Sunteți pe pagina 1din 2

Principiile fundamentale care

Conținutul situației sunt sau pot fi încălcate Categoria de risc Măsurile de protecție
Conducătorul entității Obiectivitatea – auditorul nu Amenințarea generată de Auditorul trebuie să
de audit i-a propus un trebuie să permită ca asupra autoexaminare(autocontrol), respecte cerințele
post vacant în entitatea obiectivității să prevaleze adică la noul post de muncă reglementate de codul
sa unui auditor din altă careva prejudecăți, conflicte auditorul ar fi putea pus în etic al auditorilor și
companie criticînd de interese sau relații/ situația de a-și reevalua profesonaliștilor
administrația companiei influențe externe. Adică în raționamentul său contabili, precum și
respective și lăudînd-o cazul respectiv auditorul va professional auzind criticile cerințele legate de
pe a sa. putea fi pus în situația de a aduse la adresa postul de dezvoltarea profesională.
utiliza relațiile sale de la muncă anterior.
posturile precedente, ca Amenințare generată de
dovadă revenind afirmația intimidare, ceea ce-l
”criticînd compania împiedică pe audito să
respectivă”. Aceasta s-ar acționeze obiectiv, ca
putea manifesta ca niște rezultat al criticile ascultate.
presiuni la nivel psihologic
pentru auditor.
Confidențialitatea- în cazul Amenințarea generată de Auditorul trebuie să
auditorilor acesta se familiaritate, adică auditorul respecte cadrul
manifestă prin nedivulgarea poate fi influențat și normative și legislativ,
informației obținute în manipulat la nivel cel mai important fiind
timpul derulării serviciilor psihologic, astfel încît Codul etic pentru a putea
profesionale, neutilizarea acesta să nu mai țină cont de realiza un audit de
acestora în scopuri personale relațiile profesionale calitate.
sau în interesul persoanelor realizate cu entitatea
terțe. Respectiv auditorul dat precedentă în folosul
poate fi pus în situația de a entității actuale.
încălca acest principiu dacă
va accepta criticile aduse la
adresa companiei unde acesta
a lucrat anterior. Deci se va
urmări obținerea unor
informații necesare pentru a
putea întrece concurentul său.
Comportamentul profesional- Amenințarea generată de Auditorul trebuie să
spune că auditorul trebuie să favorizare- atunci cînd respecte politicile și
acționeze într-o manieră auditorul dispunînd de procedurile interne
corespunzătoare reputației careva competențe stabilite în cadrul
profesiei și să evite orice profesionale dobîndite la entității. Deasemenea ar
comportament ce i-ar putea entitatea anterioară si fi bine venit pentru
discredita profesia. Atfel cunoscînd informații înbunătățirea
auditorul din această situație confidențiale , si-ar putea comportamentului
poate încălca acest principiu compromite obiectivitatea și professional de o
dacă va fi de acord cu criticile comportamentul său continua dezvoltare
aduse la adresa companiei professional. profesională și instruire,
unde a lucrat și va ajuta consultanță cu alte
actuala companies a realizeze personae terțe.
ceva împotriva lor
divulgîndule careva
informații importante sau
dacă va critica și el la rîndul
său acestă companie.
Independența – se manifestă Amenințarea generată de Auditorul ar trebui să
prin modalitatea de a gîndi interesul propriu, adică dacă rămînă neutru față de
independent și auditorul va avea foarte scopurile și doleanțele
comportamentul independent. mare nevoie de acest post de conducerii pentru a nu
Aceasta reprezintă că munca avînd un mare putea fi pus în situații
auditorul dat dacă va asculta interes professional, atunci dificile, deasemenea este
în totalitate tot ceea ce I se va el ar putea omite careva nevoie pentru evitarea
comunica și nu va ține cont principii fundamentale, doar tuturor neînțelegerilor de
de propriile gînduri și pentru a putea obține/păstra comunicare la timp, iar în
aparențe, atunci el riscă de a postul. caz că există ceva ce-i
nu mai fi independent și de a impiedică desfășurarea
fi condus de către cineva, cee activității să solicite
ace-I va putea afecta și implicarea altui
comportamentul său profesionist în realizarea
professional. misiunii.

S-ar putea să vă placă și