrarea în dialog cu stiliștii pentru readucerea lor în
Biserica cea Una mântuitoare.

[220]
5. Eliminarea din școlile de teologie a ecumenismului -otravă care se
inoculează în mintea viitorilor păstori, și întoarcerea în totalitate
la Sfinții Părinți. De asemenea în sistemul de învățământ laic, la ora de
religie să se predea nu istoria religiilor și ecumenism, ci Dreapta
Credință mântuitoare, iar celor din alte confesiuni sau religii sa li se
predea după dorința lor.

6. Interzicerea burselor și studiilor efectuate în Apus- în alte centre


decât cele ortodoxe-, de către teologii români, indiferent de rangul lor.
Diplomele, titlurile, doctoratele creează în mare parte victime,
pervertesc conștiința ortodoxă, care în pastorație va îndepărta turma
de calea mântuirii.

Asupra cursanților din Vest se desfășoară, cu abilă viclenie, presiuni,


în urma cărora nu puțini ortodocși se împărtășesc la eretici, iar despre
aceasta spune Sfântul Teodor Studitul că „înstrăinează pe om de
Dumnezeu și îl predă diavolului”. Ce vor păți oile cu un astfel de
păstor ?

7. Vă rugăm ca odată cu ridicarea împotriva ereziei să declarați război


total împotriva „anticoncepționalelor” și a avortului, război pe toate
fronturile și în toate direcțiile, astfel încât să fie recunoscut dreptul la
viață al pruncilor, încă de la concepție, iar românii să nu
mai folosească demonicele „pilule”. Un exemplu de urmat este Polonia
dar și alte țări. Prin folosirea „contraceptivelor” -în fapt sunt
avortive-, popoarele Europei au fost înșelate și astfel decimate -ca
urmare a unor planuri diabolice-, și înlocuite de către alte nații de pe
alte continente. Aceeași catastrofă trăim și noi poporul român, iar în
calitate de păstori, aveți obligația de a apăra națiunea
română exterminată de forțe oculte, prin mijloace satanice,
care urmăresc în primul rând slăbirea Bisericii,
împuținându-i membri -pe de o parte, iar pe de alta atrăgându-i în
erezii, ucigând astfel și trupul și sufletul românesc cel mult urgisit.
Ridicați-vă și pentru reîntoarcerea acasă (cu tot ce implica aceasta) a
românilor, în scumpa Patrie, din robia Vestului în care am fost târâți
spre pierzare, căci mama noastră, Țara, ne așteaptă însingurată și
înlăcrimată.

Dacă arhipăstorii nu-și pun chiar și viața pentru turmă, aceasta va fi


risipită și pierdută. Fie-vă milă de ea! Doamne Iisuse Hristoase,
[221]
Te rugăm, ține poporul român în Dreapta Credință, pe care
ne-ai dăruit-o prin primul Tău chemat, Sfântul Apostol
Andrei ! Ocrotește Doamne, păstorii drept slăvitori !
Măicuța Domnului, te rugăm apăra-ne Ortodoxia, cum știi tu
! Amin !

Cu dragoste pentru Biserica Domnului Hristos și națiunea


română, îmbrățișăm deopotrivă pe cei ce ne iubesc și pe cei
ce ne urăsc,

Viena, 26.09.2016

Semnatari:

Baciu Emil, Viena, Austria

Radu Silviu Cristian, Enns, Austria

Radu Luminița Gabriela, Enns, Austria

Ioan Haiduc, Viena, Austria

Bordeus Johann Sebastian, Wiener Neustadt, Austria

Bordeus Maria, Wiener Neustadt, Austria

Epure Gruia Nicolae, Linz, Viena

Bucila Ioan, Viena, Austria

Varianta web:
http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/07/scrisoarea-nr-21-nu-
recunosc-adunarea-din-creta-un-alt-fel-de-vals-vienez/
3.10 Scrisoare deschisă către ÎPS Calinic,
Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului

Doamne al puterilor, deschide-mi mie, nepriceputei, mintea și limba,


spre marturisirea Ta, precum ai deschis auzul și limba celui surd și
gângav de demult!

Înaltpreasfinţite Părinte Arhiepiscop Calinic,

Cu smerenie vă scriu, în calitate de creştin ortodox român, care îmi


duc viaţa în eparhia pe care o păstoriţi, pentru a-mi exprima neliniştea
pe care mi-a provocat-o aşa-numitul „Sfânt şi Mare Sinod al Bisericii
Ortodoxe”, desfăşurat în luna iunie a acestui an, în Insula Creta.
Istoria va judeca şi va aşeza la locul potrivit acest „Sinod”, aşa cum s-a
întâmplat cu toate sinoadele desfăşurate până acum, pentru că
„Biserica, porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Până la acel
moment al Adevărului, neliniştea îşi face tot mai simţită prezenţa în
inima mea, pentru că văd că s-a aşternut o tăcere sumbră în întreaga
Biserică Ortodoxă Română şi puţinele voci care au încercat să o
străpungă au fost suprimate.

Nu am studii teologice, am doar dorinţă fierbinte de mântuire şi teamă


să nu-L trădez pe Hristos Domnul, pe care L-am supărat prea destul
cu viaţa mea păcătoasă.

Înaintaşii noştri pe acest pământ hărăzit nouă de Dumnezeu, au ştiut


să-şi apere credinţa în orice împrejurare, de multe ori chiar şi cu
preţul vieţii. Noi trebuie să facem acelaşi lucru, fără diplomaţie şi
compromis, pentru că nimic nu este mai sfânt decât credinţa şi
neamul nostru românesc. Iar „porunca Domnului este a nu tăcea în
vremea primejduirii credinţei” (Sf. Teodor Studitul)[1], căci „dacă
aceştia vor tăcea, pietrele vor striga” (Luca 19, 40).

Înaltpreasfinţite Părinte, tulburarea produsă de acest „Sinod” în


întreaga lume ortodoxă nu semnalează nimic bun. Hotărârile luate în
Creta nu sunt, după cât îmi pot da seama, în duhul Sfinţilor Părinţi,
pentru care adunările ereticilor nu se numeau „biserici”, iar
ecumenismul era considerat pan-erezia timpului nostru. Acest „Sinod”
face primul pas către oficializarea ecumenismului, care se întinde ca o
plagă infectată în trupul Bisericii. Porunca dată de Domnul nouă
tuturor, dar mai cu seama păstorilor, este de a nu schimba „o iotă sau
o cirtă din Lege” (Matei 5, 18). Credincioşii au sesizat imediat
schimbările aduse de „Sinodul” cretan, chiar dacă ele sunt voalate şi
subtile. Păstorul şi-a „acordat” chemarea la vremurile acestea
trecătoare şi oile „vor fugi de el, pentru că nu cunosc glasul lui” (Ioan
10, 5) şi va fi „vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18,
7).
Biserica Ortodoxă Bulgară, a Antiohiei şi cea a Georgiei au hotărât, în
Sinoadele lor, să respingă documentele „Sinodului” din Creta. Biserica
Ortodoxă a Bulgariei, în sinodul său ţinut anul acesta, a condamnat
chiar erezia ecumenismului!

Însă, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, întrunit la sfârşitul


lunii octombrie 2016, a validat „Sinodul” din Creta, „luând act” de
conţinutul documentelor semnate acolo. Mai mult decât atât, un al
doilea Sinod BOR, întrunit la sfârşitul lunii decembrie 2016, a hotărât
să sancţioneze administrativ şi canonic „clericii, monahii şi mirenii
implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din
Creta”[2]. Iată cum, acest aşa-zis „Sfânt şi Mare Sinod” devine pe zi ce
trece motiv tot mai puternic de dezbinare între ierarhi şi credincioşi,
între ortodocşii români, iar dispoziţiile lui despotice devin mai
importante decât grija şi dragostea pe care Biserica este rânduit să o
aibă faţă de credincioşii ei.

Doresc să rămân în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, nu să mă fac


părtaşă la vreo schismă şi nu vreau să-L supăr pe Dumnezeu, vreau să-
L mărturisesc alături de fraţii mei ortodocşi români. Tocmai de aceea,
declar că NU sunt de acord cu hotarârile „Sinodului” din Creta, pe care
le consider străine de ortodoxia curată predanisită nouă de Sfinţii
Părinţi.
Cu smerenie vă rog să luaţi atitudine cu privire la acest „Sinod”, să vă
deziceţi de el, să procedaţi precum păstorul cel bun care îşi apără oile
de lupii cei înţelegători.
Înaltpreasfinţite Părinte, nu este prea târziu să vă ridicaţi împotriva
ereziilor care ameninţă Sfânta Biserică Ortodoxă Română!

Aşa să vă ajute Dumnezeu!

Cu nădejde,

Magdalena Horiş

9 februarie 2017, Odovania Praznicului Întâmpinării Domnului

1„Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi”, vol. I, ed. Sophia,


Bucureşti, 2006; traducere din greaca veche – Pr. Marcel Hancheş

2 http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-
trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-indezbinare/

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/39_39_doresc_sa_raman_in_
sfanta_noastra_biserica_ortodoxa_nu_sa_ma_fac_partasa_la_vreo
_schisma_si_nu_vreau_sa_l_supar_pe_dumnezeu_39_39/2017-03-
25-372
3.11 Scrisoare de mărturisire către ÎPS Irineu Popa

1. Sfântul Apostol Pavel <<Deci, nu te ruşina a mărturisi pe


Domnul nostru, nici de mine, cel pus în lanţuri pentru EL, ci
pătimeşte împreună cu mine pentru Evanghelie după
puterea de la
Dumnezeu.>> Timotei 1.8
2. Sfântul Apostol Petru <<Păstoriţi turma Lui Dumnezeu dată
în paza voastră cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după
Dumnezeu, nu pentru câştig urât ci din dragoste. Nu ca şi cum aţi
fi stăpâni peste Biserici, ci pilde fâcându-vă turmei.>> 1 Petru 5. 2-
3
3. < Mânia Domnului se descoperă din cer peste toată fărădelegea
şi peste toată nedreptatea oamenilor care ţin nedreptatea
drept adevăr. > Romani 1.18 <Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu
Se lasă
batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.> Galateni 6.7

Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi


Mitropolitul Olteniei

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor


Îngeri, ale Sfinţilor Părinţilor noştri, ale tuturor Sfinților, Doamne
Iisuse Hristoase, miluiește-ne pe noi.

A trecut aproape un an de la aşa zisul “sinod” din Creta şi singurele


roade vizibile ale sale sunt tulburarea şi dezbinarea care macină
unitatea Bisericii iar, pe de altă parte, ştim din istorie că erezia are ca
şi consecinţă schisma...

Prin urmare protestăm:

I. Împotriva hotărârilor “sinodului panortodox” din Creta 16 – 26


iunie 2016, așa-zis „Mare și Sfânt“;
II. Împotriva anulării dreptului de a ne apăra credința ortodoxă în
virtutea hotărârilor Sinodului din Creta, în ciuda prevederilor
Constituției României ce garantează libertatea manifestării credinţei;
III. Împotriva măsurilor de caterisire a unor preoți, a alungării din
mănăstire a unor monahi și monahii; a măsurilor “sinodului“ B.O.R
din 29 octombrie 2016 - ce ratifică deciziile “sinodului panortodox”
din Creta
- care desfiinţeză, apriori, drepturi prevăzute de Sfintele Canoane ale
tuturor credincioşilor ortodocşi - a unora ce s-au opus deja cât şi a
altora ce intenţionează să se opună hotărârilor acestui ”sinod” din
Creta şi a măsurilor sale abuzive care pervertesc şi restrâng îndatoriri
creştineşti;

IV. Împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe Române (B.O.R.) în


Consiliul Mondial al Bisericilor (C.M.B), o platformă de discuţii
protestantă şi antiortodoxă;

V. Împotriva deciziei luate în unanimitate de Sindul B.O.R. din 25


februarie 2009 augumentată în hotărârea 638 / 2009 ce ţine de
problema noilor paşapoarte electronice care includ date biometrice,
decizie ce constituie poziţia oficială a B.O.R. până în prezent cu privire
la actele electronice cu CIP, împotriva voinţei a unei parţi importante
a pliromei Bisericii manifestată prin repetate proteste de stradă.

Menţiuni şi explicaţii:

1. Sinodului Panortodox din Creta va purta acronimul - S.P.C.;


2. Biserica Ortodoxă Română va purta acronimul - B.O.R.;
3. Consiliul Mondial al Bisericilor va purta acronimul – C.M.B.;
4. Pliroma Bisericii constituie totalitatea credincioşilor - P.B.O.;

I. Argumente pentru care considerăm textele ”sinodului”


din Creta ca fiind ale unui sinod eretic care legalizează
erezia – ecumenismul:

1. Sinodul ROCOR alcătuit din 40 episcopi adunaţi la Schitul


Schimbarea la Faţă, Mansonville, Canada, din 28 iulie / 10 august
1983, Sinod care a dat anatemă ecumenismul dimpreună cu
ecumenistii, iar în septembrie 2006, Sinodul episcopilor ROCOR a
reconfirmat Anatema din 1983, ca făcând parte din actele de
comuniune canonică cu Patriarhia Moscovei. În cadul acestui Sinod
ROCOR, <Teoria ramurilor> şi <Teoria bisericilor nedepline>, a celor
care susțin că botezul şi euharistia ereticilor, sub pretextul
dragostei frăţeşti sau a presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, sunt
valabile pentru mântuire, au fost date ANATEMEI.
2. Adunarea de la Creta din 16 – 26 iunie 2016 cu pretenţii anunţate
de Sinod Panortodox a avut loc în realitate fără informarea şi
consultarea poporului din faţa Sfântului Altar, nici înainte şi nici după
acest eveniment cosmic, adevăr pe l-a constatat fiecare dintre
credincioşii prezenţi la viaţa Bisericii. Această atitudine neortodoxă,
comportamentul amoral trădează interese ascunse şi antiortodoxe
care s-au vădit şi în sigla “sinodului”, fiind elemente străine de
Tradiţia Bisericii Ortodoxe, prezente în alte credinţe, adică simboluri
papistaşe, masonice, oculto-iudaice şi ezoterico-sataniste (gen
Arborele Vieţii din Kabala). Evenimentul vădeşte abateri grave de la
Dreapta Credinţă şi recunoaşte ecumenismul ca dogmă;
3. Prezenţa la lucrările sinodului a delegaţiilor comunităţilor eretice –
invitaţi oficiali în calitate de “fraţi”;

4. S.P.C. şi-a început activitatea fără să ratifice în prealabil toţi


termenii Sfintelor Canoane bine dogmatisite de Sinoadele Ecumenice
anterioare, aşa încât să se facă continuitate organică;
5. Regulamentul de organizare a impus o nouă formă de conducere
străină de Ortodoxie, documentele fiind votate doar de cei 14 capi –
Patriarhi ai Bisericilor Ortodoxe, după modelul papal;
6. Sinodul din Creta – în teza <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu
ansamblul lumii creştine> a acceptat denumirea “istorică” de “biserici”
conferită ereziilor, acceptând, prin aceasta, ideea că în afara Bisericii
Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică“. Această idee este o
transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre
“rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia
romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II
Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas,
prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre
“ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).
7. Prin hotărârile semnate, S.P.C. încalcă însuşi Crezul – Simbolul de
credinţă Ortodox:

Cred întru Una Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică .


- Semnatarii S.P.C. renunţă la unicitate - UNA Ortodoxă, acceptând
termenul de <biserici> pe care-l atribuie ereziilor din afara Bisericii
Ortodoxe, acreditând teoria “unitatea pierdută a Bisericii” sau
“refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii cea UNA
nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând Unitatea de credinţă a Bisericii
Ortodoxe.
- Semnatarii S.P.C renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a
îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii
acceptând documentul care face vorbire despre realizarea “Sfintei
Biserici Catolice”, prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor
membrelor C.M.B., pornind de la această bază minimală a celor care,
“manifestă unitatea în Hristos”.

8. A oficializat erezia ecumenismului ca practică prin legalizarea


posibilităţii căsătoriilor mixte între ortodox şi eretic, mutând hotarul
pus de Sfinţii Părinţi şi anulând graniţa pusă de Duhul Sfânt prin
Sfintele Canoane între lumină şi întuneric. Tâlcuirea din Pidalion a
căsătoriilor mixte este „nelegiuita nuntă”; cum poate preotul să
cunune şi să invite la a deveni „un singur Trup” pe un eretic cu un
ortodox, administrând Sfintele Taine ale Bisericii, forţat fiind de
ordinul ierarhului de a uni împotriva Voinţei Lui Dumnezeu cele de
neunit ? Chiar din textele „sinodului“ din Creta se vădeşte renunţarea
la acrivia Sfântului Canon 72 Trulan la care se face trimitere, Sfânt
Canon ce obligă la desfacerea căsătoriilor mixte în cazul în care
acestea ar fi fost făcute. Aşadar s-a anulat practica Unitară la nivel de
Ortodoxie, lăsând decizia la latitudinea discreţionară a fiecarei Biserici
Autocefale, ceea ce aduce dezbinare şi vrajbă în sânul Bisericii.
- În fapt, s-a legalizat posiblitatea oficierii acestor căsătorii mixte
prin <iconomie> - dispensă şi primirea ne-ortdocşilor în Biserică
fără Sfânt Botez Ortodox !

- Această practică ecumenistă constă în forţarea mâinii preoţilor


obligaţi (sub sancţiunea neascultării de superior) să aplice pe de o
parte un regulament intern al B.O.R. numit <Regulament de
procedura al instanțelor disciplinare şi de judecată ale BOR> şi pe de
altă parte o Practică bisericească a primirii fără Botez în virtutea
obligaţiei preotului de a respecta hotările luate de B.O.R. la Lima în
1982 privind recunoaşterea reciproca (interconfesională) a Botezului,
Euharistiei şi Ministeriu (ţine loc de Sfânta Taină a Preoţiei).

<În Slujba Logodnei şi Cununiei, o nouă ediţie tipărită după


Adunarea de la Creta de Editura Institutului Biblic şi de Misiune
Ortodoxă, Bucureşti, 2016, prefaţată de PF Daniel, scrie la pagina 21:
„Prin Regulamentul de procedură al instanțelor disciplinare și de
judecată ale Bisericii Ortodoxe Romane (art.47) s-a oprit FORMAL
oficierea căsătoriilor mixte, acestea fiind îngăduite numai cu
aprobarea chiriarhului locului, iar cei de altă confesiune creștină
sunt INVITAȚI, înaintea căsătoriei, să devină creştini ortodocși. În
orice caz, copiii care se vor naște vor fi botezați în Biserica
Ortodoxă.>
9. Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii
eclesiologice, “sinodul“ din Creta a aderat la ideologia new-agistă a
ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care
să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”. S.P.C a
acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica
în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile
homosexuale (L.G.B.T.), a consfinţit pogorămintele pentru
căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul
familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru
post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect
extrem de important.

II. Argumente invocate împotriva anulării dreptului de a


ne apăra credința ortodoxă

Pct. 22 din documentul <Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul


lumii creştine> încalcă în primul rând jurământul şi promisiunea
facute în faţa poporului din faţa Sfântului Altar de către Mitropolitul
Olteniei Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu la Slujba de Ipopsifiere.
Deciziile canonice şi dogmatice ale unui Sinod Ecumenic sau
Panortodox sunt receptate în Biserica Ortodoxă prin acceptare sau

[230]
respingere de către pliroma Bisericii, adică de către clerul inferior şi
poporul dreptcredincios, care este în măsură să conteste deciziile
eretice ale unui Sinod, lucru atestat ca practică în toată istoria Bisericii
din toate timpurile şi orice manual de drept bisericesc ortodox.

III. Argumente aduse pentru anularea măsurilor luate la


nivelul Sinodal B.O.R. împotriva ierarhilor, preoţilor,
monahilor, monahiilor şi mirenilor (pliroma Bisericii) care
se opun hotărârilor Sinodului din Creta şi măsurilor
abuzive instituite de către acesta

Procesul de desfigurare şi anulare a comuniunii de credinţă ortodoxă


în B.O.R. este alimentat şi de renunţarea în B.O.R. la sistemul de
organizare sinodal şi acceptarea la nivelul B.O.R. a unui sistem de
organizare papistocentrist - de tip iezuit, bazat pe secretomanie
extremă şi supunere ierarhică oarbă - fără discernământ întâlnite la
sistemele inchiziţiei de tristă amintire. Această stare de lucruri se
reflectă pană la nivelul de jos al mirenilor care sunt lipsiți de minimă
informare, cateheză şi consultare în chestiunile Bisericii Ortodoxe, iar
dovadă în acest sens stau hotărârile S.P.C. care obligă la pedepsirea
oricărui fel de comunicări şi consultări interne în Biserică, în schimb,
fiind favorizat dialogul extern angajat ca misiune a Bisericii Ortodoxe
cu adunările organizate ale ereticilor, ce sunt afară din Biserica
Ortodoxă. Nu putem să rămânem orbi, nemişcându-ne durerea
fraţilor noştri întru Hristos, duhovnicii nostri, preoţi, monahi şi
monahii care primesc represaliile mărturisirii credinţei Ortodoxe prin
prigonirea, ponegrirea şi calomnierea, caterisirea, retrogradările din
funcţii, evacuările din mănăstiri, silniciile operate la nivel de B.O.R.
prin
instaurarea unui climat de frică şi teroare a celui care ar îndrăzni firesc
să-și păstreze sufletul şi credința curată în vederea mântuirii lui sau,
în cazul duhovnicilor și păstorilor noștri, a turmei pe care o păstoresc.
Enumeram o parte din abuzurile înregistrate până la data prezentă:
-Evacuarea din mănăstire a celor 13 monahii de la Sfânta Mănăstire
Văratec în plină iarnă şi a celor de la Mănăstirea Podul Bulgarului;
-Prigoana monahilor de la schitul Rădeni, a Părintelui Pamvo şi a
monahilor;
-Caterisirea, excuderea din monahism şi interdicţia purtării hainei
monahale a ieromonahului Onisim Adrian Banu din Făgeţel, judeţul

[231]
Harghita;
-Caterisirea preotului Staicu Ciprian din Braşov, caterisirea preotului
Claudiu Buză din Urziceni; hărţuirea Părintelui Ioan Miron din Turdaş
(Alba), silnicia Părintelui Grigorie şi a monahilor de la schitul Lacul
Frumos – Vâlcea.

IV. Argumente împotriva rămânerii Bisericii Ortodoxe


Romane (B.O.R.) în Consiliul Mondial al Bisericii (C.M.B)

Prin însăşi calitatea de membru, B.O.R. se înscrie în afara Duhului


Ortodoxei care ne îndeamnă la mărturisirea Adevărului și nu la
tăgăduirea Lui prin discuții şi dialog, cuvinte care nu se
găsesc niciunde în Sfânta Scriptură sau în Textele Patristice ale Sfintei
Tradiții Ortodoxe.

V. Argumente împotriva deciziei luate în unanimitate de


Sindul B.O.R. din 25 februarie 2009 privind poziţia oficială
a B.O.R. în legătură cu actele electronice cu CIP ce conțin
date biometrice.

Această decizie sinodală fundamentează poziţia oficială a B.O.R. cu


privire la actele electronice cu CIP, pozitie ce ne restrange libertatea de
a alege şi ne împiedică a avea posibilitatea, în faţa tuturor instituţiilor
de publice de stat, de a beneficia de o alternativă creştinească la actele
electronice cu CIP, ştiind că aceste lucrări premerg pecetea
antihristică -“semnul“, “numărul fiarei; căci este număr de om. Şi
numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” – prorocită în Apocalipsa
Sfântului Ioan Teologul <<Şi ea îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei
mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca
să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni
să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică
numele fiarei, sau numărul numelui fiarei.>>
Noi, un număr de credincioși din Mitropolia Olteniei:

Considerăm S.P.C o adunare eretică ce produce efecte negative


împotriva Bisericii şi fată de care trebuie să ne îngrădim, iar
acceptarea sa părtășie la erezia ecumenismului “a-tot-erezie (pan-
erezie)” aşa cum este definit. Din acestă cauză am decis să nu mai
participăm la Sfintele Slujbe, acolo unde sunt pomeniți ierarhii care s-
au făcut părtași deciziilor „sinodului“ din Creta şi pe care le-au aprobat
prin semnătură. E o datorie de conștiință să ne îngrădim de erezie
alături de preoții care au întrerupt pomenirea rămânând astfel în
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română. Drept pentru care, prin
prezenta, vă anunţăm oficial că mai înainte de sinodiceasca cercetare
am întrerupt comuniunea de credinţă cu Înaltpreasfinţia Voastră
Părinte Irineu şi cu toţi cei aflaţi în această părtăşie de credinţă.
- Cerem respectarea dreptului de a ne păstra şi apăra credința
ortodoxă ca pe un drept divin la mântuire.

- Vă rugăm să vă pocăiți și să îndrăzniți întru Hristos de a vă dezice de


panerezia ecumenistă oficial legalizată prin „sinodul” local B.O.R. din
octombrie 2016 care a ratificat textele „sinodului” din Creta pe care le-
ați semnat alături de delegația B.O.R.

- Vă asigurăm de tot sprijinul nostru necondiţionat întru Hristos, ca


parte vie şi conştiinţă trează a poporului român ortodox din
Mitropolia Olteniei – Biserica Ortodoxă Română, în toată strădania
Sfinţiei Voastre de întoarcere la Dreapta Credinţă dogmatisită de
Sfintele Canoane ale Sfinţilor Părinţi din cumplita panerezie –
ecumenismul – sincretismul religios sub care, cu ştiintă şi cu neştiinţă
aţi catadicsit să îngropaţi mântuirea neamului românesc.

- Cerem să se creeze cadrul instituţional bisericesc care să facă


posibillă revenirea la o realitate a practicii consfinţită în B.O. care a
fost abandonată şi eliminată, prin care se oferă adevărata cale de
venire (convertire) la Dreapta Credinţă a eterodocsilor - celor din
afara Bisericii Ortodoxe, fie ei eretici sau păgâni, numai prin Sfântul
Botez făcut cu trei afundări, prin lepădările de erezii şi catehizarare a
catehumenilor.
- Vrem să nu întinați memoria și istoria adevărată a poporului român,
scrisă cu sângele atâtor Martiri pentru păstrarea Sfintei Tradiții a
Scumpei noastre Ortodoxii, pentru care Sfinții Părinți ai Bisericii cea
Una, Sfântă Sobornicească şi Apostolească au bine dogmatisit la
Sfintele Sinoade Ecumenice.

Ne dezicem și condamnăm regretabila cădere în Biserica Ortodoxa


Română cu ocazia semnării acordului de la Chambesy din 1993, falsa
unire între ortodocsi şi monofiziţi, unde hotărârile au fost semnate în
secret de către fostul Patriarh – Teoctist şi de către ierarhii Nestor
Vornicescu, Teofan Sinaitul și Irineu Slătineanul, prin care se ridicau
anatemele şi s-a decis restabilirea unităţii ecleziale.
De asemenea, am constatat cu mâhnire şi regretăm participarea
Înaltpresfinţiei Voastre la sărbătoarea evreiască Hanukka din
decembrie 2015 încălcând Sfântul Canon 70 apostolic, grav
compromis pe care un episcop şi cu atât mai mult un mitropolit cu
conștiința autentică ortodoxă nu ar trebui să-l facă niciodată, mai ales
într-o ţară cu Tradiţie profund ortodoxă a unui popor român ce este
cunoscut pentru conştiinţa sa ortodoxă şi care a dat Sfiinţi şi Martiri
Bisericii Ortodoxe.

Noi, unii din credincioşii Mitropoliei Olteniei ţinem a vă ruga prin


prezenta scrisoare ca la eventualele situaţii din viitor în care preoţii şi
monahii din Mitropolia Olteniei vor proceda canonic la întreruperea
pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre în calitate de ierarh al locului să
binevoiţi a cugeta că motivaţia preoţilor şi monahilor nu este aceea de
a se revolta contra Înaltpreasfinţiei Voastre ci este o măsură canonică
de apărare a turmei contra ereziei ecumenismului oficializată în Creta
şi, totodată, o invitaţie de a vă dezice public de toate ereziile hotărâte
la “sinodul„ din Creta ! Ca mireni ai Mitropoliei Olteniei, semnatari ai
acestei scrisori şi mădulare vii ai Bisericii lui Hristos vrem să
respectăm cu acrivie Sfintele Canoanele ale Sfinţilor Părinți urmând
linia trasată şi urmată de Sfinţii ocrotitori ai Olteniei, marii duhovnici
şi teologi români între care amintim: Sfântul Nicodim cel sfinţit,
Sfântul Grigorie Decapolitul, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Sfânta
Muceniţă Tatiana, Sfinţilor Mucenici Serghie şi Vah, Sfântul Ioan de la
Prislop, Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, Sfântul Ioan Iacob cel
Nou (Hozevitul), Sfântul Ilie Lăcătuşu, Părintele Iustin Pârvu,
Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Adrian Făgeţeanu, Părintele
Ioanichie Bălan, Părintele Ilie Cleopa, Părintele Sofian Boghiu,
Părintele profesor Dumitru Stăniloae, care au avut o atitudine fermă,
neclintită în faţa păgânismului, papismului, ateismului,
ecumenismului şi tuturor încercărilor prin care poporul românesc a
trecut prin timp.

Ne dorim cu nădejde, credinţă şi dragoste în Dumnezeu să urmaţi


Sfânta cale a Mitropoliţilor Ţării Munteneşti (Muntenia), Sfântul
Ierarh Nifon, Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Sfântul Ierarh
Calinic de la Cernica ca împreună cu tot clerul şi poporul
binecredincios, îmbrăcându-ne cu toate armele lui Dumnezeu să
luptăm pentru Adevăr şi pentru Sfânta noastră învătătură şi rânduială
Ortodoxă pentru ca, la Judecata de Apoi, împreună să putem fi o
turmă şi un păstor şi fără teamă să puteţi da raspunsul bun “Ia-tă eu şi
pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

Aşa să ne ajute Dumnezeu.

AMIN ! 9-03-2017

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_oltenilor_scrisoare_de_
marturisire_catre_ips_irineu_popa/2017-03-15-366
3.12 Scrisoare către PS Visarion - Episcopul Tulcii

Preasfinţite Părinte Episcop,

Ca urmare a evenimentelor petrecute în Iunie 2016 la Creta (aşa-


zisul “Sfânt şi mare Sinod”) şi apoi confirmate/aprobate în luna
Octombrie de Sinodul BOR (prin luare de act şi cunoştinţă de
hotărârile sinodale din Creta), din dorinţa de a urma linia trasată de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Sfinţii Părinti, canoane, vă aduc la
cunoştinţă hotărârea de a nu mai participa la slujbele unde nu se ia
atitudine împotriva acestor evenimente. Consider că şi pomenirea
episcopilor care încuviinţează şi aprobă hotărârile acestui sinod din
Creta este un compromis faţă de Adevăr, deoarece acest sinod
promovează ecumenismul devenind astfel un sinod ERETIC. Prin
neparticipare la slujbele menţionate mai sus (aici se includ toate
slujbele, nu doar Liturghia), doresc să întrerup astfel orice comuniune
duhovnicească cu părtaşii şi adepţii acestei erezii.

Prin faptul că întrerup comuniunea menţionata mai sus, nu


înseamnă că ma rup de Biserică sau fac schismă, deoarece continui să
merg la Sfânta Liturghie, doar acolo unde s-a luat atitudine corectă
împotriva acestui sinod şi a hotărârilor aduse de el (şi Slăvit să fie
Domnul că încă mai am unde să merg la Sfânta Liturghie)

Canoanele, lăsate ca îndrumare de Sfinţii Părinţi, permit


îngrădirea de erezie şi faţă de cei care o promovează, chiar dacă cei
care o promovează sunt preoţi sau episcopi (canonul 15 I, II
Constantinopol – aici chiar dacă se referă la preoţi, totuşi se
subînţelege că este valabil şi pentru mireni; Omilia 2 – Epistola 2
Timotei a Sfântului Ioan Gură de Aur.)

Motivele pentru care consider acest sinod ca fiind unul eretic sunt:

1. Nu a ţinut cont de hotărârile sinoadelor ecumenice anterioare, cu


privire la hotarul dintre Ortodoxie şi erezie.

2. Documentul “Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii


creştine” atesta ecumenismul despre care s-a menţionat mai sus şi
despre care mulţi sfinţi declară că este erezie (Ignatie Briancianinov,
Iustin Popovici, Nicolae Velimirovici, Paisie Aghioritul)

În consecinţă, reafirm începutul scrisorii: întrerup orice comuniune


duhovnicească cu cei care promovează şi acceptă hotărârile
ecumeniste ale acestui sinod (în cauză episcopul Visarion – din a cărui
“turmă duhovnicească” făceam şi eu parte – şi toţi preoţii ce îl
urmează în aceste vremuri)

07.01.2017 Cu deosebit respect,

Gheorghiţă David, ostaş

Gheorghiţă Oana Georgiana

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/glasul_mirenilor_scrisoare_cat
re_ps_visarion_episcopul_tulcii/2017-01-16-282
3.13 Nu recunosc Adunarea din Creta (Păstori buni,
nu despotici)
Către Înaltpreasfințitul Teofan,

Vă scriu cu durere pentru că văd ce se întâmplă în societatea


noastră. Nu mai este dragoste, iar prigonirea a și început. Nu demult s-
a scris o scrisoare către sfinția voastră în care ne-am arătat dezacordul
față de sinodul din Creta, dacă poate fi numit sinod. În această
scrisoare s-au pus listele cu semnăturile celor care sunt împotriva
acestui sinod.
Aceste liste trimise sfinției voastre au fost returnate la
protoierie și de aici către parohii pentru a-și identifica
fiecare preot enoriașii. După această identificare au început
presiunile asupra celor care au semnat, presiuni făcute de
preoții din parohii. Aceste presiuni constau în aceea că
preoții au amenințat enoriașii că nu-i mai botează, nu-i mai
cunună, nu-i mai îngroapă și așa mai departe.
Vi se par creștinești aceste amenințări? Preotul are datoria să boteze
cu timp și fără timp, să cunune, să îngroape și toate celelalte. Am
rămas profund dezamăgită de acești preoți, dacă se pot numi așa. Eu
cred că datoria preotul este sa informeze creștinii despre tot
ce se întâmplă pe plan bisericesc și duhovnicesc, ca niște
părinți, nu ca despoți.
În aceste parohii s-au săvârșit nenumărate căsătorii mixte. Aș vrea să
vă întreb câți preoți au fost canonisiți pentru aceasta?
S-a mai spus că noi vrem să vă dăm jos, nu este adevărat, vrem ca și
sfinția voastră să mărturisiți adevărul. Acest adevăr este
Hristos Mântuitorul nostru și Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Serdaru C.

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/09/16/nu-


recunosc-adunarea-din-creta-scrisoarea-nr-16-pastori-buni-nu-
despotici/
3.14 Către sinodalii B.O.R. – glasul mirenilor

Către Patriarhul Daniel și către toți ierarhii Sinodului


B.O.R.

Eu, ca simplu mirean, practicantă a Ortodoxiei, constat cu mâhnire și


neliniște că un duh străin de Sfânta noastră Ortodoxie pătrunde în
Biserica noastră, demolând granița care o îngrădește de erezii și mă
refer la adunarea din Creta, dar nu numai.
Am în minte cuvintele Arhanghelului Mihail: Să stăm bine, să stăm
cu frică, să luăm aminte… Căci, așa cum spunea un părinte
dreptcredincios că la răstignirea Mântuitorului un apostol a trădat și
ceilalți 11 au stat drept, la sfârșitul vremurilor unul va sta drept și
ceilalți Îl vor trăda pe Hristos. Să nu fim noi printre ei! Iată
că trăim aceste timpuri viclene.
Vă rugam, sfințiți părinți, să ne fiți nouă apărători și nu trădători, căci
dacă a mai rămas ceva curat în țara asta, aceasta este
Biserica Ortodoxă, Cea Una, de Hristos întemeiată.
Aceasta să îmi fie mie ca o modestă mărturisire înaintea lui
Dumnezeu: NU ACCEPT SINODUL DIN CRETA!
Dumnezeu să ne lumineze pe toți!

MIHAELA DUȚU,
Câmpina

Varianta web: http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/12/19/catre-


sinodalii-b-o-r-glasul-mirenilor/
Capitolul 4. Preoți, monahi și monahii care au
întrerupt comuniunea cu ierarhii părtași la erezie

În acest capitol veti găsi numai scrisorile de întrerupere a pomenirii


ce au fost publicate în presa ortodoxă. În realitate numărul preoților
ce au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici este mult mai mare.

4.1. Ieromonah Macarie Banu, schitul Oituz – Bacău

Scrisoarea de întrerupere a pomenirii.

Către Întai-Stătătorul Arhiepiscopiei Romanului și


Bacaului,
cu durere în suflet și cu dragoste nețărmurită
pentru Adevăr,

După multă rugăciune înălțată către Preabunul Dumnezeu


și îndelungi sfătuiri cu ierarhi, stareți ai unor mănăstiri,
duhovnici, teologi ortodocși și după ce am studiat cu atenție
documentele și hotărârile finale ale așa-numitului „Sinod Panortodox”
din Creta 2016, vă aducem la cunoștință decizia pe care am luat-o,
împreună cu obștea pe care o conduc, alături de toți fiii duhovnicești,
care sunt mădulare vii ale Bisericii Ortodoxe cea Una, Sfântă,
Sobornicească și Apostolică.

Începând cu Duminica Sfinților Români – 3 iulie 2016,


noi, leromonahul Macarie Banu, starețul Schitului Oituz-
Bacău și leromonahul Atanasie Parfeni, am întrerupt pomenirea
Dumneavoastră ca ierarh al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, la
toate sfintele slujbe bisericești și vom rămâne în această decizie până
în momentul în care vă veți dezice public de abaterile de la
Dreapta Credință pe care vi le semnalăm.

Acest fapt l-am justificat teologic, dogmatic și canonic, în fața


credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie, întemeindu-mă pe
[240]
învățătura Sfintei Scripturi, Dogmele și Canoanele Bisericii (Canonul 15
Sinodul I-II). Tradiția de veacuri a Bisericii Ortodoxe ne învață să
păstrăm credința ortodoxă autentică, nefalsificată și neîntinată de
virusul mortal al ereziei, să ne luam măsuri și să punem în practică,
prin Harul lui Dumnezeu, calea bisericească a întreruperii pomenirii
numelor pseudo-episcopilor care nu mai învață drept Cuvântul
Adevărului.

Concret, motivele pentru care am luat această decizie extremă sunt


următoarele:

a. Sunteți susținător al prezenței Bisericii Ortodoxe Române în C.M.B.,


organizație de tip protestant, care promovează conceptul de
„unitate în diversitate” (specific doctrinei antihristice New Age) și
militează pentru unirea creștinilor cu celelalte religii. Biserica
Ortodoxă este prezentată ca “una dintre biserici”. Dar pentru noi, una
și singura este Biserica lui Hristos, pe care o mărturisim în Simbolul de
credință și nu există mai multe.

b. Ani la rând ați binecuvântat și susținut întâlnirile ecumeniste,


desfășurate pe tot cuprinsul eparhiei în „saptămâna de rugăciune
pentru unitatea creștinilor”, dintre preoții ortodocși și pseudo-preoții
papistași (franciscani și capucini), lucru argumentat în Memoriul Nr.
1127, din 16.05.2016 depus la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului.

c. Ați acceptat participarea la Sfânta Liturghie în mod necanonic, la


Sinaxa stareților din 2015, a unui protosinghel dovedit a fi mason, fapt
osândit de hotărârea Sinodului din 1937 și reafirmata ân 2014 de
B.O.R.. Nici ulterior acestei sinaxe nu ați luat măsurile care
se impuneau, deși vi s-au înaintat documente clare care dovedeau
aceasta apostazie a lui.

d. Ați acuzat sistematic (prin reprezentanți) în întâlnirile cu preoții de mir


și cu profesorii de religie, cât și în sinaxa stareților din 13.06.2016 ca
fiind „schismatici și eretici” cei care se opun ecumenismului,
osândesc masoneria și au avut o poziție critică asupra
Adunării din Creta, fără să aduceți argumente în acest sens.

e. Ați îngăduit tacit săvârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai


eparhiei Romanului și Bacăului.

[241]
f. Ați transmis pleromei ortodoxe, pe site-ul Arhiepiscopiei Romanului
și Bacăului, Comunicatul intitulat “Adevărul nu se negociază”, folosind
un limbaj ecleziastic duplicitar, care conține următoarele afirmații și
expresii potrivnice învățăturii Bisericii:

„De aceea restaurarea unității văzute nu este o problemă de


centralizare bisericească, nici de pluralitate confesională, nici de
uniformitate, ci de sinteză de credință comună, de unitate în
diversitate și în comuniune.

Răspuns : „Biserica Ortodoxă a lui Hristos nu a pierdut niciodată


unitatea de credință și de împărtășire în Sfântul Duh și nu acceptă
teoria restaurării unității a celor care cred în Hristos, deoarece Ea
crede că deja există unitatea respectivă, între cei care sunt copiii Săi
botezați. Această unitate există între ei și Hristos, în credința cea
dreaptă a Bisericii, care nu există în rândul ereticilor și
al schismaticilor. Acesta este motivul pentru care Biserica vrea ca ei să
se întoarcă în sânul Ortodoxiei prin pocăință.” (Mitropolitul Atanasie
de Limassol)

“unitate în diversitate”

Răspuns : Marea minciună a tâlcuirii ecumeniste a versetului din


Rugăciunea Mântuitorului (“ca să fie una, precum Noi una suntem” –
loan 17, 22) constă în proiectarea în viitor a acestei unități deja
realizate în Biserică. A o propune ca obiectiv înseamnă a nega, practic,
faptul că această unitate este deja o realitate în Biserică, „singurul”
lucru care mai trebuie făcut fiind propovăduirea ei și extinderea, prin
acceptarea ortodoxiei, la toate neamurile.

Așadar, degeaba, în limbajul ecumenist recent, se pune accentul pe


„păstrarea identității proprii, prin contrast cu ecumenismul diluant și
adogmatic. Acest lucru nu înseamnă deloc a respecta Adevărul și
Biserica, pentru că se ajunge la același rezultat: negarea într-un mod
mai subtil a unicității lucrării Duhului Sfânt în Biserică.

De ce? Pentru că, dacă pornim de la premisa că ”unitatea” este o țintă


și nu o realitate existentă în Biserica Ortodoxă, singura urmașă a
tradiției Apostolilor, dacă mai și spunem că „avem de învățat din
această atitudine europeană, în care se dorește și păstrarea
identității fiecărei comunități religioase, dar și integrarea în
societate” atunci este clar că modelul de unire este Europa cu a sa
unitate în diversitate și nu Biserica. (Cuvantul Ortodox, 2014)

„Dumnezeu lucrează prin toate religiile în moduri și grade


diferite, în funcție de evoluția istorică,

“Dumnezeu lucrează unde voiește, nu numai în Ortodoxie, pentru că


nu poți limita lucrarea lui Dumnezeu”

Răspuns : Afirmațiile Dumneavoastră pot fi considerate adevărate


doar în ce privește energiile proniatoare ale lui Dumnezeu și nu în
cazul harului necreat sfințitor care lucrează doar în Sfintele Taine ale
Bisericii Ortodoxe (Mitropolitul Hierotheos Vlahos Nafpaktos).

“Autoritatea supremă de conducere în Bisericile Ortodoxe naționale


este sinodul sau soborul”.

Răspuns: Noi știm că tradiția bisericească recunoaște ca judecător


suprem al chestiunilor de credință conștiința turmei
credincioșilor Bisericii, căreia îi dau glas persoane singulare sau
sinoade ale ierarhilor sau poporul credincios și care se adeverește prin
hotărâri sinodale.

“Trebuie admis faptul că există elemente convergente și


complementare în toate Bisericile creștine”

Răspuns: Este inacceptabila și contradictorie din punct de vedere


doctrinar denumirea de „Biserici creștine eterodoxe și
confesiuni”. Confesiunile eterodoxe nu pot fi
numite“Biserici” deoarece exact de aceea le denumim „etero”
(terțe, altele), au dogme eretice și prin urmare ca eretice nu
pot fi numite “Biserici”. (Mitropolitul Serafim de Pireu)

„Adevărul nu-i pe cale de dispariție și n-are nevoie nici de paznici și,


cu atât mai puțin, de avocați.”

Răspuns: „Statul de veghe” la căpătâiul dogmelor și al canoanelor


este o datorie și nu o opțiune. „Nu trece hotarele vechi pe care le-au
pus Părinții tăi” (Pildele lui Solomon, 22-28). Sfântul Apostol Pavel ne
da următorul îndemn: “Deci, fraților, stați neclintiți și țineti predaniile pe
care le-ați învățat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II
Tesaloniceni 2, 15).

g. Ași participat și ați semnat documentele așa-zisului „Sinod


Panortodox” din Creta.

Nu recunoaștem acest sinod pentru că:

1. Nu a participat pleroma Bisericii Ortodoxe, nici măcar toți


Întâistătătorii Bisericilor Autocefale Ortodoxe.

2. Nu s-a respectat Regulamentul de organizare și funcționare al


Sinoadelor Ecumenice anterioare, ceea ce a făcut posibil ca, deși
nu toți episcopii au semnat hotărârile, acestea să poată fi adoptate.

3. S-a întrunit sub o Siglă straină de orice reprezentare ortodoxă.

4. Au fost invitați ca observatori reprezentanți ai comunităților eretice


ale papistașilor, protestanților și monofiziților, ceea ce este o inovație
fără precedent, străină tradiției noastre sinodale.

5. S-au facut slujbe la care au participat ereticii, ca împreună-rugători,


ceea ce este interzis și osândit de Sfintele Canoane.

6. A folosit în documentele finale expresii neortodoxe precum:

“restabilirea finală a unității în adevărata credință și în dragoste”.

Răspuns: Se induce ideea că noi, ortodocșii, căutăm restabilirea


noastră în dreapta credință și în unitatea dragostei, ca și cum le-am fi
pierdut ca și ereticii, concepție fundamental greșită teologic și care
legitimează în Biserică așa numita „Teorie a ramurilor”;

– „acceptă denumirea istorică a altor biserici și confesiuni creștine


neortodoxe”, adică „Teoria trunchiului comun”.
Amintim doar câteva dintre Canoanele pe care ne bazăm în
nepomenirea pseudo-ierarhului:

Canonul 15, Sin I-II (OSÂNDA SCHISMEI). SCHISMA FAȚĂ DE


PATRIARH. CARE DESPĂRȚIRE NU ESTE SCHISMĂ?)

„ Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi și mitropoliți,


cu mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi. Drept aceea,
dacă vreun presbiter, sau episcop, sau mitropolit ar îndrăzni să se
depărteze de comuniunea cu propriul său patriarh și nu ar
pomeni numele acestuia, precum este hotărât și rânduit în
dumnezeiasca slujbă tainică, ci mai înainte de înfățișarea în fața
sinodului și de osândirea definitivă a acestuia, ar face schismă.
Sfântul Sinod a hotărât ca acela să fie cu totul străin de toată
preoția, dacă numai se va vădi că a făcut această nelegiuire. Și
acestea s-au hotărât și s-au pecetluit pentru cei ce sub pretextul
oarecăror vinovății se departează de întâii lor stătători și fac
schismă, și rup unitatea Bisericii. Căci cei ce se despart pe sine de
comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare eres
osândit de sfintele sinoade sau de Părinți, firește adică, de
comuniunea cu acela care propovaduiește eresul în public și cu
capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu
se vor supune certării canonicești, desfăcându–se pe sineși de
comuniunea cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea
sinodicească, ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor
ortodocși. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudoepiscopi
și pe pseudoînvățători și nu au rupt cu schismă unitatea
Bisericii, ci s-au silit să izbavească Biserica de schisme și de
dezbinari”.

Canonul de mai sus este în conformitate cu alte canoane ale unor


Sinoade Locale și Ecumenice, precum Canonul 31 Apostolic, Canonul
6 de la Sinodul Local de la Gangra (340), Canonul 5 al Sinodului Local
de la Antiohia (341), Canoanele 10, 11 și 92 al Sinodului Local de
la Cartagina (491), Canonul 19 de la Sinodul IV Ecumenic (451),
Canoanele 31 și 32 ale Sinodului VI Ecumenic (691), și Canoanele 12,
13, 14 ale Sinodului I-II (861), Canonul 10 Apostolic, Canonul 45
apostolic, Canonul 62 apostolic.

Sfinții care au întrerupt pomenirea pseudo-episcopului, au


continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie și
toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu Biserica
Ortodoxă, dar îngrădindu-se de numitul pseudo-episcop de
care aparțineau.

În numele obștii Schitului Oituz, afirm cu tărie că nu vom ceda nici


unei presiuni ulterioare, de orice fel ar fi ea și că vom ramane, până la
moarte, fii credincioși ai Bisericii Ortodoxe, dorindu-vă cu
toată ardoarea să faceți același lucru în viitor, iar dacă din neștiință sau
din constrângere v-ați abătut de la respectarea libbelo-ului, a celor
trei mărturisiri de credință depuse la hirotonia întru arhiereu, când
ați jurat că veți respecta dogmele și canoanele neștirbite, vă dorim sinceră
pocăință și vă pomenim la rugăciunile personale pe care cu umilință le
înălțăm către Atotputernicul și Iubitorul de bine Dumnezeu.

Nu acceptăm să fim numiți schismatici și eretici, pentru că nu ne-am


separat de Biserica noastră, recunoaștem autoritatea Bisericii
Ortodoxe Române, dar denunțăm ca fiind eretici pe unii slujitori
ai aceste Sfinte Biserici. Nu ceea ce susținem noi se abate de la
dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe, ci ceea ce
întreprindeți Dumneavoastră și alți ierarhi ai Bisericii
noastre este erezie.

Secole de-a rândul mucenicii s-au jertfit exact pentru a apăra Dogmele
și Canoanele, care acum se încalcă flagrant de unii ca Dumneavoastră.

Adevărul nu poate fi negociat sau relativizat, este unul singur și cei


care îl apără, chiar dacă sunt puțini, pot afirma despre cei
care îl încalcă (oricât de mulți ar fi aceștia) că aceia sunt eretici și
schismatici, așa cum s-a mai întâmplat de-a lungul vremurilor, chiar
în cazul unor întregi sinoade, numite ulterior tâlhărești.

Ne rezervăm dreptul de a folosi toate mijloacele legale care ne stau la


dispoziție (justiție, mass-media), ca cetățeni vremelnici ai acestei lumi,
pentru ca viitorul Schitului Oituz să nu fie umbrit de diverse atacuri
sau denigrări.

„Nu ne vom lepăda de tine, iubită Ortodoxie, nu te vom tăgădui pe


tine, credință moștenită de la Sfinții Părinți. În tine ne-am născut, în tine
trăim și în tine vom muri. Și, dacă vremea ne-o va cere, de mii de ori
vom muri pentru tine, urmând învățăturilor Sfinților Părinți, care
ne-au arătat calea spre Împărăția lui Dumnezeu chiar cu prețul
vieții lor. Noi suntem chemați să păstrăm în toată curăția sfânta
Ortodoxie lăsată nouă ca moștenire de Sfinții Părinți. Cu orice preț vom
apăra credința Ortodoxă, urmând învățăturilor dogmatice, Sfintei
Tradiții și sfintelor canoane care au fost date la cele sapte
Soboare Ecumenice și Locale ale Bisericii Ortodoxe”.
(Episcopul Longhin de Banceni)

Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

11 iulie 2016
Starețul Schitului Oituz
leromonah Macarie Banu

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/romania_ortodoxa_se_trezeste
_primul_act_canonic_firesc_de_intrerupere_a_pomenirii_unui_ier
arh_eretic_in_bor/2016-07-15-118
4.2 Ieromonah Grigorie Sanda, Schitul Lacul
Frumos – Vâlcea

Mânăstirea Lacul Frumos din Vâlcea întrerupe pomenirea


ÎPS Varsanufie

Înaltpreasfinția Voastră,

În urma evenimentelor din ultima vreme din sânul Bisericii


Ortodoxe, respectiv Sinodul din Creta, noi obștea Mănăstirii Lacul
Frumos, com. Vlădesti, Jud Vâlcea vă facem cunoscute următoarele:

1. Organizarea Sinodului în multele sale aspecte, se abate de la tradiția


Sinoadelor ecumenice și locale instaurând infailibilitatea papală in
Biserica Ortodoxă;

2. Documentul ″Relațiile Bisericilor Ortodoxe cu ansamblul lumii


creștine″ reprezintă cartea de identitate sau cartea de vizita a ereziei
ecumeniste.

3. Tot în acest document la punctul 22 se specifică faptul că ″păstrarea


credintei ortodoxe autentice este asigurata numai prin sistemul
sinodal″ și acest sistem este ″cea mai înaltă autoritate in aspecte de
credință si reguli canonice″. Însa cea mai mare autoriate in materie de
dogme este conștiința trează a Bisericii. Pentru acest fapt în istorie
sunt consemnate unele sinoade ca fiind dreptmăritoare iar altele ca
fiind tâlhărești.

4. Prin documentul ″Sfânta taina a cununiei și impedimentele la


aceasta″ în cadrul capitolului II intitulat ″impedimente la căsătorie și
aplicarea iconomiei″ se introduce posibilitatea aplicării iconomiei la
căsătorille dintre ortodocși și eterodocși încălcând astfel Canonul 72 al
Sinodului Quinisext care prevede că aceste căsătorii sunt interzise.

5. La scrisoarea pe care v-am trimis-o în data de 20.07.2016 ați evitat


sa ne comunicați pozitia oficiala a Înaltpreasfinției Voastre referitoare
la situația Sinodului din Creta.
6. Până în prezent nu ați arătat o poziție de Veto in privința Sinodului.

Pentru acestea, conform Canonului 15 al Sinodului I-II din


Constantinopol (861) care face referire la încetarea pomenirii
ierarhului, noi Obștea Mânăstirii Lacul Frumos, decidem încetarea
pomenirii in cadrul slujbelor a Înaltpreasfinției Voastre.

Obștea Mânăstirii Lacul Frumos

În atenția Înaltpreasfințitului Varsanufie,

Ahiepiscopul Râmnicului

Data: 01.08.2016

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/manastirea_lacul_frumos_din
_valcea_intrerupe_pomenirea_ierarhului_ips_varsanufie/2016-08-
01-126
Ieromonah Grigorie cu obştea Mănăstirii Lacul Frumos: De
ce am întrerupt pomenirea chiriarhului?

Poate mulți nu au înţeles întru totul decizia noastră de a înceta


pomenirea ierarhului. Cu ceva vreme înainte (câteva luni înaintea
întrunirii “sinodului” din Creta) noi am cercetat documentele
prevăzute a fi discutate şi ratificate la acest “sinod’ şi implicaţiile pe
care acesta le generează. Astfel, ne-am pus în temă şi cu unele
comentarii ale unor ierarhi şi teologi care s-au exprimat cu privire la
„sinod” (Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrios Tselenghidis
profesor al Universităţii Aristoteliene din Tesalonic, Mitropolitul
Ieremia al Gortinei, Mitropolitul Serafim al Pireului, Mitropolitul
Athanasie de Limassol, Mitropolitul Ierotheos Vlachos). În Grecia în
Sala „Melina Mercuri” a Stadionului „Pace şi Prietenie” din Pireu în
ziua de 23 martie 2016 chiar a avut loc o dezbatere deschisă asupra
“sinodului”din Creta. De asemenea am avut cunoștința de părinţi din
muntele Athos care s-au exprimat prin mai multe epistole în privinţa
acestui „sinod”, epistole adresate Sf. Chinotite, către toți arhiereii şi
pliroma Bisericii Sobornicești[1] Toate acestea le-am comparat cu
scrierile Sfinților Părinţi, le-am pus în lumina evenimentelor istorice
ale Bisericii Universale referitoare la situații similare (Sf. Maxim
Mărturisitorul, Sf. Marcu Evghenicul, Sf. Fotie Patriarhul
Constantinopolului, Sf. Teodor Studitul, Sf. Grigorie Palama, etc.). De
asemenea am consultat învăţăturile unor sfinţi contemporani (Sf.
Iustin Popovici, Sf. Paisie Aghioritul, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Sf.
Nichita Remesianul, Sf. Ierarh Nectarie de Eghina, Sf. Ierarh
Ghennadios Scholarius, Sf. Ilarion Troitski, Sf. Anatolie de la Optina,
etc.).

Am consultat învăţăturile unor duhovnici contemporani ai lumii


(Arhiep. Averchie de Jordanville, Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Arhim.
Iustin Pârvu, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Filothei Zervakos,
Arhim. Haralambos Vasilopoulos, Arhim. Serafim Alexiev, Mitr.
Augustin de Florina, etc.).

Putem spune că ne-am făcut o părere obiectivă, de ansamblu, asupra


„sinodului” –când iei decizia de a întrerupe pomenirea ierarhului
trebuie să fii foarte bine documentat. De asemenea, am înmulțit

[250]
rugăciunea, rugând pe Dumnezeu să ne lumineze mintea şi să ne ajute
să luăm hotărârea dreaptă conform Sfintelor Canoane ale Bisericii. Am
lecturat cărţi întregi („Singur Ortodoxia” – Arhim. Arsenie Papacioc,
„Străjerii Ortodoxiei” – Arhim. Vasilios Papadakis, „Ecumenismul
fără mască” – Arhim. Haralambos Vasilopoulos, „Împotriva falsei
uniri bisericești” – Dr. Alexandros Kalomiros, „Biserica Ortodoxa şi
Ecumenismul” – Sf. Iustin Popovici, „Marea Apostazie” – Arhiep.
Averchie Tausev, etc.), am citit sute de pagini, am consultat
Pidalionul, cu toată râvna am citit cât de mult am putut (şi încă citim)
despre dreapta credință, despre Sfinții Părinţi, etc.

Am cunoscut faptul istoric (precedentele istorice) din multele Athos în


care multe mănăstiri, chilii şi părinţi aghioriţi au întrerupt pomenirea
patriarhilor ecumenici care au făcut compromisuri dogmatice cu
eterodocșii – compromisuri mai puțin grave decât cele din prezent.

În zilele noastre timp de 3 ani (1970-1973) aproape jumătate din


mănăstirile din Sf. Munte, toate schiturile şi cele mai multe chilii, prin
acordul şi îndemnul Sf. Paisie Aghioritul, alături de Mitr. Augustin de
Florina, Mitr. Pavlos de Paramythia şi Ambrozie de Eleftheropoli, au
întrerupt pomenirea patriarhului Atenagora ce a ridicat anatemele
urmând o poziție filo-papistă.

În continuare facem referire la canonul 15 de la Sinodul I-II


Constantinopol (861), referitor la întreruperea pomenirii ierarhului.
Poate fi întreruptă pomenirea unui ierarh în următoarele cazuri:

- Când ierarhul se face vinovat de delicte morale (curvie, simonie,


comportament violent, etc.) acest lucru fiind stabilit de către un sinod.

- Când ierarhul propovăduiește public erezia, caz în care nu se mai


așteaptă condamnarea de către un sinod.

IPS Varsanufie nu a propovăduit public erezia, dar a acceptat-o prin


tăcere. Faptul de a tăcea când erezia este ratificată, când ecumenismul
este pus în legalitate, reprezintă a treia formă de ateism după Sf.
Grigorie Palama. Sf. Grigorie Palama spune:prima formă de ateism
este negarea existenţei lui Dumnezeu, a doua este erezia care
desfigurează adevărul despre Dumnezeu iar a treia este tăcerea care
contribuie la răspândirea celorlalte două tipuri de ateism[2].

[251]
Am luat în considerare refuzul de a da un răspuns oficial la solicitarea
noastră din 20.07.2016 în care îi ceream IPS Varsanufie,
Arhiepiscopul Râmnicului, să-şi exprime punctul de vedere în ceea ce
priveşte hotărârile neortodoxe ale “’sinodului”’ din Creta, cât şi faptul
că până în prezent nu a exprimat o poziție de condamnare
a hotărârilor adunării din Creta. Documentele ratificate la „sinodul”
din Creta încalcă hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale, intră în
contradicție cu Sfinții Părinţi şi aşează pliroma Bisericii Ortodoxe sub
anatema acestora.

Conform acestor aspecte din care rezultă clar că Înaltpreasfinţitul


Varsanufie aproba tacit hotărârile sinodului din Creta şi că tolerează şi
acceptă ecumenismul, noi, obştea Mănăstirii Lacul Frumos am
întrerupt pomenirea pentru a nu ne face părtași ereziei ecumeniste
(panerezia după Sf. Iustin Popovici), pentru a rămâne în Adevăr, în
Biserica Ortodoxă.

Pentru a ne feri de erezie, pentru a ne păstra în Biserica Ortodoxă, în


Biserica lui Hristos, am aplicat acest protest canonic (Canonul 15
Sinodul I-II Constantinopol 861) de întrerupere a pomenirii
ierarhului.

Încheiem cu mesajul unor părinţi athoniţi din scrisoarea din data de


13.05.2016 adresată Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului,
Sfintei Chinotite, tuturor Bisericilor ortodoxe autocefale şi către toată
pliroma Bisericii lui Hristos:

„…Vă rugăm să rămâneți neclintiți, să fiți demni continuatori ai


istoriei Bisericii și ai arhieriei voastre cu care Biserica v-a
cinstit. Dacă, dimpotrivă, nu veți învăța „drept cuvântul adevărului”,
atunci să știți că:

Ați sfâșiat cămașa nețesută a Domnului, ați necinstit Mireasa cea


fără pată și neprihănită a lui Hristos – Biserica Ortodoxă. Dacă
lucrurile vor evolua într-adevăr în această direcție, atunci voi veți fi
cei care veți crea schismă în Biserică și veți lua asupra voastră
întreaga răspundere istorică pentru urmările și roadele ei. Să știți
atunci că, pe temeiul eclesiologiei ortodoxe și a Dreptului canonic
ortodox, în conștiința credincioșilor ortodocși v-ați caterisit și
afurisit pe voi înșivă și ați căzut din treapta arhierească «punându- vă
în fapt pe voi înșivă în afara Bisericii» …”

„...Rezultă din acestea că și noi suntem obligați să aplicăm


Sfintele canoane ale Bisericii noastre, cunoscutul Canon 15 al
Sinodului I-II Constantinopol (861), potrivit căruia avem datoria de
a opri pomenirea tuturor ereticilor ecumeniști de cugetare papistaşă
(romano-catolică) și filo-uniați. Prin urmare vom fi nevoiți să oprim
pomenirea la Sfântul Disc al Proscomidiei, care simbolizează
Biserica Ortodoxă, a numelui tuturor acelor episcopi, preoți și laici
care vor semna hotărârile acestui sinod eretic, precum și a tuturor
celor care sânt de acord cu ei și vor urma conștient erezia aceasta. Cu
toți aceștia, care pentru Biserică vor fi pe mai departe eretici, nu
putem avea comuniune bisericească până ce nu se vor pocăi public și
vor renega erezia ecumenismului după cum va rândui Biserica
Ortodoxă prin Sinod”.

16 August 2016,

Prăznuirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni

Bibliografie :

1. http://basilica.ro/documentele-oficiale-ale-sfantului-si-
marelui-sinod-in-limba-romana/
2. https://bucovinaprofunda.wordpress.com/2016/07/25/dimit
rios-tselenghidis-scurta-evaluare-a-sfantului-si-marelui-
sinod/
3. http://acvila30.ro/teolog-dimitrios-tselenghidis-scurta-
evaluare-a-sfantului-si-marelui-sinod/
4. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_62.html
5. http://www.atitudini.com/2016/07/scrisoarea-deschisa-a-
unor-parinti-aghioriti-catre-chinotita-sf-munte-in-privinta-
sinodului-din-creta/
6. http://aktines.blogspot.gr/2016/07/blog-post_353.html
7. http://www.atitudini.com/2016/07/declaratia-de-la-
chisinau-dezaprobarea-hotararilor-sinodului-din-creta/
8. http://sinodultalharesc.xyz/2016/07/12/document-final-al-
sinodului-panortodox-din-creta-relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-
ansamblul-lumii-crestine-document-
9. http://www.atitudini.com/2016/07/sinaxa-clericilor-si-a-
monahilor-ortodocsi-impotriva-sinodului-din-creta/
10. https://youtu.be/chD21moX7C4
11. http://www.romfea.gr/epikairotita-xronika/9162-lemesou-
athanasios-gia-logous-suneidiseos-den-to-upegrapsa
12. Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt despre prorocii mincinoși, PG 59,
553-568.
13. Sf. Apostoli în epilogul cuvântării Canoanelor, Pidalion.
14. Relatări din cadrul unui dialog al IPS Ierotheos cu un grup de
maici de la m-rea Paltin Petru Vodă.
15. Ierotheos Vlachos, Dogmatica empirică după învățăturile prin
viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis.
16. Sf. Teodor Studitul, Scrisoarea a 24-a, Lui Teoctist Magistrul,
preluat din Dreapta credință în scrierile Sf. Părinți, vol I, Ed.
Sophia, trad. de Pr. Marcel Hancheș.
17. Aceste studii le puteți citi și online
pe http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-
vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-
si-mare-sinod-din-creta/, cât și în scrierile sale teologice.
18. cf. http://www.atitudini.com/2016/05/mitropolitul-ierotheos-
vlachos-ridica-probleme-canonice-cu-privire-la-asa-zisul-sfant-
si-mare-sinod-din-creta/
19. http://epomeni-tois-agiois-patrasi.blogspot.gr/2016/03/23-
03-2016_14.html
20.https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-
din-sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-
06-06-2016/
21. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/05/30/scris
oarea-mitropolitului-serafim-al-kithirelor-catre-patriarhul-
ilias-al-georgiei-despre-sinodul-panortodox/
22. https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/
[1] https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2016/05/13/parinti-din-
sfantul-munte-athos-despre-sfantul-si-marele-sinod-din-06-06-2016/

https://ortodoxiacatholica.wordpress.com/2016/08/03/scrisdoare-
deschisa-a-unor-monahi-ai-sfantului-munte-catre-sfanta-chinotita-
despre-sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe/

[1] Sfântul Grigorie subliniază în scrisoarea „Către evlaviosul monah


Dionisie” cum că tăcerea legată de problemele credinţei este al treilea
tip de ateism şi de aceea atunci când e în pericol credinţa TĂCEREA
ESTE VINOVATĂ.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_cu_obstea_ma
nastirii_lacul_frumos_de_ce_am_intrerupt_pomenirea_chiriarhului
/2016-08-16-142
Ieromonah Grigorie - Mănăstirea Lacul Frumos: Cuvânt
rostit în ziua de Schimbarea la Faţă a Domnului
Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

Iubiţi fraţi şi surori întru Domnul, fii credincioşi ai Bisericii


Sale,

Slăvit să fie Domnul pentru purtarea Sa de grijă, care vrea ca tot omul
să se mântuiască şi la cunoștința Adevărului să vină! Trăim iată,
vremurile cele de pe urmă, vremuri pe care Sfinţii şi le-ar fi dorit să le
apuce. Iată că este vremea cernerii, vremea în care nu putem avea o
poziţie neutră. Ori luptăm duhovniceşte pentru Adevăr, care este
izvorul vieţii, ori ne compromitem în lucrarea potrivnicului, ne facem
duşmani ai Adevărului şi moştenim osânda veşnică! Vremea cernerii a
început. Dacă în primele secole creştine Biserica era prigonită din
afara ei, iată că astăzi aceasta s-a transferat în interiorul ei. Pierzătorul
neamului omenesc a semănat neghina în aria curată pe care Sfinţii
Apostoli şi Sfinţii Părinţi au lucrat-o. Au apărut astfel ereziile. Trăim
astăzi un fapt cu totul deosebit: erezia tuturor ereziilor, ecumenismul,
prin „sinodul” din Creta din 16-27 iunie anul acesta este ratificat, este
votat şi devine noua religie a creştinilor ortodocşi. Prin documentele
ratificate la „sinodul” din Creta, iată că Bisericile Locale care au
semnat au căzut, ele se află în erezie. Sincretismul devine noua religie
a creştinului ortodox. Acum prin sinodul din Creta ecumenismul este
în legalitate. Pentru a ne păstra în credinţa ortodoxă trebuie să ţinem
calea Sfinţilor Părinţi, calea Adevărului şi să ne dezicem şi să
condamnăm acest „sinod”.

Fraţilor, prin acest „sinod” a fost exclusă posibilitatea mântuirii.


Comuniunea cu cei ce ne impun hotărârile acestui ”sinod” duce la
osânda veşnică!

Cele Şapte Sinoade Ecumenice, precum şi cele Locale nu pot fi


alterate, nu pot fi modificate. Cel ce va scoate sau va schimba
ceva cade sub anatema Sfinţilor părinţi care le-au
statornicit. Să ne trezim şi să vedem unde ne aflăm! Suntem în
prezent în aceiași oală cu romano-catolicii şi celelalte erezii. Astăzi
mâncăm la aceiași masă cu ereticii. Sfinţii Părinţi i-au
dat anatema pe eretici, azi noi am intrat într-o horă cu
aceştia şi ne îndreptăm spre pierzare. În materie de Dogme şi
Canoane nu există compromis. Dumnezeu vrea o comuniune cu Sine
întru Adevăr, căci ce părtăşie are Hristos cu Veliar, întunericul cu
lumina şi binele cu răul? Vrem să rămânem întru întuneric? Acceptăm
compromisul. Vrem să fim fiii luminii? Să mărturisim fraţilor, să ne
dăm viaţa pentru adevărul Evangheliei! Există două căi, Raiul și Iadul.
Unde vrem să fim?

Aveţi curaj, nădăjduiţi în Domnul, duceţi lupta cea bună şi păstraţi-vă


curaţi de orice întinăciune! Petreceţi întru pocăinţă, întru smerenie şi
frică de Dumnezeu!

Prin hotărârile „sinodului” din Creta, Bisericile Locale care au semnat


acele erezii sunt în schismă cu Biserica Sobornicească a lui Hristos. Nu
cei ce se dezic şi condamnă acest „sinod” fac schismă în Biserică, ci cei
care acceptă ”sinodul” tâlhăresc.

Noi, iubiţi credincioşi am întrerupt pomenirea


arhiepiscopului nostru pentru a nu ne face părtaşi la această
mare fărădelege, pentru a ne păstra în dreapta credinţă cea
predanisită de Sfinţii Părinţi. Nu vrem să ne compromitem, nu
putem negocia, ce ţine de hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale.

Mântuitorul Iisus Hristos este Calea, Adevărul şi Viaţa. Vreţi să vă


mântuiţi în Hristos Domnul, atunci petreceţi întru adevăr, alungaţi
minciuna!

Documentele „sinodale” din Creta sunt duplicitare, amestecă


Ortodoxia cu erezia, adevărul cu minciuna, grâul cu neghina. Făina ce
rezultă de aici este amară, este otrăvitoare şi duce la moartea veşnică.

Să plângem şi să ne pocăim pentru păcatele noastre, să petrecem întru


smerenie şi umilinţă şi să rugăm pe Domnul să scoată lucrători
vrednici la secerişul Său! Vremea secerişului a venit, se separă grâul de
neghină: neghina va ajunge „în foc” iar „grâul va fi pus la adăpost în
hambar”. Să rugăm pe Domnul ca ori de vrem, ori de nu vrem, să ne
mântuiască aşa cum ştie şi cum voieşte!
Să nu vă înspăimântaţi că veţi fi prigoniţi pentru Adevăr! Dumnezeu,
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Cel ce duce lupta. El dă curaj,
voinţă şi putere.

Să vă ajute Bunul Dumnezeu, să vă îngrădească cu harul Său şi să vă


facă fii ai Împărăţiei Sale, unde alături de Sfinţii îngeri şi de toţi sfinţii
să slăvim Sfânta Treime, cea în trei persoane: Tatăl, Fiul şi Sfântul
Duh. Amin!

Să vă ajute Bunul Dumnezeu!

06.08.2016

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_grigorie_man_lacul_fru
mos_cuvant_rostit_in_ziua_de_schimbarea_la_fata_a_domnului_d
umnezeului_si_mantuitorului_nostru_iisus_hristos/2016-08-16-143
Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos cere
Arhiepiscopiei Râmnicului încetarea abuzurilor comise
și lepădarea de erezia din Creta

Înaltpreasfinţia Voastră,

Am primit Adresa nr. 15/04.01.2017, pe care aţi avut bunăvoinţa să


mi-o trimiteţi, în care vă manifestaţi grija de a ne convinge “să
revenim la starea canonică de comuniune în mănăstire, cu stareţul,
chiriarhul Arhiepiscopiei Râmnicului şi cu ierarhii, clerul, monahii şi
dreptmăritorii creştini din Biserica Ortodoxă Română”.

Am luat cunoştinţă cu durere de comunicatul emis de Sfântul Sinod al


Bisericii Ortodoxe Române la data de 21 decembrie 2016, în care îşi
manifesta ataşamentul faţă de “ecumenismul lucid”, în ciuda faptului
că toţi Sfinţii Părinţi ai secolului XX(Sfântul Iustin Popovici,
Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Ioan
Maximovici, Sfântul Paisie Aghioritul şi mulţi alţii) au condamnat
la unison ecumenismul ca erezie şi chiar panerezie. Faţă de
acest comunicat împărtăşesc deplin şi subscriu la cele afirmate în
răspunsul “Oferiţi-le şi ortodocşilor o fărâmă din dragostea şi grija pe
care le arătaţi ereticilor”, adresat Sfântului Sinod de către părinţii şi
credincioşii mărturisitori antiecumenişti din Neamţ. Din acest motiv,
consider că demonstraţia de acolo este suficientă pentru clarificarea
afirmaţiilor Sfântului Sinod cu privire la ecumenism, la pseudosinodul
din Creta şi la măsurile ce se propun faţă de cei ce refuză să accepte
deciziile eretice adoptate cu acea ocazie.

Ne bucură să auzim că Înaltpreasfinţia Voastră manifestă faţă de noi


“grijă părintească” şi că doriţi să ne ascultaţi cu “dragoste
părintească”. Profităm, prin urmare, de ocazie pentru a vă spune că,
din ziua în care am aplicat măsura canonică a întreruperii pomenirii
Înaltpreasfinţiei Voastre, ca urmare a sinodului din Creta, cu ale cărui
documente eretice aţi fost de acord, am fost supuşi unui şir de abuzuri
atât pe linie bisericească, cât şi de natură penală.
Deşi canonul 31 apostolic, în conglăsuire cu canonul 15 I-II
Constantinopol, prevede că preotul ce se desparte de ierarhul său
pentru că acesta propovăduieşte o erezie nu poate fi sancţionat, ci
trebuie lăudat ca unul care apără Biserica de schismă, eu am fost
îndepărtat din funcţia de egumen şi am fost obligat să mă retrag în
chilia mea, fără a mai putea participa la săvârşirea celor sfinte, aşa
cum se cuvine unui ieromonah, întrucât în locul meu a fost adus alt
stareţ, care a decis ca la slujbe să se pomenească numele
Înaltpreasfinţiei Voastre. În lumina canoanelor mai sus
menţionate, schimbarea mea din funcţie a fost abuzivă. De
astfel de abuzuri au avut parte şi părinţii care mi-au fost alături în
acţiunea de oprire a pomenirii.

Pentru că noul stareţ nu a reuşit să ne determine să părăsim schitul


sau să participăm la slujbe unde sunteţi pomenit, la începutul anului a
fost instalat un alt stareţ, în persoana părintelui Sebastian Mihalcea.
În mod cu totul nejustificat, la numirea părintelui stareţ, preasfinţitul
Emilian Lovişteanu a invitat o maşină a poliţiei rurale, cu scopul vădit
de a ne intimida pe noi, vieţuitorii nepomenitori, şi pe credincioşii
care ne urmează. În cuvântul de numire, preasfinţitul a arătat că
scopul schimbării stareţului a fost de “a se face ordine în această
mănăstire”. Preasfinţia Sa a ţinut să arate şi că noi, cei ce am întrerupt
pomenirea, am înţeles greşit prevederile documentelor sinodale, că ne
informăm prea mult de pe internet şi că se vor lua măsuri pentru
remedierea acestei situaţii. La rândul său, noul stareţ a promis că va fi
mai dur decât precedentul şi că “va rezolva” cazul părinţilor
nepomenitori.

Măsurile nu au întârziat să apară. În după-amiaza zilei următoare,


câţiva enoriaşi au dorit să vină să se spovedească la mine, iar noul
stareţ i-a împiedicat să intre în chilia mea, săvârşind cu această ocazie
un abuz incalificabil sub aspect canonic – împiedicarea săvârşirii
Sfintei Taine a Spovedaniei de către un preot care are preoţie
lucrătoare şi nu se află sub nicio caterisire oficială şi validă –, dar şi
sub aspect penal, împiedicând nişte creştini să participe la un serviciu
religios, în speţă Sfânta Taină a Spovedaniei, faptă pedepsită de
articolul 381, alin. 1) Noul Cod Penal, care stipulează: “(1)
Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului unui cult
religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După ce credincioşii

[260]
au reuşit în cele din urmă să intre la mine, nu au mai putut părăsi,
după spovedanie, decât cu greu schitul, fiind practic sechestraţi
înăuntru o perioadă, deoarece, între timp, poarta fusese din nou
închisă.

În ziua următoare, noul stareţ a schimbat toate încuietorile la uşi şi a


pus lăcate la toaletă şi bucătărie, gest care contravine chiar şi
principiilor umanitare laice, ca să nu mai vorbim de cele ale
filantropiei creştine. Prin această măsură, am fost practic sechestraţi
în propriul schit, ceea ce în limbaj juridic penal se poate traduce prin
infracţiunea de lipsire de libertate, prevăzută de art. 205, alin. 1) Noul
Cod Penal: “Lipsirea de libertate a unei persoane în mod ilegal se
pedepseşte cu închisoarea de la unu la 7 ani”.

Sub pretextul că am spart yalele cele noi pentru a ne elibera din starea
de sechestru în care ne aflam, stareţul a chemat în ziua următoare
poliţia, care, la faţa locului, a constatat că cele reclamate de stareţ nu
făceau obiectul de activitate al poliţiei, plecând din schit fără a lua
niciun fel de măsură.

Un fapt deosebit de grav s-a produs în ziua de Bobotează, când, după


ce a încercat să îi împiedice pe oameni să participe la slujba de sfinţire
a Aghiazmei Mari şi a acatistului, pe care le-am săvârşit în chilia mea,
nereuşind, noua conducere a chemat poliţia, care, la faţa locului, a
încercat să-i disperseze pe cei aflaţi la slujbă, încălcând în mod
grosolan libertatea de exprimare religioasă garantată de Constituţie.
Pentru acest abuz, şi eu, şi credincioşii prezenţi la slujbă vom depune
câte o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii contra libertăţii
de exprimare religioasă pedepsită de art. 381 Noul Cod Penal.

Prin urmare, Vă solicităm ca, în baza afirmaţiei că ne purtaţi o


grijă părintească, să dispuneţi de urgenţă încetarea
abuzurilor săvârşite de stareţul proaspăt numit la
Mănăstirea Lacul Frumos împotriva vieţuitorilor
nepomenitori şi a credincioşilor care îi urmează pe aceştia.
„Un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică
şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”, aşa cum
propuneţi Înaltpreasfinţia Voastră, nu se poate desfăşura în
condiţiile în care nouă ni se încalcă de către funcţionari ai
Episcopiei drepturi ale omului fundamentale, demnitatea de

[261]
oameni, de monahi şi de ieromonahi şi, mai ales, dreptul
nostru de a urma propria conştiinţă în deciziile pe care le
luăm cu privire la mântuirea noastră.

În conformitate cu canonul 31 apostolic şi cu canonul 15 I-II


Constantinopol starea noastră de canonicitate este perfect
ortodoxă şi în regulă, întrucât, întrerupând pomenirea
Înaltpreasfinţiei Voastre pentru că v-aţi făcut părtaş la erezia
ecumenismului aprobată în sinodul din Creta, noi ne-am despărţit
de erezie, nu de Sfânta Biserică Ortodoxă, nici de
comuniunea cu sfinţii şi cu cei ce au trăit înainte, trăiesc
acum şi vor trăi în viitor în duhul Ortodoxiei. Cei care au
nevoie să reintre în “stare de canonicitate pentru mântuirea sufletelor
lor” sunt cei ce s-au despărţit de Biserică prin participarea la erezia
ecumenismului, devenind minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători.
Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca spune,
interpretând canonul 31 apostolic, că “dacă vreun cleric constată
că episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se
despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II), pentru
că nu se desparte de episcop, ci de o erezie”[1] (s.n.).
Comentând canonul 15 I-II Constantinopol, acelaşi renumit profesor
afirmă: “În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în
biserică vreo învăţătură eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de
a se despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor
fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel
vinovat, nu s-au răsculat împotriva lui”[2]. Din acest comentariu
extragem următoarele concluzii:

1) clericii au dreptul şi datoria de a se despărţi de episcopul


lor imediat ce iau la cunoştinţă că acesta propovăduieşte o erezie;

2) pentru această decizie ei nu pot fi sancţionaţi în niciun fel, ci


lăudaţi ca apărători ai Ortodoxiei;

3) acţiunea lor este legală din punct de vedere canonic;

4) nepomenirea nu este o revoltă contra episcopului, prin


urmare nu poate fi tratată ca atare şi nici nu poate fi
sancţionată ca schismă, neaplicându-i-se articolul 11, alin. 1)
din Regulamentul autorităţilor canonice discipliniare şi al
instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, deoarece nu
este o abatere disciplinară, ci o măsură de păzire a Ortodoxiei.

Cu ierarhii din Sinodul Bisericii Ortodoxe Române vom


relua comuniunea prin pomenirea la sfintele slujbe în
momentul în care ei se vor lepăda de deciziile eretice ale
sinodului din Creta, când vor denunţa ecumenismul ca ceea ce este,
o erezie a tuturor ereziilor, nu “o atitudine spirituală de dialog între
creştini”, şi vor lua decizia abandonării “ecumenismului lucid”, pentru
a practica misionarismul lucid în rândul propriilor credincioşi mai
întâi, iar apoi în rândul celor din afara Bisericii care doresc să
cunoască Ortodoxia şi să se mântuiască în interiorul Bisericii
Ortodoxe, singura Biserică a lui Hristos. Nu este întâmplător faptul că
dragostea faţă de eretici şi schismatici i-a determinat pe participanţii
la sinodul din Creta să dedice un document întreg acestora, în timp ce
pentru problemele reale ale creştinilor ortodocşi nu s-a acordat nici
măcar o singură frază în vreunul dintre documentele sinodului, în
condiţiile în care vieţuitorii ortodocşi în această societate anticreştină
şi antihristică se confruntă cu nenumărate provocări care cer o
rezolvare de la un astfel de sinod. Singura referire mai consistentă la
credincioşii ortodocşi este cea din articolul 22 al
documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii
creştine, în care oricine se opune ecumenismului şi deciziilor
sinodului din Creta este osândit pentru “tentativă de dezbinare a
unităţii Bisericii din partea unor persoane individuale sau a unor
grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a
Ortodoxiei autentice”[3].

Participarea ortodoxă la mişcarea ecumenistă nu a produs niciun


rezultat misionar notabil, în sensul conştientizării lumii “postcreştine”
occidentale că Biserica Ortodoxă este Biserica una, sfântă,
sobornicească şi apostolească şi al întoarcerii la Ortodoxie a ereticilor
şi schismaticilor. Aceste rezultate nici nu puteau şi nu pot fi aşteptate,
atât timp cât Consiliul Mondial al Bisericilor este construit pe baza
principiilor eclesiologice ale Declaraţiei de la Toronto, însuşite şi de
ierarhii ortodocşi participanţi la sinodul din Creta, potrivit cărora
“apartenenţa la Biserica Universală este mai cuprinzătoare decât
apartenenţa la corpul eclesial propriu” (premisa IV.3), cu corolarul că
există “Biserică în afara Bisericii” şi “membri ai Bisericii în afara
zidurilor Bisericii”; sau teoria romano-catolică a “bisericilor
nedepline”, promovată de către Conciliul II Vatican şi aprobată de
către sinodul din Creta sub forma premisei IV.4 din Declaraţia de la
Toronto, care prevede că “prin admiterea în Consiliu, nici o biserică
nu este obligată să recunoască altă biserică drept biserică în
adevăratul sens al cuvântului”, având ca aplicaţie practică “admiterea
denumirii istorice de biserici şi confesiuni eterodoxe”[4] din articolul
6 al documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii
creştine; sau premisa potrivit căreia “bisericile membre ale Consiliului
Mondial recunosc în alte biserici elementele ale adevăratei Biserici”
(premisa IV.5), în baza căreia se admite, mai mult sau mai puţin
discret, că ereziile ar avea Sfinte Taine sau că “predică Evanghelia
iubirii”, aşa cum atât de nefericit se exprimă textul sinodal pe care mi-l
citaţi în scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o.

În schimb, prezenţa ortodoxă în cadrul Consiliului Mondial al


Bisericilor a produs o slăbire a conştiinţei dogmatice ortodoxe, o
contaminare a Ortodoxiei cu diferite idei protestante sau romano-
catolice, pătrunse atât de adânc în gândirea teologică ortodoxă, încât
ele sunt din ce în ce mai dificil de detectat şi înlăturat. Nu în ultimul
rând, acest “dialog spiritual” cu ereticii îmbracă forme care sunt
condamnate de către Sfintele Canoane ale Bisericii Ortodoxe
(rugăciunile comune pentru “unitatea creştinilor” sunt condamnate de
către canoanele 45 şi 46 apostolic, admiterea bisericităţii ereziilor
încalcă Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan etc.). Din
această perspectivă, nu este de mirare că toată ierarhia
ortodoxă priveşte acţiunile noastre ca pe o schismă, deoarece
duhul ecumenist care stăpâneşte teologia noastră actuală face
imposibilă perceperea şi înţelegerea de către ierarhi a mesajului
nostru ortodox.

Atât de mult a pătruns relativismul ecumenist în mentalul


ortodox, încât strigătul nostru de durere faţă de pervertirea
valorilor Ortodoxiei nu mai este auzit şi înţeles de nimeni
dintre cei ce cârmuiesc poporul ortodox.

Pentru aceea, prin acţiunea noastră, noi rămânem în Biserica


Ortodoxă, în mijlocul Bisericii, şi nu ne vom despărţi de ea
niciodată. Aşteptăm, la rândul nostru, ca Înaltpreasfinţia Voastră să
vă lepădaţi de părtăşia la erezia ecumenistă a sinodului din Creta, să
dispuneţi încetarea oricărei persecuţii contra noastră şi a
credincioşilor care ne urmează, conştienţi de faptul că cei ce se
îngrădesc de erezie, nu săvârşesc schismă, ci apără Biserica de schismă
şi dezbinare.

06.01.2017 Cu deosebit respect,

Ieromonah Grigorie Sanda

Înaltpreasfinţiei Sale Varsanufie, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei


Râmnicului

[1] Arhid, Prof. Dr.Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note


şi comentarii, Sibiu, 2005, p. 26.

[2] Ibidem, p. 347.

[3]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-
ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/

[4] Ideea de “biserici istorice” fiind ea însăşi o teorie eclesiologică


protestantă, în baza căreia, distrugându-se unitatea văzută a Bisericii,
prin schismele din 1054 şi 1530, în locul Bisericii una, sfântă,
sobornicească şi apostolească au apărut “bisericile istorice”. Ideea este
susţinută în cuvântul de întâmpinare a “săptămânii de rugăciune
comună pentru unitatea creştinilor” de anul acesta, adresat de către
reprezentantul luteranilor din România.

http://www.aidrom.ro/proiecte/saptamana-de-rugaciune-
ecumenica/.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_de_la_man
_lacul_frumos_cere_arhiepiscopiei_ramnicului_incetarea_abuzurilo
r_comise_si_lepadarea_de_erezia_din_creta/2017-01-09-271
Părintele Grigorie împreună cu obștea refuză să părăsească
mănăstirea, conform deciziei NECANONICE a
Arhiepiscopiei Râmnicului

Răspunsul Părintelui Grigorie, la decizia Arhiepiscopiei Râmnicului


din data de 21 Februarie 2017:

Înaltpreasfinţia Voastră,

Am primit Deciziile din 21.02.2017 ale Arhiepiscopiei Râmnicului


(n.n. vedeți la sfârșitul articolului), prin care ne puneţi în vedere
că trebuie să ne întorcem la mănăstirile de metanie. Din analiza
textului, ne permitem să vă reţinem atenţia cu câteva consideraţii
legate de modul absolut insolit în care interpretaţi cele două canoane
31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol.

Într-adevăr, conform canonului 31 apostolic, preoţii vinovaţi de


ieşirea de sub ascultarea canonică a episcopului lor sunt caterisiţi
pentru că au provocat schismă, cu o singură excepţie, anume
cazul în care au ieşit de sub ascultarea ierarhului din pricina
participării acestuia din urmă la erezie. O lectură atentă a
canonului v-ar putea arăta şi această excepţie extrem de importantă.

Pentru că deciziile invocă pe profesorul Ioan Floca drept autoritate


canonică, aşa cum şi este, Vă propunem spre o lectură sine ira et
studio, dar şi cu un pic de pricepere în probleme canonice, tâlcuirea
acestui canon, aşa cum o face profesorul de drept Floca:

“Se apreciază că şi complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi


pedeapsă, bineînţeles dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din
motive întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta
credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului
rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se
despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea
lui. În alte texte canonice, se prevede că dacă un cleric constată că
episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se
despartă de acesta fără nici o formalitate (can. 15 I-II),
pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”1.

Modul în care este interpretat canonul 15 I-II ne face să credem că


interpreţii acestuia au citit o variantă cu totul şi cu totul necunoscută
până acum a canonului respectiv. Urmând ediţiilor consacrate şi
cunoscute de toţi ale canoanelor bisericeşti, Vă supunem atenţiei
câteva consideraţii referitoare la interpretarea corectă a canonului 15
I-II, apelând la două dintre cele trei surse autoritative pe care le-aţi
recunoscut în Deciziile episcopale.

Canonul 15 I-II are două părţi. Prima parte vorbeşte despre schisma
provocată de mitropoliţii care nu îşi pomenesc patriarhii “pentru orice
vinovăţie” a acestora din urmă şi este o continuare a canoanelor 13 şi
14.

Partea a doua a canonului introduce o excepţie de la


schisma prevăzută de canoanele 13, 14 şi prima parte a canonului 15
I-II. Astfel, în partea a doua a canonului se spune că, faţă de cele spuse
mai sus referitoare la schisma provocată de nepomenire pentru orice
formă de vinovăţie găsită episcopului nepomenit şi nedovedită încă,
există o situaţie în care nepomenirea este admisă. Această situaţie
este cazul în care episcopul propovăduieşte o erezie în mod
public.

Pidalionul tâlcuieşte partea a doua a canonului 15 I-II în felul


următor:

“Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul lor s-ar
propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se despart de ei
mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela, unii ca
aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se osândesc, ci şi
de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt vrednici.Că nu au
pricinuit schismă Bisericii cu osândirea aceasta, ci mai ales
o au slobozit de schismă şi eresul minciuno-episcopilor
acelora”2.

Opinia Pidalionului coincide cu interpretarea pe care o oferă


profesorul Ioan N. Floca, în cartea sa despre canoanele Bisericii
Ortodoxe, în care canonul 15 I-II este prezentat în maniera următoare:
“Canonul 15 (Osânda schismei). Schisma faţă de patriarh. Care
despărţire nu este schismă?” (s.n.). Vorbind despre partea a doua
a canonului, cunoscutul profesor de Drept afirmă: “În cazul în care
superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică,
atunci respectivii [clericii – n.n.] au dreptul şi datoria de a se
despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi
sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel
vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)3.

Aşadar, din această interpretare a Pidalionului şi a profesorului Ioan


Floca rezultă că preotul care observă că episcopul său propovăduieşte
erezia în mod deschis poate şi trebuie să se separe de episcopul părtaş
la erezie imediat, fără nici o formalitate, înainte de cercetarea
sinodicească a episcopului pentru erezia pe care o
propovăduieşte. Pentru această atitudine, el nu poate fi în nici un
caz sancţionat, ci elogiat ca unul care a apărat Ortodoxia de schismă.

Nicăieri nu se spune în cele două canoane că preoţii care nu se supun


episcopului care propovăduieşte erezia, înainte de sinodiceasca
cercetare a acestuia, trebuie deferiţi Sinodului episcopal pentru
caterisire. Nicăieri nu se spune că acel canon sancţionează pe preoţi şi
mirenii care “se erijează în judecători” ai episcopului acuzat de erezie,
pentru că întreruperea pomenirii nu este un act de acuzare
sau judecată, ci este unul de constatare a unei stări de fapt şi
de luare de măsuri în consecinţă. Pretenţia că nimeni nu are voie
să se erijeze în judecător al episcopului propovăduitor al ereziei, dacă
ar fi reală, ar anula cu totul dreptul preotului de a constata că
episcopul este eretic, în cazul în care este, şi ar fi contrară canoanelor
31 apostolic şi 15 I-II, deoarece nu ar mai permite în niciun fel
nepomenirea pe motiv de erezie a episcopului.

Astfel de pretenţie ar fi contrară total opiniilor Sfinţilor Părinţi, care


au permis constatarea ereziei episcopilor şi măsura îndepărtării de
aceştia. Iată câteva exemple:

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi ca de la un


şarpe”.
Sfântul Ignatie Teoforul:

„Dacă episcopul tău ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de


trăieşte în curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi
fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea sufletelor”.

Sfântul Marcu al Efesului:

„Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile


Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim
comuniunea cu aceştia”.

Sfântul Nicodim Aghioritul:

”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înşine şi să ne separăm de episcopii


care în chip vădit, stăruie în greşeală, privitor la cele ce ţin de Credinţă
şi de Adevăr, aşadar se vădesc a fi eretici sau nedrepţi”.

Aceste cuvinte ale Sfântului Nicodim sunt o aplicare directă


a prevederilor canoanelor 31 apostolic şi 15 I-II.

Prin urmare, respingem interpretarea din Decizii a canoanelor


menţionate, deoarece este trunchiată, alcătuită din punerea cap la cap
a unor frânturi de canon care se referă la situaţii cu totul diferite şi
intră în conflict cu adevăratul sens al canoanelor respective.

În ceea ce priveşte prevederile Regulilor vieţii monahale, întotdeauna


am trăit şi am cugetat în funcţie de prevederile acestora. Situaţia în
care ne aflăm acum a fost provocată de acţiunile abuzive
luate împotriva noastră în momentul în care am decis să ne
apărăm libertatea de conştiinţă ortodoxă şi am întrerupt
pomenirea ierarhului părtaş la erezia sinodului din Creta.
Din acest motiv, nu putem fi considerati vinovati pentru faptul că,
apărându-ne de erezie, am ajuns să nu ne mai putem desfăşura
activitatea normală de preoţi şi monahi. Vinovaţi sunt pentru
această situaţie cei ce au impus acest regim de opresiune.

În consecinţă, respectuos Vă anunţăm că refuzăm să punem în


aplicare Deciziile episcopale prin care ni se cere să părăsim Schitul şi
să ne întoarcem la mănăstirile de metanie, deoarece motivarea acestor
decizii nu are niciun temei canonic sau în Regulamentul vieţii
monahale şi operează cu ideea că episcopul nu ar fi în niciun fel
vinovat de părtăşie la erezie, lucru care este contrazis de conţinutul
documentelor acceptate ale sinodului eretic din Creta.

Cu respect,
Ieromonah Grigorie, Schitul Lacul Frumos

Înaltpreasfinţiei Sale, Înaltpreasfinţitului Varsanufie, Arhiepiscop al


Râmnicului

1 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi


comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

2 Ibidem.

3 Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_impreuna_
cu_obstea_refuza_sa_paraseasca_manastirea_conform_deciziei_nec
anonice_a_arhiepiscopiei_ramnicului/2017-02-25-335

[270]
Părintele Grigorie de la Mănăstirea Lacul Frumos a fost
''caterisit'' de ERETICI

Astăzi, 19 mai, părintele Grigorie de la Schitul Lacul Frumos, a primit


vestea ,,caterisirii” sale. A primit-o cu seninătate, cu bucurie și cu
nădejde bună că Domnul, a privit spre osteneala lui cea bună ca
slujitor neobosit și plin de dragoste al lui Hristos. Aștepta acest
moment, întărit în Dumnezeu, fiindcă știa că toți preoții care
mărturisesc Adevărul, vor fi prigoniți și caterisiți.

Motivele caterisirii sfinției sale sunt următoarele:

1. A făcut schismă în Biserică;


2. A contestat poziția oficială a Bisericii;
3. Nu a făcut ascultare de mai marii săi;
4. A tulburat liniștea obștii;
5. A părăsit mănăstirea mai mult de opt zile, fără înștiințarea
chiriarhului;
6. A spovedit în chilie și în casele oamenilor;
7. A oficializat Sfinte Taine și Ierurgii în chilie;
8. A fost acuzat că organiza un fel de ,,complot”, împreună cu fii
duhovnicești chemați pentru spovedanie și catehizare,
împotriva celor ,,certați” cu Ortodoxia;

Aceste acuzații aduse părintelui Grigorie sunt neîntemeiate și


lipsite de adevăr. Realitatea este următoarea:

1. Părintele nu a făcut schismă, ci a apărat Biserica de schismă


(Can 15 I II Constantinopol);
2. A contestat ecumenismul, care se pare că a devenit poziția
oficială a Bisericii și s-a îngrădit de acesta prin întreruperea
pomenirii ierarhului;
3. Ieromonahul Grigorie a făcut mereu ascultare de mai marii săi,
până la trădarea Ortodoxiei de către BOR;
4. Arhiepiscopia a fost cea care a tulburat liniștea obștii prin
măsurile abuzive pe care le-a luat împotriva părintelui și a
ucenicilor săi;

[271]
5. Părintele Grigorie nu a părăsit mănăstirea mai mult de opt zile.
Atunci când a plecat în Sfântul Munte, a avut binecuvântare;
6. A spovedit acolo unde s-a putut pentru binele fiilor
duhovnicești. Până la momentul prigoanei, spovedea
întotdeauna la biserică;
7. Toți preoții care au fost ,,opriți de la slujire” sau ,,caterisiți” de
minciuno-episcopi, oficilalizează slujbele Bisericii acolo unde
este posibil, pentru binele Bisericii, după rânduiala Sfinților
Părinți la vreme de prigoană;
8. Așa numitul complot, este de fapt o catehizare a fiilor
duhovnicești pentru aceste vremuri de apostazie, ca ei să
înțeleagă importanța îngrădirii conștiente de panerezia
ecumenismului și de promotorii ei;

Împreună cu părintele Grigorie, au fost sancționați și ucenicii săi:


monahul Chiriac și fratele Valerică, care au fost excluși din monahism
și au primit interdicția de a purta haină monahală.

Se pare că prigonitorii Bisericii lui Hristos, nu vor să lase nimic


nepedepsit. Vor, probabil până la venirea papei în 2018, să nu mai
existe nicio licărire a dreptei credințe prin slujitorii lui Hristos. Însă,
El este Cel care ne spune: ,,Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace
să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit
lumea.” (Ioan 16, 33)

Vrednic este părintele nostru drag, Grigorie! Vrednici sunt Chiriac


monahul și fratele Valerică!

Preot Claudiu Buză

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_grigorie_a_fost_39_
39_caterisit_39_39_de_eretici/2017-05-19-411
4.3 Protosinghel Elefterie Tărcuță – Catedrala
Arhiepiscopală a Romanului și Bacăului

Scrisoarea de întrerupere a pomenirii

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL
ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI SI BACĂULUI

„Drept aceea, luați aminte de voi înșivă și de toată turma,


întru care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstrați
Biserica lui Dumnezeu, pe care a caștigat-o cu însuşi sângele
Său.” (FAPTELE SF.APOSTOLI 20,28)

Subsemnatul, Protos. Elefterie Tărcuţa, preot slujitor și duhovnic


de 24 de ani la Catedrala Arhiepiscopală a Arhiepiscopiei Romanului
si Bacăului, momentan împins în iadul ereziei pentru păcatele mele,
de către Părintele și Arhiepiscopul Ioachim, am găsit totuși putere de
la Bunul Dumnezeu să strig din acest iad după ajutor.
În această perioadă de 24 de ani am ascultat şi cunoscut durerile
multor credincioşi şi chiar necredincioşi. De multe ori am fost pus
într-o situație penibilă, să răspund de ce unii preoți și ierarhi ai Sfintei
Biserici comit nedreptăţi şi smintesc prin comportamentul lor. Mă
simt și eu printre ei, cu păcatele mele, dar nu ca eretic. Întotdeauna a
trebuit să găsesc o scuză sau un motiv, într-un mod protector, pentru a
nu denigra slujitorii și Sf. Biserică. Acum, când ca ierarhi ne-aţi trădat
într-un mod mişelesc Ia acest „sinod” din Creta, ba ați mai implicat și
preoții, cerându-le să nu vorbească credincioșilor despre hotărârile
luate cu acest prilej, acum când aţi pus lumina sub obroc, nouă oare ce
ne rămane de făcut?! Să aşteptăm să vorbească pietrele?…
„Zic vouă: Dacă vor tăcea aceștia, pietrele vor striga.” (Ev.
Luca 19,40)

Da, sunt o mică piatră, am înca viață, aşa cu păcate, totuşi mai
am puţină conștiintă, mă doare că ne-aţi sfărâmat sub picioare și
trebuie să strig.
„Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El. Dacă
zicem că avem împărtășire cu El și umblăm în întuneric, mințim și nu
săvârsim adevărul.”(I, Sf.Ap.Ioan 1, 5-6)

Oare ați uitat avertismentul Sf. Apostol Petru: „Dar au fost în popor și
prooroci mincinoși, după cum și între voi vor fi învățători mincinoși
care vor strecura eresuri pierzatoare și, tăgăduind chiar pe
Stăpânul Care i-a răscumpărat, își vor aduce lor o grabnică pieire;
Și mulți se vor lua după învățăturile lor rătăcite și, din pricina
lor, calea adevărului va fi hulită; Și din pofta de avere și cu cuvinte
amăgitoare, ei vă vor momi pe voi. Dar osânda lor, de mult pregatită,
nu zăbovește și pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu
n-a cruțat pe îngerii care au păcătuit, ci, legându-i cu lanțurile
întunericului în iad, i-a dat să fie păziți spre judecată; Și n-a cruțat
lumea veche, ci a păstrat numai pe Noe, ca al optulea propovăduitor
al dreptății, când a adus potopul peste cei fără credință. Și cetățile
Sodomei și Gomorei, osândindu-le la nimicire, le-a prefăcut în
cenușă, dându-le ca o pildă nelegiuiților din viitor; Iar pe dreptul Lot,
chinuit de petrecerea în desfrânare a celor nelegiuiți, l-a izbăvit.
Pentru că dreptul acesta, locuind între ei, prin ce vedea ăi auzea, zi de
zi, chinuia sufletul său cel drept din pricina faptelor lor nelegiuite.”(II
Sf. Ap. Petru 2, 1-8)

– „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor făţarnici! Că închideți Împărăţia


Cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați și nici pe cei ce vor să
intre nu-i lăsați.”(Ev. Matei 23,13)

– Și iarăși… „Nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci
mai degrabă osândiți-le pe față.”(Sf. Ap. Pavel, Efeseni 5,11)

– „Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc


lumina întuneric și întunericul lumină; care socotesc amarul dulce și
dulcele amar!”(Isaia 5,20)
– „Păstorul cel bun își pune sufletul pentru oile sale.”(Ev. loan 10,11)
– „Păstoriți turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu
cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru caştig urât, ci
din dragoste.”(I Petru 5,2)

– „Prin aceasta cunoaștem pe fiii lui Dumnezeu și pe fii


diavolului; oricine nu face dreptate nu este din Dumnezeu, nici cel ce
nu iubește pe fratele său.”(I Sf. Ap. loan 3,10)

Lumina lui Hristos luminează tuturor. Sfinții Părinți ne-au lăsat


adevărata teologie dobândită prin viața lor ascetică. Astăzi „teologia” se
face uneori la mese festive și la Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB),
dobândind o nouă conotaţie ideologică care s-ar mai putea numi
theos-manipulare psihologică a credincioșilor. Așa s-a infestat trupul
Bisericii Ortodoxe. Așa s-a ajuns ca „teologia” să „omoare”
veşnicia. Vindecarea va veni doar prin iesirea din acest organism plin
de viermi al iadului.

Eu nu am dreptul să vă învăt sau să vă judec, ne va judeca Dumnezeu


pe toți, dar eu, piatra sfărâmată fiind și văzând conștiința
credincioșilor zdrobită în picioare și aruncată în beznă, în întunericul
cel mai din adanc, lipsit de Adevar, mă intreb: nu ne mai temem oare
de Dumnezeu? N-am înțeles încă ce urmăresc mai marii lumii de azi?!
Nu vedem că România este vândută politic, teritorial, economic?
„Căci, atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiții mişună
pretutindeni.” (Ps. 11, 8)

Mai trebuie să fie și Biserica noastră Ortodoxa părtaşă la demolarea


țării și a credinţei strămoşeşti? Participând la sinodul din Creta v-ați
dat implicit acordul – prin semnatură – la toate prevederile stipulate
în memorandum! Trebuia încă o dată salvat Baraba și vândut Domnul
nostru Iisus Hristos?!! Și iată turma aruncată în întunericul cel mai
din adanc: ECUMENISMUL! Explicați-le enoriașilor ce duh
diabolic are aceasta „erezie a ereziilor”: vorbiți-le – nu cu diplomație –
ci clar, răspicat, să înțeleagă și omul mai simplu.
„Este un Domn, o credință, un botez.” (Sf. Ap. Pavel, Efeseni 4,5)

Ați intrat prin ușile împărătești în Sf. Altar al Catedralei


Arhiepiscopale cu un episcop eretic armean, ați îngăduit să-i
binecuvânteze pe credincioși, iar aceștia să-i sărute mâna.

Botezați prin stropire și îngăduiți ca preoții să boteze la fel, și nu prin


afundare de trei ori în cristelniță.

Ați binecuvântat și susținut întâlnirile ecumeniste pe tot cuprinsul


Eparhiei.

Ați îngăduit tacit savârșirea de cununii mixte de către unii preoți ai


Eparhiei Romanului și Bacăului.

Îngăduiți ca vinul folosit pentru Sf. Euharistie să provină din comerț


(acesta având diverse adaosuri).

Toate acestea le-am observat și le spun cu TOATĂ DUREREA. În


anul 2003, 18-19 oct. a avut loc în România un referendum prin care
se cerea fiecărui cetățean să-și exprime acordul sau dezacordul
privind revizuirea Constituției. În Legea nr. 429 din oct. 2003, emisă
de Parlamentul României, găsim la art. 145: „(1) Aderarea României la
tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor
atribuții către instituțiile comunitare, precum și al exercitării în
comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste
tratate, se face prin lege adoptată în ședința comună a Camerei
Deputaților și Senatului, cu o majoritate de două treimi din numărul
deputaților și senatorilor. (2) Ca urmare a aderării, prevederile
tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte
reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de
dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor
actului de aderare.” Ca să devină lege aceste articole, erau implicați și
unii ierarhi care trebuiau să încurajeze cetăţenii să meargă Ia vot.
La aceeași dată era prevăzută și sfințirea bisericii Sf. Dimitrie din
Bacău. Coincidență?! Aproape de ușa bisericii era plasată urna de vot;
după ce credincioșii erau îndemnați să treacă prin Sf. Altar, să sărute
Sf. moaşte, la iesire li se cerea să-și exprime acordul „fărădelegii”.
Atunci, ierarhii noștri ne-au învățat să facem primii paşi spre Europa
atee/eretică si să ne închinăm ei.

Adevărul despre eșecul lucrărilor acestui sinod l-au spus Prea Sfințiții
Părinti și cei care trăiesc teologia ortodoxă și vrednici vor fi în veac!
Î.P.S. Serafim de Pireu, Î.P.S. Ierotheos Vlachos, P.S. Longhin Jar,
Protopresviterul Theodoros Zisis, prof. Dimitrie Tselenghidis…
La acest sinod s-au acceptat tacit Teoria trunchiului comun, Teoria
ramurilor și Teoria baptismală, adică globalizarea lumii și a Bisericii;
numai că la Dumnezeu teoriile nu funcționează. Arborele are
rădăcinile în pământ, iar Biserica are rădăcină, izvorul în CER, la
Hristos Care este și Cap al ei. Ce părtășie are Biserica, pentru care S-a
răstignit Hristos, cu aceasta globalizare?! A fost odată blestemat un
smochin, va fi și acest arbore blestemat din rădăcină de Domnul
nostru Iisus Hristos! Acum gustăm din roadele lui otrăvite… Aceste
abateri atât de grave la care ați consimțit, sub semnătură proprie,
în deplină cunoștință, m-au determinat să revad o serie de canoane ale
Sfinților Părinți și astfel, la CANONUL 15, SIN. I – II (861) „OSÂNDA
SCHISMEI. SCHISMA FAȚĂ DE PATRIARH. CARE
DESPĂRȚIRE NU ESTE SCHISMĂ?”, am găsit următoarele:
„Cele ce sunt rânduite pentru presbiteri, episcopi și mitropoliți, cu
mult mai vârtos se potrivesc pentru patriarhi… Căci cei ce se despart
pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare
eres osândit de Sfintele Sinoade, sau de Părinți, firește adică, de
comuniunea cu acela care propovăduiește eresul în public și cu capul
descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia nu numai că nu se vor
supune certării canonicești, desfăcându-se pe sineși de comuniunea
cu cel ce se numește episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească,
ci se vor învrednici și de cinstea cuvenită celor ortodocși. Că ei nu au
osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi și pe pseudo-învățători, și
nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească
Biserica de schisme și de dezbinări.”

Conform acestui canon de mai sus sunt și CANONUL 3 APOSTOLIC,


CANONUL 6 DE LA SINODUL LAOD, DE LA GANGRA (340),
CANONUL 5 AL SINODULUI LOCAL DE LA ANTIOHIA (341),
CANOANELE 10, 11, 12 ALE SINODULUI LOCAL DE LA
CARTAGINA (491), CANONUL 19 DE LA SINODUL 4 ECUMENIC
(451), CANONUL 31 SI 32 ALE SINODULUI VI ECUMENIC (691).
Deplin conștient, cu frică de Dumnezeu, cu durere în suflet și, în
același timp, cu inima împăcată și cu rugăciunile Sfinților Părinți, eu
personal nu v-am mai pomenit după acest sinod din Creta și nu vă voi
mai pomeni până nu veți retrage acea semnatură de la sinodul
din Creta. Dacă ereticii și sincretițtii se vădesc prin lipsa sincerității
și a pocăinței, stăruind în chip satanic în erezie, noi ce facem? Sfinții și
Părinții înaintași ai noștri, care au întrerupt pomenirea pseudo-
episcopului au continuat să slujească Sfânta și Dumnezeiasca
Liturghie și toate Tainele Bisericii, rămânând în comuniune cu
Biserica Ortodoxă, dar, îngrădindu-se de numitul episcop de care
aparțineau.
Întrucât sunteți cel care ați încălcat cele trei mărturisiri de
credință depuse la hirotonia întru arhiereu, când ați jurat că veți
respecta dogmele și canoanele neștirbite, nu vom accepta, atât
subsemnatul, cât și dreptcredincioșii, să fim numiți schismatici
sau eretici.
„UNDE SUNT DOI SAU TREI ADUNAȚI ÎN NUMELE MEU, ACOLO
SUNT ȘI EU ÎN MIJLOCUL LOR.” (Ev. Matei 18, 20)
„BISERICA MEA PORȚILE IADULUI NU O VOR BIRUI.” (Ev. Matei
16, 18)

Cu adâncă durere în suflet, mărturisesc ca fiind prima dată, în 30 de


ani de monahism, când adopt o astfel de atitudine. Pot să o
mărturisească cei care m-au cunoscut. Dar acum am devenit nebun în
acest veac. Glasul Sf. Scripturi și al Sf. Părinți sunt aici de față și m-au
sfătuit să iau aceasta decizie.

17 august 2016
Aşa să-mi ajute Dumnezeu! AMIN.
Protos. Elefterie Tărcuţa

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/incep_sa_se_clatine_mitrele_
masonice_protos_elefterie_tarcuta_a_intrerupt_pomenirea_ips_ioa
chim_bacaoanul/2016-08-17-144
Răspunsul IPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și
Bacăului

Părinte Elefterie,

„Regret că ai luat o decizie pripită și iresponsabilă, declarându-te rupt


de Biserica mântuitoare cea care te-a purtat la sânul ei atâta
vreme și te-a hrănit cu atâta dragoste, ieșind de sub omoforul
oblăduitor care te-a ocrotit atâta vreme. Până acum ai fost la adăpostul
unei cetăți. De vreme ce ai ales libertatea, vei simți
asperitatea pustiului și vei înfrunta singur ispitele și furtunile lumii
deșarte, stăpânită de diavoli.

Credeam că ai discernământul să distingi esențialul de non


esential, dar n-ai avut, asumându-ți un text sectar, plin de erori
dogmatice, canonice și eclesiologice pe care l-ai semnat. Ți-ai
semnat de fapt, singur în mod deliberat, calitatea de fiu risipitor. Se
vede simplitatea gândirii tale, refuzând dialogul și contorsionând
Adevărul mântuitor.

Cea mai mare eroare care ai comis-o este că te-ai erijat în a fi un fel
de „papă infailibil”, spălând mințile unor credincioși,
îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios, substituindu-te
lucrării lui Dumnezeu în lume. Să știi că nu ți s-a dat puterea de
a trimite în Iad sau în Rai pe cineva, înlocuind iubirea cu ura, pacea cu
războiul, liniștea cu gâlceava.”

19.08.2016

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/diavolul_ecumenismului_racn
este_39_39_schisma_schisma_39_39_comentariu_la_raspunsul_ip
s_ioachim_catre_protosinghelul_elefterie_tarcuta/2016-08-20-148
Răspunsul Părintelui Elefterie Tărcuță

CĂTRE ÎNTÂI-STĂTĂTORUL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ȘI


BACĂULUI

Subsemnatul, Protos. Elefterie Tărcuță, preot slujitor și duhovnic


la Catedrala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, vă aduc la
cunoștință următoarele:

În data de 17.08.2016 am de pus la secretariatul Arhiepiscopiei o


scrisoare înregistrata cu nr. 2021, prin care îmi exprimam
nemulţumirea față de Sinodul din Creta.

În ziua următoare - 18.08.2016 - am intrat în concediu de odihnă,


timp în care m-am rugat și am reflectat asupra deciziei luate anterior,
pe care o menţin în continuare. La acea scrisoare mi-ați răspuns
în data de 19.08.2016 acuzându-mă de următoarele:

- faptul că am "luat o decizie pripită, iresponsabilă și declarându-


mă rupt de Sf. Biserică". Este total neadevărat, mai ales că nu-mi
cunoașteți durerea din suflet și conștința mea.

- că "nu am discernământul să disting esenţialul de non esenţial".


Se vede clar că la Dvs esenţialul este PREGĂTIREA pentru
globalizarea lumii și instalarea unui conducător politico - militar și
lider religios pe care Sf. Scriptură și Sf. Părinţi îl numesc
ANTIHRISTUL, și nu păstorirea și mântuirea turmei cuvântătoare.

- că "mi-am asumat un text sectar plin de erori dogmatice,


canonicești și eclesiologice, semnându-mi deliberat calitatea de fiu
risipitor"

Care consideraţi că ar fi acel "text sectar?" Să ne aducem aminte că


acum 2000 de ani și Domnul nostru lisus Hristos și Sfinţii
Apostoli erau consideraţi de poporul evreiesc sectari, iar lucrurile la
care m-am referit în scrisoarea anterioară se întemeiază tocmai pe
învățăturile Mântuitorului și a Sf. Apostoli. Însemnă că în

[280]
concepţia Dvs. atât Domnul cât și Apostolii săi prezintă o multitudine
de erori?!!!

[280]
- că "m-am erijat a fi un fel de papă infailibil spălând minţile unor
credincioşi, îndoctrinându-i cu un ultraortodoxism bolnăvicios" și
astfel "trimițându-i în iad". În felul acesta arătați faptul că ori nu ați
citit scrisoarea, ori nu i-ați dat suficientă atenție, ori nu aveţi "ochi de
văzut" Adevărul care nu este altul decât Hristos Domnul. Infaibilitatea
papală de care menţionaţi, s-a instaurat din nefericire în insula Creta
atunci când v-ați permis să anulaţi toate hotărârile de neschimbat în
veac, stabilite în sfintele cu adevărat Sinoade ale Sf. Apostoli și ale Sf.
Părinţi pe care se întemeiază toată învățătura Bisericii celei Una,
Sfântă, Sobornicească și Apostolească - care nu este alta decât Biserica
Ortodoxă.

Prin urmare acuzaţiile pe care mi le aduceţi mie, de fapt le adresaţi în


mod indirect Sfinţilor Apostoli, Sf. Părinţi și implicit Domnului
Hristos și membrilor Bisericii Sale celei Adevărate care se află în duhul
ortodoxiei, dovedind astfel că Dvs. sunteți cel care se consideră
un papă infailibil care se află mai presus chiar și decât Dumnezeu.

Menţionez faptul că așa "vinovat" cum mă consideraţi, pe data de


01.09.2016, când voi reveni din concediul de odihnă, îmi doresc să am
parte de acea dragoste părinteasca față de " fiul risipitor", de care ați
menționat în răspunsul la scrisoarea anterioară.

Cu durere și multă dragoste față de Arhipăstorul meu,

Protosinghel, Elefterie Tărcuță, 23 august 2016

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/protos_elefterie_tarcuta_catre
_ioachim_bacaoanul_se_vede_clar_ca_la_dvs_esentialul_este_preg
atirea_pentru_instalarea_lui_antihrist/2016-08-24-153

[281]
Răspunsul părintelui Elefterie Tărcută către IPS Ioachim
Băcăuanul din data de 12.09.2016

Înaltpreasfinţite Părinte,

În atenţionarea pe care mi-o trimiteţi, mă somaţi să mă dezic de


“utopica, necugetata şi eretica decizie de a nu mai pomeni la slujbe
chiriarhul acestei eparhii”şi mă informaţi că sunt “oprit de la lucrarea
celor sfinte pentru neascultare şi apostazie”.

În conformitate cu canoanele: 31 Apostolic, 18 al Sinodului al-IV-lea


Ecumenic, 10, 31, 34 al Sinodului al VI-lea Ecumenic, 6 al sinodului
din Gangra, 10, 11, 62 ale sinodului din Cartagina, 5 al sinodului din
Antiohia şi 12, 13, 14, 15 I-II Constantinopol, recurgerea la
nepomenirea ierarhului de către preot din orice motive (“pentru
oarecare vinovăţii”) în afară de erezie a ierarhuluise
consideră schismă, nicidecum erezie sau apostazie. Potrivit părţii
a doua a canonului 15 I-II (invocat de canonul 31 Apostolic)
nepomenirea pentru motiv de erezie a ierarhului nu este nici măcar
schismă, ci izbăvire a Bisericii de schisme şi împărţiri.

Schisma este definită de către dreptul canonic ortodox ca o separare


de Sfânta Biserică pe motive administrative sau teologice uşor de
surmontat (cf.Canonul 1 al sfântului Vasile cel Mare), însă fără niciun
motiv dogmatic. Schisma nu implică nicio diferenţă de credinţă
dogmatică a celor consideraţi schismatici, ci doar o rupere
administrativă de Biserică.

Erezia înseamnă, potrivit dreptului canonic, aderarea la o învăţătură


greşită, pe care Sfânta Biserică nu o propovăduieşte.

Apostazia este, potrivit dreptului canonic, lepădarea de dreapta


credinţă şi îmbrăţişarea unei credinţe noi.

Tâlcuirea canonului 31 Apostolic de către Zonaras şi Balsamon, cei


mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se despart de
episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru
că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau
eres, unii ca aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu
se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se
învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor” 1. Iar
ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu au osândit
episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi nu cu
schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi Biserica
de schisme şi împărţiri”2.

Prin urmare, preoţilor le este interzis să se despartă de episcopul lor


pe orice alt motiv invocabil, dar au dreptul să se despartă prin
nepomenire de episcopul dovedit ca învăţând erezii. Potrivit
profesorului de drept canonic român diac. prof. univ. dr. Ioan Floca
despărţirea preotului de episcopul eretic este atât un drept, cât şi o
obligaţie3. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic face ca însăşi legătura cu
canonul 15 I-II, demonstrând că partea a doua a acestui canon (15 I-
IIConstantinopol) nu se referă doar la relaţia dintre mitropolit şi
patriarh, cum greşit se interpretează, ci la orice treaptă clericală care
reacţionează faţă de o erezie mărturisită pe faţă de către ierarhul
nemaipomenit la sfintele slujbe.

Atitudinea mea de întrerupere a pomenirii Înaltpreasfinţiei Voastre se


bazează pe faptul că aţi semnat documentele sinodului din Creta,
ale căror prevederi sunt eretice. Pentru demonstrarea caracterului
eretic vădit al acestor documente, este deajuns să aduc următoarele
argumente:

1. Sinodul din Creta a legiferat participarea oficială a Bisericilor


Ortodoxe la Mişcarea Ecumenică, considerată de către mari
teologi (sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici,
părintele Iustin Pârvu, acad. preot prof. univ. dr. Dumitru
Stăniloae etc.), dar şi de sinoade ale Bisericilor locale (sinodul
Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, Sinodul Bisericii
Ortodoxe Georgiene) drept erezie sau chiar panerezie
eclesiologică.

2. Prin citarea unor documente ecumeniste: Constituţiile CBM


şi Declaraţia de la Toronto, sinodul din Creta a transformat
aceste documente în izvor de drept bisericesc ortodox cu
forţă juridică pentru Biserica noastră, deoarece acest
sinod este cea mai înaltă instanţă juridică eclesială ortodoxă la
ora actuală. Cele două documente cuprind de la un capăt la
altulereziae clesiologicăa ecumenismului, care consideră că
“Biserica lui Hristos” este mai cuprinzătoare decât fiecare
dintre membrele CMB (inclusiv Biserica Ortodoxă), că “trebuie
refăcută unitatea văzută a creştinilor” (teoria protestantă a
unităţii pierdute a creştinilor), că există “biserică în afara
Bisericii” (ecclesia extra ecclesiam), erezie protestantă care
infirmă postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea
că “în afara Bisericii nu există mântuire” (extra ecclesiam nulla
salus) şi multe alte erezii protestante la care Bisericile Ortodoxe
sunt asociate acum, împotriva deciziilor sinoadelor ecumenice
care au condamnat învăţăturile acestor culte şi confesiuni
eretice (sinodul al II-lea ecumenic a condamnat erezia
pnevmatomahică, sinodul al IV-lea ecumenic a statornicit
cinstirea Maicii Domnului, condamnându-i pe cei ce nu o
cinstesc, sinodul al VII-lea ecumenic a condamnat lipsa de
respect faţă de icoane, faţă de Sfânta Cruce, faţă de moaşte etc.,
sinodul sfântului Fotie şi cel al sfântului Grigore Palama au
condamnat direct romano-catolicismul).

3. Prin recunoaşterea “denumirii istorice de biserici” unor erezii


occidentale, în spiritul documentelor ecumeniste, care
consideră că toate membrele, inclusiv Bisericile Ortodoxe, sunt
“biserici” egale şi posesoare ale unor rămăşite
(vestigiaEcclesiae) ale “Sfintei Biserici Catolice mărturisite de
Crezuri”,şi prin acceptarea aplicării iconomiei bisericeşti în
materie de căsătorii mixte se încalcă definiţia Simbolului de
Credinţă de la Niceea-Constantinopol, care afirmă “Într-una,
sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, respectiv
canonul 72 Quinisext, care interzice cu desăvârşire căsătoriile
mixte. În conformitate cu canonul 8 al Sinodului al III-lea
Ecumenic, orice hotărâre sinodală care contravine
sinoadelor ecumenice este lipsită de orice valabilitate,
ceea ce face ca aceste prevederi ale sinodului din Creta să fie
nule de drept. Un sinod care are prevederi contrare sfintelor
sinoade anterioare nu poate fi ortodox în ansamblul său.

4. Prin decizia de a participa la “evenimente ecologice


internaţionale” Bisericile Ortodoxe s-au angajat să susţină
ecologia, care este arma ideologică a ereziei
contemporane numite New Age.
Pentru toate aceste motive, consider că Înaltpreasfinţia Voastră v-aţi
făcut părtaş la erezia eclesiologică a ecumenismului, pe care aţi
propovăduit-o în mod public, în faţa întregii planete, prin semnarea
documentelor sinodului din Creta, şi pe care o susţineţi “cu capul
descoperit”, adică cu convingere şi emfază, şi împotriva celor ce
condamnă acest sinod şi ecumenismul în general.

Adaug la acestea practica colaborării cu cultele eretice din regiunea


noastră, în special cu cel romano-catolic, sau afirmaţiile făcute de
către consilieri eparhiali care au elogiat, atunci când i-au răspuns
părintelui Macarie de la Oituz, “unitatea în diversitate” 4. În realitate,
“unitatea în diversitate” este în sine o erezie eclesiologică, un
concept ecumenist inaplicabil din punct de vedere ortodox,
deoarece nu poate exista unitate în diversitate dogmatică,
canonică sau liturgică între Ortodoxie şi heterodoxie, aşa cum
propun cultele şi confesiuniledin CMB.

Ţinând seama de toate cele expuse până acum, Vă rog să luaţi notă de
faptul că:

1. Motivul pentru care eu am oprit pomenirea Înaltpreasfinţiei


Voastre este părtăşia pe care o aveţi cu erezia, ceea ce Vă
obligă să judecaţi gestul meu potrivit prevederilor
canonului 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol cu
privire la nepomenirea pentru motiv de erezie vădită a
ierarhului, nicidecum după canonul 13 I-II Constantinopol,
care pedepseşte oprirea de la pomenire de către preot pentru
“orice vinovăţie” în afară de erezie.

2. Măsura nepomenirii ierarhului, pe care am adoptat-o,


este perfect legitimă, deoarece, în conformitate cu
interpretarea canonului 31 Apostolic şi cuprevederea părţii a
doua a canonului 15 I-II Constantinopol, în calitate de slujitor
al altarului,am dreptul să mă îngrădesc împotriva
ereziei ecumeniste înainte de cercetarea sinodală a
ereziei propovăduite de către chiriarhul locului, iar
pentru acest lucru nu se cuvine să fiu supus
canoniceştii cercetări, adică nu se cuvine să mi se
aplice niciun fel de sancţiune: nici mustrare, nici
oprire de la slujirea celor sfinte, nici caterisire.
3. Nepomenirea ierarhului din orice motiv invocabil se poate
constitui cel mult în schismă, nicidecum în erezie sau apostazie,
iar în cazul nepomenirii pe motiv de erezie este interzis să se
considere că nepomenirea ar fi schismă.

4. Prin aplicarea unor sfinte canoane nu am săvârşit niciun fel de


neascultare faţă de Înaltpreasfinţia Voastră, săvârşind, în
schimb, ascultare desăvârşită faţă de Sfinţii Părinţi ai
Bisericii şi faţă de Sfintele Canoane ale acesteia.

Prin urmare, consider că avertismentele pe care Înaltpreasfinţia


Voastră mi le-aţi dat şi măsura de a mă opri de la slujire nu au
absolut nicio bază canonică sau au o încadrare canonică
total eronată, motiv pentru care, respectuos Vă rog să reveniţi
asupra lor şi să dispuneţi repunerea mea în toate drepturile pe care le
am în calitate de slujitor al altarului.

12.09.2016

Protosinghel Elefterie Tărcuţă

1. Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70.

2. Ibidem, p. 362.

3. Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24.


4. https://mont.ro/stiri/?editia=20160720&pagina=1&articol=43
106.“Cât despre unitatea în diversitate se vorbeşte, de
asemenea, de multă vreme.Suntem diverşi, dar trebuie să
fim uniţi întru Hristos”.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/raspunsul_parintelui_elefterie
_tarcuta_catre_ips_ioachim_bacauanul/2016-09-13-168
4.4 Preot Claudiu Buză – Urziceni

Scrisoarea unui păstor de suflete către ierarhul său

Preasfinţite Părinte Episcop,

Cu smerenie şi cu adâncă durere, vă scriu aceste rânduri pentru că îmi


pasă de ceea se întâmplă în Biserică şi pentru că îmi cunosc
îndatoririle şi responsabilităţile pastorale, atât faţă de credincioşii
încredinţaţi mie spre a-i conduce, cu ajutorul lui Dumnezeu, pe calea
mântuirii, cât şi faţă de ierarhul meu, căruia îi sunt dator cu dragostea
şi cu ascultarea.

Am urmărit cu multă nelinişte pregătirile, desfăşurarea şi încheierea


aşa numitului Sfânt şi Mare Sinod din Creta (iunie, 2016). În paralel
cu acestea, m-am informat citind studii pe această temă a unor teologi
renumiţi şi mari personalităţi ale teologiei ortodoxe contemporane:
ÎPS Hierotheos Vlachos, Pr. Prof. Theodoros Zisis, Prof. Dimitrie
Tselenghidis ş.a, urmărind conferinţe clarificatoare şi stând de vorbă
cu duhovnici încercaţi, părinţi, monahi şi mireni despre convocarea,
hotărârile şi urmările acestui sinod.

Concluziile la care am ajuns şi motivele care m-au îndemnat să iau


această atitudine sunt următoarele:

1. Sinodul din Creta nu a fost nici „Sfânt”, nici „Mare”.

Nu a fost „Sfânt” deoarece nu a fost după modelul Sinoadelor


ecumenice şi următor Sfinţilor Părinţi, nici în mod formal, nici în
privinţa conţinutului, după cum vom preciza în continuare.

Nu a fost „Mare”, nu numai pentru faptul că nu au fost prezente


toate Bisericile Autocefale, dar în mod principal pentru că a fost o
foarte mică şi selectivă reprezentare a acestora de către arhiereii locali.
2. Sinodul din Creta nu a respectat principiile
fundamentale ale sinodalităţii ortodoxe în general şi
ale Sinoadelor Ecumenice în special.

La această „Conferinţă – Congres” a arhiereilor, cum o


numeşte marele dogmatist contemporan Dimitrie Tselenghidis, în
acord cu Regulamentul de funcţionare, drept de vot au avut numai
cei zece Întâistătători prezenţi. Această practică este fără
precedent şi arbitrară în istoria noastră bisericească şi nu este în
concordanţă cu practica Sinoadelor Ortodoxe de până astăzi, care
presupun egalitatea duhovnicească a tuturor Arhiereilor, lucru care se
vădeşte în egalitatea votului lor. Acest lucru trimite în mod indirect la
o formă clară de catolicism.

3. Sinodul din Creta s-a evidenţiat prin abateri grave de


la dreapta credinţă şi prin recunoaşterea oficială a
ecumenismului drept dogmă.

Există foarte multă confuzie în actele sinodale, adevărul este


amestecat cu minciuna, folosindu-se un limbaj neclar şi interpretabil.
Astfel, în Paragraful 1, deşi se aminteşte de Biserica cea Una,
Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, se continuă apoi spunându-
se ,,că (Biserica – n.n.) ocupă un loc central în promovarea
unităţii creştine în lumea contemporană”. Care este această unitate
creştină promovată de Biserica Ortodoxă şi de ce nu se spune că, din
punct de vedere ortodox, unitatea înseamnă lepădarea de erezie a
eterodocşilor şi revenirea la Biserica lui Hristos prin Sfânta Taină a
Botezului?

De asemenea, în Paragraful 4, se foloseşte acelaşi limbaj ecumenist,


neortodox, vorbindu-se despre ,,căi şi mijloace derestaurare a
unităţii celor care cred în Hristos”.

În Paragraful 6, se spune că ,,Biserica Ortodoxă acceptă


denumirea istorică a altor biserici şi confesiuni creştine eterodoxe…”,
recunoscând de fapt, în mod sinodal existenţa altor erezii ca
„biserici”.

Paragraful 8, introduce în mod viclean ideea de biserici


nedepline, spunând că ,,Sfântul Duh…va plini pe cele cu lipsă..”
Paragrafele 16 şi 17 vorbesc despre participarea Bisericii Ortodoxe
la organismul numit ,,Consiliul Mondial
al Bisericilor” care,,promovează unitatea creştină în lume”.
Însă, ne întrebăm: ce fel de unitate poate propune o organizaţie pan-
eretică şi cum poate ea să funcţioneze alături de singura Biserică a lui
Hristos?

Paragraful 22 introduce o situaţie fără precedent în istoria Bisericii,


anume că: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de
dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale
sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse
apărări a ortodoxiei autentice..”. Prin acest articol viclean, de fapt, se
urmăreşte reducerea la tăcere a pleromei Bisericii spunând
că ,,păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin
sistem sinodal”, uitându-se în mod voit un adevăr la fel de important
şi anume că receptarea adevărului de credinţă se face de poporul
dreptcredincios.

Este important să adăugăm şi faptul că, cei care distrug unitatea


Bisericii nu sunt cei care contestă şi condamnă ecumenismul, ci
dimpotrivă, schisma este făcută de cei care generează ecumenismul şi
vor să-l impună în mod silnic şi viclean.

4. Delegaţia BOR a semnat toate documentele propuse,


chiar şi pe cele cu abateri doctrinare, precum cel
intitulat ,,Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii
creştine”.

Este adevărat că membrii delegaţiei BOR au luptat împotriva


ambiguităţilor, neclarităţilor şi formulărilor neortodoxe şi că această
luptă a fost apreciată şi de membrii celorlalte Delegaţii, însă, până la
urma a contat ceea ce s-a semnat: documente eretice, din care nu
prea mai poţi să scoţi ceva ortodox din ele.

5. În documentul despre ,,Taina Cununiei şi


impedimentele la aceasta”, se dă posibilitatea
Bisericilor Autocefale să devieze de la învăţătura
dogmatică despre Tainele Bisericii.

Prin nesocotirea canonului 72 Trulan al Sinodului Ecumenic


Quinisext, care stabileşte condiţiile eclesiologico – dogmatice pentru
existenţa Sfintei Taine a Nunţii, se dă posibilitatea Bisericilor
Autocefale Locale din raţiuni de iconomie, să realizeze căsătorii mixte,
acceptându-se prin aceasta: recunoaşterea botezului eterodox
(Teoria baptismală), rugăciune în comun şi a ecumenismului
în viaţa de familie.

6. Prezenţa observatorilor eterodocşi la lucrările


Sinodului, după modelul Conciliu Vatican.

Acestea toate mi-au sporit neliniştea şi durerea, în aşteptarea


întrunirii din toamnă a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Tăcerea generalizată a ierarhilor cu privire la ceea ce s-a hotărât în


Sinodul din Creta, lipsa de dialog şi ignorarea unei părţi importante a
pleromei Bisericii, au fost şi sunt motive de îngrijorare pentru cei cu
conştiinţă dogmatică şi pot genera nemulţumiri şi atitudini de negare
şi revoltă. Acest lucru nu e bun şi nu trebuie încurajat. Hristos ne
cheamă la iubire şi trebuie să răspundem cu iubire la aceste provocări,
mărturisind adevărul şi condamnând minciuna şi erezia.

Biserica ne-a lăsat, ca o mamă iubitoare, arme cu care să luptăm


pentru a nu o pierde, fără a ieşi din iubire, făcându-ne lămurită calea
care trebuie urmată şi atitudinea corectă, ortodoxă pentru fiecare
membru al Bisericii.

Întreruperea pomenirii ierarhului de către preot este atât o armă cât şi


un act de iubire. Faţă de ierarh, pentru a-l atenţiona de pericolul
ereziei şi, faţă de credincioşii păstoriţi, pentru a-i îngrădi de pericolul
molipsirii cu boala ereziei.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie,


publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, în data de 29 octombrie,
numită Concluziile Sfântului Sinod cu privire la desfăşurarea şi
hotărârile Sfântului şi Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta
(16-26 iunie 2016). Aşteptată cu mare speranţă de către creştinii
ortodocşi români care se opun deciziilor din Creta, această declaraţie
(cu valoare juridică – a se vedea anexa, Sfântul Sinod al BOR ia act de
documentele din Creta,studiul domnului Mihai – Silviu Chirilă) a
produs o puternică dezamăgire în rândul celor care credeau că
documentele Sinodului din Creta vor fi respinse de ierarhii Sfântului

[290]
Sinod. Acest lucru însă, din nefericire, nu s-a întâmplat, fapt care m-a
determinat să întrerup pomenirea ierarhului meu, a Preasfinţiei
Voastre, începând cu data de 30 octombrie 2016, conform
Canonului 15 al Sinodului I-II Constantinopol, până la
respingerea Hotărârilor Sinodului din Creta şi condamnarea pan-
ereziei ecumenismului la nivel de eparhie.

Toate acestea de mai sus le-am scris cu dragoste plină de durere şi


respect faţă de vrednicia arhierească a Preasfinţiei Voastre.

18.11.2016

Preot Buză Claudiu

Varianta web:

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/inca_un_marturisitor_se_ingr
adeste_de_erezia_cumplita_a_ecumenismului_marturisirea_parinte
lui_claudiu_buza/2016-11-19-212

[291]
Comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

S-a vorbit şi s-a scris foarte mult pe tema trădării ce s-a făcut în
iunie, la Creta. Au fost luni întregi în care, iubitorii de Hristos şi de
Biserică au luat atitudine, mărturisind dreapta credinţă, ajutând
preoţi şi mireni să conştientizeze pericolul iminent al pan-ereziei
ecumenismului, legiferat oficial în adunarea cretană. Au fost şi sunt
voci care au ales cu orice preţ să vorbească lumii despre Adevăr, ca cei
aflaţi în întuneric să cunoască Lumina, ca cei aflaţi în robie să
cunoască Libertatea în Duhul Sfânt şi cei morţi sufleteşte să învieze la
Viaţa în Hristos.

Unii au înţeles ce s-a întâmplat cu adevărat şi au luat atitudine, alţii n-


au dat importanţă evenimentului, iar alţii s-au făcut potrivnici
Adevărului. S-au dus lupte crâncene pentru ca unirea mincinoasă a
confesiunilor eterodoxe cu singura Biserică a lui Hristos – Biserica
Ortodoxă să se realizeze cu orice preţ, ecumeniştii folosind armele
nedreptăţii: ameninţarea, minciuna, compromisul, confuzia,
diversiunea, dezinformarea sau tăcerea subversivă şi, în cele din urmă,
trădarea.

Văzând acest spectacol păgubitor şi înţelegând situaţia nefericită în


care am fost lăsaţi fără voia noastră, periclitată fiindu-ne mântuirea,
am ales să vorbesc credincioşilor depre trădarea din Creta şi să aştept
decizia Sfântului Sinod cu privire la acest lucru. Ştiam că singurul leac
cu adevărat tare, lăsat de Sfinţii Părinţi în canoane, care trebuie
administrat pentru oprirea molimei ereziei, este întreruperea
pomenirii ierarhului. Prin aceasta îngrădeam şi turma cuvântătoare
preaiubită a credincioşilor de pericolul molipsirii de erezie, dar
atenţionam şi ierarhul despre problema gravă din Biserică pentru ca
acesta să nu se facă părtaş trădării, luând, pe seama făgăduinţelor
făcute la hirotonia întru arhiereu, atitudine ortodoxă la nivel de
eparhie pentru stoparea acestui flagel.

Nu am întrerupt pomenirea ierarhului meu imediat după Creta,


fiindcă nu făcuse parte din delegaţia semnatară a BOR. Am aşteptat cu
nădejde în Dumnezeu că poate vor fi ierarhi ai Sfântului Sinod care se
vor opune Hotarârilor luate la Creta.
N.a fost însă după voia lui Dumnezeu şi nădejdea mea, ci după
alegerea şi voia lor, a ierarhilor! Astfel, în data de 29 octombrie,
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat o declaraţie,
publicată pe siteul oficial al Patriarhiei, numită Concluziile Sfântului
Sinod cu privire la desfăşurarea şi hotărârile Sfântului şi Marelui
Sinod al Bisericii Ortodoxe din Creta (16-26 iunie 2016), prin care „se
lua act cu apreciere” de participarea delegaţiei BOR la Creta, că „nu a
formulat dogme noi, canoane noi sau modificări liturgice„, însă le-a
modificat şi batjocorit pe cele vechi şi că sinodul BOR consideră că
textele finale ale sinodului din Creta, pot fi doar explicitate, nuanţate
şi dezvoltate, nicidecum corectate, îndreptate sau chiar anulate (a se
vedea http://mihaisilviuchirila.blogspot.com/2016/11/sfantul-sinod-
al-bor-ia-act-de.html ).

Acesta a fost momentul în care am înţeles că nu mai e nimic de făcut şi


că trebuie întreruptă pomenirea ierarhului, ceea am şi făcut imediat,
începând cu următoarea zi, duminică 30 octombrie. Următoarele
săptămâni am explicat gestul meu credincioşilor, pregătindu-i pentru
ce va urma. M-am sfătuit cu părintele Ciprian Staicu care m-a
încurajat şi îndemnat şă mergem cu bună nădejde înainte, pentru că
Dumnezeu ne va ajuta! Îmi spunea părintele cu multă dragoste:
,,curaj frate că aşa ne mai iartă Dumnezeu păcatele”. Aceste cuvinte
mi-au dat viaţă şi putere şi am cunoscut puterea Jertfei lui Hristos
pentru noi. Întărit de harul lui Dumnezeu şi încredinţat că
întreruperea pomenirii este ceea ce trebuia făcut în această stare de
apostazie generalizată, după alcătuirea şi semnarea declaraţiei
comune:

Expresia conştiinţei noastre alături de părinţii care mi-au


devenit fraţi şi prieteni, într-un moment în care toţi m-au părăsit sau
nu m-au înţeles – inclusiv duhovnicul, am ajuns în faţa episcopului
pentru a da explicaţii. Aici, timp de aproximativ o oră, mi-am explicat
atitudinea perfect canonică de a întrerupe pomenirea ierarhului,
conform Canonului 15 de la Sinodul I – II, Constantinopol, fără a fi
înţeles sau aprobat de episcopul Vincenţiu. M-a întrebat: dacă nu mă
mai pomeneşti, pe cine pomeneşti la Sfânta Liturghie? I-am răspuns
cu sinceritate că: pe arhiereii ortodocşi care drept învaţă cuvântul
adevărului!

L-am întrebat dacă Biserica este hristocentrică sau episcopocentrică şi


mi-a raspuns că este hristocentrică, însă Hristos lucrează prin episcop
(n-a adăugat şi ce era mai important, anume că episcopul trebuie să
înveţe drept cuvântul adevărului!). A susţinut că are cugetare ortodoxă
şi că nu-l pot vădi de erezie. I-am dat dreptate până într-un punct: face
parte din Sfântul Sinod şi a „luat act cu apreciere”, alături de ceilalţi
ierarhi că cele hotărâte la Creta, adică ereziile, sunt bune foarte! A
susţinut că ecumenismul, ca formă de dialog cu celelalte confesiuni
este benefic Bisericii Ortodoxe şi că aceasta este singura cale de a face
cunoscute valorile Ortodoxiei. A uitat însă să amintească de calea
Sfinţilor Părinţi care au condamnat pe eterodocşi numindu-i eretici şi
că ei nu au stat la dialog, ci au mărturisit Adevărul cu orice preţ.
Vorbindu-i despre fiii duhovniceşti, despre legătura dintre păstor şi
păstoriţi, am primit un răspuns care, pur şi simplu, m-a şocat: fiii
duhovniceşti nu sunt ai tăi, ci ai episcopului!!! Însă întreb, ca unul
neînvăţat – după cum mi s-a reproşat – oare fiii duhovniceşti nu
cumva sunt ai lui Hristos?

Pentru această îndrăznelă de a întrerupe pomenirea şi de a spune


lucrurilor pe nume, mi-a spus că sunt schismatic şi că nu mai am
comuniune cu el, oprindu-mă de la slujire şi pregătindu-mi
consistoriul bisericesc (Organ bisericesc care te constrânge să
mărturiseşti adevărul!). Mi-a spus că am comuniune cu Părintele
Macarie de la Schitul Oituz, cu care am vorbit şi alături de care am
semnat, ceea ce pentru mine este o mare cinste!

Acum, mai nou, am aflat că nu mai am voie să intru în biserică şi să


vorbesc oamenilor! Mâine însă voi fi acolo şi voi vorbi credincioşilor,
liniştindu-i, mângâindu-i şi încurajându-i pentru ceea ce va urma:
comuniunea în Adevăr şi bucuria în Hristos!

Preot Claudiu Buza

Urziceni - 19 noiembrie 2016


O decizie înțeleaptă. Scrisoarea Părintelui Claudiu Buză
către PS Vincențiu Grifoni

Preasfințite Părinte Episcop,

Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta


Treime Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în
urma deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit
Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului
Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la
cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie
2017, decât dacă:

1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați


folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de
panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de
Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe
data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul
întregii Patriarhii;
2. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul
15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al
aceluiași Sinod;
3. Hotărârea abuzivă și necanonică de oprire de la slujire o veți
suprima, iar învinuirea de schismă pe care mi-ați adus-o
fără nici un fundament canonic prin Citația nr. 4773/18
noiembrie 2016 o veți anula;

Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta


ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire
mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al
Sin. I - II), ci din dragoste față de Hristos și Biserica Lui, al cărui
slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai
departe.

16. 01. 2017 Preot Buză Claudiu

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/o_decizie_inteleapta_scrisoare
a_parintelui_claudiu_buza_catre_ps_vincentiu/2017-01-17-283
Mesajul Părintelui Claudiu Buză pentru ieromonahii și
preoții care-l numesc ''schismatic''

Doamne ajuta!

Scriu acest mesaj, nu pentru a vă tulbura și a vă strica liniștea


rugăciunii, ci pentru a lămuri câteva probleme, aducând, sper eu, cu
ajutorul lui Dumnezeu, neliniștea cea bună. Știu părerea sfințiilor
voastre despre mine! Anume, că m-am grăbit cu întreruperea
pomenirii și că am adus tulburare în Biserică, făcând dezbinare între
credincioși. E un punct de vedere, însă nu cel al Bisericii!

Nu sunt supărat sau frustrat, ci doar îndurerat! De ce? Pentru că


nu suntem împreună în această lucrare de conștientizare și apărare a
poporului dreptcredincios în fața pericolului unei boli care se întinde,
de la o zi la alta, în organismul Bisericii. Efectul nu este doar nociv, a
fost până acum; este nimicitor!

Nu despre mine vreau să vă vorbesc. Eu sunt, slavă Domnului,


foarte bine! Ce faceți sfințiile voastre? Cum luptați împotriva
panereziei ecumenismului? Spunând despre cei care au întrerupt
pomenirea că sunt în afara Bisericii! Cum îi aratați lui Hristos că
Îl iubiți? Stând ascunși în chilii/case ,,de frica iudeilor” și spunând că nu
e nici un pericol de a pătrunde panerezia ecumenismului în
mănăstirea/parohia sfințiilor voastre! Nu asteptați ca erezia să vină în
chip văzut sau impus prin rugăciuni împreună cu eterodocșii sau prin
potirul comun! Ea vine prin pomenirea ierarhului! Nu o spun de la
mine, verificati sursele patristice!

Iată ce spune Dr. Alexandros Kalomiros: ,,Biserica este acolo unde


Adevărul este mărturisit, iar acolo unde ecumenismul este
mărturisit, acolo nu este nici Biserică și nici Hristos. În Biserică
noi mărturisim credința noastră prin numele Episcopului
pe care îl pomenim. Ortodocșii pomenesc pe Arhiereii ortodocși,
arienii pomenesc pe episcopii arieni, monofiziții pomenesc pe
episcopii monofiziți, iconoclaștii pe episcopii iconoclaști, uniații pe
episcopii uniați, iar ecumeniștii pomenesc pe episcopii ecumeniști.
Este posibil ca orice lucru să pară a fi ortodox în Biserica; cu toate
acestea, episcopul care este pomenit de către preot ne va
arăta nouă unde ne aflăm cu adevărat. În „biserica” uniata
(greco-catolică), toate lucrurile par a fi ortodoxe… dar preotul uniat
pomenește un episcop uniat, care la rândul lui pomenește pe Papa de
la Roma.” (Al.Kalomiros – Piatra de poticnire).

Un alt lucru important pe care vreau să îl precizez, este următorul:

Știați că la Sinaxa panortodoxă din martie 2017 se vor impune

trei
lucruri?!

1. Condamnarea ecumenismului și ieșirea din CMB;


2. Condamnarea ,,sinodului” din Creta;
3. Întreruperea pomenirii;

Nimic altceva! E posibil, ca Sinaxa să fie socotită Sinod Mare și Sfânt!


Nu de noi, nevrednicii, ci de ierarhii, preoții, monahii și mirenii
ortodocși din toată lumea!

Asta e singura cale de a rămâne în Biserică!

Ceilalți, înrădăcinați în nepăsare și indolență ucigătoare de suflete, vor fi


condamnați, chiar dacă se consideră antiecumeniști, pentru că
urmează trădătorilor și apostaților! Să nu fie!

Iertați! Chiar nu înțelegeți că e vremea mărturisirii?!

Preot Claudiu Buză

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mesajul_parintelui_claudiu_b
uza_pentru_ieromonahii_si_preotii_care_l_numesc_39_39_schism
atic_39_39/2017-01-28-300
Părintele Claudiu Buză: ascultarea de duhovnic, ca și cea de
ierarh, se face până la erezie. Trebuie să ne îngrădim de
molima ecumenismului!

Fiindcă sunt multe persoane dragi mie, preoți, monahi și mireni, care
mi-au cerut lămuriri cu privire la situația în care mă găsesc ca urmare
a întreruperii pomenirii, vreau să aduc următoarele precizări, cu
speranța că mă voi face înțeles.

În urma întreruperii în mod canonic a pomenirii ierarhului, vinovat


împreună cu întregul Sinod BOR de legiferarea panereziei
ecumenismului, am fost oprit de la slujire de către episcopul locului,
fiind considerat ,,schismatic” și responsabil de ,,ruperea unității
Bisericii.”

Judecat în două rânduri de Consistoriul eparhial pe temeiuri canonice


false, am refuzat participarea la a treia înfățișare, condiționându-o
printr-o scrisoare în trei puncte (vezi anexă), la care nu am primit
răspuns nici până astăzi.

Judecat în lipsă, am primit o citație prin care am fost


îndemnat ,,părintește și frățește” să-mi cercetez DUHOVNICUL și
Sfintele Canoane, până la o nouă înfățiare care va avea loc pe 09
februarie 2017. Am făcut lucrul acesta îndemnat de conștiința mea și
sugestia venită pe cale oficială, concluzia fiind aceeași cu cea
prezentată prin declarații și viu grai: îmi mențin întreruperea
pomenirii și condamn panerezia ecumenismului prin scrisori, articole,
predici, cateheze și ,,suplimentar”, pentru prima oară în fața
credincioșilor: citirea Sinodiconului din Duminica Ortodoxiei (5
martie), o rânduială uitată voit de promotorii ecumenismului și
dușmanii Bisericii.

Redau în rândurile următoare cele două scrisori prin care îmi


condiționez participarea la judecata Consistoriului eparhial, ca
răspuns la afirmațiile oficiale a reprezentanților eparhiali.

Preasfințite Părinte Episcop,

Subsemnatul Buză Claudiu, preot coslujitor la Parohia Sfânta Treime


Urziceni, Protopopiatul Urziceni, numit în mod necanonic ,,preot
suspendat” ca urmare a întreruperii pomenirii ierarhului, vă aduc la
cunoștință că am primit citația cu Nr. 256/19 ianuarie 2017, din care
rezultă, că mi s-a acordat, de către Forul de judecată al eparhiei, un
nou termen, anume data de 09 februarie 2017, ,,cu nădejdea că vă
(îmi) va fi de folos spre trezire și îndreptare”.

În acestă citație mi-ați cerut ca, ,,pentru luminare și izbăvirea de


dezbinare”, să ,,cercetez DUHOVNICUL și Sfintele Canoane 31, 55, 74
Apostolic, 6 Sin. II ec.; 3 sin III ec; 18 sin IV ec; 31, 34 Trulan, 6
Gangra; 3, 14 Sardica; 5 Antiohia; 13, 14, 15 Constantinopol; 10, 11
Cartagina”.

Răspunsul meu la ,,îndemnul părintesc și frățesc” de mai sus, este


unul afirmativ, de acceptare a unei bune rânduieli, de la cei ce sunt
învățători și vor binele Bisericii lui Hristos. Așadar, mi-am cercetat
duhovnicul și Sfintele Canoane enumerate mai sus și am ajuns la
aceleași concluzii ca cele prezentate până acum, în scris sau dialog, cu
Preasfinția Voastră și cu Forul de judecată al Episcopiei Sloboziei și
Călărașilor.

Aceste concluzii, sunt următoarele:

1. Ascultarea de duhovnic, ca și cea de ierarh, se face


până la erezie. De aceea, atunci când apare pericolul
de a fi ,,despărțit de Dumnezeu” prin păcatul ereziei,
ierarhul, preotul, monahul sau mireanul, trebuie să se
îngrădească față de această molimă și să facă ascultare
de cel care ,,drept învață cuvântul Adevărului”. Adică,
nu urmând necondiționat, orbește și cu lipsă de
discernământ pe duhovnic, chiar și în păcatul ereziei,
după cum spun unii: ,,ne va scoate Hristos și din iad
pentru ascultarea noastră” (mărturia unui creștin cu
,,bună ascultare”!).

Ca urmare a acestui fapt, pentru a nu rămâne fără duhovnic sau în


,,neascultare” față de cel căruia mi-am încredințat sufletul până la
momentul ,,Creta”, am hotărât să ascult de îndemnurile unui părinte
duhovnicesc cu convingeri sănătoase, ortodoxe, care a întrerupt în
mod canonic pomenirea ierarhului său din aceleași considerente,
alegându-mi-l ca duhovnic pentru o nouă etapă a pastorației mele în
Biserica lui Hristos. Așadar, îndemnurile canonice și patristice ale
sfinției sale sunt de a continua slujirea ca preot și de a menține
întreruperea pomenirii ierarhului, a Preasfinției Voastre, conform
Canonului 15 al Sinodului I II Constantinopol, păstrând unitatea
Bisericii și apărându-o de schismă;

2. Canoanele enumerate mai sus, nu au nici o legătură cu motivul


pentru care eu am întrerupt pomenirea, deoarece nu am adus
nici o acuzație sau vreo vinovăție împotriva Preasfinţiei
Voastre, ci atitudinea mea, îndreptățită canonic, are drept scop
îngrădirea de erezie și apărarea Bisericii de schismă (Can. 31
Apostolic, Can. 15 sin I II);

Prin urmare, acuzațiile nedrepte și necanonice pe care mi le-ați adus,


anume de schismă și neascultare față de ierarh și suspendarea
temporală de la slujire sunt, din punct de vedere canonic nule și
mă îndreptățesc, ca preot al lui Hristos, să continui slujirea și
iau atitudine față de erezia ecumenismului prin mărturisire scrisă și
orală, spre slava lui Dumnezeu și apărarea Bisericii Ortodoxe.

Totodată, anexez precedenta scrisoare prin care mi-am condiționat


participarea la a treia înfățișare la judecata Consistoriului eparhial, la
care încă nu am primit un răspuns și pe care o folosesc ca temei și
condiție pentru înfățișarea pe data de 09 februarie 2017.

,,Preasfințite Părinte Episcop,

Subsemnatul, Buză Claudiu, preot coslujitor la parohia Sfânta Treime


Urziceni, Protopopiatul Urziceni, vă aduc la cunoștință că, în urma
deciziei necanonice de a mă opri de la slujire și a fi deferit
Consistoriului bisericesc pentru întreruperea pomenirii Chiriarhului
Eparhiei, a Preasfinției Voastre, la sfintele slujbe, vă aduc la
cunoștință că NU mă voi prezenta la judecată pe data de 17 ianuarie
2017, decât dacă:

1. Timpul pe care mi l-ați dat pentru ,,pocăință și îndreptare” l-ați


folosit și Preasfinția Voastră pentru a vă lepăda public de
panerezia ecumenismului legiferată în mod viclean de
Pseudosinodul de la Creta, preluată apoi de Sinodul BOR, pe
data de 29 octombrie și întărită pe 16 decembrie 2016 la nivelul
întregii Patriarhii;
2. Baza canonică a acuzării va fi corect fundamentată pe Canonul
15 al Sinodului I – II Constantinopol și nu pe Canonul 13 al
aceluiași Sinod;
3. Hotărârea abuzivă și necanonică de oprire de la slujire o
veți suprima, iar învinuirea de schismă pe care mi-ați adus-o
fără nici un fundament canonic prin Citația nr. 4773/18
noiembrie 2016 o veți anula;

Menționez că acestea toate le susțin nu din dorința de a-mi înfrunta


ierarhul, pe Preasfinția Voastră, prin neascultare și învinuire
mincinoasă, osândindu-vă ,,pentru oarecare vinovăție” (Canonul 13 al
Sin. I – II), ci din dragoste față de Hristos și Biserica Lui, al
cărui slujitor sunt și voi rămâne, indiferent de ceea ce veți hotărî mai
departe.”

7. 02. 2017, Preot Buză Claudiu

Preasfințitului Părinte

Vincențiu

Episcopul Sloboziei și Călărașilor

Preot Claudiu Buză

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_ascult
area_de_duhovnic_ca_si_cea_de_ierarh_se_face_pana_la_erezie_t
rebuie_sa_ne_ingradim_de_molima_ecumenismului/2017-02-07-
313
Părintele Claudiu Buză a fost caterisit de ecumeniști.

Redăm mai jos comunicatul semnat de PS Vincențiu:

CUVÂNT PASTORAL

PREACUCERNICILOR PĂRINȚI ȘI DREPT MĂRITORILOR


CREȘTINI DIN SFÂNTA EPARHIE A SLOBOZIEI ȘI CĂLĂRAȘILOR,

"De-ţi va greşiţie fratele tău, mergi, mustră-l pe el între tine şi el


singur. Şi de te va asculta, ai câştigat pe fratele tău. Iar de nu te va
asculta, ia cu tine încă unul sau doi, ca din gura a doi sau trei
martori să se statornicească tot cuvântul. Şi de nu-i va asculta pe ei,
spune-l Bisericii; iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca
un păgân și vameş.” (Matei 18, 15-17).

Cuvintele revelate, pline de har divin, ale Sfântului și Slăvitului


Apostol și Evanghelist Matei, sunt actuale și în zilele noastre, mai ales
prin îndemnul duhovnicesc spre un echilibru responsabil în viața
creștină, prin raportul exprimat între iubire și dreptate, între păcat,
căința păcătosului și Adevărul Hristos.

Echilibrul între iubirea și dreptatea divină se pierde în societatea


noastră secularizată, mai ales prin păcat și neascultare. Prin
paradigma valorilor creştine peremptorii, fără ascultare nu se ajunge
la mântuire. Având în vedere că atât episcopul, preotul sau diaconul,
cât şi orice credincios, are ca sens al vieţii dobândirea mântuirii,
ascultarea reprezintă o condiţiesine qua non.

Cu durere în suflet, dar și cu responsabilitate pentru turma lui Hristos


dată Nouă în grijă, vestim tuturor credincioșilor din urbea
Urziceniului și din Episcopia Sloboziei și Călărașilor, faptul că dl.
Buză Claudiu, fost slujitor la parohia Sfânta Treime din Urziceni,
prin faptele sale îndreptate împotriva Bisericii - cea Una, Sfânta,
Sobornicească și Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog și
ascultare exprimate continuu în perioada noiembrie 2016 – martie
2017 și mai ales prin voința sa întărită în rău, după numeroasele
încercări susținute de autoritățile bisericești eparhiale pentru
îndreptarea, revenirea și păstrarea sa în comuniune cu
Biserica Ortodoxă, a fost supus ultimei pedepse a caterisirii
din preoție și a fost întors în rândul laicilor. Prin faptele sale,
de
schismă și neascultare, întărite și asumate în rău, ca un nou Iuda, dl
Buză Claudius-a golit de tot harul și lucrarea preoțească.

Caterisirea fiind consecința schismei și neascultării continue, dl


Claudiu Buză nu mai este îndreptățit și nici împuternicit de către
Biserica Ortodoxă să săvârșească sfintele slujbe, nici să poarte sfintele
veșminte, fiind întors în rândul laicilor și sfătuit părintește să-și
lucreze mântuirea personală, fără să devină piatră de poticnire și ispită
fraților în credință.

Arhieria Noastră, în a cărei grijă canonică și părintească se află și


comunitatea bisericească a parohiei Sfânta Treime din Urziceni, aduce
cuvânt de pace după învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos: “Pace vă
las vouă, pacea Mea o dau vouă , nu precum dă lumea vă dau Eu. Să
nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze.” (Ioan 14, 27);
” Căutaţi pacea cu toţişisfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe
Domnul” (Evrei 12, 14), îndemnând la responsabilitate în lucrarea
sfântă a mântuirii.

Al vostru Arhipăstor și pururea rugător către Domnul,

Slobozia, 24 Februarie 2017

†VINCENŢIU
Episcopul Sloboziei şiCălăraşilor

NOTA: Greșelile de redactare aparțin Episcopiei Sloboziei și


Călărașilor

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_claudiu_buza_a_fost
_caterisit_de_ecumenisti/2017-02-26-337
4.5 Ieromonah Onisim Banu – Mănăstirea Făgețel
jud. Harghita

Ieromonahul Onisim Banu se îngrădeşte de cumplita erezie


a ecumenismului. Scrisoare către PS Andrei

Preasfinția Voastră,

Subsemnatul, ieromonah ONISIM BANU, viețuitor al


Mănăstirii Făgețel, județul Harghita, din Episcopia Covasnei și
Harghitei, Vă anunț că începând din data de 10 ianuarie 2017
am întrerupt pomenirea Preasfinției Voastre la toate sfintele
slujbe. În ultimele șase luni, după desfășurarea pseudo- sinodului din
Creta, am stăruit în analizarea celor hotărâte acolo și am constatat cu
mâhnire și cu durere sufletească că sunteți de acord cu ele, le
aplicați în activitatea pastorală din Eparhia pe care o cârmuiți, deși
ele au un vădit caracter eretic, iar consecința aplicării lor în
Episcopia Covasnei și Harghitei este răspândirea ereziei papistășești și
înșelarea celor pe care ar trebui să îi călăuziți ”la tot adevărul.”
Conștiința mea de ortodox a trecut prin multe frământări până în acest
moment, iar hotărârea întreruperii pomenirii ierarhului meu vădit
ecumenist nu am luat-o în mod pripit, ci bazându-mă pe argumente de
ordin practic, adică pe fapte concrete ale Preasfinției Voastre, săvârșite
într-o lungă perioadă de timp (adică din anul 1997 încoace, incluzând
perioada în care Preasfinția Voastră ați fost starețul Mănăstirii Făgețel,
precum și după ce ați fost ales ca ierarh eparhiot al Covasnei și
Harghitei).

Toate aceste fapte ale Preasfinției Voastre, prin care ați aplicat, de-
a lungul ultimilor 19 ani, teoriile eretice filo-papistașe și ecumeniste în
viața Mănăstirii Făgețel și apoi a întregii Eparhii a Covasnei și
Harghitei, m-au condus la singura și cea mai eficace și
mântuitoare soluție, atât pentru Preasfinția Voastră, cât și
pentru mine, de a întrerupe pomenirea la sfintele slujbe.
Menționez că această soluție-atitudine este recomandată și aplicată de
ieroschimonahul Iulian Prodromitul însuși, ca unul care V-a fost chiar
și Preasfinției Voastre un apropiat și bun povățuitor duhovnicesc mai
ales în perioada de studii post-universitare pe care le-ați făcut în
Grecia. În data de 10 ianuarie 2017, în ziua de prăznuire a Cuviosului
Antipa de la Calapodești, unul dintre ocrotitorii Schitului Prodromu,
am simțit un îndemn lăuntric mai puternic decât orice teamă de vreo
sancțiune lumească și astfel am hotărât ca din acea zi să întrerup
pomenirea.
Câteva dintre motivele cunoscute de mine personal pentru care
trebuia să întrerup pomenirea Preasfinției Voastre la
sfintele slujbe, cu nădejdea că Vă veți îndrepta și veți călăuzi
spre mântuire turma încredințată de Hristos, sunt
următoarele:
1. Înainte de anul 2000, pe când eu eram doar frate începător de
mănăstire, ați primit, un ”preot” catolic în sfântul altar, la Mănăstirea
Făgețel, neluând în seamă faptul că respectivul nu avea Sfântul Botez
ortodox, nici harul preoției; i-ați îngăduit să se apropie de Sfânta Masă
(am fost martor ocular, de la strană, la cele întâmplate).
2. În aceeași perioadă, dar și după anul 2000, ați primit, în calitate de
stareț al Mănăstirii Făgețel, doar prin Mirungere pe ereticii papistași la
Ortodoxie, nerespectând astfel învățătura Sfinților Părinți și canoanele
Bisericii, în fapt recunoscând validitatea botezului eretic papistaș și
blasfemiind dogma Sfintei Treimi prin faptul că ați fost de un cuget
cu aceștia (am fost de față la cele petrecute, mâhnindu-mă
profund, iar acum nu mai pot sta deoparte și trebuie să iau atitudine,
pentru că observ continuarea neîntreruptă a acestei lucrări diabolice,
pe care o săvârșiți, în dauna Dreptei Credințe).

3. La începutul activității arhierești ca întâi-stătător al Episcopiei


Covasnei și Harghitei ați afirmat în mod public, într-un interviu
transmis la un post de radio, că nu sunteți numai episcopul
ortodocșilor din cele două județe, ci și al greco-
catolicilor.Această afirmație este suficientă pentru ca Dvs. să fiți
pasibil de caterisire imediată, iar în ceea ce mă privește pe mine, cele
auzite au contribuit decisiv la luarea hotărârii de întrerupere a
pomenirii. Cele afirmate de Dvs. la radio, le-am auzit personal
înregistrate, fiind chemat de unul dintre viețuitorii mănăstirii, care
auzise mai întâi cele afirmate. Cele auzite atunci mi-au fost confirmate
cu câteva zile în urmă ca veridice și de actualul stareț al
Mănăstirii Făgețel.
4. Ați numit, în cursul anului 2016, ca stareț al Mănăstirii Toplița pe
arhimandritul Emilian Telcean asupra căruia, conform mărturiilor
unor viețuitori din această mănăstire, planează suspiciunea clară
că nici măcar nu a fost vreodată botezat ortodox, fiind trecut de la
greco- catolici la Ortodoxie doar prin Mirungere, ceea ce este total
anticanonic, chiar dacă, în spiritul eretic ecumenist contemporan, se
practică tot mai mult. Consider că un om care nu este botezat
ortodox nu are cum să fie nici preot, cu atât mai mult stareț
al celei mai mari mănăstiri ortodoxe din jurisdicția
Episcopiei Covasnei și Harghitei. Mai mult, conform membrilor
obștii monahale toplițene, pe vremea păstoririi ÎPS Ioan Selejan,
arhimandritul Emilian a primit în biserica Mănăstirii Toplița (pe
vremea când încă nu era numit stareț, dar coordona
activitatea mănăstirii), pe un cardinal papistaș, i s-a cântat acestuia
imnul arhieresc Pe stăpânul… și i s-au deschis ușile împărătești, iar
acest eretic a intrat în sfântul altar prin ele. Consider că cele petrecute
atunci au fost o blasfemie, căreia mă opun cu tot sufletul meu. Chiar
dacă cele relatate mai sus nu s-au petrecut în timpul arhipăstoririi
Preasfinției Voastre, nu ați ținut cont de ele și l-ați numit stareț pe un om
care a încălcat grav învățătura Bisericii și rânduielile ei canonico-
liturgice.

5. De asemenea, în perioada în care am avut ascultarea de duhovnic al


Mănăstirii Doamnei de la Moglănești-Toplița, sus-numitul
arhimandrit Emilian a trecut doar prin Mirungere la ortodoxie un
copil eterodox, adus la Mănăstirea Toplița de maicile
mănăstirii Doamnei în ascuns, fără știrea mea, ca duhovnic al lor.

6. Am aflat de curând și de circulara emisă acum câțiva ani de Sinodul


Sfintei Biserici Ortodoxe Române, prin care se recomandă primirea la
Ortodoxie a eterodocșilor doar prin Mirungere, în fapt recunoscându-
se astfel validitatea botezului eretic. Deoarece sunteți membru al
Sinodului, este clar că Vă asumați total această hotărâre sinodală, iar
din practică se vede că o aplicați în mod constant.
7. Am fost martor la încercarea unui preot din subordinea Preasfinției
Voastre de a săvârși Botezul ortodox nu prin întreita afundare, ci prin
turnare; în situația respectivă m-am văzut nevoit să iau atitudine și să
botez eu însumi pruncul așa cum prevede învățătura Bisericii lui
Hristos, adică prin întreită afundare.

8. Există un număr de eleve din Eparhia noastră care urmează


cursurile Liceului Pedagogic din Odorheiul Secuiesc și sunt cazate la
internatul acestuia, aflat în proprietatea maicilor catolice din
zonă. Fetele respective sunt obligate să treacă la catolicism,
sunt private de cărțile de rugăciune ortodoxe și de sfintele
icoane, sunt supuse la diverse umilințe și obligate să
participe la slujbele papistășești, spunându-li-se că,
devreme ce au ajuns la acel Liceu, ele sunt deja catolice, nu
mai sunt ortodoxe. Sunt forțate să ajute preotul papistaș la
serviciul religios. Toată această situație este acceptată de
Preasfinția Voastră, care susțineți material acel internat
catolic și nu luați nici o măsură pentru apărarea propriei
turme, a unor copile nevinovate care vor să își facă studiile,
dar sunt puse în fața apostaziei.

9. În afară de multe alte posibile cauze vrednice de întrerupere a


pomenirii, pe care nu le mai menționez în această scrisoare, am aflat
cu stupoare că, după un proces lipsit de orice coerență dogmatică,
patristică și canonică intentat părintelui Ciprian-Ioan Staicu, de fapt
pentru lupta lui împotriva ecumenismului și a hotărârilor eretice ale
pseudo-sinodului din Creta (iunie, 2016), ați hotărât să îl caterisiți,
membrii Consistoriului nefiind în stare să aducă vreun răspuns la
argumentele prezentate de părintele Ciprian la proces. Consider că în
aceste condiții cugetul neortodox care Vă caracterizează, împreună cu
colaboratorii Dvs, V-a făcut să vă pecetluiți căderea, prigonind
pe cei care luptă împotriva minciunii și a ereziei. Prin urmare,
mie mi se întărește convingerea că întreruperea pomenirii a fost o
hotărâre după voia lui Dumnezeu și întru frica Lui. Sunt convins că în
perioada următoare vor fi și alți preoți din Eparhia noastră care vor
întrerupe pomenirea, pentru că abaterile de la învățătura Bisericii
Ortodoxe pe care le săvârșiți sau le încurajați au
depășit orice limită, iar conștiința noastră nu se poate face părtașă la
așa ceva, căci ne-am pierde mântuirea.

Întreruperea pomenirii are ca temei Canonul al XV-lea al Sinodului I-


II Trulan, deci nu fac vreo schismă în Biserică, nu voi pomeni vreun alt
ierarh, ci mă voi ruga lui Dumnezeu să Vă dea pocăință, să vă
lepădați de erezia ecumenistă, de toate abaterile menționate
mai sus, înainte ca judecata lui Dumnezeu să Vă oprească.

Miercurea-Ciuc, 13 ianuarie 2017

Ieromonah Onisim Banu

Preasfinției Sale,
Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

Varianta web:

http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ieromonahul_onisim_banu_se
_ingradeste_de_cumplita_erezie_a_ecumenismului_scrisoare_catre
_ps_andrei/2017-01-14-279
Ieromonahul Onisim Banu a fost caterisit de ecumenişti

Comunicat de Presă

Serviciul Prezidial

Consistoriul Eparhial Monahal

Ieromonahul Onisim-Adrian Banu, vieţuitor al Mănăstirii


„Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” - Făgeţel, judeţul
Harghita, a fost deferit judecăţii Consistoriului Eparhial Monahal al
Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei pentru abateri grave de la
rânduiala vieţii monahale şi disciplina canonică a Bisericii Ortodoxe
Române.

Prin Hotărârea nr. 1/26.01.2017 Consistoriul Eparhial Monahal


i-a aplicat pedeapsa “CATERISIRII, EXCLUDERII DIN
MONAHISM ŞI INTERDICŢIA DE A PURTA HAINA
MONAHALĂ”, conform art. 4 lit. p) şi lit. r) din Regulamentul
autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale
Bisericii Ortodoxe Române.

Episcopia Covasnei și Harghitei


4.6 Preot Ciprian Staicu – Covasna

Răspuns la un început de prigoană…

Înștiințarea nr. 1082 din 6 septembrie 2016

Preasfinția Voastră,

Respectuos Vă aduc la cunoştinţă că după primirea înştiinţării nr.


1082, pe care aţi avut bunăvoinţa de a mi-o trimite (în care mă
informaţi că, în conformitate cu Decizia Eparhială nr.
1957/22.09.2015, mi se interzice în mod desăvârşit să public în mediul
virtual fără acordul prealabil al Chiriarhului locului) și după răspunsul
meu ca, în pofida sentimentului de siluire a conștiinței, să Vă dau
ascultare, Dumnezeu, Care poartă de grijă celor Care Îl cinstesc pe El
în Duh și în Adevăr, a privit la nimicnicia mea și mi-a scos în cale o
familie de ortodocși, el fiind un bun cunoscător al Dreptului Canonic
al B.O.R., iar ea înalt magistrat. Le-am dat înștiințarea Preasfinției
Voastre, având în vedere că nicăieri în ea nu scrie că este confidențială
și, din moment ce îmi era adresată personal, am dreptul legal de a
dispune cum doresc de propria corespondență.

Menționez că am solicitat aparatului administrativ eparhial să mi se


trimită o copie a deciziei chiriarhale nr. 1957 din 22.09.2015,
menționată în înștiințarea nr. 1082 din 06.09.2016 și folosită de
Preasfinția Voastră ca temei legal împotriva mea, dar până în prezent
nu am primit nici un răspuns.

Drept urmare, Vă prezint analiza juridică a celor doi specialiști în


canoane și legi, urmând ca în final să adaug concluzia lor și cea
personală. Am trecut expunerea la persoana I singular, asumându-mi
ceea ce scriu ei:

[310]
Faţă de decizia-înștiințarea scrisă nr. 1082 din 06.09.2016 a
Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei pot formula
două obiecţii legale:

I) Decizia de a interzice publicarea în mediul virtual a unor materiale


prin care apăr credinţa ortodoxă şi nu aduc nicio atingere învăţăturii
Bisericii contravine, pe de o parte, misiunii Bisericii de a mărturisi cu
timp şi fără timp cuvântul lui Dumnezeu, în orice circumstanţă, iar pe
de altă parte, angajamentelor pe care Sfânta noastră Biserică şi le-a
asumat faţă de stat, de a nu aduce nicio atingere drepturilor
fundamentale ale omului, mai precis, dreptului fundamental la liberă
exprimare.

a) Articolul 123 (7) din Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe


Române prevede că “raportul dintre personalul clerical şi Centrul
eparhial este unul de slujire şi misiune liber asumată, conform
mărturisirii (declaraţiei) solemne publice rostite şi semnate
de fiecare candidat înaintea hirotonirii întru preot” (s.n.). În
mărturisirea solemnă m-am angajat la ascultare faţă de Chiriarh şi la
comuniune cu întreaga Biserică Ortodoxă. Am respectat şi am de gând
să respect acest angajament, conştient şi de faptul că ascultarea faţă de
superior se face necondiţionat, atâta timp cât Chiriarhul mărturiseşte
dreapta credinţă şi nu se face vinovat de vreo ”rea socoteală” (conform
canonului 31 Apostolic).

Este la fel de adevărat însă că în acea mărturisire mi-am luat şi un


angajament care defineşte conţinutul spiritual al activităţii mele ca
preot: “În toată viaţa mea mă voi călăuzi după învăţăturile Sfintei
Evanghelii, ale Sfinţilor Apostoli, după Sfintele Canoane şi învăţăturile
Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe”. Mai mult, pentru că am fost
hirotonit în Grecia, de Înaltpreasfințitul Pantelimon, Mitropolit de
Veria, iar în practica grecească preotul nu mai depune jurământ la
hirotonia sa, eu am insistat și l-am depus, traducând în limba greacă și
spunând în biserică cuvintele de mai sus.

În toate activităţile mele în spaţiul virtual am fost fidel acestui


angajament, apărând Ortodoxia în faţa atacurilor de orice fel.
Articolele mele despre sinodul din Creta publicate în presa electronică
reprezintă manifestări ale fidelităţii faţă de acest angajament-obligaţie
asumat înainte de hirotonie. Cum aceste articole nu aduc atingere

[311]
integrităţii Bisericii Ortodoxe, conform canonului 15 I-II
Constantinopol, care prevede că acel cleric care luptă contra
ereziei trebuie recunoscut şi cinstit ca apărător al credinţei,
neavând a suferi nicio o certare [e.g. interdicţie în presa online]
sau caterisire, consider că nu mi-am încălcat nici angajamentul de
ascultare şi fidelitate faţă de Chiriarh, pe care mi-l reaminteşte
înştiinţarea Preasfinţiei Voastre. Hotărârile sinodului din Creta
sunt contrare şi învăţăturii Sfintei Evanghelii, şi celei a
Sfinţilor Apostoli, şi Sfintelor Canoane şi învăţăturii
Sfinţilor Părinţi, deoarece sunt în esenţă un angajament faţă
de erezia eclesiologică ecumenistă, lucru demonstrat atât de
mine, cât şi de alţi teologi şi duhovnici români sau din alte părţi ale
lumii ortodoxe. Ba mai mult, prin hotărârea sa, Sinodul Bisericii
Ortodoxe Ruse din afara Rusiei, în august 1983, după Adunarea
ecumenistă de la Vancouver, a predat anatemei ecumenismul
(Anatema – celor care se ridică împotriva Bisericii Ortodoxe și susțin
că Biserica lui Hristos s-a împărțit în așa-zise “ramificații”, ce
diferă una de alta după doctrină și modul de viață, sau că Biserica
nu a existat în chip văzut, ci se va constitui abia în viitor, când toate
“ramificațiile” sau părțile, sau confesiunile și chiar toate religiile se vor
uni într-un singur trup. Anatema – și celor care nu deosebesc Preoția
și Tainele Bisericii de “preoția” și “tainele” ereticilor, dar afirmă că
botezul și euharistia ereticilor ar fi suficiente pentru mântuire. De aici
anatema – și celor ce comunică în mod conștient cu ereticii amintiți
sau susțin, propagă și iau apărarea ereziei ecumeniste proaspăt
apărute a acestora, sub pretextul pretinsei iubiri fraterne sau
presupusei uniri a creștinilor scindați!”) Așadar, cele hotărâte în
2016 în Creta de ecumeniști sunt erezii aflate DEJA sub
anatema Bisericii Ortodoxe. Datoria sfântă a Sinodului BOR este
de a face la fel.

Mediul virtual este un spaţiu extrem de fluid, în care informaţia


circulă cu o rapiditate care face ca orice întârziere a reacţiei să devină
o piedică în calea eficacităţii mesajului. Este contraproductiv ca un
preot să fie împiedicat sau ţinut de obligaţia de a primi mereu
binecuvântarea chiriarhală să facă misiune creştină în spaţiul virtual,
în condiţiile în care mare parte a vieţii sociale s-a mutat în acest
spaţiu. Este la fel de contraproductiv ca preotul să fie dezbrăcat de
calitatea sa de preot atunci când doreşte să scrie în spaţiul virtual,
ştiut fiind, pe de o parte, că haina preoţească dă greutate mesajului şi,
pe de altă parte, că preotul nu se poate dedubla, ci rămâne preot în
orice condiţii ale vieţii.

b) Decizia de a-mi interzice exprimarea în spaţiul virtual, fără nicio


motivare plauzibilă, riscă să încalce angajamentele asumate de către
Biserica Ortodoxă în relaţia sa cu statul român.

Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea lor,


cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia să
respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere… drepturilor
şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această respectare a
drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea dreptului
fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri, consemnat
în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1): Libertatea de
exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi libertatea
creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete
sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (2)
Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”

Decizia episcopală riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte,


ambele principii constituţionale enunţate mai sus.

Din această perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia


Eparhială nr. 1957/22.09.2015 este ţinută de obligaţia de a respecta
drepturile fundamentale ale celor cărora li se aplică, conform art. 17 1)
din Legea Cultelor: “Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se
acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin
conţinutul lor securităţii publice, ordinii, sănătăţii şi moralei
publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului”.

În concluzie, consider că Decizia Eparhială nr. 1957/22.09.2015 se


referă la orice formă de apariţie în public a unui preot în mediul
virtual, mai puţin la apariţia sa în calitate de smerit
mărturisitor al credinţei lui Hristos şi învăţător al dreptei
credinţe, pentru care a primit deja binecuvântarea
Chiriarhului odată pentru totdeauna, în momentul
hirotonirii.
II) Cea de-a doua obiecţie a mea se referă la afirmaţia că hotărârile
Sinodului din Creta trebuie lăsate exclusiv în seama Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române. Consider că prin această exprimare se
exclude rolul pliromei Bisericii în actul de receptare a
deciziilor unui sinod, recunoscut şi acceptat de-a lungul secolelor
de către Sfânta noastră Biserică, în baza principiului infailibilităţii
Bisericii, care prevede că hotărârile unui sinod inspirat de Duhul Sfânt
vor fi receptate, prin lucrarea Aceluiaşi Duh, de către poporul
binecredincios, care va recunoaşte astfel şi valabilitatea acestor
hotărâri, şi caracterul inspirat al sinodului respectiv.

Este adevărat că în cazul unui sinod panortodox, Sfântul Sinod al


Bisericii Ortodoxe locale este chemat să hotărască şi să aprobe sau
să respingă aceste hotărâri, însă este la fel de adevărat că Sfântul
Sinod nu poate acţiona fără a ţine seama în niciun fel de reacţia
pliromei acelei Biserici.

Studiind Statutul de funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române, în art.


14, litera b) se spune faptul că Biserica „examinează orice problemă de
ordin dogmatic, liturgic, canonic şi pastoral-misionar, pe care o
soluţionează în conformitate cu învăţătura Sfintei Biserici
Ortodoxe, şi hotărăşte, potrivit Sfintelor Canoane, asupra
problemelor bisericeşti de orice natură” (s.n.). Din acest articol reiese
că şi procesul de analiză şi decizie a hotărârilor sinodului panortodox
trebuie să se facă în baza învăţăturii Sfintei Biserici Ortodoxe şi a
Sfintelor Canoane, care acordă întregii plirome un rol în receptarea
hotărârilor unui sinod cu caracter panortodox sau ecumenic.

Acest lucru a fost recunoscut şi în cadrul Conferinţei Panortodoxe


presinodale din 1976, unde s-a decis ca “consensul credincioşilor
în procesul de receptare a sinodului trebuie să stabilească dacă a fost
panortodox sau ecumenic”[1]. Așadar, nu ierarhii ecumeniști hotărăsc
validitatea hotărârilor luate în Creta, ci Biserica Ortodoxă în
ansamblul ei (cler și popor).

Prin urmare, consider că activitatea mea legată de sinodul din Creta se


înscrie în mod firesc în procesul de receptare a hotărârilor acestui
sinod.
Concluzia prietenilor mei juriști este următoarea: ”ceea ce v-a
trimis PS Andrei are ca scop să vă prindă cu ceva la
capitolul disciplină, pentru a vă putea caterisi pe alte
motive decât hotărârile Sinodului din Creta.”

Concluzia mea, Preasfinția Voastră, este că răspunsul pe care vi l-


am trimis acum câteva zile nu mai este actual din punct de vedere al
promisiunii mele de a face precum mi-ați poruncit (a nu mai
scrie nimic și a nu semna ca preot), ci pentru că susținerea
canonică și constituțională a înștiințării eparhiale nr. 1082 este
nulă, îmi reconsider poziția și îmi voi apăra credința ca și până
acum, oral și scris. Desigur, nu am absolut nimic împotriva persoanei
Preasfinției Voastre, nici a demnității arhierești, și Vă voi asculta
întru toate, trecând prin filtrul conștiinței mele cele ce îmi veți
porunci în calitate de chiriarh al meu.

Cu alte cuvinte, îmi voi apăra preoția până în pânzele albe,


indiferent cine și cum o atacă. Nu sunt dator nimănui pentru ea,
decât Bunului Dumnezeu care mi-a dat-o și voi răspunde în fața Lui de
modul în care am făcut-o lucrătoare. Cu tristețe vin în fața Preasfinției
Voastre pentru faptul că am simțit necontenit în ultimele 18 luni, de
când ați fost instalat ca episcop al Covasnei și Harghitei, că
anumite resentimente pe care le aveți în primul rând față de familia
mea și apoi față de mine nu s-au stins. Încă o dată îmi cer iertare dacă
V-am greșit cu ceva și îmi doresc ca activitatea mea pastorală să fie cel
puțin la fel de rodnică până acum.

Cu mila lui Dumnezeu, iată, în 6 zile, deja sunt 7865 de vizualizări


pe youtube ale interviului plin de bun simț, demnitate, adevăr, realizat
cu pr. prof. dr. Theodoros Zisis, care a provocat mâhnirea Preasfinției
Voastre și emiterea înștiințării nr. 1082 în condițiile enunțate în
analiza juridică de mai sus. Deci, procesul de receptare a hotărârilor
Adunării din Creta este în desfășurare. Eu voi continua să scriu și să
vorbesc atâta vreme cât îmi va bate inima în piept și nădăjduiesc să nu
mă abat de la Adevăr, ci să rămân și să cresc în El, cu rugăciunile și
sub ascultarea Preasfinției Voastre.

Vă anunț că înștiințarea nr. 1082 și această scrisoare le voi posta acum pe


internet. Iar de mâine activitatea mea pastorală va continua, fără
tulburare sau părtinire, ca și până acum. În cazul în care vor exista alte
tensiuni și amenințări, voalate sau directe, mă încredințez ocrotirii
Maicii Domnului, cu ale cărei sfinte rugăciunii să ne mân-tuim toți, cei
cei slujim ortodox pe Fiul ei și Dumnezeul nostru.

Cu fiiască supunere,

dr. Ciprian-Ioan Staicu

Preasfinției Sale,

Preasfințitului ANDREI, Episcopul Covasnei și Harghitei

[1] Pr. Prof. V. Ioniţă, Hotărârile întrunirilor panortodoxe din 1923


până astăzi, Editura Basilica, Bucureşti, 2013, p. 90.
”Înșelări” și ”înșelați” – răspuns la acuze ecumeniste

Ieri, 11 noiembrie 2016, la biserica din cartierul Tractorul,


municipiul Brașov, Înaltpreasfințitul Prof. Dr. Laurențiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, în cuvântul arhieresc
de învățătură cu ocazia praznicului Sfântului Mare Mucenic Mina, a
spus public, referitor la persoana mea, următoarele: ”este ”unul” în
Sfântu-Gheorghe, care se află în înșelare, a fost păcălit de un
profesor din Grecia, care nici el habar nu are de nimic și încă nu iau
masuri împotriva lui, pentru că este în înșelare și a ținut o conferință în
Brașov cu călugării din Grecia, care n-aveau ce căuta aici, să iasă
din mănăstire.”

Deoarece în biserică se afla un prieten de-al meu, care locuiește în


Brașov, venit la slujbă ca orice ortodox, dornic de har și de adevăr, și
care și-a dat seama că va urma un atac ecumenist, și-a scos telefonul
mobil și a filmat continuarea predicii, până la final, înregistrare care
poate fi vizionată integral mai sus.

Ideile principale ale Înaltpreasfinției Sale, surprinse în această


înregistrare, sunt următoarele:

– Mântuitorul S-a rugat ca toți să fie una – ceea ce înseamnă să fie


relații de prietenie între noi, ortodocșii și celalalte confesiuni;

– se spune de unii ca dacă vrem să fim prieteni cu ceilalți vecini,


cu eterodocșii, am fi eretici;

– în Occident sunt sute de biserici date de catolici și de protestanti


românilor noștri, ca să slujească acolo;
– dacă românii cei super-ortodocși ar avea posibilitatea să cumpere
biserici în Occident, gata, nici nu am mai vrea să îi vedem pe catolici;

– noi am vrut să renunțăm la acest document (nr. 6 din Creta,


referitor la Relațiile Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creștine),
însă grecii au insistat, noi am adus multe amendamente bune și în
final, acest document de fapt întărește Ortodoxia, nu o diminuează cu
nimic;

– călugărul nu iese din mănăstire decât cu bilet de voie;

– bulgarii nu au venit în Creta din sărăcie, că nu au avut cu ce plăti, iar


rușii nu au venit din mândrie;

– documentele din Creta nu sunt dogmatice, nu s-a făcut o nouă


învățătură, ci doar s-au discutat probleme de relații între creștini.

Pentru că nu vreau să răpesc din timpul Înaltpreasfinției Voastre,


dăruit grijii pastorale pentru mântuirea întru adevăr a credincioșilor
încredințați spre păstorire de Iisus Hristos, voi fi foarte succint, nu din
lipsă de argumente, ci deoarece cu neadevărurile acestea nu merită să
pierd prea mult timp. Răspunsul meu, în calitate de doctor în
teologie al Facultății de Teologie Ortodoxă din Sibiu, titlu pe care eu l-
am obținut având ca și conducător al comisiei de doctorat chiar pe
Înaltpreasfinția Voastră, este următorul:

A. Referitor la afirmațiile Înaltpreasfinției Voastre


despre Adunarea din Creta

1. Îi spun Adunare și nu Sinod pentru faptul că rușii ”cei mândri”,


adică peste 50% dintre ortodocșii din lume, precum și antiohienii –
adică Biserica Martirică a Siriei, unde jertfa vieții proprii pentru
Hristos este un fapt cotidian – nu recunosc această întâlnire ca fiind
Sinod, ci o adunare interortodoxă.
2. Rugăciunea Mântuitorului ”ca toți să fie una” nu are absolut nici o
legătură cu prietenia între popoare, ci se referă strict la împărtășirea
de lumina cea necreată a celor uniți sub mărturisirea adevărului
ortodox (a se vedea opera Sf. Grigorie Palama; sunt sigur că profesorii
universitari ecumeniști de la Sibiu vor găsi ușor argumente în acest
sens). Hristos S-a rugat ca toți să fim uniți în Duhul Sfânt, ca ucenici
ai Lui. Nu prea cred că duhurile de la adunările penticostale au vreo
legătură cu Duhul Sfânt! A fi ”una” de exemplu cu penticostalii
înseamnă că în viitor vom da ochii peste cap și ne vom
scutura ca niște îndrăciți la liturghiile ecumeniștilor, așa
cum fac penticostalii acum la adunările lor?

3. Prietenia dintre oameni nu se identifică cu mărturisirea aceleiași


credințe. Dacă raționamentul expus aici de Înaltpreasfinția Voastră ar fi
adevărat, atunci ar însemna că prietenii adunați la un birt, la o bere,
două, trei, automat au aceeași credință. Poate aceeași patimă, dar
credință nu neapărat. Așa cum aceeași patimă o au și eterodocșii și
ecumeniștii: iubirea minciunii și ura venială față de adevăr.
4. Adevărul este că în Occident se surpă bisericile pustii de zeci de ani
ale papistașilor și protestanților, iar românii curăță mizeria din ele și le
fac mai frumoase decât au fost vreodată, cu scopul de a sluji
Adevăratului Dumnezeu, nu idolului papă sau idolului-rațiune. Adică
după ce că românii le dau bani pe chirie, să își mai vândă și credința?
Asta este ca și cum te muți la cineva în chirie și în afară de suma
stabilită îi mai dai și unul dintre propriii copii, să facă ce vrea cu el…
5. Documentul 6 semnat în Creta (nu de majoritatea, căci din 165 de
episcopi prezenți nu au semnat 33, adică oamenii cu conștiința trează, nu
cozi de topor ale ecumenismului) este o batjocură și o blasfemie la
adresa Ortodoxiei, a eclesiologiei și a hristologiei ei. Puneți-i pe
unii dintre profesorii de la Sibiu, mai ales pe cel de dogmatică,
părintele Moșoiu din Brașov, să mai studieze și izvoare ortodoxe, nu
numai teologie protestantă. Îmi aduc aminte cu dezgust de cursurile
de dogmatică pe care le-am răbdat din partea părintelui Moșoiu la
master (2001-2002). Nu numai că erau lipsite de conținut teologic
ortodox, dar nici măcar nu putea să le articuleze cu propria lui gură.
Iată cine predă teologie ortodoxă studenților însetați de
adevăr.
6. Călugării nu sunt CAP-iștii ierarhilor, sunt oameni ai rugăciunii, ai
adevărului. A nu se confunda smerenia monahală cu teologia bâtei și a
ascultării ecumeniste. Este posibil ca oricine întreabă în țara asta care
sunt argumentele ortodoxe ale Adunării din Creta să i se răspundă fără
respect, cu minciuni și cu manipulări? Cine este Biserica? Numai
ierarhii sau și noi? S-a transformat BOR în Vatican și noi
nu am aflat de pe basilica? Cât despre monahii athoniți, există
dovezi video că de fapt au fost trimișii Athosului, nu intruși
nebinecuvântați.
7. Dacă bulgarii nu au avut cu ce plăti, de ce nu au făcut celelalte
Biserici Ortodoxe SURORI chetă și să îi ajute? Sau să li se facă o
reducere? Cred că se mulțumeau și cu hotel de 3 sau 4 stele. Cât
despre ruși, au semnat prin patriarhul Kiril în Cuba lucruri mai grave
decât ortodocșii luptători în Creta, recunoscând validitatea totală a
botezului papistaș. Adevărul este că ierarhii ruși au primit semnale
clare din partea poporului că dacă se duc în Creta, izbucnește revoluția.
La noi, nu vă faceți griji, era o vorbă la Sibiu: dormi în pace, țara tot
popă te face.

8. Documentele din Creta cuprind mult adevăr, dar mustesc de


minciuni și de erezii. Au recunoscut-o toți cei care nu au vrut să le
semneze. Iar motivul nesemnării nu a fost nici sărăcia, nici mândria, ci
CONȘTIINȚA.

B. Referitor la afirmațiile Înaltpreasfinției Voastre


despre persoana mea

1. Acel ”unul” se numește Staicu Ciprian-Ioan și nu se teme sub nici


un chip de amenințările ecumeniste.

2. ”Înșelarea” în care mă aflu eu este demnitatea și bunul simț cu care


răspund la orice acuzații și manipulări mincinoase. În cazul în
care alta este ”înșelarea”, vreau să știu care și să văd argumentele
TEOLOGICE în acest sens. Nu datorez nimănui nimic pentru cei 21
de ani de când sunt în teologie, întotdeauna am fost printre primii la
învățătură, iar celor interesați le pot trimite CV-ul meu actualizat.

3. Profesorul din Grecia la care faceți referire este Pr. Prof.


Univ. Dr. Theodoros Zisis, pe care îl respectă tot mapamondul, cu
excepția papistașilor și a ecumeniștilor. Că părintele Theodor ”nu știe
[320]
nimic” este o afirmație care frizează ridicolul, cu excepția faptului dacă
nu cumva se referă la aceea că el: nu știe să mintă, nu știe să înșele,
nu știe să amenințe, nu știe să trădeze, nu știe să acuze pe nedrept etc.
Sau, dacă vrem să mergem pe argumentele aduse de Sf. Grigorie de
Nyssa și de Sf. Maxim Mărturisitorul, care spun că răul este de fapt
”nimic”, el nu are ființă, este doar refuzul binelui, atunci putem spune
că ”acel profesor nu știe nimic.”

4. Am fost acuzat și în ziarele locale brașovene – culmea, același


articol apărut în două ziare care NICIODATĂ nu s-au înțeles, au fost
în concurență, acum a fost de ajuns un copy-paste – că am organizat
conferința din Brașov.

Mă opresc aici, pentru că trebuie să mă duc la Sfânta Vecernie. M-aș


bucura nespus ca măsurile de care vorbiți – probabil oprirea de
la slujire și caterisirea – să devină realitate, le-aș considera mai de
preț decât titlul de doctor în teologie. Cu mila lui Dumnezeu, în orice
situație voi fi, nădăjduiesc să rămân pe aceeași linie. Însă rămân cu o
nedumerire: unde este respectul datorat muncii cinstite a unui om, că
eu nu am avut parte de el în relația cu Înaltpreasfinția Voastră.
Mă refer la următoarele:

Relatez pe scurt următoarea întâmplare, petrecută în noiembrie


2008, la care am martori pe ÎPS Irineu, mitropolitul Olteniei,
profesorul de morală Cosma de la Caransebeș, pr. Irimia Ioan din
Suceava și soția mea, Ioana-Alina, prezenți la susținerea tezei mele de
doctorat în teologie ortodoxă, la Sibiu.

Am început să îmi susțin teza în fața comisiei, condusă în calitate de


decan chiar de către Înaltpreasfinția Voastră. Când am ajuns la
subcapitolul despre erezia feminismului, ca fiind parte integrantă a
ecumenismului contemporan, Înaltpreasfinția Voastră m-ați întrerupt și
mi-ați spus: ”Să treci peste capitolul acesta.” V-am
răspuns cu tot respectul: ”Dacă eu sar acest capitol, mă va sări și
Dumnezeu de la mântuire.” Înaltpreasfinția Voastră a replicat: ”Dacă
vorbești despre feminism, eu ies afară din sală.” V-am

[321]
răspuns: ”Înaltpreasfinția Voastră, eu am venit să îmi susțin teza,
faceți cum vă îndeamnă conștiința.” M-ați întrebat: ”Cât durează
treaba asta?” V-am spus că maxim 10 minute. Ați plecat supărat, iar
după câteva minute ați deschis puțin ușa sălii profesorale unde
avea loc susținerea tezei și mi-ați zis: ”Bă, ai terminat?” Cu
respect v-am răspuns că mai am câteva minute. Ați trântit ușa și
ați revenit după un sfert de ceas. Am luat ”magna
cum laude”, am depus jurământul, iar în capelă, de față cu mine și cu
toți cei menționați mai sus, în final ÎPS Irineu v-a întrebat: ”nu îl faci
iconom stavrofor?” (așa cum prevede regulamentul). Ați răspuns, ați
zis tare, de față cu toți membrii comisiei: ”Pe ăsta? Nu vreau.”
Și cu asta am plecat la masă. În concluzie, eu totuși Vă respect și
Vă doresc mântuire întru adevărul Sfintei Ortodoxii.

Sf. Gheorghe
12 noiembrie 2016 Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Înaltpreasfinției Sale,
Înaltpreasfințitului Prof. Univ. Dr. LAURENȚIU STREZA
Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului
Răspuns la ’’cadoul’’ oferit de ecumeniști

Preasfinția Voastră,

Subsemnatul, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu, paroh, cât va mai


îngădui Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, al parohiei Sf. Gheorghe
III din municipiul Sf. Gheorghe, județul Covasna, Vă anunț că am
primit, din păcate cu întârziere, doar luni, 5 decembrie 2016, la ora
13.05, adresa nr. 1645, emisă la Centrul Eparhial în data de 2
decembrie 2016 și purtând semnătura Preasfinției Voastre. Îmi pare
rău și îmi cer scuze că nu am venit la ora stipulată în document (9.30),
însă probabil că aceasta a fost voia Domnului. Oricum, Vă asigur de
respectul meu ca om, deși nu Vă mai pomenesc la sfintele slujbe
începând cu data de 29 octombrie 2016, pe motiv de părtășie la
panerezia ecumenistă, anatematizată de Sinodul ROCOR în anul 1983
și înfierată de Sfinți ai Bisericii precum Sfântul Justin Popovici. Vă
doresc să redeveniți un mărturisitor al Ortodoxiei, așa cum ați jurat la
hirotonia întru arhiereu, căci altă cale de mântuire nu există pentru
nici unul dintre noi. Voi relua cu bucurie nespusă pomenirea
Preasfinției Voastre la sfintele slujbe de îndată ce vă veți dezice de
hotărârile Adunării tâlhărești din Creta și de alte manifestări
ecumeniste personale (precum ”sfințirea” unei troițe la unitatea
militară din Gheorgheni alături de un cleric papistaș, conform
mărturiilor unora dintre angajații unității).

Acestea fiind spuse în introducere, să trec la tema principală. Adresa


nr. 1645 reprezintă un fals în acte și voi dovedi acest lucru:
– în primul paragraf se menționează: ”Vă aducem la cunoștință faptul că,
întrucât nu ați răspuns solicitării adresate Preacucerniciei
Voastre de către PC Părinte Protopop Bercu Ioan, temei nr.
208/29.09.2016, privind efectuarea inspecției anuale a
gestiunii Parohiei Ortodoxe Sf. Gheorghe III…”

– conținutul adresei nr. 208 din 29 septembrie 2016 este următorul:


vezi textul integral mai jos. Paragraful 5 vorbește de Execuția bugetară
pe semestrul I și nu de inspecția anuală sau revizia contabilă a actelor
parohiei Sf. Gheorghe III. Într-adevăr, în altă adresă, cea cu nr. 187
din 30.08.2016 se spune: ”Pentru revizia contabilă vă veți prezenta la
sediul Protopopiatului când veți fi convocat telefonic sau în scris.”
– deci, într-un act emis cu o lună înainte de cel menționat în adresa
primită azi, se spune clar că voi fi ”convocat telefonic sau în scris”. Aici
este problema. Nu am fost convocat la sediul Protopopiatului,
cu toate că am tot așteptat acest lucru. Toți preoții au fost
chemați, actele au fost verificate, li s-a comunicat frumos și calm unde
au greșit – este normal să mai fie greșeli, pentru că nu suntem
contabili, deși vânzători de lumânări ne ”lăudăm” a fi, lucru pe care
secretarul Dvs personal l-a numit într-o ședință la Protopopiatul
nostru ca fiind măsura după care este judecată activitatea pastorală a
unui preot. Adică suntem preoți buni dacă vindem lumânări multe,
deci aducem venit gras Centrului Eparhial. Din acest punct de vedere,
ca unul care mi-am plătit către Protopopiat toate lumânările vândute,
cred că aș merita felicitări, neavând restanțe, ca alți preoți, care au
parte însă de oblăduire chiriarhală. Subliniez că motivul pentru care
nu am fost la ultimele întâlniri de la sediul Protopopiatului este că mi
s-a acrit de atâta miștocăreală și calomnii, încurajate de părintele
protopop, care uită că preoții nu sunt prestatori de servicii și aducători
de fonduri la ”buget”, ci slujitori ai lui Hristos.

– însă astăzi, în discuția mea telefonică cu părintele consilier


bisericesc se auzea o voce în fundal – nu știu a cui – SĂ VINĂ
NEAPĂRAT ASTĂZI CU TOATE ACTELE. Din câte văd, conform
adresei nr. 1645, am dreptul să vin cu un consilier sau cu epitropul.
Astăzi nu pot veni pentru că fiica mea este bolnavă și soția mea nu este
acasă (nu pot lăsa un copil de 10 ani, bolnav, singur), iar epitropul, cu
care aș fi venit, astăzi este de serviciu.

Acestea sunt datele problemei. Acum, ca un om care – chiar dacă sunt


considerat naiv sau chiar prost – totuși nu sunt așa, vreau să specific
următoarele, succint pentru a nu răpi timpul Dvs prețios:

1. Cred că s-a intenționat să fiu chemat cu toate actele, pentru a mi se


lua, poate să se ”piardă” unele dintre ele și să mă trezesc apoi cu
probleme juridice. Mă iertați, chiar mă credeți lipsit de minte? Acum
fotografiez absolut toate actele contabile ale parohiei,
înainte de a le preda, așa că voi avea oricând TOATE dovezile
referitoare la veniturile și cheltuielile ei. Miercuri dimineață le voi
depune la Protopopiat – este dreptul meu să apelez la autoritatea
superioară directă și obligația legală a contabilei să mă ajute, căci nu am
vreo rea intenție.

2. După ce actele vor fi verificate la Sf. Gheorghe și voi


face modificările necesare datorate neștiinței, nu relei voințe, pot fi
verificate oricât doriți la Episcopie. Părintele consilier bisericesc m-a
mințit azi, când mi-a spus că TOȚI preoții au fost convocați la această
supra-verificare la nivel eparhial. Eu am vorbit între timp cu
câțiva preoți și NICIUNUL nu a fost chemat. Concluzia: nu arde țara
dacă actele ajung miercuri la Protopopiat, sunt verificate si apoi
trimise la Episcopie. Cu atât mai mult cu cât, conform raportului pe
care îl anexez acestei scrisori, singurul aflat în pierdere sunt eu, căci
toate dările mi le-am plătit, toate cheltuielile le-am achitat, doar
salariul meu, care este de peste 2.000 de lei, a rămas lunar sub 500 lei,
pentru că am preferat să investesc în biserica mare. Reamintesc
Centrului Eparhial că, cu toate că sunt cel mai bine pregătit teologic
preot ortodox din Episcopia Covasnei și Harghitei, din ”dragostea”
Preasfinției Voastre de când am fost numit paroh aici, la biserica cu
hramul Bunavestire, nu am primit nici un leu de la stat. Însă
Dumnezeu m-a ajutat înzecit.

3. Consider că de ambele părți trebuie să existe respect și legalitate.


Adresa nr. 1645 este ilegală, căci primul ei paragraf conține un fals în
acte: eu de fapt nu am refuzat să merg cu actele la
Protopopiat, așa cum sunt acuzat, pentru faptul că OFICIAL
nu am fost NICIODATĂ chemat.

4. Sunt sigur să lupta mea antiecumenistă a condus la inventarea


acestei ”soluții” de a mă lăsa fără acte, ca apoi să fiu dat afară și să se
trâmbițeze faptul că sunt un hoț sau mai știu eu ce.
5. Eu zic, cu tot respectul, să lăsăm deoparte astfel de preocupări total
nepotrivite pentru perioada Postului, de încercare de stopare a
activității mele pastorale.

6. Acum vreo două luni eram pe locul 3 pe o ”listă patriarhală” de


caterisiri. Nu am să îngădui să fiu caterisit din alt motiv decât pentru
lupta antiecumenistă pe care o duc, nădăjduiesc că demn și frumos.
Aveți cuvântul meu de preot în acest sens.

Sf. Gheorghe, 5 decembrie 2016

Cu respect, pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

Preasfinției Sale,
Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei
CONTESTAȚIE
Către Centrul Eparhial,
În atenția Episcopului Andrei al Covasnei și Harghitei

Am primit decizia nr. 1670 din 7 decembrie 2016 referitoare la


transferul meu la Ghelința. De la început vreau să spun că nu accept
această hotărâre, care de fapt ascunde lașitatea dvs. de a mă opri de la
slujire din acest moment al vieții mele, pentru activitatea
mea antiecumenistă și implicit pentru tulburarea conștiinței dvs la
tragerea semnalului de alarmă al întreruperii pomenirii la sfintele
slujbe pe motiv strict de mărturisire a ereziei (fapt la care am fost
îndreptățit de canonul 15 al Sinodului I-II Trulan, canon cu valoare
ecumenică, deci veșnică).
Am slujit 10 ani ca și cântăreț bisericesc la catedrala ”Sfântul Nicolae”
din Sf. Gheorghe, orașul meu natal, apoi 5 ani ca diacon și 5 ani ca
preot tot acolo. Fără absolut nici un motiv m-ați dat afară
în primăvara anului 2015. Apoi am slujit în frica lui Dumnezeu și m-
am implicat în lucrările de finalizare a bisericii cu hramul Bunavestire,
iar după nici doi ani mă văd transferat în munți, la o sărăcie
lucie, la câțiva credincioși, care în afara cultului sunt de fapt
vorbitori de limbă maghiară.

Motivele pe care le-ați invocat le voi analiza și combate în cele ce


urmează, urmând ca această scrisoare personală, care nu este act al
parohiei Sf. Gheorghe III, ci este primul meu strigăt de revoltă față de
samavolnicia cu care vreți să mă reduceți la tăcere, să o fac publică pe
toate căile:

1. Primul dvs argument este ”starea conflictuală existentă” între


mine și pr. Dorin Cucu. Răspunsul meu:

a) am fost primit la biserica Bunavestire cu ostilitate vădită, iar


până în ziua de astăzi nu am beneficiat pentru slujire decât de
un umil sertăraș în sfântul altar pentru a-mi pune câteva
lucruri. Nu mai vorbesc de starea de mizerie în care am găsit
sfântul lăcaș, mai ales altarul;

b) în duminicile mele de rând pr. Cucu Dorin sau unii dintre


apropiații lui veneau și luau credincioșii chiar din fața bisericii și
îi duceau în altă parte, unii dintre cei care nu voiau să meargă
fiind admonestați de acoliții lui de ce vin la slujbă aici, când
slujesc eu; în schimb eu am slujit tot timpul, în duminicile lui
de rând, alături de pr. Dorin Cucu. Deci starea conflictuală
pe care el a dorit să o mărească continuu, eu am
dezamorsat-o mereu, pentru ca să fie pace. Aceste
afirmații le pot dovedi oricând cu mărturia scrisă și/sau verbală
a unui număr mare din enoriașii bisericii noastre. Dvs. însă
prezentați o stare de fapt deformată.
2. Referirea mea la crucea lui Baphomet, pusă pe biserica mare a
parohiei este justă, pentru că:

a) această cruce cu trei brațe orizontale este cunoscută ca fiind


simbol masonic, deci satanist. Dacă ați avea intenția să vă
informați puțin (internetul este la îndemâna oricui), ați găsi
foarte multe articole și poze care susțin afirmația mea. O astfel
de ”cruce” nu are ce căuta pe o biserică ortodoxă, altminteri vă
atrageți mânia lui Dumnezeu;

b) spuneți că această ”cruce” a fost pusă cu binecuvântarea ÎPS


Ioan, ctitorul bisericii. Nu știu ce binecuvântare a fost, dar
instalarea ”crucilor” (3 la număr) s-a făcut în primăvara anului
2015, când ÎPS Ioan nu mai era episcop eparhiot de Covasna și
Harghita de câteva luni de zile. De instalarea lor s-a ocupat
exclusiv pr. Dorin Cucu, eu nu. Concluzia mea este că ați
dat dvs binecuvântarea așezării acestor simboluri masonice
pe o biserică ortodoxă. Concluzia dvs din același paragraf
este că ”pentru liniștea mea sufletească” mă trimiteți într-o
parohie în care să slujesc singur. Stranie logică! Eu înțeleg că
satana să rămână, să troneze pe biserica închinată
Maicii Domnului, iar eu, preotul potrivnic acestei
mârșăvii, să fiu alungat pe nedrept – acesta este
realmente sensul ”transferului”.
3. Mă acuzați că am publicat pe net corespondența de la
Episcopie. Vă răspund:

a) este plin netul de asemenea publicări ale unor acte


chiriarhale care hotărăsc samavolnicii ca și acest transfer. Ce ar
fi trebuit să fac? Să tac și să vă las să atentați la viața fiilor mei
duhovnicești, așa cum v-o doriți cu venialitate?
b) publicarea pe net a materialelor despre întreruperea
pomenirii și neparticiparea la ședințele de la protopopiat – este o
altă acuză. V-am scris că am întrerupt pomenirea pentru faptul
că ”ați luat” act la Sinodul din toamnă de hotărârile din Creta,
deci le-ați acceptat, ori acele hotărâri sunt eretice, așa cum
recunosc peste 70% dintre ortodocșii din lume. La ședințele de
la Protopopiat eu am participat ani de zile, doar în ultimele luni
nu am fost, pentru că atmosfera de acolo era una de batjocură
atât la adresa mea sau a altor frați preoți, cât și la adresa dreptei
credințe și se pregătea o punere la zid a mea de către preoții
ecumeniști (iar la două ședințe eu nu am participat din motive
medicale, având dovada în acest sens, pe care v-am trimis-o
atunci pe mailul-ul Episcopiei).

Punctul principal al contra-argumentării mele la aceste


acuze este următorul: dacă considerați că am oprit pe nedrept
pomenirea dvs la slujbe, de ce nu m-ați oprit de la slujire, cum
au făcut cu preoții antiecumeniști ierarhii români din alte
eparhii (a se vedea cazul pr. Claudiu Buză din Urziceni)?
Singurul motiv care mă îndreptățea să opresc pomenirea
era erezia ierarhului, orice alte motive aducându-mi o pedeapsă
binemeritată. Cum puteți să mă trimiteți într-o altă parohie,
unde nu vă voi pomeni, devreme ce dvs nu vă lepădați de
ecumenism? Iar tipul de ecumenism pe care îl practicați
este slujirea adesea, pe la sfințiri de troițe sau chiar de biserici
ortodoxe, cu eretici papistași, fapt care vă face pasibil, conform,
Sfintelor Canoane, de imediată caterisire din treapta de
arhiereu.

Deci, dacă acceptați întreruperea pomenirii, prin


mutarea mea și slujirea liberă în altă parohie,
înseamnă că recunoașteți că acuza mea că aveți cuget
eretic ecumenist este reală. Aceasta este concluzia
teologică și logică.

Dar, pentru că vă ascundeți de realitate, vreți să mă surghiuniți,


să mă faceți să nu vă ”accept oferta” și să aveți apoi motiv, pe
principiul neascultării, pentru a mă caterisi, așa cum mă și
amenințați în penultimul paragraf al deciziei dvs.
4) Cât despre ”salariul de la stat”, eu nu am primit decât un stat de
plată lunar, a trebuit să îmi procur salariul traiul meu și al familiei
mele prin desfășurara unor activități licite, compatibile cu statutul de
preot, a fost foarte greu și am trăit cu un sfert din salariul legal,
investind în lucrările de la biserică și plătind toate dările și lucrările în
care am fost implicat. Am vrut să fie bine pentru biserică și…
am fost dat afară.

5) Ultimul paragraf mă obligă să predau actele parohiei și ștampila


azi, 8 decembrie 2016. La ora 8 azi dimineață am fost prezent la
Protopopiat, am fost anunțat telefonic de pr. protopop Ioan Bercu, pe
care l-ați însărcinat, conform aceleași adrese nr. 1670 de mai sus, să se
ocupe personal de predare, că nu poate veni, deci aveți subalterni
care nu vă ascultă hotărârile arbitrare, cum să le ascult eu,
cel alungat pe nedrept? Dimineață am făcut cerere de amânare la
Protopopiat, pe baze legale, mai ales că mă aflu în plin proces de
revizie contabilă, la care m-am prezentat din proprie-inițiativă,
neacceptând să vin la Episcopie să predau toate actele ca apoi,
nemaiavându-le, să îmi puteți găsi și alte ”motive” de pedepsire.

În concluzie, îndemnul din final, înaintea semnăturii dvs, sună așa:


”cu părintesc îndemn la îndreptare”. Vă mulțumesc, dar nu înțeleg ce
anume este ”părintesc” în toată această samavolnicie. Voi lupta pe
toate căile împotriva ei și nu voi accepta ca un om aflat în funcția de
ierarh să își recunoască de facto mărturisirea eretică ecumenistă,
iar pe de alta să hotărască în mod arbitrar cum să își bată joc de fiii
mei duhovnicești, de viața, familia și slujirea mea
preoțească. De asemenea, vă anunț că în cazul în care în perioada
următoare, datorită acestor acte de ”execuție de tip digital” pe care mi
le aplicați, neavând dorința sau curajul ca măcar să ne vedem, ca
oameni, față către față sau minimul respect, ca om care veți răspunde și
de sufletul meu înaintea lui Dumnezeu, ca să mă certați personal la
telefon, deci în cazul în care starea de sănătate a vreunui membru al
familiei mele se va înrăutăți sau va interveni vreun episod nedorit și
ireversibil legat de sănătatea ei, vă veți face responsabil de
aceasta, cel puțin din punct de vedere moral, fapt care ar trebui
să vă readucă aminte că suntem oameni, chipul lui Dumnezeu în lume,
nu simple obiecte, care pot fi aruncate oricând la gunoi.

[330]
Eu de luni, 12 decembrie 2016, aș intra în săptămâna de rând la
biserica Bunavestire. Vă rog până duminică seara, probabil în același
stil ”digital” (”dintr-o semnătură”, cum vă place să afirmați), să
îmi comunicați dacă pot continua să slujesc acolo sau sunt oprit
de la slujirea celor sfinte. La Ghelința nu voi merge sub nici o
formă.

Așa să îmi ajute Bunul Dumnezeu și Preacurata Născătoare


de Dumnezeu !

Sf. Gheorghe

08.12.2016

Cu sincer îndemn la îndreptarea dvs din erezia ecumenistă, pe care v-o


doresc, spre mântuire,

pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu

P.S. – Câtă vreme este formulată și este în dezbatere această


contestație, cred că măsura transferului ar trebui să se suspende, până
la soluționarea contestației.

[331]
Mascarada de proces de care a avut parte părintele Ciprian
la Miercurea – Ciuc (10 ianuarie 2017)

Hristos a înviat!

Vă întâmpin pe toți cu acest salut pascal, pentru că el exprimă exact


starea mea sufletească. Îmi cer iertare pentru întârziere, dar am ajuns
acasă de la București numai azi-noapte la ora 12. Voi încerca să fiu cât
mai succint, ca nimeni să nu piardă prea multă vreme citind o relatare
foarte lungă.

Înainte de orice, vreau să mulțumesc din toată inima mea de păcătos


și nevrednic celor care s-au rugat pentru mine. Din câte știu, au fost
cel puțin 1.000 de ortodocși, din țară și din diaspora, români și de alte
neamuri. S-a format o conștiință ortodoxă lucrătoare, care este exact
ceea ce ne trebuie nouă de acum înainte, căci lupta cu erezia va fi
lungă și grea, dar încununată de biruință, pentru că lui Hristos slujim,
nimănui altcuiva.

În fața Consistoriului Eparhial m-am temut de un singur lucru:


de mine însumi, de patimile și de neputințele mele. Însă, cu toate că
”judecătorii”, cunoscându-mă de multă vreme, au încercat constant să
mă întărâte, să găsească un argument în favoarea acuzațiilor lor,
eu am intrat la judecată cu pace în suflet și am ieșit cu o nespusă
fericire, lucru datorat exclusiv lui Hristos și rugăciunilor celor mulți și
smeriți.

Așadar, în dimineața zilei de 10 ianuarie 2017, după ce am slujit,


alături de Gheron Sava Lavriotul, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie,
am plecat, alături de câțiva fii duhovnicești, la Miercurea-Ciuc, pentru
”judecata” de la ora 10 (care în final nu s-a deosebit prea mult de…
știrile de la ora 17 de la ProTv).

Afară era -30 grade C. Am ajuns cu bine, la ora 10 fără un minut și am


filmat o scurtă introducere, în afara spațiului Episcopiei, care este
prezentată mai jos.
Am intrat în curte; ne aștepta un preot consilier (nu voi da nume,
pentru că îi compătimesc sincer pe toți cei care au fost obligați, într-un
fel sau altul, să participe la mascarada ce a urmat). Ne-a spus că doar
eu pot intra, iar părintele Sava și ceilalți ortodocși să meargă la
catedrala episcopală (aflată la vreo 500 m depărtare de Episcopie). Pe
fața consilierului se citea tema, rușinea, întărâtarea etc. Domnul să îl
miluiască și pe el!

Am intrat, cu Hristos, la ”judecată.” Mă aștepta completul (3 preoți),


acuzatorul, grefierul și doi membri supleanți, în total 7 preoți, toți din
Episcopia Covasnei și Harghitei. După rostirea rugăciunii
”Împărate ceresc”, s-a dat citire acuzațiilor. Le-am spus din start că
s-a săvârșit ilegalitatea ca prin citația pentru proces nr. 1687 din 12
decembrie 2016 (pe care eu am primit doar în data de 29 decembrie
2016), nu s- au specificat care sunt acuzațiile, le aud acum clar
pentru prima oară și am fost privat de pregătirea dreptului la apărare.
Puteam să mă ridic atunci și să plec, însă, din respect pentru frații
preoți, am zis să mai stau (și am stat în total peste două ore și
jumătate).

Apoi mi s-a dat cuvântul. Am prezentat o întâmpinare foarte bine


documentată, la alcătuirea căreia m-au ajutat doi judecători și un
avocat.

Întâmpinare

În esență, prin ea resping acest simulacru de proces, arătând


ilegalitățile comise prin modul lui de convocare și organizare,
referindu-mă și la articole din Codul Penal. Ei (de fapt ierarhul
Andrei) au crezut că, devreme ce statul nu intervine în procesele
bisericești, acestea se pot organiza și pe șest. Problemele majore erau:
antepronunțarea ierarhului, lipsa acuzațiilor trimise dinainte, refuzul
de avea apărare etc. Citiți, dacă aveți răbdare, mai jos.

Cu toate că Regulamentul Instanțelor de Judecată ale B.O.R.


stipulează clar că este interzisă întreruperea acuzatului în timp ce își
prezintă pledoaria (întâmpinarea), am fost în repetate rânduri
întrerupt. Le-am primit pe toate cu răbdare, rugându-l pe președintele
Consistoriului (al cărui nume îl voi menționa: pr. Măciucă Ioan-Ovidiu
din Covasna) să își facă datoria și să fie disciplină și ordine în timpul
procesului. Concluzia mea finală despre sfinția sa a fost că nu a reușit
să își facă datoria, manifestând 90% din timp muțenie, nicidecum
atitudine de președinte al Consistoriului.
Cel mai interesant a fost că membrii Consistoriului în mai multe
rânduri s-au certat între ei, nu s-au lăsat să vorbească, unul s-a ridicat
chiar în picioare ca să poată spune ceva; era culmea: în loc să ”se ia” de
mine, ei se certau între ei, iar eu, în locul președintelui, încercam să îi
împac și să îi rog să se lase reciproc să vorbească. Unul dintre ei a
început să plângă, altul se întreba cu voce tare după două ore când
poate să meargă acasă.

Preasfințite Andrei, eu știu că Episcopia noastră, a Covasnei și


Harghitei, nu are neapărat numai niște oameni bine pregătiți, dar
chiar în halul acesta să constituiți un Consistoriu, numai ca să
îmi oferiți mie toate argumentele ca la o instanță superioară să se
anuleze ”munca” subalternilor dvs, care nu au avut habar că se află
totuși la un proces, nu în piață? Mai lipsea niște pop-corn și un
film cu Luis de Funnes și măcar nu pierdeam nici unul dintre noi
aproape trei ceasuri din viață ca să satisfacem orgoliul celui care a
spus: ”Atâta vreme cât eu sunt episcop în Covasna și Harghita,
părintele Ciprian Staicu nu va mai fi preot.”

Cu greu am reușit să trec la următorul punct al apărării, rugând


Consistoriul să îl lase pe părintele Sava, care a venit de la 2.000 de km
depărtare, care a trimis scrisoare de intenție în termen legal, ca să îmi
fie apărător sau avocat sau expert consilier. Nici vorbă! Dacă nu
locuiește în Covasna și Harghita și nu este preot, nu se poate.
Unde scrie asta în Regulament? Nicăieri, dar nu-i bai, așa am hotărât
noi!

Mapa articole anti Creta

Am depus la dosar mapa aceasta, cu 179 de pagini, a cărei variantă pdf


o aveți atașată mai sus, cuprinzând peste 60 de documente care arată
gravitatea problemei pseudo-sinodului din Creta, din cauza căruia eu
am întrerupt pomenirea ierarhului eretic ecumenist. În final am scris
următorul lucru – inspirație de moment:

”Cinstiți părinți,

M-am prezentat înaintea acestui Consistoriu Eparhial pentru a vă


prezenta argumentele necesare în vederea întreruperii pomenirii și de
către sfințiile voastre a ierarhului ecumenist Andrei al Covasnei și
Harghitei.
Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” (datat și semnat)

Bieții de ei, au rămas mască! Iertați expresia.

Am încercat să relatez câteva din titlurile din respectiva mapă, cu


această ocazie spunând și câte ceva despre ce s-a întâmplat în Creta.
Am fost întrerupt și mi s-a spus că nu îi interesează, eu am fost chemat
acolo pentru altceva. Vă spun eu pentru ce: să mă bată la cap, să mă
scoată din sărite (ei știu că sunt cam vulcanic) și să găsească ASTFEL
dovezi pentru acuzarea mea. Dar pacea lui Hristos a fost – cu
rugăciunile voastre ale tuturor – sublimă, unică. Niciodată nu am mai
simțit așa ceva. Mă gândisem să îmi pun în față o foaie pe care să scriu
”taci”, adică nu te tulbura. Minunea a fost că nici măcar nu am simțit
tendința de a mă tulbura. Toate acestea pentru că Hristos era acolo, cu
mine și Îi mulțumesc din toată ființa mea.

La un moment dat un ”judecător” a folosit expresia ”noi și voi” (”noi”


era Consistoriul, iar ”voi” eram eu). Și am luat cuvântul: iată că
recunoașteți că, deși sunt singur în fața voastră, mai este Cineva cu
mine: este Hristos cu Care m-am împărtășit azi-dimineață la
Sfânta Liturghie, căci oprirea mea de la slujire decretată cu o lună în
urmă a fost ilegală, anticanonică, iar ”nerespectarea” ei era datoria
mea sfânta față de Hristos.

Apoi un ”judecător” a început să vorbească despre copiii lui, despre


preotese, despre prefect, iar la interpelarea mea la adresa
președintelui Consistoriului de ce discutăm lucruri care nu sunt la
subiect, nu mi s-a răspuns.

M-au acuzat că am încălcat Sfintele Canoane. Le-am spus să îmi dea


un exemplu. N-au putut. Un părinte a spus că are trecut pe foaie un
canon. Am insistat să aducă cineva un Pidalion, că doar o fi având o
Episcopie ortodoxă și așa ceva, nu? Răspunsul: pauză. Când nu aveau
răspuns, schimbau subiectul. Doamne, dă-le minte!

Am fost acuzat că sunt trădător de țară, de neam, că nu am ascultat de


duhovnicul meu, nici de preoteasă. Le-am spus celor prezenți că
duhovnicul meu – ieromonahul Iulian Prodromitul – a întrerupt
pomenirea ereticului patriarh ecumenic Bartolomeu, alături de toată
obștea Schitului Prodromu, precum și faptul că mi-a dat Dumnezeu o
soție numai datorită căreia, în anumite momente personale de
slăbiciune, totuși nu am dat înapoi. Eu ce să fac dacă în alte familii de
preoți ”cântă găina”? Soția mea este trup și suflet alături de mine, iar
lupta pe care o ducem este cot la cot. Le doresc tuturor preoților
căsătoriți asemenea soții, pentru a se putea mântui!

Să nu uit: Regulamentul de judecată pe care eu l-am avut la îndemână


se pare că nu era ultima ediție, apărută cred în 2015, dar totuși a fost
valabil mulți ani, fiind emis tot de Sinodul B.O.R. Așa că articolele
atacate de mine în întâmpinare nu aveau exact același număr ca
în varianta cea nouă, de care eu nu aveam cunoștință, luând de pe
internet tot Regulamentul în format pdf, singurul disponibil. Ceea ce
nu înseamnă că argumentele legale și canonice nu mai sunt valabile,
după cum a insistat acuzarea. Nici măcar nu au vrut să caute pe loc
corespondența numărului articolului invocat, ci au aruncat ”la gunoi”
toată apărarea mea.

Am insistat, în repetate rânduri, să fie primit, măcar cinci minute,


părintele Sava. Refuzul a fost total. Consecința: părintele Sava este
hotărât să meargă până la capăt, în spiritul legii, pentru ca cei care au
încălcat clar articole CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului),
articole din Constituția României și din Codul de procedură penală să
își primească răsplata conform legii. Dar asupra acestui fapt vom
reveni în curând.

M-au întrebat dacă recunosc Sinodul BOR, Regulamentul lui de


organizare, autoritatea bisericească etc. Am răspuns că recunosc orice
ÎN MĂSURA în care acestea sunt continuatoare și se supun învățăturii
Bisericii lui Hristos, dogmelor Sfinților Părinți și Sfintelor Canoane.
Am subliniat acest aspect: ”în măsura în care.”

Grefierul nota doar când vorbeau acuzatorii, cuvintele și argumentele


mele nu. L-am întrebat de ce și mi-a spus că nu poate scrie atât de
mult de mână, că îl doare mâna. No comment!

În final, după ce în mod repetat am încercat să îi fac să se împace, să


se lase reciproc să vorbească (atmosfera din ”sala de judecată” m-a
făcut să cred că li se promisese vreun ”premiu” pentru cine va fi mai
activ sau poate au primit amenințări că au de pierdut dacă nu sunt
foarte incisivi contra mea), urându-le sănătate și bucurie, m-am
ridicat să plec. M-au pus să semnez procesul verbal al ședinței. Am
întrebat dacă am dreptul la o copie și mi s-a spus că voi primi doar
decizia. Am subliniat faptul că, în tăcere, am observat ”modul” de
redactare a celor discutate de către grefier și NU am semnat nimic.
Împăcat, fericit și fără nici o supărare contra cuiva, i-am lăsat să
delibereze, subliniind că am pretenția să îmi fie trimisă hotărârea NU
pe mail, ci prin poștă, cu aviz de primire.

Am ieșit, m-am întâlnit cu frații mei înghețați de frig (părintele Sava


venise în România în haine subțirele), apoi am filmat lângă Episcopie
cele de mai jos (cu un … regizor bun, dar și prieten adevărat).

Părintele Sava a insistat să fie primit, dar consilierul ”responsabil cu


ordinea” ne-a condus frumos iar afară din Episcopie.

Ne-am întors la Sf. Gheorghe, dezghețându-ne pe drum. Am luat două


mărturii ”la cald”, apoi am plecat cu părintele Sava la București.

Ieri, 11 ianuarie 2017, l-am condus pe părintele Sava la aeroportul


Otopeni și a plecat în Grecia. Urma ca ieri seară s-a aibă conferință
antiecumenistă la Katerini, tur de forță pentru un om plin de iubire,
care are Duhul lui Hristos în el. Deși îi spusesem dinainte că poate ar fi
bine să nu vină la proces, mi-a răspuns că este datoria lui să fie alături
de fratele lui aflat la nevoie și că ajutorul nu trebuie redus la vorbe, ci
manifestat în fapte.

La proces i-am anunțat pe ”judecători” că din ziua de 10 ianuarie 2017


mai este un preot din Episcopia noastră care a întrerupt pomenirea.
Au rămas șocați. Să le dea Dumnezeu înțelepciune și pocăință!

Eu rămân în Episcopia Covasnei și Harghitei, nu îl recunosc pe


pseudo-episcopul eretic Andrei și mă rog lui Dumnezeu ca acest
trădător al Bisericii să fie judecat și să avem parte de un păstor
adevărat (să îi dea Dumnezeu pocăință, iar dacă se opune până la
capăt adevărului Bisericii, își va lua plata sa).

Actualul posesor al titlului de întâi-stătător al Episcopiei noastre a


declarat public, la radio, cu peste un an de zile în urmă că el nu este
doar episcopul românilor ortodocși din Covasna și Harghita, ci și … al
greco-catolicilor. Această afirmație ar trebui să fie deajuns pentru
caterisirea lui imediată de către Sfântul Sinod, ca unul care are un duh
papistășesc, ecumenist, deci eretic și ”călăuzește” turma, din iadul în care
el se află, spre același iad.

Lupta merge înainte, este nevoie ca starea aceasta de rugăciune să


devină permanentă, căci nu noi salvăm ceva, ci Hristos biruiește tot
răul. Noi trebuie doar să ne ferim a-L trăda.

Părintele Sava, ca reprezentant al părinților athoniți antiecumeniști


venit la ”procesul” meu, vă transmite tuturor că Athosul este alături de
români și că toți preoții care se vor ridica împotriva panereziei
ecumeniste vor avea parte de sprijinul real al nevoitorilor din Grădina
Maicii Domnului. Cu astfel de prieteni, cui îi mai pasă de dușmani?

Tuturor, dă-ne, Doamne, pocăință și să Te iubim curat, ortodox, până


la moarte!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Cu multă prețuire în Hristos și cu metanie adâncă,

Pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu


,,Caterisirea”

Pe data de 12.01.2017, ecumeniștii s-au pronunțat, ,,caterisindu-l” pe


părintele Ciprian Ioan Staicu, pe motiv de ,,neascultare și nesupunere
față de autoritatea bisericească”.

Părintele Ciprian, după cum era de așteptat, a primit ,,vestea bună” a


minciuno-caterisirii cu multă bucurie și seninătate, slujind în
continuare în Biserica lui Hristos, conștient de nulitatea acestei
hotărâri.

Hristos a înviat!
4.7 Maicile de la Mănăstirea Văratec. Monahia
Grigoria Nicolau, Monahia Evpraxia Talabă,
Monahia Salomeea Lucanu, Monahia Iuliana
Butnaru, Monahia Calinica Formagiu, Monahia
Xenia Velicu, Monahia Teodula Filip, Monahia
Teodosia Curmei, Monahia Fanuria Buliga,
Monahia Leontia Chirilă, Monahia Ecaterina Popa,
Monahia Filoteia Filiţă, Rasofoare Iunia Burlacu

Mărturisirea maicilor de la VĂRATEC care RESPING


adunarea eretică din Creta

Subsemnatele, vieţuitoare ale obştii Mănăstirii Văratec, din


Judeţul Neamţ, aducem la cunoştinţă conducerii Mitropoliei Moldovei
şi Bucovinei, conducerii Mănăstirii Văratec şi tuturor creştinilor
ortodocşi din această ţară că am întrerupt participarea la slujbele unde
sunt pomeniţi ierarhii participanţi la sinodul din Creta, preferând să
participăm la slujbele unde aceştia nu sunt pomeniţi,
deoarece considerăm sinodul din Creta eretic, iar pe cei ce l-
au aprobat, părtaşi la erezia/panerezia ecumenismului,
propovăduită de sinodul din Creta şi de către cei ce au
participat la acesta şi l-au aprobat, prin luare de act, în
cadrul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române.

Măsura neparticipării la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhi părtaşi la


erezie este permisă de către canonul 31 Apostolic şi de către canonul
15 I-II Constantinopol, care permit preotului să se îngrădească de
erezia propovăduită pe faţă de către episcop, înainte ca acesta să
fie cercetat de către un sinod. Cum preotul are dreptul de a se
îngrădi de erezia episcopului, rezultă clar că şi credincioşii au dreptul
de a-l urma pe acel preot care se îngrădeşte de erezie.

Motivele pentru care considerăm că sinodul din Creta este eretic sunt:

1. Nu a statornicit hotar între Ortodoxie şi erezie,


dimpotrivă, a şters hotarul statornicit de către
sinoadele mai vechi ale Bisericii. Pentru acest motiv,

[340]
conform canonului 8 de la Sinodul al III-lea Ecumenic, deciziile
sale sunt nule, deoarece a luat decizii contrare sinoadelor
anterioare.
2. Nu a condamnat nicio erezie, nicio cugetare
omenească contrară învăţăturii lui Hristos,
dimpotrivă,acceptându-le pe toate ca partenere de “dialog”
ecumenic.
3. Deşi apărătorii săi pretind că “nu a elaborat dogme şi
canoane”, prin faptul că a atacat şi modificat dogme şi
canoane vechi se poate spune că a creat dogme şi
canoane noi, eretice.
4. S-a desfăşurat după principii care nu ţin seama de
egalitatea în har a episcopilor, prin faptul că mulţi episcopi
nu au avut niciun drept de vot; sistemul de luare a deciziilor a
fost conceput în aşa fel încât să existe siguranţa că orice
încercare de apărare a Ortodoxiei nu va anula deciziile care
urmau a se lua.
5. A anulat dreptul Bisericilor Locale de a aproba sau
respinge acest sinod, acestea putând, potrivit art. 13
din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Sfântului şi
Marelui Sinod, să aducă la cunoştinţă credincioşilor deciziile
luate, care au autoritate panortodoxă, fără a exista prevederi
referitoare la vreo dezbatere, revizuire sau anulare a acestora de
către sinoadele locale.
6. A legiferat participarea Bisericii Ortodoxe la panerezia
eclesiologică propovăduită de către Mişcarea
Ecumenică, ratificând ecumenismul ca doctrină
oficială a Bisericii. După generaţii întregi de participare la
mişcarea ecumenică şi de cedări pe tărâmul doctrinei ortodoxe,
conducerea Bisericilor Ortodoxe a legiferat toate aceste trădări
prin documentul Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul
lumii creştine, care este un angajament de participare legitimă
la ecumenism, ce nu poate fi “explicitat, nuanţat şi dezvoltat”,
cum spune comunicatul Sfântului Sinod, din 29 octombrie, ci
trebuie anulat de la un capăt la altul. Este evident că scopul
acestui sinod a fost ratificarea unora dintre
documentele semnate în ascuns, pentru ca delegaţiile
ortodoxe să poată fi considerate, de către ceilalţi
membri CMB, parteneri legitimi ai “dialogului
teologic” ecumenist.

[341]
7. A ratificat Constituţia CMB şi Declaraţia de la
Toronto ca izvoare de drept bisericesc ortodox, în
ciuda faptului că aceste documente au un conţinut
eretic.
8. A anulat mărturisirea că Biserica Ortodoxă este
Biserica Una, Sfântă, Apostolească şi Sobornicească,cu
care se laudă comunicatul Sfântului Sinod al BOR, prin faptul
că a ratificat premisa din Declaraţia de la Toronto, care spune
că “din includerea în Consiliu, nu rezultă că fiecare biserică este
obligată să vadă celelalte biserici ca biserici în adevăratul şi
deplinul sens al cuvântului” (Declaraţia de la Toronto, premisa
IV.2), ceea ce înseamnă, pe cale de raţionament logic,
că sinodul din Creta a fost de acord şi a ratificat faptul
că partenerii de dialog protestanţi şi catolici din CMB
nu sunt obligaţi, la rândul lor, să vadă Biserica
Ortodoxă nici măcar ca fiind Biserică în adevăratul şi
deplinul sens al cuvântului, darămite să recunoască
faptul că “Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă,
Sobornicească şi Apostolească”. Încercând să justifice
acceptarea “denumirii istorice de biserici” acordate ereticilor şi
schismaticilor, sinodalii au utilizat acest principiu din
Declaraţia de la Toronto, prin care au dorit să arate că
recunoaşterea denumirii de “biserici” nu îi obligă, conform
documentelor CMB, să considere acele “biserici” ca fiind în
adevăratul şi deplinul sens al cuvântului (idee eretică în
sine, deoarece nu există biserică în adevăratul şi deplinul sens
al cuvântului şi biserică în neadevăratul şi nedeplinul sens al
cuvântului, ci doar Biserică adevărată şi secte, erezii şi
schisme). În realitate, au reuşit ca, prin ratificarea acestui
principiu ecumenist, să recunoască dreptul celorlalte
participante la dialogul CMB de a trata Biserica
Ortodoxă ca pe una oarecare din CMB, de a nu o
recunoaşte nici măcar ca Biserică în adevăratul sens al
cuvântului. Acordul la această relativizare a eclesiologiei
ortodoxe este erezie.
9. Prin acceptarea premisei IV.2 din Declaraţia de la Toronto,
sinodul a invalidat orice şansă a Bisericii Ortodoxe de a-şi face
simţit mesajul mântuitor în rândul ereticilor şi schismaticilor,
principiu misionar pe care îl proclamă cu atâta emfază în
deschiderea Documentului 6, ca argumentare a participării la
CMB. Dacă celelalte membre ale CMB nu sunt obligate
să vadă Biserica Ortodoxă nici măcar ca Biserică în
adevăratul sens al cuvântului, oare cum vor fi convinşi
credincioşii acelor comunităţi că Biserica Ortodoxă
este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească şi
Apostolească?
10. Prin acceptarea principiului conform căruia “nicio membră
CMB nu este obligată să-şi modifice eclesiologia”, sinodul din
Creta a invalidat toată activitatea sa presupus misionară în
cadrul CMB, deoarece, dacă nicio comunitate eretică din CMB
nu este obligată să-şi modifice eclesiologia, atunci afirmarea
eclesiologiei ortodoxe este inutilă în cadrul CMB, de vreme ce
aceasta nu obligă la nimic pe partenerii de dialog
ecumenic. Mai mult, devine greu de înţeles de ce şi-a
schimbat Biserica Ortodoxă eclesiologia, de vreme ce
principiul ecumenist spune că nu era obligată să o
facă?
11. Prin ratificarea premisei III.2 din Declaraţia de la Toronto,
sinodul cretan a admis că Biserica Ortodoxă participă într-o
organizaţie al cărei scop este “un contact viu între biserici, să
promoveze studiul şi dezbaterea problemelor ce privesc
unitatea Bisericii” (art. 19 al Documentului 6). Oare despre
ce Biserică este vorba în această premisă? Să fie vorba
despre Biserica Ortodoxă? Să înţelegem că CMB
lucrează pentru realizarea unităţii Bisericii Ortodoxe?
Oare Biserica Ortodoxă nu este deja unitară şi are
nevoie de CMB ca să-i asigure unitatea? Sau este vorba de
fapt despre “adevărata Biserică” (din premisa IV.5 a Declaraţiei
de la Toronto), “Biserica Universală”, descrisă de premisa IV.3
a Declaraţiei de la Toronto ca “mai cuprinzătoare decât
apartenenţa la propriul trunchi eclesial”, sau “Sfânta Biserică
Catolică pe care o mărturisesc Crezurile”, despre care se
vorbeşte în prima teză a premisei IV.2 a Declaraţiei de la
Toronto, cea pe care sinodul a ratificat-o,
adică despre “Biserica” pe care ecumenismul doreşte
să o realizeze prin intermediul “contactului viu între
biserici”?
12. Contrar părerii apărătorilor sinodului din Creta, art. 19 al
Documentului 6 ratifică toate premisele eclesiologice
ale Declaraţiei de la Toronto, care are o eclesiologie
eretică. Dovada cea mai grăitoare a acestui fapt este forma
presinodală a documentului, în care se spunea: “Ele (Bisericile
Ortodoxe membre ale CMB n. tr.) au convingerea profundă
că premisele eclesiologice ale Declaraţiei de la
Toronto (1950)…”1 (s.n.), adică“premisele” la plural, în timp
mai jos era citată doar premisa III.2. Premisa IV.2 a fost
adăugată în timpul sinodului. De ce ar fi fost folosit pluralul,
dacă sinodul ratifica doar premisa citată în text, aşa cum afirmă
apărătorii sinodului din Creta? Este evident că în text este
vorba despre toate premisele eclesiologice
ale Declaraţiei de la Toronto.
13. În aceste condiţii, aprobând toate premisele acelui document
ecumenist, Biserica Ortodoxă a fost de acord cu
eclesiologia eretică a acestuia, despre care “are
convingerea profundă că sunt de o importanţă capitală pentru
prezenţa Bisericii Ortodoxe în CMB”. Prin urmare, sinodul din
Creta a fost de acord cu faptul că “apartenenţa la Biserica lui
Hristos este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul
trunchi eclesial” (premisa IV.3), că “toate Bisericile creştine,
inclusiv Biserica Romei, afirmă că nu există identitate completă
între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la
propria Biserică” (ibidem) cu alte cuvinte sinodul este de acord
că Biserica lui Hristos nu este Biserica Ortodoxă, ci
o “Biserică” în care Biserica Ortodoxă este inclusă ca
parte a aceleia,ceea ce este erezie. Mai mult, în acceaşi
premisă se afirmă că membrele CMB, deci şi Biserica
Ortodoxă, “recunosc că există membri ai Bisericii extra
muros (în afara zidurilor Bisericii), că aceia aparţin aliquo
modo (în mod egal) Bisericii, şi chiar că există ecclesia extra
ecclesiam (Biserică în afara Bisericii)”. Toate aceste
afirmaţii sunt eretice, iar sinodul din Creta le ratifică
şi şi le însuşeşte şi le impune în cugetarea ortodoxă. În
aceste condiţii, ne întrebăm cum se mai poate spune că “Sfântul
şi Marele Sinod a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica
Una, Sfântă, Sobornicească şi Sobornicească”, cum ia act în
mod eronat comunicatul Sfântului Sinod al BOR, când de fapt
acea “mărturisire” a fost făcută doar pentru liniştirea spiritelor
ortodoxe, în timp ce prin acceptarea premiselor Declaraţiei de
la Toronto s-a acceptat tocmai contrariul?
14. Acceptând premisele Declaraţiei, sinodul este de acord că în
alte “biserici” există “elemente ale Bisericii adevărate”, care,
evident, nu este Biserica Ortodoxă, ci “Biserica nevăzută” a
eclesiologiei protestante. Această idee este eretică, deoarece
în afara Bisericii lui Hristos, care este Biserica Ortodoxă, nu
există decât grupări eretice şi schismatice.
15. Acceptarea “denumirii istorice de biserici şi
confesiuni eterodoxe” este în consens cu spiritul Declaraţiei de
la Toronto, în care membrele CMB se recunosc ca având
diferite niveluri de bisericitate, idee cu totul străină
cugetării ortodoxe. Afirmaţiilor de genul “şi părintele
Stăniloaie le numeşte biserici în scrierile sale” sau “termenul
este folosit ca terminus technicus” sunt infirmate de Sfântul
Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII, în care
spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri… Cineva ar
putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea celor
răi, a ereticilor… este tot biserică; împotriva acestei
afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat
acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate
şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească
Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu
întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi
celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească
vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde
este biserica?», ci: «Unde este biserica cea
sobornicească?»” (s.n.). Din acest text vedem că termenul
2

“biserică” nu poate fi folosit pentru a numi ereziile, chiar şi


atunci când îl folosim “propriu vorbind şi adevărat”, adică în
sensul său literal (din limba greacă) de “adunare” sau, în
limbajul unor membri ai Sinodului Bisericii Greciei,
ca terminus technicus. Faptul că trebuie să întrebăm de
“biserica sobornicească” (ortodoxă) înseamnă că termenul nu
poate fi folosit nici măcar din eroare pentru erezii, pentru a nu
induce în eroare pe cei nefamiliarizaţi cu doctrina creştină.
16.Ratificarea Constituţiei CMB statuează principiul
minimalismului dogmatic în relaţiile Bisericii
Ortodoxe cu ereticii şi schismaticii, ceea ce este
inadmisibil. Spre deosebire de citarea pe care o oferă sinodul
din documentul CMB, în Constituţia CMB nu se spune că pot fi
membri ai CMB cei ce mărturisesc Sfânta Treime “în
conformitate cu Simbolul Niceo-Constantinopolitan”, ceea ce
înseamnă că pot fi membri ai CMB şi parteneri de dialog
teologic ai Bisericii Ortodoxe toţi cei ce au o concepţie
oarecare despre Sfânta Treime, asta în condiţiile în care
diferenţele de viziune despre Sfânta Treime au provocat
ruperea Răsăritului de Apus şi căderea din ortodoxie a
papistăşismului şi, în consecinţă, condamnarea sa la două
sinoade ecumenice, cel organizat în 869-870 de către patriarhul
Fotie şi cel din 1341, organizat de Sfântul Grigore Palama. După
acest principiu al minimalismului dogmatic, până şi demonii
din ţinutul gherghesenilor (Mt. 8,29; Mc. 5,7; Lc. 8, 28) ar
putea fi membri ai CMB. Minimalismul dogmatic este
principiul care stă la baza întregii construcţii ecumeniste, care
vizează o unitate exterioară a lumii creştine, fără a pune accent
pe adevărul de credinţă, viziune care este eretică.
17. Art. 22 vorbeşte despre “condamnarea oricărei tentative de
dezbinare a unităţii Bisericii din partea unor persoane
individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării unei
presupuse apărări a Ortodoxiei autentice”. Această prevedere
pare a fi făcută special pentru a pedepsi pe cei ce se opun,
din interiorul Bisericii, ecumenismului. În plus, ea
exclude de la procesul receptării hotărârilor sinodului pliroma
Bisericii, singura în măsură să spună dacă un sinod este sau nu
este ortodox, prin faptul că cei ce s-ar opune deciziilor acestui
sinod sunt catalogaţi apriori ca duşmani ai unităţii Bisericii şi
schismatici.
18. În documentul referitor la relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul
lumii se face elogiul ecologiei, care este o armă ideologică a
New-Age-ului. Documentul prezintă Sfânta Biserică Ortodoxă
ca pe o instituţie omenească oarecare, angajată în procesul de
realizare a paradisului terestru globalist.
19. Documentul legat de „Sfânta Taină a Căsătoriei şi
impedimentele la aceasta”, prevederea de la II.5.ii deschide
calea acceptării prin iconomie a căsătoriei mixte, între
ortodocşi şi heterodocşi, şi, prin urmare, legiferează
ecumenismul la nivelul familiei. Patriarhia Georgiei a
considerat această prevedere o încălcare directă a canonului 72
a Sinodului Quinisext, enumerându-o între motivele principale
ale neparticipării sale la sinodul din Creta. Lăsarea la
latitudinea Bisericilor locale a aplicării iconomiei referitoare la
căsătoriile mixte afectează unitatea de practică canonică a
Bisericilor Ortodoxe în această problemă, creând premisele
unor grave dezordini cauzate de această decizie controversată.
În plus, prevederea potrivit căreia pentru Biserică
impedimentele la căsătorie ale legii civile sunt la fel de
importante ca şi cele ale Bisericii deschide calea (auto)obligării
Bisericii de a oficia “căsătorii” homosexuale sau măcar de a le
accepta existenţa unor astfel de “căsătorii” la nivel civil.
20.Documentul referitor la importanţa postului lasă la latitudinea
Bisericilor locale aplicarea iconomiei referitoare la ţinerea
postului (art. 7-8), ceea ce afectează practica unitară a Bisericii
în acest domeniu şi relativizează importanţa şi severitatea
sfintelor posturi.

Pentru toate aceste motive şi pentru multe altele, pe care teologi de


specialitate, le pot reliefa mai cu precizie, considerăm sinodul din
Creta o adunare eretică, iar acceptarea sa părtăşie la erezie.
Din această cauză, am decis să ne îngrădim de erezie prin
neparticipare la slujbele unde sunt pomeniţi ierarhii care s-au făcut
părtaşi deciziilor sinodului din Creta. Tâlcuirea canonului 31 Apostolic
de către cei mai mari canonişti ai lumii ortodoxe spune: “Iar câţi se
despart de episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca
cercetare, pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo
rea socoteală sau eres, unii ca aceia nu numai că cercetării
celor de mai sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor
drept slăvitori se învrednicesc, după canonul 15 al celui 1 şi 2
sobor”3. Iar ultimele două teze ale canonului 15 I-II prevăd: “Că nu
au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-învăţători. Şi
nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a izbăvi
Biserica de schisme şi împărţiri”.

Din acest motiv, considerăm că este o datorie de conştiinţă să ne


îngrădim şi noi de erezie alături de preoţii nepomenitori, rămânând
astfel în Sfânta noastră Biserică Ortodoxă Română, nefăcând
niciun pas în afara acesteia, nesusţinând niciun fel de
schismă în Biserică, nemanifestând niciun fel de atitudine
necuviincioasă faţă de conducerea acesteia. Pentru
manifestarea acestei atitudini, permise de canoanele Sfintei Biserici,
considerăm că nu se cuvine să fim supuse niciunei cercetări
disciplinare sau represiuni.

02. 12. 2016 Semnături

Monahia Grigoria Nicolau

Monahia Evpraxia Talabă

Monahia Salomeea Lucanu

Monahia Iuliana Butnaru

Monahia Calinica Formagiu

Monahia Xenia Velicu

Monahia Teodula Filip

Monahia Teodosia Curmei

Monahia Fanuria Buliga

Monahia Leontia Chirilă

Monahia Ecaterina Popa

Monahia Filoteia Filiţă

Rasofoare Iunia Burlacu

1 http://basilica.ro/relatiile-bisericii-ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-
crestine/.

2 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,


2003, p. 335.

3 Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70.


Dragostea ecumeniștilor se revarsă asupra maicilor
antiecumeniste de la mănăstirea Văratec, evacuându-le in
miez de iarnă

Astăzi, 26 ianuarie, în jurul orelor 11.00, la Mănăstirea Văratec din


judeţul Neamţ a avut loc consiliul duhovnicesc prilejuit de atitudinea
grupului de 13 maici care au întrerupt, în urmă cu câteva luni,
comuniunea cu ierarhul părtaş la erezia din Creta.

La consiliu au participat maica stareţă a mănăstirii, trei preoţi, 20 de


consiliere şi cele 13 măicuţe ortodoxe, care au refuzat comuniunea cu
episcopul părtaş la erezie.

Maicile au fost informate că li s-a acordat timp suficient “pentru a-şi


reveni din rătăcirea lor”, că procedează foarte greşit că nu fac
ascultare, că ascultarea în mănăstire este necondiţionată şi că pe ele
nu trebuie să le intereseze ce a semnat episcopul în Creta, ci plângerea
păcatelor proprii etc.

La aceste acuzaţii, maicile au răspuns cu cugetarea patristică potrivit


căreia ascultarea se face până la păcat, mai ales până la
erezie. Ignorând acest adevăr fundamental, conducerea mănăstirii le-
a pus în vedere că au încălcat, prin atitudinea lor, toate regulamentele
monahale, în ciuda faptului că acele regulamente sunt făcute pentru a
fi urmate în condiţiile în care vieţuirea în mănăstire se face în duh
ortodox, netulburat de erezie în vreun fel.

Întrebate dacă nu cumva s-au răzgândit, toate cele treisprezece


maici au răspuns că poziţia lor rămâne cea cunoscută, că ele
nu doresc să aibă nicio părtăşie cu erezia din Creta şi cu cei
ce o susţin şi o apără.

În faţa acestui refuz de compromis moral, conducerea mănăstirii a


luat decizia de a le cere maicilor să predea scofiile, interzicându-li-se
să mai poarte veşminte monahale. De asemenea, li s-a pus în
vedere ca până la data de 1 februarie să părăsească
mănăstirea, o decizie care încalcă toate normele umanitare laice, dar
şi alin. 1) al art. 896 din Codul de Procedură Civilă, care stipulează:
“Nicio evacuare din imobilele cu destinaţie de locuinţă nu
poate fi făcută de la data de 1 decembrie şi până la data de 1
martie a anului următor, decât dacă creditorul face dovada
că, în sensul dispoziţiilor legislaţiei locative, el şi familia sa
nu au la dispoziţie o locuinţă corespunzătoare ori că
debitorul şi familia sa au o altă locuinţă corespunzătoare în
care s-ar putea muta de îndată”.

Conducerea mănăstirii justifică asemenea măsură prin… riscul ca


celelalte maici din mănăstire să se contamineze de atitudinea maicilor
antiecumeniste, încercând, probabil, în felul acesta, să-şi creeze
circumstanţele prevăzute de alin. 2) al art. 896 din Codul de
Procedură Civilă, care stipulează că “Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică
în cazul evacuării persoanelor care ocupă abuziv, pe căi de fapt, fără
niciun titlu, o locuinţă, şi nici celor care au fost evacuaţi pentru
că pun în pericol relaţiile de convieţuire sau tulbură în mod
grav liniştea publică”. Dacă este aşa, s-a omis faptul că punerea în
pericol a relaţiilor de convieţuire se referă la fapte antisociale grave,
nu la protestul paşnic şi smerit faţă de o erezie manifestă în Biserică.

Astfel, cele treisprezece maici antiecumeniste din


mănăstirea Văratec au fost evacuate în miez de iarnă,
pentru ca nu cumva să contamineze şi restul aşezământului
cu gândirea şi trăirea monahală ortodoxă…

Mihai Silviu Chirilă

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/dragostea_ecumenistilor_se_r
evarsa_asupra_maicilor_antiecumeniste_de_la_manastirea_varatec
_evacuandu_le_in_miez_de_iarna/2017-01-26-296

[350]
Mitropolia Moldovei şi Bucovinei trimite maicile
antiecumeniste de la Văratec în... staţiune
balneoclimaterică pentru 60 de zile!

Joi, 26 ianuarie, conducerea Mănăstirii Văratec a luat, în cadrul


unui consiliu duhovnicesc, decizia de a sancţiona cele treisprezece
maici antiecumeniste care se opun sinodului din Creta cu dezbrăcarea
de însemnele monahale şi cu excluderea din mănăstire. În urma
apariţiei în presa online a ştirii referitoare la acest eveniment şi a
impactului pe care aceasta l-a avut în rândul credincioşilor ortodocşi
(articolul de pe ortodoxinfo.ro, de exemplu, a avut 20.310 de citiri în
doar trei zile de la publicarea ştirii), care şi-au exprimat stupefacţia
faţă de această decizie şi sprijinul faţă de maicile pedepsite pentru că
ţin cu tărie dreapta credinţă, Exarhatul Mitropoliei Moldovei şi
Bucovinei a emis o adresă către maici, pe care le-a prezentat-o pe data
de 28 ianuarie părintele exarh al Mitropoliei, arhimandritul Nichifor
Horia, împreună cu maica stareţă a mănăstirii Văratec, care, la rândul
său, şi-a manifestat surprinderea că relatarea de presă despre consiliul
duhovnicesc a apărut în presa electronică la doar câteva ore după
desfăşurarea acestuia.

Într-o atmosferă conciliantă, diferită de cea din celelalte întâlniri la


care maicile au fost invitate pentru a da socoteală pentru poziţia lor,
oficialul mitropolitan a prezentat “oferta” Exarhatului, cuprinsă în
adresa pe care le-a înmânat-o maicilor (n.n. din imaginile de mai sus).
Documentul ia notă “cu durere şi mâhnire” de “atitudinea de
îndepărtare de comuniunea de rugăciune” cu obştea Mănăstirii
Văratec, însă evită să spună o vorbă despre motivul acestei
pretinse îndepărtări: participarea la erezia ecumenistă a
ierarhului locului, prin semnarea documentelor sinodului
din Creta. În discuţia cu părintele exarh, maicile au abordat această
temă, arătând că, pentru a elimina efectele, trebuie tratată cauza
problemei, participarea ierarhului la erezia din Creta, precizând că,
atunci când ierarhul va retragerea susţinerea sa faţă de documentele
eretice ale acelui sinod, ele vor reveni imediat în comuniunea liturgică
şi în ascultarea canonică pe care o datorează în cadrul obştei. Într-un
stil care deja a devenit propriu argumentărilor bisericeşti oficiale pe
tema sinodului din Creta, este invocat canonul 80 Trulan, pentru a
justifica “ruperea comuniunii canonice şi liturgice cu Eparhia” de către
maici, ca urmare a neparticipării în trei duminici la rând la

[351]
biserică. Interpretarea dată de MMB acestui canon ignoră
câteva aspecte fundamentale, care le exonerează pe cele 13
maici de orice prevedere a canonului invocat:

1. Canonul 80 Trulan nu prevede ca monahul, laicul sau clericul să


frecventeze anumită biserică (parohială, de mănăstire etc.),
ci impune obligativitatea de a merge măcar o dată la trei
săptămâni la slujbele bisericeşti.

2. Cele treisprezece maici au fost împiedicate să participe la slujbele


oficiate în cadrul mănăstirii Văratec de o “neputinţă evidentă” (situaţie
în care prevederile canonului nu le sancţionează): pomenirea la
slujbe a ierarhului părtaş la erezia ecumenistă. Practica
neparticipării la sfintele slujbe acolo unde sunt pomeniţi ierarhii
părtaşi la erezie este consemnată de Tradiţia Bisericii Ortodoxe.
Sfântul Gherman cel Nou al Constantinopolului, de exemplu, îi sfătuia
în 1229 pe ortodocşii din Cipru: “Fugiţi cu grăbire, depărtându-vă de
preoţii care s-au plecat stăpânirii latine. Să nu vă adunaţi cu ei în
biserică, nici să primiţi din mâinile lor vreo binecuvântare. Fiindcă
este mai bine să vă rugaţi singuri în casele voastre lui Dumnezeu,
decât să vă adunaţi în biserică dimpreună cu slugarnicii
latinocugetători”1.

3. De luni de zile, cele treisprezece maici participă cu osârdie


la fiecare slujbă bisericească ţinută în această perioadă,
despre acest lucru putând depune mărturie cel puţin 400-
500 de oameni din comunitatea în care merg la biserică, care
le văd în fiecare sărbătoare la slujbe şi se bucură de buna-cuviinţă, de
smerenia, bunătatea şi hărnicia acestor vieţuitoare întru Hristos, ce
fac cinste oriunde se duc mănăstirii din care provin şi nu merită să fie
astfel răsplătite pentru conduita lor.

“Starea de schismă” în care MMB consideră că s-ar afla maicile din


cauza neparticipării lor la slujbele ţinute la Văratec este argumentată,
la fel de neconvingător, şi prin două citate din opera Sfântului Ioan
Gură de Aur şi Vasile cel Mare, cu totul rupte de contextul în care sunt
aplicate. Citatul din Sfântul Ioan Gură de Aur vorbeşte despre schismă
produsă pe orice altă temă decât erezia, iar cei ce îl folosesc ignoră
faptul că nepomenirea ierarhului pentru părtăşia sa la erezie nu este
schismă, ci apărare a Bisericii de schismă şi erezie (conform canonului
15 I-II Constantinopol), adevăr pe care Sfântul Ioan îl susţine în
scrierile sale, în care povăţuieşte: “De episcopul eretic fugi, fugi, fugi
ca de un şarpe”. Pasajul din opera Sfântului Vasile se referă la
ascultarea monahului faţă de superiorul din mănăstire în toate
activităţile spirituale specifice ale monahului, care îl ajută în urcuşul
pe scara virtuţilor (sunt citate cumpătarea şi toată osteneală
trupească). Poate cineva crede însă că Sfântul Vasile se referă aici la
ascultarea necondiţionată a monahului faţă de cel părtaş la erezie, în
condiţiile în care, în altă parte, Sfântul sfătuia: “De cei care arată
că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei
care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe
această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar
nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”2; “Se cuvine
ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce
cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt
unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le
lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine
să se întoarcă dinspre ei”3 (s.n.)? Nu putem să nu constatăm cu
părere de rău că, asemeni tuturor documentelor oficiale emise
de MMB pe această temă, şi acesta argumentează pornind de
la ideea că în Creta nu s-a produs nicio erezie şi niciun
derapaj de la dreapta credinţă şi că ierarhul locului nu are
nicio părtăşie cu vreo erezie oarecare.

Partea cea mai surprinzătoare a adresei Exarhatului este propunerea


finală ca maicile să se mute pentru 60 de zile… în staţiunea Bălţăteşti,
clădirea de acolo aparţinând Arhiepiscopiei Iaşilor, unde li se asigură
cazare, masă, rugăciune şi cele necesare traiului pentru o perioadă de
60 de zile.

Această propunere uimitoare pare a fi determinată de faptul că MMB


a înţeles că izgonind maicile din mănăstire în miezul iernii
încalcă prevederile articolului 896 din Codul de Procedură
Civilă, riscând o chemare în judecată şi oprobriul public. Contraoferta
de a le duce într-o staţiune balneoclimaterică timp de 60 de zile pare o
încercare de a contrabalansa impresia creată prin decizia de alungare
din mănăstire în plină iarnă, dar poate şi înţeleasă şi ca o strategie
prin care MMB ar putea încerca să se conformeze într-un fel
prevederii din Codul de Procedură Civilă, care cere ca cel evacuat să
aibă o locuinţă în care să locuiască la momentul evacuării, pentru a
putea fi scos din locuinţa în litigiu pe perioada 1 decembrie – 1 martie.
Este posibil ca în cazul unui refuz din partea maicilor de a accepta să
meargă în staţiune, MMB să se considere îndreptăţită, şi legal, şi
moral, să continue evacuarea propusă iniţial, pe motiv că li s-a
asigurat o altă locuinţă în momentul evacuării, dar au refuzat-o.
Aceste strategii exced însă prevederilor articolului din Codul de
Procedură Civilă, riscând să nu fie favorabile, în ochii justiţiei, celor ce
ar putea încerca să le folosească.

Necunoscutele acestei propuneri sunt:

1. De ce insistă MMB să le scoată pe maici de la Văratec pentru a le


caza într-o staţiune şi de ce nu le lasă încă 60 de zile în casele lor din
mănăstire?

2. Când începe derularea perioadei de 60 de zile, pusă la dispoziţie de


generoasa ofertă a MMB, din momentul primirii comunicatului
respectiv sau din momentul acceptării ofertei?

Până în acest moment, cele treisprezece maici au refuzat oferta de a se


muta la staţiune şi au decis să părăsească mănăstirea atunci când vor
considera de cuviinţă, iar dacă o vor face, să se ducă acolo unde le va
îndruma bunul Dumnezeu. Maicile mulţumesc tuturor credincioşilor
ortodocşi care şi-au manifestat sprijinul faţă de încercările grele prin
care trec şi îi asigură că îi poartă mereu în rugăciunile lor.

1. Arhim. Vasilios Papadakis, Străjerii Ortodoxiei, Ed. Egumeniţa,


2005, p. 215.

2. Sf. Vasile cel Mare, Patrologia Graeca, 160:101C.

3. Sf. Vasile cel Mare, Regulile morale, 72:1.

Mihai Silviu Chirilă

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/mitropolia_moldovei_si_buco
vinei_trimite_maicile_antiecumeniste_de_la_varatec_in_statiune_b
alneoclimaterica_pentru_60_de_zile/2017-01-30-302
Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din
Creta

[355]
Un an de luptă împotriva ecumenismului după ‘’sinodul’’ din
Creta

[356]
4.8 Monahia Antonia şi monahia Teodora de
la Mănăstirea Podul Bulgarului – Buzău

Monahia Antonia şi monahia Teodora de la Mănăstirea


Podul Bulgarului - Buzău, nu mai participă la slujbele
unde sunt pomeniţi ierarhii ecumenişti

Preacuvioasei Maici Ecaterina Taman

Subsemnatele , vieţuitoare în obştea mănăstirii “Sfânta


Treime ” – Podul Bulgarului din judeţul Buzău , în urma consfătuirii
de obşte din 28 decembrie 2016 , cu suflet îndurerat vă aducem la
cunoştinţă că din motive de conştiinţă şi pentru îngrădirea de erezie
nu putem reîncepe participarea la slujbele unde sunt pomeniţi
ierarhii care au luat parte la sinodul din Creta şi ierarhi care au
aprobat prin luare de cunoştinţă în cadrul sesiunii Sfântului Sinod
BOR.

03 ianuarie 2017

Monahia Antonia Coman

Monahia Teodora Măcreanu


4.9 Ieromonah Tihon Bivoleanu – Mănăstirea Petru
Vodă - Neamț

Ieromonah Tihon (măn. Petru Voda):

"Am fost judecat în sinaxa mănăstirii PE NEDREPT ŞI


TÂLHĂREŞTE FĂRĂ A SE ARĂTA ADEVĂRUL monahilor, fără a se
explica monahilor greşeala care am făcut-o (vina mea a fost că eu ca
preot am primit mărturisirea unui duhovnic batrân care a dorit să
moară cu conştiinţa împăcată dupa ce a fost înşelat să semneze acte
că se dezice de cele 4500 de semnături

ÎN SINAXA, stareţul Hariton Negrea a propus excluderea din


mănăstire a ieromonahului TIHON când canonul spune următoarele
(Nu 24 Nichifor EGUMENUL SĂ NU-I GONEASCĂ PE CĂLUGĂRI
DIN MĂNĂSTIRE. Nu se cuvine ca egumenul să scoată culionul
ucenicului şi să-l alunge pe acesta din mănăstire.) Din 45 de voturi
au fost 7 excludere, 5 abtineri, 33 de voturipentru a fi canonisit
cu canonul ales de staret care este a sluji cu toti preoti in
sobor care pomenesc episcopul semnatar in creta. În cazul in
care ieromonahul Tihon nu va sluji (SI NU SE VA LEPADA DE
ADEVAR) ATUNCI VA FI DAT AFARA. DIN 80 de calugari au
fost prezenti doar 45.

Prima măsură pentru a mă prigoni a fost că am fost depărtat din


biserică sâmbătă de la pomelnice pentru a fi izolat de popor și pentru
a nu putea pe viitor a spune credincioșilor adevărul de credință.
"Avem această datorie". Patriarhul Daniel le cere preoților să-și facă
pagini de Facebook, dar le transmite și
un avertisment. http://stirileprotv.ro/…/avem-aceasta-
datorie- patriarhul-da…

Astfel, Legea 489/2006 a Cultelor prevede: “Art. 5 1) În activitatea


lor, cultele, asociaţiile religioase şi grupările religioase au obligaţia
să respecte Constituţia şi legile ţării şi să nu aducă atingere…
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”. Această
respectare a drepturilor omului trebuie să includă şi respectarea
dreptului fundamental al omului de a-şi exprima propriile gânduri,
consemnat în art. 30 din Constituţia României: “Art. 30 (1):
Libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor şi
libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin
imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public
sunt inviolabile. (2) Cenzura de orice fel este interzisă. (s.n.)”

Decizia SINAXEI mănăstirii riscă să încalce, în ceea ce mă priveşte,


ambele principii constituţionale enunţate mai sus. Din această
perspectivă, se cuvine să reamintesc că chiar şi Decizia Sinaxei este
ţinută de obligaţia de a respecta drepturile fundamentale ale celor
cărora li se aplică, conform art. 17 1) din Legea Cultelor:
“Recunoaşterea statutelor şi codurilor canonice se acordă în măsura
în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor securităţii
publice, ordinii, sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului”.
Ieromonahul Tihon îl roagă pe starețul măn. Petru Vodă să
onoreze amintirea Părintelui Iustin întrerupând pomenirea
şi sprijinind Schitul Rădeni

Preacuvioase Părinte Stareţ,

Subsemnatul, ieromonah Tihon Bivoleanu, respectuos vă aduc la


cunoştinţă că am întrerupt pomenirea Mitropolitului Teofan la sfintele
slujbe, ca urmare a participării Înaltpreasfinţiei sale la sinodul din
Creta şi a aprobării documentelor cu caracter eretic adoptate acolo.

Motivele teologice care m-au determinat să iau această decizie sunt:

1. Sinodul a fost organizat după criterii care ţin mai mult de


organizaţiile politice lumeşti decât de tradiţia sinoadelor
ecumenice ale Bisericii Ortodoxe. Sistemul de reprezentare nu a
ţinut seama de egalitatea de har a episcopilor, dând drept de
vot doar patriarhilor[1], ceilalţi episcopi participând la vot în
interiorul delegaţiei fiecărei Biserici, după un sistem al
“majorităţii interne”, care a făcut ca orice opoziţie faţă de
deciziile acestui sinod să fie anihilată (în delegaţia sârbă, de
exemplu, cea mai mare parte a episcopilor a votat contra
documentului Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii
creştine, iar votul final al patriarhului a fost în favoarea
documentului respectiv[2]).
2. Sinodul s-a dorit o “afirmare a sinodalităţii ortodoxe”, în
schimb a eşuat într-o manifestare a disensiunilor din interiorul
Ortodoxiei, provocate, din păcate, de raţiuni teologice ce ţin de
conţinutul eretic al documentelor propuse spre aprobare,
determinând patru delegaţii să nu ia parte la lucrările acestuia.
3. Spre deosebire de toate celelalte sinoade ecumenice, acest
sinod nu a stabilit o graniţă între Ortodoxie şi erezie,
dimpotrivă a şters-o, prin faptul că nu a condamnat niciuna
dintre ereziile apărute de la ultimul sinod ecumenic, ci a
legiferat conlucrarea Bisericii Ortodoxe cu toate
ereziile existente actualmente în lumea creştină.
4. Sinodul a avut un mesaj dublu, pe de o parte, pentru ortodocşi,
pe care i-a asigurat de caracterul ortodox al dezbaterilor şi
documentelor aprobate, şi, pe de altă parte, pentru partenerii

[360]
de dialog ecumenist, pe care i-a asigurat că Biserica Ortodoxă
îşi respectă angajamentele asumate prin semnarea unor
documente ecumeniste anterioare, ţinute departe de opinia
publică ortodoxă.
5. Sinodul nu a rezolvat niciuna dintre problemele actuale ale
creştinilor ortodocşi din lume, confruntaţi cu secularizarea
agresivă, cu agresiunea sprijinită de stat asupra modului creştin
de viaţă, cu avansul periculos al tehnologiei biometrice, care
riscă să îngrădească şi chiar să distrugă libertatea personală, cu
avansul extrem de periculos al anumitor forme de tehnologie
care dezumanizează şi pun în pericol identitatea şi demnitatea
umană etc. Preocuparea pentru problemele creştinilor
ortodocşi a fost invers proporţională cu cea faţă de conlucrarea
cu ereticii şi schismaticii, în ciuda faptului că colaborarea cu
aceştia din urmă este osândită şi interzisă de sfintele canoane
ale Bisericii.
6. Sinodul a aprobat ecumenismul ca modalitate de
gândire eclesiologică şi de misiune în raport cu ereticii
şi schismaticii din afara Bisericii. Deşi a fost condamnat
de către cei mai mari sfinţi părinţi ai secolului XX: sfântul
Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul Ioan
Maximovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, sfântul Paisie
Aghioritul, de sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil
(anatemă confirmată şi de către Biserica Ortodoxă Rusă, odată
cu unirea acesteia cu Biserica Rusă din Exil), de către
Conferinţa Panortodoxă de la Moscova din 1948, de către
Mitropolitul Serafim al Pireului şi de alţi mari teologi
contemporani ca erezie şi panerezie, ecumenismul a fost
adoptat de către sinodul din Creta ca singura manieră de
relaţionare cu cei din afara Bisericii.
7. Sinodul a promovat ideea că dialogul cu ereticii este o practică
dintotdeauna a Bisericii, afirmaţie lipsită de orice bază
teologică sau istorică, deoarece Biserica a dialogat doar cu
ereticii care doresc să revină la Ortodoxie şi vor să afle ce să
facă spre a se mântui, nu a negociat niciodată doctrina ortodoxă
cu ereticii. Sfântul apostol Pavel învaţă că “de omul eretic, după
întâia şi a doua mustrare, depărtează-te” (Tit 3,10).
8. S-a admis “denumirea istorică de biserici” acordată
ereticilor. Această eroare eclesiologică fundamentală
este o recunoaştere în mod eretic a unui caracter

[361]
eclesiologic ereziilor şi schismelor. Prin aceasta, Biserica
Ortodoxă şi-a însuşit doctrina romano-catolică promovată de
Conciliul II Vatican referitoare la “bisericile nedepline”, pe
filiera premisei IV.4 aDeclaraţiei de la Toronto, care spune:
“Apartenenţa la Consiliul Mondial nu implică faptul că
bisericile trebuie să privească celelalte biserici ca biserici în
adevăratul şi deplinul sens al cuvântului”. Această premisă
susţine ideea eretică potrivit căreia există o Biserică deplină, în
cazul nostru Biserica Ortodoxă, în cazul Conciliului II Vatican,
“Biserica” Romano-Catolică, şi mai multe “biserici nedepline”.
În realitate, există o singură Biserică deplină, Biserica
Ortodoxă, şi mai multe erezii şi schisme, care sunt în
afara Bisericii şi nu pot aspira la statutul de Biserică.
Acest adevăr este stabilit clar de către Sfinţii Părinţi, fiind
definit succint de către Sfântul Simeon Noul Teolog: “Biserică
sobornicească (universală) este adunarea dreptslăvitorilor care
mărturisesc credinţa ortodoxă”[3]; “adevărata Biserică este
unirea întru adunare a dreptslăvitorilor din toată
lumea”[4] Despre faptul că ereziile nu pot fi numite “biserici”
ne vorbeşte şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, în Cateheza XVIII,
în care spune: “Cuvântul «biserică» are multe sensuri... Cineva
ar putea afirma că, propriu vorbind şi adevărat, şi adunarea
celor răi, a ereticilor... este tot biserică; împotriva acestei
afirmaţii Simbolul credinţei te-a întărit şi ţi-a predat
acest articol de credinţă: Într-una sfântă, sobornicească şi
apostolească Biserică, ca să fugi de adunările lor spurcate
şi să rămâi pururea în sfânta, sobornicească
Biserică în care ai fost renăscut. Când te duci într-un oraş, nu
întreba numai: «Unde este casa Domnului?», pentru că şi
celelalte erezii ale necredincioşilor îndrăznesc să numească
vizuinele lor case ale Domnului, nici nu întreba numai: «Unde
este biserica?», ci: «Unde este biserica cea
sobornicească?»”[5] (s.n.). Termenul “biserică” nu poate fi
atribuit ereziilor şi schismelor fără a le atribui şi o anumită
bisericitate, întrucât un lucru nu poate fi denumit într-un
anumit fel fără ca el să aibă anumite caracteristici care să
impună denumirea respectivă. Expresia “biserici eterodoxe”
este un nonsens, deoarece ea presupune existenţa unui Iisus
ortodox, Capul Bisericii Ortodoxe, şi a unuia eterodox, care să
conducă acele erezii şi schisme, concluzie cu desăvârşire
eretică.
9. Sinodul a vorbit excesiv despre “unitatea creştinilor”, “refacerea
unităţii creştinilor”, sugerând că scopul misionar al Bisericii
Ortodoxe în dialogurile ecumeniste este mărturisirea mesajului
creştin ortodox în rândul acelor erezii şi schisme. În realitate,
discuţiile se poartă exclusiv cu conducătorii ereziilor şi
schismelor respective, iar pretinsa refacere a “unităţii
creştinilor” este de fapt un proiect de unire sincretistă între
Ortodoxie şi toate ereziile şi schismele din afara ei. Unitatea
creştinilor se manifestă deplin în interiorul Bisericii Ortodoxe,
iar în ceea ce îi priveşte pe eretici şi schismatici, ei se pot uni cu
Biserica Ortodoxă doar prin întoarcerea la Ortodoxie, prin
lepădarea de erezie, pocăinţă, botez şi mărturisire şi trăire a
dreptei credinţe.
10. Sinodul a aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la
Toronto şi le-a transformat în izvoare de drept bisericesc
ortodox. Cele două documente ecumeniste sunt pilonii pe care
se sprijină întregul demers la Consiliului Mondial al
Bisericii.Constituţia CMB impune principiul eretic al
minimalismului dogmatic ca mod de realizare a “unităţii
creştinilor”, acreditând că pentru a participa la CMB în calitate
de “biserică” tot ce se cere este mărturisirea credinţei în Hristos
Mântuitorul, aşa cum Îl propovăduiesc Scripturile (principiul
protestant sola Scriptura), fără a conta cum Îl învaţă şi sfintele
sinoade ecumenice, care explicitează Scripturile, clarificând
Taina Treimii şi Taina Întrupării, şi în Sfânta Treime, Tatăl,
Fiul şi Duhul Sfânt. Adaosul “aşa cum este mărturisită de către
Sinodul Niceo-Constantinopolitan” aparţine sinodalilor din
Creta, ea nefiind impusă de către Consiliul Mondial al
Bisericilor. La rândul său, Declaraţia de la Torontoconţine
premise eclesiologice eretice, de inspiraţie protestantă, pe care
sinodul din Creta le consideră “de importanţă capitală pentru
participarea BO la Consiliul Mondial al Bisericilor”. Aşa cum se
vede din formularea articolului 19 a documentului Relaţiile
Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine[6], sinodul a
aprobat toate premisele eclesiologice eretice ale Declaraţiei.
Dacă ar fi aprobat doar premisele citate în text, ar fi trebuit să
facă o precizare în acest sens, de exemplu: „Ele au convingerea
profundă că următoarele două (ulterior, patru) premise
ale Declaraţiei de la Toronto sunt de o importanţă capitală
pentru participarea Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al
Bisericii, însă nu le acceptă pe cele care nu au un
caracter ortodox”. În schimb, textul face o referire generală
la premisele eclesiologice ale Declaraţiei, iar faptul că în
documentul presinodal este citată o singură premisă şi este
parafrazată încă una, iar în documentul final sunt citate două şi
parafrazate alte două arată că au fost aprobate toate premisele,
însă au fost citate dintre ele doar cele necesare argumentării
textului sinodal (de exemplu, premisa IV.4 a fost introdusă
pentru a explica expresia “biserici eterodoxe” din articolul 6 al
documentului). Altfel, cum se poate înţelege că documentul
presinodal aproba doar două premise, iar în forma finală a mai
inclus încă două dintre cele care iniţial nu erau considerate în
acord cu eclesiologia ortodoxă? Chiar dacă am admite ideea că
au fost acceptate doar cele citate sau parafrazate în textul
sinodal, acestea ridică probleme grave, deoarece prima
postulează ideea că Consiliul Mondial al Bisericilor “realizează
un contact viu între biserici”, promovând “studiul şi dezbaterea
problemelor ce privesc unitatea Bisericii”[7] (premisa III.2),
fără a ne spune la ce face referire expresia “unitatea Bisericii”.
Este vorba despre unitatea Bisericii Ortodoxe pentru care luptă
CMB? Are Biserica Ortodoxă nevoie de refacerea unităţii sale
interne? Premisa care spune că admiterea în Consiliul Mondial
nu înseamnă că bisericile membre trebuie să vadă în celelalte
biserici în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, aprobată
pentru a argumenta faptul că sinodul recunoaşte denumirea de
biserici ereziilor fără a le recunoaşte şi caracterul eclesial deplin
(un nonsens, în realitate), anihilează complet
mărturisirea ortodoxă a unicităţii, sobornicităţii,
apostolicităţii şi sfinţeniei Bisericii Ortodoxe,
deoarece permite tuturor membrelor CMB să judece şi
să afirme, după propria lor eclesiologie, dacă Biserica
Ortodoxă este Biserică în deplinul sens al cuvântului
sau nu. Astfel de relativizare a caracterului eclesial al
Bisericii Ortodoxe este eretică.
11. Acceptarea Declaraţiei de la Toronto implică acceptarea ideii
expuse în premisa IV.3, că “apartenenţa la Biserica universală
este mai cuprinzătoare decât apartenenţa la propriul corp
eclesial”, “toate Bisericile creştine afirmă că nu există identitate
completă între apartenenţa la Biserica Universală şi
apartenenţa la propria Biserică”, adică Biserica Universală este
mai cuprinzătoare decât Biserica Ortodoxă. Această idee
protestantă este eretică. De asemenea, conform premisei
IV.5, “bisericile membre recunosc în alte biserici elemente ale
Bisericii adevărate”. Cu alte cuvinte, conform acestei premise,
membrele CMB recunosc reciproc existenţa unor taine, a
predicării cuvântului şi a învăţăturii Scripturii. Or, tainele şi
predicarea eretice nu pot fi recunoscute de către Biserica
Ortodoxă.
12.Documentul referitor la posturile ortodoxe permite anumite
pogorăminte în cadrul posturilor, care să fie decise de Bisericile
locale, slăbind astfel unitatea de practică în cadrul Ortodoxiei.
Acceptarea ideii că Biserica Ortodoxă respectă în egală măsură
impedimentele civile şi pe cele religioase la cununie deschide
calea acceptării căsătoriilor homosexuale, în ciuda condamnării
lor în interiorul documentului, deoarece există riscul ca
însoţirile homosexuale să se reglementeze de către legea civilă
prin înlăturarea impedimentului la căsătorie al apartenenţei la
acelaşi sex.
13.Documentul referitor la Sfânta Taină a Cununiei permite
căsătoriile mixte între ortodocşi şi eterodocşi, slăbind practica
unitară ortodoxă în acest domeniu, deoarece deciziile sunt
lăsate la latitudinea Bisericilor locale, şi introduce ecumenismul
la nivel de familie, considerând familie unirea dintre ortodocşi
şi eretici.
14.Documentul referitor la relaţiile Bisericii Ortodoxe cu lumea
contemporană face concesii inacceptabile religiei panteiste New
Age, prin accentul pus pe implicarea Bisericii Ortodoxe în
proiecte ecologice internaţionale, ştiut fiind că ecologia este
arma ideologică a New Age. De asemenea, pe această linie se
înscrie şi aprobarea zilei de 1 septembrie ca zi de rugăciune
pentru mediu şi de rugăciune pentru mediu, împreună cu
romano-catolicii, care, au proclamat şi ei această zi de
rugăciune pentru creaţie.

Pentru toate aceste motive, am considerat hotărârile sinodului din


Creta eretice, în contradicţie cu Sfintele Sinoade Ecumenice şi cu
învăţătura Sfinţilor Părinţi, şi am urmat paşii prescrişi de sfintele
canoane pentru a mă îngrădi de această erezie prin nemaipomenirea
ierarhului care s-a făcut părtaş la sinodul din Creta.

Această măsură este permisă de canoanele 31 apostolic şi 15 I-II


Constantinopol. Canonul 31 apostolic prevede că preotul să se
caterisească, dacă se desparte de episcopul său “nicio vină ştiind
asupra episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate”, însă dacă
ştie o astfel de vină, preotul are voie să se despartă de episcopul care
învaţă eretic, conform canonului, explicat de tâlcuirea sa din Pidalion:
“Iar câţi se despart de episcopul lor mai înainte de sinodiceasca
cercetare pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea
socoteală sau vreun eres, unii ca aceştia nu numai că certării celor mai
de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se
învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor”[8].

Profesorul de Drept canonic arhid. prof. dr. Ioan N. Floca


interpretează acest canon în maniera următoare: “Se apreciază că şi
complicii clericilor schismatici cad sub aceeaşi pedeapsă, bineînţeles
dacă aceştia nu se despart de episcopul lor din motive
întemeiate, cum ar fi abaterea episcopului de la dreapta
credinţă şi de la comportarea după dreptate. Din textul canonului
rezultă că, în asemenea cazuri, clericii sunt liberi să se
despartă de episcopul lor, adică să iasă de sub ascultarea
lui. În alte texte canonice se prevede că dacă un cleric constată că
episcopul său profesează vreo erezie, este liber să se
despartă de acesta fără nicio formalitate (can. 15 I-II),
pentru că nu se desparte de un episcop, ci de o erezie”[9]. Din
această explicaţie rezultă că în cazul abaterii episcopului de la dreapta
credinţă clericii sunt liberi să se despartă de episcopul lor prin
nepomenire şi să iasă de sub ascultarea acestuia. Interpretând
prevederea canonului 15 I-II, profesorul afirmă că în această situaţie
preotul se poate despărţi de episcopul părtaş la erezie fără nicio
formalitate, adică fără să ia în calcul dacă episcopul se află sau nu în
comuniune cu alţi episcopi sau cu alte biserici, scuză care s-a invocat
mereu de când a început această stare de părtăşie la erezie a
episcopilor după sinodul cretan, sau să aştepte un sinod care să judece
această părtăşie la erezie a episcopului. Foarte importantă este şi
precizarea că prin nepomenire, preotul nu se desparte de
episcop, ci de erezia propovăduită de acesta.
Canonul 15 I-II are două părţi. Prima vorbeşte despre schisma care se
creează atunci când patriarhul nu mai este pomenit de către
mitropoliţi din alte motive decât erezia; această parte este în
continuarea canoanelor 13 şi 14 I-II şi se referă la despărţirea de
episcop “pentru oarecari vinovăţii”, adică pentru orice vinovăţie în
afară de erezie. Cea de-a doua parte a canonului vorbeşte despre o
situaţie excepţională, aplicabilă tuturor celor menţionaţi de către
canoanele 13, 14 şi 15 (prima parte): situaţia în care episcopul
nepomenit învaţă ceva potrivnic sfintelor sinoade ecumenice sau
Sfinţilor Părinţi. Tâlcuirea dinPidalion interpretează acest canon în
felul următor: “Iar dacă întâi şezătorii cei numiţi ar fi eretici şi eresul
lor s-ar propovădui întru arătare, şi supuşii lor pentru aceasta se
despart de ei mai înainte de sinodiceasca judecată pentru eresul acela,
unii ca aceştia despărţindu-se de unii ca aceia nu numai nu se
osândesc, ci şi de cinstea cea cuvenită ca nişte dreptslăvitori sunt
vrednici. Că nu au pricinuit schismă Bisericii cu osândirea
aceasta, ci mai ales o au slobozit de schismă şi eresul
minciuno-episcopilor acelora”[10]. Din această interpretare
aflăm că preotul se poate despărţi de episcop prin nemaipomenire
înainte de cercetarea sinodală a vinovăţiei episcopului, fără a putea fi
sancţionat pentru aceasta, trebuind, dimpotrivă, cinstit ca apărător al
Ortodoxiei şi că nepomenirea episcopului pentru motivul
participării acestuia la o erezie nu poate fi considerată
schismă, fiind de fapt o apărare a Bisericii de schismă.

Părintele profesor Floca interpretează acest canon astfel: “În cazul în


care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură
eretică, atunci clericii au dreptul şi datoria de a se
despărţi imediat de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi
sancţionaţi, dar vor fi şi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel
vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia” (s.n.)[11]. Din
această tâlcuire aflăm că preotul are dreptul şi datoria de a se
despărţi de episcopul eretic imediat, că nu poate fi sancţionat,
deoarece a condamnat legal pe cel vinovat. Mai aflăm şi
că nepomenirea ierarhului nu este o revoltă contra
acestuia, ci o despărţire de erezie.

Întreaga Sfântă Tradiţie ne vorbeşte despre importanţa pe care o are


episcopul în viaţa Bisericii. Acest statut central al episcopului
presupune însă o condiţie sine qua non: episcopul trebuie să
înveţe ortodox. Cât timp propovăduieşte ortodox, orice separare de
el prin nepomenire este schismă. În momentul în care însă el devine
părtaş la erezie, separarea de el nu este schismă, ci apărare a Bisericii
de schismă.

Despre necesitatea separării prin nepomenire de episcopul părtaş la


erezie ne vorbesc Sfinţii Părinţi: Sfântul Ioan Gură de Aur spune:
„Dacă episcopul tău este eretic, fugi, fugi, fugi ca de la foc şi
ca de la un şarpe”. Sfântul Ignatie Teoforul: „Dacă episcopul tău
ar învăţa orice în afara orânduielii date, chiar de trăieşte în
curăţie, sau de săvârşeşte semne, sau de prooroceşte, să îţi
fie ţie ca un lup în blană de oaie, căci lucrează nimicirea
sufletelor.Sfântul Marcu al Efesului: „Toţi Dascălii Bisericii, toate
Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de
cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”. Sfântul
Nicodim Aghioritul: ”Se cuvine să ne îngrădim pe noi înșine și să ne
separăm de episcopii care în chip vădit, stăruie în greșeală, privitor la
cele ce țin de Credință și de Adevăr, așadar se vădesc a fi eretici sau
nedrepți”. Sfântul Maxim Mărturisitorul: “Chiar dacă tot
Universul va fi în comuniune cu Patriarhul, eu nu voi fi în
comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel
spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip,
aducând ceva nou în credinţă (Galateni 1,8)”[12].

Istoria Bisericii consemnează situaţii de sfinţi care s-au despărţit de


episcopii lor: sfântul Ioan Damaschin, Sfântul Teodor Studitul,
părinţii din Sfântul Munte din vremea patriarhului Ioan Veccos,
sfântul Marcu Eugenicul, sfântul Paisie Aghioritul şi alţii.

Despărţirea de episcopul eretic nu face ca liturghia să nu mai fie


validă, cum afirmă unii, deoarece, dacă ar fi astfel, atunci Sfinţii
Părinţi nu ar mai fi statornicit canoanele 31 apostolic şi 15 I-II.
Episcopul este cel prin care se transmite harul Duhului Sfânt, însă nu
este el sursa acestui har, ci Hristos.

Pentru toate aceste considerente, vă rog să binevoiţi a-mi accepta


poziţia faţă de sinodul din Creta, admiţând că întreruperea pomeniri
ierarhului nu este o revoltă contra Înaltpreasfinţitului nostru
Mitropolit Teofan, ci o măsură de apărare contra ereziei din Creta, că
prin această măsură atrag atenţia asupra infestării cu erezia
ecumenistă şi îi ofer Înaltpreasfinţiei Sale timpul de care are nevoie
pentru a lua măsurile ce se impun, în vedere eliminării consecinţelor
adoptării documentelor eretice ale sinodului. Pentru această poziţie nu
trebuie să fiu persecutat în niciun fel, ci trebuie să mi se ofere
posibilitatea de a-mi săvârşi misiunea de ieromonah fără nicio
constrângere administrativă sau de altă natură.

Vă solicit să onoraţi amintirea şi moştenirea iubitului nostru Părinte


Iustin şi să participaţi activ la lupta împotriva ecumenismului şi a
sinodului eretic din Creta, întrerupând pomenirea ierarhului în
întreaga mănăstire Petru Vodă şi sprijinind Schitul “Sfânta Cuvioasă
Parascheva” din Rădeni, care a fost clădit tot cu binecuvântarea
Părintelui şi duce, în acest moment, lupta cea bună pentru apărarea
credinţei ortodoxe.

09.01.2017 Cu respect,

Ieromonah Tihon Bivoleanu

Susţinători:

Monah Averchie Capră

Monah Pamfil Bonaci

Preacuvioşiei Sale Arhimandrit Hariton Negrea, Stareţul Mănăstirii


Petru Vodă

[1]http://basilica.ro/regulamentul-de-organizare-si-functionare-a-
sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-ortodoxe/.
[2]http://prieteniisfantuluiefrem.ro/2016/10/07/scrisoarea-nr-21-
nu-recunosc-adunarea-din-creta-un-alt-fel-de-vals-vienez/.

[3] Sfântul Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, Erminia


dumnezeiescului simbol al credinţei ortodoxe, EIBMBOR, Bucureşti,
2010, p. 93.

[4] Ibidem.

[5] Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheze, EIBMBOR, Bucureşti,


2003, p. 335.

[6]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-
ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[7]http://basilica.ro/sfantul-si-marele-sinod-relatiile-bisericii-
ortodoxe-cu-ansamblul-lumii-crestine-document-oficial/.

[8] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura “Credinţa


Strămoşească”, 2007, p. 70.

[9] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note
şi comentarii, f.e., Sibiu, 2005, p. 26.

[10] Ibidem.

[11] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, op. cit., p. 347.

[12] http://www.aparatorul.md/fragmente-din-procesul-intentat-de-
patriarhia-constantinopolului-sfantului-maxim-marturisitorul-
pentru-ca-a-rupt-comuniunea-cu-ea-2/.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/ierom_tihon_il_roaga_pe_star
etul_man_petru_voda_sa_onoreze_amintirea_parintelui_iustin_int
rerupand_pomenirea_si_sprijinind_schitul_radeni/2017-01-10-274

[370]
Ieromonah Tihon: Tolerarea ereziei până la “limita
Potirului comun”, o scuză mincinoasă pentru amânarea
luptei

Preacuvioase părinte stareţ,

Am citit cu tristeţe şi cu jenă profundă răspunsul pe care l-aţi


publicat ca urmare a primirii scrisorii prin care vă rugam să onoraţi
amintirea şi moştenirea Părintelui Iustin şi să vă implicaţi în mod real
în combaterea ereziei ecumeniste, prin întreruperea pomenirii în
întreaga mănăstire Petru Vodă şi prin sprijinirea luptei pe care o duce
de luni de zile Schitul “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rădeni,
întemeiat tot cu binecuvântarea iubitului nostru Părinte, pentru a
duce mai departe lupta în care preacuvioşia voastră refuzaţi să vă
angajaţi acum.

Am citit cele patru pagini cu tristeţe, pentru că mi s-a părut


dureros ca un stareţ al unei mănăstiri ortodoxe cu o tradiţie ca cea a
mănăstirii Petru Vodă să răspundă cu un atac la persoană nedemn
unei scrisori teologice, scrise cu bună cuviinţă, cu argumente teologice
pertinente şi cu dorinţă sinceră de a sluji adevărul şi adevărata
credinţă. Am citit-o cu jenă profundă, pentru că semnătura de pe acea
scrisoare este a stareţului din mănăstirea mea de metanie. Şi-l poate
cineva închipui pe înaintestătătorul pe scaunul de stareţ al mănăstirii
Petru Vodă, duhovnicul românilor Iustin Pârvu, martirul închisorilor
comuniste, ctitorul lăcaşului care ne adăposteşte astăzi pe toţi
răspunzând unei scrisori teologice care reclamă căderea Bisericii
noastre într-o periculoasă părtăşie la erezia ereziilor, ecumenismul, cu
un “cazier” al autorului scrisorii, în care sunt enumerate păcate
omeneşti de-a valma cu calomnii josnice, în speranţa că,
discreditându-l pe cel ce a tras semnalul de alarmă, pericolul va
dispărea de la sine? Şi-l închipuie cineva pe părintele Iustin, cel ce, cu
chipul blând, i-a sfătuit pe ucenici “să nu ne răzbunaţi” pentru
suferinţele îndurate de la regimul satanist comunist, participând la
judecata ad-hoc a celui dintâi dintre păcătoşi (cf. 1Tim. 1,15), care sunt

[371]
eu, din postura celui ce are scrise cu conştiinciozitate toate păcatele,
pentru a se târgui cu ele pentru sufletul păcătosului? Evident, nu.

Nu voi răspunde acuzaţiilor în cascadă ce mi s-au adus, întrucât ele


sunt simple afirmaţii, pentru care ar trebui să îl credem pe cel ce le
face. Chiar şi dreptatea omenească impune celui ce face acuzaţiile să le
şi dovedească, cel acuzat fiind obligat să se dezvinovăţească doar în
faţa unor evidenţe clare. Cât timp calomniile pe care le-aţi rostit la
adresa mea sunt sprijinite pe afirmaţii generale sau pe “martori” care
participă la acest “proces” doar cu iniţialele numelor lor reale,
consider că nu se cuvine să spun mai multe despre această parte a
scrisorii dumneavoastră, lăsându-i pe cititorii ei, mai ales pe cei ce mă
cunosc personal, să îşi facă o părere personală despre onestitatea cu
care ea a fost scrisă. Pe parcursul acestor rânduri voi dezvălui şi
motivul care v-a împins să denigraţi un slujitor al altarului, contrar
sfintelor canoane, în văzul tuturor.

Mă voi referi în acest răspuns doar la puţinele lucruri din scrisoarea


dumneavoastră care merită cu adevărat atenţie.

Voi analiza mai întâi singura afirmaţie adevărată din toată scrisoarea
dumneavoastră: recunoaşterea faptului că există “anumite
abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”.

Din păcate până şi acest adevăr este alăturat unei afirmaţii nesusţinute
de fapte: “nimeni din Mănăstire nu este de acord cu anumite
abateri de la învăţătura Bisericii exprimate în Creta”. Textul scrisorii
sfinţiei voastre arată că cel puţin o persoană din Mănăstire este de
acord cu acele abateri, de vreme ce nu este dispus să facă nimic pentru
a le îndrepta.

Afirmaţia că la Creta au avut loc “anumite abateri de la învăţătura


Bisericii” se traduce în limbaj dogmatic şi canonic astfel: “în Creta s-a
căzut în erezie”, deoarece expresia edulcorată “abateri de la învăţătura
Bisericii” este definiţia clasică a termenului “erezie”. Prin urmare,
singura afirmaţie reală din scrisoarea sfinţiei voastre este: în Creta s-
a căzut în erezie.

Este de la sine înţeles că “anumitele abateri de la învăţătura Bisericii”


nu s-au putut exprima, ca să zicem aşa, pe ele însele în Creta, ci au fost
formulate şi exprimate de către participanţii la acest sinod. Aceşti
participanţi au formulat textele cu abateri de la învăţătura Bisericii, le-
au semnat, le-au adus în Biserica locală, “au luat notă” de faptul că ele
sunt o mărturisire ortodoxă de credinţă, le-au impus Bisericii şi le
apără în continuare, motivând că acele abateri sunt de fapt expresie a
“ecumenismului lucid”, pe care susţineţi sfinţia voastră că doriţi să îl
anatemizaţi.

Unul dintre participanţii la sinodul din Creta, care “a exprimat


anumite abateri de la învăţătura Bisericii” este şi ierarhul nostru,
Înaltpreasfinţitul Teofan, care, odată întors în ţară, a fost rugat
insistent să se dezică de acele abateri şi să le anatemizeze, însă a
refuzat constant să facă acest lucru. Ca urmare a discuţiilor repetate cu
Înaltpreasfinţia Sa şi a refuzului repetat de a se dezice de abaterile pe
care le menţionaţi, mai mulţi preoţi şi ieromonahi au decis să aplice
canoanele 31 apostolic şi 15 I-II, care reglementează exact o astfel de
situaţie.

Nici în canonul 31 apostolic, nici în canonul 15 I-II nu se face nicio


referire la procedura pe care o invocaţi sfinţia voastră cu privire la
modul în care trebuie să reacţioneze un preot care constată că
episcopul său participă la o erezie, ci se spune clar că atunci când
preotul îl aude pe episcopul său predicând un eres, dacă vreţi
“anumite abateri de la învăţătura Bisericii”, el poate şiare datoria să
se despartă imediat şi fără nicio formalitate de episcopul său prin
nepomenire, înainte de sinodala cercetare a eresului respectiv,
iar acest gest al său nu poate fi supus niciunui fel de
sancţiuni, deoarece prin aceasta, el nu se desparte de episcop, ci
de erezie, nu se revoltă împotriva episcopului şi nu se află în
schismă[1], deoarece motivul invocat de el nu este una dintre
“vinovăţiile oarecare”, despre care vorbeşte canonul şi care conduce la
schismă, ci este singurul motiv pentru care preotul are voie să se
despartă de episcopul său prin nepomenire: părtăşia la erezie a
episcopului.

Procedura pe care o imaginaţi sfinţia voastră în pagina a patra a tristei


epistole pe care aţi scris-o la ceas de noapte (care se vede că nu v-a fost
deloc un sfetnic bun) cu privire la acuzele aduse episcopilor nu pare
inspirată din sfintele canoane, sau mai precis, pare o compilaţie a mai
multor canoane, interpretate într-o manieră personală. Întrucât nu aţi
binevoit să ne indicaţi precis ce canoane prevăd procedura pe care aţi
expus-o, îmi rămâne să încerc să aproximez eu o încadrare canonică a
acesteia, cu speranţa că voi reuşi să o fac, pentru a înţelege cu această
ocazie ce anume canoane nu am respectat în opinia sfinţiei voastre.

Mai întâi spuneţi că “dacă aş fi respectat Predania” şi sfintele canoane,


aş fi adus acuza episcopului în scris în mod personal, iar nu public.
Canonul 6 al sinodului al II-lea ecumenic spune că acuza se aduce mai
întâi “la toţi episcopii eparhiei (mitropoliei)”, iar dacă aceia nu sunt de
competenţă pentru a rezolva problema se merge la episcopii
diocezei[2], iar în ultimă instanţă acuza este adusă în faţa sinodului
ecumenic. Potrivit canonului 107 al sinodului local Cartagina, “un
episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii”[3].
Este evident de aici că o acuză la adresa unui episcop nu se poate
supune spre rezolvare episcopului respectiv, indiferent dacă o aducem
de o sută de ori, nu de trei ori, cum propuneţi sfinţia voastră, pentru
că episcopul nu are competenţa de a rezolva o plângere adusă
împotriva sa. În tâlcuirea la canonul 74 apostolic, canonistul arhid.
prof. dr. Ioan N. Floca explică: “acuza împotriva episcopului se
înaintează mitropolitului şi/sau patriarhului, rânduiala fiind ca ea să
se adreseze căpeteniei sinodului de care depinde episcopul în cauză
(can. 6 II ec, 19 Cartagina)”[4].

Canonul 74 apostolic spune că episcopul pârât “pentru oarece” de “un


om de încredere” să fie chemat de către episcopii ceilalţi de trei ori, iar
dacă nu se supune, să fie judecat în lipsă. Nu acuzatorul trebuie să
meargă la forul superior până la trei ori, ci episcopul pârât poate fi
chemat de până la trei ori, după care se pronunţă sentinţa în lipsă[5].

În canonul 74 există două elemente pe care doresc să le analizez, unul


pe care v-aţi clădit sfinţia voastră toată demonstraţia,
celălalt care v-o distruge complet. Expresia “om de încredere”
are în vedere calităţile morale şi religioase pe care trebuie să le
îndeplinească cel ce aduce plângerea contra episcopului. Canonul 6 al
sinodului al II-lea ecumenic spune că pentru oarecare pâră
bisericească acuzaţia trebuie formulată de oameni care au o reputaţie
creştină bună: nu sunt excomunicaţi, sau schismatici, sau eretici, sau
cu un comportament imoral dovedit.
Aţi procedat la întregul rechizitoriu din primele pagini
împotriva mea din dorinţa de a argumenta, cu ajutorul
prevederilor canonice referitoare la condiţia morală a celui
ce aduce acuze episcopului, că ceea ce consideraţi a fi o
acuză a mea la adresa episcopului nu poate fi luată în
considerare de nicio instanţă de judecată bisericească,
deoarece eu nu sunt ceea ce canonul 74 numeşte un “om
de încredere”.

Cel de-al doilea element, care vă desfiinţează întreaga argumentare,


este expresia “pentru oarece”. În canonul 6 al sinodului al II-lea
ecumenic se foloseşte expresia “oarecare pâră bisericească”, iar
tâlcuirea din Pidalion a canonului ne arată natura plângerilor la care
se referă canonul: “furarea celor sfinte, sfinţita lucrare în afara
hotarelor şi altele”[6]. Niciunul dintre canoanele care
reglementarea judecarea acuzelor aduse episcopului de
către mireni sau laici nu se referă la erezie sau schismă, ci la
orice altă chestiune bisericească.

Ajungem în felul acesta la miezul problemei: natura întreruperii


pomenirii pentru părtăşia la erezie a episcopului. Conform canoanelor
31 apostolic şi 15 I-II Constantinopol, întreruperea pomenirii
episcopului pentru părtăşie la erezie este o îngrădire de erezia
propovăduită de episcopul respectiv, nu o acuză de genul celor despre
care vorbesc canoanele analizate mai sus. Prin măsura nepomenirii
ierarhului eu nu fac decât să mă apăr de erezie, lăsând instanţelor
bisericeşti sinodale sarcina de a cerceta şi rezolva problema dreptei
credinţe a episcopului respectiv, în sesiunile sinodului care, potrivit
canonului 37 apostolic, trebuie să se adune de două ori pe an pentru a
“cerceta împreună dogmele dreptei credinţe şi să rezolve problemele
(controversele) bisericeşti care se pot ivi”[7]. Canoanele 31 apostolic şi
15 I-II nu vorbesc nicăieri de faptul că întreruperea pomenirii trebuie
însoţită de o punere sub acuzare a episcopului de către preotul care
întrerupe pomenirea, nici nu fac legătura cu procedurile reale ale
punerii sub acuzare a episcopilor din canoanele care se ocupă cu
această procedură, cu atât mai puţin cu procedurile imaginate de
sfinţia voastră, care nu îşi au o reflectare în prevederile canonice
analizate mai sus. Explicarea motivului pentru care am
întrerupt pomenirea ierarhului nu se constituie într-o
punere a acestuia sub acuzare de către mine, ci doar într-o
argumentare a faptului că nu mă despart de episcop pentru
alte motive decât participarea sa la o erezie, necesară pentru
a evita caterisirea mea pentru faptele prevăzute de
canoanele 31 apostolic şi 13 I-II, care pedepsesc pe clericii
care se despart de episcopi pentru orice altă vină decât
participarea acestora la erezie.

În concluzie, măsura mea de nepomenire a ierarhului nu încalcă


niciun canon, iar eu sunt în deplină comuniune cu Sfânta Biserică
Ortodoxă, nicidecum în schismă, aşa cum încercaţi sfinţia voastră să-i
convingeţi pe cititorii scrisorii pe care aţi publicat-o.

Ajung în sfârşit la ultimul aspect pe care doresc să-l abordez în aceste


rânduri: interpretarea “marca Petru Vodă” a reacţiei
ortodoxe faţă de erezie. În scrisoarea sfinţiei voastre motivaţi
continuarea pomenirii ierarhului prin faptul că nu a atins “limita”,
care este “numai cazul în care aceştia se împărtăşesc din Potir comun”.
Această ideologie o puneţi pe seama “iconomiei”, deşi în materie
dogmatică nu operează iconomia, ci acrivia, a Sfinţilor Părinţi şi mari
duhovnicii “ai noştri”, fără a ne numi măcar unul dintre aceşti Sfinţi
Părinţi şi mari duhovnici care au afirmat că lupta contra ereziei
trebuie să înceapă odată cu “Potirul comun”. Mai vorbiţi şi de o
“descoperire dumnezeiască” pe care aţi fi avut-o, stârnind un hohot de
râs homeric pe tot internetul. Din argumentări anterioare pe aceeaşi
temă, teoreticienii mănăstirii mai pun această idee şi pe seama
părintelui Iustin, răstălmăcind cuvintele sale pentru a justifica
laşitatea urmaşilor săi.

“Limita potirului comun” implică o nouă definiţie pe care o daţi


ereziei, care nu mai este o învăţătură dogmatică greşită, ci
doar o practică liturgică interzisă. Prin aceasta, condamnaţi
efectul (împărtăşirea liturgică comună cu ereticii), iertând cauza
(părtăşia la învăţătura eretică), ignorând complet condiţia pe care o
impune canonul 15 I-II Constantinopol pentru întreruperea pomenirii
ierarhului părtaş la erezie: propovăduirea publică a unei erezii.
Propovăduirea este acţiunea de a învăţa pe cineva o anumită
învăţătură. Sfânta Biserică a prescris măsuri de luptă contra ereziei
încă de la apariţia acesteia în corpul Bisericii, la nivel de învăţătură
greşită. Toate sinoadele ecumenice s-au desfăşurat pentru a corecta
învăţături greşite, care contravin Sfintelor Scripturi şi Sfintei Tradiţii.
Împărtăşirea comună cu ereticii este momentul culminant al
procesului de împreună petrecere cu ereticii. A începe să reacţionezi
doar în momentul acela se aseamănă cu o încercare zadarnică de a-i
da medicamente unei persoane aflate în stare de metastază.

Consecinţa catastrofală a “teologiei limitei potirului comun”, pe care o


susţineţi, este acceptarea ecumenismului aşa cum se
manifestă acesta cel puţin la actualul său stadiu, în ciuda
afirmaţiei că “cereţi anatema ecumenismului”. De vreme ce limita
potirului comun este momentul în care sunteţi dispuşi să trageţi un
semnal de alarmă serios, înseamnă că de fapt acceptaţi ecumenismul
şi toate învăţăturile sale eretice eclesiologice, cu excepţia potirului
comun. Ducând argumentarea până la capăt, există posibilitatea să
acceptaţi şi unirea ortodocşilor cu ereticii în “Biserica mărturisită de
Crezuri” pe care o visează Consiliul Mondial al Bisericilor, atât timp
cât ea se desfăşoară după principiul “unităţii în diversitate”, care nu
implică neapărat, cel puţin în stadiile incipiente ale proiectului,
părtăşia potirului comun.

Rezumând, întreaga argumentare pe care o faceţi în scrisoarea sfinţiei


voastre este lipsită de relevanţă din perspectiva aplicării canoanelor
care permit îngrădirea de episcopul părtaş la erezie. Chiar şi
argumentul că mi-am luat preoţia de la episcopii de care acum mă
îngrădesc, în ciuda faptului că ei practică ecumenismul de decenii, nu
se susţine, deoarece, până la sinodul din Creta, toate angajamentele
ecumeniste pe care le-au făcut acei episcopi au fost erori personale,
pentru care ei vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu, dar care nu le-
au afectat capacitatea de a transmite harul preoţiei, care se pierde
decât după caterisirea de către un sinod a episcopului părtaş la erezie.
Sinodul din Creta a împlinit însă condiţia “propovăduirii cu capul
descoperit” a ereziei, pentru că a legiferat erezia ecumenismului ca
“atitudine spirituală de dialog şi cooperare între creştini”[8], expresie
care, în sine, pune ortodocşii şi ereticii pe acelaşi palier, numindu-i la
grămadă “creştini”, ceea ce, evident, după logica sfinţiei voastre, este
grav, dar nu atât de grav încât să se ia măsurile canonice necesare, de
vreme ce “cooperarea dintre creştini” nu a ajuns la potir. Din acest
motiv, am decis îngrădirea de erezie acum, iar nu în urmă cu mulţi
ani.
Reiau rugămintea de a analiza cu discernământ scrisoarea mea şi de a
urma linia impusă în mănăstirea Petru Vodă de întemeietorul acesteia,
care a fost categoric împotriva ecumenismului şi a pângăririi credinţei
noastre ortodoxe.

10.01. 2017

Cu nădejde la Hristos Domnul,

Ieromonah Tihon Bivoleanu

Preacuvioşiei sale Hariton, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă

[1] Arhid. prof. dr., Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note
şi comentarii, Sibiu, 2005, pp. 26, 347.

[2] Ibidem, p. 75.

[3] Ibidem, p. 302.

[4] Ibidem, 48.

[5] Ibidem, 49.

[6] Pidalion, Cârma Bisericii Ortodoxe, Editura


“Credinţa Strămoşească”, 2007, p. 180.

[7] Arhid. prof. dr. Ioan N. Floca, ed. cit., p. 30.

[8]http://basilica.ro/comunicat-orice-lamurire-privind-credinta-
trebuie-facuta-in-comuniune-bisericeasca-nu-in-dezbinare/.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/parintele_tihon_tolerarea_erez
iei_pana_la_limita_potirului_comun_o_scuza_mincinoasa_pentru_
amanarea_luptei/2017-01-11-276
4.10 Ieromonah Pamvo Jugănaru – Schitul Rădeni,
Neamț

Vieţuitorii şi credincioşii Schitului “Sfânta Cuvioasă


Parascheva”, din Rădeni Neamţ, resping erezia cretană

Prea Cuvioase Părinte


Exarh, Prea Cuvioase
Părinte Stareţ,

În ultimele săptămâni Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” de la


Rădeni, Neamţ, a fost ţinta unor presiuni exercitate de la nivelul
Centrului eparhial, cu scopul de a determina reluarea pomenirii
ierarhului sau, în caz contrar, părăsirea schitului de către preoţii
slujitori şi înlocuirea lor cu alţii. Vă adresăm acest memoriu cu
speranţa că va reuşi să explice poziţia noastră, în aşa fel încât aceste
presiuni să înceteze, iar vieţuitorii schitului Rădeni şi credincioşii care
îşi găsesc refugiu spiritual aici să poată participa în linişte la slujbe şi
la viaţa duhovnicească a aşezământului.

În vara acestui an, în localitatea Kolimbari, în insula Creta, s-a


desfăşurat ceea ce s-a numit “Marele şi Sfântul Sinod”, o întâlnire care
s-a dorit a fi panortodoxă şi şi-a propus cu emfază “să manifeste
unitatea sinodală a Ortodoxiei”, dar a produs, prin deciziile sale, o
dezbinare fără precedent în rândul Sfintelor Biserici Ortodoxe.
Adunarea din Creta a adoptat hotărârea eretică de introducere în
Ortodoxie, ca mod de gândire eclesiologică şi acţiune misionară, a
ecumenismului, ideologie condamnată ca erezie şi panerezie de sfinţi
ai Bisericii, precum sfântul Ignatie Brancianinov, sfântul Ioan Iacob
Hozevitul, sfântul Iustin Popovici, sfântul Nicolae Velimirovici, sfântul
Paisie Aghioritul, de teologi renumiţi, precum părintele academician
preot profesor Dumitru Stăniloae, părintele Serafim Rose, de
duhovnici recunoscuţi precum părintele Iustin Pârvu, părintele Ilie
Cleopa, părintele Arsenie Papacioc, de sinoade locale, precum sinodul
Bisericii Ortodoxe Ruse din Exil, sinodul Bisericii Ortodoxe Georgiene,
sinodul Bisericii Ortodoxe Bulgare. Întreg documentul “Relaţiile
Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creştine” este o recunoaştere şi
o parafare a ecumenismului ca nou mod de gândire eclesiologică în
Ortodoxie, prin acceptarea celorlalte comunităţi creştine ca “biserici”,
prin ratificarea premiselor eclesiologice ecumeniste ale Declaraţiei de
la Toronto, considerate “de importanţă capitală pentru participarea
Bisericii Ortodoxe la Consiliul Mondial al Bisericilor”, în ciuda faptului
că aceste premise eclesiologice sunt cu totul eretice, vorbind despre
“adevărata Biserică”, “Sfânta Biserică Catolică pe care o mărturisesc
Crezurile”, expresii care se referă la o entitate religioasă inspirată de
ideologia protestantă, pe care CMB încearcă să o realizeze sub
sloganul “unităţii Bisericii”, cu participarea şi a unor ierarhi şi clerici
ortodocşi. Documentul sinodal mai sus menţionat acceptă dreptul
membrilor CMB de a nu recunoaşte Biserica Ortodoxă ca fiind
Biserica mântuitoare şi chiar de a nu o recunoaşte nici măcar ca
“Biserică deplină şi în adevăratul sens al cuvântului”[1]. Acelaşi
ecumenism l-au propus sinodalii din Creta şi în relaţiile familiale, prin
acceptarea căsătoriilor mixte, şi chiar în maniera de înţelegere a
postului, prin lăsarea la latitudinea Bisericilor locale a modului de
aplicare a pogorămintelor referitoare la acesta[2], afectând astfel
practica unitară de până acum a Ortodoxiei. În privinţa raporturilor cu
lumea, în loc să prezinte Biserica Ortodoxă ca pe o ancoră morală şi
spirituală într-o lume debusolată şi complet tulburată, documentul
referitor la relaţiile cu lumea prezintă Biserica Ortodoxă ca pe o
instituţie internaţională oarecare, angrenată în procesul globalizării şi
al realizării distopiei paradisului terestru pe care îl propovăduieşte
societatea materialist-ateistă din zilele noastre. Nu în ultimul rând, în
Creta s-a încercat schimbarea conceptului de sinodalitate, de la
modelul propus de primele nouă sinoade ecumenice (cele şapte sfinte
sinoade “clasice” şi sinodul Sfântului Fotie şi cel al Sfântului Grigore
Palama) şi de 2000 de ani de vieţuire sinodală a Bisericii, la un model
papalist, în care egalitatea harică a episcopilor nu mai este respectată
(prin modul în care a fost conceput procesul de adoptare a deciziilor
sinodale), iar poporul nu mai are niciun rol în receptarea hotărârilor
din Creta şi ale celor ale sinoadelor ce vor veni. Vocea pliromei a fost
amuţită de prevederile art. 22 al documentului despre relaţiile cu
ansamblul lumii creştine, în care se dă de înţeles că cine se opune
“sinodului” din Creta şi ecumenismului în general este un “fanatic”, un
“taliban” şi chiar un “pretins ortodox”. În felul acesta, aşa cum s-au
asigurat că disidenţa episcopală faţă de deciziile sinodului nu va
influenţa decizia finală a Bisericii Autocefale căreia aparţine episcopul
disident[3], “sinodul” s-a asigurat şi că procesul de receptare de către
pliroma merge fără dificultăţi, prin etichetarea apriori a celor ce ar
putea contesta hotărârile sale sau ar aplica prevederile canonice de

[380]
întrerupere a pomenirii ierarhului în astfel de situaţii ca “schismatici”
şi „duşmani ai unităţii Bisericii”.

Hotărârile “sinodului” din Creta au fost contestate şi considerate ca


problematice, adică eretice, de teologi de renume, precum profesorul
Dimitrios Tselenghidis, protopresbiter prof. Theodoros Zisis, de peste
30 de episcopi participanţi în Creta, de Sfântul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Bulgare, de Sfântul Sinod al Bisericii Antiohiene, chiar şi de
o parte a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Greceşti, de duhovnici
de marcă şi de o parte a pliromei, care a fost stupefiată de acceptarea
ecumenismului ca mod de a gândi în Ortodoxie. Chiar şi sinoade
favorabile “sinodului” din Creta, precum sinodul Bisericii Ortodoxe
Române, au recunoscut că mai e loc de “explicitări, nuanţări şi
dezvoltări”[4] ale textelor, iar mitropolitul Ierotheos Vlachos, care a
peregrinat prin Moldova, încercând să-i convingă pe moldoveni de
ortodoxia mărturisirii arhiereului local, în ciuda faptului că acesta a
semnat toate documente în Creta şi le-a mai aprobat odată prin “luare
de act” şi în sinodul BOR din 29 octombrie 2016, a fost citat, şi
aprobat astfel, de agenţia de ştiri patriarhală Basilica ca spunând că
textele “trebuie explicitate, diortosite şi schimbate şi alte aspecte,
lucru pe care îl va face alt sinod”[5] (s.n.). Acelaşi mitropolit Ierotheos
Vlachos a scris un întreg studiu referitor la caracterul eretic al
“sinodului” din Creta, ceea ce face greu de înţeles afirmaţia făcută în
Moldova că participanţii la acest sinod sunt ortodocşi şi vrednici de a
fi urmaţi cu statornicie, deşi sinodul în sine este eretic[6].
Discuţiile contradictorii sterile, manipulative, şi argumentările
prosinod arată cât de puternic este pătruns spiritul relativist şi
reducţionist al ecumenismului în Biserica Ortodoxă şi cum acesta face
ravagii încă înainte ca sinodul să fi aprobat oficial ecumenismul. În
încercarea de a măslui adevărul cu privire la erezia adoptată în Creta,
s-au folosit tot felul de argumentări: argumentul “teologic”, în care
sfinţi precum Vasile cel Mare, sinoade, precum cel de la 1484, sau
enciclice patriarhale, precum cea din 1848, au fost luaţi drept
“complici” la recunoaşterea denumirii de „biserici” acordate ereticilor;
argumentul că “nu s-a schimbat nimic”, de ca şi când faptul că
eclesiologia Bisericii a fost infestată cu sincretismul religios ecumenist
ar fi “nimic”; argumentul că “sinodul nu produce niciun efect”,
ignorând evidenţa consemnată în art. 13 al Regulamentului de
Organizare şi Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, care prevede
[381]
că “aceste texte au autoritate panortodoxă”; argumentul serghianist că
“atât s-a putut”, de ca şi când ar exista vreo scuză pentru trădarea
Ortodoxiei; argumentul ridicol că “dacă nu se semna, se pierdea
unitatea teritorială a ţării”; argumentul ilogic că “s-a recunoscut
denumirea de biserici, dar nu statutul eclesiologic de biserici”, de ca şi
când poţi numi ceva “biserică” fără ca cel denumit aşa să fie perceput
ca atare; argumentul “aşteptării potirului comun”, care exonerează
cauza (erezia), dar condamnă doar efectul (comuniunea liturgică) şi
goleşte de sens conceptul de “erezie”, înţeleasă de către teologie
îndeobşte ca învăţătură greşită propovăduită public, faţă de care
canonul 15 I-II statuează dreptul Bisericii de a se apăra din faza de
învăţătură greşită, pentru a nu se ajunge la faza de potir comun, când
de fapt Biserica este cu totul cuprinsă de erezie.

În faţa realităţii irefutabile că arhiereii români prezenţi la “sinodul”


din Creta s-au făcut părtaşi la ereziile adoptate acolo, iar acum
încearcă să le relativizeze şi să le facă acceptabile poporului ortodox
prin diferite mijloace, vieţuitorii schitului Rădeni din Neamţ au luat
măsura, prevăzută de canonul 31 apostolic şi de canonul 15 I-II
Constantinopol, a întreruperii pomenirii ierarhului locului, până în
momentul în care acesta va reveni la ortodoxia mărturisirii. Cele două
canoane ne permit să ne îngrădim prin nepomenire de ierarhul care
“propovăduieşte cu capul descoperit”, adică în mod public, o erezie,
ceea ce s-a întâmplat în cel mai public mod, în faţa întregii planete,
prin semnarea actelor “sinodului” din Creta şi prin reconfirmarea lor
în sinodul românesc, la sfârşitul lunii octombrie. Tâlcuirea din
Pidalion a canonului 31 apostolic explică: “Iar câţi se despart de
episcopul lor mai înainte de Sinodiceasca cercetare, pentru că el
propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală sau eres, unii ca
aceia nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi
cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după
canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”[7] (s.n.). Este făcută astfel şi legătura
cu partea a doua a canonului 15 I-II Constantinopol, care precizează:
“Că nu au osândit episcopi, ci minciuno-episcopi şi minciuno-
învăţători. Şi nu cu schismă au rupt unirea Bisericii, ci s-au silit a
izbăvi Biserica de schisme şi împărţiri”, ceea ce spulberă
argumentarea neserioasă că de fapt canonul 15 I-II s-ar adresa numai
relaţiei dintre mitropolit şi patriarh şi ar fi, în întregime, o continuare
a canoanelor anterioare 13 şi 14, care se referă la întreruperea
pomenirii pe orice alt motiv decât erezia. Prin urmare, preoţilor le este
interzis să înceteze pomenirea episcopului lor pe orice alt motiv
invocabil, dar au dreptul să înceteze pomenirea episcopului dovedit ca
învăţând erezii. Potrivit profesorului de drept canonic român diac.
prof. univ. dr. Ioan Floca despărţirea preotului de episcopul părtaş la
erezie este atât un drept, cât şi o obligaţie[8]. Mai mult, preoţii care
întrerup pomenirea trebuie să rămână în Biserică şi în biserici, adică
nu pot fi izgoniţi din bisericile în care slujesc pentru faptul că au
întrerupt pomenirea, aşa cum arată clar canonul 15 I-II.
Partea a doua a canonului 15 I-II răspunde şi acuzaţiei că, prin
întreruperea pomenirii, am fi devenit schismatici, afirmând că,
procedând astfel, am devenit de fapt “silitori în a izbăvi Biserica de
schisme şi împărţiri”. Aşa cum v-am comunicat şi duminică, 27
noiembrie 2016, când ne-aţi cercetat, la Rădeni, noi am aplicat
canonul 15 I-II, care ne permite să ne îngrădim de erezie prin
nepomenirea ierarhului şi atât. Nu ne-am separat de Sfânta Biserică
Ortodoxă Română, am rămas şi vom rămâne în Biserică, nu am intrat
sub ascultarea vreunui alt episcop şi nu avem de gând să facem acest
lucru, nu contestăm prezenţa harului în Biserică sau valabilitatea
Tainelor, pentru a nu cădea în erori săvârşite de alţii în trecut
(grupările stiliste etc.), încercăm să ne împărtăşim în stare de
vrednicie, necontaminaţi de erezia cretană, pentru a ne fi spre
luminare, nu spre osândă, nu am primit şi nu vom primi antimise de
la alţi episcopi, aşa precum aţi putut constata şi preacuvioşiile voastre,
când aţi inspectat sfântul altar al bisericii. Îl respectăm pe ierarhul
locului şi aşteptăm să facă dovada ortodoxiei propovăduirii sale, prin
lepădarea de erezia din Creta, iar dacă acest lucru se va întâmpla, vom
relua pomenirea Înaltpreasfinţiei Sale şi ascultarea ce i se cuvine. Îi
respectăm pe toţi preoţii ortodocşi care încă nu au întrerupt
pomenirea ierarhului şi ne rugăm pentru ca toţi să aibă curajul de a
face ceea ce trebuie făcut, îi respectăm pe toţi creştinii ortodocşi şi ne
rugăm pentru ei să ia atitudinea corectă, care să-i justifice ca pliroma
ortodoxă de veghe la respectarea ortodoxiei credinţei noastre. Nu
cerem decât să ni se respecte şi nouă dreptul de a putea să slujim şi să
ne închinăm în biserica de la Rădeni.

Respingem ca lipsite de sens afirmaţiile episcopocentrist-papiste că


fără pomenirea ierarhului părtaş la erezie liturghia nu este valabilă,
deoarece acest argument este infirmat de însăşi prevederea canonică a
celor două canoane, 31 apostolic şi 15 I-II, care permit încetarea
pomenirii episcopului. Dacă ar fi ştiut că, prin această măsură,
liturghia săvârşită fără pomenirea ierarhului ar fi invalidă, oare ar mai
fi statornicit-o Sfinţii Părinţi, inducându-ne astfel în eroare? A susţine
astfel de argument este o insultă la adresa Părinţilor care au statornicit
canoanele şi a Duhului care i-a inspirat să o facă.

Pentru toate aceste motive, considerăm că orice măsură represivă


împotriva noastră este necanonică şi neconstituţională. Măsura este
necanonică, deoarece, aşa cum spune canonul 31 apostolic, “unii ca
aceia [preoţii care întrerup pomenirea episcopilor care propovăduiesc
erezii] nu numai că cercetării celor de mai sus nu se supun, ci şi
cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după
canonul 15 al celui 1 şi 2 sobor”. Prin urmare, orice măsură represivă
din partea Mănăstirii Petru-Vodă sau a Exarhatului Arhiepiscopiei
Iaşilor reprezintă un abuz, deoarece îngrădirea de erezie nu poate fi
supusă cercetării canonice, adică penalizărilor de orice fel, ci
“cuviincioasei cinstiri”. Măsura este neconstituţională, deoarece
încercarea de reeducare la care suntem acum supuşi, la care au fost
supuşi înaintea noastră şi vieţuitorii Schitului Codrii Paşcanilor (schit
care a fost scos pur şi simplu din uz, în urma unor acţiuni abuzive de
genul celor ce se doresc a se desfăşura împotriva noastră),
vieţuitoarele antiecumeniste din Mănăstirea Văratec şi alţi slujitori ai
altarului, contravine articolul 29, alin. (1) al Constituţiei României,
care prevede: “Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să
adere la o credinţă religioasă contrare convingerilor sale”. Cu alte
cuvinte, noi nu putem fi constrânşi să aderăm la opinia că “sinodul”
din Creta ar fi fost ortodox, sau că deciziile sale nu ar prezenta niciun
pericol pentru Biserica noastră. Biserica Ortodoxă şi-a asumat
obligaţia de a respecta legile statului, prevăzută de Legea 489/2006 a
Cultelor: “Art. 5 (4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase şi
grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia şi legile ţării şi
să nu aducă atingere… drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
omului” (s.n.).

În consecinţă, credem că avem dreptul să ne desfăşurăm activitatea


liturgică fără a fi deranjaţi, fără a se face presiuni asupra noastră, fără
a fi ameninţaţi cu închiderea schitului sau cu dislocarea comunităţii
vieţuitorilor şi mutarea lor altundeva. La Schitul Rădeni s-a creat o
comunitate foarte puternică, alcătuită din oameni veniţi din toate
colţurile ţării pentru a asista la slujbe ortodoxe ferite de ecumenism,
pentru a se bucura de prezenţa confraţilor ortodocşi, veniţi de la sute
de kilometri pentru a urma preoţilor care s-au îngrădit de erezia
ecumenistă. În aceste zile se împlinesc cuvintele profetice ale
Părintelui Iustin, care, atunci când l-a trimis pe părintele Pamvo să
zidească schit la Rădeni, a fost întrebat de către acesta: “Pentru cine să
îl fac? Cine va veni acolo?”, iar părintele i-a răspuns: “Va veni o zi în
care va fi plin de lume”. Acea zi a venit. Schitul Rădeni este bucuros să
ducă mai departe moştenirea spirituală a Părintelui Iustin, de care
mulţi dintre vieţuitorii de la Petru Vodă, angrenaţi în susţinerea
ierarhiei care a semnat în Creta, au uitat între timp.
Respectuos vă rugăm să ţineţi seama de cele scrise mai sus şi să
acceptaţi dreptul nostru de a ne ruga în linişte, în biserica de la Schitul
Rădeni, fără a fi tulburaţi de nimeni. Dacă doriţi să participaţi la slujbe
la Rădeni, puteţi să o faceţi fără a cere să coliturghisiţi cu slujitorii din
ziua respectivă, deoarece acest lucru nu se poate, decât dacă decideţi
să întrerupeţi şi preacuvioşiile voastre pomenirea ierarhului. Dacă
doriţi să discutaţi aspecte administrative legate de schit, o puteţi face
în afara programului liturgic.

Orice încercare de a tulbura sfintele slujbe care se desfăşoară la schit,


prin manifestarea dorinţei de a sluji cu preoţii care nu pomenesc
ierarhul şi de a-l pomeni, ne va obliga să părăsim biserica în timpul
sfintelor slujbe, ceea ce va îndeplini elementele infracţiunii contra
libertăţii religioase prevăzute de articolul 381 din Noul Cod Penal, care
prevede: “Împiedicarea sau tulburarea liberei exercitări a ritualului
unui cult religios, care este organizat şi funcţionează potrivit legii, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”. După
cum vedeţi, Codul Penal vorbeşte despre tulburarea unei slujbe
religioase, fără a face precizări cu privire la cine este cel tulburat sau
cine este cel ce tulbură. Prin urmare, părerea că dreptul de jurisdicţie
vă permite să obligaţi obştea de la Rădeni să vă accepte ca slujitori la
sfântul altar, în condiţiile în care continuaţi să fiţi părtaşi la erezie, nu
vă va putea apăra de prevederile acestui articol din Codul Penal, atunci
când 300-400 de oameni vor putea depune plângere penală că au fost
obligaţi să părăsească biserica în timpul Sfintei Liturghii, fiind
împiedicaţi să participe la aceasta, deşi aveau dreptul să o facă şi din
punct de vedere legal şi mai ales din punct de vedere canonic.
Schitul Rădeni este realizat în mare parte din munca asiduă a
locuitorilor din localitate şi din satele învecinate şi din contribuţia
unor donatori. Schitul se află în fază de construcţie şi nu a fost sfinţit,
prin urmare nu a intrat în “circuitul normal de funcţionare”, pentru ca
donaţia şi munca celor ce l-au clădit să fie ireversibile, în conformitate
cu art. 11 din Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale[9].
Prin urmare, în condiţiile în care se va încerca schimbarea egumenului
schitului sau aducerea unei obşti noi, favorabile “sinodului” din Creta,
locuitorii din zonă, care au muncit la schit, şi donatorii vor putea avea
dreptul să revendice contribuţia lor la clădirea schitului. La acest drept
al lor se adaugă şi regimul general al donaţiilor, care prevede că
„donaţia poate fi revocată pentru ingratitudine şi pentru neexecutarea
fără justificare a sarcinilor la care s-a obligat donatarul” (art. 1020
NCC), în cel de-al doilea caz, sarcina donatarului era să construiască
un schit care să deservească nevoile spirituale ale donatorului.
Donatorii nu au dorit să contribuie la clădirea unui schit în care să se
propovăduiască erezia ecumenistă.

În concluzie, sperăm ca viaţa liturgică a Schitului “Cuvioasa


Parascheva” din Rădeni să reintre în parametrii normali, ca presiunile
la adresa slujitorilor săi şi a credincioşilor care îl frecventează să
înceteze, pentru ca înţelegerea creştină să ia locul acţiunilor de
destabilizare şi intimidare care se desfăşoară în prezent, mai mult sau
mai puţin subtil.

30 noiembrie 2016

[1] Sinodalii din Creta au făcut uz de acel principiu din Declaraţia de la


Toronto pentru a-şi justifica acceptarea “denumirii istorice de biserici”
acordate ereziilor şi schismelor, însă efectul pervers al acestei
justificări a fost că au recunoscut şi celorlalţi membri CMB dreptul de
a aplica acelaşi tratament Bisericii Ortodoxe.
[2]http://sinodultalharesc.tk/document-final-al-sinodului-
panortodox-din-creta-importanta-postului-si-respectarea-lui-astazi/.
[3] Articolul 12, alin. (2), (3) din Regulamentul de Organizare şi
Funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod prevede că părerile contrare
se notează, dar că votul final se va da cu o “majoritate internă”, care să
nu permită niciun fel de surpriză. http://basilica.ro/regulamentul-de-
organizare-si-functionare-a-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-
ortodoxe/. În felul acesta, dezbaterile au fost transformate într-un fel
de “Colţ al Oratorilor” din celebrul Hyde Park londonez.
[4]http://basilica.ro/concluziile-sfantului-sinod-cu-privire-la-
desfasurarea-si-hotararile-sfantului-si-marelui-sinod-al-bisericii-
ortodoxe-din-creta-16-26-iunie-2016/.
[5]http://basilica.ro/ierarhii-bisericii-greciei-se-intrunesc-in-sedinta-
extraordinara-pe-tema-sfantului-si-marelui-sinod/.
[6] Acest artificiu logic este o versiune teologică a lui “cine a tras în noi
după ’22?” sau a constatării că există “corupţie fără corupţi”.
[7] Pidalion, Editura Credinţa Strămoşească, 2007, p. 70.
[8] Diac. prof. univ. dr. Ioan Floca, Canoanele explicate, p. 24.
[9] http://www.nistea.com/regula.htm.

Varianta web:
http://www.glasulstramosesc.ro/blog/petitie_de_sustinere_a_memo
riului_vietuitorii_si_credinciosii_schitului_radeni_neamt_resping_e
rezia_cretana/2016-12-08-248
RĂSPUNSUL Ieromonahului Pamvo către Mitropolitul
Teofan = o adevărată LECŢIE DE TEOLOGIE

Înaltpreasfinţite Părinte Mitropolit,

Am primit cu recunoştinţă adresa nr. 15157 din data de 12.12.2016,


pe care aţi avut dragostea părintească de a mi-o trimite ca răspuns la
scrisoarea adresată Exarhatului Arhiepiscopiei Iaşilor şi Stăreţiei
Mănăstirii Petru Vodă, semnată de preoţii slujitori de la
Schitul “Sfânta Cuvioasa Parascheva” din Rădeni, Neamţ şi susţinută
de peste 200 de credincioşi, care au semnat-o direct, dar şi de alţi
ortodocşi români, din toată ţara, care semnează o petiţie de susţinere a
acelei mărturisiri antiecumeniste, dimpreună cu personalităţi
teologice din străinătate, precum Gheron Savva Lavriotul,
protopresb