CUPRINS:

Generalităţi.......................................................................................................................................4
Capitolul I Anatomia si biomecanică..............................................................................................5
I.1 Osul coxal...............................................................................................................................4
I.2 Pelvisul osos...........................................................................................................................5
I.3 Femurul...................................................................................................................................5
II.1 Articulaţia coxofemurala.......................................................................................................6
II.2 Articulaţia sacroiliacă..............................................................................................................8
III.1 Muşchii bazinului.....................................................................................................................9
III.1.1 Muşchii anteriori ai bazinului...............................................................................................9
III.1.2 Muşchii posteriori ai pelvisului........................................................................................10
III.1.3 Muşchii regiunii anterioare ai coapsei.............................................................................10
III.1.4 Muşchii regiunii mediale ai coapsei...................................................................................11
III.1.5 Muşchii regiunii posterioare ai coapsei...........................................................................12
Capitolul II Patologia articulaţiei coxofemurale........................................................................13
Cauze, etiologie...........................................................................................................................14
Aspecte paraclinice........................................................................................................................15
Simptome, stadilizare.....................................................................................................................16
Diagnostic pozitiv si diferenţial...................................................................................................16
Obiective, tratament......................................................................................................................17
Evoluţia.........................................................................................................................................20
Capitolul III Tratament De Recuperare Balneo-Fizical-Kinetic..................................................21
Hidrotermoterapia.......................................................................................................................21
Electroterapia...............................................................................................................................27
Masajul.......................................................................................................................................31
Kinetoterapia...............................................................................................................................32
Bibliografie....................................................................................................................................34
 GENERALITĂŢI
Osteoarticulatia ( OA ) este cea mai frecventa forma de artrită. In timp poate evolua spre
boala degenerativa articulară si dizabilitate semnificativă. Osteoarticulaţia este asociată cu
distanţa cartilajului hialin, ce protejază suprafaţa articulara in timpul mişcărilor. Apare in
mod frecvent la nivelul articulaşiilor care susţin greutatea : şoldul si genunchiul, dar poate
reprezenta si o cauză frecventă de durere cronică lombară sau vertebrală. Oa poate afecta si
alte articulaţii daca la nivelul acestora au avut loc traumatisme anterioare.

Cauza Osteoarticulaţiei:
- Sunt reprezentate in principal de treaumaisme si suprasolicitare articulară, dar si factorii
genetici joaca un rol important.

Şoldul este cea mai mare articulaţie a corpului, fiind structurata pentru sprijin in ortostatism si
mers. Este cea mai profundă articulatie, fiind acoperita cu suprafeţe musculare mari care ii
asigură o protecţie la traumatisme. De aceea, probabilitatea de a apărea traumatisme ale
şoldului, este relativ redusă ca număr si ca variaţie clinico-morfologică. Traumatismele
apărute determină leziuni musculare ce duc la formarea hematoamelor .

Vascularizaţia capului femural

Circulaţia sangelui spre capul femural este făcuta prin arterele care trec prin capsula si
ligament. Cand o fractură sau dislocare rupe capsula si ligamentul, capul femural nu se mai
vascularizează si se deteriorează. ( necroza avasculară )

Capitolul I : ANATOMIE SI BIOMECANICA SOLDULUI

 Oasele coxalului formează centura membrului inferior, se unesc intre ele anterior, iar
posterior cu sacrumul si coccisul, formand peretele osos al pelvisului.

I.1 Osul coxal

Coxalul este un os plan, voluminos şi neregulat, torsionat ca o elice. Este format din trei
piese distincte : ilionul, ischionul și pubisul, care se sudează definitiv la fete intre 12-16 ani,
iar la baieţi intre 13-18 ani.
Osul iliac este format dintr-un corp, situat inferior și aripa osului iliac, situată superior, acesta
constituind partea superioară a coxalului.

Osul ischion se găsete în partea postero-inferioară și este alcătuit dintr-un corp ,situat superior și
două ramuri (una superioară și una inferioară) împreunate într-un unghi aproape drept, cu
deschidere anterioară, ce corespunde tuberozității ischiatice.
Pubisul formează partea antero-inferioară a osului , fiind constituit dintr-un corp superior și
două ramuri ,una superioară și una inferioară, împreunate într-un unghi aproape drept cu
deschidere posterioară, unghiul lor corespunzând simfizei pubiene.
Cavitatea cotiloidă sau acetabulul este o cavit-/ate profundă, emisferică, care serveşte la
articulaţia cu femurul.
Suprafaţa interioară a acetabulului prezintă :

 Suprafaţa semilunară - situată la periferia cavităţii articulare ;

 Fosa acetabulului - ocupă fundul cavităţii, este nearticulată, de formă patrulateră, incadrată
de suprafata semilunară.
Gaura obturată este limitată in cea mai mare parte printr-o margine ascutită, afară de porţiunea
superioară, unde marginea este inlocuită cu un sanţ, numit sanţul obturator.
Suprafaţa gluteală a osului iliac este usor excavată in porţiunea ei mijlocie ; pe ea se
gaseşte gaura nutritivă, principala a osului si este structurată de trei linii :

 Linia gluteala anterioara - care pleaca de la nivelul marii scobituri ischiatice, merge in sus si
inainte si se termină spre marginea superioară a ilionului, in vecinatatea spinei iliace-
superioare ;

 Linia gluteală posterioară se desprinde de pe marea scobitura ischiatică, apoi merge in sus,
aproape vertical si se termină tot pe marginea superioară a osului, la unirea treimii
posterioare cu cele doua tensiuni anterioare.

 Linia gluteală inferioară care se indreaptă de la marea scobitură ischiatică catre marginea
anterioară a osului.

I.2 Pelvisul osos

Pelvisul osos sau bazinul este format din cele două coxale : sacrumul si coccisul.
 Circumferinţa superioară sau baza mare a pelvisului osos este format, la randul ei din :
baza sacrumlului, creasta iliaca, marginea anterioară a coxalului si marginea superioară a
simfizei pubiene.
Suprafaţa exterioară prezintă elementele anatomice de pe feţele laterale ale celor două
coxale si de pe fetele dorsale ale sacrumului si coccisului.
Suprafaţa interioară se caracterizează printr-un relief osos semilunar, numit linia terminală.
Cele doua linii terminale delimitează stramtoarea superioară a pelvisului mic.
Circumferinţa inferioară sau baza mică a pelvisului osos este format : anterior de marginea
inferioară a simfizei pubiene posterioare, de varful coccisului, lateral de cele două
tuberozitaţi ischiatice.

I.3 Femurul
Femurul este un os lung si pereche. Pe schelet este oblic indreptat in sus , jos si latero-medial.
Această oblicitate este mai accentuată la femei, deoarece pelvisul este mai larg decat la
barbaţi.
Prezinta capul femural, colul si doua tuberozităţi : marele si micul trohanter. Este
prismatic, prezentand o fată anterioară, una medială si una laterală. Se observă linia aspra
care in sus se trifurcă, iar in jos se bifurcă. Prezinta două suprafeţe articulare, numite condili
femurali. Anterior, intre cei doi condili se află suprafaţa patelară, care corespunde patelei, iar
posterior fosa intercondiliană. Deasupra condilului medial se află epicondiul medial, iar
deasupra condilului lateral se află epicondiul lateral.

(figura 1 )

II.1 Articulaţia coxo-femurala

Este o articulaţie sferoidală tipică cu trei axe de miscare, avand o mare importanţa in statică si
dinamică. In această articulaţie sunt unite capul femural si acetabulul coxalului.
Suprafeţele articulare :

 Capul femural – care prezintă foseta capului ;

 Acetabulul – la care se descrie suprafaţa articulară semilunară si fosa acetabulului de
forma patrulateră.
Suprafetele articulare sunt acoperite de un strat de cartilaj hialin. Acest cartilaj lipseşte in partea
anterioară a fosetei capului femural, cat si in fosa acetabulului.

Mijloacele de unire : sunt reprezentate de o capsulă intarită de un număr de ligamente, dintre

care unul se află chiar in interiorul articulaţiei, ligamentul capului femural. La acţiunea de unire
mai participă labrumul acetabular.

 Capsula articulară – manson conoid cu baza mare pe coxal si baza mică pe femur ; inserţia pe
osul coxal ;
 Ligamentul iliofemural – cel mai puternic ligament al articulaţiei ;
 Ligamentul pubofemural – pe fata anterioară a articulaţiei
 Ligamentul ischiofemural – pe faţa posterioară a articulaţiei ;
 Ligamentul capului femural – intraarticular, triunghiular.

Bilanţul articular

Stabilitatea articulaţiei este asigurată de trei categorii de factori :

 Factorii osoşi – reprezentaţi de coaptarea suprafeţelor articulare plus oblicitatea axului

articular ;
 Factorii ligamentari – reprezentaţi de :
- Ligamentul iliofemural – limitează extensia, rotaţia externa si abducţia ;
- Ligamentul pubofemural – limitează rotaţia externă plus abducţia ;
- Ligamentul ischiofemural – limitează rotaţia internă plus abducţia ;
- Ligamentul inelar – uneşte celelalte ligamente ;
- Ligamentul rotund – intraarticular.
 Factorii musculari – asigura :
- Stabilitatea antero-posterioară – fesierul mare ;
- Stabilitatea laterală – fesierul mijlociu ;
- Muşchii pelvitrohanterieni– fixează capul femural in cotil
- Musculatura longitudinală (adductori / abductori) - tind sa luxeze capul femural.

Statica şoldului presupune ca in ortostatism şoldul sa fie extins plus in poziţie indiferenta pentru
abducţie-adducţie si rotaţii.
Biomecanica şoldului incepe cu faptul că articulaţia este o enartroză si are trei grade de libertate
permiţand mişcari de flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţie internă, rotaţie-externa,
circumducţia.
Flexia-extensia – se execută in jurul unui ax transversal care trece prin varful trohanterului mare.
Prin mişcarea de flexieune, coapsa se apropie de peretele anterior al abdomenului ; iar in
extensiune ea se indepartează. Amplitudinea totală a mişcarilor de flexie-extensie depinde de
poziţia in care se gaseşte genunchiul.
Abducţia-adducţia – se execută in jurul unui ax sagital care trece prin centrul capului femural.
Abducţia este mişcarea prin care coapsa se indepărtează de linia medială. Limita ei, cand coapsa
este in flexie, este produsă prin intinderea ligamentului pubofemural, iar cand coapsa este in
extensiune prin intermediul ligamentului ilio-pretrohanteriana. Adducţia este mişcarea inversă
prin care coapsa este adusă medial.
Rotaţia internă-rotaţia externă – se realizează in plan transversal, in jurul unui ax vertical care
trece prin centrul capului femural. Rotatorii externi sunt : fesierul mijlociu, fesierul mare,
gemenii, piramidalul, obturatorii, patratul femural, pectinul, dreptul intern si croitorul. Rotatorii
interni : fesierul mijlociu, fesierul mic, semitendinosul.
Circumducţia – este mişcarea ce rezultă din alterarea celor patru mişcări precedente. In realizarea
acesteia intervin toate grupele musculare ale şoldului. In timpul executării circumducţiei, capul
femural se invarte in acetabul, epifiza inferioară a femurulului descrie un cerc, iar diafiza un con.

II.2 Arţiculatia sacroiliacă

Mijloacele de unire:

 Capsula articulară se prezintă ca un manşon ce se inseră la periferia suprafeţelor articulare ale

coxalelor si a sacrumului.
 Ligamentele sacroiliace vertebrale – se inseră pe aripioara sacrumului si pe faţa pelviană a
osului sacrum.
 Ligamentele sacroiliace dorsale – intre splina iliacă postero-superioară si creasta sacrată
laterală.
 Ligamentul sacroiliac interosos – este principalul mijloc de unire intre cele două oase, este
foarte puternic.
 Ligamentul iliolombar – aflat in spaţiul unghiular dintre coloana lombară – creasta iliacă,
este puternic si se inseră pe procesele transversale vertebrale lombare.
 (figura 2 )

III.1 MUŞCHII BAZINULUI

Sunt asezaţi cu corpul muscular la nivelul bazinului şi se intind de aici pana la extremitatea
superioară a femurului. Din aceasta cauză, muşchii bazinului se mai numesc si “muşchi pelvi-
trohanterieni”. Ei formează o aglomerare de musculatură atât de puternică cum nu se mai gaseşte
in altă parte a corpului, alcătuind un adevărat con muscular in jurul articulaţiei coxofemurale.

( figura 3 )
III.1.1 MUŞCHII ANTERIORI AI BAZINULUI:
1. Muşchiul iliopsoas – este un muşchi complex, alcătuit din două porţiuni : muşchiul psoas
şi muşchiul iliac; ei sunt izolaţi in pelvis, dar au o inserţie comuna pe trohanterul mic.
a) Muşchiul psoas mare – este lung şi fusiform. In urma ortostatismului, muşchiul şi-a
schimbat raporturile şi inconjurş anterior articulaţia coxofemurala.
Psoasul mare este unicul muşchi al membrului inferior care depaşeşte in sus pelvisul, devenind
astfel muşchi pluriarticular. El trece peste articulaţia coxofemurala, dar şi peste articulaţiile
intervertebrale de la ultima vertebra toracica pana la sacrum.
b) Muşchiul iliac – este laţit si de forma triunghiulara; se insera in sus pe fosa iliaca pe care
o captuşeste şi trece apoi impreuna cu psoasul mare prin lacuna musculară.
Muşchiul prezintă o bursa sinoviala, cu rol de protecţie si facilitare a mobilităţii. In 10% din
cazuri această bursă continuă cu cavitatea articulaţiei şoldului.
Muşchiul iliac este uniarticular, acţionand exclusiv asupra articulaţiei coxofemurale. Trecand
inaintea articulaţiei coxofemurale, iliopsoasul are ca acţiune principala flexia coapsei pe pelvis,
este cel mai important flexor in articulaţia coxofemurala, apropie coapsa de pelvis. In decubit
dorsal el ridica trunchiul, flectandu-l pe coapsa. Cand se contractă de o singură parte, iliopsoasul
flectează si inclină trunchiul lateral.
2. Muşchiul psoas mic - muşchi rudimentar şi inconstant, este asezat inaintea psoasului mare.
Prin acţiunea asupra fasciei iliace si a arcadei iliopectine menţine deschisă lacuna musculară si
protejază astfel nervul femural de comprimare in timpul contracţiei psoasului mare.

III.1.2 MUŞCHIII POSTERIORI AI PELVISULUI :

1) Muşchiul gluteu mare sau fesierul mare este cel mai superficial si cel mai voluminos
muşchi al corpului. Face parte din lanţul triplei extensiuni şi ca atare dezvoltarea lui mare este
caracteristică ortostatismului uman. Gluteul mare are forma rombică. Două dintre cele 4 margini,
cea medială si cea laterală, sunt aproape verticale si raspund originii si inserţiei terminale.
Gluteul mare este extensor, rotator in afară si abductor, respectiv adductor al coapsei. Acţiunea
lui principală este cea de extensiune, muşchiul fiind cel mai puternic extensor al coapsei,
realizează o forţa aproape egală cu cea a tuturor celorlalţi extensori la un loc.
2) Muşchiul gluteu mijlociu – sau fesierul mijlociu, este un muşchi puternic, de forma
triunghiulara, cu varful in jos, acoperit o parte de gluteul mare.
3) Muşchiul gluteu mic sau fesierul mic – este un muşchi triunghiular. Acoperit in intregime
de gluteul mijlociu, acoperă faţa gluteală a coxalului, capsula articulaţiei coxofemurale si
tendonul reflectat al dreptului femural.
4) Muşchiul tensor al fasciei lată – are o formă patrulateră si este situată la unirea parţii
laterale a fesei cu faţa anterioara a coapsei.
5) Muşchiul piriform – sau piramidalul bazinului. Este triunghiular si turtit, cu baza in
interiorul bazinului si varful pe trohanterul mare. Se insera in interiorul pelvisului pe fata
anterioara a sacrumlui, in vecinatatea găurilor sacrate.
6) Muşchiul obturator intern - este turtit si radiar, intins de la gaura obturată la trohanterul mare.
7) Muşchiul gemen superior si muşchiul gemen inferior – sunt doi muşchi subtiri si turtiţi,
ataşaţi porţiunii extrapelviene a obturatorului intern cu care formează o unitate.
8) Muşchiul pătrat femural – este scurt şi patrulater, orientat transversal, situat inapoia
articulaţiei coxofemurale.
9) Muşchiul obturator extern – este turtit in evantai; se intinde de pe faţa exopelviana a
membranei obturatoare la trohanterul mare.

III.1.3 MUŞCHII REGIUNII ANTERIOARE AI COAPSEI :

1) Muşchiul croitor – este cel mai lung muşchi al corpului, el se intinde de la pelvis pana la
gamba, strabate in diagonala regiunea anterioară a coapsei si trece peste doua articulaţii.
Este un muşchi bilateral, acţiunea lui principală este flexiunea coapsei pe bazin, ajutând dreptul
femural şi iliopsoasul. Din cauza traiectului particular din partea inferioara, este şi flexor al
gambei pe coapsă, deşi porţiunea lui principală e aşezată in regiunea anterioară a coapsei.
2) Muşchiul cvadriceps femurul – poartă numele după cele patru capete de origine, dintre
care trei sunt uniarticulare, al patrulea, dreptul femural, depaşeşte in sus articulaţia coxofemurală
fixandu-se pe coxal. In jos cele patru porţiuni se unesc intr-un singur tendon, care inglobează
patela şi se fixează prin intermediul ligamentului patelar pe tuberozitatea tibiei. Cei trei vasti
inconjoară complet corpul femurului, lasand liber numai interstiţiul liniei aspre, pentru inserţia
adductorilor si a scurtei porţiuni a bicepsului femural. Cvadricepsul este cel mai puternic si mai
voluminos muşchi al corpului.

III.1.4 MUŞCHII REGIUNII MEDIALE AI COAPSEI

1) Muşchiul pectineu – este aşezat mai sus şi mai superficial decat toţi ceilalţi adductori. El se
intinde ca o pamblică patrulateră, oblic de la ramura superioară a pubelului la extremitatea
superioară a femurului.
Are originea pe creasta pectineala ; merge in jos, lateral si putin posterior si se insera printr-
un tendon terminal pe linia pectineală a femurului.
2) Muşchiul adductor lung – ia nastere prin intermediul unui tendon lung şi puternic pe
suprafaţa unghiulară a pubelului, sub tuberculul pubian; merge in jos si lateral, laţindu-se
treptat şi se inseră printr-o lama apronevrotică pe interstiţiul liniei aspre a femurului, in
treimea mijlocie.
3) Muşchiul adductor scurt – ia naştere pe suprafaţa unghiulară si pe ramura inferioară a
pubelului; trece oblic in jos şi lateral, laţindu-se treptat, şi se inseră in treimea superioară a
interstiţiului liniei aspre a femurului. Este adductor şi rotator in afara; mai are şi acţiune de
flexor.
4) Muşchiul adductor mare – este cel mai mare şi cel mai posterior dintre toţi muşchii regiunii.
Se prinde in sus pe tuberozitatea ischiadica şi pe ramura ischiopubiana.
5) Muşchiul gracilis – este o panglică musculară aşezată pe partea medială a coapsei. Este cel
mai medial şi cel mai lung din grupul adductorilor şi singurul ce depăşeşte articulaţia
genunchiului. Ia origine printr-un tendon lat si foarte subţire pe ramura inferioară a pubisului;
merge in jos pe partea medială a coapsei, iar in treimea ei inferioară se continuă cu tendon
subţire si lung, ce se termină pe partea superioară a feţei mediale a tibiei.
III.1.5 MUŞCHII REGIUNII POSTERIOARE AI COAPSEI
1) Muşchiul biceps femural – este situat pe partea postero-laterala a coapsei. Una lungă cu
origine pelviana şi alta scurta cu origine femurala. Porţiunea lunga ia naştere pe tuberozitatea
ischiadică impreună cu semitendinosul.
2) Muşchiul semitendinos – este situat superficial in partea posteromedială a coapsei,
intinzandu-se intre tuberozitatea ischiadica si tibie. Are originea pe tuberozitatea ischiadică
printr-un tendon comun cu cel al portiunii lungi a bicepsului.
3) Muşchiul semimembranos – este situat pe un plan mai profund decat precedentul. Se intinde
ca şi aceasta intre ischion si tibie. Se prinde in sus pe tuberozitatea ischiadică si se continuă
cu un corp muscular rombic, format din fascicule paralele.

( figura 4 )