Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică

Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

Categorii de mijloace şi resurse (surse de provenienţă)

(clasificarea şi definirea acestora)

MIJLOACE→ACTIV RESURSE→PASIV
Mijloace imobilizate (imobilizări) Resurse proprii
1. Imobilizări necorporale 7. Capitaluri proprii
2. Imobilizări corporale
3. Imobilizări financiare
Mijloace circulante Resurse străine (Datorii)
4. Mijloace circulante materiale (stocuri) 8. Resurse străine - credite
5. Mijloace circulante în decontare (creanţe) 9. Resurse străine - angajamente
6. Mijloace circulante financiare (de trezorerie)

Imobilizările sunt bunuri şi valori pe care entităţile îşi propun să le deţină şi să le

exploateze pe termen lung (mai mare de un an) cu scopul generării beneficiilor
economice. Se caracterizează prin faptul că nu se consumă la prima utilizare. Valoarea
acestora se recuperează, în general, pe calea amortizării.

1. Imobilizări necorporale sunt valori şi drepturi deţinute de entitatea economică pe termen

lung şi care nu au o formă fizică, concretă: nu sunt tangibile. Normele contabile le definesc ca fiind
valorile identificabile, nemonetare, fără suport material şi deţinute pentru utilizare în procesul de
producţie, furnizare de bunuri sau servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru scopuri
administrative. Imobilizările necorporale cuprind:
1.1. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale şi alte drepturi şi valori asimilate. Se
cuprinde aici valoarea bunurilor sau drepturilor dobândite de entitatea economică şi pe care le va
exploata pe termen lung, conform contractelor încheiate. Se amortizează conform legislaţiei în vigoare,
de regulă, pe durata lor de exploatare.
1.2. Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu se regăseşte în celelalte
elemente de activ, dar care concură la menţinerea şi dezvoltarea potenţialului unităţii, cum sunt:
clientela, vadul comercial, reputaţia şi alte elemente necorporale. Din punct de vedere contabil, acesta
se determină ca diferenţă între valoarea reală recunoscută de părţi în cadrul tranzacţiilor directe şi
valoarea înregistrată în contabilitate pentru bunurile identificabile care au făcut obiectul tranzacţiei.
1.3. Alte imobilizări necorporale. Se încadrează aici programele informatice create de unitate
sau achiziţionate de la terţi, pentru nevoile de utilizare proprii. Deşi memorate pe suporturi materiale,
partea esenţială se referă la prestaţia intelectuală de esenţă necorporală, protejată sub forma unui drept
de proprietate intelectuală.
1.4. Imobilizări necorporale în curs sunt imobilizările care nu au fost încă terminate şi date în
funcţiune.
Se asimilează imobilizărilor necorporale două categorii de cheltuieli care trebuie repartizate pe
mai multe perioade (includerea lor în această categorie are drept scop etalarea pe mai multe exerciţii
financiare):
1.5. Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuielile cauzate de înfiinţarea întreprinderilor sau
dezvoltarea acestora prin modificarea semnificativă a dimensiunilor ori activităţilor acestora: taxe şi
alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea de acţiuni şi obligaţiuni,
cheltuieli de prospectare a pieţei şi de publicitate şi alte cheltuieli de această natură legate de
înfiinţarea sau modificarea activităţii entităţii. Valoarea lor se recuperează prin mecanismul
amortizării în cadrul unei perioade de maximum 5 ani.
1.6. Cheltuielile de dezvoltare cuprind cheltuielile generate de aplicarea rezultatelor cercetării
sau a altor cunoştinţe, în scopul realizării de produse sau servicii noi sau îmbunătăţite substanţial, care
se materializează în proiecte individuale pentru care se poate calcula un cost distinct, recuperabil prin
amortizare (de regulă, pe perioada contractului sau pe durata de utilizare, care poate depăşi 5 ani).

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

1
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

2. Imobilizări corporale sunt bunuri concrete aflate în proprietatea entităţii economice şi

deţinute sau exploatate pe termen lung. Se încadrează aici:
2.1. Terenurile, inclusiv amenajările de terenuri (investiţiile efectuate pentru amenajarea
lacurilor, bălţilor, iazurilor şi alte lucrări similare). Terenurile nu se amortizează (de regulă), în timp ce
amenajările de terenuri sunt supuse amortizării.
2.2. Construcţii, instalaţii tehnice, mijloace de transport, animale şi plantaţii, mobilier,
aparatură birotică, echipamante de protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte active corporale
sunt bunuri sau complexe de bunuri care:
- sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,
pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative;
- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an;
- au o valoare minimă de 2.500 lei.1
Specific imobilizărilor corporale (mai puţin terenurilor) este faptul că se amortizează (ca şi alte
imobilizări), pe baza unui plan de amortizare, de la data punerii în funcţiune a acestora şi până la
recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor de utilizare economică şi condiţiilor de
utilizare.
2.3. Imobilizări corporale în curs reprezintă investiţiile neterminate efectuate cu forţe proprii ori
bunurile de natura imobilizărilor corporale achiziţionate, dar care nu au fost încă puse în funcţiune
definitiv.
2.4. Imobilizări corporale în curs de aprovizionare sunt acele imobilizări pentru care s-au
transferat riscurile şi beneficiile aferente, ceea ce permite recunoaşterea lor ca active ale entităţii, însă
nu s-au finalizat procedurile de aprovizionare (exemplu, bunuri vândute şi nelivrate încă, pentru care a
avut loc transferul proprietăţii).

3. Imobilizări financiare sunt titluri, valori sau alte drepturi de natură financiară deţinute pe
termen lung sau care au scadenţa la termene de peste un an (rezultate ca urmare a împrumuturilor
acordate). Acestea cuprind:
3.1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate sunt formate din acţiuni şi/sau părţi sociale deţinute pe
termen lung şi care permit exercitarea unui control sau a unei influenţe notabile asupra societăţii
emitente. Entităţile afiliate sunt cele cu care o firmă are anumite legături de participaţii.
3.2. Imobilizările financiare sub formă de interese de participare şi alte titluri imobilizate
reprezintă acţiuni, obligaţiuni sau alte titluri de valoare pe care întreprinderea le deţine pe termen lung,
în scopul realizării de profituri sau în alte scopuri şi care nu-i permit intervenţia în gestiunea societăţii
emitente.
3.3. Creanţele imobilizate sunt drepturile unităţii de a cere altor persoane să-i plătească sume de
bani, ca urmare a împrumuturilor acordate sau să-i presteze servicii ori să-i livreze bunuri şi a căror
scadenţă este mai îndepărtată (la un termen mai mare de un an). Se cuprind aici şi garanţiile depuse de
entitatea economică la terţi, care constau în sume de bani vărsate în vederea garantării bunei execuţii a
unor obligaţii.

Mijloacele circulante sunt bunuri şi valori care rămân în cadrul entităţii pe termen
scurt, de până la un an, participând, de regulă, la un singur ciclu de producţie (chiar
dacă acesta depăşeşte anul).

4. Mijloacele circulante materiale (stocurile) reprezintă bunuri destinate utilizării în procesul

de producţie sau vânzării în aceeaşi stare şi care participă, de regulă, la un singur ciclu de producţie.
4.1. Materiile prime sunt bunuri care se consumă la prima utilizare, participă direct la obţinerea
produsului finit şi se regăsesc în acesta, integral sau parţial, în forma iniţială sau transformate.

1
Conform HG nr. 276/2013 privind stabilirea valorii de intrare a mijloacelor fixe, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 313/30 mai 2013, valoarea minimă de intrare a mijloacelor fixe intrate în entitate este de 2.500 lei.
Valoarea rămasă neamortizată a imobilizărilor cu valoarea cuprinsă între 1.800 lei şi 2.500 lei, existente în activul entităţii,
se recuperează pe durata normală de funcţionare rămasă.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

2
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

4.2. Materialele consumabile participă sau ajută la procesul de fabricaţie, se consumă şi ele la
prima utilizare şi, de regulă, nu se regăsesc în produsul finit (materiale auxiliare, combustibili,
materiale pentru ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje, alte materiale
consumabile).
4.3. Materialele de natura obiectelor de inventar reprezintă bunurile care nu îndeplinesc toate
condiţiile necesare pentru a fi considerate imobilizări corporale, precum şi bunurile asimilate acestora
(echipamentul de protecţie, echipamentul de lucru etc.).
4.4. Producţia în curs de execuţie este producţia care nu a parcurs toate fazele procesului de
fabricaţie, urmând să fie supusă în continuare unor prelucrări. Intră aici şi produsele nesupuse probelor
şi recepţiei tehnice sau necompletate în întregime.
4.5. Semifabricatele sunt produse care au parcurs doar o parte din fazele procesului de fabricaţie,
sunt recepţionate ca atare (pe bază de documente justificative) şi sunt destinate fie vânzării ca atare, fie
utilizării în continuare în altă fază a procesului de producţie.
4.6. Produsele finite sunt bunuri care au parcurs toate fazele procesului de fabricaţie şi nu mai au
nevoie de prelucrări ulterioare în cadrul unităţii, sunt corespunzătoare din punct de vedere calitativ şi
au fost recepţionate la magazia de produse pe bază de documente justificative.
4.7. Produsele reziduale se compun din rebuturi, deşeuri, materiale recuperabile şi refolosibile.
4.8. Stocuri aflate la terţi. Apar situaţii în care întreprinderea este proprietara unor elemente de
stoc dar aceste bunuri nu se află în depozitele proprii ci la alte persoane fizice sau juridice, în vederea
păstrării, prelucrării, vânzării etc. Aceste stocuri aparţin întreprinderii dar fizic se găsesc la terţi sau
sunt în curs de aprovizionare.
4.9. Animale şi păsări, respectiv animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei,
mînji şi altele), animalele şi păsările la îngrăşat, coloniile de albine, animalele pentru producţie (lînă,
lapte etc).
4.10. Mărfurile sunt bunuri cumpărate pentru a fi vîndute în aceeaşi stare sau după transformări
neesenţiale. Sunt considerate mărfuri şi produsele predate spre vânzare magazinelor proprii.
4.11. Ambalaje. În această categorie se încadrează bunurile destinate protecţiei, transportului,
prezentării altor bunuri şi care circulă în regim de restituire, adică sunt refolosibile şi pot fi păstrate de
terţi, cu obligaţia restituirii lor.
Stocurile se pot regăsi şi sub forma stocurilor aflate la terţi (trimise la terţi pentru prelucrare sau
în custodie) şi sub forma stocurilor în curs de aprovizionare (stocuri cumpărate, pentru care s-au
transferat riscurile şi beneficiile aferente, dar care, la finele perioadei de gestiune, sunt în curs de
aprovizionare).

5. Mijloacele circulante în decontare (creanţele) sunt drepturile exprimate în bani pe care le

are entitatea economică asupra altor persoane şi care îi permit acesteia să ceară plata unor sume de
bani sau livrarea de bunuri ori servicii.
5.1. Clienţi. În această structură se regăsesc drepturile întreprinderii de a cere clienţilor să-i
plătească sumele aferente bunurilor livrate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate acestora.
Creanţele din această categorie se înregistrează, de regulă, pe baza facturii. Se consemnează aici doar
creanţele rezultate din vânzări de bunuri sau servicii care fac obiectul activităţii de bază a întreprinderii
(creanţe de exploatare).
5.2. Clienţi incerţi sau în litigiu. Atunci cînd întreprinderea nu mai are certitudinea că va încasa
sumele pe care i le datorează unii clienţi, creanţa faţă de aceştia se consideră depreciată şi se separă în
această structură distinctă.
5.3. Efectele de primit sunt creanţele faţă de clienţii cărora li s-a acordat un termen de plată mai
îndepărtat. Pentru înregistrarea creanţei în această structură, înţelegerea dintre întreprindere şi client
trebuie să fie consemnată într-un document distinct: efectul de comerţ (cambie sau bilet la ordin).
Efectul comercial este un înscris prin care o persoană (tras) se angajează ca, la o scadenţă dată, să
achite o sumă de bani unei alte persoane (beneficiar), eventual la ordinul unei a treia persoane
(trăgător).
5.4. Clienţi – facturi de întocmit reprezintă creanţa rezultată în urma livrării de bunuri pentru
care nu s-a întocmit încă factura. Situaţia trebuie să rămînă excepţională şi documentul care se va

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

3
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

emite la vânzare este avizul de însoţire. Factura trebuie întocmită, în mod obligatoriu, în termen de
cinci zile de la data livrării, moment în care creanţa aceasta se transferă la postul Clienţi.
5.5. Furnizori – debitori. În această structură se consemnează creanţele faţă de furnizori
rezultate, de exemplu, din avansurile plătite acestora.
5.6. Avansuri acordate personalului reprezintă dreptul entităţii economice ca, la sfîrşitul lunii,
să reţină din sumele totale datorate angajaţilor pentru munca depusă în cursul lunii, sumele plătite deja
ca avans (sau chenzina I).
5.7. Alte creanţe faţă de personal cuprind alte drepturi ale unităţii faţă de angajaţi rezultate, de
exemplu, din vânzări de bunuri sau prestări de servicii către aceştia, din imputaţii făcute acestora,
chirii, avansuri nejustificate, sporuri şi adosuri necuvenite etc.
5.8. Alte creanţe sociale sunt creanţe faţă de bugetul asigurărilor sociale.
5.9. Taxa pe valoarea adăugată (TVA) deductibilă2 este dreptul unităţii ca, la sfîrşitul lunii, să
reţină taxa aferentă cumpărărilor (sau deductibilă), din taxa aferentă vânzărilor (sau colectată), în
vederea stabilirii obligaţiei de plată faţă de bugetul statului.
5.10. TVA de recuperat reprezintă diferenţa, calculată la sfîrşitul lunii, dintre taxa deductibilă,
mai mare, şi taxa colectată, mai mică.
5.11. Subvenţii. În această structură se înregistrează dreptul unităţii rezultat din angajamentul
altei persoane de a-i oferi sume de bani sau bunuri, cu titlu gratuit.
5.12. Decontări cu acţionarii/asociaţii privind capitalul. La înfiinţarea societăţilor comerciale,
asociaţii sau acţionarii îşi iau angajamentul de a pune la dispoziţia acesteia aporturi în bani sau în
natură. Până la vărsarea efectivă a acestor aporturi, societatea comercială are dreptul de a cere
asociaţilor sau acţionarilor să facă vărsămintele respective, drept care se regăseşte ca o creanţă asupra
acestora.
5.13. Debitori diverşi. Aici se înregistrează creanţele în afara exploatării, adică cele rezultate din
operaţiuni mai puţin obişnuite cum ar fi vânzarea de imobilizări sau dreptul da a primi despăgubiri de
la alte persoane etc.

6. Mijloacele circulante de trezorerie (financiare) sunt formate din elemente de natură

financiară pe care întreprinderea le deţine pe termen scurt:
6.1. Investiţii financiare pe termen scurt sunt titluri de valoare (acţiuni, obligaţiuni, certificate de
trezorerie, alte titluri) deţinute în vederea realizării de profituri pe termen scurt.
6.2. Cecuri de încasat. Se încadrează aici cecurile primite de întreprindere şi pe care le-a depus la
bancă, în vederea transformării lor în bani.
6.3. Efecte de încasat sunt efectele de comerţ ajunse la scadenţă şi pe care entitatea economică le
trimite la bancă pentru ca aceasta să se ocupe de transformarea lor în bani.

2
Înţelegerea conţinutului TVA şi a modului de funcţionare a structurilor contabile folosite pentru reflectarea ei presupune
precizarea, mai întâi, a conţinutului categoriei de valoare adăugată. Astfel, valoarea adăugată reprezintă valoarea nou creată
de întreprindere în urma ciclului de producţie. În analiza financiară, ea este definită ca diferenţa dintre producţia
exerciţiului şi marja comercială, pe de o parte, şi consumul intermediar, pe de altă parte. În reglementările specifice TVA,
se precizează că, în vederea calculului taxei, valoarea adăugată este echivalentă cu diferenţa dintre vânzările şi cumpărările
din acelaşi stadiu al circuitului economic. Pe baza definiţiei date valorii adăugate, mecanismul TVA poate fi pus în evidenţă
astfel (atunci când cota de TVA este de 24%):
Valoarea adăugată = Vânzări - Cumpărări
24% din valoarea adăugată = 24% din vânzări - 24% din cumpărări
TVA de plată = taxa colectată - taxa deductibilă
datorie faţă de buget datorie creanţă
Dacă taxa deductibilă este mai mare decât taxa colectată (din cauză că vânzările sunt mai mici decât cumpărările ori
vânzările se fac la export, unde taxa colectată este zero), atunci creanţa este mai mare decât datoria şi diferenţa dintre ele
este o creanţă: TVA de recuperat. În România, s-a optat pentru acest mod indirect de a calcula TVA în primul rând pentru
că s-a urmărit introducerea unui mecanism asemănător cu cel din majoritatea ţărilor U.E. şi apoi pentru că este mai comod
şi informaţiile necesare vin direct din documentele care justifică vânzările şi, respectiv, cumpărările. Astfel, mai întâi se
determină taxa colectată (sau taxa aferentă vânzărilor) şi taxa deductibilă (sau taxa aferentă cumpărărilor), pe baza
documentelor justificative şi apoi, prin diferenţă, se stabileşte la sfârşitul lunii, TVA de plată sau, dacă taxa deductibilă este
mai mare decât taxa colectată, TVA de recuperat.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

4
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

6.4. Efecte remise spre scontare sunt efectele de comerţ neajunse la scadenţă şi pe care entitatea
economică doreşte să le transforme în bani. Operaţiunea este posibilă prin scontarea acestora pe lîngă o
bancă. Operaţiunea este de fapt un transfer către bancă a dreptului de a încasa la scadenţă suma trecută
în efectul de comerţ.
6.5. Conturi la bănci în lei. Această structură reflectă disponibilul pe care entitatea economică îl
are la bănci în lei.
6.6. Conturi la bănci în valută. Intră aici disponibilul pe care entitatea economică îl are la bănci în
valută.
6.7. Dobânzi de încasat: dreptul de a primi dobînzi de la bănci sau de la alte persoane fizice sau
juridice.
6.8. Casa în lei şi în valută. Este vorba despre numerarul (lei sau valută) de care entitatea
economică dispune în casierie.
6.9. Alte valori: timbre fiscale şi poştale, bilete de tratament şi odihnă, tichete şi bilete de călătorie,
tichete de masă, alte valori.
6.10 Acreditive în lei şi în valută. Acreditivele sunt conturi deschise la bănci pentru o operaţiune
specifică şi din care nu se pot face plăţi decît pe destinaţia pentru care au fost deschise şi atunci cînd se
îndeplinesc anumite condiţii.
6.11 Avansuri de trezorerie. Sunt sumele avansate unor angajaţi pentru a face plăţi în numele
întreprinderii.

Resursele proprii sunt capitalurile puse la dispoziţia entităţii economice de către

asociaţi, acţionari, de unitatea însăşi sau de alte persoane şi pentru care nu există
obligaţia de rambursare la o scadenţă determinată.

7. Resursele proprii sunt resursele care se pot concretiza în orice categorie de mijloace,
precum şi resursele constituite de entitatatea economică cu forţe proprii sau procurate de la alte
persoane şi care nu pot fi utilizate decât pe destinaţia pentru care au fost constituite sau primite.
7.1. Capitalul social este valoarea nominală a aportului acţionarilor sau asociaţilor unei societăţi
comerciale. Toate acţiunile sau părţile sociale emise de societăţile comerciale au în mod obligatoriu
aceeaşi valoare nominală, indiferent de momentul în care au fost emise şi indiferent de valoarea lor
reală la un moment dat. El se constituie la înfiinţarea unei firme, fiind o condiţie a existenţei şi
funcţionării acesteia. Capitalul social se diferenţiază în capital subscris nevărsat (capitalul pe care
proprietarii întreprinderii s-au angajat să-l pună la dispoziţia întreprinderii) şi capital subscris vărsat
(partea din capitalul subscris care a fost, fizic, depusă de proprietari la dispoziţia întreprinderii).
7.2. Primele legate de capital reprezintă diferenţa între valoarea de emisiune (preţul de vânzare)
a acţiunilor sau părţilor sociale emise şi valoarea lor nominală. Se încadrează aici: primele de
emisiune, primele de fuziune, primele de aport şi primele de conversie a obligaţiunilor în acţiuni.
7.3. Rezerve. Se încadrează aici profiturile realizate de întreprindere în exerciţiile precedente şi
care au rămas la dispoziţia acesteia pe termen lung, ca urmare a unei decizii de repartizare luate de
adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor (A.G.A.). Următoarele categorii de rezerve sunt
prevăzute în normele româneşti:
- rezerve legale constituite anual din profitul brut (5% din acesta), pînă când nivelul lor atinge
20% din capitalul social vărsat;
- rezerve statutare sau contractuale, constituite din profitul net pe baza prevederilor din statutul
societăţii;
- alte rezerve, constituite tot din profitul net pe baza hotărîrii A.G.A;
- rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare, care se constituie atunci
când activele reevaluate sunt cedate sau atunci când rezervele din reevaluare sunt realizate, adică pe
măsura amortizării.
7.4.Rezultatul reportat este rezultat din exerciţiile precedente dar pentru care A.G.A. nu a luat
încă o decizie de repartizare.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

5
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

Resursele străine sunt capitalurile puse la dispoziţia entităţii economice de către

terţi (furnizori, clienţi, personal, bănci şi alte instituţii financiare, stat, alte persoane
fizice sau juridice) şi pentru care există o obligaţie certă de rambursare la o scadenţă
determinată.

9. Resursele străine în credite sunt resursele provenite de la bănci şi alte instituţii financiare şi
a căror caracteristică este că sunt purtătoare de dobîndă:
9.1. Împrumuturi din emisiune de obligaţiuni. Obligaţiunile se emit de o entitate atunci când
aceasta are nevoie de resurse, de regulă pe termen lung. În schimbul sumelor primite în urma emisiunii
de obligaţiuni, întreprinderea se angajează să plătească dobânzi şi să ramburseze, la scadenţă,
împrumutul.
9.2. Credite bancare pe termen lung sunt sumele primite de unitate de la bănci pe termen lung
(peste 1 an).
9.3. Datorii ce privesc imobilizările financiare sunt datoriile faţă de persoanele juridice ce deţin
participaţii în capitalul unităţii.
9.4. Alte împrumuturi şi datorii asimilate. În această categorie se încadrează concesiunile preluate,
imobilizările corporale primite în leasing financiar, sumele încasate reprezentând alte împrumuturi şi
datorii asimilate (garanţii primite, depozite etc.).
9.5. Dobânzi aferente împrumuturilor şi datoriilor asimilate sunt dobânzile datorate, aferente
creditelor bancare pe termen lung, datoriilor ce privesc imobilizările financiare, precum şi celor
aferente altor împrumuturi şi datorii asimilate.
9.6. Decontări între entităţile afiliate cuprind sumele virate, bunurile livrate, dividendele aferente
investiţiilor pe termen scurt şi cele aferente participaţiilor, precum şi dobânzile aferente
împrumuturilor acordate altor unităţi din cadrul grupului sau afiliate.
9.7. Decontări privind interesele de participare reflectă sumele virate altor unităţi legate prin
interese de participare, precum şi dobînzile aferente împrumuturilor acordate acestor unităţi.
9.8. Sume datorate asociaţilor sunt sumele depuse de asociaţi, dobînzile aferente acestor sume,
precum şi dividendele lăsate în contul curent al asociaţilor.
9.9. Credite bancare pe termen scurt sunt sumele primite de unitate de la bănci pe termen scurt
(până într-un an).
9.10. Credite de cont curent. În această categorie se încadrează plăţile pe care banca le face în
numele întreprinderii, peste sumele de care aceasta dispune în cont. Acest credit este de regulă pe
termen foarte scurt şi mai scump (cu o dobîndă mai mare).

10. Resursele străine în angajamente sunt resursele provenite de la terţi şi care, de regulă, nu
sunt purtătoare de dobîndă:
10.1. Furnizori. În această structură intră datoriile faţă de furnizorii de exploatare, adică cei de la
care se cumpără bunuri şi servicii curente (stocuri, energie, apă, servicii de telecomunicaţii etc.).
Pentru ca datoria să fie înregistrată aici este obligatorie justificarea ei pe bază de factură.
10.2. Furnizori de imobilizări. Datoriile rezultate din achiziţia de imobilizări corporale şi
necorporale se evidenţiază separat tocmai datorită caracterului lor mai puţin curent.
10.3. Efectele de plătit şi efectele de plătit pentru imobilizări sunt datoriile faţă de furnizori
pentru care documentul justificativ este efectul de comerţ (cambie sau bilet la ordin).
10.4. Furnizori – facturi nesosite. Se consemnează aici datoriile din achiziţii de bunuri pentru
care nu au ajuns încă facturile. La sosirea acestora, datoria se transferă la structura Furnizori sau
Furnizori de imobilizări.
10.5. Clienţi – creditori. Intră aici datoriile faţă de clienţi rezultate, de exemplu, din avansurile în
bani primite de la aceştia.
10.6. Personal – salarii datorate reflectă obligaţiile întreprinderii de a plăti angajaţilor
contravaloarea muncii prestate de aceştia. Această obligaţie se înregistrează la sfîrşitul lunii, pe baza
statelor de salarii.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

6
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

10.7. Ajutoare materiale datorate. Se reflectă aici obligaţia pe care şi-o asumă întreprinderea de
a acorda angajaţilor ajutoare de boală pentru incapacitate temporară de muncă, pentru îngrijirea
copiilor, ajutoare de deces şi alte ajutoare materiale.
10.8. Participarea personalului la profit reprezintă angajamentul luat de întreprindere, în urma
hotărîrii A.G.A., de a plăti angajaţilor părţi din profitul anului precedent.
10.9. Drepturi de personal neridicate. După înregistrarea datoriei întreprinderii faţă de angajaţi
în legătură cu salariile, datorie consemnată în statul de salarii, sumele datorate trebuie plătite în trei
zile; după acest termen, sumele neplătite se virează, în principiu, la bancă şi trebuie evidenţiate separat,
în această structură distinctă de datorii.
10.10. Reţineri din salarii datorate terţilor. Atunci cînd angajaţii au datorii faţă de terţe
persoane, entitatea economică poate reţine din salariu sumele respective pentru a le vira persoanelor în
drept. Datoria rămîne înregistrată în contabilitate pînă la virarea sumei către persoana pentru care s-a
reţinut.
10.11. Alte datorii faţă de personal reflectă obligaţii ale întreprinderii faţă de angajaţi, altele
decît cele consemnate în structurile anterioare (garanţii gestionare, indemnizaţii pentru concediile de
odihnă neefectuate etc.).
10.12. Contribuţiile sociale ale unităţii. Atunci când unitatea angajează personal, pe lângă
sumele datorate ca salarii, este obligată să plătească şi următoarele contribuţii sociale:
- contribuţia la asigurările sociale;
- contribuţia pentru asigurările sociale de sănătate;
- contribuţia pentru ajutorul de şomaj;
- contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate;
- contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale;
- contribuţia datorată de angajator la fondul de garantare a creanţelor salariale.
10.13. Contribuţiile sociale ale angajaţilor. Din salariul brut înregistrat de unitate, salariaţii vor
fi plătiţi numai după ce se vor reţine, printre altele, şi contribuţiile lor sociale:
- contribuţia personalului pentru asigurările sociale;
- contribuţia angajaţilor pentru asigurările sociale de sănătate;
- contribuţia personalului la fondul de şomaj.
10.14. Alte datorii sociale.
10.15. Impozitul pe profit/ venit este o obligaţie faţă de bugetul statului stabilită atunci cînd
întreprinderile înregistrează profit fiscal. Rezultatul fiscal (profit sau pierdere) este egal cu diferenţa
dintre veniturile totale şi cheltuielile totale la care se adaugă cheltuielile nedeductibile şi din care se
deduc sumele neimpozabile.
10.16. TVA de plată este diferenţa dintre taxa colectată, mai mare, şi taxa deductibilă, mai mică,
calculată la sfîrşitul lunii, cu ocazia întocmirii decontului de TVA.
10.17. TVA colectată este taxa aferentă vânzărilor, adică cea înscrisă în facturi sau în alte
documente justificative care atestă vânzarea. Poate fi definită ca obligaţie a întreprinderii ca, la orice
vânzare, să adauge 24% la preţul de vânzare fără TVA.
10.18. Impozitul pe venituri de natura salariilor este suma reţinută de entitatea economică din
salariile angajaţilor şi pe care urmează să o vireze statului. Entităţile economice nu sunt decît
intermediari între salariaţi şi stat. Acest impozit este o componentă a impozitului pe venitul global.
10.19. Alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate. Se încadrează aici obligaţii precum:
impozitele pe clădiri, pe terenuri, pe dividende, accizele, taxele vamale etc.
10.20. Contribuţia unităţii la fondurile speciale se concretizează în viramente pentru fondurile
speciale, printre care putem enumera: pentru modernizarea punctelor de trecere a frontierei, pentru
protecţia asiguraţilor, pentru protecţia persoanelor handicapate, pentru dezvoltarea sistemului
energetic, pentru dezvoltarea turismului etc..
10.21. Alte datorii faţă de bugetul statului. Se cuprind aici valoarea despăgubirilor, amenzilor,
penalităţilor datorate bugetului.
10.22. Dividendele de plată reprezintă obligaţia întreprinderii de a plăti acţionarilor/ asociaţilor
părţile din profit stabilite de A.G.A.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

7
 Departamanetul de Contabilitate, Informatică economică şi Statistică
Colectivul de Contabilitate
Disciplina: Bazele contabilităţii Sem. I, 2014-2015

10.23. Creditori diverşi. Aici se regăsesc datorii altele decît cele curente; de regulă ele rezultă
din operaţiuni excepţionale.
10.24. Provizioanele sunt datorii constituite pe seama cheltuielilor în vederea acoperirii efectelor
nefavorabile viitoare probabile ale unor evenimente trecute sau prezente. Se constituie astfel de
provizioane pentru: litigii, garanţii acordate clienţilor, pentru restructurare, pentru dezafectarea
imobilizărilor corporale, pentru pensii etc.
Definiţiile prezentate mai sus sunt valabile pentru categoriile de mijloace şi resurse privite ca
elemente care există la un moment dat, ca “stocuri” la momentul respectiv. Însă, în cadrul entităţii
economice mijloacele şi resursele sunt supuse unor transformări mai mari sau mai mici şi care le fac să
dispară sau să-şi schimbe forma sau conţinutul.
Dacă privim mijloacele aflate în transformare, putem defini o nouă categorie contabilă, cea de
cheltuieli care desemnează sumele ori valorile plătite sau de plătit în cursul unei perioade ca eforturi
concretizate în: consumuri de materii prime, materiale şi alte bunuri care dispar în urma procesului de
producţie servicii, salarii şi contribuţii sociale, amortizări etc. Pe lîngă cheltuieli ca eforturi, se definesc
imediat şi veniturile, ca efecte ale eforturilor făcute de întreprindere. Veniturile reprezintă resurse
reproduse şi care aparţin unităţii, consemnate în urma vânzării de bunuri sau prestării de servicii,
precum şi atunci când unitatea obţine bunuri din producţia proprie.
Clasificarea veniturilor şi cheltuielilor se poate face în funcţie de natura acestora în:
- cheltuieli şi venituri de exploatare, adică acelea care corespund activităţii curente, obişnuite a
unităţii: cheltuieli cu materii prime, cu salarii, cu servicii, venituri din vânzarea producţiei etc.;
- cheltuieli şi venituri financiare, care rezultă din activitatea de natură financiară (dobânzi,
diferenţe de curs valutar, venituri din plasamente şi participaţii etc.);
- cheltuieli şi venituri extraordinare, care sunt generate de activităţile nerepetitive cu caracter
extraordinar (calamităţi şi alte evenimente extraordinare).
Punând faţă în faţă veniturile cu cheltuielile obţinem rezultatul contabil al perioadei. Dacă
veniturile sunt mai mari decît cheltuielile, atunci rezultatul este profit şi reprezintă o resursă care se
adaugă la celelalte resurse proprii de care dispune întreprinderea sau se repartizează proprietarilor
acesteia. Dacă, dimpotrivă, cheltuielile perioadei depăşesc veniturile aceleiaşi perioade, atunci
rezultatul este pierdere şi diminuează resursele sau se adaugă la mijloace, fiind necesară finanţarea lui
din alte resurse.

PDF created with pdfFactory Pro trial version www.pdffactory.com

8