Sunteți pe pagina 1din 6

Universitatea „Tibiscus” din Timişoara

Master: Psihoterapii şi psihologie clinică

PROIECT

Evaluarea familiei prin prisma Terapiei sistemice de familie după modelul celor patru pași

„ Adolescenta care mințea”

Disciplina:

PSIHOTERAPIA COPILULUI ȘI A ADOLESCENTULUI

SEMESTRUL II

Student: Ghergari Claudia Alexandra

Anul I

Anul universitar 2016-2017


Adolescenții dau mari dureri de cap familiilor. După calculele lor, ei știu că au cu doi-trei
ani mai mult decât cred părinții că au, așa că pretind relaxarea regulilor chiar înainte de a ști ce să
facă cu autonomia pentru care se luptă. Părinții doresc să le împărtășească din înțelepciunea lor
pentru a-și feri copii de incertitudinile vieții, dar se trezesc cu un adolescent pe care nu îl mai
recunosc: neascultător, cu toane, care își asumă riscuri imprevizibile.

Familia Popescu este formată din trei persoane: Maria, Doru și Ana, are are 15 ani. Ana
este fiica lui Maria din căsătoria anterioară, terminată cu un divorț, când Ana era foarte mică.
Maria s-a recăsătorit cu Doru un an mai târziu și acum ei consideră că au nevoie de ajutorul unui
terapeut pentru că Ana nu este o persoană de încredere. Minte compulsiv și de cele mai multe ori
este prinsă cu minciuna.

Pasul întâi: Dezvăluirea problemei prezentate – decentralizarea problemei prezentate și


purtătorul simptomului

Primul pas este provocarea certitudinilor familiei despre faptul că problema principală
este localizată în mașinăria internă a pacientului identificat. Tehnicile utilizate includ:

 Concentrarea pe ariile de competență ale pacientului identificat;


 Atribuirea altei semnificații problemei aduse de familie;
 Explorarea modului în care apare simptomul și atenție la detalii;
 Schimbarea perspectivei asupra problemei până când simptomul își pierde toxicitatea;
 Explorarea contextului în care apare simptomul;
 Explorarea dificultăților altor membri ai familiei, asemănătoare sau diferite de cele ale
pacientului identificat;
 Stimularea pacientului identificat să descrie simptomul și semnificația atribuită în timp ce
ceilalți membri ai familiei constituie publicul;

În acestă etapă Maria afirmă că „nici nu își mai aduce aminte de când a început să mintă”
Doru se alătură „nu știm de ce, am crezut că putem rezolva singuri, dar este din ce în ce mai
rău.”

2
Părinții doresc să mă alătur lor, însă făcând asta risc să o pierd pe Ana. Le cer permisiunea de
a vorbi puțin cu ea și încep prin a-i spune că sunt curiosă în legătură cu viața ei. Vorbim despre
școală, prieteni, interese. Îmi spune că ține un jurnal. Că îi place poezia, că scrie versuri, dar nu
le-a arătat nimănui. O întreb dacă știe ceea ce este o metaforă; cădem de acord că metafora aduce
ceva în atenție, dar sub un alt nume așa că îi spun că o metaforă este o minciună poetică și astfel
transform simptomul într-o aptitudine. Ana vrea să înțeleg că ea este ceva mai mult decât o
mincinoasă, este isteață și intră în vorbă ușor.

Deși părinții cred că Ana m-a convins cu minciunile ei, le cer să discute împreună pentru a
vedea cum relaționează ca familie. Acesta este prima provocare a orientării individuale a
familiei. Ei continuă să se focuseze pe Ana direcționându-și remarcile către mine.

Maria: - nu pot să-mi explic! De aceea am venit aici!

Doru: - la început ne mințea doar pe noi, dar acum are probleme și cu alți oameni, nu ne
spune niciodată toată povestea! A scăpat de sub control!

În acest moment îi cer Anei să să mă ajute să înțeleg ce spun părinții săi, tatăl intervine și este
momentul în care îl intreb: - Apropo, cine este detectiv mai bun? Tu sau Maria? Strecurând astfel
nesiguranța și curiozitatea, căutând în profunzime diferențele ce pot complica problema
prezentată. Tonul glumeț face neobservată chestionarea autorității parentale.

Pasul doi: Evidențierea interacțiunilor care mențin problema – explorarea patternurilor


familiei care mențin problema prezentată

Al doilea pas explorează ce anume din ceea ce fac membii familiei perpetuează
problema. Abilitatea este să îi ajutăm pe clienți să vadă felul în care acțiunile lor mențin
problema, fără a le provoca rezistență. Acest al doilea pas se bazează pe presupunerea că
membrii familiei își vor schimba patternurile de relaționare dacă se simt capabili să-l ajute pe
pacientul identificat.

Dar prima sau cea mai importantă întrebare pe care o pune un terapeut sistemic este: Ce
anume din ceea ce fac membrii familiei ajută la menţinerea simptomului pacientului identificat?
Întrebarea deplasează focusul către o perspectivă tranzacţională. Şi apoi pentru că cele mai multe
interacţiuni sunt triangulare ne întrebăm: Cât de eficient colaborează părinţii în abordarea

3
problemelor copilului? Scopul nu este de a muta culpabilitatea de la copil la părinţi, ci de a
vedea cât de eficient sau ineficient se organizează familia pentru rezolvarea acestor probleme.

Maria îmi spune că acum sunt mult mai atenți cu Ana, suntem atenți la alegerile legate de
prieteni, cu cine umblă. Ieri a spus că merge în vizită la o prietenă și am gasit-o în mall cu un
băiat. Ca răspuns la întrebarea despre cine este detectiv mai bun, Maria aduce și mai multe
dovezi despre boala misterioasă – mințitul Anei-. O întreb dacă se teme că va avea relații sexuale
și îmi răspunde că nu prea știe, că tot ce face Ana devine secret. Îi spun Mariei că sunt îngrijorată
pentru ea și că să încerci să urmărești tot ce face un adolescent poate fi o ocupație care îți ia tot
timpul. Îi întreb pe părinți: -amândoi sunteți la fel de îngrijorați? Sau unul din voi este mi
îngrijorat decât celălalt? Doru răspunde că Maria rămâne prinsă mai mult, că ea vrea ca Ana să
fie sinceră, ele au fost foarte apropiate. Acest lucru m-a dus cu gândul la supraimplicare, o
apropiere greu de susținut când copiii devin adolescent și vor să devină proprii lor stăpâni.

Îi spun Mariei că minciuna poate fi o apărare, că în acest moment tu și Ana sunteți


blocate împreună. Ana trage de tine să o supraveghzi mereu. Cum te vei elibera de ea? Răspunsul
Mariei a fost că dacă ar putea avea încredere în ea, că face ceea ce spune, i-ar da drumul.

Nici mama, nici fiica nu înțeleg cum acțiunile lor fac să mergă acest ciclu de rebeliune-control.

Îl provoc pe Doru să se implice spunându-i că amândouă sunt captive. Ana are nevoie ca Maria
să o supravegheze și Maria este prinsă în observație, reacționând la ce face Ana. Este un cerc.
Poți să le ajuți? Poți să scapi aceste două personae de cercul vicios?

Părintele mai puțin implicat în cazul de față este tatăl, este mai critic, dar adesea nu este foarte
puternic.

Acestă familie este blocată în lupta pentru putere.

Explorez relația de cuplu și aflu că părinții nu au suficient spațiu pentru ei datorită


comportamentului Anei, susține Maria, de fapt din cauza supraimplicării.

Pasul trei: Explorarea trecutului cu accent pe structură – explorarea aspectelor din


trecutul membrilor care le influențează prezentul

4
Pasul trei este scurt și constă în concentrarea pe explorarea trecutului adulților din
familie, pentru a-i ajuta să înțeleagă cum au dobândit perspectivele limitate actuale asupra lor și a
celorlalți.

În acestă etapă discut cu părinții, fără Ana, explorând trecutul acestora. Părinții Mariei au
divorțat când acesta avea 5 ani. A plecat de acasă la vârsta de 18 ani, în ajun, pe viscol, fiind data
afară de mama din casă. Mama Mariei se recăsătorise recent și nu dorea copii prin preajmă.
Maria a sunat mama unei prietene pe care o pierdu-se cu o vară înainte (se sinucise) și de atunci
au rămas ca o familie. Maria mai are un frate mai mic schizofren, care a rămas acasă și un frate
mai mare și o soră care au fost dați în plasament. Se căsătorește, rămâne însărcinată și află că
soțul ei este dependent de alcool și droguri. După multiple încercări eșuate la dezintoxicare,
Maria divorțează, se mută din oraș și îl cunoaște pe Doru.

Doru este singur la părinți. Părinții lui au divorțat și ulterior s-au recăsătorit. A locuit cu mama,
soțul acesteia și fratele vitreg mai mic. Tatăl avea schimbări bruște de dispoziție și îl amenința că
îl omoară. La 17 ani a plecat de acasă.

Una dintre fricile Mariei cu privire la Ana este că minte precum tatăl ei. Descrierea
comportamentului Anei poartă experiența traumatică a Mariei cu primul soț. Îi cer ajutorul lui
Doru, atribuinduindu-i rolul de vindicator al memrilor familiei. Maria simte că trebuie să se
descurce singură cu Ana și nu cere și nu acceptă ajutorul lui Doru. Pentru a o ajuta pe Maria să
se detașeze, fără a se simți singură, Doru trebuie să o aducă mai aproape de el.

Pasul patru: Explorarea unor moduri alternative de relaționare – redefinirea problemei și


dezvăluirea unor noi opțiuni

După conturarea unui tablou initial asupra a ceea ce ține familia blocată și cum a ajuns
aici, membrii familiei și terapeutul discută despre nevoia de schimbare și cine dorește sau nu
acest lucru.

Familia este completă și este momentul în care cer părinților să-i explice Anei că mințitul
face parte din vechea poveste și felul în care erau conectați unul cu altul. Vreau să scape de
predicția că va fi o delicventă. Părinții sunt convinși că trebuie să facă schimbări de atitudine și
comportament vis a vis de Ana.

5
Tehnici folosite:

 Alăturarea – cu Ana, oferind o altă semnificație minciunii, prin metaforă și umor; in cazul
Mariei a trebuit să fiu foarte suportivă căci doar astfel o puteam implica în procesul de
explorare a noilor opțiuni;
 Reformularea – i-am spus Anei că metaforele sunt minciuni poetice și mai târziu , că
minciunile sale sunt un răspuns la controlul mamei.
 Dezechilibrarea – când m-am alăturat tatălui ca persoană de ajutor și alinare pentru mama
blocată în lupta cu fiica și cu propriul trecut;