Particularităţile angiospermelor.

În prezent sunt cunoscute cca 250 000 de specii de angiosperme

care joacă un rol dominant în formarea învelişului vegetal al Terrei. Acest rol este asigurat de un şir
de schimbări morfologice progresive apărute în procesul evoluţiei, şi anume: a) varietatea formelor
de viaţă – lemnoase şi ierboase; b) apariţia florii (fig. 3.41) ca organ al înmulţirii sexuate; c) prezenţa
în alcătuirea florii a ovarului care adăposteşte ovulele, protejândule de acţiunile negative ale
mediului. Din ovar se dezvoltă fructul care protejează seminţele ce se dezvoltă din ovule; d)
fecundaţia dublă datorită căreia în sămânţă se formează embrionul diploid şi endospermul triploid;
e) reducerea gametofitului. Gametofitul feminin este reprezentat de sacul embrionar alcă- tuit doar
din opt celule, iar cel masculin de grăunciorul de polen; f) sistemul conducător bine dezvoltat.
Xilemul, pe lângă traheide, conţine şi trahei (vase lemnoase), iar tuburile ciuruite au primit un suport
– celulele anexe. Prezenţa lor a sporit eficienţa transportării sevei elaborate. În funcţie de
particularităţile anatomo-morfologice, angiospermele se grupează în două clase: dicotiledonate şi
monocotiledonate. Clasa Dicotiledonate (Dicotyledones) Caracteristicile distinctive ale
dicotiledonatelor (fig. 3.42): embrionul are două cotiledoane; nervaţiunea frunzelor – penată sau
reticulată; tulpina ierboasăsau lemnoasă; fasciculele conducătoare de tip deschis, prevăzute cu
cambiu; sistemul radicular pivotant, mixt sau ramificat; floarea pentameră sau tetrameră.
Diversitatea Dicotiledonatelor Cele cca 180 mii de specii de dicotiledonate sunt grupate în 325 de
familii. Dintre acestea le vom examina pe cele reprezentative pentru republica noastră. Familia
Rozacee (Rosaceae) include specii lemnoase şi ierboase cu frunze simple sau compuse. Formula
florii: ♀♂ K5 C5 A∞ G∞. Fructul poate fi capsulă, achenă, drupă sau un fruct fals (poamă, fragă). La
unele specii sămânţa este lipsită de endosperm. Mai multe specii au fost introduse în cultură.
Reprezentanţi: mărul, pă- rul, gutuiul, scoruşul, sorbul, păducelul, zmeurul, murul, măceşul (fig. 3.43)
ş.a. Familia Leguminoase (Fabaceae) întruneşte plante ierboase sau lemnoase cu frunze compuse.
Rădăcinile poartă mici nodozităţi cu bacterii fixatoare de azot cu care trăiesc în simbioză. Florile
bisexuate, rareori unisexuate, zigomorfe cu o structură specifică. Formula florii: .↑. ♀♂ K5 C5 A(9) +
1) G1 . Fructul – păstaie dehiscentă. Seminţele lipsite de endospermUn număr mare de specii au fost
domesticite. Reprezentanţi: fasolea, soia, trifoiul, măzărea (fig. 3.44), lintea, salcâ- mul, sparceta,
lucerna, măzărichea ş.a. Familia Solanacee (Solanaceae) cuprinde specii ierboase şi de arbuşti
răspândite în regiunile calde. Au frunze simple, cu limbul întreg, lobat sau divizat. Florile sunt
tubulare ca o pâlnie, bisexuate, solitare sau grupate în inflorescenţe la vârful ramurilor. Formula
florii: ♀♂ K(5)C(5)A5 G(2). Fructul capsulă sau bacă. Sămânţa are un endosperm cărnos şi
cotiledoane mici. Un număr mare de specii au importanţă economică în calitate de culturi
legumicole (cartoful, roşiile, vinetele, ardeiul ş.a.). Unele specii sunt cultivate ca plante ornamentale
(petunia, unele specii decorative de tutun), altele produc diferiţi alcaloizi: atropina se conţine în
mătrăgună; nicotina – în tutun; daturina – în laur etc. Reprezentanţi: tutunul, ciumăfaia, măselariţa,
cartoful (fig. 3.45), zârna, ardeiul, roşiile, vinetele, petunia ş.a. Familia Asteracee (Asteraceae). Este
cea mai mare familie de plante dicotiledonate, cuprinzând cca 15 000 de specii, în principal plante
ierboase. Au frunze simple. Tulpina, frunzele şi rădăcinile sunt prevăzute cu celule tubuliforme
izolate sau fuzionate, ce secretă latexuri, uleiuri, substanţe răşinoase, cauciuc. Florile au o structură
specifică (fig. 3.46) şi sunt adunate în inflorescenţa calatidiu. Fructul este o achenă, având în creştet
papusul – un mănunchi de perişori strânşi sau desfăcuţi ca o paraşută, servind la zbor în procesul
diseminării. La unele specii fructul poartă o coroană de solzi membranoşi. Un număr mare de specii
de asteracee sunt folosite ca plante medicinale. Reprezentanţi: floarea-soarelui, susaiul, scaiul,
pălămida, brusturele, podbalul, muşeţelul, păpădia, pelinul ş.a.