Sunteți pe pagina 1din 31

Lucrare de disertație : „Securitatea international. Provocări la adresa N.A.T.O”.

Cuprins:
Argument……………………………………………………………………………………………………

1. Conceptul de securitate

„Securitatea este, în ultimă instanţă, cea mai importantă dintre nevoile umane
fundamentale. În situația în care eşti ucis, imediat încetezi de a mai avea nevoi.”1Schimbând
cadrul problemei şi trecând la nivelul statului, potrivit percepțiilor realiste, vom obţine din
formula menționată anterior care aparține Susanei Strange, din care se înțelege că orice entitate,
indiferent de natura sa, biologică sau socială, încearcă să supravieţuiască.
Problemele teoretice cu care s-au confruntat Studiile de Securitate în această perioadă nu
sunt nici pe departe atât de simple precum poate să apară din această sumară prezentare. Încă din
1952, Arnold Wolfers complicase, de fapt, problema, introducând o dimensiune subiectivă.
Potrivit definiţiei sale „securitatea, în sens obiectiv, măsoară absenţa ameninţărilor la adresa
valorilor dobândite, iar într-un sens subiectiv, absenţa temerii că asemenea valori vor fi atacate.”
A vorbi despre o dimensiune subiectivă înseamnă, de fapt, a introduce factorul uman, cu toate
limitele sale, în explicaţia generală. Pentru a oferi un exemplu în acest sens, pentru Studiile de
Securitate, este necesar să punem în prim plan problema „percepţiilor greşite”, enunţată de
Robert Jervis, sesizarea şi interpretarea inadecvată de către decidenţi a unei situaţii putând avea
consecinţe extrem de dramatice în gestionarea unei crize.2
Securitatea internaţională este definită – potrivit lui Buzan – în funcţie de trei elemente
principale. El postulează mai întâi că statele trebuie să fie considerate obiecte de referinţă, dat
fiind faptul că ele constituie cadrul ordinii şi cea mai înaltă formă de guvernare. În al doilea rând,
condiţiile sistemice în care evoluează statele, ce influenţează cât de sigure sunt/ se simt statele,
unele în raport cu altele, vor determina securitatea internaţională. Securitatea fiecărui stat este una
din problemele care nu poate fi luate în considerare decât în raport cu ale celorlalte. În al treilea

1 Susan Strange (1997), State şi pieţe, Iaşi: Institutul European, p. 61.


2 V, în acest sens, Robert Jervis (1988), „War and Misperception”, Journal of Interdisciplinary History,18 (4): 675-
700 sau, într-o discuţie mult mai largă, Robert Jervis (1976), Perception and Misperception in International Politics,
Princeton, NJ: Princeton University Press.
rând, securitatea este nu doar o problemă de relaţionare, ci şi una care nu poate cunoaşte decât
rezolvări temporare – însăşi natura anarhică a mediului în care evoluează statele defineşte o
natură competitivă a relaţiilor dintre acestea.3
Sintetizând, Războiul Rece a privilegiat abordarea realistă a problematicii securităţii. În
această perspectivă, statele, obiectele de referinţă luate în considerare, trebuie să-şi asigure
păstrarea valorilor cardinale, dintre care prima este supravieţuirea, iar instrumentul militar este
cel chemat să îndeplinească această sarcină. Anarhia sistemului, natura egoistă a statelor şi
competitivitatea presupusă dintre acestea fac din securitatea internaţională o problemă deosebit
de delicată, întrucât căutarea individuală a securităţii duce, prin spirala înarmării şi neîncrederii,
la creşterea insecurităţii în sistem. Cunoscută drept „dilema securităţii”, această perspectivă,
formulată în 1950 de John Herz, este probabil cea mai bună exprimare a ideii realiste despre
securitatea internaţională şi dificultatea gestionării ei.4

1.1 Dimensiunile securitatii …………………………………………………………….


a) Dimensiunea militară
Aceasta se referă modalitatea de influențare reciprocă dintre capacităţile militare ofensive şi
defensive ale statelor şi percepţiile unuia faţă de intenţiile celuilalt.
AU existat ți încă există o serie de amenințări de ordin militar cu care statele se confruntă, dintre
care enumerăm: armele de distrugere în masă, conflictele din Orientul Mijlociu, crima organizată,
armele nucleare, disputele militare, toate probleme care ne demonstrează că puterea militară
continuă să aibă semnificaţie. Cea mai semnificativă problemă din domeniul militar cu care se
confruntă umanitatea la momentul actual este terorismul.
Potrivit profesorului american I. Simon, terenul de predilecție al terorismului este
construit de societățile bolnave, cangrenate de mizerie și nedreptăți sociale.[1] De altfel, sărăcia,
injustiția, rasismul, reprezintă aspecte ce alimentează în mod constant fenomenul de terrorism.
Au existat o serie de păreri potrivit cărora terorismul poate fi văzut ca o formă de luptă
politică destinată atingerii anumitor scopuri politice. Așadar, scopul final al terorismului este cel
de natură politică indifferent de psihologia de grup sau de motivele personale ale indivizilor care

3 Barry Buzan (1991), „Is International Security Possible?”, în Ken Booth (ed.), New Thinking about Strategy and
International Security, London: Harper Collins Academic, p. 34
4 John Herz (1950), “Idealist Internationalism and the Security Dilemma”, World Politics, 2(2): 157- 180.
recurg la astfel de acțiuni. În difinitiv, aceasta este calea de separare a terorismului de celelalte
acte criminale. Sub toate aceste aspecte a fost descoperit cea ce se numește „terorism politic”.
Terorismul se referă în toate cazurile la o instanţă sau autoritate politică. Așadar, injustiția socială
și economică poate fi înlăturată doar prin intermediul violenței.

[1] Arădăvoaice, Gh., Iliescu, D., Niţă, L. D., op. cit., p. 13.
b) Dimensiunea politică;
În cadrul schimbărilor care au marcat sfârşitul secolului XX şi începutul secolului XXI, a existat
nevoia de democratizare şi dezvoltare nu numai a fostelor ţări comuniste, ci şi a altor ţări slab
dezvoltate din toată lumea. Intensitatea acestei nevoi a fost diferită în raport de paradigmele
existente într-un moment sau altul ale istoriei recente, atingând punctul culminant, în momentul
în care SUA şi NATO au iniţiat o serie de operaţiuni militare în Orientul Apropiat şi Mijlociu, în
urma nefericitului eveniment din 11 septembrie 2001.
Dimensiunea politică a securităţii este percepută şi în strategiile de securitate ale anilor ’90. În
afară de lupta împotriva terorismului şi integrarea europeană şi euroatlantică,atât statele europene
cât și celelalte au introdus noi concepte: proasta guvernare, ca potenţial risc, sau buna guvernare,
ca deziderat şi modalitate de realizare a stării de securitate.
O serie de organizații internaționale, precum ONU, Comisia Europeană sau Banca Mondială, au
început să se preocupe tot mai des de identificarea şi soluționarea problemelor de guvernare.
Astfel, buna guvernare a început să reprezinte una dintre principalele ţinte ale scopurilor de
dezvoltare.
Guvernarea este procesul decizional prin care sunt sau nu implementate deciziile. Conceptul
guvernării are foarte multe sensuri şi domenii ale vieţii societăţii.
Proces

Administrație Relații internaționale


publică
Control Reguli

Agenții
internaționale de
Politici
dezvoltare
comparate

Activitate
Figura 1.1 Conceptul de guvernare
(Sursa: Hyden, Goran şi Julius Court, Governance and Development, în „World Governance
Discussion Paper 1”, United Nations University, 2002 )

În figura de mai sus, liniile reprezintă partea esenţială, teoretică a conţinutului guvernării, de cea
ce reflectă caracterul său practic. De-a lungul liniei orizontale, sunt plasate punctele de vedere
referitoare la guvernare, ca fiind un set de reguli ale conducerii sectorului public, şi cele care
consideră guvernarea modalitatea de supraveghere şi control a aceluiaşi sector.
Abordarea care are la bază reguli arată determinările instituţionale ale deciziilor, în timp ce
cealaltă se concentrează pe modalităţile în care sunt implementate aceste decizii. De-a lungul
liniei verticale, guvernarea reprezintă, pe de o parte, un proces, iar pe de altă parte, o activitate.
Guvernarea ca proces reprezintă un fenomen în desfăşurare, foarte greu de surprins, însă
identificabil prin rezultatele sale, iar ca activitate, își are locul în intenţiile şi acţiunile umane.
Astfel, sunt prezentate anterior abordările guvernării și modalitatea în care ele sunt folosite în
societate. Spre exemplu, cei din administraţia publică au o viziune complementară cu cea a
agenţiilor internaţionale de dezvoltare, mergând pe ideea că guvernarea este sinonimă
supravegherii și controlului și nu activității în sine. Totodată, abordarea agenţiilor este distinctă
de cea a specialiştilor în relaţii internaţionale, care văd guvernarea ca pe un proces bazat pe
reguli. În viziunea acestora guvernarea, în plan naţional, modelează cadrul în care acţionează
cetăţenii şi decidenţii politici, iar în plan internaţional, este un proces ce implică mai mulți actori
ai arenei internaţionale, care produc norme şi reguli noi cu scopul cooper ării în sensul rezolv ării
problemelor globale.
În viziunea Comisiei Europene, guvernarea presupune capacitatea statelor de a-şi „servi”
cetăţenii, la regulile, procesele şi comportamentele prin care sunt exprimate şi gestionate
interesele şi prin care este exercitată în societate puterea.
În viziunea ONU, guvernarea reprezintă un sistem de valori, politici şi instituţii prin care o
societate îşi gestionează problemele economice, politice şi sociale. Guvernarea include toate
mecanismele şi procesele folosite de cetăţeni pentru a-şi articula interesele, rezolva divergenţele
şi exercita drepturile şi obligaţiile legale. Astfel spus, prezintă o deosebită importanță nu numai
reglementările ONU referitoare la drepturile omului şi la dezvoltare, ci şi teoriile psiho-sociale
referitoare la necesitățile umane, ce trebuie îndeplinite în vederea dezvoltării acestora.

c) Dimensiunea economică;
Dimensiunea economică a securităţii este una extrem de controversată şi politizată. Modalitatea
prin care curentele politico-economice se raportează la dimensiunea economică a securității este
bazată pe faptul că mercantiliştii şi neomercantiliştii pun pe primul loc statul, ca gestionar al
scopurilor sociale şi politice pentru care este generată bunăstarea şi ca furnizor al securităţii
necesare desfăşurării tuturor activităţilor economice. Sub acest aspect, dimensiunea economică a
securităţii ereprezintă numair o parte a securităţii naţionale ca principală prioritate a statului. La
polul opus se află liberalii care pun în prim plan economia şi afirmă că aceasta ar trebui să
reprezinte baza oricărui construct social, iar piaţa trebuie să fie lăsată să opereze cât mai liber,
fără intervenţia statului.
În viziunea socialiștilor, economia este baza constructului social, iar statul poate exista în afara
acestei logici, sarcina sa fiind aceea de a „guverna” economia în funcţie de scopurile politico-
sociale ale justiţiei şi echităţii.
Înainte de sfârşitul Războiului Rece, modelele economice aveau drept bază economiile naţionale,
în mare măsură autosuficiente, excluzând posibilitatea cooperării externe semnificative şi
promovând protecţia oferită de stat faţă de competiţia externă. Această concepţie a condus la
izolare parţială. Corespunzător aceleiaşi perioade de timp, modelele de securitate erau centrate pe
confruntarea echilibrată dintre puteri sau superputeri şi aliaţii lor. După R ăzboiul Rece,
liberalizarea şi democratizarea economică au determinat şi modificarea modelului de securitate,
în prezent, realizarea securităţii fiind bazată pe interdependenţa şi cooperarea dintre state atât în
problemele interne, cât şi în cele externe.
Sub aspect operaţional, dimensiunea economică a securităţii are la bază o serie de indicatori
precum:
- la nivel naţional, capacitatea statului de a gestiona probleme precum inflaţia, şomajul, calitatea
vieţii, balanţa de plăţi dezechilibrată, lipsa oportunităţilor economice, nivelul crescut de
protecţionism, dependenţa de resursele naturale externe etc.;
- capacitatea statelor de a-şi menţine independentă producţia militară din punct de vedere
economic, reflectând relaţia dintre puterea economic ă şi cea militară;
- la nivel internaţional, raportul dintre cei care pierd şi cei care câştigă pe piaţa globală şi ritmul
în care acesta provoac ă adâncirea inegalităţilor economice;
- comerţul ilegal cu fiinţe umane, droguri, arme uşoare, arme de distrugere în masă etc.
În prezent, problema cea mai important ă în ceea ce priveşte dimensiunea economic ă a securităţii
este sărăcia persistentă şi de mare amploare.
d) Dimensiunea de mediu;
Față de celelalte dimensiuni, dimensiunea de mediu este în favoarea securizării, atât din partea
guvernelor, cât mai ales din partea societăţii civile. Cu toate acestea, rezultatele nu sunt
întotdeauna unele favorabile, chiar şi atunci când măsurile luate sunt de mare însemnătate.
Dezastre concrete, precum Cernobâlul sau inundaţiile masive, dictează acţiuni imediate care să
prevină repetarea lor. În aceste situații, locaţia geografică şi nivelul de bunăstare al ţării
respective reprezintă rol decisiv în interesul acordat combaterii efectelor dezastrului. Am văzut că
guvernele ţărilor sărace vâd politicile industriale de mediu drept un criteriu pe care nu şi-l pot
permite.
În urma studiilor efectuate în acest sens s-a dovedit că există trei categorii de ameninţări ce
definesc dimensiunea ecologică a securităţii:
1. Ameninţările din partea mediului natural: cutremurele şi erupţiile vulcanice, asupra cărora
există dezbateri în ceea ce priveşte cauzele producerii lor; căderile de meteoriţi, ciclul natural de
întoarcere la o epocă glaciară.
2. Ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei, în
momentul în care schimbările făcute par a forma ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a
întregii civilizaţii. Un exemplu elocvent în acest sens este poluarea, ce are presupune, pe lângă
altele, distrugerea stratului de ozon.
3. Ameninţările cauzate de acţiunile umane asupra sistemelor naturale sau structurilor planetei,
atunci când schimbările făcute nu par a constitui ameninţări existenţiale la adresa unei părţi sau a
întregii civilizaţii, însă, pe termen lung, există efecte perverse (de exemplu, exploatarea resurselor
minerale).

Schimbările la nivelul climei, în special încălzirea globală, au avut un impact condiderabil asupra
sistemelor biologice şi fizice: topirea gheţarilor; îngheţarea târzie şi topirea timpurie a râurilor şi
lacurilor; dispariţia anumitor specii de plante, mamifere, păsări şi reptile etc. Mai mult, însăşi
existenţa umană este ameninţată de aceste evenimente, fiind favorizat ă apariţia unor evenimente
neprevăzute, cu efecte negative.

e) Dimensiunea socială.
Aceasta poate fi analizată în termeni de populaţie şi mişcarea populaţiei (numărul, ritmul de
creştere, evoluţia componentelor sporului natural şi a emigraţiei externe, structura demografică,
durata medie a vieţii, nivelul de instruire dau profilul demografic al unei populaţii), norme şi
reguli, statusuri şi roluri, interacţiuni între actorii sociali etc. Dintre aceste aspecte este deosebit
de important cel al populaţiei, întrucât numărul şi calitatea acesteia determină în mare măsură atât
puterea statului, cât şi politicile pe care acesta le promovează la nivel naţional şi internaţional.
Cele mai importante tendinţe ce se manifestă la nivel mondial au implicaţii esenţiale asupra
securităţii, la oricare dintre nivelurile sale. Astfel, tendinţele manifestate de fertilitate în ultimii
ani indică deplasarea centrului de greutate al populaţiei globale din lumea dezvoltată în lumea în
curs de dezvoltare.în topul ţărilor cu cei mai mulţi locuitori, primele patru naţiuni (China, India,
SUA şi Indonezia) vor rămâne pe aceleaşi locuri în următorii 20 ani, iar următoarele şase se vor
schimba semnificativ: Rusia şi Japonia vor părăsi topul celor zece, în timp ce Nigeria, Pakistan,
Bangladesh şi Etiopia vor urca. Pe lângă creşterea naturală a populaţiei, se înregistrează sporirea
numărului refugiaţilor, care provin şi ei din ţările în curs de dezvoltare sau din cele măcinate de
violenţe.
Influenţa evoluţiei şi mişcării populaţiei este prezentă nu numai la nivel strategic şi internaţional,
ci şi în plan intern, unde populaţia poate formula cerinţe şi crea presiuni asupra societăţii care,
dacă nu le va satisface, se va confrunta cu mişcări sociale violente sau cu conflicte de intensităţi
diferite. În populaţiile europene, pe de o parte, natalitatea, mortalitatea, nupţialitatea au valori din
ce în ce mai mici. Totodată, vârsta medie la căsătorie, la prima căsătorie, la naşterea primului
copil, frecvenţa disoluţiei familiilor, a uniunilor consensuale sunt în creştere. Ceea ce
diferenţiază, însă, populaţiile europene sunt ritmul în care au loc aceste evoluţii şi profunzimea
schimbărilor. Ca urmare, ele se diferenţiază şi prin rapiditatea şi amploarea cu care sunt
confruntate de problemele sociale cauzate de aceste evoluţii. În influenţarea lor, determinismul
socio-economic este foarte important.
Cunoaşterea exactă a stării demografice ar putea reprezenta cea mai bună evaluare a durabilităţii
dezvoltării economice şi, implicit, a modalităţilor de realizare a stării de securitate. Aceasta,
pentru că interacţiunea securitate - economic - demografic este prezentă în toate stadiile
dezvoltării individului. Pornind de la constrângerile economice resimţite de individ, trebuie să fie
tot atâtea obiective ale strategiilor şi politicilor economice, sociale şi, în final, de securitate.

2.2 Niveluri de analiză ale securității…………………………………………………


- securitatea individului
Securitatea umană presupune recunoașterea și conștientizarea interconexiunilor dintre
dezvoltarea umană, mediu, societate, comunitate. În urma acestor aspecte concluzionăm că, în
primul rând securitatea este necesară în vederea dezvoltării iar, în al doilea rând, adevăratele
cauze fundamentale ale insecurităţii sunt legate de dezvoltare. Este destul de greu să prevezi
individul, dezvoltarea sa, dezvoltarea capacităţilor sale creatoare într-un climat de violenţă şi
nesiguranţă.
Siguranţa individuală reprezintă o componentă esențială a securităţii interne. În acest sens,
componenta societală este definitorie și are, din punctul de vedere a mai multor autori, o
deschidere amplă, mergând până la acoperirea noţiunii de securitate internă, în vreme ce alţii o
rezumă la ceea ce se numește în terminologia clasică siguranţă socială.
Securitatea internă presupune siguranţa cetăţeanului şi securitatea publică, securitatea frontierelor
şi cea a transporturilor, protecţia infrastructurii critice şi cea a sistemelor de aprovizionare cu
resurse vitale. De altfel, sunt incluse aici și securitatea socială şi asigurarea stării de legalitate,
contracararea criminalităţii organizate şi securitatea activităţilor financiar-bancare, securitatea
sistemelor informatice şi a celor de comunicaţii, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia
mediului.
Asigurarea securităţii interne are un caracter complex şi interdependent presupunând o serie de
responsabilităţi din partea mai multor instituţii şi agenţii specializate în domeniul administraţiei, a
structurilor de securitate şi ordine publică, precum şi a celor care vizează protecţia civilă,
structurile de informaţii şi contrainformaţii.
Există și situații (mai rare) în care anumite activităţi legate de securitatea internă se execută de
către structurile militare şi au în vedere cazurile limită în care se găsesc cetăţenii şi comunităţile
locale: calamităţi naturale, catastrofe, epidemii, ameninţări teroriste.
Creșterea riscurilor generate de probabilitatea iscării unor acţiuni teroriste chiar și prin folosirea
unor mijloace radioactive, chimice sau bacteriologice, sau prin provocarea de sabotaje, distrugeri
şi modificări funcţionale periculoase, precum şi riscul sporit de producere a unor dezastre
industriale sau naturale, asigurărea securităţii interne devine tot mai grea . Sub aspectul securităţii
interne, pentru siguranţa cetăţeanului, are o importanță aparte și, sistematizarea, perfecţionarea şi
creşterea eficienţei strategiilor de prevenire şi combatere a criminalităţii, cu scopul de a reduce
riscul, frecvenţa şi consecințele infracțiunilor de natură periculoasă cum ar fi - tâlhăria, atentatele
la adresa integrităţii corporale, lipsirea de libertate, consumul de droguri.
Există o serie de obiective care sunt concentrate în această direcție: constituirea unor mecanisme
eficiente de comunicare şi parteneriat între organele specializate şi reprezentanţii comunităţilor
locale, informarea cetăţenilor cu privire la modalitățile de prevenire a criminalităţii; cooperarea
eficientă între instituţiile cu atribuţii în domeniul apărări ordinii publice şi siguranţei naţionale;
acţiuni concrete şi ferme care să modifice, în cel mai scurt timp statutul României de ţară de
origine, de tranzit şi de destinaţie a traficului cu droguri, arme şi fiinţe umane.
Cu toate că individul reprezintă unitatea de bază căreia i se aplică conceptul de securitate,
securitatea lui este în strânsă legătură cu securitatea comunităţii în care trăiește. Securitatea
individului depinde foarte mult de securitatea comunităţii al cărei membru este, acesta fiind
marcat de starea de securitate sau insecuritate de la nivelul colectivităţii.
Cea mai importantă resursă în vederea îndeplinirii tuturor cerinţelor realizării siguranţei
individului este reprezentată de voinţa politică a forţelor cărora cetățenii le-a încredinţat
responsabilitatea guvernării şi legătura acestora cu cetățenii..
Îndeplinirea obiectivelor care stau la baza strategiei securităţii naţionale în domeniul siguranţei
individului presupune un efort considerabil de conştientizare a acestei răspunderi şi a nevoii de
consolidare a bazei politice şi civice a guvernării, precum şi cerinţa apelului la judecata poporului
şi la implicarea sa în crearea propriei sale siguranţe.5
S-a arătat că securitatea reprezintă un drept fundamental al fiinţei umane. De altfel, aceasta
presupune o situație în care pericolele şi condiţiile care ar putea produce daune fizice, psihice sau
materiale sunt controlate astfel încât se permite apărarea sănătăţii şi bunăstării cetățenilor şi ale
unei comunităţi umane. Securitatea presupune un rezultat al echilibrului dinamic dintre mai multe
componente distincte ale mediului de viaţă.

- securitatea naţională;
Potrivit profesorului american I. Simon, terenul de predilecție al terorismului este
construit de societățile bolnave, cangrenate de mizerie și nedreptăți sociale. De altfel, sărăcia,
injustiția, rasismul, reprezintă aspecte ce alimentează în mod constant fenomenul de terrorism.
Au existat o serie de păreri potrivit cărora terorismul poate fi văzut ca o formă de luptă
politică destinată atingerii anumitor scopuri politice. Așadar, scopul final al terorismului este cel
de natură politică indifferent de psihologia de grup sau de motivele personale ale indivizilor care
recurg la astfel de acțiuni. În difinitiv, aceasta este calea de separare a terorismului de celelalte
acte criminale. Sub toate aceste aspecte a fost descoperit cea ce se numește „terorism politic”.
Terorismul se referă în toate cazurile la o instanţă sau autoritate politică. Așadar,
injustiția socială și economică poate fi înlăturată doar prin intermediul violenței.
Specific terorismului este folosirea premeditată a ameninţării cu violenţa.
Au existat mai mulți analiști ce au considerat drept o caracteristică organizatională a
fenomenului de terorism, ideea că acesta are loc de cele mai multe ori în grupuri organizate.
Grupurile teroriste impun constrângeri puternice membrilor lor, însă pentru mulţi dintre ei
apartenenţa la grup este un aspect care îi motivează mult mai mult decât doctrina sau scopurile
politice.
Prin urmare, cauzele terorismului contemporant se referă la:

5 Kenneth W. 1991. Omul, statul şi războiul, Editura Institutul European, Iaşi, 2001.
- cauze personale și psihologice;
- fanatism religios;
- ideologii de natură etnică;
- cauzele de natură politică, economică și socială;
- crearea unor pârtii independente.
S-a obersvat că eşecul în prevenirea și combaterea actelor de terorism provine şi din
faptul că nu există o înţelegere clară a cauzelor care conduc aceste acte. Nu s-a ajuns niciodată la
punct de vedere comun asupra acestui fenomen, aceasta fiind cauza de eșuare în toate încercările
de a controla acest fenomen.
Accentul nu trebuie pus doar pe cauze politice și ideologice. Trebuie înțeles faptul că
pretinsele revendicări cu caracter politic de schimbare a societăţii, înfăptuire a revoluţiei,
rezistenţa patriotică împotriva unui ocupant străin, mişcările de eliberare naţională nu pot fi
văzute ca elemente fundamentale în încercarea de a explica cauzele terorismului. Totodată nici
dereglările psihologice, mizeria, violenţa, nedreptăţile sociale, problemele rasiste, economice etc.
nu pot fi motive ce duc la explicarea corectă a acestui fenomen.
Există o serie de aspecte ce duc la apariția și dezvoltarea terorismului contemporan,
altele decât cele menționate anterior:
- vidul de putere sau structurare necorespunzătoare a instituţiilor cu atribuţii în
prevenirea şi combaterea infracțiunilor grave,
- incidența tot mai crescută a anumitor tipuri de infracțiuni (traficul de droguri, traficul
de arme, violența, migrația ilegală, etc.),
- insuficienta coordonare a măsurilor antiteroriste necesare combaterii terorismului;
- reducerea sau desfiinţarea anumitor forţe armate convenţionale sau speciale aparţinând
fostelor state socialiste, ceea ce determinat ca unii specialişti din cadrul acestora să ia decizia de a
face parte din organizaţii şi grupări teroriste.
Teroriștii au scopuri și obiective distincte, raportate la tipologia acțiunilor și la natura
organizațiilor din care fac parte. Țintele predilecte ale terorismului statelor autoritare sunt
membrii marcanţi ai partidelor democratice, intelectualii, liberalii, conducătorii socialişti s.a.
Țintele terorismului etnic şi naţionalist sunt membrii grupărilor politice de altă
naţionalitate aflate la putere, forţele de ordine sau cei care colaborează cu aceştia, chiar și turiştii
statelor ce au relaţii strânse cu puterea.
Terorismul de stânga este împotriva statului, funcţionarilor guvernamentali, militarilor,
poliţiştilor, juriştilor, oamenilor de afaceri etc.
Făcând abstracție de culoarea politică, teroriştii doresc mediatizarea acţiunilor lor de
către massmedia internaţională, în vederea realizării unui impact mare asupra populaţiei şi
conducătorilor. Teroriștii doresc să atragă atenţia generală a societății asupra scopurilor actelor
lord generând un impact puternic.
Scopul actelor teroriste se referă la paralizarea vieţii sociale prin acțiuni precum:
- asasinarea unor persoane esențiale în ierarhia statală oficială, din domeniul politic,
militar-cultural sau a unor lideri de opinie importanți;
- distrugerea unor clădiri sau instituții importante pentru stat şi populaţia acestuia;
- determinarea apariției unor dezbateri la scară largă în mass-media;
- mediatizarea actelor teroriste;
- generarea unor negocieri politice sau constrângerea autorităţilor pentru a veni în
întâmpinarea revendicărilor grupării teroriste; sporirea reputaţiei şi credibilităţii grupării teroriste.
Într-o manieră specială, valorile culturale şi religioase pot motivași ele acţiunile
teroriştilor. Sub acest aspect, putem vorbi despre „războiul caricaturilor profetului Mahomed”
care a determinat o revoltă în masă a musulmanilor din țările islamice.
Modul de viață al indivizilor poate avea un impact destul de mare asupra terorispului
cultural și religios, deoarece în anumite societăți oamenii se identifică în termenii apartenenței la
un anumit grup sau există dispoziția de sacrificiu pentru anumite cauze.
Cert este că diferenţele identitare pe criterii ideologice, etnice, culturale sau religioase
sunt tot mai vizibile având tendinţa de a genera crize şi de determina apariția unor conflicte
latente. Astfel, în situația în care ideaa unui conflict cu o amploare globală rămâne foarte redusă,
atunci conflictele regionale, cele interne şi mai ales acţiunile de natură teroristă, vor rămâne
mereu principalele ameninţări la adresa păcii şi securităţii
Din fericire până acum, în țaranoastră, organizaţiile teroriste active au fost străine, și şi-
au îndreptat acţiunile împotriva propriilor conaţionali, ori a intereselor celor pe care aceste
organizaţii îi consideră inamici tradiţionali. Aşa a fost cazul atentatului săvârşit în 1991 împotriva
ambasadorului Indiei la Bucureşti (nereuşit) pus la cale de o grupare teroristă sikh.
Teroriştii necesită terenuri sigure de pe care să acționeze. Anumite state din lume,
voluntar sau nu, încă mai oferă sprijin teroriştilor, atât din punct de vedere fizic (ascunzători
secrete, terenuri şi baze de antrenament etc.), cât şi virtual (sisteme de comunicaţii, reţele
financiare, frecvenţe şi spaţii de emisie etc.).
Odată stabilite într-o zonă sigură, organizaţia teroristă poate începe să prindă puteri şi să
se dezvolte. În cadrul structurii organizatorice interne, relaţiile de funcţionare între membrii ei şi
resursele de care dispun determină capacităţile grupării şi obiectivele sale. În unele situații,
organizațiile de teroriști recrutează, pentru o anumită perioadă, membri din ţările unde operează.
Astfel, sunt utilizate mecanisme legale în vederea ascunderii motivului ce stă la baza angajării
acestora, astfel încât teroriştii fie considerați mercenari străini. Într-o proporție semnificativă,
structura organizaţiilor teroriste este una transnaţională. Grupuri de terorişti aflate într-o anumită
ţară pot veni în sprijinul altor grupuri de la o distanță foarte mare.
Concluzionând toate acestea, putem afirma că motivele care stau la baza acțiunilor
teroriste cuprind o sferă largă de interese, de la cele religioase până la cele de tip mafiot sau
anarhist. Acestea acoperă trei mari categorii de motive: psihologice, rationale și culturale.
Acţiunile teroriste ce au avut loc în întreaga lume denotă că mediul de securitate international
este destul de fragil. Totodată, acest lucru atestă faptul că în lume au fost create condiţii propice
de dezvoltare şi manifestare a fenomenului terorist.
Terorismul pare o amenințare omniprezentă sau un sistem de acțiuni haotice, care
generează o situație aparent fără ieșire ce se reproduce în aproape toate domeniile viații politice,
economice și sociale, într-un sistem vicios. Rezolvarea acestei situații implică soluții multiple,
unele directe, radicale și categorice, chiar violente, care urmăresc curmarea răului de la rădăcină,
altele indirecte, constând din strategii bine elaborate de reducere a decalajelor și efectului de
falie, de armonizare a relațiilor sociale și internaționale și pe această bază de ameliorare a
condiției umane.
Statele, organismele și organizațiile internaționale de securitate, instituțiile de tot felul,
alianțele și coalițiile din zona societăților democratice, sistemele de educație și cultură din marile
spații civilizaționale își asumă din ce în ce mai mult obligația de a construi pe noile principii ale
procesului de globalizare şi identificare, confirmare şi afirmare a entităţilor şi valorilor un nou
edificiu al raporturilor politice, economice, sociale şi umane care să scoată omenirea din
fantasmele istoriei şi să recultive valoarea, solidaritatea internaţională şi respectul faţă de fiinţa
umană. Un astfel de obiectiv pe termen scurt nu ar fi rezonabil, iar pe termen lung nu poate fi
uşor de îndeplinit deoarece s-a demonstrat că există încă realităţi şi prejudecăţi din care omenirea
nu poate ieşi cu uşurinţă.
Strategiile de combatere a fenomenului terorist pun în prim plan o serie de decizii
politice adoptate în acest sens. În urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, nu a existat stat
important, organizaţie internaţională, alianţă sau coaliţie care să nu fi abordat problema
combaterii terorismului.
Primele state care au adoptat legi drastice pentru prevenirea atacurilor teroriste şi
protecţia cetăţenilor şi instituţiilor au fost SUA, Marea Britanie şi Franţa. Spre exemplu, legea
americană intitulată sugestiv Patriot Act (Provide Appropriate Tools Required to Intercept and
Obstruct Terrorism) acordă puteri excepţionale poliţiei şi serviciilor de informaţii. Ea autorizează
arestarea, deportarea şi izolarea suspecţilor, efectuarea percheziţiilor fără mandat, ascultarea
telefoanelor, controlul corespondenţei etc.
Modelul american a fost urmat rapid şi de alte ţări. Marea Britanie a adoptat o lege
antiteroristă care permite să fie reţinut fără inculpare sau judecată orice străin bănuit că reprezintă
o ameninţare pentru suveranitatea ţării.
Terorismul s-a dovedit a fi o ameninţare care nu poate fi clasificată ca internă sau
externă, manifestându-se ca un risc transnaţional deoarece grupările teroriste pot include
deopotrivă cetăţeni străini şi cetăţeni autohtoni, care operează în interiorul sau în afara teritoriului
unui stat, în perioade diferite de timp. El nu afectează doar statul în cauză, ci este şi un atac, o
crimă, un dezastru şi o ameninţare la adresa libertăţii şi vieţii private.
Solidaritatea internaţională, responsabilitatea politică şi fermitatea acţiunilor constituie
trei condiţii fundamentale care, îndeplinite simultan, reprezintă o formulă credibilă de garantare a
succesului luptei globale împotriva terorismului.
Uniunea Europeană are în vedere promovarea unui sistem multilateral sigur care are la
bază Charta Naţiunilor Unite. O ordine internaţională fundamentată pe state democratice, bine
guvernate constituie garanţia cea mai bună de securitate.
Altfel spus, acest prespune crearea unui sistem de strategii directe şi indirecte prin care,
realizându-se dispozițiile politice ale unor guvernări democratice şi ale unei politici care are la
bază Charta ONU, se înfăptuieşte, în mod cert şi o diminuare considerabilă a faliilor şi zonelor
care generează terorism.
Noua strategie de combatere a terorismului adoptată de NATO şi cea a Uniunii Europene
creează, şi pentru țara noastră o serie de responsabilități. Ele se referă atât la protecţia ţării şi a
intereselor în România ale NATO şi Uniunii Europene, cât şi la modalitatea de acțiune a
României privind combaterea terorismului.
România poate participa la acţiunile pentru combaterea terorismului sub toate aspectele,
operative şi tactice şi prin toate mijloacele considerate propice.
Măsurile de combatere a criminalităţii economice şi sociale, îndepărtarea corupţiei,
reducerea infracţionalităţii, crearea unui mediu de afaceri sigur şi bine protejat, înlăturarea
reţelelor de traficanţi şi securizarea frontierelor sunt numai o parte din măsurile necesare în
vederea distrugerii unui mediu propice a terorismului. La data de 15 aprilie 2004, Consiliul
Suprem de Apărare al României a aprobat Sistemul naţional de alertă teroristă, propus de
Serviciul Român de Informaţii, ca modalitate de prevenire şi combatere a terorismului.
În vederea combaterii terorismului, Autoritatea Naţională în materie antiteroristă, a pus
în funcţiune Departamentul pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului, care răspunde de
planificarea, organizarea şi executarea, într-o concepţie unitară, a activităţilor de prevenire,
descoperire, neutralizare şi anihilare a acţiunilor teroriste pe teritoriul României.6 Strategia
acestui departament urmăreşte completarea şi reaşezarea direcţiilor tactice, necesare protejării
eficiente a teritoriului naţional faţă de noile manifestări ale fenomenului terorist prin promovarea,
potrivit competenţelor asumate, a unei concepţii integrate la nivel naţional, pe de o parte, şi pe
linia cooperării externe, pe de altă parte, pentru combaterea oricărei forme de terorism, cu
precădere a terorismului fundamentalist- islamic, a celui religios şi separatist, a bioterorismului,
urmărind prevenirea producerii pe teritoriul său de acte teroriste, a constituirii bazelor logistice şi
a filialelor unor organizaţii extremist-teroriste cu reprezentare internaţională. De asemenea,
angrenarea ţării noastre pe linia descurajării statelor care sprijină sau sponsorizează terorismul
implică demersuri susţinute de valorizare a prevenţiei în lupta antiteroristă, precum şi a
redimensionării performante a activităţii specifice în domeniu, pe linia contracarării surselor de
alimentare şi întreţinere a fenomenului terorist.

6 Universitatea Naţională De Apărare, Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate, Terorismul contemporan
– factor de risc la adresa securităţii şi apărării naţionale, încondiţiile statutului României de membru Nato , Editura
Universităţii Naţionale De Apărare Bucureşti, 2005, p. 53
România participă în mod cert la acţiunile de gestionare a crizelor şi de combatere a
terorismului cu forţe ale armatei, jandarmeriei şi de poliţie, în teatrele de operaţii active, dar şi cu
servicii şi structuri specializate.
Cele mai importante pericole şi chiar ameninţări la adresa României sunt înscriese în
sistemul general de pericole şi ameninţări la adresa NATO şi Uniunii Europene. Specificul
acestora, pentru România, constă în modalităţile de creare şi desfăşurare a unor activităţi şi
acţiuni teroriste sau în sprijinul unor reţele, organizaţii şi grupuri teroriste. Astfel spus, o parte din
cele mai probabile activităţi şi acţiuni pot fi următoarele7:
a) În sprijinul acţiunilor teroriste:
- crearea unor surse şi reţele de finanţare a terorismului;
- formarea mai multor baze sau a unor elemente de infrastructură (depozite, ascunzători,
locuri conspirative etc.);
- înființarea unor centre de instruire limitată a unor terorişti sau grupări teroriste, în
domeniul folosirii mijloacelor chimice şi biologice;
- formarea unor noduri de reţea, sisteme de tranzit sau puncte de plecare în pregătirea
unor acţiuni teroriste în zonă sau în unele ţări din Occident;
- amenajarea unor locuri de regrupare a teroriştilor după desfăşurarea unor acţiuni în
zonă;
- crarea decentre sau zonede recrutare a unor terorişti din rândul arabilor şi
musulmanilor aflaţi la studii sau în alte scopuri în România, dar şi din rândul românilor;
- utlizarea în acest sens a personalului român calificat şi, dintr-un motiv sau altul,
disponibilizat;
- crearea unor activităţi de spionaj în favoarea reţelelor şi organizaţiilor teroriste.
b) Împotriva anumitor personalităţi din afara teritoriului României:
- atacuri împotriva unor personalităţi îndeosebi americane şi britanice aflate în șara
noastră;
- atacurile asupra ambasadelor străine din România;
- atacuri asupra turiştilor din diverse țări aflaţi în România sau în tranzit pe teritoriul
românesc;
- atacuri asupra unor obiective economice străine construite în țara noastră.

7 Ibidem
c) Împotriva românilor:
În baza unor bune relaţii cu lumea arabă, există șansa ca, în viitor, să nu avem de-a face
cu atacuri împotriva românilor. Există cu toate acestea posibilitatea unor astfel de atacuri, din
cauza participării României la coaliţia antiteroristă, parteneriatului strategic cu americanii şi
relaţiilor extraordinare cu ţări considerate inamice.
O parte din acţiunile teroriste împotriva țării noastre putem enumera:
- atacuri împotriva militarilor români din Irak şi Afghanistan;
- atacuri asupra unor obiective româneşti (economice, culturale,
diplomatice etc.) din străinătate;
- atacuri asupra comunităţilor româneşti aflate la muncă în străinătate;
- atacuri asupra unor obiective economice, politice, culturale de pe teritoriul naţional;
- atacuri cu bombă sau cu alte mijloace asupra unor locuri publice etc.
Având în vedere că țara noastră este direct implicată în combaterea fenomenului terorist,
este necesar să aibă în vedere, şi o intensificare a unor activităţi şi acţiuni teroriste sau în sprijinul
terorismului care o pot afecta direct sau indirect.
Dacă raportăm ameninţarea teroristă la securitatea şi apărarea naţională a României, care
reprezintă în sine dimensiuni inseparabile ale securităţii şi apărării euroatlantice, constatăm că
acestea se pot asigura doar prin cooperarea tuturor instituţiilor de profil ale statului în plan intern
şi ale acestora cu altele similare din plan regional şi global, prin stabilirea şi urmarea unor
strategii viabile de acţiuni preemptive, preventive şi de combatere a terorismului.
În perioada comunistă, fenomenul terorist a cunoscut în ţara noastră „o manifestare
palidă”, puţine fiind acţiunile teroriste care au tulburat liniştea31. Pot fi amintite câteva exemple:
- în anii 1972-1973 au fost dejucate de autorităţile române planurile criminale ale
organizaţiei palestiniene „Septembrie Negru”, care avea drept ţintă ambasada Israelului din
Bucureşti;
- în anul 1975, au fost arestaţi şi expulzaţi din România doi membrii ai organizaţiei
teroriste de extremă stânga „Baader-Meinhof” cu sediul în Republica Federală Germania;
- în toamna anului 1977, câţiva studenţi arabi ocupă ambasada Egiptului din Bucureşti,
dar intervenţia forţelor antiteroriste a fost un succes;
- în anul 1978, un cetăţean iordanian a introdus în România arme şi grenade cu scopul de
a le trimite în Republica Federală Germania - în urma controlului efectuat la frontieră cetăţeanul
iordanian a fost arestat şi, mai târziu, expulzat din ţară;
- în anul 1983, autorităţile române au prins doi membri de origine libaneză ai unei
organizaţii teroriste care au intrat în România cu scopul de a plasa o bombă într-un avion sirian
care zbura pe ruta Bucureşti - Damasc. Tot în acelaşi an, autorităţile din ţara noastră au fost
zădărnicite planurile unor disidenţi palestinieni de a ataca reprezentanţa Organizaţiei pentru
Eliberarea Palestinei;
- la 4 decembrie 1984, s-a înregistrat prima victimă a unui atentat terorist comis pe
teritoriul ţării noastre. Este vorba de viceconsulul Ambasadei Iordaniei la Bucureşti, Azmi Al-
Mufti, împuşcat mortal de studentul palestinian Ahmad Mohammed Ali AlHersh, care era
sprijinit de gruparea teroristă siriană „Abu Nidal”. Tot în anul 1984 planul a doi bărbaţi au
încercau să deturneze o aeronavă de pasageri care zbura pe ruta Arad - Bucureşti a eşuat datorită
intervenţiei prompte a echipei de asigurare a securităţii aeronavei;
- la 25 mai 1985, în complexul studenţesc Grozăveşti a fost organizat un atentat cu
bombă de către doi cetăţeni irakieni, un sirian şi un iordanian (au plasat câteva bombe sub
autoturismele unor lideri ai studenţilor sirieni care studiau la diverse facultăţi din Bucureşti);
încercând să dezamorseze dispozitivele explozive doi ofiţeri ai USLA şi un ofiţer de miliţie au
murit în momentul în care una din maşinilecapcană a explodat.
Dintre organizaţiile teroriste care au existat pe teritoriul țării noastre, în anii 1970-1990,
menționăm:
- „Fraţii Musulmani”,
- „Organizaţia Abu Nidal”,
- „Hamas”,
- „Hezbollah”,
- „Partidul Libertăţii Islamice”,
- „Frontul pentru Eliberarea Palestinei”,
- „Partidul Muncitorilor din Kurdistan”,
- „Lupii Cenuşii” şi
- „Frontul Revoluţionar al Eliberării Poporului”.
Ulterior, după anul 1991, acţiunile teroriste de mică amploare care au avut loc au
evidenţiat faptul că România poate reprezenta una dintre principalele destinaţii fie pentru
pregătirea activităţilor organizaţiilor teroriste sau de finalizare a acestora.
Există mai multe date ce pot evidenția acest aspect:
- 19 august 1991, un grup de militanţi sikh 8 l-au atacat pe ambasadorul Indiei la
Bucureşti pe Bulevardul Aviatorilor. Intervenţia Brigăzii Antiteroriste a SRI a fost imediată: unul
dintre atacatori a fost ucis, iar altul rănit și al treilea a reuşit să fugă;
- decembrie 2012, doi terorişti pakistanezi (unul specialist în chimie, celălalt specialist
în confecţionarea bombelor artizanale) plă- nuiau să organizeze acţiuni teroriste pe teritoriul ţării.
Intervenţia Serviciului Român de Informaţii a fost promptă9;
- membrii unei grupări care proveneau organizaţia teroristă PKK şi care activau în
România de o perioadă lungă de timp a fost destrămată, în aprilie 2013, prin operaţiunea
denumită „Blue Wolf” la care au participat și autorităţile din România, Ungaria şi Austria.
Referitor la amenințările în plan naţional, putem discuta despre terorismul mediatic prin
activarea unei sau amândurora sale forme: folosirea de către unele grupări teroriste a
modalităților de comunicare în masă pentru propagarea terorii sau terorizarea populaţiei de către
instituţii ale statului sau reprezentanţi ai mass-media.
Se merge pe ideea că această a doua formă deja se manifestă în plan naţional din dorinţa
promotorilor de comunicare în masă de a descoperi şi oferi senzaţionalul, în cele mai dese cazuri
creat din fapte banale scoase din contextul real, fabricând ştiri pentru rating de piaţă care induc
sentimentul de frică, groază în rândul populaţiei dezinformate.
Actualmente, o altă modalitate de manifestare este terorismul informaţional care
presupune distrugerea fizică a unor sisteme tehnice de comunicaţii, virusarea computerelor şi
distrugerea reţelelor şi a bazelor de date din domeniile economic, financiar şi militar, piraterie
electronică etc. Astăzi, în plan naţional, cele mai utilizate forme ale acestui tip de terorism

8 Luptătorii sikh erau membrii ai Federaţiei Internaţionale a Tinerilor şi Studenţilor Sikh şi parte componentă a
Frontului pentru eliberarea Khalistanului - organizaţie care milita, inclusiv prin acţiuni teroriste, pentru desprinderea
de India
9 Doi terorişti pakistanezi, reţinuţi în România. Planificau un atentat în ţara noastră, de Crăciun, disponibil online pe
http://stirileprotv.ro/stiri/ actualitate/sri-doi-cetatenistraini-implicati-in-pregatirea-de-actiuni-teroriste-al-qaida-in-
romania-retinuti.html, accesat la data de 10 aprilie 2013, ora 12.30.
presupune folosirea spaţiului cibernetic drept interfaţă pentru prozelitism, propagandă şi
radicalizare a spaţiului public.
Apărarea României reprezintă atât acţiune, cât şi rezultat raportat la o manifestare ostilă
posibilă sau prezentă. Acţiunile ostile, ce reprezintă în fapt, ameninţări la adresa securităţii
statului şi cetăţenilor săi, „au, din punct de vedere acţional, un subiect (acela care generează şi
susţine ameninţarea) şi un obiect (cel care este vizat şi suportă ameninţarea)”10

- securitatea internaţională.

Principala problemă ce ține politica externă a statelor se referă la stabilirea unor condiţii
internaţionale favorabile pentru viitoarele ciocniri şi conflicte armate, mai întâi de toate în
înfiinţarea propriilor coaliţii şi descompunerea coaliţiei potenţialului oponent. O astfel de situație
s-a menţinut până la sfârşitul II Război Mondial. Însă în cea de-a doua jumătate a secolului XX
situaţia a început să se schimbe.
Utilizarea armelor nucleare strategice în vederea atingerii scopurilor politice sau militare în
relaţiile dintre sistemele publice în confruntare şi statele ce le conduce, şi-a pierdut esenţa. Însă,
în acest caz și-a făcut apariția și o altă problemă. Nu era , dar nici nu putea să fie nici o siguranţă
că o confruntare militară, într-o oarecare măsură serioasă, între puterile obişnuite (nenucleare)
înarmate ale coaliţiilor confruntare, nu se va transforma într-un război nuclear cu toate urmările
care decurg din el.
Actualmente, cele mai multe dintre statele nucleare categorisesc armele nucleare ca pe o garanţie
a securităţii în caz de desfăşurare a unor evenimente neprevăzute, care astăzi sunt greu de prezis,
dacă este posibil, dar care pot conţine în sine o ameninţare. Astfel, avem de-a face cu o
conștientizare a faptului că nici o problemă a politicii externe, care se rsoluționează cu ajutorul
puterii militare, fie aceasta o acaparare teritorială sau restabilirea controlului propriu asupra lor,
primordialitatea în zonele de concentrare a comunicaţiilor de o importanţă strategică, asigurarea
influenţii politicii în anumite regiuni ş.a., după natura sa nu poate fi soluţionată cu ajutorul armei
nucleare, strategice sau tactice.11
Mai mulți autori au mers pe ideea că una dintre cele mai semnificative tendinţe la sfîrşitul sec.XX
este reprezentată de procesul larg de globalizare care are loc. Procesul menționat aduce noi riscuri

10Constantin Moştoflei, Alexandra Sarcinschi, Consecinţe ale implementării scutului antirachetă asupra
conceptului de echilibru de putere la nivel global, Editura Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti,
2010, p. 9.
11 OSCE NEWSLETTER, „Defense of “common values of human security” tops agenda at
Maastricht”,Vol.XI No.7, Karntner Ring 5-7, A-1010 Vienna, Austria, Editor Patricia Sutter,
November/Desember 2003, p. 2
şi pericole care sunt asociate cu : distrugerea sistemului global monetar, încălzirea globală şi
pericolul accidentelor nucleare.
Este absolu necesar să fie aplicate în continuare măsurile de securitate în vederea
prevenirii atacurilor nucleare, dar nu ne putem baza pe eforturile de a-i împiedica pe terorişti să
detoneze dispozitivele nucleare. Eforturile trebuie îndreptate, în primul rând, spre prevenirea
obţinerii de arme nucleare. SUA şi alte ţări vestice trebuie să-şi intensifice rapid eforturile de
ajutorare a guvernului rus pentru asigurarea securităţii armelor şi materialelor nucleare.
Riscurile perioadei actuale sunt diverse fiind caracterizate prin creşterea ponderii
ameninţărilor interne faţă de cele externe, a riscurilor indirecte faţă de cele directe.
De altfel, prin apariția anumitor organizații și grupări teroriste care prin modul de a acționa și
întinderea acestor acțiuni peste frontierele unei țări, terorismul a ajuns să fie în zilele noastre
internațional sau transnațional.
Autorul francez George Lavasseur susținea că „o importantă sursă a terorismului
internațional, cu caracter politic rezultă în special din recrudescența mișcărilor iredentiste”12.
Internaţionalizarea terorismului este urmată de extinderea zonelor sale de acţiune, ca şi
de schimbări calitative în metode de acţiune. Ca orice formă de terorism, cel internaţional are la
bază acelaşi tip de acţiuni: asasinate, răpiri, lansări de bombe, atacuri armate, ameninţări, acte
care pe plan general sunt calificate drept criminale.
Terorismul internaţional a apărut ca problemă la sfârşitul anilor ‟60 şi, în ciuda
eforturilor sporite depuse de guvernele ţărilor lumii, a rămas o problemă serioasă şi a acestui
început de secol.
Din 1968 şi până în 1989 se poate estima că şi-au pierdut viaţa, în urma unor acte
teroriste cu caracter internaţional, peste 4.000 de persoane şi au fost rănite peste 20.000. Având ca
obiectiv internaționalizarea, terorismul a devenit o gravă ameninţare la adresa păcii şi înţelegerii
între popoare. Acesta generează, prin acţiunile sale, neîncrederea şi chiar ostilitatea atunci când
apare ca fiind susţinut, subvenţionat sau organizat în scopuri agresive, de diversiune, de
destabilizare naţională şi internaţională.
Amenințările grupărilor teroriste din anii 80 și până astăzi, au declanșat un val de
cercetări având ca temă violența politico-religioasă. Mai mulți specialiști din S.U.A au definit
terorismul internațional ca un fenomen de observare a unei mulțimi de persoane care privesc, nu

12 Lavasseur, George, Les aspects repressifs du terrorisme international, Lyon, Editura Pedone,
1977, p. 61.
o mulțime de persoane care mor, cu toate că existau statistici de mai bine de zece ani care
confirmau faptul că fenomenul violenței este în creștere. Toate încercările de a învinge terorismul
prin intermediul forței militare pot fi foarte periculoase, mai mult pentru govern decât pentru
teroriști din cauză că legalitatea să se deteriorează.
Tipologia grupărilor teroriste pe glob evidențiază descrierea detaliată a profilurilor și
aplicanților teroriste, formele sinucigașe și psihologia actelor criminale din rândul grupărilor
teroriste. Fiecare grupare teroristă este unică, prin forma de legitimare, fie violență, fie teroare, iar
în spatele actelor criminale, grupările teoriste, dețin o doctrină sincretistă politico-religioasă
fundamentată la rang divin, devenind, așadar, regulă.
De cele mai multe ori, o națiune reacționează la violența grupărilor mici la fel ca în
cazul în care ar fi fost vorba despre un act criminal fără legătură politică. Grupările violente
provin dintr-o rețea bazată pe legitimitate psihologică și ideological ce le asigură sprijin material
și moral.
Spre exemplu, putem vorbi despre mișcarea ETA din Spania din care face parte și
gruparea Basque. Membrii aceștia au considerat că în vederea apărării legitimității, gruparea este
nevoită să înfrunte rigorile impuse de lege și de autoritatea statală. În ciuda reacțiilor negative și
violente ale acțiunilor membrilor ETA, a fost sporit valul de simpatie pentru aceștia la aflarea
faptului că guvernul Spaniei a sponsorizat în anii 80 trupe de luptă împotriva ETA. Violența din
partea părților a influențat judecata opiniei publice. Este necesar ca guvernele să ia în calcul toate
aspectele acestor tipuri de problem înainte de a decide luarea unor măsuri brutale sau nedrepte.
Măsurile cu caracter violent îi pot slăbi poziția morală și diminua sprijinul.13
Fiecare grupare teroristică este unică, prin modalitatea de legitimare: violență, teroare,
iar, în spatele actelor criminale, ele au o doctrină politico-religioasă fundamentată extraordinary
de bine, devenind o regulă.

2. Amenințări și riscuri la adresa securității internaționale în secolul XXI

- Amenințări de natură politică ;


Cele mai multe dintre amenințările de natură politică sunt îndreptate împotriva
ordinii de drept dintr-un stat sau a statutului unui organism internaţional. Modalitățile de
realizare sunt numeroase, constând în: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei

13 Delcea C, Psihologia terorismului. Studiu psihologic asupra teroriștilor. Ediția a II-a, Editura
Diversitas, Brașov, 2006, p. 101
anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de conducere colectivă
ale unui organism internaţional; favorizarea şi impunerea secesionismului; distrugerea
structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate,
desfiinţarea organismului de securitate etc.
Amenințările politice pot fi clasificate în doua categorii, și anume, amenințări
intenționale și amenințări structurale.
Amenințările internaționale pot fi: generate de natura regimului politic (dictatorial,
fundamentalist); nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv; intervenţiile politice
specifice din partea unui stat în afacerile interne ale altui stat; propaganda ostilă; sprijinul
multilateral acordat unor grupări politice antistatale; crearea de grupări interne, ostile statului
naţional; suspendarea sau excluderea din diferite organisme de securitate; influenţarea
elaborării unor recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale defavorabile pentru
statul vizat.
Ameninţările ce constau în nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv ia naștere din
evoluţia sistemului social global în care mai multe entităţi pot deveni anacronice în ansamblul
relaţiilor bilaterale. Acestea apar în momentul în care principiile organizatoare a două state se
contrazic între ele, într-un context în care nu-şi pot ignora existenţa reciprocă.
Totodată, ameninţările de ordin structural pot porni de la anumite incompatibilităţi dintre
structurile supranaţionale şi statele integrate în acestea. Integrarea în structurile de securitate
presupun și o serie de riscuri precum : transferul de prerogative naţionale către structura
integratoare, situaţie ce poate fi văzută ca o pierdere de suveranitate; impunerea unui sistem de
norme comune, nu întotdeauna compatibil cu cel specific naţional;înființarea unor instituţii
destinate legăturii cu organismele supranaţionale, care funcţionează după norme nearmonizate cu
legislaţia statelor pe teritoriul cărora fiinţează.
La nivelul relaţiilor interstatale, ameninţările de ordin structural pot viza aspecte cum ar fi:
cosuveranitatea asupra unor teritorii; subordonarea unor partide organizate pe criterii etnice
de pe teritoriul altor state; extrateritorialitatea legislativă.
Amenințările politice presupun o permanentă completare cu noi forme şi tehnici. De menționat
este că starea de stabilitate politică, reduce foarte mult punctele vulnerabile asupra cărora se pot
direcţiona ameninţările. prin aceste modalități un stat devine credibil, ceea ce atrage interesul şi
investiţiile străine, ca sursă de dezvoltare economică.
- Amenințări de natură socială
Amenințările de natură socială la adresa securității tind să se apropie cât mai mult de
amenințările de ordin politic. Am observat că în foarte multe cazuri ameninţările externe de
natură socială au degenerat până la atacuri la adresa identităţii naţionale, implicându-le, în
mod direct, în domeniul politic.
În cazul majorității amenințărilor de ordin social, sursa se află în interiorul statului.
Consecințele acestora apar în special în urma nemulțumirilor de ordin social iar
nesoluționarea lor aduc o serie de amenințări la adresa securității naționale ale unui stat.
Valorile ce stau la baza existenței grupurilor etnice și religioase se referă la cultură, tradiții și
cutume, limbă, mod de viață și o anumită psihologie comună.
Felurile de exprimare a intereselor de natură etnică și religioasă nu sunt
întotdeauna foarte clare pentru cei din afara grupurilor etnice respective. În foarte multe
situații, în spetele acestora stau anumite revendicări aparent legitime, de respectare a
drepturilor omului, a drepturilor minorităților, autonomiei, etc.
Mișcările religioase extremiste tind să aibă caracter universal. Deși ele nu
constituie singurul actor non-stat ale cărui activități contribuie la propagarea și exacerbarea
violenței, mulți experți consideră că ele au tendință să stimuleze anumite tipuri de activități
internaționale destabilizatoare. Printre aceste tendințe se enumeră iredentismul, secesionismul
și migrația.
S-a observat că liderii motivați religios sunt mult mai periculoși decât cei motivați
politic deoarece sunt singurii care ar putea utiliza și crea arme și ADM în vederea îndeplinirii
misiunii lor apocaliptice.
Mai mulți autori au făcut referire la teoria politico-religioasă, susținând că actualmente
grupările teroriste nu sunt constituite, de obicei, din oameni violenţi, cu tulburări psihice sau
de personalitate (cum susţin unele ipoteze), ci din indivizi care folosesc intimidarea civililor
şi violenţa ca armă pentru a-şi atinge scopul ideologiei lor politico-religioase.
Studiul felului în care oamenii aderă la grupări violente scoate în evidenţă, adesea, mai
multe detalii mai degrabă despre legăturile de prietenie şi dragoste decât despre problemele
politice. Ideologia poate deveni un teren de testare pentru aderare, demonstrând angajamentul
faţă de cauza grupării.
Chiar dacă nu sunt suficiente, resursele de care dispun teroriştii au un impact puternic,
datorat pagubelor fizice şi mediatice produse în vederea atingerii scopului lor politico-
religios.
Un studiu (Lieth, 2004) de 288 de pagini al Institutului Soester din Germania confirmă
că crima şi comportamentul antisocial la terorişti sunt de natură religioasă. Această teorie este
cea mai utilizată de către cercetători în vederea explicitării formelor de manifestare ale terorii
în domeniul terorismului religios şi politic pentru a face cunoscut cogniţiile grupărilor care
promovează ura şi teroarea în numele religiei.
Teoria pune accent pe motivele care îi determină pe terorişti să ucidă. Motive politice
pentru care trebuie să moară, motive ale legitimărilor politice sau de atribuire a destinului
religios în vederea îndeplinirii sarcinii pentru a ucide reprezentând ideea luptei totale pentru
drepturile politico-religioase furate pentru a le recâştiga[1].
Potrivit studiului, teroriştii sunt îndoctrinați cu „virtutea martirajului” în lupta pentru
religie şi patrie şi mai sunt încurajaţi să practice sacrificiul de sine în lupta împotriva celor
care nu respectă religia de apartenenţă. Cercetătorii din acest institut au susținut că atitudinea
religioasă agresivă, politico-religioasă şi cu intoleranţă faţă de „necredincioşi” reprezintă una
dintre cele mai mari ostilităţi faţă de oamenii nevinovaţi.
Anumite condiţii necesare generărilor de conflicte precum: discriminările religioase cu
cele etnoculturale şi politice, prozelitismul religios agresiv şi violent.

[1] Popa, Ş.. Războiul şi religia. Ed. Risoprint: Cluj-Napoca, 2006, p. 121

[1]
Cf.Lars Erik Cederman -ˮEmergent Actors in World Politics: How States and Nations Develop and
Dissolveˮ, Princeton University Press, Princeton, 1997, pg.43

- Amenințări de natură economică


O amenințare la adresa securității naționale poate fi și expansiunea economică a unei puteri rivale
a unui stat atât prin implicațiile politice cât și prin cele militare.
Toodată, monopolul asupra unor resurse pot afecta securitatea națională. Epuizarea acestora de
către naţiunile sărace aduc cu sine fenomenul migratoriu a cărui consecință poate consta în
apariția unor stări conflictuale grave. Poblemele ce țin de sărăcie au stat la baza dezbaterilor
summit-urilor de la Monterrey şi Johannesburg. Abordarea problemelor sociale la scară globală
este legată de drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, de valorile democraţiei. Astfel, putem observa
strânsa legătură dintre democraţie şi dezvoltarea economică şi socială a unei naţiuni.
În cele mai multe dintre țările foste comuniste violența, corupția și jefuirea fără scrupule a
bogățiilor și averilor naționale asociate cu organizațiile de tip mafiot în formare și în ascensiune
pun în pericol reformele democratice și trezesc nostalgia pentru regimurile autoritare în cercurile
cele mai defavorizate ale populatiei.
Un exemplu în acest sens îl constituie România având în vedere că foarte mulți directori de
întreprinderi de stat au reușit ˮperformanțaˮ de a duce in faliment întreprinderile pe care le
conduceau și, în același timp, de a se îmbogați datorită firmelor căpușă pe care le-au creat în
același domeniu de activitate. Mai mult chiar, în unele state precum Federația Rusă sau Ucraina,
organizațiile criminale, care utilizează în mod frecvent estorcarea de fonduri, traficul de arme,
droguri și chiar material nuclear, sunt, prin însăși existență lor, o amenințare la siguranța și
sănătatea publică.

- Amenințări de natură militară


Actualmente, atât armele de distrugere în masă cat și cele convenționale pot
constitui o amenințare majoră dacă ajung în posesia rețelelor teroriste sau a statelor inamice,
ceea ce face necesară elaborarea unei strategii adecvate de prevenire.
SUA are cea mai amănunţită abordare problematicii armelor de distrugere în masă, şi în
principal al celor nucleare, dintre toate statele. Acestea declară faptul că acest tip de arme sunt
foarte periculoase datorită faptului că tehnologiile necesare producerii armelor nucleare se
studiază de foarte mult timp şi sunt uşor accesibile. Faptul că ar putea fi folosite de terorişti
este foarte probabil şi, ca urmare, foarte îngrijorător, din cauza faptului că aceştia nu au nici o
rezervă în a le utiliza.

Având în vedere aderarea României la NATO, o categorie importantă de ameninţări militare


la adresa noastră o constituie şi ameninţările îndreptate, în mod direct, asupra unor aliaţi sau
Alianţei în general. Toate semnalele îndreptate asupra țării noastre, chiar și indirecte, duc la
declanşarea unor mecanisme de apărare şi securitate care aparţin întregului sistem, din care
România nu poate să lipsească ca urmare a obligaţiilor asumate prin semnarea Tratatului de la
Washington.
Modalitățile de manifestare ale amenințărilor directe constau în: de la hărţuirea persoanelor
care aparţin unor state aflate în afara frontierelor naţionale la raiduri şi incursiuni pe teritoriul
acestuia; de la blocadă şi zone de interdicţie aeriană sau navală la demonstraţii de forţă,
mobilizări de trupe la frontiere, acţiuni ale forţelor speciale şi a celor de cercetare-diversiune
în interiorul statului ţintă.

- Amenințări transfrontaliere

Gama ameninţărilor transfrontaliere este surprinzător de mare, iar ordinea de


importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă de timp, datorită vitezei mari de
schimbare şi inovaţie şi existenţei disparate şi indistincte a parametrilor de predictibilitate.
Totuşi, o scurtă prezentare a unor cazuri concrete, se impune.

Terorismul, acest flagel al secolului XXI, prin gradul de periculozitate pe care îl incumbă,
impune tratarea cu prioritate şi exhaustivă a lui, fapt pentru care este prezentat în mod distinct
într-un subcapitol separat. Aceasta deoarece el este resimţit în egală măsură de statele lumii,
datorită diminuării drastice a stării lor de securitate.14

Combaterea eficientă a terorismului internaţional nu are fruntarii. Ea implică: utilizarea maximă


de instrumente financiare pentru stoparea fluxurilor de fonduri, cooperarea substanţială la
frontiere, schimbul fără restricţii de informaţii cu toţi partenerii şi uniformizarea legislaţiei
interne şi internaţionale.

Din unele evaluări prezentate la recentele congrese de specialitate, desfăşurate la nivel mondial, a

[1]
reieşit faptul că economia interlopă este a doua afacere la nivel mondial , fapt demonstrat de
nenumăratele locuri de pe glob unde criminalitatea transfrontalieră asigură, prin intermediul
finanțării campaniilor electorale și prin corupție, controlul la nivel politic.

Terorismul internaţional este o ameninţare la adresa umanităţii, iar în vederea prevenirii


și combaterii lui trebuie formată, la nivel internaţional, o coaliţie împotriva terorismului mondial.

14 Iulian Cifu - Lungul drum de la dialog la cooperare, Occasional Papers, nr. 2/2003, Casa NATO, p. 34.
Terorismul internaţional a luat naștere prin forţe proprii, devenind cea mai mare ameninţare la
adresa securităţii statelor şi la adresa drepturilor fundamentale ale omului.

3. NATO în secolul XXI – o alianță capabilă să gestioneze noile provocări de securitate


(vom vedea pe parcurs ce subtitluri putem include, deocamdată parcurgem literatura
de specialitate)*
-conceptul strategic al NATO 1991, 1999, 2010;
-conceptul de apărare colectivă;
-Summit NATO 2014, 2016;
- etc.

Conceptul Strategic al NATO 1991


Noul Concept Strategic al NATO a fost publicat la întîlnirea la înalt nivel de la Roma din
decembrie 1991, ca răspuns la necesitatea încadrării Alianţei în noua arhitectură de securitate
internaţională. Acest document enunţă cele mai importante principii şi obiective ale NATO în
condiţiile colapsului URSS şi, prin urmare, a dispariţiei pericolului unei confruntări militare
masive.
Astfel, textul Conceptului prevede că politica de securitate a NATO este bazată pe 3 elemente de
reasigurare reciprocă, şi anume, dialogul, cooperarea şi menţinerea unei capacităţi defensive
colective. Dimensiunea militară a Alianţei rămîne în acelaşi timp un factor esenţial pentru
atingerea acestor trei obiective şi se reflectă în următoarele principii fundamentale:
- alianţa are un obiectiv pur defensiv;
- securitatea este indivizibilă şi un atac asupra unui membru al Alianţei înseamnă un atac
asupra tuturor;
- politica de securitate a NATO este bazată pe apărare colectivă, inclusiv pe o structură
militară integrată, ca şi pe acorduri de cooperare relevantă şi de coordonare;
- menţinerea unei combinaţii potrivite de forţă nucleară şi convenţională pe teritoriul
Europei este necesară pentru viitorul previzibil.
În acelaşi timp, Conceptul a reafirmat funcţiile de bază ale Alianţei şi importanţa
menţinerii legăturii transatlantice.
A recunoscut că securitatea este clădită atît pe considerente politice, economice, sociale şi
de mediu, cît şi pe apărare.
Conceptul Strategic al NATO 1999
Conceptul Strategic actual a fost adoptat în 1999 pentru a permite Aliaţilor să-şi asume
responsabilităţi nu doar în domeniul apărării colective dar şi pentru asigurarea păcii şi stabilităţii
în regiunea euro-atlantică extinsă. La baza acestuia este pus parteneriatul şi cooperarea cu alte
ţări, regiuni şi organizaţii internaţionale şi parteneriatul strategic dintre NATO şi UE va contribui
la consolidarea relaţiilor complimentare şi eficientizarea prevenirii conflictelor. Acesta cuprinde
următoarele elemente principale[3]:
- menţinerea structurilor şi procedurilor adecvate pentru prevenirea conflictelor şi
managementul crizelor;
- parteneriat efectiv cu ţările non-NATO, bazat pe cooperare şi dialog;
- lărgirea Alianţei prin aplicarea unei politici a uşilor deschise pentru potenţialii noi
membri;
- continuarea efortului în vederea dezarmării şi neproliferării.
Sarcinile specifice ale NATO descrise în Conceptul Strategic:
- să asigure un fundament pentru stabilitatea spaţiului Euro-atlantic, bazat pe consolidarea
instituţiilor democratice şi angajare în rezolvarea paşnică a diferendelor;
- să servească în calitate de forum consultativ pentru Aliaţi în probleme care afectează
interesele lor vitale;
- să protejeze statele membre NATO de orice ameninţare şi agresiune;
- să promoveze un parteneriat extins, cooperare şi dialog cu alte ţări dins spaţiul Euro-
atlantic în scopul asigurării transparenţei, încrederii reciproce şi a capacităţii comune de acţiune
în cadrul Alianţei;
- angajare puternică în relaţia transatlantică;
- menţinerea capabilităţii militare a Alianţei pentru eficientizarea operaţiunilor militare;
- o abordare mai largă a securităţii ce cuprinde factorii politici, economici, sociali şi de
mediu;

Conceptul Strategic al NATO 2010


Summit-ul de la Lisabona 2010
In perioada 19-20 noiembrie 2010 a avut loc Summit-ul NATO de la Lisabona.
Principalele subiecte abordate de catre aliati au fost: adoptarea Noului Concept de Securitate,
apararea antiracheta, viitorul misiunii din Afganistan şi cooperarea cu Rusia.
Alianţa a adoptat un Nou Concept Strategic, pentru viitorii zece ani, care a pus bazele
unui NATO revitalizat, pregătit să facă faţă încercărilor secolului XXI. Reforma din structura de
comandă a NATO, agenţii şi sedii va duce la o organizare mai agilă şi eficientă. Finanţarea,
achiziţionarea şi desfăşurarea a zece capacităţi de baza este esenţială pentru a se face faţă noilor
ameninţări.
Acestea includ: o capacitate de apărare antirachetă pentru protejarea teritoriilor,
populaţiilor şi forţele din statele NATO, cooperarea în securitatea informatică, pentrru detectarea,
prevenirea şi recuperarea după atacuri cibernetice, precum şi cooperare civil-militară pentru o
abordare a crizelor, conflictelor, stabilizării şi reconstrucţiei.
Progrese in Afgansitan
Summitul de la Lisabona a demonstrat că Afganistanul este tot mai responsabil pentru
securitatea sa prin procesul de tranziţie. Tranziţia va începe în prima jumătate a lui 2011 şi se va
încheia în 2014, ceea ce este conform obiectivelor declarate de guvernul afgan. SUA cer
naţiunilor să acopere necesităţile în formare a forţelor afgane, pentru ca acesta să preia o
responsabilitate mai mare. NATO are un angajament de durată în Afganistan.
Resetarea relatiilor NATO-Rusia
Membrii Consiliului NATO-Rusia vor sprijini o revizuire comună a problemelor de
securitate comune, pentru a se avansa pe Afganistan, apărarea antirachetă, contraterorism,
neproliferarea armelor de distrugere în masă, răspunsul în caz de dezastru şi combaterea
pirateriei.
Cooperarea NATO-Rusia se bazează pe transparenţă reciprocă, pe concentrare comună
asupra ameninţărilor externe şi respect reciproc pentru principiile integrităţii teritoriale şi
indivizibilităţii securităţii.
În conformitate cu dispoziţiile detaliate ale Declaraţii finale în urma Summit-lui, s-a
stabilit[1]:
- Întărirea contribuţiei NATO la o abordare cuprinzătoare în gestionarea crizelor, ca parte
a eforturilor comunităţii internaţionale şi pentru a îmbunătăţi capacitatea NATO de a furniza
efecte de stabilizare şi reconstrucţie;
- Încurajarea Secretarul General de a continua să lucreze cu Înaltul Reprezentant al
Uniunii Europene şi să raporteze Consiliului eforturile continue pentru organizarea reuniunii
miniştrilor de externe NATO din aprilie 2011;
- Invitarea Rusia să aprofundeze cooperarea cu NATO in domeniile de interes comun;
- Consolidarea în continuare a parteneriatelor existente şi dezvoltarea altele noi cu ţările şi
organizaţiile interesate;
- În conformitate cu Concepţia Strategică şi tratatele existente, aliaţii vor continua să
sprijine controlul armelor, dezarmarea şi eforturilor de neproliferare;
- Dezvoltarea capacităilor de apărare antirachetă NATO, şi invitarea Rusiei să coopereze
cu Alianta;

Conceptul de apărare colectivă

Primul concept de apărare colectivă a fost adoptat în 1949 și reflecta natura pur defenței,
cu accent pe prevenirea războiului, importanța unității strategice sau rolul armelor nucleare.
Stabilirea scopurilor și misiunilor Alianței, coroborată cu prevederile “Legii ajutorului militar
pentru apărarea reciprocă”, semnată de președintele Truman la 6 octombrie 1949, și cu
aprobarea, de către președintele SUA, la 27 ianuarie 1950, a planului de apărare integrată a
regiunii Atlanticului de Nord a reprezentat demararea procesului de elaborare și implementare a
strategiei inițiale a Alianței. Formularea acestei strategii NATO pentru apărarea zonei nord-
atlantice a fost cunoscută sub denumirea de “Conceptul de apărare colectivă”. Conceptul a fost
dezvoltat între octombrie 1949 și aprilie 1959, considerându-se că Alianță “a stabilit o strategie
de operațiuni la scară largă în apărarea teritorialăʺ.

5.Concluzii ……………………………………………………………………………………………………….

6.Bibliografie ............................................................................

În atenție!* Conceptul strategic al alianței (propun o prezentare a acestuia după încheierea


Războiului Rece – 1991, 1999, 2010 – chiar sub formă de tabel, din care rezultă o analiză comparativă a
sarcinilor, obiectivelor alianței etc). Ne ajută să evidențiem capacitatea de adaptare a NATO la noile
provocări de securitate, în condițiile în care sunt/au fost voci care apreciază/au apreciat că existența ei
după încheierea RR ar fi inutilă. Se va adauga Summit-ul Nato 2014, 2016 (summit Țara Galilor, summit
Varșovia)
Declarațiile oficiale de la summit-urile NATO după 2014 (anul anexării Crimeei de către FR) până în
prezent

De lecturat în timpul liber pdf-ul atașat, inclusiv orice alt doc de pe site nato.int (de căutat nato review,
revista lor trimestrială, disponibilă și în limba română)

http://isnblog.ethz.ch/ (de căutat în această bază imensă de date, inclusiv în link-urile de pe pagină,
studii și articole de interes)

https://www.mae.ro/node/28465 (summit Țara Galilor)

https://www.mae.ro/node/36635 (summit Varșovia)

SITE DOCUMENTARE: http://cssas.unap.ro/ro/dms.htm CENTRUL DE STUDII STRATEGICE SI DE


APARARE SI SECURITATE

Lucrararea de față se va baza:


În actualul context geostrategic, mediul de securitate, atât la nivel internaţional cât şi la
nivel naţional, se caracterizează prin modificări substanţiale, astfel ne propunem să evidențem
modul in care NATO a reusit sa se adapteze pentru a face fata noilor provocari ale mediului
international pastrându-si ca principal atribut garantarea libertatii, a mostenirii comune si a
civilizatiei statelor semnatare, bazate pe valori democratice comune , respectarea drepturilor
omului si in conformitate cu statul de drept.
Plecând de la modificările de structură suferite de mediul internațional și de la regândirea
securității în condițiile sfârșitului Războiului Rece, lucrarea are rolul de a identifica
argumentele responsabile de continuarea vitalității NATO.

Email: nedylife@yahoo.com