Bunicul

Era dimineta si era foarte frig. Era iarna, cred ca minus 7 sau minus 8 grade arata termometrul. Genul
acela de frig care iti ingheta aerul din nas cand respiri afara. Dar pe de alta parte si revigorant.

Copii stateau in casa si faceau teme cu parintii. Atmosfera era exploziva, toata lumea era nervoasa.
Paritii nu intelegeau de ce copii nu vor sa invete, copii nu intelegeau de ce parintii ii oblige sa invete.

A sunat la usa, un sunet neasteptat, pe de o parte salvator si in acelasi timp si nedorit. Si s-a dezlantuit
haosul. Caci frazele au ramas in aer, explicatiile mamei s-au pierdut in dorinta copilului de a merge sa
vada cine e la usa. Totul s-a rupt in bucati mici, aerul s-a incins si s-au dus sa raspunda.

Era chiar el, era hotul de vieti, venise sub pretextul ca adduce de mancare. A intrat, aducand aerul rece
si inviorator de afara. A rupt instantaneu conexiunile stiintifice care se creasera cu greu in minute multe
de explicatii si eforturi. S-a creat un vid frustrant in mintea mamei copilului, un vid care ii distrugea
politetea si calmul.

Mama a facut un effort, s-a ridicat, a salutat, a lasat explicatiile balta, copilul sa se bucure, sa se
desprinda de lectiii. A aruncat timpul petrecut mai devreme in neant, caci totul s-a pierdut in cosul de
gunoi al vietii. Daca o exista un astfel de cos! Cine sa stie daca exista.

Hotul de vieti s-a asezat tacticos pe un scaunel, si-a scos pantofii, si-a pus pungile cu care venise pe masa
din bucatarie si a plecat prin casa ca si cum nimic nu se intamplase, fara sa obseve vidul si frustrarea din
ochii mamei. Copilul a zburdat spre el, asociindu-I venirea cu libertatea, cu posibilitatea de a fugii de
responsabilitati.

Si apoi totul a revenit la normal, tensiunea s-a rupt si fiiecare a acceptat ca trebuie sa mearga mai
departe . Copilul s-a repliat mai rapid, oricum isi dorea sa scape de lungile explicatii si lectii. Avea 10 ai,
era in clasa a patra, semestrul doi. La scoala era greu, profesorii cereau, parintii cereau, el nu intelegea
rostul, nevoia de a invata. Caci avea de toate, avea mancare, avea caldura, avea haine, avea distractie.
Nu intelegea rostul invatatului si discursurile mamei despre nevoia de a invata, caci invatatul nu era
deloc distractiv. Nu vedea folosul, nu ii se parea deloc important. Mama s-a resemnat, s-a oprit, a
renuntat. Avea 46 de ani Totul s-a oprit, a stat pe loc s-a interrupt. Politetea a castigat.