UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI

FACULTATEA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII

SPECIALIZAREA: INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCȚII

PORTOFOLIU
Materiale şi elemente compozite
pentru instalaţii

Coordonator, Student,
prof. univ. dr. ing. Bejan Liliana Grosu Adrian

Iaşi 2017
1. MATERIALE COMPOZITE – PREZENTARE GENERALĂ

Materialele compozite au fost folosite cu mult înainte de a fi fost definite (piatra, lemnul,
iar mai târziu, dar cu peste o sută de ani în urmă, betonul).

Au trecut aproape 60 de ani de când materialele plastice armate cu fibre de sticlă au fost
utilizate pentru prima oară datorită calităţilor lor deosebite în comparaţie cu ale materialelor
clasice. Performanţele tot mai înalte cerute structurilor de rezistenţă în general, dar mai ales celor
destinate aeronauticii şi aplicaţiilor militare, impun acestora condiţii foarte severe în timpul
funcţionării.
În general, prioritare sunt considerentele aerodinamice de optimizare funcţională a
profilelor structurilor aeronautice şi satisfacerea condiţiilor restrictive legate de: rezistenţe
mecanice deosebite într-un interval larg de valori ale temperaturii ambientale, vibraţii, rezistenţă
la oboseală, rigiditate, greutate minimă şi fiabilitate maximă.
Ca urmare, apar tot mai frecvent situaţii în care materialele tradiţionale nu pot satisface în
totalitate multitudinea restricţiilor menţionate iar cum configuraţia geometrică a structurilor este
în general impusă, singura pârghie unde se poate acţiona, rămâne cea a utilizării de materiale noi,
cu calităţi deosebite.
Pentru o structură mecanică cu configuraţie geometrică şi condiţii de lucru cunoscute,
este necesar să se proiecteze şi să se realizeze materialul adecvat din care aceasta să fie
confecţionată.
Au apărut astfel materialele compozite, care sunt o nouă clasă de materiale ce prezintă o
mare importanţă tehnologică şi ale căror aplicaţii cunosc în prezent o dezvoltare intensă în mai
multe domenii.

Materialele compozite fac parte din categoria „noilor materiale” şi sunt create special
pentru a răspunde unor exigenţe deosebite în ceea ce priveşte:

- rezistenţa mecanică şi rigiditatea;

- rezistenţa la coroziune;
- rezistenţa la acţiunea agenţilor chimici;
- greutatea scăzută;
- stabilitatea dimensională;
- rezistenţa la solicitări variabile, la şoc şi la uzură;
- proprietăţile izolatoare şi estetica.
Principalul avantaj al acestor materiale este raportul ridicat între rezistenţa şi greutatea lor
volumică.
 2800

2400 Produse naturale

Materiale compozite

Consumul x 106 t
2000
Metale

1600

1200

800

400

0
1950 1960 1970 1980 1990 2000 2010
Anul

Aceste Fig. 1.1 Consumul de materiale compozite caracteristici nu numai că

au asigurat utilizarea pe scară din ce în ce mai largă a materialelor compozite, dar au stimulat
cercetările pentru descoperirea unor noi tipuri de materiale compozite cu proprietăţi îmbunătăţite.
Preocupări majore şi realizări de materiale compozite performante există în toate ţările dezvoltate,
ca urmare a dorinţei de a continua procesul de dezvoltare tehnologică, prin utilizarea unor
materiale calitativ superioare şi posibil de realizat prin procedee şi tehnologii eficiente şi
nepoluante. În figura 1.1 se prezintă consumul unor asemenea materiale până în anul 2010, în
comparaţie cu materialele clasice ori cu produsele naturale [2]. În Japonia, producţia de materiale
compozite a anului 2002 s-a ridicat la aproximativ trei miliarde de dolari.
Materialele compozite constituie o soluţie tot mai des adoptată în realizarea structurilor
performante, cu aplicabilitate în toate ramurile industriale. Implementarea acestora în diverse
domenii, ca alternative avantajoase ale materialelor clasice, sau pentru obţinerea de noi aplicaţii,
altfel greu sau imposibil de realizat, ridică însă şi o serie de probleme generate de structura deosebit
de complexă a acestora şi de posibilităţile de obţinere, de comportamentul încă insuficient
cunoscut la diverse solicitări.
În toate ţările industrializate, materialele compozite reprezintă un domeniu prioritar, situat
în avangarda procesului continuu de inovare tehnologică.
Apariţia acestor materiale şi utilizarea lor în realizarea unor structuri de rezistenţă a impus
atât determinarea caracteristicilor elastice şi de rezistenţă ale compozitelor, cât şi efectuarea unor
calcule de rezistenţă, diferite (ca mod de realizare) de la un material la altul.

Un interes aparte este acordat, printre altele, determinării deteriorărilor ce pot să apară sub
sarcină, a efectului lor asupra capacităţii portante a structurilor, precum şi analizei comportării
compozitelor în condiţii dificile de lucru (variaţii de temperatură şi umiditate, vibraţii, acţiunea
agenţilor chimici etc). Acestea reprezintă numai o parte din aspectele abordate în ultimul timp de
către cercetătorii în domeniu, multitudinea lucrărilor apărute demonstrând că problemele sunt
departe de a fi rezolvate.
1. SISTEMELE DE INCALZIRE PE BAZA DE FIBRA DE CARBON
In mod instinctiv, suntem tentati sa spunem ca incalzirea casei pe baza de curent electric
este o metoda costisitoare si destul de putin eficienta. Noile produse aparute pe piata au ajuns sa
contrazica aceste teorii, asigurand economie si conditii de comoditate maxima in exploatare.
Sistemul revolutionar se bazeaza pe tehnologia fibrelor de carbon care pot fi montate in plasme
termice, in pardoseala sau in instalatii complexe care permit degivrarea unor suprafete exterioare
de mari dimensiuni, cu consturi ce nu au rival.

1.1. Plasmele termice cu fibra de carbon pot lua forme dintre cele mai variate si se
potrivesc perfect oricarui ambient, astfel ca banalul calorifer greu de mascat tinde sa devina un
obiect extrem de demodat pentru un design interior modern. Aceste corpuri de incalzire pot
intruchipa plasme, pereti despartitori cu aspect futurist sau chiar oglinzi. Display-ul digital cu
butoane de comanda permite reglarea temperaturii corpurilor de incalzit.

Totodata, acestea pot fi programate sa porneasca la anumita ora, cu cateva minute

inainte ca proprietarii sa ajunga acasa, sau se pot seta sa intre in functiune numai cand
temperatura interioara scade sub un anumit prag, pastrandu-se un ambient placut in casa si
evitandu-se supraincalzirea interioarelor si consumul inutil de electricitate. Fiind un sistem de
incalzire local, nu are pierderi, energia termica emisa fiind folosita 100%, iar fibra de carbon
transmite caldura aproape instantaneu, incalzirea unei camere realizandu-se in cateva minute.

Spre deosebire de radiatoarele electrice clasice, plasmele termice permit incalzirea

ambientala pe doua cai: prin efectul radiant al suprafetei frontale si prin convectie (miscarea
naturala a aerului prin canalele dispuse in spatele placii radiante). Panourile radiante pot fi
construite din metal, sticla, oglinda sau inox si au in interior un element de incalzire din fibra de
carbon distribuit pe toata suprafata frontala.
 1.2. Incalzirea prin pardoseala pe baza de fibra de carbon este un produs relativ nou pentru
piata autohtona, asigurand distribuirea uniforma a caldurii degajate pe verticala de jos in sus. Acest
sistem de incalzire are o grosime de numai 4 mm, asa ca poate fi montat in orice tip de pardoseala si,
mai nou, chiar si in textura covoarelor.

Si in acest caz, producatorii garanteaza un consum extrem de scazut de energie raportat la

randamentul si comoditatea in utilizare, acest lucru fiind posibil datorita unui panou de comanda practic
ce are inglobat un termostat. In cazul parchetului laminat, instalatia se monteaza direct sub podea, in
timp la pardoselile reci (gresie, marmura, granit etc.) se inglobeaza in sapa.
Sistemul se bazeaza pe tehnologia firului de carbon. Fata de alte sisteme de incalzire similare, acesta
are o multime de avantaje:

 Sistemul de incalzire Genius Carbon este sanatos, nu cauzeaza miscarile maselor de

aer, eliminand in acest fel posibilitatea de aparitie a puntilor termice dintre camere
adiacente, dar si circulatia prafului
 Nu exista pierderi de caldura in procesul functionarii
 Confort termic - sistemul asigura o diferenta de temperatura intre pardoseala si tavan de
maxim 1,5 grade C marind astfel confortul termic
 Nu produce zgomot in functionare
 Flexibilitate - pentru fiecare spatiu se poate regla separat cu ajutorul termostatului
 Siguranta - datorita incorporarii totale a sistemului in pardoseala nu exista riscuri de
contact direct cu componente aflate sub tensiune, materialul din care este fabricat este
ignifug, iar emisiile electromagnetice sunt de 47 de ori sub limita legala admisa
 Garantia - sistemul este garantat 10 ani
 Usor de instalat si refolosibil daca se instaleaza sub parchetul flotan
 1.3. Panouri radiante

Sistemul este destinat incaperilor unde nu se mai poate folosi incalzirea in pardoseala
sau nu se doreste acest lucru. Sistemul functioneaza pe principiul convergentei maselor de aer.
 1.4. Incalzire in pereti cu fibra de carbon
Sistemul functioneaza pe acelasi principiu ca si incalzirea in pardoseala, fiind posibila instalarea
lui atat in structura pe rigips cat si in tencuiala clasica, sau in placi de gips.

1.5. Covoare incalzitoare din fibra de carbon

Se folosesc pentru locuinte, birouri, biserici, spatii cu trafic moderat. Sistemul este destinat
incaperilor unde nu se mai poate folosi incalzirea in pardoseala sau nu se doreste acest lucru. Sistemul
functioneaza pe principiul convergentei maselor de aer.
3. ȚEVI ȘI SISTEME DIN FIBRĂ DE STICLĂ

Introducere
Datorită proprietăților lor foarte bune în ceea ce privește rezistența la diferite sarcini și
faptul că nu interacționează cu substanțele chimice, în prezent, materialele compozite, care sunt
compuse dintr-un material suport și fibre, au devenit aplicabile, sub formă de țevi, în sisteme care
transport substanțe chimice.
În prezent, țevile din fibră de sticlă servesc pentru:

 Sisteme de distributie apa potabila (retele publice si industriale);

 Sisteme de tevi pentru aductiune fortata si transport in hidrocentrale si termocentrale;
 Sisteme de racire industriale;
 Sisteme de irigatii;
 Sisteme de transport pentru linii de tratare sau procesare industriala;
 Statii de epurare;
 Sisteme de tevi sub presiune, statii de pompare;
 Sisteme de transport ape marine pentru instalatii de desalinizare;
 Sisteme de tevi pentru industria petrochimica, rafinarii;
 Sisteme de transport ape reziduale (urbane si industriale);
 Sisteme de termoficare, temperatura de lucru +1100C;
 Sisteme de tevi subacvatice, submarine;
 Sisteme de tevi rezistente la foc.
 Sisteme de ventilatie;
 Sisteme de refrigerare;
 Sisteme de tevi balast in constructiile navale.

Aceste sisteme de țevi pot folosi diverse materiale ca și matrici, ca de exemplu rășini de
poliester, rășini epoxidice sau rășini din vinil de ester.
Țevile din fibră de sticlă și rășină epoxidică au performanțe foarte bune atunci când sunt
puse în contact cu substanțe caustice, solvenți, saramuri, produse petroliere și anumiți acizi.
Proprietățile rășinii epoxidice ofere cele mai înalte temperaturii de utilizare, aproximativ 135oC.
 Țevile din fibră de sticlă cu rășină de vinilester pot fi folosite pentru a transporta acizi
minerali, clorhidrici și agenți oxidanți. Acest tip de conducte pot fi folosite până la temperaturi de
100-110oC.

Țevi GPR
Cele mai utilizate sunt țevile din fibră de sticlă care folosesc rășini poliester (GPR), acest
tip de țevi fiind întâlnit la transportul apelor uzate, apei potabile, irigații, aplicații industriale, în
sisteme de drenaj la aeroporturi, sisteme de retenție, etc.
Caracteristicile țevilor de tip GPR:
 Rezistență mare la coroziune
 Sistem etanș pentru debit maxim fără pierderi
 Greutatea scăzută și cuplajele simple permit instalarea rapidă, chiar și pe teren mai puțin
accesibil
 Suprafețele interioare foarte netede ale țevilor reduc frecarea și pierderea de presiune și
simplifică măsurile de igienă
 Lungimi variabile deoarece țevile pot fi ușor scurtate pe șantier
 Clase de rigiditatea ridicate disponibile
 Deflectia unghiulară posibilă în cuplaje
 Instalarea este posibilă, indiferent de condițiile meteorologice
 Sursa unica de solutii incluzand camine si fitinguri
 Înaltă calitate testată de specialiști interni și terți (testarea proprietăților materialelor, teste
de presiune, etc.)
 Înaltă rezistență la abraziune
 Rezistență la UV
 Capacitate mare de încărcare structurală
 Compatibilitate cu alte materiale
 Costuri reduse de exploatare și întreținere
 Durată de viață de până la 100 de ani

Ţevile GPR nu conduc electricitate şi nici nu sunt supuse la atacuri cauzate de acizi, baze
şi săruri. Există o corelaţie directă între rezistenţa chimică a conductelor GPR şi tipul de răşină
utilizat. Răşinile standard asigură că sistemul este adecvat pentru calitatea de astăzi a apelor uzate.
Aceasta are o valoare pH-ului de la 1 la 10 şi o temperatură maximă permanentă de 35°C. Clasa
standard (VA) este de asemenea rezistentă la efectele acidului sulfuric biogenic, care este generat
în sistemele mari de canalizare, cu perioadă lungă de retenţie.
 Răşinile speciale pot fi utilizate pentru a satisface aplicații speciale, cum ar fi în aplicaţiile
industriale. Nu sunt necesare straturi de protecţie sau finisaje. Coroziunea galvanică poate fi
exclusă.
Pentru a determina modul în care ţevile GPR reacţionează la stres, se realizează un test
numit: testul la deformare cu coroziune, care controlează posibilele fisuri datorate coroziunii
apărute în urma stresului. Țevile sunt supuse unor sarcini de încărcare atât fizice (proiectare
structurală), cât şi chimice (mediu), şi anume conducta este ţinută într-o stare deformată într-o
soluţie de acid sulfuric. Rezultatele testului standardizat în conformitate cu ASTM 3681/3262
(Societatea Americană pentru Testarea Materialelor) sunt concludente, deoarece acesta se
desfăşoară pe o secţiune de conductă la o scară de 1:1. Un strat de rășină pură de cel puţin 1 mm
grosime şi fără goluri , extrem de compact, va asigura o rezistenţă ridicată la difuzie. Pe baza unei
durate de viaţă de 50 de ani, ţevile GPR ating un nivel de deformare al fibrei de cel puţin ε = 1,1%.
Conductele din GPR prezintă caracteristici excelente din punct de vedere hidraulic cu
pierderi de sarcina mult mai scăzute comparativ cu alte produse la diametre similare. Proprietăţile
hidraulice sunt excelente datorate stratului interior din rașină pură care asigură protecţia împotriva
mediului coroziv și nu permite formarea depunerilor. Conductele GPR au următoarele valori de
rugozitate hidraulică.
Coeficienți de rugozitate pentru țevi
Colebrook-White k 0.01
Hazen-Williams C 155
Mannings n 0.008-0.01

Conductele GPR prezintă o rezistenţă excelentă la abraziune datorată stratului interior din
rașină pură deosebit de elastic, fabricat prin turnare centrifugală.
Nivelul de abraziune detectat în timpul testului a fost de 0,2 mm în medie, după 100.000
de cicluri. O serie de teste desfăşurate în cadrul institutului de testare a materialelor a confirmat
rezultatele. Standardul impune ca stratul barieră să nu fie expus pe nicaieri după 100.000 de cicluri.
În consecinţă, factorul de siguranţă ori cinci este obţinut cu stratul de căptuşeală cu grosimea de 1
mm, aplicat pe ţevile turnate centrifugal.
 Deflectia unghiulară este un criteriu important în instalarea conductelor şi în ceea ce
priveşte etanşeitatea sistemului. Riscurile implicate în conectarea la structuri fixe pot fi minimizate
prin utilizarea unor îmbinări suplimentare (cu ţeavă scurtă de cuplare).

Procesul tehnologic de fabricatie

Procesul tehnologic de fabricatie, constă în realizarea țevilor în două faze, pe mașini
distincte, pe care se execută următoarele operațiuni:
Realizarea stratului interior al țevilor (bariera chimica) cu grosimi între 0,3și 5,0 mm pe o
mașină specială de preparare prin depunerea succesivă a unor straturi de rășină și fibră de sticlă
tocată pe o matriță rotundă (mandrea). Natura și grosimea stratului interior depinde de agresivitatea
fluidului care circulă prin țeavă și de condițiile de exploatare a conductei (curgere libera,
turbulenta, continut de suspensii, etc.).
Avantaje
 Suprafața interioară a țevii este perfect netedă; ea confera țevii proprietăți hidraulice excelente,
constante în timp, având consecințe în reducerea energiei de pompare și deci a costurilor de
exploatare.
 Stratul interior este rezistent la coroziunea chimica și la eroziunea mecanica; acesta se poate
realiza controlat in stricta concordanta cu dimensiunile prescrise.
 Se pot realiza tevi pentru medii foarte agresive din industria chimica si petrochimica sau
pentru sisteme de canalizari sau uzine de procesare tehnologica in medii bazice si acide la
temperaturi de maxim +1000 C.
 Realizarea stratului de structura si a celui final prin bobinarea elicoidala duala pe masina
complet automatizata. Firele de fibra de sticla sunt impregnate in baia de rasina si infasurate sub
un anumit unghi pe o mandrea rotativa. Procesul de infasurare este bidirectional. Aplicarea
straturilor succesive sub un unghi stabilit se continua pana cand se obtine grosimea proiectata.
Unghiul este ales astfel incat sa se obtina o rezistenta optima la solicitari pe cele doua directii
(axiala si circumferentiala). Pentru tevile instalate la suprafata solului se aplica un strat special,
din materiale compatibile cu compozitia tevilor, pentru a asigura protectia la actiunea razelor
ultraviolete si a agentilor corozivi externi.
Avantaje
 Procesul de bobinare este computerizat.
 Unghiul de bobinare stabilit in design este controlat de calculator in timpul
procesului asigurand tevilor o rezistenta optima la solicitari pe ambele directii
(axiala si circumferentiala).
Nici un alt procedeu de fabricatie nu poate asigura tevilor aceste calitati, ranforsarea in
directie axiala si in directie circumferentiala. Acest fapt, combinat cu utilizarea imbinarilor ce
asigura rezistenta la eforturile pe directie axiala are ca rezultat posibilitatea utilizarii la montaj a
elementelor de schimbare a directiei (coturi) fara a fi necesara incastrarea acestora in beton. Acest
avantaj este dublat si de costurile de instalare mai mici.

Geometria fibrelor de sticla intr-un material compozit este foarte importanta intrucat fibrele
de sticla au cea mai mare rezistenta mecanica in lungul fibrei. Astfel, din testele facute rezulta ca
se obtin proprietati mecanice diferite ale laminatelor pe cele doua directii. De aceea inca din stadiul
de proiectare al structurii peretelui de teava unghiul de bobinare se calculeaza astfel incat sa se
obtina o rezistenta maxima pe directia unde fortele actioneaza.
 Tehnologia folosita permite producerea, prin acelasi procedeu si a tevilor si fitingurilor cu
insertie de nisip, care au o rigiditate sporita si rezistenta superioara, in special la tevile fara
presiune, montate la adancimi mari.
4. TEVILE PEXAL SI KALPEX
1. Generalitati

Sistemul de conducte multistrat Pexal / Kalpex este un sistem inovator care este
recomandat atat pentru realizarea de retele interne de distributie a apei calde si reci, cat si pentru
circuitele de incalzire si incalzirea prin pardoseala. Pexal-ul/Kalpex-ul este o teava, produsa cu o
tehnologie speciala, care are avantajul de a imbina caracteristicile plasticului cu cele ale metalului
ductil. Materialul plastic folosit pentru stratul intern si pentru stratul extern este polietilena
reticulata (PE-X), stratul intermediar metalic fiind realizat din aluminiu. Astfel, fluidul intra in
contact in interiorul tubului cu stratul intern de PE-X (acest lucru asigurand avantaje din punct de
vedere al igienei si al rezistentei la coroziune si de asemenea, o suprafata lipsita de rugozitati).
Stratul de aluminiu este format in jurul stratului intern de PE-X, fiind sudat in lungime.

Acest strat metalic ofera avantajul modelarii tubului cu foarte mare usurinta, acesta avand
capacitatea de a-si mentine forma data, eliminandu-se astfel si folosirea unor fitinguri
intermediare. De asemenea, un alt avantaj important al stratului de aluminiu este impermeabilitatea
sa la difuzia oxigenului. Stratul extern de polietilena asigura o perfecta izolare a tubului fata de
coroziunea agentilor externi si fata de fenomenul curentilor vagabonzi (coroziune electrochimica).
Doua straturi de adeziv special leaga tubul metalic intermediar de cele doua straturi, intern si
extern, de polietilena reticulata.

Tubul multistrat are un coeficient scazut de dilatare liniara in comparatie cu celelalte tevi
realizate din PE-X simplu (0,026mm/m°C comparativ cu coeficientul de 0,15 al PE-X -ului), astfel,
dilatarile datorate schimbarilor de temperatura sunt reduse, acest lucru fiind benefic mai ales in
cazul instalatiilor realizate in aer liber. In ceea ce priveste imbinarile pentru tuburile Pexal si
Kalpex principalele racorduri utilizate sunt cele din alama compresie detasabila.
2. Caracteristicile tehnice ale tuburilor Pexal si Kalpex

Sistemul de conducte
multistrat Valsir a fost realizat pentru
a facilita instalarea si pentru a mari
functionalitatea: un singur tip de
teava, instalata cu racorduri speciale
de alama, permite realizarea atat a
instalatiilor de distributie a apei cat si
a instalatiilor de incalzire.
In cazul tevii multistrat, avantajele tipice tevii metalice se adauga celor ale tevii din plastic si in
acelasi timp calitatile unui material compenseaza defectele celuilalt. Aspectele negative ale
metalului cum ar fi coroziunea, toxicitatea, depunerile, rigiditatea, greutatea, importante pierderi
de sarcina, sunt neutralizate de tubul PE-X in contactul cu fluidul. Aspectele negative ale
plasticului cum ar fi: permeabilitatea la gaze, la raze ultraviolete, dilatare termica si instabilitate
sunt depasite datorita stratului de aluminiu.

A. Rezistenta la abraziune, depuneri si coroziune

Stratul interior de PE-X nu poate fi atacat de coroziune, din acest motiv suprafata nu se
corodeaza si deci nu se desprind particule de rugina, portiuni de calcar sau resturi provenite
din coroziuni galvanice. PE-X-ul este extrem de rezistent la abraziune. Aceasta proprietate este
foarte importanta in special in coturi, unde se amplifica actiunea abraziva a impuritatilor
prezente in apa, mai ales cand viteza acesteia este foarte mare.
B. Alungirea
Dilatarea termica (0,026 mm/m°C) este asemanatoare cu a tevilor metalice.

Alungirea diverselor tipuri de tevi

Alungirea exprimata in mm pentru o teava

Tipul tevii
lunga de 10 m, cu o variatie termica de 50°C

PEXAL si KALPEX 13,00

 Otel zincat 6,0
Otel inox 8,3
Cupru 8,3
Material plastic
60-90
(PE-X, PEHD, PPRC)

C. Comportamentul mecanic:
Raza curburii poate varia de la 2,5 la 5 ori diametrul tevii si sectiunea in curba ramane
constanta. Teava, o data indoita, ramane in pozitia dorita ca o teava metalica. De asemenea,
este posibil ca atunci cand trebuie sa se faca instalatii in serie, sa se pregateasca in depozite
tevi cu racorduri gata asamblate si ulterior sa se duca in santier pregatite pentru asamblarea
instalatiei. Maleabilitatea tevii permite executarea curbelor cu raze foarte mici. Daca trebuie
curbate tevi mai groase, sau daca trebuie realizate raze de curbura foarte mici, este necesara
folosirea arcului pentru indoirea tevilor.
D. Impermeabilitatea la oxigen:
Stratul de aluminiu reprezinta o bariera perfecta pentru moleculele gazoase, datorita
prezentei sale evitandu-se pericolul de coroziune datorat infiltrarilor de oxigen si daunelor
datorate expunerii la razele ultraviolete.
E. Rugozitatea:
Stratul intern al tubului are o suprafata neteda (rugozitate 0,007mm) si nu poate prezenta
incrustatii de calcar sau rugina. Pierderile de sarcina sunt foarte scazute si, un lucru foarte
important, raman constante in timp.
F. Gradul de igiena:
Sistemul este utilizat fara contraindicatii in orice tip de instalatie. Materialele folosite
pentru tevi si racorduri nu sunt toxice si pot fi utilizate pentru transportul apei potabile.
G. Comportamentul la foc:
Teava nu este usor inflamabila datorita stratului metalic din interiorul tevii. Densitatea
fumului dezvoltat este oricum foarte scazuta.
H. Conductivitatea termica:
Conductivitatea termica a tubului este de 0,43W/mxK, adica foarte scazuta. In comparatie
cu cea a tevilor de cupru, tevile Pexal au o conductivitate de aproximativ 900 de ori mai redusa.
 I. Proprietati fonoabsorbante
Proprietatile fonoabsorbante ale tevilor Pexal si Kalpex sunt foarte bune. Cele doua straturi
de polietilena reticulata (intern si extern) ale tevii atenueaza mult zgomotul care in mod normal
nu este absorbit de tevile metalice.
J. Durabilitate in timp
Materialele au o foarte buna rezistenta la imbatranire, daca se utilizeaza la temperaturile si
presiunile indicate, (valori ale presiunii pana la 10 bar, temperatura de lucru de 80°C - 95°C).
Testele de imbatranire artificiala efectuate in laborator au indicat ca teava are o durata de viata
de peste 50 de ani.
La temperaturi de lucru sub 50° C, tevile PEXAL si KALPEX pot suporta presiuni care
depasesc 10 bar, fara a se distruge (pana la 25 bar la o temperatura de 20 °C).

3. Utilizarea tevilor Pexal/Kalpex

4.1. Instalatie sanitara cu colector modular si robineti de inchidere

4.2. Instalatie de incalzire cu colector modular si robineti de inchidere
4.3. Instalatie de incalzire prin pardoseala

1. Strat exterior: Teava din polietilena reticulata PE-xb (reticulata pe baza de silani).
Culoarea RAL 9003 (alba);
2. Strat intermediar: Teava din aliaj de aluminiu sudat longitudinal cap la cap;
3. Strat de legatura: Doua straturi de adeziv unesc tubul metalic intermediar de stratul
exterior si cel interior;
4. Strat interior: Teava din polietilena reticulata PE-xb (reticulata pe baza de silani).
5. RACORDURI DE PLASTIC PENTRU TEVILE MULTISTRAT

Pexal-Easy reprezinta un sistem avansat de fitinguri, care prevede utilizarea unor racorduri
realizate din polifenilsulfon (PPSU), un polimer sau mai bine zis un “tehnopolimer” de ultima
generatie, ale carui nenumarate caracteristici fac ca noile fitinguri Pexal-Easy sa fie total
asemanatoare din punct de vedere al calitatii si rezistentei cu fitingurile din alama, ba mai mult, sa
le fie net superioare acestora daca tinem cont de depunerile minime de calcar de pe peretii
racordurilor si de debitul mai mare ce trece prin sectiunea acestor racorduri inovatoare.
Noul racord Pexal Easy de la Valsir S.p.A., alaturat liniei de tubulatura multistrat Pexal, permite
rezolvarea majoritatii problemelor pe care le intalneste instalatorul in timpul realizarii de instalatii
hidraulice si de incalzire.

Proprietatile deosebite cum ar fi rezistenta mecanica, rezistenta crescuta la agentii chimici,

rezistenta la lovituri si la temperaturi scazute, fac din racordul Pexal Easy un exemplu de produs
cu un grad tehnologic ridicat. Aceste caracteristici, dar si altele, au schimbat radical parerea celor
care utilizeaza Pexal Easy referitoare la racordurile din material plastic care prin traditie au fost
intotdeauna privite ca fiind fragile, putin rezistente si oricum considerate in instalatii ca fiind
alternativa saraca a racordurilor metalice.
Avantajele Pexal Easy

A. Avantaje legate de aspect: Aspectul lor este estetic (culoare alba) si este asemanator
cu cel al tevii de pexal.
B. Avantaje functionale:

 Montarea este extrem de usoara;

 Cresterea cu 30% a debitului ce trece prin sectiunea respectiva, comparativ cu
racordurile de alama;
Posibilitatea de reutilizare a racordurilor, chiar si dupa demontarea lor;
 La acelasi debit si la aceeasi pierdere de sarcina se poate utiliza un diametru
mai mic, in comparatie cu racordurile de alama (de exemplu 16 in loc de 20);
O-ring-uri de etansare intre racord si teava de pexal;
 Densitate foarte mica a materialului si prin urmare greutate foarte mica a
racordurilor;
Depuneri minime de calcar pe peretii racordurilor, in comparatie cu cele de
alama.

C. Avantaje de siguranta:
 Rezistenta crescuta la actiunea acizilor si a bazelor;
 Rezistenta sporita la ultraviolete;
 Rezistenta la contractii si dilatari;
 Sistem garantat la 10 bar si 95°C, pentru instalatii sanitare si de incalzire;
 Sistem antidesfacere;
 Materialul din care sunt realizate racordurile este extrem de rezistent la
factori mecanici;
 Durata medie de viata este de 50 ani;
6. BUTELII DIN MATERIAL COMPOZIT
In zilele noastre un domeniu foarte controversat este cel al recipientilor de gaze comprimate
si lichefiate, domeniu in care un rol important in ultimele decenii il joaca buteliile din material
compozit. Pentru a elimina prejudecatile privind aceste butelii, este foarte importanta evidentierea
unor aspecte tehnice.

Prin material compozit intelegem imbinarea intr-un anumit mod bine definit a doua sau a
mai multor materiale, - avand caracteristici diferite - rezultand un material care este semnificativ
mai rezistent decat diferitele materiale componente.

De regula, o butelie din material compozit are un schelet de aluminiu care se armeaza cu
fibra de carbon sau de sticla rezultatul fiind un material de 20 de ori mai rezistent decat otelul sau
aluminiul, dar care are o greutate mult mai mica.

Primii pasi in directia dezvoltarii acestui domeniu au fost facuti la inceputul anilor '70 prin
fabricarea unui tip de butelii care era armat partial cu fibra de sticla, iar un pionier in domeniu a
fost firma Luxfer - Anglia. Invelisul de aluminiu era de doua ori mai subtire decat peretele unei
butelii de aluminiu obisnuite. Pasul urmator in producerea acestor butelii era armarea invelisului
de aluminiu si fibra de sticla, cu ajutorul unui strat special de ceara. Ca urmare a unui procedeu
numit dispersarea presiunii, a fost posibila dublarea presiunii de lucru. La aceasta presiune
aluminiul depaseste faza de extindere elastica si sarcina este preluata de compozitia dintre ceara si
fibra de sticla, astfel se ajunge la o butelie care este cu 30% mai usoara decat o butelie de aluminiu.
 Invelisul de aluminiu al buteliilor din material compozit armate partial a fost proiectat astfel
incat sa reziste la presiunea de lucru, presiunea de testare fiind aceeasi ca si in cazul buteliilor de
aluminiu, de 2,5 ori presiunea de lucru. Buteliile produse au facut fata la peste 80 de mii de cicluri
de umplere la presiunea de lucru si la peste 15 mii de cicluri la presiunea de testare.
In ultimii ani peste 400 de mii de astfel de butelii au fost introduse in folosinta, mai ales in domenii
unde reducerea greutatii are o importanta deosebita, cum ar fi de exemplu cazul aparatelor de
respiratie.

Aparitia la sfarsitul anilor '70 a buteliilor din material compozit armate pe toata suprafata
buteliei, a facut posibila reducerea in continuare a greutatii acestora. Invelisul de aluminiu este
proiectat si in acest caz astfel incat sa reziste la presiunea de lucru, dar presiunea de testare este de
3 ori mai mare decat presiunea de lucru. Aceste butelii rezista la aproximativ 10 mii de cicluri de
umplere, iar producatorul Luxfer-Anglia garanteaza o perioada de functionare de 15 ani.
Anual peste 100.000 de butelii compozit au intrat in functiune mai ales in America de Nord si
Japonia, si mai putin in Europa. Pe batranul continent situatia s-a schimbat radical incepand cu
1994, cand a fost introdusa in functiune prima butelie compozit armata cu fibra de carbon, care,
cu o greutate mai mica cu aproximativ 60-70%, a adus o schimbare revolutionara si in folosirea
aparatelor de respiratie. Numai in primul an peste 30 de mii de bucati au fost vandute numai pentru
aparate de respiratie.
 Practic, aceste butelii cu fibra de carbon sunt atat de rezistente incat nici nu este nevoie de
un invelis rezistent.

Dupa ce am evidentiat caracteristicile diferitelor fibre folosite si avantajele acestora

conferite buteliilor, trebuie sa ne oprim si la elementul care leaga invelisul de aceste fibre: ceara.
Ceara are ca functie fixarea fibrelor (de sticla sau carbon), dispersarea partiala a presiunii, protectia
fibrelor si totodata defineste caracteristicile chimice. Aceasta pentru ca pe langa faptul ca trebuie
sa fie rezistenta la temperatura, trebuie sa fie rezistenta si la chimicale, umezeala.
Trecerea in revista a acestor componente ne ajuta la evidentierea influentei acestora asupra
rezistentei si structurii buteliilor.

Buteliile din material compozit Luxfer sunt folosite cu mare succes in toate domeniile
alaturi de buteliile de aluminiu folosite mai ales in medicina, industrie.
7. DOMENII DE UTILIZARE A MATERIALELOR COMPOZITE

Datorită caracteristicilor lor deosebite, materialele compozite au numeroase

aplicaţii în diverse domenii, cum ar fi: construcţia structurilor aerospaţiale şi
aeronautice, construcţia de maşini, automobile şi nave, medicină, chimie, electronică
şi energetică, bunuri de larg consum, optică etc., aşa cum se poate observa şi din
figura urmatoare:

Recipienţi
Proteză
sub presiune

Elemente de Oglindă Utilaj

Ortopedie Microcalculator
construcţie telescop chimic

Construcţii Optică Chimie Medicină Electronică

Generator
Conteiner Ambalaje APLICAŢII Energetică
eolian

Materiale
Schiuri Electrotehnică Aparate
sportive
Construcţii
de maşini
Tractor Maşini
Material rulant
agricole
Autovehicule
Maşini de Construcţii Iaht
Ascensor
ridicat navale Ambarcaţiune
Construcţii
aeronautice Dispozitiv de
hipersustenţie
Aripi Eleron
Planor Elicopter Avion
Ampenaj Stabilizator
Fuselaj Cabină
Deflector
Structură portantă
Motor cu reacţie
7.1 Aplicaţii în construcţia aerospaţială

Greutate scăzută, rigiditate ridicată, coeficient de dilatare termică scăzut şi stabilitate

dimensională în timpul duratei de viaţă, reprezintă câteva din cerinţele uzuale pe care trebuie să le
îndeplinească aplicaţiile militare. Se cunosc trei mari categorii de asemenea aplicaţii:

- sisteme de proiectile-rachetă tactice;

-sisteme de proiectile-rachetă strategice;

-sisteme de proiectile-rachetă defensive.

Componentele structurale ale primei categorii sunt de obicei uşoare si mici iar în timpul
funcţionării trebuie să reziste la acceleraţii foarte mari şi la vibraţii în condiţii de lucru foarte severe
(umiditate ridicată, nisip, sare şi substanţe chimice). Carcasele motoarelor acestor rachete trebuie
să funcţioneze la presiuni ridicate şi să aibă o rigiditate axială mare. De aceea, majoritatea
componentelor rachetelor tactice sunt realizate din metal, materialele compozite fiind doar
înlocuitori ai metalelor.

Rachetele strategice au în general componentele de dimensiuni foarte mari, nu lucrează la

temperaturi ridicate iar carcasa motorului funcţionează la presiuni scăzute. Datorită gabaritului lor
aceste componente sunt realizate în mod obişnuit din filamente de carbon înfăşurate, cu scopul
reducerii greutăţii.

Componentele rachetelor defensive trebuie să fie uşoare şi rezistente la variaţii mari de

temperatură. În plus, acestea sunt supuse unor acceleraţii foarte mari la lansare, precum şi unor
solicitări de şoc, vibraţii etc. Una dintre cele mai severe cerinţe ale acestor rachete este aceea de a
rezista la radiaţiile nucleare şi de a corespunde din punct de vedere structural şi aerodinamic atunci
când sunt supuse presiunilor ridicate datorate exploziilor nucleare. Datorită acestor cerinţe cea mai
mare parte a componentelor rachetelor defensive sunt realizate din materiale compozite.

Protecţia termică joacă un rol foarte important, cu precădere la intrarea în atmosferă a

navelor spaţiale. La naveta aerospaţială NASA (USA) se utilizează garnituri din compozit carbon
– carbon, siliciu – siliciu şi piese structurale din bor - aluminiu (fig. 1.6). Temperatura de utilizare
este de 300 C, dar poate ajunge şi la 600 C.

Partea centrală este protejată de plăcuţe din compozite ceramice siliciu – siliciu, care
constituie un scut termic radiant. Ele sunt separate printr-un perete dintr-un aliaj uşor sau un
stratificat bor – aluminiu dar şi printr-un sandwich din fetru şi naylon neinflamabil (silicon – fagure
de albină).

În ceea ce priveşte fibrele, o largă utilizare în această industrie o au fibrele de sticlă (sticla
E şi S), fibrele aramide şi cele de carbon - grafit.
 Sticla E este folosită la izolaţii iar sticla S la confecţionarea carcaselor motoarelor
rachetelor.

Fibrele aramide introduse în aplicaţii pentru prima dată la începutul anilor '70, sunt
utilizate la fabricarea carcaselor motoarelor rachetelor strategice şi tactice ca şi pentru rezervoarele
sub presiune ale navetelor spaţiale şi ale sateliţilor.

Fig. 1.6 Componente ale navetei aerospaţiale NASA

realizate din materiale compozite

Fibrele de carbon, introduse în aplicaţii curente tot prin anii '70, sunt utilizate pe scară largă
în structurile ce necesită o bună stabilitate structurală şi rigiditate foarte mare. Aceste fibre sunt
folosite sub formă de filamente înfăşurate la realizarea structurii de rezistenţă şi a carcasei
rachetelor strategice.

Răşinile cele mai utilizate în aplicaţiile aerospaţiale sunt cele epoxidice. Acestea au o bună
comportare atât la temperaturi ridicate (120-180C). cât şi la temperaturi scăzute (-90C). Răşinile
epoxidice răspund bine şi altor cerinţe cum ar fi: tenacitate şi rezistenţă mare la rupere, propagare
foarte lentă a fisurilor.
 Alte tipuri de răşini utilizate mai recent în acest domeniu îl reprezintă răşinile poliimidice
şi termoplastice. Răşinile poliimidice au performanţe foarte bune la temperaturi cuprinse între 200
şi 300C şi se utilizează cu precădere la realizarea rachetelor tactice, dar au dezavantajul unei
tehnologii dificile de prelucrare şi un preţ de cost mult mai mare decât cel al răşinilor epoxidice.

7.2. Aplicaţii în industria aeronautică

Un scurt istoric ne permite să observăm că cerinţele unei mase mici aliate cu robusteţea au
dirijat foarte devreme constructorii de avioane către materialele compozite [2]:
- în 1938 avionul Morane 406 (Franţa) utiliza panourile sandwich cu miez de lemn acoperit
cu plăci de aliaj uşor;

- în 1943 se utilizau la Spitfire (Marea Britanie), pentru lonjeron şi piese componente ale
fuselajului, compozite cu matrice fenolică ranforsate cu fibre de cânepă;

- compozitul sticlă-răşină se utilizează începând din anul 1950, el permiţând realizarea unor
carenaje complexe;

- piese cu structură de carbon – epoxy au fost folosite începând din 1970;

În prezent, marea majoritate a industriei aeronautice a S.U.A. foloseşte ca materiale de

bază compozitele armate cu fibre de carbon. Acestea se prezintă sub formă de benzi
preimpregnate - denumite "prepreg" - şi sunt folosite pe scară largă de firmele Boeing,
McDonnell Douglas, General Dynamics şi Northrop.

Cele mai multe aplicaţii ale acestor materiale sunt destinate programelor militare, ce
reprezintă mai mult de 40% din industria totală de aviaţie [14]. În anul 1985 concernul McDonnell
Douglas a utilizat 181500 kg materiale compozite pentru avioanele de luptă F-18 şi AV-8B.

Fig. 1.7 Avionul F-18

 Circa 26% din greutatea structurii avionului AV-8B o reprezintă materialele compozite,
ceea ce contribuie la o reducere a greutăţii acestuia cu aproape 225 kg. Sunt realizate din materiale
compozite următoarele elemente: chesonul aripii, fuselajul din faţă, stabilizatorul orizontal,
profundorul, flettnerul, carenajul şi alte suprafeţe de control. Învelişurile aripilor sunt alcătuite din
mai multe plăci stratificate puse cap la cap şi îmbinate într-o structură tip multilonjeron.

Pentru avionul F-18, 10,3% din greutatea sa şi mai mult de 50% din suprafaţa sa sunt
realizate din compozite armate cu fibre de carbon (fig. 1.7). Aceste materiale sunt îndeosebi
folosite pentru învelişul aripilor, pentru suprafeţele de comandă de pe aripă şi ampenaje, frâna
aerodinamică, cât şi pentru prelungirea bordului de atac. Învelişurile aripilor acestui avion sunt
realizate din plăci stratificate a căror grosime variază de la bază spre vârf având grosimea
minimă de 2 mm.

Bombardierul B-18 utilizează un număr mare de componente ale structurii realizate din
materiale compozite.

În figura 1.8 sunt prezentate câteva din aceste componente. Acestea includ lonjeroanele
din spate, uşa gondolei armamentului şi flapsurile. Toate aceste materiale, inclusiv adezivii, sunt
tratate termic la 175C. Aceste componente includ stratificatele, structuri în fagure precum şi
structuri sandwich (plăci compozite cu miez de aluminiu).

Uşile gondolelor armamentului sunt realizate din materiale sandwich la care miezul este
alcătuit din structură de tip fagure de aluminiu iar învelişul din foi de carbon - epoxy.

Fig. 1.8 Componente ale bombardierului

B-18 realizate din materiale compozite

Datorită faptului că uşile sunt aşezate într-o poziţie vulnerabilă, putând fi supuse la
deteriorări, acestea sunt prevăzute cu straturi exterioare alcătuite din răşini fenolice armate cu fibre
aramide, realizându-se astfel o rezistenţă la penetrare foarte ridicată. Pentru fiecare avion se
folosesc 3040 kg. materiale compozite, rezultând o scădere a greutăţii de circa 1360 kg.
 Firma Gruman Aerospace a realizat, plecând de la un compozit armat cu fibre de bor,
stabilizatoare orizontale pentru avionul de luptă F-14A.
Firma General Dynamics utilizează un compozit armat cu fibre de carbon pentru
stabilizatorul orizontal şi vertical.
Aripile avionului de atac A-6 sunt realizate în prezent din materiale compozite foarte
uşoare, cu proprietăţi mecanice îmbunătăţite şi cu o mai bună rezistenţă la coroziune.
Elicopterele constituie o categorie mai puţin dezvoltată decât avioanele, dar ţinând cont de
specificul acestor aparate, cadenţa de implementare a materialelor compozite este mai ridicată şi
ocupă procentaje mai importante decât în cazul avioanelor.

În figura 1.9 sunt prezentate câteva dintre componentele elicopterului Aerospatiale,

realizate din materiale compozite.

Fig. 1.9 Componente ale elicopterului Aerospatiale

realizate din materiale compozite

Elicopterul V-22 are fuselajul realizat din compozite, aceste materiale contribuind la o
reducere a greutăţii cu aproximativ 50%.

Tendinţele actuale indică foarte clar că, materialele compozite vor fi utilizate din ce în ce
mai mult, atât în industria comercială cât şi în tehnica militară.
7.3. Materialele compozite în construcţia automobilelor

Cerinţele actuale şi de viitor în domeniul autovehiculelor privesc creşterea eficienţei

motorului, reducerea emisiilor nocive, reciclarea materialelor componente etc. Acestea impun
schimbări tehnologice importante, precum şi apariţia unei noi clase de autovehicule, care să fie
ecologice, eficiente din punct de vedere al vânzării şi economice în utilizare.

Pentru respectarea acestor cerinţe, domeniile în care sunt necesare noi tehnologii sunt:

- dezvoltarea de motoare de tracţiune cu randamentul mărit – consum scăzut de carburant

însoţit de creşterea puterii motorului la capacitate cilindrică mică;

- reducerea greutăţii totale a autovehiculului cu până la 40%, obţinută în special prin

reducerea greutăţii caroseriei şi a structurii interioare;

- reducerea coeficientului aerodinamic al autovehiculului, printr-o formă corespunzătoare

a caroseriei.
O parte dintre cerinţele de mai sus pot fi satisfăcute prin utilizarea în structura caroseriei a
materialelor noi şi în special a materialelor compozite polimerice.

O structură modernă a caroseriei unui autovehicul este constituită dintr-un şasiu de

rezistenţă din oţel înalt aliat sau din aliaje de aluminiu, la care se adaugă panourile de caroserie
(exterioare şi interioare) realizate din compozite polimerice. Există şi varianta folosirii unor
panouri exterioare din aliaje de aluminiu sau din oţel inoxidabil, dar care din cauza preţului de cost
ridicat se utilizează doar în cazuri cu totul speciale.

Compozitele polimerice care se utilizează în acest caz au drept elemente de ranforsare

structuri din fibră de sticlă sau mai rar fibre de carbon şi aramide, lungi şi scurte.

Ca matrice a compozitului se utilizează materialele termoplastice, care sunt reciclabile şi

mai rar materialele termorigide.

Marile societăţi constructoare de autovehicule precum FORD, ROVER, RENAULT,

CHRYSLER, FIAT, GENERAL MOTORS, MERCEDES etc., folosesc în mod uzual, cu foarte
bune rezultate, materialele compozite polimerice în construcţia autovehiculelor.
 Fig. 1.10 Componente ale unui autovehicul FORD
realizate din materiale compozite
Materialele compozite au fost introduse progresiv în construcţia autovehiculelor, volumul
actual de utilizare fiind deosebit de mare. Ca exemplu, în figura 1.10 se prezintă aria de utilizare a
compozitelor în cazul unui autovehicul construit de firma FORD.

În România, ARO Câmpulung – Muscel foloseşte compozitele polimerice în construcţia

caroseriei autovehiculelor de teren.

Deşi există şi factori care pot opri folosirea pe scară largă a materialelor compozite (costuri
ridicate, programe de cercetare complicate, lipsa standardelor de testare etc.) totuşi, având în
vedere avantajele create de utilizarea acestor materiale, se va constata, la nivel mondial, o sporire
considerabilă a aplicaţiilor realizate din materiale compozite.

Perspectiva folosirii pe scară largă a unor asemenea materiale în România impune

efectuarea unor cercetări care să completeze informaţiile accesibile din literatura de specialitate.

Numărul mare de lucrări apărute în acest domeniu este datorat nu numai importanţei pe
care o au materialele compozite ci, mai ales, complexităţii problemelor lor de rezolvat.
BIBLIOGRAFIE

1. https://www.luxfer.com/
2. http://www.xsscuba.com/tank_alum_specs.html
3. http://www.sea-sea.com/luxfer-products.php
4. http://harwellcampus.com/collaboration/case-studies/luxfer-gas-cylinders/
5. http://documents.tips/documents/tevile-pexal-si-kalpex.html
6. http://www.romstal.ro/tub-multistrat-izolat-kalpex-d-16x2-0mm-lmax-50m-
p39370.html
7. http://www.misiuneacasa.ro/forum/archive/index.php/t-22989.html
8. http://www.valsir.it/en/panoramica-pexal-easy/prodotti/sistemi-
adduzione/pexal-easy/panoramica-pexal-easy
9. http://www.specifile.co.za/company/7061-valsir-uneeq-pty-
ltd/search/?q=Pexal+Easy
10. Pavel, R., Contribuţii privind implementarea materialelor compozite în
construcţia de maşini
11. Anglin, J. M., Aircraft Applications, Engineered Materials Handbook –
Composites, Vol. 1, 1989
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII
SPECIALIZAREA: INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCȚII

TEMĂ
Materiale şi elemente compozite
pentru instalaţii

Coordonator, Student,
prof. univ. dr. ing. Bejan Liliana Grosu Adrian

Iaşi 2017
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII
SPECIALIZAREA: INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCȚII

REFERAT
Domenii de utilizare a
materialelor compozite

Coordonator, Student,
prof. univ. dr. ing. Bejan Liliana Grosu Adrian

Iaşi 2017
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ GHEORGHE ASACHI
FACULTATEA DE CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII
SPECIALIZAREA: INSTALAŢII PENTRU CONSTRUCȚII

NOTIUNI TEORETICE
Materiale şi elemente compozite
pentru instalaţii

Coordonator, Student,
prof. univ. dr. ing. Bejan Liliana Grosu Adrian

Iaşi 2017
1. Definirea materialelor compozite

Materialul compozit:
 Este un sistem multifazic obtinut pe cale artificiala, prin asucierea a cel putin doua
materiale, chimic distincte, cu interfete de separare clara intre cele doua
componenete, in scopul obtinerii unor performante superioare in raport cu cele ale
componentelor de plecare
 Este un material format din mai multe componente, a caror organizare si elaborare,
permit folosirea celor mai bune caracteristici ale componentelor, astfel incat acestea
sa aiba proprietati finale in general superioare componentelor din care sunt alcatuite

2. Care sunt fazele materialelor compozite și ce rol îndeplinesc acestea ?

Materialul compozit este alcatuit din:

 Faza discontinua, cunoscuta sub denumirea de armatura sau ranforsant ( fibre,
foite,solzi, particule)
Principalele aspecte care trebuie retinute in legatura cu folosirea fibrelor si rolul lor in
armarea compozitelor sunt:
a) armatura contribuie la cresterea rigiditatii si rezistentei compozitului in principal dupa
directia fibrelor.
b) cresterea rigiditatii si a rezistentei compozitului este proportionala cu fractiunea
volumetrica de fibra dispusa paralell cu directia efortului aplicat, atata vreme cat matricea
polimerica asigura invelirea corecta a fibrelor si transferul eforturilor intre componente
c) in cazul unor anumite de fractiuni volumetrice de fibra si dispuneri geometrice ale
armaturii, rezistenta si rigiditatea la tractiune a compozitului cresc prin sporirea rigiditatii
relative a armaturii fata de matrice
d) fibrelor li se cere sa aiba variatii reduse ale rezistentelor individuale, caracteristici
geometrice uniforme si stabilitatea proprietatilor in timpul opratiunilor de manipulare si
punere in opera

 Faza continua, cunoscuta sub denumirea de matrice sau masa de baza

Matricea indeplineste in compozit urmatoarele functiuni:
a) Stabileste forma definitiva a prodului realizat din material compozit
b) Inveleste fibrele astfel incat sa le protejeze atat in fazele de formare ale produsului cat si
pe durata de serviciu
c) Pastreaza armaturile la distante corespuznatoare transmiterii aforturilor intre faze prin
adeziune/frecare sau alte mecanisme de conlucrare.
d) Impiedica flambajul fibrelor, deoarece fara mediul de sustinere armatura nu este capabila
sa preia eforuri de compresiune
e) Matricea constituie mediul de transmitere a eforturilor prin compozit astfel ca la ruperea
unei fibre reincarcarea celorlalte fibre se poate realiza prin contactul de la interfata
f) Asigura contributia principala la stabilirea rezistentei si rigiditatii in directia normala pe
fibre
g) Permite redistribuirea concentrarilor de tensiuni si deformatii evitand propagarea rapida a
fisurilor prin compozit
h) Stabileste continuitatea transversala dintre lamelele ansamblului stratificat
i) Asigura compatibilitatea termica si chimica in raport cu armatura.
 Adaosurile tehnologice.

3. Dați exemple de materiale compozite naturale.

 Lemnul = fibrele de celuloza + liant de lignina;
 Oasele = cristale de apatita + liant de colagen;

4. Ce criterii de clasificare a compozitelor se utilizează în mod frecvent ?

a) Dupa configuratia si orientarea armaturii

b) Dupa modul de distributie a ranforsantului:
 Compozite izotrope (compozite care contin elemente disperse uniform repartizate
de tip particule, granule, fibre scurte)
 Compozite amizotrope (compozite la care proprietatile sunt variabile functie de
directi)
c) Dupa numarul fazelor continue:
 monomatriceale (cand au o sg faza continua),
 polimatriceale (cand au mai multe face zontinue si fiecare faza continua contine
una sau mai multe faze disperse)
d) Dupa numarul materialelor de armare:
 compozite monotip (compozite care se caracterizeaza prin faptul ca au armatura
dintr`un singur material si sub o singura forma),
 compozite hibride (care au armatura dinstr`un singur material dar sub mai multe
forme, die in doua sau mai mule materiale sub una sau mai multe forme)
e) Dupa natura matricei:
 compozite cu matrice ceramica,
 compozite cu matrice polimerica,
 compozite cu matrice metalica
5. Avantaje ale compozitelor cu matrice polimerica
 Costuri reduse
 Usor de procesat
 Rezistenta chimica
 Greutate redusa

6. Care dintre constantele elastice se determină pe baza regulii amestecurilor si care dintre
constantele elastice se determină folosind regula inversă a amestecurilor ?

a) Caracteristici ce se determina prin folosirea regulii amestecurilor

σl=σc1=σfVf + σmVm (1)
EL=Ec1=Ef1Vf +EmVm EL= Ef1Vf +Em (1-Vf) (2)
Unde EL, Ef, Em sunt modulii de elasticitate pentru compozit
Din rel 1 si 2 rezulta ca valorile proprietatilor mecanice sunt proportionale cu ale
fractiunilor volumetrice. Relatiile 1 si 2 sunt cunoscute sub numele de regula
amestecurilor
b) Caracteristici se determina prin folosirea regulii inverse a amestecurilor
Considerand ca fibrele si matricea se deformeaza elastic si ca tensiunea este aceeasi in
fibra, matrice si compozit, in directie transversala, se poate scrie:
(1) (σc)T/ET = (σf/Ef)Vf + (σm/Em)Vm
(2) 1/ET= Vf/Ef + Vm/Em
care este regula inversa a amestecurilor pentru modulul de elasticitate transversal al
compozitului unidirectional.

7. Studiul micromecanic (definirea lamelei si a axelor principale ale materialului, definirea

caracteristicilor mecanice EL, ET, )

Lamela este unitatea de bază în analiza structurilor compozite şi reprezintă un

aranjament elementar de fibre (unidirecţionale, ţesătură bidirecțională, mat) înglobate într-
o matrice suport, (fig.4.1).
 a b c
Figura 4.1 Lamela compozită cu diverse tipuri de ranforsare:
a - unidirecțională; b - bidirecțională; c - aleatorie.

Lamela unidirecţională (UD) este alcătuită dintr-o matrice și un ranforsant realizat din
fibre paralele, (fig.4.2).

a b c

Figura 4.2 Constituentele lamelei compozite UD, (Jones, 1999):

a - fibră; b - matrice; c - lamela compozită

Axele principale ale lamelei unidirecționale

Fie un sistem de axe L(1),T(2),T(3) ce poate fi atașat unei lamele compozite cu armare
unidirecțională, (fig.4.4a,b,c).
Direcțiile axelor sistemului (axe principale ale materialului) se definesc, astfel:

 direcţia paralelă cu fibrele se numeşte direcţia longitudinală a lamelei (L sau 1)

 direcţia normală pe fibre în planul (1-2) se numeşte direcţie transversală (T sau 2) a lamelei

 orice altă direcţie situată în planul (2-3) este, de asemenea, o direcţie transversală, la o
distribuție aleatorie a fibrelor pe secțiunea transversală a lamelei.
 a b c
Figura 4.4 Unitatea de studiu
a - lamelă unidirecțională cu un singur strat de fibre; b - lamelă unidirecțională cu mai multe
straturi de fibre; c - bară circulară cu armare unidirecțională.

Modulul de elasticitate longitudinal EL (E1)

Această caracteristică mecanică este dominată de fibre, care, în general, sunt mai
rezistente și mai rigide având o deformație specifică liniară de rupere mai mică decat
matricea, (Daniel și Ishai, 2006).
Modulul de elasticitate longitudinal se evaluează pe un model paralel, (fig.4.8) în
care deformațiile specifice liniare în direcție longitudinală ale compozitului sunt identice
cu cele ale fibrelor și matricei. Această ipoteză se bazează pe o conlucrare perfectă între
componente, fără a permite deplasări relative la interfata dintre fibră și matrice,
(Jones,1999).

a b

Figura 4.8. Modelul compozitului unidirecţional solicitat longitudinal:

a - lamela compozită, b - modelul paralel (Jones 1999)

 Acest model conduce la o relație bazată pe regula amestecurilor, iar graficul de
variație a modulului de elasticitate EL în raport cu fracțiunea volumetrică de fibră este
ilustrat în figura 4.10a.
 pentru fibre izotrope (Ef=Efl=Eft), (fig.4.9a)

EL  E1  Ef Vf  Em Vm sau EL  Ef Vf  Em (1  Vf ) (4.14)

 pentru fibre ortotrope (Efl  Eft), (fig.4.9b)

EL  E1  Efl Vf  Em Vm sau EL  Efl Vf  Em (1  Vf ) (4.15)

Unde:

Em este modulul de elasticitate al matricei

Ef este modulul de elasticitate al fibrelor izotrope

Efl este modulul de elasticitate longitudinal al fibrelor ortotrope.

a b

Figura 4.9 Fibre izotrope și ortotrope pentru armarea lamelelor

a - fibră izotropă ( Eft = Efl ), b - fibră ortotropă (Eft  Efl)

Modulul de elasticitate longitudinal EL depinde atât de mărimea fracțiunii volumetrice a

fibrei (fig.4.10a) cât și de modulii de elasticitate longitudinali ai fibrelor din sticlă E, sticlă S, bazalt
și sticlă rezistentă la coroziune alcalină (ECR) utilizate pentru armare, (fig.4.10b), (Taranu, ș.a,
2012).
Figura 4.10a Variaţia modulului de elasticitate longitudinal EL în raport cu fracţiunea volumetrică
de armare

Figura 4.10b Variaţia modulului de elasticitate longitudinal EL în raport cu fracţiunea volumetrică

de armare și modulul de elasticitate al fibrei Ef

Contribuția matricei la stabilirea modulului de elasticitate longitudinal este nesemnificativă.

De exemplu, utilizând valorile din figura 4.10b, pentru Vf=0.5, la un compozit armat unidirecțional
cu fibre din sticlă-E (Ef = 72,4 GPa) și matrice epoxidică (Em = 3GPa) contribuția relativă a fibrei
este 96%, iar a matricei este 4%.
Modulul de elasticitate transversal ET (E2)

Modulul de elasticitate transversal este o proprietate dominată de matrice.

Pentru stabilirea valorilor modulului de elasticitate transversal se consideră
modelul serie alcătuit din fibre și matrice pe care se admite că tensiunea transversală
este aceeași în compozit, fibră și matrice, (fig.4.11).
Utilizând modelul serie se obține o relație de calcul bazată pe regula inversă a
amestecurilor:

Figura 4.11 Modelul serie al unui compozit unidirecţional

 pentru fibre izotrope (Ef=Efl=Eft)

EfEm Ef Em
ET  sau ET  (4.16)
Em Vf  Ef Vm Em Vf  Ef (1  Vf )
 fibre ortotrope (Efl  Eft)

EftEm EftEm
ET  sau ET  (4.17)
EmVf  Eft Vm Em Vf  Eft (1  Vf )

unde

Eft este modulul de elasticitate transversal al fibrelor

Em este modulul de elasticitate al matricei.

Reprezentarea grafică a ecuațiilor (4.16) conduce la trasarea curbelor din figura

4.12. Se observă că pentru valori mici ale fracțiunii volumetrice de fibră, modulul de
elasticitate transversal crește puțin confirmând faptul că această caracteristică este
dominată de matrice.

Figura 4.12. Variaţia modulului de elasticitate transversal ET în raport cu fracţiunea volumetrică

de armare pentru cazul fibrelor izotrope

Rezultatele teoretice obținute prin micromecanică, pentru ET pe baza proprietăților

constituenților, nu s-au confirmat experimental în toate situațiile (Gay ş.a. 2007). Unul din
aceste motive îl reprezintă anizotropia fibrelor, unde se pot observa diferențe sensibile
între valorile modulilor de elasticitate în direcție longitudinală (l) și transversală (t).
În cazul fibrelor de carbon de înaltă rezistenţă raportul Efl/Eft=15.3, pentru fibrele
de carbon cu modul de elasticitate ridicat Efl/Eft =65, iar în cazul fibrelor din Kevlar, Efl/Eft
=24. Aliura curbei de variație a modulului de elasticitate transversal arată influența
determinantă a matricei; creșterea rapidă a lui ET în domeniul fracțiunilor volumetrice mari
ale armăturii trebuie corelată cu valorile maxime.