Trăim într-o societate care ne învaţă să ne exprimăm deschis sentimentele, dar nu diferenţiază în

mod corect sentimentele care ne ajută de cele dăunătoare, sau formele de discurs care ne
motivează de cele care ne dezarmează. Mulţi dintre noi am fost învăţaţi să credem că trebuie să
îm- părtăşim celor dragi orice sentiment pe care îl avem, în orice formă îl resimţim. Mai mult,
deseori ni se spune că a fi „brutal de onest” reprezintă un act de comunicare de mare ajutor;
spunându-le celor dragi în mod concret ce simţim îi va ajuta să ne înţeleagă şi să facă acele
schimbări pe care noi le considerăm esenţiale.
Adevărul este că oamenii „brutal de oneşti” sunt mai mult brutali decât oneşti. Aceştia sunt
„super-reactivi” emoţional şi îşi exprimă iritarea, nervozitatea şi furia în afirmaţii necontrolate,
dureroase, deghizate sub forma criticii oneste, constructive. Ei îşi exprimă sentimentele aşa cum
le trăiesc, fără să ţină seama de efectele criticii lor sau fără o adevărată conştiinţă de sine. Multe
dintre cuplurile pe care le consiliez nu au dificultăţi în a exprima ce le preocupă, dar au dificultăţi
majore în a comunica astfel încât să ajungă la inimă şi să producă efectele dorite.
Fizica emoţiilor
În liceu am avut un profesor de fizică extraordinar, care ne-a demonstrat cum se transmit undele
sonore prin aer. Pentru a face acest lucru, a adus două cutii dreptunghiulare, din lemn, fiecare
având câţiva centimetri înălţime şi o lungime de aproximativ treizeci de centimetri, deschise la un
capăt. Profesorul a pus diapazoane din aceeaşi gamă în nişte mici orificii aflate pe capacul
fiecărei cutii, apoi a aşezat cutiile astfel încât ele să stea faţă în faţă la capetele mesei sale lungi
de laborator.
Cu un ciocan din cauciuc a lovit unul dintre diapazoane şi l-a lăsat să vibreze câteva secunde,
pentru a emite un sunet clar. După care a apucat diapaz onul care încă mai vibra pentru a-l opri.
Spre surprinderea noastră, cel de-al doilea diapazon, aflat la circa trei metri distanţă, vibra fără să
fi fost atins de cineva. Mi s-a părut uimitor. Apoi a lăsat primul diapazon şi, după un moment, l-a
apucat pe cel de-al doilea, oprindu-l. Acum primul diapazon vibra, scoţând un sunet clar, dar ceva
mai fin, în timp ce perechea sa era redusă la tăcere.
Ne-a explicat că dacă sistemul era proiectat pentru a fi sufi cient de sensibil, odată ce primul
diapazon era lovit cu un ciocan de cauciuc, undele sonore puteau pluti de la un diapazon la
celălalt şi să exercite infl uenţă unul asupra celuilalt la nesfârşit. În căsnicie, fi ecare individ se
comportă precum un diapazon foarte sensibil care primeşte şi transmite impulsuri emoţionale în
loc de unde sonore.
Atunci când unul dintre membrii cuplului are o reacţie emoţională, „vibraţiile” acelei reacţii sunt
transmise involuntar sau intenţionat celuilalt. Destinatarul începe să emită vibraţii emoţionale
drept răspuns. Acest răspuns se întoarce la emitent şi are un efect de întărire pentru persoana
care a emis semnalul, care mai apoi răspunde la acesta. S-a descoperit că o variabilă importantă,
care determină confortul şi rezultatul căsătoriei, este reprezentată de calitatea acestui ciclu de
vibraţii emoţionale dintre soţi. În fizică, cu cât este lovit mai tare şi mai des primul diapazon cu un
ciocan, cu atât semnalul emis este mai puternic, iar efectul produs asupra celuilalt diapazon este
mai mare.
Acest lucru se aplică şi în cazul căsătoriilor. Indivizii care au reacţii emoţionale intense şi
frecvente vor avea un impact mai mare asupra oamenilor din jurul lor decât aceia care au reacţii
emoţionale mai rare şi mai puţin intense. De asemenea, cu cât sistemul emoţional al unei
persoane este mai sensibil, cu atât posibilitatea detectării vibraţiilor emoţionale ale celorlalţi şi a
determinării unor răspunsuri la acestea creşte. În domeniul fizicii, unul dintre cele două
diapazoane se va opri în cele din urmă din vibrat dacă nu va primi răspunsuri suplimentare din
partea celuilalt. În mod asemănător, este nevoie de doi oameni pentru a se declanşa un ciclu de
vibraţii emoţionale.
Acest lucru are o implicaţie deosebită pentru cuplurile cu probleme, care sunt de obicei prinse
într-un ciclu emoţional hiper-reactiv distructiv: de vreme ce emoţiile puternic negative exprimate
prin atacuri jignitoare de mânie, furie, viclenie pot distruge comunicarea eficientă şi strica relaţii,
este necesar să ne calmăm şi să ne controlăm sentimentele negative pentru a putea comunica
eficient cu partenerul nostru de viaţă. În acelaşi mod ca şi diapazoanele, indivizii au puterea de a
amortiza reacţiile emoţionale ale fiecăruia prin simpla înfrânare şi nuanţare a propriilor
răspunsuri.
De obicei, detectăm vibraţii emoţionale într-una dintre cele trei forme: pozitive (ca interacţiuni de
iubire), neutre (interacţiuni de zi cu zi, care ajută cuplurile să rezolve lucruri practice) sau negative
(ca experienţe dureroase, critice sau ostile).
De exemplu, un soţ poate intra pe uşă atunci când se întoarce de la serviciu, îmbrăţişând-o pe
soţia sa şi sărutând-o, şi aşezându-se lângă copii pentru a-i întreba cum a decurs ziua fi ecăruia
dintre ei. Toate celelalte interacţiuni fiind egale, el va fi perceput ca transmiţând vibraţii pozitive şi,
mai mult ca sigur, va primi nişte semnale calde de la soţie şi copii.
Tonul pentru întreaga seară este stabilit de această scurtă interacţiune.
Dar ce se întâmplă atunci când acesta se întoarce acasă, fiind irascibil deoarece a avut o zi grea
la serviciu sau extenuat? Sau dacă este supărat pe soţia sa din cauza unui confl ict neaplanat? În
aceste situaţii poate emite semnale extrem de diferite din momentul în care intră pe uşă, iar
oamenii importanţi din mediul său le vor recepta imediat. Faptul că el se întoarce acasă prost
dispus şi nu îşi sărută soţia atunci când intră pe uşă poate să o enerveze. La rândul lui, el poate
detecta reacţia ei de iritare şi să îi răspundă.
Vag conştient de faptul că soţia sa îl evită, se va enerva şi îşi va ignora copiii. Aceştia, la rândul
lor, vor recepta tensiunea dintre părinţii lor şi faptul că tatăl îi neglijează. Vor începe să răspundă
la această vibraţie negativă, acţionând astfel încât să atragă atenţia tatălui lor, poate într-o
manieră negativă, făcând mult zgomot. El va auzi gălăgia, considerând-o exagerată din cauza
nervilor întinşi la maximum şi va transmite alte vibraţii negative către soţia şi copiii săi. Este foarte
probabil ca această întoarcere acasă să se termine cu resentimente sau cu o ceartă.
În cupluri, cicluri emoţionale intense, pozitive sau negative, pot persista pentru o perioadă
nedefinită, până când unul dintre adulţii sistemului decide să amelioreze sau să schimbe direcţia.
De exemplu, dacă vibraţiile sunt negative, ciclul negativ scade foarte mult dacă unul dintre soţi îşi
controlează sentimentele.
În majoritatea cuplurilor, când unul dintre parteneri nu poate sau nu vrea să îşi tempereze
răspunsul emoţional, celălalt poate, în mod unilateral, îmbunătăţi situaţia. În exemplul de mai sus,
întoarcerea acasă a tatălui se putea petrece în foarte multe feluri, unele mai utile decât celelalte.
Ciclul dăunător putea fi oprit, sau cel puţin diminuat, dacă tatăl reuşea să îşi dea seama de
propria iritabilitate şi să o con- troleze, sau, ca o alternativă, să fi intrat pe uşă spunându-le
copiilor: „Am avut o zi îngrozitoare. Sunt morocănos. Puteţi să îmi acordaţi o jumătate de oră
pentru a mă relaxa? Apoi cobor să mă joc cu voi”. În absenţa abilităţii tatălui de a-şi controla
propriile reacţii emoţionale, soţia sa i-ar fi putut spune: „Dragule, pari foarte tensionat în seara
asta. De ce nu te relaxezi până te vei simţi mai bine? Mă voi ocupa eu de copii… Copii, faceţi
linişte. Astăzi tata a avut o zi grea”.
În orice situaţie, orice adult poate să reducă acest ciclu, în orice moment. În cel mai bun caz, se
întâmplă în felul următor: cuplurile au momente sau perioade de interacţiuni negative, dar învaţă
cum să le încheie înainte să scape de sub control. Din păcate, de cele mai multe ori, nu acesta
este rezultatul.
Pentru mulţi dintre noi, tendinţa de a reacţiona impulsiv faţă de acţiunile negative ale partenerilor
noştri ni se pare naturală. Imediat ce o persoană ne-a vorbit sau s-a comportat urât faţă de noi,
avem o capacitate fenomenală de a răspunde cu aceeaşi monedă – în mod reflex şi cu efect
distructiv.
Indiferent de contrareacţie – defensivă sau ofensivă – cei mai mulţi dintre noi vor continua, odată
ce s-au simţit atacaţi, cu o retragere rece sau un contraatac „înfierbântat”.
Capacitatea noastră de a avea acţiuni reflexe, lipsite de tact şi dureroase, precum şi de a avea
contrareacţii neanalizate şi automate, la fel de distructive, creează şi apoi menţine un ciclu de
conflicte între soţi. Dacă două persoane se angajează în această formă neplăcută de interacţiune
conjugală, fără a avea calităţile necesare atenuării şi găsirii, în cele din urmă, a unei soluţii
satisfăcătoare, vor percepe ciclul ca pe un model obişnuit şi se vor aştepta la apariţia acestuia ori
de câte ori vor încerca să vorbească despre probleme emoţionale.
După o perioadă, vor descoperi că pot determina o interacţiune intensă, nesuferită şi dureroasă
într-o nanosecundă, cu o remarcă, un cuvânt critic, o privire sau alt comportament negativ.
Mulţi parteneri de viaţă dispun de diapazoane atât de sensibile la reacţii, încât, în mod frecvent şi
neintenţionat, declanşează sentimente negative din cauza neînţelegerii. Când se întâmplă acest
lucru, fiecare partener devine suspicios şi nu poate accepta că el este cel defect şi, de obicei,
începe să considere că, de fapt, celălalt are probleme”.
Spirala descendentă
În situaţia în care cuplurile sunt prinse în mod frecvent în acest ciclu negativ, de îndepărtare
reciprocă, supra-reactiv din punct de vedere emoţional, intră inevitabil într-o spirală descendentă.
Fără o escaladare evidentă a conflictului, incapacitatea de a ieşi din acest cerc negativ are
consecinţa nefericită de a permite în mod natural deteriorarea ciclului amintit. Acest lucru se
datorează faptului că în relaţiile bazate pe iubire, absenţa sentimentelor care să întărească relaţia
hrăneşte dezamăgirea şi resentimentele ca un produs secundar al dorinţelor şi aşteptărilor
nerealizate.
Dacă într-o relaţie care s-a bazat pe iubire intervine dezamăgirea, iar mai târziu situaţia nu se
ameliorează, devenim din ce în ce mai detaşaţi de partenerul de viaţă şi începem să ne retragem
„investiţia” emoţională. Fiind incapabili să oprim interacţiunea negativă, pe parcursul întreruperii
conexiunii, începem să ne simţim neîncrezători faţă de soţii noştri şi, în cele din urmă, aşteptăm
ca orice interacţiune semnificativă să fie exasperantă, neproductivă şi în cele din urmă dureroasă.
Aceste experienţe nefericite determină un răspuns biologic de tip „luptă sau fugi”; fie manifestăm
furie, fie ne retragem orice altă interacţiune emoţională. Răspunsurile de acest gen fac situaţia, şi
aşa tensionată, şi mai rea. În timp ce aceste reacţii ciclice continuă în mod necontrolat între soţi,
determinând sporirea comportamentelor negative, care la rândul lor lasă un reziduu crescând de
amărăciune şi neîncredere.
De obicei, unul dintre soţi sau amândoi încep să gândească sau să exprime ceva de genul: „Îmi
iubesc soţul/ soţia, dar nu prea îmi mai place de el/ea”.
Dacă ai avut asemenea sentimente sau gânduri, eşti prins în această spirală emoţională
descendentă. După ce aceste sentimente apar, fără ca spirala să fie inversată, deseori nu este
decât o chestiune de timp pentru ca mariajul să se destrame.
Dacă spirala distructivă a durat prea mult, când nici unul dintre parteneri nu se mai aşteaptă ca
celălalt să răspundă calm şi strict la subiectul dezbătut, când dezamăgirea şi durerea neîncetate
au lăsat cale deschisă disperării, neîncrederii, furiei sau blocajului emoţional, soţii pot părea că
suferă de o formă severă de paranoia reciprocă. Spiralele negative creează probleme deosebite
atât celor doi indivizi implicaţi, cât şi oricui din exterior care încearcă să-i ajute.
Cu cât acest ciclu este mai bine trasat, cu cât s-a derulat scăpat de sub control o perioadă mai
lungă de timp, cu atât determină o mai mare nefericire, amărăciune şi o învinovăţire reciprocă
mai acerbă. Cu timpul, fiecare membru al cuplului va dezvolta o miză mai mare în a-şi percepe
propria durere ca fiind rezultatul atitudinilor şi comportamentelor celuilalt soţ. Dacă situaţia de mai
sus rămâne nerezolvată, pe măsură ce dezamăgirea, frustrarea şi resentimentele se
sedimentează, viziunea soţilor se schimbă, de la aceea de iubit, prieten, la cea de adversar
şi/sau duşman.
Este imposibil să ajuţi un cuplu fără a întrerupe şi a rezolva mai întâi acest coşmar
comunicaţional. În mod interesant, nici chiar divorţul nu soluţionează automat această reactivitate
ciclică, care se poate continua şi în cazul unui cuplu separat pentru totdeauna.
Dacă ajungi să înţelegi cu adevărat puterea ciclurilor şi a spiralelor în căsătorie, atunci vei
accepta că nu contează cât de puţin crezi că adaugi problemelor deja existente, acea bucăţică
este partea pe care tu trebuie să ţi-o asumi şi să o schimbi.
Întoarce spirala
Primul pas în îmbunătăţirea sau salvarea oricărei căsătorii aflate în impas constă în
scurtcircuitarea spiralei emoţionale negative în care sunt prinşi soţii şi inversarea cercului din care
se primeşte feedback. Înainte de orice, trebuie să schimbi atmosfera emoţională a relaţiei tale; a
întoarce sensul spiralei este cheia problemei. Învăţarea şi mai apoi folosirea extrem de frecventă
a deprinderilor comunicării pozitive va duce la realizarea scopului propus.
Ce spui şi cum exprimi lucrurile sunt chestiuni extrem de importante în toate relaţiile, dar ele sunt
cruciale pentru a asigura reuşita unei căsătorii. Vechea zicală: „Bâtele şi pietrele pot să-mi rupă
oasele, dar cuvintele nu-mi vor face niciodată rău” se dovedeşte a fi o lăudăroşenie copilărească.
Suntem afectaţi foarte tare nu numai de cuvinte, dar şi de intonaţii şi modalitatea de exprimare.
Acest fapt este foarte evident atunci când cineva care ne este drag se exprimă în această
manieră, sau când cuvintele sunt folosite ca arme într-o luptă maritală.
Pe de altă parte, suntem liniştiţi şi ne simţim încurajaţi de frazele iubitoare, pline de respect şi
consideraţie. Este remarcabil cât de multe cupluri beneficiază de pe urma deprinderii unor
modalităţi de comunicare care să le permită o exprimare mai grijulie şi plină de tandreţe. Nu
sugerez să deveniţi mai puţin emoţionali sau să fiţi pasivi cu partenerii voştri. Sentimentele
intense sunt o parte a legăturii ce uneşte cuplurile.
Dar emoţiile negative şi comportamente precum nervozitate excesivă, furie, desconsiderare sau
sarcasm, care circulă în mod reflex în cadrul relaţiilor problematice, conduc implicit la durere,
retragere, neîncredere, amărăciune, resentimente şi contraatacuri. Aceste sentimente
subminează întotdeauna o căsnicie, indiferent de aparenţe. Ele distrug posibilitatea apropierii
reciproce şi intervin în majoritatea stărilor care promovează apropierea şi intimitatea.
După o ceartă îngrozitoare, unele cupluri se amăgesc zicându-şi că relaţiile lor se îmbunătăţesc,
deoarece cred că şi-au făcut înţeles punctul de vedere, pentru că se simt uşuraţi că sunt încă
împreună după încheierea conflictului. Mulţi oameni consideră sexul, în aceste momente, ca
deosebit de palpitant, liniştindu-se şi considerând că li se dau asigurări că mai sunt împreună.
În orice caz, aceste cupluri ignoră natura corozivă a acumulării neîncrederii şi amărăciunii
reziduale ascunse, care însoţeşte certurile conjugale frecvente şi intense.
Primul pas pentru îmbunătăţirea unei relaţii deviante este deprinderea unor calităţi
comunicaţionale eficiente, astfel încât să poţi întoarce orice spirală emoţională negativă care vă
afectează căsătoria.
Folosirea „frazelor la persoana întâi“
La baza comunicării eficiente stau frazele la persoana întâi. O frază la persoana întâi presupune
asumarea responsabilităţii pentru experienţele emoţionale proprii. Este singura deprindere uşor
de învăţat, care poate îmbunătăţi foarte mult comunicarea din cadrul căsniciei tale. Frazele la
persoana întâi încep întotdeauna prin folosirea subiectului „Eu” pentru a dezbate o problemă.
Acestea vin în contradicţie cu frazele la persoana a doua.
O frază la persoana a doua va aşeza responsabilitatea pentru disconfortul tău emoţional asupra
partenerului tău, niciodată asupra ta.
Frazele la persoana a doua sunt comunicări care exprimă critică, învinovăţire sau furie. În
expresiile la persoana a doua, propriile tale experienţe emoţionale şi comportamente negative
sunt prezentate întotdeauna ca fiind un răspuns potrivit la acţiunile iresponsabile sau dureroase
ale altcuiva.
Propoziţiile la persoana întâi scad reactivitatea emoţională a sistemului. Expresiile la persoana a
doua cresc reactivitatea emoţională şi tensiunea interpersonală.
Frazele la persoana a doua reprezintă mereu o formă de critică sau mustrare adresată altcuiva,
deşi în unele situaţii poate fi ascunsă sau subtilă. Ca urmare, va face în aşa fel încât cel căruia îi
este adresată să adopte o poziţie defensivă, chiar dacă nu este exprimată verbal. În timp ce este
adoptată poziţia defensivă, vinovatul nu se va mai putea concentra calm la conţinutul plângerii
iniţiale.
Energia lui psihică este canalizată în principal pentru apărare sau contraatac, şi nu pe oferirea
unui răspuns raţional, empatic sau găsirea unei soluţii de compromis la problema ridicată.
Exagerarea particularităţilor unei persoane reprezintă una dintre strategiile cel mai des folosite,
dăunătoare din punct de vedere interpersonal, utilizată de soţi pentru a-şi exprima punctul de
vedere într-o ceartă.
Mulţi dintre pacienţii mei mai inteligenţi îşi dau seama imediat cum se strecoară criticile în spatele
liniilor inamice, ascunzându-le sub forma frazelor la persoana întâi: „Cred că te comporţi ca un
copil atunci când te lupţi cu copiii, chiar înainte de ora lor de culcare”. Sau: „Sunt supărat
deoarece uiţi mereu să speli vasele”.
Acestea nu sunt sentimente, sunt gânduri şi opinii – expresii la persoana a doua deghizate în
fraze la persoana întâi.
Un alt aspect important al frazelor la persoana întâi îl reprezintă faptul că acestea mută litigiile pe
un teritoriu afl at în afara disputelor mărunte. Vorbind despre ceea ce simţi şi despre ce te
afectează, conversaţia nu mai poate fi rezumată la o dispută despre cine are dreptate şi cine se
înşeală. În definitiv nu te poţi contrazice dacă un soţ are un anumit sentiment.
Dacă soţia ta îţi zice că este supărată din cauza unui anumit lucru, nu poţi să te cerţi cu ea,
spunându-i „Nu, nu eşti”.
Discutaţi întotdeauna lucrurile dureroase înainte să vă înfuriaţi
O componentă la fel de importantă în vederea iniţierii dialogului cu partenerul de viaţă este să
vorbiţi mai întâi despre lucrurile care vă deranjează, nu despre motivele pentru care sunteţi furios.
Dacă deschidem o discuţie importantă atacând sau criticându-ne furios soţii, declanşăm imediat
la partenerii noştri dorinţa de a se apăra. Dacă auditorul se simte atacat, imediat se va închide
din punct de vedere emoţional şi va începe să se concentreze asupra modalităţilor în care se
poate apăra sau cum să se retragă din „luptă”.
Acest lucru poate fi evitat prin începerea oricărei conversaţii despre o chestiune care te-a
enervat, prin explicarea modului în care respectiva situaţie ţi-a rănit sentimentele. Uneori, o
asemenea explicaţie este dificilă, chiar şi faţă de tine însuţi. Mulţi dintre noi nu înţelegem cum ne
enervăm ca reacţie la sentimentele de ameninţare sau care ne rănesc.
Este, de asemenea, dificil şi pentru partener să audă astfel de lucruri. În orice caz, generează o
nevoie mai mică de autoapărare sau contraatac. Cel mai probabil va deschide uşa dialogului real
sau cel puţin a unei analize serioase a sentimentelor tale în viitorul apropiat.
A începe un dialog printr-un atac furios şi critic degenerează deseori într-o ceartă, închide căile
reale de comunicare a chestiunilor serioase, ali mentează resentimentele şi, în mod frecvent,
înăbuşă orice schimbare adevărată. Deci, dacă vrei să-ţi schimbi căsnicia printr-o comunicare
mai eficientă, discută întotdeauna ceea ce te-a rănit şi de ce te simţi rănit, mai degrabă decât să
îţi manifeşti furia şi enervarea.
- Dr. John Jacobs