Eseu argumentativ care evidenţiază importanţa unui document curricular

Manualul

Este manualul un instrument care generează procesul de predare – învăţare- evaluare?

Dacă ar fi să plecăm de la această premiză, ştim că manualul este un document curricular alcătuit pe baza
programei şcolare şi în conformitate cu principiile didactice, deci consider că într-adevăr are un rol determinant
în activitatea educativă. Aşa cum profesorul are nevoie de programă, tot aşa elevul are nevoie de manual.

Manualul constituie pentru profesor un ghid de orientare, în sensul că enunţă propuneri metodologice, dar lasă
la discreţia profesorului alegerea uneia dintre ele; deci cere reflecţia cadrului didactic. În ceea ce priveşte elevul,
este cel mai important instrument de lucru. El constituie nu numai izvor de cunoştinţe, ghid de formare de
deprinderi, valori şi atitudini, ci şi stimulent în dezvoltarea interesului şi a curiozităţii. Deci îndeplineşte mai
multe funcţii: de informare, de formare, de antrenare şi de autoinstruire.

În primul rând manualul rămâne, indiferent de timpuri, o sursă de cunoştinţe. De-a lungul timpului a suferit o
serie de schimbări, mai ales la nivelul conţinuturilor şi a flexibilităţii lor. Înainte de revoluţie, manualul era mult
mai rigid în abordarea unor itemi, el trebuia urmat ca atare. Nu exista oră fără manual. Astăzi, manualul a devenit
un instrument orientativ, care ghidează procesul educativ, lăsând o anumită libertate, atât profesorului, cât şi
elevului. Apariţia manualului alternativ ar fi un bun exemplu, in acest caz. Totuşi , în cazul unor elevi, el poate
deveni uşor confuz, din cauza diferitelor conţinuturi. Oricum ar fi , manualul trebuie să răspundă la intrebarea “Ce
învăţăm?”. Într-un manual trebuie să găsim o legătură între nevoia de cunoştere şi utilitatea noilor cunoştinţe. El
trebuie să fie accesibil la nivelul conţinuturilor, să orienteze uşor procesul de învăţare. Informaţiile trebuie să fie
corecte din punct de vedere ştiinţific şi să ofere deschidere spre interdisciplinaritate, adică să permită transferul şi
întrepătrunderea disciplinelor.

De asemenea un bun manual sistematizează informatiile prin scheme, grafice, scrierea cu litere mari sau de altă
culoare a elementelor esenţiale (legi, reguli, definiţii). Astfel învăţarea devine coerentă, logică, accesibilă.

În al doilea rând manualul nu este numai “depozitar de informaţie”, ci şi modalitate de dezvoltare a capacităţilor
de a opera cu informaţia, a capacităţilor cognitive. În acest sens el conţine întrebări, aplicaţii, situaţii-problemă,
exerciţii de sinteză, investigări suplimentare, exerciţii de creativitate, teme de reflecţie. Acestea îl solicită pe elev
să-şi dezvolte toate procesele psihice, îl determină să gândească critic, să fie creativ, să-şi dezvolte autonomia. El
învaţă să lucreze independent, ceea ce constituie o deprindere intelectuală.

În plus, manualul contribuie la formarea de valori şi atitudini: formarea morală şi relaţională a elevilor prin
exerciţiile de aplicaţie în viaţa reală. De exemplu, în manualul de limbă şi literatură română, capitolele de limbă
şi comunicare pun în lumină situaţii concrete de comunicare, de interrelaţionare. De asemenea textele literare sunt
alese pentru a da bune exemple etice şi civice. Unele din ele surprind momente istorice semnificative, care aduc
un aport important la noţiunile de istorie şi cultură generală ale elevilor. Textele literare alese impulsionează
imaginaţia elevilor.

Alături de aceste calităţi, manualul antrenează interesul , curiozitatea pentru problemele abordate. De exemplu
manualul de limba engleză pentru liceu motivează elevii prin abordarea temelor legate de preocupări ale tinerilor:
muzica, filmul, sportul, moda, dar şi specializarea pe o anumită meserie, în cazul claselor de profil tehnic etc.
 Un rol important cred eu că îl are aici şi aspectul manualului. De exemplu elevii sunt curioşi să răsfoiască noile
manuale dacă au o formă grafică reuşită: hârtie de calitate, litere suficient de mari pentru a fi citite uşor şi, mai
ales, ilustraţii. Acestea din urmă trezesc interesul elevilor numai dacă sunt sugestive, justificate, precise, corect
plasate, altfel obosesc şi bulversează elevul.

De asemenea cuprinsul aşezat la începutul manualului, structurat pe unităţi de învăţare, constituie o fereastră
spre cunoaşterea conţinuturilor ce urmează a fi parcurse.

Aceeaşi funcţie o îndeplinesc activităţile care au caracter ludic: jocuri, rebusuri, ghicitori, sarcini de colorat etc.

Şi nu în ultimul rând, manualul, după părerea mea, obişnuieşte elevul să înveţe singur: să-şi completeze singur
cunoştinţele, să le înţeleagă, să le stocheze şi să le aplice în mod independent. Manualul poate fi folosit de elev în
procesul propriei formări. Astfel, elevul devine propriul său educator, iar manualul “profesorul de acasă”. De
aceea Alvin Toffler spunea: “Analfabetul viitorului nu va mai fi neştiutorul de carte, ci cel care nu ştie să înveţe
singur cu cartea”.

Funcţia de autoinstruire se realizează prin tehnicile de autoevaluare propuse de manual care diagnostichează
dificultăţile întâlnite de elev şi care îl ajută să le depăşească prin teste de ameliorare, de progres. Aceeaşi funcţie o
au exerciţiile suplimentare pentru elevii cu potenţial ridicat, dar şi sursele suplimentare pentru cei care vor să
aprofundeze anumite conţinuturi: trimiteri bibliografice, audio, video etc. (cine vrea mai mult, poate căuta în altă
parte; nu supraîncărcarea manualului).

Având în vedere aceste argumente legate de importanţa manualului, s-ar putea spune: “ce rol mai are
profesorul?” Dar oricine ştie că expunerea orală este mai antrenantă, că profesorul comunică prin tot ceea ce face,
el educă prin propriul său comportament. Oricât de bun ar fi manualul, comunicarea interpersonală are funcţia ei
bine determinată. Deci manualul ajută elevul, dar nu se poate substitui în totalitate profesorului.

În concluzie, manualul este liantul care uneşte predarea – învăţarea – evaluarea şi din toate argumentele expuse
el este un document curricular important care ajută la formarea sferei educaţionale. Indiferent de timpuri, el
rămâne mereu “la modă”. Singurul regret este , totuşi, această alternare a conţinuturilor, care poate bulversa elevii.