TEMA 7.

PLANUL COSTURILOR DE PRODUCŢIE A UNEI ÎNTREPRINDERI

1. Costul producţiei: conţinut economic, funcţiile, clasificarea
2. Structura costului de producţie
3.Etapele formării costurilor de producţie
4. Calculaţia costurilor. Planul costului unitar pe produs
5. Reducerea costurilor de producţie: căile, indicatorii de bază, planifacarea.

7.1. COSTUL PRODUCŢIEI: CONŢINUT ECONOMIC, FUNCŢIILE, CLASIFICAREA

La sfârşitul unui an de afaceri, adesea mulţi proprietari de întreprinderi constată că, în pofida unei activităţi
intensive, nu înregistrează profit sau încheie anul cu pierderi. De foarte multe ori acest fapt se datorează
necunoaşterii cheltuielilor reale ce sunt legate de activitatea desfăşurată.
Cheltuielile unităţilor industriale, ocazionate de fabricarea şi realizarea bunurilor materiale se numesc cost
de producţie.
Un calcul corect al costurilor este de o importanţă vitală pentru orice întreprindere, deoarece preţul de piaţă
nu se orientează după cheltuieli. De aceea fiecare întreprinzător este cointeresat să aibă un control permanent asupra
evoluţiei cheltuielilor şi să ia toate măsurile posibile pentru reducerea acestora. în preţul care se doreşte a fi realizat,
se includ nu numai cheltuieli totale legate de prestarea muncii respective, ci şi un profit corespunzător, destinat
dezvoltării întreprinderii.
Costul de producţie constă din totalitatea costurilor și cheltuielilor efectuate şi/sau care urmează să fie făcute,
toate în expresie bănească, de către întreprindere pentru producerea şi desfacerea de bunuri.
Funcţiile costurilor:
1. Indicator al consumurilor de resurse determinate de desfăşurarea activităţilor.
2. Fundamentare a preţurilor - se manifestă, îndeosebi, în economiile centralizate, unde preţurile şi tarifele se
stabilesc de către stat. In economia de piaţă, preţul de piaţă nu se formează în funcţie de cost, în mod direct,
ci în funcţie de posibilitatea de echilibru, la un anumit nivel al său, al celor două componente ale pieţei,
cererea şi oferta, relaţia preţ-cost dezvăluindu-şi caracteristica dominantă de legătură indirectă, deoarece
costul influenţează indirect asupra preţului format la piaţă, prin intermediul costului de ofertă, în preţul
fundamentat şi propus de către producător pentru negocierea lui cu cumpărătorii.
Nivelul costului de producţie constituie, în exclusivitate problema producătorului; cunoaşterea caracteristicilor
de legătură indirectă între cost şi preţ determină preocupări constante ale producătorilor de a-şi optimiza costul,
acţionând asupra reducerii lui, pentru a-şi asigura profitul cât mai ridicat. Concurenţa directă, prin preţ, antrenează,
indirect, o concurenţă prin cost, la acelaşi nivel de preţ, câştigând acei producători al căror cost este mai scăzut.
3. Mijloc de creare a veniturilor (sau indicator al destinaţiilor veniturilor).
4. Instrument de cointeresare materială a întreprinderii şi salariaţilor.
Tipologia costurilor
Mulţimea cheltuielilor determină necesitatea unei clasificări în funcţie de diferite criterii:
1) În funcţie de gradul de omogenizare:
- costuri simple (primare) – cuprind elemente de acelaşi fel. Se mai numesc monovalente.
- costuri complexe (polivalente) – ele pot fi descompuse în alte elemente.
2) În raport cu modul în care depind de procesele tehnologice ale întreprinderii:
- costuri de bază
- costuri de regie (de organizare şi conducere)
3) În raport cu momentul efectuării.
- costul de producţie antecalculat (planificat)
- costul de producţie postcalculat (efectiv)
4) În raport cu schimbarea volumului de producţie:
- cheltuieli fixe, care nu se schimbă o dată cu modificarea volumului de producţie şi apar pentru
ca să se poată produce
- cheltuieli variabile, care se schimbă o dată cu modificarea volumului de producţie şi ele apar
datorită faptului că se produce.
5) Pe articole de costuri
- costuri directe de materiale;
- costuri directe cu personalul ;
- costuri indirecte de producţie.
6) În raport cu obiectul la care se referă:
1
 a) pe un produs
b) pe un ansamblu de produse
c) pe întreaga producţie
7) În raport cu etapele formării cheltuielilor de producţie:
a) costul de secţie
b) costul de uzină
c) costul complet
8) În funcţie de modul de repartizare pe unitate de produs:
a) cheltuieli directe
b) cheltuieli indirecte.

7.2. STRUCTURA COSTULUI DE PRODUCŢIE

În activitatea de planificare şi analiză este necesar de a cunoaşte structura costului de producţie, adică
elementele componente ale cheltuielilor de producţie şi ponderea fiecărui element în parte în totalul cheltuielilor ce
compun costul respectiv. Există ramuri industriale la care ponderea cheltuielilor materiale este mare (industria
alimentară, uşoară ş.a.), iar ponderea cheltuielilor cu retribuţia şi amortizarea fondurilor fixe, relativ mici. În
ramurile extractive, din contra, ponderea cheltuielilor cu materii prime şi materiale este mică, iar cea a cheltuielilor
cu retribuţia şi amortizarea foarte mari.
Costurile sunt:
 resurse exprimate valoric şi consumate pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.
 sunt nemijlocit legate de procesul de producţie,
 îşi găsesc întruchipare materială în stocurile producţiei finite şi produselor în curs de execuţie,
 la finele perioadei de gestiune se reflectă în bilanţul contabil ca active
 nu se iau în calcul la determinarea rezultatului financiar al întreprinderii.
Cheltuielile sunt:
 diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri,
reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care contribuie la diminuări ale capitalului
propriu (rezultatului financiar), altele decît cele rezultate din distribuirea acestuia proprietarilor.
 nu se includ în costul produselor (serviciilor),
 se reflectă în raportul privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la determinarea profitului
(pierderii) al perioadei de gestiune.
Am putea sistematiza trăsăturile esenţiale ale costurilor şi cheltuielilor în următorul tabel:
Tabelul 1. Trăsături esenţiale ale costurilor şi cheltuielilor
Costuri Cheltuielile
1. Sunt legate nemijlocit de procesul de producţie 1 . Nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie, ci de procesul de desfacere
a produselor finite şi altor active curente, precum şi de gestiunea întreprinderii şi alte
activităţi neoperaţionale
2. Se include costul stocurilor (produse finite, 2. Se scad din venituri la determinarea rezultatului financiar la sfârşitul perioadei
producţie în curs de execuţie) de gestiune
3. Se reflectă în compartimentul II, „Active 3. Se reflectă în raportul privind rezultatele financiare şi în bilanţul contabil.
curente”, al bilanţului contabil

Schematic, zona cheltuielilor şi a costurilor poate fi redată astfel:

Figura. Zona cheltuielilor şi a costurilor

2
 Structura cheltuielilor
1) Cheltuieli ale activităţii operaţionale cheltuieli determinate de procesul desfăşurării activităţii
operaţionale a entităţii.
Acestea sunt:
a) costul vânzărilor
b) cheltuieli de distribuire
c) cheltuieli administrative
d) alte cheltuieli operaționale.
a) Costul vânzărilor cuprind:
• costuri materiale directe
• costuri cu personalul
• costuri indirecte de producţie
b) Cheltuieli de distribuire, la rândul său, cuprind cheltuieli aferente promovării şi comercializării
produselor/mărfurilor şi serviciilor: cheltuieli privind operaţiunile de marketing, pentru ambalarea şi
împachetarea produselor, cheltuieli pentru reclamă, cheltuieli privind procurarea licenţelor pentru
exportul produselor şi mărfurilor etc.
Aceste cheltuieli pot fi suportate:
 pînă la comercializarea produselor/mărfurilor (de exemplu, cheltuielile de publicitate),
 în procesul comercializării acestora (de exemplu, salariile personalului antrenat în procesul de
comercializare)
 după comercializarea lor (de exemplu, cheltuielile pentru reparaţia mărfurilor în perioada de
garanţie).
c) Cheltuieli administrative cuprind cheltuielile privind deservirea şi gestiunea întreprinderii în
ansamblu.
Ex: cheltuielile privind amortizarea, reparaţia şi întreţinerea mijloacelor fixe, întreţinerea
personalului administrativ şi de conducere, cheltuieli pentru deplasările de serviciu ale personalului de
conducere, pentru pregătirea şi reciclarea cadrelor, cheltuieli aferente angajării forţei de muncă, etc.
d) Alte cheltuieli operaţionale sunt sumele cheltuielilor privind vânzarea altor active curente, pentru
arenda curentă, cheltuieli sub formă de amenzi, penalităţi, despăgubiri, consumurile indirecte nerepartizate,
cheltuieli aferente produselor rebutate etc.
2) Cheltuieli ale activității neoperaționale cuprind următoarele elemente
a) Cheltuieli cu active imobilizate reprezintă cheltuielile aferente ieşirii, cu excepţia lipsurilor şi
deteriorărilor constatate la inventariere
b) Cheltuieli ale activităţii financiare sunt cheltuielile (pierderile) rezultate din operaţiunile financiare
ale entităţii;
c) Cheltuieli ale evenimentelor excepţionale sunt condiţionate de evenimente atipice, care nu se
manifestă permanent sau cu regularitate (calamităţi naturale, perturbări politice, modificări ale legislaţiei
etc).
3. Cheltuielile privind impozitul pe venit sunt suma totală a cheltuielilor privind impozitul pe venit,
luată în considerare la calcularea profitului (pierderii) net al perioadei de gestiune. Se determină prin
aplicarea la suma venitului impozabil a cotei impozitului stabilită în Codul fiscal pentru perioada fiscală
respectivă

7.3. ETAPELE FORMĂRII COSTURILOR DE PRODUCŢIE

1. Calcularea costurilor materiale pentru fabricarea produselor:
- Se calculează necesarul de materii prime şi materiale pentru fiecare fel de produs, reieşind din
normele de consum;
- Se evaluează necesarul de materie primă în expresie bănească;
- Se calculează cheltuielile de transport, cheltuielile privind energia termică, electrică;
2. Se calculează costurile cu personalul, inclusiv defalcările pentru asigurări sociale (23% din fondul
de remunerare a muncii) şi asigurările medicale obligatorii (4,5 % din fondul de remunerare a muncii).
3. Se determină costurile indirecte pentru care se întocmeşte devizul de cheltuieli
4. Se calculează cheltuielile administrative.
5. Se efectuează repartizarea cheltuielilor indirecte asupra fiecărui produs. Această operaţiune se
realizează prin intermediul unei chei de repartiţie pentru fiecare tip de cheltuieli aparte.
3
 Componenţa cheltuielilor de distribuire:
1. Cheltuieli cu personalul implicat în procesul de ambalare, marcare, etichetare, certificare, păstrare
şi comercializare a produselor/mărfurilor şi prestare a serviciilor, precum şi cu personalul
serviciului vînzări şi marketing.
2. Costul materialelor utilizate în procesul de comercializare a produselor/mărfurilor (ambalare,
etichetare, păstrare, deservire etc.).
3. Cheltuieli de depozitare şi pregătire a produselor/mărfurilor pentru comercializare.
4. Cheltuieli de transportare şi expediere a produselor/mărfurilor de la depozitul entităţii pînă la locul
de predare cumpărătorului sau pînă la staţia de expediere (aeroport, debarcader) cu condiţia că
aceste cheltuieli le suportă vînzătorul.
5. Cheltuieli legate de exportul produselor/mărfurilor (drepturile de export, serviciile brokerului
vamal, serviciile terminalului vamal etc.).
6. Cheltuieli aferente serviciilor de marketing primite.
7. Comisioane mandatarului sau comisionarului pentru serviciile de intermediere prestate la
comercializarea bunurilor.
8. Cheltuieli de publicitate, participare la expoziţii şi tîrguri: valoarea mostrelor transmise
cumpărătorilor/mandatarilor şi care nu vor fi returnate, valoarea produselor/mărfurilor alimentare
utilizate pentru degustare, cheltuieli ale altor activităţi similare.
9. Cheltuieli aferente serviciilor de reparaţie şi deservire prevăzute în perioada de garanţie pentru
produsele/mărfurile comercializate.
10. Provizioane constituite pentru compensarea costului serviciilor de reparaţie şi deservire prevăzute
în perioada de garanţie pentru produsele/mărfurile vîndute, precum şi pentru compensarea
pierderilor din returnarea produselor/mărfurilor vîndute.
11. Plăţi pentru leasingul operaţional, locaţiunea şi arenda operaţională a imobilizărilor corporale
utilizate în scopuri comerciale.
12. Cheltuieli aferente returnării produselor/mărfurilor vîndute, precum şi reducerile de preţ acordate.
13. Taxe şi impozite nerecuperabile aferente comercializării produselor/mărfurilor.
14. Amortizarea, întreţinerea şi reparaţia imobilizărilor necorporale şi corporale, obiectelor de mică
valoare şi scurtă durată utilizate în procesul de comercializare a produselor/mărfurilor.
15. Cheltuieli privind creanţele comerciale compromise inclusiv provizioane constituite.
16. Alte cheltuieli de distribuire.
COMPONENŢA CHELTUIELILOR ADMINISTRATIVE
1. Cheltuieli cu personalul administrativ.
2. Diferenţe de salarii plătite angajaţilor transferaţi de la alte entităţi cu păstrarea, în decursul unei
anumite perioade, a cuantumurilor salariilor de funcţie de la locul de muncă precedent, precum şi
în cazul interimatului provizoriu, dacă achitarea unor astfel de diferenţe este prevăzută de legislaţia
în vigoare.
3. Recompense unice pentru vechime în muncă şi adaosuri pentru vechime în muncă pe specialitate
la entitatea respectivă, plătite personalului administrativ în conformitate cu legislaţia în vigoare.
4. Plata indemnizaţiilor de concediu personalului administrativ, inclusiv compensările pentru
concediile anuale nefolosite.
5. Plăţi suplimentare, ajutoare materiale, indemnizaţii, sporuri şi compensaţii acordate salariaţilor
entităţii (cu excepţia celor legate de procesele de producţie şi prestare a serviciilor).
6. Plăţi legate de concedierea personalului entităţii prevăzute de legislaţie în cazul lichidării şi
reorganizării entităţii, reducerii numărului sau statelor de personal.
7. Amortizarea, întreţinerea şi reparaţia (cu excepţia costurilor capitalizate aferente reparaţiei)
imobilizărilor necorporale şi corporale, obiectelor de mică valoare şi scurtă durată cu destinaţie
administrativă.
8. Plăţi pentru leasingul operaţional al imobilizărilor corporale utilizate în scopuri administrative.
9. Cheltuieli de conservare şi de întreţinere a imobilizărilor corporale conservate în conformitate cu
actele normative în vigoare.
10. Cheltuieli privind rechizitele de birou, formularele documentelor primare şi rapoartelor.
11. Cheltuieli pentru paza obiectelor administrative şi asigurarea securităţii antiincendiare a acestora.
12. Cheltuieli privind delegarea personalului administrativ.
13. Cheltuieli pentru activităţile de protecţie civilă, inclusiv uzura inventarului şi amortizarea
4
 imobilizărilor corporale utilizate în aceste scopuri.
14. Compensaţii personalului administrativ al entităţii pentru utilizarea în scopuri de serviciu a
autoturismelor personale.
15. Defalcări pentru întreţinerea curentă a aparatului de conducere al organizaţiilor ierarhic superioare,
asociaţiilor, concernelor, altor structuri şi organe de conducere.
16. Cheltuieli suportate în scopuri filantropice şi de sponsorizare.
17. Cheltuieli ce ţin de asigurarea personalului administrativ şi a bunurilor cu destinaţie administrativă.
18. Cheltuieli aferente angajării forţei de muncă.
19. Costul serviciilor prestate entităţii de către:
20. bănci, burse de mărfuri, organizaţii de intermediere şi de altă natură;
21. entităţi de consulting şi asistenţă juridică, societăţi de audit, birouri de traduceri;
22. mass-media (în vederea publicării situaţiilor financiare);
23. oficii poştale, entităţi de telecomunicaţii, internet-provideri etc.
24. Cheltuieli ce ţin de pregătirea şi perfecţionarea profesională a personalului administrativ.
25. Cheltuieli pentru cercetări ştiinţifice şi dezvoltare care nu se capitalizează.
26. Impozite şi taxe cu destinaţie generală, precum şi taxa pe valoarea adăugată şi accizele
nerecuperabile, calculate conform legislaţiei în vigoare, cu excepţia impozitului pe venit.
27. Cheltuieli pentru procurarea literaturii de specialitate, materialelor normative şi instructive, precum
şi abonarea la ediţii speciale (ziare, reviste etc.), cu excepţia celor recunoscute ca imobilizări
corporale.

7.4. CALCULAŢIA COSTURILOR. PLANUL COSTULUI UNITAR PE PRODUS

Calculația costurilor reprezintă totalitatea procedeelor folosite pentru determinarea costului
produselor fabricate/serviciilor prestate.
Planul costului unitar al produsului include următoarele elemente:
1. Costuri directe de materiale
2. Costul deşeurilor recuperabile (se scad).
3. Costuri cu personalul.
4. Contribuţiile pentru asigurări sociale și medicină
5. Costuri indirecte de producție
6. Costul secţiei (1-2+3+4+5)
7. Cheltuielile administrative.
8. Costul de uzină (6+7)
9. Cheltuieli de distribuire.
10. Costul complet (8+9)
Costurile directe de materiale cuprind:
 materiile prime şi materialele (inclusiv cheltuielile de transport-aprovizionare (CTA));
 deşeurile recuperabile (se scad);
 retribuţiile directe;
 contribuţiile la retribuții (la moment 27,5% din retribuțiile directe).
Costuri (cheltuieli) indirecte cuprind:
 costurile indirecte de producţie (CIP);
 cheltuielile administrative (CA);
 cheltuielile de distribuire (CD).
Repartizarea pe unitate de produs a costurilor directe se face în funcţie de normele progresive de consum
(normele de timp) ale fiecărui element şi ale preţurilor sau tarifelor stabilite pentru aceasta.
Cheltuielile de transport-aprovizionare = costul materiilor prime şi materialelor înmulțit cu cheia de repartiție.
În mod practic, determinarea fiecărui articol de calculaţie în parte se efectuează înmulţind norma de consum
de aprovizionare cu preţul unitar al acestor materiale, în cazul cheltuielilor materiale şi înmulţind normele de timp
cu retribuţia orară aferentă pentru fiecare operaţie în parte.
P
CTA  CM  CTA , în care:
100%
CTA - reprezintă cota de cheltuieli transport-aprovizionare
CM – costul materiilor prime şi materialelor
PCTA - procentul de cheltuieli transport-aprovizionare potrivit cheii de repartiţie stabilite.
5
 Repartizare costurilor (cheltuielilor) indirecte se face în felul următor:
De exemplu, pentru costurile indirecte de producţie se poate folosi drept cheie de repartiţie raportul procentual
între consumurile indirecte de producţie şi fondul de salarizare, aferent muncitorilor direct productivi din secţia
respectivă.
Costurile indirecte de producţie = fondul de salarizare, aferent muncitorilor direct productivi din secţia
respectivă înmulțit cu cheia de repartiție.
Cheia de repartiţie obişnuită arată câţi lei din costurile indicrecte de revin la 100 lei cheltuieli cu retribuţie
directă.
Pentru a afla partea de cheltuieli menţionată ce revine pe o unitate de produs se înmulţesc cheltuielile cu
retribuţia pe unitate de produs cu coeficientul calculat.
P
CIP  RD  CIP , în care:
100%
CIP - reprezintă cota de costuri indirecte de producție pe unitatea de produs
RD – suma retribuțiilor directe
PCIP - procentul de consumuri indirecte de producție potrivit cheii de repartiţie stabilite.
Cheltuielile administrative = costul secției pe unitate de produs înmulțit cu cheia de repartiție.
Cheltuielile administrative pe unitate de produs se repartizează folosind drept cheie de repartiţie raportul
procentual în care se află volumul total al cheltuielilor administrative, determinate pe baza planului menţionat
anterior, la costul de secţie al întregii producţii marfă prevăzut pentru perioada considerată. Cunoscând costul de
secţie al fiecărui produs determinat pe baza calculaţiei de plan şi cheia de repartiţie a cheltuielilor administrative,
se determină mărimea acestor cheltuieli pe unitate de produs sau cu ajutorul următoarei relaţii:
P
CA  C sec tie  CA , în care:
100%
CA - reprezintă cota de cheltuieli administrative pe unitatea de produs
Csecție- costul unitar de secţie
PCA - procentul de cheltuieli administrative potrivit cheii de repartiţie stabilite.
Cheltuielile de distribuire = costul de uzină pe unitate de produs înmulțit cu cheia de repartiție.
Cheltuielile de distribuție pe unitate de produs se calculează prin aplicarea unui procent stabilit din timp asupra
costului de uzină unitar.
P
CD  Cuzina  CD
100%
CD - reprezintă cota de cheltuieli generale pe unitatea de produs
Cuzina- costul unitar de uzină
PCD - procentul de cheltuieli de distribuție potrivit cheii de repartiţie stabilite.

7.5. REDUCEREA COSTURILOR DE PRODUCŢIE: NECESITATEA, CĂILE, INDICATORII DE

BAZĂ, PLANIFICAREA
Prin reducerea costurilor de producţie, fiecare firmă - dacă celelalte condiţii nu se modifică, îşi sporeşte
veniturile şi gradul de rentabilitate.
În acelaşi timp prin reducerea costurilor se asigură o creştere a volumului de producţie, prin folosirea
aceloraşi resurse materiale şi de muncă, se înregistrează atât la nivel de firmă, cât şi la nivel de societate o
economisire a resurselor care au un caracter limitat, realizându-se o folosire raţională a acestora.
În condiţiile în care costurile reprezintă un factor de seamă în stabilirea preţurilor, reducerea lor creează
premisele necesare micşorării preţului de livrare a produselor.
Căile şi mijloacele de reducere a costurilor diferă de la firmă, la firmă în funcţie de particularităţile specifice
ale fiecărei firme, pornind cu procesul de producţie şi terminând cu modul de conducere. Totuşi indiferent de aceste
particularităţi se evidenţiază o serie de căi de acţiune în direcţia reducerii costurilor care au un caracter general.
Putem enumera următoarele căi principale de reducere a costurilor și cheltuielilor:
1) Perfecţionarea activităţii de aprovizionare tehnico-materială prin:
a) semnarea unor contracte de aprovizionare numai cu materiale de calitate şi pe termen lung;
b) raţionalizarea activităţii depozitelor;
c) dimensionarea optimă a stocurilor.
2) Reducerea cheltuielilor materiale. Are o importanţă deosebită în acele ramuri în care ponderea
cheltuielilor materiale în costul complet este ridicată. Acest lucru vizează reducerea consumurilor specifice de
materii prime, materiale, energie, aprovizionarea cu materii prime şi materiale de calitate şi în mod ritmic,
6
corespunzător necesităţilor productive, folosirea înlocuitorilor de materiale, introducerea unor noi tehnologii sau
îmbunătăţirea celor existente, care să asigure o reducere a normelor de consum, reducerea pierderilor din rebuturi,
utilizarea deşeurilor etc. Aceste se pot realiza prin următoarele măsuri:
a) perfecţionarea tehnologiilor de fabricaţie;
b) elaborarea de norme de consum fundamentate şi urmărirea strictă a încadrării consumurilor în aceste norme;
c) reproiectarea constructivă şi tehnologică a produselor în vederea reducerii consumului de materiale în
perfecţionarea pieselor, subansamblurilor;
d) folosirea unor materiale substituente, mai ieftine;
organizarea mai bună a producţiei şi a muncii în vederea reducerii pierderilor din rebuturi
Determinarea influenţei reducerii cheltuielilor materiale asupra reducerii costului pe produs se face pe fiecare
fel de măsură în parte, utilizând următoarea relaţie de calcul.
Chm0  Chm
Rpc m  100  Km , în care:
Chm0
Rpcm- reprezintă reducerea procentuală a costului produsului ca urmare a reducerii cheltuielilor pentru un
anumit produs;
Chmo , Chm - cheltuieli corespunzătoare unui anumit fel de materie primă sau material înainte şi după
aplicarea măsurii pe produs;
Km - coeficientul care exprimă ponderea cheltuielilor materialului considerat inclus în costul produsului.
De exemplu, dacă prin aplicarea unei măsuri tehnico-organizatorice costul unui material pe un produs se
reduce de la 75 la 70 lei, ponderea cheltuielilor cu acest material în costul produsului fiind de 0,8, reducerea costului
produsului ca urmare a aplicării măsurii respective se calculează în felul următor:
75  70
Rpc m  100  0,8  5,3%
75
3) Căile de reducere a cheltuielilor ocazionate de factorul de muncă. Se are în vedere o normare ştiinţifică
a muncii; stabilirea exactă a necesarului de salariaţi pe categorii de pregătire, creşterea productivităţii muncii.
Sporirea productivităţii muncii influenţează reducerea costului de producţie sub mai multe aspecte. In primul
rând, prin sporirea cantităţii de produse create în aceeaşi unitate de timp. Retribuţia, precum şi celelalte cheltuieli se
vor repartiza la o cantitate mai mare de produse, reducându-se cheltuielile de muncă pe unitatea de produs.
În al doilea rând, o dată cu creşterea productivităţii muncii se reduc cheltuielile fixe repartizate pe unitatea
de produs.
Pentru a calcula influenţa creşterii productivităţii muncii asupra reducerii costurilor de producţie, se poate
folosi următoarea relaţie:
 100  r 
Rpc  1    Kr 100 , în care:
 100  Ppm 
Rpc - reprezintă reducerea procentuală a costurilor de producţie sub influenţa reducerii cheltuielilor cu
retribuţia, ca urmare a creşterii productivităţii muncii;
r - procentul de creştere a retribuţiei medii;
Ppm - procentul de creştere a productivităţii muncii;
Kr - coeficient care exprimă ponderea fondului de retribuire în costul de producţie planificat.
Creşterea productivităţii muncii se poate realiza prin următoarele măsuri:
a) implementarea unui sistem de urmărire a consumului de muncă pe produs, care să ofere informaţii certe asupra
dinamicii reale a acestuia;
b) modernizarea mijloacelor de muncă existente şi achiziţionarea de noi mijloace, la nivelul celor realizate pe
plan mondial;
c) creşterea calificării personalului;
d) cointeresarea materială a salariaţilor.
4) Reducerea cheltuielilor cu exploatarea utilajelor se poate realiza prin următoarele măsuri:
a) fundamentarea riguroasă a programului de întreţinere şi reparaţii, executarea calitativă a lucrărilor;
b) echiparea cu scule, dispozitive și verificatoare (SDV-uri) corespunzătoare pentru execuţia reperelor
complexe;
c) evitarea funcţionării în gol a utilajelor prin aprovizionarea ritmică a locurilor de muncă.
5) Căile de reducere a cheltuielilor administrative, ce au în vedere raţionalizarea activităţii de conducere în
cadrul firmei, reducerea unor cheltuieli generale de deficienţe în conducere (amenzi, penalizări), raţionalizarea
cheltuielilor legate de pază şi securitatea firmei, poştă, telefon, telegraf etc.
7
 Reducerea unor asemenea cheltuieli se poate asigura prin înfăptuirea unor măsuri economico-organizatorice:
• realizarea proporţiilor optime între personalul productiv şi cel neproductiv;
• mecanizarea lucrărilor de calcul, de evidenţă, statistică şi planificare;
• respectarea cu stricteţe a normelor şi normativelor cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ş.a.
6) Reducerea cheltuielilor de distribuire se pot face prin următoarele căi:
a) utilizarea unei politici comerciale bine fundamentate pe studii de marketing;
b) recrutarea şi instruirea de personal capabil să negocieze;
c) remunerarea personalului utilizat în activitatea de desfacere pe bază de comision, pentru a spori interesul
acestuia;
d) reducerea defectelor de fabricaţie prin ameliorarea calităţii lucrărilor tehnice.
INDICATORII REDUCERII COSTULUI DE PRODUCŢIE
Planificarea reducerii costurilor de producţie pentru întreaga producţie marfă presupune stabilirea
următorilor indicatori:
1. Cheltuieli la un leu producţie-marfă.
Acest indicator se calculează pentru perioada de dare de seamă şi pentru perioada de plan, conform

următoarei relaţii: Chb 

 qib  Cpib sau Chp   qip  Cpip , în care:
 qib  Pib  qip  Pip
Chb, Chp - reprezintă cheltuielile la un leu producţie marfă în perioada de bază şi respectiv de plan;
qib, qip - cantitatea de producţie pentru un produs "i" în perioada de bază şi respectiv de plan;
Pib, Pip - preţul unitar pentru produsul "i" pentru perioada de bază şi respectiv de plan.
2. Reducerea în expresie absolută a cheltuielilor la 1 leu producţie-marfă în perioada de plan, faţă de
perioada de bază (Rach) Rach  Chpe  Chb
3. Reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfă în perioada de plan faţă de perioada
Rach Chpe  Chb
de bază (Rpo) Rpc  100% sau Rpc  100%
Chb Chb
4. În ramurile, în care cheltuielile materiale deţin o pondere mare în cadrul costului de producţie se calculează
cheltuielile materiale la un leu producţie-marfă, potrivit următoarei relaţii:

Chmb 
 qib  Cmib sau Chmp   qip  Cmip , în care:
 qib  Pib  qip  Pip
Chmb, Chmp - reprezintă cheltuielile materiale la un leu producţie-marfa în perioada de bază şi respectiv
perioada de plan;
Cmib , Cmip - cheltuieli materiale pe unitatea de produs în perioada de bază şi respectiv perioada de plan;
Pib ,Pip - costul de producţie unitar pentru un produs "i" în perioada de bază, şi respectiv în perioada de
plan.
5. Reducerea în expresie absolută a cheltuielilor materiale la 1 leu producţie marfa în perioada de
plan, faţă de perioada de bază (Racm)
Racm = Chmp-Chmb
6. Reducerea procentuală a cheltuielilor la un leu producţie-marfa în perioada de plan faţă de cea de
bază (Rpcm)
Racm Chmp  Chmb
Rpcm  100% sau Rpcm  100%
Chmb Chmb

Planificarea reducerii costurilor de producţie pentru producţia-marfă comparabilă

Planificarea reducerii costurilor de producţie după factorii tehnico-economici se efectuează în câteva etape:
1. Se determină costul de producţie al producţiei marfa comparabilă în anul de plan pornind de la cheltuielile
la un leu producţie marfă în anul de bază, conform relaţiei de mai jos:
CPo  Chb  Pm pl în care:
Chb - cheltuielile la un leu producţie-marfa în anul de bază
Pmpl - valoarea producţiei marfa, reieşind din volumul planificat, în unităţi fizice şi preţurile anului de bază.
Cu alte cuvinte CPo reflectă costul producţiei-marfa reieşind din volumul fizic planificat, însă din condiţiile
anului de bază şi preţurile tot ale anului de bază. Adică se presupune că în anul viitor firma va activa ca şi în anul
precedent, diferind numai volumul fizic al producţiei.
2. Se calculează economia costului de producţie în anul de plan condiţionată de influenţa factorilor tehnico-
8
economici.
Planificarea reducerii cheltuielilor de producţie, pentru a avea un caracter realist trebuie să aibă la bază
elaborarea unui ansamblu de măsuri tehnico-organizatorice, a căror aplicare să contribuie în mod direct la reducerea
diferitelor elemente de cheltuieli.
Pot fi numite careva măsuri posibile de aplicat şi care trebuie să fie însoţite de calculele economiilor de
cheltuieli:
• Reducerea normelor de consum la materii prime, materiale;
• Aplicarea programului de măsuri privind îmbunătăţirea utilizării combustibililor şi energiei;
• Introducerea de noi tehnologii şi îmbunătăţirea tehnologiilor existente;
• Reducerea cheltuielilor legate de aprovizionarea tehnico-materială şi desfacerea producţiei;
• Folosirea deplină a capacităţilor de producţie;
• Diminuarea cheltuielilor de muncă vie pe seama creşterii productivităţii muncii;
• Raţionalizarea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti;
• Influenţa din schimbarea structurii sortimentale a producţiei.
Efectele obţinute prin aplicarea acestor măsuri, concretizate în economii, se determină prin folosirea unei
metode de calcul adecvate. Calcularea sumei acestor economii reflectă esenţa acestei etape (E).
3. Se determină costul de producţie a producţiei-marfâ în preţurile anului de bază şi condiţiile anului de
plan (CPPM)
CPPM  CP0  E
În această etapă, costul producţiei se eliberează de influenţa condiţiilor anului de bază, dar mai rămân sub
influenţa preţurilor anului de bază.
4. Se determină nivelul cheltuielilor de producţie la 1 leu producţie-marfa în anul de plan, pornind de la
preţurile anului de bază, conform relaţiei
CPpm
Chp 
Pm pl
5. Se calculează reducerea cheltuielilor la 1 leu producţie marfă (în %), faţă de nivelul anului de baza, conform
relaţiei
Chb  Ch pl
Ch   100%
Chb
6. Se exclude acţiunea preţurilor asupra volumului producţiei-marfâ şi se calculează costul producţiei în
preţurile anului de plan.
P
(CPPM )
Influenţa modificării preţurilor de producţie poate fi calculată conform relaţiei:

Jp 
 q1  C1   q1  C1 , în care:
 q1  P1  q1  P0
Jp- influenţa modificării preţului asupra schimbării nivelului cheltuielilor de producţie la 1 leu producţi-
marfă;
q1 - cantitatea din perioada de plan;
C1 - costul unitar al produsului din perioada de plan;
P1, Po - preţul unitar din perioada de plan şi respectiv din perioada de bază.
7. Se determină cheltuielile la 1 leu producţie-marfa în preţuri comparabile, conform relaţiei:
P
CPPM
ChP P
, în care:
PM
PM- reprezintă volumul producţiei marfa în preţurile anului de plan.
8. Se determină reducerea relativă a cheltuielilor la 1 leu producţie-marfă în preţurile anului de plan:
Chb  ChPP
ChP 
P
 100%
Chb